Home » Dezbatere »Educatie »Opinie » Citesti:

De ce au reușit finlandezii să reformeze educația? Răspuns Adrianei Gorga

Marcel Capraru ianuarie 11, 2013 Dezbatere, Educatie, Opinie
20 comentarii 4,811 Vizualizari

Când vine vorba despre educație, experții din toată lumea, în special americanii și spaniolii, fac pelerinaj în Finlanda să caute la fața locului răspunsuri la succesul copiilor finlandezi  în testările internaționale. De mai mulți ani aceștia se situează pe primele locuri. Unii găsesc răspunsul în faptul că finlandezii nu prea au învățământ preșcolar, copiii merg la școală la șapte ani: ideea e luată de la suedezi care zic că e mult mai ieftin să lași copiilor copilăria, decât să plătești, mai târziu, armate de psihologi ca să-i vindece de depresii. Alții se referă la lipsa evaluării elevilor până la clasa a șasea, n-au testări, nu sunt ascultați la lecție, nu există note. Mulți se referă la sistemul de formare a cadrelor didactice, șase ani de facultate cu examen dur de admitere, la fel ca medicii, cei din urmă lucrează cu corpul uman,profesorii, cu mintea și sufletul copiilor. După o asemenea pregătire, n-a mai fost nevoie de inspecorate școlare, profesorii știu ce au de făcut. În fine, mulți se referă la seriozitatea finlandezilor, la faptul că nu se plâng niciodată, nu bârfesc în neștire, când au o problemă nu dau vina pe nimeni  și se apucă, silitori, s-o rezolve. La noi,în ultimii ani, în articolele despre reforma educației se dă exemplul Finlandei. Cel mai recent, Adriana Gorga aduce în dezbatere aceeași temă.

Prima dată când am vizitat Finlanda, prin 2005, la invitația lui Jyrki Sipila, profesor la un centru de educație a adulților din Helsinki, am fost nedumerit de faptul că, cu două săptămâni înainte de vizită, Jyrki mi-a cerut să îmi aleg meniul pentru cina festivă prevăzută. Mi-a trimis site-ul restaurantului cu trei meniuri, I, II și III, în limba finlandeză. Neobișnuit cu o asemenea manieră de a comanda masa la restaurant, n-am dat o prea mare importanță cererii sale. La o săptămână a revenit și atunci am dat click, la întâmplare, pe II. Am mâncat carne de urs cu mai multe sosuri de fructe de pădure între care am recunoscut doar coacăzele și am băut un pahar de vin roșu. Ceea ce mi s-a părut deosebit era liniștea în care cei din restaurant își serveau cina. Nu tu muzică, nu tu taraf, nu tu hai noroc! Se vorbea în șoaptă, strictul necesar. Doar la masa noastră, unde mai erau spanioli și  italieni se vorbea tare.

Ziua următoare ne deplasăm cu un autobuz de linie de la Helsinki la Tampere. Stau în picioare ținându-mă de bara din spate a autobuzului, împreună cu Stefano, un italian din Verona și Saari Nurmela, o finlandeză de vreo 25 de ani, colegă cu Jyrki Sipila. După câteva taclale obișnuite, Stefano, obosit oarecum, are chef de glume: You, Romanians, you eat rats! exclamă el către mine. Intru în jocul lui: You know, they are much better than your frogs. Especially, when cooked in sangre! N-am să uit niciodată, cred că nici Stefano, uimirea și spaima din ochii Saari-ei Nurmela. Speriată, acceptă cu dificultate explicațiile lui Stefano menite a o liniști. Înțelegem din neputința ei de a ne înțelege atât conversația cât și explicațiile,  că finlandezii nu prea au umor, iar totdeauna lucrurile în serios. Seriozitatea e o caracteristică națională.

În Tampere, primul lucru care mi-a atras atenția, a fost numele pieței din centru, în care am coborât din autobuz. Se numește Plevna. ”În memoria a doi soldați finlandezi, originari din Tampere, înrolați în armata țaristă, care au căzut la Plevna în războil ruso-otoman din 1877”, îmi explică Teija Enoranta, ghida noastră. ( Același cu războiul nostru pentru independență !).  Al doilea lucru, neobișnuit pentru un român care știe că după orice revoluție se distruge tot ce au construit  ”ăilalți”, a fost să văd o fostă uzină uriașă din cărămidă roșie construită de suedezi pentru prelucrarea bumbacului adus de peste mări și țări, transformată într-un fel de centru cultural cu ateliere de pictură și sculptură, cu săli de expoziție, și, în același timp, în muzeu în care se păstrează intacte războaiele de țesut bumbac acționate de forța fluxului și refluxului. În fine, alt lucru neobișnuit e că în Tampere, sitemul nervos central al Nokia, sunt mai multe biblioteci publice decât restaurante. Biblioteci-magazin uriașe prin care treci de pe o stradă pe alta, unde poți cumpăra, închiria sau citi în liniște cărți în finlandeză, suedeză, engleză sau rusă.

Explicația aveam să o aflu peste câțiva ani, la o a doua vizită, de la șoferul de taxi care m-a dus  pe drumul de la Hameenlinna spre Hauho, vreo 30-40 de kilometri, de la 12 la 1 noaptea. ”Domnule”, îmi spune șoferul, ” prin anii ’80 la noi se bea în draci. Tradiție de la ruși. Finlanda a fost sub ocupație țaristă între 1809 și 1917”, (o istorie asemănătoare cu a Basarabiei, gândesc eu). ”Până atunci, timp de secole fusese sub dominație suedeză”. ( E drept, suedezii nu sunt turci, îmi zic în sinea mea). ”Atunci a venit la putere, a doua oară, Mauno Koivisto (1982-1994), un fost dulgher, apoi învățător, pe urmă bancher, șeful Băncii Naționale a Finlandei, acum în calitate de președinte, întâi fusese premier  timp de vreo cinci ani  în 1968–1970 și 1979–1982”. (Mă gânesc că acest Mestecănaru – în finlandeză ”koivu” înseamnă ”mesteacăn” – a domnit în paralel cu Ceaușescu, un fost cizmar. Koivisto a lipsit de la conducerea Finlandei exact în perioada în care Ceaușescu a început revoluția culturală după modelul lui Kim Ir Sen. Finlanda, scăpată de comunism prin tratatul de la Ialta, n-a rupt legăturile cu Uniunea Sovietică, dar nici nu s-a înscris în planul Marshall. Cu toate astea americanii i-au finanțat pe ascuns, din greu. La fel și sovieticii. Finlanda a știut să sugă la două vaci!).  ”Ei, bine, domnule, atunci, în anii ’80 femeile au făcut ample manifestații de stradă, cerând guvernului să-i trimită pe bărbați acasă din restaurante. Și Mauno Koivisto le-a ascultat. A închis restaurantele de la 8 seara la 10 dimineața”. (Și Ceaușescu pusese mira, îmi amintesc eu. Pentru cei tineri, și Ceaușescu interzisese servirea băuturilor alcoolice până la 10 dimineața, oră care coincidea cu deschiderea progarmului de dimineață al Televiziunii Române. Pînă atunci la televizor rula doar mira). ”Iar dacă cineva ridica vocea în restaurante, întâi i se atrăgea atenția, a doua oară i se puneau cătușele și era dus la nevastă”. (Aha, îngân eu în timp ce prin minte îmi trecea ideea că Koivisto, Koivista rimează cu Burebista, cel care a tăiat viile dacilor).

Viitakivi International Center de lângă Hauho, fostă școală de educație a adulților (în țările nordice, școlile pentru adulți s-au înființat cu mult înaintea școlii obligatorii pentru copii, sub influența danezului Grundtvig), este acum un fel de școală de reeducare în aer liber. Adică, tinerii care, din diverse motive au abandonat școala și au hălăduit prin lume, pe la vreo 18-25 de ani se reîntorc pentru a-și completa studiile. Altfel n-au nicio șansă în societatea lor. Nici măcar ca dulgheri. În acest campus întins pe vreo 3-4 hectare de pădure pe malul unuia dintre cele peste 188.000 de lacuri ale ”țării cu 1000 de lacuri”, dispunând de cămin-hostel, biblioteci, săli de curs, cantină cu autoservire, saună, sală de rugăciuni fără niciun însemn religios pentru a nu favoriza vreo credință în detrimentul altora, tinerii sunt liberi să învețe. Cea mai apropiată localitate, în afară de micul sat Hauho, e la peste 30 de kilometri de mers prin păduri de conifere și printre lacuri. Nu există alt mijloc de transport, decât taxi-ul. Nimeni nu fuge de la școală.

În una din seri, gazdele ne invită la saună. Aburul fierbinte îmi amintește de bucătăria de vară din copilărie când mama turna apa fierbinte în albie să facem baie de Paști. După vreo jumătate de oră, ieșim, roșii ca racii și ne aruncăm în apa lacului. Termometrul de pe mal indică 15 grade Celsius (Mint, ceilalți s-au aruncat în apă, eu am coborât pe scara de lemn, până ce apa a ajuns la nivelul gâtului).  Imediat, ne pregătim să vizităm Hauho, o localitate ascunsă într-o pădure de conifere, din care se veadea doar turla unei biserici, casele mici pe dinafară, mari pe dinlăuntru, semănând cu imaginile din ilustratele cărților cu povești, de abia puteau fi zărite printre copaci.

Intrăm în restaurant, singurul, din centru. După saună simțeam că mă ia frigul și, amintindu-mi de prietenia mea cu streptococul auriu, cer ospătarului o votcă. ”Mică sau mare”?, mă întreabă el. ”Cât costă”? mă interesez eu, știindu-mă cam ”short of money”. Păi, cea mică de douăzeci de mililitri e 5 euro, cea mare, de 40 ml, e 10 euro. (patru mililitri per euro!)

- Urkko, zic unuia dintre gazde, nu e pe aici vreun market de unde să cumpărăm o sticlă?

- Și la market are același preț, îmi răspunse Urkko zâmbind, în Finlanda alcoolul e monopol de stat.

- Păi, zic eu, știu că și în Norvegia e scumpă băutura, dar am văzut la un inspector școlar din Christiansand, că avea destulă votcă.

- Da, dar știi că cei din sudul Norvegiei se duc în week-end în Danemarca cu un feribot și se întorc cu două. Cel de-al doilea e plin cu băutura cumpărată de acolo.

Am comandat una mică, de frica răcelii. Cred că am băut vreo zece mililitri, restul de votcă a rămas unsă pe interiorul paharului și mi-a fost jenă să-l ling. Am consumat un fel de carne fiartă maronie, tăiată la grosimea unei coli de xerox. Am întrebat ce e. ”Inimă de bou”, mi s-a răspuns. Bună. Am mai băut o bere împreună cu ceilalți, timp în care am mai aflat că două treimi dintre finlandezi lucrează în cercetare, restul în servicii, că în limba finlandeză există peste douăzeci de cuvinte care înseamnă zăpadă, în funcție de calitatea acesteia (căutam în minte o situație asemănătoare din limba română și găseam doar sinonime pentru țuică: rachiu, răchie, pălincă, horincă, vinars, turț, băsămac, poșircă, carcalete, doi ochi albaștri, ochii lui Dobrin, holercă…) și ne-am îndreptat spre hostel. În seara finlandeză de la miezul nopții (vara, în Finlanda, noaptea durează cam de la ora 1 la 3, restul e o înserare lungă), printre brazii care învăluiau totul, am avut revelația succesului și seriozității finlandezilor:  N-AU PRUNI!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. sile spune:

    Lasand umorul la o parte, concluzia e una singura: invatamantul in Finlanda a fost reformat pentru ca liderii au sesizat ca e nevoie de reforma, au facut un plan si s-au tinut de el 20 ani. Cand tragi precum racul, broasca si cu stiuca, reusesti cel mult sa rupi sacul.

    • Marcel Capraru marcel capraru spune:

      Eu aș trage concluzia că finlandezii au realizat că nu cu copiii aveau ei probleme, ci cu adulții.
      La fel e și la noi: până când nu ne vom reforma noi, adulții, nicio șansă să se schimbe ceva în școală.

      • dariastefania spune:

        Aveti perfecta dreptate!
        Lucrez de 27 de ani in invatamant si cunosc aceasta problema. La noi….e ca in fabula cu RACUL,BROASCA si STIUCA.
        Vorbim,vorbim,ne plangem si….suntem,foarte multi din noi personajul principal din ” POVESTEA UNUI OM LENES” a lui ION CREANGA!….”Muieti îs posmagii?”

  2. Dan spune:

    Foarte frumos raspunsul.

  3. Jorjel spune:

    L-au reformat pentru ca au vrut!

    Atata timp cat ai nostri parlamentozauri ne spun ca regulile scolilor unde-si trimit ei pruncii la invatat (USA, Germania, Anglia, Franta) trebuie “adaptate” realitatilor romanesti si nu pot fi aplicate tale-quale iar “populimea” da intelegatoare din cap molfaind mici reci si ingurgitand bere calda… nici o sansa de reforma!

    • sile spune:

      Sa nu dam in extrema cealalta. Rolul invatamantului e sa te duca din punctul A in punctul B. Punctul B sa zicem ca e asemanator cam peste tot, dar punctul de plecare are variatii imense de la o tara la alta. Adaptari sunt necesare peste tot (daca citesti articolul original, vei vedea ca si reforma finlandeza a fost adaptat pe parcurs). Problema e sa nu asezi toata comunitatea in jurul adaptarii si sa nu mia misti nimic altceva. Dai drumul la proces, stabilesti niste metrici, le urmaresti si ajustezi. E simplu si probat in multe domenii.

  4. Consonant spune:

    Eu nu vad de ce este articolul acesta un raspuns la articolul d-nei Gorga. Dumneavoastra dati niste exemple pe linia diferentelor de sisteme de valori si diferentelor culturale, insa sunt foart multe alte exemple de tari cu sisteme de valori sau culturi asemanatoare dar care nu au performantele sistemului de invatamant din Finlanda. Asa, ca impresii de calatorie din Finlanda, poate ca as putea accepta articolul. Dar ar merita poate sa amintiti si faptul ca Finlanda are una dintre cele mai mari rate ale sinuciderii. Asta cum se mai leaga de sistemul de invatamant?

    • Razvan Pauta spune:

      Raspunsul cu privire la rata ridicata a sinuciderilor din Finlanda se poate gasi pentru inceput in cartea cu acelasi nume (Sinuciderea) scrisa de Durkheim. Si raspunsul nu se leaga de sistemul de invatamant pentru ca acesta a fost reformat in ultimii 20-30 de ani iar rata de sinucideri era ridicata la finlandezi si acum 200 de ani. :D

    • GoPo spune:

      Nu lipsit de importante este si faptul ca ar trebui spus ca Finlanda dispune de resurse minerale ( in principiu hidrocarburi ) exorbitante. Veti intreba: si ce? Ei, cu acesti bani poti “cladi o societate centrata pe cercetare”!!!!!!!!!!!

      • Prostu' satului spune:

        Exorbitant inseamna altceva decat abundent.
        Finlanda dispune de rezerve foarte modeste de hidrocarburi “clasice”. In functie de sursa consultata, tara produce intre zero si cca 7% din petrolul (inca) produs in Romania si nu produce deloc gaze naturale.

  5. alx spune:

    Nu cunosc nici un finlandez si n-am fost niciodata in Finlanda dar parca nu m-as hazarda sa spun ca finlandezii n-au umor iar prin contrast romanii au. Iar daca totusi admitem ca finlandezii nu au umor poate ca e tocmai din cauza sistemului lor de invatamint. Sau poate din cauza umorului nostru debordant n-o sa putem niciodata suporta asa un sistem. Si sa nu uitam totusi ca Finlanda se afla pe primele locuri si la depresii, contrar ideii prezentate. Pina la urma idealul va fi undeva la mijloc intre noi si ei.

  6. elena spune:

    Aş mai adăuga ceva.
    Presupun că în Finlanda există un fel de “contract social” valabil între elevi şi şcoală.
    Adică elevul are siguranţa – ca în mai toate ţările cât de cât normale – că şcoala e în rezonanţă cu nevoile pieţei muncii şi că în schimbul timpului pe care i-l mănâncă şcoala va avea şanse la un venit corespunzător după absolvire,

    Adică cel care termină cu o medie de opt ştie că va avea probabil un venit mai mic decât cel care a gătat cu o medie de zece, dar categoric mai mare decât cel cu media şase.

    În România şcoala – pe lângă că cere prea mult – nu oferă mai nimic. Excepţie făcând facultăţile cu care se poate pleca în afară – medicină, automatizări-calculatoare.

    Mai avem şi finanţarea pe cap de elev a însemnat păstrarea tuturor analfabeţilor, chiar a infractorilor minori.

    Nu suntem o meritocraţie, funcţionează principiul “noi şi ai noştri”.
    Funeriu a încercat să facă ceva, mai secerând din cei care nu aveau ce căuta în facultăţi. Ar fi fost primul pas sprea a lua pâinea de la gură fabricilor de la gură fabricilor de diplome. Dar s-a dus şi Funeriu, a revenit în schimb Abramburica cu strălucita ei idee de a da bacul după facultă …

    • Marcel Capraru marcel capraru spune:

      ,,Adică cel care termină cu o medie de opt ştie că va avea probabil un venit mai mic decât cel care a gătat cu o medie de zece, dar categoric mai mare decât cel cu media şase.,,

      Elena,
      un asemenea ,,contract social,, care să garanteze nivelul veniturilor după criteriul notelor de la școală nu există nicăieri în lume, nici măcar în Coreea de Nord. Nici pe planeta Marte!

      P.s. La asemenea afirmații ignorante nici n-ar trebui să răspund. O fac, totuși, în acest caz pentru convingerea dvs. că rostul școlii e să ,,mănânce timpul elevilor.,, Și pt. vârsta dvs. respectabilă.

    • ion_far_de_tara spune:

      Nu as dori ca scoala sa-mi pecetluisca viitorul. Eu cred in sansa de evolua, astfel incat pot fi un elev problema dar dupa un timp sa devin un om deosebit. Eu spun sa lasam omul sa-si hotarasca soarta si sa nu punem acesta sarcina pe scoala. Scoala pe mine m-a ajutat sa gandesc si cred ca a facut suficient. In aceeasi scoala au fost un coleg mai bun ca mine, dar ca individ in societate a clacat.

    • elena spune:

      Mă miră aluzia la vârtsa respectabilă întrucât nu a trecut aşa de mult timp de când am ieşit din şcoală, iar impresia mea – şi a majorităţii colegilor – era că suntem într-un sistem care funcţionează din inerţie şi prin care trebuia să ne strecurăm cu un minim de efort.
      Cu excepţia celor mai naivi, dar care s-au lămurit repede ajungând pe piaţa muncii.
      Şi eram foarte îngrijoraţi ce va fi cu noi, cei mai lucizi erau deja hotărâţi să plece din ţară.

      Dincolo de Coreea de Nord, îmi aduc aminte de reclama unei facultăţi din Italia văzută în vacanţa asta, ceva de genul “absolvenţii noştri îşi găsesc de lucru, în proporţie de 93%, în primul an de la absolvire în domeniul în care s-au specializat” iar mai jos “conform datelor iss …” – presupun că echivalentul italienesc al ITM-ului.

      Voi priviţi învăţământul ca pe un scop în sine, iar pe elevi ca pe nişte animăluţe care trebuiesc aduse la nivelul corespunzător de convingere/disciplinare ca să ingurgiteze cât mai multă materie.

      Când în realitate şcoala e ceva care ar trebui să furnizeze elevilor abilităţile necesare obţinerii unui venit cât mai mare prestând o activitate cât mai puţin neplăcută.

      În România şcoala nu-ţi “pecetluieşte” nicidecum viaţa. Şase, opt sau zece – ai aceleaşi şanse.
      Aici e hiba. Puteţi aduce jandarmi la examene. Puteţi plăti profii cu de cinci ori salariul prezidenţial. Câtă vreme elevii nu vor vedea că şcoala le foloseşte la ceva situaţia nu se va schimba prea mult ….

      Ba poate că e chiar invers, cum sublinia ion_far_de_tara mai sus. Păi dacă un tocilar iese mai puţin pregătit pentru viaţa reală decât cel cu mintea odihnită, de ce s-ar stresa excesiv elevii cu şcoala?

      • Cineva spune:

        Aia care fac facultatea ca sa faca bani mai multi sint niste loseri. Daca faci meseria pt pasiune – aia o sa-ti aduca fericirea. Si banii – pt ca o sa faca meseria mai bine ca ailalti.
        Ma intreb cum ai regla tu piata muncii (si piata libera in general). Ce te faci daca fotbalul are mai multa cerere decit presa? Stiai ca steve jobs nu a facut colegiul (sa nu mai vorbim de facultate)?

        • elena spune:

          Câţi Steve Jobs se nasc?
          În sensul de oameni pasionaţi, de dă talentul pe dinafară din ei?

          Sau hai s-o luăm invers, câţi profesori ar mai intra la cursuri, câţi contabili ar mai bibili bilanţurile, câţi ţărani ar mai cultiva porumb, câte vânzătoare ar mai aşeza marfa pe raft dacă ar primi deodată o sumă mare de bani?

          De fapt avem un exemplu drăguţ, cum ar fi Emiratele sau alte state binecuvântate de Allah cu exces de petrol, unde nativii nu mai fac muncile de jos, ci imigranţi …

          Btw, Cehov a avut el talent literar, dar nu a făcut fiilologia, ci medicina. Până şi geniile se gândesc că au nevoie de mâncare şi de un acoperiş deasupra capului.

          Şcoala nu-i pentru genii vizionare, ci pentru indivizi obişnuiţi din care ar trebui să scoată cetăţeni liniştiţi, plătitori de impozite.

          Şi nu-i nevoie de inventat roata sau apa caldă, doar să ne uităm în ţările din jur cu învăţământ performant.

          Examene serioase la admiterea în liceu – a se vedea Elveţia.
          Bac dur, cât să secere materia primă a fabricilor de diplome.
          Eventual o licenţă centralizată dacă în ciuda tuturor acestor măsuri facultăţile au scos 5000 de jurişti, iar pe piaţă e nevoie doar de 3000.
          A, ar fi minunat ca facultăţile să se şi armonizeze cu piaţa muncii.
          Sau să fie mai nulte şcoli profesionale serioase.
          Unde nu eşti învăţat că Arghezi a fost o placă turnantă în poezia românească, nici derivate şi integrale, doar o meserie din care să câştigi mulţumitor.

  7. Nicolae Cuta spune:

    Sincer sa fiu, din impresiile de calatorie ale d-lui. Capraru nu am reusit sa deslusesc raspunsul la intrebarea din titlu. Daca imi permiteti o sa incerc eu un raspuns documentat la fata locului. In urma vizitarii catorva scoli din Finlanda cred ca “cheia succesului” consta in calitatea invatamantului primar si gimnazial. Scolile rurale pe care le-am vizitat in 1999 erau adevarate institutii comunitare unde copiii isi petreceau cea mai mare parte a timpului. Iar directorii acestor scoli sunt oameni dedicati, care fac tot ce le sta in putinta -cu sprijinul material si moral al comunitatii- pentru a face scolile cat mai atractive pentru elevi. Ori, odata ce i-ai insuflat unui copil dragostea fata de scoala si de invatatura succesul scolar al acestuia este garantat pe viata. (mai ales ca traseul scolar este proiectat in functie de aptitudinile pe care tot scoala ii ajuta sa si le descopere). Pentru finlandezi institutiile de invatamant au conotatia prietenoasa formata in copilarie iar invatarea este o activitate placuta (si nidecum o corvoada) datorita atitudinii formate, de asemena, in primii ani de scoala.
    Desigur, toate acestea au fost posibile numai dupa ce comunitatile au preluat controlul asupra scolilor (singurul merit al ministerului educatiei fiind ca a permis/facilitat ca acest lucru sa se intample). Prin noua lege a invatamantului s-a creat si la noi cadrul formal ca acest lucru sa se intample (prin preluarea controlului comnitatilor locale asupra consiliilor de administratie ale scolilor). Mai ramane ca acest lucru sa fie pus in practica prin programe de constientizare si capacitare a membrilor comunitatii pentru a-i determina sa se implice cu competenta in conducerea scolilor. Din pacate, PODCA intarzie sa lanseze cererea de propuneri de proiecte pentru pregatirea descentralizarii invatamantului.

    • Marcel Capraru marcel capraru spune:

      D-le Cuță, ați înțeles perfect, deși spuneți că nu. Finlanda a dat învățământul pe mâna comunităților, dar, mai întâi, au construit comunitățile, nu prin proiecte, ci printr-un fel de ..dictatură luminată,, (care, în forme subtile, se continuă și azi!),. șansa noastră ar fi fost în comunism dacă n-am fi avut o ,,dictatură întunecată,,. Am mai spus-o: comunitățile noastre sunt ..paralizate,, Dacă le dai ceva, le pică din mână… și tot flămânde rămân..

      • Nicolae Cuta spune:

        Ma tem ca nicio dictatura -oricat de luminata- nu poate construi capitalul social necesar unei comunitati dezvoltate (iar comunismul l-a distrus sistematic). Poate doar indirect prin efectul de rezistanta locala la dictatura.
        Iar in Finlanda dezvoltarea comunitara s-a facut tot prin proiecte implementate de profesionisti. Este adevarat ca acolo comunitatile au finantat aceste proiecte, insa la noi fondurile structurale europene ar putea fi o solutie salutara.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Capraru


Marcel Capraru

Profesor asociat la Universita di Padua, conferentiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, fondator şi preşedinte a... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)