vineri, martie 29, 2024

Iarăşi despre plagiatul lui Victor Ponta. Acum împotriva opiniilor dlor Ioan Rus şi Răzvan Theodorescu

Am ascultat cu indescriptibilă stupefacţie declaraţiile dlui Ioan Rus, politician al Partidului Social Democrat, care exprimau judecăţi despre raportul dintre originalitate şi plagiat în istoria culturii şi extrăgeau de aici argumente menite să scuze plagiatul primului ministru. Am aflat că, în opinia domniei sale, „de la Platon şi Aristotel încoace toată lumea plagiază”, iar că de aici ar rezulta o relativitate atât de mare în raportul dintre originalitate şi plagiat încât decizia asupra calităţii doctoratului primului ministru nu poate fi luată într-un context care, în sine, nu separă limpede cele două noţiuni ci, dimpotrivă, le amestecă din punct de vedere istoric.

Cu aceeaşi indescriptibilă stupefacţie am ascultat afirmaţiile lui Răzvan Theodorescu, pentru care plagiatul, ipotetic în opinia domniei sale, cunoaşte o relativizare geografică. Academicianul Theodorescu recunoaşte responsabilitatea civică a plagiatului, dar susţine că această responsabilitate are drept consecinţă necesară retragerea din politică a autorului lui numai într-un stat occidental cu tradiţie clară în privinţa raportului dintre originalitate şi plagiat, dar că într-o ţară cum este România, aflată la limita orientală a civilizaţiei invocate, sunt suficiente doar scuzele.

Iată două căi de a-l elibera pe autorul plagiatului prin relativizări provocatoare: una istorică, alta geografică. Susţin că ambele relativizări sunt false şi că admiterea lor pune în discuţie întreaga noastră onoare civică şi ridică sub semnul întrebării însăşi participarea României la modernitate. Dacă este corect ceea ce susţin, atunci plagiatul primului ministru are o singură consecinţă: demisia lui imediată şi retragerea titlului de doctor. Totuşi, mi-aş fi păstrat aceste reflecţii pentru mine însumi dacă nu mi-aş fi dat seama că le pot gândi public cu un profit mai mare decât cazul simplu al prim-ministrului. Cred că, respingând cele două forme de relativizare, pot provoca o înţelegere mai profundă decât acceptăm în genere a modernităţii şi a participării noastre la ea. Merită, într-adevăr, vorbit despre cele două forme de relativizare, a lui Ioan Rus şi a lui Răzvan Theodorescu, deoarece fiecare dintre ele se bazează pe un adevăr profund, dar de care abuzează sofistic fiecare dintre ei.

În primul caz, când Ioan Rus spune că de la Platon şi Aristotel toată lumea plagiază, el nu are dreptate în mod literal şi nu poate susţine cu exemple din istoria culturii afirmaţia sa. Dar un fond de adevăr există: politicianul trebuia să spună că însăşi condiţia culturii este aceea de a rezuma originalitatea la o formă proprie de interpretare a unei tradiţii originare. Că în cultură, implicit în cercetarea ştiinţifică, tocmai a crea înseamnă a apela profund tradiţia, nelăsând-o să se preschimbe în forme goale şi în retorică fără înţeles. Că aşa intră noul în lume. Nu aş fi crezut niciodată că pot lămuri o chestiune politică de calibrul sancţiunii necesare pentru un prim ministru care plagiază apelând un faimos pasaj din Bonaventura, care explică în prologul Comentariului său la Cartea Sentinţelor ce anume înseamnă autorul unei cărţi. Dar iată că se aplică: el spune că o carte se poate face doar în patru feluri: iei alta şi o copiezi, iar atunci eşti copist (scriptor). Iei mai multe şi faci una singură, iar atunci eşti compilator. Iei una şi o copiezi, dar pui puţin şi de la tine, interpretând-o: atunci eşti commentator. Iei puţin de la alţii, menţionându-i, şi mult de la tine: atunci eşti auctor. Dar niciodată nu poţi lua totul de la tine, fiindcă numai Christos este auctor în sens total. Condiţia culturii este spusă aici splendid: nici un om nu creează (cercetează) fără să reia o tradiţie. Asta vroia să spună şi politicianul român. Dar el a folosit demagogic cuvântul „plagiat”, mizând pe faptul că orice cultură este istorică şi că orice creaţie apelează o tradiţie. Dimpotrivă, a recunoaşte că nu există originalitate în cultură şi în cercetare fără apelarea unei tradiţii înseamnă numirea onestă a tradiţiei, dar prin trimiteri exacte, prin citarea surselor, prin atribuirea separată a surselor şi a comentariilor. De aceea plagiatorul este vinovat în faţa comunităţii sale în sens politic: el minte în privinţa propriei tradiţii care legitimează existenţa unei comunităţi.

A doua relativizare, cea geografică, conţine şi ea o sămânţă de adevăr, rostită la fel de demagogic, dar cu o forţă care devine înşelătoare şi perversă dacă nu îi spunem pe numele ei adevărat. Academicianul Theodorescu spune că, pentru cazul României, sunt suficientele scuzele. Dacă pentru un plagiat al unui politician în Germania cerem demisia, de ce pentru România ar fi altfel? Nu avem onoare şi obligaţii egale în Comunitatea Europeană, pentru care ne batem să reprezentăm România la Bruxelles? Baza adevărată (şi care trebuie numită corect) a afirmaţiei academicianului ţine de faptul că Germania, în acest exemplu, este creatoare a lumii moderne, iar România este încă o aspirantă la lumea modernă. În cazul de faţă, aceasta înseamnă că Germania judecă un plagiat pornind de la existenţa unui mediu care a gestionat de mult normele plagiatului, în vreme ce noi procedăm invers: sperăm ca pornind de la un plagiat (culmea, unul cu miză politică!) să producem un mediu care să îşi clarifice ce este plagiatul, cum să reacţionăm la el, care sunt limitele şi gradele lui etc. De fapt, academicianul spune ceva foarte adevărat, chiar dacă onest ar fi fost să o spună deschis: că România academică nu era pregătită pentru o reacţie normală la plagiatul lui Victor Ponta. Dacă am fi fost pregătiţi, atunci aveam deja cazuri precedente de plagiat soluţionate public, în baza cărora procedurile ar fi fost mai rapid executate şi cu mai puţine comentarii, adică guvernul actual ar fi fost de câteva zile o simplă amintire.

Dar nu suntem pregătiţi. Iată cazul meu individual: scriu duminică seară acest articol, mâine dimineaţa merg la un examen unde am deja dovada a trei wiki-plagiate, sunt îngrozit că în catedra unde funcţionez se va susţine o teză despre care deja am dovezile unor pasaje copiate, iar la noul Consiliu de Etică am redirecţionat un plagiat jenant al unui coleg de breaslă, fără să mă aştept la o soluţie, de vreme ce nu prezintă interes politic. În acelaşi timp, mi-am cerut recent scuze pentru o acuzaţie de plagiat formulată de mine acum trei ani, întrucât acum sunt dovezi că de fapt era invers, plagiatorul e cel plagiat şi plagiatul era de fapt plagiatorul. Acesta este mediul nostru, în care discutăm cazul primului ministru! Iar dacă nu ne clarificăm acest mediu, prin analize riguroase şi atitudini ferme şi definitive în faţa unor plagiatori care nu au funcţii politice, atunci acuza noastră la adresa primului ministru va fi în continuare legitimă, dar nu va fi eficace. Dacă primul ministru nu va demisiona, atunci rezistenţa lui va face ca aspiraţia României spre civilizaţia modernă să fie oarbă. Dacă mediul civic nu va formula definiţiile, criteriile, terminologia clară a plagiatului şi nu o va aplica regulat, aceeaşi aspiraţie se va dovedi vidă.

Aşadar, rămân două probleme distincte. Una este retragerea primului ministru, care este o chestiune de onoare. A doua este formarea unui mediu reactiv. Pentru un prim pas în soluţionarea ambelor, propun serios tuturor colegilor a căror profesie este exprimarea publică: să folosim ca sinonim pentru „a plagia” verbul „a pontui”, cu substantivul corelat „pontuire”. Vom spune despre o operă că este pontuită din alta, vom aplica sancţiuni pentru pontuire. Să recunoaştem: dacă limba română va asimila această propunere, atunci memoria noastră va fi o pedeapsă mai cumplită decât orice demisie.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. din pacate partea cu scuzele cam se aplica in cazul poporului roman. Este vorba de educatie sau mai precis de lipsa acesteia. Romanii au tendinta ( marea majoritate ) de a nu le pasa de ceea ce nu ii afecteaza direct iar lucrarea de doctorat a lui Ponta nu ii afecteaza (direct)/ o majorare de venituri acopera orice lipsa de moralitate… acceptam anumite lucruri care sunt de neacceptat in lumea nordica.. nu suntem unici in acest peisaj ci ne inscriem in lumea latina… ca nu este normal este foarte adevarat dar pt a trata acest neajuns trebuie stabilita boala cu acuratete

  2. Cred ca ati pierdut din vedere un mic detaliu. Anume, dl. Rus a facut referirea in ordinea urmatoare: „Aristotel si Platon”. De aici deducem ca pentru dumnealui sageata timpului este inversata.

  3. Ma adresez tuturor intelectualilor adevarati din tara asta: daca il lasati pe Ponta sa scape, cu mine ati incurcat-o!! Nici n-o sa va mai salut! Vorbesc foarte serios. Semnat: teebee, un inginer.

  4. Eu nu inteleg cum de puteti sa le acordati atentia & timpul necesar pentru un raspuns?! ORICE ati scrie/spune nu o sa le schimbe parere si doar stiti asta, nu pentru ca n-ar intelege ci pentru ca nu vor sa inteleaga.

    • Și pe mine. Mai mult decât cerbicia primului ministru. Pentru că sunteți de la UBB (și colegi de facultate, înțeleg), aveți o oarecare datorie morală (chiar dacă nu l-ați votat) să cereți explicații domnului rector. Eventual ni le puteți comunica și nouă.

  5. @ Anton Pann,
    te inseli; tacerea ar fi interpretata ca acceptare.
    „Intelectuali” de felul dlui Răzvan Theodorescu trebuie combatuti pentru a nu crede ca lumea a cazut in foond la argumentele lor cu „ceaţă” :P

  6. O „poanta” buna constituie acest „pont” al lui ponta din cadrul „pontificatului-poltron” ce sta la baza „pontocratiei” lui „ponta-leone”; deci s-a „pontat” la „ponton”: „a pontui”- „pontuire”…

  7. Va rog sa cautati si sa cititi diverse articole de prin 1990 cind se vorbea de PCR si de Securitate. Aceeasi tema: „Toti am colaborat, toti am fost membri de partid”. Face parte din arsenalul de propaganda de tip comunist prin diluarea problemei, diluarea responsabilitatii, generalitatea faptei, astfel incit sa existe sentimentul de vina generala.
    Dupa cum si afirmatiile ca PDL sau presedintele sunt de vina ca Mang si Ponta au copiat sau afirmatia ca nu pentru doctorat a fost ales sef al PSD si desemnat viitor premier.
    Nu cred ca vreun PDL-ist a stat la spatele premierului cu pusca ordonindu-i sa copieze pentru doctorat. Cu acel doctorat pus in CV a beneficiat de functii si evident, de sporuri de salarii. Cu acel doctorat si acele masterate (acum disparute din CV) s-a prezentat mare si tare si inteligent in fata alegatorilor. Si cu „simtul dreptatii in ADN”.

  8. de 20 ani ni se inoculeaza, pe toate canalele posibile ,faptul ca toti suntem la fel :hoti ,impostori, criminali . Adica niste javre mai mult sau mai putin dragute . Adica romani . Apoi, ni se mai zice ca si alte natii-s la fel :corupti,hoti,plagiatori,criminali. Tehnica perversa de manipulare comunista . Eu incerc in zadar sa strig ca toti comunistii-s la fel .Criminali.

  9. dar pal schmitt, preşedintele ungariei, cum de a demisionat? prin această comparaţie, afirmăm în faţa întregii lumi civiliate că românia este sub nivelul de onestitate al ungariei, adică inferioară acesteia. )ce-i drept, victor ponta pare şi mai pervers-grobian decât ononimul şi omologul său maghiar, victor orban). şi, ca o bomboană pe colivă, vine un nea ministru al culturii şi interzice cercetările ştiinţifice asupra domnitorilor cu care nă făloşim prin istoria noastră ultralegendată.

  10. „sunt îngrozit că în catedra unde funcţionez se va susţine o teză despre care deja am dovezile unor pasaje copiate, iar la noul Consiliu de Etică am redirecţionat un plagiat jenant al unui coleg de breaslă, fără să mă aştept la o soluţie, de vreme ce nu prezintă interes politic”.
    Cum de nu incepeti curatenia la Dvs. in ograda?!!! asta e lasitate si mai declarati si public! Nici unul din postatorii de mai sus nu a sesizat aceasta dubla masura!
    Da, am gasit si eu lucrari intregi de doctorat copiate de pe net, dar nu era datoria mea sa le expun, pe cind dvs. va incumba!

    • pentru Grammaticusa,

      tocmai faptul ca a trimis la Comisia de etica spune ca a facut ceva. Ceea ce il sperie pe dumnealui este faptul ca pana la sustinerea lucrarii de doctorat comisia nu va finaliza analiza.

  11. Imi pare bine ca te-am raggasit în acest stralucit articol, scump coleg de facultate. Puti sunt cei de care îmi mai aduc aminte din cei pe care i-am avut colegi de facultatte. Eu am ramas pe mai departe la Geneva si apoi la Paris si daca stii ca pe acolo un plagiat cât de mic sa fi fost te-ar fi aruncat afara din universitate si nu ti-ar mai fi deschis nici o poarta în universitate. La americani, dau exemplu, desi nu îi gasesti pe aceia cei mai buni ca originalitate, pentru ca eu cunosc personal universitati de prestigiu cum este Columbia University si Hardvard, s-au întâlnit cauze de plagiat care nu devenisera scandaloase, acolo se aplica o lege, ca si în dreptul comun, plagierea unei teze de doctorat, la universitatea unde ti-ai dat si licenta B.A. implica retragerea tuturor titlurilor universitare obtinute la acea universitate chiar daca la licenta nu ai copiat, indiferent de rezultatul si caliatea lucrarii de la licenta. Dar compilarea este un lucru similar sinuciderii sau a unui delict federal grav ca o crima cu premeditare. Acolo ti se rezerva unuei astfe lde desconspirari din partea comunictatii academice înscrierea într-o baza federala de date si interzicerea de a mai candida sau te inscrie la o facultate timp de 30 ani cel putin. Si au fost exemple, compilarea este deci un fel de cazier ce pecetluieste celui care a comis-o viata si cariera, pentru ca tortul este informatizat, iar modulul curicural este cel asemanator unui cazier judiciar, fie ca este alba fie ca este neagra, daca ar fi sa fie neagra atunci nu vei mai avea loc de fiinta în universitate si pe anumite ligi universtare care sunt conservatoare si foarte restrictive. Paradoxul pe care l-am întâlnit la multi din colegii mei din America, desii nu excelau în ceea ce ei aduceau ca si contributie, erau consecventi mediei lor, pentru ca respectivii îsi faceau temel, scoala lor era mult mai relaxanta, se bazau foarte mult pe compendii si pe studii contextuale pe care le umpleau la colocvii si i-ai fi trecut si acceptat pentru faptul ca erau consecventi unei situatii sa-i spunem medii spre satisfacatori. Ca sa spunem si de altii, prietena mea poloneza care era o artista desavârsita fiind pianista o întrebam cum sta si face fata insistentei japoneze, stiut fiinfd faptul ca la sala de festivitatii si la salile de itrumente aceia munceau în medie peste 10 ore de exersare la pian. Nu îti este teama de japonezi o întrebam pe aceea, si am spus ca oricât ar fi muncit daca nu ai vocatia si expresia, sensibilitatea în a juca Chopin, tu nu vei capata decât virtuozitatea seaca a unei^interpretari dar nu caldura si afectul acelei interpretari, oamenii de rând si profani ca mine nu prea o întelegeam, cunostiintele mele de muzica sunt reduse. Am avut si prieteni japonezi care erau deschisi la Russel si Bergson ca si studiul artei baroce, cu toate ca pentru ei era o abordare cu totul noua, veniti din Japonia, fara sa fi studiat si contactat altceva decât muzeele, totus iimpresionat am fost de deschiderea si insistenta lor pentru frumos si pentru cunoastere . Acestia erau totusi o elita a tarii lor, unii i-am regasit mai târziu prin cautarile melesi sunt siguri ca chiar daca au luat-o de la zero, în studiul literaturii si culturii franceze de exemplu, ei pot sa colationeze destule elemente si cunostiinte de cultura si de gândire într-o expunere sau discutie despre o anumita tematica referitoare la arta franceza din o anumita perioada. Au fost consecventi ideii estetice de arta baroca sau unor interese si afecte pe care le-au alocat studiului cu totul nou în universitati si biblioteci unde îi regaseam pe aceia.
    Despre România am tot scris despre Adrian Nastase si cohorta lui despre „éloge de la folie des Grands”, ca unele din acele comentarii acide le-am adresat si lui Razvan theodorescu pe când era ministru pe la cultura, când m-am dus c utreburri pe la Bucuresti. Iar reprosul meu pe care l-am facut unora de prin Franta a fost elocvent pe baza materiala a substantialitatii mele, cât am scris eu voi nu scrieti într-o viata întreaga, cât v-am adresat eu voua în repetate rânduri de papier întrece chiar si greutatea voastra corporala. Asadar „sci vos non vobis!” pentru ca este latinist, stimate fost coleg vei întelege.
    Iti admir consistenta filosofica, îti mai aduci aminte de o chestie haioasa ca eram doar colegi în anul întâi si ti-am spus vezi ca „Samanul”, prietenul si colegul tau de camera vezi ca râde de tine si de ce spui tu pe la socala . Iar raspunsul tau a fost elocvent, îti tin minte de parca vorbeam cu tine mai ieri: „In timp ce el ma critica si râde, eu am debutat la Echinox”. Era primul tau articol dat acolo. Si mi-am dat seama ca vei fi un cal de cursa lunga.
    Despre impostorii din cultura româna, despre plagiate si despre confiscarea actului de cultura si creatie de pastisele altora, tot ce-i val ca valul trece, speram sa fie accidente, cultura ready-made sau copier/coller (cut/paste) este specifica inculturii si detractoriilor din cultura româna, dar cel mai rau poate fi extrapolata la calitatea îndoielnica, delictuala asi zice a favoritismului si mai ales generarii de favoritism de impostura care îl reprezinta mediul academic. Daca doua elemente comune intervvin în aceasta perioada de dirc mediatic, sa-ti fi amintit tie dar si unora din magistratii care le tot scriu ei de aici si din straintatate care au unele din agfiliatiile lor cu sistemul judiciar din România urmatoarele. In anii ’90, un profesor de la Facultatea de drept al Universitatii din Bucuresti, mi se pare ca prin ’98 pâna sa plec eu în vara aceea torida, numitul Vasile Popa, profesor unversitar si pa la Phoenix (un fel de universitate de gang, nu departe de liceul Gheorghe Lazar, unde ai terminat tu) si tot la strada unde acela îsi avea domiciliu la etajul doi al unei cladiri la rotonda cu statuia lui Mihail kogolniceanu, acel profesor a fost acuzat de plagiat, nu al tezei sale de doctorat ci a unui curs monografic pe care îl preda studentiilor de la Drept din Bucuresti, atât la Stat cât si pe la privat. Ziarele de atunci, România libera au preluat reclamatia si au regasit fragmente de plagiat al profesorului respectif, care se aporpia de 60 ani. Ce a facut acela este sigur: s-a spânzurat de lustra de la sufragerie, iar ceea ce a uimit a fost ca sfoara folosita era una subtire si o înadase asa de mai multe ori ca sa fie sigur ca îi sustine corpul în aer iar nodul facut la suportul de sustinere al lustrei era foarte bine înadit, ceea ce remarca lucrarea omului pentru actul de onoare în sine. In biletul de adio scris de mâna a spus ca nu mai suporta sa traiasca dezhonoarea la care a fost supus si nici nu vrea astfel sa fi dezhonorat univeritatea Bucuresti; Stia ca în anii ’80 se intra foarte greu la universitate si ca erau aproape 40 pe un loc la admitere la Drept, stia ca altii i-au luat-o înaine asa cum sa întâmplase cu grupul de revolutionari de la babes-bolyai din Cluj atunci când a venit revolutia si si-au împartit aceia stamppilele iar unii din aceia ne-au devenit profesori, adica trecusera de la asistenti la profesor spectaculos cu doar doi ani de intermediere cel mult de lector sau de conferentiar la titluri la grade si la burse în strainatate, se deschideau pe atunci caile de afirmare a lupilor tineri, printre aceia evident era vorba de Andrei Marga care astazi face figuratie ridicola în apararea colegului sau. D’abia astept sa-l atac pe marga pe care voi ceilalti l-ati sustinut si încurajat, v-ati posternat în fata lui. marga a avut mai multa încredere sa ma trimeata pe mine contestatarul sau în strainatate si sa ma ajute chiar si pe la Cluj în diverse situatii, ceea ce nu a facut-o cu Emil Boc, pe care îl cataloga de mediocru la televizor. Dar acum în dublicitate, complicitate, ce face acest Domn Marga cu seful sau, seful guvernului României, compilatorul Victor Ponta. Ii ia apararea sau se apara pe sine, scaunul sau, mai ca ridicol ai mai devenit domnule profesor si asta la batrânete. Acum o luna în trimisesem un mesaj electronic la cabinetul sau de la centrala MAE despre ceea ce este evident: „jura parjura secretum prodere nolli despre l’apothèse philistine des juges au crépuscule de leur dégénerescence délictuelle.
    Cine sa fi lua atitudine la Facultatea de drept a Universitatii din Bucuresti despre acest scandal care uimeste toata Europa; Sa-ti mai spun ca printre cei care mi-au citit nu zeci de mesaje cât sute de pagini se ragasea si fostul presedinte al Curtii penale Internationale, canadianul Philippe Kirsch, care acum este judecator ad-hoc la reputata Curte Internationala de Justitie tot de la Haga. Si ce greu îmi este acum a face în continoare acel elogiu în stil à la Molière despre éloge de la folie des Grands, când cretinismul acestora din România îmi dau o lovitura de gratie prin actele si faptele lor, prejudiciind însasi si acest iluzoriu rigorism pe care îl mai aveam unii dintre noi cu privire la criticile noastre împotriva lor a celor din Occident. Parca îi vad cum vor reprosa în sinea lor, dar la tine ce se petrece în tara, cu ai tai. Din cauza unor imbecili de genul acestora sufar eu în scrierile si criticile mele pentru ca pot sa fiu conexat unor contextualitati gieografice de apartenenta si formatie cu acesti non avenus.
    Este viina buticurilor univversitare cu pretentie academica la care voi fiintati si mai ales ca nu luati atitudine, fiindu-va frica la toti, pentru ca si la Cluj s-a stabilit o ierarhie clietelista de putere, compromis si conditionare, în mediul universitar de acolo, pe care si Domnul Andrei Marga l-a favorizat nemijlocit prin compromisul sau si compromiterea sa. Imis spuusese un coleg de el, uite-te tu la asta, placa în Statele Unite la bussines class, consuma o jumatate de sticla de whisky în avion pentru câteva ziule de sedere la o conferinta între cadre universitare pentru a tine un discours de 5 pagini dactilografiate iar apoi se întoarce în tara. Care este factura acestei bravade ? chestia ca au dat de gustulmierii si nu mai pot lasa borcanul din mâna, de aceea se stabilesc compromisuri si gelozii între acesti actori lamentabili ai sistemului universitar care îl aroga concupiscentei lor.

    Acest derbedeu care este primul ministru al României, discipol al unui infractor de drept extraordinar si plenipotential de infractionalitate comisa în forma continuata, pararile care i se fac si abuzurile venite din partea unor cadre universitare vor purta toate acestea prejudicii imense unui sistem universitar deja prejudiciat si infamat de impostura si falsitate, de non valoare trecuta agresif în anti-valoare, pentru a ne vilenta pe cei care totusi am facut ceva pentru tara, cel putin din partea mea eu pot sa fiu fericit de împacat ca nu totul este ca ei.

    Succes tie si colegilor tai de la Facultate,
    Mihail – Marian V A S I L E | ARACHEUS.

    • @Vasile Mihail Marian, stimate Domn, am si eu o meteahna. Vinez greselile de ortografie in postari:dvs. aveti mai multe – si limba corecta trebuia sa va fi intrat demult in singe, chiar daca ati plecat asa de demult… in 1998! Scrieti si Dvs. ingrijit, mai ales cind scrieti asa de mult.

  12. Oh, dar comentariul academicianului (m-am abtinut, printr-un superb efort de vointa, sa mai pun o litera inaintea cuvintului), pe care-l gasesc relatat pentru prima oara, este genial, dind seama nu numai de cazul cu totul si cu totul particular al plagiatului ci de toate fenomenele sociale care trebuie interpretate in cheia acestei diferente culturale. Dintr-un foc avem o cu totul alta intelegere a coruptiei si hotiei din Romania, care nu sint decit o forma moderna a unor practici stravechi, ca si a justitiei marca psd, pnl ori usl care nu face decit sa aplice acest principiu fundamental al diferentelor culturale. Bravo, maestre, sa ne traiesti.

  13. Razvan Theodorescu il raliaza pe Ponta grupului academicienilor romani de renume mondial si de trista amintire, dar in continuare improasca cu noroi propriul neam raliind intreaga Romanie acestui grup.

  14. Tovarasul academician stie sa relativizeze bine din moment ce ocupa cu „onor” un loc in academia romana „mosita” de comunisti dupa ce a anulat prin decret meritele stiintifice ale generatiei de aur a intelectualitatii romanesti interbelice. Ca sa nu mai amintesc de momentul penibil cind s-a dat „agresat” la TVR ca sa vina minerii sa faca ordine. Rusinea academiei romane!

  15. Alex, ca vechi prieten si coleg nu pot decit sa apreciez acest pas categoric pe care il faci intru de-relativizarea oricarei forme de plagiat si in sensul sanctionarii ei atit sub aspect social cit si academic. Cu toate astea, da-mi voie sa-ti spun ca, dupa parerea mea, mobilul e gresit. Adica tinta e, ea insasi, una relativa. Azi e vorba de primul ministru, pina mai ieri a fost o alta somitate politica, pina mai alaltaieri a fost altcineva. Ori atunci cind te referi la plagiat in postura de acuzator impersonal, insa ai totusi in minte exemplul lui Ponta, inseamna ca deja ai divagat. Deja ti-ai format un model pentru condamnarea ta, omitind sa iei in calcul suma alternativelor si a reciprocitatilor.

    Ceea ce faci tu este sa stabilesti un rechizitoriu tehnic, atit doar ca nu indici niste norme pe care el se construieste. Prima norma: daca termenul e aplicabil in mod universal, adica daca functioneaza la fel in toate domeniile, matematici, drept, biologie ori filosofie. Daca da, trebuie iarasi sa arati in ce masura plagiatul e la fel de grav indiferent de contextul si de cantitatea de text furata, altfel spus daca omul e vinovat indiferent ca fura trei cuvinte sau o suta de pagini. Asta inseamna sa stabilesti o pozitie solida de pe care sa ataci relativismul cu care termenul e aplicat azi. Ori daca esti atit de categoric, mai trebuie si sa stabilesti un tip de condamnare unica pentru toate cazurile: fie descalificarea academica (culpabilului i se retrage titlul), fie descalificarea sociala (isi pierde functia). Abia dupa identificarea principiilor prime poate avea loc discutia secunda.

    De ce spun toate astea? Pentru ca daca tu insuti ai rezerve cu privire la aplicabilitatea notiunii de plagiat si la numarul celor care se pot include fara rezerve in rindul plagiatorilor, se cheama ca in loc sa de-relativizezi abordarea autohtona a plagiatului n-ai scris decit un articol politic si nimic mai mult.

    Cu stima,

  16. Nu va exista nicio consecinta in urma descoperii acestei pontuiri? Adica, sa spunem ca nu vom merge atat de departe incat sa visam la demisia lui dom’ prim ministru….dar va ramane el dom’ doctor? Nici macar titlurile academice nu si le pierde?

  17. Ce spune theodorescu echivaleaza cu autoizolarea Romaniei si, implicit, cu recunoasterea inferioritatii noastre fata de civilizatiile vestice.
    Rapid, reinstalati cortina de fier in jurul tarii, sa ne apere de ouale stricate ce vor fi aruncate inevitabil in capul nostru.

  18. Atat de mult s-a scris si, probabil, se va mai scrie pe aceasta tema. Si asta datorita incapatanarii, comparabila cu cea a magarului, celor ce ar fi trebuit sa recunoasca albul ca este alb si sa nu incerce sa ni-l prezinte ca fiind negru.
    Toate incercarile de justificare a plagiatului de catre aceste „distinse” personaje – de la autorul plagiatului la ultimul sau corifeu – ar trebui adunate intr-un tom al intelepciunii guvernului ponta pentru a lumina generatiile ce vor urma. Si pentru ca tot s-a mentionat numelele lui Aristotel, propun ca tomul sa fie numit: CORPUS PONTOTEMBELICUM.

  19. Stimati concetateni, degeaba va agitati. Voiculescu a facut zarurile. Prostimea (atit intelectuala, cat si analfabeta) este bine legata de sforile papusarului Felix. Cred ca cel mai bine e sa ii lasam sa se distruga prin implozie. 4 ani e suficient ca poporul roman sa isi ia doctoratul pe bune in mizeriile si dictatura USL! Sa speram intr-o sustinere de succes in 2016.
    Pana atunci, care puteti, luati-va ce aveti prin casa, faceti-va desagile, luati si parinti si ce mai aveti si plecati unde vedeti cu ochii! Succes!

  20. […] Deocamdată, vocile vectorilor de comunicare ai PSD ridică un zid de apărare în jurul lebedei muribunde care este Victor Ponta. Gesturile sînt absolut de neînțeles, lipsite de discernămînt și-i compromit pe înșiși autorii lor. Viclenia cea mai sfidătoare vine din partea unui intelectual pesedist, fost ministru al culturii și istoric, Răzvan Theodorescu pe numele său, care a inventat brusc, pe criterii geografice, diferența între plagiatul din Occident și cel din Orient care conduce la consecințe diferite: retragere din politică în Apus, doar scuze în Răsărit. Un reziduu de gîndire curat fanariotă, căruia i s-a dat o replică usturătoare aici […]

  21. MAREA PONTAFACERE:

    Propun si eu, in succesiune la ingeniosul neologism al Prof. Baumgarten („a pontui”), cuvintele „pontafacere” si „a pontaface”.

    Cu singurul comentariu ca la asa tara avem nevoie urgenta de expandare a vocabularului (si repertoriului conceptual) al limbii romane, pentru ca ceea ce a mai „pontaficat” mandrul prim-plagiator in ultimele zile si saptamani este fara precedent si fara egal.

    Nu ma pot abtine de la inca un comentariu: Este posibil, avand in vedere momentul politic la care a intervenit, sa interpretezi dezvaluirea plagiatului premierului drept masinatiune politica initiata de Basescu (desi un doctorat este o lucrare publica, asadar nu este nevoie de masinatiuni prea complicate pentru compararea ei cu sursele nedezvaluite de autor si aducerea rezultatului in atentia publicului). Nu este insa credibil sa negi evidenta si dovezile, care indiferent de metoda dezvaluirii lor sunt reale is incontestabile. Cel putin o treime din lucrarea lui Ponta este plagiat in toata greutatea (juridica) a cuvantului. Este rusinos pentru romani ca zile bune de la constatarea acestui fapt el este inca premier.

  22. Excelent articolul domnului Alexander Baumgarten.

    Domnul academician Razvan Teodorescu spune ca in Romania plagiatorul Ponta trebuie sa ceara doar scuze.
    Cui ? Nu precizeaza. Probabil, celor aproximativ 20 milioane de romani. Cei din banii carora domnul ponta (p mic pana la scuze) si familia sa traiesc boiereste. Poate chiar mai mult decat boiereste, fiind vorba de mii de euro pe luna. Cand ma refer la banii romanilor, ma refer si la banii castigati de dl. acad. Razvan Teodorescu pentru servilismul politic. Nu-mi aduc aminte ca domnul academician Razvan Teodorescu sa fi cerut scuze cuiva pentru balivernele comunistoide difuzate pe posturile de televizilune, cand era sluga domului Iliescu.
    Domnul Ministru Ioan Rus este mai „original ” decat dl.acad. Razvan Teodorescu: „ de la Platon şi Aristotel încoace toată lumea plagiază”. Insa, cred ca dl. ministru se referea la Platon şi Aristotel, eroii din desenele animate. Intradevar, aici are dreptate. Cam toti politicienii ii plagiaza.
    laurentiu

    • Stimate domnule Baumgarten,

      Sunteti un moralist desavarsit si va pricepeti mai bine ca oricine sa dati lectii tuturor de la inaltimea savantelor si inutilelor dvs. referinte medievale. Numai inaltarea la un asemenea nivel de intelepciune si la un asemenea nivel de delir verbal va permite sa ascundeti mai bine mizeria din propria ograda.
      Va rugam sa ne spuneti, deci, cu subiect si predicat (vorba distinsului dvs. ministru interimar), ce s-a intamplat cu aceste cazuri de care vorbiti chiar dvs. : « mâine dimineaţa merg la un examen unde am deja dovada a trei wiki-plagiate”. Daca doriti, va dam si numele acestor persoane pe care le-ati banuit de plagiat. Si daca doriti, va dam aici si pe toate canalele, si notele pe care le-au obtinut, precum si modul in care dvs. ati negociat cu conducerea facultatii notele finale ale celor doua studente. Care, cu siguranta, fericite absolvente acum, vor candida pentru locuri la masterul dvs., vor incerca sa urmeze cursurile propuse, iar atunci cand nu o vor face sau nu vor obtine note potrivite, veti avea dvs. grija sa obtina exact nota care le va ingadui sa ia bursa (daca se poate chiar de merit). Nu de alta, dar stiti cum se face asta, nu-i asa?
      Domnule Baumgarten, sunteti de ani multi partas la mizeria din sistemul academic, si dati dovada numai de ipocrizie atunci cand denuntati in cuvinte sofisticate si inofensive coruptia din sistemul universitar si, pe de alta parte, o intretineti sistematic in propriul dvs. departament. Asa ca, poate, cel mai bine, ar fi sa taceti. Nimic mai mult, pentru ca nu ne asteptam sa va mustre constiinta.

  23. Chiar nimeni nu isi da seama ca Romania are un prim pontificator genial ? Poate „cel mai genial” de la Nicolae Iorga incoace… Asa cum am inteles din CV-ul domniei sale, a reusit sa isi scrie teza in vreme ce activa ca ministru, in vreme ce oamenii obisnuiti, mai putin dotati intelectual, au nevoie sa-si dedice exclusiv cel putin 3-4 ani pentru un doctorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexander Baumgarten
Alexander Baumgartenhttp://hiphi.ubbcluj.ro/fam
Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medievale si 13 volume conţinând tratate ale filosofiei antice şi medievale. Membru corespondent al Academiei “Pontificia Academia Sancti Thomae Aquinatis” din Vatican (din 2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Studii Clasice, filiala din Cluj (din 2003), membru al Societé Internationale pour l’Etude de la Philosophie Médiévale (din 2007).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro