Răspunsul Consiliului Facultăţii de Filosofie la Scrisoarea deschisă a profesorului Gabriel Liiceanu cuprinde o serie de remarci care mă privesc direct şi care mă obligă astfel să ofer cititorilor Contributors.ro si Hotnews.ro câteva precizări lămuritoare. Mai precis, este vorba de trei reproșuri care mi se fac: că nu aș fi fost adecvat cu profilul postului; că nu am depus contestație și la celălalt concurs; că nu am contestat criteriile de evaluare înaintea concursului. Voi răspunde la fiecare în parte.
ADECVAREA LA PROFIL. Postul la care ne referim are patru specializări: filozofie contemporană, etică, estetică şi filozofie greacă. Oricine poate sesiza că aceste specializări sunt foarte disparate. Cu alte cuvinte, este absolut imposibil ca cineva să fie cu adevărat specialist în toate cele patru domenii ale concursului (prin specialist înțeleg faptul de a fi autorul unor studii pe acea specialitate, publicate în contexte de prestigiu național și internațional). Dacă pornim de la această evidenţă, singura modalitate de a candida în mod legitim pentru un post atât de dispers alcătuit este aceea de a acoperi, ca specialist, măcar anumite direcţii ale postului şi de a pune în lumină compatibilităţile sau afinităţile academice cu celelalte discipline circumscrise profilului. Este exact ceea ce am şi făcut: am aplicat la acest post, ca specialist în domeniul „filozofie contemporană“, lucru atestat prin faptul că am studiat operele mai multor filozofi contemporani (M. Scheler, K. Jaspers, E. Husserl, M. Heidegger, J.-P. Sartre, J. Derrida, E. Levinas, J.-L. Marion, C. Noica şi A. Dragomir). Unii dintre ei sunt „fenomenologi“, într-adevăr, dar nu mai puţin „contemporani“. Am publicat despre acești autori articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, studii în volume colective din ţară şi străinătate, susţinând totodată şi mai multe conferinţe naţionale şi internaţionale în acest domeniu. În dosarul de aplicaţie, am semnalat punct cu punct elementele din lista mea de lucrări care corespund interesului meu focalizat asupra filozofilor contemporani menţionaţi. Am evidenţiat, de asemenea, interesul meu concret şi pentru celelalte discipline ale postului. Toate acestea arată perfecta mea compatibilitate cu profilul postului respectiv. Prin urmare, faptul că mi-ar lipsi „performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului“ este o afirmație lipsită de acuratețe.
DESPRE CONTESTAŢII. Mi se reproşează ca nu am făcut contestaţie şi la concursul celălalt, cel de la „filozofie teoretică“, ci doar la concursul de la „istoria filozofiei“. Motivul este evident: am depus contestaţie din cauza gravei situaţii de incompatibilitate în care s-au aflat doi dintre membrii comisiei de concurs în raport cu candidatul declarat câştigător (coautori ai unor publicații ale sale). Dacă ar fi respectat principiul imparţialităţii, ei ar fi trebuit să se retragă din comisie, înaintea concursului. În cazul celeilalte comisii, nu a existat această situaţie de incompatibilitate.
Întrebarea este: în situaţia în care la un concurs se prezintă un candidat din interior şi unul din afară, nu credeţi că ar fi normal ca membrii comisiei de concurs să fie din afara Facultăţii, în speţă de la alte Universităţi din ţară, pentru a nu plana nicio suspiciune de favorizare a candidatului intern?
DESPRE CRITERIILE DE EVALUARE. Consiliul Facultăţii îmi reproşează, de asemenea, că nu am contestat înaintea concursului metodologia şi criteriile de evaluare. Subliniez că nu Metodologia de concurs a Universităţii din Bucureşti mi se pare problematică, ci Anexa la metodologia de concurs, anexă care este specifică Facultăţii de Filosofie. Contestaţia mea a vizat inclusiv faptul că Anexa pune în umbră anumite criterii de performanţă explicit indicate în Metodologia de concurs a Universităţii din Bucureşti.
Întrebarea esenţială nu este când ar fi trebuit contestate criteriile de evaluare, ci dacă ele conţin cu adevărat ceva principial contestabil şi, dacă da, ce anume. Or, este evident că activitatea didactică a fost supraevaluată, în timp ce activitatea de cercetare a fost subevaluată. Dacă Universitatea din Bucureşti este o „universitate de cercetare avansată“, nu ar fi trebuit totuşi ca şi grila de evaluare a concursurilor să fie elaborată în conformitate cu normele internaţionale, în aşa fel încât activitatea academică internaţională a candidaţilor din ultimii 10 ani să cântărească mult mai mult decât prestaţia lor în cadrul probei didactice ce durează 45 de minute, mai ales în condiţiile în care aprecierea acesteia de către comisie este inevitabil subiectivă?
Dar chiar şi în aceste condiţii, nu ar fi fost mai corect ca punctajul la fiecare subcategorie să fie acordat comparând efectiv performanţele candidaţilor, acordând deci punctajele în mod proporţional cu realizările lor? Este oare normal ca decalajul dintre o activitate de cercetare internaţională şi una locală să fie concretizat în doar 5 puncte dintr-o sută? Îndeplinirea criteriului minimal la o categorie de activitate poate justifica realmente acordarea punctajului maxim la respectiva categorie?
DESPRE TRANSPARENŢĂ. Solicit şi pe această cale Facultăţii de Filosofie să publice online, pentru fiecare concurs în parte, Raportul comisiei de concurs, precum şi fişa cu punctajele acordate candidaţilor pentru fiecare subcategorie, cu justificarea acordării respectivelor punctaje. În Contestaţie am solicitat de asemenea să primesc prin poştă copii ale acestor documente care mă privesc în mod direct. Până în acest moment, nu am primit nimic.
ALCĂTUIREA INTERNĂ A POSTULUI. Dar de ce a fost scos la concurs un post cu o alcătuire internă atât de dispersată, atât de eterogenă, în condiţiile în care profesionalismul în filozofie implică, dimpotrivă, tocmai o specializare riguroasă şi o focalizare indiscutabilă? Oare nu cumva pentru a se potrivi „ca o mănuşă“ colegului de departament care trebuia să avanseze şi care, evident, a şi câştigat? Nu este, desigur, nicio întâmplare că, în calitate de asistent, colegul declarat câştigător a ţinut cursuri şi seminare care purtau titlul exact al disciplinelor care configurează postul scos la concurs. În acest caz: nu era el „câştigător“ din start? Nu a fost concursul „doar de formă“? Şi atunci, de ce ne-am mai obosit cu toţii, în condiţiile în care câştigătorul a fost din start prestabilit (i) prin însăşi alcătuirea eterogenă a disciplinelor postului, (ii) prin exigenţele imperioase de a fi predat deja, de la catedră, taman acele discipline, precum şi (iii) prin alcătuirea ţintită a unei anumite comisii?
MORALA. Ea se adresează colegilor cu adevărat performanţi la nivel internaţional care, poate tocmai de aceea, sunt ţinuţi, mulți dintre ei, în afara sistemului, nu doar la filozofie, nu doar la Bucureşti. Ea îi vizează pe cei cu studii în străinătate, care ar dori, poate, să se întoarcă în țară și să „pună umărul“, dar sunt în mod fatal dezarmați de impenetrabilitatea sistemului autohton. Lor le spun acest lucru: sistemul îşi va menţine cu dinţii aceste reguli nescrise, dar atotputernice, atâta vreme cât nimeni nu candidează pe posturile „dedicate“ altuia, atâta vreme cât noi acceptăm tacit că „postul e scos pentru x“, atâta vreme cât nu protestăm. Când vom asuma că această practică nu este doar nedemnă și falimentară, dar şi ilegală, când vom asalta, cu toţii, toate facultăţile şi toate posturile cu care suntem compatibili, atunci vom începe să sperăm că „aranjismul generalizat“ începe să intre în colaps. Eu unul voi candida pe orice post cu care sunt compatibil. Vă invit, stimaţi colegi, să faceţi la fel.
P.S. Aș vrea ca dorința mea de a candida la aceste concursuri să nu fie văzută ca o formă de inamiciție sau ostilitate la adresa unor colegi „din interior“ și nici ca un „război cu instituția“ din care vreau totuși să fac parte. În pofida aparențelor, nu am nici cel mai mic sentiment negativ la adresa contracandidatului meu, și cu atât mai puțin la adresa Facultății ca atare. Nu pot uita că, student și doctorand, am învățat multe în această Facultate, care are un număr de profesori la care mă gândesc cu multă prețuire.
Însă dincolo de toate acestea, aș vrea în primul rând ca mentalitatea generală legată de concursuri să se schimbe în mod radical. Aș vrea ca rezultatul concursurilor să nu mai fie „deja știut“ de la bun început, aș vrea ca el să nu mai fie „prestabilit“ pe varii căi, abil acoperite legal. E drept că această schimbare de mentalitate nu se poate produce fără o presiune din exterior. Însă tototdată ea nu e posibilă decât dacă profesorii cu vocație reformistă (iar ei sunt prezenți în fiecare facultate) se mobilizează efectiv pentru a contracara această paradigmă protecționistă și non-concurențială a posturilor scoase cu „dedicație“.
Citeste si
- Balta stătută a facultăţilor noastre – Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării
- Precizările Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti cu privire la concursurile didactice desfăşurate în luna septembrie, anul acesta
- A doua (şi ultima) scrisoare deschisă adresată Domnului Daniel Funeriu, Ministru al Educaţiei şi Cercetării – Câteva gânduri despre „sistem”
- Când intelectualii noștri ne lasă baltă
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O solutie simpla pt. viitor: Ministerul Educatiei sa interzica ocuparea de posturi didactice la o facultate de catre candidati care au functionat anterior la acea facultate.
Tu gandesti? Presupunand ca exista-n tara 2 universitati cu specializarea X, te angajezi asistent la una, promovezi lector la a doua, si apoi? conferentiar la Sorbonna si profesor la Oxford?
Exigenta de mobilitate academica functioneaza de ani buni in SUA si se generalizeaza treptat in mai
toate tarile normale dpdv academic. ///
Lucrez de cativa ani ca lector si dupa aceea conferentiar la una din primele 10 universitati in Anglia in domeniul meu. Am participat de cateva ori in comisii de angajare si am fost mereu impresionat de integritatea procesului. Posturile sunt deschise desigur si candidatilor interni, insa in ultimii 5 ani un singur candidat intern a avut succes, desi candidati interni exista mereu.
O singura observatie doresc sa fac. Integritatea procesului nu este asigurata de legi sau regulamente ci de integritatea si onoarea profesionala a celor ce formeaza comisiile de angajare. Daca in Facultatea de Filozofie mai exista integritate si onoare profesionala atunci, desi pare curios sau paradoxal din afara poate ca cel mai bun candidat a fost selectat – desi pare implauzibil. Insa daca aceasta facultate este o mocirla de minciuna si compromis atunci contestatia Dl. Dr. Ciocan este fara rost. Sa se considere norocos ca nu a ajuns acolo, e prea bun pentru ei.
domnul meu, faci confuzii. Te referi probabil la regula aplicata la concursuri din tari precum US unde nu poti aplica pt un post de la Alma Mater (univ. pe care ai absolvit-o). Chiar si acolo, odata intrat ca lector (echivalez), poti avansa la acelasi departament conferentiar sau profesor, daca e de acord consiliul.
Exact acest principiu este aplicat – nu demult! – în Franta, inclusiv pentru canditatii la posturile de profesor care deci trebuie sa plece de la universitatea unde au fost maîtres de conférences. Nu îndraznesc sa ma gandesc ce ar presupune aplicarea unei astfel de reguli în Romania, dar uitandu-ma în urma, la realitatea pe care o cunosc, mi se pare pur si simplu utopic. Deci da, asta ar fi solutia, si nu, nu se va întampla niciodata.
Sincer, cred ca nu stii pe ce lume traiesti. Nu o spun ca o ironie sau ca o insulta, ci din dorinta sincera de a te ajuta in acest fel.
Cred ca o scrisoare de multumire ar fi fost mai potrivita. In umila mea opinie, i-au facut un bine. Cand mancarea la restaurant e proasta, nu te angajezi bucatar ci deschizi altul langa.
Ca cineva care „lupta” cu „sistemul” din tara de 10 ani (nu vorbesc de sistemul universitar, ci de alt sistem, dar nici nu conteaza care deoarece TOATE „sistemele” noastre sunt identice) va pot spune ca cel mai si cel mai tare „sistemele” noastre se tem de lumina si de discutia in public. Prin urmare, felcitari d-lui Liiceanu pentru ca a adus la lumina subiectul si, de asemenea, felicitari si dvs. pentru ati adus aceste clarificari de o maniera lipsita de isterie si neincrincanat. Ca un mai vechi „luptator” cu „sistemul” nu va pot garanta ca veti iesi invingatori, dimpotriva… Nu exista nici o sansa de schimabre fara presiunea tip sandvish: ministerul (oricare ar fi acela) nu poate face reforma, insa este esential sa creeze cadrul formal pentru reforma, mai departe, reforma se face la „firul ierbii” cu astfel de incidente mai mici sau mai mari, toate punand in discutie „procedurile” si „precedentul creat”.
Frumos. Concis si la obiect.
Sincer mi se pare va dl Liiceanu v-a facut un deserviciu initiand el dezbatarea prin scrisorile dumnealui.
E o diferenta mare intre scrisoarea aceasta si ce a lui Gabriel Liiceanu. Aceasta e mult mai echilibrata, mai putin agresiva, mai scrisa la rece. Tocmai de aceea e si mai puternica, atinge unde trebuie si ar trebui sa doara. Scrisoarea emana relaxare, siguranta de sine, determinarea de a clinti muntele asta de sistem. Succes autorului si sper sa reuseasca. Un bruiaj din interior impotriva sistemului e mult mai eficient. Si evident ca va reusi, doar studentii vor vedea diferenta dintre acest profesor (sper) si matusalemicii de acum.
Domnule Ciocan,
Doream doar sa va spun ca apreciez ca ati considerat necesar sa lamuriti aspectele concursului si sa ne transmiteti punctul dvs. de vedere.
Mi-ar placea sincer sa pot sa fac ceva sa va sustin cauza dvs. si a multor altor oameni de calitate care se afla in aceeasi situatie. Mi-ar placea sa cred ca, un grup bine intentionat ar putea face lobby pana cand ministerul ar decide ca e timpul sa actioneze si in planul acesta.
Desi, dl Ministru spune ca e o problema de sistem asta nu inseamna ca sistemul nu poate fii schimbat. Si merita schimbat tocmai pentru ca imi permit si vreau sa cred in oameni ca dvs. Avem nevoie de dumneavoastra si va multumesc ca inca mai sunteti in Romania.
Cu stima,
Dan
Un articol foarte logic si limpede, in sfarsit…
Felicitari pentru initiativa si invitatia lansate colegilor dvs.!
Este singura atitudine valabila si cu pontential de a misca lucrurile, caci realmente, asa cum arata si AndreiaM mai sus, singura pavaza a acestor oameni, indiferent ca e vorba despre justitie, primarii, scoli, spitale, este intunericu, furisareal si lucrul facut pe sub mana, mica intelegere. Fortandu-i sa iasa la lumina, poate ca ii veti face si pe ceilalti constienti de nulitatea oamenilor care conduc „sistemele” din tara asta.
Sa speram ca vo vor urma cat mai multi! Eu o voi face ori de cate ori ma voi intalni cu genul acesta de atitudine, cu siguranta.
Felicitari si dvs si d-lui Liiceanu!
Va asigur ca in majoritatea tarilor „sistemul” este identic: candidatul din exterior este defavorizat.
Departe de a discuta imoralitatea acestui adevar, va asigur ca nu scriind scrisori deschise veti modifica sistemul. Nu cred ca vreti sa ajungeti coleg cu profesorii pe care azi ii contestati; ei va pot face viata iad.
Solutia corecta este de a va folosi relatiile (Liiceanu ?) pentru a vi se „face post”. Odata ajuns in interior, pe baza de merite veti avansa; sau nu. La fel cum sistemul v-a respins pentru vina de a fi din exterior, la fel odata ajuns in interior puteti ramane blocat la nivel de asistent sau lector pentru ca postul de conferentiar sau profesor „nu vi se va potrivi”, el fiind pentru alt coleg.
Cunosc multe situatii similare (inclusiv a mea), iar o profesoara romana de la o universitate din SUA mi-a spus in fata: „Da, ai ajuns in situatia asta pentru ca nu ai stiut sa faci politica”; mi-a spus explicit ca este vorba de politica de relatii din universitate, nu politica-politică.
In alta ordine de idei, nu mi se pare conflict de interese faptul ca un membru al comisiei este coautor pe una sau mai multe lucrari ale unui candidat. Eventual, acest lucru ar trebui specificat. La fel, nici unde in lume comisia de examinare nu este exterioara universitatii; nici chiar atunci cand este vorba de candidati interni (asa cum este de obicei).
Nu va lasati antrenat in polemicile Domnului Liiceanu; domnia sa creaza acum presiuni mediatice pentru ca nu (mai) are alte parghii in universitate. Probabil ca acestea functioneaza si ca sa nu mai fie „scandal” vi se va „face post” in cele din urma.
Stiu ca nu este corect, dar acelasi lucru se intampla peste tot; va asigur.
„Solutia corecta este de a va folosi relatiile (Liiceanu ?) pentru a vi se “face post”. ”
Am continuat doar cu o fraza dupa ceea ce ai scris pentru ca speram ca e vorba doar de sarcasm. Apoi am realizat ca vorbesti serios si m-am oprit. Oamenii ca tine formeaza „sistemul”.
Ha ha ha! L-ai deconspirat :-) ! Omul e pe langa subiect total,insa are si el bolile lui,mai ales pe intelectualii mari ai Romaniei. ( si eu am mare boala pe Peter Linbergh,pe Helmut Nweton,pe Herb Ritts….si pe tori marii fotografi care sunt atat de sus ,iar eu atat de jos ). Omul asta o fi vrut si el sa scrie vreun articol la ziar si nu i-a reusit,iar ca raspuns ii improsca pe toti ce stiu sa scrie ( ) . Nu-i pui intrebari si domnului Liiceanu ? ( poate i-ai pus si n-am vazut eu),pt ca D-l ( pt noi) Tismaneanu (pt tine) il chestionezi ca la tine,la popa sapca (spuneai ca esti din Timisoara,si ca ai facut doctorat la 22 de ani,inainte de 89).Chiar nu ti-e putin jena sa poluezi orice-ti iese in cale ??
De ce nu vrei sa intelegi ca pe un forum se discuta doar despre subiect,si nu s-o impresionezi pe concubina cu ce text i-ai scris tu lu´ ala….Esti de groaza! mai e unul cu „ciocanul pansat”,sanchi,care la fel se pricepe in orice domeniu….sau te dublezi…??
Salut Vali,
Imi pare rau, dar cred ca ma confunzi. Sper ca nu ti-ai inchipuit vreo clipa ca in tara asta exista un singur Vasile.
O zi buna sa ai!
Aveti dreptate (partial); oamenii care sunt in sistem formeaza sistemul (probabil un truism, dar pentru un inginer este mai putin evident).
Ideea este ca daca cineva considera ca este „moral” atunci are datoria sa schimbe sistemul imoral din interior. Asadar, trebuie sa se foloseasca de regulile actuale de promovare, pentru ca atunci cand va „fi sistemul” sa il corecteze.
Am spus ca aceasta este solutia „corecta” pentru ca solutia pe care o vad acum in aplicare este incorecta si imorala. Daca ati reusit sa cititi pana la capat ce am scris, atunci veti vedea ca de fapt Domnul Liiceanu foloseste singura parghie care i-a mai ramas pentru a influenta sistemul din afara. Oare de ce nu a protestat Domnia sa atunci cand era in interiorul sistemului ? atunci nu cunostea modul in care „se fac posturi” ?!
De prea multe ori am vazut modul in care functioneaza comisiile si cum sunt construite relatiile de obligatii si vorbesc despre universitati din Franta !
Hai sa va povestesc o situatie hilara de la o mare universitate franceza. Unui profesor „cu greutate” i se creeaza un post de raspundere intr-om pozitie inalta de unde putea „ajuta” pe cei care il promovau. Conditiile de participare au fost concepute cam ca si caietele de sarcini la unele licitatii (nu insist, ati inteles ideia). Ei bine, ceea ce ei au uitat sa ia in calcul este ca un alt profesor, care mai avea un an pana la pensie indeplinea conditiile de participare (desigur, pentru ca nimeni nu l-a mai luat in calcul). Profesorul respectiv s-a dus la comisia respectiva (eu stiu de la unul din profesorii din comisie) si le-a spus clar: „Ce imi dati sa nu particip la concurs ?”. Oamenii surprinsi au intrebat: „Dar de ce « Nom de Dieu ! » ai nevoie de pozitia asta ?!”. Raspunsul a fost pe masura: „Eu nu am, dar aveti voi.”
Asadar, daca sistemul este alcatuit din oameni si vrem sa schimbam sistemul, corect este ca acest lucru sa se intemple din interior, altfel se ajunge la absurd: se aduna 10 ingineri de la uzinele Renault si concep un regulament de functionare si promovare in universitati. Absurd ? Desigur !
Foarte tare asta cu „ideia” …
Dle cercetator Petronius,
Pana si un inginer de la uzinele Renault cred ca stie ca daca intri in cocina te mananca porcii. Nu vei reusi sa faci curatenie in calitatea ta de proaspat godac si „sistemul” te va perverti.
Apoi, propunerea dvs, aceea cu „crearea postului” pe baza de pile, mi se pare halucinanta. Nu stiu daca asa merge treaba la dvs in Universitate. Dar, daca e asa, cred ca e o problema. O schema de tipul asta, in orice sistem sanatos, ar trebui sa se dovedeasca mai degraba mai devreme decat mai tarziu, nesustenabila.
Ne tot spuneti ca in Occidentul dezvoltat se practica aceeasi „politica”: candidatul din interior e favorizat. Dar ma intreb daca nu cumva acolo au parte si te candidati valorosi in „interior”. Si apoi, daca nu e asa, chiar vrem sa copiem un sistem care nu promoveaza valoarea?
In ultima instanta, va atreag atentia ca toti inginerii de la uzinele Dacia stiu sa scrie corect cuvantul „idee” inca din clasa a treia.
Numai bine!
Domnule Ciocan,
In nenumaratele comentarii la articolele ce au fost dedicate concursului pe care l-ati pierdut, s-au facut multe afirmatii despre articolele dv ISI, despre importanta lorsau mai degraba lipsa de importanta ( cu exceptia catorva ), despre faptul ca publicati in revista la care sunteti redactor sef ( un gest urat in lumea stiintifica), despre anii si anii de burse nu se stie cum obtinute, despre cele doua doctorate ce par a fi unul de fapt, despre cele doua unice citari ce sunt atribuite articolelor dv ( cantitativ multe, dar calitativ?), despre varsta pe care o aveti, destul de mare pentru a candida pentru un post de lector.
Toate acestea au aruncat o mare indoiala asupra sinceritatii domnului Liiceanu. Se deduce o mare dorinta a acestuia de a va pune intr-o lumina cat mai favorabila , facand exact contrariul cu contracandidatul dv.
Ce parere aveti dv despre toate acestea? Gasiti corecta pozitionarea domnului Liiceanu?
Mie unul mi-a lasat o impresie extrem de dezagreabila.
Fara indoiala ca aveti o legatura cu Facultatea de Filosofie, dupa felul cum este formulat raspunsul Dvs, Mihai M, si sa va fie rusine!
Felicitari domnului Ciocan, macar stim ca nu suntem singuri in lupta contra sistemului ticalosit! Aceeasi lupta o dam si la Cluj contra batranilor!
Domnule MihaiM,
Ma tem ca habar nu aveti despre ce vorbiti.
Trec peste mizeria categorisirii en passant si fara nici un argument de sprijin (o stilistica pur VadimTudoriana) a activitatii domnului Ciocan si ma voi referi doar la deja binecunoscuta sintagma „burse postdoctorale”.
Intr-adevar, asa cum recunoasteti, habar nu aveti cum se „obtin” aceste burse… pentru ca in fapt nu sunt burse, ci contracte de munca in toata regula intre un institut/universotate si un cercetator. Ca orice contract, si acestea se incheie in urma unei selectii de oferte, a unor interviuri si a unei analize a profilului candidatului. Intr-o lume civilizata, nimeni nu angajeaza un cercetator pentru a-i face pe plac lui X sau Y, nimeni nu angajeaza un cercetator doar pentru ochii lui frumosi! Evident, toate aceste lucruri va sunt straine, altfel nu ati fi riscat afirmatii atat de descalificante chiar si la adapostul anonimitatii.
Va sugerez ca pe viitor s ava abtineti sa va mai pronuntati pe subiecte care va sunt straine! Vremea gargarei fara acoperire a trecut!
Postdocul este o categorie profesionala aparuta prima data in SUA, cand dupa socul Sputnik, SUA a investit enorm in stiinta, pentru a castiga cursa spre Luna. Ei bine, cand aceasta cursa a fost castigata, investitiile s-au redus drastic, iar ca urmare o gramada de specialisti au ramas fara slujbe. La nivelul celor cu doctorat, solutia temporara a venit sub forma stagiilor postdoctorale, intre 2-5 ani in medie, alteori si mai mult, care acum chiar sunt necesare pentru a candida cu succes la un job academic stabil. „Castigatorii” isi continua cariera academica, cei care pierd parasesc pana la urma domeniul ori se angajeaza in industrie (daca exista cerere pentru subdomeniul lor). Fireste, solutia a fost apoi adoptata in alte domenii, in care oferta de detinatori de diplome de doctorat depaseste cu mult cererea.
este posibil ca dl MM sa stie mai bine ca dvs. despre ce vorbeste, in pofida tonului vehement. domnia sa pare familiar cu modelul nord american. bursele post-doctorale sunt contracte intre profesor si cercetator. chiar daca exista situatii in care angajarea este transparenta si obiectiva sistemul se bazeaza foarte mult pe recomandari, prietenii si quid pro quo-uri. mai mult, in urma unui scandal ca cel in care s-a lasat implicat domnul CC, acesta ar deveni practic neangajabil.
Tinere domn,
Chestiunea cu performanta la nivel international merita intr-adevar o discutie separata. Daca acele carti inscrise in CV inseamna ceva n-ai motive sa plangi la usa Universitatii din Bucuresti. In definitiv, dupa cum bine știi, la cursurile lui Nietzsche studenții nu se prea înghesuiau. Așadar, faptul de a scrie scrisori peste scrisori e relevant doar in aceasta ordine a lucrurilor…
Domnilor filosofi, ati auzit de stoici?
Eu zic sa va purtati cu stoicism, si sa spalati mai putin rufe murdare in public.
Si in America, si peste tot in lume candidatul intern este mai bine primit. In general, daca nu esti vreun geniu care a facut valva in lumea stiintifica, cam asa merg lucrurile peste tot. Sa intrebi colegi ai dumitale din America cat au muncit pe bani extrem de putini (raportat la standardul de viata de acolo) pe langa un profesor sau altul, cu singura speranta ca datorita acestei politici vor prinde un post universitar adevarat (care intr-adevar iti da renume, si bani, acolo, in America). Sietmul din USA este astfel contruit incat profesorii sunt un fel de manageri de proiecte, rolul lor este sa mearga la dineuri si sa conviga investitorii sa dea bani pentru proiectele de cerectare din care se traieste in marile universitati. (exgarez un pic, dar lucrurile cam asa stau). Munca de cercetare in sine o fac asistentii, care muncesc de dimineata si pina noapte sub numele profesorului respectiv. Cei care rezista si se pun in bune relatii cu profesorul dupa vreun deceniu de munca vor primi un post universitar de unde incep si ei sa conteze.
Nu este adevarat. Dupa cei sase ani de tenure track in State esti autonom si poti sa iti depui propriile granturi si nu depinzi de mosi incompetenti. Astia din Consiliul vietii de la Filosofie care scriu deghizati comentarii ar trebui sa isi dea foc!
Bine, nu un deceniu, 6 ani cum zici dumitale.
Ceea ce se sustine despre situatia din SUA in cele doua mesaje de mai sus este gresit. Dupa (cel putin un) postdoctorat, care poate dura 1-2 ani (uneori direct dupa doctorat) un cercetator poate solicita un post de assistant professor. Acesta este „non-tenured” (adica pe perioada determinata), dar in general ‘tenure-track”, adica dupa 5-6 ani poti solicita avansarea la „associate professor” (care este permanent). avansarea se face pe crterii stiintifice (articole), educationale (cel putin 1 doctorand cu studiile incheiate) si altele (granturi castigate, servicii aduse facultatii/universitatii – gen membru in comisii de evaluare, de admitere etc). Daca esti teribil de bun, ajungi „professor”. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca postul de „assistant professor” iti da dreptul sa lucrezi singur, sa scrii granturi proprii, sa ai doctoranzi etc – nici vorba sa stai 6 (10) ani in „umbra” altuia. Nici vorba. Esti independent si incurajat sa scrii grant, ba chiar obligat, daca vrei sa primesti post permanent („tenure”). OK?
Ceea ce suna mai bine in sistemul universitar din Romania, anume ca, spre diferenta de sistemul universitar din SUA, se organizeaza concurs pentru fiecare avansare in rang academic, se dovedeste o mare pacaleala.
Nu stiu cum stau lucrurile in Europa, insa in SUA doar prima treapta, cea a ocuparii unei pozitii academice titularizabile (tenure-track), este cu adevarat competitiva. Da, inca sase ani omul sta cu sabia acordarii (sau nu) a titularizarii (tenure), iar in universitati importante este ceva de la sine stiut ca practic nimeni nu o obtine, pe cand la alte universitati o combinatie adecvata intre publicatii, servicii aduse universitatii si comunitatii, granturi atrase, garanteaza practic obtinerea titularizarii (asta in afara unor situatii in care rectorul sau consiliul de administratie se opune).
Pe undeva ma tem ca atacurile de acum asupra sistemului se vor solda cu inchiderea acestei mici portite care nu exista in sistemul american. Dar pana la urma as vrea sa vad exemple concrete de oameni care, cu toate ca au venit din afara, au reusit sa obtina postul de conferentiar in detrimentul lectorului pentru care postul s-a creat. Paguba-n ciuperci.
Pana atunci, cat portita mai e deschisa, chiar si doar formal, merita batut cat mai tare la ea. Ader la indemnul domnului Ciocan: sa aplicam la toate pozitiile universitare din Romania cu care suntem compatibili! Chiar daca unicul efect va fi ca baronii din universitati se vor retrage, de oboseala, mai curand din sistem.
„E drept că această schimbare de mentalitate nu se poate produce fără o presiune din exterior”- da, dar probabil e mai importanta mobilizarea profesorilor din universitati… si, chiar daca nu stiu foarte bine situatia, am impresia ca sunt in minoritate cei care spun doresc o schimbare… si chiar si mai putini cei care o doresc.
Salut scrisoarea dlui Ciocan si cred ca abia ea ii face dreptate. Am avut sentimentul foarte viu ca scrisorile dlui Liiceanu ii fac in fond un deserviciu (mai ales prin portretizarea grotesca si perfect nedreapta a competitorului dlui Ciocan). In rest, echilibrul si taria atit de manifeste in scrisoarea dlui Ciocan demonstreaza un frumos caracter si promit o la fel de frumoasa cariera. La Bucuresti sau aiurea, ramine de vazut. A bon entendeur, salut!
PS: mi-am luat si eu la Sorbonne IV toate diplomele disponibile („avec les felicitations et caetera…”), am lucrat la Universitate, m-am plictisit pe saturate si am virat-o spre alte zari, mai lucrative, tot in tara; exista viata si dupa Universitate, cu alte cuvinte.
In ziua de azi, filozofia, este considerata arta de a rosti frumos concluzii. In acest sens, parte din educatie se bazeaza pe acest lucru, facultatile de profil oferind aceasta optiune in mod specializat.
Eu vin si spun altceva…filozofia este arta de a concluziona, iar acest lucru este menit Berbecului. Ei sunt singurii ce vin cu rezultate, cu lamuriri. Toti ceilalti, nu sunt altceva decat interpreti cu o menire fireasca. Acum, daca cineva considera filozofia un moft, o educatie inutila, se inseala amarnic. Oriunde este nevoie de asa ceva, chiar daca societatea actuala presupune prin functiile existente la nivelul companiilor sau institutiilor doar organizare, calcul, specializare. Este nevoie de cineva care sa evalueze rezultatele, sa inteleaga mersul lucrurilor, sa indrume.
Motivele unei asemenea discrimiari sunt chiar tampite si am mai auzit asemenea cazuri. Adevarat, in ultimii ani, educatia romaneasca a cam dat rasol, cerintele angajatorilor fiind educatia in strainatate. Dar hai sa vedem in care strainatate! In cele mai scumpe universitati (Oxford, Stanford, Princeton, Sorbonne) sau cele mai bune (Leningrad, Beijing, Tokyo)!? Cum ziceam, motivele unei asemenea discriminari sunt lipsite de sens.
Succes domnule Ciocan!
tzara aia e totushi tare diferita de America
„OvidiuS spune:
11/10/2011 la 17:45
Domnule MihaiM,
Ma tem ca habar nu aveti despre ce vorbiti.”
Domnule Ovidiu S, ma tem ca dv nu stiti despre ce vorbiti.
In primul rand intrebarea era adresata domnului Ciocan,; cred , sper ca este capabil sa raspunda si singur daca doreste.
Revenind la bursele postdoctorale, nu stiu despre ce vorbiti ( cred ca nici dv ): eu vorbeam de burse doctorale, iar anii de doctorat ai domnului Ciocan sunt in numar de 10 ( scrie in cv-ul dansului). Dintre acestia 7 sunt in Franta, deci sigur a trebuit sa aiba bursa doctorala in aceasta perioada. Deci nu inteleg dilema dv si nici mesajul agresiv: postdoctoral inseamna dupa doctorat iar eu vorbeam de anii de doctorat. Mi se pare o intrebare de bun simt, stiut fiind ca un doctorat dureaza 3-4 ani ( in Franta sunt acele allocations de recherche de 3 ani, eventual alt gen de burse dar tot de 3-4 ani).
Deci, v-as sfatui sa lasati limbajul agresiv si daca aveti un comentariu de facut, atunci faceti-l la obiect.
Restul intrebarilor sunt si ele de bun simt si cred ca daca domnul Ciocan nu are nimic de ascuns ar putea foarte bine sa raspunda la ele.
Depinde de disciplina/subdisciplina si de tara. In humanities (sa zicem antropologie), in mod normal doctoratul dureaza mult mai mult, poate opt-zece ani. In stiinte dureaza ceva mai putin, de exemplu in fizica media este de sase ani, iar aici vorbesc de forma „la zi”.
In prea putine cazuri dureaza trei-patru ani. Daca teza despre economia subterana ti-o scrie altcineva, sigur, se poate. Dar si in acest caz, daca ar fi o comisie adevarata, l-ar zbura pe alde Staicu din sustinerea tezei cu fulgi cu tot.
Poate ar fi bine sa precizati in ce tara anume un studiu doctoral in fizica dureaza in medie 6 ani. In Franta (despre care era vorba) un doctorat in stiinte exacte dureaza 3 ani.
SUA. Vedeti aici, http://www.aip.org/statistics/trends/reports/physgrad2008.pdf , graficul de la pagina 6.
Mentiuni: apare durata totala pana la acordarea PhD (dar in general ori se merge direct spre doctorat, fara masterat intre timp, ori masteratul se ia „en route”, dar nimeni nu pune baza pe el in afara de cei care nu trec examenele comprehensive si ca sa nu plece cu coada intre picioare isi iau masteratul), sunt exclusi nonrezidentii, care de destule ori au facut deja masterat in afara.
Pardon, figura 6 de la pagina 10.
ciudat cum atata timp dl Liiceanu nu a vazut niciun viciu al sistemului, taman acum s-a pronuntat. nu zic ca nu s-ar putea intampla sa aiba dreptate, insa e clar ca e mai mult o razbunare personala, din moment ce stia ca ministrul nu ar avea nimic de facut in problema actuala. sunt curios cum a luptat impotriva acestui flagel al coruptiei universitare :) in perioada in care activa ca profesor in balta statuta pe care o critica virulent acum. pacat ca prin demersul asta publico-senzationalist de prima pagina de gesepeu’ arunca cu noroi in multi si stim cu totii ca sapaturile scot si mai mult noroi. astfel ca cei doi tineri filosofi o iau in barba nesperat, indiferent de care ar fi problema de fond.
Fără supărare dar regulile unui concurs se contestă înainte de a le accepta participând la el. Mai mult, nu mi se pare deloc clar de ce nu ar fi, conform regulilor concursului respectiv, câștigător candidatul care deja a câștigat. Acum, nu spun că poate concursul nu a fost incorect și că nu ați fi fost, poate, mai pregătit decât contracandidatul. Doar că modul în care se contestă rezultatul, mai ales de către domnul Liiceanu este necredibil, din perspectiva mea. Apoi, mai am o neclaritate; din câte am înțeles, postul era pentru cursurile de licență unde, zic, eu, principala calitate a profesorului, mă rog, lectorului, e să îi poată face pe studenți să acumuleze cunoștințe și competențe specifice domeniului, nicidecum coordonarea cercetărilor, lucru necesar la cursurile de masterat și, mai ales, doctorat. Dacă cineva care nu are rezultate în cercetare reușește să fie promovat conducător de doctorat atunci este, într-adevăr, o problemă. Numai că, din câte pot să îmi dau seama, contracandidatul dumneavoastră are tot timpul să acumuleze experiență în cercetare. Un ultimul punct – faptul că lăsați nelămurite anumite aspecte cu privire la activitatea academică, cu care, de altfel, vă lăudați, e de natură să confere mai puțină credibilitate demersului.
Daca-mi permiteti o obiectie: un cadru universitar nu poate fi angajat doar pentru calitati strict pedagocice. Asta se face la nivel la liceu. Dimpotriva, ceea ce lipseste in Romania este tocmai cercetarea iar din pct acesta de vedere Ciocan se califica si asta e cel mai important. Pe de alta parte trebuie organizate concursuri cu adevarat transparente, cum am mentionat in postarea precedenta. Foarte se simplu: se scoate un post la concurs cu un an de zile inainte de inceperea cursurilor efective, se publica o lista de specializari clare, se mentioneaza (predare, cercetare), diplome necesare si un deadline pentru trimiterea tuturor dosarelor. de acolo incolo candidatii selectionati in faza de interviu, faza campus etc. si finalistul. Departamentele de filosofie din Romania sunt extreme de eclectice si cu un personal fie extrem de batran fie foarte redus. O facultate de filosofie cum e cea de la Bucuresti, Cluj, Iasi, ar trebui sa aiba cel putin 20 de membrii cata vreme sunt in universitatii cu peste 30.000 de studenti si au in fiecare an aproximativ 100 de studenti. Ori daca eliminam, batranetul universitar, eclectici sau cei care nu au potential universitar de nivel european (sa nu mai spun mondial), Romania abia daca strange in ansamblul membrii pentru un dept mediu ca marime si capabil sa fie macar bagat in seama de mari facultati de filosofie din Europa. Aruncati o privire cati profesori sunt in marile Univ franceze de la Paris, Strasbourg, ca sa nu mai vorbim de America, Canada, Australia. Ori daca adunam toti fenomenologi din tara care au publicatii cat de cat nu obtinem nici macar 5 persoane, iar filosofie analitica cam tot atat.Ca sa nu mai vorbim ca lipsesc cu desarvasire filosofi ai socialului, ai economiei, ai politicii etica. Cu chiu cu vai Romania poate furniza un singur departament de filosofie cu multiple specializare daca aduna tot ce poate din tara si nici atunci nu e sigur ca poate intra in topuri europene. E trist ca in loc sa fie fervoare, cautarea de competente se screm pentru un post doua, nici astea corect descrise si nici macar transparent in mod real organizate..Banii statului..
Sunt dou lucruri care m-au surprins in povestea asta:
argumentul dlui Liiceanu privea (1) transparenta angajarii, ei bine postul nu a fost scos public la concurs si deschis oricarui interesat calificat asa cum se face in SUA. S-a scos postul cu canditatii deja numiti, deci e evident ca selectia a fost facuta cu usile inchise dar nu toata lumea a cazut de acord. Deci in ce priveste transparenta angajarii universitare in Romania nici facultatea de filosofie din Buc, nici dl Liiceanu nu se apropie macar de formalismul ipocrit american, cum evident „restu” gruparii e cufundata in aceleasi practici bolsevice.
(2) La un moment dat ma uitasem pe linkul universitatii.cu privire la postul de „fenomenologie, hermeneutica de la Brentano la Husserl” Nu stiu de ce dar se pare ca in Romania Husserl se confunda cu Heidegger si restul insa intre Husserl si Heidegger exista o diferenta gigantica. Nu ezit sa spun ca Heidegger are mai putine in comun cu fenomenologia decat are Searle. Daca am inteles corect fisa postului, niciunul dintre candidatii prezentati „public” si ‘transparent” nu se califica, dar iIftode se califica cel mai putin. Scandalul in sine nu arata decat cat de confuza si de eseistica a ramas filosofia la Bucuresti cel putin, si cat de lipsita de transparenta este in realitate selectia cata vreme odata cu postul apar direct si candidatii in loc sa se publice postul cu un an inainte si sa vedem atunci concurenta reala. Asta mai ales in conditii in care Univ din Bucuresti e pe bani publici deci este imens obligata sa publice si sa faca selectii transparente, nu pseudo-transparente. Pe scurt, nu vad cu ce este mai presus Liiceanu et al fata de „balta statuta”. Dar poate in Romania transparenta e diferita.
Bonne chance!
Nu ca zic, da’vreau sa spun:
Va felicit! Domnule Cican.
Sa va bucurati de sprijinul, increderea Maetrului Liiceanu!
Postata pe media, -nu cu mult timp in urma- de „analisti, „politicieni” ideea ca ne pleaca tinerii in strainatate ca institutiile/statul nu fac/e nimic pentru ei, este adevarata partial.
Statul vrea sa faca reforma in invatamant/sanatate,
institutiile /universitatile/spitalele „vor” reforma fara sa se schimbe nimic!
Si tinerii (cei plecati pe burse adevarate, specialistii adevarati) demonstreaza ca si Dumneavoastra un singur lucru: sunteti mai destepti decat statul si institutiile lui.
NU va dati batut!
zi buna
Ciudata situatie, intr-adevar.
Eu as merge insa ceva mai departe si as pune in discutie chiar sistemul examenelor pe post din facultati. Pana la urma, daca obiectivul facultatilor este sa atinga performanta, cred ca ar trebui sa foloseasca alte metode pentru atragerea celor mai buni specialisti si celor mai talentati dascali (ceva mai apropiat de recrutarea specialistilor in domeniul privat). Sunt curios daca marile universitati din SUA si Europa isi angajeaza membrii corpului academic prin astfel de examene/concursuri cum a fost cel organizat la Facultatea de Filosofie. Conform posturilor de dinaintea mea, se pare ca nu prea.
Este evident ca Facultatea de Filosofie dorea sa-l promoveze pe cel care a castigat examenul. Iar examenul a fost formal doar pentru ca Facultatea era obligata sa organizeze un astfel de examen de catre niste reglementari cam rigide si inutile. In absenta acestora, il numeau pur si simplu pe postul respectiv pe domnul care a castigat examenul si se termina aici toata tarasenia. Asta nu insemna insa, atentie, ca selectia nu ar fi avut loc. Ci doar ar fi fost o selectie bazata pe decizia comisiei de selectie ca aspirantul este potrivit pentru a face parte din corpul de lectori al Facultatii dupa ce au avut ocazia sa-l vada cativa ani la lucru, in calitate de asistent.
La fel de evident este si faptul ca domnul Liiceanu nu este deranjat de sistem, ci doar de faptul ca, de data aceasta, sistemul nu l-a favorizat pe protejatul sau.
Eu mi-as dori urmatorul deznodamant la acest scandal: sa se organizeze un examen si pentru domnul Ciocan, care sa-i vina si dansului ca o manusa.:-) Asta, in cazul in care Facultatea de Filosofie il considera intr-adevar un specialist care poate aduce valoare Facultatii (ceea ce pare sa fie cazul).
Toate aceste discutii imi aduc in minte o alta situatie asemanatoare: firmele private nu organizeaza licitatii pentru a-si desemna furnizorii, ci evalueaza ofertele existente pe piata, discuta cu potentialii furnizori si cand ajung la o concluzie privind oferta cea mai avantajoasa, incep negocierile cu respectivul si semneaza un contract. Si de cele mai multe ori, alegerea lor este corecta.
Prin comparatie, institutiile publice sunt obligate sa organizeze licitatii foarte complicate, procedurizate, etc. Rezultatul este ca, fara a putea impiedica licitatiile trucate si coruptia, acest mecanism duce de prea multe ori, cand procedura este respectata in litera ei, la desemnarea drept castigatori a unor furnizori care produc pana la urma pagube imense institutiilor publice, datorita incapacitatii lor de a furniza de fapt serviciile respective, sau a unor defecte ascunse in oferta lor care are un singur merit: este cea mai ieftina. In final, cei necinstiti isi vad de treaba netulburati si trucheaza licitatiile oricat de stricte ar fi legile, in timp ce acea parte a achizitorilor care sunt totusi cinstiti sunt mai degraba incurcati decat ajutati de legea achizitiilor publice. Exista o paranoia a legiutorului ca toti romanii au intentii necurate si solutia este sa faca legile foarte stricte si detaliate pentru a-i impiedica sa-si puna in aplicare gandurile necurate. Si cand vedem ca nu se intampla acest lucru, facem legile si mai stricte, si mai complicate.
La fel si discutia despre criteriile folosite in selectarea profesorilor. Nu cred ca are sens sa tot cautam criterii, supercriterii, etc. Oricare din ele pot fi pana la urma masluite, atunci cand partile implicate isi propun acest lucru. Mai degraba ar trebui niste criterii minime de eligibilitate, niste linii directoare in functie de profilul academic al postului vacant, iar selectia ar trebui sa fie atributul comisiei de selectie. Daca nu aleg oameni de valoare, vor suporta consecintele. Pe termen mediu si lung, evident, dar nu vad alta posibilitate.
Sper ca pana la urma si domnul Ciocan sa-si gaseasca locul in „sistem” (insa de data aceasta fara conotatie peiorativa a termenului).
Bafta.
@@fLoreign spune:
11/10/2011 la 19:44
Depinde de disciplina/subdisciplina si de tara. In humanities (sa zicem antropologie), in mod normal doctoratul dureaza mult mai mult, poate opt-zece ani. @@
Domnule,
De ceva timp, in Europa doctoratul dureaza 3-4 ani, bursele sunt acordate pe aceasta durata, indiferent de disciplina. In cazul de fata, uitati-va pe situl universitatii franceze unde si-a obtinut doctoratul domnul Ciocan si va veti lamuri care este durata obisnuita a unui doctorat. Chestie valabila in toate universitatile franceze. Pe de alta parte constat ca si Romania se aliniaza la normele europene in acest sens.
O sa gasiti in toate disciplinele indivizi ce au nevoie de 6-7-8-9-10 ani ca sa termine un doctorat, dar astea sunt exceptii.
Eu vorbesc de normalitate.
Multumesc pentru precizarile referitoare la norma europeana. Eu cunosc mai de aproape norma americana, care este asa cum am expus anterior. Normalitatea difera in cele doua sisteme. Doctoratul nord-american in patru ani a fost normal doar pentru profesorii care au acum saptezeci de ani.
Ar mai merita mentionat faptul ca in unele tari exista si titluri superioare doctoratului.
@ MihaiM „De ceva timp, in Europa doctoratul dureaza 3-4 ani…”
Anul acesta am terminat doctoratul in Olanda si am cunostinte si despre ce se intampla in Franta. Da bursa este acordata de obicei pe 3-4 ani, insa doar o minoritate reuseste sa si termine teza in perioada respectiva.
In general, fie se acorda extensie sau doctorandul munceste fara bursa pana la finalizarea tezei.
Asa ca realitatea este diferita de normele europene.
Concursurile acestea sint pana la urma o aiureala, toata lumea cauta sa le fenteze. Pana la un punct ii inteleg.
In SUA exista trei categorii de profesori: assistant, associate si full – aproximativ echivalente cu lector, conferentiar, profesor, dar cu mentiunea ca un assistant prof. are aceleasi drepturi & obligatii ca un associate sau full.
Selectia
Pentru assistant prof. se organizeaza concurs: se face anuntul, se spune ce se doreste de la individ si se asteapta CV-urile. Se formeaa o comisie in cadrul facultatii care evalueza acele CV-uri si se selecteaza 1-2-3 insi. Acestia sint invitati la facultate pentru negocieri/discutii. Se intalneste fiecare pe rand cu comisia, tine o prelegere publica, se intalneste cu masteranzi/studenti, se intalneste cu cine este interesat de el/munca lui etc. Comisia face o noua ierarhizare a celor ramasi in cursa si ii face primului o oferta de munca. Acesta accepta – devine assistant prof, sau nu, caz in care este ofertat al doilea (cu oferta mai slaba, normal, nu?) si tot asa. Primul care accepta este assistant professor.
Pentru associate prof.: assistant prof-ul are la dispozitie 5-6 ani sa scrie articole, sa atraga contracte de cercetare, sa „scoata” doctori, sa se faca util in diverse comitii si comitete. Strange toate de mai sus intr-un dosar si solicita „tenure” – adica definitivat si eventual si postul de associate prof (bani mai multi, prestigiu etc). Daca facultatea/universitatea etc accepta – este associate, daca nu, poate pleca (in general asta inseamna ca trebuie sa plece). Acest concurs nu mai este public, este promovarea catindatului intern (desigur, se poate organzia concurs direct pentru associate, caz in care se aplica regulile de la assistant).
Full professor: ajungi dca esti bun (definitia pentru „bun” variza de la univ la univ, criteriile de la Princeton sint usor diferite fata de de cele de la Univ. of Cowboys, Texas).
Bottom line: nu exista o regula, sau daca exista, ea se poate rezuma asa: cautam pe cel mai bun posibil la nivel de assistant prof. si apoi, daca e bun pentru noi, facem tot posibilul sa-l tinem.
Ar fi bine ca universitatile din strainatate sa stie ce se intampla in Romania. De aceea, un articol in limba engleza in care sa fie rezumata coerent si impartial situatia precum si opiniile partilor ref. cazul Ciocan ar trebui sa fie postat online, pe un blog serios sau pe un site ( va rog folositi linkuri catre CV-urile in limba engleza ale celor 2 pretendenti la post).
Cine va face acest lucru sa posteze aici un link catre respectivul articol.
Sunt sigur ca se vor gasi apoi cateva persoane, care vor posta un mesaj catre acel link pe diverse listserv-uri academice din Europa si America de Nord (de filozofie si nu numai). Macar asa imaginea universitatilor noastre va fi mai aproape de adevar prezentata iar d-nul ministru va mai avea cateva intrebari de raspuns cand pleaca prin strainatate sa dea interviuri pt. Nature, etc.
Macar sa rada toti de noi, daca altceva nu meritam… sa vedem ce zic si ei de tot acest scandal si cum va fi privita Fac de Filozofie Bucuresti de acum incolo, cand cineva se va duce sa o reprezinte pe la conferinte…
@Teo
Cine va scrie un astfel de articol in lb engleza va beneficia de minim 10.000 vizitatori unici dupa aparitia pe listservuri. Asta da marketing pt cine are un site cu continut de calitate, nu doar in lb romana…
Respectivul poate sa gandeasca articolul privind cazul Ciocan ca expresie a sistemului universitar romanesc (rareori adaptat secolului 21). Asa cum un articol recent despre TBC -Romania a folosit aceasta boala pt a evidentia carentele institutionale si esecul general de a rezolva o problema cu elemente sociale.
Sociologi si antropologi, unde sunteti? puneti in context acest caz ( statistici ref universitati, nr studenti, nivelul international in topuri, etc. ) si cresteti-va vizibilitatea academica internationala prin publicarea lui…
promit solem sa postez link-ul (daca articolul este bun) pe un listsev important din Canada.
Astept cu interes articolul in limba engleza. Il voi posta pe diverse listservs de pe JISCMAIL + PHILOS-L list
Citind argumentul domnului Liceeanu si raspunsul Universitatii mi se pare mult mai pertinent cel al universitatii. Poate gresesc, poate nu, dar cred ca un om care deja lucreaza de cativa ani intr-un loc stie mai bine cerintele unui post decat unul care vine din afara. A lucrat deja acolo, cunoaste profesorii si studentii. Si spun acest lucru pentru ca lucrez in alt domeniu cu studenti voluntari si atunci cand ajung sa fie angajati pe acelasi post sunt mult mai bine pregatiti decat cei care vin dinafara. Pentru ca au experienta si mai mult noi ca angajatori le rasplatim astfel efortul de a fi lucrat pe gratis pentru noi multa vreme pentru a deprinde meseria.
In aceasta discutie s-a pus si problema unei mai bune pregatiri a concurentului respins. La acest argument ma intreb daca in ziua de azi, avand in vedere pregatirea slaba a studentilor si scurta perioada de scolarizare (doar trei ani) mai este necesara o asa de buna pregatire a unui profesor? Acesti studenti abia inteleg notiuni elementare… ce sa mai vorbim de mari paragisme si nu stiu ce cunostinte! In invatamantul universitar cred ca este mai degraba nevoie de profesori care sa stie sa ofere studentilor cunostintele de baza si felul in care aceste cunostinte se aplica in meseria reala pentru ca daca un profesor prezinta idei prea avansate acesti copii nu mai inteleg nimic atata timp cat ei nu au baza. Studentii au mai degraba nevoie de profesori care sa stie cum sa comunice cu ei nu care sa faca pe nebunii cu cunostintele lor avansate. IAr daca acesti studenti vor sa mearga mai departe de aceste cunostinte un profesor trebuie sa le arate cum pot face acest lucru pe cont propriu, citind mai mult si aprofundand.
Din punctul meu de vedere pana ce invatamantul anterior (cele 12 clase) nu se pune pe picioare si pana ce universitatile nu reintroduc examene stricte de admitere profesorii prea bine pregatiti nu au ce face cu conostintele lor avansate. Mai bine merg in cercetare daca nu vor sa se iroseasca.
@Alienor
Am folosit de 20 ani modelul promovarii din interior, de multe ori fara concurenta sau chiar cara contracandidat si uite unde am ajuns… universitati in care maxim 30 % din personal au valoare autentica dpdv academic (validata obiectiv) si 70 % mediocritati, care stabilesc regula pe principiul majoritatii si reproduc (in sens Bourdieusian) pentru zeci de ani starea curenta de fapt … Asta vrem?
Daca studentii sunt slab pregatiti de ce ne-ar trebui profesori cu o pregatire si performanta mai mult decat mediocra? Frumos argument. Parca ar veni pe linia logica a d-nei Cati Andronescu… Parca scopul nostru era sa evoluam nu sa involuam. Pe acelasi principiu al reproducerii starii curente si al raporturilor de putere (vezi Foucault) ce raman pentru zeci de ani la fel (ca doar nu pleaca profesorii titulari), o abordare in sensul propus de dvs. ne-ar condamna sistemul universitar pentru mult timp la un dezastru programat. Presupun ca nu ati fi de acord ca avionul in care va urcati sa fie condus de un pilot fara o pregatire adecvata pt a face fata unor conditii meteo dure, nu? Teoretic, ati dori sa ajungeti viu la destinatie. Poate ca si copiii care sunt viitorul Romaniei ar trebui sa aiba o sansa la viata si implinire aici, in tara… iar asta implicit necesita un sistem universitar performant.
@ Alin
Multumesc pentru raspuns…. Am sa incerc sa va raspund desi sunt foarte multe de spus…
Cu siguranta ca nu asta vrem… dar cam asta avem…. studenti care ajung in universitati si nu stiu sa scrie corect in limba romana… studenti care intra pe baza unui concurs de dosare si habar nu au de ce fac acea facultate, ce sa mai vorbim de cateva carti deja parcurse in acel domeniu! Cum sa le predai acestor studenti? Sa le faci cursuri tematice cand ei nu fac diferenta intre secolul 16 si secolul 18, intre Descartes si Derrida sau intre Bonaparte si Berlusconi (sunt exemple reale)? Sa fii la zi cu cele mai noi teorii cand ei habar nu le au pe cele mai vechi pe care le contesti? Da, o poti face… insa nu vor pricepe nimic pentru nu au maturitatea necesara iar in mintea lor va fi un amalgam pe care in loc sa il inteleaga il tocesc ca sa ia examenul si apoi diploma. Ei nici macar nu parcurg cartile din bibliografie…. invata cursurile pentru o nota. Finalitatea e diploma nu cunoasterea. Nu spun ca e bine asa si nici ca ar trebui perpetuat acest model… insa, atata timp cat invatamantul preuniversitar e slab, atata timp cat in acesta tara se inchid scoli si avem tot mai multi analfabeti ce asteptari putem avea de la ei la nivel universitar? Da, sunt de acord cu exigenta dar sa fie una aplicata pe nivelul real de pregatire si de putere de asimilare al studentilor. Daca universitatile ar fi mai exigente in selectia studentilor, ar avea mai putini candidati iar ministerul ar spune ca sunt neperformante si le-ar inchide… e un cerc vicios pana la urma… productia de studenti e mai degraba o industrie decat o norma a calitatii…. iar profesorii din acest mare malaxor al sistemului de invatamant ajung niste functionari. Pe an ce trece orele sunt tot mai putine, materiile din ce in ce mai comasate, studentii din ce in ce mai slabi… De ce? Sunt multe raspunsuri iar vina e si de o parte si de alta dar in final in detrimentul tuturor.
Nu imi doresc sa involuam asta e clar (dar o doresc cei cei de sus din pacate ca sa ne poata manipula) insa un copac care nu are radacina nu poate avea ramuri, frunze sau fructe frumoase. Iar acestor copii le lipsesc radacinile. Si vina cea mai mare o au cred eu profesorii din invatamantul preuniversitar care se culca pe o ureche ca nu au salarii si isi bat joc de viitorul acestei tari pana la urma. O vina o au si parintii acestor copii care in loc sa ii puna sa invete ii dau la meditatii ca sa umfle buzunarele acestor profesori sau merg la scoala sa se roage sa fie trecuti copii lor. Profesorii in universitate ii preiau cam prea tarziu. Pot face ceva… sa le puna bazele care lipsesc… insa e cam putin pt nivelul universitar. Eu nu sunt profesor insa am vazut dezamagirea unor profesori universitari bine pregatiti pusi in situatia de a vorbi cu peretii pt ca studentii nu ii intelegeau ce spun vorbind la un nivel prea elevat pentru ei…. hilar dar real…..
Si, revenind la acest caz cadru care a ridicat discutia…..ma mai intreb un lucru. Oare acest domn nu s-ar plafona in sistemul universitar stand si corectand sute de lucrari mediocre sau raspunzand zecilor de cerinte birocratice? Construind cursuri pentru niste studenti care le-ar dispretui in loc sa isi vada de lecturile sale mult mai elevate din mediul in care lucreaza si unde sunt bine privite? Sitemul trebuie schimbat cu totul iar un singur om nu poate face acest lucru… sigur ca trebuie sa facem schimbarea fiecare in parte in domeniul in care activam si sa ne straduim sa ii convingem si pe ceilati ca schimbarea trebuie sa fie globala… dar aceasta munca de a-i convinge si pe ceilati sa ne sustina e posibil sa ne sacrifice pe noi.
http://www.petitieonline.ro/petitie/mimarea_concursurilor_libere_pentru_posturile_universitare_o_boala_cronica_a_sistemului_romanesc_de_invatamant-p51078047.html
@@carmen spune:
12/10/2011 la 13:44
Da bursa este acordata de obicei pe 3-4 ani, insa doar o minoritate reuseste sa si termine teza in perioada respectiva. @@
Va inselati, chiar foarte tare: minoritatea o formeaza cei ce NU termina teza in 3-4 ani, cel putin in Franta unde domnul Ciocan si-a facut doctoratul. Pentru cultura dv, sunt oameni care isi termina doctoratul chiar si in 2 ani, sustinand teza in anul trei de doctorat, in special normalienii dar nu numai ei. Este si un motiv extrem de important: ca sa ai o sansa reala sa obtii un post in universitate fiecare an de studiu in plus este considerat un minus in dosar (timp pierdut pentru oameni ce nu reusesc sa fie in pas cu normalitatea: este ca la un examen, probabil multi ar reusi sa faca subiectele daca ar fi lasati 6 ore in loc de 3).
Eu unul as avea indoieli serioase asupra unui candidat care si-a terminat doctoratul in doar doi ani. Mi se pare ca puneti problema prea simplist. In definitiv, nu toate subiectele de doctorat sunt nascute egale, ar fi si normal ca o tema mai complexa sa ia mai mult, iar unul care si-a ales una usoara in partea mea de lume i s-ar spune ca e buna doar pentru master, nu si pentru doctorat.
Cand apuca acesti doctoranzi sa mai si ia cursurile fara de care nu se califica pentru statutul informal de ABD?
Sunt multe programe de doctorat in Europa unde nu se fac deloc cursuri in programul de doctorat, doar „cercetare”, calitatea cred ca e pe masura.
Sper ca nu a zis chiar asta: „Întrebarea este: în situaţia în care la un concurs se prezintă un candidat din interior şi unul din afară, nu credeţi că ar fi normal ca membrii comisiei de concurs să fie din afara Facultăţii, în speţă de la alte Universităţi din ţară, pentru a nu plana nicio suspiciune de favorizare a candidatului intern?”
Am găsit un fragment interesant din istoria Faculăţii de Filosofie Bucureşti. Inevitabil, am realizat printre absolvenţii ei, se numără oameni de putere, din faţă sau din umbră. Poate miza schimbării este mult mai importantă, dl Ciocan.
Citez.
In toamna anului 1965, Facultatea de Filosofie din Bucuresti era in fierbere. In naivitatea lor si incurajati de “dezghetul politic” despre care vorbea Tismaneanu, cativa studenti de la Filosofie si-au permis sa critice, sub forma unor discutii in camin, politica noului regim.
“Inca din primavara au inceput cateva anchete ale Securitatii, care vizau un grup de studenti de la Filosofie. In septembrie, cercetarile erau deja finalizate.
Existau la acea vreme retele ale Securitatii infiltrate printre studentii de la Filosofie si Drept. Aceste facultati erau strict supravegheate de Securitate.
In urma cu numai cativa ani, un profesor facuse puscarie numai pentru ca citise “Critica ratiunii pure” a lui Kant”, ne-a declarat, Virgil Magureanu, student in acea perioada al Facultatii de Filosofie.
La finalizarea cercetarilor de catre organele de partid si oamenii Securitatii, au avut loc mai multe sedinte publice, la care au participat toti studentii de la Filosofie si Drept. Cea mai importanta s-a tinut de fata cu toata suflarea studenteasca, moment in care s-a trezit si Iosif Boda sa-si critice colegul pentru derapajele periculoase de la linia trasata de partid.
Ca şi concluzie, există continuitate instituţională între resursele umane din trecut, resursele ajunse în poziţii de putere(ştim cum se mergea, pe bază de recomandări) şi implicit filozofia funcţională a statului de drept. Anacronismul, vizibil actual e că studenţii erau pregătiţi într-o mentalitate deraiată spre construirea unei ideologii cu anumite obiective politice.
Autoprezervarea unui sistem. Anormal prin definiţie, deoarece promova o singură direcţie valabilă, şi elimina din start alternativele. Orice abatere care ridica chestiuni, era sancţionată. Orientarea respectivă, avea o scuză era dictată de izolare.
Însă astăzi când într-un nou context relaţional pe plan internaţional, într-un context de fragilitate şi fluxuri migratorii şi economice, redefinirea rolului ar fi spre o deschidere totală la nivel de cunoaştere-teorii filozofice-, explorarea şi investigarea tuturor variantelor posibile cu o rigoare de tip ştiinţific (dar de ce nu şi în alte logici alternative).
Poate va va interesa (de ce avem nevoie de o altfel de educatie):
http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/ne-lipsesc-studentii-care-isi-iau-viitorul-in-maini-si-cer-mai-mult-de-la-profesori-240850.html
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/tulburatoarea-poveste-a-bugetarului-care-a-decis-pleaca-in-canada-154515.html
Conform UNESCO Higher Education Statistics, în 2009 peste 22.000 de români erau plecaţi la studii in străinatate, în creştere cu 52% faţă de 2001. Previziunile pentru 2010 şi 2011 indică numere în creştere pentru aceştia, din cauza faptului că tot mai mulţi tineri devin conştienţi de numeroasele avantaje ale studiului în alte ţări. Calitatea informatiei academice oferita de cadrele didactice este probabil unul din factorii relevanti ai deciziei de a pleca.
Legat de durata „normala” a unui program de doctorat, si de comentariile care ii reproseaza domnului Ciocan ca i-a luat cam mult sa isi incheie doctoratul, imi permit sa imi dau si eu cu parerea.
In general, durata programului de doctorat in diverse domenii spune multe despre pregatirea absolventilor. Din cate stiu, in stiintele exacte si inginerie, doctoratul dureaza in general maxim 4 ani, dar absolventii nu sunt considerati suficient de „copti” pentru a ocupa pozitii academice decat daca mai urmeaza si 1-2 programe post-doc.
In domeniul meu, al economiei (in general in stiintele sociale), in America de Nord si la scolile serioase din Europa, doctoratul dureaza cam 5-6 ani, uneori mai mult, rareori mai putin, chiar daca se „acorda bursa” doar pentru 2-3 ani. Dupa 3 ani studentii sunt considerati suficient de maturi sa isi gaseasca finantare fie prin obtinerea de diverse burse pe baza de concurs, cercetare, predare, etc. La absolvire, studentii cei mai buni se anagajeaza direct pe pozitii academice (assistant professor) pe baza de concurs la alte universitati decat cea unde au absolvit. Doar cei care vor sa isi imbunatateasca CV-ul sau care isi doresc dar nu reusesc sa gaseasca un post academic la prima incercare aleg sa faca un postdoc, de regula la o universitate mai de prestigiu.
Unele scoli din Europa nu includ cursuri obligatorii in programul de doctorat, se trece direct la faza de cercetare, redactarea tezei de doctorat, care poate dura 2-3 ani. Cunosc persoane care au absolvit astfel de programe, si sunt foarte sceptica in privinta calitatii diplomei si cunostintelor lor. Rareori astfel de absolventi isi gasesc mai tarziu un loc in mediul academic, in general ei se pregatesc pentru „industrie”.
In concluzie, un program de doctorat mai scurt necesita alte studii post-doctorale pentru ca absolventul sa fie pregatit pentru mediul academic, iar un program de doctorat din start conceput mai lung nu mai necesita aceste studii post-doctorale. Daca nu cumva esti un geniu, dureaza cam 6 ani de studii + cercetare sau mai mult, si nu doar 3, pentru a face fata cerintelor unui post in mediul academic.
@Ioana spune:
13/10/2011 la 20:25
Ioana, care sunt scolile acelea serioase din Europa unde studiile de doctorat dureaza 6 ani?
Haideti sa nu mai aberam: fiecare termina doctoratul in timpul care ii este necesar, dupa capacitatile intelectuale. Nu condundati doctoratul cu post-doctoratul, sunt lucruri diferite, cerintele sunt diferite, una este una si alta-i alta.
Uitati-va pe site-urile universitatilor europene si vedeti cam la ce varste sunt recrutati tinerii si veti intelege care este situatia cu durata doctoratului. Cu cat cineva sta mai mult inscris in doctorat cu atat sansele de o obtine un post permanent sunt mai mici.
Asa ca nu exista nici o scuza sa stai cu anii inscris in doctorat, decat daca nu esti capabil sa-l termini mai repede.
Spuneti ca: „Cu cat cineva sta mai mult inscris in doctorat cu atat sansele de o obtine un post permanent sunt mai mici”.
Asta o fi adevarat pentru cei care depasesc media duratei studiilor, in care caz este evident ca studentul are de depasit niste bariere personale pentru a putea duce lucrul la bun sfarsit, insa in ce priveste doctoratele obtinute in doi-trei ani, din ceea ce spuneti decurge ca: „Cu cat cineva acumuleaza mai multa experienta pe parcursul doctoratului, cu atat sansele de a obtine un post permanent sunt mai mici”. In afara situatiei in care pozitia permanenta este obtinuta prin „networking” (in sensul negativ al termenului), evident ca nu sunt de acord.
Exista foarte multe notiuni gresite despre doctorat in comentariile la acest articol. O privire atenta poate releva insa daca un comentariu a fost scris de cineva care a trecut printr-un doctorat sau nu. Cititorului ii ramane sarcina de a separa graul de neghina.
Bine, atunci comparati doctoratele facute in 6 ani (cum era inainte de procesul Bolonia) cu doctoratele facute in 3 ani (dupa moda mai noua). Veti vedea ca diferenta de calitate e foarte mare in favoarea celor de 6 ani. La filozofie, in 3 ani, abia ai timp sa te familiarizezi cu bibliografia si sa-ti conturezi cat de cat tema. Ce e mai important: cat de repede esti in stare sa acoperi niste pagini, sau cat de bun este rezultatul muncii tale?