Home » Dezbatere »Opinie » Citesti:

Cu ce preț, dle Blaga?

Miron Damian noiembrie 19, 2012 Dezbatere, Opinie
38 comentarii 4,004 Vizualizari

”Eu am mare nevoie sa devin deputat si o voi face cu orice pret”
(Alin Trășculescu, candidat ARD la alegerile parlamentare)

Cu orice preț?

În aceeași zi în care declarația de mai sus era făcută publică, apărea o alta, oarecum similară, de la conducerea partidului. Dl Blaga, însă, își expunea opinia în această privință perfect voluntar: ARD s-ar alia cu PNL după alegeri, fără nicio condiție legată de Crin Antonescu. De fapt, ar negocia o alianță cu PNL fără nicio condiție prealabilă. Cu alte cuvinte, dacă înțeleg bine, cu orice preț.

Ce noimă posibilă ar putea avea o astfel de declarație? Cui anume s-ar adresa ea, și cu ce scop? Am văzut ulterior o explicație, pe surse, cum că nu-știu-ce studii ar arăta că electoratul USL s-ar demobiliza în perspectiva ruperii Uniunii. Îmi vine să râd. Nu spun că explicația e falsă, la ce contra-performanțe am văzut din acest punct de vedere, nu m-aș mira ca într-adevăr să fi existat vreun consultat, probabil bine plătit, care să vină cu această – cum să-i zic? – găselniță de geniu. E posibil ca niciun consultant sau lider să se fi întrebat cum vor reuși dnii Blaga și co. să fie mai convingători, pentru electoratul care votează USL, decât liderii USL. Sau poate, cine știe?, să fi sperat ca aceștia din urmă să nu aibă vreo replică? Să nu strivească corola de minuni a alianțelor post electorale? Mister.

În schimb, știu ce reușește să facă o astfel de declarație. Reușește să dea o lovitură serioasă principalei surse de vot pe care o mai are ARD: votul negativ. De fapt, cred că e singura care a rămas la un nivel consistent, chiar și mașinăria de partid cred că a devenit între timp destul de debilă. Or, dacă ținem cont de situație, ce-au făcut e o gafă uluitoare, monumentală. În principiu, celor de la ARD le-ar fi fost practic imposibil să-și îndepărteze acești alegători, pentru că votul lor n-avea de-a face cu ei: votau orice forță politică, orice candidat cu condiția să fie împotriva USL. Or, cum poți să ceri acestora votul, în același timp în care anunți că ești în căutarea unei alianțe necondiționate cu o parte – partea cea mai radicală – din Uniune? ”Votați împotriva USL – pe viitorii lor aliați”?

Și atunci, repet, de ce? Iar gafa asta e doar ultima dintr-un șir, șir care la rândul său are un model, un tipic. Are și o explicație, dar ca să ajung acolo trebuie mai întâi să arăt, să exemplific în ce situație a ajuns PDL/ARD.

O cacofonie politică

Imaginați-vă o orchestră condusă de un director care se ocupă de tot – e un organizator competent. Se asigură că orchestra e mereu în formație completă. Că oamenii au instrumentele puse la punct. Că vin la repetiții, că au sala pentru asta. Că dau concerte în locurile cele mai selecte, că au afișe, că au bilete, că au scaune. Că-și iau salariile, că au camere de hotel pe unde merg, că au mijloc de transport confortabil, că au căldură, că au pături, că au unde lua masa, că au ce să bea, că au prosop, hârtie igienică și săpun la toalete. Tot. Vă puteți imagina că orchestra, condusă astfel, ar putea să aibă vreo problemă majoră?

Da, au o problemă, nu majoră, ci critică: nu cântă. Poate că, individual, componenții orchestrei își cunosc instrumentele, se pricep la ele, mai bine sau mai rău. Poate că unii sunt chiar virtuozi. Dar nu cântă împreună. Întregul are alt semn decât suma părților. Împreună sunt un amestec confuz de melodii divergente și discordante. O cacofonie îngrozitoare. Degeaba au salarii, instrumente, partituri, repetiții, săli, afișe bilete, scaune, autocare, căldură, masă, pături și prosoape. Nu ajută la nimic, pentru că le lipsește esențialul: nu există muzical. Nu sunt organizați ca o orchestră. Prin urmare, nu (mai) au rațiunea de a se organiza, nici bine și nici rău, din orice alt punct de vedere.

Mutatis-mutandis, în situația asta e PDL/ARD. Înlocuiți doar ”muzical” cu ”politic”, în aceeași accepțiune a termenului, rațiunea de a exista a organizației. La fel cum o orchestră există ca atare ca să cânte, un partid există ca atare în calitate de vehicol pentru un set de principii, idei și măsuri de guvernare a unei comunități. Sau, altfel, ca un răspuns la întrebarea alegătorilor ”de ce v-am vota?”. Cu tot declinul, PDL continuă să existe administrativ bine mersi. Are candidați, siglă, aliați, imnuri, afișe, semne, fonduri, comisii, campanie, probabil și hârtie igienică la toalete. Are, formal cel puțin, chiar și un program de guvernare – dar e o glumă foarte proastă, există doar ca să fie bifat un alt punct organizatoric. În schimb, politic vorbind, PDL e în comă, ca să pun un diagnostic optimist. N-au existență sau reacție din acest punct de vedere. N-au un program, în sensul efectiv al termenului. N-au un mesaj coerent, de multe ori nu au niciun fel de mesaj. N-au un răspuns la întrebarea ”de ce v-am vota”. N-au nici măcar senzația că ei înșiși ar ști asta. Sunt într-o situație critică.

Excelentul organizator prezidează un haos

E o situație în care nu i-au dus nici adversarii și nici criza economică. E o situație în care au ajuns recent, odată cu ascensiunea dlui Blaga la șefia partidului. Cum se explică modul lamentabil în care președintele în exercițiu al PDL își conduce partidul? O variantă ar fi că dl Blaga știe foarte bine ce face, că toate aceste lucruri sunt intenționate, că își face din partid o monedă de schimb într-un monstruos blat, de dragul interesului propriu. Posibil. Eu aduc o altă explicație, din două motive: primul e că îmi asum mereu riscul să fiu acuzat de naivitate de dragul de a acorda cuiva prezumția de bună-credință. Al doilea e o aplicare a ”briciului lui Ockham” pe care am mai enunțat-o: nu trebuie căutate explicații complicate, scenarii sau conspirații unor situații pe care prostia sau incompetența le explică la fel de bine.

Pe scurt, după părerea mea liderul PDL e complet depășit de situație. Într-un domeniu în care are foarte mulți concurenți, e exemplificarea cea mai desăvârșită a principiului lui Peter. Ironic – pentru cineva care reproșează altora asta – Vasile Blaga nu știe, de fapt, ce înseamnă un partid, și în niciun caz cum se conduce. Aceeași presupunere explică și ceea ce am numit paradoxul mâinii sale organizatorice: faptul că aflăm mereu la a doua mână că e un organizator de primă mână. Faptul că această abilitate, care ar trebui să fie lăudată și vizibilă pentru toată lumea, e demonstrată doar grupului de apropiați care povestesc apoi altora despre ea, ca și cum ar fi ceva ciudat și excentric, gen scos de baloane pe nas. Am presupus că, de fapt, dl Blaga are pur și simplu o legendă care se autoîntreține și care nu se bazează pe nimic real. Acum însă cred că m-am înșelat: liderul PDL e perceput ca un excelent organizator doar în interiorul partidului, pentru că doar acolo își exercită abilitatea. Îl vede ca pe orice fel de organizație generică, de exemplu una din administrația de stat: are nevoie de liniște și disciplină internă, plăcuță la ușă, cafea, papetărie și protecție suficientă față de necunoscutele externe, cum ar fi publicul. La fel ca un director de orchestră incapabil să înțeleagă că o orchestră există ca să cânte bine, dl Blaga e incapabil să înțeleagă un partid ca vehicol politic, menit să transmită publicului un mesaj și o alternativă la guvernare. Prin urmare e complet incapabil să-l organizeze în această privință, și asta se vede în degringolada, în haosul în care a ajuns PDL la acest capitol.

O necunoscută după alegeri

Repet, e o speculație. O să avem un indiciu foarte puternic apropo de care explicație e valabilă după alegeri. Am citit că dl Blaga, alături de liderii ARD, au strâmbat din nas când au fost întrebați care e rezultatul sub care ar lăsa locul altuia. O să li-l dau eu acum, pe șleau, pentru că e evident: scorul combinat de la locale, pentru că e momentul de referință (aproape) identic cu cel al intrării în opoziție. E minimul absolut, sub care demisia de la conducerea partidului se impune, dintr-un motiv simplu. Ca să justifice un scor mai mic decât acolo, ar trebui să spună implicit (sau poate, tristă perspectivă, explicit) că aceste șase luni de guvernare USL nu le-au dat motive îndeajuns de multe și de solide ca să puncteze electoral.

Și, ca o paranteză, nici nu cred că l-ar ajuta pe dl Blaga. Am spus că partidul a ajuns într-o situație critică, nu cred că am exagerat. Dacă dl Blaga se va încăpățâna să rămână în post după alegeri, e posibil să rămână fără partid – problema asta o va avea oricum oricine va conduce partidul. Nu din pricina pierderii electoratului; alegerile parlamentare la noi sunt un joc cu sumă nulă, electoratul e prins în capcana lipsei programate de alternative. Nu același lucru se întâmplă cu parlamentarii, însă. ”Cu orice preț”, spune dl Trășculescu. Își închipuie cineva că disperarea asta era câtuși de puțin de dragul PDL? Am destule motive să cred că dl deputat/candidat voia de fapt să ajungă în preajma guvernării cu orice preț – le pot citi din referatul procurorilor -, caz în care ”prețul”, minor, ar fi fost părăsirea partidului. Mă îndoiesc că din acest punct de vedere situația e singulară. Deși cu alte motive, și parlamentarii PDL au în față o întrebare similară ”de ce am vota/rămâne în PDL”? Or, dl Blaga nu are răspuns nici pentru ei – își închipuie doar că răspunde la asta cu uverturile către PNL, fluturând perspectiva guvernării. Mă întreb dacă-și dă seama că aceștia ar putea ajunge la guvernare mult mai ușor și mai sigur, nu ca membri ai unui PDL într-o foarte ipotetică și fragilă alianță cu PNL, ci direct ca membri PNL.

Dacă explicația mea e cea validă, cu un scor sub cel de la locale dl Blaga va părăsi în scurt timp postul de președinte PDL. Dacă cealaltă explicație e bună atunci, desigur, dl Blaga se va ține strâns de postul de lider de partid. Rămâne să vedem.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. dusu spune:

    ptr caminul cultural romanica,opozitia ard/pdl e de-a dreptul exceptionala.si nu poate fi altfel.acolo ca pretutindeni in politica rumineasca comunistii se retrag incet,biologic,lasind urmasi de nadejde.pd tovarasului basescu s a desprins din fsn comunistilor revolutionari la fel ca aproape toate partidele ruminesti.azi pd mai are o litera si un vames conducator.consumatorul de vaca Kobe ii va urma probabil

  2. Andrei spune:

    Blaga organizator? Poate genul de militian care organiza mitinguri pentru Ceausescu. Cel mai probabil, stau acasa in ziua alegerilor.

  3. Hantzy spune:

    Blaga e sef de partid, nu pentru ca e desavarsit organizator, ci pentru ca era, in situatia data, cel mai potrivit tap ispasitor. Dupa dezastruosul mesaj transmis timp de 3 ani de echipa lui Boc, Blaga a fost lasat sa castige sefia partidului. Orice mesaj ar mai transmite orchestra ‘mnealui, cacofoniile din vremea aialalta nu pot fi uitate: spuneau ca exceleaza in re minor si-i dadeau tare in sol major … asa ca Blaga ar fi bucuros ca PSD sa-i dea un sut lui Crin, ca poate face ARD o alianta cu renegatul uselist: intotdeauna ala de jos vrea mai sus, nu invers!

  4. bihorean spune:

    D-le Blaga, va multumesc pentru sansa pe care mi-ati acordat-o sa-i votez pe Ghilea si Mocanu la Bihor. Pacat ca ati fugit in Timis, pe dvs. va votam cu inima mai usoara. Acum asta este, eram hotarat sa nu ma duc la vot dar daca tot a iesit Ponta si a zis ca decat ANI si DNA mai bine Pa Europa, am sa ma duc sa-i votez pe bravii mei ARD-isti. DAR SA BAGATI BINE LA CAP, TOVARASI ARD-ISTI DE LA BIHOR, SA NU DEA DUMNEZEU CEL SFANT SA VA PUPATI CU USL-ul, cum a facut Filip, fost mafiot pdl-ist, acum usl-ist de toata isprava, bun undeva la Vrancea sau Neamt.

    • Mihai spune:

      Nici Blaga, nici Boc nu pot asigura ca pe liste ajung doar persoane competente, integre, in afara oricaror suspiciuni.
      Asa cum selectionerul echipei nationale de fotbal nu gaseste 11 jucatori foarte buni, pentru a califica echipa in competitiile internationale, asa cum antrenorul echipei de Cupa Davis nu poate gasi doi jucatori de tenis foarte buni, pentru a califica si a mentine echipa noastra in grupa mondiala, nici Blaga, nici Boc nu au gasit citeva sute sau citeva mii de oameni ireprosabili, pe care sa ii promoveze in guvern, in parlament, in ministere, in administratia centrala si locala.
      PDL-ul, cu personaje mizerabile, de teapa lui Frunzauscata, Prigoana, Placinta, Petru Filip, Teo Trandafir, a facut totusi ce a trebuit. PDL-ul a sustinut reformele si legile anticoruptie. A lasat justitia sa-si faca datoria. A scos tara din recesiune si a readus-o pe crestere economica, a mentinut un nivel al somajului mult mai mic decit media din Europa, a mentinut stabila moneda nationala, a adus inflatia la cel mai scazut nivel dupa 1990, a mentinut un nivel scazut al datoriei externe (cel mai scazut nivel din UE).
      Si Boc si Blaga au gresit grav ca au permis indobitocirea alegatorilor de catre Oculta Retrograda (cele mai toxice, cele mai nocive, cele mai murdare, cele mai corupte forte politice, reunite in usl).
      Cum te poti apara, cind o armata foarte bine dotata si finantata, abate de ani de zile asupra ta, torente de minciuni, calomnii, dezinformari, intoxicari si manipulari ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind in toate zonele tarii, agentii Ocultei Retrograde i-au indobitocit pe locuitori cu minciunile lor ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind in toate zonele, agentii Ocultei Retrograde au angajat batausi si agitatori care sa-i alunge pe cei din ARD, sa le rupa sau sa le acopere afisele electorale ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind nu ai suficienti buni comunicatori, care sa explice si sa convinga electoratul ca de vina pentru problemele actuale sunt exclusiv criza economica mondiala, devalizarile si dezechilibrele provocate de fostele guvernari psd si pnl ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind nu ai suficienti buni comunicatori, care sa explice si sa convinga electoratul ca fara masurile corecte si absolut necesare de austeritate, adoptate de guvernul Boc, tara ar fi fost astazi in faliment, in colaps economic, in incetare de plati, ca salariile si pensiile ar fi fost mult mai mici, nu s-ar fi putut plati cu lunile, ca somajul ar fi fost foarte mare, ca inflatia ar fi fost scapata de sub control, ca moneda nationala s-ar fi prabusit ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind nu ai suficienti buni comunicatori, care sa explice si sa convinga electoratul ca absolut toate defectele PDL se regasesc inzecit, insutit sau chiar inmiit la partidele din usl ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind nu ai suficienti buni comunicatori, care sa explice si sa convinga electoratul ca nu poti compara un partid in care maximum 10% sunt posibil corupti, despre care se spune ca au furat zeci sau sute de mii de euro, cu partidele din usl, unde cel putin 90% sunt sigur corupti, despre care se stie precis ca au furat milioane, zeci de milioane, sute de milioane si chiar miliarde de euro, si impotriva carora exista mii de dovezi zdrobitoare, sute de dosare penale grele si zeci de procese pe rol, dar pe care justitia noastra corupta le tergiverseaza de ani de zile ?
      Cum iti poti face campanie electorala cind nu ai suficienti buni comunicatori, care sa explice si sa convinga electoratul ca cei mai mari corupti, cei mai mari infractori, cei mai mari banditi si cele mai mari lichele s-au coalizat impotriva Presedintelui si a PDL-ului, doar cu scopul de a ajunge la putere pentru a fura si pentru a-si inchide dosarele lor penale, de mare coruptie la nivel inalt ? Pentru a-si pastra liberatea si averile colosale, obtinute prin furt, banditii din usl sunt in stare de orice.

      • Andrei George spune:

        Dragă domnule Mihai,

        Dacă mă gândesc că o altă ocultă l-a adus pe Carol I-ul la putere și a făcut România modernă pot să votez destul de liniștit USL-ul.

  5. CoanaKiritza spune:

    OK, sa zicem ca este asa…
    Si vin eu, cetateanu’ turmentat de atata vorbarie si intreb, cu cine votez?
    Boicotez alegerile ca la referendum?
    Ma supar pe PDL si votez PPDDETC?
    Il votez pe Jiji Behecali, daca-mi da ceva?
    Stau ca o ‘telectuala ce sunt si ma uit la Madame Blogary si altii ca ea cum ajuta din toate puterile usl sa castige alegerile?

    Nu. Incerc, cu votul meu minuscul si turmentat sa impiedic instalarea lui CTRL+V, Cacarau si Varanu’ cel ubicuu pe viata (a mea si a copilului meu) la guvernare.
    Daca nu aveti nicio solutie, de ce-i criticati pe altii pentru asta? Eu una, m-a saturat de Cassandre!

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      CoanaKiritza,

      nu sunt foarte sigur cui anume sunt adresate intrebarile respective. Articolul nu exprimă o opinie politică, nu caută în niciun fel să spună nimănui cum să voteze. Articolul prezintă o stare de fapt și posibilele ei explicații. Dacă, din acest punct de vedere, sunt lucruri care ar putea să-i fie reproșate, le putem discuta…

      • Adi Rus spune:

        Ziceti ca articolul nu e o opinie politica dar nu stiu de ce de o vreme incoace va preocupa (ca sa nu zic ca “dati cat puteti de tare in)” ARD.
        Asa ca va intreb direct: de dragul obiectivitatii cand o sa faceti o analiza politica si despre USL? Si despre ce a spus Ponta referitor la ANI si DNA, sau ce face Crin prin insuflarea unui trend compelt anti-european si anti-american sau ce mai fac altii de pe-acolo: Dragnea, Voiculescu, Mazare samd.
        Precum spuneam, de dragul obiectivitatii si al echilibrului…
        Ca pana una alta din ce stiu nu sunteti consultatul ARD ca sa-i aratati doar unde greseste ci un analist care se vrea neutru si obiectiv, corect? Pai hai sa vedem obiectivitate si in partea celalta, se poate?

    • Andrei George spune:

      [Doc spune: atacul la colegii de comentarii e interzis, la fel e repetarea opiniei politice.]

      • Andrei George spune:

        [Doc spune: simțiți enorm și vedeți monstruos... însă într-o singură direcție partizană. Ca să vezi. Prin urmare, ca opinie politică repetată și înafara subiectului, cade din nou la moderare. Următoarele mesaje de acest fel vor fi șterse fără avertisment.]

  6. DanBruma spune:

    Ce a ajuns PDL! Chiar mai rau decat au afirmat vreodata in 2004 cei mai aprigi opozanti ai lui Basescu. Miron Damian canta prohodul partidului pe care l-a votat cu doua maini (asta cu doua maini e o figura de stil in ce-l priveste pe autor, dar nu in privinta votului cu care Basescu a avut al doilea mandat)

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Ah, măcar în cazul tău nu trebuie să explic regula de moderare a opiniilor politice :-) Nu, nu cânt prohodul PDL-ului, e încă în viață. Spun doar că e într-o situație critică, și explic de ce. Bine, pentru unii ideea de analiză nu prezintă vreun fel de interes. Asta e.

  7. berger spune:

    Nu-l agreez pe Blaga, dar e bine daca anuleaza sansa de vot negativ. Hai sa nu fim ipocriti, totdeauna ne-am dorit sa nu mai fim nevoiti sa dam vot negativ. Asa ca e OK daca in sfarsit avem un partid care admite: da, domnule, suntem idioti si hoti; nu ne votati! cat despre Trasculescu asta: USL scrie pe fruntea lui, PPDD scrie pe ceafa lui!

    Oricum, daca pana in 9 decembrie nu se face publica dimensiunea fraudei de la Referendum, cu vinovatii listati frumos, eu nu voi vota si voi cere sa fiu scos de pe lista.
    Si cred ca propaganda invatata de varan la scoala lui Ceausescu va aduce la putere speta cea mai josnica de indivizi, care ne vor scoate democratia din cap dupa data de 9 decembrie.

    Deasemenea cred ca dupa 4 ani cu PSD si PNL in care oamenii se vor trezi uluiti de cosmarul in care au intrat, urmeaza inca 10 ani de dreapta : ) Deci dragii mei liberali cu intiativa, stapaniti-va impulsul creativ pana in 2016, trageti obloanele, inchideti conturile, puneti avariile si intrati in stand-by (aici nu intra cei care fac ikebana cu banii statului). Numai un ultra-naiv crede ca dupa alegeri taxele si impozitele vor ramane neschimbate pentru zona privata sau vor scadea. Pai numai ca sa ii scape de inchisoare pe toti cercetatii din Parlament costa 2% din PIB – HEHE.

  8. Mihai spune:

    Coana Chiritzo, nimeni nu face mai multe si mai cu succes ca Blaga, Videanu, Sulfina Barbu si Ioan Oltean pentru pierderea celor mai fideli votanti….Din 90 incoace am votat de fiecare data cu dreapta, oricat de pricajita, anemica, naiva si fara sperante mi s-a parut. Chiar si cand erau fraieri si idioti ii votam. Dar Blaga a reusit sa-mi propuna o premiera: voteaza dreapta ca sa iasa stanga, voteaza ARD ca sa ne aliem cu noul PRM! Voteaza ARD, ca oricum am facut blat cu restul fesenistilor…..S-avem pardon, eu cu blatistii nu votez! Nici macar nu par disperati dupa votul meu…Uita-te cu atentie, vezi vreo urma de disperare pe fetele liderilor PDL? Nu, lor li se rupe….Singurii disperati sunt votantii dreptei care nu mai inteleg ce se intampla.

    • silicon_v spune:

      Pe listele ARD sunt destule figuri vechi, prafuite, compromise. In general cei batrani si-au gasit zone foarte linistite, unde sunt blaturi destul de evidente.

      Dar, dincolo de astea, vedeti ca pe listele ARD sunt multe, multe fete noi, mult peste ce se gaseste in USL. In general aceste fete noi au fost aruncate “in gura leilor”, acolo unde se considera ca nu au sanse.

      Studiati cu atentie candidatii. Sunt sanse sa aveti surprize placute in anumite cazuri. Si atunci chiar merita sa mergi la vot, votand omul mai mult decat partidul.

      Primul caz care imi vine in minte: Gabriel Biris, avocat si specialist financiar, care a intrat in politica la 43 de ani, dupa o cariera profesionala interesanta. Omul candideaza in Bucuresti din partea ARD. Sansele de a castiga sunt foarte mici, dar ar fi un real castig pentru parlament sau pentru comisia de finante a parlamentului un astfel de om.

      Poate ca mai sunt si alte cazuri, mai ales unde “greii” ARD au considerat ca nu au sanse si au lasat mana libera celor noi, considerand ca nu le ofera mare lucru: doar sansa de a participa. Mai ales in orasele mari. Aici pot sa apare niste surprize, adica cei proaspat intrati sa le dea o lectie greilor fugiti “la tara”, in curtea baronul de serviciu. Dar depinde si de noi asta.

  9. Gasitorul spune:

    PDL este cea mai ciudata constructie politica, si e greu sa construiesti o cetate pe nisipuri miscatoare. Desprins din gruparea social-democrata, si-a mentinut vreo 10 ani afinitatea cu grupul socialist european. Apoi, dupa ce a inghitit gruparea liberala PLD-ista din jurul conducerii bicefale Stolojan – Stoica, au sarit in barca PPE (cu care n-aveau vreo tangenta nici fostii PD-isti, nici fostii PLD-isti). In conditiile in care afinitatea catre una sau alta dintre principalele linii doctrinare (socialista, liberala sau popular-crestin-democrata) este, conform traditiei PDL-ista, o chestiune de moda (asemenea tendintelor din catalogul toamna-iarna), nici disparitia formatiunii n-ar fi vreo grea pierdere pentru evolutia politicii romanesti. Asadar, in cazul unei infrangeri severe la scrutinul parlamentar, cel mai bun lucru pe care ar putea sa-l faca acei (nu foarte multi) oameni politici din actualul PDL a caror prezenta in spaţiul politic al acestei tari este benefica ar fi sa migreze in bloc in structura (in prezent, golita de continut) a taranistilor crestin-democrati. Prin aceast procedeu, nu numai ca si-ar mentine linia doctrinara dobandita in ultima vreme (cea popular-crestin-democrata), dar ar avea ocazia exceptionala de a contribui esential la revigorarea unuia dintre cele mai importante partide din istoria moderna a acestei tari, partid care a dat mai multi martiri decat numarul actual de membri ai PDL-ului. Sa-i lumineze Cel-de-Sus!

  10. costica spune:

    Intrebarea ramane: noi, cu cine votam ??!!
    USL=ARD=PPDD=aceeasi mizerie politica !
    Fauna !!

    • Mihai spune:

      [Doc spune: conform regulilor de moderare, opinia politică poate fi exprimată o singură dată per articol.]

  11. ivanG spune:

    OK, daca asta doresc, asta sa le dam!
    Lucrurile nu stau chiar atat de trist. Daca vrei, ai cu cine vota!
    Sa nu uitam ca votul este, inainte de toate, uninominal.
    Uitati-va la oamenii din colegiile voastre si, daca vi se pare ca merita ales candidatul dreptei – pentru calitatile sale, nu doar pentru faptul ca e candidatul ARD – alegeti-l!
    Daca nu vi se pare credibil sau pare de-a dreptul dubios (vezi multiplele exemple de patibulari din actuala fauna politica) si nu vreti sa votati stanga, uitati-va la vesnicii jolly-jokeri, UDMR.
    Nu aveti de ce sa aveti indoieli (sau remuscari…). Sunt constanti: indiferent cine va forma majoritatea in Parlament, ei vor fi alaturi.
    Macar sunt mai spalati si au niste aspiratii cat-de-cat europene. Faptul ca unii isi doresc o oarece autonomie este o garantie ca 1) macar lupta pentru descentralizare si 2) nu le surâde ideea de gubernie ruseasca la marginea UE.
    Sau uitati-va la independenti, sau la alte formatiuni care propun niste oameni cu mintea la ei si cu cei sapte ani de-acasa. Votul este totusi uninominal! Ce bande (pardon, formatiuni…) politice vor fi in viitorul Parlament numai timpul poate stabili (vedeti si cum au fluctuat in exercitiile anterioare…).

  12. nae spune:

    @ Mihai
    Daca toate problemele ARD se rezuma la lipsa unui numar suficient de buni comunicatori, n-ar sta chiar atat de rau. Din pacate nu ca n-au suficient de “multi buni comunicatori”, dar n-au nici unul. Cel mai bun comunicator al PDL, si nu numai al PDL, as zice al tuturor partridelor, a fost actualul presedinte. Asa cum ii spunea cineva presedintelui mai demult, la umbra acestuia n-a crescut nimic. Niciun lider mai de doamne ajuta si niciun comunicator mai de soi. Ceilalti cu care s-a aliat PDL, indiferent cum se numesc si indiferent cat de inteligenti si culti ar fi, nu stiu sa transmita nimic convingator, adica nu trec sticla daca sunt intr-un studiou tv sau nu creaza nicio emotie la adunarile populare, mitinguri etc. Marea masa a alegatorilor si atunci cand stie ca este mintita asteapta sa fie mintita frumos. O sa vedem la alegeri cum se sta in realitate, cine cu cine se aliaza si apoi mai vorbim.

  13. Ion Taranistul spune:

    Felicitari pentru obiectivitate si autenticitate. Din pacate , nuciunul din actualii conducatori ai PDL , nu dau dovada de asemenea calitati. Domnul Blaga , prin maniera in care conduce si organizeaza azi PDL, iar domnul Videanu prin felul de a prezenta PDl in alegeri, nu fac altceva decit sa indeparteze electoratul . Ca valoare politica , domnul Blaga a fost permanent gonflat de presa si anturaj , realitatea fiind trista, aratindu-ne un “rege “gol. Este lipsit de harisma , lipsit de credibilitate , dar mai ales de valoare umana. Tot ce a aratat pina acum afost posibil datorita climatului creat de adevaratele valori PDL:-Basescu si Boc. Faptul ca Blaga este dispus sa faca alianta cu unul precum Cacarau a indepartat pe multi independenti, pe multi indecisi , nehotariti. Cu un politician ca Blaga , dreapta romaneasca este paralizata!Nu cred ca in Romania , acum exista vreun politician care sa stie ce’nseamna politica autentica, sau sa fi citot esul lui Vaclav Havel pe aceasta tema. Poate am fi avut si noi o sansa . Asa………!!!!!!

  14. sorin axon spune:

    Intrebarea e cine mai poate porni inima ARD-ului? Degeaba se va zbate Basescu sa-l puna premier pe Geoana sau Tariceanu, PD-L e in rigor mortis.

  15. momo spune:

    Draga Doc, uimirea ta provine din faptul ca perspectiva ta asupra politicii difera foarte mult de cea a lui Blaga. Tu esti un analist el e un “apparatcik”. Tu vezi lucrurile din punct de vedere socio-politic el le vede organizational. Tu crezi ca alegerile sa castiga cu idei el crede ca se castiga cu mobilizare si pungi cu faina si ulei.Sincer, nu stiu care din voi are dreptate. probabil amandoi si nici unul…

    Inainte de a intreba “cu ce pret” intreaba-te “in ce scop”. Problema lui Blaga, asa cum o vede el, e ca organizatia PDL e in degringolada. Omul asta nu se adreseaza alegatorior, in paradigma lui nu asa se castiga alegerile, el se adreseaza ORGANIZATIEI. Adica activistilor si sponsorilor. E modul lui de a face politica. Pe el il intereseaza ca primarii, atati cati i-au mai ramas dupa locale, ori fac non-combat ori sprijina pe fata candidatii USL, il intereseaza ca nu are oameni cu care sa lipeasca afise (sediile PDL prin tara sunt cam goale) si nu are sponsori. Cazul Trasculescu e semnificativ si din alt punct de vedere: un deputat PDL a cerut bani pt. campanie iar sponsorul in loc sa ii dea l-a denuntat la DNA. Crezi ca daca ARD era perceput cu sanse reale la guvernare acest lucru s-ar fi intamplat?

    Ce face Blaga prin delcaratia asta e simplu: incearca sa induca in organizatie speranta ca dupa 9 Decembrie pot accede la guvernare. Cat de mult reuseste e greu de spus. Eu cred ca mai degraba putin spre deloc. Pretul evident e cel pe care il descrii tu: demobilizarea votului negativ anti-USL. Dar repet pentru Blaga asta nu conteaza.

    • dusu spune:

      un comentariu care mi a placut!
      daca doc imi permite!!

    • it_s__not_news spune:

      de acord, cu singura observatie ca PDL-ul este in primul rind demoralizat (ma rog, oamenii din el sint). Sa nu vorbim despre cei nesimtiti, dar vocile curate ale PDL-ului sint amortite (Monica Macovei, Preda, etc) : realizeaza cred dimensiunea dezastrului guvernarii PDL.

      Aici e o alta explicatie a non-combatului (additive): campania era / a fost dusa de acesti oameni, nu de cei din teritoriu gen mr. Trasculescu. Sint convins ca organizatiile PDL fac ce au facut dintotdeauna. Insa atunci cind ti-e rusine de colegii de partid si esti lider de opinie, daca ai si bun simt, iti este foarte greu sa iei pozitie in apararea lui Boc, Videanu sau a d-nei Udrea, deci iti va veni mai greu sa faci campanie.

      • Miron Damian Miron Damian spune:

        Nu, nici vorbă. Dacă Monica Macovei ar fi ”realizat dezastrul guvernării PDL” atunci nu l-ar fi sprijinit activ pe Emil Boc în campania de la locale. Fostul premier, de altfel, a și câștigat competiția uninominală în care a participat. Chit că, dacă într-adevăr problema e moștenirea guvernării sale, atunci Emil Boc, întruchiparea respectivei guvernări, ar fi fost primul să piardă. Prin urmare, notez opinia ta politică în chestiune, căci la nivel de fapte lucrurile stau fundamental diferit.

  16. Radu D.L. Popescu spune:

    Miron Damian,

    pai nu canta ca n-au dirijor. Au manager dar n-au dirijor, ala care stie muzica si ii incheaga pe toti laolalta si ii inspira. Chestia asta, in termeni muzicali s-ar numi interplay, adica interactiunea muzicienilor in asa fel sa sune ca un tot. La pdl, dirijorul era Basescu. De cand e presedinte, nu mai au dirijor.

    Dar asta nu trebuie sa te sperie, ca si la ceilalti e la fel. De cand a iesit iliescu la pensie psdisti sunt cam bezmetici, iar la pnlisti nici nu conteaza cine le e dirijorul ca ei canta fiecare alt cantec.

    • eu****** spune:

      Nenorocirea este ca in tara liderilor politici bezmetici totul este bezmetic si sanatos sa fii la cap, ca simplu cetatean, te trezesti, dintr-o data, cel putin cu o durere de cap!

      Carevasazica problema este tot in societatea civila care tace si inghite.
      Mai iese unul, altul si mai critica clasa politica, dar subtire.
      Toate au limite pe care unii politicieni, suprinzator, dupa ceva mai putin de 23 de ani le-au uitat!

      Rabufnirile romanilor obositi sunt cele mai rele, mult mai putin sanatoase sunt corectiile periodice, pe drum…Mai este extrem de putin pana la tzero, indiferent de cine o sa conduca!

      Dar, deh…

  17. Octavian Marin spune:

    Este inutil sa ne luam de Blaga.
    Eu il consider un leader de partid politic bun in comparatie cu ceilalti.
    Problema nu este aici.
    Problema apare atunci cind constatam ca Romania nu are solutii. Ma gindesc cum ar fi ca ARD si USL sa nu depaseasca pragul electoral. Adica sa mai avem si alte optiuni, mult mai bune pentru a fi votate.
    Atunci nu ne-ar mai interesa cu cine se asociaza Blaga …

  18. Gogu Bosorogu spune:

    Va marturisesc ca am citit declaratia dlui Blaga si mie mi s-a parut mult mai nuantata decat ce exprimati dvs aici. Imi permit sa o citez, ca sa fie mai clar:

    “Astfel de condiţii sunt neproductive. La un moment dat, ni s-a spus şi nouă “faceţi lucrurile astea fără Băsescu” şi nu ne-a plăcut. Sunt absolut convins că sunt ei în stare să îşi rezolve problemele în interiorul PNL-ului fără intervenţia PDL-ului”

    Eu inteleg de aici mai mult decat o simpla conditionare. La urma-urmei, fiecare intelege ce vrea… In plus, mie nu mi se pare ca a facut o gafa, dimpotriva. Discursul USL este anti-Basescu, atat. EI (USL) sunt cei care joaca pe votul negativ (si le iese). ARD nu are sanse acum la vot negativ; cei ce vor vota anti-USL o vor face oricum din perspectiva guverarii proaste vreme de 6 luni. Mie mi se pare ca dl Blaga sugereaza ca raul cel mare este PSD, ceea ce pentru electoratul de dreapta este un lucru bun. Dealtfel a si spus oarecum acest lucru:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/blaga-vrea-guvern-cu-pnl-si-udmr-decat-cu-psd-mai-bine-in-opozitie-spune-acesta-1011910.html#ixzz2CkIO5uqs

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Gogu,

      e declarația care se referă la Crin Antonescu, însă nu la aia m-am referit. Ulterior, însă, dl Blaga plusează:

      Întrebată[sic!] dacă ARD ar renunţa la postul de premier în cazul unei alianţe după alegerile parlamentare, preşedintele PDL a precizat că dacă vrei să faci un lucru bun pentru ţară, atunci nu trebuie să ai condiţii înainte de negocieri.

      Sigur, n-a spus pe șleau că vor alianță cu orice preț. Am spus și în articol că aia e interpretarea mea. Nota bene, e interpretarea mea, ca simplu cititor al declarației – cu alte cuvinte, ca simplu alegător care o aude așa cum sunt potențialii electori ARD. Dar problema e de formulare, nu de substanță. Cum anume ar putea fi interpretată declarația respectivă?

      • Gogu Bosorogu spune:

        Sigur, asa cum am si zis: fiecare intelege ce vrea; e o declaratie facuta in acest scop cu buna stiinta, de-aia nu cred ca e o gafa… Singura sansa ca ARD sa ajunga la guvernare e ca USL sa se sparga, de-aia si mizeaza dl Blaga pe asa ceva. Sunt destui nemultumiti in PNL… Eu cred insa ca, electoral vorbind, jocurile sunt deja facute, in sensul ca USL va avea o majoritate confortabila in parament. Si mai cred ca dl Blaga nu vrea sa intre la guvernare in 2013. 2013 si 2014 vor fi ani cranceni (economic, dar si politic) si, din ce a aratat pana acum, dl Ponta nu are resurse (nici umane, nici manageriale si nici, as adauga eu, de inteligenta proprie) pentru a le face fata. Probabil ca dl Blaga mizeaza pe o erodare (economica) a USL in primele noua luni din 2013, incat sa poata intra la guvernare cu PNL cam la anul pe vremea asta (sa zicem). Sigur, exista si varianta PSD+PPDD ca majoritate – e greu de facut scenarii de pe-acum.
        Ideea mea era ca declaratia dlui Blaga mie mi se pare neutra, nici pierzatoare de voturi, dar nici castigatoare. Sigur, pe unii ii va influenta, cum v-a influentat si pe dvs, dar per ansamblu nu cred ca va avea impact electoral semnificativ. Cine e inca nehotarat (dar sunt putini de-astia) va lua mai degraba in considerare scaderea de PIB din ultimul trimestru (desi nu e imputabila decat partial guvernului Ponta) decat declaratia dlui Blaga. Asa cred eu.

  19. Andrei spune:

    Este un articol despre nimic.. ca ce o sa faca blaga, ca ce n-o sa faca, mai vedem.. bla.. bla.. articol despre nimic. pe de alta parte, PDL si-a expus politica economica si are un program mult mai coerent decat USL. Dar ne-a invatat sa stam in zone gri si sa scriem despre nimic.

  20. Mihai 2 spune:

    Credeti ca vor fi piedici majore ca Blaga sa intre in PNL ? Credeti ca Ponta va avea
    vreo retinere in a se impaca cu MRU dupa ces-a impacat cu Oprea ? Sau poate
    va imaginati ca MRU nu poate juca si pe stanga ?
    *
    De aceea eu zic ….cum am mai zis, daca va aduceti aminte….ca uneori
    lucrarile de consolidare sunt inutile …trebuie lasata sandramaua sa se prabuseasca.
    *
    In VIDUL pe care il preconizez dupa cvasi disparitia PDL-ARD
    ( ma refer la previzibila migrare traseista a putinilor ARD isti
    din viitorul Parlament catre unul dintre polii USL …..la fel vor face si cei de la OTV)
    in acel VID se va afla samanta unei naturale sciziuni a USL in cele
    doua componente – stanga/dreapta. Putrede amandoua – dar pe putregai
    cresc uneori flori spectaculoase.
    Asa ca lasati sandramaua sa cada – nu mai tineti evenimentele din cursul lor natural.
    Am pierdut si asa o multime de timp cu experimentul perdant ”Basescu” – singurul care nu isi va mai avea loc in viitoarea sceneta.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Aș fi curios să aflu cine suntem ”noi” în afurmațiile de mai sus. :-) Ah, sau mai bine las opinia politică așa cum e. Doar că nu poate fi repetată.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)