marți, martie 19, 2024

Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu

Deasupra patului meu de copil trona, pe peretele casei părinteşti, un tablou mare reprezentând un cerb cu privirea semeaţă îndreptată spre vârful unor munţi înzăpeziţi. Sub cerb, pe o panglică îngălbenită  de vremuri scria cu majuscule: „REGELE PĂDURILOR”. Așa am luat eu act despre noțiune de rege. Despre împărați auzisem din povești.

Era o copie după  un alt tablou de demult din casa bunicilor dinspre mama. Îl pictase un văr de-al meu mai mare cu vreo zece ani. Copil fiind, cred că  eram prin clasa a II-a, îl urmăream pe vărul meu cum realiza copia. Împărţise coala de hârtie în careuri şi picta pe bucăţi. Întâi completa un careu, apoi altul şi aşa mai departe până când tabloul a fost gata.  Cutia de acuarele, pe care i-o cumpărase tata, a rămas la noi. Imediat ce a plecat văru-meu, am scos o coală  de la mijlocul maculatorului, am îmărţit-o în careuri cu rigla din penarul meu de şcolar sârguincios şi m-am apucat să pictez cerbul. A doua zi tabloul era gata. Doar că, cerbul meu avea o privire blândă şi tâmpă de bou. De atunci n-am mai pictat niciodată. Au trecut anii, am făcut liceul, apoi facultatea, doctoratul şi am devenit specialist în Ştiinţele educaţiei.

Mi-am amintit această  întâmplare acum vreo câțiva ani într-un compartiment de tren, când, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulţi alţii din România cu o sumă frumuşică de bani, îşi plângea soarta. Avea, spunea el, pământ mult în zona Balş, dar nu-l mai angaja nimeni. Încet-încet, cei din copartiment începeau să-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpăra dar aveai serviciu. Revoluţia asta numai necazuri ne-a adus. Ce să faci cu libertatea?

Atunci am intervenit în discuţie amintindu-mi povestea tabloului şi făcând o comparaţie între bou şi cerb. Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineaţă e înjugat la car sau la plug şi munceşte. Cu cât îşi face datoria mai bine cu atât primeşte o raţie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător şi se opinteşte mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă  leneveşte are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri şi ca în toate zilele. Doarme liniştit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana şi-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi şi mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Şi, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-și găsească  hrana, e să-și caute stăpân care să-l hrănească.

L-am întrebat pe individ după ce i-am expus această metaforă: Între o viaţă de bou şi una de cerb, pe care o alegi? De fapt, întrebarea era adresată  tututror.  Încet-încet, după o perioadă de tăcere, au reînceput discuțiile. Și, spre uimirea mea, deși se vedea în glasul celor din compartiment o undă de regret, concluzia cvasi-generală  a fost că viața de bou e preferabilă celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?

Din cei șaizeci de ani pe care i-am împlinit de curând, cincizeci și patru mi i-am petrecut în școală. Învățătoarea mea avea vreo șaptezeci de ani (pe atunci nu se ieșea la pensie obligatoriu) și își începuse cariera la douăzeci, pe la 1910, fusese și învățătoarea tatălui meu, era o istorie vie a învățământului românesc. Cu alte cuvinte, din cei 148 de ani de învățământ obligatoriu în România, cu peste 120 am avut, într-un fel sau altul, un contact direct. Am fost, pe rând, elev, student, profesor, director de școală, inspector școlar, director de CCD, acum sunt profesor de profesori, și cred că această experiență îmi permite să afirm că preferința față de viața de bou a colegilor mei de compartiment e, în principal, rezultatul școlii. (Atenție, folosesc termenul „bou” nu în sens jignitor la adresa cuiva, ci ca expresie a servituții și a stării și nevoii psihologice de dependență și obediență).

Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci și să exporți mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări și țări, a fi înfrânt de niște țărănoi, ridică o mare problemă, una națională. Așa a gândit și Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către națiune publicate între 1808 și 1814: Am fost înfrânți pentru că soldații noștri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană și toți germanii să gândească la fel și să respecte ordinele, cel puțin în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă așezată, nemțească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819.

Ideea învățământului obligatoriu, de masă, nu era nouă. Ea apare în scrierile lui Platon, pe la 1635 s-a încercat în Scoția, iar la Revoluția franceză, revoluție făcută de adulți, s-a cerut pentru prima dată dreptul la educație universală. Oamenii constataseră că cei care aveau carte aveau parte de anumite privilegii, erau funcționari ai statului, conduceau, la diverse nivele, grupuri de indivizi, ceea ce le crea un statut invidiat. Te-ai fi așteptat ca, odată câștigat acest drept, cohorte de adulți să pună burta pe carte, dar, vai, ceea ce era un drept câștigat pentru adulți, a devenit, curând, o obligație pentru copii. Napoleon însuși, după ce a organizat învățământul superior pe principii și reguli militare, a încercat un învățământ obligatoriu pentru copii, dar marea masă a părinților a refuzat să-și dea copiii pe mâinile altora.

Prusacii au reușit. Prusia era un stat totalitar. Noi ne referim la legea interzicerii avorturilor a lui Ceaușescu  ca expresie a totalitarismului comunist. Ei, bine, în Prusia exista încă din 1735 o lege de control al nașterilor, orice femeie trebuia să raporteze la poliție când a ajuns la menopauză!

Într-un cadru mai amplu, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea coincid cu perioada luptelor, răscoalelor, revoluțiilor și teoriilor de eliberare a scalvilor, de exprimare a demnității și libertății umane. În același timp se dezvolta industria, în principal cea extractivă și prelucrătoare, statele se modernizau și se complicau în funcționare și birocrație. Sclavii, care, sub diverse denumiri și statute (iobagi, șerbi, robi, proscriși, etc.) care constituseră de secole și milenii forța de muncă, nu mai puteau asigura progresul omenirii. Era nevoie de un alt tip de forță de muncă, instruită care să mânuiască mașinile, să asigure funcționarea statelor, să asculte și să execute ordinele.

Problema au rezolvat-o, așa cum am spus, prusacii, obligând copiii să meargă la școală. Între timp, dintre toate instituțiile obligatorii, au mai rămas doar două: pușcăria pentru adulți și școala pentru copii. Vedem, chiar în aceste zile, cu câtă dificultate ajung infractorii la pușcărie: procese îndelungate, procurori, avocați, tribunale peste tribunale, judecători, drepturi ale omului… Pentru copii, e de ajuns faptul că s-au născut și au ajuns la o anumită  vîrstă, din ce în ce mai fragedă, la șapte, șase, cinci și, odată  cu grădinița, la trei ani, și din ce în ce, pe o perioadă  de obligativitate mai lungă, patru, șapte, zece, douăsprezece clase obligatorii.

Prin această obligativitate statele au preluat, într-un fel, dreptul părinților asupra copiilor. La început cu forța, apoi, pe măsură ce părinții înșiși au fost educați prin școală, cu bunăvoia acestora. ( Las, pentru moment, discuția asupra dreptului părinților asupra copiilor, înscris încă în codul lui Hamurabi, pentru că și aici e o problemă universală). Ideea este că, prin această obligativitate, copilul nu e considerat o ființă umană, nu are dreptul la libertate. E un paradox să ai dreptul la educație obligatorie! În prezent, s-a ajuns în situația în care părinții își vând copiii statului încă dinainte de naștere: concediile de maternitate plătite, concediile de creștere a copiilor plătite, alocațiile pentru copii, sunt forme de vânzare a copiilor către stat. Când mamele fac demonstrații fluturând pamperșii în fața guvernului, ele, de fapt, negociază un preț, iar statul le plătește ca angajate pentru îngrijirea copiilor până când îi ia la școală ( era să zic la oaste).

Desigur, o țară  cu oameni instruiți și obedienți e superioară altora, are un ritm de dezvoltare mult mai alert, realizează un boom economic, ceea ce s-a întâmplat și cu Prusia, mai târziu Germania Mare. Și, pentru că majoritatea savanților lumii din prima jumătate a secolului al XIX-lea își dădeau doctoratele în universități germane, au importat sistemul și l-au transferat în țările lor, America la 1852, Principatele române la 1864, Italia de-abia la 1888.

Cum au reușit nemții să creeze un sistem prin care să producă forță de muncă instruită, dar, în același timp, dependentă și obedientă? Oameni dependenți, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educațional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?

În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desființat). Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliștii fiecărei emisiuni să fie aleși pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeași rădăcină cu mediocritate.

În al doilea rând, prin împărțirea activității școlare pe lecții de câte cincizeci de minute cu recreații de câte zece minute între lecții. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus „Domnul” sau „Doamna”, „Tovarășul” sau „Tovarășa”, adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor. Și astfel, învață din experiență, lecție de lecție, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că „nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”. Dacă, prin absurd, un elev e „prins” în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria ( la începuturile școlii obligatorii pauzele se anunțau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva. Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.

În al treilea rând, dependența și obediența sunt induse prin ceea ce numim astăzi curriculum, sau programă școlară, sau syllabus. În definitiv, nici „Domnul” sau „Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programă. Domnul sau Doamna, lucrând cu mintea și sufletul copiilor, trebuie să introducă aceste atribute constituente ale ființei umane într-un program, să le „programeze” copiilor modul cum gândesc, precum și conținutul gândirii, care e dat în curriculum.  Desigur, există mai mulți Domni sau Doamne, fiecare stăpân, mai mult sau mai puțin, pe părticica lui de curriculum, pe disciplina lui, dar niciunul/niciuna nu are imaginea întregului, sunt doar angajați într-un sistem construit de alții pe principiul unei uzine, fiecare executând operațiile tehnologice care i se cer. Domnii și Doamnele sunt ei/ele înșiși/însele dependenți/dependente de sistem, sistem care, în ultimă instanță, poate fi definit ca suma locurilor de muncă ale cadrelor didactice. ( Să nu fiu greșit înțeles: există foarte multe cadre didactice bine pregătite în disciplinele lor și, cred că fiecare are cele mai bune intenții privind educarea copiilor, dar intențiile bune, construite prin autosugestie, nu ajută la nimic dacă ești specialist în instrumentele cu care operezi (conținutul disciplinei tale) și nu cunoști corpul pe care operezi ( mintea și sufletul copilului)).

De altfel, există  opinia generală că, prin sistemul de învățământ, copiii sunt dați pe mâna unor specialiști în educație, care, pe lângă  specialitatea lor, au studiat pedagogia, psihologia și metodicile predării. Ca unul care, zeci de ani am studiat și predat aceste discipline, pot să afirm că nu sunt științifice. Așa cum o bună  perioadă, în țara noastră și în multe alte țări s-a predat disciplina numită „Socialism Științific” (mulți universitari și lectori în universitățile populare și-au construit o carieră în jurul acestei discipline) și s-a dovedit în realitate că așa ceva nu există, tot astfel Științele educației sunt articulații logice, uneori bine închegate, dar construite pe postulate false. Metodicile, de exemplu, sunt un fel de rețetar cu principii, norme, metode, strategii și tehnici, dar, ca orice rețetă  se adresează omenilor bolnavi, nu spiritelor vii. Cercetările psihologice asupra învățării, de la Thorndike, Skinner, Kohlberg sau Pavlov s-au făcut pe animale, șoareci, câini, pisici, porumbei, maimuțe, etc. și au fost transferate la modul cum învață copiii, iar cele pedagogice sunt caduce, pentru că, odată introduși copiii într-un mediu artificial-școala- separat atât de societate cât și de natură, nu poți obține, prin observare sau experimen,t nimic valabil. E ca și cum ai așeza un fluture sub un clopot de sticlă, i-ai observa mișcările și zbaterea și ai crede că știi totul despre fluturi!

La fel face și Mărioara, vecina de la parter, care își plimbă câinele, pe Axi, prin parcarea blocului, și-i strigă: Fii cuminte Axi!, Vino la mama, Axi, Hai să-ți dea mama, Pedigree, să te spele mama pe lăbuțe! Pentru ea Axi e un copil drăgălaș și răsfățat. Tot mai multă  lume are animale de casă, de la câini, pisici și canari, până  la șerpi și cămile. Toți le îngrijesc ca pe niște copii. Există  o întreagă industrie pentru hrana și îngrijirea acestor animale. Recent a apărut primul post de televiziune dedicat direct animalelor de casă, Dog TV, să nu se plictisească. Nu știu dacă e normal sau nu. E treaba Mărioarei, Axi răspunde nevoii ei de afecțiune. Dar dacă  oamenii îngrijesc și cresc aceste animale ca pe niște copii, pe cale de inferență logică e adevărat și corolarul:  copiii sunt îngrijiți și crescuți ca niște animale drăgălașe care răspund nevoii de afecțiune a adulților! Dar, dacă pe Mărioara doar o salut și o las cu credința ei, de la unii ca Skinner, Brunner sau Pavlov, am pretenții să nu influențeze educația copiilor. Toate se trag, pesemne, de la Darwin, care ne-a făcut animale, superioare, ce-i drept, și toată lumea l-a crezut.

Să fiu corect, alte cercetări psihologice care au influențat instruirea școlară  s-au făcut pe copii, de ex.,  cele ale lui Piaget sau Vâgoțky, greșeala lor fiind că s-au adresat numai intelectului sau numai interacțiunilor sociale ale copiilor, ca și cum, dacă ai studia mâna sau piciorul, poți concluziona asupra organismului ca întreg!

Copiii, însă, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat și, cu toată, cu toate încercările școlii obligatorii, în ciuda tuturor teoriilor și metodelor, s-a constatat că reacționează  și nu se supun regulilor și regulamentelor din ce în ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o altă treabă la fel de nemțească: sistemul de recompense și pedepse, între care, la loc de cinste tronează  nota. După caz, nota e zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, denumite, „științific”, elemente de întărire și reîntărire. Tot după caz, nota instaurează  competiția stimulată de profesori și părinți și clasificarea neoficială, desigur, în deștepți și proști. Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles, nota fiind instrumentul de bază  cu care mențin disciplina și, speră ei, motivația, pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii. Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? sau de vreo soție iubitoare chestionându-și vecina: ce părere ai, dragă, de bărbatul meu? E bun sau nu, îi dai notă de trecere? Păi, dacă îți iubești copilul, te duci la un străin să ți-l evalueze? E adevărat, există numeroase concursuri cu note și premii pentru câini și pisici care gâdilă orgoliul stăpânilor. S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe  și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că  era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! În loc să oprim moara și să ne întrebăm, ce măcinăm noi aici? trecem totul la fapt divers într-un articol de ziar sau o emisiune TV.

Priviți examenul de capacitate de anul acesta sau cel de bacalaureat de anul trecut. Ce importanță are dacă un elev a bifat subiectivă și altul predicativă iar cel de-al treilea atributivă? Câți dintre adulți  știu asta? De ce soarta unui copil să depindă de ceea ce nici specialiștii cu studii și doctorate nu știu bine? Sau de ce cheltuim milioane de lei cu camere video de supraveghere – Big Brother – când copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească? Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să  se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați. Asta e sarcina sistemului de educație imaginat și creat de slujbașii lui Friedrich cel Mare acum 200 de ani.

Dar cea mai mare invenție a școlii tradiționale a fost banca de școală. Oricâte opresiuni ar fi imaginat adulții împotriva spiritului viu al copiilor, cu oricâte pedepse, nu puteau opri copiii să se miște. Mișcarea este forma primordială și fundamentală de expresie a vieții și a independenței individului. Trebuia găsită o soluție de încătușare a spiritului, iar aceasta a fost banca. La început erau bănci lungi ca cele de la căminele culturale sau ca la nunțile de la cort, dar copiii lunecau pe sub ele. Apoi s-au inventat cele cu scaunul legat de bancă, mai întâi pentru șase elevi, să nu poată ieși din ea, apoi,  pentru patru sau doi, în sfârșit, pentru unul, pe măsură ce se vorbea de drepturile copilului. Au fost implicați cercetători care au studiat poziția, forma și anatomia copilului, proiectând bănci din ce în ce mai ergonomice, cu scaune rabatabile, etc. S-a observat, totuși, că e nevoie și de mișcare și au fost create pauzele și introduse orele de educație fizică pentru a evita deformarea coloanei vertebrale. E ca și când ai cere unei persoane să meargă într-un picior și, când obosește, să schimbe pe celălalt, uitând că un mers normal, cu ambele picioare și în ritm propriu nu duce la oboseală. Prin bancă, disciplina a fost luată sub control de către autorități, astfel încât primul lucru pe care îl învață orice copil care merge la școală este să stea în banca lui, să facă ce i se spune și să răspundă când e întrebat.

Toată această  uriașă industrie care nu dă faliment deoarece are clientela asigurată obligatoriu, care merge din ce în ce mai prost, pentru că numai dacă merge prost poate cere bani mai mulți, dacă  ar merge bine n-ar mai fi nevoie de bani mai mulți, este susținută  de teorii pedagogice din ce în ce mai sofisticate. De la Taxonomia obiectivelor educaționale a lui Bloom (1956), care funcționează  încă în practica școlii românești și despre care Bloom însuși spunea prin 1990, că, pe baza ei poți crește pui în incubator, nu spirite umane (întrebați-l pe profesorul Nicolae Sacaliș, a vorbit cu Bloom, văd că a lansat recent o carte)   la elaborarea standardelor educaționale în America, prin anii ’80, pe care ne străduim, cu sârg, să le introducem și la noi, și până la învățământul bazat pe competențe pentru crearea societății bazate pe cunoaștere – knowledge-based society- clamat de documentele UE ( noi am construit, într-o vreme, societatea socialistă multilateral dezvoltată, cu mult înaintea UE!), toate aceste teorii merg pe linia inaugurată de prusaci în urmă cu 200 de ani. Copilul, dibuit, ici-colo, de unele mari spirite ca Ellen Key, Maria Montessori sau Celestin Freinet, a fost îngropat sub imense mormane de legi și regulamente în care, pentru state, e doar o resursă umană ( Vezi Legea Educației nr. 1/2011, art. 2(2) și sutele de regulamente și metodologii pe site-ul MECTS, pe care nici juriștii nu le pot descâlci!). Și, ca orice resursă, trebuie folosită de cineva, așa cum și boul e o resursă pentru cel care nu are tractor.

Întreaga educație se bazează pe o prejudecată, o premisă falsă: aceea că adulții fac copii și că ei îi formează și îi modelează după proiecte naționale și internaționale. Noi, românii, dintr-o țară de informatori, ne-am transformat într-una de formatori. E la modă.

Mii de ani oamenii au fost convinși că soarele se învârtește în jurul pământului. Când, în sfârșit, a venit unul care să le spună că  e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut câteva sute de ani pentru a accepta cu toții acest nou fapt. La fel e și cu această prejudecată.  În urmă cu peste 100 de ani ( 1907, cînd la noi pornea răscoala de la Flămânzi) o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI. A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă, a fost complet ștearsă de comuniști din istoria educației și pedagogiei, a fost dată uitării de pedagogiile și universitățile din statele așa-zis democratice, deși cercetările recente din neuroștiințe  îi validează spusele.

În această epocă a libertății, a comunicării globale, copiii răspund oprimării și controlului total, ignorării legilor naturale ale dezvoltării lor, în mod neconștientizat, în școlile publice de pe toate meridianele prin creșterea gradului de violență. Statele cheltuiesc milioane de dolari și de euro pe proiecte de prevenire și reducere a violenței școlare. Școlile seamănă, din ce în ce mai mult, cu pușcăria. Jandarmii și polițiștii păzesc la porțile școlii. Recent, un ministru al educației a propus introducerea cazierului școlar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii prin revoluții, de vreo sută de ani asistăm la mișcări pentru eliberarea femeii (de sub prejudecăți, desigur, altfel e liberă!). E nevoie de o nouă revoluție: cea a eliberării copiilor de sub prejudecățile adulților. Ultima. Non-violentă. Pentru că adulții nu fac copii. Ei fac sex.

În încheiere, un citat:

http://www.crossroad.to/Quotes/fascism/BertrandRussell.htm

Education should aim at destroying free will so that after pupils are thus schooled they will be incapable throughout the rest of their lives of thinking or acting otherwise than as their school masters would have wished … The social psychologist of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakable conviction that snow is black. When the technique has been perfected, every government that has been in charge of education for more than one generation will be able to control its subjects securely without the need of armies or policemen.”  ––Bertrand Russell quoting Johann Gottlieb Fichte, the head of philosophy & psychology who influenced Hegel and others – Prussian University in Berlin, 1810

Distribuie acest articol

233 COMENTARII

  1. De mult nu mi s-a mai intimplat sa citesc un articol (lung) de pe Contributors de la cap la coada, ba chiar sa ma reintorc si sa recitesc anumite pasaje. Chapeau bas!

    • Intr-adevar, un articol excelent. Felicitari. Ca un bou inteligent ce sunt, am inceput sa vad totusi tarcul in ultima vreme. Ba mai dau si cu copita, in speranta ca cei mici ai mei, momentan de varsta prescolara, vor avea sansa la libertate. Incepe lumea sa auda si la noi in ultima vreme de un Waldorf, un Montessori, un homeschooling si unschooling. O parte din parinti, asa conditionati cum suntem, incepem sa ne trezim, sa ne informam si sa ne organizam in acest sens. Surpriza cea mare a fost sa aud insa asemenea lucruri de la o persoana care a petrecut o viata intreaga in sistem. Inca o data, multumim pentru articol.

  2. Dupa o viata in care ati fost inhamat la jugul educatiei, d-le Capraru, deplangeti starea lumii in care boii numeric vorbind, exced cu mult numarul cerbilor. Aveti dreptate! Lumina aceea speciala din ochiul ce priveste cu mandrie spre crestele inzapezite e tot mai greu de gasit si reprodus. S-ar zice ca civilizatia nu mai are nevoie de asa ceva.
    Veti fi avut asadar sumedenie de invatacei; dintre acestia poate si cativa discipoli cu aspiratii spre metafizica inaltimilor populate cu ” bunii salbatici”. In mod curios, locuintele din creierii muntilor sunt decorate cu coarnele cerbilor impuscati de tot soiul de boi, dispusi sa creada ca posesia unei pusti ii face mai buni si prin urmare mai liberi sa decida ce merita sau nu sa traiasca.
    Natura sau cultura, ca optiuni pentru viata bine rostuita, poate ca nu mai reprezinta alegeri definitorii cata vreme libertatea, nu atat a indivizilor cat a conglomeratelor statale, este la suprafata ghidata de policromia posibilitatilor iar in strafunduri de lectura primatului in alb/negru.
    Imense abatoare naturale ca si incredibile holocausturi ale civilizatiilor fac desuete lamentarile pro natura ori pro civilizatie. Ca agent de o viata al dresajului infantil, gasiti ca adultii eliberati din lanturile sclaviei nu mai stiu incotro sa mearga si mai ales ca au pierdut din ochi simtul vederii: privesc dar nu vad!
    Iar revolta din subtext, d-le Capraru, vine sa confirme ca suntem in tren: ne e frica sa coboram desi nu stim unde ne va duce. Astfel, cand sfarsitul va veni, nu vom putea spune ca Iov, ca ne ducem satui de zile dupa confruntarea curajoasa cu EL, ci doar vom suspina a jale batrani, bolnavi si singuri…

    • Sunt curioasă la ce vârstă ați ajuns la aceste concluzii ?- 1/ 2 – cîți ,,boi,,ați scos pe bandă rulantă și câți scoateți acum,ca ,,profesor pentru profesori,,? / 3 – ce ați făcut să schimbați sistemul? / 4 – de ce nu scoateți o lege specială pentru copiii care nu sunt dotați intelectual,dar nu sunt nici cu C.E.S. , să poată rămâne într-o clasă mică , evaluați psihologic,desigur,până achiziționează scrisul/cititul/socotitul / 5 – de ce nu pot rămâne repetenți elevii în cls.I, ar fi șansa lor să poată relua literele,mai ales a copiilor de țigani,care frecventează rar școala?

      • Doamnă AdinaD
        Vă răspund, deși tonul dvs. agresiv din unele întrebări îmi sugerează că n-ar trebui. 1. Pe la 45 de ani./ 2.Chiar înainte de a pricepe ce se întâmplă atitudinea mea profesională de tip laisse-faire, mă face să cred că nu prea m-am acomodat sistemului. ( atenție, nu profesorii scot boi pe bandă rulantă, ci sistemul în care lucrează ca angajați!). După ce am priceput, cred că întrebarea ar trebui să se refere la câți am reușit să salvez./ 3. Am încercat să deschid mințile celor care vor să înțeleagă cum devin dependenți de sistem. 4. Dvs. credeți că cei care scriu articole sunt aceiași cu cei care scot legi? Legile le scot ăia pe care-i votați dvs./5. Pentru că nu e vina copiilor că n-au putut învăța scrisul și cititul. (cred că n-ați citit articolul până la cap, Recitiți-l de mai multe ori, digerați-l mental, apoi mai discutăm).

  3. Eu a trebuit sa-mi intrerup educatia de mic, atunci cand parintii m-au trimis la scoala…
    Lasand gluma de o parte, nu stiu in ce masura scoala reprima imaginatia copiilor sau pun o fundatie serioasa la viitoare constructie a adultului. Nu sunt cadru didactic, dar am urmat si eu scoala, am fost parinte de scolari si acum sunt bunic de tineri scolari.
    Probabil, scoala, asa cum o vedem noi, are mari sanse de a incatusa spiritul care este deja incatusat.
    Boul are scavia in gene, sa-l lasi in padure insemna sa-l omori, la fel cum sa-l incatusezi pe pe cerb insemna sa-l omori.
    La fel cum un arhitect poate proiecta zeci de spatii perfecte, pana la urma tot bietul inginer „lipsit” de imaginatie si viziune trebuie sa proiecteze in real si sa aduca la proportii materialmente posibile frumosul si idealul proiect.
    Un echilibru intre scoala „obligatorie” si scoala specifica (indiferent cum se numeste ea) , ar trebui gasit. Desfiintarea ei este tot atat de paguboasa ca si lipsa alternativelor.
    Si la ultimul paragraf, aveti dreptate, cand afirmati ca adultii nu fac copii. Dar au grija de copii, iar copii devin adulti. Cu toate implicatiile aferente. Si de bune si de rele.

      • Articolul e colorat si frumos scris dar fundamental gresit. Nu suntem animale. Comparatia cu boul sau cerbul e total gresita, in rest l-am citit doar pe sarite. Ca oameni, romani, nu vrem decat sa ne bucuram de viata si sa facem familia fericita. Din pacate traim printre late natii care au alte valori, accumularea exagerata de bunuri care in sisteml social construit de ie le da o siguranta spre a indeplinii visul fundamental, familie fericita si siguranta vietii. Chestia este ca acumularea asta de bunuri are baza veche si s-a realizat prin furt de la cel mai slab. Noi romanii nu prea am imartasit filozofia asta dea lungul istoriei iar acum ne antrenam intre noi pana sa cutezam sa infruntam cei experimentati. E o situatie noua la care am fost supusi din slabiciune. Sa nu ma intelegi gresit cei slabi se preteaza intotdeauna la furt si la violenta iar cei tari inceara sa supravietuiasca de unii singuri incercand sa se adapteze la sistemul impus de cei slabi si multi.
        Invatamantul pentru copii trebuie sa fie obligatoriu ca sa ajunga la maturitate sa faca diferenta intre animal si om, intre slab si puternic.

        • „in rest l-am citit doar pe sarite” – nu stiu despre ce ai comentat, articolul e despre altceva. mai bine il recitesti, e unul din cele mai faine articole din presa ultimilor ani.

      • eu sunt cu totul deacord cu dmn.capraru cu totul si are dreptate in tot dar un asa articol bun si informativ pentru altii pina cind nu am citit ?

      • Bucuria de fi sclav este data la romani de lipsa de mesianism profunda,generata de faptul ca acest popor a fost vesnic vasal cuiva,pana in ptrezent,hai sa fim sinceri ,nu are legatura cu scoala.Orice organism raspunde prin adaptare la mediu,asa si societatea romaneasca,s-a invatat(obisnuit.adaptat) sa fie vasal inultimii 2000 de ani.Evreii au fost plimbati de Moise zeci de ani ca sa le iasa din cap comportamentul de sclav si ia invatat sa fie mesianici.Restul e poezie patriotica.Faptul ca societatea isi pregateste sclavi cat mai educati e normal,cei ce conduc nu au nevoie de anarhie ci de mase bine delimitate profesional.In aceasi masura societatea nu are nici timpul ,nici banii,de a se juca dea vocatia cu fiecare copil in parte,ea are niste necesitati ce trebuiesc rezolvate,altfel totul se dezintegreaza.Ca si in natura fiecare individ are un rol bine determinat in comunitatea respectiva dicttat de adultii cu experienta,cei mai buni,abili,puternici vor fi la varf(cerbi)restul meritrocatic mai jos dar cu drept permanent de a concura pt. mai mult.Sa nu fim atat de infatuati si sa credemca suntem mai buni decat natura,dovada ca pana acum nu am facut in toata istoria decat sa o copiem.Pb. este ca ne-am despartit prea mult de natura prin inmultire excesiva si dezvoltarea intensiva a medicinei distrucand total selectia naturala.

  4. Despre montessori: http://en.wikipedia.org/wiki/Montessori_education

    Interesant articolul dvs. Pe de alta parte, mi se pare o rusine sa nu fii capabil sa scrii corect in propria- ti limba, sau sa nu ai cunostinte elementare despre geografie, istorie, biologie… Crde ca, pentru a depasi conditia de bou, trebuie sa ai un minim de cultura generala si….vointa. Credeti ca numai in Romania este preferata aceasta conditie?

    • Ați înțeles greșit. Eu nu folosesc termenul de ,,bou,, în sensul de incult, ci ca simbol al dependenței și servituții. Faptul că unii nu știu să scrie corect se datorează școlii – modului în care se predă scrierea și citirea- , nu lor. De altfel, scrierea și citirea se învață în mod spontan și fără efort până pe la vârsta de 6 ani, după aceea se învață cu mult efort și chin, așa cum cel care n-a auzit vorbă omenească până la șase ani, cu greu va mai învăța să vorbească!

      • Domnule Capraru,

        e cel mai bun articol despre educatie pe care l-am citit vreodata!
        N-am citit toate comentariile (si nici nu am s-o fac), dar cred ca numarul celor care rezoneaza cu ceea ce ati scris este mai mic decat al acelora care va vor acuza. E firesc sa fie asa, niciodata Adevarul nu produce confort, nu menajeaza, nu e acceptat prea usor.

        Mi-am ales meseria de profesor pentru ca m-am simiti mereu un elev oprimat in scoala si mi-am propus sa devin eu profesorul pe care mi l-as fi dorit. Ceea ce am simtit eu destul de violent in anii de scolarizare, n-a fost de natura fizica, ci emotionala. Tot ce tinea de spiritul meu, de latura mea creativa, de ceea ce eram EU, de potentialele pe care simteam ca pot sa le manifest, toate au fost ajustate, trunchiate, aduse catre un tipar considerat perfect.

        Am ajuns sa lucrez in sitemul extrascolar, coordonez un cerc de scriere creativa la Palatul Copiilor si in grupele mele sunt copii de la 7 la 18 ani. Sunt incredibile potentialul celor mici, creativitatea de care dispun, latentele gata sa se manifeste si imi produce o imensa suferinta felul in care dupa 2-3 ani de scoala toate acestea sunt abandonate si impietrite pentru ca sistemul are alta viziune.
        Mi-au trebuit 14 ani sa imi dau seama ca n-am nicio sansa sa schimb sistemul din interiorul lui. Tot ce pot sa fac e sa mentin cateva enclave de creativitate, cateva insule de normalitate in ceea ce se numeste „pregatirea copiilor pentru viata”.
        Cel mai probabil, voi abandona sistemul din dorinta de a crea alternative.

        L-as invita pe d-l Boulescu la cercul meu de scriere creativa, taman la o grupa de copii nu mai mari de 7 ani. Si l-as pune in banca alaturi de ei. Si i-as invita pe toti sa scrie o poveste. Si apoi s-o ilustreze.
        Nu stiu de ce mi-e teama ca la sfarsitul activitatii, copiii ne vor incanta cu povesti adevarate, ne vor transpune in taramuri minunate, ne vor atinge sufletele cu nastrusnicia ideilor lor, ne vor da lectii prin personaje de o coerenta si originalitate incredibila. Desigur in texte scrise stangaci, mai cu litere de mana, mai cu unele de tipar, mai pus un desen acolo unde cuvantul e prea greu de scris.
        Probabil si textul d-lui Boulesc va fi impecabil. Din punct de vedere ortografic!

        Ce ar face d-l in aceasta situatie? Ce i-ar spune copilului? Ce mesaj de adult respunsabil i-ar transmite celui mic care in inocenta lui a fost capabil sa creeze o lume, dar n-a fost in stare sa respecte o conventie, cea a ortografiei?

        Si, d-le Boulescu, in ce domeniu al vietii faceti dvs greseli? Inteleg ca cele de ortografie nu va sunt proprii, dar stiti ca suma …. e mereu constanta! Cred ca ati scapat din vedere tocmai esenta acestui articol si v-ati ales taman cu neesentialul!

        Cred ca am putea fi un neam de cerbi, daca nu ne-ar fi teama de ce inseamna asta si daca nu ne-am complace atat de tare in statutul de bou.

        PS pt d-l Boulescu:
        In limba romana forma de infinitiv negativ a verbului „a fi” se scrie cu un „i” ( forma corecta in enuntul dvs : „sa nu fi capabil …”) Deci, ia mai poftiti pe la scoala!

        • Nu vreau să fiu cârcotaş, dar în „să nu fii capabil”, verbul „a fi” nu e la imperativ negativ, ci la conjunctiv şi este scris corect cu doi „i”.

          • Minunat articol!! M-a entuziasmat.
            Eu sunt atat de acord cu tot ce scrie acolo ca amandoi copiii mei au fost educati acasa; cea mare are acum 18 ani si cel mic 16 si nu au fost in sistem (nici gradinita, nici scoala) nici macar o zi. Cred ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face: a fost si mai ieftin, si mai eficient, si mai frumos decat ceea ce ofera sistemul educativ (fie public, fie privat) in ziua de azi. Mai ales, a fost mai natural si mai vital, adica exact cum trebuie sa fie o educatie bazica obligatorie.

            Ca sa zic asa, mi-a fost frica sa mai fiu bou (sau vaca :-) ) si am sarit peste gardul ograzii. Prefer sa imi dirijez eu viata si sa ii invat pe copiii mei sa faca la fel decat sa astept sa mi se dea de mancare; mai ales ca, daca ne luam dupa ce vedem, nici macar nu primim mare lucru in schimbul obedientei noastre, tot morti de foame suntem. Macar sa fim liberi, nu? Avem astfel posibilitatea de a ne cauta singuri de mancare. Altfel senzatia este practic de lagar de concentrare: sa muncim si sa fim morti de foame. Iar cei care nu servesc la nimic sa fie omorati.

            Lumea care preaslavea timpurile lui Ceausescu nu isi mai aduce aminte, dar nu aveam nimic asigurat, nu aveai cu ce sa iti cumperi o casa (decat daca munceai ca boul toata viata – ca si acum), nu aveai ce manca, nu puteai pleca nicaieri, iar munca pe care o faceai de multe ori nu te satisfacea din nici un punct de vedere. Oare de ce li se pare oamenilor ca era mai bine?
            Recunosc insa, e mai greu sa fii liber: trebuie sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti; de asta lumea prefera sa fie „bou” si nu „cerb”, e mai simplu sa nu fii responsabil, e mai simplu sa il acuzi pe altul de ceea ce nu-ti place in viata ta.
            Exact asta invatam la scoala, printre altele.

            Celor sceptici le recomand sa citeasca toate cartile lui John Holt, Ivan Illich, John Taylor Gatto etc (profesori si ei la randul lor in sistem) – toti spun acelasi lucru: scoala e o institutie de dresare si anulare, nu de educare si iluminare a nimanui.
            Toti copiii se nasc liberi in spirit si in gandire, toti se nasc cu un potential urias sa fie oameni de nadejde si de folos societatii, iar noi ii luam de mici, ii incatusam si ii stricam. Mai tarziu ne plangem de rezultate si, ca adulti, ne chinuim sa scapam prin psihoterapie de aceste traume.

            Va multumesc pentru articol, pentru mine are chiar mai mare valoare ca e scris de cineva care cunoaste sistemul nu numai ca elev, ci si ca profesor, caci e clar ca are mai multe criterii decat mine.

            • sunt curios cum….cum si ce au invatat cei doi copii ai tai..deoarece am o fetita mica si ma intereseaza acest aspect of homeschooling ori neingradire mentala…dar am frici ca nu am abilitatile sau uneltele necesare pentru a ii oferi lumea cunoasterii

            • Am doi copii educați acasă de când s-au născut până la începerea facultății. Au acum 22 și 20 de ani respectiv.
              – Sunt mai integrați în societate și mai sensibili la problemele ei decât mare parte din copiii școlarizați pe care îi cunosc eu.
              – Au un nivel mult mai ridicat de educație care însă se observă mai ales acum, când urmează studii superioare la facultăți grele și cu exigențe în domeniul logicii, al creativității și al autonomiei personale.
              – Cum am spus, au intrat în facultăți de prestigiu fără probleme, ba chiar au fost lăudați pentru nivelul lor.
              – Având în vedere că încă nu au terminat facultatea și că marea majoritate a copiilor școlarizați ajunși la maturitate au mari probleme să își găsească ușor locuri de muncă răspunsul la întrebarea aceasta mai are de așteptat. Ce pot să spun este că amândoi sunt conștienți și de importanța activităților proprii, și de valoarea banilor și a muncii depuse, au lucrat și în regim de voluntariat, și ca angajați pe perioade scurte de timp până să înceapă facultatea. Acum lucrează în mod intermitent sfârșiturile de săptămână ca să mai ajute economia familială și să aibă și bani de buzunar – doar cât pot, fiindcă nu vor să-și neglijeze studiile, evident.
              Dar pentru tot ceea ce scriu eu aici deja există studii și cercetări. Nu descoperim noi roata. Din păcate majoritatea docenților și părinților nu vor să creadă nici studiile, nici ultimele cercetări legate de neuroștiință, nici evidența.

        • Tovarasa profesoara, vedeti ca va dati cu stangul in dreptul. Cam confundati infinitivul cu conjunctivul cand vreti sa va referiti la imperativ. Omul a scris „foarte” corect. Cand sunteti in pauza, in cancelarie, mai puneti mana pe o carte de gramatica…

            • E corect cu un singur „i”.
              Toate imperativele la negativ se formeaza cu infinitivul verbului in cauza: nu strica, nu manca, nu te spala, nu fi, nu veni, nu gati, nu croseta, nu munci etc. etc. etc.
              M-am saturat de greseala asta care e atat de usor de corectat: e suficient sa te gandesti sub ce forma ai pune alt verb in aceeasi fraza, si se verifica imediat ca e vorba de infinitiv. Nici nu e nevoie sa te mai intorci la scoala pentru asta.
              Deci, „NU FI” cu un singur „i”.
              La imperativ „FII” cu doi de „i”.

  5. Interesant. Am copii si ma gandesc de multa vreme la modalitatea cea mai buna de a-i educa. Am citit argumentele Montessori, preluate de sustinatorii hmeschoolingului, si inclin sa le dau dreptate.

    Totusi, am o mare problema: Credeti intr-adevar in inutilitatea ghidarii/modelarii/disciplinei? Am 4 copii si va spun sincer ca devin niste mici barbari in absenta unui adult care sa-i ghideze. Nu cred in discernamantul copiilor si in capacitatea lor de a alege ce e mai bun pentru ei in aspectele majore ale existentei. Educatia nu poate fi doar incidentala, trebuie sa aiba si o latura structurata. Mi-ar placea sa aflu parerea dvs despre acest aspect.

    • disciplina și libertatea sunt două fețe ale aceleiași monede, nu le poți avea separat și nici despărți. Problema cu copiii dvs. ( care e a tuturor părinților și copiilor) e că acești copii sunt nevoiți să crească într-un mediu construit pentru nevoile adulților, nu pentru nevoile lor! Regula educativă e simplă: dacă ceva e în neregulă, controlează mediul, nu copilul!

      • Asta e miezul problemei pana la urma. Eu am citit despre deinstitutionalizarea educatiei prin 2000 pregatindu-ma sa devin prof de mate (era parte din bibliografia recomandata). Sunt acum prin Suedia, si pregatesc studenti suedezi pt doctorat. Aici, probabil ca stiti foarte bine, visul dvs e palpabil: copii de varste diferite in aceeiasi clasa, nu prea se dau note, iar in faculta nu sunt 4 cursuri diferite in aceeiasi zi, ci ai o singura disciplina timp de o luna pana la examen.

        Dar sunt sigur ca nu ati fost sincer cu cititorii pana la capat, mai degraba ce ati oferit aici e o pledoarie pt jumatate de adevar. Bunaoara exista in paralel cu modelul liberal de invatamant si asa numitul model corean, care da roade exceptionale, si amcunoscut destule exponente. O experienta scolara dura si disciplinata nu iti taie in mod nevesar creativitatea si libertatea, din contra. Adevarata libertate spirituala a omului se realizeaza prin insusirea temeinica a unei profesii. Lasati de capul lor, copiii se joaca, casca si dorm, iar cand se fac mari vor munci pt cei care .. au invatzat ca libertatea se castiga prin profesionalism.

        Daca vi se pare ne-natural atunci sa ne gandim la natura umana: adultii construiesc case, seamana graul si omoara animale si oameni. Copii se nasc plangand, apoi se joaca de-a adultii, dar nu apuca sa faca ce isi doresc pana cand nu ajung la vremea lor adulti. In acest sens natura umana pare damnata sa isi asupreasca copii in scopul de a le da libertate mai tarziu. Cerbul e liber cand are coarne mari si poate candida pt femele, dar nu e foarte fericit in copilarie. Acele chinuri insa il intaresc pt mai tarziu.

        • Excelent articolul imi vine sa il tiparesc cu litere mari sa il citesc zilnic! cand sunt optimista cred ca omenirea va schimba cat de curand paradigma in ce priveste educatia si asta va schimba perceptia si intelegerea generala asupra Omului .Nu inteleg de ce la momentul asta avem atat de putina incredere in OM=copil :)? De ce credem ca joaca e un fel de pierdere de timp? De ce credem ca trebuie sa ii facem sa invete, sa ii „obligam”, ca si cand natura umana ar fi negativa, ca si cand invatarea e ceva desprins de context? Cum adultii care ar trebui sa vada imaginea de ansamblu( daca nu sunt boi) nu vad cat de curiosi sunt copiii( chiar si cei cu disabilitati si retard mental). Si da cred ca asta e o chestiune de maturitate personala. Pana cand nu o sa devenim autoresponsabili o sa preferam sa primim de la stapan si sa dam vina pe altii pentru frustrarile, nereusitele pe care nu suntem capabili sa le asumam.

  6. Pot fi de acord cu tot ce scrieti, dar negarea unui sistem nu foloseste la nimic in lipsa propunerii unei alternative. Aveam un sef care spunea „nu veni cu probleme, ci cu solutii”. Care este propunerea?

    • Eu am scris un articol, Solutii există, pot fi doar sugerate într-un alt articol. Pt a fi înțelese însă, e nevoie de câteva sute de pagini, ceea ce drepășește rolul contributors.ro
      În orice caz, e nevoie de o școală în care copiii să nu facă ce le place. dar să le placă ce fac si va asigur că o asemenea școală există. Căutați pe google declaratiile fondatorilor Google, Larry Page și Sergy Brin despre școala pe care au făcut-o ei!

    • eu am vrut sa aduc o problemă în fața publicului. pentru soluții e nevoie de câteva cărți, cel puțin. pt a fi înțelese. va sigur că există, căutați pe google declarațiile creatorilor Google, Larry Page și Sergy Brin, despre școala pe care au urmat-o ei, una în care copiii nu fac ce le place, dar le place ceea ce fac.

      • Va multumesc pentru raspuns! M-as bucura totusi sa va cunosc parerea evident avizata intr-un articol care sa prezinte in linii mari o alternativa, dar nu numai pentru tineri foarte talentati si inteligenti precum fondatorii Google, ci o solutie sau ansamblu de solutii mai cuprinzatoare. Cunoasteti astfel de experimente sau sisteme in alte tari, care functioneaza?

        • Se pare ca Finlanda a gasit o solutie interesanta pt educatie.Un sistem gare pune accentul mai ales pe ce vrea copilul si care nu incurajeaza competitia.Si care da si rezultate…..

        • Da, si eu as dori sa stiu ce alternative considerati dvs. ca ar fi cele mai bune. In linii mari, ceva mai mari decat ” un mediu in care copiii nu fac ce vor, dar fac totusi ce le place”. Care sunt teoriile care ar sta la baza acestor alternative. Si cum ar trebui formati profesorii pentru aceste alternative? Va multumesc.

  7. Extraordinar eseu! Felicitari si multumiri pentru aducerea in agora a acestui subiect inedit pentru peisajul intelectual de limba romana [o preocupare rarissima, cu exceptia sustinatorilor educatiei acasa care se straduiesc sa propage ideile acestea in mediul virtual].

  8. „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.” – Constantin Noica

  9. Un articol bun, rational (putin cam stufos) un articol care obliga la altul în care măcar sa fie sugerate soluţii care ar putea rezolva macar unele din aceste situatii, nemultumiri sau nu stiu cum să le mai spun.
    Altfel,altfel rămîne doar o altă vale a plîngerii.
    Copiii mei sunt mari , cu scolile de mult timp terminate.Asta inseamna ca eu nu mai sunt foarte la curent ce se intimpla acuma in sistemul educaţional.
    Dar… nu se poate, nicio logică ,nici cea mai rudimentara,nu găsesc atunci cind numai criticam sau aratam doar partile putrede.Trebuie sa fie si sunt convinsa ca sunt şi parti bune ale sistemului,de fapt ale noastre.Oare ne este rusine sa le vedem, sa le amintim?Se rezolva ceva sau se schima ceva daca evidentiem mereu doar raul şi urîtul ?

    • “I freed thousands of slaves, and could have freed thousands more, if they had known they were slaves.”
      ― Harriet Tubman
      Am eliberat mii de sclavi și așfi putut elibera alte mii, de-ar fi știut că ei sunt sclavi.

      Tia, înainte de a da solutii, oamenii trebuie să fie capabili să le accepte.

  10. Domnule Marcel Capraru…
    In privinta boilor cu genele libertatii in sange aveti dreptate doar in sensul pur fiziologic. Boii au rolul lor social, necastrati si cu gustul libertatii ar fi altceva decat boi. Probabil exista si acestia.
    Insa reiau un argument la care nu mi-ati raspuns: copii sunt in primul rand devenire, nu stare. Ei vor deveni adulti si vor trai intr-o lume de adulti, deci trebuie pregatiti pentru lumea in care vor trai majoritatea vietii. Copilul etern este un ideal poetic, dar refuzul de a termina copilaria poate deveni patologie, la fel cum patologie sociala este instaurarea iluziilor sociale. Copilul trebuie pregatit pentru a fi adult. Normal ca buna masura ne obliga pe noi adultii sa invatam sa visam de la copii, dar responsabilitatea de adulti ne obliga sa vedem si ce poate si ce nu poate fi transpus in realitate. Dar starea normala este de adult, la fel cu responsabilitatea normala.

    • D-le Suhanea,
      Copiii nu sunt devenire, ei, pur și simplu, sunt. Un trandafir e întreg în fiecare moment, nu doar atunci când înflorește.
      Dumneata consideri că un copil trebuie pregătit pt a deveni adult. De către cin?, Știi d-ta vreun adult normal?
      Pentru că insiști asupra temenului de normalitate, în seara asta voi scrie un alt articol despre libertate și normalitate, cu referire la educație, care să aducă lămuriri suplimentare pentru toți cititorii. Depinde de redacția contributors.ro când îl publică.

      • Excelent! Intai ar trebui depasita prejudecata conform careia copilul TREBUIE FORMAT, MODELAT ETC. Copilul are deja personalitate si niste inclinatii firesti, unuia ii place matematica, altul nu are aptitudini pentru a o invata, tin minte cat de mare era presiunea din partea parintilor in legatura cu aceasta materie : „n-o sa faci nimic in viata fara matematica”
        cata inutilitate… am ajuns avocat, doctor in drept, nu mi-a folosit la nimic trigonometria sau analiza matematica, in prezent nu mai stiu nimic din aceste materii

  11. Un articol exceptional, multumim! Era mare nevoie sa fie deschisa aceasta discutie si in spatiul public, nu doar intre specialisti.

    Food for tought, indeed…

    Putem spera la continuari?

    • Si lucrurile nu se opresc aici. Un articol, si inca unul, si inca 10, sau 100… in curand mii. Boii scolarizati artificial incep sa se trezeasca. Unii devin la randul lor profesori ntr-un nou sistem de invatamant alternativ. Care ofera competente reale pentru cresterea calitatii vietii, fericirii si bunastarii personale!
      Ne trezim incet, dar SIGUR.
      Salvam macar copiii. Scolarizand parintii.

  12. Critica eseistica a invatamintului mai sus prezenta imi pare a avea o tenta foucaultiana (gen Surveiller et punir); nu incape insa indoiala in ce priveste necesitatea unei intretinute dezbateri critice pe o tema de asemenea anvergura . Cu toatea acestea, daca e ca invatamintul sa subziste (cu omenire cu tot…) inca vreo mie de ani (il iau pe Charlemagne borna temporala subiectiva), ma tem ca si atunci necesitatea imperioasa a cestei dezbateri va fi la fel de acuta.

    Daca bine am inteles, preferinta autorului se indreapta, macar in linii generale spre un invatamint de tip student-centred learning (teaching) , deduc asta din omagierea Mariei Montessori (à propos, nu doar socialismul a fost “stiintific” , in scrierile montessoriene autoarea se refera frecvent la metodologia personala folosind apelativul “pedagogie stiintifica”…) Destinul a facut ca sa ajung sa particip (“evoluez”, sa ma “misc”, etc.) ori sa fiu un factor intr-un astfel de student-centred system in invatamintul public. L-am vazut la lucru si dogmatic (religie suprema) si coexistind pasnic cu alte metodologii; am vazut, (ori auzit de) in acelasi sens, si scoli Montessori asimilate sistemului public. Evaluarea lui critica a inceput sa apara si nu neaparat la modul laudativ, in tot cazul prin raportare la cerinta invatamintului de masa. In toate domeniile, o realitate ce-si probeaza superioritatea ar trebui sa se impuna. E greu de prognosticat ce (si daca o) metodologie se va impune prin “superioritatea”ei intr-o lume libera (sau “libera”). Dar, cu siguranta ar fi de dorit ca efectul ei sa fie incontestabil, ducind la o lume mai buna pentru TOTI (nu, nu exista un N) .

    Si finalmente: “Dacă scopul vieții este fericirea,…”; nu stiu daca avem nevoie de o asemenea “ipoteza” si am sa-mi sustin scepticismul cu o remarca oarecum chansonettista: “Le Bonheur n’est pas vraiment grand’chose/Ce n’est que du Chagrin qui se repose…” Iar adultii CHIAR fac copii (copiii se fac cu sufletul si cu mintea). Copiii “fac sex” (expresie ce nici macar nu exista in romaneste), judecind dupa explozia de maternitati adolescente ba si, oroare, preadolescente nedorite.

  13. Interesant este faptul ca si dumneavoastra sunteti produsul/rezultatul acestui sistem imperfect, al un sistem al „oprimării și controlului total”. „Stim” ca nimic nu este perfect si ca totul este perfectibil, dar asa imperfect cum este sistemul actual poate ca are niste merite: dezvolta niste constiinte si, din interiorul acestui sistem, unii „boi” au posibilitatea sa-si vada „conditia” si sa aspire la o viata de „cerb”. Dar si aceasta viata de „cerb” este iluzorie, la urma urmei, caci ce libertate poate sa aiba un „cerb”, intr-o lume si societate formate dupa reguli impuse de alti „boi”.

    Totodata nu putem stii daca un sistem de invatamant diferit ar fi avut efecte mai benefice societatii (sau societatilor), daca ar fi adus un progres mai mare sau regres, sau daca multe din dezastrele sociale (razboaie etc) ar fi putut evitate (caci si progresele si greselile societatilor sunt rezultatul adultilor scoliti in sistemul de invatamant actual).

    Caci, preluand ideea dumneavoastra (si citez):

    „Să fiu corect, alte cercetări psihologice care au influențat instruirea școlară s-au făcut pe copii, de ex., cele ale lui Piaget sau Vâgoțky, greșeala lor fiind că s-au adresat numai intelectului sau numai interacțiunilor sociale ale copiilor, ca și cum, dacă ai studia mâna sau piciorul, poți concluziona asupra organismului ca întreg!”

    – trebuie analizata si posibila influenta asupra societatii a unui sistem de invatamant alternativ si vazut ce schimbari in societate pot avea loc in urma unui astfel de „experiment”. Poate ca rezultatul final va fi un numar mai mare de „cerbi”, dar stim bine ca masele care nu sunt „obediente” si usor de condus, sunt un pericol pentru unii „boi”.

    • @alius. sustineti ca „sistemul actual poate ca are niste merite: dezvolta niste constiinte si, din interiorul acestui sistem”
      nu. constiinta apare ca urmare a evadarii din ‘logica’ sistemului, din interactiunea accidentala cu spiritele libere ale omenirii, si se dezvolta in conditii de libertate; in regimurile concentrationare nici nu poti afla ca exista alternative, ca se nasc si supravietuiesc cumva, miraculos, in intuneric, si acel soi de fiinte neangrenate in imperiul constrangerii si ordinii artificiale a statului. sistemul nu produce constiinte, ci camasi de forta in calea descoperirii sinelui, un soi de interfete prin care cunoasterea ne este filtrata, cenzurata.

      „Totodata nu putem stii daca un sistem de invatamant diferit ar fi avut efecte mai benefice societatii”
      nu putem sa stim pentru ca nu vrem sa deschidem ochii [asupra realitatii istorice a educatiei din scolile independente sau a celei din launtrul familiilor educate – homeschooling, practic un univers societal pe care s’a intemeiat Lumea noua, cea postcoloniala din Americi, Australia etc], insa putem afla cu usurinta ce rezultate dezastruoase a avut pana acum sistemul dominant, cel concentrationar, universalist, obligatoriu, uniformizator si nivelator pus in practica de statele moderne captive doctrinelor politice din familia socializarii riscurilor si colectivismului. De unde si indoiala mea asupra acelui ‘mai’ benefic. Nu stiu daca exceptiile individuale din domeniul stiintelor sau literelor pot constitui un merit al regimurilor fasciste sau comuniste, si nu stiu cum acei indivizi remarcabili prin talentul, calitatile lor ar putea constitui un ‘produs’ al sistemului, cel putin pentru un individ dotat cu constiinta, capabil sa discearna nota propagandistica a insusirii rezultatelor acestor indivizi de catre partidele-stat opresoare.

  14. Frank Zappa a fost intotdeauna de părere că şcoala este inutilă pentru copiii săi şi că nimic din ceea ce te învaţă viaţa nu poate fi depăşit de sistemul public de învăţământ. :)

    Trecând peste asta, articolul este într-adevăr de nota 10.

    „We don’t need no education
    We don’t need no thought control
    No dark sarcasm in the class room
    Teachers leave those kids alone…

    All in all, it’s just a … another brick in the wall” (Pink Floyd)

  15. Dle Capraru, sper sa nu va jignesc, dar e prima data cand aud de Dvs. Si deja va respect, dupa ce am citit acest text. Multumesc.
    Nu-mai-stiu-care emir spunea, pe la inceputul sec XX: nu asteptati constructia scolilor, invatati-va copii sub cel mai apropiat copac”. Eu ma plimb cu fiul meu de 4 (patru) ani prin parcurile Bucurestiului sau intre Cota 2000 si Babele si-i povestesc, de-a valma, despre veverite, capre negre, geologie, zoologie, gramatica, engleza istorie samd. Unul dintre primele lui cuvinte a fost „motocoasa” (mo-co-toasa de fapt, dar stia exact ce inseamna). Credeti ca fac bine? E pe drumul cel bun?
    PS: ziceti ca aveti doctoratul. Sper ca n-ati plagiat si Dvs pe cineva, in buna traditie a contemporaneitatii. (glumesc doar, sub presiunea vremurilor…)

  16. Pledati convingator pentru o forma non-statala de libertate. In contextul babiloniei globaliste, propunerea dumneavoastra este chiar seducatoare, desi nerealista, caci stapanii au nevoie de ,,boi”, nu de ,,cerbi”. Invatamantul obligatoriu este, totusi, o forma de solidaritate sociala, necesara, pana la un punct, fie si pentru clamata, dar iluzoria ,,egalitate de sanse”. Pentru educatie, dezastrul actual mondial vine, insa, atat din suprematia alienanta a factorului financiar, cat si din ,,spalarea creierelor”, operata de mass-media. In plus, iar acest lucru este cel mai important, libertatea este spirituala-duhovniceasca sau nu exista deloc. Puterea, averea, placerea sunt idoli/iluzii ale fericirii, pe care lumea in care traim ii/le intretine, anihiland libertatea autentica si confirmand implacabil sclavia oamenilor.

  17. Parcurseii pana la capat pentru ca demult nu am mai citit ceva atat de intersant!, + ca invatai si un cuvant nou: CADÚC, -Ă, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor :)

  18. E un articol excelent structurat şi bine argumentat. Formarea copiilor trece prin noţiunea de caracter. Caractere obediente şi rigide sau libere şi creative. Dar aici intră şi poziţionarea culturală din mentalitate faţă de copil. Vorbind de eşecul sistemului educaţional românesc cred că ar trebui să ne gândim la adolescenta care s-a sinucis la Cluj în urma impunerii de către părinţi a unui profil de urmat. Mentalitatea eu te-am făcut, eu te omor..bântuie încă în educaţia parentală. Mai există şi faptul că reducând criteriile de evaluare la nişte standarde social acceptate ca şi normă, în afara cărora nu suntem să sesizăm competenţele se diferenţiază fals (conceptul de competiţie) la nivel de valoric. De exemplu, în România era o modă şi e o modă în continuarea învăţarea literaturii prin prisma celor consideraţi clasici. Şi totuşi, doar individual dacă stau să mă gândesc eram mai atras la vârsta când studiam literatura de literatura ştiinţifico-fantastică, citeam enorm dar evaluarea era una pe ce a spus xulescu în romanul Baltag, în loc de evalua capacitatea de jongla cu idei, a scrie pagini, capacitatea de a da un sens unei compuneri într-un sistem de logică.Creativitatea. La noi s-a promovat sistemul copy-paste. Nu e de mirare că la nivel de consecinţe le vedem limitele. Mulţumim pentru articol, speram să avem mai mulţi contributori originali ca şi dumneavoastră.

  19. E frumos sa vezi ca un om care a atins si format vietile atator elevi gandeste asa. Felicitari pentru articolul minunat si multumesc pentru mesajul atat de profund pe care mi l-ati transmis.

  20. Doua observatii: 1) Fichte nu era filozoful de casa al nimanui. De altfel, avea un caracter imposibil, si ii dispretuia pe cei din clasele inalte. In plus, in tinerete fusese iacobin.
    2) In nici un caz nu putea fi filozoful de curte al lui Frederic cel Mare (Friedrich der Große), care era de mult (de peste 20 de ani) oale si ulcele. In cel mai bun caz, putea fi filozoful de curte al lui Friedrich Wilhelm III (nepotul celui dintai).

  21. In rest, articolul e foarte bun, si sunt cu totul de acord cu punctul dv. de vedere (ma rog, va cam luati de un straw man cu Skinner – functionalismul a cam disparutara de multisor; de Pavlov ce sa mai zic?

    Mi-ar fi placut poate sa vad o referinta la unul din criticii mei preferati ai sistemului educational actual – preotul catolic Ivan Illich.

  22. Un articol interesant, dar nu sunt de acord cu autorul. Si eu mi-am petrecut cea mai mare parte din viata prin scoli si le stiu foarte bine. In particular, scoala din romania se poate imbunatati enorm de mult comparativ cu scoala din america (le-am cunoscut pe amandoua)–si sunt foarte multe de spus aici. Din pacate, in general, nu vad o alternativa mai buna la scoala decat formatul curent. Daca aveti vreuna, va rog sa o spuneti mai specific. Vedeti dumeavoastra, toate descoperirile moderne si evolutia tehnologica s-au facut prin acest format, si cunosc zeci/sute de oameni care desfasoara cercetare la cel mai inalt nivel, un nivel care nu este accesibil (intelectual) marii majoritati a oamenilor. Ca sa gasesti acesti oameni exceptionali, iti trebuie o masa de triere mare–doar si de aici obligativitatea scolii are sens. Mai sunt probabil si altii care s-au pierdut pe drum, dar scoala curenta a fost destul de buna sa ii scoata in fata pe acesti oameni exceptionali. In plus, un minim de educatie este necesara oricarui om, tocmai pentru ca omenirea sa poata progresa in forma actuala de guvernamant, democratia. Cand te astepti de la oameni sa dicteze drumul de viitor, ai pretentia ca ei sa fie cat mai educati (altfel toti ar vota ca dumnezeu a facut pamantul si nimeni nu are voie sa spuna ca pamantul se invarte in jurul soarelui). Deci consider ca obligativitatea scolii este absolut necesara pentru viitor pentru a gasi cercetatori si a nu lasa democratia la nivelul unei gloate needucate.

  23. N-am reusit sa citesc decat jumatate din articol si nu-i pot accepta mesajul distrcutiv. A fi educat inseamna a fi bou? Atunci cine sunt cerbii societatii noastre, cei care nu merg la scoala? Becali, Vanghelie, regele Cioaba? Dati-ne cateva exemple relevante, sa intelegem.

    Da, din cand in cand se naste cate un geniu care n-are nevoie de scoala pentru ca poate asimilia rapid informatii de oriunde, e capabil sa isi creeze propriile teorii, si poata da lectii oricarui profesor. Dar acestia sunt exceptiile, unul la un milion. Restul, ceilalti 999 de mii, oameni banali, au nevoie de educatie. Si e mai eficient ca aceasta educatie, acest bagaj minim de cunostinte, sa fie oferit de catre cei care stiu cum sa le explice. Alternativa e ca o persoana, adult sau copil, sa-si iroseasca ani buni din viata pentru a cauta si invata individual informatii disparate care in scoala se sistematizeaza intr-un an.

    Din scoli nu ies doar angajati obedienti, ies si antreprenori, oameni de stiinta. Stim ca Bill Gates a renuntat la universitate si s-a descurcat foarte bine pe cont propriu, dar cate medicamente, cate tehnologii noi sunt inventate de oameni care n-au trecut prin scoala?

    Am impresia ca dupa o viata petrecuta in invatamantul romanesc autorul s-a plictisit si cauta ceva mai incitant. Din pacate pentru mine mesajul articolului este inacceptabil.

    • „Alternativa e ca o persoana, adult sau copil, sa-si iroseasca ani buni din viata pentru a cauta si invata individual informatii disparate care in scoala se sistematizeaza intr-un an.”

      Doar că anii ăia buni din viață nu sunt defel irosiți – adultul sau copilul va fi învățând să-și culeagă și sintetizeze singur informația de care are nevoie, o abilitate care e foarte probabil să-i fie de bun folos în tot restul vieții sale. Va fi devenit o persoană capabilă să-și găsească singură hrana intelectuală. Un cerb, cum ar veni.

      În comparație, adultul sau copilul servit cu factoizi pre-digerați și sistematizați de alții în școlile de pe toate meridianele, va învăța să fie dependent de o dietă tip fast-food. Și, probabil, va mai învăța să „vomite” prompt (i.e. uită toceala în câteva săptămâni după examen) pentru a avea stomacul pregătit pentru următoarea porție (mai mare, mai plină de conservanți, mai științific ambalată). Un bou cu diplomă, cum ar veni.

      • Felicitari!
        Un articol foarte interesant si bine documentat.
        Cum scria cineva mai sus un citat : daca mai multi dintre noi ar realiza ca suntem sclavii societatii in care traim, poate am vrea si am lupta sa scapam din sclavie. Primul pas ar fi sa ne dam seama ca suntem „boi” si nu „cerbi”(ghilimelele pt.respectarea sensului autorului articolului dat celor doua cuvinte .

      • Pai sa ne apucam cu totii sa reinventam roata atunci, la fiecare generatie, sa ne tratam cu musetel in loc de antibiotic, si sa circulam cu caruta. Cam cum fac comunitatile Amish.

        • of ioana, tare rau imi pare ca nu ai inteles articolul. totusi, poate daca l-ai parcurge pana la sfarsit…
          nu trebuie sa te tratezi cu musetel in loc de antibiotice, dar poti evita boala. metaforc vorbind, bineinteles. crede in alternative, crede in mai bine!

    • Multumesc, este foarte frumos articolul, Cerbul este regele, doreste libertate in primal rand, nu are nevoie de stapan, bowl nu inseamna ca e prost, dar are nevoie de cineva care sa ii dea mancare,acoperis si pentru asta el il slijeste cu credinta toata viata,
      Foarte frumos si intelept articolul si cu mult talc!!!

    • „Boul” nu e educat, e dresat. E vorba de dresare, nu de educatie; scolile nu au nici un interes sa educe pe nimeni – dar ca sa ascunda aceasta flagranta incalcare a libertatilor si drepturilor individuale mascheaza „dresarea” drept „educatie” si ne obliga sa o inghitim cu totii.

      Faptul ca mari inventii tehnologice s-au realizat in epoca scolilor nu neaparat spune ceva bun despre noi si despre institutie in sine: toti stim ca resursele planetei sunt pe sfarsite, dar continuam sa ne distrugem propria casa inventand noi si noi tehnologii pentru a scoate mai multe din ea.

    • pai daca nu cititi tot de ce comentati? in plus ca sa percepeti mesajul ar trebui sa aveti si cateva lecturi care nu sunt in curricula obligatorie!

  24. Referitor la Maria Montessori, părerea mea este că acest articol păcătuiește prin omisiune:

    1) Relația dintre Maria Montessori și guvernul fascist italian a fost mult mai complexă decât sugerează cele afirmate în acest articol („A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă”). Maria Montessori s-a restabilit în Italia în anul în care Mussolini prelua puterea (1922) și a acceptat imediat funcții de conducere în sistemul de învățământ italian. Musollini era-ncântat de ideea de a promova aproape orice „made in Italy”, de aici suportul (politic și financiar) pentru Montessori. De cealaltă parte, Montessori era-ncântată de lejeritatea cu care avea acces la resurse și faptul că avea un destul de mare grad de control în ceea ce făcea. Timp de o decadă, Musollini și Montessori au fost parteneri de așternut (metaforic vorbind). Până la urmă relația se strică și ambele tabere reneagă parteneriatul de până atunci. (Mai detaliat: http://www.canadafreepress.com/index.php/article/1552)

    2) Deși nu e neapărat relevant pentru ceea ce a făcut pe plan profesional, ca părinte Maria Montessori a avut un comportament greu de înțeles (de mine, cel puțin): și-a abandonat, la naștere, unicul ei copil. Practic, ea și Mario (fiul ei) au devenit o familie abia când acesta din urmă avea 15 ani. Ce-i drept, din momentul reunirii par să fi avut o relație minunată.

    3) În cea mai mare parte, Maria Montessori și-a promovat metodele educative ca pe o afacere. Pentru mulți ani, a ținut sub un control strict licențierea celor care puteau profesa ca educator Montessori – ea fiind singura în măsură să-i certifice pe viitori educatori. Abordarea asta nu e neapărat de condamnat (ca idee de afaceri e chiar lăudabilă), însă e foarte probabil să fi contribuit la înăbușirea popularității de care se bucura la un moment dat numele ei în USA. Rămâne de domeniul speculației cum ar fi putut arăta educația azi dacă Maria Montessori ar fi optat pentru modelul „free for all” în ceea ce privește diseminarea metodelor sale.

  25. Unele parti sunt adevarate. Dar omiteti faptul ca niciun cercetator nu putea cerceta totul. Piaget si redescoperitul Vîgotzky au cercetat dezvoltarea copilului afirmandu-si opiniiile, constructiviste, respectiv socio-constructiviste. E normal ca fiecare cercetator sa aiba o viziune personala asupra «faptelor» ( cu toate rezervele care se impun acestui termen).
    În ceea ce-l priveste pe Bloom, va înselati. Învatamantul centrat pedezvoltarea competentelor se vrea, tocmai, o depasire a acestor taxonomii sterile. Pentru ca a fi competent înseamna a avea savoirs (cunostinte teoretice), savoir-faire, savoir-être, abilitati, A fi competent este «savoir-agir» în situatie-problema. Bloom vorbea doar de atingerea unor obiective.
    Nu sunt de acord cu dumneavoastra cand afirmati ca stiintele educatiei nu sunt «stiinte». Daca ne gandim din punct de vedere epistemologic,…. Ce înseamna pentru dumneavoastra «stiinta»? Eu am înca dubii asupra fizicii… Pentru ca «faptele stiintifice», considerate ca adevaruri absolute multa vreme, au fost deseori puse la îndoiala de cercetatori din acelasi domeniu.
    Ca sa rememorez un «fapt» vehiculat în scoala, curcubeul vazut de Newton are sapte culori. Asta vad si multi profesori de fizica si autori de manuale. Ori se stie clar ca nu e asa. Cifra sapte a fost aleasa pentru ca era o cifra «divina».
    În stiintele educatiei s-au facut pasi mari in ultimele decenii, chiar daca asta nu se vede întotdeauna din România. Si cred ca e regretabil. Dar asta e, cred eu, care am avut aproape acelasi parcurs profesional ca al dumneavoastra, ca , din pacate, ¸in România sunt prea multi «profesori de carton». Daca faceti un sondaj printre noii profesori, cati au auzit de numele pe care le citati? E trist. Poate veti gasi câtiva?

    • Articol excelent. Criticii comentatori se leaga de detalii, ignoarand esenta… ca de obicei, tiparele cognitiv-comportamentale boulene isi spun cuvantul… Cum sa iesim din cercul boulenilor? Creand enclave… actioanand anti-sistem… Daca sistemul (fie el de orice natura- educational, social, statal, etc) este impotriva mea, cu ce gresesc eu daca ma declar, sincer si perfect indreptatit, impotriva lui? Nu gresesc din nici un punct de vedere, ci din contra, devin o persoana proactiva si participativa, contribuind la o posibila si de dorit schimbare a ceea ce imi doresc… Citind acest articol, dar si urmarind directiile urmate de alte miscari din diferite zone ale globului, am constatat ca nu suntem singuri, cei care gandim astfel…. Asa ca, actiunea si activismul sunt solutiile, in detrimentul pasivismului, dependentei si obedientei in care unii prefera sa continue sa se zbata, recunoscandu-si sau nu propriile limitari carora continua sa se supuna…
      Poesti ce merita urmarite si un posibile exemple de urmat:

      http://www.youtube.com/watch?v=EBpASYZjVqI&list=PLBNuRoD4fpHNdo_L_CiRVvxuIs5XRfYBJ&index=52

      http://www.youtube.com/watch?v=vvfw9GvwE8g&list=PL3164CD88BC2D9D08&index=132

  26. De mult nu am mai citit o colectie de sofisme si slogane atât de bine ticluite. Nu am loc și timp pe contributors să fac o analiză textuală detaliată, dar până la studiul pedagogiei, i-ar recomanda autorului un curs de Critical Thinking 101.
    Dau un singur exemplu de argument stupid (îmi asum forța termenului): referitor la împărțirea timpului școlar în ore și pauze, – și ajungem la … „Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că “nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”.
    Serios? Din simplul fapt că avem ore și împărțire a timpului școlar asta rezultă? Cum se face atunci că sunt oameni (destui) care au trecut prin școală și totuși nu sunt de acord, sau nu aplică acest principiu? Înseamnă că nu și-a făcut bine sistemul educațional treaba? Că nu a fost eficient?
    Eu știam că la mijloc sunt niște argumente pragmatice, legate de psihologie cognitivă, mai exact de curba atenției.

    Dar nu-i așa, e-atât de simplu să critici ceva ce merge prost … chiar și argumentele proaste pot trece drept bune, pentru că, de, suntem de acord cu ideea mare!

    • Foarte corect comentariul lui Alex din Bush. Articolul suna un pic a reclama mascata. Sistemul nostru de invatamant este intr-un punct critic de degradare, dar nu este inutil si „sclavagist”. Te uiti la rezultate si compari. Acum, cine are bani sa plateasca, isi poate da copilul la o sumedenie de scoli particulare, alternative, etc. Cine nu are bani, are macar o sansa la educatie. Toata lumea cunoaste cazurile cetatenilor de alta etnie care nu isi trimit copii la scoala, multi dintre ei nu sunt „cerbi”, ci infractori. Nu ii obliga nimeni sa isi dea copii la scoala! Educatia si accesul la educatie este una din marile sanse de dezvoltare pe care le dam copiilor nostri, educatia inseamna putere si libertate. Ca sunt multe de rezolvat in sistemul nostru este alta discutie, dar cred ca acum, noi ca parinti (cei care sunt parinti) putem sa ne indrumam copii in asa fel incat sa isi indeplineasca destinul, vocatia, menirea si in acelasi timp societatea sa functioneze.

  27. Un articol care se vrea revolutionar, dar care e construit in exact aceiasi forma, si cu acelasi substrat maniheist, al structurilor pe care -chipurile- le critica. Imi aduce aminte de tipul ala de un invatator (usor retardat si solidificat in propriile ineptii) care-ti vorbeste intotdeauna pretentios, sfatos si neaparat mult (vezi lungimea articolului) fiindca toata viata a avut audiente captive. Ah, si fireste nu scapa ocazia sa dea (macar) o pilda inteleapta, construita ca mai toate pildele pe niste opozitii fortate si care dau la o parte tot contextul, mult mai complex, in favoarea unei citiri alb-negru, bun rau, cine nu-i cu noi e impotriva noastra – ca in povestirea cu boul si cerbul. Chiar asa, dom’ Capraru, toti cei din treb care refuzau sa vada comunismul doar in alb si negruerau niste boi, invatati sa se supuna, si dvs. singurul cerb care le-a deschis mintile? Ce modest, si mai ales, cata deschidere catre opiniile celorlalti!
    Sigur, scoala are o dimensiune disciplinara si punitiva, dar stim asta demult (Foucault, de exemplu). N-ati inventat dvs. apa calda. Trebuie pentru asta sa sarim peste cal si sa-i punem pe copii sa invete copii? De ce e nevoie de o revolutie, si nu de o reforma? Nu ne spuneti. Ce-i mai rau e ca va multumiti sa criticati, fara sa ne dati o alternativa (decat sa ne trimiteti la fondatorii Google? grand merci!) Cam lunga poliloghia, si cam scurta ‘invatatura.’

    • Mulțumesc d-le Alexandru.
      Aveți dreptate, lucrurile sunt, totdeauna, mult mai complexe și cu infinite nuanțe. Eu am încercat, cât de cât, să descriu scheletul, osatura unui sistem de educație organizat de state( nu e vorba doar de cel din România, sau doar de cel din perioada comunistă). Carnea, chipul ceea ce se vede, o/îl fac oamenii care lucrează în sistem și e imposibil să descrii într-un articol mii și milioane de chipuri, scheletul e, însă, același. Cât despre povestioara cu boul și cerbul, nu e nicio opozitie de tipul cine nu e cu noi e împotriva noastră. Eu am oferit prin această metaforă o alegere posibilă, iar în articol am încercat să argumentez de ce nu putem face această alegere. Cred că folosirea termenului de bou a șocat, deși am explicat că îl folosesc ca expresie a dependenței și obedienței, mulți l-au luat ca o jignire, în cultura noastră, a spune cuiva bou, echivalează cu a-l face prost, incult, needucat ( cum se spune într-un comentariu), și ata nu se acceptă.. La scandinavi, de ex., nu are acest sens. Câți români ar purta coifuri cu coarne de bou la stadion?

      În plus, d-le Alexandru, eu n-am afirmat că sunt un cerb care deschidea mințile boilor pe vremea comunismului. Eu însumi sunt produsul unui sistem proiectat să producă cetățeni obedienți, supuși, adică sunt un asemernea bou; prin ceea ce scriu mă/și vă întreb dacă, din orgoliul nostru, merită să continuăm să-i supunem pe copii, să-i facem asemenea nouă.

      În fine, nu trebuie să-i punem pe copii să-i învețe pe copii, deoarece copiii învață singuri. Nu-i așa că dvs. ați învățat să lucrați pe calculator și pe internet singur, învățând în mod informal? Și că enorm de mulți elevi de azi stăpânesc computerul mai bine decât profesorii lor de informatică? Nu-i așa că ați învățat să vorbiți fără ca cineva să vă predea lecții de cîte 50 de minute după o programădată de ministerul familiei? Copiii învață ceea ce fac cei din jur, nu ce le spun aceștia.
      .

      • Termenul de bou a fost inteles exact asa cum l-ati intentionat (majoritatea dintre noi stim sa citim si am vazut din start explicatia dumneavoastra din articol), nu a agitat decat pe cei care sunt putin mai irascibili sau mai grei de cap.

        Si eu intentionam sa critic separat inadvertentele din articolul original, dar acum ca am citit comentariul cred ca ce aveam de gand sa scriu vin in completare sau pe aceeasi linie cu ce a scris Alexandru.

        Sa incepem si cu lucruri pozitive: mi s-a parut o lectura agreabila si mi-a produs o impresie foarte mare citatul Mariei Montessori. Nu-l stiam si nici nu cred ca a expus cineva mai cuprinzator aceasta idee. Din cauza de astfel de aspecte, articolul d-voastra mi-a lasat o impresie placuta in cele din urma.

        Tot ce nu rezoneaza la acest articol pleaca, din punctul meu de vedere, de la faptul ca faceti parte din sistem :). La fel ca multi alti romani din fosta generatie (eu am 27 de ani neimpliniti), asteptati ca sistemul/statul sa faca ceva pentru individ, pentru copil in cazul articolului de fata. Asa am receptionat eu mesajul. Si nu am putut sa nu resimt senzatia de victimizare. Ori cerbul nu are nevoie de UN SISTEM ca el sa fie ceea ce este, el se adapteaza la mediul sau incojurator pe cat de bine poate si isi vede de treaba mandru, pe cat posibil (desi il mai mananca lupul din cand in cand sau isi mai incurca in crengile dintr-un crang coarnele). Asa si sistemul de invatamant. Ori majoritatea copiilor sunt foarte adaptabili, nu ii subestimati!

        Orele petrecute la clase sunt in mare pierdute; sunt totusi 5-7 ore pe zi, e grav atunci cand s-a dus acest timp si un elev nu se descurca nici la bac, care este o gluma de examen fata de ce am avut parte in facultate sau la servici (lucrez in IT, dezvoltare software de peste 6 ani acum). Va auzim, suntem de acord. Dar cine este de vina ca nu sunt orele facute de asa maniera incat sa atraga curiozitatea nesfarsita a copiilor? Acum 4-5 ani ieseam ca o fata de clasa a 12-a. Prietenii ei faceau ochii mari cand le povesteam de personalitatile pe care le-au avut romanii in istorie si ce au avut ei de indurat. De ce nu au facut asa si la clasa ca sa tina minte? Nu o fi modul cum se expune lectia? O fi faptul ca nu rezoneaza cu profesorul lor si au facut-o mai bine fata de cineva apropriat de varsta lor? Posibilitati exista. Nu sunt folosite. Mie nu mi-au impus profesorii ce sa cred si sa gandesc, mi-au servit drept modele si m-au indrumat atunci cand am solicitat. Vedeti? nu e degeaba, cuiva inca ii mai foloseste…

        As vrea sa bat catre: cine se plange de dragul de a se plange nu va gasi niciodata solutii.

        Niciodata colectivitatea nu va face cel mai bine pentru individ. Asta trebuie fiecare sa-si ia singur de la viata. Este fapt. Luati-l ca atare. Sau continuati sa dati vina pe stat/societate/sistem ca sigur va fi mai bine daca faceti doar atat. Este nevoie de un sistem de invatamant care sa-l ajute pe copil sa inteleaga societatea cu care va avea de a face cand va fi pe propriile picioare. SI daca ii poate oferi si cateva unelte cu care sa se descurce, sau macar daca ii arata ca exista alternative, atunci sistemul isi va indeplini scopul. Si daca o va face si intr-un mod in care copilului sa-i placa sau sa-l stimuleze, GENIAL. Dar pana acolo mai e de lucru.

        Un cetatean ingrijorat.

  28. Domnule profesor Capraru, felicitari! Detractorii si poliloghistii care va critica si comenteaza, va asigur, nu au inteles nimic. Noi, ceilalti, care v-am citit si va aprobam, am inteles totul :). Cam asa este si cu educatia , unii vad dar nu stiu ce sa puna in loc, si ajung la unschooling, altii modifica un pic cadrul si asta se cheama home schooling, altii lucreaza la metoda si ajung la montessori/alternative. Dar majoritatea nu mai pune la indoiala, ia totul de-a gata, cu ce a venit, din „mosi-stramosi”, cu bataie, cu pus la colt, cu ipocrizii, cu parenting dezastruos, cu profesori dezaxati, totul imbracat in metodologii sunatoare, uitand cu totul de copiii carora le-am dedicat tot acest instrumentar. pe mine personal in schimb ma bucura sa vad oamenii mai scriu pe contributors si pe alte subiecte decat politica, politica, politica.. va invit pe http://www.facebook.com/groups/dascali/ sa dezbatem educatia cu oamenii care o fac si impreuna cu care ar fi interesant sa lucram la aplicarea conceptului de educatie libera pe care cu tristete si sensibilitate l-ati omagiat.

    • Felicitari!
      Mi-a placut afirmatia facuta ca raspuns la unul dintre comentarii: „Știi d-ta vreun adult normal?”
      Eu cunosc multi adulti normali. Nu poti fi normal daca nu esti intreg, iar intregirea, unitatea vine din alta parte decat de pe orizontala…
      O solutie ar fi sa dam sansa cresterii unor adulti normali, legalizand si in Romania homeschooling-ul.

      • Emilia,
        de două zile am trimis un articol exact pe această temă, a normalității, dar redactia întârzie să-l publice. Scandalurile politice provocate tocmai de deviașiile de la normalitate, se pare că au prioritate. Oricum, mulțumesc pt. comentariu.

  29. Domnule Căpraru, vă mulţumesc pentru acest articol. Analizez de ceva vreme varianta unei şcoli libere sau cel puţin Montessori pentru că sunt direct interesată pentru fiica mea. Adevărul este că am urât şcoala în sine, foarte puţini profesori m-au marcat pozitiv -Dl. Săcăliş fiind unul dintre aceştia.

    Majoritatea părinţilor se plâng în continuu de neajunsurile şcolilor publice şi chiar de cele private, dar nu iau în calcul câtuşi de puţin alte opţiuni. Este dezolant să auzi mai mereu răspunsuri „păi da ce să facem”, „şi unde să ne ducem”, „doar n-o sa-l scot în sistem”, „doar n-o să-l ţin acasă” – în contextul în care este evident că tot ceea ce învăţăm din interes, curiozitate, plăcere, având o motivaţie internă adică, ne şi rămâne în minte şi suflet.

    Şi-apoi, nu e vorba numai de şcoli şi educaţia formală aici. Părinţii trăiesc cu impresia că sistemul principal de disciplinare a copilului este recompensă plus pedeapsă. Dar câţi realizează că asta înseamnă dresaj şi-n niciun caz educaţie? Şi atunci cum să se revolte îndeajuns pentru a lua problema în propriile mâini şi de-a găsi alternative la ceea ce se întâmplă în învăţământul tradiţional?

    Câteodată mă simt descurajată pentru că oamenii sunt insuficient informaţi şi nu numai că nu conştientizează aceste realităţi, dar când începi să le vorbeşti despre „altceva”, se uită la tine ca la un idealistic lunatic. Ori şcolile libere, de la Summerhill încoace nu ar mai trebui să fie privite ca pe un film SF.

    Am citit despre doi copii la o astfel de şcoală liberă care timp de doi ani au fost interesaţi exclusiv de pescuit şi se duceau să pescuiască, citeau şi se informau prin toate mijloacele posibile despre pescuit. Nici că aveau dorinţa să înveţe şi altceva. După aceşti doi ani, în care îşi uimiseră chiar şi profesorii de la şcoala respectivă au abandonat pescuitul şi au continuat să înveţe despre alte lucruri care-i interesau. Unul dintre ei a ajuns pictor, celălalt avocat.

    Aş vrea să ştiu ce s-ar întâmpla dacă timp de o lună niciun părinte, profesor, adult nu ar mai spune copiilor: „Ai văzut ce face X? Tu de ce nu poţi?” sau „El e mai bun decât tine, tu eşti un….(variaţiuni pe aceeaşi tema) obraznic, egoist, leneş etc”. Şi dacă adulţii ar fi exemple autentice pentru copii.

    În final, o listă de şcoli democratice pentru cei interesaţi: http://www.educationrevolution.org/blog/list-of-democratic-schools/

    • Când o să apară și România pe lista asta (a țărilor pe teritoriul cărora funcționează școli democratice) va fi, cred, un moment de marcă în ceea ce privește educația copiilor în țară. Și asta pentru că existența unei astfel de școli ar presupune două lucruri:

      1) Că legislația ar permite-o. (Ceea ce nu e cazul acuma.)

      și

      2) Că există suficient de multe persoane interesate de o astfel de abordare pentru ca o școală să ființeze.

      Cred că prima condiție va fi cea mai dificil de îndeplinit.

    • Multumesc Anca pentru lista de scoli. Mi-am permis si am distribuit-o mai departe pe facebook.
      Libertatea nu e pentru toti, dar nu are scuza cel ce nu incearca. Mai bine sa mori in afara regulior decat in interiorul lor. Multumesc Marcel Capraru, imi creste inima de bucurie cand intalnesc oameni luminati!

    • si cum ar putea exista in Romania o scoala de tip Sudbury Valley School? eu as vrea sa imi dau copiii inr-un astfel de loc, as vrea sa fiu chiar eu acolo ! cei de la SVS nu vor franchise sau altceva :) . Cei care am fi interesati de asa ceva probabil suntem f putini, dar daca tot suntem cerbi ( sau am vrea sa fim :) ) ar trebui sa miscam sistemul. Deocamdata cele cateva initiative in directia asta au trebuit sa se acomodeze cu pretentiile ministerului- clase segregate pe varste, programa etc. Scolile private , cu cateva exceptii fericite sunt poate mai „triste” decat scolile publice . Dat fiind structura lor asemanatoare cu a unei corporatii, sunt formate din multi oameni care sunt in situatia de obedienta fata de economic, fata de patroni, au nevoie de certificari si note mari , premii la concursuri , programe si curicule cat mai „avansate” etc. Cum poate sa fie pozitiv asta pentru copilul meu cand din punct de vedere „politic” asta nu ma satisface? Eu caut o solutie si as vrea sa nu fie doar una personala :), desi si asa e mai bine!

  30. Un articol intr-adevar extraordinar. Felicitari! Un mare salt in constiinta…poate prea mare pt unii ca sa poata tine pasul….

  31. Eu cred ca va contraziceti singuri. Toti cei care au comentat aici, inclusiv Dvs, inclusiv eu sunt niste boi formati in sistemul educational actual. Cele mai multe comentrii dovedesc ca cei care comenteaza au un spirit liber si cei mai multi sunt deacord cu bazaconiile pe care le spuneti (deci nu sunt nici pe departe indobitociti asa cum clamati Dvs.). Daca nu ati fi mers la scoala in clasa 1 nu ati fi invatat sa scrieti, nu ati fi invatat sa cititi, sa va exprimati in scris aici. Cred dle. Capraru ca sunteti un ipocrit, atata timp cat va laudati cu vasta Dvs. experienta in a creste boi si nu sunteti in stare sa dati o alternativa in ciuda vastei dumenavoastra experiente pentru a creste si cerbi. In articol criticati general tot sistemul educational care a construit lumea civilizata de astazi, dar nu puteti sa proiectati nici o alta imagine (proprie) asupra invatamantului, mai eficienta. Ce propuneti deci? Va plangeti ca de mici suntem inrolati, ingraditi, inchisi in banci si clase si ore de cate 50 de minute. Ati fi preferat ca invatamantul sa se desfasoare pe camp? Sau acasa, cu parintii? Cati parinti ar fi avut timpul, pregatirea si rabdarea sa-si invete singuri copii sa scrie, sa citeasca si sa scocoteasca? Daca sunteti asa de revoltat, de ce v-ati dat copii la scoala in acest sistem si nu i-ati educat singur, acasa? Aici este ipocrizia de care va acuz. Scoala nu ingradeste spiritul ci il cultiva asa cum poate, intr-un sistem nu perfect dar viabil. Ceea ce ingradeste spiritul si perverteste valorile sunt „educatia” de dupa scoala, ceea ce copiii vad in jur dupa terminarea orelor, la parintii lor (mimetismul copiilor este cum stiti foarte dezvoltat), la TV, pe strada, etc. DE aici valorile nationale: manele, mici si bere,. gigi becali, bani fara munca, etc, etc. Dupa terminarea scolii „obligatorii” poti sa alegi orice carierea iti doresti. Unde e incatusarea spiritului? A, din faptul ca acei copii nu stiu de fapt ce isi doresc in viata? Cred ca asta are mai mule de a face cu educatia pe care o primesc acasa si in mediu extrascolar in general (vezi mai sus). Scoala restrictiva asa cum este ea acuma, uniformizeaza caracterul copiilor tocmai pentru a le da (cat de cat) SANSE EGALE tuturor. Nici in scoala copii nu sunt EGALI, chiar daca poarta uniforma ca si in armata (asa cum va place sa comparati). Chiar si acolo se formeaza la o scara mai mica lideri, chiar daca nu acesta e scopul primordial al scolii. Pe parcurs, (dupa bac de ex.) ei pot sa-si aleaga domeniile care le plac. Faptul ca nu stiu ce sa aleaga este din vina educatiei extrascolare cum ziceam, a sistemului caraghios de valori al nostru, ca popor. Cei care ne-au transformat in boi AU FOST COMUNISTII nu sistemul actual de invatamant. Din aceste motive eu va consider un prost pedagog, ipocrit pe alocuri, atata timp cat nu propuneti alt sistem educational, alt sistem de cuantificare si respectare al valorilor ca referinta pentru formarea personalitatii, alta organizare a scolii. Stiti numai foarte bine sa criticati, asta este alta valoare tampita care vine cu odata cu libertatea. Sa critici fara sa propui ceva in schimb arata cat de tampit este cel care critica („gica contra” este alta „super-valoare” nationala si care da falsa impresie de om inteligent). Imaginati-va ca Einstein si-ar fi publicat pe blog primul articol cu teoria relativitatii. Foarte multi din cei care nu o pot intelege, cu siguranta l-ar fi criticat (fara argumente, sau cu contra-teorii subtiri) si s-ar fi simtit foarte bine in pielea lor, mai destepti ca si Einstein. Ei bine, faptul ca critici fara sa stii despre ce e vorba, fara sa ai argumente sau fara sa propui o alta metoda, mai buna cel putin din punctul tau personal de vedere, argumentata cat mai bine, NU TE FACE MAI INTELIGENT ca si interlocutorul tau sau fata de situatia pe care o critici. Dimpotriva, te face mai IDIOT. Cu respect.

    • //// Velu.

      1) Dl. Căpraru a spus clar că lasă partea cu propuneri pentru unul sau mai multe articole viitoare. Din ultimul comentariu lăsat de dânsul aici reiese că cel puțin unul din aceste alte articole este deja scris și trimis redacției contributors.ro. Aveți bunul simț de a aștepta până citiți aceste continuări înainte de a vă lansa în niște critici aberante.

      2) În dezlânatul comentariu pe care l-ați lăsat întrebați la un moment dat: „Cati parinti ar fi avut timpul, pregatirea si rabdarea sa-si invete singuri copii sa scrie, sa citeasca si sa scocoteasca?” Vă răspund eu: mulți. De fapt, toți ar trebui să fie capabili s-o facă (chiar dacă nu toți s-ar dovedi capabili în a pune numărul corect de i-uri la forma de plural articulat a substantivului „copil”).

      Aceia dintre adulți care nu sunt în stare să învețe un copil ceea ce ei –adulții– deja știu (nu-i așa?), adică să exprime, să comunice o cunoștință însușită (de-a lungul celor 10+ ani de școală prin care au trecut), ei bine, acești adulți cred că pot fi considerați sub nivelul de bou. Probabil s-ar încadra mai bine în regnul vegetal, la plante (decorative).

      Or’, nu-i așa?, nu o să susțineți aici că școala în care aveți atâta încredere e, de fapt, incapabilă să producă măcar niște boi decenți. Dacă o faceți, atunci singur puneți calificativul „jalnic și nesatisfăcător” de gâtul școlii (şi ce se poate face cu o astfel de şcoală altceva decât aruncat la gunoi?). Iar dacă nu o faceți, atunci nu văd cum puteți susține că părinți ar fi incapabili în a-și instrui copiii în ale cititului, scrisului și socotitului.

      3) „Daca nu ati fi mers la scoala in clasa 1 nu ati fi invatat sa scrieti, nu ati fi invatat sa cititi, sa va exprimati in scris aici.” Sunt nenumărate contra-exemple la această afirmație, o mulțime de copii care învață singuri-singurei (sau cu ajutor minimal, de ei solicitat, de la persoane apropiate) să citească, să scrie, să se exprime. (Și, în general, să facă o mulțime de alte lucruri care li se par lor, copiilor, interesante la un moment dat.) Că unii o fac la patru ani iar alții la 14, e și asta adevărat (nu-s toți conform standardelor muncitorești în vigoare, ce să-i faci?), dar asta nu-nseamnă că vreunul dintre ei ar fi incapabil să-nvețe dacă nu ar frecventa o instituție oarecare într-o perioadă oarecare a vieții lor.

      4) „Scoala restrictiva asa cum este ea acuma, uniformizeaza caracterul copiilor tocmai pentru a le da (cat de cat) SANSE EGALE tuturor.” Asta e, cred, cea mai apropiată de adevăr afirmație pe care a-ți făcut-o în avalanșa de cuvinte lăsate pe post de comentariu. Așa e, școala nivelează (aproximativ) abilitățile tuturor, dar o face la modul atârnatului de pietroi după gât, astfel încât toți să fie ținuți în urmă (de unde impresia că sunt, aproximativ, la același nivel).

      5) „Faptul ca nu stiu ce sa aleaga este din vina educatiei extrascolare cum ziceam, a sistemului caraghios de valori al nostru, ca popor.” Aiurea! Dacă nu știu ce să aleagă e pentru că nu au fost învățați să o facă, nu au fost lăsați să aleagă în toți anii ăia minunați petrecuți în instituții (grădinițe, școli, licee). Copiii care trec prin sistemul public de învățământ românesc au neglijabil de puține oportunități în care pot să-și exercite propria voință (să aleagă, cum ar veni). Ce subiecte se studiază, când, în ce ritm, etc., toate astea sunt decise de alții și băgate cu forța pe gâtul copiilor. Și dup-aia veniți și vă mirați (ca bidiviul la poarta nouă) că nu știu copiii să aleagă? Păi de unde să știe, dacă nu li s-a oferit șansa de a o face?

      Cît despre valorile poporului… ce să mai comentez? Atâta vreme cât Copy-Paste e șeful Guvernului român, e limpede ce valori sunt promovate în societate.

  32. Domnule Capraru, ați scris ceva inimaginabil de greu și de frumos! Cineva spunea că speră în generațiile viitoare înspre a îndrepta răul comis de „sistem” dar dumneavoastră veniți să ne demonstrați că mai avem încă o șansă mare (culmea!) cu generațiile de „pensie”. Știți de ce? Gândeam aproape 75% dintre lucrurile pe care le-ați menționat în articol, încă din adolescența-mi. Am fost mereu o oaie neagră și o „brânză bună în burduf de câine” tocmai pentru că undeva, adânc, lucrurile nu mi se păreau firești și interiorul meu era într-o revoltă permanentă. Cine stă să asculte un adolescent și, mai ales, ce „greutate” au spusele lui? Ajuns părinte, mai nimeni nu înțelege din ce motiv NU îmi dau fiica la consursuri de niciun fel, deși este o minte excelentă: tocmai pentru că nu vreau să fie în competiție cu altcineva decât cu ea însăși.

    Dumneavoastră veniți cu o experiență în background, cu „competență” în glas, cu vârsta care contează enorm în acest context, ca să faceți un lucru superb: deveniți milionar pentru ca, mai apoi, să donați banii sărmanilor!

    Mult mai mult decât respect, domnule profesor!

    • Dle. Marius Popa, as vrea sa-mi explici de ce nu va dati fiica la conscursuri si cum e fiica Dvs. in competitie cu ea insasi? Si care e in acest caz criteriul e evaluare? Multumesc si astept.

  33. Interesant, dar cam prea pedant pentru gustul meu. Pai daca scopul vietii este fericirea, dvs personal de ca v-ati inhamat 30 de ani la jug intr-un sistem care indobitoceste copiii? De ce n-ati fost dvs cerb, daca tot ii ridicati osanale?

    Sunt de acord ca scoala institutionalizata, in principiu, poate fi un instrument mult prea rigid. Dar alternativa la scoala obligatorie, pe clase de varsta, cu programe centralizate de studii, care este? Fiecare isi invata copiii acasa? Cum ar putea arata o lege a educatiei in care copiii sa nu fie vazuti ca o resursa umana abstracta?

  34. În teza mea de doctorat am adus o Metodă (invenție personală) pentru evitarea unor greșeli de raționament.
    În acest eseu aduceți în discuție două planuri.
    1: Să-i zicem F, planul Filosofic (unde vorbim despre Ideea de Adevăr, Frumos, Dreptate, Libertate.)
    2: Să-i zicem G, planul General (creat și acceptat de către societate) pentru anumite scopuri.
    Unul este metafizică și are instrumente adecvate lui, celălalt este creat special pentru a clădi o societate așa cum dorește omul de astăzi și are instrumentele sale proprii. Facem o greșeală de raționament dacă explicăm elemente dintr-unul cu instrumente din celălalt.
    Școala are scopul ei, ideea de Libertate din F nu poate veni ca un contraargument într-o problemă din G.
    Deși în F poate părea paradoxal că avem DREPTUL la învățământ obligatoriu, în G este perfect justificabil.
    Și regulile de circulație par a ne îngrădi din punct de vedere al Libertății, dar au rostul lor în planul G, acolo unde au fost propuse.
    G este planul creat de om și se modifică odată cu trecerea timpului, a evoluției omului. În felul acesta progresăm. Multe reply-uri v-au cerut măcar o sugestie în ceea ce privește o soluție.
    Există undeva un om de peste 90 de ani, pe nume Jacque Fresco care a venit cu o alternativă pentru societate. Proiectul Venus are scăpările lui, dar pentru planul G unde se situează, se încadrează de minune și se susține ca argumentare.
    Poate sunteți curios, am pus un link.
    http://www.youtube.com/watch?v=KphWsnhZ4Ag

    • ,,Școala are scopul ei,, spuneți dvs. în planul G.
      Îmi puteți spune și mie, dar și celorlalți, care e scopul școlii? și cine-l stabilește? Pe ce criterii?
      si de ce e un copil obligat să fie condus prin școală spre acel scop? Atenție, dacă răspundeți la aceste întrebări intrați în planul F, dacă răspundeți în G atunci rămâneți un dependent, adică boul din articol! ( am folosit sistemul dvs.)

      • Ați folosit același procedeu ca și în eseu în răspunsul dat. Ați amestecat elemente din Metoda mea pentru a susține imaginea argumentării dv, dar baza rămâne greșită.
        (Dv.:„Atenție, dacă răspundeți la aceste întrebări intrați în planul F.”
        Eu: Afirmația este falsă. Un simplu răspuns nu mă trimite într-un plan, ci felul răspunsului. De aceea vă și contraziceți.
        Dv.: „Dacă răspundeți în G atunci rămâneți un dependent…”
        Eu: Păi dacă mă încadrez în F DOAR RĂSPUNZÂND, nu mai pot să mă încadrez și în G.)
        Exemplu pe scurt referitor la cele două planuri.
        Dreptatea în F (ideea de dreptate, dreptatea filosofică) este relativă, fiecare are dreptatea lui și nimeni nu e în măsură să judece dreptatea celuilalt.
        Dreptatea în G este clară. Societatea a creat legi care o definesc clar. Legile se modifică în timp.
        Când avocatul apără un criminal, nu vine cu „Știți, el a crezut că are dreptate. Pentru el e justificabil.” Nu acceptă niciun judecător argumente filosofice în instanță.
        Și dumneavoastră le amestecați.
        Dacă amestecăm F cu G în ceea ce privește Frumosul, n-ar mai exista concursuri de Miss (G) pentru că în F frumusețea este relativă.
        Ideea dv. de școală este filosofie. Școala este o instituție în G, are scopul ei stabilit de către societate pe criteriile considerate adecvate acestui scop. Dacă nu sunteți de acord cu ea, aduceți o variantă. Măcar schematic. Să vedem avantaje și dezavantaje.
        Și, în general, dacă nu vedeți scopul școlii, uitați-vă în istorie la diferențele dintre popoarele educate și cele needucate.
        Eu cred că, în stilul acesta „AMESTEC”, putem acuza Salvarea de Tulburarea liniștii publice și medicul cardiolog de Voyeurism.

        P.S. Ați aruncat un ochi la Proiectul Venus al lui Fresco?

        • Abstractizarea problemei si apoi a articolului la doar 2 planuri, unul practic si unul teoretic este o fortare grosolana.

          Pe de alta parte, autorul sustine ca cine alege doar G, planul practic, este un aservit sistemului si societatii (si de fapt a celor care trag sforile intr-o societate)… as zice ca aceata simplificare este si mai grosolana si, in parerea mea umila, in contradictie cu spiritul ideilor din articolul initial. Adaptabilitatea din proprie initiativa la conditiile practice, fie ele naturale sau artificiale, cu care individul se confrunta este in sine o caracteristicxa a cerbului, spiritului liber, chiar daca in cazul de fata este intrepretata malitios ca fiind „conformism”… cat se poate de fals.

    • Domnule Fluturas,
      de unde pana unde devenirea unui om are mai multe planuri?
      Inteleg ca un om poate trata un subiect ca si cum ar avea o personalitate si alt subiect ca si cum ar avea alta personalitate.
      Daca fac filozofie sunt omul A iar daca fac afaceri omul B.
      Omul B „are un mod de gandire creat special pentru a clădi o societate așa cum dorește omul de astăzi” iar ce isi doreste el azi nu mai are nici o legatura cu planul Filozofic?
      Exact asta se blama in acest articol: nu poti aplica mecanic niste reguli care nu iti apartin pentru a rezolva o problema din planul B iar in restul timpului sa fii o persoana din planul A.
      Dumneavoastra puteti?
      Prima metoda de organizare pe planuri de care am auzit eu era din teoria multimilor, pentru a evita paradoxurile gen „multimea multimilor care nu se contin se contine sau nu?”. Credeti ca o solutie de a imparti multimile pe clase pentru a evita paradoxurile logice din matematica se aplica si la educatia oamenilor?
      Poate ca e util sa uitam pentru catva timp de planul A pentru a rezolva unele probleme practice de tip B, dar sa facem asta toata viata duce la monstruozitati gen: „care plan A?”.

  35. Ati citit „Lord of the flies”?

    Lasati educatia lumii cateva zile la indemana copiilor si se va injumatati populatia.

    Ati observat vreodata cu cata nonsalanta si uneori satisfactie omoara copiii furnici in parc? Sau cu cat calm arunca nisip in ochii si pietre in capetele celor cu care se joaca?

    „Copiii, însă, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat….” Cuvinte frumoase, dar greu de demonstrat. Pentru ca tocmai asta-i problema: copiii nu au nicio lege: sunt imprevizibili si instinctivi: mama, papa, caca, nani si „kill the bad guy”.

    • Maxim exemplul. Dar discutabil. La fel cum unii pledeaza pentru cresterea competitivitatii in sistemul de educatie, iar altii sustin exact contrariul, asa si acest exemplu este discutabil.

      Dar in cele din urma copilul trebuie sa aibe un cuvant de spus major in ceea ce i se potriveste si ceea ce ar trebui sa invete. Adultii ar trebui doar sa faca efortul de a le canaliza energia imensa pe care o au, nu sa le aleaga directiile.

      Si asta nu e totuna cum a lasa copiii sa fie complet de capul lor.

    • Mama-papa-caca-nani nu explică defel cum deslușesc copiii tainele limbajului, nu-i așa? Și a mersului pe jos. Și a nenumăratelor alte lucruri pe care singuri le descoperă, studiază și însușesc în ritmul care i se potrivește fiecăruia în parte.

      Îmi pare că acordați mult prea puțin credit copiiilor… poate aveți un „bad guy” undeva prin imaginație care se cere omorât un pic? :-)

      • Da, am chiar mai multi „bad guy” in imaginatie…ca noi toti de altfel (faptul ca ii ascundem sub presul „imaginii publice” sau al auto-cenzurii nu ni-i elimina de acolo si ei rabufnesc fara probleme in situatii de criza – dar asta e o alta poveste).

        Iar copiii „deslusesc tainele” (ce poetic suna…) mersului, limbajului tot de la altii (sau in prezenta altora), de regula mai in varsta si mai copti decat ei. E cam ipocrit sa le negam importanta doar pentru ca ei actioneaza intr-un mediu institutional.

        Era chiar amuzant cum autorul comenta mai sus ca scrierea si citirea se invata fara probleme pana pe la 6 ani, apoi devin un chin. De parca copilul se iveste pe lume brusc, izolat (sau in mijlocul altor copii), si „desluseste” singur litere (inventate de adulti!) si atribuindu-le sunete (oare in ce limba?…).

        Comparatia dintre educatia institutionalizata, cea instinctuala si cea facuta acasa (sau, ma rog, in afara institutiei) merita discutata. Dar fara a idealiza niciuna. Asa cum exista dascali prost pregatiti si fara viziune, asa exista si tutori privati si parinti nepregatiti. Si, daca vreti, tot asa cum exista si instincte care in loc sa ne invete, ne duc spre distrugere: de ex. prefer sa ii arat/spun copilului meu ca plita frige decat sa il las sa descopere singur distrugandu-si o mana.

        • Ok. Poziția de pe care privesc eu e foarte bine surprinsă în următorul citat:

          „Learning is not the product of teaching. Learning is the product of the activity of learners.”
          (John Holt)

          Orice formă de educație care pleacă de la această premiză și lasă alegerile-n seama celui care-nvață, mi se pare okay.

        • Baiatul meu a invatat sa citeasca si sa scrie singur – nu am facut absolut nici o lectie sau vreun efort cu el – la 5 ani in urma procesului de observare tacut si discret a activitatii mele de a scrie si a citi litere cu sora lui mai mare de 7 ani. Daca exista stimulenti copilul invata singur – si cand spun „singur” ma refer la faptul ca invatarea lui are loc din interiorul lui, nu obligat de nimeni din afara; evident, copilul nu este singur fizic atunci cand procesul de invatare are loc, ci este acompaniat de adulti responsabili. Ca sa zic asa, invatatul se aseamana procesului de alimentatie: te alimentezi singur, dar esti aproape intotdeauna acompaniat de alti comeseni.

          Intr-adevar cred ca si dupa varsta de 6 ani se invata fara probleme sa citesti si sa scrii, cunosc nenumarate exemple de copii de 10, 11, 12 ani, dar si alte cazuri mai rasunatoare – ultimul este cel al unei femei de 100 de ani care si-a luat acum „diploma” de cursuri primare, o mexicana care a trebuit sa renunte la educatia oferita de stat acum 90 de ani pentru a se ocupa de familia ei – orfana de mama – si doar acum a putut sa-si completeze studiile primare; a declarat ca vrea acum sa treaca mai departe la cele secundare.
          Alt caz, poate mai cunoscut, este cel al actritei Sara Montiel care a invatat sa citeasca si sa scrie la 20 de ani – si asta nu a impiedicat-o sa isi faca o cariera de succes si sa izbandeasca in viata.

  36. …si inca o chestie:
    Ba da, „Mama-papa-caca-nani” (adica instinctele noastre) pot explica deslusirea limbajului: copilul „invata” sa urle/ articuleze/comunice fiindca ii e foame sau e obosit si vrea sa doarma sau, mai tarziu, pentru a-si potoli instinctul de integrare sociala sau cel de a face sex.

  37. Pentru a putea invata este necesara capacitatea de a te putea juca. Cei care nu s-au jucat (indiferent din ce motive) nu-si vor putea construi spatiul psihic pentru gandire si pentru invatare.
    Puteti testa aceasta ipoteza. Oamenii care invata in mod autentic (nu pe dinafara sau pe din afara, cum se spune foarte bine intr-un comentariu) au capacitatea sa se joace, sa viseze si sa gandeasca. Puteti sa faceti acest test chiar aici, printre comentatori.

    • contrar prejudecății universale, copilul nu se joacă, el muncește. Munca lui e neînțeleasă de adult pentru că adultul prin muncă construiește ceva în afară, pe cînd copilul construiește în interior cu material luat din mediu prin simțuri. dacă obiectele cu care lucrază sunt reale, va prelua impresii reale, dacă sunt substitute ale realității ( jucării, de ex.) , va pune la temelia minții înlocuitori de realitate. ( era o vreme când românii beau năut/nechezol și se amăgeau că beau cafea). Și când la temelia vieții psihice stau cărămizi false, depresiile vor fi la ordinea zilei în viata de adult.

      • Nu am inteles foarte bine argumentul dv. Adica, de exemplu, fetitele nu ar trebui sa se joace cu papusi, pentru ca sunt substitute ale realitatii? „Munca” copilului e o activitate de modelizare, „simuleaza” realitatea, sau abstrage din ea elemente care ii vor fi de folos mai tarziu – la fel cum pentru adulti jocul de sah (sau tenis, fotbal, etc) e o modelizare (si o sublimare) intre limite precise a unor situatii de competitie, care ajuta la dezvoltarea/ perfectionarea unor aptitudini concrete. Dupa mine, caramizile false care duc la depresie tin mai degraba de suportul emotional deficitar (sau inexistent) din partea adultilor, in timpul „ferestrelor de oportunitate” in dezvoltarea fizica si psihologica a copilului.

        • Scoala despre care vorbea Constantin Noica exista. Nu stiam citatul acesta, multumiri celui care ni l-a transmis. E revelator.

          Scopul acestei scoli acesta este: sa il puna pe copil in legatura cu el insusi. Problema desfiintarii invatamantului obligatoriu in zilele noastre ar ridica foarte transante obiectii, cu toate informatiile despre istoria aparitiei lui. Eu cred ca solutia la acest moment este regandirea invatamantului obligatoriu romanesc in functie de copii, nu de programa sau de testele nationale. Asta nu inseamna ca ele trebuie neaparat si imediat desfiintate. Ei sa poata alege, sa poata sa-si spuna parerea in limitele respectului si sa li se dea libertate pe masura ce invata sa o foloseasca in mod constructiv. Mi se pare ca asta lipseste cel mai mult, asta ne ia aspiratia de cerb. Solutia aceasta exista, este pusa in practica, la nivel incipient, si la noi in tara. Chiar Ministerul Educatiei a acceptat asta.

          Imaginati-va o clasa plina cu materiale in care vin zilnic copii intre 6 si 9 ani. O dimineata obisnuita: unii citesc, unii scriu, unii fac experimente, altii lucreaza la matematica. In grupuri sau individual. Invatatorul trece de la un grup/copil la altul si preda sau ghideaza daca e nevoie de ghidaj. Din cand in cand se aseaza si ia notite. Bineinteles ca pentru a ajunge aici invatatorul munceste de zeci de ori mai mult decat in invatamantul traditional. Si cel mai mult cu el insusi. Apoi cu parintii. Cam la doua saptamani sunt sedinte individuale cu copiii. Invatatorul discuta cu fiecare copil detalii despre cum ii merge, ii afla dorintele si discuta deschis scaderile si punctele forte. Pare utopic, stiu, aproape de neconceput, dar e adevarat. Concurenta exista in mod natural pentru ca fiecare copil se analizeaza pe sine si vrea sa fie mai „tare”, dar nu este folosita de invatator pentru a obtine rezultate.

          Ati auzit vreodata de triunghiul superisoscel? Asa numea un copil triunghiul echilateral pana sa ii afle numele. E gesit? Ar fi depunctat la test? Dar de piramida cu baza cerc ce ati spune? Cati dintre dumneavoastra realizati, dupa matematica avansata din scoala, ca un numar la patrat e un patrat in plan concret? Sau ca un numar la puterea a treia e un cub. Poate ca multi realizeaza asta, dar n-au vazut niciodata cum se ajunge acolo cu material concret. Trecerea aceasta spre abstract e ca zborul pasarilor si parintii cunosc timpul cand puii lor sunt pregatiti sa se desprinda de cuib asa cum copilul se desprinde la un moment dat de concret. Nu toti copiii odata, unii foarte devreme.

          Dl. Capraru a pomenit discret de Maria Montessori. Ce viata a dus sau care i-au fost minusurile omenesti e mai putin important decat curajul de a privi lucrurile dincolo de ideile preconcepute ale lumii. Sa fie vorba de curajul cerbului?

          • Clase de genul celor care ne sugerați să ne imaginăm există aievea. Le puteți găsi în școlile enumerate la http://www.educationrevolution.org/blog/list-of-democratic-schools/ . Din câte pot să-mi dau seama, România nu găzduiește nici o astfel de școală. Din păcate.

            Îmi pare că sugerați că educația-n România ar trebui în continuare să se bazeze pe un învățământ obligatoriu dar, în același timp, și pe alegerile studenților. Ei bine, cum ar fi ca prima alegere pe care un student o face să fie aceea de a frecventa (sau nu) o instituție de-nvățământ? Al’fel, fără această cea dintâi opțiune, toate declarațiile cu „interesul elevului contează” nu sunt decât un travesti sinistru, în opinia mea.

            Și da, Maria Montessori a fost un om deosebit care a contribuit cu ceva la zestrea umanității. Comentariul meu precedent referitor la Maria Montessori a fost doar o reacție generată de, poate, prea discreta ei pomenire în articolul original.

            • > Clase de genul celor care ne sugerați să ne imaginăm există aievea. Le puteți găsi în școlile enumerate la http://www.educationrevolution.org/blog/list-of-democratic-schools/ . Din câte pot să-mi dau seama, România nu găzduiește nici o astfel de școală. Din păcate.

              Clase de genul celor sugerate de d-na Marian Uliţă există aievea, în România; una dintre ele este condusă chiar de dânsa.

              Din păcate accesul la acest stil de educaţie este deocamdată destul de dificil, problema de bază fiind de natură economică. O să mai treacă ceva timp până când tipul acesta de învăţământ o să se extindă suficient de mult încât să-i scadă preţul şi să devină mai accesibil masselor.

      • E joacă? E muncă? Poate ambele… :) Iaca ce-a zis un om mai înțelept ca mine:

        „The master in the art of living makes little distinction between his work and his play, his labor and his leisure, his mind and his body, his information and his recreation, his love and his religion. He hardly knows which is which. He simply pursues his vision of excellence at whatever he does, leaving others to decide whether he is working or playing. To him he’s always doing both.”
        (James A. Michener)

  38. SUPER ARTICOL!!!!!!!!!!!!!!!!!
    In clasa I-a , dupa cateva luni de scoala copilul meu m-a intrebat „mama, de ce pe mine nu ma iubeste toata lumea cu toate ca eu ii iubesc pe toti?”. Greu am scos-o la capat cu raspunsul.
    La sfarsitul clasei a II-a , invatatoarea copilului meu mi-a spus „ma bucur ca am reusit sa-i tai aura cu care s-a prezentat in clasa I-a” . Copilul meu la inceputul clasei I-a stia sa scrie si sa citeasca – asa ca singura ei preocupare a fost sa-l anihileze. Am amutit , nu-mi venea sa cred ce aud. Pana si azi cand vrea sa vorbeasca cu mine (se intampla destul de des) copilul ma intreaba ” mama, pot sa te intreb ceva?” . Acest mod de adresare i-a fost inoculat in clasele primare, ptr ca el mereu avea ceva de intrebat iar invatatoarea (mai tarziu profesorii) nu avea rabdare sa-i raspunda.
    Acum a terminat liceul si a luat bacalaureatul . In cei 12 ani de scoala a intalnit un singur profesor, OM, profesorul de sculptura, spirit liber, integru (unii fiind numai profesori iar altii nici macar n-ar trebui sa faca parte din sistem). Azi are proba eliminatorie la examenul de admitere la sculptura.

  39. Eu visez de ceva vreme la o viata fara scoala pentru copilul meu (4 ani). Un articol complet,perfect!
    Multumesc mult pentru acest articol!
    (o fosta invtatoare) :)

  40. ati auzit de scoala waldorf. nu/s note, se folosesc mai multe carti, nu se intrerupe entuziasmul, caci se invata in epoci. dar de cartile autoarelor Adele Faber si Elaine Mazlish, care sunt bestsellere in lume in ce priveste comunicarea cu copiii si cu adultii. eu sunt psiholog scolar, am aplicat sfaturile autoarelor,am conlucrat si cu scoala waldorf, e scoala unde mi/as da copilul

  41. După ce am citit acest articol m-am simțit atât de atins, încât mi-au dat lacrimile. Nu m-au impresionat atât argumentele domnului Căpraru și ale celor care au comentat cât au făcut-o amintirile evocate de eseul domniei sale. Cu bunăvoința dumneavoastră, voi prezenta aici, într-o manieră deloc succintă (atenție!), câteva dintre experiențele scurtei mele vieți.

    În clasele I – XII am fost marcat de o suferință profundă care se datora, în parte, dorinței părinților mei de a excela, de a avea note mari, de a dobândi succesul în viață acolo unde ei au dat greș. Încă din clasa I părinții mei s-au implicat activ în procesul învățării (fiind nemulțumiți de progresul meu) astfel încât la un moment dat am ajuns să repet acasă orele de la școală. Fiindcă scriam urât, mama îmi rupea întotdeauna paginile de la caiet și mă obliga să le scriu din nou. Întrucât sufeream de o profundă lipsă de creativitate, mama îmi scria compunerile iar tata îmi realiza planșele pentru orele de desen, ca să pot lua nota 10. Fiindcă nu eram talentat la matematică, am început să iau meditații.

    În cele din urmă am început să mă simt ca un robot, ca o mașinărie mediocră (spre disperarea părinților mei). Nu reușeam să excelez așa cum și-ar fi dorit părinții mei să o fac în ciuda „tratamentelor” aplicate și în ciuda reproșurilor constante. Auzeam cu regularitate expresii precum: „Nu vei realiza nimic în viață! Ești un ratat și vei fi un ratat!” În cele din urmă i-am crezut, și a început să mă doară. Am început să simt greutatea și blestemul propriei mele vieți condamnată la o mediocritate crudă.

    O altă cauză a suferinței mele era faptul că am simțit dintotdeauna că, cel puțin pentru mine, școala nu era așa cum ar fi trebuit să fie. Eram „inteligent” dar pur și simplu nu voiam să învăț, nu o puteam face. Era ceva profund respingător în tot acel proces și nu mă puteam adapta deloc regulilor sale.
    În cele din urmă, după terminarea liceului m-am înscris la ASE (finanțe/bănci) – aveam de „ales” între ASE și Politehnică, iar ASE-ul mi s-a părut mai puțin „matematic”. Aceeași senzație am avut-o și acolo. Mă uitam zi de zi la colegii mei și îi urmăream îndeaproape. Îi invidiam pentru faptul că știau ce voiau să realizeze în viață. Se implicau și se străduiau să învețe, în timp ce eu eram profund dezorientat – nu știam ce înseamnă să știi ce îți dorești, nu știam ce înseamnă să alegi. Când mă gândeam la propria mea situație nu îmi puteam imagina nimic altceva după facultate decât un alt sistem închis, construit pe aceleași reguli cărora nu mă puteam adapta. Anul întâi am făcut aproape orice altceva decât să învăț, motiv pentru care am colecționat 8 restanțe. Temându-mă de consecințe, în perioada restanțelor am învățat și am luat toate cele 8 restanțe. În al doilea an însă nu m-am mai putut amăgi.

    Pe-atunci lucram ca ospătar într-o ceainărie de fițe din București. Amabil și plin de curtoazie, obișnuiam să mă port cu clienții ca și cum ar fi fost prieteni pe care nu îi mai văzusem de multă vreme. Într-o zi însă un grup de afaceriști s-a așezat în jurul unei mese. Erau patru sau cinci dar unul dintre ei era peste măsură de zgomotos și îi acoperea pe ceilalți, dominându-i. După modul în care ceilalți îl priveau și după comportamentul și limbajul său corporal am dedus că el era liderul/șeful/masculul alfa. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost fără doar și poate faptul că, în afară de a comanda un ceai și o apă plată, s-a purtat cu mine ca și cum aș fi fost invizibil, sau în cel mai bun caz un televizor pe care îl dai pe „Mute”. Ceilalți, vizibil încurcați, îi țineau isonul. Era și firesc să o facă. Atunci am realizat că eu nu eram și nici nu puteam fi vreodată ca acei lachei care tot așteptau să li se arunce și lor un os sau ca acel mult-prea-plin-de-sine mascul alfa.

    În acel moment am început să intuiesc cât de adâncă era apa în care mă chinuiam să învăț să înot, iar la scurt timp după acel eveniment am trecut printr-o puternică criză de identitate. În perioada următoare am reflectat intens asupra scopului vieții mele și asupra direcției în care se îndrepta și am luat decizia de a renunța definitiv la ASE (fără a-mi lăsa posibilitatea de a o încheia). Nu mi-am înștiințat părinții de această decizie (temându-mă că m-ar putea obliga să îmi continui studiile), ci am petrecut restul anului contemplând asupra condiției mele și asupra viitoarei mele mișcări. După lungi considerații și dintr-un imbold al pasiunii (ideea de a decide singur era nouă și fascinantă pentru mine) am decis să plătesc taxa pentru primul an în cadrul unei universități private – profil de psihologie, folosind banii pentru taxa aferentă semestrului al doilea în cadrul ASE-ului (mi-am păcălit părinții în continuare). Tuturor celor care mă cunoșteau li s-a părut o alegere ciudată și neașteptată. Pentru mine nu era decât expresia unei dorințe profunde de a mă cunoaște și de a mă înțelege. Nu voi da detalii despre reacția părinților mei în momentul în care le-am adus la cunoștință deciziile mele.

    În cadrul facultății de psihologie am crezut că îmi voi descoperi cu adevărat vocația, că voi avea în sfârșit o direcție pe care să o urmez. Dar în scurt timp am descoperit același sistem, cu aceeași mecanică seacă. Nu mai înțelegeam nimic. În cele din urmă m-am gândit că poate eu sunt cel defect, cel care nu se poate adapta, cel care nu poate respecta regulile. De ce eram așa? De ce nu puteam fi și eu la fel ca ceilalți? Eram rupt între dorința de a mă încadra în sistem și o dorință tainică de a mă descoperi, de a afla ce este acest „eu” care se raportează la tot ceea ce este în jurul său. Cumva, contrar oricăror cunoștințe pe care le dețineam la vremea respectivă, simțeam că există în om un potențial nebănuit, un potențial creator nelimitat, de o magnitudine „dumnezeiască”. Dar asta nu făcea decât să îmi complice existența și mai mult întrucât nu cunoșteam nicio cale de a proba această idee sau de a mă apropia câtuși de puțin de o asemenea noțiune.

    Întrucât nu am reușit niciodată să mă integrez în diversele grupuri cu care m-am intersectat de-a lungul vieții, am dus o existență relativ solitară în care singura activitate constantă mi-o asigura mintea mea neliniștită și etern curioasă. Cu toate că în timpul școlii nu îmi plăcea să citesc, în cele din urmă am descoperit că eram atras în mod natural de subiecte stranii care îmi suscitatu interesul din ce în ce mai mult. În al doilea an de facultate, deja eram profund dezamăgit de sistemul de învățământ și, în loc să învăț pentru examene, îmi ocupam zilele libere cu diverse studii personale în domenii fascinante precum: psihologie, psihanaliză, alchimie, anatomie, istorie, mitologie, dezvoltare personală, astrologie, tarot, medicină și anatomie, medicină alternativă, filozofie, metafizică, antropologie, fizică cuantică, matematică, coaching, spiritualitate și religii, numerologie, simbolism, muzică, logică, lingvistică și antropolingvistică, hermetism, escatologie și multe altele de care nu îmi amintesc acum.

    Într-un timp foarte scurt am asimilat cantități enorme de informație și, mai important decât orice și spre eterna mea surprindere, am descoperit conexiuni profunde între toate acele domenii, îmbogățindu-mi o anumită înțelegere naturală asupra mecanicii și principiilor vieții. Sigur, am trecut prin câteva crize cu accente puternice de depresie ce se întindeau pe parcursul a câtorva luni bune, crize care se datorau, în principiu, frecventelor contradicții între informații și imposibilității mele de a sorta în timp real „grâul de neghină”. În astfel de perioade nu suportam nici măcar gândul de a mă apropia de o carte.

    În cele din urmă, prin tatonare și numeroase greșeli, am dezvoltat un ritm și o metodă proprie, precum și abilitatea de a discerne ceea ce îmi este cu adevărat folositor într-un moment dat. Am descoperit cu deosebită încântare plăcerea cu care puteam învăța, efortul colosal pe care îl puteam depune (uneori studiam și câte 12 ore pe zi, până în orele târzii ale nopții – deși în ziua de azi nu mai fac asemenea excese) și claritatea extraordinară pe care o aveam în gândire, sintetizare și în realizarea conexiunilor. A fost o perioadă extrem de rodnică a vieții mele. În acea perioadă am descoperit, stupoare mare!, abilitatea de a mă exprima prin cuvinte, de a imagina și de a scrie. Nu pot spune că sunt talentat, dar simplul fapt că reușesc să mă exprim prin imagini, idei și simboluri este o realizare pe care nu credeam că am să o trăiesc până în clipa morții mele.

    Referindu-mă la acea perioadă a vieții mele voi spune că cel mai important lucru (pentru mine) este faptul că am învățat cum să mă cunosc pe mine însumi cu adevărat și am învățat să fiu recunoscător. Toate celelalte realizări se apropie întrucâtva de ele, dar pălesc în comparație cu acestea.

    În momentul de față am 25 de ani extraordinari și nu cred că îmi voi mai descoperi vreodată vocația. Încerc să renunț treptat la această idee care, privită în esența ei, este o credință limitativă născută din același sistem în care eu nu m-am putut adapta niciodată. În ultimii ani însă viața și existența mea au suferit schimbări dramatice. Departe de a mă strădui să mă integrez, sau să îmi descopăr „rolul” în „imensul angrenaj” al societății mecanicizate, am încercat să înțeleg cum anume este construit acest „eu”, această identitate de sine, să îi înțeleg mecanica și raportul său cu lumea înconjurătoare, să îl dezasamblez (din experiență proprie pot spune că este un proces destul de dramatic) și să îl reasamblez. Am căutat să mă cunosc cu adevărat, iar în această direcție căutarea și pasiunea mea au fost neostoite.
    Unul din lucrurile importante pe care le-am învățat în acest timp este faptul că limitele, în principiu, sunt deosebit de utile. Ele, odată percepute și înțelese, ne ajută să ne depășim și să atingem noi și noi culmi.

    Din punct de vedere profesional sunt încă în pom, întrucât societatea se pare că nu agreează cu ușurință indivizii de soiul meu. Lucrez, prin virtutea șansei, în orașul din care am plecat într-un domeniu înrudit cu domeniul de care am fugit prima oară – o situație aproape ironică. Am învățat multe lucruri folositoare aici, dar nu este ceea ce îmi doresc cu adevărat și simt că este momentul să trec mai departe. Din câte îmi pot da seama până în momentul de față, vreau să lucrez cu oamenii, să le ating sufletele, să îi ajut să se cunoască cu adevărat și să își atingă visele. Ca de obicei, nu știu cum voi realiza asta, dar o voi realiza.

    Acum mă pregătesc de o schimbare. Nu știu de unde va veni, nu știu ce sau cum va veni, dar va veni.

    Pentru cei ca mine, căci mai sunt și alții, există o singură șansă: aceea de a-ne croi singuri viața și destinul.

    Celor care au ajuns până aici și consideră că și-au pierdut timpul degeaba, le cer iertare. Celorlalți… le mulțumesc.

    Toate cele bune,
    Andrei S.

    PS: Acum când recitesc tot ce am scris îmi dau seama că am pornit cu o idee despre ceea ce aveam de gând să scriu și am sfârșit prin a scrie cu totul și cu totul altceva, poate prea puțin relevant față de subiectul discuției domniilor voastre. Vă rog să mă iertați pentru acest lucru și să nu mă judecați prea tare. Vă mulțumesc.

    • Poate ar fi bine sa il cauti pe Marius de la NLP – nlpmania.ro
      Sunt sigur ca ati putea dialoga in folosul tau, poate si al lui, de ce nu?
      Liviu

    • faptul ca ai citit mult, de unul singur e si bine si rau. foarte multe surse de documentare sunt manipulatorii (exact ca scoala). e posibil ca anumite comexiuni sa iti fie „sugerate”. un exemplu simplu: cartile de istorie / pe subiect istoric / istorice / etc. in general, istoria este [re]scrisa de cei puternici. unul din puternicii zilei este statul, care, musai, are de promovat un anume tip de istorie. nu-i asa ca e minunat ca in clasa 4-5 sa inveti despre stefan, mircea, vlad, mihai cat sunt ei de neinfricati si mari luptatori? daca inculci boului (in sensul din articol) de timpuriu niste sentimente, il ai pregatit pentru „coeziunea nationala”, care este definitorie pentru un popor, care, musai, are nevoie de stat, in acel contract social ruseau-ian, in care sa ti se serveasca servicii, caci, nu-i asa?, statul este unul social, inca de pe vremea lui talleyrand si bismark.

      in perioada mea preuniversitara incercam sa fac un alt fel de scoala cu copiii. evident, eram dojenit de dascalii mai in varsta, caci nu respectam canoanele pedagogice „clasice”. acum, cu studentii incerc acelasi lucru. ii las mai liberi in interpretarea temelor de laborator, refuzand sa raspund la intrebarile care tin de „ce” sau „cum sa facem”, recomandandu-le sa ia textul lucrarii si sa il interpreteze in cel mai favorabil mod, din punctul lor de vedere. de asemenea, cred ca sunt unicul din facultate care dau examene open book cu studentii. ma rog, cred ca piaget m-ar fi pus la contraexemple :D

      urmariti cu atentie si postarile lui titi moga pe tema homeschoolingului. poate, veti reusi, cu un maestru adecvat, chiar si „la batranete” sa evoluati. ah, dar deja intra in discutie magistrul, pe post de parinte spiritual, pe care, pana la anumite limite, trebuie sa il copiezi si sa il asculti. uf, dar oare cati magistri sunt in stare sa transmita discipolilor si altceva decat knowledge? sa zicem, mici lectii de viata, strecurate subtil in timpul prelegerilor de pe catedra profesorala din spatele „catedrei” (catedra vine din greaca si inseamna scaun, nu masa!!!) fizice sau virtuale?

      eu nu iti dau linkuri si liste de carti de citit. mi-e frica sa nu iti manipulez creierul. dar daca ai nevoie de un sfat (eh, nu prea multe ca nu sunt milionar in timp!), ma poti contacta.

      toate cele bune si succes in evolutie!
      t. socaciu

      • Salut Tiberiu,

        Îți mulțumesc pentru indicații și bunăvoință. La aceleași concluzii am ajuns și eu, în cele din urmă, vis-a-vis de informații, moment în care, sătul de dezinformare, contradicții și manipulare, am început un îndelungat și laborios proces de conștientizare, evaluare și criticare a credințelor, prejudecăților și informațiilor pe care îmi bazez deciziile și acțiunile de zi cu zi. Acum știu că nu știu nimic și nu mai pun botul la tot ce îmi sare în cale, fără o cercetare anterioară amănunțită, din multiple perspective. O mai dau în bară din când în când, ca tot omul, dar acum pagubele sunt minime. Încet și cu grijă, lucrez la un fel de reconstrucție a conștiinței și a modului de raportare la propriul sine și la lumea înconjurătoare.

        Multă vreme mi-am dorit un maestru, un om care să mă ajute și să mă îndrume, să îmi arate ce și cum să fac. Îmi doream să fiu bou, să mi se spună ce și cum să execu. Credeam că asta era cea mai bună cale, acolo unde eu sufeream fiindcă nu puteam vedea calea. Am căutat maeștri în toate zările, dar niciunul nu îmi oferea ceea ce aveam nevoie cu adevărat. Mi-au trebuit ani de zile până să accept și să recunosc în mine puterea de a-mi decide propria viață.

        Acestea fiind spuse, prețuiesc întotdeauna sfaturile celor mai învățați decât mine. Pe site-ul tău nu am găsit niciun formular de contact. Trimite-mi, dacă binevoiești, un e-mail pe adresa: [email protected].

        Toate cele bune,
        Andrei

    • chiar ma gandeam ca ar fi interesant de citit si o opinie a unui elev, copil…a cuiva care, ca varsta si implicare, e mai aproape de subiectul articolului;

      oameni care gandesc ca domnul profesor sunt mai multi decat s-ar crede si numarul lor creste zi de zi – si vorbesc de tara noastra, adica

      intelectul fara compasiune, constiinta este zero barat;

      iar excelenta vine doar din ceea ce faci cu placere, din interior – versus ceea ce se face din ambitie, spirit de competitie si pt glorie sau alte validari exterioare

      iar excelenta nu se aplica doar in maretii supreme in viata, ci in orice amanunt si detaliu al vietii de zi cu zi, cand esti implicat 100% in ceea ce faci

      asta este ideea de baza a unei educatii s/saui scoli libere

      iar acum, nu stiu cine ar mai putea ramane analfabet, cu toate mijloacele de informare existente si accesibile – si baciul de la stana are mobil si net, daca vrea si il poate folosi, stiu eu, sa afle vremea sau alte informatii necesare meseriei lui – este doar un exemplu simplu in sprijinul ideii mele cu analfabetismul

      eu am un baiat de 11 ani si cred in dezvoltarea libera si individuala a potentialului si aptitudinilor
      fiului meu – iar scoala publica nu a realizat nimic din asta, pana acum, ci dimpotriva

      tot ceea ce a facut in afara scolii si a gradinitei sunt lucrurile care i-au placut si le-a facut / aprofundat cu placere

      la 5 ani ii citeam romanul ‘fram, ursul polar’ – romanul, nu o varianta prescurtata pentru copii – si nu avea imagini cartea :)

      doi ani de zile a facut pictura pe sticla, nu cu un profesor, ci cu artistul, la muzeul taranului, sa nu credeti ca are vreo guvernanata sau ceva :)

      muzeul de arta are programe extraodinare pt copii, si cel geologic la fel

      cartoon network – art attack, a auzit cineva??? de regula lumea infiereaza televizorul sau calculatorul, cand de fapt, masura si un pic de filtru este esenta

      am 45 de ani si va spun sincer, cei care acuma tot ii dau cu cititul sau nu stiu ce, nu citeau nici ei, in copilarie…stiu sigur – mie mi-a placut, pus si simplu, sa citesc, insa mai mult de jumatate din colegii mei de clasa, ca era generala sau liceu, nu puneau mana pe o carte sau ceva, iar acum ii tot dau cu ‘pe vremea mea, bla, bla’ – pe vremea mea nu se citea mai mult ca acum

      este greu sa porti macar un dialog constructiv, cel putin, in care fiecare sa-si expuna o idee, o parere, doar ca impartasire, nu ca impunere, pentru ca oamenii mai au mult pana sa invete sa comunice cu adevarat functional, constructiv, nu polemica degeneranta in agresivitate si intoleranta…

      cauzele??? in afara ca nu m-a iubit mama :), este ceea ce copiii vad si se intampla in jur si ceea ce devin, la randul lor

      este usor sa trimitem pe net perlele de la bac, sa radem si sa aratam cu degetul

      sunt copiii unicii responsabili???? sau si dascalii, parintii, ceilalti din jurul si viata lor, tot ce ii inconjoara ii modeleaza si reprezinta factori;

      sistemul ii ingradeste si pe dascali, nu doar pe copii, din pacate

      parintii sunt daulati de munca si alergatul dupa resursele necesare – au ei chef sa faca teme cand ajung acasa zapaciti de o zi de nebunie???

      nu, dar au chef meditatorii, cu o galagie de bani, desigur…si ‘lantul iubirii’ continua si nu se mai rupe nicicand :))))))

      din pacate….sau din fericire

      pentru ca, in felul acesta, te poti mobiliza sa gandesti, sa constientizezi, sa vezi cauze si sa gasesti resursele pentru schimbare

      in orice este un dar, pana la urma…dar ca si cadou, imbogatire, nu ca dar/insa :)

      eu am ales varianta unschooling pentru fiul meu, ca unica optiune vizavi de scoala publica si alte scoli existente la noi – mult prea putine si greu accesibile, dealtfel

      cred in asta si voi merge inainte. afara exista scoli libere, scoala lui shetinin e una din ele; si e pazita de cazaci pentru ca fondatorul ei, shetinin, era cat pe ce sa fie ucis de cateva ori…de catre cine, oare?…

  42. Stimate Domnule Capraru,

    M-am bucurat sa regasesc in articolul Dumneavoastra idei asemanatoare cu cele prezentate atat de elocvent in lucrarile lui Alphie Kohn, in special „Punished by Rewards” (http://books.google.nl/books?id=-fFsZWg-JfAC&printsec=frontcover&dq=punished+by+rewards&source=bl&ots=_WJkv5xK05&sig=baSeT9D1D3P86Wusz5HImPvZxQQ&hl=nl&sa=X&ei=Iu8SUNKhIdOr0AW1tYH4Dg&ved=0CDoQ6AEwAA#v=onepage&q=punished%20by%20rewards&f=false). Ma gandesc ca v-ar putea placea aceasta carte, daca nu ati citit-o deja.

    • Mulțumesc pt link Silvia,
      Citisem niște articole ale lui Alfie Kohn, nu această carte. În carte el critică, argumentat, doar behaviourismul.
      Pentru cei care vor să vadă/ video deci/ și să înțeleagă cum funcționează teoriile învățării în clasă le recomand http://www.apaedu.eu , Training Kit, Module 0, The Science of Learning, unde au ocazia să mă și vadă!

  43. Nu ca as fi mare fan al sistemului de invatamant romanesc, dar nu sunt de acord cu negarea examenelor si camerelor de luat vederi pe motivul stresarii inutile a copiilor. Viata este dura, piata muncii este competitiva, iar tanarul care a terminat liceul sau facultatea va avea parte de nenumarate „examene” mult mai grele, de la interviurile pentru angajare pana la situatiile complexe de rezolvat la serviciu. Examenele de la scoala au rolul sa-i obisnuiasca pe copii sa-si stapaneasca emotiile si sa dea tot ce au mai bun in situatii dificile. Pentru ca asta ii asteapta tot restul vietii.

  44. Copii au nevoie de disciplina si educatie! Punct!
    Altfel or sa ajunga niste cocalari idioti care or sa consume resursele de pomana. Pe vremea comunistilor se facea educatie, copii stiau de frica profesorilor si ajungeau cetateni de nadejde ai tarii – acum ies din scoala niste imbecili agresivi.
    Ia spune tu? Cum crezi ca ar ajunge Romania daca nu s-ar mai duce copii la scoala? Uita-te in tarile africane sa vezi !

    • Memeito,
      Bănuiesc că ai fost profesoară de istorie/ eventual romînă, la gimnaziu, iar tatăl tău, sau vreun unchi, a fost cadru militar sau a lucrat în miliție. Răspune-mi, dacă greșesc.

      În rest, de acord. Copiii au nevoie de disciplină,Virgulă! de o disciplină internă -autocontrol- care, dacă e lăsat liber într-un mediu special pregătit, apare spontan, nu de una impusă din afară, și de educație – ca ajutor dat vieții – nu ca mijloc de a pregăti copiii ca resursă pentru alții. Punct!

      • De unde disciplina interna la niste copii? Ei nu sunt capabili de asa ceva, e vital ca in prima perioada a vietii sa li se zica si sa li se arate tot ce trebuie sa faca. Pe vremea mea se facea educatie in scoli, nu gluma ! Copii stiau de frica profesorilor, erau multi derbedei si pe atunci care nu voiau sa invete sau se tineau de prostii si care numai cu bataia puteau fi disciplinati. Insa profesorii erau respectati iar educatia era sfanta! Acum e jale ce se intampla in scolile romanesti! Jale! Profesorii au ajuns sa fie scuipati si batuti de elevi, toata generatia de azi e formata numai din derbedei, pitipoance, cocalari care nu au absolut nimic in cap, nici un tel in viata, nimic dupa care sa se ghideze.

        • asa gandea si Hitler , Stalin, Pol Pot ( Ceausescu era mic fata de ce e in mintea unora pe langa care treci pe strada, care se mai cheama si profesori uneori…) si lista poate continua din pacate, pt ca pana nu vom fi suficient de responsabili emotional vor tot aparea unii care sa zica altora ce si cum sa faca , si ca daca nu o fac o sa ii „disciplineze” pt ca ei stiu mai bine cum tre sa fie. Hitler si Stalin credeau ca fac bine, ca stiu ei mai bine ca ….! cei care isi bat familia o fac pt binele lor! Va rog nu uitati asta!!! Mie imi vine sa plang cand va aud !

      • O carte extraordinara care explica minunat de ce doar autodisciplina este benefica si de dorit este „A good enough parent” a lui Bruno Bettelheim.

  45. Domnule Marcel Capraru va multumesc pentru ca sustineti si luptati pentru salvarea copilului de sub dominatia adultului! Este nevoie intr-adevar de acea noua revolutie, ultima non-violenta! Va marturisesc cu bucurie ca sunt si eu o sustinatoare si o luptatoare a acestei cauze nobile de eliberare a drepturilor copilului de a exista si a se exprima liber in lumea in care a venit! Cred ca in fond relatia dintre adult si copil este bazata pe un conflict general. Aceasta necesita o schimbare in viziunea adultilor despre copil.Este nevoie de o cunoastere si intelegere a copilului, este nevoie de respect cu alte cuvinte.

    Asa cum spunea Maria Montessori adevarata autoritate depinde doar de acest “ajutor dat vietii” pe care copilul o construieste. Respectul este acest ajutor pe care parintii si adultii din scoli il vor fi dat copilului. Copilul este cel care creeaza adultul, “caracterul si personalitatea sunt propria creatie a copilului”.

    Exista scoli Montessori in Bucuresti, doar doua la numar si acestea “abia se tin pe picioare”, insa lucrurile nu merg asa cum ar trebui nici acolo, pentru ca in fond oricat de multe cunostinte si idei noi ai afla nu este suficient ca si pedagog care ai in grija un suflet si o viata in formare. Este nevoie de o schimbare in mentalitate si de o instruire a caracterului, ori in mentalitatea romanilor cu prejudecati adanc inradacinate in gene este extrem de greu sa se schimbe ceva!

    Pe de alta parte scolile Montessori atat de putine sunt extrem de scumpe, se tin pe bani grei, ceea ce nu mi se pare normal. Cred ca orice copil de pe lumea asta are nevoie, are dreptul la o educatie de tip Montessori! Aceasta este o dorinta de-a mea, mi-ar placea sa vad intr-o buna zi cum sistemul educational va include in “programa” acest “nou” tip Montessori.

    Sunt de parere ca cel mai bun exemplu de parinte si educator (sunt mama a doi copii mici) este Dumnezeu insusi! “Totul imi este ingaduit dar nu toate imi sunt de folos…” aceasta vorbeste despre libertate….despre intelesul adanc al libertatii pe care copilul il poarta in suflet inca de la nastere; aici se vede mediul pregatit de Dumnezeu: Pamantul cu tot ce cuprinde, soarele, hrana….dintre toate acestea omul va trebui sa aleaga ceea ce crede el ca este bun; el, omul are dreptul sa aleaga! Asa este si cu educatia; nimic nu ar trebui impus, obstructionat, pedepsit, recompensat…

    Adultul va pregati mediul acesta, este sarcina lui! Copilul se va misca liber in acest mediu pregatit si va alege singur ceea ce crede ca e bine sa aleaga pentru sinele sau aflat in evolutie! Aceasta este sarcina adultului. Cand adultii vor fi inteles acest lucru atunci va fi vorba de o schimbare in relatia lor cu copilul, iar copilul va fi eliberat de povara prejudecatilor adultilor si multe se vor schimba in evolutia omului si a societatii…

    In ceea ce priveste cerbul liber si responsabil si boul inhamat la stapan, cred ca atat cerbul cat si boul coexista in evolutia omului si a societatii in general. Fiecare isi are rolul sau prestabilit in viata. Depinde doar de ceea ce ALEGI. E o chestiune de alegere… sa fii bou sau sa fii cerb?!…

    PS: Eu am traducerea cartii “Mintea absorbanta”. Putem spera ca mai urmeaza si alte carti ale Mariei Montessori spre a fi traduse de dvs?
    Multumesc.

  46. domnule profesor, un articol destul de… curajos. nu va cunosc, dar cred ca sunteti in prag de pensionare sau tocmai ati iesit din sistem. gresesc?

    asteptam si celelalte materiale, cele cu „propuneri” si cu „sugestii”. spor la scris!

    t.s.

  47. De-acord cu dumneavoastră domnule Căpraru, cam cu tot ce-aţi spus, însă:

    1) Nu există rău sau bine ci doar ceea ce poţi sau nu poţi să faci.

    2) Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

    În momentul în care începi să realizezi lucrurile pe care le-aţi descris, ai tendinţa să te revolţi, mai apoi însă îţi dai seama că lucruile sunt aşa cum sunt şi în momentul de faţă nu pot fi altfel..

    Probabil că atât boii cât şi cerbii îşi au rostul lor în lumea asta, deocamdată..

    Este foarte important să nu forţăm lucrurile, pentru că şi societatea omenească este în fond un copil, care învaţă de unul singur, cu paşi mici, ce funcţionează şi ce nu…

  48. Pana acum era nevoie de boi, ca gradina zoo putea si dorea sa ii hraneasca pe toti. Odata cu paralizia sistemului actual, va fi nevoie de supravietuitori. Care sa stie sa isi gaseasca singuri hrana. Unii isi vor regasi instinctele de supravietuire, dar majoritatea vor fi simple victime. Invingatorii vor fi cei care sunt capabili sa se asocieze, sa formeze comunitati viabile, sa atinga un nivel de constiinta sociala superior, de cooperare si asociere reciproc profitabila. Restul… la abator. Nu mai exista cale de intoarcere. Gradina zoo e in faliment, mascat, acoperit, dar inevitabil.

  49. Iată ce scriam acum două săptămâni în acest articol (un răspuns pt cea care semneaza Memeito, dar postat pt toti):

    „S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! În loc să oprim moara și să ne întrebăm, ce măcinăm noi aici? trecem totul la fapt divers într-un articol de ziar sau o emisiune TV.”

    Și iată o mostră a educației pe care o susții tu, in link-ul de mai jos:

    „Copii stiau de frica profesorilor, erau multi derbedei si pe atunci care nu voiau sa invete sau se tineau de prostii si care numai cu bataia puteau fi disciplinati. Insa profesorii erau respectati iar educatia era sfanta!”

    http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/33823

    Ceea ce era de demonstrat. ce inseamnă un profesor respectat de frica bătăii! Succesul unui asemenea profesor e anihilarea unei personalități.

  50. Faptul ca sistemul educational are probleme mari de organizare este de necontestat, insa a filosofa pe marginea faptului ca educatia obligatorie indobitoceste si incorseteaza indivizii intelectual este mult prea indraznet daca nu chiar profund inutil si fals. Invatamantul obligatoriu ofera un minim de cultura si cunostinte tuturor, lasand la latitudinea fiecaruia sa se dezvolte individual in paralel. Iar pe acest palier, nu este suficienta o viata de om pentru a parcurge cat ni se ofera GRATUIT de acest sistem blamat. Si totusi, cati dintre noi aleg sa o faca? Si sa nu uitam: in ciuda invatamantului obligatoriu, avem o rata ingrijoratoare de copii care nu au trecut pragul scolii. Inchipuiti-va ce s-ar intampla daca ar fi fost facultativ.

    • Faceti o paralela. Imaginati-va ca iese o lege care sa ii oblige la hranirea bazica obligatorie pe toti copiii. Toti vor fi alimentati „stiintific” la cantine oferite de stat, pe baza unor planuri facute de „experti” si toti vor avea parte de aceeasi alimentatie, indiferent de gusturile, alergiile, problemele gastrice, sau asimilarea individuala a nutrientilor – ca doar toti trebuie sa aiba „egalitate de sanse in privinta alimentatiei corecte”!
      Reusiti sa va imaginati si rezultatul unui asemenea experiment care pare scos mai degraba dintr-un fel de cosmar nazist?
      Ei bine, asta se intampla acum in scoli, si nu e valabil argumentul ca educatia trebuie sa fie „obligatorie”, e ca si cum mi s-ar spune ca alimentatia trebuie sa fie „obligatorie” si pe baza acestui principiu am fi efectiv obligati sa consumam toti acelasi fel de mancare. Multi s-ar imbolnavi, altora le-ar piere cheful de a manca, altii s-ar sinucide decat sa vada ca trebuie sa manance ceva care lor le pare scarbos…
      Ambele reprezinta acelasi lucru, unul la nivel fizic, altul la nivel mintal.
      Nu exista educatie de masa, exista educatie individuala. Atata timp cat scolile si sistemul nu va oferi o educatie adevarata, nu un surogat care ascunde alte intentii (cum e acum), ne vom balaci in dezastrul in care ne aflam acum.

      • Nu, nu putem face o paralela de felul asta, decat daca acoperim situatiile exact, nu le distorsionam ca sa ne serveasca argumentul.

        Acum stim de exemplu ca trebuie sa avem o alimentatie bazata pe un echilibru de macronutrienti – proteine, glucide si lipide – si o suma de vitamine si minerale. Ambalajul in care alegem sa le inghitim este diferit, dar ele sunt acolo. Aceste date sunt furnizate de niste experti si daca o persoana are o reactie adversa la una dintre ele este un caz medical care se trateaza ca o exceptie.

        Considerati invatamantul obligatoriu ca acest sistem de macronutrienti care trebuie sa existe.
        El nu te obliga sa „mananci” matematica sau fizica sau romana, dar iti recomanda un minim (nota 5) ca sa poti trece de el.

        Daca un copil nu poate obtine nota 5 in actualul sistem de invatamant, atunci pardon, e o exceptie nu o problema generala. Daca va este teama de indobitocire, este pentru ca dumneavoastra considerati ca este necesar ca toti elevii sa ia nota 10 ceea ce nu este cazul.

        Nota 5 la toate materiile (in conditiile in care este acordata corect, nu „de mila” sau „cu spaga”) asigura o deschidere rezonabila a copilului spre celelalte nivele de educatie si, in cele din urma, spre locul lui in viata.

        Ceea ce ar trebui orice parinte sa stie (bine, si fiecare dascal dar la dascalime este o competenta profesionala care nu e obligatorie, la parinti este o competenta „umana”) este ca cea mai importanta invatatura pe care trebuie sa o primeasca un copil in scoala nu sunt cunostiintele (care pot fi folositoare, dar pot fi si invechite, contrazise sau chiar periculoase) – ci „metoda”.

        Daca iesi din liceu cu abilitatea de a aborda o varietate de domenii care nu sunt asociate, la nivel de nota 5 si cateva domenii care ii plac (predate sau nu la scoala) la nivel de nota 8-10 atunci eu consider ca este un om complet.

        Adunam la asta si faptul ca sistemul de invatamant asa cum e el acum pregateste, formal, viitorul adult si pentru societatea in care va trai, care e organizata pe aceleasi principii sociale pe care se bazeaza si invatamantul obligatoriu – competitie cu ceilalti, lipsa de interes fata de individ, violenta (verbala si fizica) din partea semenilor si autoritatii , etc. Daca reusesti sa navighezi cu succes 12-15 ani prin el (nu numaram eventuala facultate), te poti considera pregatit.

        Daca nu ai inteles mesajul transmis intens timp de 12-15 ani pe toate canalele si, mai important, daca parintii tai nu l-au inteles si nu au reusit asadar sa ti-l explice, atunci probabil ca postezi la comentariile unui articol tip reclama la viitoarea scoala montessori a d-nului profesor, pe contributors.

  51. foarte frumos articolul, cu o singura precizare : cerbii sunt „asistati” cu paie si sare iarna, ca altfel nu ar mai supravietui (sunt asadar niste „boi ” liberi) dar mi-a placut comparatia

  52. Buna seara,

    Va las un comentariu legat de cele spuse in articol.
    Apreciez documentarea articolului si scriitura frumoasa; simpatica istoria facut invatamantului public.

    Nu am in spate experienta dlui Capraru, fapt care aduce dezavatnaje, cat si avantaje. Am in spate experienta personala din care pot impartasi.
    Am avut norocul de a intalni pedagogi frumosi, care au stiut cum sa educe atat mintea, cat si spiritul, sa ne ofere perspectiva de ansamblu sis a ne ghideze comportamental. Am intalnit si oameni de la care am avut putine de invatat.
    Am avut materii fascinante si materii din care nu ma stimulau foarte mult.

    Inteleg teza sustinuta si directia spre care se indreapta; nu doresc sa contravin ei, ci doar sa adaug pe masa de discutie cateva puncte, dupa cum urmeaza:
    • Invatamantul obligatoriu a adus un mare plus numit alfabetizare, care se presupune ca oamenii au avut acces la o noua baza de informatii.
    • Un sistem de invatamant, oricum ar fi el, este in perspectiva mea un cumul intre scoala, familie si comunitate. Pentru mine resposabilitatea este impartita, si nu pasata unui singur actor.
    • Ati vorbit despre sisteme de notare, examene standard, grile tip, despre disciplina si un mod impus de a privi lucrurile; mai exact despre cum acestea ajung sa afecteze negativ un copil, chiar pana in pragul sinuciderii.
    Nu am vazut statistica in acest sens, dar m-ar interesa si mai ales studiile facute care indica relatia directa intre asteptarile scolare si numarul sinuciderilor. In cazul in care sunt publice va rog postati un link sau un fisier.
    Constientizez ca oamenii sunt diferiti, ca exista un profil mai sensibil si un profil mai puternic si ca sistemul de educatie in modul ideal se adapteaza dupa personalitatea fiecaruia.
    Insa il vad ca un process reciproc, in care ambele parti fac un efort.
    Pana la urma pe parcursul unei vieti dam diverse examene, ne confruntam cu diverse probleme.
    Putem vorbi despre exemple concrete cum ar fi (aleg fara o logica anume): testul Cambridge care presupune pe langa cunostintele de limba engleza si intelegerea unui sistem de testare/punctare, un eseu/un proiect trimis pentru inscrierea la o universitate, faptul ca te-ai certat cu cineva, faptul ca ai fost respins la un concurs.
    Maniera in care un om gestioneaza situatiile dificile ii formeaza in timp, alaturi de alti factori, caracterul.
    Ii traseaza niste puncte forte si niste puncte slabe.
    Prin prisma personala nu vad societatea noastra evoluand in acelasi sens cu cea asiatica de ex in care performanta are un rol crucial, iar esecul este tratat dramatic. Poate nu am datele care sa-mi arate aceasta imagine.
    • Nu-mi amintesc personal sa fi avut un stres insuportabil cu privire la BAC, la examenul de intrare la liceu, nici macar la facultate.
    Colegii mei nu au facut o tragedie din faptul ca nu au intrat din prima, au perseverat si au incercat din nou.
    • Eu mi-as dori ca un copil sa invete ce este disciplina, sa-si educe rabdarea, bineinteles alaturi de celelalti bucati de puzzle al personalitatii sale.
    Pana la urma si curriculum standard este inteles diferit de oameni diferiti, pentru ca fiecare isi aplica propriul filtru.
    • Am experienta personala a parintilor mei care au avut un rol esential – mi-au setat cateva directii principale, prin care eu sa-mi pot alege din scoala ceea ce imi place, ceea ce imi doresc.
    Mi-au spus ca e mai important ceea ce stiu si nu notele pe care le primesc.
    SI nu s-au panicat de nici un fel atunci cand in primii 4 ani eram singurul copil din clasa care nu lua un premiu pentru ca I se parea scoala plictisitoare.
    Mi-au dat dreptate cand era cazul si mi-au aratat ca greseam atunci ca intr-adevar saream calul.
    Mi-au spus ca de la fiecare om pot invata ceva, fie ca informatie, fie ca si comportament, mod de abordare.
    Ca daca nu este suficient pot cauta singura, ma pot implica, pot propune, pot veni cu sugestii si pot organiza eu lucrurile.
    Ca un examen e un examen si nu capat de tara, ca exista a doua sansa.
    In acelasi timp ca fiecare om este bun la ceva si daca vreau sa trec de anumite probe este necesar sa muncesc pentru asta – ei ma sprijina, mai mult de atat tine de mine sa ma pregatesc cum pot, inclusive mental.
    • Personal sistemul obligatoriu de invatamant in contextul descris mai sus mi-a oferit disciplina de care aveam nevoie pentru a ma integra in societate, pentru a nu mai fi atat de anti-sistem. Mi-a aratat ca intotdeauna exista reguli de urmat, create de altii sau de tine, mi-a subliniat capacitatea de selectie, mi-a conturat si mai bine maniera proprie de a fi si mi-a oferit libertatea sa fiu eu.
    • Stiu ca nu este perfect si intotdeauna exista loc de mai bine – pot detalia foarte precis ce anume ar fi fost de imbunatatit in cazul meu.
    Ideea pe care as vrea sa o subliniez este ca un sistem obligatoriu de invatamant nu presupune automat ceva negativ sau preponderant negativ.

    Multumesc si seara buna.

  53. extraordinar articolul.am fost profesor de istorie si sunt de acord cu dumneavoastra .copii trebuie invatati sa gandeasca singuri ,nu pe baza unei programe.m-am lasat de meserie tocmai pentru ca nu pot accepta acest sistem anacronic.

  54. credeti ca lasarea in libertate deplina a copilului duce la formarea de indivizi bine integrati in societate, utili, care-si respecta semenii si respecta regulile (obligatorii si naturale) de functionare a unei colectivitati? NU! tocmai ne-ati descris ce ar trebui facut pentru ca societatea sa devina o jungla in care doar cei tupeisti si fara scrupule sa reuseasca! o tanara scria, pe un forum, ca n-are de gand sa explice de ce jigneste pe toata lumea, fiindca ea n-a fost educata sub comunisti, deci se respecta si nu raspunde musai cand cineva o intreaba ceva! culmea e ca teoriile Dvs se aplica deja, din pacate, in scoli, si se poate observa aparitia unei generatii fara frica de lege, fara respect pentru semeni, fara consideratie pentru societate, distrugatoare de reguli si interdictii, convinsa ca are drepturi din nastere si nici o obligatie care sa-i conditioneze drepturile; fiecare om are o parte distructiva a personalitatii, stimate domn, care trebuie strivita in scoala; daca n-o facem, permitem aparitia de monstri, care ne vor lichida ca sa le fie lor mai bine sau, pur si simplu, pentru ca le face placere; boul ii este util omului, cerbul doar dupa ce incaseaza un glont.

  55. Hmm…
    Vorbiți de educatie, dar dv. însusi n-ați catadicsit să vă informati cât de covâșitoare, convingătoare și chiar copleșitoare sunt dovezile știintifice că Darwin avea dreptate.
    TOATE ramurile știintei converg spre aceeași concluzie, fără urmă de tăgadă, exceptând, bineînțeles, pentru cei ce nu doresc să știe din ignoranță, slăbiciune sau interes.(Take your pick!)
    Viața a evoluat pe această planetă de mai mult de 4 MILIARDE de ani. Ca specie, existăm de câteva sute de mii de ani.
    Lăsând însă la o parte lipsa dv. de informație, numită mai nou, în cercuri informate, analfabetism științific, nu vă poate lua nimeni ce-i al dumneavoastră: talentul indiscutabil de a captiva audiența presărându-vă disertația cu elemente de polemică, apel la dureri înăbușite și, evident, metafore și comparații sugestive, deși nu originale.

    Întrebarea rămâne. Care-i soluția?

    Suntem transformați în nație de oi, nu de boi, de religia băgată pe gât copiilor îndoctrinați cu forța în școli publice, victime ale unui pact între guvernului nostru pângărit și șarlatanii de clerici. Copiilor li se inocullează frica de un Bau-Bau imaginar în locul unui spirit încrezător și independent. Ne mai mirăm?

    În ziua de azi daca nu vrei să inveți nimeni nu te poate obliga.
    Daca însă vrei, nimeni nu te poate opri!!!
    Există atât de multă informație valoroasă online încît școlile vor deveni inutile în sistemul actual de functionare. Maxim 10 ani mai rezistă. Copiii se vor răscula.

    Oh, well …

    Friedrich Nietzsche: „Faith” means not wanting to know what is true.
    Jesse Ventura: Religion is a crutch for the weak minded.
    Carl Sagan: Life is but a momentary glimpse of the wonder of the astonishing universe, and it is sad to see so many dreaming it away on spiritual fantasy.
    Bryan Emmanuel Gutierrez: God should be executed for crimes against humanity.
    Richard Dawkins: We are all atheists about most of the gods that societies have ever believed in. Some of us just go one god further.
    Sigmund Freud „When a man is freed of religion, he has a better chance to live a normal and wholesome life.”
    Stendhal All religions are founded on the fear of the many and the cleverness of the few.
    H. L. Mencken: Religion is „so absurd that it comes close to imbecility.”
    Mimoun Raddahi: Religion is a limitation on your freedom.
    Lucius Annaeus Seneca: „Religion is regarded by the common people as true, by the wise as false, and by rulers as useful.”
    Issac Asimov: Properly read, the Bible is the most potent force for atheism ever conceived

    The less you think the more you beieve.
    Don’t pray in my school, and I won’t think in your church.
    If God exists, I hope he has a good excuse.
    You keep believing, I’ll keep evolving.

    MIHAI EMINESCU:
    Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
    Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
    Cel ce în astă lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

    *********
    Să ne învățăm copiii să fie curioși despre viață, univers, moralitate, autoritate, creativitate, adevăr!
    S ă m â n ț a c u r i o z i t ă ț i i e s t e c h e i a !!!

  56. Desi interesanta discutia si comentariile, acum dupa ce s-a expus o problema ar trebui cautate si expuse solutii, alternative. Nu mi se pare corect sa te ascunzi in spatele unor argumente ca pentru solutii trebuie carti. Chiar daca trebuie e bine sa se inceapa macar un plan, sa existe idei si pana va fi gata cartea sa se porneasca intr-o directie.
    Eu ca parinte de copil de 7 ani care merge acum la scoala privesc cu neputinta cum toti cretinii se cearta pe lucruri neesentiale pentru invatamant si cum an de an fiecare generatie este sacrificata in numele unei „dreptati” pe care crede ca o are guvernantul.
    Dar pana la urma traim in o societate – asa cum e ea – si pana la urma poate rolul scolii ar fi sa ajute individul ce termina o scoala sa se integreze in acea societate. Din moment ce societatea se schimba, e clar ca si scoala (invatamantul) trebuie sa se schimbe, iar schimbarea trebuie acceptata in primul rand; dar e greu sa accepti ceva daca nu ai solutii (sau macar idei) despre ce sa faci mai departe si uite asa se poate ajunge la un cerc vicios in care toti stiu sa arate problemele, dar putini produc si solutii.
    In concluzie, eu cred ca ar trebui expuse idei, cautate solutii si sa se inceapa odata sa se aplice, pentru ca s-a stat destul (poate prea mult) cautand probleme si prea putin facand ceva practic.

    • Solutii exista deja: vedeti sistemul de invatamant din Finlanda. Doar ca pe multi dintre cei care ne guverneaza nu ii intereseaza sa aiba concetateni inteligenti, ci supusi idioti. Si scoala e fabrica in care se produc majoritatea supusilor idioti.

  57. Nu am vrut initial sa las un comentariu. Dar….iata:

    OK Am dat de pamant, i-am facut carpa de rufe pe J. Piaget et Co. Totul pentru a zice ca se poate mai bine, in libertate, fiecare sa gandeasca liber, cand vrea, la o problema, pozie, cantec etc. Asta ar fi calea catre dezvoltarea multilaterala a spiritului uman. Tziganii (si atatea alte triburi n Africa Bazilia etc) au aceasta optiune, se pare ca ei au gasit drumul educatiei neingradite, datatoare de genii si spirite universale.
    Ar fi bine sa fie bine si pacea sa fie in intreaga lume. (asa cum zic atatea concurente la miss univers) dar , imi prezint scuze dinainte pentru ironie, ati fi dat de pamant cu Freud, Young s.a.daca ati fi avut deasupra capului rapirea sabinelor?
    PS. Altceva am inteles din articol. Educatia sa se faca pentru „stapani” si „sclavi” diferentiat. Boul sa ramana bou daca vrea, dar in principiu sa nu emita pretentii la conducere si/sau decizii. Optiunea a fost a lui. Aceasta concluzie , amara cum este, mi se pare foarte realista.

  58. Articolul este construit pe un fundament greşit. Dvs porniţi de la presupunerea că oamenii au în sânge dorinţa de a învăţa şi de a fi educaţi. Nu este cazul. În absenţa unui sistem obligatoriu de învăţământ, societatea se va îndobitoci. Bine, e adevărat că asta se va petrece oricum, doar că învăţământul obligatoriu mai întârzie un pic procesul.

    • D-le Șerban, pe d-ta te-a obligat cineva să înveți să vorbești, te-a obligat cineva să înveți să mergi? Învățarea este o caracteristică naturală, înăscută, și asta nu e o presupunere, e un fapt.

      Românul are marele talent de ” a da cu presupusul”. Eu nu fac asta, vă asigur că în spatele fiecărei afirmații stau sute de studii. mulțumesc!

  59. Felicitari, domnule Capraru, nu credeam ca mai exista oameni care gandesc asa, in Romania, sincer.
    Inca o data, felicitari si va multumesc, voi face tot ce pot sa diseminez acest articol!
    Mult succes la Padova, minunat loc!
    Walter Dionisie

  60. Domnule Capraru,

    Invatamantul Montessori pe care il promovati este o catastrofa, un esec rasunator, ci consecinte grave asupra educatiei copiilor. In Suedia exista astfel de scoli private Montessori, iar productia lor este copilul tampit, totalmente libertin si de nestapanit, incapabil de a adopta un comportament social adecvat, incapabil de a se concentra la o treaba, incapabil de a sta intr-o atmosfera solemna. Copiii sunt lasati sa planga cat vor, sa se joace cat vor, nu sunt invatati sa foloseasca elementarele cuvinte „multumesc” si „iarta-ma”.

    Gabriel Alexe
    Stockholm

    • D-le Alexe,
      Montessori nu e un brand, din pacate. Oricine isi poate numi scoala Montessori. Ceea ce ati vazut dvs. in Suedia nu e Montessori, e o inselaciune. Esential intr-o scoala Montessori autentica este capacitatea de concentrare. Daca, dupa maximum de 3 luni de frecventare a unei gradinite Montessori, copilul nu e capabil de concentrare sa stiti ca e vorba de o excrocherie, nu de o scoala Montessori.

  61. 1. Cred ca e pacat ca n-ati mai incercat sa pictati de cand erati copil. Puteti sa incercati acum, nu e timpul trecut niciodata.

    2. Va banuiesc totusi de niste interese meschine, deoarece comparatiile dintre boi, cerbi, comunism, Becali ma duc cu gandul la o manipulare pe baza fricilor romanilor si in niciun caz la o analiza serioasa.

  62. Ma amuza sa vad ca si altii au parte de discutia „pai pa’ vremea lu’ Ceausescu…” atunci cand merg cu trenul. Credeam ca e doar un blestem asupra mea, de imi e dat sa o ascult de fiecare data cand calatoresc cu CFR (si uneori si in autocare!).

  63. Din turnul meu de fildeș…
    Posted on March 2, 2013 by pozitive
    Micile mele “bâzîeli”, postate prin varii bloguri, neclare, alambricate, amatoricești, au primit, în sfârșit, o “apoteotică” clarificare, de la, cum era și normal, un specialist în domeniu. În timp ce eu, hălăduiam în spații vaste, încercând a structura o revoluție, fără precedent, în istoria nației omenești, atât de vastă, majoră, decisivă încât, majoritatea o receptează doar tactil, unii o intuiesc iar alții, mai pragmatici, și-o însușesc, D-l Marcel Căpraru, cu avantajul unei lupe profesionale, bine lustruite, reușește a ilumina vârful aisbergului, înspre o studiere mai lesnicioasă. Dezvoltarea asimptotică a mijloacelor de comunicare, susținută și impulsionată de, la rândul ei, o explozivă, aproape irațională, augmentare informatică, bulversează structuri rigide, “verificate”, rodate în conștiința publică, axiome ce nu se lasă a fi demonstrate deși au rezolvări, banal de simple. Colapsul societății capitaliste, așa cum scriam și mai demult, la care ” noi în anul 2000″, suntem cu stupoare martori, este expresia, evidentă a acestei schimbări, categorice, definitive și cataclismice prin care trece societatea omenească. Acum și mai pregnat ca în urmă cu peste 100 de ani când o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI( cum bine sublinia D-l Căpraru), acest adevăr își potențează valoarea.

    Cum, fiind bine știut : revoluțiile își devorează copii, este interesant, dintr-un turn de fildeș cu perspectivă , lejer, axiologic, a vedea cum cantitatea se va transforma într-o nouă calitate.

    Orișicum, mă Ioane și tu, fa Mărie…e groasă, bre!!!!

    • Mulțumesc, mihail.
      Dacă te interesează, click pe numele meu de sub titlu și vezi continuările la articol, mai ales cel mai recent, cel de ieri, și spune-mi opinia ta.

  64. Eu nu sunt de acord cu articolul. Poate pentru ca trateaza „scoala” in general si nu probleme punctuale.

    Unele puncte cu care sunt in dezacord total: ca scoala e la fel ca inchisoarea pentru adulti si ca scoala face din copii niste indivizi obedienti fara discernamant. Dati-mi voie sa va contrazic. Scoala are o multime de probleme, la fel programa de invatamant, profesorii, nimic nu e perfect. Scopul scolii de a face executanti in job-urile contemporane se realizeaza sau nu, criteriile care se aplica tuturor copiilor e bun sau nu.

    Dar nu se poate compara cu inchisoarea si nici nu se poate spune ca toti cei care au facut scoala sunt boi dependenti de vreun sistem si incapabili sa judece singuri. Eu cred ca ce spuneti despre asta se aplica elevilor mediocri, care se plictisesc rau ca trebuie sa afle ce nu pare sa aiba o utilitate imediata. Altii, foarte multi de altfel in cifre absolute, sunt curiosi si abia asteapta sa mearga la scoala ca sa invete lucruri noi si sa experimenteze lucruri noi.

  65. Cred ca intregul articol este o constructie sofista (bine alcatuita) si fara nici o valoare practica.
    Articolul prezinta scola obligatorie drept generatoare a conditiei de „bou”. Inaintea scolii obligatorii numarul boilor (si folosesc acceptia autorului) era mult mai mare, pentru ca nici un boulean (ori vitel) nu benficia de sansa unui minim de educatie, fie ea prusaca sau romaneasca. Practic oamenii erau si boi (dependenti) si analfabeti, ceea ce nu facea decat sa implineasca si mai mult conditia bovina.
    Ce ne ramane, scoala in familie (cu guvernanta englezoiaca) sau scoli Montessori (din nou accesibile unei minoritati instarite)?
    Nu cumva si in aceste sisteme parintii dicteaza ce fel de educatie vor avea copiii?
    Sau sa-l intrebam pe un copil de 6 ani ce fel de educatie ar trebui sa urmeze?

  66. Domnule Capraru, nu ati precizat o gramada de lucruri importante in articolul dumneavoastra, dar am sa va atrag atentia asupra a numai doua aspecte.
    Unu: sugerati cumva ca parintii sa isi educe copii acasa si la nivel de facultate? Sugerati cumva ca sunt pe lumea asta parinti suficient de inteligenti (si care isi permit sa stea acasa si sa nu mearga la lucru) sa isi poata educa copii pana la nivelul clasei a XII-a? Eu cred ca marea majoritate a parintilor din Romania nu sunt in stare, intelectual vorbind, sa isi educe copii nici macar pana la nivelul clasei a IV-a, ce sa mai vorbim mai sus de atata, si discutam aici de cel putin 80% din populatia Romaniei… Deci banuiesc ca va referiti aici, in acest articol, numai la anii de gradinita, si nu la ceea ce se intelege prin scoala (clasele I – XII si facultate). Este o precizare importanta, si cu asta ar fi trebuit sa incepeti articolul dumneavoastra, precizand exact la ce tip de scoala va referiti.
    Doi: dumneavoastra doriti sa ajungeti la adevar sau sunteti doar un partizan care isi expune agenda proprie? Intreb asta pentru ca orice lucru pe lumea asta are avantaje si dezavantaje, iar dumneavoastra v-ati dat peste cap sa subliniati dezavantajele scolii, dar nu ati suflat un cuvintzel despre avantajele ei. Un cercetator cinstit, care isi doreste sa gaseasca adevarul sau sa ii ajute pe altii sa vada adevarul, pune lista de dezavantaje langa lista de avantaje si ii lasa pe oameni sa decida singuri ce avantaj sau dezavantaj primeaza in cazul lor particular. Caci nu toti parintii au aceeasi educatie, acelasi buget, aceeasi familie, aceeasi varsta, in general nu toata lumea are aceleasi conditii economice, financiare, sociale, intelectuale si culturale care definesc o familie si o fac diferita de toate celelalte. Deci daca sunteti un cercetator cinstit, ati incalcat grav cea mai simpla premiza a unui articol onest, si ar trebui sa faceti o reparatie de urgentza. Daca sunteti doar un partizan al scolirii acasa si doriti sa distrugeti cu orice pretz scoala, atunci va spun sincer ca nu ma interesati nici cat negrul sub unghie, caci in acest caz nu sunteti decat un alt tip de extremist care doar se vrea interesant pentru restul lumii.

  67. In ciuda unei cantitati de greseli de ortografie si de exprimare inexplicabil de mare pentru cineva cu 54 de ani in cadrul sistemului de invatamant, si pe care vreau sa o pun exclusiv pe seama grabei entuziaste de a publica mai repede, vreau sa va felicit. Nu atat pentru informatiile oferite (superb prezentate) cat pentru puterea de a cuprinde din interior e perspectiva exterioara, si mai ales pentru curajul riscant de a explica si celorlalti niste realitati sociale neplacute dar faptice, ale unui sistem care – iata – NU a reusit sa va incovoaie definitiv.

    Cu niste ani in urma am descoperit, din curiozitate, din dorinta de a intelege lumea, aceleasi origini germanice ale sistemului de inrobire virtuala a populusului – cercetand insa nu prin prisma sistemului de educatie (generic) ci prin cea a sistemului de formare (in particular) de forta de munca – ma iertati – calificata. Pentru mine a fost, atunci – cum sper sa fie si pentru cititorii articolului de fata – o descoperire dezchizatoare de ochi si de minte. Ca un pasionat de etimologie, „predic” si eu de ani de zile evitarea constanta si constienta a „mediei” (prea inrudita semantic si etimologic cu mediocritatea) si a „normalitatii” (prea meschina deghizare a „normei”, a kilogramului de calitate) – si e racoritor sa regasesti acelasi discurs si la altii – iti reduce un pic din sentimentul usor apasator al nebuniei solitare. Va multumesc!

  68. Ma bucur sa citesc aceste concepte si in romaneste. Imi scolarizez copiii acasa (in SUA) si citesc despre asemenea concepte doar in engleza. Sa speram ca sunt multi intelectuali ca dumneavoastra in RO care sa aduca o lege care sa permita parintilor sa isi educe copiii, asa cum faceau aristocratii inainte de legea invatamantului fortat.

  69. Uhh…Traiasca stiintele exacte. Acolo treaba e clara. In rest, cu cat mai multa lume, cu atat vor fi mai nevalabile teoriile..

  70. cherie spunea…
    Perfect de acord daca pui problema asa, de educatie.
    . Sigur ca este superb sa fii rege, dar la oameni a fi rege inseamna a avea slujitori si a privi cu superioritate…
    In realitate boul nu priveste cu superioritate pentruca nu isi impune vointa, in rest este slujit … Uite ce privire are un taur care este si el slujit dar este slujit pentru ca isi impune vointa… Are alta „functionalitate” in societate…
    Si oamenii care ii slujesc pe boi si pe tauri sau chiar si pe cerbi la gradina zoologica sau ii vaneaza pe cerbii dianafara gradinii zoologice toti sunt aceeasta societate la care ma refer si te referi…
    Sa fii rege inseamna sa poti sa iti impui vointa, sa ai ceva de facut care sa te impuna in fata societatii… Asta nu alegi tu. Cu asta te alegi in functie de posibilitati si de „EDUCATIE”…..
    Chiar daca te-ai nascur rege in familie regala daca nu iti poti impune vointa toti te numesc „carpa” nu rege… si nu stiu daca poti fi considerat rege cahiar daca unii te numesc asa…

    • Mon cherie,

      N-ai priceput nici articolul, nici n-ai prins esența. Esența e că boul e lipsit de voință, nu pentru că s-a născut fără voință, ci pentru că a fost castrat. Altfel rămânea taur. (Învățământul public a fost proiectat în acest scop: să te pregătească pentru muncă și să te scopească de voință!

      În rest, eu nu mă refer la o societate în care unii se vânează pe alții, sau unii se impun în fața altora, cum crezi tu.

  71. Am 26 de ani si recent am terminat facultatea.
    In tot acest timp m-am gandit si regandit la ce mi-a folosit mie ca am invatat la modul serios atatea materii care azi nu imi servesc la nimic, avand in vedere ca eu trebuie sa practic o meserie care imi cere alte calitati, nu sa fiu un papagal- am nevoie de o buna dexteritate, o conditie fizica buna, o acuitate vizuala buna, putere de empatie, rabdare si bineinteles- stiinta, dar si multa experienta pt a face fata cazurilor.
    Sincera sa fiu si acuma ma intreb la ce le mai trebuie copiiilor din ziua de azi atata gramatica si atata literatura la proba de romana. Pentru ca sincer atatea elemente nu isi au rostul pe piata muncii, doar daca vrei sa te specializezi pe o ramura de filologie, si abia acum imi inteleg colegii, majoritatea baieti, care urau pur si simplu ora de limba romana, si ia te uita ca aveau dreptate. Mai mult de a ma exprima corect si de a scrie corect, nu ne trebuia la nici unul.
    Pe langa aceasta observatie, care probabil va fi contestata de profesorii de romana, as avea o curiozitate.
    Daca nici educatia obligatorie nu e in regula, atunci cum ar trebui educat un copil fara sa-l trimiti la scoala?
    Nu sunt de acord cu multe notiuni inutile care se predau in scoli, dar nici nu vad cum am putea „scoli” elevii si studentii, fara a-i trimite la scoala.
    SI cine ii mai invata atunci ce e necesar sa stie orice om?
    Cum isi vor mai putea alege o profesie pentru viitor?

  72. continuand paralela cu cerbii si cu boii: omenirea in ziua de azi are nevoie mai mare de boi si vaci decat de cerbi. Da, sunt frumosi cerbii..ne plac, dar pana una-alta planul e sa taiem toate padurile si sa tzinem doar vreo 2-3 cerbi pt clonare, daca e cazul. In contextul asta…nu stiu daca e mai bine sa fii bou dar ai clar sanse de inmultire si supravietzuire mai mari fiindca esti mai util unei specii care se autointituleaza „umana”. Asadar din pacate viitorul se prezinta mai probabil dominat de boi si vaci atat in grajduri cat si prin blocuri. Alegerea de a te supune sau nu instinctelor de conservare insa apartzine fiecaruia dintre noi.

  73. 1. Nu toti oamenii sunt facuti sa fie medici, ingineri, sculptori, asistente, moase, contabili sau scriitori. Nu toti parintii au talentul de a fii DASCALI. Nu poti vorbi de medicina in absenta unui sistem medical ci doar de vraci sau ceva asemanator. Tot un fel de „vraci” ar fi si multi parinti daca nu ar exista sistemul de invatamant. Orice sistem, fie el si Montessori, se bazeaza pe reguli…si, culmea, ca sa predai acolo trebuie sa fii instruit de acest SISTEM, in spiritul sistemului.
    2. E adevarat ca in invatamant sunt „multi veniti, putini alesi”. Cine sau ce credeti ca ii impiedica pe dascali sa ii instruiasca pe copii intr-un spirit liber? Cine ii impiedica sa faca orele de curs amuzante? Bancile? Orele de 50 de minute? Programa insasi? Sau poate chiar… lipsa de instruire corespunzatoare??? Hahahaha
    3. Mi-ar place sa ma intorc in timp si sa fiu eleva dumneavoastra un semestru. Oare ati reusit cu adevarat sa atingeti sufletele elevilor intr-atat incat sa isi doreasca sa devina pedagogi sau psihologi. Daca da…. jos palaria dar nu dati vina pe intregul sistem si nu negati cu vehementa totul din pricina unor parti subrede cum ar fi evaluarea cu note!
    3. Stiu ca profesorii care inainte de revolutie predau materii de economie sociala au devenit PESTE NOAPTE profesori de psihologie. A fost si cazul dumneavoastra?

  74. Daca copiii ar trebui sa invete de la ceilalti copii… atunci la ce ar mai folosi „intelepciunea bunicilor”, „invatatura din greselile istoriei personale si colective”, „povestile cu talc” scrise de adulti, documentarele stiintifice despre viata animalelor marine, literatura in general, geografia (care nu e inventata de copii), tehnologia in intreaga ei maretie… si asa mai departe? Pledez pentru un echilibru dar… nu uitati… printre metodele de predare din sistemul nostru de invatamant exista si „lucrul in echipa”. Il negam cu vehementa, il pastram? Ce facem?

    • Acum 30 si ceva de ani am avut o fluturare de idee sinucigasa dupa ce am primit un 2 la franceza pt ca am soptit cuiva raspunsul. Eram comandanta de detasament (!!!), premiul I cu coronita in fiecare an, tocilara clasei si acel 2 m-a destabilizat complet, din motivele enuntate si de Dl Capraru. Linia asta am continuat-o pina am terminat facultatea… fara a-mi folosi la mare lucru insa. Odata terminata scoala, nu stiam pe unde s-o apuc, am inceput cu prima slujba care mi-a picat in mina, nevoia de bani nu prea stie de „talente si inclinatii”;
      incapabila sa accept sefi (multa literatura sf si romanele de aventuri si-or fi pus amprenta), am lucrat doar vreo 3 ani ca angajat, apoi am incercat ce-am putut, cu mina celui de Sus si mi-am facut firma mea … am avut-o, ptr ca datorita crizei* a trebuit s-o inchid.
      *lovitura finala insa a dat-o fiul meu, acum de 2.5 ani. Sint in situatia de a nu mai avea nici timp nici bani, si ma uit cu spaima la ultimele rezerve pe care le mai avem, ma rog lui Dumnezeu sa nu ajung sa trebuiasca sa ma angajez si ma gindeam ca daca o sa-l dau la gradinita, o sa obtin macar ceva timp liber sa mai „coc” ceva :). Problema e ca mi-a cam frica, (sintem si vegetarieni si 7 luni plecati in Constanta, restul in Buc) si nu stiu cum sa impac si caprele si varzica mea pretioasa, adica as vrea sa-l trimit intre alti copii, locuri noi, stiu ca i-ar placea, dar mi-e teama de ce „balauri” o sa-mi aduca acasa, comportament, hrana, boli, idei. Cum o fi reusit mamica aia sa-si tina copiii (2 buc !) acasa cu homeschooling si sa aiba si bani de trai ???
      eu ma gindeam la un compromis, de genul, o zi la gradi, 2 acasa sau 50-50 dar nu stiu daca se poate
      Asteptam solutii… si ptr cel mai saracuti:)

  75. Mi se pare neprofesionist sa publicati un articol bazata pe argumente in mod evident gresite, poate pentru un roman nu, pentru ca istoria Prusiei si a Germaniei nu este deosebit de cunoscuta in tara noastra. Eu m-am poticnit inca de la pasajul in care explicati, citez:
    „Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins.”
    Lasand la o parte afirmatia tendentioasa, ca Prusia era un stat totalitar (care stat nu era absolutist la vremea respectiva? Totalitarismul e un concept al secolului 20, nu se poate aplica secolului al 18-lea!), invatamantul obligatoriu a fost introdus in Prusia in 1717 de catre Friedrich Wilhelm I, numit si Regele Soldat, si reconfirmat in 1763 de catre fiul sau, Friedrich cel Mare.

    Ideea nationala, ideea unui stat german, a aparut dupa cum bine afirmati, abia in secolul al 19-lea, Fichte printre altii a fost unul dintre filozofii care au lupta pentru aceasta idee nationala, dar Fichte nu are nimic de-a face cu Friedrich cel Mare (care murise deja in 1763). Se spune despre Friedrich cel Mare ca nici macar nu vorbea germana corect, limba franca la curtea prusaca era franceza, Friedrich coresponda cu Voltaire in limba franceza, deci departe de el proiectul national german, asta a fost mult mai tarziu, abia in 1871 prin Bismarck.

    Chiar daca nu sunt de acord cu multe din parerile dvs, banuiesc ca sunteti impotriva scolarizarii obligatorii, nu impotriva instruirii in general. Aici e loc de reforme, nu numai in Romania. Cele bune.

  76. Despre istoria Prusiei imi permit sa va recomand o carte: Sebastian Haffner, The rise and fall of Prusia.. Observ ca pe pagina dvs. comentariul meu nu fost bine primit. Nu conteaza, cea mai importanta e instruirea!

  77. Nu mai ponegriti domnule sistemul actual, societatea functioneaza pe baza unor legi, regulile din scoli pregatesc elevii pentru a se acomoda si a supravietui in cadrul acestor legi, in cadrul unui sistem de reguli. Daca toti ar fi cerbi fiecare luat in parte ar fi superb dar ca si societate am fi zero. Societatea nu este o suma de valori individuale, o societate de cerbi este o societate slaba, fara coeziune interioara si expusa riscurilor din exterior care vor cunoaste a exploata acele slabiciuni ”de sistem”.

    Fiti intelepti, rezistati tentatiei de a parea filozofi postand astfel de articole pe net. Nu propuneti reforme doar de dragul reformei. Lasati societatea sa produca boi, cerbii vor iesi la suprafata intr-un fel sau altul asa cum o fac si acuma. Iar boii macar fi vor invatati sa respecte niste reguli sociale. Ceea ce este OK.

  78. Cum pictura cu cerbul era substitut al realitatii, teoria expusa are baze subrede in cel mai bun caz (conform articolului chiar).

    Oamenii nu-s egali din nastere, chiar daca ne place sa credem ca ar fi asa. Folosind metafora aceea subreda, boul daca n-ar fi fost scopit, tot nu era cerb, ci… taur, adica tot animal domestic care nu isi gaseste singur hrana si adapostul.

    Altminteri problema nu-i atat cu ceea ce incercati sa promovati (auto-educatie vs. sistem de educatie), dar nu reiese din articol daca realizati intr-adevar si implicatiile acestei treceri (care probabil se va face oricum, indiferent de militanti ori anti-militanti si intr-o alta forma decat se „doreste”, pur si simplu pentru ca asta e singura alternativa viabila la momentul asta pe termen lung, iar sistemul prusac oricum deja nu mai functioneaza din cauza ca e… castrat prin lipsa autoritatii de care se plang de altfel alti comentatori chiar daca nu realizeaza ca asta fac).

  79. „Școala e instrumentul perfect de castrare spirituală” Da, mai citisem idei pe tema asta și la Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare, dar acolo era doar un mic pasaj, domnul Căpraru despică mai bine firul în patru. La temă aș mai zice că, părinte fiind, nu ai alternative, ești într-o continuă goană după banii necesari dealtfel tot lor, dragilor copiilor, când să mai gândești și mai ales să pui în practică un sistem propriu educativ, o modelare a lutului după chipul și asemănarea ta?

  80. Daca ati fi folosit „cal” in loc de „bou” articolul dvs ar fi fost mult mai putin tendentios.

    Sa va spun alegoria cu „Calul” asa cum o vad eu :

    Avem pe de o parte „cerbul”, care este supus placerilor traiului in libertate – face ce vrea, cand vrea, cat timp vrea – dar in acelasi timp sufera si de vicisitudinile acestuia – cheltuieste mult timp personal pentru a se hrani, este vanat constant de lupi si oameni, este nevoit sa foloseasca violenta pentru a se impune in grup, cand e batran e izolat de cei mai tineri si in cele din urma exterminat etc.

    De cealalta parte „calul” – un animal supus care are parte de neplacerile supuseniei – depinde de stapanul sau sa ii dea de lucru, se trezeste la program fix si face ce i se spune, etc. dar si de avantajele ei – un cal bun nu isi pierde stapanul in cel mai rau caz este transferat altuia, un cal bun este tratat bine si la batranete, avand parte de respectul cuvenit, un cal si stapanul lui formeaza un atelaj, in care amandoi colaboreaza pentru un scop comun, calului lipsindu-i viziunea stapanului si stapanului lipsindu-i abilitatile calului.

    Ma rog, intelegeti ce vreau sa zic. Dupa parerea mea, viata reala, pentru cei care inteleg ca munca nu e o rusine si ca poti incerca sa devii mai bun chiar daca esti strungar, it-ist sau bancher atata timp cat esti om cu capul pe umeri si te poti uita la lumea din jur fara sa ti se para de neinteles, viata reala, spun, este mai degraba in felul acestei alegorii nu in felul celei prezentate de dvs.

  81. Da, scoala are neajunsuri majore, dar care-i alternativa?!
    Foarte putini au luxul sa castige bani stand acasa si invatandu-si singuri copiii.

    Cat despre Maria Montessouri, nu e ea cea care si-a abandonat copilul la nastere si nu l-a vazut timp de vreo 15 ani? Deci teoriile ei nu au fost niciodata verificate din postura de parinte.

    Iar legat de clasificarea copiilor in functie de varsta, un exemplu simplu: copii mei si ai prietenilor mei se grupeaza la petreceri, serbari si in parcuri mereu pe grupe foarte apropiate de varsta (atunci cand pot sa o faca), fara sa ii oblige nimeni sa faca asta. Explicatia e simpla: grupurile apropiate de varsta (+/- 1 an) au mult mai multe in comun si se pot juca mult mai bine decat cei de varste foarte diferite.

    Mi-a facut placere sa citesc articolul, e un articol interesant. Ridica multe probleme si semne de intrebare, cu care multi parinti din ziua de azi sunt familiari si de acord, dar nu ofera nicio solutie de a rezolva aceste probleme (sistemul Montessouri are si el dezavantajele lui, la fel ca si scoala ‘normala’).

  82. Un articol care raspunde la multe intrebari…Multumim!
    Am o fetita de 4 ani si jumatate care a inceput gradinita in sistem Montessori. Cunostintele acumulate pana in prezent despre acest sistem ma fac sa il consider o „minune” atat pentru parinti cat si pentru copii. Ca parinte m-am documentat indeajuns sa ma conving ca este o metoda speciala, nu de „turma”.Din motive financiare am renuntat dupa un an si jumatate. Din luna ianuarie frecventeaza o gradinita traditionala.
    Este o situatie confuza pentru mine deoarece as vrea sa o duc inapoi in sistemul Montessori. Fetita s-a adaptat foarte bine dar uneori marturiseste ca se plictiseste, ii este dor de „litere”, de „matematica” si o deranjeaza copii extrem de zgomotosi care isi trantesc lucrurile sau materialele cu care lucreaza, ea fiind obisnuita cu un sistem de ordine, disciplina determinata sa faca mereu ceva constructiv, nefiind obisnuita sa „stea degeaba”
    Ma lovesc insa de incapatanarea partenerului, alimentata de prieteni, parinti, rude persoane nedocumentate care isi dau cu parerea. In sensul ca: acesti copii educati astfel nu au parte de „copilaria” traditionala, ca fac prea multe pentru varsta lor, ca se vor plictisi in invatamantul traditional daca acum „invata prea multe”- adica nu sunt limitati la cunostintele pe care considera adultii ca trebuie sa si le insuseasca, ca acesti copii sunt vazuti ciudati de societate, ca societatea in care traim nu este pentru acest sistem. Daca mi-as pune coarnele in frunte, l-as convinge sa ne intoarcem inapoi la Montessori dar as dori sa fim impacati sufleteste in aceeasi masura ca asta e cel mai bine pentru copil (care din fericire este un copil special cu mare capacitate de acumulare de cunostinte, lucru observat de educatorul Montessori, as vrea ca aceste calitati/capacitati sa nu se iroseasca intru-un sistem traditional care din punctul meu de vedere nu are de oferit decat „limite” )
    Daca aveti recomandari, materiale, carti si sunteti dispus sa le impartasiti, cu mare interes si drag le astept.
    Va multumesc!

  83. Comentariu. Am citit cu oarecare atentie si concentrare textul „kilometric”al articolului propus dezbaterii publice,in situatia in care,cand ajungi la sfarsit, constati ca nu mai sti,exact,de la ce problema s-a plecat,datorita multelor exemple,date si recomandate a fi analizate,in vederea extragerii unor concluzii,respectiv a unor invataminte. Nu doresc sa cad in aceasta capcana. Remarc,in treacat,pentru a caracteriza personalitatea, specifica,a autorului,ca a fi erudit nu implica,neaparat,si a fi destept si,mai ales,a fi intelept! In filozofie,filozofi precum Platon,au ajuns sa fie studiati de la tinerete,pana la batrinete,fara ca studiosii,in cauza,sa poata afirma ca au inteles,deplin,ce vroia sa transmita,de fapt,Platon. De aici si zicala ca:De la Platon, fiecare ia atit cat poate duce! (valabila si in cazul multor altor creatori de ideologii,mai mult sau mai putin utile,din punct de vedere existential. In Existentialism (numit si:Ezoterism),fenomenul,in cauza,este apreciat ca malefic,fiind implementat, existential,tocmai in scopul de ascunde,in mod deliberat,dar ingenios:adevarul,si nu de a-l revela, cat mai usor. Se mai folosesc si denumiri precum:ocultare,mascare,incifrare,dar,mai ales:gnosticizare,sau ermetizare,iar metoda este folosita,in special,pentru a confectiona scrieri specific religioase,din care cineva poate intelege in mod mai mult,sau mai putin, diferit,fata de altcineva,fiind, astfel,necesari interpretori „specializati” in interpretarea si explicarea textelor in cauza,care,inclusiv datorita unei asemenea incifrari,pot infrunta timpul,cu mai mult succes, mentinindu-si misterul specific si stirnind,astfel, interesul,sau doar curiozitatea multor fraieri,din mai multe generatii succesive. Este cazul specific al textelor religioase,multe dintre acestea fiind considerate chiar ca fiind „sfinte”,deoarece daca n-ar avea ambiguitate semantica,introdusa in mod deliberat,ar fi usor de inteles,si n-ar rezista prea mult la proba timpului,pentru a fi evidentiata depasirea lor,atit din punct de vedere semantic,cat si gnoseologic. As mai remarca faptul ca autorul nu face o departajare, clara,intre invatamintul specific educational si cel specific profesional,iar ca o concluzie,ce poate ar parea incitanta,as mai aprecia ca daca un cadru didactic (educational,sau profesional) nu ajunge sa fie intrecut macar de unul dintre cei de a carui pregatire educationala sau profesionala s-a ocupat,rezulta ca respectivul educator/invatator /instructor nu a fost de valoare importanta,si ,in loc sa-si ridice,si-a plafonat,de fapt, elevii/studentii, de a caror pregatire s-a ocupat,cu consecinte corespunzatoare, atit asupra acestora,cat si asupra mediului social,respectiv societal,in care a activat..Mai este,insa,o problema fundamentala,pe care, nu intimplator,am lasat-o la sfirsit,deoarece constituie,de fapt, obstacolul cel mai greu de invins,mai ales ca respectivul obstacol se manifesta la nivel societal,si consta in degradarea fiintiala,individuala ,datorita influentei malefice pe care o exercita aderarea si practicarea ritualurilor ,specific religiase,ale unor religii extrem de malefice,cu efect distructiv,la nivel fiintial,individual,dar si la nivel fiintial,colectiv, societal, cum,din nenorocire, este: religia crestina-ortodoxa,cu care am fost „procopsiti”,mai mult decat alte State,de niste mari rau-facatori,din alte Lumi,numiti:”Hrstos-Cristos”,”Hristos-Dumnezeul nostru” (ca sa-i pomenesc doar pe cei pe care ii consider a fi cei mai rai,numiti in limbaj ezoteric,dar in mod popular,peiorativ si impropriu,totusi, pentru rautatea lor:Monstri sau: Capcauni). Poate parea ciudata si chiar de necrezut,pentru multi,deocamdata,explicatia ca diferenta dintre un bou si un om normal, utilizata de catre autorul articolului,in dezbatere,este, de fapt,diferenta dintre un om care provine dintr-un copil care a fost botezat,de mic,fara posibilitatea de a se apara,chiar de catre parintii sai,ca:”rob” religios (exemplu:”rob al lui Dumnezeu”, sau:”rob al lui Hristos”), si a avut de suportat,intreaga sa viata (iar,in functie de caz,chiar si dupa aceea),si un alt om,care,spre norocul sau,nu a avut de suportat,existential, o asemenea nenorocire. Cand se va intelege,deplin (dar numai de catre oamenii care nu au fost inrobiti,sau care au reusit sa se elibereze,pe parcursul vietii lor,de respectiva inrobire),cum poate fi inrobita si o fiinta colectiva,superioara,principala,de tip:Stat,,ca: Romania (atunci cand populatia statala este alcatuita,in majoritate, din oameni inrobiti,si nu din oameni liberi),abia atunci va putea fi inteleasa si cauza pentru care anumiti oameni se comporta ca niste boi (sau ca niste oi,pentru a fi in ton cu emblema de pe stema B.O.R.,pe care este inscriptionat indemnul edificator:”Pasteti oile mele!”),comparativ cu alti oameni (care nu sunt inrobiti),in sensul ca primii se multumesc sa aiba un stapin,care sa aiba grija de ei (adica prefera sa aiba calitatea de: supusi,sau chiar de :robi,sau chiar de sclavi),stapin fata de care ei sa fie smeriti si recunoscatori,iar alti oameni doresc sa fie liberi si sa-si poarte singuri de grija,precum si sa se revolte daca le este amenintata libertatea existentiala,individuala,sau colectiva. Se va putea intelege, abia atunci, ca rolul celui numit,la nivel religios:”Anti-Hrist”,este,de fapt ,acela de a contribui,dupa puterile sale,la eliberarea de inrobirea specific religioasa,a oamenilor inrobiti religios,precum si de ce,numai in Romania, eliberarea de inrobirea religiasa s-a dezvoltat ca o:Miscare,societala,Anti-Hristica,cu sediul central in Timisoara,si a solicitat,in mod oficial,interzicerea,prin lege,a practicarii,in Romania, a religiilor internationale,false,oculte,subversive si distructive,in general,precum si practicarea religiei crestine-ortodoxe (apreciata ca cea mai malefica dintre religiile false, oculte si subversive, mentionate anterior),in special. Deoarece apreciez ca problema practicarii religiilor false,oculte si subversive,la care m-am referit,este cu mult mai complexa,neputand fi explicata,pentru a fi deplin inteleasa,in cadrul unui comentariu,la un anumit articol,publicat pe un blog,recomand celor interesati de mai multe informatii,in legatura cu acest domeniu,sa consulte,suplimentar:Constitutia de la Timisoara (in cadrul Website-ului:Miscarea:Misiunea Astrala „Romania-Inteleapta”,adresa web:www.lorin-fortuna.ro),precum si urmatoarele bloguri:Civilizationalism-virtual.blogspot.ro, www,baricada.ro/televiziune/arhiva emisiunii:Destepterea/Intelepterea Romaniei, http://www.manolemesterul.ro,precum si alte bloguri ,recomandate in cadrul blogurilor mentionate anterior.
    Cetatean combatant/Timisoara/01.03.2014/E-mail:[email protected]/

  84. Domnule Capraru, va multumesc si va felicit pentru articolul acesta, ati sintetizat si explicat foarte bine evolutia sistemului educational! Cred ca fiecare parinte ar trebui sa parcurga acest text! Va incurajez sa mai scrieti, v-as urmari cu mare interes!

  85. Dar despre copii dati afara din gradinita Montessori pentru ca nu participa la orele de religie ce parere aveti, dl. Capraru? Sau pe selectarea copiilor pe criterii religioase, in aceeasi gradinita Montessori? Noi am vrut sa inscriem copilul la o astfel de gradinita si dupa interviu, in care am fost intrebati in amanunt si despre preferintele relatia noastra cu religia (noi fiind atei), ni s-a spus ca nu ne potrivim cu sistemul lor, fara nicio alta explicatie. Cautand raspunsuri pentru ceea ce a facut sa se intample, am aflat din doua surse diferite ca directoarea gradinitei Montessori este fanatica religioasa (de la o ruda de-a dansei chiar), si apoi ca cele doua fetite ale unei cunostinte au fost data afara din gradinita pentru ca nu au vrut sa mearga la orele de religie. Educatoarea care urma sa se ocupe de grupa de copii a fiului meu era si ea absolventa de teologie. Rezumand acum, eu stiu ca invatamantul Montessori nu are nicio legatura cu religia, dvs ce parere aveti despre modul cum este aplicat in Romania?

  86. Intr-adevăr, e greu de ales între statutul de bou si cel de cerb. Însă, legat de sistemul educațional, consider că este necesar pentru ca o populație să avanseze, să evolueze in mod civilizat. Dar nu mi se pare corect ca Învățământul să impună „ce si cum să gândesti”. Poate că rolul sistemului educațional trebuie doar să ajute copiii să gândească deja, iar nu să aibe o reacție în masă, să își deschidă mintea, nu să aibe toți aceeași gândire. Dar fără educație, am fi in vremea Evului mediu, sau înainte, și și atunci existau noțiunile de „bou” si „Cerb” sau „dominat” si „dominant”. Căci în fond, întrebarea principală este dacă ne place să fim dominați sau dominanți, nu ?!

  87. Buna ziua!
    Impresionant articol, subiectul- sensibil!!! Totusi, cum salvam copiii saraci, in special? In familii educate si cu posibilitati financiare, parintii pot opta pt. homeschooling, dar cum ramane cu famliile sarace si needucate sau pur si simplu, cu parintii ce nu-si pun o asemenea problema ? In apararea copiilor saraci, mai ales, la nivel national, ce trebuie sa propuna societatea, ce metoda pragmatica de „salvare” sugerati?

    Multumesc!……si felicitari pt. articol!

  88. Articolul ca articolul, dar comentariile?!…..

    Am reusit sa citesc articolul. N-am reusit sa citesc toate comentariile…

    Ce inseamna libertate?
    Ca sa stii ce e, trebuie sa fi trait in „non-libertate”?
    In ’89, lumea s-a trezit in „libertate” si i-a fost mai greu apoi decat inainte.
    Fals! A trecut de la o forma de ”non-libertate” -dictatura- la alta forma tot de ”non-libertate”, pe care unii o numesc ”democratie”.
    Ce inseamna fericire?
    Copilul se naste liber si fericit. Apoi, incet-incet devine, fara sa vrea, ceea ce sunt cei care l-au facut. El neavand nicio posibilitate de a face altfel decat ceea ce i se impune.

    El nu poate sa-si aleaga nici macar numele. Sau sa nu aiba niciun nume, inafara de cel
    care l-ar defini in general, intr-o specie animala…
    De indata ce ai un nume, care este numai al tau, nu mai esti liber.
    De aici incolo, incepe „non-libertatea”. Tot e bine ca e un nume si nu un numar, nu?

    Scoala este un loc de „non-libertate”?
    Sau ce si cum ar trebui sa fie scoala, domnule Capraru?

    Ati aratat, intr-adevar care sunt partile rele sau, mai bine-zis, care sunt efectele perverse ale unui sistem de educatie, fara insa a da o solutie.
    Care ar fi, dupa dvs., acel sistem de educatie, perfect?
    Sistem inseamna, de fapt, reguli, restrictii….
    Cat de libera este viata in jungla si tot exista reguli. Cea mai cunoscuta este „Legea Junglei”.
    In „Jungla Umana”, e la fel?

    In fine, astea sunt lucruri ce imi vin in minte, fara sa le trec printr-un filtru anume.
    Am sa zic ceva despre „Violenta in scoli”.
    Cu ani in urma, am scris, traducand din franceza, un articol, intitulat
    ”Scoala tiraniei”. Cu ingaduinta dvs. il voi posta aici.

    Iubire si violenta
    Am citit de curand pe internet un articol intitulat “Scufita Rosie e indragostita”, publicat in “Pilula Saptamanii” de pe site-ul romanianmall. Autorul ,Ius Gentius se refera la articolul cu acelasi nume ,aparut in “Le Monde “,pe prima pagina .In finalul articolului, Domnia Sa se bucura, ce e drept , nu prea mult ,spunanad ca “…e un semn bun ca lumea aceasta atat de bezmetica nu e chiar de tot pierduta”.
    Aceasta intamplare din viata Scufitei Rosii , la o varsta atat de frageda , suna mai mult ca un “strigat de dragoste”al acesteia, in disperare de cauza , decat ca o simpla poveste de iubire.
    Intr-o lume atat de bulversata , ca aceea in care traim noi azi, eu sunt convins ca “nevoia de iubire” e mai mare ca oricand.
    Intelept ar fi sa vedem care sunt cauzele care genereaza atata violenta din lumea de azi,
    in detrimental iubirii si sa actionam pentru combaterea actelor de violenta in continua crestere in societatea actuala. Una din marile cauze ar fi banul, nu acela cu ajutorul caruia ne “exprimam”existenta , ci acela care e “the root of the evil”.
    Ce sa punem in locul ei ? Nimic mai simplu :IUBIRE . Dar cum? Pentru ca , prinsi fiind in vartejul vietii:
    Am uitat cum sa vorbim/, Am uitat sa ne iubim/ , Am uitat de fapt de ce traim.
    Atunci cand un principiu sau un lucru e in pericol, personalitati ale vietii politice si sociale, oameni de stiinta, asociatii de tot felul se ridica pentru apararea lui , pentru salvarea lui.
    Nu stiu de ce e atata violenta in societate actuala, in politica , in familie, in sport ,pe sosele si chiar in scoala, pentru ca am vazut atat in Europa ,cat si in Africa si chiar aici in America, ca oamenii se saluta si se imbratiseaza , odata sau de mai multe ori ,in semn de respect intre ei si de ce nu , pentru a-si arata iubirea unii fata de altii.Sau aceste formule de salut si gesturi sunt folosite, precum cuvantul, pentru a ne ascunde adevaratele ganduri unii fata de altii?
    Si eu am citit , acum 7 ani, un articol publcat in “Le Nouvel Observateur”, intitulat
    “Scoala Tiraniei” .Iata textul tradus si adaptat , asa cum a aparut in “Cuvantul Libertatii”
    in oct. ’97:

    SCOALA TIRANIEI

    In Franta , remarca Jacques Julliard, in cronica sa “L’école de la tiranie”, violenta este in crestere constanta, afectandu-i atat pe profesori si personalul administrativ,cat si pe elevi.
    Violenta ia diferite forme, incepand cu amenintari si injurii, pana la lovituri cu pumnul, cu cutitul sau chiar cu pistolul, fara a mai vorbi de distrugeri materiale de localuri si autovehicule.
    Cand Directia Centrala de Securitate Publica face cunoscuta cresterea delictelor in scoli, aceasta nu vizeaza decat fapte inregistrate, care au dat curs la plangeri si anchete, fapt ce nu reprezinta decat partea vazuta a icebergului.
    Un director de scoala , de ex., refuza sa depuna plangere impotriva unui tanar de 18 ani ,
    pentru a nu-i distruge viitorul.Multi profesori sunt amenintati sau santajati de parinti pentru a mari notele odraslelor lor.
    Autorul articolului se intreaba daca nu va trebui sa se acorde profesorilor dreptul de a purta arma sau daca nu va trebui sa voteze alocarea de fonduri speciale pentru a invata pe profesori karate sau alte arte martiale, asa cum au facut deja la Shleswig-Holstein.
    Unii profesori din licee si gimnazii de cartier au reactionat public la violenta, intrerupand
    lucrul.Sa privim lucrurile cu curaj , in fata.
    In esenta ei, scoala este un loc inchis, unde nu exista nici drepturi si nici democratie. Numai in aceste conditii se spera sa ramana un loc de non-violenta. Aceste adevaruri sunt
    greu de inteles intr-o societate fondata pe ideologia egalitarista si pe un sistem compasional. S-a vrut o scoala deschisa catre viata, in timp ce , de fapt,ar fi trebuit ca viata sa se deschida pentru valorile scolii. S-a pretins o scoala deschisa catre valorile vietii, cand de fapt scoala est deschisa catre valorile difuzate de televiziune: ban,drog,
    coruptie,violenta, obscenitate,prostie, iar aceasta deschidere a dat rezultatele pe care le cunoastem.S-a vrut sa se stabileasca logica dreptului si a democratiei in scoala.
    Este oare acest lucru compatibil cu faptul ca intre professor si elev este un raport de inegalitate si de dependenta?, se intreaba autorul articolului respectiv.
    Prin autoritate , in mod liber aceptata a profesorului ,se realizeaza un lucru un pic misterios, mai mult decat un simplu transfer de cunostinte, pe care noi il numim educatie.
    Aceasta nu este in mod prioritar o chestiune de cunostinte , ci mai ales de influenta.
    Ea este conditionata de legile imitatiei, studiate de Gabriel de Tarde, sociolog francez, care a pus bazele scolii franceze de criminologie(1843-1904).
    Educatia se sprijina , potrivit lui Platon, pe admiratia pe care o arata elevul pentru profesor.Famila renunta la orice responsabilitate in materie de educatie a tineretului si transfera ,in mod simbolic,aceasta sarcina coplesitoare scolii.Dar familiile fac totul pentru a-i priva pe educatori de orice autoritate asupra elevilor.
    Intr-o societate in care e mai putin grav si mai putin periculos sa lovesti un professor decat un politist, profesorii sunt lipsiti de mijloace de actiune si fara influenta, remarca J.Julliard.Scoala ramane un loc de obligatie- acea faimoasa obligatie scolara-dar lipsita de posibilitatea de a sanctiona.Ea tinde sa devina un western fara sheriff, iar consecintele
    morale ale unei astfel de situatii depasesc cu mult mediul scolar.
    Cert este ca sunt multe explicatii ale acestei stari de lucruri.
    Se poate conta pe politica moralizatoare a partidelor de dreapta si pe sociologizarea fenomenului de violenta de catre partidele de stanga.
    Nu vreau sa remarc, spune autorul in continuarea articolului , decat faptul ca, o societate in care profesorii sunt loviti,se degradeaza si este gata pentru DICTATURA.
    Iata ce spune Platon in cartea a VI-a, intitulata “Republca”, acum 2500 de ani, la Atena:
    “In momentul in care parintii obisnuiesc sa lase pe copii sa faca ce vor, in momentul in care educatorii tremura in fata elevilor si prefera sa-i flateze, in momentul in care tinerii dispretuiesc legile, pentru ca nu mai recunosc nimic mai sus decat ei,, acesta este atunci debutul TIRANIEI”. Ce parere aveti ? Platon e de actualitate? Incotro scoala noastra?
    Ar trebui, cat nu e prea ,(better late than never sau mieux vaut tard que jamais) sa se dezbata aceasta spinoasa problema.

    Eu cred , la fel ca si J.Julliard, ca scoala ar trebui sa fie punctul de plecare de non-violenta si un loc de educare a iubirii.
    I.C., NY

  89. Era o glumă cu tălc, ”ghinion, noroc, cine poate ști”.
    Poate această criticare a sistemului s-ar potrivi mai cu seamă legat de ce este ”religia în școli” pentru libertate.
    Jiddu Krishnamurti-Arta învățării, vorbea de un nivel înalt, spiritual al educatorului și al elevului. Constantin Noica se referea la esența învățării ca la curiozitatea lăuntrică a celui ce învață, efervescentă așa cum un băiat virgin vrea să afle ”cum e” sex-ul.
    Am făcut și eu școala clasică, inclusiv liceul în perioada ”comunistă”. Iar apoi facultatea și studiul post-universitar ”după”, fără vreo schimbare în esența a ce reprezintă ”sistemul” față de libertatea individului la care vă referiți în acest articol. Și nu regret. Aș face la fel dacă ar fi să aleg, drept pentru care fata mea e elevă în gimnaziu în acest ”sistem”. De ce?
    Pentru că un sistem perfect nu există, ar fi atâtea sisteme ”mai bune” câți oameni suntem, sau câți copii există. ”sistemul” existent (mă refer în principiu la ”sistemul” cunoscut, n-au fost schimbări esențiale în el) e un ”rău necesar” pentru a deprinde scrisul, cititul, diversele cunoștințe.
    E absurd să așteptăm de la un ”sistem” să producă ”cerbi”. Și totuși ei există. Cum? Pai este strădania interioară a ”elevului” care produce saltul în conștiința ”boului” pentru a fi ”cerb”. O dovedesc olimpicii români care nu urmează un alt ”sistem”. Mintea/conștiința lor da. ”sistem-ul” e ceva exterior, cum putem pretinde de la el schimbarea/elevarea nivelului de conștiință? ESTE transformarea unei crisalide în fluture.
    Probabil i-ați făcut conștienți pe mulți că ”pe măsură ce învăț mai mult îmi dau seama ce puțin cunosc”. Sau ce este (poate doar intuim) constiința noastră și cât de mult am format-o/atins-o/suntem conștienți de ea.
    Iar ”boi” sunt, oricât ne-am strădui/dori să nu fie. Este dacă vreți și un interes să existe. Vorba cântecului ”Țara te vrea prost”, Sarmalele reci.

  90. Incercati sa nu mai reduceti psihologia la behaviorism. Pentru cineva care vine dintr-un domeniu apropiat, ar trebui sa stiti ca a evoluat mult de atunci, chiar daca ideile mai noi nu sunt neaparat la fel de populare.

  91. Desi articolul are ceva ani de cand a fost scris reprezinta inca realitatea. Si o va reprezenta atat timp cat adultii hotarasc ce trebuie sa invete copiii si ii tin inchisi in banci pe perioada cursurilor.
    Va multumesc din suflet pentru ca ati avut curajul sa spuneti lucrurilor pe nume.
    Eu cred ca este mai bine sa fii analfabet dar liber decat sa fii un om cu facultate dar sclav. Din punctul meu de vedere cersetorii sunt mai liberi decat un director de succes la o firma de renume. Si cu mult mai fericiti pentru ca ei au acceptat conditia in care se afla si nu ii streseaza deloc situatia zilei de maine.
    O seara excelenta si mult succes in continuare!

  92. Degeaba il citim daca nu tragem si concluzii… Iar dupa ce tragem concluziile sa facem ceva in directia potrivita. Articolul este minunat, si actual… si va fi de actualitate pentru multi, multi ani de acum inainte. Statul nu va avea niciun motiv sa schimbe aceasta situatie. Atata timp cat el insusi este beneficiarul acestor masuri.

  93. Si cine impiedica pe strategii natiunii sa creeze un sistem in care in centrul atentiei sa fie Omul ?
    Sistemul public ar putea fi foarte bun. Nu ar fi greu de ajustat incat sa fie mai mult in slujba copiilor/elevilor, activitatea de invatare sa devina mai placuta.
    Exista invatatori si profesori care stiu sa faca astaș desigur ca trebuie sa respecte programa.
    Si programa scolara poate fi pusa in slujba intereselor reale ale natiunii. Dar ce strategie se aplica, si in folosul cui ?

    Este subminat, din interior, de cei care nu au chemare de profesori, dar si prin politici, inclusiv salariale.
    Consecinta, sau una dintre ele: o paine buna, chiar foarte buna, pentru sistemele de invatamant private, gradinite, scoli, licee, universitati.

    Ma intreb daca nu cumva asta face domnul autor: in loc sa propovaduiasca repararea sistemului public, gratuit, si asezarea lui intr-un fagas normal, ne calauzeste putin cate putin (as spune manipuleaza) spre sisteme tip Montessori, cu plata.
    Sistemele publice nu ar putea functiona dupa principiile Montessori ?

  94. am citit din curiozitate si spre uimirea mea am ramas uimit de modul bonlavicios in care gandeste un profesor universitar,dupa parere mea si sa ma explic.
    cand ai pictat un cerb si a iesit un bou a fost de vina experienta,rutina,lipsa cuiva care sa calauzeasca penelul dar nu asta este problema
    asa este cerbul are viata descrisa dar nu uitati ca este inzestrat de natura ca acel pictor sa faca cerbi nu boi, sa supravietuiasca in conditiile salbaticiei si mai ales sa fuga de pericole,boul are grija sa manance bine,sa bea suficient si sa rasplateasca sluga caere il hraneste prin munca,sa fii bou este o onoare ai slugi care ranesc dupa tine,iti da mancare te tesala si multe altele pe cand cerbul este liber sa chinuiasca pentru mancare adapost ziua de maine.
    legat de invatamant vad normal pentru a avea o natiune cerebrala sa aibe grija de educatia copiilor de cand li se formeaza caracterul ne-am nascut firi comode iar comoditatea este data de confort cerbul este ager pentru ca traieste cu frica ca un alt animal il mananca,boul doarme linistit pentru ca nu l paste niciun pericol,asa si cu copii ar fi normal sai crestem cu dorinta de a explora noul de a indragi competitia pentru ca atunci separi neghina de grau dar dupa explicatiile matale mai facut praf si nu ma mira ca avem numai tineri bezmetici si plini de idei tampite .
    argument uitete pe yutube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marcel Capraru
Marcel Capraru
Profesor asociat la Universita di Padua, conferentiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice (APA)- iniţierea şi implementarea proiectului internaţional: Montessori to Romania (1997)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro