Home » Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

Liderii viitorului partid

Ciprian Ciucu februarie 21, 2011 Dezbatere, Politica & Doctrine
17 comentarii 2,813 Vizualizari

Din totdeauna politica este apanajul habarniştilor. Sunt ei, liderii născuţi sau făcuţi, mereu cei care trebuie să ia decizii după o haină conjuncturală pe care o îmbracă. Sunt de stânga sau de dreapta. Sunt comunişti, anarhişti, menşevici, cheguevarişti, maoişti, liberali, libertarieni, populari, creştini, enviromentalişti, liberi cugetători sau islamişti. Ei bine, toate doctrinele şi ideologiile din lume nu vă vor face viaţa mai bună dacă liderii pe care aceste ideologii îi produc nu ştiu şi nu stăpânesc şi câteva instrumente de bază pentru o bună guvernare.

Ca să proiectezi o politică publică care afectează accesul la educaţie ai nevoie de un studiu de impact, de o evaluare ex-ante. Ca să planifici un proiect de infrastructură sau în transporturi ai nevoie de studii de fezabilitate, ca să finanţezi programe în sănătate îţi trebuie o diagnoză în acest domeniu. Investiţiile au nevoie de prognoze şi de analize cost-beneficiu iar programelor de formare a personalului din administraţia publică le trebuie analize de nevoi pentru a nu arunca banii pe fereastră.

O să-mi spuneţi că detaliile de mai sus trebuie să fie cunoscute de către funcţionarii de execuţie din subordine. Nimic mai fals: cei ce nu le cunosc le ignoră, rapoartele ajung în sertare iar promovarea în funcţia publică se va face pe baze de nepotism, fidelităţi de partid şi bani. Asa, vom continua să producem contra-elite.

Lucrurile de mai sus îmbunătăţesc viaţa oamenilor, beneficiari finali ai tuturor intervențiilor publice că le numim strategii, legi, politici, programe sau cum vreţi!

Guvernare presupune competenţă nu doar abilităţi de leadeship. Leadeshipu-ul presupune condiţia necesară pentru a fi în politică, pentru a avea o viziune. Dar nu este şi condiţia suficientă.

Este competenţa în guvernare suficientă? NU! Mai e nevoie şi de integritate. Dar nu ştiu cum se face dar ai şanse mai mari să găseşti integritate acolo unde găseşti competenţă şi mai multă corupţie şi politicianism acolo unde unii îşi poartă cu mândrie, la vedere, steagul ideologic. De ce? Pentru că incompetenţii din toate partidele altceva în afara unor valori ingurgitate odată cu carnetul de partid, nu au!

Nu poţi să nu fi făcut  nimic în viaţă şi să te cocoţi pe o funcţie de ministru pentru că te crezi tu lider în partid şi depozitarul unor valori pe care nici nu le înţelegi suficient. Eşti liberal şi vandalizezi bugetul sau eşti socialist şi-ţi faci patru case. Nu, nu mai subestimaţi tehnocraţii, şi acolo putem găsi lideri. Mai buni.

Da, acest articol este în contextul dezbaterii asupra construcţiei unui nou partid.

Update: Simt nevoia unor clarificari.

1. Articolul meu a aparut ca un raspuns la articolul lui Vasile Ernu cu care nu pot fi de acord. Ernu ii numeste pe cei din generatia mea ca fiind din generatia “zero”. Putea sa aleaga alta denumire, mie mi se pare ca o face in mod peiorativ. Explicatia pe care o ofera este aiurea.

2. Problema lui Ernu este ca Ghinea nu e “bantuit” de probleme ideologice si ca isi pune problema doar din punct de vedere “managerial”. Tot el afirma mai sus ca il incadreaza in drepata conservatoare. Pai atunci de ce il mai acuza pe Ghinea ca nu e bantuit de ideologii? Nu mai este cazul sa fie bantuit, a ales deja.

3. Ghinea nu o spune, eu sunt cel care o spune, ca ideologiile ma intereseaza mai putin. Si asta pentru ca la noi nu functioneaza. Nu pentru ca nu ar fi importante ci pentru ca populismul bate ideologia. Personal ma regasesc in “dreapta liberala” mai mult decat in cea “conservatore”. E o problema de nuanta.

Reiau mai jos comentariul pe care l-am facut mai devreme la articolul lui V. Ernu in cazul ca nu l-ati vazut sau nu ati citit articolul d-lui Ernu.

“Nu inteleg de unde deduceti ca dl. Ghinea nu are consistenta ideologica. Asa cum il stiu eu are. Si inca una dintre cele mai solide in spatiul public de la noi. A eticheta pe baza unei analize tematice a unui singur articol este irelevant.

Pe de alta parte gurvernarea de la noi nu de ideologii duce lipsa ci de forta tehnocratica. De solutii eficiente si cu impact pentru guvernare, capabile sa sigure politici relevante si durabile.

Iar ca o parere presonala, disputa stanga – dreapta este face parte dintr-o dezbatere de tip secol IX, inceput secol XX. Cand aud de ideologii de partid astazi parca asist la discutii intre liderii internationalei a 2-a versus restul lumii. Sunt evidente deciziile majore in societatea in care traim: economie de piata, legislatie a muncii care protejeje si angajatii dar nu aberanta, democratie etc. Restul sta in detalii, acolo unde se ascunde si diavolul. Reglaje fine care fac diferenta intre stiinta guvernarii moderne (politici publice, planificare strategica, evaluare impact, planificare bugetara) si dezbateri ideologice sterile.

Asemanarea cu SRL-ul este simplista si jignitoare. Dar instrumentele noului management public sunt in mare imprumutate de acolo unde exista performanta: din mediul privat.

Optiunile majore sunt deja luate. Optiunile de tip politica publica raman de dezbatut. Sunt momente in care piata trebuie sa se autoreglementeze si sunt momente in care interventia statului este necesara. Inseamna asta stanga versus dreapta sau inseamna realism si performanta in guvernare?”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Tio spune:

    Guvernare e politica pusa in aplicare(si ca atare are o componenta ideologica). Inspirat cu “contra-elite” dar gresesti cind presupui ca starea din Ro e incompetenta. Nu e asa de simplu si comod, e un sistem de fraudare… si de asta Justitia e in genunchi. O parte din competenta de care vorbesti apartine functionarilor din institutii ori numirile lor sint sint si ele politizate. Nu intimplator.

    Discutia despre un nou partid a luat amploare acum cind s-a inteles ca si PDL e ” la fel”, ca Presidentia e supraevaluata si ca T.Basescu e “nociv”.
    O discutie despre un nou partid e absolut necesara ( cele de acum nu sint nici legitime si nici reprezentative) dar nu cred ca e realizabil.

    Ghinea & Co ar trebui sa mearga mai departe si sa-si contureze sugestia/idea altfel o iau speculatiile inainte…

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      “Guvernarea e politica pusa in aplicare”. Cum adica? Cu alte cuvinte policy = politics? Nu inteleg.

      Evident, politica influenteaza “implementarea” politicilor publice. Asa cum cu vreo doi ani in urma criza politica imobilitzat administratia publica centrala. La MAI s-au schimbat vreo 3 ministri in 2 saptamani. Procesul Schengen a fost intarziat, proiectele nu primeau finantari pentru ca nu avea cine semna, etc.

      Teza mea este, dupa cum am spus si in raspunsul la articolul lui V. Ernu, ca “politics” pierde din ce in ce mai mult teren in fata a ceea ce numim “policies”. Societatea a ajuns la un nivel ridicat de complexitate care necesita preponderent instrumente care au un impact rapid si direct asupra vietii oamenilor.

      • Tio spune:

        Nu policy = politics dar politics=>policy. Teza ta e corecta dar nu pt Romania si acum (si dupa cum vezi nici pt M.Britanie in criza de ex) Trebuie mai intii sa inveti/accepti citeva reguli de baza (mergi mai intii in 4 si apoi in 2).
        Crezi ca astia care vorbesc de suspendarea in fiecare zi a unui presedinte ales prin vot direct stiu ce e aia politic sau policy sau democratie? Sau ca le pasa?

        E bine ca esti pozitiv dar eu nu vad, prin comparatie si nu doar teoretic, nici urma de politics sau policy. Singura exceptie find educatie (dar care a fost impusa si fortata)

        Cum implementezi si cum asiguri continuitate?

        Schengen cind la virf se stie f bine ce se intimpla la vami? Stiau si altii. Pariez ca informatia a venit din afara si nu a putut fi ignorata.

        C.Ghinea e omul potrivit sa lanseze o asa discutie.

        • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

          Pai ce s-a intamplat in vami este exemplu f. bun de policy. Policy impus de afara, dar policy.

          Revin la K. Popper ca are mare legatura cu ce propune Ghinea. Incer sa citez in memorie.

          Karl Popper ne învăţa că la întrebarea “cine ar trebui să ne conducă?” nu ar trebui să dăm răspunsuri de genul “liberalii”, “socialiştii”, “comuniştii”, “naţionaliştii” etc. În locul acestor răspunsuri, Popper propunea o altă întrebare care schimbă unghiul de vedere, şi anume, “cum putem crea un sistem prin care cei merituoşi şi integri să ajungă la putere?”.

          Pe noi nu ne preocupa de ieri, de azi democratizarea partidelor politice.

          Am propus in diverse momente partidelor solutii pentru reformare si pentru democratizare. Azi am ajuns la concluzia ca sunt incorigibile.

          http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1140952-ghinea-ciucu-raspund-criticilor.htm

          http://www.crpe.ro/blog/?p=127

          Nu neintereseaza sa facem partid pe principiul “cine zice ala e”. Mai trebuie sa crestem, sa ne consolidam pozitia profesionala si financiara si mai tarziu sa facem ceva durabil. Discutia insa e oportuna.

          • andrei spune:

            cum este ceea ce se intampla in vami exemplu de politica publica? cel putin, deocamdata nu vad sa fie, pentru ca, deocamdata, tot ce avem sunt niste arestari. iar arestarile nu sunt politica publica. eventual, arestarile pot fi parte a unei politice de eficentizare si curatare a vamilor, doar ca, cu ce avem deocadata la indemana, nu putem spune asta. iar pentru ca o politica publica sa fie politica publica, e nevoie sa se stie cam care e traseul de la idee la implementare si evaluare

      • naiv spune:

        incerc sa inteleg (zau!). Doctrina o fi desueta, dar o politica publica poate fi dreapta sau de stanga? CUm o definim? Pe de alta parte competenta e o chestiune de apreciere: cum o definim? pt. cei “favorizati” de o anumita directie economica/politica implementatorul e competent, iar pt. adversarii lor e invers. Ajungem cumva la referendum pt. a decide ca dl.X e competent (daca castiga referendumul)???? La nivel micro: un primar de comuna e ales pt. ca acumuleaza un capital de credibilitate, adica o majoritate CREDE ca ceea ce va face acel primar va duce la un plus de …. pt. votanti (OVERALL mi se pare expresia corecta). Numai naivii spera ca tot ce va intreprinde un “imputernicit” de al lor in viitor va fi perfect PENTRU EI.

  2. Dan MAȘCA spune:

    Servus Ciprian, normal ca ai nevoie de competente, dar sunt multi oameni care au competente, dar nu au calitatea de lideri, Sunt buni manageri, dar nu lideri.
    Multi nu au carisma. In partidele din Ro sunt prea putini “lideri” crescuti pe competenta.
    Sunt crescuti pe furt.
    Vineri de exemplu POnta a legalizat niste alegeri la sefia PSD Tirgu Mures prin care s-a furat in stil democratic a la PSD. La fel se intimpla in cam toate partidele actuale ramase impietrite in organizare politica a la PCR.

  3. DanBruma spune:

    Wow, ce suparat e tipul asta din generatia zero. Rupe tot. Si nu e habarnist. Ce nu va e clar? :)

  4. Buna seara:

    Da, si eu cred ca este nevoie de o abordare tehnica de tip management de proiect in ceea ce priveste politica din romania.

    Aparitia unui partid politic organizat dupa niste reguli clare si care sa aiba, printre altele, o comisie de etica independenta si apta de a lua decizii de excludere (atunci cind regulile sint incalcate) ar atrage imediat destul de multi simpatizanti.

    Contrar multor comentarii (unele facute cu buna credinta si de catre persoane informate), nu cred ca dificultatile principale se pot gasi in enumerarea: finantare, lipsa de voluntari disponibili, neseriozitate mioritica, abandonarea unui proiect existent si care merita alocarea de resurse in continuare, definirea doctrinei (ideologiei), definirea leadershipului, durata de timp prea mare pentru dezvoltare (o bugetare de timp este insa necesara).

    Cred ca succesul unei initiative de acest gen se poate baza (si) pe urmatoarele idei:

    1. designul unui proiect care sa permita convergenta unor tipologii diferite de persoane si unor perspective diferite de a intelege aceleasi lucruri; aceasta flexibilitate este foarte importanta si ea trebuie formalizata in reguli de dezbatere, reguli de luare a deciziilor, reguli de stabilire a ponderilor diferitelor grupuri intr-un (sub)proiect;

    2. neacceptarea resurselor deja implicate (in trecut sau in prezent) in alte proiecte politice, chiar daca aceste resurse pot aduce beneficii importante pe termen scurt si notorietate; acceptarea acestor resurse nu poate decit sa arunce in aer principiile de design si de functionare;

    3. stabilirea de target-uri precise (proiecte legislative, moduri definite de comportament politic, etc.) si supunerea acestor proiecte dezbaterii publice prin intermediul internetului;

    4. “intoleranta” fata de personalizarea dezbaterilor; aceasta “intoleranta” nu se afla in nici un conflict cu ideea de excelenta (de elita);

    5. transparenta 100% a deciziilor; stiu ca exista “argumentul” ca PSD sau PDL (sau altii) isi vor pune “cirtitele” sa se infiltreze, dar exista solutii simple(tehnice) la acest pericol;

    In fine, sint multe de zis.

    Sustin initiativa dlui Ghinea. Cred, insa, ca trebuie foarte bine definita.

    (Legat de comentariile dlui Ernu, doar o opinie. Din nou si din nou, desi doar in subtext, obsesia scriitorului born in URSS, legata de ideologii si de conspiratia “boierilor mintii” impotriva “stingii” pe care, vezi Doamne, nu o lasa “establishmentul” sa se manifeste. Cine nu il lasa pe dl. Ernu sa il citeasca pe Marx ? Si sa il predice. Doar o intrebare … )

  5. Emil spune:

    … viitorul partid va fi condus exact asa cum au raspuns cei 94% dintre respondentii (esalonul era nereprezentativ, o recunoaste si autorul) la sondajul ad-hoc “aplicat” de Adrian Cioroianu si descris in articolul din Dilema Veche: “E blondă și conduce un partid spre dreapta…”. Din pacate….

  6. Hantzy spune:

    (…) legislatie a muncii care (sa) protejeze si angajatii (…)

    Hai! Treaca de la mine … fie si angajatii!
    E cea mai nefericita exprimare posibila, dupa parerea mea.

  7. În loc să vă contraziceţi fără rost, mai bine faceţi ceva constructiv.
    Creaţi-vă fiecare câte un grup pe facebook, strângeţi oameni şi porniţi nişte partide noi.
    În ţările arabe oamenii mor şi schimbă regimuri, iar noi stăm cu aceeaşi clasă politică de 20 de ani, ne văităm pe net şi nu facem nimic.

  8. Daca vorbim de un partid ce promoveaza in mod real competenta si integritatea cred ca acesta va fi o premiera si nici unul din partidele actuale nu ar putea sa-l concureze pentru ca ar insemna sa se reformeze aproape 100%.

    Tinand cont ca sistemul democratic este un sistem bazat in primul rand pe popularitate si nu in mod direct pe competenta ori integritate trebuie sa recunoastem ca in acest sistem politic personajele carismatice au o anumita influenta.
    Carisma in sine nu e incompatibila cu competenta si integritatea. Insa, demagogia si populismul sunt adesea pe pozitii diferite fata de competenta si integritate.

    Vrem sa scapam de lideri carismatici dar demagogi si implicit de demagogie si populism? E foarte bine dar nu trebuie uitat ca ei urca pe scara politica datorita popularitatii in fata unei parti a electoratului.

    Deoarece acestea sunt realitatile democratiilor reprezentative, un partid ce promoveaza competenta si integritatea trebuie sa-si puna macar cateva intrebari:
    - de ce oamenii voteaza demagogi si populisti?
    - cum se poate creste discernamantul politic al celor ce voteaza demagogi si populisti?
    - ce procent din electorat ar vota in mod sigur o oferta bazata pe competenta si integritate?
    - cum se poate prezenta aceasta oferta astfel incat sa beneficieze de mai multa popularitate in fata electoratului?

  9. Vasile Ernu v.ernu spune:

    personal, pe aceasta tema, recomand textul lui Ciprian Siulea. e cel mai bun text.
    http://www.criticatac.ro/4919/jucarii-pentru-oameni-mari-un-nou-partid-politic/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)