joi, martie 28, 2024

Pentru o mie de prețuri și nici o taxă

Acesta este un răspuns la articolul Cutia de viteze… în cinci taxe. Nu este o critică, ci mai degrabă o reacție.

Acolo, Cristian Păun propune reducerea fiscalității la următoarele 5 taxe:

  • Taxa pe profit
  • Taxa pe valoare adăugată sau pe consum
  • Taxa pe venit
  • Acciza
  • Taxa pe proprietate

Discuția despre câte taxe ne trebuie este benefică, dar mai importantă cred că este o discuție despre care ar trebui să fie principiile și nivelul taxării. Să detaliez:

Varianta A: chestionăm legitimitatea statului

Argumentul central adus de teoreticienii libertarieni aici este acesta: proprietatea privată oferă prin policentrism garanția concurenței pentru producerea serviciilor de bună calitate și pentru optimizarea dinamică a acesteia. În schimb, monopolul de stat oferă garanția serviciilor de proastă calitate și a degradării acestei calități în timp.

Să prespunem că opinia publică s-a lămurit în sfârșit că orice bunuri ar produce statul, piața le-ar face mai bine, mai simplu, mai eficient și în mod pașnic. În plus, orice rele ar face statul, piața nu le-ar face.

Ce mai putem spune atunci despre taxare? Prin definiție, nu mai vorbim de taxe. Taxarea a murit. Trăiască  prețurile.

Pentru mine este un amar paradox că  majoritatea cititorilor nu este consumată de un interes activ pentru această variantă, ci pentru următoarea:

Varianta B: nu chestionăm legitimitatea statului

Ci doar spunem că trebuie să  existe și ne raliem lungii tradiții care îl definește ca monopol teritorial al producției de apărare și justiție.

Acestei afirmații îi urmează practic imediat aceea că trebuie să avem și taxare. Chiar și așa, de ce să avem cinci taxe?

Am discutat recent ideea unei taxe unice, dar cu adevărat unice. Cred că cea mai simplă taxă cu putință, epsilonul taxării, dacă vreți, ar fi taxa „Taxa”, singura concepută și unica aplicabilă. Nu ar fi o taxă pe profit, nu ar fi o taxă pe consum, nu ar fi nici pe venit. Ar fi pe persoană, pe „cap de locuitor”. Este forma de taxare care ar aproxima singurul ideal de egalitate frecventabil: acela de egalitate în fața legii. Oricine trăiește pe teritoriul monopolizat de Statul X, plătește taxa unică x, definită nominal, indiferent de mărimea averii sau extravaganța gusturilor.

Spuneam acolo:

    cea mai „justă” taxă  [rog a mi se îngădui pentru un timp oximoronul] este stabilirea unei sume absolute (şi nu o cotă procentuală, cum este în prezent) pe care să o plătească toţi supuşii statului, indiferent că sunt şomeri sau antreprenori multimilionari. Dacă, de exemplu, se ajunge la concluzia că statul trebuie să aibă monopolul asupra producţiei unor bunuri şi servicii esenţiale (în primul rând pentru existenţa statului, să ne fie clar) şi se stabileşte un nivel anual de 2 miliarde de unităţi monetare pentru asigurarea acestor bunuri şi servicii, atunci populaţia ar trebui să contribuie în cote egale la susţinerea statului. Pentru o populaţie de 20 de milioare ar trebui ca fiecare supus să fie obligat să plătaescă anual o singură, unică şi universală taxă: 100 de unităţi monetare de persoană. După care fiecare să îşi vadă de viaţa lui.

Avantajele tehnice pentru stat

Din fondurile strânse cu ajutorul ei statul ar trebui să își finanțeze diversele activități. Tehnic, această taxă este posibilă atât pe partea de colectare, cât și pe cea de cheltuire.

Cred că este destul de evident că ar fi mult mai simplu de colectat de către stat decât oricare dintre cele cinci taxe propuse de Cristian Păun. Dar pentru a sublinia evidențele,  să lămurim că renunțarea la taxarea profitului ar face inutile nenumărate norme de contabilitate care au fost instituite pentru a îngrădi antreprenorii să raporteze costuri relativ mai mari, încasări relativ mai mici și, în consecință, profituri și taxe minuscule.

Pe lângă normele de contabiliate dispare și necesitatea angajării funcționarilor necesari punerii în apicare și urmăririi respectării legislației aferente (mai mult, scăpăm și de ocazia unor astfel de utilizări lemnoase ale limbajului – un detaliu cultural deloc neglijabil).

Ecologiștii ar fi și ei fericiți  într-o astfel de perspectivă. Ar fi oportun să calculăm câtă  pădure, petrol și energie s-ar salva prin evitarea birocrației implicate de cele cinci taxe, ca să nu mai vorbim de puzderia actuală, pe care tot Cristian Păun o semnalează într-un alt articol.

La fel și în cazul taxării valorii adăugate, care, după cum bine arată autorul, nu este o taxă pe valoare adăugată ci o taxă pe consum, care este antamată gradual de la producători dar suportată finalmente în întregime de consumatori.

Faptul că nu se discută  aproape niciodată natura TVA-ului și nu se aduc din capul locului obiecții la adresa denumirii sale dă măsura haosului taxonomic de origine keynesist-orwelliană în care suntem scăldați de analiștii și experții zilei. Consumul este valoare adăugată la fel de puțin cum războiul este pace și zgomotul liniște… Consumul este de fapt distrugerea valorii, este un act ultim.

Producția, în schimb, creează  într-adevăr valoare, atât timp cât este lăsată liberă să urmărească anticipativ prețurile manifestate pe piețele de consum. Profitul este concretizarea finalizării cu succes a proceselor de producție. De aceea taxei pe profit ar trebui să îi spunem taxă pe valoarea adăugată. Într-o lume mai normală și mai simplă, bineînțeles.

Eficiența taxei unice

Avantajul pentru societate al taxei unice este imens. Opinia publică are ocazia să măsoare într-un mod direct, dintr-o privire, dimensiunea statului. O simplă  operație de înmulțire ne-ar putea oferi dimensiunea bugetului . Acest lucru este esențial, pentru că în ultimă instanță doar opinia publică este cea care ține în frâu interesul aparatului de stat de a crește în toate direcțiile.

Se întreabă presa de ce nu primește răspunsuri la întrebările despre creșterea consumului statului. Răspunsul a fost bine surprins de Mircea Cărtărescu într-o discuție televizată acum câțiva ani: statul este asemenea unei caracatițe bete. Nu vrea să spună cât a consumat și nici dacă ar vrea, nu știe.

Fiecare resursă salvată  de opinia publică de la consumul de stat este redată pieței pentru a contribui astfel la creșterea bunăstării sociale prin intermediul proprietății private. Aceasta este partea pozitivă a lecției ferestrei sparte a lui Bastiat.

Piața neagră ar dispărea peste noapte (pentru că nu este altceva decât un mecanism de apărare) dar nu pentru a servi intereselor statului, ci societății, la lumina pieței libere.

Nu cred că își poate cineva închipui cât de bogați am putea deveni dacă am apela la un astfel de aranjament instituțiunal. Singapore, Hong Kong sau Elveția sunt ținte care ar putea fi ușor depășite.

Însă accentul nu l-aș pune pe bogăție, cât pe libertate.

Scrupule

În fine, aș vrea să menționez dificultățile filosofice pe care le întâmpină ideea de taxare chiar și atunci când legitimăm statul. Și astfel să stric tot eșafodajul construit în varianta B până acum.

Discuția despre producția de bunuri publice, avansată în literatura de specialitate, a ajuns la concluzia că orice mix de bunuri publice și acțiuni parțial benefice din perspectivă socială ar propune statul, acesta este cu necesitate arbitrar. Or, ce valoare mai poate avea o etică (filosofie a ceea ce just) ce își propune să forțeze populația să  cedeze resurse pentru crearea de „valoare” arbitrară? Imediat vine în minte ideea de război al tuturor împotriva tuturor. Sună cunoscut? Sună cunoscută bătălia ireductibilă dintre cei care vor autostrăzi și cei care vor salvarea naturii?

Ei bine, acest tip de dispută  fără sfârșit nu are o finalitate decât la un nivel mai înalt, i-aș spune metapolitic. Cred că soarta unei națiuni este să umble zombificată prin istorie până își pune tipul de probleme conținute la varianta A.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Este greu sa optam pentru un sistem sau altul, cel putin mie, dar sunt unanim de cord cu ideea de a limita statul in viata nostra. As dori, macar pentru inceput, sa statutam in constitutie, CLAR, care sunt obligatiile nostre ca cetateni, care ne sunt drepturile, ce are dreptul statul (in intregula sau) sa faca si care sunt limitele acestui stat. una din limite o vad ca plafonare superioara a procentului de taxa/e aplicat unui individ per an. De exmplu, statul sa nu aiba voi sa ne taxeze (persoane sau firme) cu mai mult de 40% din venitul acumulat lunar /anual, aici incluzand 24% TVA-ul, 16% profitul, etc (infiferent ca e platit de angajat sau angajator).
    Sincer, eu as opta pt. un impozit EGAL (ca suma si nu ca procent), pt. toti cetatenii, chiar daca unora le va fi greu, asa cum dreptul la VOT este egal, cum dreptul la asistenta medicala este egal si cum dreptul la justitie este egal. TOTI trebuie sa contribuim EGAL la functionarea unui stat, astfel va fi promovata MUNCA si INOVATIA. Daca ramanem la taxe procentuale,sau mai rau progresive, vom promova ASISTENTA SOCIALA nejustificata si nepromovarea MUNCII ca baza a societatii.
    Cred ca suntem intr-un moment in care putem defini pe ce valori (clar exprimate si cuntificate) se va construi noua societate si cum contribuim fiecare din noi la aceste valori.
    Eu visez la o Romanie construita din oameni bogati (adica toata bogatia unei natiuni sa se regasesca la cetateni si nu la stat) si un „stat sarac” ( adica mai sarac ca acum in venituri).

  2. Scuzati-mi sinceritatea, dar asta e teorie, care are un oarecare scop didactic, dar teoria de acasa nu se potriveste cu cea din targ. La teorie stam bine, dar practica ne omoara. Poate ideile astea ar functiona daca am fi toti roboti. Insa IN REALITATE trebuie tinut cont si de multe aspecte sociale pentru ca o societate REALA sa functioneze.

  3. Este greu sa optam pentru un sistem sau altul, cel putin mie, dar sunt unanim de cord cu ideea de a limita statul in viata nostra. As dori, macar pentru inceput, sa statutam in constitutie, CLAR, care sunt obligatiile nostre ca cetateni, care ne sunt drepturile, ce are dreptul statul (in intregula sau) sa faca si care sunt limitele acestui stat. una din limite o vad ca plafonare superioara a procentului de taxa/e aplicat unui individ per an. De exmplu, statul sa nu aiba voi sa ne taxeze (persoane sau firme) cu mai mult de 40% din venitul acumulat lunar /anual, aici incluzand 24% TVA-ul, 16% profitul, etc (infiferent ca e platit de angajat sau angajator).
    Sincer, eu as opta pt. un impozit EGAL (ca suma si nu ca procent), pt. toti cetatenii, chiar daca unora le va fi greu, asa cum dreptul la VOT este egal, cum dreptul la asistenta medicala este egal si cum dreptul la justitie este egal. TOTI trebuie sa contribuim EGAL la functionarea unui stat, astfel va fi promovata MUNCA si INOVATIA. Daca ramanem la taxe procentuale,sau mai rau progresive, vom promova ASISTENTA SOCIALA nejustificata si nepromovarea MUNCII ca baza a societatii.
    Cred ca suntem intr-un moment in care putem defini pe ce valori (clar exprimate si cuntificate) se va construi noua societate si cum contribuim fiecare din noi la aceste valori.
    Eu visez la o Romanie construita din oameni bogati (adica toata bogatia unei natiuni sa se regasesca la cetateni si nu la stat) si un “stat sarac” ( adica mai sarac ca acum in venituri).

  4. @ Tudor S,
    imi place ideea, ceea ce supuneti dvs. dezbaterii e un fel de taxa consolidata pe cetatenie: te-ai nascut in Romania, dai de la nastere pana la moarte x lei/ an la stat. In schimb statul iti ofera … nu mai putin de un buletin, un pasaport si-un cod fiscal unic.
    In calitatea mea autodeclarata de cetatean libertin legalist sunt 100% pentru.
    Ramane doar sa corelam cu cine si cum decide cat de mare e aceasta taxa unica. Altfel spus, de implementarea democratica si rezonabila a chestiunii.
    Si ne intoarcem de unde am plecat, din pacate.
    Imi aduc aminte de un autor favorit, HG Wells (cred ca daca nu personal, macar la nivel de lecturi avea cunostinta de von Mises si invers; pe vremea aceea, ideile aveau un circuit mai alert), care intr-una din cartile lui, prin mai multe personaje fictionale, incerca sa imagineze o societate perfecta. Si acestia ajungeau la concluzia ca … e greu de conceput, daramite de pus pe roate o astfel de societate.
    Oricum, felicitari pentru articol.
    Ceva trebuie schimbat din sistemul birocratic tembel de stat, macar asta stim sigur.

  5. 1. In primul rand, cred ar fi util sa va explice cineva de unde vine numele de TVA (ca sa nu mai credeti in mistificari): taxele premergatoare TVA-ului in multe tari printre care si Romania erau taxe pe circulatia marfurilor (asa se si numea la noi „impozit pe circulatia marfurilor”) care erau procentuale din pretul unei tranzactii. Daca un surub dintr-o masina trecea pe la 5 producatori de subansamble, valoarea lui era taxata cu x% la fiecare astfel de tranzactie intre furnizori. Acum devine evident ce incearca sa faca TVA-ul, sa taxeze doar valoarea adaugata de fiecare participant in lantul de productie.

    2. Daca ar fi vorba de o singura taxa, atunci dupa parerea mea ea ar trebui sa fie pe consum. Toti traim sub acelasi soare si consumam din aceleasi resurse naturale rare, iar daca mie imi place sa ma uit la stele (sau sa economisesc pentru copiii mei sa zicem), iar altuia sa conduca o masina de dragul de a conduce, atunci acela cu siguranta ar trebui sa plateasca o taxa mai mare decat mine (pe langa pretul in sine al masinii si benzinei) pentru simplul fapt ca alege sa consume acum din acele resurse rare. Poate nu e clar intotdeauna, dar in principiu rolul unei taxe bine gandite este si sa promoveze un comportament in detrimentul altuia.

    • nu sunt sigur , dar in ceea ce priveste ICM-ul exista un fel de deductibilitate intre intreprinderile socialiste … nu-si prea plateau intre ele

    • si ICM ( inca aplicat in SUA – parca .. nu stiu daca-i bine) si TVA sunt impozite pe consum … problema la noi , in Romania , este ca sunt prea putini inspectori financiari care sa stie cum se aplica ( principiul de baza ) si se bazeaza exclusiv pe ‘Norme de Aplicare’

  6. Sincer initial am crezut ca autorul e subtil si ironic. Vad la o analiza mai atenta atat a textului cat si a interviului ca e cat se poate de serios. Chestie care ma lasa pur si simplu fara cuvinte.

    Ca nu pot sa cred ca e chiar serios cand propune o taxza unica pe „supus”… Aici includem oare si bebelusii? Minorii? Ca-s si ei milioane? Ce gluma sinistra…

    Chiar nu pricepe autorul ca datorita distributiei veniturilor intr-o societatea capitalista o taxa suportabila pentru o familie modesta (ca nu ne apucam sa ne omoram „supusii” nu?) daca e colectata in mod egal de la toara lumea e absolut derizorie si nu poate finanta nici macar un stat ultra-micro-minimal? Ce politie, ce armata, ce sanatate, nu ajung banii nici de paza frontierelor… Chiar crede „economistul” asta ca asa ceva ar fi benefic pentru oricine, de la multimiionar la clasa medie la saracime? Unii oameni chiar sunt rupti de realitate…

    Ma fascineaza cum diversi academicieni teoretizeaza din turnuletele lor de fildes despre ce bine ar fi daca daca societaea ar fi o jungla guvernata de legea lui care pe care, supravietuieste cel mai puternic etc. Asta in conditiile in care daca, doamne feri, o atare teorie s-ar intrupa in realitate ei ar fi printre primele victime pufoase si rasfatate al junglei feroce de sub turnurile lor.

    • De ce nu platesti tu mai mult daca vrei sa sustii putorile lenese?
      Cei care nu au bani au diverse optiuni la indemana: una dintre ele este cersitul. Alta sa se apuce sa munceasca. Ideea este oricum minimalizarea statului.

  7. sunteti un reductionist de persiflat .
    ati auzit de antropologie sau de filosofia istoriei ? ( intrebari scurte care-ar fi trebuit sa va opreasca din a debita fantasme : dece se tot razboiesc oamenii ? ; cum poate exista legea fara autoritate ?; de ce constant se intampla ca in masura in care lucrurile merg prost ‘discriminarile’ – oarecum in sens matematic – prolifereaza ? )
    cred ca sunteti la fel de periculos sau inocent ca si dl. Paun
    oare e asa greu sa va dati seama ca intr-o ‘situatie B ‘ vor fi taxe locale care sa inlocuiasca taxarea ‘centrala’ ( pentru scoli , sanatate etc )
    dar e prea mult … Dvs. Domnilor , prin ceea ce propuneti pur si simplu refuzati ceea ce-ar trebui sa insemne solidaritate nationala .. va inchipuiti ( in imaginatia voastra ) ca Bucurestiul , Iasiul , Clujul si asa mai departe ar putea exista ca ‘centre generatoare de venituri ‘ – minim impozabile .. cale sigura pentru ‘revolutii sociale’
    dar chiar .. daca tot scrieti … ia elaborati asupra ierarhiei in utopia Dvs. …

  8. Modelul e perfect in simplitatea lui dar realitatea e mai complexa (eu sunt primul care regret asta – sunt si eu un libertarian idealist). Ce s-ar intimpla in cazul in care taxa asta fixa si absoluta nu ar putea fi platita de unii dintre cetateni (nu pot obtine intr-un an venituri suficiente pentru a acoperi felia de cheltuieli cu armata justitia si politia ce le revine) ? Li se confisca proprietatile ? Daca nu au proprietati? (ajungem la sclavagism?) Cum s-ar asigura o minima protectie sociala pentru a preveni situatiile in care cineva ajunge la sapa de lemn si ramane acolo cu toti urmasii lui pentru totdeauna ? Cine plateste taxele pt. copii ? Banuiesc ca parintii. Descurajam natalitatea ? Cum ii taxam pe straini ? Cum s-ar putea trece gradual de la taxarea curenta la taxarea absoluta (fara haos) ? Pun intrebarile astea pentru ca eu nu am reusit sa imi imaginez un raspuns rezonabil la ele. Personal cred ca taxarea procentuala (in functie de venit ori avere) e inevitabila dat fiind ca protejarea unei averi mai mari costa proportional mai mult Statul iar cei care nu au mai nimic in proprietate nu prea au ce protectie sa plateasca.
    Daca totusi am vrea taxarea absoluta si egala atunci ar trebui asigurate/garantate drepturi egale si access egal la resurse (inclusiv o felie egala din suprafata statului respectiv) pentru toata lumea si aici cred ca devine utopie clara.
    In rest meditatia pe teme chiar si utopice nu face rau.

    • Modelul nu e perfect, dar e unul corect. Trecerea la un stat minim se face prin reducerea statului actual. Renuntare la serviciile sociale ar fi primul pas.

      • Pai aici e problema ca nu e corect. Pare corect doar pentru cine nu stie ce atributii si ce posibile cheltuieli are un stat. De ce eu persoana fizica din romania proprietara a fix 1000 mp (fara nicio constructie) sa platesc aceeasi taxa ca si domnul Culitza Taratza care detine toata insula mare a Brailei sau Ion Niculae care detine nush cate fabrici, terenuri si alte active ? De ce eu sa platesc 10 politisti/soldati/sri-isti/sie-isti sa imi apere 1000 de mp si ei sa plateasca tot 10 care sa le apere proprietatile de zeci de mii de ori mai mari, si interesele economice inafara tzarii (da, si asta e o atributie a SIE si SRI)? Joe Indianu sper ca nu esti asa de tamp incat sa nu sesizezi problema. Sau daca esti, ia-te de urechi si te da afara singur pentru ca nu ai ce cauta pe forumurile de genu asta.Daca ai doar mesaje demagogice de genu „putorile sa puna mana sa lucreze” si „jos cu protectia sociala” mai bine lasa-ne.

        • Ideea este ca „atributiile si ce posibile cheltuieli” ale unui stat trebui reduse la minim. De exemplu paza unei proprietati este un serviciu privat si nu unul public. Daca nu iti trebuie neaparat paza si nu ti-o permiti, nu cumperi proprietatea. De ce astepti sa-ti se dea. Nu te face ca nu intelegi.

          Da, de acord, un model de societate cu un stat minimalist e greu de impus. Majoritatea asteapta sa li se dea de la stat decat sa incerce sa gandeasca sa faca ceva. Statul social incurajeaza un anumit tip de comportament: cumparam pe credit si urlam ca nu putem plati ratele, facem copii si ne plangem ca nu avem bani sa-i crestem. Altcineva este responsabil pentru actiunile noastre. Si celor care ne dau peste mana, cand incercam sa le luam banii prin taxe si impozite ii categorism ca fiind hoti, uneori inexplicabil tampiti. Doar nu au aveau cum sa faca atatia bani cinstit. Si bagatul mainilor in buzunar e desigur o fapta onorabila.

          • Hai sa nu o mai ducem in generalitati.
            Aici ai bugetul Romaniei pe 2011 http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2011/Anexa2.pdf
            Dupa cum vezi cheltuielile totale sunt: 123.896.394 x 1000 lei
            Daca imparti suma asta la 20.000.000 (de romani ipotetici pentru ca in realitate suntem mai putini) iti da ~6195 lei impozit anual pe cap de locuitor. Bine inteles ca daca tai de la cheltuieli „putorile” si asistenta sociala (bunicu mananca mai multe surcele anul asta) reduci cheltuielile (fie de la mine) la jumatate. Deci avem de achitat 3100 de lei pe cap de locuitor. Pentru o familie cu un copil asta inseamna 9300 de lei.Imagineazati tu cum o sa scoti impozitul asta de la familiile sarace cu 5-7 copii. Imagineazati cum o sa iti plateasca impozitul asta cele 4 milioane de pensionari(ale caror pensii tocmai leam scos din calcul mai sus) plus cei ~700.000 de bugetari pe care tocmai iai dat afara („putorile” drequ).Ok, cine nu are banii, executarea. Le vinzi bunurile. Ei devin sclavii lui Culitza Taratza si lui Niculaie care raman cu un surplus de venituri imense (pentru ei taxa de 3100 lei e un chilipir) desi Culitza si Niculaie nu au nevoie de surplusul asta de fortza de munca si nu au niciun incentiv sa imparta venitul lor cu noii saraci. Imi explici mie cum e sustenabil un sistem dinasta ? Ce volum de munca va fi necesar pentru un pensionar sau un cap de familie numeroasa (care nu are alte proprietati) ca sa poata sa isi plateasca doar impozitele (fara mancare si alte alea)? Eu zic ca tu nu stii ce vorbesti.

          • Indianule, ti-am pus acolo explicit soldati politie si sri si alte dastea doar doar o sa intelegi ca nu e vorba (doar) de paza interna. Dar tu tot batman, batman. Cand tu vrei sa tai la jumate (sau mai mult pentru ca iti pare ff usor) din pix cheltuielile unui guvern nu iti imagina ca treaba asta are consecinte minore de gen, ah, o sa avem doar 1 profesor in loc de 2.In acelasi timp o sa avem doar un soldat/tanc/avion/etc in loc de doi (mai vulnerabili in exterior),o singura ambasada in loc de doua („prieteni” mai putini), 1 politist in loc de 2 (muuult mai vulnerabili in interior daca consideram ce haos poate produce disparitia peste noapte a veniturilor unei intregi categorii sociale (>20% – pensionarii) plus restul saracilor), un spital/medic in loc de 2 … etc. Si toate astea pentru ce ? Pentru ca tu vrei sa plateasca toti la fel, in loc sa plateasca procentual pe baza de venit/avere. Slava Domnului ca bugetul nu se face in Ferentari.

          • El Colon, nu te pierde in explicatii si exemple!

            Un lucru trebuie sa fie clar: fiecare cetatean „il costa” pe stat diferit.
            Chiar daca bogatul nu si-ar cumpara proprietati pentru ca nu vrea sa aibe ce pazi, ii pot fi rapiti copiii, sa zicem. Trebuie sa se descurce singur? Inclusiv cu cheltuielile de judecata?

            Si mai e un lucru: statul are prioritati diferite. De aia nu-l taxeaza pe cercetatorul care publica vreun studiu, elaborat in ani multi si care ii poate folosi abia peste inca alti ani, la fel cum il taxeaza pe producatorul de materiale pornografice.

            Autorul propune insa o individualizare a acumularii, in vreme ce serviciile oferite de stat trebuie platite la comun.

          • ElColon, pentru cine se uita la cifre e destul de clar ca e o utopie. Dar exista un sambure de adevar in aceasta utopie.

            Priveste, ai taiat cheltuielile la jumatate, iar taxele de platit prin impartire absolut uniforma par sa fie de nesuportat pentru cea mai mare parte din populatie. WTF? (scuze contributors.ro)

            Sistemul e defect: cheltuim prea mult? cotizam prea putin? Ca o nota: daca totusi sunt atati bani la buget si cota uniforma pare de nesuportat pentru marea majoritate, atunci inseamna ca sunt unii care platesc de nu mai stiu de ei taxe catre stat. Nu?

            De fapt toate aceste calcule ne indica destul de limpede ca inca nu avem o clasa de mijloc critica (peste 40% din populatie)

            Orice sistem de taxare spre asta ar trebui sa se orienteze: incurajarea cresterii clasei de mijloc, a micilor intreprinderi, inclusiv incurajarea natalitatii in cadrul acestei clase (chiar daca asta suna rau, dar asta este)

            Pana nu ajungem acolo, impartim saracia intre cei multi. Si mai avem cativa „boi” care platesc mult peste 40% din ce castiga catre stat. oricum, sistemul asta nu prea sta in picioare.

  9. Uau!
    De ani de zile urmaresc discursul economic al unor personaje precum autorul de fata. Am avut mereu senzatia de deja-vu. Abia articolul de acum lamureste chestiunea.
    Marea reforma fiscala care bolboroseste la orizont este cam asa:

    http://dexonline.ro/definitie/capita%C8%9Bie
    http://en.wikipedia.org/wiki/Poll_tax
    http://fr.wikipedia.org/wiki/Imp%C3%B4t_par_t%C3%AAte
    http://www.wikiberal.org/wiki/Capitation

    Minunat, mi-ati luminat seara cu aceasta dovada majora de reformism.

    • Daca aceasta propunere atat de simpla si eleganta de taxare ne duce in trecut (care a fost adesea mai onorabil decat ce se intampla acum din punct de vedere fiscal si fata de a carui relativa justete si libertate – generatoare de acumulari de capital – prezentul este tributar), atunci sper ca imi veti da dreptate ca ne trebuie abolirea completa a sistemului de taxare si cel mai bun aranjament institutional al autoritatii este unul pe baze policentrice si competitive.

      Nu-i asa? :)

  10. Atat timp cat statul este privit ca o entitate exterioara, departata, eventual personificata malefic, nu putem ajunge prea departe.
    Daca, in schimb, privim statul ca un punct comun, un organism viu pe care noi trebuie sa il folosim si sa il adaptam nevoilor noastre pentru motivul ca atunci cand colaboram, avem rezultate mai „bune” (sunt multe caracteristici insumate), am putea imbunatati traiul multora.
    Traim lalolalta si avem nevoie unii de altii! Soferul RATB sau bucatarul cantinei sau cel care aduna gunoaiele, cel care administreaza serverele sau cel care asambleaza aparatura si pantofii – exemple sunt oameni care fac lucruri utile tuturor. Daca ei o duc prost, toata societatea o duce prost.
    Nu ar fi just sa pui o singura taxa cu o valoare fixa pentru ca nu toata lumea castiga la fel. Nu toata lumea isi permite yacht. Cei care fabrica yachtul ma indoiesc ca si-l permit.
    Vrei yacht, vrei sa folosesti din bunuri produse in mod comun din resurse naturale pe care ti le apropriezi, plateste in plus!
    Statul e, deocamdata, instrumentul care poate reduce decalaje grotesti intre nivelurile de trai. Si nu-mi spune despre nevoi diferite, aspiratii diferite. Daca nu ai ce manca sau nu-ti permiti sa mergi la spital, ce nevoi „inalte” sa ai? si de unde sa le concepi?
    Trebuie asigurat accesul tuturor la locuinte, alimente, invatamant, servicii medicale, slujbe. Abia dupa ce esti sigur ca ai unde locui sau ce manca a doua zi poti sa citesti in tihna Aristotel. Sau sa ai aspiratii diversificate.

    Apoi mai vorbim.

  11. uite, de asta libertarienii nu sunt luati in serios (spun asta cu regret, ca liberal): n-au simtul masurii
    ce nu-i in regula:
    1. masura e revolutionara: impune o schimbare radicala posibil de pus in practica doar cu arma in mana. in acest sens, ca metoda, nu difera de revoltia franceza sau de cea a lui lenin.
    2. nu impune egalitate in fata legii, ci un egalitarianism absolut fata de stat, asezonat cu un inegalitarianism absolut in relatiile sociale
    3. ce-i mai grav: nu-si atinge scopul, in sensul ca nu duce apriori la reducera statului. din contra, previzibil e ca statul va impune o taxa de un nivel care ii va permite sa fie si mai puternic (si mai iresponsabil) si,
    4. pe de alta parte, va distruge libertatea celor incapabili sa plateasca.
    5. in sfarsit, masura e simplista, netinand cont de complexitatea societatii umane.
    cu alte cuvinte, masura nu ar rezolva nici op problema, dar ar crea o caruta de altele noi.
    in fapt, relatia stat-societate are doua aspecte in cazul de fata: inaintea taxarii si dupa taxare. iar mai intai trebuie rezolvata problema dinainte de taxare: introziunea statului in economie. dupa ce se elimina total interventionismul dinainte de taxare, vorbim de cwel de dupa taxare. e o chestie de rigoare, atat intelectuala, cat si metodologica.

    • Super, Berenger. Aș mai adăuga atît: de ce e de la sine înțeles ca trebuie sa limităm acumularea puterii politice prin prevederi constituționale cum e cea care limitează numarul de mandate prezidențiale, dar credem ca acumlarea puterii economice nu trebuie preintimpinata?

  12. Nu știu de ce, nu merg butoanele pentru răspunsuri personalizate.

    În primul rând, haideți să observăm că un miliardar nu plătește mai mult pe o pâine la supermarket decât cel mai amărât cumpărăor.

    Dacă vrem să plătească statului o taxă mai mare pentru aceleași servicii, poate e cazul să ne întrebăm dacă nu cumva trebuie să îi obligăm să plătească și prețuri pe piață în același mod discriminatoriu. De mâine, pentru miliardari, o pâine va costa 100 de euro. Absurd, nu-i așa?

    Dacă primește servicii mai multe / mai bune de la stat, e cazul să vorbim de personalizare, opțiuni, alegere între ele, deci de prețuri, nu de o taxă.

    În al doilea rând, sunt studii care arată că și în sistemul actual săracii și clasa de mijloc sunt cei care suportă greul bugetului de stat.

    Taxarea creează plătitori de taxe și consumatori de taxe. Realitatea este de regulă aceea că marii bogatași sunt consumatori neți de taxe (încasează de la buget mai mult decât plătesc la buget). De aceea vedem inegalitatea veniturilor exacerbându-se în sisteme etatiste și nu în cele bazate pe pricipiul proprietății private și relațiilor voluntare de producție și schimb.

    Nu am atins în articol problema reglementărilor și inflației. Nu era loc. Și ele favorizează pe bogații zilei în detrimentul păturii de mijloc și săracilor. Să curm suspansul: cred că și acestea ar trebui abolite în mod radical.

    În al treilea rând, să punem accent pe dinamică în soluționarea unor probleme importante:

    Ce facem cu săracii lipiți și pensionarii? Petru săracii lipiți e loc de caritate privată. Odată limitat rolul statului, la nivelul pieței libere va fi o „depresurizare” mai mult decât proporțională care va duce la acumularea rapidă de prosperitate și, sunt convins, la un sentiment general de recunoștință pentru noua viață liberă și bună. De aici va izvorî și multă generozitate.

    Pensionarii ar terbui să aibă viitorul asigurat sau ușurat din activele prezente ale statului. Au fost spolați de stat și ceea ce are statul acum ar trebui să le revină proporțional. E o soluție pe care nu pot decât să o schițez aici.

    În fine, aș vrea să evoc aici scepticismul etatiștilor în fața planului de liberalizare care s-a concretizat repede în ceea ce avea să fie miracolul economic vest-german de după Al Doilea Război Mondial. Acel scepticism a fost nejustificat,ca și în cazul altor exemple deja amintite.

    Reducerea statului și generalizarea laissez-faire-ului sunt soluții radicale și s-ar putea să fie pentru unii dureroase. O analiză lucidă sugerează că cel mai dureroase ar fi pentru bogații de carton și elitele articial/malefice pe care le întreține statul acum. Nicicum pentru oropsiți.

    Și oricum, ce alternativă avem? Etatismul se duce de râpă sub ochii noștri în mai tot occidentul. Intensificarea impozitării, controlului, inflației și îndatorării nu duc decât la sărăcie și suferință. Nu este un accident că nu funcționează, ci un lucru sistematic, anticipat de persiflata teorie economică.

    • „In al doilea rând, sunt studii care arată că și în sistemul actual săracii și clasa de mijloc sunt cei care suportă greul bugetului de stat.

      Taxarea creează plătitori de taxe și consumatori de taxe. Realitatea este de regulă aceea că marii bogatași sunt consumatori neți de taxe (încasează de la buget mai mult decât plătesc la buget). De aceea vedem inegalitatea veniturilor exacerbându-se în sisteme etatiste și nu în cele bazate pe pricipiul proprietății private și relațiilor voluntare de producție și schimb.”

      Stimabile domn dumneata traiesti pe Marte? Nu sincer chiar serios?

      1. Studiile despre care vorbesti le-ai scos din burta. Nu numai ca nu exista asa ceva dar realitatea este exact invers. Adica clasa de mijloc si bogatii platesc martea majoritate a taxelor. E adevarat ca tot ei detin si marea majoritate a bunurilor si proprietatilor.

      2. Marii bogatasi incaseaza la buget mai mult decat platesc? Doamne ce ineptie…. Cum s-ar putea asa ceva domnule Smirna? Cum ar putea un bogatan sa incaseze de la stat (legal) un venit comparabil macar ca ordin de marime cu cat plateste? Sa fim seriosi cu toate optimizarile fiscale din lume cand ai afaceri de anvergura platesti lunar sume importante. De luat ce iei pensie? Ajutor social? Sa fim seriosi…

      Singura explicatie care imi trece prin cap e ca va referiti la un fenomen specific noua, baronii contractelor publice gen Casuneanu sau Cocos. Da, aia pe undeva sunt „pe plus” cu statul dar asta e o aberatie datorata nu etatismului ci pur si simplu coruptiei. Acum daca nu suntem in stare sa limitam coruptia la un nivel rezonabil cum o fac majoritatea statelor civilizate inseamna sa renuntam complet la stat ca sa nu mai existe „obiectul” coruperi?

      PS Sunt curios daca imi trece comentariul….

      • Asadar, unii se asteapta ca statul sa redistribuie masiv resursele in economie, iar cei care opereaza aceasta redistributie sa vada cum le trec pe sub nas si sa fie atat de corecti incat nici sa nu le dea prin gand scheme de deviere a resurselor catre buzunarele lor, ale rudelor si ale prietenilor.

        Cine e utopic acum?

        Lupta contra coruptiei fara diminuarea redistributiei prin taxe, reglementari si inflatie este exact proverbiala combatere a simptomelor cu ignorarea cauzelor.

    • Fiecare societate are un set de valori. Dumneavoastră absolutizați doar două, dreptul la proprietate și libertatea, pe care le absolutizați și le considerați obligatorii, Numai că ele n-ar fi ajuns să ni se pară evidente, fără obligația solidarității. Fără obligația solidarității, ce m-ar împiedica să-mi rezerv mie și apropiaților mei dreptul la proprietate și la libertate și să-l neg celorlalți?
      Apoi, considerați că Statul este incapabil să facă lucruri bune. Ceea ce e un neadevăr plat. Cel mai la îndemînă exemplu este Internetul. Sau barajul Hover or autostrăzile din SUA.
      În fine, propuneți un experiment. Iar asta e dovadă de lene, iresponsabilitate și megalomanie. Lene pentru că e mai ușor să arunci piesele de pe tabla de șah și să le rearanjezi într-o poziție inițială care-ți convine, decît să continui partida de acolo de unde ai găsit-o. E mai ușor să elimini statul cu totul, decît să îl reformezi. Iresponsabilitate pentru că în numele unei bunăstări viitoare nu vă interesează ce vor păți cei care acum nu se pot descurca. Megalomanie pentru că, bazîndu-vă pe cîteva cărți citite – fie ele și un milion -, aveți senzația că știți exact cum va arăta o societate eliberată complet de stat. Păi și teoria relativității, oricît era ea de fără fisură logică, a avut nevoie de verificare experimentală pentru a fi acceptată ca adevărată. Dumneavoastră ne spuneți că sigur așa vor sta lucrurile, cum le descrieți, că doar așa vă gîndiți.

    • „Petru săracii lipiți e loc de caritate privată.”

      Vreti sa incercati un experiment si sa traiti ca un sarac lipit timp de o luna, depinzand de caritate privata? Chiar credeti ca ati reusi sa treceti mai sus de limita cea mai de jos a supravietuirii?
      Si daca caritatea (sic) privata (sic – e doar privata, nu exista caritate de stat, e altceva) nu exista sau nu e nici pe departe de ajuns? Iii lasam sa moara? Ii eutanasiem? Oricum, ideea de caritate este scarboasa, implica faptul ca cineva a muncit foarte mult, a acumulat foarte multa bogatie, iar acum este un om bun, milostiv, darnic, pasator. Amuzant, pentru ca in jurul lui sunt oameni care lucreaza foarte mult, dar nu toti ajung sa aiba o avere semnificativa. De ce oare? Pentru ca acela a muncit foarte mult, si-a dorit cu ardoare sa faca avere, e un invingator, bla, bla. Bravo lui pentru ambitie, dar banuiesc ca nu singur a construit avioane, ci cu echipe, nu singur a construit echipamente electronice, samd. Si nu sugerez ca trebuie sa traiasca intr-un bordei de pamant acum, dar trebuie sa imparta cu cei din jur plusvaloarea acumulata in urma muncii de echipa, pentru ca depindem unii de altii.

  13. Daca studiem putin istoria putem vedea ca masuri din astea au mai fost propuse si incercate, chiar daca nu au avut aceleasi justificari sofisticate.

    Multi vad ca se bat cu corectitudinea in piept. O „corectitudine” in care ei sunt reperul. Nu poti nici o familie sa tii la un loc numai cu „corectitudine”, cu atat mai putin o societate intreaga.

    E bine ca cei care pot sa echilibreze societatea, sa o faca, chiar daca nu e corect si presupune un efort suplimentar din partea lor. Nu exista alta cale. Sigur ca nu trebuie nici incurajata lenea, dar nici lasati oamenii sa moara de foame sau sa traiasca sub limita decentei si a demnitatii umane.

    Nu exista solutie perfecta care sa elimine complet riscurile si sa fie 100% „corecta”. Cei care vin cu solutii „perfecte” fie sunt mincinosi, fie ignoranti, fie solutiile lor sunt „perfecte” doar pentru un anumit grup si timp si in realitate creeaza mai multe probleme decat rezolva.

    Problema cea mai mare nu e statul, sau ca sunt prea multi sau prea putini functionari, ci ca sunt corupti si fara caracter. Si asta nu se poate schimba decat daca fiecare dintre noi mentinem niste standarde etice, chiar daca de cele mai multe ori asta inseamna sa pierzi bani.

    Capitalismul a pornit bine cu garantarea proprietatii private, corectitudinea si eficienta, dar s-a dovedit ca atunci cand urmaresti in primul rand profitul si acesta ajunge singura masura a progresului, pierzi si „corectitudinea” si restul. Dovada e criza in care ne aflam.

  14. „Nu este un accident că nu funcționează, ci un lucru sistematic, anticipat de persiflata teorie economică.”

    Unde au fost minunatii teoreticieni economici atunci cand „economia duduia”? E usor sa prevezi directia de mers si finalul unei masini fara frane pe un drum in panta.

  15. Sa „participi” la o discutie dupa ce ea s-a incheiat are unele avantaje, printre care deloc de neglijat e acela ca nu-ti mai pierzi timpul dand replici pe care altii le-ar da poate mai bine. Poti sa treci direct la concluzii :-)
    Multi au postat comentarii foarte bune aici – in particular Momo si ElColon si-au dat multa osteneala… degeaba. Au postat comentarii la obiect, argumentate (si) cu cifre; fireste, d-le Smirna, nu le-ati raspuns – pentru simplul motiv ca nu aveati ce si cum raspunde evidentei – ramanand in zona mult mai relevanta si mai elevata a faptului ca „cel mai bun aranjament institutional al autoritatii este unul pe baze policentrice si competitive.”
    Right; eu, din satul meu din c…l Moldovei n-am inteles nimic din asta, dar cu siguranta suna impresionant.
    Teoria pe care ati expus-o in articol nu este nici macar utopica. Este atat de rupta de realitate incat nici macar n-ar fi meritat scrisa, iar din acest punct de vedere e pacat ca ati postat articolul, facand oamenii sa-si piarda timpul comentand. Ce-i drept, multe comentarii au meritat efortul.
    Va rog mult, nu-mi serviti si dvs. argumentul d-lui Vlaston, ca nu ne obliga nimeni sa citim sau comentam. Daca voiati sa faceti literatura de sertar, o tineati in sertar.
    Nu stiu cum sa formulez treaba asta fara sa va jignesc, dar teoria dvs. este pur si simplu descalificanta din punct de vedere intelectual; n-ar fi trebuit sa scrieti niciodata asa ceva. Este echivalentul urletelor unui copil rasfatat care nu vrea sa accepte ca nu poate sa zboare dand din maini; niciun argument rational nu-l convinge – el vrea sa zboare si gata!!!
    Singurul merit pe care-l pot gasi articolului este ca m-a facut curios sa-l citesc pe-al d-lui Paun… maine.
    Si sa va mai spun ceva (ce i-am spus si d-lui Vlaston, cu rezultate nule) – exagerarile prea gogonate fac de fapt rau „cauzei” sustinute. Bunaoara, eu nu stiu mai nimic despre libertarianism, sau cum ii spuneti, dar aveam o impresie buna despre d-nii Paun si mai ales Glavan. Acum, afland ca dvs. sunteti directorul unui think tank in care si dansii sunt membri de vaza, prin urmare presupun ca aveti pozitii comune… hmmm… nu stiu ce sa mai zic.
    Apropos, d-le Smirna, va rog sa nu interpretati asta ca atac la persoana – sunteti economist si nu pareti chiar foarte tanar. Pot sa va intreb unde ati practicat aceasta profesie inainte de Institut? Pur si simplu nu pot intelege cum ati reusit sa impacati astfel de idei cu acea oarecare rigoare intelectuala pe care o presupune pregatirea de economist.

    • Hmmm… intre timp, asa cum promisesem, am citit si articolul „cinci taxe” al d-lui Paun.
      Suporta multe imbunatatiri/comentarii/proteste, dar oricum este realist, e de pe lumea asta, o placere sa-l citesti, argumentele sunt logice, rationale, pamantesti…
      Eu, d-le Smirna, sunt mare amator de SF. Ceva ma face sa cred ca impartasim aceasta pasiune… cu o diferenta. Eu sunt mult mai atras de hard SF, de litera „S,” prin urmare sunt fan Arthur C. Clarke si Asimov. Indraznesc sa banuiesc ca dvs. va regasiti mai degraba in „F”, in Philip K. Dick sau Norman Spinrad.
      Toate bune si frumoase, dar haideti sa revenim in lujmea reala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Smirna
Tudor Smirna
Este economist și director executiv al Institutului Ludwig von Mises România.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro