Home » Dezbatere »Educatie »Opinie » Citesti:

Despre păcat şi educaţia morală

Gheorghe Ștefanov februarie 21, 2014 Dezbatere, Educatie, Opinie
32 comentarii 2,512 Vizualizari

Sunt păcate şi păcate. Creştinii catolici disting între păcatele obişnuite şi păcatele capitale sau “de moarte”, cum ar fi, printre altele, violul. Cel care comite un păcat capital poate fi, totuşi, iertat, dacă se pocăieşte în timpul vieţii pentru fapta comisă. Ortodocşii nu adoptă distincţia, considerând, între altele, că aceasta le poate dăuna credincioşilor care, văzând că păcatul lor nu se află pe lista păcatelor capitale, l-ar putea trece mai uşor cu vederea.

Totuşi, atât ortodocşii, cât şi catolicii recunosc existenţa unui păcat de neiertat sau “etern”. Noi îi spunem “a lua în deşert numele Duhului Sfânt”. O blasfemie care vizează Duhul Sfânt nu mai poate fi iertată niciodată. Persoana care dă glas blasfemiei (înţelegând, desigur, ce spune) ratează definitiv mântuirea.

Totul a pornit de la un episod relatat de către doi dintre evanghelişti (Marcu 3 şi Matei 12). E vorba, pe scurt, despre momentul în care anumiţi farisei din Ierusalim pun vindecările miraculoase şi exorcizările realizate de Iisus pe seama unui duh rău. Nu orice duh rău, ci căpetenia demonilor, Beelzebul.

După înţelegerea mea, Iisus argumenează prin reducere la absurd. Să presupunem că fariseii ar avea dreptate. Dar dacă Satana ar permite ca puterea unui demon să acţioneze împotriva altor demoni, ar avea o împărăţie dezbinată. Iar dacă ar avea o împărăţie dezbinată, atunci ar putea să nu mai aibă nici o împărăţie. Satana ar trebui să fie o persoană complet iraţională, ceea ce contrazice ideea că toţi îngerii, chiar şi cei căzuţi, sunt înzestraţi cu raţiune. Prin urmare, interpretarea fariseilor e greşită.

Iar apoi Iisus adaugă (acest lucru fiind consemnat nu numai de Marcu şi Matei, ci şi de către Luca): “Adevăr vă grăiesc, că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi blasfemiile câte vor fi blasfemiat, dar cel ce Îl va blasfemia pe Duhul Sfânt nu are iertare în veac, ci vinovat este de păcat veşnic.” (Marcu: 3:28-29, vezi şi Matei: 12:31-32, Luca: 12:10)

Totuşi, nu e limpede de ce a spune ceva urât despre Duhul Sfânt ar trebui să fie un păcat de neiertat. Mărturisesc că nu ştiu ce susţin credincioşii ortodocşi despre asta, dar o justificare teologică, dată de Papa Ioan Paul al II-lea (şi asimilată în Catehismul Catolic la articolul 1864) este că iertarea divină e acordată de Iisus Hristos prin harul Duhului Sfânt, iar cei care hulesc Duhul Sfânt exprimă, în mod simbolic, refuzul de a fi iertaţi. Ei închid cu bună ştiinţă, ca să zicem aşa, poarta prin care ar putea sosi iertarea.

Sunt, desigur, diferenţe între a blasfemia şi a huli. Interpretări diferite ale textelor din evanghelii circumscriu mai restrâns sau mai larg sfera păcatului etern. E sigur cel puţin un lucru, însă. Un credincios creştin care ajunge să creadă că faptele lui Iisus sunt de fapt lucrări diabolice şi care, din perspectiva doctrinei creştine, a ajuns să creadă că Duhul Sfânt, prin harul căruia lucrează Hristos, e diabolic, dacă îşi şi exprimă această credinţă în public, comite un păcat de neiertat.

Să presupunem acum că un asemenea credincios exprimă opinia că Duhul Sfânt e diabolic în public, dar o face adresându-se unor atei. Pe aceştia opinia respectivă nu îi poate leza în nici un fel. Credinciosul din povestea noastră a comis un păcat de neiertat, dar nu pare să fi făcut nimic imoral.

Iar dacă ne întoarcem la păcatele obişnuite (sau la cele capitale, în versiunea catolică), lista e mult mai lungă. Pentru creştini e un păcat grav să fii nu numai ateu, ci şi agnostic, dar noi nu spunem, în mod obişnuit, că ateii sau agnosticii sunt imorali doar fiindcă sunt atei sau agnostici. Când judecăm moral avem în vedere faptele oamenilor, nu convingerile acestora. Agnosticii, de altfel, nu cred că Dumnezeu nu există, ci doar că problema existenţei lui Dumnezeu depăşeşte limitele cunoaşterii omeneşti. Cum poate fi o astfel de opinie, chiar dacă ar fi greşită, imorală?

Tot un păcat grav e şi idolatria, dar de idolatrie pot fi acuzaţi toţi credincioşii de alte religii decât cea creştină. Ar fi ciudat, însă, să considerăm că Gautama Buddha, Sri Adi Shankaracharya sau Wang Chongyang au fost persoane imorale doar fiindcă nu au fost creştini. Mai mult decât atât, exprimarea unor asemenea opinii ar putea ea însăşi să constituie o jignire la adresa anumitor persoane de altă religie decât cea creştină.

Dacă foloseşti pâinea de la împărtăşanie pentru a-ţi hrăni peştii de acvariu, comiţi un sacrilegiu (iar dacă eşti creştin catolic rişti să fii excomunicat), deşi, din nou, dacă atunci când făcând asta nu jigneşti pe nimeni (fiindcă nimeni nu află ce ai făcut), nu ai făcut nimic imoral. La fel, dacă foloseşti medicamente în alte scopuri decât cele terapeutice comiţi un păcat (ne putem gândi, de pildă, la Viagra), deşi, chiar dacă ar fi medicamente care îţi pun în pericol sănătatea, e discutabil că oamenii au datorii morale faţă de propria lor sănătate, mai ales atunci când deteriorarea sănătăţii lor nu ar afecta pe nimeni altcineva.

Ura sau invidia care te fac să-i doreşti cuiva răul sau chiar moartea sunt tot păcate, dar dacă nu exprimi sentimentele respective şi nu acţiunezi în virtutea lor, nu faci nimănui nici un rău. Şi tot pe lista păcatelor se află acţiuni cu privire la care a existat o dezbatere morală în trecut, dezbatere încheiată însă cu concluzia că acţiunile respective nu sunt imorale: masturbarea, poligamia, sexul între persoanele necăsătorite sau între cele de acelaşi sex şi sinuciderea.

Tot un păcat e să faci acţiuni prin care îi încurajezi pe alţii că comită un păcat. Din acest punct de vedere, şi dacă un creştin prezintă argumente de care nu e convins, dar care pot favoriza agnosticismul, cum sunt cele oferite de Kant, tot riscă să comită un păcat. E greu însă de văzut ce anume ar putea fi imoral în a prezenta argumentele lui Kant.

Pe de altă parte, textele biblice relatează destule situaţii în care am spune fără ezitare că se petrec fapte imorale, dar care nu par să fie considerate păcate. Nu vreau să insist asupra acestei chestiuni, dar pot oferi un exemplu.

A existat, de-a lungul timpului, o dezbatere cu privire la sclavie. Oameni ca Platon, Aristotel, Augustin sau Toma de Aquino au susţinut că sclavia nu este imorală (vezi, de pildă, aici). Alţii (printre care Montesquieu, Tomas Paine, Herbert Spencer şi Karl Marx) au susţinut că e imorală. Din fericire, dezbaterea s-a încheiat. Astăzi e limpede că sclavia e imorală. Din punct de vedere creştin, însă (chiar dacă printre cei care au condamnat traficul cu sclavi se află şi figuri creştine importante, cum ar fi Papa Grigore al XVI-lea), nu e un păcat să cumperi, să vinzi sau să deţii sclavi. Noul Testament le adresează sclavilor un mesaj simplu: “Robilor, pe stăpânii voştri cei după trup ascultaţii cu frică şi cu cutremur întru curăţia inimii voastre, ca şi pe Hristos.” (Epistola către Efeseni, 6:5, Biblia Anania).

Mica morală a acestui excurs este că există diferenţe semnificative între ceea ce este considerat, din punct de vedere creştin, un păcat şi ceea ce este considerat, din perspectiva unor dezbateri etice încheiate, imoral.

Nu aş fi scris acest text dacă nu aş fi observat, în ultimii ani, că majoritatea studenţilor pe care îi întâlnesc la începutul facultăţii nu mai sesizează această diferenţă. Nu sunt un specialist în etică, aşa cum sunt unii dintre colegii mei de la Departamentul de filosofie practică şi istoria filosofiei, dar abordez şi probleme de filosofie morală în cadrul unui curs general de Introducere în filosofie, adresat studenţilor din primul an. Unele dintre exemplele de aici le-am folosit şi în discuţiile cu ei.

Totuşi, unde doresc să ajung? S-a susţinut, în dezbateri publice recente, că “rolul religiei în şcoala românească a fost şi a rămas punct de reper în educaţia morală a generaţiilor tinere” (citatul provine de aici). Nu vreau să contest rolul educaţiei religioase, ci doar să pun în discuţie ideea că educaţia religioasă le-ar da “generaţiilor tinere” şi o educaţie morală.

Mă consider credincios şi nu văd nimic rău în faptul că copiii mei ar primi o educaţie religioasă (la vârsta potrivită şi în mediul adecvat). Conceptul de păcat mi se pare fascinant şi aş fi bucuros dacă educaţia lor religioasă i-ar încuraja să reflecteze asupra lui. Dar nu îmi închipui că prin aceasta ei vor primi automat şi o educaţie morală, că vor înţelege ce anume este bine şi rău din punct de vedere moral şi că vor deveni mai buni.

Din această perspectivă, nu mi se pare deloc deplasată propunerea domnului Cernea. Dacă ne dorim o bună educaţie morală pentru copiii noştri, atunci mi se pare firesc să le oferim acest lucru.

Există, bineînţeles, un risc. Discrepanţa dintre concepţia creştină cu privire la păcat şi morala laică despre care am vorbit aici poate fi percepută şi sub forma unui conflict. Un conflict mai profund, poate, decât conflictul aparent dintre religie şi ştiinţă.

Dar nu cred că poţi fi un credincios autentic ignorând asemenea discrepanţe (şi pretinzând că educaţia religioasă este, în mod implicit, educaţie morală), ci doar luându-le în seama şi încercând să înţelegi cum le poţi depăşi fără a-ţi pierde credinţa. De asemenea, mă îndoiesc că creştinismul prost înţeles şi rău predat te poate ajuta să devii un bun cetăţean. De fapt, te poate chiar încurca. Prin contrast, orele de etică, chiar dacă ar fi predate de persoane fără talent pedagogic, nu par să prezinte un asemenea risc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Articol interesant, idei inspirat puse in discutie.
    Cred totusi ca ideea de pacat si implicit de pedeapsa poate servi educatiei etice a copilului. Cum altfel sa-i explici ca a fura, a-si insusi lucrul altuia, pe care si-l doreste si nu-l poate obtine altfel e imoral ? In felul in care sunt predate aceste lucruri la ora de religie se pot crea reflexe de respingere – ca pacate – a unor fapte reprobabile (furtul, minciuna, crima), ideea ca sunt lucruri rele, de care trebuie sa se fereasca. Discutiile de mai tarziu pe teme etice vor porni in acest fel de la alt nivel de intelegere/acceptare.

    • lol spune:

      Mi-as permite o parere poate mai putin avizata:
      -educaţia religioasă da “generaţiilor tinere” şi o educaţie morală nu pentru ca cele doua sunt identice ci pentru ca cele doua se suprapun intr-o proportie de, sa spunem, 90%. Cele 10 procente evocate in articol nu sunt suficiente pentru a considera ca religia nu intareste moralitatea adeptilor sai atata vreme cat moralitatea implicita a acestora este relativ scazuta
      -argumentatia prin reducere la absurd atribuita lui Isus este evident gresita, o fiinta rationala poate lua pe termen scurt decizii aparent impotriva interesului propriu pentru a castiga un beneficiu pe termen lung. Spre exemplu in sah se sacrifica piese pentru castigarea partidei, asa ca demonstratia de mai sus de reducere la absurd functioneaza doar dupa sfarsitul lumii, ceea ce nu era cazul.
      -biserica …minte. – aceasta este o concluzie logica, dar daca acest lucru este bun sau rau e mult mai dificil de stabilit.
      Se poate demonstra tot prin reducere la absurd luand in discutie orice tema crestina cu greutate suficienta in stabilirea acestui fapt ce poate fi combatuta logic. Spre exemplu tema mantuirii: Bunii crestini sunt iertati la judecata de apoi si ajung in rai unde sunt fericiti, iar multimea pacatosilor ajunge in iad unde sunt supusi suferintei eterne. Pentru a fi un bun crestin cineva trebuie neaparat sa isi iubeasca semenii si sa sufere pentru ei cand acestia sufera. Asadar un crestin ajuns in rai inevitabil va suferi pentru suferinta celor din iad, neputand sa fie fericit. Aceasta tinand cont ca crestinismul promite pastrarea constiintei personale nealterate in viata de apoi.

  2. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Folositor textul.

    Pentru a argumenta utilitatea educației religioase pentru a fi morali și mai puțina utilitate a educației etice pentru a fi morali mi se pare că s-ar putea folosi un argument care folosește distincția dintre a ști ce față de a ști cum. Etica nu ne prezintă cum să reușești să scapi de comportamentele imorale, cum să pui în practică decizia de a fi moral, de a nu mai avea fapte sau gânduri imorale, whatever this means. În timp ce educația creștină, atât cât o cunosc, are în vedere deschiderea perspectivei către o metodă practică de a fi moral într-un anumit fel, cel creștin, fără pretenția de a epuiza toate posibilitățile de a concepe morala. Creștinismul pune accent pe metoda practică de însănătoșire morală, ca să spunem așa, ceea ce pentru etică nu este un domeniu de interes.

    cu bine,

  3. alex spune:

    Nu stiam ca violul e si el un pacat de moarte. Cel putin in lista pe care o cunosc (cea cu avaritia, superbia, luxuria, ira, gula, invidia, acedia). E putin ciudat, dat fiind ca biserica (inclusiv cea catolica) tolera jus primae noctis. Dar poate ca avind dreptul de a se culca cu femeia supusului, actului seniorului ii lipsea in vziunea moravurilor de atunci tocmai elementul de constringere – si deci nu era un viol propriuzis nici in acceptiunea bisericii. Merita discutat.

    • Ioana spune:

      De fapt aici e o confuzie, ca nu sunt 7 pacate capitale, ci 7 vicii principale – superbia, avaritia, luxuria, ira, invidia, acedia, gula. Sunt cele 7 insusiri negative care constituie opusul celor 7 virtuti principale si stau la baza pacatelor. Pacatul capital are trei caracteristici; este o incalcare a uneia din cele 10 porunci (constituie materie grava), este comis in deplina cunostinta de cauza, adica omul stie ce face, si este comis prin vointa libera. Adica omul rupe cu buna stiinta si in deplina libertate legatura cu Dumnezeu si se autoizoleaza de gratia divina. In conditiile astea un viol poate fi pacat de moarte sau poate sa nu fie.

  4. Margicu spune:

    Cu buna credinta se pot rezolva foarte multe lucruri. Este clar ca atat timp cat majoritatea romanilor doreste, sau in orice caz nu se opune predarii religiei in scolile publice in forma actuala aceasta va continua si nimeni nu poate schimba asta. Daca este benefic sau nu asta este o alta discutie.

    Ce este clar insa este ca alternativele la ora de religie trebuie sa fie reale, nu virtuale, altfel ceea ce este o alegere legitima a unei democratii devine un exercitiu al tiraniei majoritatii. Exista probleme logistice reale. Citesc de cateva zile despre idea pozitionarii orelor de religie la inceputul sau la sfarsitul programului de studiu. Cred ca cine a facut un orar pentru o institutie de invatamant va va spune ca este in foarte multe cazuri imposibil. Numai un sistem de materii optionale inteligent poate constitui o solutie viabila.

  5. Stimate,
    d-le V.Iordache,
    Mi se pare ca etica trebuie predata in scoli, deoarece daca intelegi nevoia de a fi moral, gasesti mai usor calea de “a sti” cum sa devii moral.
    In plus, etica se adreseaza atit crestinului cit si celorlalti, ceeace face ca in lipsa eticii, ceilalti sa fie lipsiti de cultura morala.
    Asa ca, este preferabila predarea eticii, deoarece Biserica isi face din plin si din diverse interese, datoria de raspindire a crestinismului si moralei derivate din el.
    Cursuri de morala, insa, nu tine nimeni tineretului scolar…

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulțumesc pentru reacție.

      Mi se pare o idee bună predarea eticii în școli poate la nivel de liceu, dar nu ca alternativă la educația religioasă. Etica e o disciplină teoretică destul de complicată, necesită o gândire deja structurată, dacă ar auzi copiii de școală generală despre deontologism, utilitarist, etica virtuții ….. Ar fi folositor poate să se discute pe Etica nicomahică, pe alte texte clasice în domeniu, pentru ilustrarea modurilor de abordare. În fond ar fi o oră suplimentară de filosofie cu o largă deschidere spre cultură. S-ar putea face conexiuni cu literatura, cu tipuri umane din diverse romane, etc.

      Există ideea creării profesiei de etician în comunitatea umaniștilor. Poate că ore de etică ar merge ca facultativă, cu posibilitatea de a opta și pentru etică și pentru religie, nu neapărat doar una sau alta.

      gânduri bune,

  6. Logos spune:

    Sa fie clar, domnul filosof considera ca dogma crestina se bazeaza pe premise demne de a constitui baza unui sistem moral.

    Deci, sa recapitulam : omenirea sufera de pacatul originar pentru ca eva cea facuta din coasta lui adam s-a lasat ademenita de un sarpe vorbitor. Bun, mai departe. Ca sa stearga pacatul originar, dumnezeu a conceput un plan ingenios: duhul sfant, adica dumnezeu, a insarcinat o virgina in epoca de piatra si s-a intrupat, adica s-a nascut ca fiu al lui dumnezeu si s-a lasat rastignit pentru pacatele noastre mostenite. A murit si a inviat a treia zi.

    A lua o mina serioasa si a filosofa in spirit critic dupa ce ai acceptat postulatele dogmei crestine, este inspaimantator, psihologic vorbind. Faptul ca un om care, presupun, l-a citit pe Hume, cosidera ca citatele din biblie ar putea fi surse legitime de moralitate, iar notiuni ca ‘pacat’, ‘blasfemie’ au valoare normativa, este bizar.

    Va spun eu ce este pacat. Este pacat ca dezbaterile se dau intre religiosi si nereligiosi. Daca discutiile ‘rationale’ s-ar purta de catre reprezentanti ai unor dogme diferite – ortodocsi, musulmani, mormoni, evanghelisti- care ar argumenta in favoarea detaliilor care ii despart si de la care nu pot face concesii, atunci ar reiesi mai clar ca acei oameni nu au probleme filosofice ci psihice.

    • ZoonPolitikon spune:

      Da, sunt de acord ca partea de poveste mitica (Adam, coasta etc.) nu pot sta la baza unor discutii despre valori si postulate etice. La fel de adevarat este ca nici explicatiile si ipotezele stiintifice despre originea evolutionista a omului nu pot constitui punct de plecare pentru formularea de principii si valori etice. Adica, stiinta in general nu este baza eticii (cum ar fi, de pilda sa fundam ideea drepturilor universale pe date stiintifice?!). Etica se refera la relatiile dintre oameni si se bazeaza pe un set de valori specific vietii sociale. Iar religia se refera la relatiile dintre om si divinitate. In religie relatia dintre om si alt om vine in planul doi. Nu este neglijata, dar nu este scopul religiei (mai ales a crestinismului), sa se concentreze pe relatiile orizontale de dragul relatiilor orizontale.

      Eu cred ca in ortodoxie cele doua planuri au fost separate. Un filosof roman interbelic, M. Vulcanescu spunea ca diferenta dintre ortodocsi si catolici si protestanti este ca primii au vazut in Evanghelia in cheie soteriologica, pe cand ultimii mai mult in cheie morala. Ortodocsii vad foarte clar viata de aici ca o pregatire pentru viata de dincolo si tot ce facem (inclusiv fata de ceilalti oameni) se raporteaza la acest scop. La Kant (un protestant) vedem ca Iisus reprezinta un ideal moral si ca povestea intruparii si rastignirii este pentru cei care nu au ajuns, in mod rational, sa cunoasca acest ideal (o idee similara vedem si la Sf. Augustin). Cu alte cuvinte, poruncile biblice sunt etice, pentru ca sunt legi ale ratiunii.
      Dar nu cred ca este asa. Cred ca autorul textului are dreptate: cele doua domenii au scopuri diferite. Cei care argumenteaza in favoarea religiei in scoli ar trebui, cel mai bine, sa spuna ca religie ofera SI educatie morala (sa nu furi, sa nu ucizi etc.), dar cele doua domenii nu se suprapun, ci, cel mult, se intersecteaza.

      • Bogdan Ivascu spune:

        Don’t feed the trolls.

      • r2 spune:

        “Cu alte cuvinte, poruncile biblice sunt etice, pentru ca sunt legi ale ratiunii.”

        Daca acceptam ca poruncile biblice sunt etice pentru ca sunt legi ale ratiunii, atunci trebuie sa acceptam ca etica se bazeaza pe ratiune, nu pe biblie sau religie in general.

        http://en.wikipedia.org/wiki/Euthyphro_dilemma

        • ZoonPolitikon spune:

          Exact asta spun si eu. Etica se bazeaza pe valori etice. Daca prin valoare intelegem ceea ce noi apreciem si consideram demn de urmat, iar prin etic intelegem domeniul relatiilor inter-umane guvernat de aceste norme, e clar ca nu avem nevoie de recurs la o autoritate supra-naturala ca sa reglementa domeniul etic, ci doar de capacitate de rationare. Acesta este aspectul principial. Pe de alta parte, din punct de vedere istoric, s-ar putea spune ca preocuparea pentru etica a izvorat din religie. Daca ne gandim numai la spusa din Predica de pe Munte „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca, 6, 31), vedem ca ea este ceea ce teoreticienii numesc in etica regula de aur a eticii. Eu o consider o forma mai simpla a imperativului categoric al lui Kant.

          • Mens Sana spune:

            E evident ca oameni diferiti au capacitati diferite de rationare si mai ales repere diferite. Prin urmare ajung la concluzii diferite si la norme morale diferite. De asta exista infractori, criminali, razboaie, conflicte, dezbateri.

            Avem nevoie de o entitate supranaturala pentru ca doar ea poate fi obiectiva, fiind in afara naturalului si avand si autoritatea care sa dea valoare si legitimitate legilor morale. Altfel… vorbim vorbe, ne imaginam teorii care n-au nici o valoare si sunt rupte de realitate.

    • ruritanian spune:

      @Logos a spus:

      ” Daca discutiile ‘rationale’ s-ar purta de catre reprezentanti ai unor dogme diferite – ortodocsi, musulmani, mormoni, evanghelisti- care ar argumenta in favoarea detaliilor care ii despart si de la care nu pot face concesii, atunci ar reiesi mai clar ca acei oameni nu au probleme filosofice ci psihice.”

      Exista cel putin un site care pune in evidenta problema asta. Cu inteligenta, umor si nu in ultimul rind, detasare (uite ca se poate):

      http://www.jesusandmo.net/

      In alta ordine de idei, salut articolul de mai sus – mai exact, concluzia acestuia. Daca am avea mai putin bigoti inversunati si mai multe persoane dispuse sa accepte evidente si sa deschida un dialog, societatea ar avea de cistigat.

  7. Adam spune:

    Poate sa fie un rationament (logic) imoral? Evident ca nu. El poate sa fie doar corect sau incorect. Daca decretam ca exista rationamente imorale, atunci ajungem sa cenzuram stiinta (care in afara logicii nu are sens), asa cum a mai incercat crestinismul sa faca de-a lungul existentei sale.

    Sa vedem deci care este concluzia la care ajungem daca folosim rationamentul (logic) pentru analiza caracterului necontradictoriu al dogmelor crestine fundamentale:

    Existenta lui Dumnezeu, asa cum este descris de Crestinism, este imposibila. Daca Dumnezeu exista, ori nu este atotputernic si atotstiutor (deci este si el supus greselii), ori este o entitate egoista si fara compasiune (deci nu este milostiv). Aceasta concluzie rezulta logic din urmatoarele asertiuni din Biblie:

    1. Dumnezeu este atotputernic, atotstiutor si milostiv.
    2. Dumnezeu a creat Omul. Insa l-a creat imperfect (nestiutor, printre alte imperfectiuni): “Si a zis Domnul Dumnezeu: Iata Adam s-a facut ca unul dintre Noi, cunoscand binele si raul” (asta dupa ce Adam a mancat din mar, deci dupa ce a facut greseala fatala).

    Fara sa ii ceara nimeni, Dumnezeu a creat o entitate imperfecta, deci supusa greselii.
    Exista doar doua variante care pot explica imperfectiunea Omului:

    a. Dumnezeu nu a putut sa il creeze pe Om perfect (a facut greseli in procesul Creatiei), si atunci Dumnezeu nu mai este el insusi atotputernic si atotstiutor. In acest caz, Dumnezeul descris de religia crestina nu exista.

    b. Dumnezeu nu a vrut sa il creeze pe Om perfect si atunci stia dinainte ca Omul va gresi, stia dinainte ca Adam va manca din mar, incalcandu-i porunca. In acest caz, un Dumnezeu corect si milostiv nu ar fi trebuit sa il pedepseasca pe Om pentru greseala sa deoarece aceasta era inevitabila, datorita faptului ca Omul a fost creat imperfect. Cel care este responsabil pentru greseala Omului imperfect este chiar Dumnezeu deoarece EL nu a dorit sa creeze un Om perfect, care sa nu greseasca niciodata. Dumnezeu isi pedepseste “rebutul” pentru “functionare incorecta”. Nici in acest caz Dumnezeul descris de religia crestina nu exista.

    ***

    Sa analizam acum (logic) daca Omul are “liber arbitru” (asa cum pretinde crestinismul) in cazul in care Dumnezeu este atotputernic, atotstiutor si milostiv.

    “Liberul arbitru” poate sa fie invocat doar daca vorbim despre optiunile lui Dumnezeu si nu ale Omului. Chiar daca Omul are (din punctul lui de vedere) libertatea de a alege intre bine si rau, Dumnezeu (“atotputernic si atotstiutor”) stia dinainte ce va alege fiecare om in parte. Stia dinainte ca Adam si Eva vor manca din fructul interzis (pomul cunostintei binelui si a raului). Dumnezeu stia de la bun inceput care oameni (cu nume si prenume) vor merge in Iad. Privind problema din perspectiva lui Dumnezeu, nu exista “liber arbitru” pentru Om, exista doar predestinare. Repet: daca Dumnezeu este “atotputernic, atotstiutor si milostiv”, El putea sa creeze o lume in care toti oamenii (fara exceptie) ajungeau (pana la sfarsitul vietii lor pe Pamant) sa creada in El, sa se caiasca pentru greselile facute si astfel sa ajunga in Rai. Daca “liberul arbitru” (acordat unui Om creat imperfect) face imposibila o astfel de lume (dupa cum se vede), introducerea lui in Plan este o dovada de sadism rafinat din partea lui Dumnezeu, un “cadou otravit” facut Omului. “Liberul arbitru” este o ILUZIE pusa in scena de un Magician perfid.

    Daca “liberul arbitru” al Omului este o iluzie, inseamna ca “raul” (care este o consecinta inevitabila a existentei “liberului arbitru”) nu este imputabil omului, fiind o componenta a destinului predestinat de catre Dumnezeu fiecarui Om in parte.

    P.S. “Morala” nu este apanajul crestinismului, cum incearca clerul sa ne convinga. Dinpotriva, este de dorit ca “morala” sa nu fie rezultatul “dresarii” (indoctrinarii) indivizilor (prin procedeul “biciul si zaharelul” – “iadul si raiul”), ci rezultatul constientizarii necesitatii ei pentru functionarea societatii, astfel ca singura viata de care putem sa fim siguri ca o avem sa merite sa fie traita (in armonie cu semenii nostri).

    • Mens Sana spune:

      Simpla mentionare a cuvantului “logica” nu face rationamentul corect.

      Imi vine in minte o lege a lui Murphy:
      Toate lucrurile complexe au la baza o explicatie simpla, pe intelesul tuturor, dar gresita.”

      Logica nu este un reper, este un instrument. In functie de sistemul de referinta, de premize, poti sa ajungi la rezultate “logice” diferite. Daca iti mai lipsesc si cunostintele, logica ta ti se poate parea tie foarte solida, dar e posibil sa fie complet gresita.

      Daca tu (omul) ai fi aparut ca urmare a unui accident, ce incredere as putea sa am in ce spui? Niciuna. Logic?

      Stiinta poate fi amorala numai in teorie. Stiinta e un sistem de cunoastere care incearca sa aproximeze cat mai bine realitatea, inventat si aplicat de oameni. Stiinta nu exista fara oameni. Care oameni pot fi morali sau imorali. Prin urmare si stiinta poate fi morala sau imorala.

      Existenta lui Dumnezeu e imposibila numai in paradigma ta absurda. Ai creat o paradigma absurda si apoi te miri ca nu incape Dumnezeu in ea. De parca Dumnezeu ar avea nevoie de aprobarea ta ca sa poata exista. Definitiile tale pentru omnipotenta, omniscienta, mila, etc sunt absurde. Acolo e problema, la definitiile tale, nu la Dumnezeu.

      Alta premiza falsa: tot ce nu cunosti tu, sau nu intelegi, nu exista. Cand ceva nu pare logic, intotdeauna problema nu e la tine, ci rezultatul “logic” e ca Dumnezeu nu poate exista.

      Nu ai putea crede decat intr-un Dumnezeu pe care il poti intelege si explica perfect, dupa logica ta. Pai atunci nu e logic ca ati fi egali? Si ori amandoi ati fi dumnezei, ori niciunul. Logic? Tu excluzi existenta lui Dumnezeu prin definitie. Felul in care pui problema este chiar problema.

      Cum ai fi creat tu o entitate perfecta? Tu gandesti intr-un sistem teoretic, irealist, imaginat de tine si care nu poti dovedi ca ar putea functiona. Cand o sa vad un univers creat de tine care functioneaza dupa regulile imaginate de tine, o sa recunosc ca ai dreptate. Pana atunci…

      Iubirea perfecta e aceea care vine de la o fiinta care ar putea sa nu iubeasca dar ALEGE sa iubeasca.

      Daca vrei sa intelegi, citeste si studiaza Biblia, compara locurile in care apar diferite notiuni ca sa vezi cum e de fapt definita in Biblie notiunea respectiva. Daca vii cu definitiile tale, din cu totul alta epoca, nu-i de mirare ca de multe ori nu pare “logic” ce citesti.

      Una e predestinarea, si alta e ca o inteligenta mult superioara sa prevada rezultatul unor actiuni. Daca sahistii gandesc cu nu stiu cate mutari inainte, Creatorul Universului crezi ca n-ar putea face asta?

      “El putea sa creeze o lume in care toti oamenii (fara exceptie) ajungeau (pana la sfarsitul vietii lor pe Pamant) sa creada in El, sa se caiasca pentru greselile facute si astfel sa ajunga in Rai.”

      Deci in viziunea ta, oamenii perfecti ar fi niste roboti? Care n-ar putea sa faca altceva decat sunt programati?

      P.S. Vino cu un sistem moral, sa vezi cat de usor il pot ironiza si desfiinta logic. Apoi vino si cu motivatie logica de ce ar trebui sa consider eu acel sistem ca obiectiv si sa il adopt.

      De ce ar trebui sa ma intereseze pe mine mersul societatii (REALITATEA este ca pe multi nu ii intereseaza, si oricum societatea este modelata de cei mai influenti)? De ce sa nu fur, ucid, violez etc? De ce sa traiesc? Pot la fel de bine sa ma sinucid, se termina totul si gata. De ce ar fi rau sa ucid pe cineva? Poate ii fac un bine, ii inchei suferinta.

      Cel mai puternic supravietuieste. Oricum nu e nici o diferenta, mai devreme sau mai tarziu tot moare.

      Morala nu e rezultatul dresajului si nici n-ar putea fi, prin definitie. Un caine dresat nu e moral. O fiinta morala este o fiinta care ar putea face rau, dar alege sa faca bine, alege sa respecte niste principii.

      Daca cineva iti spune care va fi rezultatul alegerilor tale si tu consideri asta “dresaj”, e treaba ta. Care ar fi alternativa care te-ar multumi? “Faceti tot ce vreti ca nu conteaza, nu se intampla nimic?” Nu e o gandire cam imatura?

      Daca ai curiozitatea sa citesti ce critici, si anume Biblia, o sa vezi ca nu te ajuta cu nimic daca ramai la nivelul fricii ca motivatie.

      In Epistola lui Iacov scrie ca “si dracii cred, si se’nfioara”. Mai mult decat atat, pot exista cazuri in care sa zicem “vai ce oameni credinciosi”, dar ei sa nu fie in regula:

      Matei 7:21-23
      Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»

      Fara Dumnezeu, nu ai autoritate si motivatie pentru principii morale obiective. Nu stii ce e binele si raul la modul absolut, daca el nu iti e revelat din afara sistemului, de catre cineva care nu e conditionat de el. Altfel morala e doar un set de norme subiective, care se schimba dupa cum e moda si dupa cum o influenteaza unii sau altii. Nu o poti impune altora decat prin forta.

      • Adam spune:

        Tot comentariul tau este o predica. Nu ai adus nici un argument care sa invalideze rationamentul meu. Nu ma mir insa, este ceva comun celor indoctrinati, care “gandesc” dogmatic.

        Redau mai jos cateva exemple de “argumente”, care m-au convins de adevarul enuntului: “incurcate sunt caile Domnului” :-)

        - Simpla mentionare a cuvantului “logica” nu face rationamentul corect. (Cata profunzime “logica”! :-) )
        - Toate lucrurile complexe au la baza o explicatie simpla, pe intelesul tuturor, dar gresita. (Si Creationismul intra in aceasta categorie? :- ) ).
        - Logica nu este un reper, este un instrument. In functie de sistemul de referinta, de premize, poti sa ajungi la rezultate “logice” diferite. (Premisele rationamentului meu sunt luate din Biblie – dogmele crestine.)
        - Existenta lui Dumnezeu e imposibila numai in paradigma ta absurda. (Normal, orice “paradigma” care pune la indoiala dogmele crestine este absurda, logic. Sau nu? :-) )
        - Alta premiza falsa: tot ce nu cunosti tu, sau nu intelegi, nu exista. (Te referi la faptul ca Biserica l-a ars pe rug pe Giordano Bruno pentru ca NU A INTELES teoria lui? :-) )
        - Nu ai putea crede decat intr-un Dumnezeu pe care il poti intelege si explica perfect, dupa logica ta. (Perfect este doar Dumnezeu, eu nu am aceasta pretentie, altfel m-as apuca sa imi creez propriul Univers, cu fiinte care sa ma preaslaveasca. :-) Tot ceea ce am facut a fost sa aplic logica Umana – care ne-a dat-o Dumnezeu, “dupa chipul, asemanarea si LOGICA Sa” – pentru a demonstra caracterul contradictoriu al dogmelor crestine fundamentale).
        - Tu excluzi existenta lui Dumnezeu prin definitie. Felul in care pui problema este chiar problema. (Aici se vede ca nu ai inteles nimic din rationamentul meu, Eu nu am exclus existenta lui Dumnezeu, eu am argumentat faptul ca “existenta lui Dumnezeu, asa cum este descris de Crestinism, este imposibila” – ceea ce este cu totul altceva – concluzie la care am ajuns analizand – logic – coerenta sistemului dogmatic crestin. Dogmele crestine fundamentale sunt contradictorii, fapt care face imposibila existenta unui Dumnezeu atotputernic, atotstiutor si milostiv.)
        - ETC.

        In incheiere, repet (“repetitio mater studiorum est”): “Morala” nu este apanajul crestinismului, cum incearca clerul sa ne convinga. Dinpotriva, este de dorit ca “morala” sa nu fie rezultatul “dresarii” (indoctrinarii) indivizilor (prin procedeul “biciul si zaharelul” – “iadul si raiul”), ci rezultatul constientizarii necesitatii ei pentru functionarea societatii, astfel ca singura viata de care putem sa fim siguri ca o avem sa merite sa fie traita (in armonie cu semenii nostri).

  8. andrei spune:

    Stimate Domn,

    Interesat articolul, puneti bine problema insa concluzia mi se pare nefericita. Mi se pare ca scapati din vedere ca o religie creaza si o moralitate. Max Weber zice bine cu etica protestanta si spiritul capitalismul, insa etica protestantilor avea fundamente religioase.
    Orice religie care nu creaza in primul rand o moralitate, este o religie care are probleme. Acesta este marele adevar aflat printre randurile articolului Dvs. care trebuie subliniat despre religia ortodoxa. In spatiul romanesc ortodoxia a favorizat lipsa unei moralitati si a unei subdezvoltari economice. Lipsa eticii ortodoxe este data de o lipsa la un nivel mai profund, dupa cum spune Daniel Barbu in articolul sau din volumul Firea Romanilor, la nivel teologic – lipsa unei eschatologii – sau mai clar spus lipsa unei doctrine despre lucrurile sfarsitului, a faptului ca fiecare dintre oameni isi va intalni Dreptul Judecator. Lipsa acestei doctrine duce la inexistenta moralitatii in spatiul ortodox si a unei religii fara moralitate. Aceasta este marea problema a spiritului ortodoxo-roman.
    Asadar, pentru o recuperare a unei moralitati crestine si implicit pentru crearea unei noi societati romanesti, avem nevoie de o ortodoxie transformata si transformatoare.

  9. vlad spune:

    Teologia, un oximoron. Sau, stiinta despre nimic.

  10. AT spune:

    Multe inexactitati in acest articol. In primul rand, pacatul impotriva Duhului Sfant este un subiect asupra caruia dezbaterea teologica continua si azi, si ma indoiesc ca poate fi expediat intr-un articol de acest gen. Interesant ca autorul face trimitere la catehismul romano-catolic, dar nu il citeaza explicit in interpretarea data la pacatul impotriva Duhului Sfant: “There are no limits to the mercy of God, but anyone who deliberately refuses to accept his mercy by repenting, rejects the forgiveness of his sins and the salvation offered by the Holy Spirit. Such hardness of heart can lead to final impenitence and eternal loss.”

    In al doilea rand, din comentarii si chiar din cele scrise de autor se pare ca lumea nu intelege ce anume este un pacat de moarte in religia catolica. Se sugereaza in mod eronat ca ar fi acelasi lucru cu pacatele capitale. Nu exista o lista cu pacate de moarte si pacate usoare. Definitia pacatului de moarte: acel pacat care cauzeaza moartea sufletului, si, in consecinta, condamnarea la iad. Clasificarea unui pacat in aceasta categorie se face pe trei criterii: gravitatea faptei, stiinta si vointa. Gravitatea faptei nu se judeca doar dupa fapta in sine, ci si dupa circumstante. Stiinta inseamna ca stii ca ceea ce faci e pacat. Vointa inseamna ca nu ai fost constrans de catre altcinva sa il comiti.

    Apoi, autorul face afirmatia ca “dezbaterea e încheiată însă cu concluzia că acţiunile respective nu sunt imorale: masturbarea, poligamia, sexul între persoanele necăsătorite sau între cele de acelaşi sex şi sinuciderea.” Cine a declarat dezbaterea incheiata si de unde are autoritatea sa ia aceasta decizie? Probabil raspunsul va fi: mediul universitar. Sper ca autorul nu va fi surprins sa afle ca biserica inca considera aceste actiuni imorale, impotriva “consensului” academic. Amintesc ca biserica catolica are cel mai bine dezvoltat corp de filozofie morala din lumea occidentala (imprumut sintagma de la Kevin D. Williamson – http://www.nationalreview.com/article/370451/feminist-mystique-kevin-d-williamson). Inafara de asta, exista si universitari care fac opinie separata (Peter Kreeft, Alvin Plantinga ar fi cateva exemple). Cheia filozofiei morale a autorului cred ca se afla in acest pasaj: “Ura sau invidia care te fac să-i doreşti cuiva răul sau chiar moartea sunt tot păcate, dar dacă nu exprimi sentimentele respective şi nu acţiunezi în virtutea lor, nu faci nimănui nici un rău.” Asadar un act devine imoral doar cand face rau altcuiva. Dar cum ramane cu persoana macinata de astfel de sentimente? In exemplul cu impartasania, cum ramane cu respectul fata de credinciosii care considera a o da la pesti cel mai mare sacrilegiu? In paranteza fie spus, painea de impartasanie si painea consacrata nu sunt acelasi lucru. Painea de impartasanie, inainte de consacrare, e doar paine; painea consacrata nu mai e paine si necinstirea ei constituie sacrilegiu.

    Despre sclavie iarasi ar fi multe de spus. Odata, nu stiu de la ce teolog crestin contemporan are autorul informatia ca in crestinism nu e pacat sa detii sclavi. Poate ca Augustin si Acquino au gresit, influentati de autoritatile academice din vremea lor, Platon si Aristotel. Poate indemnul Noului Testament este in sensul supunerii fata de autoritate, nu in sensul aprobarii sclaviei. Poate acesta e un compromis din cauza indaratniciei oamenilor, cum afirma Isus si despre divort: “Pentru invartosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise sa lasati pe femeile voastre, dar din inceput nu a fost asa.” Istoricii si specialistii biblici arata ca cuvantul sclavie in Vechiul Testament nu insemna ce inseamna pentru noi acum, dupa experienta sclavilor negri (http://www.youtube.com/watch?v=b-MDXMBV7Tc). Conform legii lui Moise, sclavul era liber dupa sase ani. De cate ori vine vorba de sclavie, legea e in sensul limitarii abuzurilor asupra lor de catre stapani.

    Mai departe: autorul afirma ca ateismul ar fi pacat. Eu nu am auzit aceasta formulare, cel putin nu in termenii acestia. Cei care resping ideea existentei lui Dumnezeu cu buna credinta, sa spun asa, nu din rebeliune fata de preotul X sau biserica Y, isi exercita libera consiinta care le-a fost data de Dumnezeu. E adevarat, ateismul poate fi consecinta unor pacate, de exemplu mandria sau fuga de responsabilitate morala. E adevarat, ateismul duce la damnare, dar nu datorita limitarii cognitive, ci a altor pacate din care numai Mantuitorul si credinta in El pot mantui. La fel de adevarat este ca si ateii au o portita de intrare in rai, in masura in care se afla in situatia numita in catolicism “ignorantia invincibilis” si in masura virtutii din viata lor. Cat despre idolatrie, este important de observat ca decalogul a fost dat poporului evreu anume. Exista diferite grade de responsabilitate personala in functie de expunere la revelatie. In absenta acesteia, inchinarea paganilor poate reprezenta aspiratia nobila a acelor oameni de a preamari divinitatea in forma in care i-a condus cunoasterea lor failibila.

    In fine, autorul mentioneaza ca se considera credincios, probabil pentru a atrage simpatia restului majoritar de credinciosi. Dar acest termen a devenit atat de vag mai nou incat nu spune aproape nimic. Despre ce credinta este vorba? In Brahman?In Dumnezeul lui Avraam? (Daca asta e situatia, cum raspunde obiectiei lui Adam de mai sus?) In Sfanta Treime? In invatatura bisericii ortodoxe? Este relevant ca argumentele prezentate sunt favoritele ateilor.

    Ca concluzie, sa spunem ca sunt de acord ca justificarea pentru orele de religie prin necesitatea unei educatii morale este doar partial satisfacatoare. Intrebarea care ramane insa pentru adeptii unei moralitati areligioase este urmatoarea: Este moralitatea subiectiva sau obiectiva? Daca este subiectiva, cum puteti sa ii acuzati de imoralitate pe niste oameni de la mii de ani si mii de kilometri distanta pentru ca nu se conformau standardelor dumneavoastra de moralitate, desi ei nu stiau de ele? Daca e obiectiva, cum se poate asta fara Dumnezeu?

  11. g007adam spune:

    Cazul homosexualilor dezbatut din perspectiva ideilor din acest text al domnului Stefanov. Relatia intre doi indivi de acelasi sex este un pacat. Sarutul dintre doi barbati, par example, nu este imoral atata timp cat nu are loc in fata unor indivizi care considera acest lucru un pacat (societatea, in majoritatea ei). Sarutul este insa imoral cand se petrece in public in fata unor oameni care il considera a fi un pacat (noi, aproape toti). Daca luam aceste idei ca bune, ce facem? Interzicem sarutul in public intre indivizi de acelasi sex pentru ca este imoral sau incercam sa schimbam modul de gandire al societatii (in esenta, al majoritatii) – ceea ce ar fi cam greu si, cred, nu prea corect: ar insemna sa negi religia crestina, sa o desfintezi, caci este construita in jurul conceptului de pacat, iar asta, din cazul nostru, este unul important care ocupa multe pagini in Biblie!

  12. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Ce e pacat nu e intotdeauna imoral si vice-versa. Disociati pacatul de morala cu un astfel de argument si le contrapuneti ptr a da castig de cauza eticii. Cand dvs contrapuneti pacatul moralei, operati o ruptura intre etica si ontologie sau cel putin va faceti ca nu stiti nimic despre structurile ontologice ale eticii. A declara ca pacatul nu e mereu ceva imoral, ceva rau etc implica vrei nu vrei o serie de optiuni ontologice. Or astea nu prea pot fi acceptate/respinse doar cu argumente etice. Nu mai insist, a face optionala religia in scoala in timp ce toate celelalte stau bine-merci, a declara mai departe ca etica e mai buna sau cel putin mai safe decat o morala a pacatului etc inseamna pur si simplu a privilegia o pozitie ontologica, nu doar etica, in dauna alteia, ca sa nu mai spun nimic despre implicatiile si problemele cu care vin o multime de etici ca consequentialism, deontologism, virtue ethics (chiar, n-ati citit nimic despre ce spun de ex psihiatrii si unii ca Robert Tucker despre morala kantiana, n-ati vazut inca la ce duce in politica o gandire utilitarista, n-ati citit carti de analiza sociala si urbana, vi s-a parut ca acolo e totul okay sau ca tot ce e rau e direct dependent de religie?). Dupa cum spunea cineva, orice epistemologie presupune o ontologie.

    Toate cele bune :)

  13. MLZ spune:

    Poate (cam) tangent cu subiectul articolului dar …

    “Daca autoritatea nu s-ar amesteca in treburile religiei, sectele s-ar inmulti la infinit. Fiecare noua congregatie ar cauta sa dovedeasca meritele doctrinei sale, prin puritatea moravurilor; fiecare congregatie abandonata ar incerca sa se apere folosind aceleasi arme. De aici ar rezulta o lupta benefica al carei succes ar fi de partea moralitatii celei mai austere”
    - Benjamin Constant, Principii de Politica

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Asta e utilitarism si e in mod dovedit cam periculos, in orice caz n-o sa-i prea placa dlui Stefanov. Dar totusi, sa nu omiteti sa-l intrebati daca isi mai pastreaza parerea despre etica predata fara riscuri, in eventualitatea ca o sa catadicseasca sa va scrie. :)
      Toate cele bune

      • MLZ spune:

        Nu mi se pare a fi utitlitarism, pentru ca nu spune ce ar trebui sa faca sau sa nu faca indivizii. E doar o observatie despre beneficiile sociale ale separarii statului de religie (in conditiile in care fiecare individ e liber sa aplice ce morala / etica doreste – sau niciuna). Observatia este valabila si in cazul in care doar 10% din populatie este religioasa. Neprimind niciun sprijin de la stat, respectivii vor avea o moralitate mai puternica decat altfel.

        Ca atare, nu mi se pare ca ar veni in contradictie cu teza articolului, ba din contra. Ar trebui lasate cultele religioase sa-si vada de treaba lor, iar statul sa fie neutru cu privire la religie (nici sa nu incurajeze, dar nici sa descurajeze). Instructiunea publica deci ar avea de-a face mai degraba cu etica, nu cu religia.

        In rest, sunt de acord si ca utlitarismul are o problema cu monstrii care ar castiga mai mult pe seama sacrificarii celorlalti (mai mult decat pierd acestia din urma), dar sunt de acord si ca religia n-are ce cauta in scoala ca materie obligatorie de facto.

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          Sunteti de acord cu dl Stefanov si vreti sa le predati etica in scoala, nu si religia, cand o etica utilitariana are ptr dvs o probl cu monstrii/sacrificati, in timp ce religia, lasata de capul ei, conduce la ceva benefic ptr toata lumea (asa rezulta cel putin din citat)? Ceva nu e in regula aici.
          :)

          • MLZ spune:

            Nu este in regula ca amestecati lucrurile. Nu faceti distinctie intre studierea cadrului teoretic si aplicarea principiilor. Vi se pare ca ati gasit o contradictie acolo unde nu e cazul.

            La fel cum banuiesc ca nu aveti nimic impotriva ca (prezumtivii sau realii) dvs. copii sa aiba informatii despre mai multe religii, desi ati prefera sa o practice pe una anume dintre ele, cam la fel se aplica chestiunea si in cazul eticii.

            Religia, lasata de capul ei, mai degraba conduce la ceva benefic. Nelasata de capul ei, mai degraba conduce la contrariu. Un alegator rational probabil ca ar opta pentru prima varianta.

            Apoi, n-am gasit in textul articolului sau in cele scrise de catre mine cum ca cineva ar vrea sa se predea DOAR etica utilitarista in scoli. Vad ca sunteti impotriva acestui lucru, la fel cum sunt si eu. Deduc deci ca si in privinta religiei sunteti consecvent in gandire si militati pentru predarea tuturor religiilor (fara a fi vreuna mai importanta) si nu a religiei. Istoria Religiilor e o idee buna.

            Recapituland, religia trebuie lasata de capul ei (pentru a putea produce eventuale efecte benefice) si in acelasi timp la scoala se poate preda etica (care presupune mai multa ratiune si mai putina pasiune). Mi-e greu sa cred ca poti sa predai “credinta” (nici nu ai avea cum sa evaluezi cunostintele, neavand criterii obiective). Daca vrei sa evaluezi, poti preda “Marile Religii ale Omenirii” sau “Istoria Religiilor”.

            In cazul eticii nu sunt asa problematice presupozitiile pe care le asumi. Cred ca de aici pornesc discutiile. Ca sa absolvi un curs de etica, nu trebuie sa-ti fi insusit vreuna din teorii ca fiind adecvata.
            Dupa ce ai absolvit cu nota 10 un curs de religie, trebuie sa cam fi iesit credincios la sfarsit. (Altfel nici leguitorul, in intelepciunea sa, n-ar permite ca la inceputul orei sa se faca rugaciunea, ca elevii de alte religii sa isi poata echivala nota prin aducerea de adeverinte de la cultul lor, cum ca au asistat la ore de catehizare, etc.)

            Un sustinator al predarii religiei in scoala nu cred sa-i conceada cuiva faptul ca in scoala, religia se poate preda ca un bun exercitiu de rationament, cu niste presmise pe care nu trebuie sa le luam prea in serios, oricat de extravagante sau naturale par. Le-ar spune el elevilor “N-are nicio insemnatate daca sunt adecvate sau nu, doar le folosim pentru rationamente fara sa credem neaparat in ele…”?

            • M S spune:

              “Dupa ce ai absolvit cu nota 10 un curs de religie, trebuie sa cam fi iesit credincios la sfarsit.”

              Dupa ce ai absolvit cu nota 10 cursul de religie ar trebui sa cunosti doctrina, poate ceva istorie, organizare etc. Nu te testeaza nimeni daca crezi sau nu, nici daca traiesti acele principii. Nu e nici o diferenta, din punctul asta de vedere, fata de alte discipline.
              Probabil ca ar trebui sa va redefiniti ce inseamna “credincios”.

  14. Multumesc pentru comentarii! Imi cer scuze ca nu raspund detaliat. De altfel, unele lucruri s-au lamurit pe parcurs. Mi se pare ca lectiile de etica facute la scoala, pentru a modela cu adevarat comportamentul copiilor, ar trebui sa fie tinute mai degraba pe modelul lectiilor practice, decat pe modelul orelor teoretice.

    Pentru a da un exemplu dintr-un domeniu care-mi e familiar, imi pot imagina destul de bine cum ar arata un curs de teoria argumentarii – exista dispute academice inclusiv cu privire la scopul urmarit atunci cand o persoana argumenteaza (modificarea gradului de acceptabilitate al unei opinii in randul auditoriului vs. solutionarea unui diferend de opinie si atingerea consensului). Cu toate acestea, eu tin un curs practic de gandire critica, al carui rol este ca participantii sa-si imbunatateasca efectiv abilitatile de a intelege, critica si evalua argumente. Nu are rost ca acestia sa afle ca exista diferite clasificari ale sofismelor si sa inteleaga meritele si defectele fiecareia. Important e sa poata recunoaste usor sofisme atunci cand le intalnesc in dezbaterile publice.

    Mi se pare ca si orele de etica pot fi teoretice (asa cum se intampla, de obicei, in mediul universitar) sau practice. Problema justificarii valorilor morale e o problema teoretica (apelul la valori religioase e in acest caz una dintre solutii, dar nu singura). Intrebarea “dar ce inseamna de fapt sa fii un om bun?”, intrebare la care principalele doctrine morale (deontologismul, consecintionismul si etica virtutilor) raspund diferit, ridica tot probleme teoretice. Dar un copil poate invata sa se poarte moral, la un nivel elementar, fara sa stie ceva despre incercarile teoretice de a justifica valorile morale sau despre controversele dintre kantieni si utilitaristi.

    Sa zicem ca vrem ca un copil sa inteleaga de ce e rau sa ii ia un lucru altui copil fara sa-l intrebe. Putem apela, fara a-l induce in eroare, la orice ne foloseste in aceasta situatie. Vom vorbi despre principii morale, despre efectele faptei respective, despre virtuti, il vom incuraja sa se puna in locul celuilalt copil. Cand copilul va avea dificultati in a vedea daca un caz se subsumeaza unui principiu moral (e rau sa iau fara sa cer, dar invatatoarea mi-a cerut radiera lui Costel in lipsa lui), il vom invata, probabil, sa evalueze doar efectele pozitive si negative ale actiunii sale. Alta data, ii vom spune ca principiile sunt mai importante decat efectele (e bine sa marturisesti ca te-ai jucat pe telefonul mamei in timp ce ea dormea, chiar daca n-ai stricat nimic si ea n-ar afla fara sa spui tu ceva, iar cand o sa afle, o sa se necajeasca). Daca se procedeaza astfel, formarea morala prin intermediul unor ore practice de etica nu mi se pare problematica. Copiii nu au vreo inclinatie spre relativism moral de care sa nu-i putem scapa decat prin invocarea autoritatii divine.

    Problemele apar in momentul in care discutam despre cum vrem sa fie copiii. Eu as vrea ca ei sa nu se poarte urat cu nimeni (ce ma fac daca copilul invata ca dizabilitatile innascute sunt “mostenirea pacatelor parintilor”?), sa se formeze in spiritul libertatii de gandire (pe care sa o distinga de “libertatea” de a jigni si de a instiga la ura), sa se comporte moral fiindca li se pare important si nu de frica unor pedepse. Or, identificarea imoralitatii cu pacatul risca, cel putin la noi, sa produca alt rezultat.

    In plus, educatia morala trebuie inceputa de parinti si de scoala foarte devreme, la o varsta la care inca nu poti alege in cunostinta de cauza o credinta religioasa. De ce n-ar putea un copil sa fie mai intai o persoana buna si abia apoi sa devina un bun credincios, daca alege acest lucru?

  15. AT spune:

    Referitor la discutia incheiata asupra moralitatii:

    Here’s a reading assignment for them: The Righteous Mind, a 2012 book by University of Virginia research psychologist Jonathan Haidt.

    Haidt, a secular liberal, explores social-science findings that educated, upper-middle-class Americans are the most extreme moral outliers in the world. That is, the moral framework they impose on human thought and behavior is radically alien to the moral perceptions of the overwhelming majority of humanity. This doesn’t make them wrong, but it does make them extremely unusual.

    http://ideas.time.com/2013/12/29/duck-dynasty-mess-revealed-that-not-all-fundamentalists-live-in-the-bible-belt/#ixzz2oq9HxJFt



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Stefanov


Gheorghe Ștefanov

Născut în 1972, Gheorghe Ştefanov îşi termină studiile în filosofie la Universitatea din Bucuresti în 2001, cu o teză de doctorat pe tema filosofiei limbajului la Ludwig... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)