Home » Analize »Dezbatere »Economie »Idei si solutii » Citesti:

Postscriptum la “Indreptar”

Mihnea Vasilache septembrie 13, 2013 Analize, Dezbatere, Economie, Idei si solutii
40 comentarii 2,641 Vizualizari

In primul rand multumesc pentru comentarii si observatii. Multe sunt pertinente si observa corect omisiuni, greseli sau imprecizii. De exemplu: tehnologia propusa de exploatare este putin diferita („in sisteme inchise”) fata de cea descrisa initial. Aproximarea beneficiului statului roman nu include intr-adevar taxele pe profit sau CAS pe salariile angajatilor – estimez valoare prezenta a acestor venituri la $1 miliard suplimentar. Calculul este simplistic si poate fi facut mult mai precis, de exemplu, prin folosirea la decontare a curbei de dobanzi pe durata proiectului. Pamanturile rare sunt diferite de metalele rare si pot si ele aduce venituri suplimentare. „Insider trading” este bineanteles posibil desi este ilegal. Newmont are listare principale pe NYSE si „reverse take-over” folosit de Frank Timis pentru preluarea controlului asupra companiei Gabriel Resources este o procedura legala.

Nu cred, insa, ca aceste precizari schimba fundamental datele problemei. In dorinta de a avea o abordare constructiva propun un pas suplimentar, post-indreptar: folosirea metodei arborelui decizional pentru a explora optiunile societatii romanesti (stat, societate civila, populatie). Este esential ca orice hotarare va fi luata sa fie explicata, argumentata si transparenta pentru ca ea sa poata fi acceptata si implementata fara tulburari sociale si economice majore.

  1. Acceptam ca societate (stat, societate civila, populatie) exploatarea aurului prin tehnologia lesierii cu cianuri?
    1. NU.
      1. Avantaje
        1. Clarificarea situatiei
        2. Eliminarea oricarui risc de contaminare a mediului cu cianuri
        3. Practic se opreste mineritul de suprafata al aurului pe teritoriul Romaniei si deci se prezerva ecosisteme pe suprafete extinse.
      2. Dezavantaje:
        1. Statul renunta la venituri suplimentare
        2. Romaltyn (Baia Mare) devine victima colaterala – investitia de $40M in procesarea sterilului existent (provenit din expoatarile de aur din anii 1950-1970) devine inutila si va trebui compensata
        3. Perceptia Romaniei ca mediu neprietenos pentru investitiile straine in exploatarea si procesarea resurselor naturale
      3. Observatii.
        1. UE si SUA nu au interzis aceasta tehnologie
        2. Ungaria si Cehia precum si state americane ca Montana si Wisconsin au interzis folosirea lesierii cu cianuri
        3. Posibil sa antreneze investitii in tehnologii de exploatare alternative
      4. Actiune:
        1. Angajarea unor avocati competenti si experimentati in litigii internationale.
        2. Negocierea directa cu actionarii Gabriel Resources si cumpararea pachetelor de actiuni de la principalii actionari. Capitalizarea intregii companii este de aproximativ $350M si cei cinci actionari principali detin 72% din companie – costul statului roman de $250-$300M si rezolvarea relativ rapida a disputei este aproape sigur preferabila unor dispute legale prelungite in multiple curti internationale si romanesti.
    2. DA
      1. Avantaje
        1. Venituri suplimentare statului prin redevente si participare in actionariatul companiilor care primesc licenta de exploatare
        2. Crearea de locuri de munca
        3. investitii in infrastructura locala
        4. Dispare riscul unor dispute legale prelungite si costisitoare
      2. Dezavantaje:
        1. Riscul de mediu poate fi diminuat dar nu eliminat
        2. Se distrug ecosisteme pe o mare suprafata afectand inevitabil flora si fauna zonei
        3. Monitorizarea minelor devine un risc operational din cauza resurselor umane si materiale slabe ale statului
        4. Ecologizarea perimetrelor miniere dupa oprirea operatiunilor depinde de viabilitatea financiara a companiei de minerit si cade in sarcina statului daca aceasta nu isi indeplineste obligatiile
      3. Observatii: Conditiile financiare si operationale devin cruciale. Agrementele cu companiile private trebuie sa fie transparente si publice.
      4. Actiune:
        1. Guvernul re-negociaza aspectele cele mai controversate ale proiectului
        2. Rezultatul se supune dezbaterii publice
  1. Daca raspunsul este NU, pasii sunt relativ putini si descrisi mai sus.
  2. Daca raspunsul este DA:
    1. Acceptam folosirea lesierii cu cianuri dar numai pe sterili existenti (adica fara excavari noi de minereu aurifer)
    2. Acceptam si lesierea cu cianuri si excavari noi
      1. Aprobam contractul asa cum este el in prezent si il transpunem in lege
      2. Renegociem termenii principali (lista nu este exhaustiva)
        1. Redevente si/sau participare mai mari
        2. Redevente pentru orice alte materiale exploatate in perimetrul concesionat (de ex pamanturi sau metale rare)
        3. Modularea proiectului prin exploatarea secventiala a celor patru zone tinta. Se reduce astfel amprenta de exploatare si se micsoreaza riscurile de poluare.
        4. Fiecare nou stagiu de exploatare poate fi conditionat de explorarea in parametri a celui precedent
        5. Se imbunatatesc termenii legali in favoarea statului roman (dreptul la expropriere, statutul mono-industrial, etc)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. Elena spune:

    Revin cu un nou set de felicitari. Articolele dumneavoastra m-au ajutat sa imi formulez o parere prin punerea cartilor pe masa. Desi nu ati vorbit decat in treacat de riscurile de mediu, eu una am hotarit sa fiu, cel putin deocamadata, impotriva exploatarii aurului de la Rosia Montana pentru ca nu ii cred in stare pe guvernantii actuali sa gestioneze un proiect atat de complex. Ii suspectez atat de prostie cat si de lipsa de onestitate. Nu am incredere ca ar vrea si ar putea renegocia un contract corect. Nu am incredere ca vor putea monitoriza derularea proiectului si ecologizarea la final de proiect. Riscurile sunt mari iar guvernantii nostri sunt incompetenti, si nici macar nu ma leg de culoarea lor politica. As fi spus la fel de cei de acum doi ani. Nu optez pentru un “DA” sau “NU” definitiv, dar prefer ca deocamadata sa mai asteptam, si intre timp sa ii lasam pe oamenii de acolo sa faca si altceva in afara de minerit.

  2. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Preferința multor români ar fi pentru o recuperare parțială a acțiunilor până la 51% deținere de către statul român. Dacă tot vrem să facem o treabă. Și așa se vrea privatizarea Cuprumin care exploatează peste deal, se poate ceda ceva minoritar acolo în contul câștigării majorității la Roșia. Cu asta flexibilitatea decizională crește foarte mult.

    Un aspect pe care îl atingeți doar tangențial prin corelațiile cu Baia Mare este strategia națională integrată minieră și de procesare a minereurilor. Asta ar trebui detaliată foarte mult și făcută publică, nu generalitățile care sunt acum pe site-ul ministerului industrie. Parcă suntem pe vremea lui Ceașcă. E de înțeles asta la uraniu, dar nu la alte elemente. Și ar trebui aplicată evaluarea strategică de mediu asupra ei.

    Ideea cu modularizarea este foarte bună în principiu. Nu îmi dau seama însă dacă nu sunt niște economii de scară care s-ar pierde în exploatare pentru treaba asta. De ex. nu văd cum s-ar modulariza construcția iazului. Trebuie făcută analiza cost beneficiu, dar decizii cu privire la asta nu poate lua statul decât ca acționar majoritar.

    În fine, evaluarea impactului în forma existentă trebuie completată cu evaluarea impactului cumulativ al proiectului împreună cu toate celelalte proiecte miniere din bazinul Arieșului, restrângerea de facto doar la project area este inadecvată pentru un proiect de scara asta.

    cele bune,

  3. Red spune:

    Pentru mine raspunsul e un categoric NU. De ce? Pt ca Avantajele 2 si 3 cantaresc cu mult mai mult decat dezavantajele 1 si 2. “Dezavantajul” 3 e de fapt un avantaj, prin respingerea acestui proiect Romania ar da un semnal ca e un mediu neprietenos de afaceri pt cei ce vor sa dea un tun, deci implicit un partener pt investitorii seriosi.

    As mai face precizarea ca in zonele miniere din SUA si Canada concetratia de aur e mult mai mare si cea ce oameni mult mai mica, pe cand in Romania e exact pe dos.

    “conservarea ecosistemelor” suna ca un fel de moft. Eu nu ma impotrivesc exploatarii doar de dragul padurii, plantelor, insectelor, animalelor ci pentru ca vreau in primul rand ca toti oamenii de rand sa se bucure de adevaratele comori ale zonei: natura, istoria, aerul curat, satele minunate.

  4. iosiP spune:

    Varianta scurta:

    1. Daca raspunsul este NU, pasii sunt relativ putini si descrisi mai sus.
    2. Daca raspunsul este DA,
    1. Aprobam contractul asa cum este el in prezent si il transpunem in lege
    2. Modificam contractul astfel incat sa respecte legile in vigoare

    Din punctul meu de vedere, solutia optima este 2-2, urmata de 1.
    Exclus 2-1!

  5. Crup spune:

    O singura observatie, daca se poate…. treceti la “dezavantaje”, “Romaltyn (Baia Mare) devine victima colaterala”. In cazul acesta, exista doar doua variante: ori Romaltyn devine “victima colaterala”, cum cu profunda tristete si ingrijorare va exprimati, ori Baia Mare devine “victima colaterala”.
    Probabil nu stiti ca in Baia Mare, uzina de cianurare este in plin oras, langa mall, intr-o zona de blocuri de locuit. Stiu, stiu, investitorii straini “nu vor precupeti nici un efort” financiar ca totul sa fie 100% sigur, asa cum nici celalalt investitor nu a “precupetit nici un efort”, ca de aia s-a ajuns la dezastrul din 2000 din Baia Mare, dupa care investitorul s-a carat in Australia lui natala, lasand statul roman sa plateasca 100 milioane de dolari daune statului maghiar, afectat de dezastrul din Baia Mare, provocat de marele “investitor strain”.
    Dar pe de alta parte, haldele de steril vor fi la 5 km de Baia Mare si, incapand de la 27 grade C, cianurile se evapora. Va fi o atmosfera foarte “prietenoasa” in Baia Mare. Foarte prietenoasa cu invetitorii straini, cu baimarenii va fi ceva mai… otravita, la propriu.
    Daca – spre usurarea dvs. – Romaltyn incepe activitatea de cianurare in Baia Mare, orasul nu mai are nici un viitor! Cine poate pleaca din oras!
    Dar guvernului roman nu-i pasa nici cat negrul sub unghie: oficial, guvernul i-a raspuns primarului din Baia Mare ca ei n-au nici o problema sa inceapa cianurarea orasului.

  6. north of 60 spune:

    O analiza simpla, clara si concisa d-le Vasilescu: multumesc pentru informatii.

    In mod normal decizia ar trebui sa apartina populatiei Romaniei prin referendum – vot direct exprimat. Rationamentul si schematica din articolul dvs ar putea foarte simplu sa fie integrate intr-un mic flyer/brochure si distribuit cu cateva saptamani inainte de vot in toata Romania.

    Discutam de cate milioane de copies? 10-15? Cu un cost de tiparire de 5 lei/copy, distributie, organizarea referendumului, etc. Total? Educated guess 50 milioane lei? Sunt convins ca exista experti care pot genera un referendum budget corect. Problema ar putea fi rezolvata relativ simplu, cu un cost decent (in jur de 10 milioane euro – o suma disponibila chiar si pentru guvernul actual aflat in dificultati financiare) si s-ar incheia mizeria care pluteste in jurul acestei investitii de multa vreme. Pentru ca asa s-ar proceda intr-o tzara civilizata.

    Soltutia referendumului are un potential pozitiv multiplu:

    - Guvernantii ar avea ocazia sa scape putin sifonati dintr-o poveste pe care nu au reusit sa o gestioneze de nici un fel: incompetenta este un understatement.
    - Parlamentul s-ar spala pe maini de obligatiile profesionale pe care oricum in mare majoritate tot nu sunt capabili sa le indeplineasca.
    - Acuzatiile de coruptie ar fi lasate deoparte si ingropate. Oricum nimeni nu doreste sa fie aduse la lumina. Atata vreme cat de 23 de ani nu avem raspunsuri la intrebari foarte serioase, de ce s-ar deranja cineva sa puna pe masa mizeriile proiectului RM?
    - Afectarea ecosistemului Romaniei nu este o problema care trebuie decisa de populatia din jurul proiectului RM. Este o chestiune care priveste toata populatia Romaniei. Cred ca referendumul ar da fiecarui cetatean dreptul de a-si exprima convingerile.

    O situatie oarecum similara a avut loc in Canada sub guvernul Chretien. Se punea problema participarii Canadei la invazia Irak-ului (prima invazie). Oricum ar fi intors-o Chretien tot ar fi picat prost. Asa ca la referendum s-a decis impotriva participarii la invazie. Washington-ul a marait dar au inteles situatia.

    Pe de alta parte ce ma ingrijoreaza este manipularea masiva mass-media. Foarte putine surse media prezinta situatia reala si echidistant, o cerinta fundamentala jurnalistica. Evident, populatia este dezinformata si manipulata. Dar, continui sa cred ca un referendum este solutia problemei RM. Indiferent de rezultat.

    • Prostu' satului spune:

      Esenta mesajului dvs. imi pare a fi in ultimul paragraf. Media minte, despre politicieni sa nu mai vorbim ca n-are rost, populatia e dezinformata si manipulata… iar dvs. vreti referendum???
      Pai si, dupa parerea dvs., dintre cele doua tabere – pe de o parte protestatarii, care pana si aici, pe Contributors si HN, sunt huliti in fel si chip, iar mesajul lor rastalmacit in moduri de-a dreptul marsave in media, iar de cealalta parte toata suflarea politica, aproape toata media, plus banii RMGC – care credeti ca o sa domine peisajul informational in lunile si saptamanile dinaintea referendumului?
      Asta-mi aminteste de vorba aia, cu definitia democratiei care nu e atunci cand doi lupi si-un miel decid ce se serveste la cina.
      In plus, exista posibilitatea ca referendumul sa nu fie validat, caz in care am aruncat banii pe fereastra. Probabilitatea invalidarii este, de fapt, considerabila – asta iarna RMGC n-a reusit sa faca cvorum nici macar in zona lor de influenta #1, vreo 35 de comune din jurul Rosiei Montane. Cu chiu cu vai au scos cu arcanul in Rosia Montana vreo doua treimi la vot (si nici macar aceia n-au votat toti cum trebuie).

      • north of 60 spune:

        Da, sustin un referendum national. Pentru ca este o problema care priveste toata populatia Romaniei. Nu trebuie sa fie decisa de un grup social, etnic, geographic, ca sa nu mai vorbesc despre politicieni.

        Da, este foarte posibil ca referendumul sa fie invalidat prin participare nesemnificativa pentru un cvorum clar. Da, este posibil ca oamenii sa voteze aiurea, in functie de cat sunt de educati, manipulati, indoctrinati, dezinteresati, short-minded si de interesele personale sau de grup pe care le au.

        Da, este foarte posibil sa aruncam pe apa sambetei cateva zeci de milioane pe care le-am fi putut folosi la reparat sosele sau la echiparea unor scoli.

        Si cu toate acestea sustin un referendum. De ce? Pentru ca este expresia directa a dorintei majoritatii romanilor. Si nimeni nu va mai putea afirma vreodata ca nu s-a tinut cont de vointa majoritatii. Ca va apare o alta Duminica a Orbului? Da, este posibil. Dar asta va exprima fara tagada unde se pozitioneaza majoritatea romanilor. Si va inchide orice alte speculatii.

        We are what we are and nothing else. Sounds familiar?

        Cheers.

        • Prostu' satului spune:

          Doamna sau domnule, mi-a placut raspunsul, asa ca incerc sa-i raspund in acelasi stil.
          Nu sunt de acord cu opinia dumitale in ceea ce priveste relevanta unui referendum, dar o respect, iar daca o fi sa se intample, cu siguranta voi merge la vot si voi vota asa cum imi dicteaza constiinta.

  7. me spune:

    eu am o intrebaer simpla: daca se intampla un dezastru ecologic (vezi baia mare) se va proceda la fel? (se va ascude totu sub pres, se va minimiza si nimeni nu va plati cu nimic?!)
    parerea mea este ca zona e prea frumoasa pentru a o distruge cu mineritul, ca statul castiga mult prea putin si faptul ca RMGC cumpara postati, oameni care sa faca mitinguri etc ii dezcalifica din start. arata ca sunt o companie neserioasa si imi e teama sa ma gandesc cat de bine se vor tine de promisiuni

  8. Madalin spune:

    Ceea ce am citit aici nu e deloc un articol pertinent. Sa ma explic:
    La raspunsul DA, ati enumerat 4 dezavantaje, dar printre ele nu se gaseste principalul dezavantaj: pierderea definitiva si irecuperabila a unui patrimoniu unicat in lume (reteaua de galerii subterane din cei 4 munti care ar urma sa fie excavati). Acest patrimoniu fiind de o valoare inestimabila, nu se poate cuantifica sau pune in balanta cu nimic. El trebuie sa fie intangibil, ca mostenire a umanitatii si potentiala sursa de venituri fabuloase si permanente din exploatarea eco-turistica a sa, in generatiile viitoare. Nimeni nu are dreptul sa lipseasca omenirea de acest patrimoniu extraordinar aflat in adancurile acestor munti.
    Ar fi bine deci sa refaceti articolul, mentionand pe prima pozitie la dezavantaje acest lucru, bine argumentat. Nu pot sa inteleg cum de ati evitat acest aspect, daca va pretindeti obiectiv.

  9. bb spune:

    Ai uitat să spui la “DA”
    - dezavantaje – RĂMÂNEM FĂRĂ AUR ŞI FĂRĂ 2000 de TONE DE ARGINT, ETC. Sau creşte la loc?

    • mircea spune:

      Din pacate aurul si alte minerale au o valoare doar dupa ce sunt extrase si prelucrate,vandute.
      Atat timp cat sunt in pamant nu se pot obtine bani pe ele.

  10. lucid spune:

    Doua amendamente la optiunea NU punctul 4 Actiune: vor trebui platite si investitiile facute de RMGC – cartierul din Alba Iulia, statia pilot de epurare, renovarile de cladiri si amenajarile de galerii istorice, etc. Si va trebui urgent realizata o strategie de creare de locuri de munca pentru cei disponibilizati de la RMGC plus alti oameni buni de munca din zona.
    Va recomand sa trimiteti acest material la toata massmedia, la guvern si mai ales la parlament pentru ca e cea mai buna sinteza de pana acum a ce trebuie cu adevarat facut pentru a rezolva definitiv problema.

    • Prostu' satului spune:

      Asta cu platitul investitiilor e cu drept de autor; te rog sa nu-i plagiezi pe Ponta, Sova si alti la fel de vajnici si neinfricati ;luptatori pentru bunastarea si drepturile Romaniei.
      Plata poate EVENTUAL fi al treilea pas dintr-un sir de evenimente in care primele doua sunt deschiderea unui proces de catre RMGC/GR, respectiv castigarea acelui ipotetic proces de catre reclamanti.
      Personal, nu cred nici macar ca se va ajunge la un proces, chiar daca proiectul va fi respins. Ameninmtarea asta e doar o parte din lobby-ul mizerabil si disperat pe care il fac Ponta si acolitii lui.
      Daca s-ar ajunge la cremenal, unul dintre primele lucruri care vor trebui facute (nu sunt de specialitate, dar contribuie aici – si sper ca si citesc – oameni “grei” din domeniu, cum e d-na Postelnicescu sau dl. Tuca; dansii pot confirma sau infirma veridicitatea presupunerilor mele) va fi detalierea pana la ultimul creitar a pretinselor investitii. Fiecare cent pe ce s-a dus si daca intr-adevar poate fi calificat ca investitie.
      Ceva ma face sa cred ca perspectiva unei atari transparente va face multi oameni nefericiti. In Romania, dar nu numai.

      • lucid spune:

        De ce nu citesti inainte de a comenta? M V propune un DEAL, o intelegere prin intermediul avocatilor intre stat si RMGC avand ca punct nodal preluarea contra cost, fireste, a actiunilor companiei. Eu adaug ca in cadrul acestui deal trebuie tinut cont si de acordarea unei anumite despagubiri pentru investitiile de pana acum. Repet: e vorba de a PREVENI un proces printr-o intelegere “amiabila”.
        Iti raspund pentru ca nu te manifesti cu suficientza prosteasca incapatzanata precum imbecili de pe aici care cred ca cianurile se evapora la 27 C (oare cum traiesc baimarenii de 40 de ani incoace de cand au aparut primele iazuri cu compusi cianurati colectati dupa extragerea aurului si argintului?), ca galeriile de la R M sunt mai vechi decat Colosseumu-ul imparatilor flavi si ca gazele de sist (aflate de la 2000 m in adancime) polueaza panza freatica (care este de la cativa zeci de metri pana la cel mult 2-300 m, asa cum stie oricine sapa un putz).

        • alin dumitrescu spune:

          Mai bine “imbecil” decat “lucid” sau un scurt drept la replica (inca sunt sub soc ca se publica astfel de comentarii suburbane):

          1. “Baia Mare 2000″ este raspunsul la intrebarea dvs-ce fac baimarenii de 40 de ani…Ce sa faca, bine. Practic au stabilit un record, Cernobalul acvatic se cheama:(http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/4083331.stm#romania)
          2. Pentru istorie nu va dau un link, probabil ca aveti o librarie in drum spre casa. Confundati galeriile cu galeriile romane sau cu cele medievale. Sau habar n-am ce confundati, dar e grav daca nu stiti sa trageti linia intre 2 lucruri simple: inainte si dupa Hristos. Dinastia Flaviana este dupa, exploatarea aurului la RM este de dinainte.
          3. Sunteti ceea ce denumesc eu “pixelul albastru”. O lume intreaga a vazut cum isi dau oamenii foc la apa prin casa, cum cara apa cu cisternele, cum autoritatile le interzic sa mai bea apa etc, dar dvs sunteti convins ca este o minciuna, o manipulara video etc, iar gazele de sist sunt de fapt sigure.

          In speranta ca aprecierea “imbecil” a fost doar o scapare, astept totusi de la dvs minime si simbolice plecaciuni ale capului in fata oglinzii.

    • Aloha spune:

      Cu siguranta, statul Roman ar fi responsabil patrimonial doar in limita procentului de actiuni pe care il detine Minvest Deva. Deci, maximum 20% din cele 300-500 milioane euro cheltuite de RMGC pe campanii de PR, spagi, casele din Alba Iulia. Sub 100.000 EUR, in opinia mea.

  11. alin dumitrescu spune:

    Domnule Mihnea Vasilache,
    Noua Republica exclude vechea republica? Caci altfel nu inteleg cheia in care ati scris dezavantajele de la 2.2. Adica doar atatea dezavantaje exista? Nimic despre arheologie, despre cultura, despre arhitectura, despre frumusetea zonei, despre traditii, despre istorie…?
    Nimic despre morti? Nu vreau sa par patetic, dar cu foarte mare usurinta trecem peste “stramutarea” cu “cianura” a cimitirelor aflate in zona. Am observat, independent de articolul dvs sau de subiectul RM, ca Romania are cel mai mic respect fata de morti din zona balcanica. Este trist. Dar sa lasam mortii, sa vorbim despre vii.
    Flora si fauna nu vor fi afectate inevitabil, ci ireversibil. Mare diferenta.
    Traditia mineritului, aflata si din sat, dar si dintr-o simpla vizitare a Muzeului Satului din Bucuresti, va disparea.
    Casele vor fi rase. Unele dintre ele, monument arhitectural (urasc aceasta intrebare care a devenit cliseu, dar in cazul caselor chiar nu ma pot abtine: ati vizitat zona?)
    Galeriile romane vor disparea si ele. Si galeriile medievale.
    Arheologia romaneasca este la pamant din lipsa de fonduri si din lipsa unei viziuni guvernamentale. Cel mai mare tezaur de monede de argint este descoperit de un amator. Noroc sau lipsa de interes a statului? Ca om care a fost in judetul Buzau (pe langa satul Colti, zona plina de enigme care asteapta sa fie descifrate) as suspecta varianta a doua.

    Si la final, desi sunt multe alte lucruri de spus, am doua intrebari:
    1. Daca s-ar descoperi foarte mult aur sub Colosseum, credeti ca italienii ar fi dispusi sa renunte la el? De notat ca aceasta constructie magnifica este mai “tanara” decat parti bune din galeriile la fel de magnifice de la RM.
    2. De ce nu scriem nimic despre apa? Avem oare senzatia ca in tara noastra exista chiar atat de multa apa incat gazele de sist si cianurarea chiar nu ne pot afecta? Credeti ca economistii de calibrul dvs din SUA au avut in vedere costul apei potabile aduse cu cisterna de la mama dracului atunci cand au discutat “economic” despre beneficiile exploatarii gazelor de sist?

  12. hvlad spune:

    Sa nu uitam esentialul ;)
    Resursele (tarii) sunt (practic) avantajul si bogatia noastra, potenta noastra din punct de vedere geo-politic. Pana la urma nu am tinut acest “colt” atata vreme doar pentru ai lasa pe alti sa profite!?

  13. Iordan E.Dumitrescu spune:

    Excelenta prezentare, dar domnule profesor nu observati ce scandal fac copiii din clasa?
    Cum linistesti o clasa de copiii care a scapat de sub control si tipa, injura, se trag de par, arunca hartie?

    Presupun ca un profesor real intr-o clasa de copii de clasa a VII-a are totusi monopolul violentei. Dar exista si exceptii cu profesori care intra tremurand la ore, de frica elevilor violenti. Chiar in cel mai bun liceu din orasul meu a fost un caz in care directorul a fost atacat.

    Lipsa lor de educatie ii impiedica sa accepte sau sa inteleaga prezentarea dvs.
    Cum se educa o clasa politica?

    Multumesc

  14. Marmi spune:

    Foarte pertinent, competent, concis, la obiect.

    De trimis cu mentiunea IMPORTANT URGENT !

  15. Nu crede! Cerceteaza! spune:

    Sunt cateva aspecte care cred ca scapa autorului.
    La varianta NU este trecut la Avantaje : “Practic se opreste mineritul de suprafata al aurului pe teritoriul Romaniei si deci se prezerva ecosisteme pe suprafete extinse”
    -asta este posibil daca la punctul 4.Actiune -urmeaza sa se modifica legislatia actuala-respectiv Legea Minelor, altfel, conform legii se solicita de orice companie scoaterea la concesiune a perimetrului (ramas liber dupa respingere) si statul are obligatia sa organizeze o licitatie publica si vom avea o alta companie care va putea face acelasi lucru.
    Este bine de stiut ca in aceasta varianta castigatorul va detine 100%, statul pierzand cele 19,5 procente ce le detine in prezent

    Tot la varianta NU ar fi de trecut ca avantaj eliminarea riscului privind patrimoniul cultural-arheologic, dar la Dezavantaje trebuie completat cu cheltuielile de la buget necesare de conservare/restaurare a acestui patrimoniu. Logic ca in varianta DA cele doua aspecte trebuie sa apara invers, respeciv riscul la dezavantaje si costurile la avantaje.

    Un alt aspect care cred ca este scapat in varianta NU ar fi cumararea de actiuni de la investitori, dupa ce se cumpara aceste actiuni mai fiind de achitat creditele catre banci, credite angajate de si care nu pot fi ignorate.

    Este trecut la observatii :”Ungaria si Cehia precum si state americane ca Montana si Wisconsin au interzis folosirea lesierii cu cianuri” cred ca trebuie precizat ca acestea nu detin zacaminte aurifere, este ca si cum am interzice aceste tehnologii in Dobrogea.

    Pentru statistica precizez cca.13% din productia de cianura este utilizata in minerit, productia anuala fiind de ~1.600.000 tone

    La varianta DA este trecut la dezavantaje:
    “Ecologizarea perimetrelor miniere dupa oprirea operatiunilor depinde de viabilitatea financiara a companiei de minerit si cade in sarcina statului daca aceasta nu isi indeplineste obligatiile”
    Legislatia prevede de multi ani ca la inceperea orcarei exploatari miniere operatorul are obligatia sa constituie o garantie financiara egala cu costurile de refacere a mediului si in acest sens se intocmesc documentatii tehnico-economice, ce sunt actualizate periodic, documentatii ce cuprind actiunile de inchidere si refacere a mediului la finalul exploatari si care se avizeza doar dupa ce se constituie garantia financiara ce rezulta din aceste documentatii. Este de precizat ca documentatiile se intocmesc de firme independente ,specilizate si atestate.
    In concluzie orice proiect minier nu poate incepe pana cand nu este constituita garantia de refacere a mediului.

    Nu stiu care va fi sorta proiectului, dar din experinta ultimelor doua decenii, in general se alege varianta in care statul pierde maxim, si cred ca nici acum nu va fi altfel.
    Care o fi varianta in care statul piede maxim? In curand cred ca aflam.

    • mircea spune:

      Statul nu pierde niciodata.Dar nu inteleg ingrijorarea despre castigurile statului.Aveti impresia ca statul cheltuieste responsabil si eficient banii adunati din taxe si impozite,este in interesul oamenilor ca statul sa aiba venituri mari?Oare asta nu inseamna de fapt saracirea oamenilor si privarea lor de dreptul de a decide ce fac cu banii?

  16. vasile spune:

    lacul de decantare este una din probleme, plin de cianura si metale grele, in caz de scurgeri va afecta nu doar zona ci toate apele din zona pe distante de zeci si sute de km
    deasemenea pinza freatica fiind afectata in zona nu se va mai putea trai, pentru ca rezerva e apa va fi poluata, rea si pentru animale si pentru consumul oamenilor

  17. vasile spune:

    recomand pe youtube documentarul open pit cu mina Yanacocha din Peru, un dezastru de dezastru din care unii au cistigat peste 30 miliarde de dolari

    • Red spune:

      … iar restul au pierdut infinit mai mult, lucruri (si locuri) pe care nu se poate pune un pret. Asta e ceea ce nu inteleg cei ce privesc protestele cu idignare, cu mirare sau cu indiferenta cum e probabil cazul majoritatii.

  18. fane spune:

    La sectiunea DA – Dezavantaje poate luati in considerare argumentele de aici http://www.domnuleprimar.ro/RIDICAT-MOTII-Peste-500-oameni-cerut-socoteala-strada-primarului-din-CAMPENI-Cum-infiintat-oameni-800-locuri-munca-cum-risca-dispara-acestea-din-cauza-exploatarii-miniere-dpe-s-1-a14739.htm pentru a lista ca dezavantaj si pierderea de locuri de munca.

    Multumesc!

  19. george spune:

    interesant articolul, felicitari. optiunea mea personala este DA.
    o mare problema este ca oamenii de acolo nu prea au ce face in afara de minerit. riscurile si pericolele aferente explaotarii cred ca sunt bine documentate si planurile de reabilitare a zonei bine puse la punct. ramane de vazut daca guvernantii sunt capabili sa supervizeze desfasurarea proectului. sper ca sunt.

  20. Mircea Modan MirceaM spune:

    Sincer nu eram foarte hotarat de ce parte sa fiu. La nivel global este o batalie pe resurse care are toate sansele sa se acutizeze in viitor. M-am “lamurit” zilele trecute, pe propria piele. Am facut curat intr-o zona unde depozitam ceva pesticide, si am dat cu peria de sarma pe jos, era o pata mai vehe cu “ceva”. Involuntar am inhalat ceva amestec din bazaconiile alea. Mi s-a facut rau, am ametit si am inceput sa transpir abundent. Abia dupa o ora mi-am revenit ..am inteles ca oricat de grijuliu ai fi (ceea ce nu e tocmai cazul la noi) exista riscul unui accident. Ori un accident cu cianuri este foarte posibil sa fie mortal pentru oamenii din zona. O fi aur in zona, o fi el scump si tentant, dar risk-rewardul este inacceptabil.
    Apoi mi-am amintit de atelierul de galvanizare din firma unde am lucrat ani buni, de colegul de doaujsiceva de ani caruia-i cazusera dintii, care abia-abia se transferase din locul cu pricina, fusese un iad pentru el, dar nu avusese incotro, de ventilatia care trebuia schimbata frecvent din cauza coroziunii provocate de baile cu acid, si cate altele.
    Da, se vor da asigurari, poate o vreme totul va merge bine…Dar daca ? Este prea riscant…si probabil ca cel mai bine ar fi interzicerea prin lege a asumarii unor riscuri asa de mari.
    Poate in viitor se vor dezvolta tehnologii mai prietenoase, aurul ala nu fuge nicaieri.
    P.S. La dezavantaje poate trebuia mentionat si impactul asupra preturilor din zona. Cine ar vrea sa locuiasca sau sa deschida o afacere (alta decat una funebra..fie-mi iertat “umorul” negru) intr-o zona cu un lac cu cianuri? O groapa de gunoi face ca pretul sa scada dramatic, darmite asa ceva…

  21. pehash spune:

    Domnule Vasilache, v-ati intrebat pana acum de ce RMGC nu a inceput de 15 ani exploatrea in perimetrul pe care il are deja la dispozitie? De ce nu doveste ma intai ca poate sa scoata aur dintr-un munte si sa apoi sa ecologizee zona? De ce vrea sa exproprieze toata valea? De ce vrea sa depuna garantii de mediu pentru un singur an? Sau mai crede cineva ca legea aia a fost scrisa de V.V.Ponta in urma unui vis ceva mai umed?

    mai lung, dar pe puncte, cum va place:
    1. Aveti suficienta experienta in afaceri. Daca un eventual partener de afaceri este neserios si incearca sa va pacaleasca, mai riscati sa negociati cu el niste termeni favorabili? Exista un singur motiv ca Romania sa isi doreasca un parteneriat cu RMGC / Gabriel Resources?
    In calculele initiale porniti de la prezumtia ca aurul si argintul chiar sunt acolo. Totusi o marja de eroare?.. Daca Frank Timis nu urmarea decat un exit rapid, oare nu ar fi putut umfla un pic cifrele.. deh.. dureaza oricum cel putin un deceniu pana se prind fraierii.. ba chiar doua decenii in cazul de fata
    2. De data asta ati omisi de la varianta cu NU/dezavantaje despagubirile cu care amentinta RMGC, dar le treceti la avantaje.. Totusi sunt cativa avocati romani care tot ne explica de cateva zile ca despagubirile astea sunt o mare gogomanie si singura baza pentru un eventul proces sunt chiar declaratiile tampite ale politicienilor nostri care se tot acuza singuri. Aveti cea mai vaga idee despre subiect sau e trecuta en passant?… ca e la moda si ramane singurul argument al PRului RMGC, pe langa dezbaterea cu ‘specialistii’ din paralmentul Romaniei (curios cum ignoram atat de lejer parerea presedintelui Academiei Romane..).
    Aveti cumva o statistica a exploatarilor de genul acesta care s-au incheiat pana acum? Daca intr-adevar se doreste, se poate calcula cam care este riscul sa ne trezim cu un dezastru ecologic. Cateva corelatii.. firme asemanatoare (fara experienta).. tari asemanatoare (cu acelasi nivel de coruptie).. populatii sarace.. si apoi aplicati procentul de risc la costurile estimative ale in cazul unui deazastru.

    Pana acum ne-ati pus in fata niste cifre seci intr-un scenariu aproape perfect. Dar in caz ca nu e atata aur si RMGC nu face tot ce a promis? Sunt convins ca sunteti la curent cu evolutiile tehnogice/informatice in actuariat ca doar lucrati in City… Sunt convins ca o sa va dea cu totul altceva decat miliardele alea intiale chiar daca folositi doar hartia si creionul.. si ma mir ca ati omis atat de lejer aceste aspecte.

  22. Cristian spune:

    Cred ca aceasta schema generala e utila ca introducere la dezbaterea despre Rosia Montana. Ca e simplificatoare (sau simplista) au observat deja comentariile anterioare. E limpede ca nu toate optiunile sunt nascute egale:

    - perceptia Romaniei ca neprietenoasa pt. investitiile in resurse minerale e vaga si tezista; nu suntem in Africa sa fie nevoie sa ne facem o imagine prietenoasa la extractie iresponsabila; suntem in Europa unde am trecut de faza pre-industriala a exploatarii oarbe si unde rezistenta matura si argumentata iti aduce beneficii pe alte planuri

    - renuntarea la venituri suplimentare: avem de absorbit vreo 40 de miliarde de euro in urmatorii 7 ani din fondurile UE; raportat la asta (si la energia politica consumata) miliardul de euro din aur + suplimentul fiscal e ridicol, mai ales raportat la riscurile de mediu

    - dezavantajele de mediu: accidentul de la Baia Mare a fost un cataclism ecologic regional dupa o scurgere de 100 tone de cianuri; in Europa se folosesc in total/anual 1000 de tone de cianuri; la Rosia Montana se doreste utilizarea a 13.000 de tone pe an (!) – adaugati fragilitatea institutionala si calculati riscurile ecologice intinse pe decenii si secole

    - crearea de locuri de munca: nu vorbim de un combinat cu 10.000 de locuri ci de vreo 900 de slujbe, majoritatea importate

    - UE nu a interzis inca aceasta tehnologie, dar Parlamentul European a adoptat o rezolutie care recomanda incetarea mineritului cu cianuri la nivel european; nu va dura mult pana cand se va trece de la decizie politica la implementare practica

    In plus, cele mai importante elemente ale intregului proces nu se regasesc in tabel: deciziile luate in spatele usilor inchise si lipsa de transparenta, politica si implicatiile macro la nivel national ale dezbaterii, gestionarea diplomatica si geostrategica in context euroatlantic.

    • Cornelia spune:

      Pentru PEHASH si CRISTIAN
      Domnul Vasilache scrie un articol cu pretentii de analiza stiintifica OBIECTIVA, dar cred ca omite DELIBERAT aspectele la care va referiti ale proiectului RMGC. Obiectiile dumneavoastra la acest articol, care se prelungeste si cu un indreptar, sunt pentru mine extraordinar de pertinente.

    • RazvanM spune:

      Un alt argument critic in toata povestea asta, trecut prea usor cu vederea de catre autor, este penetrarea institutiilor statului roman de o companie privata anonima. Practic statul roman a trecut in buzunarele unei firme private pentru mai putin de 500 milioane euro. Vorbim de Presedintele si Primul Ministru ai Romaniei care joaca un teatru penibil/macabru, depasind zilnic culmi pe care tot ei le-au stabilit anterior.
      Si, ca sa-l citez pe domnul Basescu, daca statul Roman da o lege cu dedicatie pentru o companie, lege prin care permite acelei companii sa se substituie autoritatii statului (deci statul deleaga unei firme private o parte din puterea care i-a fost acordata de noi conform Constitutiei), legea aceea este neconstitutionala.

      Domnule Mihnea Vasilache, exista proiecte similare desfasurate in diverse zone ale lumii. De ce nu studiati mai serios subiectul, sa vedeti ca mai peste tot companiile de acest gen au reusit prin coruptia oficialitatilor sa execute proiecte toxice, proiecte care s-au soldat cu dezastre. De ce nu studiati putin care sunt costurile unui dezastru, ca sa puteti face cu adevarat o analiza costuri/beneficii. Iar la beneficii, luati va rog in calcul beneficiile mineritului in tari din lumea a treia, tari cu care ne comparam institutional.

  23. kla spune:

    Imi cer scuze ca imi permit niste comentarii la Dezavantaje:
    1. Riscul de mediu poate fi diminuat dar nu eliminat
    Nu exista operatiune/activitate economica/business fara un risc de mediu! Nu exista risc zero
    Riscul de mediu exista daca se lasa in continuare cariera Cetate la acest stadiu. Ea polueaza la acest moment in continuu, fara nicio masura ecologica, fara nicio interventie si ma indoiesc ca statul roman va mai investi ceva in reabilitarea amplasamentului care probabil costa peste 100 de milioane de dolari (cariera, galerii, iazuri, etc)

    2. Se distrug ecosisteme pe o mare suprafata afectand inevitabil flora si fauna zonei
    NU exista ecosisteme atat de importante, iar cei de la RMGC au un plan de management a biodiversitatii excelent. Il puteti consulta aici: http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/biodiversitate-la-rosia-montana.html
    O sa vedeti ca din contra, prin implementarea proiectului SE CREEAZA noi ecosisteme si se revitalizeaza cele existente (in special cel acvatic care este actualmente MORT)

    4. Monitorizarea minelor devine un risc operational din cauza resurselor umane si materiale slabe ale statului
    Statul nu e atat de slab sau cel putin ANRM are proceduri foarte clare si nu te joci pt ca te pot inchide. Oricum NU e vorba de mine, carierele se exploateaza pe rand, in paralel se exploateaza maxim doua si la un nivel mai mic una, in timp ce se incheie exploatarea in alta.
    Riscul este extrem de scazut in acest caz!

    5. Ecologizarea perimetrelor miniere dupa oprirea operatiunilor depinde de viabilitatea financiara a companiei de minerit si cade in sarcina statului daca aceasta nu isi indeplineste obligatiile!
    Ecologizarea e asigurata de la inceput. LEGEA e foarte clara, garantia trebuie stabilita inainte de inceperea lucrarilor, in plus RMGC va incheia si o asigurare a carei valoare poate sa creasca de la an la an in functie de ce fel de lucrari exista.
    Intr-adevar daca operatorul nu isi duce la indeplinire obligatiile, statul roman e cel care va reabilita mediul, insa in acest caz are banii in cont si nu trebuie sa ii ia de nicaieri!

    • flaviu spune:

      Aveti un punct de vedere argumentat si care mie imi suna logic.
      Eu nu inteleg si in consecinta imi apar suspiciuni este de ce RMGC nu si-a stabilit strategia de comunincare a avantajelor proiectului bazata pe fapte argumentate si argumentabile, ci pe sentimente, accentuand numarul mare de calcaie de ciorapi ce trebuie cusute (, … etc) si cate de mare e binele pe care vor cu atat dinadins sa ni-l faca.
      Totdodata am inteles ca Allianz nu se baga la asigurat acest proiect. Daca pentru Allianz e prea riscant, iar decizia asta sigur nu e luata dupa ureche, ci dupa analize foarte obiective, pentru Romania de ce nu ar fi?

  24. allah akhbar spune:

    http://www.ziarul21.ro/new/index.php/actualitate/actualitate/12804-noi-cei-de-pe-valea-arieului-nu-vrem-s-murim-otrvii-cu-aur

    cititi aici despre riscurile de mediu!

    omul a incercat sa contacteze diferite institutii si nu a reusit decat cu Garda de Mediu! de fapt pe aia ii doare la pedala! si noi vrem sa cream un baraj monstruos de aproape 200 m inaltime!

    Toata Valea Ariesului, A Muresului , A Tisei si a Dunarii ( de la confluente in jos) va fi afectata! Iesiti un pic pe teren stimati formatori de opinie, nu scrieti numai de la birouase!

  25. Shade spune:

    Ati uitat ceva esential dle Vasilache, ca sa nu spun ca ati mintit prin omisiune. Va reamintesc ca zona localitatii RM este INTENS POLUATA ca urmare a mineritului care s-a practicat neintrerupt pana in 2006. Paraul rosu (la propriu) cu apa acida se varsa in continuare in Aries. Exploatarea open pit Cetate este tot neecologizata, ca si mai vechile exploatari in galerii etc. Am citit undeva suma de 23 mil Euro necesara pentru ecologizarea zonei, care, daca s-ar face decide exploatarea, s-ar face pe spezele RMGC.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihnea Vasilache


Mihnea Vasilache

Mihnea Vasilache are 17 de experienta in finante petrecuti la New York pe Wall Street si in City la Londra. In ultimii ani a fost responsabil de fonduri de investii in valoare de m... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)