Home » Dezbatere »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Discriminarea vârstnicilor, o demenţă socială

Adrian Muresan ianuarie 21, 2013 Dezbatere, Opinie, Societate/Life
42 comentarii 2,974 Vizualizari

Anul 2005, în timpul unui interviu de angajare puştiul de la resurse umane îmi spune: „…oricum cam după 50 de ani oamenii nu prea mai sunt creativi”. Aveam 30 de ani, iar reacţia mea a interioară a fost:”tipul ăsta nu ştie nimic despre oameni”. M-am angajat în centrul lor de cercetare unde lucrau în jur de 1400 de oameni cu doctorat, intr-un ecosistem în care mai erau un număr de firme a caror afaceri se bazau pe inovare. Zona este una din cele mai prolifice din Europa la numărul de brevete acordate. Centrul de cercertare era populat cu oameni tineri. Politica fimei era ca după un număr de ani în cercetare, cei mai mulţi angajaţi să-şi caute de lucru în alte departamente, zone funcţionale. Pentru că, nu-i aşa, după un anumit număr de ani, creativitatea scade. Hai să numim acest loc Centrul de Cercetare al Tinerilor (CCT). După doi ani am plecat şi m-am angajat într-un alt laborator de cercetare industrială, un loc unde vărstnicii erau trataţi precum toţi ceilalţi angajaţi iar unii dintre colegi au început lucrul în firmă fix în anul în care m-am născut. Hai să numim acest loc Centrul de Cercetare Inclusiv (CCI). Vreau să vă spun de ce discriminarea vârstnicilor trebuie să se oprească.

Un loc de muncă unde toţi au aceeaşi vârstă, poate deveni un mediu prea agresiv

La CCT, majoritatea colegilor erau obsedaţi de următorul pas în carieră pe care vor trebui să-l facă. Ştiau că vor pleca la un moment dat, dar nu ştiau unde. Ţinta era să-şi dezvolte îndemânări de lider, de şef de proiecte, de manager. Conţinutul tehnic al muncii cădea pe planul doi. Nu e un lucru rău in sine ca un număr mare de angajaţi să se orienteze spre dezvoltare de tip „şef” însă când toţi o fac, sau doresc să o facă, sistemul intră in dezechilibru. Competiţia era mare între colegi, şi cu toate că o etică a muncii exemplară combinată cu un respect reciproc generalizat făcea ca interacţiunile de muncă să fie plăcute undeva pe fundal se simţea o tensiune mocnită.

Experienţa vârstnicilor e valoroasă

Aici vor fi cam toţi de acord, însă doresc să repet şi eu din ce am văzut. Uneori un coleg cu 20 de ani de experienţă te poate scuti de ore multe de muncă fără rost când îţi spune că altcineva a încercat abordarea pe care o ai tu în minte acum 15 ani. Un fost coleg de la CCI, a ieşit la pensie şi ceilalţi colegi erau aşa speriaţi că pleacă, încât l-au rugat să petreacă ultimele luni scriind un document de „rezolvat probleme” avea un titlu de genul „primul ajutor”.  Ce faci dacă…? Acum acest document e de referinţă în firmă. Atât la CCI, cât şi în alte locuri, a începe un proiect fără a întreba colegii cu experienţă e o dovadă de infantilism. Atenţie, e vorba de sfaturi, nu permisiune. Poţi încerca ceva şi dacă un om cu experienţă are dubii că se poate face. Trebuie să fii doar informat asupra părerii unui coleg mai experimentat, nu înseamnă că trebuie să faci strict ce spune el/ea. În cadrul multor organizaţii multe cunoştinţe tehnice nu sunt complet documentate şi sunt doar in creierul angajaţilor. Chiar şi când sunt documentate, cineva care a fost de mai multă vreme angajat ştie unde se găseşte informaţia. Când aceşti oameni pleacă, un gol informaţional se petrece ce duce la o încetinire a ritmului muncii cu folos.

Vârstnicii pot avea competente de comunicare şi relaţionare mai bune

Din experienţa dumneavoastră de viaţă, cine e mai încăpăţânat, un vâstnic sau un tânăr? Gândiţi-vă la membrii familiei extinse, prieteni, cunoscuţi. Cine va accepta mai cu uşurintă un sfat: vărul/nepotul de 23 de ani sau unchiul/vărul de 50? Cine e mai convins că are dreptate, vărul/nepotul de 23 de ani sau unchiul/vărul de 50? Cine va înţelege mai bine cum gândeşte şeful/colegul său, vărul/nepotul de 23 de ani sau unchiul/vărul de 50? Viaţa e un drum lung către conştientizarea locului nostru în societate, a felului în care suntem priviţi de alţii, a însemnătăţii faptelor noastre. Atenţie, această conştientizare nu înseamnă că nu putem sparge tiparul în care ne găsim la un moment dat. Pentru a înţelege pe alţii nu există substitut experienţei. E adevărat, cunosc tineri de 19 ani cu contacte sociale atât de vaste, incât nu ezit sâ accept sfaturi de la ei, insă statistic vorbind, un vârstnic a avut mai multe situaţii din care a învăţat să “citească” pe alţii. Un factor esenţial care-i face pe oameni deschişi sau nu la schimbare e acesta: gradul de competenţă. În general, cel care nu înţelege bine ce se petrece în domeniul său de activitate, e reticent la schimbare pentru că nu are abilităţile necesare pentru a evalua efectele schimbării. Iar oameni competenţi sunt de toate vâstele. Unii dintre cei mai buni colegi cu care am lucrat au peste 50 de ani, şi nu m-am simţit niciodată că mi s-a vorbit “de sus” din partea lor. Dimpotrivă, i-am găsit chiar mai flexibili, deschişi la dialog şi comunicare decât unii colegi tineri.

Problema nu e “gerontocraţia” ci “mediocraţia”

Vreau să vă mărturisesc un episod de care mi-e ruşine. Pe când lucram în laborator, am primit un email de la un cercetător din Târgu Mureş care era interesat de o colaborare. Din cauza unor “specificaţii tehnice” nu am fi putut să ne comparăm datele unul cu altul aşa că am renunţat la idee, însă am citit câteva din lucrările sale publicate. Când am venit in Mureş l-am contactat şi ne-am întâlnit. Am fost surprins pentru o fracţiune de secundă să vad că era deja trecut de pensie. Omul a avut mult de suferit pentru că i s-au pus diferite beţe-n roate de către şefi (probabil mai tineri) care nu erau interesaţi de cercetare ci de “cifra de şcolarizare”, adică “hai să mai facem o secţe ca să aducem mai mulţi bani”. Poate nu ştiţi, insă in SUA e plin de profesori universitari din Europa sau Japonia care au fost scoşi la pensie cu forţa. Wim mi-a fost şef în ultimii ani dinaintea pensiei şi pot să spun că avea un nivel de energie care făcea de ruşine mulţi tineri (link: http://www.pse.umass.edu/faculty/dejeu.htm). Takeshi Oka a publicat ultimul articol la 77 de ani (link: http://fermi.uchicago.edu/~oka/). Riccardo Levi Setti e alt exemplu (http://physics.uchicago.edu/research/areas/microscopy.html). Ideea e că oamenii pot contribui până la vârste înaintate şi a-i forţa prin lege să se oprească e o pierdere pentru noi toţi cei care nu vom beneficia de creativitatea lor. Faptul că mulţi vârstnici din universităţile din România sunt incompetenţi nu e datorat vârstei ci sistemului “mediocratic” care i-a selectat. Acest sistem poate continua să selecteze tineri mediocri, dacă nu-l reparăm. A forţa cu pensionarea pe toţi e o armă care atacă fără discriminare atât oamenii buni cât şi proşti. Rog oamenii de resurse umane, pe cei care fac politici publice, nu utilizaţi criterii bazate pe stereotipuri neverificate! Urmăriţi meritocraţia cu orice preţ, în aşa fel încât tot cei ce pot contribui cu ceva să o facă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "42 comments" on this Article:

  1. Pinno spune:

    Din pacate sintem un popor care, in majoritatea lui zdrobitoare, considera femeia inferioara iar persoanele in virsta sint gratulate cu “mosi si babe”.
    In invatamintul de toate gradele patrund din ce in ce mai multi mediocri si submediocri, persoane care toata facultatea nu au putut obtine decit citeva note de 7 si 8 (citeodata nici un 9 sau 10), dar care reusesc sa se inscrie la doctorate. Sa nu uitam ca pe “piata muncii” incep sa patrunda din ce in ce mai multi absolventi de fabrici de diplome. Nu fac apologia notelor mari, pot exista si exceptii (s-au desteptat dupa absolvire si au recuperat intr-un fel sau altul). Dar cunosc prea multe cazuri cind intrebati de ce au ramas in invatamint (fosti studenti mediocri), au spus ca nu si-au gasit de lucru in alta parte.
    Asa ca meritocratia este sortita esecului in din ce in ce mai multe domenii.

  2. sile spune:

    Din pacate, in situatia in care suntem, pensionarea “fortata” e nu numia benefica, ci si necesara pentru asanarea unui mediu complet anchilozat. Cand vom reusi sa avem un mediu academic sanatos, care sa demonstreze ca se poate autoguverna, atunci va putea fi lasat sa decida cine si cand se pensioneaza. Pana una-alta, avem un mediu in care UPB isi alege rector absolvent de ASE, fara doctorat.

    • Adrian Muresan Adrian spune:

      Rectorul absolvent de ASE cati ani are? De ce pensionare fortata si nu pur si simplu eliberarea din functie a celor mediocri si inlocuirea lor cu oameni de valoare?

      • sile spune:

        Pai exemplul meu tocmai asta sublinia: sistemul e atat de cangrenat, incat nu se poate reglementa singur. S-a lasat UPB libertatea sa aleaga un rector si uite ce a iesit.
        In alta ordine de idei, sa iesi la pensie cand iese toata lumea nu e tocmai o pensionare fortata. Un profesor valoros nu va avea probleme sa se reangajeze sa faca cercetare, daca e in stare sa aduca contracte. Ca exceptie, eu i-as lasa in continuare in functie pe cei care inca mai publica ceva _in afara_.

      • pehash spune:

        Probabil multi judeca dupa stereotipuri din lipsa de experienta, dar si din lipsa de oportunitati de dezvoltare. Cand o minoritate sta la munca 12 ore pe zi ca sa sustina o majoritate cu mana pe telecomanda 12 ore pe zi, nici unii, nici altii nu vor reusi sa-si largeasca orizonturile socio-profesionale.
        Peste tot in lume, in mediul privat se practica la greu specializarea intensiva pentru a arde cat mai repede etape in cariera. Poate chiar mai mult in vestul capitalist decat in estul salbatic, oamenii vad munca si cariera doar ca pe o etapa temporara de de acumulare de capital pentru a trai linistiti fara sa munceasca o data ce trec de o anumita varsta. De aici si imaginea distorsionata despre cei trecuti de 50 de ani. Probabil ca ar creste semnificativ calitatea vietii (si a muncii) daca tinerii ar porni in cariera cu gandul ca pensia nu este un scop in sine ci un mijloc de supravietuire atunci cand efectiv nu mai poti…

  3. Prostu' satului spune:

    Cu ideile astea, stati acolo unde sunteti, d-le Muresan, ca stati bine.
    P-acilisha, asteptati doar putin sa apara “lucid”, sa ne spuna el cum i-ar extermina pe toti boshorogii (adica peste 45), mai e si baiatul ala vesel cu blogul lui, capitalismpepaine, sau cam asa ceva, si multi, multi altii cu creiere odihnite si care cred ca ei n-o sa imbatraneasca niciodata.
    @sile – nu crezi ca mai bine i-am eutanasia? Si-asa sistemul de pensii e falit…

    • Adrian Muresan Adrian spune:

      Mulțumesc pentru sfat, momentan locuiesc și lucrez în România.

    • sile spune:

      Sa nu fiu gresit inteles, n-am nimic impotriva batranilor. Sunt oameni de valoare printre ei de la care tinerii pot invata multe.

      Ce vroiam eu sa subliniez e ca generalizarile nu functioneaza. Nici macar in cazul asta. Eliminarea celor care tin cu dintii de scaun acum prin universitati e exact ca amputare unui membru cangrenat: e clar ca elimini si celule sanatoase in urma operatiei, dar oferi o sansa organismului sa supravietuiasca. E ok sa nu discriminezi batranii, dar ce te faci cand se aduna la un loc si te dicrimineaza pe tine ca tanar?

      • Adrian Muresan Adrian spune:

        Repet, cei de care spuneti trebuie sa fie dati afara din sistem pe criterii de competenta, nu de varsta.

        • sile spune:

          Repet: cine sa-i dea afara pe criterii de competenta cand catedrele sunt un fel de ginti? Ei fura bani de la buget si plagiaza cot la cot de zeci de ani. Cine ii poate evalua? Cu ce ne ajuta perpetuarea unui sistem bolnav?

          Chiar nu stiti ce reactii au produs schimbarile propuse de dl. Funeriu? Evaluatori straini si obligativitatea publicarii in reviste recunoscute? Hotii mai repede ar inghiti cianura decat sa accepte asa ceva. Si sunt majoritari, nu va faceti iluzii.

          • Adrian Muresan Adrian spune:

            Ar fi trebuit dat afara de consiliile de administratie (board of directors) care la noi nu exista, iar domnul Funeriu nu le-a introdus. Banuiesc ca i-a fost frica ca vor deveni alte sinecuri caldute pentru tot felul de pilosi. In orice caz, solutii exista daca exista puterea de a le aplica. Puterea nu a existat, insa domnul Funeriu oricum a facut lucruri foarte multe avand in vedere ca si partidul domniei sale era/este infestat cu falsi profesori universitari.

        • Guardian spune:

          Aveti perfecta dreptate domnule Muresan! Asta trebuie sa fie singurul criteriu: meritocratia (si nu numai stiintifica, ci si didactica in cazul universitarilor). Virsta in nici un caz. Nu stiu daca articololul dv se refera si la disputa curenta , respectiv Funeriu vs Andronescu, in ceea ce priveste pensionarea universitarilor ce au o anumita virsta, totusi as vrea sa subliniez un lucru: statistic univeristarii nostri in prag de pensionare sunt si slab pregatiti, mai toti veniti din vremurile negre comuniste. Cu alte cuvinte intersectia multimii universitarilor pensionabili (in mare majoritate super-suficienti, si cu zero amprente pe domeneiile lor de asa zisa expertiza – cu exceptia a cine stie ce maculatura plagiata, si publicata la gramada prin reviste ISI de mina a saptea, in special dupa 2000, si in special pusi pe coperta lucrarilor de mai tinerii lor doctoranzi, ori a cine stie ce “inventii” folositoare la NIMIC! ) cu a multimii universitarilor pensionabili cu MERITE REALE in lumea stiintifica si didactica ( cum ar fi prof. Viorel Barbu de la Iasi, recunoscut matematician si creator de scoala de matematica (ai carui studenti cum ar fi Eleny Ionel – prima femeie profesor titular la Stanford,Daniel Tataru unul dintre cei mai tineri profesori titulari (daca nu cumva cel mai tinar) de matematica la Berkley…la 25 de ani profesor la Univ din Chicago daca nu ma-nsel, unde ati urmat is dv doctoratul), prof. Mihai Voicu de la Automatica, la fel, cu fosti studenti sefi de scoala prin marile universitati ale lumii) etc. nu mai au nevoie de nici o prezentare) , e cum sa zic, tinde spre multimea vida…In lumina acestei analize statistice a propus Daniel Funeriu ce a propus, si nu in virtutea a ceea ce ziceti dv (desi sunt sigur ca stiti foarte bine), adicatelea pensionabilii sa faca bine sa iasa la pensie, sa punem in loc tineri cu doctorate facute la marile universitati ale lumii, validati stiintific la nivel international si nu de cartier, si cu know-how managerial la nivel de institutie academica (cum sa puna pe picioare un lab, cum sa stimuleze creativitatea si curiozitatea studentilor , ce inseamna MERITOCRATIA reala, si nu saru-minismul, nepotismul si obedienta, pe baza carora se avanseaza astazi in Romania academica etc etc). Asta a fost intentia, si in nici un caz criteriul, de altfel fals, al citatatului din tinarul humano-resource-ionist (care se vede treaba nu stie proverbul “Cine n-are batrini sa-si cumpere”). Sunt sigur ca putinii mari profesori romani in virsta, ar fi putut continua (numiti profesor emeritus, pe baza desigur a activitatii stiintifice reale si de impact, nu pe baza copiutelor,plagiatelor si autoplagiatelor, sau cine stie cum…se gasea pina la urma o formula…ar fi fost o prostie incomensurabila sa dam cu piciorul si putinelor valori de prin academia romaneasca). Asta a vrut Daniel Funeriu sa faca si facea bine, numai ca…a aparut abramburica, care mi i-a pus la loc pe incompetenti (numai citi stiu eu personal de pe vremea cind am fost student in Romania, care inca mai “predau” si-n ziua de azi…in Romania am terminat o facultate in 89, una in 95…am cunoscut suficient de multi (ca sa nu zic a lot), universitari sub orice critica…n-aveau atunci pic de entuziasm ori de curiozitate tehnica/stiintifica …acu’ la 65-70 de ani, nici atita!!! Pe linga faptul ca sunt slabi profesional, sititi cum e o nenorocire nu vine niciodata singura, n-au nici fibra morala, deontologie ba, etica profesionala ba, bacsis DA! E adevarat ca am cunoscut si citiva savanti tot atunci, unii din pacate nu mai sunt dintre noi…da putini in comparatie cu ailalti…foarte putini…din pacate…
          All the best

          • Adrian Muresan Adrian spune:

            @Guardian: Nu m-am referit la conflictul dintre Funeriu si Andronescu referitor la pensionarea fortata. Daca domul Funeriu a incercat curatarea sistemului prin pensionare fortata, atunci e regretabil. Asta din cel putin trei motive: mediocri sunt si printre tineri, asadar pensionarile nu-si ating scopul. Apoi, nu poti corecta o greseala cu o injustitie. In final, e mult mai usor sa aperi promovarea meritocratiei in detrimentul mediocratiei, decat a tinerilor in detrimentul varstnicilor. Nimeni nu va ataca direct epurarea mediocrilor, insa cand epurezi pe cei in varsta de exemplu, Andronescu iti va sari in cap scotand cateva somitati de peste 65 de ani plimbandu-i pe la televiziuni. Probabil unii politicieni cred ca ascunderea scopului bun le face munca de comunicare mai usoara, insa era mult mai simplu sa spuna focalizat: eliminam mediocrii. Asa putea sa-i elimine pe cei care acum se reintorc. Pentru Andronescu e mult mai usor sa spuna ca da dreptul “dascalilor” care au fost neindreptatiti sa se intoarca, decat sa spuna ca da dreptul “mediocrilor” sa se intoarca. Intentia d-lui Funeriu a fost buna (cum o descrieti), insa aplicarea prin artificii se intoarce impotriva tuturor.

            • Guardian spune:

              Aveti dreptate in principiu domnule Muresan, asa cum aveti si in articolul de fond, totusi ma tem ca dreptatea dv are aplicabilitate intr-o democratie reala, si nu imaginara (mai mica si rasturnata), ca democratia originala din patria muma. Dv. aveti gindirea “deformata” de societatile democratice si de mediile universitare sanatoase unde v-ati desavirsit profesional (la mine e remanenta mai mare c-am plecat un pic mai tirziu, decit ar fi trebuit! ) – desigur in sensul ca atunci cind normalitatea e starea de fapt, atunci si instinctele de veghe se atenueaza…cum sa va zic, e un fel de inocenta in felul dv de a pune problema (dar desigur eu ma refer la un anumit context si numai la acel context, respectiv societatea romaneasca – in rest, n-am ce sa zic, cu riscul de a ma repeta, aveti dreptate, rationament corect)
              Meritocratie nu se poate apara in Romania, a fi merituos e un defect, nu stiati asta inca? O sa aflati in curind (am citit ca acum lucrati in tara-sper ca la vre-un proiect de cercetare finantat de Uniunea Europeana, in tot cazul). Mediocritatea insa e la mare cautare, va asigur. Si nu numai in politica, pe la guvern, de astea imi pasa mai mult sau mai putin (desi astia-s policy makers, si-ar trebui sa-mi pese), ci si in mediul universitar unde strabunicii (poate unii buni dpdv stiintific, dar nuli deontologic), si-au adus copii, ginerii, nepotii si stranepotii urmasi la catedra (vedeti ce-i pe la Universitatea de Medicina din Iasi, e de groaza:clanuri intregi stapinesc acolo)…Funeriu, a incercat ca bunicii sa numai ajunga strabunici, sa taie odata si odata linia mostenitoare…Eu zic ca va inselati cind ziceit ca e mai usor sa aperi meritocratia…in Romania…Cit o priveste pe Androneasca, ma indoiesc ca are pe cine sa vinture pe la TV, cine se aseamana se aduna…nu poate sa vinture decit “oameni de stiinta” asemenea ei…Desigur poate Funeriu a incercat s-a niveleze calea un pic mai abrupt, trebuia sa puna acolo niste conditii ca de exemplu un numar minim de lucrari, ori doar una si buna (da valoarea sa fie cumva masurabila calitativ, fie de impact ISI, fie altcumva) publicate in ultimii doi ani, un numar de patente in ultimii cinci ani, impact real in economie (ca doar nu facem cercetare de amorul artei) chestii din astea…ca altfel nu mai esti om de stiinta, ai fost…stiti foarte bine cum e…Chiar asa sa fi facut, acu’tot degeaba era, comisia evaluatoare (eventual formata din cercetatori neutri de pe la universitati din lume) ar fi fost desfiintata rapid, si inlocuita cu “oameni de stiinta”autohtoni, specializati in cazane de tuica si alte alambicuri, a caror unica calitate e aia de a face plecaciuni in fata reginei-mama, garantata vanghelie…asta e meritocratia romaneasca…Sa fim seriosi, asa s-a intimplat cu toate comisiile…n-avem nevoie de de profesori si cercetatori straini in comisii, stim noi ce avem de facut..

  4. George Gafencu spune:

    Adevarul este pe undeva pe la mijloc, nu e chiar asa cum scrie autorul.

    Am doua exemple care sa ilustreze fiecare luare de pozitie.

    Am lucrat pana de curand intr-o organizatie unde tehnologia se schimba foarte des. Spre suprinderea mea, in grupul meu foarte putini erau mai varsta ca mine, si atmosfera eram cam cea descrisa de autor.

    M-am mutat de curand intr-o firma unde tehnologia este puternic controlata de guvern (domeniu aviatic), si care initial mi s-a parut un cimitir de elefanti. La a doua vedere, oamenii astia au fost primprejur vreo 15-20 de ani cel putin, si au lucrat in proiecte de care nici nu auzisem. Aveau o experienta foarte mare in domeniul asta si aveau valoare tocmai prin prisma asta.

    Sunt domenii unde dureaza multi ani sa formezi un expert. Aici probabil o sa vezi oameni cu experienta.

    Pentru domeniile unde expertiza se creaza in termen relativ scurt, probabil proportia de oameni tineri o sa fie mult mai mare.

    Insa discriminarea unor oameni mai in varsta este un element real.

    Pentru a scapa de ea, omul trebuie sa isi puna experienta in aplicare si sa ajunga intr-o functie de conducere sau una care se bazeaza pe experienta anterioara. Altfel, competitia pe jobul lui va deveni din ce in ce mai mare.

    • pehash spune:

      O functie in care experienta nu conteaza este o functie care poate fi oricand descrisa de un algoritm, deci poate fi inlocuita de un ‘robot’.

  5. Stelian spune:

    In Romania pensia este o obligatie, nu un drept. Am mai spus-o si o repet, exista persoane extrem de active, cu minti deosebite, capabile sa creeze pina haaaaat tirziu.
    Am intilnit asemenea oameni pe toate palierele: profesori si cadre universitare, ingineri, medici, maistri.
    Dar pe de alta parte, la ora actuala, Romania nu are un sistem de triere a valorilor.
    Domnule Muresanu, in prezentare spune ca aveti un doctorat la Chicago.
    Ar fi extrem de util pentru cititorii din Romania sa descrieti un pic perioada. Cursurile, faptul ca ati avut de ales atit cursuri (acelasi curs predat de mai multi), ca v-ati putut alege orarul, ceea ce nu se intimpla in Romania. Aceasta inflexibilitate nu permite trierea valorilor.
    Apoi ca la curs au venit totdeauna titularii si nu si-au trimis inlocuitori, ca atmosfera a fost de colaborare…

    • Adrian Muresan Adrian spune:

      Sunt mulți cercetători care și-au luat doctorate valoroase în România, eu i-aș lăsa pe ei să ne povestească. De ce? Pentru că ne vor spune același lucru ca și cei care au studiat în SUA, Franța sau Rusia. Ceea ce contează e cercetarea originală din care comunitatea științifică învață ceva nou. Și auzind de la ei vom pricepe cu toții că nu ne blestemă nici localizarea geografică, nici banii puțini, nici fondul genetic, ci trebuie pur și simplu să direcționăm resursele de orice fel către cei care pot face ceva util cu ele.

  6. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Discriminarea pe criterii de varsta este mai mult decat ilogica, este si ilegala. Si functioneaza in ambele sensuri, nu ar trebui discriminat cineva pentru ca “este prea tanar” si nici pentru ca “este prea batran”.
    Am o parere foarte proasta despre orice constructie bazata pe idei preconcepute de orice fel.

    Valoarea nu are varsta, sex, culoare, religie, etc. este individuala si contextuala. Este individuala partea care ramane dupa schimbarea organizatie si este contextuala partea care depinde de organizatia in care se regaseste individul.

    • George Gafencu spune:

      Domnule Bolos,

      Din nefericire discriminarea unor persoane mai experimentate este o realitate specifică și unor societăți mai avansate ca România în ceea ce privește standardele de muncă.

      Uneori discriminarea asta ocupă niște forme care nu pot fi atacate în justiție, și am un exemplu perfect pentru asta.

      Cam înainte de criza economică curentă, am obținut un job la o firmă mare americană in SUA. Jobul mi s-a părut destul de simplu la abilitățile mele, însă pentru că plătea destul de bine am acceptat.

      Munceam 40 de ore pe saptămână regulat și în paralel cu mine făceau același tip de slujbă unii cu experiență jumătate din a mea. Nu mai spun că lucrau câte 60 de ore pe săptămână ca să facă aceeași treabă ca mine, numai că munca suplimentară nu era plătită.

      Criza economică venind, firma mea a făcut concedieri masive și m-am găsit pe lista de concedieri deși performanța mea era exemplară.

      Problema care era era că eu eram supra calificat pentru slujba aia și au preferat să păstreze oamenii la nivelul de care era nevoie pentru slujba respectivă, și care erau plătiți mult mai puțin ca mine. Pe mine mă angajaseră înainte de criză numai pentru că nu găseau destui oameni competenți să o facă (cerea 7-8 ani experiență).

      De atunci fug ca dracul de tămâie de joburi care par ușoare.

      Când atingi o anumită vârstă, ori ești un expert tehnic și nu te poate da nimeni la o parte, ori mergi pe cariera de leadership, unde experiența într-adevăr contează (asta include și propria afacere).

      Dacă nu ești în niciuna din categoriile astea, viața devine din ce în ce mai grea pentru că slujbele nu devin mai complexe însă numărul de candidați calificați crește cu experiența cerută…

  7. casandra spune:

    Felicitari, domnule Muresan! Aveti o “voce” rationala si de subtila inteligenta. Sper sa se auda aceasta voce in jungla noastra cea de toate zilele.

  8. smaranda spune:

    Articolul trateaza numai un aspect al problemei. Discriminarea la munca pentru cei peste cinzeci de ani.
    Aspectul care va scapa este cum se simt cei care totusi muncesc (ei se simt utili) peste aceasta virsta. Speranta de viata a celor care muncesc creste cu 15 ani (si calitatea vietii). Nu voi face o pleadorie pentru, ci va voi povesti o poveste. Pe la 40 de ani am intrat intr-o companie hi-tech si dupa o munca peste normal credeam ca sint de neinlocuit si voi iesi la pensie de aici. Atmosfera (similara celei descrise) m-a impins afara. Am fost angajat pentru experienta in alt loc. Patronul are 80 de ani trecuti si nu numai ca tine afacerea in mina, este si factorul decizional in orice problema. Mentalitatea comunista a umplut parcurile de pensionari. Trebuie schimbat ceva in societatea romaneasca. Canada este prima tara care nu impune iesirea la pensie pe criterii de virsta. Pe cind in Romania?

  9. M. Constantin spune:

    Afirmatia d-voastra, d-le Muresan cum ca: “În cadrul multor organizaţii multe cunoştinţe tehnice nu sunt complet documentate şi sunt doar in creierul angajaţilor” arunca in derizoriu sistemele de management, riguros certificate sub standarde de asigurare a calitatii.
    Si daca admitem ca “dementa sociala” nu vine numai din discriminarea batranilor ci, deopotriva, si din discriminarea tinerilor si anume a celora -batrani sau tineri- care au a spune ceva in cadrul pe care il numiti organizatie, atunci problema ar fi in ochiurile sitei ce discrimineaza.
    Prin urmare, oamenii de resurse umane, ca si cei ce fac politici publice -daca e sa dam un nume sitei- sunt in pozitia privilegiata din care pot discrimina. Si, ca stalpi ai organizatiilor fac lucrul acesta sistematic pentru ca orice stalp conserva o pozitie. Rarisime sunt cazurile cand stalpii suporta suprasarcina dezvoltarii organizatiilor si atunci, desigur, dementa sociala pare sa-si schimbe sensul.
    Sunt curios totusi, cum naiba fac organizatiile -ca se conserva sau ca se dezvolta- sa scoata cunostintele tehnice din capul angajatilor?

  10. Ciprian spune:

    Daca nu gresesc, pare un punct de vedere, poate opus sau poate complementar abordarii obisnuite pe contributors privitoare la blocajele din invatamantul superior.
    Si iata un punct de vedere referitor la consecintele posibile ale unei asemenea discriminari, punct de vedere oarecum socant, exprimat de Mihai Neamtu pe facebook: “Personal, aș vrea să mor atunci când nu mai pot munci cu brațele ori cu capul. Sunt născut în 1978, deci nu mă aștept la vreo pensie de la Statul român. Cu atât mai puțin la vacanțe, bilete gratuite de tren, medicamente subvenționate, timp liber, etc. Noi, în 2040, vom spune adio acestor lucruri. Vă propun să ne adaptăm din timp la noua (și ușor deprimanta) normalitate”.

  11. Alexandru Evanghelidis spune:

    Am suras un pic la intrebarile retorice legate de cine accepta un sfat mai bine, un tanar sau un om trecut de 50 ani, gandindu-ma la parintii mei. Cred ca ati ales un domeniu prea specific pentru a va sustine teza prin exemple concrete. In mare parte se poate presupune ca persoanele care lucreaza in cercetare si inovatie au anumite trasaturi care nu sunt distribuite egal in intreaga populatie.

    Un cercetator care inca lucreaza activ in domeniu la peste 50 de ani va fi de cele mai multe ori un om foarte deschis la minte si, chiar daca e lipsit de talent natural in psihologie si relationare, poate cel putin emula astfel de abilitati si le poate intelege necesitatea. Nu stiu daca se poate spune acelasi lucru despre alte meserii, iar pe aceasta scala a flexibilitatii mentale eu personal pun profesorii pe cel putin o treapta mai jos (riscul meseriei – iti trebuie ceva ego pentru a fi un bun pedagog, iar expunerea constanta la cele mai noi descoperiri nu este absolut necesara).

    Parerea mea este ca varsta nu aduce mereu si intelepciune, ci poate doar amplifica trasaturi pre-existente. Poate in tari cu alta istorie e gresita pensionarea fortata, dar pentru Romania in momentul actual eu ma gandesc uneori ca ar prinde bine o reintoarcere la obiceiurile culturii Cucuteni.

    • Adrian Muresan Adrian spune:

      Serios, m-am gandit la cei din familia mea extinsa, plus alti colaboratori care nu lucreaza in cercetare. Sunt de acord totusi ca experientele personale pot fi foarte diferite.

    • lucid spune:

      Wrong! “Consumul” de acest tip se facea pentru a-i prelua insusirile exceptzionale celui ingurgitat. Nu era nici o discriminare de varsta. Ecourile au ajuns pana azi: manca-l-ar mama de destept, e frumos sa-l mananci, etc. E adevarat ca “seful” clanului era “consumat” post-mortem ca sa i se preia intzelepciunea, iar adversarii invinsi pentru “transferul” vitejiei, de exemplu (consumatul inimii sau craniul facut cupa de vin au fost practicate pana tarziu).
      In fond, homo hominis lupus, sau (social)-darwinist – selectzia naturala

      • Alexandru Evanghelidis spune:

        Poate ma insel, dar din cate stiu, cultura Cucuteni nu practica canibalismul. Ma refeream la obiceiul de a arde satul in intregime si a-l reconstrui, o data pe generatie.

        • lucid spune:

          Chestia cu arderea INTENTIONATA la un anumit interval de timp (nu doar o generatie) este doar o speculatie atractiva dar inca speculatie, pe cand canibalismul a fost detectat de un cercetator iesean care printr-o examinare “forensic” a urmelor de cutzit pe anumite oase umane a ajuns la concluzia ca fusesera razuite ca pentru supa (urmele “razuirii” se identifica la microscop destul de usor). Sigur ar trebui dovada suprema adusa de americani care au analizat coprolitele (urmele de excremente) indienilor anasazi si au identificat proteine specific umane. La noi insa “academismul” este atat de anchilozat incat chiar ideea de posibil canibalism a “stramosilor nostri” a fost respinsa din start. E drept ca nici chimia analitica din rrrrominika nu prea ar avea sanse sa identifice acele proteine…..

          • Prostu' satului spune:

            Admir eruditia, dar sa revenim la subiect. Pana la urma cum facem — ii gatim, sau ii halim cruzi? Grea dilema…

          • Alexandru Evanghelidis spune:

            Arderea intentionata, o data la 60-80 de ani, pare sa se bucure de consensul comunitatii stiintifice, din cate am citit eu. Nu stiam despre cercetatorul iesean, dar presupun ca ipoteza sa ar putea corobora cu absenta cimitirelor. Daca e vorba despre canibalism sau nu, ar trebui intr-adevar verificat riguros. O alternativa ar putea fi ceva similar cu practicile mortuare tibetane, spre exemplu.

            Dar suntem departe de subiect. Sugestia mea era pur si simplu distrugerea periodica a oricarei forme de “anchilozare”, genul care apare in structuri cand functiile devin drept innascut, eventual mostenire de familie. Conceptul de titularizare, spre exemplu, mi se pare pur si simplu aberant.

  12. Grammaticus spune:

    Domnul Funeriu spunea, vis a vis de cum isi trateaza Romania oamenii in virsta “sintem o tara de salbatici”. Nu stim sa ne bucuram de cei mai trecuti prin viata, nu stim sa fim fericiti impreuna, generatii.
    Ce poti sa faci cu tineri care spun “ne trimiteti la biblioteca sa ne pedepsiti!”. Ce poti sa faci cu acesti tineri care NU citesc o carte de specialitate TOATA FACULTATEA????
    Vor fi nemaipomenit de “creativi” (“creator” nu era destul de bun, de trendy inteleg, si majoritatea au adoptat cuvintul magic).

    • sile spune:

      Pai tinerii respectivi se pot angaja in advertising. Am vazut mai demult prin oras panouri uriase de reclama la “Pagini aurii”. Scria pe ele: “Arata ca o carte. Doar ca foloseste la ceva.” N-o sa uit toata viata.

      • alx spune:

        Trebuie sa recunoastem ca sloganul e genial. Dar ma indoiesc ca cei din “advertising” cu idei bune sint neaparat tineri.

    • Alexandru Evanghelidis spune:

      Pe acei tineri i-ai putea scuti de obligatia de a face o facultate pentru a putea fi angajati pe un salariu din care sa se poata intretine. Sau li se pot arata explicit pasii care duc de la biblioteca la o situatie financiara decenta si ce fel de sanse exista pentru fiecare domeniu. Sunt la al doilea ciclu de studii universitare si nu mi s-a spus niciodata ceva cu mult mai specific decat “invata carte, ca sa ajungi mare”.

      Problema se pune mereu “esti copil, ce altceva ai de facut decat sa inveti si sa iei note bune?”, ca si cand sistemul educational este functional si piata muncii ofera sanse egale pentru toti. “Adultii” din Romania nu remarca, insa, ca piata actuala a muncii este dominata de sectorul vanzari/servicii, care nu necesita (practic) studii aprofundate, urmat de sectorul IT, care necesita nu numai studii superioare dar si inclinatie.

      Unii copii isi dau seama de asta din liceu, altii la sfarsitul masterului, in ambele cazuri ajungandu-se la potential irosit si la o economie stagnanta din anumite puncte de vedere. Alti copii, din pacate majoritatea, nu au parte de un mediu social in care notiunea de “piata a muncii” sa aiba vreun sens.

  13. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Incercati o minge la fileu, mi se pare. Or, e cam riscant, ca toate mingile astea.
    Ati vazut sper No country for old men (2007). Acolo e un alt mesaj. L-as putea prinde foarte bine in doua cuvinte: excedare si exit; in cuvintele lui Tofler citand titlul unui spectacol de revista: ‘Opriţi lumea – vreau să cobor’. Altminteri, discriminarea e perfect capitalista: capitalist e doar ceea ce poate fi exprimat in termenii eficientei si profitului, si nu invers. Cand varstele mari nu se inscriu, si e probabil sa fie asa in medii cu 1400 de angajati cu doctorate si pline de brevete, a lupta impotriva discriminarii e echivalent cu a lupta impotriva impotriva capitalismului. Ei, eu cred ca in asemenea situatii ar fi bine sa luptam cu cartile pe fata, nu cu exemple gerontofile rarefiate despre genialitate: capitalismul e doar un aspect al vietii moderne. Or, s-ar putea sa fie inuman sau chiar dezavantajos pe termen lung sa reduci capitalismul doar la criteriile si discernamantul lui. Capitalismul poate fi fortat sa devina mai uman, chiar daca asta nu se reflecta neaparat in profiturile lui. Pe termen lung si pe spatii ceva mai largi toata lumea are de castigat, inclusiv el.

  14. Nicoleta spune:

    Cred că ideea principală a articolului domnului Adrian Mureşan a fost oarecum pierdută din vedere. Părerea mea este că, dumneavoastră, domule Mureşan, (şi, vă rog, sa mă corectaţi dacă greşesc) doreaţi să subliniaţi necesitatea meritocraţiei, chiar undeva mai presus de valoarea pe care o aduc (sau nu) unei organizaţii angajaţii vârstnici.
    Cumva însă argumentele aduse din experienţa proprie (cultura tinerilor de a nu se opri în loc în ceea ce priveşte cariera; anumite soluţii care pot veni exclusiv din partea angajaţilor cu experienţă; abilitatea de a cunoaşte mai bine natura umană, odată cu înaintarea în vârstă) se referă exclusiv la susţinerea angajatului vârstnic în câmpul muncii.
    Acestea fiind zise, observ că prima parte a comentariilor a dezbătut mai degrabă realitatea din Universităţile noastre care se transcrie (de cele mai multe ori) ca un contra-argument pentru susţinerea angajatului vârstnic, decât perspectiva organizaţională/corporatistă. Pregătirea slabă a profesorilor trecuţi de prima tinereţe şi “nepotismul” fiind fundamentele pe care se bazează tabăra “pro-pensionare” (cei care susţin pensionarea forţată/”eliminarea celor care ţin cu dinţii de scaun acum prin universităţi”, chiar dacă această presupune şi eliminarea unor “celule sănătoase în urma operaţiei”). Aici domnul Mureşan punctează foarte bine spunând că “mediocri sunt şi printre tineri, aşadar pensionările nu îşi ating scopul”.
    Mai departe se discută evitarea discriminării vârstnicilor în viitor – prin exemple ca expertiza tehnică şi leadershipul care te fac de neînlocuit; se conturează slab şi o altă problemă – discriminarea tinerilor.
    Cred că ceea ce sumarizează perspectiva ultimelor comentarii ar fi un semnal de alarmă pentru realitatea vârstnicilor actuali din România (ignoraţi în prezent) şi cei viitori (care vor fi abandonaţi la propriu, pentru că nu va fi nimic de oferit pentru ei nici ca beneficii, nici pe plan profesional – la cum merge situaţia astăzi).
    Aş vrea să dezvolt şi perspectiva tinerilor în contextul actual. O realitate cu care nu se confruntă doar România, ci întreagul continent european este că tineri bine pregătiţi din punct de vedere academic nu îşi găsesc un loc de muncă: 1 din 4 va fi şomer în UE (http://www.debatingeurope.eu/2013/01/10/does-a-university-degree-make-a-difference-for-young-unemployed-europeans/). Aşadar, probleme sunt de ambele părţi, să nu uităm acest lucru.
    Este adevărat că tinerii din România nu se luptă pentru educaţie (cum se întâmplă în alte părţi, vezi, http://www.nytimes.com/2012/12/23/education/poor-students-struggle-as-class-plays-a-greater-role-in-success.html?pagewanted=all), însă trebuie reflectat asupra faptului că tinerii nu mai sunt aşa norocoşi astăzi ca în 2005 şi că poate în prezent rolurile s-au inversat şi un reprezentant de la Resurse Umane cu experienţă nici nu îl cheamă la interviu pe un tânăr absolvent care nu a lucrat.
    Trebuie luate mult mai multe măsuri pentru populaţia vârstnică decât s-au luat în trecut (vezi http://whqlibdoc.who.int/hq/1999/who_hsc_ahe_99.1.pdf), dar cred că trebuie văzut, în acelaşi timp, ce trebuie făcut şi pentru tineri, pentru că o lume care nu îi îndrumă pe cei fără experienţă, nu poate reprezenta un viitor de dorit.
    În încheiere, aş vrea să subliniez şi eu rolul meritrocraţiei. Refuz să cred că nu se pot găsi modalităţi de evaluare obiectivă atât în mediul corporatist, cât şi academic, pentru a-i delimita pe cei bine pregătiţi, de cei slab pregătiţi (nu vârstnici de tineri). Cred că un mediu în care îi avem şi pe cei care pregătesc (cu o experienţă vastă, nu 2-3 ani chinuiţi) şi pe cei care învaţă este un mediu spre care trebuie să tindem pentru că da, valoarea este “individuală şi contextuală”.

    • Adrian Muresan Adrian spune:

      Corect, dupa mine meritocratia trebuie urmarita in mod fanatic si fara scurtaturi de genul “varstnicii nu au imaginatie” sau “tinerii nu au experienta”. Am ales exemplul varstnicilor pentru ca mi se pare un fenomen raspandit, ne-abordat si care incepe da devina acceptabil social. Despre tinerii din Europa si nu numai aveti dreptate, insa marele lor ghinion nu e discriminarea ci faptul ca intra in piata muncii intr-o perioada de turbulente mari economice. Se vehiculeaza ideea (nu am refereintele la indemana) ca cei care au acum 15-25 de ani vor fi prima generatie care va trai mai rau decat cea anterioara. Dar e vorba mai mult de contextul economic decat de discriminare, in opinia mea. Cat despre cei care au studii si nu le vor folosi, ce pot sa spun. Universitatea din Padova scoate cam 60,000 (ati citit bine) de absolventi de Stiinte Politice pe an.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Muresan


Adrian Muresan

Deține un doctorat în fizică de la University of Chicago și a lucrat în diferite domenii de cercetare cum ar fi imagistică în cancer, pudre de lactoză folosite în aparatel... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)