Home » Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

Cu toata viteza înapoi – caritate etatizată, cezaro-papism şi cum se înfundă modernizarea României

Victoria Stoiciu martie 23, 2011 Dezbatere, Politica & Doctrine
19 comentarii 4,932 Vizualizari

Sa ne înţelegem de la bun început – nu am nimic cu serviciile sociale oferite de biserică. Am făcut, pe vremea studenţiei, vreo 2 ani de voluntariat la o biserica din cartierul Titan care oferea în week-end, în turnul de lemn al bisericii, meditaţii pentru copiii cu dizabilităţi sau dificultăţi de învăţare. A fost o iniţiativă admirabilă din partea acelei biserici şi încurajez toate instituţiile de cult din România sa îi urmeze exemplul. Dar se impun câteva precizări: iniţiativa din cadrul respectivei biserici se baza în principal pe eforturile voluntarilor, iar  sumele de bani investite erau relativ modeste. Mai mult decât atât, tot ce făcea biserica respectivă era făcut cu bani din surse private sau bani de la enoriaşi, şi nu din bani publici, cum doreşte să facă Guvernul Boc prin noua lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale.

Caritate etatizată sau dragoste cu forţa

Legea, care cel mai probabil va fi promulgată fără complicaţii de către preşedinte, este încă o etapă a ofensivei îndreptate împotriva statului social şi care urmăreşte  instaurarea statului minimal. Unul din mecanismele invocate în favoarea acestei legi, pe care l-am auzit cu mult înainte ca legea să fie promulgată, este acela că statul are un mecanism prea greoi şi birocrat pentru a putea gestiona eficient fondurile destinate protecţiei sociale. Prin urmare, procesul trebuie descentralizat şi lăsat în seama comunităţilor locale, care îşi cunosc mai bine  atât nevoile, cât şi beneficiarii. Dar atunci, mă întreb eu, dacă statul este un mecanism atât de depăşit şi disfuncţional, de ce e nevoie de un proces centralizat, prin intermediul unei autorităţi contractante, de alocare a acestora? Dacă aparatul statal este anacronic şi debil, de ce ne folosim de el pentru a colecta banii contribuabililor şi apoi pentru a-i distribui? Toata povestea asta cu descentralizarea serviciilor sociale, cu transferul unei părţi a acestora către organizaţiile religioase ale comunităţilor locale mi se pare un amestec bizar de etatism aproape absolutist,  machiat în culorile trendy ale „subsidiarităţii”  şi altor cuvinte extrase din arsenalul limbii de lemn, ambele aghesmuite cu niscaiva „spiritualitate”, aşa cum şede bine într-o ţară în care un bun român e musai un bun creştin.

Or, esenţa carităţii, din punct de vedere  moral, este exercitarea ei neconstrânsă, în condiţii de libertate, precum şi caracterul voluntar al actului. Ce fel de caritate e aceea care nu se bazează pe un gest liber consimţit al persoanei, ci pe o taxă încasată volens nolens si apoi direcţionată către cine cred alţii de cuviinţă, fără ca eu să îmi fi dat consimţământul? În unele state ca Germania există o taxă pe enoriaş, pe care statul o încasează  şi apoi o distribuie către cultul de care contribuitorul aparţine. Forma de gestionare este publică, dar contribuţia este voluntară, ea se bazează pe apartenenţa la un cult, iar un individ se poate sustrage acestei taxe dacă îşi declară retragerea din cultul respectiv. Varianta românească, în care se doreşte practicarea carităţii pe bani publici este un soi de dragoste cu forţa, în care  eu ca şi cetăţean sunt „violat” de către statul ce mă forţează să înfăptuiesc un act împotriva voinţei mele.

Se invoca adesea exemplele de succes din ţări precum SUA, unde diferite culte religioase reuşesc să se substituie cu succes serviciilor sociale ale statului. De acord, numai ca omitem un dat esenţial: acolo caritatea se înfăptuieşte din bani privaţi. De exemplu, în 2002 valoarea donaţiilor caritabile constituia 240 miliarde USD, adică 2.3 % din PIB-ul american[i]. Dintre aceştia, 84 de miliarde mergeau către organizaţiile religioase. 78% din americani donează o parte din venitul lor unei organizaţii religioase sau unei organizaţii non profit. Prin urmare, atâta timp cât se menţine ceea ce este de fapt – o chestiune privată, cu bani privaţi – caritatea e unul dintre multiplele aspecte ale vieţii sociale. Atunci când încearcă să devină o regulă şi să se transforme în altceva decât este – în „pomană” etatizată, ea devine o capcană periculoasă. De ce?

Caritate si  drepturi sociale

Aşa cum am scris şi in trecut, principalul pericol pe care îl văd în legea parteneriatului stat-biserică este unul legat de reaşezarea conceptelor care ar trebui să stea la baza oricărui stat modern. Într-un stat modern, o persoană marginalizată social sau săracă beneficiază de ajutor social sau protecţie socială în virtutea unor drepturi sociale inalienabile, la fel ca dreptul la libertate, viaţă şamd. Caritatea, ca manifestare practică a sentimentului de milă şi compasiune, este  o virtute individuală, chiar dacă beneficiile ei sunt extensibile asupra comunităţii ca întreg. O societate în care protecţia socială este demonizată,  iar caritatea este încurajată, ca la noi,  este o societate care încurajează inegalitatea, pentru că fundamental, un act caritabil se bazează mai mereu pe o inegalitate ontologică între cel care donează şi cel care primeşte. Sa lăsăm la o parte etica sau morala religioasă: din punct de vedere strict sociologic, caritatea implică o asimetrie între cel ce donează şi cel ce primeşte, în care primitorul rămâne mereu îndatorat, nu neapărat material, dar cu siguranţă, moral. Mi se va reproşa, ca şi altădată, că nu putem judeca caritatea în afara unui cadru etic şi religios – nu putem aborda caritatea dintr-o perspectivă sociologică, mi-sugerat maliţios un coleg jurnalist.  Nu pot fi de acord cu acest tip de gândire semi-dogmatică, care instituie discreţionar subiecte tabu, dar chiar dacă accept provocarea şi începem să discutăm despre caritate strict în termeni morali şi religioşi,  ajungem într-o zonă mult mai complexă şi plină de imprevizibilităţi. Nu spune Biblia foarte clar “cine are două haine să dea una celui ce nu are?” Aceasta nu e caritatea aşa cum o cunoaştem în practica cotidiană – care dăruieşte o mică parte din bunurile personale, uneori chiar surplusul şi mai niciodată  nu se face o împărţeală egalitaristă, de tipul celei sugerate de Biblie. Caritatea creştină, în abordarea evanghelică, şi nu în forma pe care a luat-o de-a lungul istoriei,  aduce teribil de mult a egalitate şi a redistribuire! Aşa încât, dacă ne apucăm să discutăm „creştineşte” s-ar putea ca unora să nu le placă concluziile pe care va trebui să le tragem la final.

Prin urmare, atunci când  prin finanţarea programelor sociale şi filantropice ale bisericii, statul încearcă să completeze dimensiunea de protecţie socială prin una caritabilă, de fapt urmăreşte o transformare a preceptelor fundamentale ce stau la baza unei societăţi  moderne, europene – dintr-o dată, drepturile sociale ale indivizilor nu mai sunt ceva care li se cuvine în virtutea calităţii lor de fiinţă umană, ci sunt privite ca şi favoruri,  generozitate şi bunăvoinţă din partea cuiva. De fapt, nimic nou, din moment ce asta pare a fi înţelegerea pe care guvernul o are oricum despre protecţia socială – un soi de pomană necuvenită de la stat. De la nivelul declarativ (reflectat în declaraţii de genul „Cu pomana şi cu întins mâna nu se poate la infinit”) şi până la materializarea acestor  declaraţii într-o lege,  e doar un pas.

Întoarcerea la cezaro-papism?

Aşa cum puncta foarte  bine petiţia iniţiată de un grup de organizaţii civice, necesitatea unei legi speciale dedicată proiectelor sociale derulate de biserică nu se justifică, din moment ce există deja o lege (350/2005) care reglementează finanţările de stat şi prevede finanţarea tuturor organizaţiilor cu profil social, fie ele religioase sau non-religioase, în condiţii de tratament egal.  De ce aşadar e nevoie de o lege special adresată exclusiv cultelor şi asociaţiilor religioase?

Răspunsul nu trebuie căutat doar în explicaţii evidente,   ce fac referire la motive electorale sau simbolice. Originile acestui tip de relaţie ţin de o abordare specifică a raportului stat-biserică, ale cărei origini istorice se găsesc încă în cezaro-papism. În  Vestul Europei,  Biserica Catolică s-a aflat  secole la rând într-o luptă încordată cu  puterea seculară, iar conflictul a trecut prin etape succesive  – de la doctrina celor două spade a lui Gelsius II-lea şi până la cea a Leviatanului – conflicte care au reaşezat periodic ierarhia dintre puterea temporală şi cea sacerdotală. Dar indiferent de forma pe care o luau aceste raporturi, clivajul dintre laic şi religios, dintre puterea seculară şi cea spirituală a fost o constantă a societăţilor vest europene. În creştinismul bizantin, cele două puteri au convieţuit mirific şi aproape incestuos, dând naştere unui sistem de dominaţie a statului asupra bisericii, iar rămăşiţele acestui cezaro-papism le regăsim şi în România actuală, aşa zis modernă. Desigur, nu suntem chiar în situaţia în care „în Biserică să nu se facă nimic fără hotărârea şi porunca împăratului” (cuvintele împăratului Iustinian la Conciliul din 536 de la Constantinopol), dar nici la ani lumină distanţă nu ne aflăm.

Teoretic statul a încercat prin Legea 489/2006 să limiteze puterea statului de a legifera discreţionar domeniul vieţii religioase. Însă, în loc să protejeze pur şi simplu libertatea religioasă, statul a mers mult mai departe prin această lege, conferind religiei un rol deosebit în spaţiul public românesc[ii].  Religia nu, conform aceste legi doar o chestiune privată, iar BOR şi celorlalte biserici le este recunoscut  „rolul important…în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”. Nu are sens să vorbesc aici, pentru a argumenta această teză,  de predarea – de jure opţională, de facto obligatorie – a religiei în şcoli, despre lipsa de taxare a cultelor, despre finanţarea acestora din bani publici. Cert este nu doar că Biserica a ajuns să fie un stat în stat, ci că statul însuşi ajunge să semene cu un gigant lăcaş de cult, în care patriarhul „tuturor românilor” (!!!) legitimează şi dă girul simbolic la tot felul de proiecte politice, se „solidarizează cu integrarea euro-atlantică” şi binecuvântează  Proiectul Unirii.  Nu doar că Biserica efectuează un transfer de legitimitate dinspre religie către  politică: problema este că se produce un soi de simbioză în care politicul riscă să îşi piardă autonomia simbolică, iar religiosul să devină o erezie netolerată în afara formei sale etatizate.

Or, Ronald Inglehart[iii] a arătat că există o corelaţie foarte puternică între societăţile de tip tradiţional, în care religia joacă un rol important, şi atitudinile autoritariste, naţionalism, absolutism moral.  Vestea bună e că, în conformitate cu acest model România (încă?) se încadrează , deşi la limită,  în grupul statelor secular-raţionale. Vestea rea e că din 1990 şi până în 2007 s-a observat o accentuare puternică a valorilor tradiţionale, concomitent cu o uşoară creştere a valorilor materialiste, de supravieţuire. E adevărat că România nu e singura ţară din fostul spaţiu socialist în care valorile tradiţionale au câştigat teren, şi în Polonia  tendinţa a fost similară, ba chiar mai puternică, numai că în paralel cu asta polonezii şi-au însuşit şi o serie de valori post-materialiste, ce pun accentul pe bunăstarea subiectivă, calitatea vieţii şi care sunt corelate, de regulă, cu un grad înalt de toleranţă, încredere şi moderaţie politică, contrabalansând astfel  tendinţele conservator-tradiţionaliste. România este un caz particular, în care valorile tradiţionale sunt în descreştere, situându-ne la limita dintre modelul  tradiţional şi cel secular-raţional, în timp ce valorile materialiste ating cote foarte ridicate.

Or, modernizarea, ne spun Inglehart & Baker,  se efectuează printr-un salt dinspre valorile tradiţionale către cele secular-raţionale pe de o parte  şi dinspre valorile de supravieţuire către cele post-materialiste, legate de auto-exprimare, pe de altă parte. Cum arăta, conform  hărţii culturale a lui Inglehart, România anului magic 2007, anul „intrării” noastre în modernitate, a integrării noastre europene?  O societate preocupată obsesiv şi din ce în ce mai mult de supravieţuire, de securitatea economică şi fizică şi dominată tot mai mult de valori tradiţionale, patriarhale şi autoritariste – asta e România „europeană”.  O societate nemodernizată, mai arhaică sub ambele aspecte – tradiţionalism şi materialism – decât state precum Azerbajan, Armenia sau Ucraina, pentru care intrarea în UE e doar  o  fantasmă politică.

Nu vreau să mă gândesc la imaginea şi scorurile României anului 2011, după doi ani de criză economică, în care preocupările legate de  securitatea economică ne-au asediat mai mult decât oricând în ultimii 5-6 ani…În care, pe vremuri de restrişte, deşi se taie ajutoarele sociale, se alocă bani publici pentru construirea de lăcaşe religioase megalomane. Legea parteneriatului stat-biserică mă scoate fără voia mea  din refugiul unei confortabile inconştienţe  şi arată, subit şi fără echivoc, fără nici un fel de cifre sau studii, cam pe unde ne situăm în acest moment pe scala modernizării. Şi atunci de ce ne mai surprinde şi pe cine mai surprinde oare  nostalgia după „sfânta tinereţe legionară” ?

Text publicat pe www.criticatac.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Suzana Dobre Suzana Dobre spune:

    Victoria,
    Sunt total de acord. In plus in momentul de fata exista un proiect de lege care sa reglementeze serviciile sociale in general si care mentioneaza si modul in care acestea se pot externaliza competitiv, unde cultele sunt mentionate, alaturi de ong-uri ca posibili contractanti. Organizatii sociale foarte cunoscute si active care au radacini religioase sustin varianta aceasta, fiind implicate in pregatirea draftului.

    Culmea este ca printre parlamentari sunt persoane care au votat legea cu serviciile sociale ale cultelor si care sustin simultan si acest proiect de lege. Aceasta splitare a personalitatii are un nume, in psihiatrie.

  2. Ciprian Cucu spune:

    Superbă analiză. Păcat că o să rămână aici, fără să producă efecte.
    Încerc tot timpul să rămân pozitiv, să privesc partea plină a paharului, însă apar tot mai multe momente în care mă întreb cum poate fi modernizat un stat ai cărui cetățeni se încăpățânează să trăiască după „datini” arhaice…

  3. Nicu spune:

    Victoria, te panichezi fara rost. Romania are atatea probleme de rezolvat la nivelul amaratilor care chiar au nevoie de ajutor incat e loc suficient si pentru Biserica si pentru atei si pentru statul ineficient, si pentru ONG-urile straine si chiar si pentru tine. Cand ai ajutat ultima oara un copil sarac sa se duca regulat la scoala?
    Acuma toti cei care stau si nu fac nimic in societate se dau cu parerea pe bloguri incercand sa distruga o initiativa benefica.

    • PeHashPe spune:

      @Nicu spune: “Cand ai ajutat ultima oara un copil sarac sa se duca regulat la scoala?”

      Pai Nicusor mama, unde e logica ta? Nu de aia contribuie fiecare platitor de taxe la stat? Ca statul sa se ocupe de astfel de probleme/cazuri! Daca am ajuta noi, cetatenii, direct, ca fiecare copil sarac sa se duca regulat la scoala , ce rost mai ar avea statul in aceasta ecuatie? Nu ar mai trebui sa existe stat! :-)

    • ida spune:

      @Nicu: Nu, nu e loc! Aceasta dezbatere nu-i opune pe “atei”, “credinciosilor” ci pe cetatenii care nu inteleg sa se lase jecmaniti de BOR, reprezentantilor acesteia si politicienilor corupti care s-au inhaitat cu ei; ii mai opune si pe cei care cred in Dumnezeu dar nu considera ca trebuie sa le impuna convingerile lor ateilor si celor de alte confesiuni, militantilor “religiei de stat’; pe cei care cred ca un copil sau un batran sarac au dreptul sa li se poarte de grija fara a fi inregimentati in BOR si fara ca trei sferturi din fonduri sa fie furate, beneficiarilor acestei hotii (sper ca nu e cazul sa mai insist asupra “transparentei” BOR cu privire la gestiunea fondurilor, a activelor, a securistilor etc.); a, si nu, n-am ajutat recent nici un copil sarac sa mearga la scoala dar am platit f. recent CAS-ul; si nu am avut in vedere prin asta sa fac o “donatie caritabila” ralucai turcan si patriarhului daniel

  4. pehash spune:

    parlamentarii vaneaza voturi. au observat ei ca majoritatea populatiei pune botul la pomeni si au procedat ca atare. ce rost mai are sa cautam acum sensuri si motive care nu exista?

    Zilele trecute la Tate Modern un curator il intreba pe Ion Grigorescu ce semnificatie are faptul ca toate filmele sale din timpul comunismului au fost alb-negru si cele de dupa color. Bietul om i-a raspuns sincer, nici una, asta a avut la dispozitie. Cam asa si Victoria Stoiciu care ar fi in stare sa invite si academia romana la o dezbatere pe tema pomenilor electorale… doar pentru ca de data asta se ascund sub pretextul spiritualitatii.

  5. fdan spune:

    Sper ca nu va fi asa, insa peste ani poate ne vom trezi cu noi sfinti: sf. Boc, sf. Traian. Serios vorbind acum, cred ca urmatorul pas va fi reducerea fondurilor pentru asistenta sociala. Cum statul se va fi descotorosit de aceste obligatii, poate reduce nestingherit alocatiile sociale, eventual va critica insuficienta implicare a privatului intr-un domeniu specific lui: actiunile caritabile.

  6. umoristu spune:

    Ce tot dezbatem?
    Bisericile sa se autofinanteze 100% , si atunci pot face caritate de care vor si cum vor……si pot face si carii dentare sau matreata din partea mea
    Pina se scurg foanduri din bugetul public spre cultele religioase……..rominia nu a ajuns nici in sec XIX.

    • Alley spune:

      Perfect de acord! M-am saturat sa vad preoti cu masini de lux din banii nostri. M-am saturat sa vad zeci si chiar sute de biserici in constructie din banii statului cat timp nu sunt pentru sanatate, educatie, infrastructura. Din partea mea sa-si construiasca biserici, sa-si cumpere ce masini vor ei….dar nu din banii nostri!

  7. Emil spune:

    La schimb cu aceste “concesii”, preafericitul Daniel va face şi el nişte concesii. Cum ar fi să-i acorde masculului Alfa al politicii romeneşti aceleaşi drepturi ca cele pe care Martin Luther a încercat să le acorde prinţului Philip de Hesse.

  8. Gamer spune:

    Chiar nu prea este o tema care ar merita vreo dezbatere (respect totusi efortul documentarii).
    Pe scurt, avem intr-o parte niste indivizi care incearca in fiecare zi sa demonstreze ca predecesorii lor, comparativ, detin niscaiva umbre de glagorie, iar in cealalta niste instrumente ale indoctrinarii. Ceea ce este insa mai grav e ca dintre instrumentele respective, majoritara este ordoxia. Adica acel simulacru de dogma religioasa a carei “intindere” se poate vizualiza pe harta ideologiei rosii. Pana aici parca n-ar fi gresit “parteneriatul”. Insa daca te preocupa cu adevarat soarta celor napastuiti constati cu stupoare cum harta religiei ortodoxe se suprapune perfect peste zonele saraciei extreme din “leaganul civilizatiei”. Poate fi o simpla coincidenta. La fel cum e si identificarea cu harta zonelor in care coruptia a fost ridicata la rang de politca de stat. Oricare om de bun simt accepta o coincidenta. La a doua incepe sa-si puna intrebari.

  9. pai daca reprezentantii cultelor in teritoriu actioneaza ca si agenti electorali,nu trebuiesc si ei recompensati intr-un fel?
    biserica ortodoxa sau mai bine zis reprezentantii ei cred ca daca inalta piramide in timpul vietii vor fi mai bine vazuti in viata de apoi..
    si guvernul boc si sinodul sunt doua entitati similare ca gandire si actiune.isi sacrifica enoriasii respectiv cetatenii, astazi ptr un ipotetic iluzoriu “mai bine ” de maine,asa ca nu e de mirare ca-si dau mana pe spinarea acestora.

  10. Lucian spune:

    Doamna,
    Dreptul inalienabil la asistenta sociala nu exista.

    Asta-i rezultatul asistentei sociale masive din statele europene progresiste :
    http://www.bbc.co.uk/news/uk-12498529

    Discutia oricum pare inutila, avand in vedere ca legea la care faceti trimitere e doar o forma de pomana institutionalizata.

    • casandra spune:

      Ignoranta nu este de condamnat, ci de compatimit. Dar cand ignorantii isi impun ignoranta celorlalti, este penibil!
      Nu este inalienabil dreptul la asistenta sociala? Ba DA.
      Romania este membra a Uniunii Europene si este obligata sa respecte toate “legile” UE, in primul rand tratatele.
      Tratatul privind Uniunea Europeana contine si Declaratiile cu privire la dispozitiile tratatatelor.
      http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0335:0360:RO:PDF
      Prima declaratie dispune “forta juridica obligatorie” a Cartei drepturilor fundamentale. Priviti la pag.337
      In Carta drepturilor fundamentale, publicata pe aceeasi pagina cu Tratatul, la pag.398 , Articolul 34, veti gasi dreptul la asistenta sociala.
      Cititi Carta drepturilor fundamentale UE si prezentati scuze doamnei Stoiciu!
      Si cititi inainte de a scrie! Este o indeletnicire folositoare.

  11. sym spune:

    “Ce fel de caritate e aceea care nu se bazează pe un gest liber consimţit al persoanei, ci pe o taxă încasată volens nolens si apoi direcţionată către cine cred alţii de cuviinţă, fără ca eu să îmi fi dat consimţământul?”

    Deși formulată ca întrebare retorică, ea are un răspuns: “protecția socială” este exact asta, caritate bazată pe taxe încasate volens-nolens și apoi direcționate către cine cred alții de cuviință, fară ca eu să îmi fi dat consimțământul.

    Nu numai protecția socială.

    De pildă, cine cumpără asigurare medicală privată și folosește exclusiv sistemul privat trebuie să plătească sistemul mizerabil de stat, pentru alții, prin taxe încasate volens-nolens și apoi direcționate către cine cred alții de cuviință, fară ca respectiva persoană să-și fi dat consimțământul.

    Același lucru e valabil pentru pensii. Poate că vreau să-mi fac pensie exclusiv privată, dar asta nu se poate! Pentru că fiecare este obligat să plătească un sistem de stat falimentar, care practic garantează că nu va plăti mai mult de o pensie de mizerie peste 30-40 de ani. Cum se face acest lucru? Păi prin taxe încasate volens-nolens și apoi direcționate către cine cred alții de cuviință, fără să-mi fi dat consimțământul.

    Apoi, mă intrigă sintagma “drepturi sociale inalienabile, la fel ca dreptul la libertate, viaţă şamd”. Dați ca exemplu drepturi inalienabile, precum dreptul la viață sau libertate, dar defapt vorbiți de cu totul altceva, și anume “dreptul” unor indivizi de a primi bani de la stat. Dar statul defapt n-are niciun ban, deci aici e vorba de banii unor oameni cât se poate de reali, numiți “contribuabili” și văzuți ca vaci bune de muls. Dacă tot sunt fraieri să muncească, atunci să muncească mai mult. Deci aceste “drepturi” au o față ascunsă, a obligației altora de a le finanța.

    Aceste teorii a “drepturilor” inventate nu numai că au dus la o stare de cvasi-faliment european, dar a creat o imensă pătură a populației care stă cu mâna întinsă și își cere banul, “dreptul”.

    Un prieten care lucrează la un consiliu local în UK îmi povestea cum asistații social s-au răzvrătit la un moment dat pentru că li se plătea ajutorul într-un soi de bonuri de masă, cu care puteau cumpăra numai mâncare. Asta le știrbea demnitatea, au spus. Guvernul a cedat și a început să le dea bani. După care, îmi spunea prietenul meu, cheltuind banii respectivi în prima săptămână pe băutură și țigări, veneau cu plozii la consiliu ca să ceară mai mulți, că nu aveau ce să mănânce.

    Vreți drepturi sociale? Plătiți-le dvs. Sau ideea e șă le plătească alții?

  12. v spune:

    Draga Victoria,
    daca tuturor colegilor dvs din opozitie le reprosez ca vorbesc fara sa comunice absolut nimic,
    dvs personal trebuie sa va spun ca supraanalizatie orice. Tindeti sa va aflati mereu in punctul pe care noi il numim analysis paralysis. Incercati sa promovati idea ca o lege e buna doar daca satisface pe absolut toata lumea, cea ce, sa fim seriosi, e o naivitate in lumea reala.
    Oricum, tot articolele dvs le voi citi, nu pe ale colegilor dvs opozanti, dar nu uitati doua lucruri:
    1. E foarte usor sa vb si sa critici de pe tusa, cand nu ai nimic de pierdut; daca se adeverste ce am spus- told you so; daca nu – faptul ca am scris acele articole a facut ca sa nu se ajunga acolo. Iesiti echitabil orice-ar fi. Nu e corect.
    2. O lege buna implementata astazi este infinit mai folositoare decat o lege perfecta implementata maine.

  13. Iustin spune:

    Foarte bun articolul. L-am citit cu mare placere si sunt cu totul de acord. cheers!

  14. Margicu spune:

    In cartea Sabrinei P. Ramet “Nihil obstat: religion, politics, and social change in East-Central Europe” exista un capitol intitulat:”Holy Intolerance: Romania’s Orthodox Church”, o adevarata ecografie a ceea ce a fost si este BOR. Am obosit deja sa sa comentez pe tema asta, sunt fericit ca traiesc intr-o tara cu adevarat laica si ca imi voi putea creste linistit copiii departe de sutanele negre.

  15. NuStieStingaCeFaceDreapta spune:

    “E adevărat că România nu e singura ţară din fostul spaţiu socialist în care valorile tradiţionale au câştigat teren, şi în Polonia tendinţa a fost similară, ba chiar mai puternică, numai că în paralel cu asta polonezii şi-au însuşit şi o serie de valori post-materialiste, ce pun accentul pe bunăstarea subiectivă, calitatea vieţii şi care sunt corelate, de regulă, cu un grad înalt de toleranţă, încredere şi moderaţie politică, contrabalansând astfel tendinţele conservator-tradiţionaliste.”

    Trec peste faptul ca analiza facuta proiectului de lege este pertinenta si justa. Si peste pretentia, sa zicem deocamdata “stiintifica”, de a legitima caritatea in afara unui cadru etic si ma refer stric la citatul de mai sus, si restul afirmatiilor corelate. Trecem si peste evidenta de stingism care reiese din felul in care atasamentul fata de valorile traditionale(care?) este inteles ca anacronism, iar modernitazarea este inteleasa ca progres(oriunde?).
    Valori post-materialiste. Sublima expresie. Iata valoarea! Bunastarea subiectiva, a se citi consumism prin libera alegere. :) Calitatea vietii…confort. Cind ajugem la toleranta, incredere si moderatie politica, deja, fara prea mult efort, empiric, depistam docilitate, atasament fara discernamint si lipsit de rezistenta la presiunile ideologice predominante.
    sa intelegem ca tendintele conservator-traditionaliste sint in genere, o piedica impotriva modernizarii? Oare nu tocmai atasamentul timp si incapatinat la contractul social, impiedica prin marginalizare si refuzul legitimtatii, transferul si intruparea valorilor conservatoare, intr-o expresie mdoerna?

    Iar sintagma secular-rational, devine deja derizorie, intrucit deja stim, din esecul capitalismului liberal si al utopiilor totalitare, ca secular-umanismul, mai potrivit formulat, este mult mai aproape de zona utopica, decit procesul de “descentralizat şi lăsat în seama comunităţilor locale” sau ” Caritatea creştină, în abordarea evanghelică, şi nu în forma pe care a luat-o de-a lungul istoriei, aduce teribil de mult a egalitate şi a redistribuire”.
    Da chiar, sa tragem concluziile. Nu ajungem in nici un caz, la socialism, la statul dadaca si la asistentialism, ci la distributism, respectul fata de libertate, dar intr-o perspectiva etica, bazata pe solidaritate voluntara si egalitate, doar in pacatosenie si acces la mila.
    Si sa nu confundam principiul comuniunii liturgice, al unirii tuturor in taina teandrica, cu imparteala egalitarista.
    Se prea poate ca scirba fata de esecul politic sa fie deopotriva o scirba fata de statul dadaca, fata de modernizarea(valoare?), care trece efectiv peste persoana si libertatea ei de expresie in spatiul economic si privat, iar in “sfinta tinerete”, sa vada mai degraba o sete teribila de normalitate si concret, care i se refuza nu doar de 20 de ani, prin amagiri si siluiri, cu societatea socialista, cu reforma, cu modernizarea, cu integrarea, proces in care singurul vid care a fost umplut, a fost cel al burtii.
    Nu de modernizare avem nevoie, ci de normalitate. Iar o normalitate, fara mici inteprinzatori, fara renuntarea la inginerie sociala si “increderea” in coordonatori, fara localizare, fara cadru legal, legitimat etic si fara actualizarea si reformularea limbajului valorilor traditionale, in scopul redobindirii propriei identitati, intr-o expresie moderna, nu putem avea.

    Nu contest insa argumentele pe care le aduceti in sprijinul tezei de cezaro-papism.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victoria Stoiciu


Victoria Stoiciu

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Li... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)