Home » Dezbatere »Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre inteligenta civica in Romania – cateva intrebari pentru voi

Laura Visan iunie 19, 2013 Dezbatere, Educatie, Opinie, Societate/Life
15 comentarii 1,465 Vizualizari

S-a spus şi s-a scris de atâtea ori că românii nu au spirit civic. În accesele noastre de defetism, ne întrebăm de ce noi, românii, suntem dezbinaţi, de ce nu suntem în stare să ne implicăm într-o cauză comună. Căutăm motivaţii în suspiciunea pe care am moştenit-o din vremea comunismului sau în individualismul post-1989, dar părem să uităm că în România există cel puţin zece platforme online dedicate implicării sociale. Toate au despre ce să scrie (că faptele bune vin din proiectele unor ONG-uri sau din activităţile de CSR ale unor companii are mai puţină importanţă). Încercaţi să găsiţi un singur prieten care nu are cauze sociale în Favorites pe pagina sa de Facebook, sau gândiţi-vă câte petiţii online aţi semnat până acum. Cu toate astea, percepţia despre pasivitatea românilor vis-à-vis de cauzele sociale e neschimbată, ceea ce înseamnă că informaţia de pe menţionatele platforme online se pierde undeva. Citim, ne bucurăm şi uităm în cinci minute.

Public Sphere Project, o iniţiativă online lansată de curând în Statele Unite, a introdus conceptul de “civic intelligence”, care se referă la capacitatea de a se mobiliza, a acţiona împreună şi a produce colectiv plusvaloare, în încercarea de a rezolva nişte cauze comune (publicsphereproject.org). În România, o mai mare inteligenţă civică ne-ar determina să urmărim pe termen lung cauzele care ne interesează, în loc să le abandonăm după un click, un like sau o semnătură pe o petiţie online. Mai multe cauze rezolvate ar creşte încrederea interpersonală (încrederea că împreună putem să rezolvăm lucrurile care ne deranjează) şi ar duce la apariţia acelor lideri ai comunităţii pe care ne plângem că nu-i avem. Într-un scenariu ideal, ar duce şi la responsabilizarea autorităţilor.

În ecuaţia responsabilizării, contează mult şi modul în care sunt folosite voturile online acordate unor campanii sau evenimente politice, fiindcă ele pot reprezenta un barometru al opiniei publice. Explorarea / exploatarea gazelor de şist sau modificarea constituţiei sunt doar două cazuri în care ar fi nevoie de o dezbatere publică, iar dezbaterea poate porni de la un un sondaj online. Întrebarea care urmează după “sunteţi de acord cu …?” este, de cele mai multe ori, “de ce?” Votul online nu trebuie să fie doar un click pe care-l aruncăm la întâmplare. E important să avem încredere într-o anumită comunitate online sau într-un site, dar încrederea asta se câştigă.

Când particip la un sondaj online, vreau să ştiu că votul meu e luat în considerare; de exemplu, am votat de multe ori în campaniile iniţiate de siteul CBC (Canadian Broadcasting Corporation, echivalentul TVR în Canada), fiindcă ştiu că votul e primul pas spre un articol bine documentat sau chiar spre o dezbatere publică. De asemenea, vreau să am certitudinea că în spatele fiecărui click se află o persoană, care poate vota pentru o anumită cauză o singură dată.

Vă invit la o dezbatere despre platformele online din România şi potenţialul lor de a dezvolta inteligenţa civică. Câteva întrebări (puncte de plecare) ar fi:

  • Cum ne mobilizăm, cum transformăm dezbaterea din spaţiul virtual în acţiune? Mulţi avem în minte primăvara arabă, dar până la astfel de cauze măreţe, sunt tot felul de mărunţişuri care ne scot din minţi şi pe care le-am putea rezolva printr-o mai mare presiune asupra autorităţilor. Dar ca să putem pune o astfel de presiune, e nevoie de un mesaj coerent şi de o acţiune bine gândită (pasul doi după schimbul de idei online).
  • Ce ar trebui să aibă o comunitate online ca să fie un catalizator, să aducă oamenii împreună, să-i facă să se implice în rezolvarea unei anumite cauze?
  • Cât de importantă e confidenţialitatea într-o comunitate online? V-aţi temut vreodată să aduceţi un subiect în discuţie de teamă că ar putea afla şeful x, profesorul y, funcţionarul z şi aţi putea avea neplăceri?
  • Contează recompensele virtuale? Punctele, creditele sau steluţele pot motiva lumea sa participe la discuţiile dintr-o comunitate online? Pot recompensele să devină mai importante decât cauza în sine (votăm sau postăm un comentariu ca să câştigăm puncte şi să ne consolidăm o anumită ‘poziţie de seniority’, nu pentru că ne-ar interesa în mod deosebit o anumită cauză?)
  • Cum depăşim orgoliile personale şi micile ‘războaie de putere’ care apar uneori în mediul online şi care împiedică luarea unei decizii comune?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. r2 spune:

    ” Încercaţi să găsiţi un singur prieten care nu are cauze sociale în Favorites pe pagina sa de Facebook, sau gândiţi-vă câte petiţii online aţi semnat până acum. Cu toate astea, percepţia despre pasivitatea românilor vis-à-vis de cauzele sociale e neschimbată”

    cred ca sunt de fapt doua probleme. dorinta oamenilor de a se implica serios in vreo cauza civica este doar prima parte. cealalta este ca si acolo unde exista implicare, lupta se da uneori in numele unor valori in care oamenii cred sincer, dar care intra in contradictie cu ideea de civilizatie. vreau sa va dau un exemplu petrecut cu ani in urma, care mie mi-a ramas in minte (l-am mai dat si alta data…) – examenul de bacalaureat dat acum aproximativ 20 de ani intr-un oras de provincie. cine dorea sa copieze, era liber sa o faca la toate probele, iar multi au profitat de ocazie. la matematica, unde era mai greu cu copiatul din manual, o doamna profesoara a venit din clasa in clasa si ne-a explicat rezolvarile la problemele mai “dificile” (vorba vine). la limba romana la “oral” am fost toti “ajutati” cu intrebari usoare si cu puncte in plus la nota. totul a mers foarte bine si am luat toti aproape note foarte mari. elevi, parinti, profesori – toti ne-am felicitat. job well done.

    treaba a mers foarte bine si pentru ca anul anterior avusese loc un mic incident. doi profesori nu au lasat pe nimeni sa copieze la probele la care se nimerise sa fie supraveghetori. in clasele alea multi au picat bacalaureatul. opinia publica a reactionat vehement. acei doi profesori au fost acuzati de cele mai urate lucruri. pentru opinia publica acei doi oameni erau doi nebuni, doi oameni absurzi (cam cum s-a spus si despre funeriu). expresia pe care am tinut-o minte era ca “au distrus viitorul copiilor”. in anul urmator, cum spuneam, lucrurile au decurs fara astfel de incidente, probabil si datorita ecourilor scandalului.

    spiritul civic romanesc este plin de astfel de exemple. profesorii care “ajuta” elevii lasandu-i sa copieze, parintii care fac in mod colectiv presiuni asupra profesorilor sa reduca nivelul de predare si sa mareasca notele (“copilul meu nu e de nota 8″) etc. si mai departe – oameni care se asociaza in activitatea de a fura statul sau patronul, dar care in acelasi timp se plang de faptul ca in Romania “se fura”. rezultatul spiritului civic se vede si la vot.

    in conditiile astea, pana ne mai lamurim cu valorile, poate ca e mai bine ca oamenii sa nu se mai implice. vorba lui George Carlin, “motivation is overrated” – nu reproduc tot citatul.

  2. fefe spune:

    Eu zic sa discutam despre inteligenta civica la maimute, ar fi o discutie cu ceva continut.

    • Laura Visan Laura Visan spune:

      Atita vreme cit s-a putut face o campanie ca ‘Salvati Rosia Montana’ in Romania, eu cred ca discutia are continut.
      Mai am multe exemple – intrebarea e de ce s-au pierdut pe drum? de ce nu stie lumea de ele?

      • Pavel spune:

        Ne cam place sa incepem actiuni, lucrari, petitii. dar sa nu ducem la capat/finalizare cele mai multe.
        Eu zic ca suntem un popor de ,, neterminatori”. ( apropo de filmul TERMINATORUL)

  3. Axu spune:

    @Laura: Subiectul articolului tau este o “cestiune arzatoare” in Romania, din punct de vedere practic. Si este foarte interesant din punct de vedere teoretic. In calitate de oengist de circumstanta (sic), ma intereseaza o discutie structurata, eventual intr-un cerc mai larg, a subiectului, cu concluzii facute publice ulterior. Te rog lasa-mi o cale de contact (platforma contributors “stie” e-mailul meu). Multumesc.

    La obiect, punctele mele de vedere:
    - confidentialitatea e importanta in prima faza.
    - multitudinea de cauze aflate simultan “pe masa” omoara conversatiile profunde si actiunea, pentru ca disperseaza energiile.
    - moderarea discutiilor este esentiala (pentru pastrarea coerentei si tragerea unor concluzii intermediare)
    - “razboaiele de putere” ar putea fi rezolvate prin intalniri fata in fata, pe teren neutru :) Greu, dar realizabil si (mai) eficient.

  4. it_s__not_news spune:

    Hai sa-ti raspund si eu in 30 secunde:

    1. Cum ne mobilizăm, cum transformăm dezbaterea din spaţiul virtual în acţiune?

    Trebuie un nucleu de indivizi care pot aduna ceva oameni. Altfel, degeaba

    2. Ce ar trebui să aibă o comunitate online ca să fie un catalizator, să aducă oamenii împreună, să-i facă să se implice în rezolvarea unei anumite cauze?

    incredere ca problema se poate rezolva. Daca omul simte ca bate apa-n piua …

    3. Cât de importantă e confidenţialitatea într-o comunitate online?

    Importanta, evident. Core-ul de oameni de mai sus trebuie sa fie cei care imping lucrurile inainte.

    4. Contează recompensele virtuale?

    Gamification este numai pentru fraieri. Exista numeroase studii care arata ca asta nu prea face bine la intelect (“false sense of accomplishment”)

    5. Cum depăşim orgoliile personale şi micile ‘războaie de putere’ care apar uneori în mediul online şi care împiedică luarea unei decizii comune?

    Cu bita. Glumesc. Medierea celor din core (nucleu)

  5. Alfred Singer spune:

    Un raspuns pentru tine

    Dupa mine e vorba de mai multe concepte care observ sa sunt tratate la pachet si nu merita; exista raporturi bine definite intre ele. Disting cateva: spirit civic, cauze sociale, platforme online.

    Spirit civic nu inseamna cauze sociale. Cauzele sociale sunt doar un tip de actiune izvorat din spirit civic, poate cel mai important, dar (sau chiar din cauza asta) care functioneaza intr-o societate cu cea mai mare usurinta si precede cu mult celelalte forme de manifestare a spiritului civic.

    Spirit civic nu inseamna platforme online. In general, un “spirit” nu e garantat atunci cand exista mijloacele necesare de manifestare, ba chiar formele de manifestare. Cateodata sunt indeplinite conditiile externe si formale pentru un fenomen si nu si cele interne si esentiale. Nu e rau, spiritul civic poate beneficia de pe urma lor, dar in principiu izvoraste si se hraneste din alta parte. (Si, da, ma refer la educatie si cultura.)

    Din intrebarile tale retin in esenta una: Cum facem sa transformam mediul online din unul de dezbateri intr-unul de actiune? Mi se pare mai degraba o falsa problema si cheia sta in ce am incercat sa spun mai sus. Cred ca incerci sa gasesti o solutie pornind de la forma si nu de la esenta. Internetul e un mediu de schimb de informatii. Actiunea presupune un actor: o organizatie, o institutie, o persoana publica etc. Ele trebuie sa fie puternice, transparente, eficiente. Atunci vor avea si o interfata online consistenta. Capcana intrebarii tale e iluzia ca dezbaterile pot sa duca direct la actiune, fara un astfel de actor. Dezbaterile online faciliteaza comunicarea si atat. Poti sa comunici orice, inclusiv sa o pui de o organizatie.

    • non-stop spune:

      mda, cam asa sta treaba, mai putin online = comunicare. online inseamna si proiectare, cel putin…
      pentru laura: m-as feri de cuvantul civic. este atat de uzat si de lipsit de continut incat nu vad cum poti opera, practic, cu el (nici nu stiu daca stiu ce este aia inteligenta civica,… stiu insa ce este inteligenta emergenta… ). dupa mine, cea mai solida cale de asociere dintre oameni este cea profesionala / pe baza de competenta. poti avea cati voluntari vrei, inclusiv AFK,… daca nu exista competenta, cauza e pierduta,… daca exista competenta, exista si posibilitatea ca grupul astfel format sa joace rolul porumbeluilui nebun care intorace stolul din drum.

  6. Sergiu Simion spune:

    Exista inteligenta civica in Romania ? Cateva reflectii

    Viziunea dvs asupra acestor probleme este una atipica in conditiile noastre si din acest punct de vedere articolul este incitant deoarece aduce in prim-plan problemele sensibile ale societatii noastre , cliseele , stereotipiile si prejudecatile din mentalul colectiv, dar si vulnerabilitatile majore din spatiul nostru public . In acelasi timp , aduce mai multe intrebari decat raspunsuri.

    Voi incepe cu doua probleme esentiale dar arondate prin traditie banalitatii sociale.
    Una din aceste probleme este asa-zisa lipsa de spirit civic a romanilor care este in realitate o prejudecata alimentata prin prezentarea deformata a unor realitati si comportamente sociale.
    Nu poti cere brusc „spirit civic” ( democratic ) unor oameni care traiesc zeci de ani intr-o dictatura ( si cu toate acestea la Revolutie si in anii `90 , a existat suficient spirit civic dar dupa batele minerilor si mai mult de douazeci de ani de asteptare zadarnica pana si speranta oboseste … ) dupa cum nu poti cere spirit civic unor oameni care traiesc intr-o tara fara memorie, fara institutii eficiente ( celebra „slaba capacitate administrativa” ) si in haos politic si social.
    Altfel spus , spiritul civic devine vizibil numai acolo unde functioneaza institutiile statului de drept si unde se aplica legile, nu acolo unde exista de fapt pseudo-partide (http://www.contributors.ro/editorial/traseismul-partidelor-miscarea-prin-care-partidele-o-iau-razna/ ) si o falsa societate civila (http://inliniedreapta.net/lavedere/by-alexa-anca-cernea-despre-militia-spirituala-si-falsa-societate-civila-un-mesaj-pentru-dreapta-romaneasca/ ).

    A doua problema se refera la o atitudine standard : „Căutăm motivaţii în suspiciunea pe care am moştenit-o din vremea comunismului sau în individualismul post-1989 ” care prin acelasi mecanism anterior sunt arondate tot banalitatii sociale.
    Problema in acest caz este ca nici o cercetare serioasa nu a identificat , dar nici nu a negat „mostenirea comunista” ( deci nu se stie exact in ce consta !) , deci sub raportul mentalitatilor lucrurile sunt la fel de neclare si acum . Cu alte cuvinte , nu este clar daca suspiciunea si individualismul pot fi alocate numai perioadei comuniste , sau si perioadei post-comuniste care a urmat .

    In sfarsit, pasivitatea romanilor nu trebuie postulata in mod gratuit ci trebuie judecata in acest context pentru ca , statistic vorbind, oamenii isi propun obiective realizabile ( in mod normal, nimeni nu investeste in cioara de pe gard sau in pielea ursului din padure ).

    Acum putem trece la aspectele de detaliu care se refera in principal la lipsa de feed-back atat de caracteristica societatii romanesti (ex: „ ceea ce înseamnă că informaţia de pe menţionatele platforme online se pierde undeva”) si care explica multe din datele prezentate de dvs.
    Poate ca lipsa de feed-back in sine ( la rand ei ar trebui analizata sub aspectul cauzelor ) este una din cauzele lipsei de incredere interpersonala de care vorbiti ( „ încrederea că împreună putem să rezolvăm lucrurile care ne deranjează”) pentru ca aceasta lipsa de incredere sociala arata ca de fapt societatea romaneasca este inca una captiva si nu s-a desprins in realitate de sistemul politic si social anterior.
    O prima aplicatie punctuala avem chiar in articolul dvs :

    „ Cât de importantă e confidenţialitatea într-o comunitate online?
    Când particip la un sondaj online, vreau să ştiu că votul meu e luat în considerare .
    De asemenea, vreau să am certitudinea că în spatele fiecărui click se află o persoană, care poate vota pentru o anumită cauză o singură dată. ”

    O a doua aplicatie punctuala avem chiar pe aceasta platforma . In calitate de doctor in comunicare si cercetator, cum va explicati abundenta de pseudonime de pe acest forum sau chiar in comentariile de la articolul dvs ?

    In sfarsit, dincolo de intrebarile de tip seminar :

    „ Cum ne mobilizăm, cum transformăm dezbaterea din spaţiul virtual în acţiune?
    Ce ar trebui să aibă o comunitate online ca să fie un catalizator să aducă oamenii împreună,
    să-i facă să se implice în rezolvarea unei anumite cauze? ”,

    avem intrebarile cu adevarat importante care ne arata miza reala a mediului virtual :

    „ modul în care sunt folosite voturile online acordate unor campanii sau evenimente politice, fiindcă ele pot reprezenta un barometru al opiniei publice ”,

    care intereseaza in mod deosebit atat politicienii , cat si serviciile secrete .

    Explicatia este una foarte logica si arata ponderea reala a mediului virtual a carui influenta asupra mediului real tinde sa creasca in mod constant ( dupa unele opinii razboaiele viitorului se vor purta in principal in mediul virtual ) :

    „ …în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar.”
    Olavo de Carvalho

    In alta ordine de idei , ceea ce dvs numiti cu ingaduita si oarecare empatie:

    „orgoliile personale şi micile ‘războaie de putere’ care apar uneori în mediul online şi care împiedică luarea unei decizii comune” ,

    in realitate poate reprezinta ceva care in unele cazuri trebuie citit cu alta grila.

    In primul rand , subestimati aceste „micile razboaie” care au asupra unor oameni un efect psihologic mai puternic decat pare ca acceptati dvs .
    Citez mai jos un postulat dintr-un curs de management predat in centralele nucleare de tip canadian :

    „ O insulta verbala echivaleaza cu un pumn”.

    Pe Internet , efectul poate fi acelasi cu atat mai mult cu cat aici, la adapostul anonimatului , agresivitatea creste si pe deasupra se poate aplica usor principiul „musca si fugi”.

    In al doilea rand, tehnica atacului la persoana a fost indelung exersata in tara noastra inainte de 1989 de catre „organele specializate”, scopul fiind acela de a distruge reputatia sociala si profesionala a celor indezirabili pentru regimul de atunci .
    In al treilea rand , tehnica „spiralei tacerii” este inca aplicata pe scara larga in mass-media romaneasca si pe Internet. Dupa mai mult de doua decenii , pentru cititorii din tara, algoritmul de mai jos putem paria ca suna inca foarte cunoscut pentru ca poate fi regasit pe unele forum-uri ,blog-uri si chiar pe Facebook :

    „Insăși murdăria, răutatea anumitor atacuri, sunt planificate astfel încât să constrângă victima, insuflând în ea repulsia de a se angaja în discuţii care îi suna degradant şi forţându-o astfel fie la tăcere, fie la o etalare de politeţe rece superioară care nu are cum să nu pară un simplu camuflaj improvizat al unei dureri insuportabile şi prin urmare, o recunoaştere a înfrângerii. Nu poţi opri un atac refuzând să atingi cu un deget persoana agresorului sau demonstrându-i politicos că ceea ce face el este interzis de Codul Penal.”
    Olavo de Carvalho

    In sfarsit, si din nefericire , exista tehnici de dezinformare, manipulare si control al opiniei publice (http://korben.info/techniques-secretes-controler-forums-opinion-publique.html) care sunt mai putin cunoscute poate in Occident, dar nu si aici. Indirect, romanii sunt familiarizati cu ele fara voia lor inca de acum douazeci de ani dupa ce s-au fript cu o „revolutie televizata” dar in care au murit atatia oameni reali , si in care fostii specialisti in zvonuri de pe la Stefan Gheorghiu invatau pe cetateni prin „Romania Libera” cum sa se comporte cu „teroristii care trageau din toate pozitiile”. In plus, dupa doua decenii de tranzitie originala si de degradare continua a limbajului si spatiului public, oricat s-ar fi rafinat aceste tehnici intre timp, romanii sufla acum si in iaurt.

    In loc de concluzie, as formula si eu o intrebare retorica aparent banala, dar la care asteptam de fapt un raspuns de la dvs, nu invers . Daca timp de peste doua decenii romanii nu au reusit sa se organizeze in spatiul real si sub identitati reale ( la intrebarea „ De ce ?” , inca nu exista un raspuns documentat si stiintific , specialistii in stiinte politice si sociale au avut cu totul alte prioritati ) , ar fi oare posibil sa se organizeze in mediul virtual sub identitati reale sau chiar virtuale ? Nu de alta , dar si spatiul virtual pare sa fie populat si el exact cu aceleasi pulsiuni , entitati si „forte malefice” care au impiedicat in trecut organizarea lor in spatiul real , pentru ca actiunile din spatiul virtual apartin de fapt tot unor agenti umani cu identitate reala, sau sub pseudonim .
    In orice caz, numarul imens de pseudonime din spatiul virtual nu pare sa fie deloc favorabil entropiei pe care poate o asteptam cu totii . Pana la „presiunea asupra autoritatilor” ( care in acest caz fac sigur „nevroza” :) ) dupa principiul ursului care trece ) , romanii trebuie sa reinvete respectul pentru sine si pentru celalalt, sa invete sa recunoasca valoarea celuilalt , sa reinvete sa comunice , sa colaboreze si sa lucreze in echipe. O pot face , dar deocamdata numai sub alte flamuri pentru ca pe aici nu exista acest interes , ci exista mai degraba numai grupuri de interese .

    • Laura Visan Laura Visan spune:

      Domnule Simion,

      Am intervievat 30 de romani imigrati in Canada (Toronto) intre 1990 si 2004. 28 din ei considera ca romanii din Toronto nu formeaza o comunitate, ci doar o suma de ‘grupuscule’ izolate formate din familie si prieteni. Motivul principal e lipsa de incredere, materializata intr-o suspiciune generalizata, mostenita din vremea lui Ceausescu, pe care nici 20 de ani de locuit in Canada n-au reusit sa o atenueze. Cineva imi spunea ca, desi intelege diferenta dintre munca patriotica de dinainte de ’89 si voluntariatul practicat in Canada, nu-si poate infringe reticentele fata de voluntariat. “E ca o tumoare pe care o car dupa mine din comunism”, spunea persoana, “dar n-am ce-i face”. E doar un exemplu de “mostenire comunista”, inca activa dupa 20 si ceva de ani de la Revolutie, si la 10,000 de kilometri de Romania.

      Nu ni se intampla doar noua: in toata Europa de Est resursele de incredere interpersonala sunt mai mici decit in Vest (Eric Uslaner si Gabriel Badescu au citeva studii extrem de bine documentate pe tema asta). Uslaner –si multi dintre noi- va dam dreptate cind spuneti ca nu avem ‘background’ de cetateni activi din cauza trecutului nostru communist.

      Nu, nu poti cere “brusc” spirit civic unor oameni care traiesc zeci de ani intr-o dictatura. Totusi, au trecut aproape 25 de ani de la Revolutie: asta inseamna mai mult de jumatate din timpul pe care romanii l-au trait sub comunism. V-as da si exemplul Chinei, care e departe de a fi un spatiu democratic. Un studiu al Bancii Mondiale arata ca in 2005 in China erau intre 300,000 si 700,000 de ONGuri, implicate in cauze diverse: activism politic, servicii legale, asistenta pentru micii fermieri, protectia mediului, educatie etc. E foarte probabil ca numarul acestora sa fi crescut intre timp. Fie si numai titlul studiului, “China: Change from the Grassroots Up”, contrazice afirmatia dumneavoastra ca “nu poti cere spirit civic unor oameni care traiesc intr-o tara fara memorie, fara institutii eficiente”. Intorcandu-ma la situatia Romaniei, eu cred ca poti astepta o reactie de la niste oameni pe care indolenta autoritatilor ii exaspereaza.

      Sa ma intorc acum la comunitatile online:

      Spuneti ca voturile online acordate unor campanii sau evenimente politice “intereseaza in mod deosebit atat politicienii, cat si serviciile secrete”. Foarte probabil, dar depinde cine ‘numara’ click-urile: aici intervin onestitatea si buna-credinta a administratorilor/ moderatorilor unei comunitati online. In timp, onestitatea se traduce in capital de incredere, adica intr-o mai mare disponibilitate a oamenilor de a vota sau participa la discutiile din respectiva comunitate.

      In afara de asta, cred ca trebuie sa depasim teama permanenta fata de amestecul unor ‘forte obscure’ in viata noastra materiala sau virtuala. (S-ar putea ca ‘materiala’ sa fie un barbarism aici, dar nu sunt de acord cu opozitia ‘spatiu real /spatiu virtual’). E de preferat o abordare constructiva, de genul campaniei “Stop Watching Us” din Statele Unite unei retrageri din spatiul virtual, de teama serviciilor secrete:

      http://swampland.time.com/2013/06/15/stop-watching-us-plans-next-move-against-nsa/

      ‘Micile razboaie de putere’ nu au nimic in comun cu cyber-bullying-ul de care vorbiti dumneavoastra. Acela e un subiect grav, care merita multa mai multa atentie din partea presei si autoritatilor. Daca as fi administratorul sau moderatorul unei comunitati online, as sterge imediat contul oricarui “bully”, iar tragediile care s-au intimplat in Canada si in Statele Unite din cauza bullying-ului ma impiedica sa privesc intimidarea online “cu ingaduinta si oarecare empatie”, cum spuneti dumneavoastra. Prin “micile razboaie de putere” ma refeream la discutiile interminabile purtate adesea in spatiul online doar pentru userul x vrea sa-si impuna punctul de vedere sau sa-i platesca o polita userului y, cu care s-a contrazis la un alt subiect.

      Motivele pentru care oamenii scriu sub pseudonim sunt diverse. N-am un raspuns documentat (bazat pe cercetare), asa ca pot doar sa fac cateva supozitii: dorinta de a-si pastra intimitatea; discomfort la gandul ca vecinii, colegii sau prietenii i-ar putea ironiza (“pai da, ca alta treaba mai buna n-ai decat sa schimbi tu lumea”); disconfortul de a se sti cautati pe Google – si se stie ca la HR se poarta din ce in ce mai mult search-ul pe Net al candidatilor – de aici si ideea absurda ca daca n-am cont de Facebook, sunt un fel de Breivik ‘in the closet’; un anumit complex de inferioritate (“cine sunt eu ca sa intereseze pe cineva numele meu?”); teama de amestecul autoritatilor in viata lor privata etc. Probabil ca mai sunt nenumarate motive, dar nu consider dorinta de a ramane anonim un semn de lasitate.

      Pentru mine, conteaza mai mult modul in care oamenii se implica intr-o anumita campanie. Exemplu: scandalul in care a fost implicata Royal Bank of Canada din cauza angajatilor straini adusi in locul celor canadieni pe salarii mult mai mici (desi legea imigratiei nu permite asta) a pornit de la o campanie pe Facebook a Occupy Canada – o miscare aparuta in Canada in semn de solidaritate cu Occupy Wall Street. De la acest post aparent anonim – nu stim numele celor de la Occupy – s-a creat o presiune imensa asupra bancii si guvernului. Unii angajati care urmau sa fie disponibilizati au acceptat sa-si dea numele si au povestit presei ce se intampla in banca; altii, de ordinul miilor, angajati in alte companii unde exista aceeasi practica a inlocuirii canadienilor cu angajati mai ‘ieftini’, si-au pastrat anonimatul, dar repet, presiunea pe care au creat-o a dus la o schimbare pozitiva (sa speram ca nu doar la nivel de imagine).

      http://www.cbc.ca/news/canada/british-columbia/story/2013/04/05/bc-rbc-foreign-workers.html

      http://www.huffingtonpost.ca/2013/05/24/rbc-foreign-workers-hire-canadians_n_3332240.html

  7. Ela spune:

    Stimata L.Visan,aveti perfecta dreptate sa puneti aceste intrebari,si asta este un prim pas decisiv in rezolvarea oricarei situatii problematice!
    Apoi,eu cred ca romanul nu este exigent cu el insusi,si implicit cu restul!E drept ca poate si revendica,in general cere altora,nu sie insusi,iar cand o face se multumeste cu putin,ca sa nu zic cu ce-o fi,numai sa fie ceva…Si atunci cand ceri putin,viata se aranjeaza in asa fel,sa-ti dea si mai putin,pentru simplul motiv ca,daca omul se desconsidera singur,nimeni nu o sa-i gaseasca merite si calitati demne de respect!
    Lipsa de educatie,de instruire,si tendinta laxista,de abandon parca,a invatamantul romanesc actual,nu au alt efect concret decat promovarea “ridicatului din umeri” la rangul de sport national,cu consecintele dezastroase pe care le stim.
    Daca prin inteligenta civica se intelege solidaritate,respect reciproc si comuniune de interese in vederea promovarii celor mai bune idei care sa permita progresul societatii,cred ca aceasta reprezinta stadiul URMATOR (sau cel putin concomotent!???) modificarii mentalitatii actuale,ori acest palier nu este inca la nivelul preocuparilor actuale ale multora…
    Detest defetismul,in ciuda a ceea ce-am scris aici ;) ,se pare deci ca de ce mi-e teama,de-aia nu scap,motiv pentru care ma grabesc sa pun capat lamentatiilor si sa va urez MULT SUCCES in actiunea remarcabila pe care o initiati!

  8. Sergiu Simion spune:

    @ Laura Visan

    Exista inteligenta civica in Romania ? Concluzii

    Va multumesc pentru raspunsul dvs sincer si competent care m-a captat chiar mai mult decat articolul initial pentru ca mi-a furnizat multiple teme de reflectie pentru anii care au urmat dupa 1990 . Exemplu :

    ” Am intervievat 30 de romani imigrati in Canada (Toronto) intre 1990 si 2004. 28 din ei considera ca romanii din Toronto nu formeaza o comunitate, ci doar o suma de ‘grupuscule’ izolate formate din familie si prieteni. Motivul principal e lipsa de incredere, materializata intr-o suspiciune generalizata, mostenita din vremea lui Ceausescu, pe care nici 20 de ani de locuit in Canada n-au reusit sa o atenueze.”

    Fara nici un dubiu, este tragedia unor oameni , a unui grup, a unei comunitati , a unui neam, si de fapt a unei intregi tari , dar aceasta tragedie este vizibila numai in , si din, afara ei ( specialistii de aici au alte prioritati si alte preocupari ). Dupa cunostintele mele , nici o universitate de aici nu a initiat nici un fel de cercetare obiectiva si valida asupra acestei probleme cruciale ( urmarile comunismului si consecintele terorii exercitate de catre Securitate care, la fel ca si comunismul , a disparut si fost condamnata numai pe hartie ), in schimb unele au acceptat sa includa activitati care le contrazic statutul „civil” dupa cum se va vedea mai jos. .
    Pe de alta parte, exista bani alocati oficial de catre stat pentru ca unii cercetatori sa studieze pe langa subiect ( ex : „Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989” )
    ) sau sa se invarta elegant in jurul acestuia ( ex: „Institutul National pentru Studiul Totalitarismului”, nu al Comunismului,etc. ) in timp ce unele comunicari prezentate de catre fosti detinuti politici ( „ Simpozionul de la Pitesti” dedicat „Experimentului Pitesti” ) au spus mult mai multe lucruri despre acest subiect , si nu pe bani publici, dar fara sansa de a ajunge de fapt la marele public.

    Pe de alta parte , prin ruta mea sociala am avut sansa de a discuta intre anii 1990 – 1999 cu loturi de tineri specialisti romani care au facut progresiv stagii de pregatire in Canada inainte sau dupa contactul lor cu alt sistem politic si social . Ca sa rezum intr-o singura propozitie, aveau un șoc nu atunci cand plecau sau cand ajungeau acolo unde se adaptau in mod surprinzator si pentru ei , si pentru canadieni , ci exact atunci cand reveneau „la matca”.
    Cum acest subiect ( „in toata Europa de Est resursele de incredere interpersonala sunt mai mici decit in Vest ” ) este mult prea vast ca sa poata fi epuizat intr-o discutie pe un forum, ma voi limita numai la o singura remarca. Lipsa de incredere, suspiciunea , si alte reactii remanente au fost generate de un sistem paranoic de neinteles pentru o minte democrata si normala. Incercati sa explicati in Occident de exemplu ca pentru supravegherea unui singur „obiectiv ” ( Corneliu Coposu , Doina Cornea, Paul Goma ,etc.), in realitate complet inofensiv din punct de vedere al securitatii statului, la noi puteau fi alocati, angrenati si platiti prin fisa postului pana la 100 de angajati ai Securitatii ( am citit chiar despre cifra de 120 de angajati alocati unui singur „obiectiv” ! ) , sau ca pentru a putea instala „in liniste” microfoane intr-un singur apartament de bloc, era evacuat de fapt tot etajul aferent ( locatarii erau convocati toti in aceeasi zi si de urgenta la intreprindere, partid, Securitate, Militie, etc. ca organele sa nu fie cumva deranjate si sa lucreze in conditii de siguranta si discretie absoluta ) .
    Pe de alta parte, in profilul mental generat de comunism neincrederea si suspiciunea ( elemente care tin de controlul incertitudinii ) nu reprezinta decat unul din elemente pentru ca in realitate tabloul este mai vast. Un profil ceva mai complet ar putea fi de genul acesta ( http://1.bp.blogspot.com/_KBSGhx5rS7w/TIoCD4xBerI/AAAAAAAAACY/OD38YX2ZjCU/s1600/Profilul+convingerilor2.JPG) care ar poate fi obtinut prin raspunsul la 50 de intrebari ( http://forum.romportal.com/forums/thread/79906.aspx )

    In legatura cu raporturile posibile existe intre spiritul civic si profilul societatii ( caracteristicile memoriei sociale, eficienta institutiilor, etc. ) acestea sunt de fapt mult mai complicate . In primul rand , dictatura formelor fara fond atat de specifica sistemului comunist are inca o puternica reprezentare la noi ( mai exact a fost amplificata ) si poate chiar in intregul spatiu post-comunist. Din acest punct de vedere, comparatia cu China nedemocratica nu este una foarte inspirata deoarece daca facem o simpla comparatie aritmetica , nu China, ci Romania este cea care va castiga detasat !

    Exemplu :

    China , 2005 – 1 miliard de locuitori ( sa spunem ) …. 300.000 – 700.000 de ONG-uri.
    Romania , inainte de 2005 – 22 milioane locuitori (sa spunem ) …> 300.000 de ONG-uri ( ! ).

    Am facut aceasta afirmatie pentru ca aproximativ in aceeasi perioada am avut ocazia sa vad in Constanta catalogul ONG-urilor din Romania, proaspat tiparit atunci , si am fost uimit inca de atunci de numarul lor incredibil de mare „ pe cap de locuitor” . Explicatia acestei inflatii de ONG-uri ( in realitate multe din ele sunt de fapt GONG-uri ! ) se afla in discrepanța existenta in multe cazuri intre rolul lor afirmat si scopul lor real.
    Unele fundatii sunt ab initio o contradictie in termeni . Ce credibilitate are pentru societatea civila de exemplu , un fel de asociatie pentru „implementarea” democratiei, dar finantata din fondurile Ministerului de Interne ? Alte a ONG-uri au fost infiintate doar pe hartie , scopul real fiind acela de a obtine fonduri sau bunuri . In sfarsit , unele au posibile conotatii in zona penala . Am aflat intamplator despre cazul unei fel de asociatie „internationala” pentru drepturile omului , dar cu sediul intr-un oras de provincie , asociatie care dupa unele zvonuri era condusa chiar de „șeful” peștilor din acea localitate (!).
    In sfarsit, este foarte adevarat ca multi dintre romanii sunt exasperati ( de 20-30- …de ani,etc. ) de ceea ce se intampla la noi, si pe drept cuvant, dar din acest motiv nu cred ca trebuie sa atribuim institutiilor ( care sunt in realitate structuri impersonale ) caracteristici umane. Ceea ce noi suntem tentati sa numim drept „indolența”; „nepăsare”; incompetență”, etc. nu sunt de fapt caracteristici personale ( desi angajatii lor pot fi si asa ! ) ci caracteristici de sistem.
    Altfel spus, sistemul social este setat astfel incat sa nu functioneze dupa o logica normala. Daca informatia pe care am aflat-o este corecta, atunci primele angajatilor de la Casele de Pensii ( mai exact ale sefilor ) sunt direct proportionale cu economiile facute la fondurile alocate ( mai clar, cu numarul de pensii neacordate ! ) si atunci avem un motiv rational pentru care pensionarilor li se cer atatea „adeverinte”si de ce atat de multe dintre acestea sunt respinse ca fiind incorecte sau nu sunt luate in considerare. Pe de alta parte , si in mod oficial , ministrul de Interne declara in direct la TV ca salariile politistilor incadrati la Politia Rutiera depind si de numarul de amenzi aplicate soferilor deoarece din banii incasati de la acestia li se poate acorda un procent ,etc.

    Sa discutam acum in termeni realisti , si dincolo de teoria conspiratiei si a „comploturilor externe impotriva Romaniei” atat de cultivate de fosta Securitate , despre „fortele obscure” si eventuala teama despre care afirmati ca ar putea sa o genereze acestea. :

    „ trebuie sa depasim teama permanenta fata de amestecul unor ‘forte obscure’ in viata noastra materiala sau virtuala.”

    Mai intai este cazul sa amintim aici o teza oficiala chiar a serviciilor noastre de informatii romanesti : http://www.evz.ro/detalii/stiri/george-maior-internetul-viitorul-camp-de-lupta-al-serviciilor-secrete-982613.html

    Din aceasta perspectiva , si in mod obiectiv, Romania este un fel de campioana mondiala a serviciilor secrete pe cap de locuitor :

    ““România are acum şase servicii secrete: SRI, SIE, UM0962, STIS, SPP, DGIA, încadrate cu 30.000 de ofiţeri. În 1978, un ofiţer supraveghea 1466 de cetăţeni români. Acum supraveghează doar 732 de cetăţeni. SRI, care acoperă o populaţie de 22 de milioane, are 12.000 de ofiţeri. Echivalentul său francez acoperă o populaţie de trei ori mai mare şi are 6000 de ofiţeri, iar cel german are 2448 de ofiţeri pentru o populaţie de 80 de milioane”
    (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/855856/De-ce-a-ramas-Romania-in-zodia-Securitatii/)

    Sau, ca sa reeditam o comparatie de mai sus, dar in alti termeni si in alta forma , depasim nu numai China ci si Statele Unite ale Americii :
    USA , 300 milioane locuitori , 3 servicii secrete
    Romania, 22 milioane locuitori, 6-7 servicii secrete (!) ,
    Mai mult decat atat o comparatie intre FBI ( echivalentul american al SRI ) si SRI prin raportare la numarul de locuitori al fiecarei tari , avantajeaza net Romania, nu USA.

    In acest context nu cred ca se mai poate vorbi acum , si in mod real, de teama de supraveghere sau teama de organele de represiune de altadata , cu atat mai mult de teama fata de serviciile secrete de astazi mai ales cand acestea sunt atat de vizibile si nici nu isi neaga propria activitate.
    In al doilea rand , este vorba de ingrijorarea legitima a cetatenilor fata de unele procese bizare care au loc in societatea romanesca . Lipsa cronica de feed-back din societatea romaneasca conduce de fapt la pierderea increderii cetatenilor in institutiile oficiale si in eficienta lor , si mult mai grav decat atat , in capacitatea democratiei de a rezolva problemele cronice ale societatii romanesti.
    Un asemenea strigat de disperare este redat mai jos :

    phil spune:
    27/02/2013 la 14:16

    Stiti ce este cel mai dramatic….? Ca dupa 23 de ani de post-comunism, eu, si ca mine sunt multi, nu mai cred in nimic. Nici in democratie, nici in stat de drept, nici in libertate, nici in ratiunea fiintei umane, in nimic… Nu mai vad nicio solutie colectiva, niciun “impreuna”, doar salvari individuale. Fiecare supravietuieste cum poate.(s.n.)

    http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-serviciile-de-informatii-si-de-securitate-nationala/

    In alti termeni , serviciile secrete sunt numai o parte a problemei romanesti pentru ca atunci cand liderii de opinie de la noi solicita in mod oficial „demilitarizarea societatii romaneasti ”
    (http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cand-demilitarizam-romania-255421.html ),
    ei nu fac decat sa confirme existenta unui proces implacabil de militarizare discreta si extinsa a acestei societati la nivel general si pe multiple planuri (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/05/societatea-in-civil-sau-militarizarea.html ) .

    Dincolo de declaratiile politice de circumstanta , este vizibil un proces de incapsulare a societatii romanesti care este departe de a fi o societate deschisa. Tendinta de a acredita si a implementa pe scara larga o „cultura de securitate” inclusiv la nivelul cetateanului obisnuit , este consonanta cu tendinta de a implementa la nivelul decidentilor politici o „cultura de intelligence” ( ?! ) pentru care Securitatea de altadata ar fi crapat de invidie.
    Mai exact, „cultura de intelligence” este predata in cadrul „Studiilor de Securitate” de la la …Universitatea Bucuresti (?!) , si in totala contradictie cu democratia si apartenenta noastra la cultura , civilizatia si traditia europeana :
    Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici
    ( text integral – http://pseudointelectuali.blogspot.ro/2010/01/cultura-de-intelligence-decidentilor.html )

    Aceasta caracteristica de sistem a devenit evidenta la nivel institutional prin ” reforma democratica a institutiilor publice ” , dar facuta de catre …Ministerul de Interne ( sic !) respectiv crearea in urma cu cativa ani a M.I.R.A. prin unficarea Ministerului de Interne cu Adminstratia Publica. Dupa aceasta „unificare prin absorbtie” finalul recent poarta numele de Ministerul Administratiei si Internelor iar rezultatul este unul foarte vizibil sub aspectul formei ( o functionara de la ITM Bucuresti de exemplu, imi spunea ca registrul lor de intrari-iesiri are…. “regim militar” ) , dar nu si al eficientei.
    Problema cea mai grava este ca aceasta noua maniera de a „ reforma” sistemul dar in asa fel incat acesta sa includa in mod obligatoriu si germenii trecutului, este exportata intr-un fel sau altul exact in organizatiile care ar trebuie sa poarte germenii viitorului si aici ne intoarcem de fapt la tema initiala a articolului.
    In esenta , analiza unei organizatii care ar trebui sa fie una a viitorului – Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) de exemplu , releva persistenta unor probleme cronice ale societatii romanesti de care aceasta nu vrea de fapt sa se desparta , ceea ce inseamna ca noua generatie de „lupi tineri”poate fi uneori chiar mai toxica decat radacinile ei anterioare :
    http://www.contributors.ro/dezbatere/emanatia-lui-zamolxe/ .

    Revenind acum la tema articolului , recunoasteti in mod onest ca :

    „ depinde cine ‘numara’ click-urile: aici intervin onestitatea si buna-credinta a administratorilor/ moderatorilor unei comunitati online. In timp, onestitatea se traduce in capital de incredere, adica intr-o mai mare disponibilitate a oamenilor”
    „ Daca as fi administratorul sau moderatorul unei comunitati online, as sterge imediat contul oricarui “bully”…”

    Ca sa ne mentinem simtul umorului, mai intai l-ati citat de fapt pe Stalin dar in varianta colocviala : „nu conteaza cine voteaza , conteaza cine numara voturile ” , in schimb aveti in final aveti o reactie absolut corecta fata de un mediu online in care agresivitatea poate deveni una patologica, dar numai cu concursul explicit sau tacit al unor instante care ar trebui sa fie neutre , impartiale , oneste si morale pentru ca ele raspund de aplicarea corecta a regulilor jocului.
    Din nefericire, administratorii sau moderatorii comunitatilor online si ai forum-urilor ziarelor de la noi nu gandesc intotdeauna ca dvs ( uneori , ei procedeaza exact ca administratorii retelei Facebook , respectiv accepta si permit degradarea si trivializarea limbajului si spatiului public ) ca sa nu mai vorbim de moderatorii unor posturi TV de la noi care practica linsajul mediatic in direct al unor persoane publice sau de numeroasele si scandaloasele emisiuni ale unor TV care sunt destinate pur si simplu imbecilizarii populatiei.
    Mai mult, in spatiul nostru social , tonul face muzica (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/05/dialogul-politic-la-nivel-inalt.html) si din pacate acesta muzica vine exact de sus :

    “Cum să mă exprim eu ca să nu se supere nimeni ?
    Cred că doamna Macovei e dusă cu sorcova, ca să zic aşa.(s.n.)
    Tot doamna Macovei ne spunea anul trecut cum l-am suspendat pe Băsescu ca să-l graţiem pe Adrian Năstase. Nu l-a graţiat nimeni pe Adrian Năstase. În rest, pe Becali nu ştiu dacă îl graţiază sau nu preşedintele Băsescu, în niciun caz nu despre asta am vorbit vreodată. Deci, ce să-i urez domanei Macovei ? Sănătate. E o prostie, a nu ştiu câta prostie, nu tot Macovei a zis în Parlamentul European că două milioane şi jumătate de voturi au fost fraudate ?
    Bănuiesc că s-a convins toată lumea că e cu sorcova. Să văd cum o să traducă în engleză, să mă pârască la Parlamentul European”( s.n.)
    Victor Ponta, aflat la Bruxelles pentru Consiliul European.

    Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-monica-macovei-e-dusa-cu-sorcova-vezi-ce-raspunde-europarlamentarul-1038724.html

    Acestea sunt faptele . Cum spatiul unui forum are anumite constrangeri ( pentru o discutie aprofundata ar fi nevoie de alte conditii ) ma rezum numai la cateva concluzii telegrafice.

    Spatiul virtual poate oferi in mod cert facilitati majore in raport cu birocratia existenta in mediul social real de la noi cel putin . In anumite conditii , dar care la noi nu sunt inca indeplinite , acesta poate avea un potential de organizare urias. In USA de exemplu exista deja un proiect non-profit destinat sa implementeze eficienta Web in infrastructurile de stat prin participarea voluntarilor ( http://codeforamerica.org/ ) .
    Pe de alta parte, tendinta de anonimizare a mediului virtual este o realitate certa , nu cred ca poate fi explicata numai prin variabile psihologice sau prin „ frica de servicii secrete si/sau forte obscure” . Aceasta tendinta ramane in mod evident o piedica in calea actiunii efective fiind de fapt un simptom al fugii de realitate sau derealizarii ( realitatea este de fapt multidimensionala si mult mai complicata decat un joc video intr-un spatiu autonom la care ai acces cu parola).
    O estimare realista a sanselor schimbarii sociale in Romania si pe termen lung poate descuraja in prima instanta (http://sergiusimion.blogspot.ro/2011/08/pariul-cu-istoria.html ) , dar pe de alta parte mediul virtual ofera oportunitati uriase , iar in raport cu ceea ce poate oferi statul real, viitorul este in mod cert al mediului virtual care poate deveni un panou de comanda al lumii reale.
    Deocamdata, in Romania reala este perfect posibil ca persoane initial decorate de catre Administratia Prezidentiala sa fie ulterior condamnate penal, persoane cu dosar penal sa ajunga in Parlament , sau ca persoane acuzate de plagiat sau de relatii sexuale cu minori sa ajunga in functii publice .
    Altfel spus , onestitatea sociala la noi este inca un deziderat .
    In schimb, daca am genera o organizatie virtuala ( grup, retea, comunitate, si de ce nu , o societate virtuala… ) dar cu identitati reale, si in care prin regulile de acces interzicem aderenta persoanelor cu condamnari penale, etc. , lucrurile se schimba complet. Mai exact , ierarhia generata in lumea virtuala poate influenta ierahia din lumea reala.
    In alta ordine de idei , este nevoie de un anumit nivel de cultura , de educatie , poate si de alte sisteme de valori decat cele inca majoritare aici. Mai exact , este nevoie de un alt tip de organizatii , comunitati si/sau retele sociale decat cele aflate in uz la noi . Un asemenea proiect al unei de retele sociale de tip non-standard poate fi evaluat aici ( http://aon-bibliotecababel.blogspot.ro/ ).
    In modul cel mai probabil , schimbarea societatii romanesti va veni de la tinerii romani care au avut deja un contact liber cu alte lumi si cu alte orizonturi culturale . In acest caz , ei nu mai sunt de loc arondati sistemului de aici prin mecanismele arhicunoscute ale depedentei politice, sociale , economice, etc. traditionale , deci nu mai mai pot fi intr-un fel sau altul conditionati sau santajati si pot deveni cu adevarat oameni liberi , cu o gandire independenta , deci agenti cu adevarat credibili ai schimbarii sociale.
    Ramane speranta ca acesti tineri cercetatori reprezinta spirite democratice si constiinte libere care pot activa in organizatii, comunitati si structuri autentice si valide, nu in formele fara fond generate de sistem in tara sau chiar in afara tarii , si ca ei se pot uni intr-o astel de comunitate independenta si responsabila care va gasi o cale de contact cu constiintele lucide de aici. In acest fel isi pot indeplini o datorie de suflet dar si o datorie nescrisa fata de tara din care provin .
    A fost o placere sa port acest dialog cu dvs. Intr-un anumit sens, il astept inca din anii `90.

    Cu respect ,
    Sergiu Simion



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laura Visan


Laura Visan

Consultant independent în media şi comunicare; doctor în comunicare şi cercetător al universităţii York din Toronto, Canada. Timp de şase ani a ţinut cursuri şi seminarii... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)