Home » Asigurari Sociale »Dezbatere »Economie »Societate/Life » Citesti:

Pentru munca sindicalizată: Motive nediscutate

Cornel Ban februarie 21, 2011 Asigurari Sociale, Dezbatere, Economie, Societate/Life
12 comentarii 2,676 Vizualizari

Este de netăgăduit că practica vieții sindicale din România nu este coborâtă dintr-o fantezie scandinava și presa a semnalat, adesea cu argumente relativ solide, episoade politice și judiciare triste din viața unor lideri sindicali. În același timp, ideea că sindicatele sunt un fel de nisip aruncat în pistoanele economiei și societății este des auzită în dezbaterile curente despre politicile publice. Potrivit unei opinii populare în unele segmente ale câmpului politic, de afaceri și jurnalistic, dar și în feedback-ul dat de instituțiile financiare internaționale și de economiștii neoclasici occidentali[1], munca sindicalizată și mai ales forme de negociere colectivă situate deasupra firmei ar fi obstacole în calea dezvoltării. În numele acestui principiu se cere tot mai mult îngrădirea dreptului la liberă asociere în sindicate și mutarea negocierii la nivel de firmă. Din nefericire pentru susținătorii acestui argument, probele empirice culese din experiența altor state dau de înțeles că virtuțile sindicalizării merită scoase la lumina în dezbaterea publică.

Nu mă voi referi în această intervenție la lucruri evidente, precum potențialul absolut unic al sindicatelor independente de a asigura o apărare instituționalizată a celor care trăiesc din muncă salariata, aspect cu atât mai important în țări cu o democrație reprezentativă profund viciată cum este cazul României. Dimpotrivă, analiza mea va fi axată pe cinci argumente mai puțin intuitive pentru care cred că ostilitatea de principiu față de sindicalizare este normală.

Sindicalizare, profitabilitate și productivitate

Mai întâi, sindicalizarea nu afectează negativ productivitatea și profitabilitatea decât în țări unde relațiile dintre capital și muncă sunt extreme de instabile, descentralizate și dereglementate (cum ar fi SUA sau Marea Britanie). Dimpotrivă, așa cum arată experiența economiilor de export (Germania, Japonia, Coreea de Sud, Suedia) sindicatele măresc productivitatea muncii[2]. Acest rezultat se obține prin rolul sindicatelor în asigurarea predictibilității costurilor salariale și a creșterii neinflaționiste a salariilor, difuzia inovațiilor tehnologice și pregătirea lor profesională continuă. Prin contrast, descurajarea sindicalizării și descentralizarea negocierii salariilor are efecte nedorite asupra raportului productivitate-salarii. Astfel, constrângerea sindicalizării și descentralizarea relațiilor de muncă în Marea Britanie a dus la o creștere mai mare a salariilor în raport cu productivitatea în anii nouăzeci decât în Irlanda, unde negocierea colectivă a contractelor la nivel național cu sindicate puternice a dus la rezultate mai bune[3].

Sindicalizare, macrostabilitate și interesele sectorului privat

În al doilea rând, compromisul social dintre muncă și capital prin interemediul sindicatelor și instituțiilor neo-corporatiste nu este doar o parte a agendei politice social-democrate. Contrar clișeelor ideologice prevalente în România, în multe țări europene dezvoltate acest compromis a fost căutat atât de guverne de stânga cât și de dreaptă. De ce?  Un argument care se desprinde din cercetările înteprinse în ultimele trei decenii arată că în țările cu sindicate puternice care participă în instituții de dialog social (de tip CES) găsim o mai mare probabilitate de success în prevenirea unor rate ridicate ale inflației, în reducerea inegalităților sociale și în aplanarea militantismului de ansamblu al angajaților[4]. De pildă, este un fapt de netăgăduit că fenomenala creștere a economiei germane în deceniile postbelice sau a celei irlandeze în ultimele două decenii nu pot fi imaginate fără parteneriatul social sindicate-patronat la nivel național[5]. Centralizarea este importantă pentru că în lipsă ei sindicatele de firmă au toate motivele să liciteze în sus salariile, lăsând patronatul și guvernul cu mijloace mai ineficiente de control a inflației decât negocierea colectivă centralizată[6]. De asemenea, un studiu foarte citat a adus dovezi puternice că descentralizarea relațiilor sindicate-patronate nu este în interesul general al patronatelor dintr-o economie bazată pe o dezvoltare industrială tot mai complexă (este și cazul României) întrucât descentralizarea ar declanșa o competiție nedorită între firme pentru angajați calificați. Faptul că patronatele românești nu fac front comun în ofensiva antisindicala a ultimelor luni invită la cercetare empirică despre interesele patronatelor, care ar avea de învățat din aceste studii.

Sindicalizare și reforma statului

În al treilea rând sindicatele sunt în anumite condiții un pilon al democrației și bunei guvernări. Astfel, sindicatele au potențialul de a asigura liantul dintre clasa mijlocie și clasa muncitoare, variabilă asociată de politologi cu consolidarea democrației parlamentare atâta vreme cât sindicalismul este de natură democratică. Cazul fascismului, nazismului și peronismului „clasic” arată că sindicalismul poate fi de natură anti-liberal-democratică atunci când este cooptat de partide politice cu ideologii anti-liberale. Astfel, cu cât viață sindicală este mai democratică, cu atât crește gradul de susținere a democrației între membrii de sindicat care sunt, ipotetic, socializați în practicile jocului democratic. De asemenea, cu cât gradul de colaborare între sindicate și mișcări sociale democratice crește, cu atât crește eficiența acțiunii sindicale (chiar în condițiile unei sindicalizări reduse), precum și transparența, responsabilitatea și eficacitatea instituțiilor statului. Prin contrast, izolarea sindicatelor de alte forme de organizare civică duce în mod inevitabil la ineficiența acțiunii colective pe termen lung (lucru scos în relief de „sindicalismul fără aliați” din Rusia), și la cooptarea unei părți a mișcării muncitorești de rețele neo-patrimoniale ale clasei capitaliste oligarhice (cazul Argentinei sub Peron)[7].

Sindicalizare și pensionare anticipată

În al patrulea rând, munca sindicalizata reduce riscul de pensionare anticipată, un flagel care a afectat economia românească în ultimii ani și care este atribuit în mod eronat unor probleme de etică a muncii. Un studiu bazat pe date extrase din cazul pieței muncii din SUA, piață reprezentativă pentru condiții ostile sindicalizării, a arătat că pensionarea anticipată este semnificativ mai probabilă în cazul angajaților care au suferit concedieri, au avut slujbe precare și nu au făcut parte dintr-un sindicat înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani. În loc să îi motiveze și mai tare pe angajați să lucreze cât mai mult timp, aceste experiențe par să-i facă și mai expuși la tentația de a se retrage din câmpul muncii. Șomajul și slujbele precare par a afecta în mod semnificativ și negativ nu numai șansele de reinserție sau contul privat de pensie, ci și starea de sănătate fizică și psihică. Este de asemenea clar din datele analizate că apartenența la un sindicat mărește șansele de atașare de locul de muncă precum și șansele de a beneficia de planuri de pensie privată atractive. Prin urmare reducerea riscului pensionării anticipate poate surveni nu doar prin represiune, ci și prin ameliorarea condițiilor reale în care poate fi constituit un sindicat.

Sindicalizare și satisfacția la locul de muncă

În fine, studiile arată că sindicalizarea crește gradul de satisfacție („fericire”) al angajaților, în special al celor cu salarii mici. Și nu este vorba aici doar de membrii de sindicat. Este evident că pentru aceștia munca sindicalizată asigură un grad mai mare de siguranță economică, reduce stresul la locul de muncă prin crearea de rețele de socializare întru solidaritate, înlocuiește competiția individuală cu autonomia colectivă, reduce rata de angajare în regim temporar, reduce riscul de depresie cauzat de alienarea față de firmă oferind sentimentul de participare în deciziile care afectează regimul muncii și proceduri de apărare colectivă împotriva abuzului patronal. Ceea ce îi va surprinde și mai tare pe susținătorii unei perspective strict neoclasice asupra pieței muncii este că veniturile salariale nu au un efect moderator asupra acestor efecte ale sindicalizării. Dimpotrivă, cei care simt gradul de satisfacție cel mai ridicat sunt angajații sindicalizați cu salariile cele mai mici. Există de asemenea consens științific asupra faptului că aceste efecte pozitive au un efect de contagiune și în raport cu munca nesindicalizata. Prin urmare densitatea sindicalizării într-o țara este un predictor robust al gradului general de satisfacție al participanților pe piață muncii din acea țara.

Dar la noi sindicatele sunt altceva…

La cele spuse mai sus s-ar putea ridica o serie de obiecții legate de specificul local. S-ar putea spune, de pildă, că este greu să sindicalizezi munca într-o țară în care sindicatele sunt privite altfel decât în țări cu tradiție sindicală din cauza moștenirii comuniste sau a unor episoade de la începutul tranziției (precum mineriadele). În plus, pentru unii sindicatele sunt încă asociate cu experiența național-stalinismului, când sindicatul juca rolul curelei de transmisie între puterea politică și angajați. Prin contrast, în Occident există o tradiție sindicală de tip grassroots și numeroase cazuri în care partidele de stânga au fost construite pe baze sindicale.

Obiecția cheamă la o mai bună politică de presă a sindicatelor, mai ales că unele dintre ele au acces excellent la mass-media, însă nu este întemeiată pe fond. Teza asocierii sindicalism-comunism este greu de susținut dat fiind faptul că sindicatele românești de după 1989 s-au definit nu ca succesoare ale sindicatului-fantoșă național-stalinist, ci prin opoziție cu el. Dacă tot este să vorbim de politică memoriei, cum putem înțelege 1977, 1987 și 1989 fără referire la formarea de sindicate și alte forme de organizare independentă a salariaților în fața confruntării cu represiunea statală?

În al doilea rând, nu este evident de ce delegitimarea sindicalismului integrat în aparatul statului autoritar trebuie să atragă de la sine delegitimarea sindicalismului independent specific statului democratic. Dacă ar fi așa, atunci resurgența fenomenală a mișcării sindicale în Italia, Spania, Portugalia și Germania ar apărea ca un mister complet dat fiind că regimurile autoritare care au guvernat aceste țări în diverse momente ale secolului douăzeci au avut și ele sindicate de tip „curea de transmisie”, precum în România lui Nicolae Ceaușescu[8].

În al treilea rând este situația Jimmy Hoffa: dosarele penale ale liderilor de sindicat delegitimează idea de sindicalizare. Legăturile dintre unii lideri de sindicat și rețele criminale au fost în multe țări foarte reale. Chiar zilele acestea în România se discută despre legătură dintre un lider de sindicat și vameșii corupți. Însă, dacă acceptăm că faptele penale dovedite ale unor lideri de sindicat comise în legătură cu poziția lor subminează argumentul pro-sindicalizare, atunci  ar trebui să fim pregătiți să acceptăm că faptele penale comise de patroni în legătură cu poziția lor subminează argumentele despre legitimitatea sectorului privat în economie.

În fine, să considerăm argumentul că în România ar trebui să fim sceptici față de sindicalizare dat fiind faptul că mineriadele au avut efecte dezastruoase asupra democratizării. Trec peste faptul că sindicatele în ansamblu nu pot fi învinuite pentru mineriade și peste uitata împrejurare că mișcarea sindicală a susținut odată Convenția Democratică. Echivalentul asocierii sindicate-mineriade ar fi că organizațiile patronale sunt un risc pentru democrație dat fiind rolul organizațiilor patronale în diverse puciuri militare moderne organizate cu precădere la mijlocul secolului douăzeci.

Ce e de făcut?

Cred că starea actuală a dezbaterii despre rolul sindicatelor în societate și economie este sărăcit atât de adversarii sindicatelor cât și de sindicate . Argumentele expuse mai sus sugerează cel puțin două implicații observabile.

În primul rând, contestarea sindicalizării ocultează contraargumente serioase despre costurile economice și sociale semnificative ale descurajării sindicalizării. Fără analiza empirică a acestor costuri dezbaterea va fi una strict ideologică.

În al doilea rând, aceste argumente trimit întrebări grele în terenul partenerilor sociali și al statului, care au foarte multe de făcut pentru a evita plata unor costuri socio-economice ridicate de pe urma desindicalizarii forței de muncă în România. Cât de viabil poate fi rolul de stabilizator macroeconomic al acordurilor colective arătat de studii atâta timp cât mișcarea patronală este mult mai dezarticulată și mai puțin reprezentativă pentru membrii ei decât cea sindicală iar CES-ul nu este luat în serios de guvern? De ce sindicatele au o prezența robustă în sectorul public și industrial postsocialist privatizat, dar au o istorie cam subțire când vine vorba de sindicalizarea angajaților în investițiile greenfield în ciuda unei legislații cu privire la condițiile constituirii unui sindicat care este mult mai favorabilă sindicalizării decât în țările de origine ale multor multinaționale? Cum își mai poate imagina un lider sindical că poate apărea ca un credibil reprezentant al angajaților pauperizați atâta timpcât acel lider este parte a clasei mijlocii superioare și/sau afișeză un consum extravagant?  De ce este sindcalismul românesc atât de puțin conectat la restul societății civile, la mediul universitar sau la comunitățile locale?

În concluzie, recentele inițiative politice de a reduce importanța sindicalizării sunt întemeiate pe considerente mai degrabă anecdotice. Literatură de specialitate sugerează că, în anumite condiții, sindicalizarea spațiului în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului este o formă de adâncire a democrației care nici măcar nu este întotdeauna opusă intereselor generale ale angajatorilor și care reduce riscul apariției unor forme îngrijorătoare de decimare a forței de muncă active. Sindicatele românești au nevoie în aceeași măsură de profunde reforme interne care să le transforme în baza organizațională de masă a salariaților cât au nevoie din partea statului de un mediu legislativ nerepresiv și de instituții de dialog social care să fie întărite, iar nu eviscerate de stat. Pentru sceptici, o experiență plină de inspirație în acest sens ar fi o vizită de informare nu în Suedia, ci mai aproape de casă, în Slovenia, țară unde performanța economică generală, competitivitatea firmelor private, drepturile sociale, sindicalizarea și organizarea neo-corporatista a relațiilor dintre capital și muncă merg mână în mână și constituie bazele unei societăți mai așezate, mai drepte și mai sănătoase decât țări mult mai „bogate” din zona occidentală a continentului.

.


[1] R. Vedder & L. Gallaway. The Economic Effects of Labor Union Revisited. Journal of Labor Research. Vol 23, No. 1. 2002

[2] Doucouliagos, C. and Laroche, P. (2003), What Do Unions Do to Productivity? A Meta-Analysis. Industrial Relations: A Journal of Economy and Society, 42: 650–691

[3] Baccaro, L. and Simoni, M. (2007), Centralized Wage Bargaining and the “Celtic Tiger” Phenomenon. Industrial Relations: A Journal of Economy and Society, 46: 426–455

[4] Alemán, J. (2008), Labor Market Deregulation and Industrial Conflict in New Democracies: A Cross-National Analysis. Political Studies, 56: 830–856

[5] Baccaro, L. and Simoni, M. (2007), Centralized Wage Bargaining and the “Celtic Tiger” Phenomenon. Industrial Relations: A Journal of Economy and Society, 46: 426–455

[6] Miriam Golden. The Dynamics of Trade Unionism and National Economic Performance. The American Political Science Review. Vol. 87, No. 2 (Jun., 1993), pp. 437-454

[7] Cheol-Sung Lee, Labor Unions and Good Governance: A Cross-National, Comparative Analysis, American Sociological Review August 2007 vol. 72 no. 4 585-609

[8] Robert M. Fishman. The Labor Movement in Spain: From Authoritarianism to Democracy Comparative Politics. Vol. 14, No. 3 (Apr., 1982), pp. 281-305

Aparut si pe cogitus.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Pînă una, alta, văd sindicalizarea sănătoasă prin două acţiuni.
    1) Spargerea triunghiului actual: companii-sindicate-organizaţii criminale. Dacă sindicatele vor să fie în centrul societăţii, trebuie să se separe de mafii. Mai mult, să răspice încrengătura patronat-mafie. Fie ea şi mafie de stat. Mafia trebuie pusă la marginea societăţii, iar nu în parlamente şi guverne.
    2) Dacă veţi citi legea de finanţare a partidelor, veţi descoperi că sindicatele nu au voie să finanţeze formaţiuni politice. În schimb, companiile (persoane juridice de aceeaşi natură) au. Sindicatele, dacă vor să fie credibile, trebuie: fie să susţină dreptul lor de a finanţa partide, fie să conteste dreptul altor persoane juridice să o facă. Cale de mijloc nu există.

    Abia după ce cele două condiţii vor fi fost îndeplinite, vom putea discuta aplicat şi relaxat despre sindicate. Pînă atunci, vorbim discuţii. Teoretice.

  2. Marina spune:

    Un studiu teoretic, in care nimic nu este absolut, peste tot fiind invocate “anumite conditii”, Dar ce rost are sa discutam teoretic in Romania, tara in care liderii sindicali sunt in solda lui SOV si a fortelor sinistre din spatele lui, iar sindicatele vamesilor sunt practic adevarate mafii? Vad ca studiul in cauza nu prevede astfel de cazuri.

  3. me spune:

    frumos spus.
    acum ce sa zic, este adevarat ca sindicatele ascund mari mafii in spate, dar si guvernul ascunde acelasi lucru. de fapt acesta este razboiul: intre mafii.
    acum fara suparare dar la ce cod al muncii propune guvernul, cred ca sindicatele sunt (pentru moment) raul cel mai mic)

  4. A fost invocat modelul germano-japonez de sindicalizare. Cred că e util să spun că, de pildă, sindicatelor din sectorul bugetar le este interzisă greva ca formă de presiune sindicală. Şi e firesc aşa. Sectorul public este format din persoane juridice de drept public. A recunoaşte sindicatelor (persoane juridice de drept privat) dreptul la grevă, ar echivala cu subordonarea prin şantaj, a instanţelor aparţinătoare dreptului public, unor interese private. Cu alte cuvinte, se privatizează statul. Iar dacă cota de impozitare este atît de mare în ţările în care dreptul la grevă în sectorul public este recunoscut, este şi pentru că orice întrerupere a lucrului reprezintă o scumpire a costurilor de întreţinere a statului. Nu poţi să demonstrezi împotriva scumpirii unui lucru scumpind exact lucrul vizat. Disonanţa cognitivă e evidentă. Iar dacă sofiştii vin şi spun că, vezi, Doamne, productivitatea nu ar fi afectată de grevă, ăsta e un indiciu clar că schemele de personal sunt supraîncărcate de redundanţe. Cu alte cuvinte, orice grevă din sectorul bugetar trebuie să se lase cu concedieri. Orice altă interpretare nu ar fi decît una schizofrenică sau ipocrită.

  5. pehash spune:

    Argumentatie hilare. Toate explicatiile se bazeaza pe economii care erau mult mai evoluate, la momentul studiului, decat Romania.
    Dovada e in Slovenia? Slovenia este cu zeci de ani mai evoluata decat Romania. Mai intai sa evoluam si noi, sa ne consolidam o clasa de mijloc, si abia apoi sa ne facem griji de clasa muncitoreasca. Nu-i nevoie sa faci sindicate cand 80-90% din populatia activa face munci necalificate. E nevoie de educatie.

    • fLoreign spune:

      Asa o fi, atata tot ca dl. Ban are un ochi catre ce se petrece in Wisconsin. Acolo in tara cu relatiile de munca nereglementate si nu exista contracte de munca pe durata nedeterminata (sau exista, insa reprezinta mai degraba exceptiile decat regula). De aici si discutia despre Jimmy Hoffa. Exemplul negativ a prins, multi conservatori americani, saraci lipiti, muncitori cu ziua, considera ca sindicatele sunt ceva rau. Asta in timp ce mitul “visului american” ramane viu in ciuda exemplelor negative venite de la varful sectorului privat, si in ciuda statisticilor oficiale care spun ca in general abia in jur de 4% dintre americani ajung sa-si schimbe statutul social pe durata vietii. Fapt care nu ar fi neaparat negativ, caci poate fi interpretat ca o stabilitate a sistemului, insa se bate cap in cap cu gandul ca prin fortele proprii, fara sa te bazezi pe solidaritatea sociala, vei reusi sa ajungi sa-ti schimbi conditia.

      In Romania avem genul de lideri sindicali precum Victor Ciorbea si Miron Mitrea, care au facut saltul in politica si nu numai in politica. Ramane si aici intrebarea (in paralel cu discutia despre un nou mod de a face politica) daca nu ar fi cazul sa se schimbe si paradigma activitatii sindicale. Pe undeva si presiunea de jos ar trebui sa impinga la asta, structura ocupationala a fortei de munca s-a schimbat totusi in ultimii ani, iar modelele vechi nu se mai potrivesc. Heck, ar fi timpul ca pana si pitipoancele sa puna de-un sindicat.

  6. Claudiu Minea spune:

    “mișcarea sindicală a susținut odată Convenția Democratică”

    Cand s-a intamplat asta?

  7. raulcat spune:

    ma uit la astia de -si zic de dreapta si sunt fanatici portocalii..zici ca toti au firme si vor sa-si plateasca cat mai putin muncitorii,cand colo majoritatea pun pariu sunt niste amarati de slujbasi la stat sau au firmulite care rod cate un oscior pe langa cine stie ce sinecurist..
    articolul este documentat,logic si are argumente de bun simt.
    are si de bine si de rau..are si propuneri..mi-a placut!

    e primul articol citit de mine si scris de domnul cornel ban.
    face parte din randul celor pe care ii citesc cu placere si atentie:mihnea vasilache,dragos paul aligica,stanislav secrieru,alin fumurescu,victoria stoiciu si chiar teophyle care desi e cam infumurat si represiv,are articole la fel de fundamentate.

  8. Scippio spune:

    Din pacate ati uitat sa mentionati un fapt esential la capitolul “la noi sindicatele sunt altceva”. Si anume faptul ca majoritatea liderilor sindicali sunt inregimentati politic preponderent la un singur partid, cel cu cei trei trandafiri rosii. Si ca urmeaza fidel comenzile acestui partid, membrii sindicali nefiind altceva decat o masa de manevra in favoarea scopurilor politice si individuale ale liderilor PSD. Asta atunci cand nu sunt o sursa de capital pentru afacerilor acelorasi lideri sindicali.
    Si asta nu de acum ci de 20 de ani de cand liderii principalelor centrale sindicale au fost pur si simplu numiti in functii de precursorul actualului PSD. De cand, de altfel, n-au incetat a fi altceva decat un instrument de presiune in mainile lui Ion Iliescu si a urmasilor sai.
    Care au fost realizarile sindicatelor in tot acest timp? La inceputul anilor 90 au asigurat masele de manevra din strada necesare stoparii oricaror tentative de privatizare rapide si cu firme straine serioase. Consecintele se stiu, catastrofale pentru industria sio economia romaneasca in ansamblul ei si in foarte benefice pentru noii capitalisti “rosii” . Consecinte pe care le tragem si acum pentru ca actualul raport falimentar pensionari/angajati este un rezultat direct al acelor manevre. (Intreprinderi neprivatizate, “supte” de o mana de privilegiati pana la dizolvare si pensionare anticipata a maselor de angajati ramasi fara obiectul muncii).
    Apoi, ce alte realizari? Marirea salariilor sau pensiilor? Nu cred ca le putem pune pe seama sindicatelor, partidele perindate pe la guvernare ar fi facut asta oricum ca mijloc logic de a obtine voturi. Mai mult, partidele s-au intrecut in a face excese de “pomeni” electorale si n-am vazut niciodata un sindicat sa spuna ca masura x sau y ,desi convenabila nu e tocmai rationala. De altfel, n-am vazut niciodata o atitudine rationala a sindicatelor sau liderilor lor. Singurele lor politici au fost de tacere slugarnica cand la putere a fost PSD SI isterie si kontra orice cand la putere a fost altcineva decat PSD.
    Si, in final, ar mai trebui subliniat ca toate acele aspecte benefice ale existentei sindicatelor pe care le-ati enumerat dvs s-ar putea eventual manifesta in cazul in care am vorbi despre sindicate ale angajatilor din economia privata. Ori in Romania majoritatea covarsitoare a sindicatelor sunt organizate in sectorul bugetar!

  9. Cornel Ban cornel ban spune:

    Va multumesc tuturor pentru comentarii.
    Aproape toate intrebarile dumneavoastra isi pot gasi raspunsul in suursele din hyperlink si in comentariile postate pewww.cogitus.ro, unde acest text a fost publicat initial.

    http://www.cogitus.ro/economie/pentru-munca-sindicalizata-motive-nediscutate#comment-282

  10. mariusmioc spune:

    Folosiţi în articol expresia “competiție nedorită între firme pentru angajați calificați”.
    De ce competiţia ar fi un lucru rău, nedorit?

  11. Cornel Ban cornel ban spune:

    Competitia este nedorita de angajatori pentru ca pune presiune in sus pe salariile angajatilor de nisa. Nici un patron nu vrea volatilitate in fondul de salarii.
    Competitia este buna pentru antreprenor, dar nu intotdeauna. Ca dovada tendinta economiei de piata de a genera oligopoluri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cornel Ban


Cornel Ban

assistant professor of International Relations; Co-Director of the Global Economic Governance Initiative, Frederick C. Pardee School of Global Studies, Boston University. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)