joi, martie 28, 2024

În apărarea democrației

Într-o veche anecdotă un judecător bonom și paradoxal decide într-o dispută dând dreptate ambelor părți, apoi și celui care-i reproșează că nu se poate ca ambele părți să aibă dreptate. Dezbaterea actuală e adesea un revers al anecdotei: niciuna din părți nu are dreptate, și nici cei care ar insista că așa ceva nu se poate.

Luați de exemplu referendumul propus apoi abandonat de premierul grec Papandreu. E susținut în ideea că, deși probabil că e o idee lipsită de inteligență și rezultatul s-ar putea să fie catastrofal, e o chestiune democratică și trebuie respectată ca atare. În ce mă privește, nu știu care sunt temeiurile pentru care rezultatul acestui referendum, care ar fi fost el, ar fi fost o chestie așa de proastă; în schimb am obiecții majore la pretenția că ar fi o chestiune democratică. ”Democrația înseamnă că poporul trebuie să conducă, și asta se întâmplă la referendum” e afirmația concisă, categorică și profund greșită în fiecare din elementele ei.

Poate o paralelă, dacă tot vorbim de condus, ar explica mai bine situația. Imaginați-vă că sunteți pe punctul să vă urcați în mașina care vă aparține ca să mergeți unde doriți. La volan se află cineva care se recomandă șofer profesionist și vă roagă, în virtutea acestui statut, să îl lăsați să conducă – toată lumea din jur spune și dă exemplu că e un lucru normal și bun. Apoi omul demarează, alege drumuri ciudate – dar nu e problemă, nu-i așa?, e un profesionist, poate că o ia pe scurtături. Apoi accelerează, conduce din ce în ce mai periculos – dar e un profesionist, și doar vreți să ajungeți la destinație mai rapid, nu? Într-un final, mașina ajunge la o viteză nebună pe un drum care se termină rapid în abis, iar în lateral sunt parapeți sau mai degrabă alți oameni, la fel de rău conduși. Iar acum șoferul se întoarce și vă spune, ”Știți, de fapt e mașina voastră și faceți ce vreți cu ea! Mă înclin în fața acestui fapt, și, iată, vă invit la volan. Aveți grijă să nu faceți vreun accident.” Și gestul e apoi aplaudat pentru că, deși e foarte probabil ca șoferii ăștia fără experiență să facă totuși un accident, trebuie respectat dreptul lor de a conduce. Profesionistul nostru face un lucru bun să cedeze volanul, e normalitate, e democrație. E pe naiba. E fugă de responsabilitate, atât și nimic mai mult.

Într-o astfel de situație poporul nu ar conduce, ci în cel mai bun caz ar apuca in extremis să decidă cum să facă mașina praf. Apoi, democrația nu înseamnă că poporul trebuie să conducă; asta însemna pe vremea Greciei antice, între timp termenul a evoluat. Democrația, așa cum o înțelegem și respectăm noi, se preocupă mai puțin cu deținătorii puterii, ci cu natura, scopul și limitele ei. În fine, la fel de amăgitoare e și ideea că referendumul ar fi neapărat un instrument democratic: nu pentru că ar fi falsă, ci pentru că nu e automat adevărată. Avem dovada în fața noastră: se vorbește, pe bună dreptate, de ”referendumul lui Papandreu”. De ce? Pentru că, înainte ca poporul să decidă, dl Papandreu a decis că poporul trebuie să decidă. Mai mult, a decis și ce trebuie să decidă poporul: dacă acceptă sau nu planul european, incluzând măsurile draconice de austeritate. Întrebarea ar fi ascuns consecințele inevitabile ale unei decizii negative (excluderea din zona euro, de exemplu). E ca și cum, în exemplul nostru, șoferul-profesionist ar fi decis nu doar să ne lase la volan în fața dezastrului, ci și să ne lege la ochi.

M-aș fi așteptat ca aceste argumente să fie aduse împotriva referendumului: premierul grec a descoperit foarte târziu un așa-zis spirit democratic, care e de fapt o fugă de răspundere și o manevră politică, nimic mai mult. Liderii Greciei ar fi trebuit să ceară poporului să decidă mult mai devreme, când aceștia aveau libertate de decizie, și să le expună într-un mod onest alternativele. Mă așteptam ca această butaforie ridicolă să fie desființată, acest simulacru de democrație să fie denunțat. În loc de asta, constat stupefiat că pentru critici butaforia e reală, ce se întâmplă e perfect democratic …și prin urmare democrația e vinovată. De fapt, critica pornește de la afirmația demontată mai sus, punând doar accentele în mod diferit: ”chiar dacă e greșit, e democratic”, devine ”chiar dacă e democratic, e greșit”. Citesc ziare în care democrația e trecută la active toxice, altele se întreabă în glumă(?) dacă Greciei nu i-ar fi mai bine cu o nouă dictatură militară (!! pe când toată Europa?) Cred că doar capitalismul mai are parte zilele astea de un tratament mai absurd, pomenindu-se trecut în boxa acuzaților în loc să stea în cea a acuzatorilor. În tragedia antică greacă Cassandra supraviețuia în ruinele Troiei, profețiile ei ignorate prin blestem divin. Tragedia contemporană greacă și europeană riscă să fie și mai irațională: Cassandra riscă să fie nu doar ignorată ci și învinovățită de troieni, și în mijlocul ruinelor să fie găsită strânsă de gât.

Criza asta nu a demonstrat câtuși de puțin că e o problemă sau un pericol cu democrația, dacă a demonstrat ceva este exact contrariul. Nu a arătat că Grecia sau Europa trebuie să se bizuie mai mult pe junte militare, ci, exact invers, că trebuie să se bizuie mult mai puțin pe juntele armate din elita politică, bancară, economică și mediatică, fie ea națională sau europeană.

Grecia e un excelent exemplu: intenția firavă a premierului Papandreu de a lăsa în al doisprezecelea ceas decizia pe mâna poporului a fost o surpriză șocantă. A fost o surpriză șocantă pentru că niciuna din deciziile luate în celelalte unsprezece ceasuri, decizii care au adus Grecia și Europa în situația asta, nu a fost luată în acest fel. Grecia (și nu doar ea) a fost lăsată să adopte euro, deși se știa că finanțele ei erau în haos, deși se știa că a manipulat la modul cel mai grosier indicii economici ca să îndeplinească, la limită, criteriile de admitere. A fost lăsată să adopte euro la o valoare supraestimata a drahmei. A fost lăsată să se împrumute masiv în euro, ca să acopere deficite bugetare asupra cărora mințise. A fost doar ”avertizată” asupra falsificării statisticilor, a primit apoi o nouă ”mustrare” în 2010 – excelent exemplu de închis grajdul după ce au fugit caii. Și așa mai departe. Am avut un deceniu de decizii și indecizii la nivel național și european care au dus la situația asta, toate luate de aceste elite, oameni care știau, desigur, care e decizia ”bună”, și nu puteau risca să consulte măcar populația, darămite să lase decizia pe mâna lor. Putem specula că, dacă în toate aceste cazuri ar fi existat referendumuri la nivel național, grecii și alți europeni de rând ar fi luat decizii ”proaste” – dar asta e, o speculație sălbatică, atât și nimic mai mult. În schimb, ce decizii au luat liderii și ce efect au avut ele, asta nu e o speculație, e un fapt, îl avem acum în fața noastră și arată mizerabil. Am pus ghilimelele dintr-un motiv simplu: decizia e desemnată bună sau proastă de lideri de opinii, state, ziare etc. și în funcție de ce au decis ei; de exemplu, francezii nu au fost consultați în 2001 dacă acceptă aderarea Greciei la euro, în condițiile mai-sus pomenite. Probabil că dacă ar fi răspuns ”NU” atunci decizia ar fi fost ”proastă”, de vreme ce aderarea a avut loc. Între timp președintele francez a opinat că aderarea în sine a fost decizia ”proastă”; trăiască măcar suveranitatea șefului de stat, dacă cea a poporului a ajuns o vorbă goală.

O altă zicală spune că oamenii inteligenți învață din greșelile altora, cei mai puțin inteligenți din greșelile proprii iar proștii nici măcar atât. Ar trebui măcar să nu repetăm greșelile proprii; în cazul cel mai bun ar trebui să învățăm din greșelile unei generații trecute. E o legătură de cauzalitate bine documentată între criza economică mondială din anii ’30 ai secolului trecut și creșterea neîncrederii în democrație, urmată apoi de apariția ”președinției imperiale” în Statele Unite și a regimurilor autoritariste, dictatoriale în Europa. Înainte să mergem pe același drum ar trebui să ne reamintim ce ”rezolvare” a crizei au găsit acestea.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Si cine a facut posibile toate aceste:
    „decizii care au adus Grecia și Europa în situația asta, nu au fost luate astfel. Grecia (și nu doar ea) a fost lăsată să adopte euro, deși se știa că finanțele ei erau în haos, deși se știa că a manipulat la modul cel mai grosier indicii economici ca să îndeplinească, la limită, criteriile de admitere. A fost lăsată să adopte euro la o valoare supraestimata a drahmei. A fost lăsată să se împrumute masiv în euro, ca să acopere deficite bugetare asupra cărora mințise. A fost doar ”avertizată” asupra falsificării statisticilor, a primit apoi o nouă ”mustrare” în 2010 – excelent exemplu de închis grajdul după ce au fugit caii. Și așa mai departe”-
    democratia „inteleasa ca pe vremea Greciei antice” sau ” Democrația, așa cum o înțelegem și respectăm noi, se preocupă mai puțin cu deținătorii puterii, ci cu natura, scopul și limitele ei” ?

    • Intrebarea nu are noima, asa cum a fost pusa : intrebarea ”cine … ?” presupune ca raspuns una sau mai multe persoane, sau un subiect asimilabil lor. Democratia, in orice fel am interpreta termenul, nu *poate* fi printre raspunsuri, nu este si nu poate fi asimilabila unei persoane.

      • Cred ca raspunsul la intrebarea lui Ion l-ai dat deja in aceasta fraza:

        „Am avut un deceniu de decizii și indecizii la nivel național și european care au dus la situația asta, toate luate de aceste elite, oameni care știau, desigur, care e decizia ”bună”, și nu puteau risca să consulte măcar populația, darămite să lase decizia pe mâna lor.”

  2. Pe masura ce tot citesc diverse opinii, mi se cristalizeaza o concluzie.

    Democratia nu e buna.

    Cred ca dictatura democratiei ar fi o chestie interesanta, respectiv o democratie in care politicienii alesi democratic (uninominal) sunt pusi sa respecte niste legi principale, ca de ex. imposibilitatea indatorarii la mai mult X% din PIB. Sau, controlul averilor, fara sa mai fie nevoie de nu stiu cate chichite juridice, renuntarea totala la imunitate etc.

    Cred ca nici nu s-ar mai inghesui atatia ca musca la stiti voi ce. Pentru ca, e clar, dupa cum vad, toata clasa politica e cam la fel peste tot.

    Acuma, pentru politicieni e trai nenica pe banii babacilor. Nu se poate chiar asa.

    • Nu stiu cum as putea raspunde la asta, pentru ca nu sunt sigur ca dam acelasi inteles termenilor. Nu stiu ce definitie dai tu termenului ”democratie”, cu atat mai mult cu cat vorbesti apoi de „dictatura democratiei”, o expresie formata din doi termeni care se contrazic reciproc, si pentru a carei semnificatie nu am niciun fel de reper, macar. Democratia presupune statul de drept iar intr-un stat de drept institutiile repsecta nu doar legile principiale, ci pe toate, fara exceptie. In democratii (ne-originale) conducatorii sunt supusi unei supravegheri publice, inclusiv din punctul de vedere al averii. In dictaturi nu se prea intampla asta, eventual e invers. Intr-o „dictatura a democratiei”… nu stiu :-), tu sa imi spui. Imunitatea legala protejeaza separatia puterilor in stat (o caracteristica a democratiei); intr-o dictatura puterile nu sunt separate ci concentrate, imunitatea nu are ce sa apere… etc. etc.

      Da, clasa politica e la fel peste tot, pentru ca posibilitatea de esec si coruptie e in natura omului. Inca nu s-a gasit un sistem politic care sa schimbe asta.

        • Foarte tare gagiul! Democratia noastra este „mult mai superioara” decat a lor!

          Da’ stii ceva, parca nici nu-l mai vad asa de negru, al naibii Ceausescu!

          Si parca e mai de actualitate ca niciodata, Ceausescu asta, care a reusit sa plateasca datoria de 8 miliarde de, atentie, dolari! Si zic asta, pentru ca dupa acei bani, parca s-a vazut ceva.

          Dupa nemernicii de azi, care au imprumutat 30-40 de miliarde, nu se vede nimic.

          • Jaco, tu oi fi nitel mai tinerel si nu stii prea bine despre ce vorbesti. In primul rind Ceausescu nu a platit nimic, pentru ca nu avea suficienti bani. De platit am platit noi, cele 20 de milioane de romani, ca noi am muncit ca sa facem banii aia. In al doilea rind, din plata celor 8 miliarde s-a vazut o revolutie. Poate din cheltuirea celor 8 miliarde sa se fi vazut ceva dar, ca si in cazul grecilor, cel mai mult s-a dus in burta si in constructii neprofitabile. Iar acum, banii se duc tot in burta, ca asa vrea poporul. Si cine ar putea sa il contrazica?

      • Poporul isi manifesta vointa doar la alegeri. Cam la atata se rezuma puterea populara. Restul , il fac alesii. Si din moment ce nu exista niste limite in care alesii au voie sa evolueze, atunci sandramaua se duce de rapa, pentru ca lacomia si nesatietatea lor o sa aibe frau liber.

        Cu toate ca exista mai multe puteri. Toate vor fi corupte. In clusiv presa. E o chestie de timp.

        Limitele trebuie sa fie scrise foarte clar in Constitutie, in asa fel sa nu existe nici o posibilitate de interpretare avocateasca.

  3. Sunt de acord cu partea a doua, dar nu si cu prima (legata de referendum):

    „A fost o surpriză șocantă pentru că niciuna din deciziile luate în celelalte unsprezece ceasuri, decizii care au adus Grecia și Europa în situația asta, nu a fost luată în acest fel”.

    Si in celelalte 11 ceasuri, un eventual referendum democratic nu ar fi fost oare la fel de incorect si periculos ca acesta? Sigur, situatia nu ea a fel de crancena, dar aveti vreo garantie ca poporul grec ar fi stiut mai bine ce e de facut acum 4 ani, in celealte 11 ceasuri, decat acum?

    Cu alte cuvinte, sunt de acord ca referendumul lui Papandreu nu il absolva pe acesta (si pe restul) de raspundere, dar nu sunt de acord ca poporul nu trebuie consultat pentru ca nu se pricepe. In exemplul dvs, cand soferul profesionist se da de la volan in fata abisului, asta nu il absolva de raspundere, dar dvs trebuie sa stiti ca trebuie sa apasati pe frana, indiferent daca asta va va salva sau nu. In cel mai rau caz e un lucru inutil, dar mai rau nu poate fi.

    Conchid asadar ca da, un referendum nu il absolva pe Papandreu de vina, dar un referendum, dpdv al democratiei, nu poate sa strice nimic. Cel mult poate fi inutil, daca raul a fost facut deja.

    • Kinn,

      „Sigur, situatia nu ea a fel de crancena, dar aveti vreo garantie ca poporul grec ar fi stiut mai bine ce e de facut acum 4 ani, in celealte 11 ceasuri, decat acum?”

      Nu doar ca nu am vreo garantie pentru asta, dar nici macar nu fac aceasta afirmatie. Constat doar unde ne-au dus decizii luate fara o minima consultare a populatiei, e un fapt. A spune ca populatia ar fi luat aceleasi decizii sau chiar unele mai rele (dar cum ar fi putut oare face asta?) – nu e decat o speculatie. Nu poti opune o speculatie unui fapt.

      „dar nu sunt de acord ca poporul nu trebuie consultat pentru ca nu se pricepe.”

      Uffffff, in cazul asta articolul e mult mai confuz decat am sperat. Afirmatia ta lasa impresia ca eu sustin altceva. NU sustin altceva! Nu sunt impotriva referendumului lui Papandreu – ci doar resping ideea ca, in conditiile actuale, el poate fi aparat ca o expresie a democratiei. Nu e o expresie a democratiei, ca venind dupa un sir extraordinar de decizii luate fara vreun fel de consultare, pune poporul in fata unei situatii atat de constrangatoare, incat puterea lui de decizie e aproape nula. Nu, nu pot apasa pe frana, imi pare rau daca comparatia pe care am ales-o lasa sa se inteleaga ca pot asta. Pot doar alege cum isi fac praf masina. Faptul ca masina urmeasa sa se faca praf a fost stabilit deja, prin decizii luate de elita politica greaca si europeana, fara sa fie consultat vreun cetatean.

  4. Excelent articol.
    As avea doar o observatie. Eu cred ca Papandreu nu e un sofer nebun iar ce a facut el nu a fost atat fuga de raspundere cat mai mult un fel de psihologie a maselor. Trebuia la un moment dat sa puna problema fie ea si teoretica a ceea ce s-ar intampla in caz ca Grecia nu accepta planul de redresare. Pentru ceea ce vrea el sa faca are nevoie de un minim de adeziune a grecilor sau macar a partii rationale a grecilor. Ceea ce insa a facut extrem de prost a fost ca nu si-a instiintat (prin canale diplomatice) colegii europeni de strategie si nu a pregatit momentul destul de minutios.

    • E greu de ghicit (ca altceva nu putem face) ce anume a intentionat Papandreu. Poate ca, intr-adevar, a crezut ca decizia trebuie luata la referendum. Sau poate ca efectele ei predictibile au fost atat de dramatice, incat pur si simplu i-a fost frica sa o ia. Poate ca a crezut ca obtine termeni mai buni de la europeni daca ii ameninta cu respingerea planului. Poate ca a urmarit chiar o iesire „onorabila” si formarea unui guvern de uniune nationala. Nu stiu…

  5. Nu e nimic gresit cu initiativa lui Papandreu. E geniala, e practica democratica si o strategie absolut necesara pt ei.
    Ani de lungi de excese bugetare si pomeni a la Romania (inclusiv inselarea deliberata a UE cu ajutor american) au falimentat Grecia cu mult inainte ca soc-democratii sa cistige alegerile.
    Daca soc-democratii si-ar fi asumat direct responsabilitatea ar fi disaparut pt 20 de ani de pe scena politica. Aia ar fi fost gresala de neiertat!!!
    Existau doar doua alternative:referendum sau coalitie.
    Referendumul ar fi atenuat consecintele asumarii iar coalitia implica si drepta (adevarata responsabila si total absenta din discutie pina acum).
    Acum a reusit sa-i scoata pe teren. Se duc impreuna la fund intr-o imbratisare mortala?

    P.S.
    Ultima teorie care circula in Europa e ca Grecia ar fi calul triano-american cu scopul precis de-a distruge Uniunea European. Ce sa zic? Est-europenii nu au exclusivitate la conspiratii ;-)

    • Tio,

      „Daca soc-democratii si-ar fi asumat direct responsabilitatea ar fi disaparut pt 20 de ani de pe scena politica. Aia ar fi fost gresala de neiertat!!!”

      cu alte cuvinte, au fugit de raspundere.

  6. Cred ca problema adevarata este despre ce fel de democratie vorbim. Tehnic referendumul este un instrument de democratie directa cu limite extrem de mari, cel putin din 2 motive:
    a) istoria (si practica actuala a Elvetiei) demonstreaza ca referendumurile pot fi foarte usor manipulate. Sa ne amintim ca Hitler s-a autodeclarat Fuhrer printr-un astfel de mecanism, Carol al II-lea a instaurat o dictatura soft la fel, statul legionar s-a legitimat tot prin referendum – si nu as spune ca rezultatele ar fi fost falsificate si nu ar fi reflectat vointa populara autentica in toate aceste cazuri. Astazi in Elvetia referendumul a devenit un mijloc mult mai problematic, iscand o serie de dezbateri aprinse asupra relevantei sale si mai ales asupra modului in care pulsiuni populiste se reflecta in rezultatele sale.
    b) tehnic vezi faimoasa teorie a lui Arrow – de aici si limitele clare ale referendumului: se raspunde simplu acceptind sau respingind (numai 2 optiuni) una sau mai multe intrebari. Pentru problemele complexe cu alternative multiple si mai ales netranzitive, lucrurile devin imposbile.

    Pe de alta parte avem institutiile democratiei reprezentative si cred ca aici trebuie sa discutam: putem blama la nesfirsit calitatea acestora si a clasei politice, dar nu le putem substitui cu instrumentele democratiei directe decit riscind blocarea deciziilor, anarhia si in final dictatura. Credeti ca intr-o tara ca Grecia unde institutiile democratiei reprezentative au esuat atit de dramatic – actuala situatie economica fiind o acumulare de decizii gresite timp de 30 de ani – mijloacele democratiei directe pot face minuni? Eu sunt convins ca nu, ci dimpotriva ar inrautati si mai mult situatia.

    • Putem discuta si subiectul acesta; dar pentru articol subiectul este mai degraba secundar. Nu sistemul formal e problema aici, iar a vorbi de renuntarea la instrumentele democratiei reprezentative este o falsa dilema. Nu vad unde spun sau sugerez in articol ca parlamentele si guvernele ar trebui abolite. Eu deplang situatia in care populatia a fost ignorata cu totul, in care consultari populare pe tema viitorului natiunilor si al europei sunt in mod sistematic evitate. De aici si pana la a spune ca parlamentele trebuie abolite e o distanta uriasa.

      „Credeti ca intr-o tara ca Grecia unde institutiile democratiei reprezentative au esuat atit de dramatic – actuala situatie economica fiind o acumulare de decizii gresite timp de 30 de ani – mijloacele democratiei directe pot face minuni?”

      Din nou, o falsa dilema. Nu sustin nevoia de consultare populara pentru ca ar putea face minuni (ce organizare politica, nu, ce lucru pamantesc ar putea pretinde o astfel de abilitate?). O sustin pentru ca „elitele” de tot felul isi inchipuie asa ceva sau macar faptul ca nu pot gresi, si pe cat se vede, au uitat ca, indiferent de tipul de democratie particular, guverneaza in numele poporului. Aceasta aroganta si acest divort risca sa ne duca la dictatura, nu altceva.

      • Discursul anit-elitist este la moda astazi, dar nu se discuta deloc despre doua probleme complementare:
        a) corpul electoral (adica poporul) nu are nici o raspundere aici? este perfect inocent in raport cu selectia si performanta elitelor (de orice fel)? Eu cred ca nu si diferentele intre performanta elitelor in sudul Europei in raport de nordul continentului sunt datorate diferentelor culturale care reflecta diferente esentiale intre popoare – chiar daca pot fi acuzat de esentialism cu aceasta afirmatie
        b) sistemul de democratie spectacol al mass-media, instantaneu si nemijlocit (vezi Sartori despre televiziune), de democratie de tip Wikileaks, nu are nici un rol in construirea viziunii short-term a elitelor, a guvernarii dupa sondaje de tot felul si a alegerii reprezentantilor in functie de campaniile de publicitate? Plus construirea pentru alegatori a ideii de drepturi nelimitate, responsabilitati inexistente si neincredere cronica in „oligarhiile” care nu mai satisfac pretentiile tot mai mari.

        Evident elitele au raspunderi mari in ceea ce priveste situatia actuala – care fie vorba intre noi nu este deloc exceptionala din punct de vedere istoric. Dar trebuie sa ne gandim ca proiectul european a fost contruit de elite ca raspuns la razboiul european care a fost larg imbratisat de popoare atit in 1914, cit si in1939.

    • Nu-mi e clar la ce practica a Elvetiei va referiti.
      Referendumul in Elvetia are de altfel notiunea de ‘contraproiect’. Se poate deci vota comitent fie pentru referendum (textul in forma propusa de initiatori) fie pentru contraproiect fie contra amandurora (atunci cand contraproiectul exista; inutil sa spun ca foarte des daca nu intotdeauna contraproiectul emena de la opozantii textului propus in referendum). Exista cazuri in care contraproiectul a iesit castigator.

      • Ma refer la reprezentativitatea tot mai limitata – prezente la vot puternic minoritare – si la posibilitatea manipularii referendumurilor de minoritarti militante, mai ales daca voteaza 20-30% din populatie. Ceea ce doream sa subliniez este ca referendumul este numai un instrument cu valoare exceptionala intr-o democratie consolidata si trebuie folosit cu foarte multa grija. Ceea ce este foarte interesant in Elvetia in opinia mea este mai degraba cum functioneaza sistemul de democratie reprezentativa consensuala si institutiile create in acest scop. Dar asta e alta discutie.

  7. Felicitari pentru articol pt. ca e un alt punct de vedere asupra aceleiasi probleme, Grecia…adica pana unde tot invocam democratia. Ma bucur f. mult pt. ca priviti foarte pragmatic drepturile dar si responsabilitatile poporului dar si al alesilor. Nu se poate ca atunci cand e bine sa aplicam principii de management politic, economic (sau oricare altul) iar cand e rau aplicam democratia (fuga de responsabilitate)…. [Doc spune: cu siguranta ca am un punct de vedere diferit de cel al colegului meu de pe Contributors.ro, insa prefer sa ii contrazic argumentele fara sa fac referiri la persoana]

  8. Mi-a placut comentariul dumneavoastra, analiza. Insa, nu cred ca trebuie sa ne ancoram in terminologie, fara a intelege functionalitatea. Sper sa ajut cu acest mic comentariu.
    In conformitate cu legea antagonismului, democratia (vointa gloatei) este opusa dictaturii (vointa unuia) prin urmare, la fel de ,,buna”. Intodeauna trebuie urmarita calea de mijloc, reprezentand rezultatul. Pentru a intelege cum ar trebui sa functioneze o societate, trebuiesc descoperite si intelese diferentele aflate la tot pasul, matricea fiind universal valabila. Am sa incerc sa ma fac inteles prin cateva exemple apropiate subiectului. Statul, reprezinta starea de neutralitate dintre sistemul economic si cel militar, fiind cel mai important. Daca nu se respecta aceasta formula, nu poti vorbi de un grup, stat. Economia, reprezinta starea de neutralitate dintre cerinta si oferta. Comertul, reprezinta starea de neutralitate dintre productie si consum. Banii reprezinta starea de neutralitate dintre munca si rezultatul acesteia. Aceste exemple pot continua la nesfarsit. Ma rog, ce doream sa subliniez este faptul ca nerspectarea acestor definitii prin intelegere si functionalitate, duce la esec. Vezi acumularea de capital (capitalismul).
    Ca sa obtii o societate stabila, trebuiesc intelese, in primul rand, adevaratele diferente dintre oameni. Apoi, faci referire la structura statului (decizie-executie, starea de neutralitate si cea mai importanta fiind analiza). Daca ai inteles corect logica, restul urmeaza de la sine.
    Revenind, cred ca ideologia democratiei isi va avea sfarsitul intr-o mocirla a coruptiei, birocratiei, incompetentei, demagogiei, nefunctionalitatii. La fel ca cea a dictaturii. Pana a gasi calea cea dreapta, omenirea a trebuit sa incerce toate aceste variante. A fost firesc.

  9. E ca și cum, în exemplul nostru, șoferul ar fi decis nu doar să ne lase la volan în fața dezastrului, ci și să ne lege la ochi.

    Excelenta analogia cu soferul! Insa, desi bolizii se inmultesc prin gropile de pe drumurile patriei, tablourile lui Grigorescu ne amintesc ca altele sunt mijloacele traditionale de transport: carele cu boi. Animale docile, puternice, cel mai adesea asculta de vizitiu, insa mananca mult. Al naibii de mult!
    De aia unii s-au gandit sa-i recicleze. Nemultumiti de ritmul lent in care miscau atelajul, au decis sa inlocuiasca boii, ce cantareau impreuna 471 kg, cu unul singur de 300 kg. Ar face economie la fân, boului „concediat” facandu-i loc in caruta, langa ceilalti. Nimic nu va impiedica deci caruta sa mearga mai repede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro