Home » Dezbatere »Economie » Citesti:

Despre ipocrizia managementul privat la companiile publice

Gheorghe Piperea septembrie 30, 2011 Dezbatere, Economie
13 comentarii 2,458 Vizualizari

Ideea de a numi manageri “privati” la companiile publice este, pe de o parte, inutila si ipocrita, iar pe de alta parte, costisitoare si ineficienta.

Separarea managementului de proprietatea asupra intreprinderii (afacerii) este o cerinta de eficientizare si de moralizare a capitalismului industrial. Din momentul in care marii industriasi – care obisnuiau sa se implice direct, ei sau familiile lor, in afacerea pe care o detineau – au decis sa isi deschida afacerea, adica listind-o la bursa si invitind micii investitori in actionariat, a devenit imperios necesar ca proprietarul sa nu se mai implice in management. Proprietatea a fost, astfel, separate de management. Pe de alta parte, in cursul secolului trecut s-a observant ca o afacere nu este doar masina de facut bani a proprietarului, ci si central intereselor financiare, sociale si chiar cultural a unui mare numar de personae care depend, intr-o mai mica sau mai mare masura, de supravietuirea acelei afaceri. Este vorba de salariati, comunitatea locala, partenerii de afaceri, bancile, furnizorii de utilitati, comunitatea nationala etc. sau de ceea ce Max Weber numea “comunitatea” generata de capitalismul industrial. Este vorba de ceea ce, mai recent, teoria guvernarii corporatiste denumeste stakeholders (actionari indirecti). Cel caruia i se incredinteaza astfel afacerea pentru o eficienta gestionare in folosul actionarilor si al stakeholderilor urmeaza sa fie controlat si supravegheat prin consiliile de administratie, interfata a proprietarilor cu managerul, in primul rind pentru a asigura perenitatea eticii originare a intreprinderii industrial dar si pentru a bloca tendinta, aproape naturala, de a acapara puterea si de a abuza de ea. Capitalismul industrial este sistemul economic in care se produce plusvaloare in folosul actionarilor si al comunitatii ce graviteaza in jurul afacerii. El nu are nimic de-a face cu capitalismul parazitar, cu vinatorii de control (cei care fac bani din fuziuni si achizitii ostile) si nici cu speculatorii. Acestia din urma nu creeaza plusvaloare, ci sustrag plusvaloarea creata prn munca decenta de altii.

In Romania nu exista capitalism industrial. Noi avem de-a face, de 20 de ani, cu un capitalism parazitar de stat, cu companii publice care, fie nu ar trebui sa existe, fie – daca acceptam totusi existenta lor – ar fi trebuit sa aiba un management separat de proprietar (statul) inca de la momentul infiintarii lor (1990-1992). Companiile publice, care s-au nascut virtual moarte de la inceputurile economiei de piata, au ramas in viata doar pentru ca statul le-a sustinut cu subventii ori le-a iertat in mod repetat de la datoriile bugetare. Rarele companii publice nascute viabile sunt neprofitabile doar pentru ca statul s-a implicat in managementul acestora. Si intr-un caz, si intr-altul, motivul implicarii statului nu a fost o strategie de creare sau mentinere a locurilor de munca si de plusvaloare in folosul comunitatii, ci interesul de a parazita aceste companii si de a permite sustragerea profitului de catre speculator si de catre cei aflati in relatii pernicioase cu politicul si cu administratia. In toate aceste companii, reprezentantii statului in adunarile generale, asa numitii membri in aga, membrii consiliilor de administratie, membrii comisiei de cenzori sau auditori, membrii in comisiile de privatizare etc, toti sunt numiti fie direct de partidele care se perinda pe la guvernare, fie de ministere. Toti acesti “capitalisti” sunt indemnizati cu sume care depasesc de citeva ori salariul mediu al oricarui angajat de top din companie, acesta din urma fiind cel care creeaza sau contribuie la crearea plusvalorii. In alta ordine de idei, in companiile publice sunt inca intrunite toate conditiile constituirii unor mari sindicate sau confederatii sindicale, atit pentru ca in acest sector inca mai lucreaza foarte multi salariati, cit si datorita faptului ca acesti salariati inca mai au un dram de disciplina “sindicala”. Marii lideri regionali sau nationali de sindicate nu mai sunt de mult implicati in industrie, ei pastrind o asa-zisa reprezentativitate chiar si dupa ce nu au mai avut calitatea de angajat la nicio companie publica. Si, totusi, sunt platiti de sindicate sau ciar de catre companiile publice cu salarii mari si foarte mari. Multi dintre acesti lideri sindicali sunt membrii in aga, in CA sau chiar patroni de mari afaceri care paraziteaza compania publica sau economia nationala, ei fiind inclusiv magnati de presa. Patronatele sunt si ele caricaturi de organizatii capitaliste, ele nefiind realmente organizatii ale patronilor (adica ale industriasilor), ci asociatii de fosti activisti care n-au avut loc prin partide si, in numele unui srl sau doua cu un angajat, s-au cocotat in fruntea “miscarii” patronale. Din aceasta pozitie ei ocupa locuri-cheie in diverse comitete si comitii (cum ar fi CES, atit de drag dlui premier). Un bun exemplu este un fost ministru al turismului care a devenit celebru prin vulgarizarea numelui Dracula.

Capitalismul romanesc asa-zis privat nu este, nici el, decit rareori un capitalism industrial, adica un capitalism unde se creeaza un folos pentru proprietar, actionar si comunitatea aferenta. Este evident ca, cu foarte putine exemple, milionarii romani si-au dobindit pozitia prin contracte cu statul (stat care pare, la vremuri de criza, ca nu exista decit pentru a oferi contracte acestor “abonati”), prin excursii mai mult sau mai putin directe in politica si prin tunuri imobiliare. In privinta corporatiilor prezente la noi in tara, situatia nu e cu nimic mai buna, intrucit profiturile sunt scoase din tara prin metoda mult mai selecta a preturilor de transfer si a trezoreriei centralizate (cash pooling), iar industria financiara detinuta de marile banci occidentale a stors de profit, bani si energie IMM-urile si simplii particulari indatorati la banci prin metode – cum ar fi inserarea de clauze abuzive in contracte – care le sunt complet interzise bancilor occidentale la ele in tara.

Asadar, este clar ca in Romania capitalismul este parazitar si speculativ si, de aceea, idea managementului privat la companiile publice este inutila. Caci este clar ca in continuare CA-urile vor fi populate cu fauna politica; la fel si aga; iar sindicatele vor avea aceeasi reprezentativitate ca si pina acum, adica, zero la modul real (nu exista legatura reala a liderilor sindicali cu salaratii), dar infinita la “modul” politic. Managerul si controlorii sai nu se vor razboi cita vreme tortul este mare si va fi cite o felie consistent pentru toti. Altfel, cita vreme cele doua parti ale ecuatiei nu se vor “deranja” reciproc, nu se va putea vorbi de eficienta in companiile publice. Ca sa nu mai vorbim ca, in plus, vom fi nevoiti sa suportam tot noi, contribuabilii, costurile acestui experiment. S-a vazut cit de mult intereseaza acest job “destinatarii”, din moment ce s-au inghesuit atit de multi consultanti, avocati, head-hunteri etc. pentru a cistiga aceste contracte de “consultanta”. Daca aveti curiozitatea sa vedeti cine sunt acesti consultanti, veti putea observa ca ei sunt cam aceeasi care sunt abonati la contracte cu statul si cam din aceeasi zona cu acei consultanti care, la inceputul anului 2011, au consiliat statul atit de bine pe citeva milioane de euro, incit contractul pentru autostrada Comarnic-Brasov s-a terminat fara a exista nicio despagubire din partea constructorului strain, care nu a putut asigura finantarea proiectului autostrazii si care, in acest fel, a lasat autostrada in faza de proiect politic.

Ca sa poata avea efectul scontat, masura angajarii de manageri privati la companiile publice ar trebui insotita de instituirea unor membri “privati” (termenul juridic corect este “indepedenti”) in aga si CA, acestea fiind realmente o interfata a managerului cu actionarul si ceilalti stakeholders si o modalitate eficienta de control si supraveghere a managementului. Nici nu era nevoie de o mare descoperire a FMI pentru a implementa aceasta solutie. Ea se afla in Legea societatilor comerciale inca din 1 decembrie 2006. A fost pusa acolo in urma unei proceduri de modificare a legii finantata de Banca Mondiala.

Dar cel mai important aspect nici macar nu a fost evocat. Companiile publice sunt intreprinderi in dificultate, care necesita masuri si manageri de criza si nu manageri privati. Criza in care se zbat aceste companii nu va putea fi solutionata de acesti super-manageri (de altfel, avem un astfel de super-manager la Fondul Proprietata si am vazut cit de eficient a fost anul acesta .. ). Aceasta pentru ca trebuie taiate datorii, iar taierea datoriilor catre fisc ridica problema ajutorului de stat, in timp ce taierea datoriilor catre banci necesita garantii suplimentare pe care companiile publice nu le au; trebuie trimisi in somaj multi angajati, iar sindicatele inca mai sunt puternice in companiile publice, unii lideri sindicali fiind chiar membri in CA sau aga, adica “supraveghetorii si controlorii” managerilor privati; in orice caz, este clar ca acesti lideri sindicali, pentru a nu-si pierde “jobul” sau pentru a-si justifica menirea, vor ridica salariatii impotriva managerului privat si acesta va pleca de buna voie, in doi timpi si trei miscari, inainte de orice incercare de restructurare. In fine, furnizorii de utilitati nu vor mai fi atit de constrinsi sa continue afacerile cu companiile publice, ca si pina acum, ci vor trece la rezilierea contractului si la oprirea furnizarii de utilitati. De aici consecinta ca, in loc sa se evite insolventa, se va intra pe o panta descendenta care va accelera intrarea in faliment.

Solutia simpla si la indemina o reprezinta procedurile de preventive a insolventei (concordatul preventive, mandatul ad-hoc) sau chiar procedura insolventei, in care se poate incerca fie o reorganizare judiciara, fie un faliment controlat.

Companiile publice sunt uriasi saci de bani. In aceste companii intra in permanenta cash, chiar si in cazul acelor companii care furnizeaza utilitati publicului si au un grad mic de incasare a facturilor. Im irezulta cu evidenta acest lucru dintr-o reorganizare judiciara pe care o gestionez la Galati (e vorba de Apaterm Galati, companie de utilitati publice care furnizeaza energie termica unui numar de peste 80 de mii de apartemente si care are un grad de incasare de facturi de sub 50%, dar si subventii de la stat sau de la primarie). In insolventa, sacul se peticeste si se stringe la git, iar gaura de la fundul sacului se astupa. Hemoragia de bani se opreste. Asta deoarece toate conturile bancare se inchid in favoarea unui singur, acest cont fiind operat exclusive de managerul de criza. Platile catre capuse, mai mult sau mai putin politice, se opresc instantaneu. Nicio firma de consilier local nu va mai primi bani ca sa sparga asfaltul de 2 ori pe luna pentru a mai face niscaiva lucrari la infrastructura subterana ca sa mai incaseze niste bani de la buget sau de la compania publica, pe care ulterior sa ii orienteze catre finantarea diverselor campanii electorale. Cash-ul obtinut dupa intrarea in insolventa se va utiliza exclusiv pentru achitarea datoriilor curente si pentru investii. Vor fi pastrati acei salariati care sunt necesari industriei companiei, toti ceilalti fiind concediati cu un simplu preaviz de 15 zile. Cel mai interesant lucru pentru discutia de fata este ca toti membrii in CA sunt demise de drept la deschiderea procedurii, ei fiind inlocuiti de administratorul judiciar si de comitetul creditorilor, iar atributiile aga sunt suspendate. Asdar, gata cu sinecurile si gata cu santajul sindical. Datoriile istorice nu se vor achita de indata (ci in trei ani), si nici integral. Chiar si datoriile catre stat sunt supuse procesului de ajustare, taierea de datorii fiscale ca urmare a unei proceduri de insolventa nefiind calificata de lege drept ajutor de stat. Evident, toti ceilalti creditori vor trebui sa accepte taieri ale creantelor lor. Mai mult chiar, unii creditori vor putea fi obligati sa furnizeze marfa au utilitati ori sa presteze servicii societatii insolvente, chiar daca datoriile istorice neachitate sunt mari.

In final, trebuie reamintite marile avantaje pentru debitor ale insolventei : protectia tribunalului, suspendarea executarilor, inghetarea creantelor, pastrarea controlului, instituirea unui real manager de criza in persoana administratorului special/judiciar, continuarea contractelor, concedierile facile, reducerea creantelor anterioare deschiderii procedurii, inlaturarea capuselor, actiunea in raspundere, actiunea in anulare. Despre toate acestea, intr-o postare viitoare.

Pentru moment, o intrebare retorica : de ce era nevoie de manageri privati la companiile de stat? Nu era suficient sa se respecte criteriile de independenta din Legea societatilor comerciale si sa se desemneze manageri/administrator independenti la companiile de stat?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. cornel spune:

    Interesant articol, autorul face lumina in o zona care de peste 20 ani, este domeniul ,,politicului,, . Sugerez autorului, articole cu mai putin volum, si dupa caz, trimiteri la anexe.

  2. Jean valjean spune:

    Articolul incepe intr-o nota de maxim profesionalism si se termina printr-o apologie desantata a insolventei ca practica de business. Cum poti face un business de succes? Simplu! Sa practici in orice conditii pe piata recomandarile din penultimul paragraf. Si o sa ai viata lunga si prospera! Sa fentezi furnizorii, sa eviti executarile in ultima clipa prin esalonari pe care nu le vei respecta,sa nu platesti penalitati ci doar sa incasezi dobanzi, sa angajezi facil si sa dai afara si mai facil cand iti convine sau din contra, cand nu iti convine, sa tii angajatul cat mai mult in preaviz etc America asta v-a sucit mintile de tot. Dar va veni si timpul nostru, fiti fara grija!

  3. Fisher spune:

    “Pentru moment, o intrebare retorica : de ce era nevoie de manageri privati la companiile de stat?”

    Pentru ca e nevoie de un acar Paun atunci cand se va produce inevitabila scufundare a corabiei. Bashca faptul ca se vor sterge mai usor urmele jafurilor si furaciunilor, iar “consilierul local” va putea candida din nou, mai curat si mai inocent ca oricand.
    Daca, printr-un miracol, managementul privat va reusi sa puna compania pe linia de plutire, atunci cand vor aparea oarecare acumulari “jefuibile” acel management privat va fi dat la o parte si vor fi adusi in loc niste baieti isteti de pe varii orbite politice, care vor face ce stiu ei mai bine ;) .

  4. anonim spune:

    Cred ca este in zadar o atat de laborioasa analiza; raspunsul e simplu: din 2007 s-a implementat teoria -toti managerii sunt numiti pe criterii politice si au chipurile, salarii la nivel de secretar de stat (1000 euro) ; acum, dam o caruta de bani sa numim manageri independenti (dar selectact atent de “politic”), care vor primi salarii mari, care salarii nu au cum sa ramana doar la ei in buzunar; ca acestia vor avea salarii mai mari decat Obama? cui ii mai pasa?

  5. echos spune:

    Citindu-va observ ca va exprimati ideiile din prisma unei experiente proprii, dar nu sunt de acord cu unele din concluziile d-vs. Spre exemplu, reorganizarea judiciara(RJ) este azi un proces extrem de reglementat si bine pus la punct, pe cand “managementul privat”(MP) este deocamdata un proiect, care are inca multe hopuri de trecut. Deci practic, d-vs demontati un proiect aflat inca in fazele initiale, doar pe declaratiile de intentie ale politicienilor, analistilor, etc. Un alt aspect, folositi politicul ca argument pentru esecul acestei ideii(MP), uitand insa ca pana si procesul a carei experienta d-vs o folositi ca baza in argumentatie(RJ), a fost creat, modificat aprobat tot de catre factorul politic. Sustineti ca argument al esecului MP, implicarea politicului in AGA. Din pacate problema asta n-au rezolvat-o complet nici democratiile avansate ale Europei, nu inteleg de ce d-vs prezentati pretentii asa mari. Ceea ce ignorati in schimb este faptul ca daca acest proces de MP va reusii, cel mai probabil(discutam cu totii supozitii in acest moment, pentru ca inca eu nu am vazut o forma finala) va fii la fel de reglementat ca ci cel de RJ. Deci, va fii mai greu ca la schimbarea unei garnituri de ministrii , noii diriguitori sa-si consume energia schimband la randul lor directorii, sefii de sectie, secretarele portarii, datorita reglementarii. Nu ca acest lucru nu se va intampla, ci doar ca procesul va fii mult mai vizibil si mai indelungat… Si acest lucru e un castig!
    In plus, evocati procedura insolventei ca solutie alternativa a “MP”. Corect. Insa acelasi factor politic isi va asuma cu greu astfel de decizii. Spre exemplu, mult discutatul sector energetic in care avem adevarate gauri negre, financiar vorbind, nici un politician nu-si va asuma intrarea in insolventa a unitatilor nerentabile, datorita efectelor finale( scumpirea dintr-un foc cu cel putin 24% a curentului la populatie si in industrie) E o dicutie continula pe site-urile de profil economic de cativa ani…. Si in plus permiteti-mi sa va folosesc un argument : cine va garanta ca persoana numita pentru RJ nu va avea valente politice?
    Scrieti in debut ca” Separarea managementului de proprietatea asupra intreprinderii (afacerii) este o cerinta de eficientizare si de moralizare a capitalismului industrial” Realitatea e mult mai coplexa si nu va da dreptate. Separarea managementului de proprietate nu e o cerinta de eficientizare, e probabil doar un pas spre eficientizare. Competenta managementului, DA! Cat despre separare, va dau ca exemplu Britta(fac filtre pentru apa), firma de familie, nu s-au listat la bursa… e una din putinele companii in domeniu ce n-a fost topita in “economia chinezeasca”. Toti concurentii lor sfarsit in a fii “mancati” de chinezi rand pe rand, din dorinta de profit a managerilor, boardului, stakeholder-ilor…
    O alta chestie “Pe de alta parte, in cursul secolului trecut s-a observant ca o afacere nu este doar masina de facut bani a proprietarului, ci si central intereselor financiare, sociale si chiar cultural a unui mare numar de personae care depend, intr-o mai mica sau mai mare masura, de supravietuirea acelei afaceri ” si si dezoltati ideea… Din pacate ultimii 20 de ani aceasta afirmatie de mai sus a devenit pur teoretica.. pentru ca interesul de a raporta profit, de a face bani pentru proprietar a devenit primordial in dauna dependentei de comunitatile umane sau economice inerente afacerilor. Cat despre compentente… Uitati-vai spre exemplu orice companie mare la inceputul anilor 1990-2000 si uitativa la parcurs… Uitati-va Nokia, atat de actuala azi, care a urmat procesul de separare mentionat de d-vs…Pe termen scurt si mediu a avut un sucess rasunator. Dar vi separe pe termen lung? Luati Nortelul, Kodak-ul, Yahoo…. Toti giganti imensi, ce au urmarit si procesul descris de d-vs de “eficientizare” si s-au auto-distrus prin ruperea de comunitatile locale si economice. Pana si Apple, s-a eficientizat intr-o asemenea masura ca si-a inchis aproape toate facilitatile de productie din SUA si lucreaza cu chinezii de la Foxconn(un exemplu clasic de sclavaj modern). Din pacate “Capitalismul Industrial” pe care il descrieti s-a transformat in capitalismul parazitar… global! Noi ne putem lauda doar cu o varianta “originala” a acestuia din urma…

  6. Constantin Cojocaru spune:

    Domnule Piperea,

    Excelentă prezentare a situaţiei şi a cauzelor acesteia.
    În ce priveşte soluţiile, vă propun o întâlnire.
    Vă rog să mă căutaţi…pe google.

  7. Sorin Paveliu spune:

    Domnule avocat, va apreciez spusele si am retinut citeva idei pe care voi incerca sa nu le uit si sa le dezvolt pe viitor, in conexiune cu domeniul meu de interes, sanatatea. In primul rind, cred ca punctati foarte bine faptul ca in prezent Romania se vede confruntata cu STATUL CAPUSA. Am fost tentat sa acuz diversele partide politice de mimetism pina la suprapunere ideologica si comportamentala. In realitate, asa cum este structurat statul roman in acest moment partidele nu fac decit sa ocupe functiile eliberate in urma alegerilor iar noii (sau chiar vechii) ocupanti de pozitii de membrii in CA, directori generali, consilieri, etc sa faca exact ca predecesorii, respectiv sa fie parte interesata a unui gigantic compromis, sa-si ia tainul pe nemunca contra inchiderea ochilor la un jaf permanent. Nu cred ca statul isi va baga de unul singul in insolventa societatile in care are controlul. Este impotriva firii. Nu tai vaca buna de muls. Insa sublinierea intre ceea ce ar trebui sa faca un administrator onest si ceea ce face este vibranta, are menirea de a ne zgiltii opiniile. Este un punct de sprijin pentru sublinierea normalitatii si evaluarii abaterii PUTERII de la ceea ce ar trebui sa faca.

    • Stimate dle Paveliu, multumesc pentru aprecieri. Nici eu nu cred ca prea curind statul isi va “baga” companiile in insolventa. Eu doar sugerez ca acolo unde e vorba de intreprinderi in dificultate ar trebuie puse sub protectia tribunalului. Pe de alta parte, s-ar putea ca in curind statul sa nu mai aiba alternativa la insolventa, criza ducind sigur catre o completa resetare a sistemului, care nu se poate face decit prin insolventa/faliment

  8. Paul spune:

    Guvernanta corporatista e o mare provocare si pentru marile companii din tarile dezvoltate, d-apai pentru cooperativele astea de stat. Cu tot tacamul ei, 75% din CA sa fie alcatuit din membri independenti, presedintele CA sa fie independent, apoi toate acele comitete (audit, compensare, nominalizare etc.) sa fie si ele integral sau partial independente. Si nici asa nu e garantata rezolvarea conflictelor de interese. undea, un rol important il are si etica celor din CA si din management, iar aici intram in chestiuni personale, de morala etc.

    Cat despre apologia insolventei ca solutie mai buna, de la finalul articolului, oare aceasta garanteaza restructurarea?

  9. Marius spune:

    Folositi in mod gresit cuvantul speculatori. Intr-un sistem economic speculatorii creeaza valoare chiar daca acest lucru este greu de acceptat pentru omul de rand. Capusele de pe langa societatile de stat nu sunt speculatori. Aceste firme nu-si asuma niciun risc si fac profituri foarte mari. Ele reprezinta doar paraziti ai sistemului si atat.

    Solutia falimentului nu poate fi una viabila cand vorbim de societati atat de mari. Unele dintre ele (Hidroelectrica, Romgaz, etc) nici macar nu au cum sa intre in faliment pentru ca sunt profitabile iar mandatul managementului privat este sa mareasca acest profit. Altele sunt mult prea mari si importante si pur si simplu nu pot fi lasate in faliment pana nu se incearca si alte solutii (Oltchim, CFR).

    Eu unul cred ca ar trebui sa criticam aceasta masura atunci cand managerii privati o sa inceapa sa lucreze. Pana atunci, eu consider ca managementul privat reprezinta cu siguranta un pas inainte.

  10. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Un text de referinta, cel putin în ce priveste analiza si diagnoza situatiei “economiei capitaliste” românesti. Nu am mai întâlnit un text care sa caracterizeze atât de pertinent si exact situatia marilor întreprinderi de stat românesti, nici chiar din partea economistilor cu pretentii.

    Totusi, un bemol: procedurile insolventei trebuie sa ramâna masuri exceptionale, de forta majora, tocmai pentru ca ele îl sustrag pe insolvent de la rigorile pietei.

    Cred ca o rezolvare/atenuare a problemelor aratate în acest text remarcabil s-ar putea atinge printr-o legislatie foarte restrictiva în privinta componentei si activitatii CA, AGA, Sindicate din marile “întreprinderi” de stat.

  11. ivi spune:

    Da iata ca cineva face o analiza si un diagnostic corect. Problematica “iesirii din piata” a celor care nu mai sunt viabili !
    Sa inteleg domnule Piperea ca practic nu mai e nevoie de nicio legislatie (si asta din 2006) pentru a face functionala iesirea din piata a intreprinderilor de stat?
    In Anglia, de exemplu, exista IOD (Institute of Directors) care formeaza profesionistii pentru o buna guvernanta corporatista (membriiCA)… Exista acest fel de institutie in Romania?

    Multumesc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Piperea


Gheorghe Piperea

Avocat, profesor universitar, vicepresedinte UNPIR si membru al INSOL Europe Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)