Acest articol e un răspuns articolului dlui Horia Pătraşcu, Si eu sunt un Anarhist.
Unul dintre cele mai interesante cursuri oferite în perioada studenţiei la Ecole de Criminologie, Université de Montréal se intitula- Mouvements sociaux, violence et securité (Mişcări sociale,violenţă şi securitate) predat de către Benoît Dupont.
Să ne înţelegem, nu trăiesc actual în România. Observ actualitatea prin intermediul media şi pot avea uneori o imagine subiectivă, dar şi o obiectivitate generală, din postura unui om din exterior. Ca şi concept, perspectiva cosmonautului asupra Pământului din spaţiu nu seamănă cu a celui de pe stradă, deşi referenţial se raportează la acelaşi obiect. Primul poate realizează fragilitatea şi unicitatea într-un univers imens, al doilea este prins în altă imagine.
Revenind. la curs, Benoît Dupont ,cu o experienţă în cercetări legate de poliţie, la nivel internaţional, cu o activitate ştiinţifică remarcabilă, nu avea nimic din figura clasică a unui profesor. Tânăr, a transformat cursul într-o activitate de reflecţie din perspectivă istorică, juridică şi sociologică, presărată cu exemple din actualitatea vremii. De la mecanismul construirii violenţelor sociale, conflictele sociale până la metodele de intervenţie ale poliţiei- analize de caz, de exemplu despre ce a mers ce nu a mers în cazul intervenţiilor, pentru forumul G20 de la Quebec când, au existat violenţe de stradă. Iar când e vorba de violenţă socială, numai exemplele din cotidian la ora respectivă, nu lipseau,printre altele atentatele din Irak, Alger. Mişcările extremiste din Sri Lanka, manifestaţiile din Nepal. S-a oferit la curs, o oportunitate de participare în direct la o manifestaţie violentă anuală care are loc pe străzile din Montreal, la aceiaşi dată, 15 Martie, Ziua Contra Brutalităţii Poliţiei, din perspectiva de observator. Un curs interesant viu, interactiv, diferit ca şi formă şi fond, de amintirea modelului de învăţământ predominant al prelegerile sforăitoare predate de somităţi incontestabile, unde studentul trebuia să stea în bancă, iar profesorul vorbea singur din România.
Mai târziu, am avut ocazia să particip, la manifestaţii, unele care au degenerat în violenţe colective, din perspectiva unui participant, forţelor de ordine. Cu totul diferită ca şi experienţa unui student spectator.
Omul din spatele unei căşti şi uniforme, este un om. Cu temeri, cu calităţi cu defecte. E adevărat, a ales uniforma, dar nu a ales implicit confruntarea fizică , ca mijloc de rezolvare a unei probleme de securitate pentru semeni.
Intervenţia lui e necesară pentru a proteja proprietatea şi drepturile celor mulţi. A integrităţii fizice. Dar este responsabil singur în faţa legii faţă de actele sale. E nevoie de mult autcontrol, ca să nu dezlănţuie fiara din el(cu toţi avem mecanismul instinctului atavic de a se apăra prin forţă şi de a trece de la o poziţie defensivă la una ofensiv-agresivă). Profesionalismul, munca în echipă scenariile, organizarea şi cel mai important comunicarea, sunt instrumentele care-l ajută în a păstra controlul.Execută nişte ordine în care trebuie să aibă încredere, poate nu întotdeauna e de acord cu părererile individuale.
Manifestantul, partea opusă e un om de asemeni. Cu frustări acumulate, cu revendicări mai mult sau mai puţin clare, cu o viziune deseori tunel asupra momentului respectiv.Indiferent de argumente, vede o singură soluţie radicală Care poate însă interpreta greşit anumite semnale. O arestare, pentru el reprezintă îngrădirea unui drept. Nu mai caută să înţeleagă de ce s-a ajuns acolo, că există mecanisme ulterioare de rezoluţie- un sistem de justiţie, că uneori arestările sunt necesare pentru a izola şi anihila acţiunile acelor oameni care şi-au pierdut autocontrolul şi au devenit un pericol pentru securitatea celor din jur. Inclusiv a manifestanţilor. Nu e nimic arbitrariu, să imobilizezi un huligan care a aruncat cu un cocktail molotov, a spart un geam, a incediat o maşină care nu era a lui. De aceea de multe ori ca şi spectator, secvenţa pe care o percepe, nu e tocmai cea mai aproape de realitate şi înainte de a interveni fizic, e mai bine ca şi atitudine civică să observe. Să filmeze intervenţia, dacă crede că se comite un abuz, o probă pe care un judecător o poate lua în considerare. Poliţiştii sunt identificaţi cu nume, se cunoaşte dispozitivul care a acţionat într-o anumită zonă se pot retrasa şi sancţiona mai târziu abuzurile prin prezentarea anchetatorilor sau media a probelor.
Revenind la manifestaţii, sunt exprimări legitime ale frustrărilor sociale. De multe ori denotă absenţa unui mecanism politic de reglare a problemelor.
Prea de multe ori, politicienii manipulează revendicări şi temeri legitime în interese proprii electorale instingând la dezordine.Acei politicieni care nu respectă propriul cadru legal şi încadrat al alegerilor democratice la patru ani. Nu-şi respectă propriul statut, de a rezolva diferenţele în forurile politice. Există partea opusă, a acelor politicieni care au închis arbitrar robinetul dialogului de partea lor. Acei politicieni nu-şi respectă de asemeni statutul, necăutând soluţii colective şi ignorând calea dialogului.
Dar există şi partea bună, există alegeri. Se poate sancţiona cu un vot un comportament.
Există manifestanţi de profesie, care găsesc în orice cauză (am observat nume care care ies pentru fiecare cauză în străzile Bucureştiului, un echivalent oarecum celebru în Montreal e protestatarul Jaggi Singh ) motivul ideal de a ieşi în stradă şi a participa la nişte revendicări vagi şi temporare. De la antiglobalism, antitotalitarism, antidictatură, antipoliţie, antistânga, antidreapta, ies şi strigă în stradă. Trăiesc prin asta un sentiment de valorizare. E ok, şi cu ei, atât timp cât respectă libertatea celorlalţi.
Dar nu e nimic corect cu cei care utilizează violenţa.
Am rămas, extrem de surpins de exemplu de opinia dlui Horia Pătraşcu mai ales că vine de la cineva care teoretic ar trebui să aibă o atitudine critică în evaluarea fenomenelor de societate.
O să-l informez, de ce e nevoie de o autorizaţie. Pentru că e garanţia că atât organizatorii cât şi reprezentanţii legii pot să aibă o discuţie în care să fie stabilit un plan comun de intervenţie, de asigurării a securităţii fizice a participanţilor. De stabilirea unui traiect clar, unde forţele de ordine pot fi amplasate operaţional într-un mod mai puţin vizibil sau vizibil (depinde de tipul de manifestaţie) uneori simpla vedere a uniformei declanşează violenţa-cazul huliganilor. De stabilirea unor roluri pentru diferiţi actori.Ambulanţe, organizatori, poliţie primărie. Dacă cineva are probleme de sănătate, cum se intervine. Pe ce artere. Bref, pentru a evalua şi atenua nişte riscuri.
Sunt mai multe idei preconcepute. Că cei mai educaţi nu ar fi în stare de acte violente. Nu e adevărat, o diplomă universitară nu garantează o manifestare paşnică a unor revendicări. În violenţele de pe stadioane, stradă sunt prinşi atât avocaţi cât şi vânzători şi muncitori în piaţă. A doua preconcepţie, că cei mai bogaţi, nu ar fi în stare. La fel de neadevărat, banii posedaţi, nu sunt o garanţie că respectivul nu va participa la violenţe.
Rolul media şi a comunicării e evident în controlul propagării violenţei ca mijloc de rezolvare şi soluţionare a conflictelor sociale. Însăşi, jurnaliştii devin actori predispuşi la statutul de victimă.Pentru că oamenii când li se prezintă repetitiv aceleaşi scene- doar nu, se caută senzaţionalul, devin mai puţini sensibili, violenţa devine o parte acceptată a cotidianului. Nu e vorba de îngrădirea dreptului la libera exprimare, e vorba de respectul majorităţii calme şi a celui, faptic a informaţiei brute.
Violenţa e o stare de orbire temporară, care şterge diferenţele sociale, de educaţie de clasă.
Civismul şi comportamentul civilizat permit căutarea unor soluţii la anumite probleme. Violenţa contribuie la o spirală de adâncire lor.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Iata un articol mai mult decat necesar pentru toata lumea. Un raspuns magnific la teoretizarile posibile si in Romania ale anarhismului care incearca sa dea din coada ca o reptila. Victime? Sunt , iata, cateva…
Dar chestia e ca reptila asta poate face multe ,multe victime in jur. Mai multe poate decat acel Komunistozaurusul de odinoara.
Felicitari autorului pentru interventia sa atat de edificatoare!!
„Acei politicieni care nu respectă propriul cadru legal şi încadrat al alegerilor democratice la patru ani.”
Exista o clasa intreaga de comentatori/analisti/jurnalisti care uita ca obiectivitate ca alegerile democratice la patru ani tocmai au fost decalate unilateral (prin asumarea raspunderii guvernului) de catre putere cu vreo 6 luni. Daca nu ma insel, in textul legii nu se specifica nicaieri o data anume, ci doar ca data efectiva se va stabili prin hotarare de Guvern. Nu pare deloc improbabil sa descopere prin noiembrie ca datorita conditiilor meteo nefavorabile, alegerile se vor amana cu inca 6-12 luni, cu mentiunea ca se va continua procesul de economisire a resurselor bugetare.
Asa ca a se slabi cu argumentul – „Aveti la dispozitie votul democratic pentru a realiza o schimbare”
Logic, dacă e nevoie să slăbească în viziunea dumneavoastră de a regla problemele, porneşte de la calitatea unui argument tare.
Democraţia şi y compris respectarea regulilor din democraţie(se uită foarte uşor că există obligaţii asociate la drepturi) sunt garanţia schimbărilor în stabilitate.
Vă las să imaginaţi care ar fi consecinţa pe plan instituţional ca, la fiecare manifestaţie cu vehicule incediate, vitrine sparte..s-ar schimba guvernul.
Din perspectiva că s-ar crea un precedent cândva undeva, iar unii politicieni ar decide că e mai bine pentru ei acum.
Deocamdată nu au trecut cei 4 ani prevăzuţi prin lege. Da, nu neg, din perspectivă personală unele decizii s-au realizat pe baza unui deficit de democraţie.
domnule daniel avetzi dreptate.nu i totuna sa vezi romanica din interior sau din canada.
aplicatzi cele spuse de dvs la cazul marii rivolutzii din 89.luatzi personajul dan iosif,bishnitzar recunoscut,folosit de securishti inainte si dupa,aruncator de molotov,ajuns parlamentar de romanica.
eu am intzeles altceva din articolul domnului Patrascu.la mishcarile de acum se poate observa spontaneitatea,care in romanica e ceva rar.a existat ceva asemanator in Ardeal in zilele de 16-21dec.89
Apelul acesta prea des la termenul de spontaneitate, denotă mai degrabă o caracteristică de improvizaţie, din perspectiva mea.
Se lansează ceva, fără a fi neapărat sigur pe consecinţe.
e adevarat,spontaneitatea este caracterizata de improvizatzie,dar intr o societate care cred este atent controlata si dirijata,acest aspect imi pare minor si spontaneitatea trebuie aplaudata.
sper ca nu a fost o lansare anume si e drept ca ushor protestele pot fi deviate spre ce unii sau altzii ishi doresc.depinde de maturitatea si inteligentza pe care eu,noi,n am avut o in 89
Dl. Sorin Ionita a comentat comportamentul Jandarmilor (discutie la Expert Forum) astfel:
„Zilele acestea, in contextul Romaniei, nu as critica actiunile jandarmeriei. Nu au fost nici prea duri dar nici mamaligi. E mai bine asa decat sa fi fost prea duri si sa fie dat in altceva.”
Televiziunea Romana (putin credibila datorita multelor dovezi de servilism guvernamental, plin de basetza) a scapat pe post un dialog intre jandarmi si protestatari – la Sibiu, pe Corso.
Jandarm catre protestari:
„- Va rugam sa mergeti la Primarie sa va luati aprobare pentru meeting. Daca nu va organizati, nu veti obtine rezultatul dorit. Va rugam sa mergeti la Primarie, sa luati autorizatie.
Noi stim ca manifestati si pentru noi …”
––––––––––––––––-
Adevarul este ca jandarmii sunt si ei poporeni, simt si ei la fel ca protestarii (excludem din start uneltele regimului, agentii provocatori deghizati), au si ei parinti, copii, familii cu problema materiale si de sanatate. Sunt constienti de motivele care au scos cetatenii in strada si se comporta in mod corespunzator – adica nu se lasa dusi spre violenta, nu intra in rolul de „simbriasi ai represiunii” – cum vor unii sa-i categoriseasca.
Protestatarii inteleg acest lucru si se poate observa modul in general pasnic in care protestul spontan se desfasoara in zeci de localitati din tara.
Din pacate unul dintre purtatorii de cuvant ai Jandarmeriei a vorbit astazi la radio despre „privilegiile” cetatenilor, notiune evident in dezacord atat cu democratia, cat si cu realitatea din strada.
Cetatenii au DREPTURI, nu privilegii – privilegii au nomenclaturistii – vechi si noi, privilegii isi aroga politicienii si alte javre aflate la putere.
Adevarul iti da tarie, minciuna – slabiciune!
„Patria si Dreptul Meu!”
.
Iata si perspectiva Deutsche Welle despre ce se intampla la Bucuresti:
„Dar faptul că protestul se bucură de o încurajare atât de largă este deja altceva. Indiferent de calitatea reformelor propuse, Președintele a guvernat din 2010 fără o majoritate democratică. În toamna lui 2009 șeful statului a refuzat formarea unui guvern al Opoziției, recurgând la o diversiune procedurală. Iar ulterior, după ce a câștigat un nou mandat, a constituit o nouă majoritate prin scindarea Opoziției. Guvernul Boc, care a aplicat cele mai dureroase măsuri de austeritate după perioada guvernării CDR, nu a avut niciodată de partea sa o majoritate rezultată din alegeri. Legile majore, care nu aveau susținere parlamentară, au fost adoptate prin fraudă la vot sau prin angajarea răspunderii. Mijloacele au compromis scopurile, iar stilul guvernării a copleșit problemele de fond.”
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15668577,00.html
Si inca:
„Așadar să spui astăzi, exact ca generalul Mihai Chițac, (ministrul de Interne în 1990) că este inadmisibil (și nedemocratic!) să blochezi circulația în Piața Universității, sugerează o ignorare totală a istoriei recente. Nici măcar un legalist riguros, nu ar mai putea susține acest lucru dacă ar avea o vagă idee despre ce s-a petrecut în 1989 și 1990.”
„Un politician inteligent ar fi știut însă că există mereu un spațiu negociabil, o zonă nedeterminată în care anumite lucruri pot fi îngăduite tocmai pentru a face dialogul posibil. Adevărata artă a conducerii stă în discernământ.”
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15669664,00.html
Eu NU sunt anarhist. Nici eu nu „traiesc actual” in Romania, ci in Quebec.
Postarea dvs este una utila pentru romani. Dupa cum se poate observa, in afara de cultura dezbaterii (vedeti „dezbaterea” pe marginea legii sanatatii), romanilor le lipseste si cultura protestului (vedeti protestele initiale, autentice, probabil, contaminate cu „protestele” din ultimele zile).
Eu am, insa, o nedumerire in legatura cu o chestiune care nu are de a face cu romanii decat in masura in care sunt rezidenti in Canada. Poate ma luminati si pe mine. Iata despre ce e vorba:
La Montreal, cam o data pe luna, in medie, din exces de zel si din prostie (mie mi se pare ca si de frica), politia canadiana mai impusca, asa, la pleasna si din greseala, cate un om nevinovat, in plina strada si in plina zi. Tiparul e simplu: politia urmareste cate un raufacator sai mai multi (politistilor din Canada le sare mana din cot cam repede, probabil asa au invatat ei la scoala de politie) si, in toiul altercatiilor cu infractorii, mai mor si nevinovati care se afla fie in trecere pe acolo, fie la vreo terasa, fie la cumparaturi sau in drum spre serviciu. Pare incredibil, dar asa se intampla. E interesant ca aceste „victime colaterale” sunt, aproape intotdeauna, impuscate de politie si nu de talhari. Este uimitoare si recurenta, relativ mare, a acestui tip de incidente in Canada. Chestia e ca lumea de p-aici nu se mai mira de atare situatie, iar eu nu ma pot obisnui, desi nu am venit ieri aici, in Canada.
Bref: de ce impusca politia canadiana, asa des, oameni care nu au nicio vina? Aveti o motivatie de profesionist?
Poate ma ajutati si pe mine, domnule Daniel T, cu vreo explicatie provenita din fantana de intelepciune numita Benoît Dupont… Sau poate aveti dvs. insiva niste explicatii, ca doar ati absolvit aceeasi scoala cu pistolarii (politisti) din Montreal.
Multumesc pentru atentie.
Minunea ca numai politistii impusca persoane nevinovate se numeste mass media. E imposibil statistic sa se intample asa ceva.
Lumea se impusca in Canada asa des pentru ca e legal sa ai arma. Poate asta te-a frapat.
Şi totuşi dle, LaLa am o veste bună, în Montreal pe lângă gloanţele de poliţist, care ţiuie pe la urechi când ieşitţi la plimbare pe stradă spre disperarea dumneavoastră, veţi constata sunteţi în securitate. E vina poliţiei, desigur.
http://www.spvm.qc.ca/en/documentation/gd_19.asp
Acum desigur, vă invit, democratic să schimbaţi regula celor 21 de pieds referitoare la recurgerea la armă de foc în cazul unui cuţit, ba mai mult să vă oferiţia voluntar, la categoria, cel mai prolific cetăţean la incasat cuţite-n corp. O să vă dea satisfacţia de a fi rezistat tendinţei anormale de a trage, pentru a proteja viaţa personală şi a semenilor din jur.
Eu cerusem o explicatie de la un profesionist, nu caterinca de militian. Dupa logica dvs, Phenian e cel mai sigur oras din lume. Plus ca intrebarea era alta si taman la aia nu ati raspuns. Ma rog…
Caterincă îmi spuneţi.
Păi să vă spun şi eu. Aveaţi deja o concluzie în capul dumneavoastră , că poliţiştii are the bad guy. Doar judecând după natura întrebării puse.
Generalistă.
În loc să mergeţi să vă informaţi (haleluia nu duceţi lipsă de surse de informaţii pertinente).
Sau să vă faceţi o analiză punctuală şi individuală a intervenţiilor. Număr, localizare câte au fost.
În primul rând de câte cine au fost persoanele. Căci desigur, sceleratul de la Dawson nu se poate pune în aceiaşi barcă cu trecătorul nevinovat doborât accidental de ricoşeul unui glonţ.
Sau ultimul exemplu, când poliţistul a tras după ce a încasat câteva cuţite-n gât , a încercat să utilizeze un baton fără succes, iar persoana respectivă cu cuţitul încerca să fugă. Credeţi că ar fi fost normal să-i spună ok, hai du-te ne vedem pe data viitoare, nu-i treaba mea ce faci în continuare pe stradă. În al doilea rând care a fost natura intervenţiilor. Şi rata de utilizare a armei.În al treilea rând care sunt mecanismele puse în mişcare pentru rezoluţionare. Anchete, Formaţie. Politici etc.
Utilizarea forţei e strict reglementată, orice poliţist trebuie să facă un raport de utilizare a forţei. Există etape.
Regula 21 de picioare.
Formaţie axată în a viza partea cea mai mare a corpului (probabilitate de atingere a ţintei mai mare) pe principiul de a elimina ameninţarea.
Ar fi interesant de discutat alte aspecte, dar le aveţ gratis în ştiri.
@ dusu,
stai rau cu botanica: Timisoara nu este in Ardeal („a existat ceva asemanator in Ardeal in zilele de 16-21dec.89”).
cu respect va rog scuzatzi ma!in postari scurte,folosesc poate cuvinte nepotrivite.era corect oare Transilvania?
opinia mea,oamenii din vechiul imperiu Austro Ungar,aici intra si partea nordica a moldovei,sint diferitzi de restul.
Ma cuprinde o jale nemasurata cand vad cate comentarii a suscitat acest excelent articol.
Oricum, felicitari autorului!
Citat din articol: „Omul din spatele unei căşti şi uniforme, este un om. Cu temeri, cu calităţi cu defecte. E adevărat, a ales uniforma, dar nu a ales implicit confruntarea fizică , ca mijloc de rezolvare a unei probleme de securitate pentru semeni.”
Haida-de, că mi-au dat lacrimile! I-ați văzut de aproape cum arată și ce priviri au? Majoritatea jandarmilor sînt niște brute semianalfabete, cu nimic deosebiți de huliganii pe care îi combat. De ce credeți că aleg meseria de jandarm? Ca să asigure ordinea și disciplina pentru semeni, cum crede domnul autor, care nici măcar nu are curaj să semneze cu numele întreg? Nu, nicidecum, ci fiindcă nu știu altceva decît să dea cu pumnul și asta le oferă un job relativ sigur, în lipsa oricărei alte pregătiri. Firește că e ceva mai bine decît să îngroașe rîndurile pauperilor vexați, dar trebuie spus clar că predispoziția către exces de zel și violență este evidentă și intrinsecă forțelor de ordine de la noi (și de aiurea).
Și nu e exclus ca-n încleștările de aseară să se fi plătit și niște polițe, ceva de genul „voi ne rupeți cu pulanele pe stadioane, la înghesuială, las’ că vă arătăm și noi cum e lupta urbană, la scenă deschisă”.
Vă mai amintiți de copiii ăia bătuți măr și tratați ca niște teroriști periculoși cu ocazia summitului Nato din 2008, doar fiindcă voiau să fie și ei un pic anti cu niște transparente? Fie și doar pentru asta și capetele sparte de jandarmi nu-mi stîrnesc nici cea mai vagă compasiune.
Articolul seamănă izbitor cu căinările doameni Tatoiu de acum două seri pe nu mai știu ce post, care se văita de grija magazinelor de pe Magheru (care încă nu fuseseră atacate). Ce-i drept, tonul se vrea mai elevat, dar dorința asta de „liniște”, mitinguri „organizate, autorizate” și „oameni de bine” e extrem de neilniștitoare. Mai penibil e doar textulețul de PR al d-lui Neamțu.
PS: Nici la niveluri mai înalte nu se gîndește altfel. Șeful unității speciale antitero de la noi se lădua acum cîțiva ani șefului unei unități similare din altă țară, la o agapă privată, că la noi „băieții mai întîi îi bumbăcesc bine, abia apoi îi iau la întrebări”. E nevoie să vă spun cu ce privire siderată îl urmărea interlocutorul?
Nu ştiu ce să fac să răspuns solemnitate sau să ofer ceea ce în româneşte, se numeşte băşcălie, la calitatea unor comentarii de genul acesta.
E penibil chiar pentru mine însămi, o să trebuiască imediat să mă declar autorul moral al incompansiunii faţă de un cap spart. Mai bine nu scriam nimic.
Decât să particip la o dezvăluire aşa de importantă, de la Elodia încoace, din anturajul direct, cum că şeful antitero, conspirativ la o beţie a dezvăluit secretul primordial al funcţionării unui serviciu. Bătaia îi ruptă din rai. Clasic motivul educaţional, avansat la nivel de filozofie de societate.
Acum sincer, domnilor, chiar crezi că un poliţist, jandarm se scoală dimineaţa excitat cu gândul la câte batoane o să împartă. Sau că ar fi un extraterestru insensibilizat, izolat care trăieşte atemporal în afara familiei lui.
Îmi păreţi profund imatur. Curajul sugerat e doar o formă de mascaradă.
Mai era un domn, care eroic şi patriotic, e gata să facă orice, chiar să latre la javrele de la guvernare.
Cert, nu probabil, o să găsesc mai mult discernământ, mai multă gândire critică prin creşele încă necontaminate de prostia comportamentului adulţilor.
Nu pot sa va spun decat ca ce ne relatati in acest articol sunt truisme, adica lucruri pe care le stie orice roman ce a apucat sa participe la demonstratiile anilor ’90. In ceea ce-i priveste ceilalti romani, mediatizarea recentelor demonstratii violente din Anglia i-a facut aproape „experti” in domeniu. M-am asteptat, dupa ce ati facut o introducere grandioasa profesorului Benoît Dupont, sa aflu chestiuni subtile despre miscarile de strada, pe care nu le poate observa decat cineva cu experienta si care studiaza fenomenul.
In alta ordine de idei, de ce nu va folositi numele intreg, adica sa va identificati? De ce purtati cagula cand articolul pe care-l scrieti e legal, autorizat si nu sparge geamuri? Sau e vreun defect profesional?
Ce fel de chestiuni subtile doriţi să vă pun la dispoziţie?
Contributors e un mediu de opinii, nu o revistă ştiinţifică.
Iar analiza unui eveniment , se face după, nu în timpul intervenţiilor. În timpul unui eveniment se aplică principiile gestionării crizelor de urgenţe. Şi nu sunt participant la intervenţia respectivă.
Dar pentru a vă satisface oarecum, cererea de curiozitate, vă promit că voi reveni cu ceva mai inuzual într-un articol viitor cu anumite subtilităţi nevizibile.
Eu nu am nimic impotriva sa scrieti banalitati. Sunt, probabil, cititori pentru care aceste lucruri sunt revelatoare. Am intrebat pentru simplul motiv c-ati facut introducerea cu profesorul dumneavoastra. In al doilea rand, in articol v-ati referit la chestiuni generale ale manifestarilor de strada si nu specific la cea din aceste zile. Asa ca observati a cum ca v-as fi solicitat chestiuni „subtile” de la recentele violente nu sta in picioare. In al treilea rand, nu inteleg de ce ma intrebati pe mine ce lucruri subtile vreau sa aflu. Pai daca le stiam nu va mai solicitam sa le expuneti. In al patrulea rand, spuneti ca acest site este unul de opinii si nu o revista stiintifica. Aici chiar m-ati adus la exasperare pentru ca nu sunteti singurul autor care invoca acest lucru de fiecare data cand este criticat. De ce un mediu de informatii n-ar trebui sa contina observatii stiintifice? Daca invocati faptul ca in revistele stiintifice se foloseste limbajul academic, va spun ca acest argument nu tine deoarece orice se poate comunica in limbaj uzual. Totusi, imbucurator in cazul dumneavoastra este faptul ca nu adaugati si „daca nu-ti place nu citi”.
P.S. Nu mi-ati raspuns de ce nu va declinati identitatea.
Eu vă mulţumesc că totuşi aţi găsit timp să citiţi şi să răspundeţi critic dar civilizat, este un plus faţă de interlocutori. Am făcut introducerea, cu numele respectiv( ah, profesorii ..mai cunoaştem unii celebrii), mă gândeam că va trezi curiozitatea cuiva în epoca Google spre subiectul mişcărilor sociale şi a violenţelor.
De fapt cea mai bună dovadă că adevărul poate fi banal şi plin de platitudini, dar greu de combătut(cum exprima un interlocutor).
Ieşitul în stradă rezolvă o parte de probleme, face parte din procesul de comunicare, dar e Dialogul şi munca comună le rezolvă majoritar pe toate.
Cât despre nume, am ales partea intermediară de a rămâne semianonim (cei care vor să-şi satisfacă curiozitatea, vor reuşi) din câteva motive…unul ar fi al tipului de reacţie, al doilea am un cod de etică de respectat faţă de instituţia unde sunt angajat (nu e un defect).
Nu sunt singurul pe această platformă, dacă veţi avea curiozitate să căutaţi printre nume, dar admit că reduce din credibilitatea persoanei şi totuşi nu a mesajului.
Oricum ceea ce reiese, interesant e lipsa de încredere în democraţie, dacă interlocutorii nu cred în schimbare prin intermediul alegerilor, aici citez 2 opinii.
– a se slăbi cu argumentul alegerilor
+ “Dar există şi partea bună, există alegeri. Se poate sancţiona cu un vot un comportament.”
in romania? faci misto? sau esti atat de brainwashed incat sa crezi asta?
Întrebare.
De ce credeţi că în România nu se pot produce schimbările dorite prin alegeri?
OK, inteleg ca lucrati pentru RCMP sau CSIS desi cred mai degraba ca pentru prima agentie ca la a doua erati deja arestat pana acum. Ca daca ar fi sa lucrati pentru SPVM nu aveti nici un motiv sa va declinati identitatea ca sticletii nu-s asa de secretosi.
Referitor la intrebarea pe care mi-o puneti nu pot sa va spun decat ca un raspuns nu poate fi dat nici printr-o teza de doctorat daramite printr-o amarata de postare. Totusi, ce pot sa va spun este ca un control strict al mediei din Romania exercitat de fosti ofiteri ai Securitatii lui Ceausescu este unul dintre motive. Ar fi absolut gresit sa restrangem acest control la ultimii ani si mai precis la era mogulilor. Sa nu uitam Televiziunea Romana Cenusie (asa cum a fost denumita in anii ’90), precum si ziarele Adevarul, Azi, Dimineata, Romania Mare, Tricolorul, s.a.m.d. De asemenea, nu putem omite degradarea controlata a procesului educational care, sub pretextul unei alinieri la invatamantul Vestic, a colapsat intr-un sistem corupt ce a devenit ulterior o fabrica de diplome. Vina majora apartine inceputului, adica fostului agent KGB Ion Iliescu si confratilor lui ofiteri. Cred ca H.R.Patapievici in Politice descrie aproape perfect cauzele ce constituie un raspuns la intrebarea dumneavoastra.
In aceeasi ordine de idei, au existat doua schimbari a situatiei prin alegeri: cele din 1996 si 2004. Am putea de asemenea considera alegerile prezidentiale din 2009 ca o schimbare avand in vedere scenariul funebru ce ne astepta intr-o eventuala victorie a Prostanacului. In consecinta, ca un raspuns ferm si tipic stiintific la intrebarea dumneavoastra, va spun ca nu se pot face schimbari prin alegeri din motivele deja mentionate si ca da, se pot face schimbari prin alegeri tot asa cum am aratat. Nu e asa ca e fani?
Comentariul meu precedent vad ca n-a aparut.
In Marea Britanie nu este nevoie de autorizatie (exceptand unele zone, in jurul parlamentului de ex.), ci doar de notificarea prealabila a politiei:
http://www.direct.gov.uk/en/Governmentcitizensandrights/Yourrightsandresponsibilities/DG_176761
http://www.foe.co.uk/resource/how_tos/cyw_59_protest_law.pdf
Iata deci ca pentru organizare, ambulante, traiect etc. pot exista si alte solutii decat stampila de autorizare.
Kinn, soluţia respective înclude acelaşi principiu ca şi cea din spatele unei autorizaţii. De organizare.
Permisul e necesar în unele cazuri, dar asta Poliţia în funcţie de datele preliminare la o analiză de riscuri o să obţină sau nu.
Organise the Protest.
notify the police in advance of their plans for the protest
advise them of expected numbers
apply for a permit if one is required or requested
Desigur, trebuie organizare. Dar e o diferenta fundamentala intre care este „regula” si care este „exceptia”. In UK ai „a priori” dreptul de protest, care poate fi restrans in cazuri speciale de politie (nu de primarul politic) doar pe motive de securitate/violenta. Tu argumentezi de parca oamenii ar avea „by default” interzis la proteste, dar hai ca poate sa le permita primarul, in marea sa marinimie.
Nu văd unde am legat autorizaţia de starea de spirit a primarului, am vorbit de normalitatea acestui mecanism în lumea civilizată de a avertiza autorităţile înainte de mişcări de masă.
Se pot evita multe incoveniente de la asigurarea securităţii fizice a manifestanţilor într-un trafic auto, dar şi asigurarea libertăţii celorlalţi care nu sunt de acord – mă refer la o minimă informare , a cetăţenilor care rezidă în zona în care protestele se vor desfăşura, dirijarea traficului pe artere alternative.
Eronat consider că ai încercat să legi o ştampilă (ştiu că există un încă un profund respect izvorât din frică faţă de acest instrument simbolic al puterii ierarhice) de principiile pe care le-am exprimat, din perspectivă practică.
Există etape, în fiecare sistem legislativ, de la notificare cum sugerezi, la autorizare în sistemul românesc. Că e timpul ca legea să fie amendată, poate veţi sugera şi susţine pe acestă platformă o discuţie argumentată.
Regula e organizarea pentru o manifestaţie, fără consecinţe majore.
Spontaneitatea e excepţia, deseori evenimente diverse se produc.
„am vorbit de normalitatea acestui mecanism în lumea civilizată de a avertiza autorităţile înainte de mişcări de masă”
Desigur, iar eu v-am dat un exemplu din lumea civilizata unde „acest mecanism” este notificarea, nu autorizatia, cu toate ca si ei au trafic auto mai dihai si se ingrijesc de securitatea cetateanului mai mult ca noi. Mingea e la dvs sa aratati de ce preferati autorizatie si nu notificare, si de ce e mai rau in UK.
„Stampila” era o metafora. Esential este asta: cine are puterea sa dea o autorizatie are puterea de a decide. Cine are drept de autorizare are dreptul de a spune NU; e ca si dreptul la semnatura: nu ma poate obliga nimeni sa semnez daca nu vreau. In plus, s-au mai vazut cazuri, am citit acum ceva timp, cand primaria s-a facut ca ploua si pur si simplu n-a dat nici un raspuns la cerere, nici autorizat, nici ba. Asa ceva e inacceptabil si arata exact fondul problemei: primaria nu este pusa acolo sa restrictioneze protestele.
Imaginati-va ca as vrea sa fac un protest pasnic impotriva autoritatii care autorizeaza protestele. Vedeti conflictul de interese al acesteia?
Nu lucrez la nici una din instituţiile menţionate mai sus şi chiar aşa activitatea mea profesională ar fi irelevantă în context.
Suntem aici să discutăm idei şi nu cariere, argumente şi nu persoane.
Vedeţi, dumneavoastră aţi ajuns de la nişte rânduri care se vroiau, un apel la calm şi raţiune , la teoria conspiraţiei vestului.
Ideea inamicilor din extern, e una destul de recurentă din păcate. E simplu a găsi o explicaţie generală, şi mai simplu a externaliza propria inacţiune individuală.
Felicitari pentru acest articol atipic ( este o gura de oxigen pentru cei care se sufoca in acest mediu socio-politic ) care afirma o mentalitate si democrata , si occidentala, dar care declanseaza in mod reflex ura viscerala a multora de aici. In acelasi timp , sper ca ati realizati suficient faptul ca acest gen de abordare lasa fara obiectul muncii o mare parte din idolii consacrati oficial in mass-media prezentului istoric , si acest lucru nu poate ramane fara urmari . Mai mult ca sigur veti deveni un abonat la „spirala tacerii „….
P.S. O sugestie. Nu dati curs oricarei provocari virtuale ( nu merita ) pentru ca va compromiteti si validati fara sa vreti josnicia atacului , cu atat mai mult cu cat nu va folositi numele intreg.
Vă mulţumesc pentru cuvintele calme.
Ceea ce am vrut să transmit ca şi mesaj este că o perioadă de instabilitate şi violenţă pe stradă poate fi în costuri pentru societate mult mai grave pentru (economie ).simplificând mesajul (-nu cred că cineva e atras să meargă des într-o familie unde membrii se bat şi se ceartă des-)decât una unde problemele se reglează prin dialog individual şi instituţional.
Majoritatea au revendicări, salarii, nivel de trai oarecum normale din punctul de vedere a oamenilor..dar sunt focusaţi pe prezent şi nu pe viitor trăiesc într-o perioadă de raţionalitate limitată, dacă cred că schimbând mai repede un guvern sau o personalitate politică prin mişcări de stradă ar fi apogeul democraţiei.
Apogeul democraţiei e participarea , respectarea unor reguli de respect şi implicarea constantă în mediul politic imediat, de la şedinţele cu părinţii la şcoală, la vizitarea şi chestionarea periodică a politicianului votat. Desigur necesită un efort constant de comunicare şi consum de timp.
– Acest articol are un continut greu de combatut doar pentru ca e impanat cu adevaruri general-valabile si cu secrete stiute (numai) de-o omenire intreaga, toate asezate intr-un lung sir de banalitati si platitudini corecte si placide. In afara de m. Dupont, restul chestiunilor sunt cunoscute din antichitate. Cel putin.
– Comentariile sunt diverse, asa cum sunt si oamenii care citesc si care comenteaza si asa cum e firesc sa fie.
– Raspunsurile autorului la comentarii dezvaluie un personaj arogant, care tine mortis sa aiba mereu si numai el dreptate, ultimul cuvant etc si care-si este mai mult decat suficient siesi. Omul, din acest preaplin, nemaiajungandu-si, a irupt pe „Contributors”.
– Platforma „Contributors” simtea lipsa unei minti si a unei judecati lucide, simple, oable, netede; noroc cu autorul articolului, a aparut la tanc.
– In opinia mea, este o greseala publicarea acestei virgule intre subiect si predicat reprezentata de autorul articolului de fata, autor care el insusi pune virgula intre subiect si predicat (mai pune el virgule si in alte locuri, in care nu au ce cauta, la schimb cu cele care lipsesc de la locurile lor, pesemne); mai sunt de semnalat dezacorduri duium, de toate felurile, topica ne-romaneasca patenta, izvorata, probabil, din Google Translate etc.
– Daca acest „autor”, cu acest „articol”, cu asemenea „continut”, in atare forma, a ajuns pe „Contributors”, e groasa.
Mi-a parut bine, imi pare rau!
Este totuşi ironic, că lăsând deoparte, citez „adevărurile generale greu de combătut”, pe care în aceaşi propoziţie le reduceţi la nivelul de banalităţi, găsiţi timp să acordaţi greşelilor mele gramaticale (pe care le asum, de altfel rog cititorii să scuze eventualele discrepanţe de la o gramatică perfectă, lipsa de timp şi graba, precum şi absenţa unui acces la editare- au condus articolul în forma respectivă).
Sunt uman şi imperfect, spre deosebire de dumneavoastră, care într-un text cenuşiu transformat în etichetare personalizată la adresa mea(nu mă deranjează să răspund în acelaşi registru de exrprimare cu unii) şi nu a argumentelor, uitaţi hazliu diacriticele ca formă de respect primară şi mai mult, vă recomand să vă autorecitiţi replica tocmai din prisma grijii gramaticale pe care o acordaţi textelor altora.
Vorba lui Caragiale, Curat-Murdar.
QED
––-
– Absenta virgulei intre subiect si predicat este o regula mai raspandita si mai cunoscuta decat cea a celor 21 de „pieds-picioare”. Pentru a o aplica pe a doua, trebuie sa stii sa numeri, macar pana la 21; pentru a o aplica pe prima, trebuie sa stii care e subiectul si care e predicatul… A invoca „lipsa de timp si graba” ca scuza a unor virgule puse, in mod repetat, intre subiect si predicat, este cel putin de ras, daca nu ar fi de plans. E limpede ca e o chestiune care-i este straina „autorului”. E ca si cum cineva ar pretinde ca s-a sufocat pentru ca a uitat sa respire, luat cu treburi. Nu mai insist asupra topicii sau a formei „articolului”: „autorul” nu este vorbitor de limba romana sau ganditor in limba romana in viata de zi cu zi. Nu e nici cunoscator al societatii romanesti, reiese din ideile „de plastic” pe care le livreaza, senin, in „articol”.
– Este amabil stimabilul „autor” sa corecteze precedentul meu comentariu si sa-l curete de greselile la care face aluzii atat de fine si de subtile, de connoisseur? Daca se incumeta si mai si reuseste, desi ma indoiesc, promit ca am sa-i fac si eu acelasi serviciu, aplicat la TOT ceea ce a scris aici. Nu intra in discutie diacriticele, pentru ca, dupa cum a putut constata si „autorul”, aproape toate comentariile, nu numai la acest „articol” si nu doar pe „Contributors”, nu contin asemenea „forma de respect primara”; nici macar acele comentarii care il lauda. Cum ar veni, nici cei care il lauda nu il respecta indeajuns pe „autor”. Dealtminteri, multe dintre articolele de pe „Contributors” nu au diacritice, iara noi, cititorii, nu le consideram ireverentioase. Nu intelege „autorul” ca e coleg de publicatie cu unii care nu au aceasta „forma de respect primara”? Nu se simte stanjenit?
– Poate ne explica „autorul” cum sta (toata) treaba (si) cu Caragiale; da’ asa, mai pe larg, eventual intr-un foileton; tot in romana, daca e posibil.
Nici nu mai tin minte cum era cand imi parea bine.
––-
PS: Observ ca unele comentarii, desi nu sunt injurioase samd, nu mai apar. Ma rog…
A, stimabile, spre deosebire de dvoastră, sunt capabil să-mi detectez şi repar singur greşelile.
Însă detest atacurile la formă, evitând cu îndârjire, fondul.
PS. Nu încercaţi cuvinte mari din limba franceză. Nu vă prind, pur şi simplu. La fel ca şi pe Cucoana Chiriţa.
„De aceea de multe ori ca şi spectator, secvenţa pe care o percepe, nu e tocmai cea mai aproape de realitate şi înainte de a interveni fizic, e mai bine ca şi atitudine civică să observe. Să filmeze intervenţia, dacă crede că se comite un abuz, o probă pe care un judecător o poate lua în considerare. Poliţiştii sunt identificaţi cu nume, se cunoaşte dispozitivul care a acţionat într-o anumită zonă se pot retrasa şi sancţiona mai târziu abuzurile prin prezentarea anchetatorilor sau media a probelor.”
„Dar există şi partea bună, există alegeri. Se poate sancţiona cu un vot un comportament.”
in romania? faci misto? sau esti atat de brainwashed incat sa crezi asta? ar fi mai bine pentru toata lumea sa nu-ti mai dai cu parerea despre chestiuni despre care n-ai nici un fel de cunostinta.
Ok, aici admit un punct legitim, că s-ar putea să existe o mare distanţă între practicile curente pe care le trăiesc şi norma în România. Dar înainte de a spune să nu-mi dau cu părerea(ceea ce îmi pare totuşi extrem ca model de conversaţie ) vă pun o întrebare.
Ar trebui să fie aşa?
Felicitari pt articol.
Este comun in practicarea dezbaterilor din Romania ca argumentatia logica sa fie inlocuita cu atacuri ad hominem sau sa fie dusa in derizoriu etichetand totul ca truism cu o miscare ampla de pensula.
Cand interlocutorii au opinii aparent diferite, dificil este sa se ajunga la miezul problemei (al diferentei de opinie) parcurgand impreuna terenul comun. Nu pot sa imi explic de unde ni se trage polarizarea asta extrema, refuzul de a incerca sa empatizezi cu cel din fata ta. In conditiile in care dialogul este refuzat de unii comentatori, va respect eforturile de a le raspunde, chiar daca nu le inteleg si mi se par risipa de energie.
Ciudat, eu aveam o opinie taman pe dos, anume ca articolul nici macar nu merita comentat si ca risipa de energie o fac comentatorii, iar nu contributorul. Ati inteles cum e cu polarizarea? E adevarat ca dialogul surzilor-autistilor-istericilor, cel care urmeaza aceastei polarizari, nu are o explicarie cat de cat multumitoare. Chiar asa: de unde naiba ni s-o trage? Nu de alta, dar e deranjant, fenomenul e prezent in tot ceea ce se face in Romania, de la simpla urcare in autobuz si pana la rezultatele de la alegeri. Cat despre efortul omului de a raspunde comentariilor, cititorul „Cetitoriul” :) , in primul sau post, la alineatul 3, a dat o posibila explicatie. Dupa atatea comentarii, raspunsuri, para-raspunsuri, ipoteza lui poate fi usor verificata, fie si numai cantitativ. Mie mi se pare plauzibila.
Sa fim sanatosi!
Aveţi dreptul să credeţi orice explicaţie, mai puţin cred că din postura unui comentator avizat şi informat, să susţineţi poziţii de genul, ipoteză plauzibilă prin analiza cantitativă.
Aveţi dreptul să credeţi orice explicaţie, mai puţin cred că din postura unui comentator avizat şi informat, să susţineţi poziţii de genul- ipoteză plauzibilă prin analiza cantitativă.
Prea puţine comentarii, pentru a demara…
kinn, încep să înţeleg punctul ridicat, mulţumesc pentru intervenţie.
De politizare a unei decizii în privinţa autorizării sau nu a unei manifestaţii.
Ceea ce este şi poate fi disuaziv pentru diferite grupuri de cetăţeni care vor să manifeste în mod public, o decizie arbitrară din partea unui-unora funcţionari politruc de la primărie, le-ar brima un drept democratic, de a manifesta. Presupun că fiecare decizie,da sau nu ar trebui fundamentată şi ar trebui să existe cumva o cale de apel. Dar aici efectiv nu cunosc.
Interpretează, intervenţia mea mai mult ca pe o pledoarie pentru informare şi colaborare cu autorităţile- punct organizaţional şi nu unul politic.
cred că aici se ridică o discuţie tehnică se ridică despre actualul mecanism de autorizare.
nu cunosc cum e la nivel tehnic de aviz.
Eu spun ce am citit undeva (aici, sau mai degraba pe CriticAtac unde sunt mai multi ONGisti), si anume cel putin un caz in care nu s-a primit nici un raspuns de la Comisia fantoma de Autorizare de la o primarie, cu toate ca, chipurile, erau obligati sa dea un raspuns in 48 de ore. Si mira-m-as sa nu fie mai multe cazuri din astea. Ce poti sa faci in cazul asta? Prinde orbul, scoate-i ochii… Te judeci prin tribunale, intre timp legea e adoptata de mult si protestul e mort inainte de a se naste.
Chestia asta, cuplata cu principiul ca dreptul la protest e regula si interzicerea e exceptia, ma fac sa cred ca nu e indicat sa lasi autorizarea la mana unei comisii care ba n-are cvorum, ba e in concediu, ba are motivari discutabile etc. In rest, pentru o discutie serioasa ar trebui studiate legile vestice, nici eu nu stiu mai multe.
Stiu insa ca in Occident, de principiu, regulile pe domeniul public sunt mult mai lejere decat la noi. In Londra poti sa bei in strada (exceptand unele locuri), la noi iei amenda. In Londra poti sa te trantesti pe iarba in parcuri, la noi „nu calcati iarba” e regula (ma rog, aici e si o chestie de clima). In Londra, in ciuda faptului ca anul trecut la un protest al studentilor au zanganit si masina in care treceau Charles si Camilla, protestele sunt in principiu doar cu notificare si fara suparare (ai vazut ce ton conciliant au in articolul de pe site). De aia sunt circumspect in fata apelurilor energice la supra-legalizare „pe model vestic”, cand modelul vestic este de fapt mult mai relaxat.
kinn, în privinţa percepţiei asupra lejerităţii cu care în Vest se acceptă manifestaţiile ca şi evenimente normale, sunt de acord, sunt evenimente mult mai frecvente la scară mică. În privinţa pancartelor nu călcaţi iarba, mică divagaţie personală, aici mi-ai adus aminte de prima impresie la intrarea într-un oraş din România, corect exprimat mesajul pancartelor, ar fi nu călcaţi bălăriile, aşa de neîngrijit părea parcul respectiv într-un oraş destul de mare de la graniţa de vest a ţării. acum chestiunea, buget mic sau funcţionari publici care nu îşi făcea treaba, sau nu avea echipament e altă discuţie pe altă dată.
Revenind la subiect, cred că absenţa răspunusului în termenii legii s-ar putea într-o ipoteză de-a mea, să reflecte mai mult o stare de incompetenţă generalizată, de laissez-faire la nivel de primării, în defavoarea unei ipoteze de rea voinţă. Dar sunt ipoteze ce ar trebui verificate cu cifre şi fapte, sunt o mulţime de ONG-uri care au ca scop apărarea democraţiei, cred că verificarea sistematică a modului cum libertatea de exprimare e respectată(y compris acordarea transparentă a dreptului sau mă rog, evaluarea mecanismului, propunerea altora) ar trebui să fie între două alegeri, o preocupare.
Pagina asta de sait e o ilustrare izbutita a proverbului cu piatra aruncata in balta si cu tevatura de dupa…
Desi salut ideea, textul dvs n-are nicio tinuta. Nu gasesc decat niste observatii de blogger, fara niciun fel de echipare teoretica. V-as sugera sa-l rescrieti si mai ales va folositi de lucrurile pe care probabil le-ati invatat prin Franta sau pe la cursul dvs preferat intr-un mod putin diferit; metodologia prof dvs trebuie sa fie fara indoiala tanara si incitanta cum spuneti, dar daca nu ne oferiti nicio abstractizare a teoriei prof dvs si nu ne aratati ce poate face ea acolo unde o aplicati, am impresia ca nici dvs si nici altii nu se aleg cu mare lucru din argumentatia dvs (dl Patrascu oricum n-are la ce sa va raspunda, daca probabil ar vrea sa faca asta). A spune ca manifestantii au dreptate sa manifeste si/sau ca nivelul lor de educatie nu conteaza prea mult in strada sau ca jandarmii au dreptul sa prinda pe oricine arunca cu pietre in ei, chiar daca intr-un ton empatic, e mult prea putin. :)
Invit cititorii să urmărească(subtitlurile sunt disponibile şi în limba română) videoclipul de aici.
http://www.ted.com/talks/lang/ro/sam_richards_a_radical_experiment_in_empathy.html
exceptional articolul, va felicit, mi-ar placea sa extindem aceasta dezbatere intr-un cadru sistematizat, daca cititi va rog sa-mi trimite;i un mail, multumesc