Home » Dezbatere » Citesti:

PNL+PDL+PMP+FC+PNTCD=LOVE

Ciprian Ciucu mai 26, 2014 Dezbatere
39 comentarii 2,210 Vizualizari

Pentru ca un candidat serios, din partea Dreptei, să aibă vreo șansă PNL, PDL, PMP, FC și PNTCD trebuie să convină pe un cadidat. Uite o posibilă soluție: Klaus Iohannis – președinte, Vasile Blaga - premier, Mihai Răzvan Ungureanu ministru de externe (nu poate pretinde mai mult), PMP în guvern.

Ca să se întample asta, Traian Basescu (împreună cu Elena Udrea) și Crin Antonsescu trebuie să facă pasul în spate și să-i lase pe ceilalți să cadă la învoiala. E nevoie de un reset în relația partidelor din opoziție iar după circul dintre Train Basescu și Crin Antonescu construcția, cu ei ca piloni, nu va mai fi credibilă. Iar fără una dintre părți este imposibilă.

Liberalii sunt puși pe fapte mari, au votat că vor să treacă la Partidul Popular European (PPE).

Partidele acestea nu mai par așa de incompatibile, in Parlamentul European vor să fie împreună. Chiar dacă PSD a câștigat detașat europarlamentarele în România și are cel mai bun scor dintre toti socialiștii din UE, în contextul în care PNL trecere la PPE, cam egalează scorul pentru populari în ceea ce privește suportul primit de către aceștia din România. Astfel dăm 16 eurodeputați la social-democrați și 15 eurodeputati populari. E bine.

P.S. Tariceanu ar fi avut azi, 26 mai 2014, PNL-ul la picioare. Cunoașteti pe cineva mai lipsit de viziune?


Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. sile spune:

    Blaga? De ce ar merita Blaga sa fie prim-ministru?

    • it_s__not_news spune:

      Pai are toate atuurile:
      1/ E corupt? da
      2/ E sef de barca? da

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Blaga a fost un ministru apreciat inclusiv de tehnocratii pe care i-a condus prin ministere.

      Cunosc experti ai Bancii Mondiale care au apreciat cum au lucrat cu Blaga si cum si-a mobilizat staff-ul tehnic.

      Plus ca trebuie sa fim realisti, este presedintele partidului nr. 2 din opozitie, daca PNL-ul își doreste Președinția (e o marotă la ei, nu au avut-o niciodată), PDL-ul poate viza șefia Guvernului.

      Blaga e omul consensului, pare mult mai bine echipat pshic pentru alinațe decât alții…

  2. it_s__not_news spune:

    Am mari dubii legate de liberali. Batalia in interiorul PNL nu e nici pe departe cistigata.

    Funny:

    a/ NR nu conteaza (0.25?!?)
    b/ Vad ca toti va incapatinati sa nu vorbiti despre cei 6% care si-au anulat votul (si structura lor)

  3. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Răspuns la întrebarea din final: Da, Ion Iliescu şi Călin Popescu-Tăriceanu. Se pare că au sperat foarte mult la o reîntoarcere din cimitir a USL-ului. Când a văzut că Antonescu vorbeşte serios şi demisionează, papaşa a răbufnit într-un mod necivilizat. Nu i-a “ieşit jucăria” şi, acum, Victor Ponta va fi nevoit să lupte pe toate fronturile dacă doreşte să ajungă preşedinte.

  4. Eu spune:

    Pai nu e Love.
    E o varianta noua a Tiganiadei scrisa mult mai bine decat Budai Deleanu.
    Sa-l cautam pe Parpangel intre Barbatesti si Inimoasa, este?

  5. CC spune:

    “Cunoașteti pe cineva mai lipsit de viziune?”
    Da, pe Antonescu.

  6. Harald spune:

    Asta e wishful thinking. Ceea ce numiți dvs. ”dreapta” nu e dreapta, ci doar o tabără eterogenă non-PSD (nici măcar anti-PSD).

    Johannis nu va obține niciodată mai mult de 20% din voturi, dar va pierde frumos. Ceea ce la români a avut întotdeauna succes: ”dacă x ar fi făcut aia, iar y nu ar fi făcut cealaltă …”

  7. Haplo spune:

    Ar fi gresit ca partidele sa caute pe cine. Ar trebui sa caute ce au de spus. Cu mici exceptii nu au nimic de spus.
    Intrebare pentru autor: daca castiga Klaus, cum il pune pe Blaga PM?

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Asteaptă parlamentarele :)

      • Haplo spune:

        Caz in care orice mesaj electoral de genul “voi face pereche cu x” devine putin neserios.

        Ma sperie doua lucruri:

        1. Modul in care se comenteaza de pe margine “strategia” dreptei (sau situatia partidelor nonPSD) este neserios. Seamna cu Urzeala tronurilor. Sunt zeci de forumuri unde se discuta despre cine cu cine ramane si cine va invinge. Evident ca binele :) . Doar ca solutia propusa este o solutie de compromis pentru partide. Blaga prim ministru?

        2. Partidele nonPSD sunt atasate clar de goana dupa functii/posturi. Nu au nicio strategie. Se astepata ca electoratul sa reactioneze la ascensiunea PSD si cam atat.

        Este de retinut si de sustinut ca Antonescu si Basescu trebuie sa se puna putin la umbra. Au reusit impreuna ce nu a reusit PSD-ul in atatia ani :)

  8. Domnita RALU spune:

    Tradare, dac-o cer interesele partidului, tradare, tradare, de 3 ori tradare.
    A zis base:se rupe USL-ul, s-a rupt. Cine l-a rupt? tavaras antoniescu! care asa de tare il dispretuia pe mareak base ca acum e cu totul bagat in fundul lui cu cap cu tot.
    Daca tavaras antoniescu crede ca-l va vota cineva pres poate dar nu presedinte, ca sa fie ca-nainte. s-a lins pe bot de la ruperea usl-ului cind se facea ca nu-l intelege pe dl.Ghise care-i arata legile si ii spunea cum sa scapam de nifilistul catave-basescu. Dar cum el nu vroia de fapt sa scape tara si romanii de dictatura arunca pisica moarta in curtea lui Ponta, care ce sa vezi: era “singurul” vinovat de cele de mai sus. Si ca sa spui ca nu-i DRACUL ASA DE NEGRU!PAI NU E …E BLOND!

  9. Domnita RALU spune:

    ANTONESCU+UDREA=LOVE

  10. Anonimous spune:

    Citand un clasic adorat pe acest site:
    PNL+PDL+PMP+FC+PNTCD=”o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”
    Sa faca un pas in spate…Traian Basescu? E prea ocupat cu razbunarea pentru flegma recent luata. Trebuie sa vada daca nu-i cumva spion rus sau ruda cu Ponta. Elena Udrea? Exista anumite tehnici de dirijare a unei parasute dar de dat inapoi, mai greu. Crin Antonescu? E atit de infatuat incit nici oglinda nu-l mai suporta.
    LOVE? Nici mama consilierilor Marelui Licuric n-o sa-i lamureasca sa-si inhibe orgoliile ca sa poate face o “drepta” veritabila. Credibila.
    Deh, asta-i “marfa”. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

    • silicon_v spune:

      Inteleg ca nu il aveti la inima pe Patapievici. Ca asa reiese din tonul dumneavoastra (“clasic adorat pe site-ul asta)”

      Dar, totusi, caracterizarea aia v-a cam mers la inima, nu? Caci altfel nu ati fi retinut-o si utilizat-o acum…

      P.S. Incercati sa vedeti si in ce context a fost scrisa cartea aia, “Politice”.

  11. Domnita RALU spune:

    CRIN+NUTI=LOVE!

  12. victor L spune:

    ” Uite o posibilă soluție: Klaus Iohannis – președinte, Vasile Blaga – premier, Mihai Răzvan Ungureanu ministru de externe (nu poate pretinde mai mult), PMP în guvern.”
    dle Ciucu,
    dar la sfirsitul anului nu sint alegeri parlamentare, ci prezidentiale ;)
    Dupa alegerea presedintelui (sa zicem ca va fi Klaus, dar in niciun caz nu va fi), guvernul trebuie sa demisioneze? pe ce baza?

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Nu sunt adeptul instabilitatii provocate doar de dragul de a prelua putere. Rămân consecvent principiilor mele și logicii ciclurilor politice. Vor avea de asteptat parlamentarele.

      Cât de păguboasă a fost reforma electorală a lui Năstase de a făcut președinția de 5 ani! Credea că și-o face lui, dar uite…

  13. Babel Dreptaciu spune:

    Grele vremuri pentru autonumita “dreapta” din Romania..

    PNL e in vrie controlata, dar tot in jos se duce. Lupta va continua acolo cu ferocitate, nu trebuie subestimata tabara lui Tariceanu, care dispune de resurse financiare, de conexiuni si influente in parlament si guvern, de lideri nationali si locali favorabili fostului prim-ministru.
    Solutia “salvatoare” pare sa fie gasita: re-unirea cu PDL, ceea ce ar crea un partid liberal de 25-30% in preferinte, dar mai ales un partid foarte bine implementat in teritoriu, cu primari si baroni. Anuntul aderarii la PPE pare sa fie un prim pas in aceasta directie (pretext de identitate doctrinara). Fara dubii, candidatul oficial al noului partid va veni din partea PNL, deja se vehiculeaza numele lui Johannis (ceea ce nu e neaparat un serviciu facut lui..).

    Amuzanta va fi batalia intre “pigmeii” in blugi sau nu, ma refer la toti cei care se reclama de “os” cotrocenist (ca basist ar fi conotat) si care au fost batuti de un actor ce nu a facut campanie. Acolo sunt 4-5 pretendenti, unul mai autist decat altul.
    PMP, PNTCD, FC, NR, la care de azi dimineata am putea adauga si alte variante, observam critici publice dure contra PMP venite de la membri ai..Fundatiei MP si o mica rascoala de apartament la NR-ul lui Neamtu.
    Si inca nu a intrat in arena nici Daniel Morar, nici Cristian Diaconescu, nici Boc, probabil nici misteriosul candidat-supriza de care pomenea nu demult presedintele Basescu (o fi Maior, o fi Isarescu.. nu cred.. dar poate de aia e supriza). Si e probabil ca speram cu totii, cei care indiferent de preferinta ideologica iubesc Romania, ca Udrea va evita candidatura anul asta..orice fel de candidatura.

    Toata vara va fi scandal si pitiponceala, nu scapam, e aproape imposibil, tinand cont de congrese si alte intruniri extraordinare, de negocieri si tradari, etc. Excelent material pentru ‘antena’ lui felix-turnatorul.
    Cine stie, cu asemenea dreapta, poate intra Diaconu in turul 2, cu Ponta..Ca tot nu cred sa-l intereseze cu adevarat PE-ul.

    • Prostu' satului spune:

      Ce rascoala la NR, mo roc frumos???
      Am cautat cu oarecare diligenta si n-am gasit decat un articolas in napocanews.ro, care facea trimitere la un protest anti-Neamtu publicat ieri de un grup condus de Stefan Bargaoanu pe site-ul partidului… unde eu, unul, nu l-am gasit.
      Altfel, nu pot decat sa zambesc amar. Sa tot fie vreun an jumatate, de la alegerile parlamentare, de cand le-am prorocit ca muncesc degeaba daca nu scapa de Neamtu – pentru ca a fost clar dintotdeauna ca Neamtu nu se va retrage nici mort din fruntea partidului. O amuzanta asemanare cu marea doamna a politichiei romanesti, ca tot comise si dl. Fumurescu o diatriba la adresa dansei mai adineauri…
      In rest, raman interesat si cu oarece sperante in NR pe termen mediu si lung (cu conditia necesara, dar nu si suficienta sa-l debarce pe Neamtu). Pana la urma, lasand la o parte mascarada asta cu imaculata conceptie a PMP, NR este singurul partid creat “pe bune” de la firul ierbii, in care marea majoritate a membrilor chiar fac voluntariat…
      Inchid paranteza, scuze pentru digresiune. Deci, ce rascoala?

    • silicon_v spune:

      “Cine stie, cu asemenea dreapta, poate intra Diaconu in turul 2, cu Ponta..Ca tot nu cred sa-l intereseze cu adevarat PE-ul.”

      Nu, cred ca nu e asa. Diaconu e un paduche mic. Pentru el, asta e realizarea vietii. Ca director de teatru a facut numai invarteli mici, mici de tot, la nivelul politicii mari. Ca parlamentar, si-a rugat colegii cu lacrimi in ochi sa nu il dea afara pentru inca 2-3 saptamani, pentru a prinde perioada necesara pensiei de parlamentar (a fost declarant incompatibil de ICCJ, iar parlamentul a ignorat saptamani in sir decizia irevocabila si definitive, pentru a il ajuta pe Diaconu).

      Acum, intrat in PE, o sa ajunga la cateva zecii de mii de euro anual, asta inseamna ca va putea strange spre 150.000-200.000 de euro in patru ani. Si pot sa garantez ca activitatea lui ca europarlamentar o sa fie nula. Similar cu Becali.

      Banuiesc ca unii precum Voiculescu sau Dragnea sau Sova sau Mazare se uita la el cu un amestec de mila si scarba. Dar, tinand cont de cat de usor e de multumit baiatul asta, investitia chiar a meritat. Cu asa putini bani, au gasit o parghie buna sa rupa din votantii PNL, cei nostalgici dupa USL, si sa ii transfere spre PSD/Ponta, via Antena 3.

      Pare insa ca tot e prea putin pentru PSD, in vederea alegerii lui Ponta ca presedinte. Rezultatele au fost bune, dar nu suficiente.

      Asa ca acum se apasa si pe parghia Tariceanu. Asta e ceva mai greu de multumit, dar tot un paduche este :)

  14. Lupul Monarhist spune:

    De acord cu dl. Ciucu. Dar inainte de a face un pas in spate, liderii ‘de dreapta’ trebuie sa iasa cu mic cu mare la televiziune si sa admita ca ‘doctrina Basescu’ si ‘doctrina Crin’ au murit, acest joc politic periferic de mahala, presarat zilnic cu contre, jigniri, mega-scandaluri publice nu mai are niciun viitor. Trebuie sa cante in fata natiunii “Deschide, gropare, mormantul!” si apoi sa se retraga pentru totdeauna din viata politica. Cel putin, politicienii din randul doi (ceva mai discreti in timpul camapaniei electorale) au obligatia sa incerce o constructie care sa balanseze la toamna mizeria propusa de PSD-PC-UNPR-UDMR.

    • victor L spune:

      “‘doctrina Crin’ “?
      care o fi fost aia? jos Basescu? ca alianta cu plagiatorul a rupt-o.
      Despre “doctrina” Basescu cred ca trebuie continuata in parte.
      Daca nu iti place linia Justitiei ori reformele lui Funeriu sau condamnarea comunismului, atunci da, stergem cu buretele; Basescule, ai fost inutil. A spus-o @ Lupul Monarhist .
      Probabil findca ai vorbit de rau despre rege :P

      • Lupul Monarhist spune:

        Va rog nu mai raspundeti la comentariile mele. Dialogul cu dvs. s-a incheita de mult. Sa dialogati bine cu alti forumisti.

    • Prostu' satului spune:

      Nu pot sa cred ca, realist vorbind, dvs, chiar nutriti vreo speranta ca aceasta retragere va avea loc.
      Sa agream, macar de dragul discutiei, ca niciunul din acesti domni (si mai ales dl. Basescu, pt. ca Antonescu oricum nu prea conteaza, la drept vorbind) nu se va retrage decat cu picioarele inainte, cum e obiceiul locului.
      Si-atunci? Ce asteptam/speram la toamna si mai departe?

      • Lupul Monarhist spune:

        Nu ghicesc viitorul si nici nu intenționez să intru in competiție cu vrajitoarele Melissa si Vanessa. Eu mi-am dat cu părerea ce ar fi de făcut pentru a restarta un proiect de dreapta cu ceva sanse de reușita pentru la toamna. Dar nu e exclus ca liderii ‘de dreapta’ să dea din nou cu bâta în baltă și să încerce să reîncălzească aceeași ciorbă peste câteva luni (las’ că lumea uită, ne mai rotim un pic, ne mai pupam pe cravată, ne mai îmbărbătăm, mai ieșim la o bere și o alună, etc, etc.). In acel caz, soarta le este pecetluită iar viitorul apropiat al dreptei nu va fi roz defel. Mesajul lor nu prinde la public, fie retorica este foarte agresivă (construită din țățisme și mahalagisme) fie conținutul este foarte academic si prețios. Iar ego-urile liderilor dau in clocot.

        Singura formațiune politica unde s-a înteles gravitatea rezultatelor de duminica (sau dă semne cel puțin) este PNL. S-au anunțat demisii la vârf si e forfotă mare. În rest, toți ceilalți trăiesc într-o altă dimensiune, o lume paralelă – cred că iau parte la Experimentul Philadelphia. Sorry, they f%$%^d-up royally!

  15. Gore' spune:

    Fantezii la ceas de seara. Pui lupii intr-o cusca, le da ciolanul si te astepti sa si-l imparta prieteneste?…

  16. Unu-2 spune:

    Chiar daca astea se vor fi intimplat intocmai, a 2-a zi vor incepe frecusurile intre aceleasi palate, de dat jos “dictatorul” Iohannis, sau invers, prim ministrul Blaga nu asculta ce i se spune. Iar in citeva luni alianta / intelegerea / ce-o-fi se duce de aceeasi ripa pe care s-au dus precedentele. Nu au mers in trecutul apropiat aliante intre 2 partide (oricare vreti voi), d-apoi 5, ca in titlu?

  17. sfinx spune:

    Io-te-te… au prins curaj spectatorii antenei 3, acuma intra si pe contributors. La anul pe vremea asta cred ca va fi interzis sa comentam. Traiasca tovarasul kim ir ponta.

  18. Paul_ spune:

    (PNL+PDL+PMP+FC+PNTCD)-PMP=LOVE

  19. silicon_v spune:

    Vad ca toata lumea isi face vise frumoase.

    Scenariu realist se va arata cam asa: fiecare va merge cu al lui pe partea dreapta: Johannis, Predoiu, Cristian Diaconescu si MRU. Se vor lupta precum chiorii intre ei, sperand doar sa ajunga in turul II si acolo asteptand, miraculous, ca oponentii de pe dreapta sa il sustina neconditionat pe ala care se va lupta cu Ponta.

    Problema e ca electoratul o sa fie derutat. Azi X trage cu tunul in Y, fix peste doua zile te indeamna sa il votezi, ca e cel mai bun. O sa iasa cam un terci.

    Cel mai probabil o sa retraim frumosul an electoral 2000.

    Cum era vorba aia a lui Basescu in 2000, spusa in direct la TV: “Stolojane, m.. ti-am zis, trebuia sa mai astepti 4 ani”.

    Ei, noi o sa mai asteptam inca 5.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Eu nu visez, eu le spun. Si nu le spun ceva extraordinar, este de domeniul evidentei ceea ce spun, dar să nu zică că nu le-a spus nimeni.

      Parte proasta e ca ei nu inteleg ceea ce le spune propriul lor electorat.

  20. n italy spune:

    Intelegere se putea face daca era un tip tare printre ei,asa ca cum suntem la portile Bizantului si contaminati de 500 de ani de anumiti conat…va fi o continua lupta pentru pace intre ei de nu va ramane piatra pe piatra asa ca trebuie gasit omu`

  21. Mircea Ordean spune:

    Util, articolul dumneavoastra!

    Bun si PS-ul:

    „Tariceanu ar fi avut azi, 26 mai 2014, PNL-ul la picioare. Cunoașteti pe cineva mai lipsit de viziune?”

  22. Stefana spune:

    Vad ca nimeni nu pare sa inteleaga ca “unificarea” asta a dreptei este necesara pentru prezidentiale. Nu se va infiinta o alta majoritate in parlament, nu sunt alegeri locale.
    In 2000 am putut sa ma obisnuiesc cu ideea ca PDSR a castigat. Puteam sa accept si ca Iliescu este ales presedinte in lipsa altui candidat credibil. Dar, acum, Ponta presedintele Romaniei 5 ani ar fi cel mai cumplit cosmar.
    Iar tinerii sa faca bine sa isi imagineze cum va fi cu un presedinte de “valoarea” lui Ponta.

  23. Red spune:

    Ce prostie mai e si asta? Cum sa-si imparta opozitia guvernul cand PSD are o majoritate super-comfortabila in parlament? Chiar si fara UDMR. Pot oferi bani, putere si imunitate, sigur isi vor ingrosa randurile cu alti oportunisti de la PNL sau PPDD.

    Sau cumva bruma de opozite semi-democratica dupa ce se face ca a uitat ca PNL e un partid ultra-corupt care a luptat sa darame statul de drept si justitia se gandeste acum sa cumpere mafioti din barca puterii, oferindu-le “mai mult” ca sa optina o majoritate pe trei sfeturi putreda?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)