Home » Dezbatere »Sinteze » Citesti:

…democratia in lumea araba: s-o tai, se strica, s-o las, mi-e frica…

Alin Fumurescu ianuarie 31, 2011 Dezbatere, Sinteze
18 comentarii 3,299 Vizualizari

Motto: Ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea sa se implineasca!

… m-au intrebat multi de ce am renuntat la medicina si am ales filosofia politica. Ca specializare, cel putin in Statele Unite, Political Philosophy e Cenusareasa unei discipline – Political Science – care, la randu-i, e o Cenusareasa a lumii academice atat din punct de vedere cat si financiar. Argumentul se desfasoara cam asa: “Oamenii astia bat apa-n piua. Si cea mai buna dovada ca o fac e faptul ca nu se pot pune de acord cu nimic. Ergo, stiinta politicii nu e o stiinta. Nimeni nu se cearta daca unu plus unu fac doi sau patru.” Asa e. Argumentul, in treacat fie spus, a fost adus acum cateva sute de ani si de catre Hobbes, adversar declarat si inversunat al lui Aristotel. Printre altele, Hobbes avea si ambitia de a fi fondatorul “adevaratei” stiinte politice, un Descartian al disciplinei, intemeindu-si sistemul pe ceea ce el credea ar fi indisputabila piatra de temelie  a omului – frica. Frica de moarte, frica de suferinta, frica de saracie, s.a.m.d. Ca sistemul lui Hobbes a fost la randu-i disputat si contrazis inclusiv de toate sinuciderile (sau/si atentatele sinucigase) mai mult sau mai putin politice, nu mai merita mentionat.

Si totusi. Cand cutitul ajunge la os, cand lumea o ia razna si se creeaza un potential exploziv de schimbare a regimului politic, lucrurile se schimba dramatic. Toti “realistii” care “stiu cum merge lumea” descopera peste noapte ca orice schimbare de genul asta se bazeaza pe si are nevoie de idei. Nu poti crea un sistem politic “realist”- fie el democratic, comunist, nazist, musulman sau mai stiu eu cum -  in absenta unor idei despre … realitate, despre bine si rau, etc. Cand cutitul ajunge la os, lumea redescopera gaura de la macaroana – filosofia politica. Si, dintr-o data, ca la fotbal, toata lumea are idei.

Sa luam cazul  “democratiei”. E precum timpul la Fericitul Augustin: “Cata vreme nu ma intrebi, stiu ce e. Daca ma intrebi, nu mai stiu“. Dupa revolutiile din Estul Europei si prabusirea comunismului, Democratia, cu majuscula, a devenit noua dogma. Dupa atentatele din 11 septembrie (911) si razboiul din Irak, exportul de democratie a devenit politica oficiala (si inca una cat se poate de “reala”). Pana la un punct, Bush W. s-a dovedit mai idealist decat idealistii, insistand, in ciuda avertisementelor Israelului, pentru alegeri democratice in Gaza. Alegeri democratice au fost, iar Hamas – o miscare provenita din Fratiile Musulmane Egiptene, a ajuns, democratic, la putere, complicand si mai mult situatia din Orientul Mijlociu.

Explicatia e cat se poate de simpla: in lumea araba, americanii si evreii sunt vazuti ca practicanti ai dublului-discurs – pe de o parte, in teorie, sustinem miscarile democratice, pe de alta, practica ne omoara la propriu si la figurat, asa ca mai bine sustinem regimuri autoritare dar usor de controlat, decat sa permitem accesul fundamentalistilor musulmani la putere. “Luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios“, spunea Ionesco. Si exact asta s-a intamplat in Orientul Mijlociu – a self-fulfilling prophecy. O profetie care se implineste pentru ca ai avut profetia.

Neoconii, sustinatori ai exportului de democratie, aveau si ei argumentele lor, inspirate din Kant (chiar daca W nu poate fi suspectat de Kant, Bill Kristol poate):democratiile nu se lupta intre ele si orice miscare politica, odata ajunsa la putere, ca trebui sa poata oferi ceea ce a promis – cresterea nivelului de trai, scoli, spitale, etc. Va fi nevoita, prin urmare, sa isi modereze discursul (si practicile) si sa se deschida fata de exteriorul fara de care nimeni nu mai poate supravietui in ziua de azi. Pana la un punct, asta pare sa functioneze – dar deocamdata toate experientele au fost facute “la scara mica”. Nimeni nu a incercat asa ceva la scara unei tari precum Egiptul. Or, aici e toata miza.

Peste tot in lumea araba, indiferent de cine s-a aflat la Casa Alba, americanii au aplicat strategia batului si morcovului, sustinand pe de o parte regimuri cel putin dubioase si clar non-democratice, pe de alta finantand cu masura miscarile unei opozitii democratice, pe principul “uite pisica”. (Simplific, poate nepermis, dar imi asum riscurile de dragul argumentatiei :) ) Idealismul lui Bush Jr. a fost temperat de catre Senior (angajat formal al casei regale saudite) si de catre prietenii acestuia in administratia juniorului. Administratia Obama, ocupata cu altele, a continuat aceeasi politica – desi discurul lui Obama de la Cairo poate si a fost interpetrat ca un semnal de schimbare a politcii americane fata de lumea araba. N-a fost sa fie. Obama s-a dovedit mai “realist” decat Bush W, spre disperarea admiratorilor sai.

Ceea ce se intampla acum in lumea araba, incepand cu Tunisul si continuand cu Yemen, Egipt, etc seamna si nu seamana cu ceea ce s-a intamplat in Estul Europei in ’89-90. Seamana, pentru ca pare un principiu al dominoului controlat. Si nu seamana, pentru ca acum, spre deosebire de atunci, nimeni nu mai poate controla caderea pieselor. Daca mai era nevoie de o dovada ca nici macar o conspiratie mondiala mai acatari nu mai poate fi pusa la cale in ziua de azi, apoi aceasta e: teoria s-a lovit de practica si acum americanii si israelienii intampina dificultati in a-si scoate camasa ideologica. Pe partea israeliana, un fost ministru al comertului (ca e mai usor sa vorbesti liber cand esti fost)  dimpreuna cu un alt oficial israelian – sub protectia anonimatului, de buna seama – au declarat verde in fata ca spera ca Mubarak sa ramana in continuare la putere. “Lumea araba nu e inca pregatita pentru democratie. Mai e nevoie de cel putin o generatie pana cand alegerile libere din aceasta zona vor aduce la putere forte moderate” – au declarat (ex)oficialii israelieni, in vreme ce Netanyiahu a declarat oficial ca “Israelul urmareste cu ingrijorare evolutia situatiei din Egipt“. Daca o schimbare de garda in Egipt va aduce la putere fundamentalisti care vor denunta acordurile de pace de la Camp David, intreaga strategie de aparare a Israelului trebuie regandita. Or asta, credeti-ma, nu e de bun augur. Piesele de domino raman interconectate.

De aici si mersul pe sarma al administratiei Obama, sustinand pe de o parte eforturile de democratizare ale protestatarilor, conditionand ajutorul de un miliard si mai bine al regimului Mubarak, dar, in acelasi timp, refuzand sa declare raspicat ca vor plecarea presedintelui. (For the record, liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a refuzat sa faca orice comentarii despre situatia din Egipt acum cateva zile, declarand insa ieri ca sustine deciziile adminsitratiei Obama. Sustinatorii Tea Party, in frunte cu Sarah Palin (sic), tac si ei – pentru ca e mai greu sa reconciliezi retorica democratiei la firul ierbii cu perspectiva unui guvern fundamentalist musulman ales democratic. Voila de vezi, cum ar fi zis o prietena!)

Ce se va intampla de aici inainte, nu stie nimeni, nici macar Stratfor. Varianta cea mai plazuibila e o tranzitie a la Huntington (cel cu Razboiul Civilizatiilor), in care toti actorii importanti ai scenei geopolitice, de la SUA si Israel la UE, China si Rusia, vor incerca sa se asigure ca schimbarea de regim se va produce cat mai duios cu putinta, eventual prin esaloanele doi si trei din armata (cam ca la noi cu Iliescu). (ElBaradei ar fi varianta de vis! Dar tot sub controlul armatei.) In aceasta tranzitie incerta, cu multe necunoscute, fiecare actor va incerca sa traga spuza pe turta proprie, in vreme ce lumea araba va spune precum sarbii cand au doborat avionul american: “Iertati-ne, n-am stiut ca era invizibil!”

Va place sau nu, trebuie sa recunoasteti ca democratia e fascinanta – ca si filosofia politica. La inceput, vorba ceea, a fost Cuvantul. Ideea. Restul vine, mai mult sau mai putin, de la sine.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. cinic spune:

    o dictatura laica sau regim fundamentalist islamic? si pt. a semana indoiala, cateva intrebari: A. unde ar fi fost Turcia fara “dictatorul” Ataturk? B. unde ar fi fost azi Iranul daca nu era alungat sahul (tot in numele democratiei islamice)? C. Era Irak prosper sub Sadam, mai este azi? D. Era Afganistan mai bine decat sub talibani? E. Ne-ar fi mai bine cu un califat islamic la usa (intre altele Turcia, Albania si Bosnia)???

  2. CFG spune:

    Buna ziua,
    Daca americanii au initiat aceste miscari (Tunisia si/sau Egipt) si-au asumat un mare risc. Tare mie ca au fost jucati de altii mai de la est (Iran).
    Daca este asa, ma indoiesc ca ar fi cerut parerea Israel, mai buni cunoscatori ai zonei.
    Daca americanii sunt initiatorii, ce au gandit Biden si Clinton? Ambii au o varsta, se presupune ca au experienta in politica … nu de alta dar par ca au gresit calculele.

    “Before doing battle, in the temple one calculates and will win, because many calculations were made; … many calculations, victory, few calculations, no victory, then how much less so when no calculations?”

    • loki spune:

      E simplu, e bine gandit, si vine de la americani!
      Sub aspect economic era nevoie pentru ei de ceva, si finalitatea a ceea ce se intampla in lumea araba nu poate avea decat 2 variante (ambele bune:
      1. Schimbarea si chiar democratizarea statelor arabe (gen ’89 est europa) ceea ce revigoreaza economia mondiala si americana. – lucruri probate cu caderea comunismului;
      2. Schimbarea si trecerea la regimuri fundamentaliste islamice, care cu siguranta vor calca in strachini, iar apropierea de Israel asigura ca potentiale regimuri islamice fundamentaliste vor duce o politica a la Iran dar vor trece si la fapte, ceea ce va declansa un razboi, la care americanii vor interveni salvatori; iar un razboi de amploarea asta va duce la o relansare economica si mondiala si americana.

      Plus unde mai pui ca sub aspect moral da bine, pana la urma nu se mai putea cu regimurile astea autoritare, dictaturi in democratie, ori e alba, ori neagra, macar sa fie cumva.

  3. sibianul spune:

    tare cred ca ce se intampla acum in Egipt si Tunisia le vor arunca in regimuri de genul celui din Iran

  4. raulcat spune:

    interesant articol,mi-a placut.mai poate fi scris cate ceva pe ici pe colo,dar nu comentez nimic, tinand cont si de faptul ca la un articol, pe langa documentare,opinie personala, trebuie si concizie.
    in general aveam cam aceleasi opinii,inainte sa-l citesc.consider ca am aflat chestii noi si mentionez ca l-am citit de doua ori ,sa fiu sigur ca am sesizat toate nuantele.
    p.s.
    coincidenta,inclusiv motto-ul e unul din favoritele mele.

  5. vali plesca spune:

    ce ti-e si cu filosofia asta politica… de vreo suta de ani numai despre democratie toaca. iar daca avem alegeri, gata, toate minunile se intampla… ca realitatea contrazice mareata deliberare democratica nu deranjeaza nici un neuron din creierile atat de curate ale intelectualilor lumii. si nimeni nu se gandeste ca, inainte de a trimite gibonul in cabina de vot, ai face mai bine sa-i asiguri drepturile fundamentale, iar el, in timp, dupa ce s-a lovit cu capul de pragul de sus, va vota nu pentru plolitieni cu gura mare, ci cu politicieni care sa-l lase in pace. ia toate statele astea nu de democratii e nevoie, pacaleli cum ca „vocea poporului” e luata in seama, ci de autocratii liberale, in care valoarea fundamentala e dreptul individului, si nu participarea.

    • raulcat spune:

      scuze..dar asa ceva am auzit la iliescu cu despotismul luminat.
      sper ca inorogul nu este traian cel mare..

  6. Liv spune:

    Interesant articol…Intr-adevar, situatia este asemanatoare cu vorba lui Caragiale: “din aceasta dilema nu puteti iesi cat ii haul!”. Si sunt de acord ca poti provoca o cadere a pieselor de domino, dar nu poti controla rezultatul final. Pe mine ma sperie ca tari unde situatia era cat de cat stabila (desi nu ideala), economia functiona intr-o oarecare masura, sunt aruncate acum in haos. Mare parte din economie functioneaza in zona pe baza turismului (Tunisia, Egipt), iar situatia incerta in mod sigur nu va atrage turisti sau investitori.

    Acum ceva timp a fost Kenya, acum restul… mi-e teama ca butoiul cu pulbere se zdruncina din ce in ce mai tare.

  7. L. spune:

    Tunisia e pregatita pentru reforma pentru ca are o lunga traditie laica si filo-occidentala, ex-colonie franceza care a beneficiat din plin de infuzia de cultura europeana, si are si o elita laica moderna si capabila care sa atraga consensul majoritatii populatiei.

    Cu Egiptul sunt intr-adevar mai multe variante si unele ingrijoratoare.

    Fratiile Musulmane in Egipt sunt destul de dezbinate si cred nu ar putea sa se instaureze la putere fara interventia fatisa sau subversiva a unor puteri islamice dinafara.

    In acest sens tare mi-i ca-si vor baga nasul Iranu, Siria, dar si Arabia Saudita etc.

    Chiar si fara influenta externa, in cazul unor alegeri democratice, Egiptul are partea lui de populatie “profunda” care nu s-ar grabi poate sa voteze un moderat laic precum El BAradei.

  8. Nicolae spune:

    Pe aici (acolo ) nu se trece !!! Ca la Maraseti !! sau mai pe scurt parafrazand-l pe cineva mai mare ” Da! ,nu ,se poate !!

  9. neamtu tiganu spune:

    Cred ca e inceputu razboiului de 30 de ani.
    Nasoala e ca s-a scumpit turismu in Spania!

  10. taciturnus spune:

    jos palaria! cel mai bun articol de pana acum despre ce se intampla in ME cu real insight!

  11. Danon spune:

    Felicitari, echilibrat si argumentat, ca de obicei.

    Poate nu complet, fiindca priveste numai din perspectiva occidentala. Care occidentali, intr-adevar, nici macar de-o conspiratie nu mai pot s-o puna. Dar sunt si alti actori in joc, mai ales militantismul religios, in special (dar nu numai) islamist si lucrurile aici sunt diferite intre Tunisia si Egipt.

    Dar daca e sa privim prin perspectiva occidentala, hai sa spunem un lucru. E ridicol sa fii atat de orbit de pasiuni politice incat sa sustii “numai W e de vina” sau “numai Obama e de vina”. Asa cum e ridicol sa zici “numai Basescu” sau “numai mogulii”.

    Fara indoiala, teoria neocon ca democratia in zona se lanseaza cu forta, pe principiul dominoului, incepe sa se arate corecta, numai ca dominourile incep sa cada in capul occidentalilor. Fara o invazie in Irak nu ar fi existat aceste revolutii, cel putin nu inainte de inca o generatie. Si, din pacate, aceeasi invazie a reusit sa umple de sentimente antioccidentale, teren fertil pentru extremism, pana si populatiile cele mai echilibrate. Pe de alta parte, Obama a epuizat multe cartuse si a lasat multe pene in batalia (care nu era urgenta!) securitatii sociale. Macar pe plan intern. Pe plan extern, oricum era prea tarziu, nimeni nu putea crede ca America mai poate interveni in vreun fel decisiv, oriunde in zona.

    Acum, fara indoiala ca toata America e paralizata. Fiindca nu poate spune: Vrem democratie, dar numai daca ea aduce la putere lideri pro-americani. In fond, si Hitler a venit la putere prin vot popular. Si, fara un New Deal, riscul era evident ca societatea americana insasi sa cada in una din cele doua extreme atat de monstruoase, de opuse dar si de asemanatoare: comunismul si fascismul.

  12. mihail stanciu spune:

    caragiale redivivus:revolutie, dar sa stim si noi cine iese(sau sa iasa cine vrem noi)
    la fontaine redivivus:democratie,dar nu pentru catei(ce vrea poporul e secundar;ce vor americanii +israelienii conteaza)
    Dublul standard(amintit si de autor)este izbitor;si nu este niciodata iertat in istorie)
    Obama(pe care-l pretuiesc )vine si tine un discurs inaltator la Cairo.Doi ani mai tarziu se pregateste sa opuna veto la consiliul de securitate unei rezolutii care proclama tocmai principii enuntate de el insusi.Realpolitic dar nici chiar asa..
    Ma indoiesc ca miscarile populare arabe(tunisia a fost,egipt se intampla,sudan a inceput,urmeaza iordania si yemen) vor tine cont de preferintele lui Netanyahu
    Poanta articolului:Baradei este OK,dar tot sub controlul armatei!
    Si intrbarea mea:mai este vreo diferenta intre a fi realist si a fi cinic?

  13. kinn spune:

    Nu uitati ca si in Iran au fost proteste mari in 2008 si i s-a cam clatinat scaunul lui Ahmadinejad. Om vedea ce va fi la alegerile viitoare. Asa ca poate “o cura de regim islamic” nu strica tarilor din regiune pentru a vedea mai bine cum sta treaba cu fundamentalistii. Pana la urma, numai lucrurile invatate pe propria piele sunt invatate bine …

  14. [...] Alin Fumurescu, despre democrația în lumea arabă. [...]



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)