Home » Dezbatere »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »social-democratie » Citesti:

Dezbaterea doctrinara intre dreapta si stanga : o sugestie

Dragos Paul Aligica septembrie 29, 2010 Dezbatere, crestin-democratie/conservatorism, liberalism, social-democratie
2 comentarii 1,261 Vizualizari

Normal ca ar fi bine daca reprezentantii dreptei intelectuale din Romania si cei ai stangii ar dialoga mai mult – chiar si polemic. Este greu insa de dialogat sau polemizat cand nu e prea clar care e problema pe care acestia din urma insista ca vor sa o discute neintarziat. Dau de inteles ca vor sa se angajeze intr-o discutie critica economei de piata si capitalismului. Bun. Ar fi insa de mare ajutor daca ar fi mai precisi in definirea acestui tel generos.

Cu toata simpatia pentru ei, trebuie sa spunem ca de prea multe ori lasa impresia ca au, asa, o  suparare generala pe viata si ca negasind un mod mai bun de a o conceptualiza si verbaliza, ii zic « capitalism ». Ne sculam cu fundul in sus si nu stim de ce… Ba stim : este capitalismul cu inegalitatea si lipsa de solidaritate sociala aduse de el. Cum stim ?! Pentru ca asa zice Desinvolte Bulversee, ganditoarea critica poststructuralista, elaborand o tema de Zizek care-l reciteste pe Marx.

Sau invers. Avem probleme concrete : Te persecuta soacra sau te certi cu consoarta. Responsabilitatea revine capitalismului, sistem patriarhal bazat pe discriminarile de gen ce creaza tensiuni identitare intre cetatenii de ambele sexe. Iti ploua prin acoperis. Cine e responsabil ? Capitalismul. Pentru ca produce incalzire globala. Nu vine tramvaiul la timp. Capitalismul e vinovat fiindca neglijeaza transportul public in favoarea celui privat.  In sfarsit, ai baut prea mult aseara ; ai o migrena. Blamabil : Capitalismul, pentru ca incurajeaza consumerismul si creaza o cultura a consumului in exces.

Adevarul e ca ar fi multe de discutat relativ la temele de mai sus. De fapt, orice intelectual roman matur ar trebui sa aiba obligatia de a consilia mai tinerii confrati cand acestia se confrunta cu nelinisti si intrebari doctrinare legate de chestiunile de mai inainte amintite. Ne aflam intr-o moment al istoriei intelectuale a Romaniei moderne in care un sfat practic dat la timp intr-o chestiune conjugala sau gospodareasca este in mod nemijlocit o contributie decisiva la progresul dezbaterii doctrinare.

Dar pana sa ajungem la acest sistem de mentorat care ar rezolva implicit si problema lipsei de dialog intre intelectualii tarii, sa propunem discutiei o alta tema, o tema de sine statatoare care are si calitatea suplimentara ca tine capul de afis pe plan international. Asadar, sa discutam !

Acum un an si ceva, peste tot in lume discutia despre criza era una despre « esecul pietei » si necesitatea « interventiei statului ». Azi discutia arata cu totul altfel. Tema sa : esecul statului. Pragul critic atins in criza statului capitalist interventionist se suprapune unui fenomen inrudit : criza statului asistential. Altfel spus, chiar si daca statul ar reusi sa-si regleze deficientele functiilor interventioniste, pe agenda tot ar ramane o problema enorma: colapsul finanaciar datorat supradimensionarii functiilor asistentiale si redistributiev care creaza un dezechilibru structural intre productie si consum.

Avem aici o tema de dezbatere cu adevarat relevanta. Cand Cuba castrista reconsidera rolul statului si al intiativei private si cand partidele stangii occidentale aplica masuri de austeritate si sugereaza necesitatea reformei structurale a statului, e clar ca s-a atins un prag critic. Criza va trece. Dar lucrurile nu vor mai fi la fel.

Sa nu apelam insa la Cuba pentru ilustrare. Ar fi prea facil. Sa luam ca exemplu SUA. Adica societatea cea mai putin susceptibila de a fi atinsa de statism. Daca si acolo sunt probleme, ce sa mai zicem de Cuba ?! Trei exemple :

Credeam ca am descoperit formula institutionala optima a stangii secolului 21: California deschidea in mintea multora calea catre noul tip de stat asistential al noului mileniu. Ceilalti, se presupunea, ar trebui sa urmeze. Noul model de « stat social » se infiripa sub ochii nostri: sindicate, bugetari, emigranti ilegali generosi subsidiati, ecologisme, finantari din deficit, asistenta sociala generoasa, multiculturalism, sex, plaja, Hollywood etc. Pe scurt toate elementele imaginariului progresist pareau ca in sfarsit si-au gasit mediul optim pentru a inflori.

Iata-l insa pe Arnold Schwarzenegger, Republican „guvernand de la stanga”, afirmand că statul american pe care il guverneaza, cu o economie clasată pe locul opt în topul economiilor mondiale, se confruntă cu aceeaşi criză a deficitului bugetar, care submineaza ţări din zona euro precum Grecia, Spania şi Irlanda.  Intr-un gest dramatic, el face un apel la reduceri in bugetul sistemului de protecţie socială pentru a acoperi o gaură bugetară de aproape 20 de miliarde de dolari. Reducerea de cheltuieli care la nivel agregat atinge aproximativ 80 miliarde de dolari implică eliminarea unor importante programe de protecţie sociala, reducerea posturilor de profesori din şcoli, reducerea cu 60% a fondurilor pentru serviciile locale de sănătate precum şi disponibilizari substantiale in randul angajaţilor statului.

Ieri ni se cerea sa luam California drept model. Azi California ne arata  care sunt modelele relevante pentru intelegerea sistemului economic propus de ea: „Vedeţi ce se întâmplă în Grecia, vedeţi ce se întâmplă în Irlanda şi ce se întâmplă în Spania?! Acum nu ne rămâne decât să luăm decizii dificile”. A vorbit Schwarzenegger.  Din strada, protestatarii au denunţat planul de austeriate, strigând „Ruşine să-ţi fie!”.

Rusine sau nu, cand modelul economic si politicile economice sunt gresite, sunt gresite. Mai devreme sau mai tarziu, platesti nota. Fie ca esti Grecia, fie ca esti mult laudata Californie. Alte exemple:

Credeam ca stim sa calibram si dirijam economia prin sofisticate pachete de masuri fiscale si monetare. Credeam ca ne putem butona navigarea prin recesiune de la pupitrul de comanda al statului. Iata ca redescoperim cu ingenuitate ca lucrurile nu sunt chiar asa usoare ca in formulele si graficele din manualul de macroeconomie.

De curand principalul consilier economic al presedintelui Barack Obama si-a dat demisia. Retragerea Christinei Romer a consfintit esecul politicii economice obamiste. Dar mai mult, a marcat colapsul celui mai costisitor exeriment keynesist din istorie. Este acum oficial: stimulul economic gandit in parametrii keynesisti nu a functionat. Se pare ca avem privilegiul de a asista „live” la falimentul celul mai mare pariu macroecomic din istoria economiei mondiale: un pachet de „stimulare” de peste 800 milarde de dolari, gandit in cei mai clari termeni keynesieni.

Dincolo de contrafactuale, raman faptele. In urma „stimulului”, o crestere anemica, o rata a somajului de aproape 10%  si o explozie a deficitului si datoriei SUA.  Este Octombrie si indicatori postmergatori incep sa vina. Nu mai incape indoiala: „Vara relansarii” anuntata de Obama si Partidul Democrat a esuat lamentabil. Keynesistii virulenti de acum sase luni au amutit. Cand pana si New York Times si Washington Post, ce opereaza in subsidiar ca organe de presa pentru stanga americana, incep sa recunoasca ezitant ca ceva nu e in regula cu politica economica a partidului pe care il servesc, ceva chiar ca trebuie sa fie in neregula.

In sfarsit, credeam ca am perfectat arta administrarii „bancii centrale”. Credeam ca Alan Greenspan ne-a deschis calea catre o noua era. O era in care „banca centrala” in coordonare cu statul interventionist ne poarta lin spre culmile cresterii economice. S-a vazut ca nu prea este asa.  Credinta in infailibilitate – fie ca e a unei presoane, a unei politici sau a unei insitutii – e o chestiue cu dus si intors. Economia si societatea au un fel de a fi ce eludeaza pretentiile noastre de predictie si control.

Pe scurt, cazul american ne spune nu doar ca trecem printr-un moment de criza a rolului economic al statului. Mai mult decat atat, ne indica faptul ca trecem printr-un moment de criza a insasi gandirii economice.

Deci daca vrem sa discutam, sa discutam un fapt simplu. Ne place sau nu, convine sau nu predispozitiilor noastre ideologice, un fir rosu leaga tematica dezbaterilor curente : Esecul statului ca agent de reglementare, esecul statului ca garant al unei minime discipline fiscale a natiunii, esecul statului interventionist, esecul statului asistential. De la criza imobiliara din SUA pana la colapsul Greciei, de la armaghedonul bugetar al Californiei la trepidatiile monedei europene, responsabilitatea « mainii vizible » a statului a devenit evidenta. Ea nu mai poate fi camuflata sub artificii retorice.

Nu inseamna ca retorica statista si anti-capitalista nu va continua. Retorica vesnic tinerei si ferice miscari stangiste, progresiste, critice, postmoderniste etc. – prin natura ei imuna la evidenta empirica si logica – isi are caile-i neabatute. Numai ca intre personele rezonabile, atat de la stanga cat si de la dreapta, e pe cale sa se consolideze un consens potrivit caruia in masura in care « esecul pietei » este o problema, inceputul trebuie facut cu rezolvarea problemei esecului statului. Cele doua sunt legate. Regandirea statului si a rolului sau economic este conditia necesara rezolvarii problemei pietei. Este de altfel o idee de bun simt : peste tot in lume instrumentul statal pare incapabil sa-si controleze si administreze propriile operatii. Cum ne putem astepta ca in absenta auto-reformei sa fie capabil sa mai si guverneze eficient piata?!

Asadar, pe scurt, place sau nu, toata supararea legata de piete, globalizare, capitalism, consumerism etc. ramane ancorata intr-o tematica importanta, totusi secundara. Traind intr-o lume in care corectitudinea politica nu a ajuns inca sa ne interzica sa discutam si aceasta tematica, putem desigur sa o atacam si criticam cat vrem si cum vrem, dupa gust si interes.  Tema principala a zilei si a deceniului de vine, ramane totusi alta: Cum gandim si regandim statul si relatia sa cu economia in noile circumstante ale secolului 21? Ce se intampla cand statul asistential nu mai este un model viabil iar modelul statului interventionist este, din punct de vedere practic, disfunctional ? Altfel spus : Care sunt modelele alternative intr-o lume in care nici socialismul dar nici statul asistential nu mai reprezinta solutii credibile ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Dragos Popa Dragos Popa spune:

    deci vorbim despre un “failed state” ? :-)

    lasand gluma la o parte, de-acord ca avem un stat care nu-si face treaba, avem un model de interventie keynesian care nu produce efectele scontate, dar…totusi, cum ramane cu excesele anterioare care ne-au adus aici?

    desigur, statul a fost vinovat ca n-a asigurat “checks and balances” si caini de paza eficienti. dar nu e totusi o viziune care ignora prevenirea in favoarea pedepsei?

    Si daca tot vorbim de Obama, sa fim fair si sa aducem in discutie si operele dlui Bush. Emergency Economic Stabilization Act +TARP? Economic Stimulus Act? Preluarea Fannie &Freddie ? Pe astea cum le armonizam cu laissez-faire-ul GOPului? Unde a fost piata libera?

  2. Mircea spune:

    Problema are radacini chiar mai adanci: psihologice!
    Din cate imi dau eu seama cresterea economica se bazeaza (foarte) mult pe increderea oamenilor. Increderea in viitor, in fortele proprii si unii in altii.
    Ori asta e o chestiune psihologica. E o alegere constienta pentru unii si inconstienta pentru altii dar eu cred ca asta e baza prosperitatii individuale si nationale.

    Tari si oameni care ajung la fundul sacului aleg sa creada in viitor si in fortele pentru ca nu mai au in ce crede. Cand nici macar iluzia ca distrugerea “fortelor raului” va aduce raiul pe pamant nu mai e credibila, cand singura sansa e increderea in fortele proprii – atunci incepi sa te bazezi doar pe eforturile proprii si atunci incepe relansarea economica – atat personala cat si nationala.

    In schimb, cand crezi mai mult in traditia sau superioritatea tarii tale sau in capacitatea altora (de ex. a guvernului) de a-ti face viata mai buna… ai vremuri triste inainte…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Aligica


Dragos Paul Aligica

Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)