Home » Dezbatere »Economie » Citesti:

Cum sa fie evitat un dezastru financiar

Daniel Daianu noiembrie 21, 2011 Dezbatere, Economie
25 comentarii 5,130 Vizualizari

Avem motive sa fim tot mai ingrijorati de ce se intampla in economia europeana, in zona euro. Ma refer mai cu seama la pietele financiare, intrucat sunt tot mai multe semne ca ele se gripeaza din nou: marjele (peste pragul de baza impus de obligatiunile germane) cresc la toate tarile europene (inclusiv la Austria, Finlanda, Olanda, deci tari cu rating AAA), bancile evita sa se imprumute intre ele preferand sa plaseze lichiditati la BCE, bancile americane si cele britanice isi reduc expunerea pe grupuri europene, etc. Crize de lichiditate par inevitabile. Desi taierea valorii nominale (haircut-ul) obligatiunilor suverane ale Greciei cu 50% este “organizat” (asa numit ”voluntar” incercandu-se evitarea “evenimentului de credit”, care sa declanseze intrarea in actiune a CDS-urilor) contaminarea opereaza in zona euro si nu numai. Prin acest haircut s-a creat un precedent pentru alte operatiuni similare, desi oficialii Comisiei si ai BCE considera ca avem de-a face cu un caz singular. Dar nimic nu poate garante nerepetabilitatea.

Lipsa de incredere in capacitatea liderilor europeni de a gasi o solutie convingatoare la problema datoriilor suverane se adanceste. Italia si Spania nu sunt tari insolvente, chiar daca prima are o datorie publica de cca 120% din PIB. Dar ea are surplus primar si prin ajustarile anuntate de premierul Mario Monti el va creste. In plus, mare parte a detinatorilor de datorii sunt rezidenti, iar scadenta medie a obligatiunilor este de 7 ani. Spania are datorie publica de sub 65% din PIB, adica inferioara celei a Germaniei (care este de cca 80% din PIB). Drept este ca Spania si Italia nu au o perspectiva de crestere economica buna, asa cum este si pentru Portugalia, ca sa nu mai vorbim de Grecia. Avem aici o dinamica infernala: criza de incredere, cu originea in principal in abordarea defectuoasa a problemei datoriilor suverane, inrautateste perspectiva de refacere economica si complica garantarea serviciului datoriilor publice. Fiindca, pentru o tara, capacitatea de a onora obligatiunile sale depinde de volumul lor (plus scadenta) si de cresterea sa economica. Criza de incredere mareste costurile de finantare si refinantare, favorizeaza o criza de lichiditate, care se poate transforma intr-una de insolventa. Pietele au inghetat dupa ce a picat Lehman Brothers si a fost nevoie de interventie masiva din partea unor banci centrale, a insititutiilor multilaterale (IFIs) pentru a preveni ca crize de lichiditate sa se transforme in insolvente. Si noi tari intrate in UE, inclusiv Romania, au fost prinse in acest vartej.

Un al doilea val de crize de lichiditate este in formare. Randamente cerute la obligatiuni italiene si spaniole pe 10 ani in jur de 7% induce nesustenabilitata platilor. Piata europeana a obligatiunir pare sa se “sparga”.  Acesta este motivul pentru care cresc exhortatiile pentru ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa intervina in forta. Indemnurile au la baza un concept fundamental: imprumutatorul de ultima instanta (lender of last resort/LLR). Crizele financiare din ultimele secole au obligat la aparitia bancilor centrale nu numai ca institutii de emisiune si garantori ai stabilitatii preturilor, ci si ca asiguratori ai stabilitatii financiare. Panica, asaltul pe banci (run on banks) cer ca bancile centrale sa intervina in momentele grele. BCE a facut-o, partial prin linii speciale de finantare si achizitii pe pietele secundare, dar acum iar suntem pe marginea prapastiei. In 2008 si 2009 guverne au preluat datorii ale bancilor (implicit, ale sectorului privat), ceea ce a marit considerabil datorii publice; vezi situatia din Irlanda si Marea Britanie, ale caror economii au fost ingenunchiate de supra-expanasiunea unor banci. Datoriile publice ale unor tari erau deja foarte mari (Grecia fiind cazul flagrant).

Exista in zona euro o legatura ombilicala intre state si banci, intrucat bilanturile celor din urma cuprind la active obligatiuni suverane, care daca se depreciaza strica aceste bilanturi. Si daca bancile sunt nevoie sa se recapitalizeze, asa cum se cere din nou acum, pot ajunge in situatia sa ceara iarasi sprijin din partea statelor, care nu il pot evita in virtutea riscurilor sistemice (sindromul “too big to fail”). Legatura ombilicala mentionata este un cerc vicios cand bancile vulnerabilizeaza bonitatea financiara suverana si obligatiuni suverane riscante lovesc in bilanturi bancare.

  • EFSF-ul- un substitut imperfect si cu forta redusa

Europa si este mult mai dependenta de pietele bancare decat SUA, unde pietele de capital joaca un rol mult mai semnificativ. Lipsa de crestere economica mareste intensitatea cercului vicios. In zona euro nici nu avem o trezorerie comuna (precum in SUA, Canada), cu emisiuni de obligatiuni colective (eurobonduri) si care sa intervina in situatii dificile ale unor state membre. De aceea a fost creat EFSF-ul, care este insa un substitut imperfect si cu forta redusa. Comisia pregateste acum propuneri privind introducerea de euro-bonduri, dar gestionarea crizei cere solutii adecvate imediate. Este de notat ca si Consiliul de consilieri economici ai cancelarului Angela Mekel are o propunere in acest sens asimiland ideea economsitilor Jacob von Weiszacker si Jacques Depla: mutualizarea unei parti a datoriilor publice (pana la 60% din PIB). Dar, este de repetat, urgenta situatiei reclama masuri imediate.

In mod normal BCE ar trebui sa fie un imprumutator de ultima instanta (LLR) numai pentru sectorul bancar. Si pentru probleme de lichiditate, de insolventa ale unor state, sa intre in functiune programe sprijinite de parteneri din zona euro. Dar aceasta gandire este valabila pentru timpuri normale si daca ar exista o integrare fiscala (bugetara) corespunzatoare in zona euro. Acum suntem insa confruntati cu o criza ce dureaza, cu o criza de incredere care se adanceste. Explicatia este simpla: nu avem un LLR autentic in zona euro. Actele constitutionale ale UE interzic, de altfel, falimentul, iesirea din zona si bail-out-ul (salvarea de la faliment). Asistenta acordata Greciei, Portugaliei si Irlandei a facut necesara modificarea articolului 126 din Tratatul de la Lisabona prin introducerea unui paragraf. Dar aspectele legale conteaza mai putin acum decat cele strict economice.

  • In loc sa se speculeze pe cursuri de schimb se speculeaza pe obligatiuni suverane

BCE nu vrea sa-si asume rolul de LLR cum cer circumstantele grave, asa cum se intampla in SUA si Marea Britanie, si pietele (speculatorii si altii, fiindca este declansat si un mecanism de frica, panica) inteleg aceasta realitate dramatica. In zona euro, tarile care emit obligatiuni nu pot emite moneda comuna dupa nevoi, adica nu pot fi proprii lor LLR. Aceasta trasatura a constructiei zonei euro a fost semnalata din debutul crizei de Paul de Grauwe, care a facut o analogie cu mecanismul cursurilor de schimb (ERM): in loc sa se speculeze pe cursuri de schimb se speculeaza pe obligatiuni suverane. Cine sa preia functia de LLR acum? BCE nu vrea si pentru ca Germania si alte tari se opun. BCE a fost construita dupa modelul Bundesbank si memoria hiperinflatiei inter-belice dainuie inca pe malurile Rhin-ului. Fondul pentru Salvare (EFSF) nu are putere adecvata. Incercarea de a-l mari prin leveraging nu a avut succes. Exista o propunere de a-l transforma intr-o banca, care sa achizitioneze obligatiuni suverane (pe piata primara) pe care sa le sconteze la BCE. Astfel s-ar trece de interdictia legala pentru BCE de a interveni pe piata primara direct si ar creste resursele puse la bataie cu un multiplu inalt. Eu cred ca este o formula sui generis acceptabila, daca BCE nu a va interveni ea masiv ca LLR.

  • Marea amenintare este un dezastru financiar de care este posibil sa nu fim departe, daca nu se va interveni ferm

Timpul se scurge tot mai repede in defavoarea zonei euro, a Uniunii in ansamblu.  Metoda incrementalista de interventie nu da roade; parca de fiecare data s-a facut prea putin si prea tarziu. Griparea in curs a pietelor financiare, contaminarea, sunt tot mai vizibile. BCE trebuie sa intervina in forta, intr-o forma sau alta. Daca nu direct, cel putin printr-un EFSF care sa aiba putere. In acest scop EFSF merita sa fie transformat intr-o banca. Inflatia nu este un pericol pentru zona euro. Marea amenintare este un dezastru financiar de care este posibil sa nu fim departe, daca nu se va interveni ferm. Romania ar fi si ea sever lovita de o reinghetare a pietelor financiare; am reintra sigur in recesiune la care s-ar adauga alte ponoase.

Solutiile de fond pentru zona auro reclama mutualizarea partial, sau totala, a datorilor publice, adancirea integrarii fiscale/bugetare (care nu se poate rezuma, deci, la reguli fiscale constitutionalizate si sanctiuni). Aceasta integrare cere si o adancire a integrarii politice. Este motivul pentru care Germania insista pentru modificarea tratatelor. Pana la acel moment, trebuie, insa, evitata, o prabusire financiara, cu efecte incalculabile.

PS. O tema de meditatie pentru cei care vor grabirea aderarii la zona euro. Dincolo de faptul ca “arde” acum, in privinta instrumentelor de corectie a unor dezechilibre, zona euro este mai constrangatoare decat mecanismul etalon aur din perioada interbelica. Atunci tarile puteau renunta la o paritate (in raport cu aurul) avand la dispozitie politica monetara proprie. Dar corectiile unor deficite erau oricum extrem de dureroase. A rezista a in zone euro inseamna sa indeplinesti, in primul rand, criterii de convergenta reala (deci nu simplu criteriile de la Maastricht). Iar convergenta reala, forta competitiva in dinamica, nu se obtin in cativa ani. Criza de acum mai arata ceva: ca este bine sa ai grade mai multe de libertate in politica economica; spatiul fiscal nu este indeajuns. Aceasta libertate (existenta mai multor instrumente de ajustare) este o intruchipare a tezei enuntate de Jan Tinbergen  in anii 50’ ai secolului trecut, care leaga atingerea unor obiective ale politicii economice de numarul de instrumente aflate la dispozitie. Este adevarat ca in cazul Romaniei spatiul de manevra al politicii autohtone este limitat de euroizarea inalta a economiei si adancimea financiara redusa.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. incomod spune:

    Criza nu mai poate fi evitata. Ce-a fost pana acum, a fost doar introducerea. Acum urmeaza cuprinsul :) Ce evita toata lumea sa recunoasca este ca nu mai avem de mult de-a face cu o criza financiara. E o criza de sistem.

  2. d spune:

    Superman-ul Europei (Germania) nu vrea de fapt sa salveze pe nimeni.

  3. Cristi spune:

    Cred ca institutia EFSF a fost creata pentru a se mai cumpara ceva timp, nu pentru a ajuta economiile in picaj. Recentul esec in a iesi cu IOU-uri pe piata chineza intareste acest fapt. Pana la urma tot BCE va trebui sa ia taurul de coarne si sa finanteze deficitele, fie chiar si prin emiterea de obligatiuni euro, asa de mult hulite de Germania.
    Interesant articol, mai vrem…

  4. M. Constantin spune:

    Din cand in cand o criza cucereste lumea: olimpiada; poate chiar din Grecia. Forta competitiva a natiunilor e antrenata in iuresul jocurilor. Toate vor sa participe, toate vor sa cistige. Pe podium nu e loc pentru toata lumea.
    Arbitrii se scarpina in cap; care’s virtuoase, care’s vicioase?
    Important e sa participi.

  5. Solutiile de fond pentru zona euro reclama mutualizarea partial, sau totala, a datorilor publice, adancirea integrarii fiscale/bugetare (care nu se poate rezuma, deci, la reguli fiscale constitutionalizate si sanctiuni).

    1. Și ce facem în acest caz cu hazardul moral? Ce propuneți dumneavoastră aici este iertarea taman a acelora care au împins cu bună știință în prăpastie țările pe care au pretins că știu să le conducă. Guvernanții care au acumulat aceste datorii (s-au împrumutat în numele ”interesului național” pentru ei și prietenii lor) vor scăpa basma curată pe spinarea celor care sunt cel mai puțin vinovați de acumularea acestor datorii. În loc să tragem concluzii corecte cu privire la CAUZA fundamentală a crizei – falimentul politicilor publice – propunem continuarea caruselului acestora prin inventarea unei noi politici publice: salvarea din dezastru a celor care au eșuat cu aceste politici publice. Dacă îi iertăm, ei vor persevera în a nu se reforma și în a continua să obțină profituri enorme din puterea politică pe care o obțin fără un efort prea mare.

    2. Propuneți integrarea fiscală / bugetară: e un pas inevitabil pentru o zonă monetară ca ea să devină optimală însă întrebarea este dacă rezolvăm cu adevărat problema. Pentru că, chiar și cu o politică fiscală comună (greu de atins având în vedere eterogenitatea țărilor ce compun UE și care au filozofii diferite privind impozitarea – a se vedea Suedia vs. Marea Britanei / Olanda) rămâne întrebarea legată de sistem și de posibilitatea lui de a interveni eficient în economie. Dezastrul în alocarea de la centru a resurselor colectate prin impozite va rămâne astfel că bugetarea / stabilirea unor politici fiscale optime va avea ÎNTOTDEAUNA această problemă a risipei pe care o face statul sau supra-statul pe toate palierele. Supra-statul va fi tentat să dezvolte proiecte și mai grandioase decât statele individuale ce compun UE și vor adânci și mai mult dezastrul (chiar dacă într-o primă fază va exista o salvare temporară).

    3. Propuneți o serie de reguli și sancțiuni: rămâne întrebarea cine le aplică și cine îl controlează pe cel care le aplică. Pentru că dacă facem aceste sancțiuni și ele sunt ”apărate” de o construcție politică nu am făcut mare lucru. Întotdeauna se va găsi o cale de a-i ierta pe cei care greșesc, mai ales atunci când sunt mari și importanți.

    4. Chiar și cu o divergență fiscală mare, divergență economică mare Euro nu ar trebui să fie atât de instabil. Instabilitatea nu vine de la faptul că există divergență între regiuni / țări care compun zona Euro ci de la ceea ce fac guvernele în planul politicilor publice pe care le aplică Dovada cea mai clară e în cadrul fiecărei țări: sunt zone dezvoltate și zone sărace, zone cu taxe locale mai mari și zone cu taxe locale mai mici, zone mai apropiate de centru (decizia politică) și zone mai îndepărate, zone mai industrializare și zone mai agricole și moneda locală nu se prăbușește. E, după părerea mea, un mit treaba cu convergența economică / socială / politică pentru a asigura o stabilitate unui sistem economic.

    • florin spune:

      Corect. In ciuda falimentului acestor politici interventioniste, hai sa mai incercam o data, poate, daca ne indatoram mai mult si la timp, iese ceva :)

    • satanae spune:

      Nu vreau sa dau un raspuns decit la primele doua chestiuni ridicate
      1. Se tot vorbeste despre un hazard moral, despre faptul ca unele state au cheltuit mai mult decit erau in stare sa acopere ulterior etc. Problema este ca au fost incurajate in directia asta si anume chiar de catre tarile cu o inalta productivitate a muncii, precum cele nordice. Secretul pe care nimeni a vrut sa-l dezvaluie la infiintarea Uniunii Europene consta in faptul ca nu toate tarile care intrau in componenta acesteia trebuia sa produca masiv pentru piata, ci tocmai cele care o facusera pina atunci. Nimeni nu a cerut grecilor si spaniolilor sa fie productivi, harnici etc. Tarile astea erau locatii in care se consuma ceea ce se producea in Nord si destinatii turistice sau de vacanta permanenta pentru cei care se saturau de traiul intr-o tara competitiva precum Germania, Anglia s.a. Nici unii dintre turistii europeni nu voiau sa-i vada in vacantele lor prelungite in tarile sudice pe oamenii de acolo muncind din greu la nu stiu ce fabrici de masini. Nu, grecii trebuia sa fie chelneri, ghizi turistici si mari petrecareti in general. Si sa consume ceea ce se producea in alte parti ale Europei, pentru ca masinile si tehnologia germana trebuia sa-si gaseasca o piata de desfacere, iar Europa era cel mai bun teren pentru asa ceva. Cum va explicati faptul ca nici o mare firma producatoare de masini nu si-a deschis centre de productie in tari de genul Greciei, desi salariile aici erau sensibil mai mici decit in Germania, de exemplu? Erau grecii mai lenesi? Hai sa fim seriosi, intr-o fabrica regulile le stabileste patronul si ma indoiesc de faptul ca cei angajati acolo ar fi refuzat sarcinile date sau ar fi tinut-o tot intr-o greva. Alta este problema reala – pur si simplu nu era rolul grecilor sa produca pentru export, ci erau doar locuitorii unei enorme statiuni de lux pentru muncitorii occidentali. Sa ne aducem aminte numai cazul Spaniei, in care de vreo 20 de ani tot veneau sa se stabileasca definitiv cete intregi de englezi si germani, care se saturasera de viata in tarile de bastina – la fel si acolo, ne aflam in fata unei tari transformate intr-o statiune de lux, care nu produce, numai consuma si asigura relaxarea clientilor sai. Acum lantul s-a rupt si Europa constata ca nu-si mai poate permite statiuni de lux intinse la nivelul unor tari intregi. Si au gasit vinovatii – locuitorii din tarile respective, care, desi nu li s-a cerut, nu vor sa munceasca, domne! Chiar isi inchipuie cineva ca Germania ar fi fost incintata de concurenta venita de la industria din tarile astea mediteraneene? Tarilor respective le-a fost dat un anumit rol in sistem si acum cei aflati in fruntea piramidei nu mai vor sa plateasca nota de plata pentru functionarea sistemului pe care chiar ei l-a creat. Asta nu este hazard moral?
      2. In cazul federatiilor de genul SUA sau Canada nu tot guvernul federal este cel care decide modul in care sint alocate resursele? Putem vorbi despre un dezastru acolo? Propuneti cumva sa desfiintam statele ca sa le inlocuim cu ce? Cu o coducere corporatista la nivel supranational sau limitata la un nivel regional? Credeti ca o conducere corporatista aloca mai bine resursele? Daca asta credeti, as vrea sa va aduc aminte despre cum s-a declansat criza actuala, in 2008, si anume prin deciziile iresponsabile luate de catre conducerile unor mari corporatii bancare, ce au fost salvate apoi chiar de catre statele mult hulite acum. Ce au intrat apoi in dificultati financiare, multe dintre ele datorate tocmai sumelor imense virate pentru salvarea bancilor in cauza. Iar acum tocmai bancile respective ataca statele aflate in dificultate. Daca asta nu este hazard moral, nu stiu cum se mai poate numi. In realitate, conducerea de orice fel, si de stat si privata, are doza ei de iresponsabilitate si de prostie, iar alocarea resurselor se face peste tot la fel de prost. Diferenta intre o conducere de stat si una corporatista consta in faptul ca pe cei dintii ii mai putem si alege, si schimba, daca sint prosti, ceea ce nu se intimpla in cazul corporatistilor. Cu astia ne-am pricopsi pe veci si asta nu m-ar incinta deloc.

      • Cand, in Septembrie 2007 (tsunami-ul economic s-a declansat, de fapt, in 2007 nu in 2008, cum latra sfertodoct diletantii din presa), BNP Paribas dadea primele semne ca se apropie o criza economica de proportii, mai marii plutocratiei americane bateau campii in conferinte de presa in frunte cu Henry “Hank” PAULSON (supranumit in breasla “sarpele”), in calitatea sa de United States Secretary of Treasury, adus pe acest post de marioneta George W. BUSH. Inutil sa reamintesc faptul ca “Hank” fusese CEO la Goldman Sachs.

        Detalii interesante aici: http://www.cbc.ca/doczone/meltdown/videos.html?ID=1604581007

        De exact 4 ani, de cand niste “greedy criminals”, (care reprezinta 1 % din populatia SUA, insa ale caror castiguri anuale depasesc castigurile celor din jumatatea “de jos” a societatii americane) au declansat acest tsunami economic, minciunile penibile se tin lant, sub forma si mai penibila de “predictii” economice ale unor experti. Culmea penibilului a atins-o recent Nouriel ROUBINI care, sub legitimitatea studiilor economice facute la Harvard University, ajunge sa debiteze enormitati de genul “Marx a avut dreptate, capitalismul se poate autodistruge”.

        Nu trebuie sa fii absolvent de Harvard University pentru a intui/concluziona cateva lucruri de bun simt:

        1) De 32 de ani, mai bine spus din 1979 de cand China si-a deschis portile spre investitiile straine, cea mai mare parte a capitalului financiar, tehnologic si managerial (know-how) migreaza acolo, lasand tot mai multi occidentali fara locuri de munca sau obligandu-i sa munceasca tot mai mult pntru tot mai putini bani.
        Rezultatul? Disparitia middle class si supra-imbogatirea plutocratiei.

        2) Criza creditelor “sub-prime” a avut 2 componente: o lege anti-economica, populista, promulgata de Bill CLINTON in 1995 (o mana cereasca, pentru ca i-a adus lui CLINTON multe voturi din partea saracilor), care obliga bancile sa dea credite SI celor saraci, credite garantate de stat. Apoi, lacomia fara limite a bancherilor care au vazut in aceasta lege o noua vaca de muls. Din pacate (nu numai pentru ei, ci pentru toata lumea!), s-a vazut ca vaca asta era stearpa. Rezultatele acestei masuri catastrofale se simt inca (peste 1 milion de case, numai in SUA, nu au mai putut fi platite!!!).

        3) Culmea monstruozittii si iresponsabilitatii este ca marionetele din Congres, de fapt niste lobby-sti ai plutocratiei americane, au aprobat (e adevarat, nu “din prima”) nationalizarea datoriei, bail-out-ul atat de mult iubit de democrati, adica plata unor sume colosale (estimate oficial la 700 mld. $!!!) de pe spatele prostilor (saraci) si platitori de taxe (inutile). Asta in conditiile in care, in plina criza de lichiditati, CEO de la AIG a fost demis insa a plecat cu un “bonus” de peste 300 mil $ Rezultatul acestei pacaleli penibile? Disparitia middle-class DAR VENITURI SI MAI MARI PENTRU CEO’s! NO COMMENT!

        4) Nu numai ca situatia economica nu s-a ameliorat, dar ea se degradeaza de la o zi la alta. Si aici nu e vorba numai de cea mai mare rata a somajului de dupa “great depression” din SUA, dar si despre catastrofa economica din Grecia (aici pacatele nu sunt DOAR ale americanilor…), Spania, Islanda Italia si lista poate continua.

        Economia este una dintre cele mai morale stiinte: nu o poti minti! Pentru ca te va minti ea ulterior de nu o sa-ti mai revii! Regulile ei stricte nu pot fi pacalite cu minciunile (purtatoare de picioare scurte) ale imbuibatilor de pe Wall Street, nici cu predictiile aberante ale unor deontologi (falsi) cu diplome la Harvard University, nici cu lacomia care le da unora orgasme atunci cand isi imagineaza ca, daca reusesti sa vinzi umbra (nici macar blana!) ursului din padure unui sarac (multiplicat cu cateva zeci de milioane), te vei imbogati peste masura…fara sa-ti pui problema ca umbra ursului te va urmari ca un cosmar multi ani dupa aceea!

        Piesele de domino din angrenajul societatii se rastoarna una pe cealalta. E suficient doar un impuls dintr-o parte. Criza economica totala in care ne aflam in prezent a inceput cu una imobiliara (criza creditelor sub-prime), a continuat cu una financiara, care s-a repercutat asupra domeniilor industriale (vezi GM si Chrysler) si, mai apoi s-a transformat intr-o criza globala a datoriilor suverane (aici vorbim de toate “ingredientele interne”, cazul Greciei fiind emblematic – 14 salarii anuale platite bugetarilor, evaziune fiscala generalizata, etc).

        Infinit mai grava, si cu consecinte pe termen imprevizibil, este criza morala. Ea are la baza deciziile imorale, ilegale si, pana la urma, inumane luate de decidentii economici si politici. Ea are la baza vicii umane ireparabile: frica, lacomie, ipocrizie, impostura, absenta mecanismelor de auto-control.

        De aceea scepticismul generalizat s-a instalat la nivel global. De aceea cred ca e teribil de greu ca increderea in mecanismele economiei de piata si ale capitalismului sa fie recastigata.

        • satanae spune:

          Nouriel Roubini spune doar ca, lasata in voia ei, piata poate produce catastrofe, datorita comportamentului uman. A fost citat numai fragmentul referitor la Marx – iar cei care cred ca toate afirmatiile lui Marx sint erori sau nebunii ar trebui sa puna mina sa-l citeasca – pentru ca suna senzational si presa si publicul doar atit pot sa digere, dar discursul in intregime este mult mai OK. Este o marota foarte raspindita in ultima vreme conform careia piata decide cel mai bine, asta pentru ca oamenii isi urmaresc in mod rational propriile interese si de aceea nu se poate produce nici o catastrofa, ca doar oamenii nu pot sa vrea sa se sinucida. Or, adevarul este ca oamenii nu-si urmaresc in mod rational propriile interese, ei sint minati de lacomie si de dorinta de a se imbogati cu orice riscuri. Asta nu produce in mod normal defectiuni majore, cu exceptia momentelor cind apar la orizont posibilitati de imbogatire fara limite si cind riscurile par minime in ochii necunoscatorilor. Si asta tocmai s-a intimplat foarte recent. Si s-a mai intimplat de multe ori in istorie si de multe ori lucrurile s-au desfasurat dupa acelasi tipar – de exemplu, in 1929, tot de la domeniul imobiliar din SUA a pornit toata tevatura si tot intr-un context in care toti au crezut ca se pot imbogati peste noapte fara nici un risc. Ce a iesit se cunoaste, iar diferenta fata de acum o reprezinta faptul ca sectorul bancar a fost lasat sa cada. Si, deocamdata, putem sa spunem ca a fost mult mai rau decit acum.
          Economia – o stiinta morala? Greu de spus ca ea reprezinta cu adevarat o stiinta. De fapt, cam toate “stiintele” care incearca sa se bazeze pe predictia comportamentului uman cu greu isi merita acest nume. In privinta economiei, ceea ce se intimpla acum si lipsa de solutii a economistilor este o buna dovada ca ar trebui privita cu mari rezerve.

      • Eugen spune:

        Fain, felicitari :) .

      • Pentru punctul 1:

        Păi și serviciile turistice sunt echivalentul unui Mercedes produs în Germania. Orice este produs pentru piață e bun sau serviciu cu aceeași valoare pentru consumator. Grecul vindea croaziere prin Mediterana și chiar servicii de ”shiping” (au una din cele mai mari flote din lume). Fiecare se specializează în ce știe să facă mai bine. Doar nu vroiați să producă banane în loc să le importe. Toți produc pentru consum că doar nu o să producă pentru stocuri. Și toți produc pentru o piață, chiar mare și cu bariere tot mai reduse (piața unică din UE). Problema e nu că grecii nu produc ce produc germanii sau cât produc germanii ci că statul grec ca mai toate statele Europei au EXAGERAT cu intervenționismul sub formă de PROIECTE PUBLICE (incluzând aici și BAIL-OUT-ul masiv în sistemul bancar) până la un nivel nesustenabil de piața privată. Tu poți ca politician să ai tot felul de fantezii însă dacă nu ai banii nu poți face mare lucru decât să îi îndatorezi public pe viață pe amărâții de contribuabili. Să îi faci tot mai sclavi la stat și tu să conduci bine mersi acel stat.

        2. In cazul federatiilor de genul SUA sau Canada nu tot guvernul federal este cel care decide modul in care sint alocate resursele? Putem vorbi despre un dezastru acolo?

        Cred că nu ați văzut ultimele cifre care nu arată deloc bine nici pe SUA și nici pe Canada. Datoria SUA se apropie vertiginos de 100% din PIB. Și ce PIB!!!! (câteva țări europene mari la un loc).

        Nu propun desființarea statelor ci REFORMAREA lor completă. Această reformare trebuie să înceapă clar cu REEVALUAREA a ceea ce trebuie să facă statul și ce NU TREBUIE SĂ MAI FACĂ statul în economie (ajutoare sociale, dezvoltare rurală, protecția piețelor, protecția consumatorilor, protecția concurenței etc.). Statul NU MAI TREBUIE SĂ SE ÎMPRUMUTE DELOC și SĂ CHELTUIASCĂ CÂT ARE. Statul NU MAI TREBUIE SĂ FACĂ DEFICITE etc. Nu mai trebuie FINANȚATE DEFICITE PRIN INFLAȚIE. Sunt o grămadă de propuneri constructive care să ajute. Important e ca factorul politic să și le dorească. Nu să propune reforme care nu fac decât SĂ MENȚINĂ STATUS QUO (fonduri de salvare, anulări de datorii etc.).

        Aici aveți un articol despre cum au cheltuit grecii 1 MILIARD din cele 300 pe care le datorează. Și nu GRECII – STATUL GREC, adică niște ȘMECHERI cărora vrem acum să le ștergem fără nici o umbră de remușcare din datoriile pe care le-au acumulat:

        http://cristianpaun.finantare.ro/2010/04/11/falimentul-unui-stat-prin-proiecte-publice/

        • Jaco spune:

          Domnule Paun,

          am impresia ca sunteti una din cele mai realiste si analitice voci de pe aici. Fara misto.
          Inclusiv autorul articolului tricoteaza verzi si uscate pe marginea subiectului. Si sunt multi ca dansul.

          Din pacate, marii camatari ai lumii au un lobby maret care reuseste sa bage in ceata lucrurile reale si sa abata gandirea pe drumuri infundate.

          E clar ca nu trebuie sa ne mai imprumutam, e clar ca trebuie sa facem economii, nu imprumuturi, ai bani cumperi, n-ai bani, astepti pana ai.

          Ar trebui, deasemenea sa facem cat mai multe plati in numerar, sa nu mai dam comisioane bancilor (banca fura unui comerciant care accepta plata cu cardul 2,5% din vanzare, ca si cum camatarul este asociat la gheseft cu cel care trudeste, nu mai spun ca sunt produse-tigari, de ex- la care comerciantul nici nu are asemenea adaos).

          Sa incurajam trocul si compensarile. Jos sistemul bancar, care e un sistem parazitar si nociv! Cam asta e mesajul si celor care manifesteaza pe strazi in marile orase.

          Miza e mare, si parazitii nu se vor lasa cu una cu doua. Dar sta in puterea noastra sa dam cu ei de pamant. In liniste si cu calm.

          Sistemul bancar e un sistem care s-a bazat pe pacatele omului, lacomie, vanitate etc.

          Cred ca a sosit momentul sa il inlocuim cu un sistem al valorilor umane. Intelegere, compasiune, empatie. Suna cam propagandistic, dar cred ca asta e calea de supravietuire.
          Altel o sa traim ca niste animale haituite in jungla.

  6. kinn spune:

    Viitorul UE nu prea suna roz. Eu cred ca in SUA si UK bancile centrale sunt pentru ca sunt “una” cu statul; Washingtonul poate plati datoriile Los Angelesului, impunand apoi corectii si restrictii Intr-un stat, un cetatean e de voie de nevoie solidar cu concetateanul de la capatul opus, si banca centrala reflecta acest lucru.

    In schimb UE e un conglomerat de state si neamestecul BCE este expresia faptului ca o tara suverana nu vrea sa plateasca oalele alteia, atat timp cat nu o poate forta sa isi stranga apoi buzunarele.

    Fie integrare, fie separare. Zgarcitul si cheltuitoarea nu pot sta prea mult sub acelasi acoperis, e pacat, dar trebuie spus, decat daca zgarcitul accepta din iubire si solidaritate sa fie si el cheltuitor (sau sa acopere mereu facturile nevestei) sau daca nevasta accepta sa devina mai econoama. A treia cale nu prea exista.

  7. Ma mira ce se petrece in prezent cu economia Italiei, Cu siguranta e foarte greu sa ajungi la competitivitatea economiei germane, dar italienii nu sunt chiar in situatia grecilor.

    Industria auto e destul de puternica (cine nu a auztt de un Maserati Quattroporte?), sunt primii in lume in ce priveste multe instrumente muzicale (ma refer DOAR la acordeoane – de departe cele mai bune din lume – viori sau instrumente de suflat – saxofon – ), aproape ca nu-i intrece nimeni in industria modei (Bvulgari, Laura Biagiotti, Armani, Steffano Gabbana cu “Dolce & Gabbana”. etc…) plus ca turismul aduce foarte multi bani! Nu mai spun de productia de mobila!
    Sa mai adaug ca sunt specialistii nr 1 in lume ln industria de paste fainoase?

    Hm, e ceva ciudat cu Italia, sincer nu cred ca problema e a competitivitatii.
    Chiar nu cred…Cred ca dl. Cristian PAUN are dreptate privind falimentul politcilor publice, faliment exprimat prin cheltuirea de sume exorbitante pe proiecte care NU PRODUC, MAI APOI, ABSOLUT NIMIC! Ca sa nu mai spun de cheltuirea acelorasi sume exorbitante pentru subventii aiuristice care s-au dovedit a fi un sac fara fund, o gaura neagra a bugetelor nationale!

    La specializarile de mai sus ale italienilor insa as mai putea adauga una: specialistii nr 1 in lume in MAFIE! Ori aici…cred ca si-au pus singuri bomboana pe coliva! De la Roma in jos, trecand prin Napoli (fieful mafiei) si ajungand la capatul de linie numit Palermo, infractionalitatea economica a mafiei italiene face ravagii: evaziune fiscala de proportii cosmice, taxe de protectie de proportii astronomice, plus teama cvasi-generalizata a oamenilor de afaceri (italieni sau “stranieri”) de a investi in “jumatatea de jos” a tarii!
    Stiu ei de ce….:)

    Italienii trebuie sa-si faca o curatenie generala acasa. Vad ca mafiotul nr 1 – Berlusconi – a demisionat, facand loc unui alt Prim-Ministru. Raman, insa, ceilalti…Multi…foarte multi!

  8. pehash spune:

    In esenta, Europa emite obligatiuni pe care le cumpara cu depozitele populatiei. Un sistem piramidal care se va prabusi fara speranta daca nu vom avea o explozie spectaculoasa de natalitate. Intr-un final, pensionarii din vest vor realiza ca economiile lor au fost papate de asistatii sociali din vest si est, uneori chiar de ei insisi.
    Este normal atata timp cat ii incredintezi altuia banii tai si ii permiti sa-i foloseasca dupa bunul plac in schimbul unei promisiuni viitoare. ‘Rechinii’ de pe pietele financiare nu au nimic de castigat daca John si Hans vor avea o pensie mare. Din contra, castigurile lor cresc exponential daca banii pe care ii administreaza ruleaza mai mult, cu comisioanele de rigoare. Mai nou UE vrea si ea o parte din comisioanele astea.
    Ce viitor poate avea un sistem in care nimeni nu se considera responsabil pentru rezultate?

  9. @ Minte-mă frumos

    Nu are nici o treabă patronul din colțul străzii care vinde și el PIEȚEI LIBERE covrigi și gogoși (adică antreprenorul privat / capitalistul autentic) și care nu a luat subvenții de la stat, nu folosește bani europeni / public să prospere cu ceeea ce ni se întâmplă acum – CRIZA. Ar fi stupid ca acest CAPITALIST AUTENTIC să fie acuzat că stă la baza crizei actuale. CAPITALISMUL AUTENTIC NU POATE SĂ FIE CAUZA CRIZEI CI SOLUȚIA PENTRU IEȘIRE DIN CRIZĂ.

    Faceți o mică distincție între CAPITALISMUL AUTENTIC și SOCIALISMUL MONETAR care a provocat criza și a îmbogățit pe cei implicați în multiplicat, îndreptat, păzit, numărat, sortat, transportat BANI pe post de CAPITAL. Lăsați sloganurile deoparte și încercați să vedeți puțin mai departe de ele. ”CAPITALISTUL” care dădea credite și apoi dădea fuga la Banca Centrală să ia refinanțare cu dobândă ZERO e complet diferit de cel care se chinuie în piața liberă să vândă covrigi. Acesta nu e CAPITALIST ci e un ”antreprenor” care cu ajutorul STATULUI și POLITICULUI încearcă să prospere. Și nu normal ci anormal de mult. Profiturile acestor aparent CAPITALIȘTI care operează în zona financiară au fost făcute cu buna știință a statului care s-a și grăbit să tipărească bani să îi scoată din faliment la primul semn de criză. Evident pe spinarea celor care continuau să creadă ca fraierii că în piața liberă COVRIGII SUNT MAI PROFITABILI PE TERMEN LUNG DECÂT EXPANDATUL BANILOR.

    • Constantin Balasoiu spune:

      ‘Au fost facute cu buna stiinta a statului’? Glumiti! Ingineriile alea financiare si profiturile lor fabuloase sunt un produs eminamente capitalist. Intr-un sens au fost facute cu buna stiinta a statului, in sensul ca, ca si Greenspan, a crezut in piata. Argumentatia dvs, dle Paun, ar fi mai interesanta daca ar fi ceva mai putin doctrinara.

    • Sa va prezint America marelui jaf plutocrat!

      Si-au cumparat automobile de colectie, ceasuri de 100.000 de dolari si case umplute pana la kitsch cu tablouri celebre. Au inchiriat avioane ca sa traverseze oceanul pentru o ora de golf si prostituate de lux, decontand cheltuieli pentru conferinte.

      Seamana cu interlopii rusi, dar nu-i cauta FBI-ul. Dimpotriva, doua decenii au fost modele de succes in noua ordine economica mondiala. Bancherii americani si verii lor din Anglia sunt cei care pun in miscare economia globala, dirijand capitalul dupa legile pietei, aflate mai presus de morala sau justitia umana, ni s-a spus. Conchistadorii ocupau Lumea Noua pentru a-i converti pe pagani. Banca Mondiala a obligat guvernele sa adopte religia de pe Wall Street. Catehismul nu e complicat: se cere ca interventia statului sa se rezume la apararea frontierelor si a bunurilor, lasand pe fiecare sa se descurce cum poate. Politica i-a lovit si pe americani. Marile firme si-au mutat fabricile in Mexic sau in Romania, lasand micile companii sa dispara si milioane de oameni pe drumuri. Suntem in postindustrialism, au decretat politicienii, creati jocuri video sau deschideti firme de catering pentru a-i servi pe cei care fac bani! Evident ca numarul celor care nu pot depasi conditia de muncitor onest este mai mare decat al celor cu antreprenoriatul in sange. Somerilor li s-a spus: nu faceti destul pentru a va depasi conditia! Iata ca altii pot castiga si atunci cand toate produsele sunt made in China, iar benzina made in Dubai. Astazi se vede cum se ajunge in top: furand si mintind, ca la Enron, sau vanzand cecuri fara acoperire, ca pe Wall Street.

      Cand le mergea, bogatii nu au acceptat sa imparta profitul, mutandu-si dividendele in Seychelles. Cand au dat de greu, ei cer bani de la stat. Sau, cum spun analistii, au privatizat profitul si nationalizat pierderile. Este o forma de terorism bancar ce functioneaza ca terorismul social de la noi. In anii 90, sindicatele ieseau in strada si obligau guvernul sa toarne bani in gaurile negre. Angajatii puteau trai de azi pe maine, iar directorii strangeau, prin firmele-capuse, mari averi. SUA si lumea sunt amenintate cu prabusirea sistemului bancar daca nu vor fi acoperite cu bani publici pierderile bancilor. Acelasi tip de jaf, la o scara mult mai mare. Iata ca nici macar la furat nu suntem pe primul loc. Nu-i vorba, intrecerea continua

      Poate mai convingator in acest subiect este senatorul republican Bernie SANDERS.

      Detalii aici: http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04

      Enjoy!
      :)

      • Constantin Balasoiu spune:

        Intregul dvs argument depinde de ceea numiti ‘au privatizat profitul si au nationalizat pierderile’. Dar e ca si cum ai spune: ‘nu stiu sa inot, dar nu-i nimic, ma salveaza un salvamar daca ma aventurez spre ape mai adanci’; Marginal Call (2011) mi se pare instructiv :)

  10. taranistu spune:

    Un articol bun, comentarii pe masura. Sper sa discutam si despre incredere si crestere. Vom trai si vom vedea. Daca.

  11. bozo spune:

    Ce frumos se rezolva lucrurile pe hartie, bine ar fi sa fie valabil si in practica.

    Parerea mea umila e ca tot ce se intampla acum tine mai degraba de atacul de panica de pe piete si mai ales de cei care se chinuie din rasputeri sa intretina isteria.
    In aceste conditii chiar si masurile rationale pot deveni ineficiente.

    Vom trece peste acest moment dificil atunci cand vom elimina cauza, respectiv sursele de panica. Brusc agentiile de rating incep sa faca greseli sau sa anunte in avans ca anumite tari ‘ar putea’ fi retrogradate. Ce naiba e asta? In plus sunt cativa speculatori de talie mondiala care au pariat declarat impotriva euro (Soros e unul).

    Pana la urma care-i problema aia groasa ca de ex. Grecia e in datorii pana la gat? Iau masuri de reducere a huzurului, iar bancile trebuie sa reesaloneze datoria pentru ca asta le aduce profit si mai mare si pe termen mai lung. Oricum, fata de datoriile SUA asta e aproape un bacsis. Daca prin absurd SUA ar pierde ‘pilele’ si i-ar veni portareii la usa, nu cred ca s-ar simti prea bine.

    Mie politica BCE de a nu da verde la tiparnita de bani mi se pare foarte buna.
    Am impresia ca ‘dolarul’ face presiuni pentru a forta inflatia in zona euro si a contrabalansa tendinta pietelor mondiale de orientare catre moneda europeana. Euro deja a dobandit cam 25% din piata mondiala si tendinta e de crestere. Se stie ca pe langa alte avantaje moneda globala genereaza automat profit de miliarde emitatorului ca un drept al seniorului. La ora actuala dolarul aduce cam 20 miliarde anual pentru SUA si EURO doar vreo 8 miliarde catre zona Euro.

    Eu cred ca Europa si Euro vor castiga batalia actuala si lumea va incepe o noua etapa. Cred ca era dolarului ca moneda globala incepe sa apuna iar turbulentele actuale vor grabi acest proces. Din pacate, SUA a inceput sa se transforme din ce in ce mai mult din motorul progresului mondial in frana conservatoare a evolutiei economice. Europa trebuie sa reziste, sa redea increderea, sa continue procesul intern de coagulare si integrare si prevad ca in 20 de ani va deveni noul lider al occidentului si principalul generator de progres pe plan mondial. Solutia crizei actuale se gaseste in viitor si nu in solutiile resapate si ultra-conservatoare ale trecutului.

  12. Nadia spune:

    Viitorul nu suna bine deloc!Si nu cred ca UE va mai rezista mult…Cat despre datoriile Roamiei din pacate vor creste pentru ca am invatat ca e usor sa ne indatoram si sa strangem cureaua…

    • bozo spune:

      Daca UE cade, toata zona cade intr-o groapa din care va iesi doar peste zeci de ani.
      E la moda sa critici UE acum cand e greu, am uitat cu totii cum a fost cand era bine, marele avantaj de a fi acceptati aici si castigurile certe ale unei Romanii trase in sus de catre o uniune puternica.
      Ar trebui sa fim mai increzatori in reusita si sa nu ne bucuram de caderea uniunii intr-un exercitiu de mimetism fata de altii care au interesul sa se intample asta. Toata Europa ar avea de pierdut din caderea UE, toate eforturile de pana acum in a crea o zona evoluata si deschisa tuturor cetatenilor ei vor fi fost degeaba, continentul se va intoarce cu zeci de ani in urma in perioada izolarii si a luptei pe cont propriu. Toate tarile vor pierde, de la cele mai bogate pana la cele mai sarace. Numai disparitia Euro ar fi un dezastru economic pentru toti.
      Fiind ultima roata la caruta si iresponsabil de neinteresata in a atrage fonduri europene, poate ca Romania nu va pierde enorm de mult dintr-o eventuala disparitie a UE.
      Vom ramane aceeasi tara marginala si saraca, izolata si putin interesanta pentru restul lumii, zbatandu-se intre interese meschine de grup si politici balcanice.
      Dar vom pierde enorm prin disparitia motorului european care ne obliga sa ne dezvoltam si reprezenta o contra pondere necesara la policienii nostri incompetenti.

  13. alex_1 spune:

    o mica sugestie…. puteti face pagina print friendly? la unele ziare exista un buton pentru imprimat articolul: se deschideo fereastra su textul articolului care poate apoi fi imprimat.

    multumesc

    Nota editorului: multumim pentru sugestie. E o idee foarte buna.

  14. Ganodeta spune:

    Un articol kilometric despre …”filozofia politica a politicilor economice” din care nu ramane aproape nimic si nu rezulta nici o solutie. In esenta ,absenta ideilor clare si concise este suplinita admirabil de un limbaj pretentios , jargon profesional , ambiguitati, generalitati si platitudini :

    ” Ma refer mai cu seama la pietele financiare, intrucat sunt tot mai multe semne ca ele se gripeaza din nou… ” ; ” Lipsa de incredere in capacitatea liderilor europeni de a gasi o solutie convingatoare la problema datoriilor suverane se adanceste. ” ; ” Exista in zona euro o legatura ombilicala intre state si banci ” etc.

    Un singur exemplu :

    ” Italia si Spania nu sunt tari insolvente, chiar daca prima are o datorie publica de cca 120% din PIB. ”

    Foarte interesant, dar omiteti sa spuneti nespecialistilor( aici nu tineti de fapt o expunere pentru doctorii in economie ci va adresati de regula celor cu o alta pregatire decat a dvs ) cum a ajuns prima sa aiba acea datorie uriasa chiar daca nu este insolventa.
    Sau cum spunea odata Constantin Noica despre dificultatea imensa a universitarilor romani de a se putea exprima simplu : e mai usor sa tii un curs la universitate intr-un limbaj oricat de elevat pentru ca nimeni nu te intreaba si nu te intrerupe daca vorbesti o ora sau mai mult … ) decat sa fii un modest profesor de liceu dar obligat sa foloseasca un limbaj clar ( pentru ca atunci trebuie sa si explici ceea ce spui ).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)