vineri, martie 29, 2024

O nouă interpretare lamentabilă a Curții Constituționale

.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

În decizia privind referendumul, Curtea Constituțională a comis – între altele – un grav abuz împotriva parlamentului. Nu mă refer aici la faptul că au acceptat cvorumul de 30% – e singurul aspect unde au temei, trecând de faptul că își calcă jurisprudența, nu e bine dar nu e nici prima oară. Nu mă refer nici la decizia de a amâna cu un an, chiar dacă nu sunt de acord cu motivarea, măcar aici au un precedent. E unul din motivele pentru care au respins comasarea alegerilor din 2011. Scriam pe-atunci:

”E citat codul electoral elaborat de Comisia de la Veneția, acesta recomandă ca modificări ale legii electorale să fie făcute cu mai mult de un an înainte de alegeri. Tot Curtea spune mai jos ceva de genul: sigur, nu e obligatoriu însă, citez: ”recomandările sale constituie cadrul pentru un scrutin democratic etc.” Deci e obligatoriu. Ce e mai rău nu e faptul că acest Cod chiar ar deveni literă de lege, ci faptul că judecătorii îl citează când și cum doresc. E ”uneori și oarecum obligatoriu”, se aplică atunci când îi taie pe ei capul. Vă reamintesc că în 2008 legea electorală a fost adoptată cu câteva luni înainte de alegeri și modificată și remodificată ulterior! Curtea a fost sesizată și resesizată și n-a zis nimic. Arbitrariul creat astfel nu este doar neconstituțional, ci vine direct împotriva rațiunii de a exista a legii, a Curții Constituționale și a oricărei Curți, de altfel. Dacă tot extind legea fundamentală în felul ăsta, măcar s-o respecte!”

Faptul că acum Curtea impune din nou un interval de un an înainte de aplicarea unor modificări în legile electorale reduce arbitrariul de care mă plângeam atunci, e ceva de apreciat. Reproșul meu se referă însă la forma în care l-au impus: o nouă așa-numită ”decizie de interpretare”, pentru care nu au niciun fel de suport legal și constituțional. E un mod prin care CCR ajunge legiuitor pozitiv (scrie legea), atribut exclusiv al parlamentului. Mai rău, de data asta decizia în sine este absurdă, e o contradicție de termeni: o lege e în vigoare dar nu se aplică (!?) Cum vine asta? E alb, dar e negru? Din nou, judecătorii nu au niciun fel de suport constituțional sau logic chiar, și e o încalcare flagrantă a legii fundamentale care spune că respectarea constituției și legii este obligatorie – inclusiv pentru Curtea Constituțională. La trei zile de la publicare, legea asta, declarată constituțională, va intra în vigoare. De la data respectivă, prevederea privind cvorumul de 50% nu va mai fi aplicabilă întrucât va dispare din legea referendumului, înlocuită cu cele privind cvorumul de 30 și 25%. ”Decizia de interpretare” pune instituțiile statului să aleagă între a respecta o lege în vigoare și a respecta o decizie a Curții Constituționale.

Deciziile de interpretare există în practica Curții Constituționale din Italia, probabil de acolo s-au inspirat, dar acolo e un întreg context. Între altele, constituția Italiei permite doar declararea neconstituțională și, în consecință, anularea unei legi, nu permite și suspendarea unor dispoziții individuale dintr-o lege. Deciziile de interpretare au fost modul prin care judecătorii constituționali de acolo au evitat apariția unui vid legislativ major. Iar aceste decizii, în Italia, se iau doar asupra legilor în vigoare – e singurul control prevăzut de constituția lor, în schimb Curtea de la noi are posibilitatea controlării legilor înainte de promulgarea lor, și acesta e cazul de față. Or, asta face abuzul și mai grav, și decizia cu atât mai absurdă: nu poți oferi o decizie de interpretare unui act care nu este interpretat de nimeni, întrucât nu e încă în vigoare! Și nu poți provoca vid legislativ. ”În numele legii”, CCR ar fi trebuit eventual să declare legea neconstituțională și s-o retrimită parlamentului, așa prevede art. 147 (2) din Constituție. Ar fi trebuit să treacă în decizia lor că, dacă parlamentul vrea s-o adopte în forma asta, atunci să prevadă că legea va intra în vigoare la un an de la data publicării – ceea ce constituția o permite explicit (art. 78)

Acum, noi avem o mulțime de oameni care pretind că iubesc parlamentul, care luptă – în vorbe – pentru ca el să fie respectat. Pe câți îi auziți acum contestând acest abuz, concret și grav? Crin Antonescu ar putea să acționeze formal, chiar. Oricât ar părea de ciudat ar putea să ceară chiar CCR să arbitreze conflictul dintre Parlament și CCR. Sigur, fără șanse de reușită, dar ar pune majoritatea de-acolo în situația de a explica de ce legiferează peste parlament, și ar fi un act simbolic din partea cuiva care ar fi chiar sincer apropo de atașamentul pentru această instituție. Ca șef al Comisiei de revizuire ar fi putut să propună întărirea prevederilor privind CCR, astfel încât să fie excluse astfel de ”decizii de interpretare” care fac din Curte un fel de supra-parlament. Nimic. Dl Antonescu a protestat, foarte neconvingător, doar asupra fondului deciziei, care vine strict împotriva interesului său partizan. Presupunând că a fost capabil să-l detecteze, l-a lăsat rece abuzul asupra instituției pe care o reprezintă împreună cu dl Zgonea.

În fine, trebuie spus că și în acest caz au fost voci raționale în rândul judecătorilor, dar au fost în minoritate. Judecătorii Morar, Zegrean și Minea au făcut opinie separată, inclusiv pe acest motiv. Între cei șase judecători care au semnat opinia majoritară se află dacă nu mă înșel și un aspirant la un post de judecător la CEDO, dna Moțoc. Or, nu e motivare luată de judecătorii de la Strasburg în care aceștia să nu se refere la limitele de decizie ale Curții, nu e o motivare în care să nu reafirme ”marja largă de apreciere” pe care o au statele semnatare în toate chestiunile, exceptând cele definite îngust și explicit de Convenție și de jurisprudența CEDO în interpretarea ei. Un judecător dispus să subscrie la decizii care trec flagrant de limitele legale ar face figură stridentă acolo.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Aha, cand nu va convine, va arogati dreptul sa criticati CCR, dar cand USL o face, atenteaza la siguranta nationala. Penibil.

      • Cu toata stima domnule Damian, dv ati moderat raspunsul de mai jos, care este (desi nu stiu ce continea imi cam inchipui, si n-as blama autorul pentru reactia la cald…la asemenea asertiuni ca a domnului Radu, imi imaginez ca orisce om oarecum temperamental isi cam iese din pepeni !) doar efectul…cauza practic trebuia eliminata dupa parerea mea…un comentariu imperativ, complet pe aratura sa zic asa, fara absolut nici un argument, fara absolut nici o legatura la textul dv, care doar infera frustarile autorului, si pe care autorul le prezinta ca pe o concluzie rationala, de altfel jignindu-va si pe dv si pe comentatorii(pro ori contra) care intradevar au ceva de zis…
        Imi cer si eu scuze pentru textul pe linga subiect (nu mai comentez pentru ca sunt intru totul de acord cu dv ), dar citeodata, ca si in alte domenii dealtfel, se pot admite si auxiliar tools, chiar daca in aparenta looks like out of the main domain scope,,,

    • Eliminarea atribuțiilor Curții *prin intermediul unui OUG* este, într-adevăr, o încălcare a Constituției – iar dacă e parte a unui șir de acțiuni rapide și înafara constituției pentru a prelua conducerea statului atunci, prin definiție, este o lovitură de stat.

      Departe de mine să cer așa ceva, desigur. Cer ca revizuirea constituției, proces perfect legal și constituțional, să clarifice o interdicție deja existentă, de care Curtea nu ține cont.

  2. „CCR isi incalca jurisprudenta. Nu e bine, dar nu e nici prima data.”
    Dar daca jurisprudenta nu are nici un temei, nici un suport constitutional? Mai poate fi macar invocata? Nu a existat inca atunci o prima „decizie de interpretare”? Ramasa nesanctionata de dragul UE, pe care acelasi Antonescu voia de fapt s-o paraseasca?

    Sunt foarte multi comentatori care s-au lansat in acuzatii impotriva parlamentului atunci cand acesta isi aroga (pe nedrept!) drepturi despotice ca vreun parlamentar sa nu poata fi controlat de nimeni fara permisiunea majoritatii membrilor sai, dar de a putea chema pe oricine pentru explicatii.
    CCR are deja insusiri similare si nimeni dintre cei care intrevedeau o dictatura a unui grup ales democratic, desi foarte numeros, nu pare deranjat de posibilitatea ca CCR sa poata face acelasi lucru, desi componenta sa este mult mai restransa. Ori mai ales astfel se creaza un oligopol de putere.

    • Nu, nu atunci a fost prima decizie de interpretare – una anterioară e legată exact în articol, cea privind calculul contribuției din pensie, o lege adoptată pe vremea lui Boc. Decizia de interpretare de acum un an diferă de aceea (sau de asta) prin faptul că nu schimba legea – legea respectivă prevedea cvorumul de 50%, decizia spunea că legea e constituțională în măsura în care îl asigură. O formulare ciudată, desigur, dar nu o rescriere a legii.

      Dar nu de asta n-aș da decizia respectivă ca exemplu.

      Mă gândesc că multă lume ar fi de acord asupra faptului că violența fizică îndreptată împotriva altei persoane ar trebui pedepsită. Putem chiar comenta și argumenta cu mult temei asupra situației nedorite la care ar duce absența pedepsei în astfel de cazuri. Doar că mă îndoiesc că eu cel puțin aș mai fi în acord dacă, dintre toate exemplele de violență fizică nepedepsită care s-ar putea da, se dă unul în care autorul era de fapt în primejdie de moarte și în legitimă apărare.

      Găsesc foarte trist cât de multă lume își urmează orbește busola partizană (dacă poate fi numită așa), abandonându-și în consecință, nu doar busola politică, ci mult, mult mai grav și pe cea morală.

  3. Din cate stiu, deciziile de interpretare au o traditie mai veche la CCR, nu e primul caz cel cu pensiile. Eu le gasesc utile, acolo unde chiar exista o problema de interpretare. Nu e cazul de fata.

    E imposbil de stiu cu certitudine cum a votat dna Motoc, de altfel ati precizat in articol „daca nu ma insel”. Teoretic e posibil sa fi fost impotriva dar sa nu fi dorit nici sa semneze opinia separata a celor 3, nici sa faca opinie separata personala. Teoretic, dar putin probabil.

    • Da, știu că au mai fost, nu multe, dar au mai fost chiar și înaintea celei cu pensiile.

      Dna judecător Moțoc a fost de mai multe ori în situația de a avea, singură, o altă opinie decât cea a celorlalți judecători, opinii care au fost redactate și publicate. N-am niciun motiv să cred că, dacă de data asta ar fi fost cazul, ar fi procedat altfel. Acel dubiu exprimat de mine este legat de afirmația dacă își (mai) dorește să ajungă judecător la CEDO. Știu că a fost selectată alături de alți judecători pentru postul acesta, dar nu știu dacă această selecție a fost cu sau fără acordul ei.

  4. Doc,
    ce-i asta, o gluma?
    cum adica Antonescu a sesizat aspectul?
    Cum adica ii pasa de Parlament?
    Da’ ce, l-ai auzit vreodata pe Antonescu plangandu-se de faptul ca Ponta guverneaza prin ordonante?
    Ce intrebari sunt astea?

    Acum, strict la subiect, poate ca ar fi fost mai ok solutia propusa de tine.
    Insa, dupa mine, e ok si asa, efectul e acelasi.
    Legea declarata constitutionala va intra in vigoare dupa publicarea in MO.
    Asa cum e, fara nici un adaos din motivarea CCR.
    Insa, in situatia in care se va organiza un referendum, CCR il va putea eventual invalida invocand propria sa decizie.
    nu vad care-i problema aici, unde-i conflictul?
    daca aceste conditionalitati erau puse la o alta lege, in a carei aplicare CCR nu are nici un rol, atunci intr-adevar ar fi fost un conflict .

    • Io,

      nu e vorba de un conflict, în exemplul oferit de tine, ci de faptul că CCR, invalidând un referendum cu prezență de peste 30%, s-ar baza pe o decizie a sa, NU pe lege, pentru că în conformitate cu legea ar trebui să-l valideze. Or, nici Curtea Constituțională nici oricare altă instituție a statului nu are voie să ia decizi decât în baza legii.

      Și tocmai de aici vine și care ar trebui să fie conflictul, Curtea ar trata propria decizie ca și cum ar fi o lege, or tot constituția aia, bat-o vina, spune că legiferarea e atribuția exclusivă a parlamentului…

      • nu sunt de acord cu tine.
        deciziile curtii sunt obligatorii.
        si asta o spune chiar constitutia.
        iar curtea e garantul SUPREMATIEI constitutiei.
        astfel ca, in opinia mea,
        neasumarea deciziilor curtii de catre o autoritate
        atrage imediat obligatia curtii de a „penaliza” acest fapt,
        in limitele instrumentelor legale de care dispune, desigur.
        altfel nu vad cum curtea, acceptand nerespectarea propriilor decizii,
        garanteaza SUPREMATIA constitutiei.

        • Păi tocmai, CCR nu este o instituție ”supremă”, este menită să asigure respectarea, înainte de orice, a Constituției. Inclusiv a articolelor care spun că respectarea legii e obligatorie, și că legea poate fi scrisă doar de Parlament…

          • Tocmai asta e că, în sistemul românesc și nu numai, CCR e instituție supremă în ceea ce privește interpretarea legii. Ce-i drept, sunt și state unde situația este diferită.

            • Aproape fiecare din autoritatile enumerate in legea fundamentala sunt ”supreme” pe un anumit rol si set de atributii. Asta nu schimba nimic. Cat timp nu dam termenului un inteles care sa eludeze realitatea, le putem spune supreme, superioare, inalte samd…

  5. Din pacate, CCR nu poate fi parte a unui conflict juridic de natura constitutionala, sub art 146 (e). Numai inistitutiile din titlul III pot fi in conflict intre ele – celelalte institutii din constitutie (Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Economic si Social, Parlamentul European si CCR) care sunt descise in titluri separate, nu sunt „autoritati”, ci institutii in afara puterilor statului. A spus-o chiar CCR !

    • Laura,

      :-( Altă decizie stupidă, atunci. E limpede că articolul respectiv include la ”autorități publice” orice instituție a statului care ar putea fi implicată într-un astfel de conflict, or CCR e cu siguranță în situația asta!

      Citez dintr-o prezentare a Curții Constituționale din Italia și a atribuțiilor ei – și acolo curtea arbitrează conflictele dintre autoritățile publice:

      Persino la Corte costituzionale può entrare in conflitto con un altro organo, quando sono contestate le sue stesse attribuzioni: in questo caso, mancando un “arbitro” terzo, la stessa Corte costituzionale assume contemporaneamente il ruolo di parte e di giudice del conflitto.

      Cu alte cuvinte, acolo unde nu au un temei să copieze modelul italian, îl copiază; iar acolo unde au un temei să-l copieze, îl ignoră. Lamentabil!

      • Doamne dumnezeule, cate enormitati mi-e dat sa citesc in fiecare zi despre constitutionalism!!

        1.Cum sa fie CCR intr-un „conflict” cu o autoritate publica? Pai nu e treaba unei curti constitutionale sa fie mecanismul care inchide ordinea juridica constitutionala? Daca CCR nu are suprematia interpretarii constitutiei, ce facem, acceptam ca fiecare conflict intre autoritati publice/institutii e un caz de non liquet? Revizuim constitutia anual sau de fiecare data cand apare un conflict intre autoritati? Ce sens mai are atunci art. 142 (1) din Constitutie care spune ca CCR e garantul suprematiei Constitutiei, daca nu poate avea ultimul cuvant de spus in materie constitutionala?

        2. Cum sa-si „incalce” CCR jurisprudenta? Pai de cand jurisprudenta CCR e obligatorie pt Curte? E ceva inedit, e o crima pentru o curte constitutionala sa produca jurisprudenta contrara jurisprudentei precedente? De instrumentul revirimentului jurisprudentei ati auzit? Intelegeti macar de ce exista acest instrument?

        3. Cum puteti sa spuneti ca CCR a dat o „decizie de interpretare”, ca astfel a actionat ca un legiuitor pozitiv si ca a uzurpat atributiile parlamentului? Toate deciziile CCR sunt de interpretare. O curte constitutionala nu aplica niciodata textul constitutional ci aplica doar interpretarea textului constitutional. Controlul de constitutionalitate al unui act normativ nu e totuna cu procesul de elaborare a unui act normativ. In primul caz, curtea analizeaza compatibilitatea unui text de lege cu un articol din Constitutie (pe care il interpreteaza autoritativ), in al doilea caz e vorba de rezultatul unor calcule de oportunitate legislativa a parlamentului, care e cu totul altceva! Primul proces se finalizeaza cu o hotarare, al doilea cu un act normativ care are o cu totul alta natura juridica!

        4. E abc in dreptul constitutional ca CCR nu ia si nu trebuie sa ia hotarari in „baza legii”!! CCR e o jurisdictie constitutionala (unica), nu infra-constitutionala!

        Stiu ca sunteti bine intentionat, dar astea sunt chestiuni ELEMENTARE de drept constitutional pe care dv le-ati ratat complet. Despre ce e vorba in articolul dv?

        • 1. Curtea Constituțională nu are ”supremația” interpretării Constituției, ci are rolul de a garanta supremația constituției, într-un set de atribuții definit de constituție și de lege. Faptul că e unica autoritate care interpretează constituția nu înseamnă că n-o poate încălca ea însăși, evident. Sunt două lucruri complet diferite.

          2. AIci întreaga obiecție se bazează pe pretenția că aș fi afirmat că Curtea e obligată formal să țină seama de propriile-i precedente. N-am afirmat asta nicăieri, din contră.

          3. Aici nu știți despre ce e vorba, pur și simplu. ”Deciziile de interpretare” se referă, desigur, nu la constituție ci la legea care e supusă judecății. ” O curte constitutionala nu aplica niciodata textul constitutional ci aplica doar interpretarea textului constitutional.” Unde veți fi citit oare afirmația asta?

          4. În fine, aici e chiar ridicol, nu știu ce abc constituțional consumați Dvs. care ar face acest gen de distincție între lege și constituție. Pe ce bază va decide Curtea dacă un referendum e valid sau nu, hm? Sau nu știți că e una din atribuțiile oferite de constituție, cea de a confirma rezultatele acestuia? Despre asta vorbim, nu?

          ”Despre ce e vorba in articolul dv? ”

          Păi, poate începeți prin a-l citi cu atenție, înainte să comentați…

          • 3. Ok, sunt un ignorant, nu stiu de unde ati scos expresia „decizii de interpretare” ale CCR. Pe de alta parte, nu se intelege din textul dv. de unde ati scos expresia asta. Constitutia sau Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata 2010 tace in legatura cu „deciziile de interpretare”. Atunci despre ce vorbiti? O creatie jurisprudentiala? O referinta din doctrina (citati-o)? O figura de stil?

            [Doc spune: restul a fost moderat, ca non-dialog, am lăsat pasajul de mai sus, e demonstrativ.]

  6. Multe aspecte in articol, multe aspecte in comentarii. Eu cred ca, de fapt ar trebui avut in vedere si:
    1. Cine sunt judecatorii de la CC? Oameni de diverse calitati. Unii nu au judecat nimic in afara constitutionalitatii (prezidentul Zegrean). Altii au peste 80 de ani. Numai cei de peste 80 de ani pot sustine ca mai au luciditatea necesara unor argumentari de finete. Multi dintre ei parcticieni rupti total de teoria juridica, ori la un asemenea nivel teoria si practica trebuie sa se afle in echilibru. Altii mai interesati de cum arata si de cum le sta tinuta decat de teorii de drept constitutional.
    2. Ma intreb unde naiba sunt constitutionalistii de prin marile faculati de drept (Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara). De fapt de ce ma intreb? Sunt bine mersi, dar nu are nimeni ochi pentru ei. Cum sa aiba daca nu sunt de partea puterii, oricare ar fi ea!?
    3. Asa ne trebuie daca am ales conducatorii pe care ii meritam (la presedentie, la Senat, la Camera) doar de la ei vin propunerile si apoi numirile la CC.
    4. Cum era sa fie mai buni judecatorii CC cand dna Alma Roberta Anastase a repetat votul pana a iesit cel dorit? Vorba lui Stalin: nu conteaza cine si cum voteaza, conteaza cine numara voturile.

  7. Desi sunt de acord cu opinia separata a celor 3 referitor la atributia CC de a se exprima doar asupra constitutionalitatii textului („este sau nu constitutional”, nicidecum „este constitutional daca”), argumentatia acestora legat de obligatia existentei cvorumului de 50% este sideranta.
    Fac o comparatie cu cvorumurile obligatorii prevazute in constitutie, care sunt doar la Parlament, uitand sa mentioneze ca parlamentarii au obligatia si nu dreptul de a vota, au sanctiuni pentru neparticiparea la vot (neplata indemnizatiilor si suspendarea temporara), ceea ce in cazul referendumului nu este cazul. Daca prin lege prezenta la referendum ar fi fost obligatorie si ar fi existat si sanctiuni pentru absenta, atunci da, era comparabila situatia.
    Asa, comparand mere cu scoici si spunand ca sunt la fel, utilizand tot felul de sofisme, poti ajunge la ce concluzie vrei. Asta nu inseamna ca e si corecta.

  8. Va aflati intr-o grava eroare juridica. Judecatorii pot alege cum isi descretizeaza votul sau nu.Nu se stie cum a votat Iulia Motoc. De exemplu, in vara Iulia Motoc a fost sigurul judecator care a semnat toate opiniile separate la revocarea Presedintiilor celor doua Camera, Avocatului Poporului si conflictul constitutional intre Presedinte si Paralament, decizii din 9 iulie 2012. Nu inseamna ca este singurul judecator care a votat impotriva. Opinia majoritara nu se semneaza niciodata.

    • Oh, care e grava eroare *juridică* ? :-) Sigur, e posibil ca majoritatea aia să fi fost de 5-4, fără dna Moțoc, care n-a publicat nici opinia separata – de data asta. Tocmai ca exista numeroase alte cazuri in care, daca a avut o opinie separata, dna judecator n-a avut vreo problema sa o publice, de unde si deductia mea. Repet, sunt gata să accept posibilitatea, dacă dna Moțoc va confirma că nu se află în rândul majorității la această decizie, sunt gata să completez articolul în consecință. Altfel, însă, rămâne cum l-am scris.

  9. Personal sunt impotreiva exiustentei unei Curti Constitutionale atit in parallel sau ca supliment al Curti de Justitie.
    Motivul principal e Acela ca independent Justitie de Legislativ si de Executiv e fundamental sistemelor democratice iar ca atare e necesara o singura Curte de Justitie in care Judecatorii sunt alesi in mod democratic si prin vot direct de 50%+1 si numai pentru maximul 2 termene de 4 ani: Astfel Judecatorii vor avea consentul cetatenilor ce iau ales. Referitor la Curtea Suprema aici sunt in favoarea numirii unor judecatori de catre Executiv dar numai prin confirmare electorala de catre Legislativ.
    Un alt motvi e acela ca toate procesele juridice sunt si constitutionale deoarece constitutia e legea de baza a societatii; orce judecator si orce curte de justitie poate lua o hotarire constitutionala fara sa se ajunga la cirdasia si cumetria dintre Judecatorii numiti de politicieni si de partidele politice.
    Curtea Constitutionala din Romania e un fel de Kangaroo Court plina de asociati si de cumetri si care consuma resursele sociale, e contraproductiva Democratiei si face mai mult rau decit bine.
    Nu stiu cum acceptati voi sa fiti judecati de judecatori numiti deoarece eu nu voi accepta niciodata acest lucru.

    • Curtea Constituțională poate să nu existe dar argumentația e ciudată pentru că o curte constituțională nu este, oricum, parte a sistemului judiciar.

    • Da, numirile ar putea fi schimbate, dupa tipic – nominalizare (executiv) + aviz (justitie) + confirmare (legislativ).

      Nu sunt de acord ca CCR e contraproductiva democratiei, fiecare dintre celelalte puteri a avut excese de acest gen – prefer sa fie cat mai multe puteri care sa se echilibreze reciproc, decat sa avem una singura care, sarind calul, sa nu poata fi blocata de nimeni.

      • Separarea puteri politice nu inseamna existent a cit mai multor institutii guvernamerntale birocratice ci coparteneriatul poltitic prin separare electorala a Justitiei a Guvernului si a Legislativului. Atita timp cit Guvernul numeste judecatorii si Procurorii iar Parlamentul numeste Guvernul nu puteti vorbi de separare. Nu toate societatile Democratice sunt la fel de democratioce deoarece totul depinde de cum definim Democratia. Daca facem o definitie mai larga putem include orce stat cu system electoral si cu constitutie pe cind o definitie mai stricta reduce numarul acestora la citeva state.
        Cit de democratica e Romania depinde de cit de bine intelegfeti voi democratia si cit de sinceri sunteti in implementarea unor reforme democratice.
        Romania are problem sociale enorme iar la capitolul Democratie e inca in stadiul incipient sau in fasa.
        Curtea Constitutionala sau acest Kangaroo Court e formata din oameni alesi pe sprinceana de catre partidele politice si de catre Presedinte pe linie de partid (acestia sunt cadre) sau cadre de asociere iar functia lor e politica (de asi ajuta proeteni si asociatii si de a pedepsi rivali sau dusmanii politici. Acestia sunt deci jucatori politici alesi pe scheme politice si pe baza interesului politic. Munca lor e de citeva ore pe saptamina pentru niste salarii bugetare frumoase si bunt araganti pina la Dumnezeu.

        • N-am vorbit de separare. Guvernul nostru nu numeste niciun judecator, nici macar la CCR. Parlamentul da votul de investitura guvernului, format de un candidat la postul premier, care e desemnat de presedinte.

          ”Cit de democratica e Romania depinde de cit de bine intelegfeti voi democratia si cit de sinceri sunteti in implementarea unor reforme democratice.”

          Cine suntem ”noi” ?

          In CCR au fost numiti oameni politici, e drept – dar nu toti judecatorii au fost numiti asa. Deciziile lor nu arata neaparat aliniere partizana – cea de care discutam aici e un bun exemplu. Samd. Nu stiu de ce ar fi ”Kangaroo Court”. E Curtea Suprema din SUA un Kangaroo Court?

          • Principiul de alegere pe viata a acestor Judecatori ai Curtii Supreme e oarecum un esec, cu toate ca scopul original a fost de ai izola pe Judecatori de influenta politica si de presiunea tremenelor. Probabil ca instituirea unui sistem de mandate poate imbunatati performanta acestui Curti dar datorita caracteriticilor sistemului American si a traditiilor nu vad aceasta posibilitate.
            Va fi imposibil sa compari Curtea Suprema din US cu CC din Romania sau din orce alta societate cu toate ca un procent foarte mic de cazuri legislative ajung si la Curtea Surprema, deoarece marea majoritate a cazurilor legislative sunt decise de Curtile locale.
            Democratia Americana e atit de robusta iar cele 3 ramuri atit de independente incit e aproape imposibil ca un individ sau o institutie sa aiba singurul si ultimul cuvint de spus (check and balance). Mai mult decit atit in cadrul sistemului exista o multime de provizii si de mecaisme de schimbare sau inlocuire a tuturor indivizilor (inafara de judecatorii curtii supreme) alesi sau numiti sau a legislatiilor. Un alt factor ce trebue luat in ecuatie e acela ca puterea e distribuita local si ca cetateanul American are nu numai un sens civic si o cunoastere politica deosebita dar si o traditie formidabila.

            • Da, așa este. Și mă gândesc că în aceeași direcție ar trebui cumva să mergem și noi. Unul din instrumente este să sancționăm public instituțiile (fără excepție) când greșesc, mai ales când greșeala asta este o depășire a limitelor impuse lor de lege și de constituție. Fiecare proiect de lege importantă din Congres, fiecare sentință a SCOTUS provoacă un val de comentarii și analize. La noi, analiza asta e aproape absentă.

            • E admirabil ca aduceti pe piata libera a dezbaterii o gama larga de subiecte si de idei iar la fel de admirabil e faptul ca aveti stomac la diferente de opinie. Nu pot decit sa va incurajez si sa va asigur ca acest process are un important rol social.

            • Si judecatorii SCOTUS pot fi „demisi” de Congres cu supermajoritate (pusi sub acuzare si condamnati la pierderea mandatului) . Din cate stiu asta nu s-a intamplat niciodata. Au exista cazuri de judecatori amenintati cu destituirea si fortati sa demisioneze din cauza unor probleme de integritate. Destituirea se poate face doar pentru fapte reprobabile, nu legat de opiniile judecatorului. Teoretic Congresul ar putea abuza si inventa fapte fictive. Dar fi un precent foarte periculos. Opinia publica americana s-ar intreba ce efecte ar avea pe termen lung, cand vin „ceilalti” la putere. Ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Congresmanii care ar fi implicati in asa ceva si-ar pierde aproape sigur locul la urmatoarele alegeri. Iar Congresul ca institutie ar risca sa piarda, printr-un amendament constitutional, dreptul de a destitui judecatori. Este bine sa existe posibilitatea destituirii presedintelui sau a judecatorilor pentru efectul preventiv, pe care il are, dar la fel de bine este ca aceste puteri sa nu fie folosite abuziv, caci vor fi pierdute. Ele cumva opereaza benefic in mod pasiv, chiar fara sa fie folosite efectiv. In trecutul mai indepartat, au exista politicieni americani care, nemultumiti de decizii ale Curtii, au amenintat judecatorii cu demiterea sau cu reformarea curtii prin marirea numarului de membri. (Viktor Orban nu e original) Nu au fost bine primite de opinia publica aceste presiuni, e discutabil daca au avut vreun efect psihologic sau nu asupra judecatorilor si sunt momente rusinoase din istoria politica a SUA. Mai avem de asemenea cazul nefericit al lui http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Goldberg despre care se banuieste ca a fost momit sa plece.

          • Intradevar cojudecatorii Curtii Supreme sunt noninalizati de catre Presedintele ales pe criteria ideologice sau politice si e normal ca un presedinte Democrat sa nominalizeze un candidat ce are un record ideologic probat dea lungul carierei sale. Trebue deasemeniu mentionat ca nu e necesar ca un Judecator al curtii Supreme sa fie neaparat avocar sau absolvent de drept, ci sa dea dovada de cunoastere a constitutiei.
            Au fost o multime de Cojudecatori ai Curtii Supreme ce au fost nominalizati de catre un Presedinte Republican iar in hotaririle sale sa voteze cu democratii si nu e nici o garantie ca odata ales un judecator al curtii supreme sa mentina o orientare politica, deoarece oamenii evoluaza (politic) cu virsta si doresc sa fie independenti (acestia sunt preocupati cu posteritatea si imortalitatea juridical). Ex Justice Sutter…
            Faptul ca Judecatorii curtii Constitutionale decid foarte putine cazuri politice sau legislative (deoarece majoritatea acestor cazuri sunt decise la nuvelul curtilor locale, de district sau in Appellate Courts unde Judecatorii sunt alesi prin vot direct si democratioc nu exista prea multe situatii in care ideologia Judecatorului sa influenteze prea mult si se poate spune ca in marea parte a deciziilor politice Curtea Suprema a facut decii incorecte Ex Bush vs Gore, Obama Care, Brown vs Board of Ed, Abortion etc.
            Un aspect important in deciziile judecatoresti si in special a cojudecatorilor curtii constitutionale e faptul ca exista doua moduri de a privi constitutia. Modul Originalist prin care se tine cont de intentia originala la crearea constitutiei si modul Organicist la baza caruia sta conceptual ca Constitutia e un organ viu si ca ea evolueaza in tim iar ca atare interpretarea constitutiei difera functie de timp.
            Intradevar au fost cazuri in care Presedintele American a cautat sa influenteza si sa altereze Curtea Constitutionala pentru a servi intereselor Guvernului iar cel mai recent caz a fost FDR
            Toate hotariirile Judecatoresti devin domeniu public iar acesta e unul din motivele pentru care Judecatorii sunt mai atenti in hotaririle loc si la posibilitatea ca aceste hotaririi sa fie un albatross la realegeri. Unele din mecanismele de control al deciziilor Judecatorilor sunt Judicial Review si Judicial Watch. Orce Judecator poate fi impeached sau recalled, mai putin Judecatorii Curtii Contitutionale ce pot fi inlocuiti numai pe motiv de incapacitate sau ptin interventie divina.
            Sorry for my lousy Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro