Home » Dezbatere »Economie » Citesti:

Moş Crăciun sau statul asistenţial

Valentin Mircea decembrie 22, 2011 Dezbatere, Economie
16 comentarii 1,092 Vizualizari

Când eram mic credeam, ca toţi copiii, de ieri şi de azi, în dărnicia unui moş care se numea pe atunci Moş Gerilă în buletinul de identitate, dar pe care îl ştiam cu toţii ca Moş Crăciun. Pe măsură ce creşteam începeam să fiu din ce în mai suspicios că Moşul nu era chiar ceea ce părea şi spunea că este. Existau suficient de multe detalii care să ridice semne de întrebare iar atenţia şi curiozitatea unui copil sunt printre cele mai redutabile metode de cercetare din lume.  Dar chiar dacă aveam motive mari să mă îndoiesc de existenţa reală a lui Moş Crăciun, nici eu nici prietenii de vârsta mea nu am admis că ştiam vicleşugul decât târziu, atunci când părinţii înşişi ne-au anunţat, sătui, probabil, de efortul punerii în scenă a venirii personajului, că Moşul nu prea exista ! „Ştiam”, am declarat noi, sec, şi am continuat să ne purtăm ca şi cum asta nu trebuie să aducă nicio modificare substanţială în viaţa noastră, adică şuvoiul de daruri trebuia să continue să curgă în braţele noastre primitoare.  În fond, ce importanţă avea dacă acele cadouri veneau de la Polul Nord sau de la părinţii noştri ? Important era că veneau şi că nu trebuia decât să nu facem vreo prostie mare pentru ca lucrurile să rămână la fel.

Mă gândesc că lucrurile nu s-au schimbat prea mult iar Moş Crăciun a devenit un personaj mai important ca niciodată atât în România cât şi în alte colţuri ale mapamondului. Probabil că ar avea şanse mari să fie ales preşedinte, dacă  ar exista şi dacă ar vrea să candideze.  Credinţa în Moş Crăciun, întruchipat de statul asistenţial – un model care domină peisajul european de multă vreme – este puternică şi am constatat că sunt destui cei care nu doresc să revină cu picioarele pe pământ.

Adevărul este că statul asistenţial şi-a atins limita şi dacă va continua să ofere beneficii peste posibilităţi (a se citi „venituri”) va semăna din ce în ce mai mult cu o schemă piramidală de genul „Caritas”.  Este de bun simţ faptul că nicio persoană nu poate cheltui mai mult decât câştigă, decât, poate, cu spectrul intrării în insolvenţă şi chiar în faliment. S-a crezut multă vreme că acest adevăr, valabil pentru o persoană privată, nu ar fi valabil pentru stat. Se vede din ce în ce mai clar că statul este vulnerabil – un Moş Crăciun cu sacul spart dar care trăieşte pe datorie şi uneori se clatină pe picioare. Statul a fost hiperbolizat ca soluţie salvatoare la orice problemă individuală sau socială şi a ajuns să fie aproape un personaj mitic – „Statul” cu majusculă.  La această stare de lucruri au contribuit mai multe elemente, de la populismul unor politicieni prinşi în cercul vicios al binefacerilor publice contra voturi până la economişti care au preaslăvit avantajele folosirii inflaţiei şi devalorizării monedei ca mijloc principal de creştere a competivităţii.  Cu toţii, şi politicieni şi alegători, au uitat că singurul instrument al competivităţii şi al menţinerii acesteia pe termen lung sunt munca şi inovaţia care, împreună, duc la eficienţă.  Restul sunt paleative sau amânări ale rezolvării problemelor.  Nu trebuie să uităm niciodată că statul, ca persoană, nu are o existenţă reală ca a fiecăruia dintre cei care citesc aceste rânduri, ci este o creaţie a omului, asemenea oricărei persoane juridice.  Ca jurist, am învăţat încă din anul I de facultate faptul că statul şi toate persoanele juridice sunt de fapt nişte „ficţiuni juridice”.  Statul nu este mai bun şi nu poate face mai mult decât suma eforturilor cetăţenilor săi uniţi prin liantul valorilor comune şi având la bază un contract social.  Nu ar fi, aşadar, prea mult să transformăm ceva ce nu este altceva decât un instrument social menit să asigure administrarea – şi concilierea – chestiunilor care sunt de interes comun, în soluţia universală la problemele noastre individuale ? Ar fi destul de greu. Statul nu va face nimic singur, acesta este un cadru, nu are un fond.  Fondul vine de la cetăţeni cu precizarea că este important şi ce direcţie arată cetăţenii care sunt în frunte – adică liderii.  În aceste condiţii eu cred că cine crede prea mult în stat va fi, mai devreme sau mai târziu, dezamăgit.  Ştiu că ceea ce spun sună prost, mai ales că ideea de stat puternic şi protector ne dă încredere iar unora, mai obişnuiţi sa primim, chiar dependenţă.

În bucuria pe care ne o aduc sărbătorile de iarnă există, astfel, o întrebarea care rămâne: dincolo de momentul din Seara de Ajun când un Moş Craciun ne va bate, sperăm, tuturor, la uşă, cine îşi mai permite să se bazeze pe el tot restul anului ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Statul asistențial nu este decât statul care aruncă niște firimituri de la masa bogaților pentru a feri establishment-ul de dezordini (e mai ieftin decât să te bazezi pe forțe nesigure), pentru a acoperi eventuale dezechilibre grave în domeniul consumului create de aceeași oligarhie politico-financiară. Dacă vă feriți să analizați fenomenul în întregime, vă pierdeți timpul.

    • florin spune:

      In Evul Mediu, bogatii aveau optiunea de a arunca firimiturile si oasele catre saraci sau de a le da la caini. Statul modern nu ne mai lasa aceasta optiune: el ne ia jumatate din mincarea din farfurie si o imparte dupa niste criterii obscure.
      Prin perpetuarea acestor practici, tot mai multi isi doresc sa primeasca mincare “moca”, gata preparata si incalzita, si tot mai putini sunt dispusi sa gateasca.

    • sym spune:

      Care “firmituri”?

      Nivelul de impozitare pentru o persoana care munceste in mediul privat este cel putin 60-70%, aproape in toata Europa, luand in considerare toate impozitele, contributiile si taxele. Banii nu sunt folositi pentru servicii publice, care sunt aproape uniform de mizerie, ci pentru a sustine o birocratie enorma si bugetofaga, proiectele stupide a unor politicieni hoti si populisti – care inevitabil umfla buzunarele unor smecheri, si pentru a plati o larga patura de lenesi care nu se streseaza sa munceasca dar vor casa, masa si distractie.

      Acest stat social a transformat omul productiv intr-un sclav, iar bugetarul si asistatul in stapan. Abia astept sa dea faliment.

  2. George spune:

    Statul asistenţial trebuie să moară, trăiască statul bunăstării! Dacă credeţi că nu sunt bani pentru proiecte publice de infrastructură, educaţie, sănătate sau alte domenii critice, aruncaţi un ochi pe topurile celor mai bogaţi oameni din România, uitaţi unde sunt banii! Şi nu-mi spuneţi că sunt ai lor, pentru că mă îndoiesc că Patriciu a combinat substanţe în eprubete cu mîna lui pentru a crea x milioane de tone de petrol. Şi nici domnul Y nu a făcut cu mâinile sale x zeci de mii de maşini/pâini/îmbrăcăminte/etc. Cu siguranţă merită să trăiască şi ei un trai decent (să nu-şi facă griji pentru ziua de mâine, ba chiar ceva mai bine de atât) dar yeci şi sute de milioane de euro… astea sunt sume scandaloase. Sunt bani obţinuţi din munca a milioane de romîni şi ei merită, la fel ca şi domnul Patriciu, să aibă o viaţă în care nu trebuie să tremure cu gândul la ziua de mâine. Mă rog, poate domnul Patriciu tremură din alte motive, dar e altă discuţie. Când vor exista taxe serioase cu colectare eficientă, vom avea şi statul bunăstării.

    • cristi spune:

      De ce merita? Da-mi un motiv logic si corect pentru asta. Eu sunt roman, traiesc in Romania, sunt angajat la privat si traiesc ok. Am tot ce imi trebuie si nu mor de foame, muncesc. Si, pe masura ce castig experienta (de pe urma muncii) sunt platit tot mai bine si imi este mai usor. Deci se poate. Da-mi un motiv logic si corect pentru care ar trebuie acele milioane de romani de care vorbesti (milioane???) sa aiba un trai “la fel ca si domnul Patriciu”. Si fara stupizenii gen mila, omenie sau pentru ca asa vreau (copilaresc) si altele de genul asta. Alea la biserica, nu in lumea reala. La obiect.

  3. Onea Adelina spune:

    Autorul, Valentin Mircea susţine ideea că noi,cetăţenii, nu ar trebui să ne bazăm pe stat sau să devenim dependenţi de el deoarece vom rămâne dezamăgiţi. Statul nu există ca persoană ci este o creaţie a omului, neputând fi mai bun decât oricare din noi. Astfel, el nu reprezintă o soluţie universală la problemele noastre individuale. De asemenea, pentru a înţelege mai bine ideea principală, se face o asociere între statul asistenţial, un model dominant în zilele noastre-cel care asigură un minimum garantat de avantaje sociale-şi Moş Crăciun, statul fiind considerat un personaj salvator, un Moş Crăciun al zilelelor noastre. Însă un contraargument al celor spuse de Valentin Mircea este dat de Sever Voinescu (2011) în articolul “PDL-un partid popular modern. 35 de paşi necesari”, disponibil online la http://severvoinescu.wordpress.com/ [accesat la data de 22 decembrie 2011], în care se consideră că statul ar trebui să asigure mai multe resurse cum ar fi: protecţie socială, un sistem de pensii sustenabil, educaţie solidă şi sistem de sănătate accesibil tuturor etc. Eu personal, consider că într-adevăr, statul nu e obligat sa ne asigure tot ce avem nevoie şi nici sa ne rezolve problemele care ţin de fiecare individ în parte însă România duce lipsă de foarte multe lucruri pe care statul trebuia să le asigure : modernizare prin educaţie solidă şi un sistem de educaţie accesibil tuturor, acordarea unui numar cel puţin decent de pensii etc.

    • Valentin Mircea spune:

      Stimata Doamna, suntem pe aceeasi lungime de unda. Eu nu consider ca statul trebuie eliminat complet din ecuatie, ci doar ca acesta nu trebuie hiperbolizat si mitizat, asa cum s-a intamplat prea des pana acum. Criza nu pare sa schimbe aceasta atitudine. Dupa cum au remarcat si alti comentatori la acest material, statul nu are neparat prea putini bani, dar acestia nu prea sunt cheltuiti eficient. in plus, sa nu uitam ca banii statului sunt intr-o proportie covarsitoare, tot banii produsi de mediul privat si adusi in conturile bugetului prin taxe si impozite. Aici este problema de baza a lui Mos Craciun – Statul: ca orice promite si orice face, se face din banii altora. In privinta cheltuielilor publice, chiar si pentru investitii, se confirma cel mai bine valabilitatea expresiei lui Buffon “Les affaires sont l’argent des autres”. Toate cele bune !

      • Stimate domnule economist, sectorul privat nu produce bani pentru stat, el produce bunuri și servicii care sunt cumpărate cu bani. Iar statul produce bunuri și mai ales servicii publice, care sunt cumpărate cu bani, sub formă de impozite și taxe, plătite de cetățeni. Fiscalitatea face parte din economia de piață și respectă, cu anumite dificultăți obiective, principiul echivalenței, chiar și legea cererii și ofertei.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Din Vlad Muresan: “Vladimir Soloviov a rostit, profetic, că rolul statului nu este de a aduce paradisul pe pămînt, ci de a împiedica instaurarea infernului. Prin vocea lui Marx, putem spune că infernul s-a travestit în paradis pentru a se înstăpîni asupra lumii.” Pina la urma si statul asistential modern este tot un efect al marxismului.

  5. Victor spune:

    Unde duce autoreglementarea pietei ? Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia cea mai puternica si cu piata cea mai “autoreglementata” din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat “Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, articol aparut pe “Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe “Business Insider”:

    http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html

    - 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
    - 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
    - 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
    - Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor “de rand” este de pana la 500 la 1.
    - Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente (“food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.
    - Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
    - 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
    - In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un “procent enorm” (“whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

    Aceste date arata ca regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale “jocului” economic si social. “Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie. Banul a devenit masura valorii omului. Un singur exemplu: “Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”.
    (“Wealth provides an important mechanism in the intergenerational transmission of inequality. Approximately one half of the wealthiest people in America inherited family fortunes”

    http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments

    “Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002″)
    Dar nu au mostenit doar averea (ceea ce nu este de condamnat, insa nici nu este meritul lor) ci au mostenit si regulile “jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
    Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
    1. Regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
    2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
    Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
    Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile “jocului” economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor. Clasa de mijloc este mai afectata de actualele reguli de “joc” (autoreglementarea pietei), dupa cum se vede si din articolul “Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, din care am citat mai sus.

    • Leeview spune:

      RADIO EREVAN

      -e adevarat ca 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul, insa 1 salariu la americani pe o luna e cat unul la noi intr-un an
      -e adevarat ca 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii, dar norocul nostru lor e ca 1% reprezinta mai mult decat 100% din bogatia natiunii romane, ha.
      - e adevarat ca 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie, dar nu vor cu nici un chip ca toti americanii sa detina 100% societatile americane. Cica asa ceva s-ar numi comunism. Niste fraieri !
      - E adevarat ca raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor “de rand” este de pana la 500 la 1 dar nu am dori sa fie mai mic si raportul si salariul. Mai bine 4-5000 dolari pe luna noi si 1 milion seful de la google decat sa moara si capra vecinului si sa luam toti 4-500 dolari ca amaratii de romani.
      - E adevarat ca mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente (“food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente, insa asta nu reprezinta 90% din populatia SUA, cum e cazul in romanica.
      - E adevarat ca aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!, insa la ei limita saraciei e cu mult peste nivelul mediu de viata din Romania.
      - E adevarat ca 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii). Aici i-am prins. Romanii au platit toata viata la sistemul de pensii iar acum au pensii de lux. Parca asa am citit , prin Romania sunt pensii de lux. Sau e un lux sa ai o pensie decenta. Nu mai stiu exact
      -E adevarat ca In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un “procent enorm” (“whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane) dar pana acum cativa ani toti romanii erau milionari. chiar si acum, o pensie medie e de 8 milioane de lei. Se c…. romanii pe milionarii americani, toti romanii sunt milionari ( sau macar au fost pana cand s-au taiat zerourile ).

  6. Razvan spune:

    In institutiile statului… in tot felul de institutii ale statului s’au oploşit multe hahalere. Nu ele sunt de vina ci şefii lor care îi opoşesc mai departe prin pile şi relaţii. A curaţa statul de aceste buruieni ar fi un lucru extraordinar dar din nefericire trebuie pornit de sus si asta nu se poate. Pentru ca de la vârf se cultivă nepotismul. Mi’aş dori să trăiesc acel moment in care statul minimal şi’a atins limita. Mi’aş dori mult asta.

    Ce doresc insa să respun este ca toata aceasta campanie impotriva statului “asistential” este o ipocrizie. Nu din partea autorului. Nu, ipocrizia nu este din partea lui ci din partea puterii. După câte îmi dau seama genul asta de texte seamănă între ele. Ele nu aduc prea multe argumente ci doar imagini noi.

    Da, este drept ca in ultimii ani dinainte de 2008 multe institutii ale statului s’au umflat ca gogoşile dar nu numai ele. Ci multe alte firme. Ia să luăm de pilda firmele imobiliare. Ia sa ne uitam la firmele de pază. Ia să ne uităm la firmele bancare, la cele farmaceutice, la … si câte şi mai câte. O menţiune speciala pentru firmele de turism… ca tot e sezonul acum. Ceea ce vedem este o inflatie a “TESA” cum se spunea înainte.

    Acum adevărul este că guvernul nu stie ce să facă. Ideea de a drămui cheltuielile este normală. Este necesară dar nu şi suficientă.

    Imi aduc aminte o carte din copilarie… daca tot este vorba mai mult despre imagini si mai putin de argumente… era o carte de Jules Verne, cred ca ştiţi cu toţii colecţia şi poate şi desenul cu un balon care se prăbuşeşte. Văzând că se prăbuşeşte, eroii povestirii aruncă tot balastul, arunca tot ce era inutil în nacelă, apoi arunca toate obiectele apoi şi în cele din urmă taie şi sforile nacelei rămănând agăţaţi de plasa ce înconjura balonul. Până la urmă s’au prăbuşit dar au reuşit să treacă de pericol.

    Eh, eu cred că suntem cam in aceiaşi situaţie cu excepţia faptului că nacela este statul nostru. Avem o căruţă de balast în el dar salvarea noastra nu stă în renunţarea la nacelă. Salvarea noastră stă in repararea balonului, şi ridicarea economiei. Or, eu cred ca guvernul României habar nu are ce să facă şi după câte îmi dau eu seama nici opoziţia nu are prea mult habar.

    Defapt ei nu au o imagine despre cum trebuie sa arate aceasta tara si aceasta economie. Ei sunt intr’un haţiş de relaţii pe care le numesc model… dar care scapa intelegerii lor. Defapt interesele lor sunt atat de mari incat nici nu au puterea de a privi situatia in fata. De aceea si multa lume cade foarte repede prada teoriilor conspiratiei. E greu sa gasesti o explicatie la aceasta imobilitate, la aceasta pasivitate a guvernului. E ca si cum ar juca Whist la zero… scapi de carti şi speri sa ajungi la zero si asa sa câştigi. Nu ai o strategie sa acumulezi ci una pentru a scapa de carti. Asa si aici. Un stat microscopic ar parea ca ar rezolva problema. Dar de fapt nu o rezolva si nu o rezolva pentru ca statul nu a reusit in ultimii 22 de ani sa îşi creze cetăţenii săi. Acest stat nu are o “bază sociala” cum spuneau marxistii. Nu are un numar de persoane care să sprijine statul. Toţi de fapt caută să ia de la stat nu să dea statului. Si cand zic toţi mă refer evident şi la cei care nu sunt consideraţi asistaţi.

    Mai tineti minte euforia aia cu deducerea cheltuielilor din TVA… ca toata lumea isi schimba gresia sau mai stiu eu ce numai ca sa poata deduce din TVA… ce isterie, ce goana, ce nevroza… Nu, nu erau bugetari. Erau oameni cumsecade care se dadeau peste cap pentru a nu sustine statul. Şi câte alte multe deduceri. Toata lumea deducea…

    Defapt problema pe aici cred ca este. Cetăţenii acestei tari nu îşi prijină statul în care trăiesc pentru că dintr’un motiv sau altul… si slava Domnului ca in ultimii 22 de ani au tot fost motive… ei consideră acest stat ca fiind într’o forma sau alta ilegitim. Aici e buba. Nu plateşti taxele pentru ca mai devreme sau mai tarziu ajungi la consens impreuna cu cel care e chemat să îţi ia respectiva taxa ca aceasta ori este exagerat de mare ori este complet injustă. Şi atunci apare frauda şi pentru a controla aceasta frauda ai nevoie de un stat mai mare nu mai mic, pentru că instituţiile suplimentare de control cresc balastul nu îl scad.

    Mai mult, frauda are foarte multe feţe. Nu toate duc spre coruptie. Multa fraudă se petrece prin forme ascunse de recompensă. Cadouri, bani, maşini, benzină, atenţii, cheltuieli de protocol ( :-) şi ele deductibile) şi câte şi mai câte reprezintă o salba de forme de fraudă. Bunuri neimpozabile care fac parte din veniturile oamenilor. Acestea nu au efect asupra finanţelor statului neaparat, desi eu cred ca şi ele au, dar au efect asupra pieţei. O suma de bani care este data de X lui Y pentru actifitatea z are efect nu numai asupra celor doi ci si asupra tututor celorlalţi pentru că influentează piaţa. Si nu numai piaţa dar şi statutul social. Privilegiile ajung să facă diferenţa şi nu este tocmai corect. Nu este corect pentru X sau Y dar nu este corect nici pentru supravieţuirea sistemului. Am vazut oameni care stateau în vacanţă la vila bancii şi mâncau la popota ofiţerilor şi toate astea pentru niste sume ridicol de mici. Şi nu sunt puţini. Gaura aici este enorma în balon.

    În aceste conditii este normal ca fiecare să îşi găsească locul cu cele mai bune privilegii. Atâta vreme cat privilegiile nu depind de pregatire neaparat atunci pilele şi relaţiile sunt tocmai bune de a asigura aceste privilegiu. Altfel… multi pleaca scârbiţi unde văd cu ochii.

    Din aceasta cauza eu cred ca ar putea să şi desfiinteze statul ca nici atunci criza nu va disparea. Poate că macroeconomia ne va arata ceva creşteri dar am mai vazut noi astfel de cresteri macro. Cum spunea o data Andrei Pesu despre statistică: daca eu mananc doi pui şi tu nici unul statistic mâncăm un pui de fiecare persoană.

    Subliniez, am vazut si eu destule locuri din instituţii ale statului care trebuie curăţate de sinecuri şi alte nepotisme… dar 1. cred că cei cu pile vor fi ultimii care vor fi afectaţi şi 2. nu cred că asta va rezolva criza.

    Pentru gasirea unei soliţii ale crizei, o noua intelegere intre parti este mai mult decat necesara. Un New Deal intre cetateni si stat. O noua putere reprezentativa şi o societate care sa aiba alte asteptari de la stat sunt mai mult decat necesare. Populaţia României nu mai are vre’un sens al apartenenţei la statul Român cu excepţia celui naţionalist. Or, pentru a trece criza trebuie să inţelegem ca trebuie sa o facem împreună, şi pentru a fi impreună sunt necesare reguli.

    Altfel… la anul pe vremea asta vom sta caţăraţi pe balonul dus de furtuna… daca va mai exista vre’un balon la acea vreme.

  7. Oana spune:

    Autorul acestui articol sustine faptul ca,in ceea ce priveste Romania de”azi” si cea de “ieri”,nu s-a schimbat nimic.Statul este cel de care dispunem,dar cu toate acestea,nu are nimic mai bun.El este un simplu stimulent asupra romanului.Chiar daca avem parerea ca ne poate ajuta sa trecem peste”criza mondiala” acest lucru este fals.Din contra,ne ajuta sa”cadem”,sa fim pe o pozitie cat mai joasa din punct de vedere economic,social cat si politic.Sunt de acord cu autorul acestui articol atunci cand spune ca,”cel ce crede in stat,mai tarziu sau mai devreme va fi profund dezamagit,deoarece nimeni nu vrea intr-adevar sa ne ajute,ba mai mult,cel ce ajunge sa ne “doboare” se vede un invingator.
    Articolul incepe si se incheiei cu o fraza despre “Sarbatorile de iarna” pentru a pune in evidenta atat frumusetea momentului,cat si tristetea din restul anului.Aceasta din urma fiind mult mai puternica ,fata de bucuria unor clipe trecatoare.

  8. Mona Hristachi spune:

    În articolul prezent Valentin Mircea asociază încă de la început imaginea statului cu cea a lui Moș Crăciun. Statul fiind ca și Moș Crăciun un salvator de natură mitică, acesta fiind prezent în anumite momente, iar în restul timpului nu se mai poate baza nimeni pe el. Revenind la importanța statului Valentin Mircea susține faptul că aceasta nu este una majoră, așa cum cred majoritatea oamenilor. Se face diferența dintre stat, care nu este real, precum este o persoană, pe când idividul există, practic statul este rezultatul, creația oamenilor. Astfel, credința absolută în acesta nu ar duce decât la o prevăzută dejamăgire. De asemeni, acțiunile indivizilor pot realiza mult mai mult decât statul în sine, ceea ce face ca statul să nu fie o soluție a problemelor indivizilor.
    Un contraargument adus celor susținute de Valentin Mircea, și anume că statul nu ar fi o soluție a problemelor indivizilor se regăsește în articolul scris de Adrian Păunescu (2009), în articolul “Țara fără stat”, disponibil online pe http://www.flacaraluiadrianpaunescu.ro/articole.php?id=27, accesat la data de 23.12.2011, care susține faptul că măcar în momente de criză, calamități statular fi o rezolvare, în sensul în care ar putea acorda minimul necesar.
    Din punctul meu de vedere este adevărat că munca și inovația, împreună, duc la eficiență și de asemeni că statul este vulnerabil, dar ultima precizare este așa datorită instituțiilor ineficiente. Sunt de acord că ne putem lipsi în anumite momente de stat, dar totuși trebuie să existe un punct comun care să poată coordona acțiunile oamenilor, deși momentan nu există o coordonare tocmai bună.
    Referințe bibliografice: Păunescu, Adrian, 2009, “Țara fără stat”, Revista Flacăra, [online], disponibil la http://www.flacaraluiadrianpaunescu.ro/articole.php?id=27, [accesat la data de 23.12.2011]

  9. Stan Dana spune:

    In Romania de azi, autorul sustine si este foarte adevarat ca de mici credem in semnificatia Craciunului si mai ales in Mos Craciun, cel pe care il stim cu totii, unu din cauza ca asa am fost crescuti si educati ; si doi pentru ca respectam traditia Craciunului .
    Intr-adevar ce-i drept avand incredere in Mos Craciun probabil acesta chiar ar avea sanse chiar foarte mari sa fie ales presedinte, bineinteles daca ar exista si daca ar vrea sa candideze.

    Statul este un nimeni fara noi si noi fara el la fel si este din ce în ce mai clar că statul nu vrea si mai ales nu poate sa ne mai ajute– el insusi este cum prea bine spune si autorul ” un Moş Crăciun cu sacul spart dar care trăieşte pe datorie şi uneori se clatină pe picioare”.
    La fel cum spune si dna Laura Timofei in Mos Craciun vs convingeri limitative ” noi trebuie sa ne urmam visele sa le transformam in realitate” cu sau fara ajutorul statului.

    Momentan traiesc,invat,muncesc in Romania si vrand nevrand respect traditiile si statul si orice as face depind de stat si de regulile societatii, si cu toate acestea eu sustin statul si el ma sustine!

    *Laura Timofei (2011) ”Mos Craciun vs convingeri limitative”disponibil la adresa http://www.1marathon.ro/mos-craciun-vs-convingeri-limitative/( accesat in data de 26.12.2011)

  10. stefan botezatu spune:

    Pana si pentru a primi ceva de la Mos Craciun trebuie facut un efort ..ai fost cuminte ? ai invat si o poezie ? Ia sa auda Mosul …sau un cantecel poate ?…..prin urmare chiar si in acele momente oferi ceva la schimb….

    Discutand recent cu o persoana angajata sistemul public am fost socat de usurinta cu care afirma ca pe langa slujba din sectorul public mai are doua-trei contracte de colaborare “private” si ca la “serviciu” merge “sa se odihneasca…” .Prefer sa cred ca a fost o gluma sau daca nu, ca e un caz izolat…

    Intr-adevar, cum ne aminteste autorul, statul e o fictiune si se face cu banii altora, ai nostri, cei din sistemul public si privat laolalta.

    Asteptarile noastre cu privire la serviciile gestionate de stat
    (santate, protectie sociala, etc) ar trebui prin urmare sa treaca prin filtrul simplu al comertului de zi cu zi. Statul are ce oferi daca oferim si noi ceva. Si oferta statului e de calitate daca si ce oferim noi la schimb este de calitate si consistent.

    Noi suntem cei care trebuie sa mutam primii. Pintr-o atitudine care pleaca de la plata taxelor si impozitelor corect si la timp si prin alegerea liderilor care au puterea sa gestioneze corect veniturile astfel colectate.

    Prin abandonarea lozincii far “ei pretind ca ne platesc noi ne facem ca muncim” si a dictonului devenit dictat “..las’ ca merge si asa”.

    Cred ca ne apropriem de un schimb de generatii la nivel de lideri si ca “tinerii lupi” au puterea de a schimba ceva.

    Trebuie doar sa ii alegem cum trebuie iar pentru asta ei trebuie sa se faca auziti. Unii dintre ei o fac deja foarte bine.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Mircea


Valentin Mircea

Valentin Mircea este expert în dreptul concurenței și Partener Senior la firma de avocatură Mircea și Asociații, membru al American Bar Association și al Institutului Regal ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)