Home » Dezbatere »Justitie/Ordine publica »Sinteze » Citesti:

Despre o inerţie politică (şi constituţională): Preşedintele României parte a puterii executive.

Madalin-Irinel Niculeasa iulie 3, 2013 Dezbatere, Justitie/Ordine publica, Sinteze
2 comentarii 1,399 Vizualizari

Revizuirea Constituţiei, procedură în curs a ridicat din nou în sfera discuţiilor apartenenţa (istorică în accepţiunea Consiliului Legislativ) a Preşedintelui României la puterea executivă. Îndrăzneală Comisiei de Revizuire a Constituţiei de a plasa instituţional, Preşedintele României în afara puterii executive a fost sancţionată atât politic cât şi juridic.

Nici politic dar nici juridic explicaţiile nu sunt îndestulătoare aceasta inclusiv în contextul actualului cadru constituţional. În avizul Consiliului Legislativ publicat aici http://www.hotnews.ro/stiri-politic-15108747-consiliul-legislativ-seful-statului-este-parte-puterii-executive-alaturi-premier-nu-poate-pierde-acest-statut.htm se argumentează în acelaşi fel inerţial: „Într-o formulare generică, în doctrina românească s-a apreciat că toate atribuţiile preşedintelui României care nu privesc sarcinile de reprezentare a statului şi, respectiv, de «mediere între puterile statului, între stat şi societate» sunt atribuţii din sfera executivului. Faţă de cele de mai sus, teza finală, care detaliază principiul separaţiei puterilor în stat, ar trebui eliminată”.

Anticipând concluzia, noi apreciem că inclusiv în limitele actualei Constituţii Preşedintele României nu face parte din puterea executivă. Aşezarea Preşedintelui României în afara puterilor constituite în stat conferă substanţa necesară şi obiectivitatea (dorită sau nu de legiuitorul constituant) imperativă pentru atribuţiile Preşedintelui.

Literatura de specialitate1 a stabilit la unison că autoritatea executivă este formată din Guvern şi Preşedintele României.

Din punctul nostru de vedere, o astfel de afirmaţie categorică este dificil de fundamentat juridic, în condiţiile în care art. 80 din Constituţie este destul de lacunar în ceea ce priveşte funcţia Preşedintelui în stat. În acord cu prevederile legale anterior menţionate, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării [alin. (1) al art. 80], în timp ce art. 80 alin. (2) stabileşte următoarele: Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Din prevederile constituţionale mai sus arătate rezultă următoarele caracteristici ale funcţiei de Preşedinte al României: (1) reprezintă statul român, în domeniile în care constituţional a primit atri­buţii de reprezentare (de ex., în domeniul politicii externe, în domeniul apărării etc.). Calitatea de reprezentant al statului român este strict delimitată de atribuţiile conferite de lege, în sensul că Preşedintele nu are calitatea de reprezentant general al statului roman; (2) este garantul indepen­denţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Din păcate, exercitarea acestui rol este serios circumstanţiată de atribuţiile conferite de lege Preşedintelui României; (3) este garantul respectării Constituţiei, în sensul că urmăreşte modalitatea în care celelalte autorităţi constituite în stat respectă prevederile constituţionale. În acest sens, poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la legile adoptate de Parlament sau cu privire la conflictele de natură constituţională dintre autorităţile publice; (4) este garantul funcţionării în condiţii de legalitate şi eficienţă a autorităţilor publice. Din punctul nostru de vedere, „buna funcţionare” acoperă atât funcţionarea eficientă, în termeni economici, cât şi funcţionarea legală a autorităţilor publice; (5) exercită funcţia de mediere între puterile statului, respectiv între puterea executivă, legislativă şi judecătorească. Exercită funcţia de mediere între stat şi societate.

Istoric, rolul Preşedintelui/Regelui din punct de vedere constitutional a fost reliefat de prevederile constituţiilor din 1866, 1923, 1938, 1948, 1952 si 1965. Constituţia din 18662, prin art. 31, stabileşte că Puterile Statului emană de la Naţiune. Puterea legislativă este reprezentată de Domn şi Reprezentanţa Naţională, puterea executivă de către Domn, iar puterea judecătorească de instanţele judecătoreşti (art. 31, art. 32, art. 35 si art. 104). Este important de precizat că această Constituţie nu menţionează în mod expres principiul separaţiei puterilor în stat, deşi menţionează tripticul celor trei puteri. În schimb, acest act normativ, asemenea Constituţiei USA în vigoare, menţionează în mod expres organele ce for­mează cele trei puteri constituite în stat, tehnică de natură să înlăture orice demers de interpretare cu privire la apartenenţa unui organ sau altul la una sau alta dintre puterile în stat. Constituţia din 19233, dispune prin art.33, asemenea art. 31 din Constituţia din 1866, că puterile statului emană de la Naţiune, iar puterea legislativă (art. 34) este formată din Rege şi Reprezentanţiunea Naţională, puterea executivă din Rege (art. 39), în timp ce puterea judecătorească este formată din instanţele judecătoreşti. Şi în acest caz există o delimitare clară a organelor ce fac parte dintr-una sau alta dintre puterile constituite în stat. Constituţia din 19384, stabileşte că puterea legislativă este formată din Rege prin intermediul Reprezentanţiunii Naţionale (art. 31), puterea executivă din Rege (art. 32), iar puterea judecătorească din instanţele judecătoreşti. Constituţia din 19485, stabileşte prin art. 3 că puterea de stat emană de la Popor, care exercită puterea prin organe reprezentative. Art. 38 din acest act normativ dispune că Marea Adunare Naţională este unicul organ legiuitor, iar art. 66 dispune că organul suprem executiv şi administrativ este Guvernul. Preşedintele Republicii este Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, ceea ce înseamnă că în acest sistem Preşe­dintele face parte din puterea legislativă. Deşi nici această Constituţie nu menţionează în mod expres principiul separaţiei puterilor în stat, menţionând organele ce formează cele trei puteri constituite în stat, atribuie efecte juridice acestui principiu. Constituţia din 19526, stabileşte prin art. 23 că Marea Adunare Naţională este unicul organ legiuitor, iar Consiliul de Miniştri este organul suprem executiv. Preşedintele Republicii este Preşedintele Marii Adunări Naţionale. Constituţia din 19657, vorbeşte despre faptul că poporul este deţinătorul suveran al puterii, pe care o exercită prin Marea Adunare Naţională. Aceasta din urmă reprezintă organul suprem al puterii de stat, sub conducerea şi controlul căruia îşi desfăşoară activitatea toate celelalte organe de stat. Art. 42 stabileşte că Marea Adunare Naţională este unicul organ legiuitor, ce exercită inclusiv controlul constituţionalităţii legilor. Consiliul de Miniştri este organul suprem al administraţiei de stat. Acest act normativ de natură constituţională consacră în mod expres principiul unităţii puterii în stat, din moment ce stabileşte că Marea Adunare Naţională este organul suprem al puterii de stat, iar celelalte organe se află sub cârmuirea acesteia.

În baza actelor normative de natură constituţională, anterior menţionate, putem concluziona următoarele: (a) Preşedin­tele/Domnul/Regele a fost poziţionat în mod expres în cadrul uneia dintre puterile constituite în stat; (b) Preşedintele/Domnul/Regele a făcut parte, pe rând, din puterea legislativă (de cele mai multe ori), din puterea executivă sau din puterea unică constituită în stat.

Revenind la dreptul pozitic, astfel cum rezultă din caracteristicile mai sus menţionate, rolul Preşedintelui în democraţia constituţională8 are legătură cu echilibrul autorităţilor publice şi al puterilor în stat. În acest sens este şi Avizul Consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012 privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, în acord cu care “Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maxima eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate“. Dacă ţinem seama şi de faptul că acesta a fost unul dintre motivele care a stat la baza suspendării Preşedintelui României de către Parlament, nu putem concluziona altfel decât că această poziţie este fundamentală pentru funcţia de Preşedinte. Preşedintele urmăreşte respectarea Constituţiei de către toate autorităţile publice, veghează ca autorităţile publice să îşi exercite atribuţiile în condiţii de legalitate şi eficienţă, mediază între puterile statului precum şi între stat şi societate. Urmărind modalitatea de func­ţionare a autorităţilor publice, în rândul cărora intră atât Parlamentul, cât şi Guvernul, atât Consiliul Legislativ, cât şi instanţele judecătoreşti, Preşedintele nu-şi poate însuşi calitatea de aparţinător al uneia dintre puteri, căci, aşa cum am arătat mai sus, acestea din urmă funcţionează în acord cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Este greu de încadrat funcţia de Preşedinte în cadrul puterii legislative, căci nu presupune niciun fel de atribuţii în acest domeniu, în ciuda faptului că Preşedintele poate emite decrete prin care îşi duce la îndeplinire atribuţiile constituţionale. De asemenea, în niciun caz nu poate fi încadrată această funcţie în cadrul puterii judecătoreşti, întrucât, în afara participării la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, a numirii judecătorilor inamovibili şi a solicitării privind începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor, niciuna dintre atribuţiile Preşedintelui nu se află în proximitatea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Caracteristica principală a puterii executive constă în aplicarea legii sau în crearea condiţiilor specifice executării legii. Preşedintele, prin atribuţiile conferite de lege, participă la îndeplinirea acestei funcţii a statului în mod nesubstanţial şi având un rol semiactiv şi subsidiar, în sensul că poate adopta măsuri de natură să ducă la executarea legii; în niciun caz Preşedintele nu are atribuţii de primă reglementare a raporturilor sociale, indiferent de natura acestora. Urmărind respectarea Constituţiei, funcţionarea eficientă a autorităţilor publice şi realizarea medierii între puterile statului, Preşedintele execută prevederile constituţionale. Poate exercita aceste atribuţii în mod direct, şi în lipsa unei prevederi legale care să dezvolte aceste prevederi legislative, întrucât nu face parte din puterea executivă pentru a avea nevoie de o lege care să-i delimiteze câmpul de acţiune. Între prevederile consti­tuţionale şi exercitarea atribuţiilor conferite de Constituţie nu se interpune nicio dispoziţie legală cu rol primar; atribuţiile Preşedintelui sunt conferite de Constituţie, nu de către puterea legiuitoare.

Illo tempore, au fost identificate ca fiind funcţiile statului funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia judecătorească. Legislativ, aceste funcţii au fost consacrate ca fiind puteri în stat, în sensul că puterea publică a poporului transmisă/delegată statului este împărţită între cele trei organe menţionate. Totalitatea acestor puteri constituie statul. Organele care nu fac parte din trihotomia menţionată sunt, de asemenea, parte integrantă a statului, însă modalitatea în care acestea se raportează la dihotomia suveranităţii – naţională sau statală – este diferită. Spre exemplu, Curtea de Conturi, deşi nu face parte din nicio putere constituită în stat, exercită suveranitatea statală. Curtea Constituţională, la rândul ei, nu este parte integrantă a trihotomiei menţionate, însă contri­buie în mod decisiv la realizarea echilibrului între elementele trihotomiei, exercitând o parte din suveranitatea statală. Singurul organ care face parte dintr-o putere constituită în stat, exercitând totodată şi suveranitatea naţională, este Parlamentul, care, prin prisma dublei sale naturi juridice, exercită atât suveranitatea statală, atunci când îşi îndeplineşte atribuţiile din materia legiferării, cât şi suveranitatea naţională, atunci când activează în calitatea sa de organ reprezentativ al poporului român.

Preşedintele exercită suveranitatea naţională atunci când activează în calitate de organ repre­zentativ al poporului român, respectiv exercită suveranitatea statală, fără a fi organ al vreunei puteri constituite în stat, atunci când contribuie în mod direct la autoguvernarea statală sau la exercitarea independenţei statului român în raporturile de drept internaţional. Astfel, prin atribuţiile din domeniul politicii externe, respectiv prin cele din domeniul apărării, Preşedintele contribuie în mod decisiv la autoguvernarea statală.

Atunci când legiuitorul a stabilit că Preşedintele reprezintă statul român, coroborând această calitate cu atribuţiile conferite, noi considerăm că acesta a avut în vedere aspectul extern al suveranităţii statale, respectiv capacitatea de a încheia tratatele, negociate de Guvern, pe care apoi le supune ratificării Parlamentului. Aşa cum reiese de mai sus, suveranitatea statală poate fi exercitată inclusiv de către organe care nu fac parte din puterile constituite în stat, iar Preşedintele constituie un astfel de caz. Preşedintele nu face parte din puterea executivă întrucât nu are niciun fel de atribuţii în această direcţie. Faptul că Preşedintele numeşte Guvernul, după ce, în prealabil, acesta din urmă a fost validat de Parlament, nu-i conferă calitatea de parte integrantă a puterii executive; deşi numeşte judecătorii, nu aparţine puterii judecătoreşti.

De asemenea, argumentul conform căruia Preşedintele poate solicita angajarea răspunderii penale a miniştrilor nu contribuie cu nimic la fundamentarea soluţiei de mai sus, întrucât această atribuţie se încadrează în scopul mai larg stabilit de Constituţie, respectiv vegherea la buna funcţionare a autorităţilor publice. De altfel, dacă vom analiza cu atenţie atribuţiile Preşedintelui, vom observa că toate acestea se încadrează în rolurile stabilite de art. 80 pentru acest organ. În acelaşi sens trebuie menţionate şi prevederile art. 84 alin. (1) din Constituţie, în acord cu care, pe durata mandatului, Preşedintele României nu poate face parte din niciun partid politic. O astfel de interdicţie nu există nici pentru primul-ministru şi nici pentru ceilalţi membri ai Guvernului. În aceste condiţii, în care, cel puţin teoretic, primul-ministru poate face parte dintr-un partid politic, în timp ce Preşedintele nu poate avea această calitate, este greu de admis cum pentru reprezentanţii aceleiaşi puteri interdicţia în cauză se aplică diferenţiat.

Numirea Guvernului, numirea judecătorilor şi dizolvarea Parlamentului9 constituie pentru Preşedinte atribuţii care îl aşază în afara puterii executive, în sensul că acestea nu au nicio legătură cu rolul puterii executive – de a executa dispoziţiile legale sau de a organiza executarea acestora. Atribuţiile menţionate exclud funcţia de Preşedinte al României din împărţirea trihotomică – putere executivă, putere judecătorească, putere legislativă –, în sensul că aceasta nu se înca­drează în niciuna dintre puterile menţionate.

Cum poate un organ al aceleiaşi puteri să numească un organ al aceleiaşi puteri? Cum este respectat echilibrul puterilor în stat, în situaţia în care un organ al puterii executive poate să dizolve însăşi puterea legislativă? Cum poate puterea executivă, prin unul dintre organele sale, să numească membrii puterii judecătoreşti? Fără îndo­ială că, dintr-un anumit punct de vedere, se poate susţine că aceste situaţii se circumscriu noţiunii de colaborare a puterilor în stat. Din perspectiva noastră, aceste situaţii, prin importanţa consecin­ţelor pe care le produc, în niciun caz nu pot fi asimilate noţiunii de colaborare, întrucât această noţiune presupune că cele două puteri se alătura una alteia pentru a atinge un scop comun. În speţă, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât cele două puteri se află în raporturi de determinare, iar nu de conlucrare, în sensul că una determină existenţa celeilalte. Astfel, dacă admitem că Preşedintele României face parte din puterea executivă, vom observa că aceasta din urmă, atunci când se implică în dizolvarea Parlamentului, afectează chiar existenţa puterii legislative. La fel stau lucrurile şi în ipoteza în care Preşedintele numeşte judecătorii, membrii puterii judecătoreşti. Singura interpretare posibilă, care să dea consistenţă substanţială atribuţiilor preşedintelui şi să respecte substanţialitatea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, constă în poziţionarea funcţiei de Preşedinte al României în afara celor trei puteri constituite în stat.

Faptul că decretele emise de Preşedintele României în considerarea anumitor atribuţii constituţionale sunt contrasemnate de către primul-ministru nu poate duce decât la concluzia că funcţia de Preşedinte nu face parte din puterea executivă. Dacă această funcţie s-ar circumscrie puterii executive, ar trebui să admitem că toate decretele Preşedintelui ar trebui să fie contra­semnate de către primul-ministru, lucru care nu se întâmplă, pentru că dispoziţiile constituţionale stabilesc în mod limitativ decretele supuse procedurii de contrasemnare. Dacă vom analiza decretele supuse contrasemnării, vom observa că legiuitorul constituant a avut în vedere doar anumite atribuţii din sfera politicii externe, din domeniul apărării, măsurilor excepţionale, respectiv cele din materia suveranităţii discreţionare.

1 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, op. cit., p. 16.

2 Publicată în M.Of. nr. 142 din 13 iulie 1866

3 Publicată în M. Of. nr. 282 din 29 martie 1923

4 Publicată în M. Of. nr. 48 din 27 februarie 1938

5 Publicată în M. Of. nr. 87bis din 13 aprilie 1948

6 Publicată în M. Of. nr. 180 din 27 septembrie 1952

7 Publicată în M. Of. nr. 1 din 21 august 1965

8 Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

9 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Ed. Actami, Bucureşti, 1999.

Despre o inerţie politică (şi constituţională): Preşedintele României parte a puterii executive.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. pragmatic spune:

    deci ca sa simplific: decretele diverse semnate de presedinte n-au nicio valoare? daca nu reprezinta niciuna din puterile cunoscute, atunci a semnat hartii fara valoare? a desemnat un premier, a numit ministri, a cerut re-examinarea legilor……
    Straniu punct de vedere!
    Un arbitru de fotbal nu are puteri exdecutive? cvand elimina un jucator, cand DECIDE ca s-a terminat timpul de joc?
    Stranie interpretare!

  2. Mihai Damian Mihai Damian spune:

    “Dacă ţinem seama şi de faptul că acesta a fost unul dintre motivele care a stat la baza suspendării Preşedintelui României de către Parlament, nu putem concluziona altfel decât că această poziţie este fundamentală pentru funcţia de Preşedinte. ”

    Nu, nicidecum. Presedintele nu a fost suspendat fiindca nu a respectat constitutia ci din motive politice, lucru admis chiar de initiatorii demersului. Altiminteri un articol lung care incearca sa demonstreze (neconvingator) ca presedintele nu face parte din nici o putere. Ramane o intrebare scurta : ce rost are sa alegi prin vot popular un presedinte cu rol decorativ ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Madalin-Irinel Niculeasa


Madalin-Irinel Niculeasa

Madalin-Irinel Niculeasa este avocat specializat pe probleme de taxe, regulatory si drept constitutional, fiind doctor in drept fiscal. Timp de peste 11 ani a fost avocat si parten... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)