Home » Dezbatere »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Despre majoritate, legitimitate şi (răs)crucea democraţiei româneşti

Corneliu Dan Berari iulie 14, 2012 Dezbatere, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
46 comentarii 2,940 Vizualizari

După o vorbă veche, democraţia este regimul politic în care luarea deciziilor se face prin numărarea voturilor şi nu a capetelor (eventual tăiate). Număratul voturilor are avantaje incontestabile faţă de alte metode utilizate de-a lungul istoriei pentru luarea deciziilor (întrebatul oracolului din Delphi, trasul la sorţi cu Urim şi Thummim, sugrumarea fraţilor sultanului, luptele între cei de ”os domnesc”, etc., etc.). Nu-i de mirare, deci, că în ultimii două sute de ani se poate constata o creştere exponenţială a numărului regimurilor politice care folosesc pe scară largă proceduri electorale pentru selectarea legitimă a grupurilor conducătoare la toate nivelele, de la comunităţile locale până la conducătorii statelor.
Recursul la proceduri electorale nu garantează însă în mod automat siguranţa capetelor celor care participă la vot şi nici măcar a celor care numără voturile. Exemplul clasic în această privinţă îl reprezintă ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler. Chiar dacă partidul nazist n-a obţinut niciodată în alegeri libere mai mult de 45 % din voturile electoratului german, prin manevre de culise în parlament, prin abuzuri juridice şi prin manipularea dibace a opiniei publice, Hitler a reuşit să obţină monopolul asupra puterii executive pe care l-a utilizat pentru scoaterea în afara legii a celorlalte forţe politice. După desfiinţarea regimului democratic, Führer-ul a putut face practic orice a dorit în Germania, inclusiv să suprime fizic foşti inamici politici dar şi foşti susţinători. Colapsul democraţiei în Germania anilor 30 rămâne un avertisment peren despre pericolul letal al majorităţilor electorale (fie ele şi relative) instrumentalizate de lideri politici adversari ai ordinii şi valorilor democratice.

Degenerarea democraţiei în fărădelege, violenţă şi, în ultimă instanţă, crimă nu-i, din păcate, un apanaj exclusiv al liderilor autoritari cu agendă anti-democratică explicită. Un risc perpetuu la adresa democraţiei ca regim bazat pe domnia legii şi nu a oamenilor se poate observa şi în anumite proiecte politice democratice, dar care operează pe baza unor asumpţii cel puţin îndoielnice privind interpretarea majorităţii ca sursă a legitimităţii politice. Experienţa radicalismului iacobin din timpul Revoluţiei franceze este paradigmatică în această privinţă. În numele „poporului suveran” şi pentru salvarea ”patriei în primejdie” deputaţii din Comitetul Salvării Publice au declanşat un regim de teroare care a rămas un punct de referinţă pentru toate radicalismele de stânga ulterioare, în primul rând pentru cel bolşevic. Indiferent de asumarea (care poate fi cât se poate sinceră) a pluripartidismului şi democraţiei, stânga de ieri, de azi şi de mâine rămâne o opţiune politică cu un grad intrinsec de risc atâta vreme cât activiştii ei continuă să adere la două axiome politice s-au dovedit a fi nu doar false, dar şi extrem de periculoase.

Prima din aceste axiome o reprezintă ideea – inspirată (printr-o interpretare abuzivă, spun unii comentatori) din opera lui Jean Jacques Rousseau – că printr-un ipotetic contract social voinţa individuală a cetăţenilor s-ar putea agrega şi transmuta într-o voinţă generală (volonté générale) care ar reflecta în mod deplin Binele Comun, adică voinţa întregii societăţi ca întreg diferit de suma voinţelor individuale. Pasul mai departe, letal în atâtea experimente populiste, a fost să se pună semnul egalităţii între agregarea electorală a opţiunilor alegătorilor şi teoretica agregare a voinţelor individuale în ipotetica Voinţă Generală ca expresie a Binelui Comun. Conform cu această logică falsă, legitimitatea acţiunilor politice este un derivat al unei Voinţei Generale infailibile, dar generată printr-un proces electoral. În consecinţă, beneficiarii unor majorităţi electorale (fie ele şi relative) au putut clama că acţionează în numele voinţei generale a „poporului” (sau măcar a „clasei muncitoare”) care-i îndreptăţea să întreprindă orice considerau respectivii că reprezintă Binele Comun.

Pe lângă numeroasele falimente produse prin politici populiste, această înţelegere greşită a legitimităţii electorale şi a suveranităţii populare este direct responsabilă pentru imensele tragedii istorice produse de stânga radicală, mai ales de cea de inspiraţie marxist-leninistă. Astfel, în numele Binelui Suprem şi Comun pe care afirmau că-l reprezintă, comuniştii au pus sub semnul întrebării nu doar regimurile politice anterioare dar însăşi normele, valorile şi credinţele constitutive ale civilizaţiei europene. Revendicând un acces privilegiat, de tip gnostic, la Binele Comun, comuniştii au ajuns să calce cu dispreţ în picioare legea celor zece porunci şi tot cea fost mai bun şi sfânt în istoria bimilenară  a civilizaţiei creştine din Europa.

A doua axiomă eronată o reprezintă asumpţia, atât de scumpă inginerilor sociali de orice fel, fie ei marxişti sau fabieni, că societatea reprezintă un întreg care poate fi cunoscut deplin în mod raţional. Iar dacă poate fi cunoscut, atunci evident că acest întreg poate fi şi reconstruit în funcţie de ceea ce „posesorii adevărului” cosideră că reprezintă Binele Suprem. Posibilitatea cunoaşterii Adevărului Suprem despre om şi societate reprezintă astfel premisa pentru acţiunea politică dedicată realizării Binelui Comun în istorie. Raţionalismul radical pe plan politic se fundamentează, astfel, pe un raţionalism dogmatic în plan epistemologic.

În ciuda remarcabilelor demonstraţii teoretice (precum cele datorate unor gânditori ca Friedrich von Hayek, Karl Popper sau şcolii „public choice” din Statele Unite) care dărâmat eşafodajul sofistic din spatele acestor propoziţii constitutive pentru multe din proiectele politice de stânga, ele continuă să fie prezente, fie şi într-o formă mediată sau rudimentară, în dezbaterile politice din zilele noastre. Vezi argumentaţia, de un nivel inferior celui pe care-o poate dezvolta un premiant la materia „Cultură civică” din clasa a şaptea, pe care un fost prim-ministru al României, liberal („!?), a construit-o mai acum câteva seri pe un post de televiziune de mare audienţă în favoarea caracterului „democratic” al procesului de suspendare a preşedintelui.

Din fericire, istoria ultimilor 200 de ani probează cu prisosinţă că, în anumite condiţii instituţionale şi culturale, nu numai că regimurile democratice pot rezista cu succes derivelor populiste dar şi că democraţia poate fi regimul politic cel mai favorabil existenţei statului de drept ca orânduire socială în care viaţa şi proprietatea fiecărui individ sunt protejate faţă de exerciţiul arbitrar al puterii. Astfel, pentru a exclude posibilitatea ca arbitrariul politicianului ales să prevaleze asupra drepturilor individului şi asupra normelor fundamentale ale societăţii, democraţiile moderne (spre deosebire de cele antice) au separat exerciţiul puterilor în stat şi au construit bariere instituţionale solide în faţa forţării regulilor jocului de către una din puteri (în primul rând prin rolul de interpret şi garant suprem al legii fundamentale atribuit Curţilor Constituţionale). În ciuda presiunilor populiste şi a tentaţiilor cărora le-au căzut pradă multe executive, sistemul de checks-and-balances a funcţionat suficient de bine pentru a stopa tendiţele de substituire a statului de drept cu aranjamente plebiscitare pretins democratice.

Trebuie remarcat şi faptul că, pe lângă eşafodajul instituţional al separaţiei puterilor în stat, un rol deosebit de important în succesul proiectelor politice democratice l-a avut şi persistenţa în lumea occidentală (mai ales în ţările anglo-saxone) a unei culturi politice caracterizate de scepticism faţă de promisiunile radicalismului politic raţionalist şi de neîncredere vizavi de capacitatea intervenţionismului etatist de a produce îmbunătăţiri în ordinea socială şi economică. Ca urmare, în democraţiile caracterizate de un echilibru funcţional al puterilor în stat şi de o cultură politică cu puternice valenţe liberal-conservatoare, nu s-a ajuns niciodată în situaţia ca cei aflaţi la putere să schimbe prin ucazuri justificate electoral normele şi valorile fundamentale ale societăţii. Niciun preşedinte al Americii şi niciun prim-ministru englez n-au decretat vreodată înlocuirea numelor lunilor din calendar sau transformarea bisericilor în muzee ale ateismului. În astfel de sisteme majorităţile electorale nu sunt sursele ultime ale legitimităţii; dimpotrivă, ceea ce asigură legitimitate unui proiect politic susţinut de o majoritate electorală este conformitatea acestuia cu Legea Fundamentală a societăţii şi cu valorile şi adevărurile perene pe care aceasta le exprimă.

La porţile Orientului chestiunile trecute în revistă mai sus pot părea drept ”teorii” irelevante şi iremediabil plicticoase, nu numai pentru că, după cum bine ştim, aici tout est pris à la légère, dar şi pentru că, pentru cea mai mare parte a istoriei, politica în spaţiul românesc s-a redus al aplicarea strămoşescului „scoală-te tu, ca să mă pun eu” (că dacă nu îţi dau brânci, te pârăsc la Stambul sau, mai nou, te suspend). Acest principiu strămoşesc nu numai că a însângerat istoria veche românească cu mult mai multe capete de domni tăiate decât în oricare din ţările cu regim nobiliar din jur, dar a rămas definitoriu şi pentru politica făcută în cadrul formelor instituţionale democratice asumate de statul român de la Unirea Principatelor încoace. După constituirea aparatului de stat birocratic de factură modernă, luptele dintre partidele româneşti ale vremii s-au dat în primul rând pentru controlul aparatului administrativ (care permitea miluirea clienţilor politici şi exploatarea în folos propriu a resurselor publice) şi mult mai puţin în jurul unor proiecte politice concurente. Rezultatul a fost celebra „rotativă guvernamentală” care permitea succesiunea la putere a celor două mari partide ale vremii prin alegeri întotdeauna câştigate de partidul căruia regele îi încredinţa organizarea procesului electoral. Principiul „rotativei” a funcţionat într-o anumită măsură şi în epoca interbelică, fiind însă iremediabil compromis de introducerea sufragiului universal, de radicalizarea spectrului politic şi, în ultimă instanţă, de sabotarea sistemului democratic de către Carol al II-lea. Alegerile din 1937, primele alegeri pierdute de partidul aflat la putere (!) au fost şi cântecul de lebăda al sistemului pluripartidist pre-comunist.

În vremea lui Carol al II-lea se inaugurează, de asemenea, o perioada neagră în istoria României, perioada în care justiţia este subordonată total puterii politice iar cei aflaţi la putere sunt practic deasupra normelor de drept aplicate muritorilor de rând din ţara românească. Abuzuri în justiţie au existat cu duiumul şi în România anilor 1866-1937, mai ales în condiţiile în care puterea executivă, care controla aparatului executiv şi mijloacele de forţă, a tins să interfereze în funcţionarea celorlalte puteri (în primul rând, în funcţionarea puterii judecătoreşti). Dezechilibrul dintre puterile statului şi cultura democratică rudimentară explică atot-prezenţa corupţiei politice şi sincopele înregistrate în consolidarea statului de drept în societatea românească pre-comunistă. Pe de altă parte, cel puţin până în ultimii ani de domnie a lui Carol al II-lea, nu se poate vorbi de o subordonare directă şi totală a justiţiei faţă de politic. Această subordonare s-a produs abia după desfiinţarea pluralismului politic prin Constituţia din 1938 şi instaurarea dictaturii regale.

În ciuda revenirii la pluralism după 1989 şi chiar a integrării României în Uniunea Europeană, în 2012 încă nu există o certitudine deplină că această epocă neagră de 75 de ani s-a încheiat definitiv. Dimpotrivă, vedem că o majoritate parlamentară, îmbătată de succesul repurtat în alegerile locale şi înspăimântată de condamnarea cu executare primită de fost prim-ministru, pare decisă să facă orice, inclusiv să ruineze grav economia ţării, pentru a opri în loc mersul istoriei şi-a stopa transformarea, pentru prima dată în istorie, a statului român într-un stat de drept deplin şi funcţional.

Fără îndoială, anul 2012 reprezintă un an de răscruce în evoluţia societăţii româneşti. Probabil că din vara anului 1944 n-a mai existat o vară care să fie atât de fierbinte în plan politic prin consecinţele pe termen lung a evenimentelor care se petrec în acest anotimp. La 20 de ani după alegerile din 1992 (când ar fi trebuit să se încheie de fapt epoca Iliescu) sistemul ticăloşit de sorginte iliesciană şi-a atins limitele de jos de performanţă prin promovarea în cele mai înalte funcţii în stat a celor mai caraghioase figuri politice care-au ajuns vreodată în plin planul politicii româneşti (sau cel puţin de la acea ”poznă a firii”, de la Nicolae Mavrogheni încoace). După cum bine remarca Dragoş Paul Aligică, ar fi comic dacă n-ar fi tragic. Chiar foarte tragic. Căci dacă în Anno Domini 2012 nu se stopează, cu toate consecinţele politice şi juridice de rigoare (inclusiv în domeniul răspunderii penale) încercarea de lovitură de stat dată de majoritatea parlamentară USL, viitorul proiectului democratic în România va fi compromis pentru cel puţin încă o generaţie, dacă nu poate şi mai mult. În toate aceste zile scurse de când am avertizat împotriva pericolului loviturii de stat, am avut impresia că trăiesc clipe în care se face istorie şi se defineşte orizontul de posibilităţi în care vom fi constrânşi să evoluăm noi şi copii noştri pentru mulţi ani de acum încolo. Dacă lovitura de stat reuşeşte prin îndepărtarea abuzivă din funcţie a preşedintelui ales, aceasta va însemna nu numai începutul unei perioade de grave turbulenţe economice şi politice şi de izolare a României pe plan extern dar, şi mai grav pe termen lung, va duce la înrădăcinarea în România a unei interpretări absolut eronate şi deosebit de periculoase despre ceea ce înseamnă democraţia şi statul de drept.

Ca stat şi ca popor suntem la răscruce. Ori punem cruce odată pentru totdeauna formelor de „Unrechststaat” (stat al lipsei de lege) care-au predominat în istoria României (inclusiv sub forma „democraţiei originale” patentate de Ion Iliescu) ori, dacă nu, va trebui să punem cruce ideii de stat de drept şi să abandonăm pentru următorii 20-30 de ani orice speranţă de democraţie bazată pe domnia legii (şi nu a oamenilor) şi de capitalism dinamic şi meritocratic în ţara românească.

Victoria puciştilor parlamentari (fie şi una relativă) va avea consecinţe mult, mult mai grave decât graţierea lui Adrian Năstase, eludarea închisorii de către Voiculescu & şleahta sau reîntoarcerea la stilul de guvernare din perioada anilor 2000-2004. Astfel, în ceea ce priveşte modul de operare al instituţiilor democratice, una din cele mai serioase urmări va fi ridicarea majorităţii parlamentare la rang de instanţă supremă pentru definirea (dez)ordinii politice, juridice şi morale din ţară. În loc să devină un stat de drept propriu-zis, bazat pe separaţia şi echilibrul puterilor în stat, România ar deveni o republică oligarhică în care procedurile electorale vor fi folosite pentru legitimarea guvernanţilor şi pentru rotaţia puterii în interiorul aceleaşi clici stăpânitoare.

De fapt, insturarea unei ”rotative guvernamentale” pare a fi scenariul ideal al puciştilor pentru epoca post-Băsescu, un scenariu la care subscrie inclusiv un segment al PDL-ului. Astfel, după scoaterea lui Băsescu din scenă şi după recâştigarea controlului asupra justiţiei şi al tuturor celorlalte instituţii ale statului, scena politică românească ar fi urmat să fie dominată pe termen lung de două partide, unul zis de stânga (PSD), altul pretins de drepata (PNL + PDL-ul epurat de ”băsişti”), care în competiţie de ochi lumii dar în bună înţelegere de taină, ar urma să guverneze ţara aşa cum ar fi fost ea guvernată dacă actualul condamnat Adrian Năstase ar fi câştigat alegerile din 2004. ”Pleacă ai noştri, vin ai noştri / Mămăligă mâncă proştii”, acest slogan din epoca interbelică riscă să redevină deosebit de actual pentru descrierea unei Românii din secolul 21 în care procesele electorale controlate oligarhic şi manipulate prin mass-media şi eventuale „pomeni electorale” vor produce majorităţile parlamentare necesare pentru perpetuarea la puterea a unei minorităţi oligarhice veşnic abonată la resursele statului şi ale unui sector privat şantajabil politic.

O consecinţă şi mai gravă pe termen lung va fi însă compromiterea definitivă a democraţiei ca proiect politic al statului de drept şi înrădăcinarea unei interpretări populist-plebiscitare a democraţiei în ţara românească. Lovitura de stat parlamentară din vara anului 2012 ar deveni un precedent istoric capabil să legitimeze orice întreprindere populistă care se va finaliza prin dobândirea majorităţii locurilor din parlament. În locul succesiunii de lovituri de stat militare (deja un fenomen al trecutului chiar şi în America de Sud) vom asista la o succesiune de proiecte populiste instrumentalizate cu orice mijloace în vedere obţinerii de majorităţi parlamentare. La urma urmei dacă în 2012 a fost posibil pe preşedintele ales ţării să fie suspendat mai uşor decât ar fi fost să schimbi un preşedinte de ONG, de ce n-ar fi legitim, odată ce ai dobândit o majoritate în parlament, să legiferezi confiscarea averilor „ciocoilor”, numirea procurorilor de către infractori, abonament obligatoriu la OTV, şi, după cum îşi dorea şi Conul Leonida faţă cu reacţiunea, „nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile”. Ar fi de râs, dacă n-ar fi atât de tragic şi de probabil în cazul în care puciştii USL vor avea câştig de cauză. Am îndoieli serioase că pe autorii puciului parlamentar i-a dus mintea să se gândească şi la această probabilitate, dar dacă se vor bucura de succes în 2012 mă tem că nu peste mult timp (poate chiar foarte devreme, ţinând seama de ce consecinţe economice are deja guvernarea USL) s-ar putea să fie confruntaţi cu mulţimi îndârjite, conduse de lideri populişti, care vor vrea mai mult decât majorităţi parlamentare. Vor vrea capete de „ciocoi” şi le vor primi, cu asupra de măsură.

Din fericire, acest senariu încă mai poate fi oprit. Nu cred că un astfel de sistem al fărădelegii consfinţite electoral poate fi de folos pentru vasta majoritate a cetăţenilor României. În mod clar nu este acceptabil în Uniunea Europeană, unde semi-catastrofa provocată de un sistem similar din Grecia a dat naştere la nişte învăţăminte pe care cel puţin guvernul german nu cred că le va uita vreodată. Rămâne de văzut însă dacă românii vor realiza mizele aflate în joc în acest an şi dacă vor şti să pună cruce sistemului actual care i-a născut pe Ponta şi pe Antonescu şi a aruncat ţara în cea mai gravă criză internaţională de la mineriadele lui Ion liescu încoace.

Cu siguranţă în momentul istoric actual există şanse dintre cele mai serioase pentru transformarea României într-un stat de drept. Atât la nivel structural-internaţional (prin integrarea ţării în sistemul de drept comunitar şi de valori al Uniunii Europene) cât şi pe plan intern (datorită proliferării de oaze meritocratic capitaliste în economie şi a evoluţiei mentalităţilor românilor din mediul urban şi din diaspora) există forţe care, dacă s-ar coaliza, ar putea să înfrângă definitiv coaliţia transpartinică a borfaşilor cu reprezentare în parlament. Rămâne de văzut dacă o astfel de coaliţie pentru democraţie autentică, stat de drept şi capitalism meritocratic se va putea coagula în timp suficient de scurt pentru a putea zădărnici victoria în alegerile din toamnă a USL-ului, fapt care se profilează ca şi condiţie absolut necesară pentru transformarea structurală a sistemului politic din România.

Marea necunoscută o reprezintă mediul de afaceri din România, care, deşi lovit din plin de iresponsabilitatea guvernării USL, încă nu pare să fie conştient de nevoia de a investi în introducerea de noi produse politice pe piaţa românească. Este un fapt incontestabil însă că produsele oligopolului politic actual nu sunt numai de foarte proastă calitate (evidenţiată pregnant în calitatea liderilor promovaţi în cele mai înalte poziţii în stat) dar şi se dovedesc a fi şi extrem de toxice pentru mediul de business din România. Dacă cineva a mai avut vreo speranţă vizavi de capacitatea aşa-zisei stângi de a guverna cât de cât acceptabil România, cred că evenimentele din ultimele luni au lămurit pe orice om lucid şi cu picioarele pe pământ despre ce se poate aştepta de la actualii guvernanţi şi de la orice guvernare viitoare constituită în jurul PSD-ului. Nu la rău ne putem aştepta, dar la ce-i mai rău. „The worst is yet to come” dacă PSD-ul rămâne la putere pe termen mediu (pe termen lung va dispărea, dar cu un preţ imens pentru societatea românească). Aşa că nu pot decât să închei cu faimoasa remarcă a marelui gânditor consevator Edmund Burke: „pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză, e suficient ca oamenii buni să stea deoparte şi să nu facă nimic.”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. pam-pam spune:

    Câtă risipă de cuvinte ca să spui că „PSD e buba” :)

    • sateanulonline spune:

      Nu-i risipa stimabile. Este creionarea a ceea ce ne rezerva viitorul. Bine zicea Eclesiastul: “Ce a fost va mai fi”.

      ” Istoria ne invata ca din istorie nu se invata nimic”

    • Hantzy spune:

      Cata suficienta, dimpotriva, e sa lipesti o eticheta, doar pentru ca apoi sa-ti poti justifica optiunile!
      Cine pe cine determina, de fapt?

      • S. MAX spune:

        Actiunile USL sunt fara precedent in ultimii 79 de ani in Europa – fiind similare actiunilor declansate de catre Adolf Hitler in Germania anului 1933 (Wikipedia, enciclopedia liberă:”In martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de împuternicire (Ermachtigungsgresetz), care prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii depline cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale”).

        Actiunile USL sunt fara precedent in ultimii 72 de ani in Romania – fiind similare actiunilor declansate de catre Ion Antonescu in anul 1940 (Wikipedia, enciclopedia liberă:”la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constitutiei și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara.”).

        Citeste textul integral pe http://www.petitieonline.com/apel_pentru_sesizarea_procuraturii

        • Hantzy spune:

          Exemplele dumitale arata modul in care puterea ii era luata unui organism eterogen si i-a facut-o cadou unui personaj politic: Hitler sau Antonescu.
          Nu pare a fi cazul de fata, cand, cel putin la nivel declarativ, lucrurile se petrec invers.
          Recunosc insa si nu o accept calcarea in picioare a Constitutiei, prin limitarea jurisprudentei CCR.

    • Sorin Max spune:

      Guvernul trebuie sa guverneze la zi, nu la seral, nu la fara frecventa!
      Guvernul trebuie sa guverneze in Romania, nu la Bruxelles!
      Guvernul trebuie sa guverneze romani nu partide politice! Guvernul este al romanilor nu al partidelor politice.
      Au jurat cu mana pe Biblie si pe Constitutie (conform art. 82 din Constitutie), citez:
      „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia,drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
      Cine-i plateste pe guvernanti? Poporul sau partidele politice?
      Problema este ca nu trebuie sa ne intereseze cine este la putere. Trebuie sa ne intereseze ce face puterea pentru noi!
      Trebuie sa ne intereseze viata noastra de zi cu zi: existenta locurilor de munca, locurile de munca sa fie cat mai bine platite, puterea de cumparare a leului sa fie cat mai mare, ce facem cu copiii nostri (unde invata, ce invata, unde lucreaza, unde locuiesc?).
      Pentru acest lucru trebuie sa amintim puterii ca trebuie sa faca tot ceea ce a promis si, pentru ca strigatul nostru sa se auda, semnati “APELUL PENTRU INDEXAREA VENITURILOR POPULATIEI (SALARII, PENSII, ALOCATII DE STAT PENTRU COPII, INDEMNIZAŢIE PENTRU CREŞTERE COPIL) SI PENTRU CRESTEREA SALARIULUI MINIM PE ECONOMIE!” :http://www.petitieonline.com/apel_pentru_indexarea_veniturilor_populatiei_salarii_pensii_al

  2. Sorin Fortiu spune:

    Multumesc pt. articol. Foarte clar si bine scris. Perseverati!

    @pam-pam: nu ai inteles chiar nimic!

    @moderatorii contributors.ro: poate veti lua in considerare varianta de-a nu mai posta toate comentariile anonimilor (postaci sau nu).
    Daca ai ceva de spus in agora publica, macar asuma-ti identitatea si nu te ascunde dupa un pseudonim! Sa stim si noi cine/ce are de spus.

    • Alius spune:

      De acord cu propunerea ta, privind publicarea sau nepublicarea comentariilor celor “anonimi”, dar cu o conditie: sa se publice si poza de buletin a celor ce posteaza comentarii, inclusiv amprentele digitale, sa fim siguri ca Sorin Fortiu este chiar un nume real, cu adresa, amprente, culoarea ochilor si nu doar un anonim ascuns sub un aparent nume real. Plus o declaratie pe propria raspundere ca acel comentariu apartine persoanei din buletin.

      • dusu spune:

        poate n ar strica prezentat un certificat cu IQ comentatorului,n ar mai aparea atitzia fortiu sa pierzi vremea citindui

      • cezar.prusac spune:

        corect zis! din nefericire pentru mine am gasit suficient de multe postari (in diverse locuri nici nu mai conteaza) care nu`mi apartin.

        cat priveste articolul eu as zice – mult prea multe cunvinte pentru a zice – basescu’i cel mai imaculat …

  3. vero spune:

    Domnule draga, analiza dvs.este lucida, fundamentata pe fapte si nu prevesteste nimic bun, pt. ca istoria se repeta. Trebuie sa apareti si la televiziunile libere sa explicati pe indelete incotro ne indreptam. Chiar daca dl. Basescu va fi inlaturat, trebuie sa scrieti si sa vorbiti in continuare pana la alegerile parlamentare.

    • barbu spune:

      problema e: cine mai ascultă?! dialectica rezultă dintre o minoritate scârbită, resemnată şi o majoritate anteno-otevistă, pentru care superlativul absolut în materie de valoare individuală şi succes social este cuprinsă în formula admirativă “e ‘oţ!”

  4. George spune:

    Excelent articol !

  5. Emil spune:

    Domnule Berari, nu înţeleg de ce toţi comentatorii dreptei ocoliţi cu seninătate păcatul primordial al lui Voiculescu, şi mă refer aici la bazele averii sale, banii ăia intraţi pentru mărfurile exportate în 1989, bani care nu au mai ajuns niciodată în conturile statului român. În loc de asta, de 8 (opt) ani auzim aceleaşi plăci zgâriate cu mogulii cei răi şi cei 3 (între timp au mai rămas 2, pe Patriciu l-aţi reevaluat toţi). Şi astea de acum sunt nasoale, dar eu unul zic că pălesc în faţa celor de atunci. Vă conjur, un punct de vedere, se poate?
    Sau e un teritoriu tabu pentru că o eventuală declasificare a arhivelor iepocii ar revela că unii dintre greucenii de azi ai dreptei săpau statul comunist din interior pe la diversele reprezentanţe comenciale din lumea imperialistă iar sursele primului lor meleon de dolari …..

    • barbu spune:

      … pentru că toate indiciile arată că, atunci când a apărut proiectul hibernal de lege al sănătăţii, patriciu s-ar fi împăcat cu băsescu!

  6. mircea spune:

    Un articol cu adevarat extraordinar… de o valoare istorica, as zice! O viziune admirabil de ampla si profunda! Felicitari, d-le Berari!

  7. cc spune:

    Nu este clar ce propuneti in locul votului universal! Am inteles ca va nemultumeste, ca prostul are acelasi vot ca si desteptul si ca doriti o mai mare putere pentru elite. Nu vad legatura cu situatia curenta unde Basescu este beneficiarul unui vot universal extins peste limita controlabilului daca ne referim la factorii geografici si demografici in care si-a castigat mandatele sau si le-a reconfirmat. Nu mi se pare corect sa aprobam / dezaprobam sistemul de accedere la conducere in functie de simpatia fata de o persoana. Daca va raportati la o idee sau un model politic ar fi fost de inteles. In alta ordine de idei, exemplele d-voastra sunt incomplete: nu nazismul si comunismul sunt exemplele extreme ci experienta socialismului francez in Indochina si revolutia maghiara a lui Bela Kun. Ambele au fost rodul actiunii elitelor, prima exprimand cea mai neagra pagina din istoria umanitatii iar a doua (slava Domnului ca a fost suprimata la timp) modelul coloniei europene de tip nou (parlament unicameral cu functii executive – soviet, secretar general confimat de un organism international). Suna foarte familiar cu ce ni se propune astazi iar daca inlocuim Parisul si Kominternul de atunci cu Consiliul European dr azi ghici cine e Pol Pot sau Kun?

    • barbu spune:

      în concluzie: cum o dai, tot rău iese. iarăşi dilema de a alege răul cel mai mic. în fond, băsescu a greşit imens, convins fiind că este de neclintit. cea mai mare eroare a fost aceea că şi-a îndepărtat toţi consilierii de bună calitate, rămânând cu mercenari-otrepe, care şi-o “trag” cu ceilalţi, ai părţii adverse..
      apropos, mai ştiţi care e momentul care a declanşat căderea bolovanului? ieşirea incalificabilă a preşedintelui împotriva lui raed arafat. cel care, prin competenţa şi autoritatealui morală, îşi permisese să pună piedică unei iniţiative legislative lacome şi nesimţite – băieţii deştepţi din sănătate.

  8. Pinno spune:

    Multumesc ca ne mai “culturalizati” d.p.v. al stiintelor politice! Ca sa analizezi faptele ai nevoie de “procesarea datelor” pe care nu le detine oricine. De aceea fac si eu apelul “scrieti domnilor, numai scrieti!” (cu argumente neparinice, cu date si fapte concrete, nu baliverne).

  9. euNuke spune:

    Un eseu excelent. In opinia mea capitalul necesar lansarii unui nou partid de dreapta ar putea veni si dinspre mediile de afaceri occidentale, in fond stramosii liberalilor au cautat capital de imagine tot in Europa si au reusit sa’l gaseasca si sa’l implanteze aici [ma refer la familia regala]. Nu’i nicio rusine sa ceri ajutorul, in conditiile urmatoare: 1] sa provina de la companii exclusiv europene, 2] donatiile sa fie transparente 3]singurele conditii externe acceptate sa fie legate de imbunatatirea legislatiei economice [fiscalitate, stabilitate normativa, regimul proprietatii*, impozitarea capitalurilor] 4]garantarea serviciului de monitorizare a fondurilor utilizate in campanii de promovare sau electorale. Sugestia mea nu e legata neaparat de subtirimea capitalului local, ci de gradul ridicat de presiune politica asupra lui, spre deosebire de cel extern, mult mai rezistent la santajurile mizerabile locale [desi, exista destule suspiciuni ca pana si marele capital corporatist ar fi fost haituit de potentatii bastinasi, din ambele clanuri]. Nu cred ca un astfel de partid ce ar beneficia si de sprijin extern, european, ar intampina vreo reactie de respingere din partea electoratului, poate cu exceptia unui segment agregat artificial si conditionat prin politicile de protectie sociala ale stangii, din fericire vremurile lui “noi nu ne vindem tara” au cam trecut, mentalitatea s’a schimbat si disperarea e din ce in ce mai mare, mai ales in randurile clasei mijlocii [cea neglijata politic si supusa raptului sistematic prin sute de taxe si impozite].

    *in special posibilitatea oferita cetatenilor europeni de a dobandi, in nume propriu, terenuri agricole in Romania [de'altfel singura metoda de a mai atrage ceva capital in tara precum si dezvoltarea unei piete de profil in care taranii saraciti ar putea beneficia de preturi apropiate de cele din occident]

  10. dusu spune:

    Bun articol!dar oare cine va garanteaza ca basescu nu va tergiversa si el,alinierea la standardele unui stat de drept?a facut ceva,dar foarte putzin si cred mai mult impins

  11. vlad spune:

    Luati legatura cu cei mintiti si comunicatile toate acestea: Martin Schultz : martin.schultz@europarl.europa.eu ; Barosso: jose.barosso@ec.europa.eu: Graham Watson, europarlamentar liberal care-l promoveaza in UE pe securistul Voiculescu si-i face lobby: graham.watson@europa.eu ; http://www.facebook.com/grahamwatsonmep; Peter Mario Kreuter: kreuter@suldost-institit.de; Anneli Ute Gabanyi: anneli.gabany@swp-berlin.org – ultimii doi sunt analisti care sustin fara limite usl si-i fac lui TB o campanie total negativa gen antena1, rtv,rotv si infitv., fara argumente, prin insinuari si fara probe.

  12. R.A.Muresan spune:

    Erata: “tot cea fost mai bun” trebuie corectat prin “tot ce-a fost mai bun”. Comentariul acesta poate fi sters.

  13. andrei spune:

    Scuze dar nu ma pot aptine. Poate aveti dreptate cu ce se va intampla, poate nu. Dar nu e niciun fel de certitudine. Doar daca nu sunteti cumva ghicitor. Plus ca e trist cum cineva care face asa parada de stiinta sa traga asa concluzii alandala. Poate n-ar strica sa ne gandim ca, daca chiar e asa de rau ce face USL-ul (si este dar parca nu chiar asa ca in articol), lucrul ar fi fost imposibil daca in Romania chiar ar fi functionat cum trebuie institutiile. Dar ele nu functioneaza cum trebui chiar conduse atat de mult timp de Traian Basescu pe care il laudati. Asa ca, cam greu cu acceptatul unui singur vinovat pentru situatia actuala, cel putin pentru mine.

  14. Grammaticus spune:

    D-voastra nu aratati decit slabe solutii; eu cred ca Romania, ca membra UE si NATO nu va fi lasata sa cada pe mina organizarilor de tip mafiot. Noi, care-am trait sub Ceausescu, si n-am plecat nici 90, nici in 91 si ne-am vazut de treaba cit am putut, nu vom sta deoparte, vom face ce putem.
    @serban_fortiu: eu poate nu doresc sa mi spun numele fiindca nu doresc sa stie colegii mei de la slujba, fie oportunisti josnici fie sub-mediocri psd-isti ce gindesc. Asa ca lasati-i pe postaci sa improaste cu venin, noi ne punem platosa bunului simt si a gindirii.

    • Tushi Lizi spune:

      Mulţumesc, aţi spus ceea ce şi eu cred pe acest subiect. In plus, mai cred că-s bune şi scandalurile la ceva: mai zărim câte puţin din feţele de aramă de sub măştile de plastic.

    • brod spune:

      bravos naţiune, hala să-ţi fie! s-o crezi dumneata, bobocule, că vine NATO să-ţi facă curat în bătătură. dacă ai fi un partener credibil de dialog, te-aş îndruma să vezi ce s-a întâmplat prin grecia şi turcia în perioada 1950-1980: lovituri de stat, războaie (cipru) şi multe altele.
      aşa că… stau şi mă întreb cum de ajung câte unii pe acest site fără sarcină de serviciu de la partid?….

  15. eugen chirovici spune:

    Felicitări, domnule Berari ! Nu doar că acest excelent articol trebuia scris încă de acum o lună, dar cred că “ideile sale principale”, ca să zic aşa, trebuie reluate, cât mai simplu şi mai percutant; şi acum, şi după 29 iulie, în toate mass media accesibile, în sfera virtuală; dar mai ales la mitinguri, simplu şi percutant, 5 fraze, 8 fraze (cel mult un minut de “explicaţii”: democraţie înseamnă separaţie şi echilibru al puterilor, nu tirania majorităţii, nu dominaţia unei puteri – de ex. majoritatea parlamentară – asupra celorlalte; dominaţia ei abuzivă, tirania majorităţii, duce la statul oligarhic, nu la statul de drept, adică la domnia fărădelegii, nu la domnia legii, adică la un grup de politicieni demagogi, mincinoşi şi ticăloşi care mint, fură şi calcă în picioare un popor credul). Trebuie arătat cum politicienii USL prostesc oamenii, falsificând democraţia; cred că trebuie spuse lucruri de genul “PONTA, PUNE GHILIMELE CITATELOR, NU DEMOCRAŢIEI !”, “AZI VĂ ESTE FURAT STATUL, MÂINE VĂ SUNT FURATE LIBERTATEA ŞI PÂINEA, A VOASTRĂ ŞI A COPIILOR VOŞTRI”, “AZI VOR SĂ VĂ SCOATĂ DIN EUROPA, MÂINE VOR SĂ VĂ-NCHIDĂ ÎN BARBARIE” etc.
    Încă o dată felicitări, domnule Berari.

    • barbu spune:

      să fie o simplă coincidenţă de nume, sau – prin distinsul domn chirovici, o anumită organizaţie (…) ar părea că-şi manifestă reţinerile faţă de ceea ce se întâmplă în ultimele luni în românia?

  16. crap spune:

    miza se cunoaste, la fel si traseul gaunos prin timp al partidelor istorice romanesti. ceea ce trebuie sa fie observat in primul rand e incapacitatea clasei politice romanesti de a coabita in partide de orientare diferita. inteleg natura catastrofala a aliantei actuale numita usl, dar nemultumirea populara nu a picat din senin, fara cauze reale, iar votul politic nu a insemnat o intamplare nefericita care ‘n-ar fi trebuit sa se intample’, ci o consecinta fireasca a unei perioade de proasta guvernare, fie ea si provocata de recesiune (pana la urma tot proasta ramane, semn cam direct al unei lipse de competenta), deloc rar ci obisnuit, mai ales daca ne uitam la valul de democratii occidentale care si-au schimbat ‘culoarea’ in ultima vreme.

    trebuie inteles ca progresele in independenta justitiei si in configurarea mai pregnanta a unui stat de drept nu valoreaza mai nimic, datorita perioadelor electorale care pot intrerupe continuitatea, daca nu se pastreaza cat de cat o protectie sociala chiar cu repercursiuni negative ulterioare ptr economia nationala. un fel de frate cu dracu’ pana treci puntea tradus in pastrarea multumirii populare pana la asigurarea parghiilor statului de drept. taierea salariilor si condamnarile in pripa, stimulate de miza schenghen, chiar inainte de alegeri, a aratat de fapt un mare infantilism politic al dreptei. nu stiu ce vreti sa justificati, tot infantilism ramane, si doar dreapta e de condamnat ca am ajuns in situatia asta idioata, la mana unui grup disperat, corupt si incompetent, dar cu puterea in mana si plini de ura. aici s-a vazut lipsa de pragmatism si experienta politica.

    • barbu spune:

      hai să fim serioşi când vine vorba despre coabitare. până în 2004, au coabitat perfect şi FSN, şi CDR şi PDSR.
      şi acum, dacă vedeaţi cum erau legaţi de scaune, la votarea moţiunilor de cenzură, parlamentarii PDL şi UNPR, veţi m recunoaşte cât erau ei de uniţi în cuget şi muget. de altfel, cu ajutorul lor a fost răsturnat băsescu. iar la referendum, tot aşa… chiar primarii şi liderii de organizaţii PDL vor dori să doarmă mult mai liniştiţi decât apostu – de la cluj – feriţi de bau-baul DNA.

  17. Vlad Ionescu spune:

    Este cel mai bun si mai complet articol pe care l-am citit de la momentul puciului. Mi se pare insa ca in interior nu exista, la nivelul elitelor (de orice fel, nu neaparat intelectuale) forte capabile sa stopeze acest mecanism. Iar la nivelul electoratului nu exista capacitatea de intelegere a acestor chestiuni. De altfel, nici in statele occidentale nu exista acest nivel de intelegere in randul maselor. Acolo elitele fac ca lucrurile sa nu depaseasca anumite limite. De aceea eu subscriu la ideea ca ne aflam intr-un moment istoric crucial si cred ca in aceste zile se decide soarta tarii pentru o lunga perioada de timp. Iar singura noastra sansa de salvare o reprezinta vointa elitei occidentale, manifestata prin institutiile U.E., de a ne tine in interiorul clubului intr-un moment in care si ei trec printr-o criza majora. Pe de alta parte nu pot sa imi reprim, in aceste momente de rascruce, furia fata de imensa oportunitate pe care Traian Basescu a irosit-o in acesti ani, ajutat de multi dintre noi care am preferat o atitudine noncritica fata de multiplele sale derapaje. Uitandu-ma in urma, vad ca am avut suficient timp pentru a face ca lucrurile sa devina, daca nu ireversibile, macar infinit mai greu de distrus. Nu stiu daca vom mai avea prea curand a doua sansa, sau daca nu o vom face praf si pe aceea.

  18. dorin valeriu spune:

    Excelent articol, felicitari ! Ar trebui discutat insa si despre modalitatea in care s-a reusit coagularea actualei majoritati parlamentare : mituire ? santaj ? promisiuni – inclusiv de imunitate ? amenintari ? Ca si despre calitatea parlamentarilor (inclusiv ai PDL) care-au putut fi manipulati prin aceste “metode” !

  19. Teo spune:

    Corect si documentat articol, rara aviz chiar si pe Contributors. Din păcate de la revoluția franceza încoace tentatia de a folosi multimile abrutizate si paupere ca argument politic a rămas constant o arma mai ales a stangii, dar si a extremelor in general. In disputa cine face istoria, masele sau elitele, sta de fapt esenta democratiei. Fără elite educate si cu un sistem de valori democratic nu exista exemple de state de succes. Dacă asertiunea aceasta este corecta nu avem mari speranțe pentru România deceniilor următoare. Fără o populatie cu un nivel economic decent, care sa nu depinda de diferite si multiple forme de ajutor de stat, nu avem cetățeni; când nu te interesează devalorizarea masiva a leului si inflația, pentru ca nu ai economii si nu ai mare lucru de pierdut, nu te revolta nici măsurile care au dus rapid la aceasta situație si nu încerca sa vezi cine este responsabil de ele. Ca atare dacă ar trebui sa aleg acum, cum deja mulți dintre cunoscuți mei o fac deja, cred ca soluția pe termen scurt si mediu pentru un trai decent este emigrarea rapida, cât se mai poate (pt. Ca in ritmul asta e posibil ca din 2013 Ponta&co sa dea o OUG prin care sa interzică sub diferite forme asta, sau sa o facă foarte costisitoare)

  20. eugen chirovici spune:

    Domnule Vlad Ionescu, dacă “este cel mai bun si mai complet articol” pe care l-aţi citit de la momentul puciului şi gândiţi aşa cum scrieţi mai departe, atunci, sorry, cred că sunteţi cel puţin nedrept când vorbiţi de “multiplele derapaje” ale lui Traian Băsescu, care nu e Fecioara Maria, dle Ionescu, e om, dar e un şef de stat profund responsabil, cu viziune corectă şi un caracter puternic care îşi asumă materializarea acestei viziuni în proiect istoric şi politici corespunzătoare pentru realizarea eficace a proiectului, în aceste vremuri nenorocite de schimbare de paradigmă istorică (la noi) şi criză globală majoră (eu mă uit şi în gura acestei casandre antipatice cu numele Nouriel Roubini, parcă născut dintr-o bizară încrucişare a Mamei Omida cu Tata Marx !). Deci care “derapaje”, domnule Ionescu? Aţi uitat reacţia din parlament la condamnarea comunismului? Credeţi că doar au făcut gură şi circ şi după aia s-au dus încântaţi să dea bărcuţe de hârtie pe râu în jos? Nu vedeţi ce-au făcut tot timpul de-atunci încoace? Credeţi că Felix toarce şi doarme liniştit? Nu credeţi că Traian Băsescu a avut în faţă, are şi o să aibă câte zile o avea o rezistenţă feroce din partea felicşilor? Că ura lor ştie s-o suporte, cu rezistenţa, frânele şi tălpile e mai greu; ghionturile, îmbrâncelile, pumnii şi scoaterile în mantinelă sunt “multiple derapaje”? Nu cred că aşa credeţi; cred că v-a luat un pic şi pe Dvs. valul modei nemernice (“hai să-l bălăcărim, dă-l dracului de marinar”) care leagănă oamenii (slabi) de o bună bucată de vreme, clătinându-le uşor poziţia dreaptă.
    Hai să ne-nţelegem: nici dacă ar fi avut nu două, ci douăzeci de mandate (Doamne fereşte !, pentru el şi pentru noi, de 20 de ori Doamne fereşte !!), Traian Băsescu n-ar fi putut “face totul”, asta o face doar poporul, cu elitele lui, cum bine spuneţi – şi cere timp, nu le poţi face pe toate deodată; şi trebuie început cu… începutul (un panseu gigea :) , un fel de “iarna nu-i ca vara”). În opinia mea priorităţile lui Traian Băsescu au fost corecte: 1. asigurarea independenţei şi forţei Justiţiei (stat de drept, pe fundaţia separării REALE şi echilibrului puterilor) – iar restul priorităţilor sunt consecinţele logice… Asta i-a înnebunit. Şi când o prinzi în colţ, fiara atacă; din cauza “multiplelor derapaje”? Haideţi, domnule Ionescu, zău aşa…

    • Vlad Ionescu spune:

      Daca toti cei care se impotrivesc pucistilor ar fi ca dumneavostra nu m-as alatura lor si nu as vota impotriva demiterii. Acest mod de gandire si comportament, necritiic si nerational, ne-a adus in aceasta situatie limita. Mai bine v-ati abtine, macar pana la referendum, fiindca faceti mai mult rau.

    • barbu spune:

      ionescu, popescu, popa prici, dăscălimea…?!

  21. eugen chirovici spune:

    Teo (excelent comentariu) aduce în discuţie statele de succes. Good point, Teo ! Riscul cel mare al României, acum, este ca ea să devină ceea ce se cheamă “un stat eşuat” – e un risc real şi nu-ţi trebuie două vieţi de decident politic ca să obţii o asemenea oribilă performanţă !
    Ce este un stat eşuat? Uitaţi-vă pe hartă, dragilor…

  22. Catalin spune:

    Educatia nu te apara de prostie. Se zice. De cand este un referendum “lovitura de stat”?
    Ca nu va plac personajele inteleg, dar simplul fapt ca ati studiat mai mult domeniul nu va face si drept – sau sa zic “cinstit”, citand din Base!
    Nu mor nici eu de dragul lor…dar pina la a spune cele de mai sus, e cale lunga monser! Sa-mi spui ca mama hotilor e Alba ca Zapada…dupa ce-ti tii amanta in posturi, fica…nu mai zic, sustii ca tu a facut independenta justiei! Lucrez cu ei din 2006….si am vazut si de unii si de altii ( judecatori si procurori) si ce se intampla de 4 ani incoace este de nedescris! Si nici nu am de gand sa o fac. Nu e treaba mea. Dar stiu si este destul pentru mine.
    Oricum mi-a facut placere sa va citesc articolul. FInalul in care argumentati de ce Base este “Statul de drept”…si altele…nu ma conving de fel. Ba mi se par chiar aiuritoare, ca si cum ati scrie pentru cei ce nu stiu sa-si faca singuri o cerere de concediu. Sincer, am avut senzatia ca imi jigniti inteligenta.
    Dar va respect punctul de vedere si, nu-i asa, voi lupta pentru ca dumneavoastra sa puteti fi in dezacord cu mine sau eu cu dvs ori de cate ori veti dori :)
    Cu stima.

  23. George Gafencu spune:

    Felicitari, domnule Beraru, un articol excelent!

    Stilul Dv e perfect pentru un articol cu tematica prezentata. Un singur lucru l-ar face si mai bun. Banuiesc ca ati citit cate ceva din operele lui Nicolae Iorga. Istoricul nostru national era un om de geniu cand prezenta cate ceva. Avea marele dar al prezentarii in care parca aducea trecutul la viata, avea descrieri foarte vivide. Prin stilul de comunicare reusea sa atraga si audiente care nu erau interesate de istorie.

    Am avut si eu un profesor de calibrul asta la facultate, Radu Voinea, fost presedinte a Academiei Romane. Nu aveam eu nici in clin nici in maneca cu un curs de mecanica, insa avea un stil foarte captivant de a preda care acapara audienta.

  24. Bogdan spune:

    O intrebare: poate presedintele interimar (la randul lui, banuiesc, urmand functia de presedinte, apolitic), sa faca propaganda politica, i.e. campanie electorala pentru demiterea presedintelui suspendat, asa cum se intampla? Mai mult decat atat, la Timisoara a mai si declarat ca e in campanie electorala.

  25. Calinul spune:

    Auzi Cornele, cand scrii

    “Indiferent de asumarea (care poate fi cât se poate sinceră) a pluripartidismului şi democraţiei, stânga de ieri, de azi şi de mâine rămâne o opţiune politică cu un grad intrinsec de risc.”

    te gandesti si la SPD, la laburisti sau la partidul lui Francois Hollande? Cum pot sa comiti asemenea absurditati?

    Sa zicem ca te referi doar la PSD. Pai, Cornele, ce-are PSD cu stanga? Ai vazut tu multe masuri luate de PSD care sa nu se potriveasca cu doctrina neoliberala? Ia arunca o privire pe proiectul lor de lege a sanatatii, sa vezi privatizare, si diferente minime fatza de propunerea PDL-ului.

    Frate, zi ca-ti place de Basescu, si ca ti se pare ca mafia USLista e mai hrapareata decat mafia lui Basescu. Si e OK. Dar nu-mi veni cu povesti din astea dezlanate, care nu se leaga deloc. Si mai ales, jenant mi se pare sa inchei cu un ‘talking point’ – mi-e destul sa deschid facebook-ul si sa vad reclama platita cu Presedintele si citatul din Burke. Pai chiar asa, fratele meu, la comanda? Cu cuvintele ‘de campanie’?

  26. barbu spune:

    dacă trecem peste unele neglijenţe stânjenitoare de exprimare şi de gramatică, demonstraţia e valabilă.
    speranţa dislocării oligarhiei care va prelua puterea din 30 iulie (căci, să fim serioşi, băsescu n-are nici o şansă – el s-a compromis, iar oamenii sunt apatici şi dezorientaţi) va sta, din neorocire, în coagularea unor curente extremiste, de tipul mişcării legionare. şi aceea a apărut ca reacţie a oamenilor conştienţi şi exasperaţi la abuzurile făţarnic-nesimţite ale politicienilor. dată fiind precaritatea condiţiilor economice, o explozie populară devine, în următorii 1-2 ani, nu doar posibilă, dar şi destul de probabilă. depinde cine va fi pregătit, asemeni FSN.ului din 1989, să o înşface.

    • eugen chirovici spune:

      1. Nu sunt de acord că n-are şanse. Are. Şi-apoi, aveţi un punct slab în comentariu: “oamenii sunt apatici” – păi dacă sunt apatici nu vin la vot, da? :) E uşor de-nţeles…
      2. Dacă, Doamne fereşte !, din 30 iulie va fi cum vă temeţi Dvs., subscriu şi eu, dar cu o observaţie: cred că va fi mult mai rău decât vă imaginaţi…

  27. Gabi spune:

    Mult scris, istorie la greu … foarte fain.
    Deci duminica il suspendam totusi pe Basescu, apoi continuam cu filosofiile da?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Corneliu Dan Berari


Corneliu Dan Berari

Corneliu Dan Berari a studiat filosofie, ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Manchester, Universitatea Central Eu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)