Home » Dezbatere »Economie »Financiar » Citesti:

Privatizarea sistemului public de „ajutor de şomaj”

Cristian Paun mai 9, 2012 Dezbatere, Economie, Financiar
24 comentarii 1,628 Vizualizari

Ajutorul de şomaj este exemplul poate cel mai clar de interpretare a sistemului de taxare drept un sistem de asigurare. administrat de stat E mult mai clar decât în cazul sistemului public de pensii (care se întinde pe o perioadă mult mai îndelungată fiind mai dificil de văzut pierderea pe care o înregistrezi participând cu forţa la această schemă) că acei bani oferă doar aparent protecţia necesară şi că, la nevoie, aceşti bani au doar în ultimă instanță rolul pentru care ne sunt transferaţi din buzunarele noastre în buzunarele antreprenorilor politici via “contractul social = stat”. Şi acest tip de schemă de “ajutor” sau “contribuţie” la fondul de şomaj este vândută cu ideea în spate că e rău să fii şomer la un moment dat şi că, la fel ca la asigurări, dacă evenimentul nefericit se produce statul se va afla în spatele tău (similar unei companii de asigurări) şi îţi va veni în ajutor dându-ţi înapoi din banii pe care i-ai plătit în timp o perioadă determinată. Schema are în spate şi justificarea ideii că este şi o schemă menită să asigure echitate socială adică să asigure un minim de ajutor de şomaj şi pentru cei care sunt cu salarii mici şi care evident cotizează mult mai puţin.

Problemele cu această schemă de ajutor de şomaj constau în următoarele lucruri:

1. Nu există nici un argument care să  ne explice nouă de ce statul în acest caz ar fi un administrator mai bun pentru riscurile pe care le avem ca indivizi angajaţi în schimburi pe piaţa muncii. Dimpotrivă, banii ajung din buzunare private într-un sac bugetar din care statul se poate înfrupta discreţionar după bunul plac şi care poate folosi aceste resurse pentru a petici alte găuri sau alte deficite apărute peste noapte. Controlul din partea contribuitorilor şi transparenţa nu caracterizează deloc acest sistem;

2. Banii nu sunt investiţi în nimic productiv. Pur şi simplu plătesc ajutorul de şomaj al celor la nevoie şi salariile / costurile de funcţionare ale celor care administrează sistemul respectiv. Banii nu se duc din salariul nostru într-un cont cu acumulare (adică ei nu sunt plasaţi în economia reală) din care am putea primi ajutor de şomaj pe o perioadă mai mare şi cu siguranţă într-o sumă mult mai mare. Banii trec direct din buzunarul nostru în buzunarul celui aflat în şomaj, adică direct către consum. Piaţa de capital este lipsit de acest capital care ar putea să producă mult mai multe beneficii dacă este plasat iniţial în afaceri care cresc şi care pot oferi dividende, locuri de muncă şi prosperitate tuturor.

3. La baza relaţiei dintre cel care plăteşte ajutorul de şomaj şi statul care “acoperă” acest risc nu stă nici un contract. Inexistenţa acestui contract implică riscuri enorme pentru contribuabil care nu are nimic garantat în cazul acestui sistem. La primul semn de faliment statul poate decide unilateral (şi absolut legal) să şteargă cu buretele toate plăţile făcute de noi până în acel moment şi să taie din ajutorul de şomaj drastic. În final, toată protecţia cu care ne îmbine şi ne păcăleşte statul se dovedeşte a fi o iluzie care se termină lamentabil într-un simulacru de protecţie, într-un risc şi mai mare pentru noi.

4. Sistemul este vândut ca un sistem menit să  asigure echitate şi solidaritate în sistem. Acest lucru înseamnă  că plafonează ajutorul de şomaj mare şi îl creşte nejustificat pe cel mai redus ajutor de şomaj. Cel care ar trebui să primească un ajutor de şomaj mare va deveni solidar şi participativ prin forţa legii cu cel care este îndreptăţit la un ajutor de şomaj mai mic. Egalitatea în sistem este de fapt un abuz pentru că cel care a câştigat mai mult, va plăti mai mult, dar va primi mai puţin. Echitatea şi egalitatea este privită doar dintr-un anumit sens -> cel cu ajutor de şomaj mai mic va fi egalul celui cu ajutor de şomaj mai mare (drama celui cu ajutor de şomaj mai mare fiind “imorală” şi trecută cu vederea pe principiul “democratic” că oricum astfel de cazuri sunt mai rare). Se poate ajunge la situaţia în care un angajat poate lucra 6 luni şi 6 luni poate trăi din ajutorul de şomaj (eventual continuând să lucreze tot acolo dar la negru) câştigând mai mult decât un angajat timp de 12 luni căruia i se prelevă ajutorul de şomaj necesar plăţii şomajului celui care nu lucrează în cele 6 luni.

5. Pentru că ajutorul de şomaj nu se plăteşte din contul tău şi din acumulările pe care le-ai făcut în timp, acesta poate fi o formă foarte bună de aţi creşte veniturile atunci când este corelat cu munca la negru. Există o tentaţie foarte mare pentru a folosi la maxim viciile acestui sistem public, având în vedere şi cât este de mare fiscalitatea pe muncă în România. Statul îmi plăteşte ajutorul de şomaj o perioadă, apoi mă angajez pentru ca după o perioadă legală să reintru în şomaj (eu continuând să lucrez la negru pentru compania care mi-a asigurat plata salariului minim legal pentru perioada minimă de cotizaţie).

6. Există şi problema locurilor de muncă “pe perioadă nedeterminată” în care probabilitatea de şomaj este foarte redusă. Cele mai multe contracte din România (mai ales cele de la stat) sunt pe perioadă nedeterminată. Şi aceşti angajaţi plătesc acelaşi ajutor de şomaj, deşi în cazul lor clauzele contractuale ar trebui să fie diferenţiate şi adaptate la condiţiile pieţei, dacă am vorbi într-adevăr de un contract cu adevărat.

7. O bună parte din suma plătită pentru “noi” ca să ne ajute la nevoie este semnificativ dijmuită de aparatul ineficient de stat pus să administreze acest sistem falimentar (care dacă nu l-ar apăra statul prin sistemul de legi ar da faliment în câteva luni). Costurile de funcţionare ale “sistemului” sunt enrome şi fagocitează cea mai mare parte din sumele pe care le plătim, în final trezindu-ne cu toţii cu ajutoarele de şomaj micşorate drastic de un sistem care nu se mai află demult sub controlul direct al contribuabilului.

8. Ajutorul de şomaj acţionează şi ca un alimentator al şomajului în anumite ţări unde poate atinge valori însemnate. Există ţări în care statul te plăteşte bine de tot dacă stai acasă şi te declari şomer. Criza a ajustat însă chiar şi aceste sisteme ultra-asistenţiale şi le-a determinat să fie mai “austere” cu banul public (deşi se pare că socialiştii de peste tot din Europa sunt sătui tot mai mult de această austeritate).

Sumele pe care le plătim în contul acestui “ajutor” lunar aparent nu par a fi foarte mari. Să facem însă un exerciţiu simplu: procentul de 0.5% din salariul brut pare a fi un procent infim. În realitate însă la 2000 lei brut pe lună (adică 1089 lei salariu net efectiv în mână) se plăteşte totuşi suma de aproximativ 16 de lei, împărţită şmechereşte de stat pe din două între angajat şi angajator ca să nu ne dăm seama de cât de mult ne taxează statul. Înmulţind şi actualizând această sumă la nivel de lună obţinem că pe an plătim pentru un salariu net (în mână) de 1089 lei o sumă de 199.5 lei (am folosit pentru actualizare o rată de 0.58% pe lună derivată dintr-o dobândă anuală de 7.5% pe an). Conform legii: “Ajutorul de somaj va reprezenta 75% din salariul minim pe economie plus anumite procente din media salariului tau net pe ultimele 3 luni. Iata variatile acestor procente: 3 % daca ai cotizat pe o perioada de cel putin 3 ani, 5% pentru cel putin 5 ani, 7% pentru cel putin 10 ani si 10% pentru cel putin 20 de ani. Si perioada se stabileste diferentiat: 6 luni pentru o cotizare de cel putin un an, 9 luni pentru cel putin 5 ani, 12 luni pentru o perioada de cotizare mai mare de 10 ani.” Să presupunem că mergem pe un procent suplimentar de 7% din salariul net şi pe o perioadă de acordare de 12 luni, având o cotizare pentru cel puţin 10 ani (adică 10 ani nu am avut deloc problemă cu şomajul din perioada de cotizare). Salariul minim pe economie a fost stabilit la valoarea de 700 lei în anul 2012. Şomajul pe care ar trebui să îl primim în cele 12 luni de şomaj ar fi egal cu: 75%*700+7%*1.089 = 616 lei pe lună x 12 luni = 7.215 lei. Această sumă se atinge undeva între anul 17 şi anul 18 de cotizare la sistem dacă nu am beneficia niciodată în această perioadă de ajutorul de şomaj de 1 an (calculele sunt făcute la o rată de actualizare anuală de 7,5% egală cu dobânda actuală la depozitele în lei de la bancă). Pentru o perioadă completă de cotizare la sistem statul ne percepe acest impozit lunar de 0.5% din salariul brut care dacă ar fi depuşi într-o bancă pe întreaga perioadă ne-ar aduce la final suma de 30.567 lei (suma este actualizată cu 7,5% iar perioada completă de cotizare luată în calcul este de 34 de ani). Adică, pentru a beneficia de o sumă de 7.215 lei o singură dată în întreaga perioadă de cotizare plătim cam de 4 ori mai mult statului. Ca să fim pe 0 ar trebui ca în medie fiecare dintre noi să iasă în şomaj de cel puţin patru ori în perioada de cotizare. Suma însă creşte substanţial la un salariu mai mare: la un salariu net egal cu salariul mediu net actual din economia românească de 1.497 lei pe lună (net) se plăteşte o cotizaţie la ajutorul de şomaj de 22 lei pe lună pe care dacă nu am plăti-o statului ci am fi liberi să o depunem pur şi simplu într-o bancă am strânge după 34 de ani de cotizaţie suma totală de 42.030 lei (în banii de acum). Ajutorul de şomaj lunar pe care ar trebui să îl primim pe 12 luni ar fi de 75%*700+7%*1497 = 630 lei x 12 luni = 7.557 lei. Practic din aceşti bani primim la o situaţie de şomaj a 6 parte din suma cuvenită în mod normal (faţă de a 4 parte din primul caz). Adică am putea ieşi în şomaj de 6 ori cu aceeaşi sumă. Să nu uităm însă şi următorul aspect foarte important: la final RĂMÂNEM cu suma în cont (30.567 lei dacă vorbim de un net de 1.089 lei sau suma de 42.030 lei dacă vorbim de un net de 1.497 lei). Aceşti bani nu îi mai avem, ei se volatilizează efectiv din buzunarele noastre fiind înghiţite efectiv de un sistem public a cărui principală funcţie este să facă sistematic acest lucru cu bunăstarea noastră (o justificare clară de ce suntem şi rămânem permanent săraci în această ţară).

Exerciţiul arată evident că nu primim decât vise şi iluzii din partea sistemului public. Toate argumentele economice menţionate mai sus sunt ilustrate clar de acest exemplu. Evident că las la o parte faptul că pentru a obţine ajutorul de şomaj de la stat trebuie să completezi o serie de documente stresante, să te umileşti, să stai la coadă pentru banii tăi, să primeşti eticheta de “şomer”, să intri în programele deprimante ale statului de reconversie a forţei de muncă. În loc să te duci pur şi simplu la bancă, să accesezi contul tău şi să îţi iei de acolo banii depuşi de tine în perioada de cotizare (sau la o companie privată de asigurări care poate oferi chiar randamente semnificativ mai mari). O bătaie de joc în care statul condus de socialişti de dreapta sau de stânga mimează interesul real pentru cetăţean. Evident că astfel de discuţii sunt neinteresante pentru politicieni şi pentru cei care îşi extrag rentele şi bunăstarea din astfel de sisteme. Privatizarea sistemului de ajutor de şomaj, alături de privatizarea sistemului de pensii şi alte reforme structurale vor continua să fie puse în sertare şi tratate drept ridicole şi lipsite de “sens”, culmea… economic.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. Emil Stoica spune:

    Vezi, de aia nu e bine sa-ti platesti taxele si impozitele la stat. Ca statul ii gestioneaza prost, tine in sate mase de politicieni hoti, de securisti care ne spioneaza, de profesori care nu predau nimic util elevilor si studentilor, de politisti care nu te apara, de judecatori care nu-ti fac dreptate, de medici care nu vor realmente sa te vindece.

    Toti fura pe rupte, adica statul, si dau bani asistatilor social falsi, pensionarilor care inca mai pot munci si stau acasa degeaba, sau somerilor care de fapt lucreaza in Italia.

    De aia mai bine du-ti banii in off-shore-uri si scoateti-va firmele din Romania ca sa ramana fara bani statul asta si masele lui de puturosi si hoti asistati.

    Sa fie ca-n China, la Apple, fara pensie, fara asistenta de nici un fel, muncesti bine sau mori. Si fara sindicate. Ca sa nu-mi vina alde Pop, noul ministru, cu salariu de 77000 lei anual ca sef de sindicat si inca 18000 lei ca profesor. El pricepandu-se doar la a da din gura…

  2. Cosmin spune:

    Domnule Paun, ideea dumnevoastra nu e deloc proasta, insa exista o mica problema: in Romania, poate ca statul nu este un bun administrator, dar nici nu si-ar permite sa “traga teapa”, in special deoarece politcienii stiu ca nimeni nu ii va mai vota daca nu s-ar mai plati somajul celor care il merita.

    Insa… ati avea incredere mai mare sa platiti un fond de somaj catre o firma specializata?

  3. Mihaela Jackson spune:

    Pai plecati mai in Somalia, care este utopia libertariana in viata, acolo nu plateste nimeni impozit la stat, nu exista niciun ajutor de somaj, patronii isi pastreaza toti banii. Se stie, libertarianismul functioneaza de mii de ori mai bine decat capitalismul social din Germania, o tara esec, rusinea lumii.

    Cristian Paun, esti un antiumanist …

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Eu cred ca dimpotrivă. Vreau binele oamenilor din tot sufletul. A celor care muncesc din greu pentru fiecare leu pe care îl pun deoparte.

      Vreau ca statul să îmi lase mie şi tuturor celorlalţi grija pentru riscurile la care mă expun (în cazul de faţă riscul de şomaj). Să mă lase pe mine să îmi pun banii deoparte şi să rămân cu ei la finalul carierei dacă nu am avut nici un risc.

      Eu cred că propun un sistem prin care cel care acum câştigă salariul MEDIU va rămâne prin măsura pe care o propun mai bogat cu circa 10.000 Euro după 34 de ani de muncă. Adică sunt antiumanist că propun ca aceşti bani să nu mai fie sifonaţi de sisteme publice ineficiente care doar mimează că ne apără. Adică sunt antiumanist că mă opun unui sistem care ne ia majoritatea din bani pentru cei care îl administrează şi ne oferă praf în ochi drept protecţie. Sunt antiumanist că arăt cât de multă minciună şi păcăleală se ascunde în spatele unui sistem public falimentar. Ei bravos!

      Iar revenim obsesiv la problema cu SOMALIA. Nu e un caz relevant pentru libertate economică şi libertarianism. Verificaţi cum stă Somalia cu ORDINEA PROPRIETĂŢII PRIVATE. Cum stă Somalia cu LIBERTATEA ECONOMICĂ. Şi veţi găsi în Somalia altceva decât un proiect LIBERTARIAN.

      Vă propun însă, până să ajungem la eliminarea completă a statului, să eliminăm intervenţionismul acolo unde într-adevăr putem şi cu beneficiile clar identificate. De ce să menţinem şi să expandăm permanent intervenţionismul când dovezile sunt clare împotriva sa? Statul trebuie să îşi ia mâna de pe mijloacele de producţie. Şi apoi putem discuta (după ani buni de libertate economică) dacă a fost o idee proastă sau nu. Dacă a fost împotriva umanităţii sau nu. Dacă ar fi bine sau nu să mergem mai departe cu libertatea economică pe componente cum ar fi securitatea, justiţia, poliţia etc.

      Socialiştii sunt împotriva umanităţii. Dictatorii creaţi de socialism sau fascism (care e tot un socialism cabrat pe tema naţionalismului) au derapat puternic şi au făcut CRIMELE ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII DE CARE VORBIŢI AICI!

      • Claudiu H. spune:

        @Cristi
        Cam care crezi ca ar fi procentajul celor care daca ar fi sa-si constituie singuri un astfel de fond ar proceda la sarirea respectivei plati in momente mai dificile pentru bugetul personal/ familial?
        Asa la modul teoretic suna bine. Insa practic eu cred ca nu mai mult de 10-15% din populatie ar avea seriozitatea si puterea de a depune luna de luna banii respectivi si a nu intra in ei cand situatiile presante o cer.

    • atgel spune:

      Daca tu crezi ca numai statul poate avea grija de tine du-te si cotizeaza la stat. Noi ceilalti, pur si simplu nu credem in stat si nu vrem sa fim obligati de propagandisti, politicieni, cei ca tine, sa sustinem un sistem in care nu credem.

      Daca statul este “pentru cetateni” ar trebui sa ne asculte si noua punctul de vedere. Doar e democratie…

  4. Paul spune:

    Domnule Cristian Paun,

    Felicitari pentru articol, va urmaresc uneori la TV si va impartasesc ideile, inclusiv cele din acest articol.
    Totusi, nu cred ca privatizarea contributiei la somaj este o idee buna in Romania de astazi.
    De ce? Simplu, luati de exemplu sistemul de pensii private, care in aceasta tara este o cacialma. Un joc piramidal penibil si un profit pentru banci obtinut intr-un mod profund imoral.

    V-o spune unul care a acumulat in 3 ani de contributie o suma de peste 11000 lei la cel mai mare fond de pensii private din RO si care doreste sa se retraga deoarece in curand pleaca din Romania sa-si castige painea intr-o alta tara din UE. Ei bine, activul acumulat la fondul de pensii va ramane la discretia administratorului fondului, deoarece nu poti beneficia de el prin transfer in alta tara si nici nu poti primi contravaloarea contului tau decat dupa ce vei muri. Este evident ca peste 20 de ani, atunci cand se presupune ca eu ar trebui sa ies la pensie in tara asta, acesti bani nu vor putea plati o pensie, fie ea si privata. La care am aderat desi nu eram obligat, doar pentru a nu lasa toata contributia pe mana sacalilor platiti de noi, din munca noastra si numiti de partide pentru a ne saraci.

    In timpul acesta eu nu am beneficiat de nici un leu din partea statului desi nu am un loc de munca in tara aceasta de mai bine de 1 an. Asa ca acesti bani, pe care eu i-am strans in contul meu de pensie privata ar fi fost foarte bineveniti in aceste zile pentru mine.

    Nu vreau sa spun ca pensia privata este ceva gresit in sine, insa modul in care functioneaza sistemul de pensii din Romania nu face decat sa jefuiasca pe cei corecti in favoarea celor smecheri. Si sunt multi smecheri in Romania, si lacomi, nu credeti?

  5. rz spune:

    Exista populism de stanga si populism de dreapta. Articolul de fata se incadreaza la populismul de dreapta, si am sa explic de ce.

    Autorul stie foarte bine (sau ar trebui, dar sigur stie, e doctor in economie si conferentiar la o facultate din domeniul economiei) rolul ajutorului de somaj in reglarea ciclurilor de crestere-scadere economice. In momentul in care economia scade “natural” intr-un ciclu, ajutorul de somaj pompeaza lichiditati in economie, ajutand-o sa-si revina.

    Argumentul ca statul foloseste banii cumva pentru sine este evident gresit. Sigur ca sunt pierderi care s-ar putea evita. Dar banii ajung sub o forma sau alta in economie. Lucru nu tocmai adevarat in cazul asigurarilor private: ele investesc mult in speculatii de tot felul. Sa nu uitam ce s-a intamplat in Statele Unite cu criza subprime. Ce opreste o companie din romania sa investeasca in yenul japonez? Cu ce are de castigat Romania (deci noi) ca banii sunt blocati in cine stie ce investitie imobiliara din Madagascar?

    Lipsa contractului: contractul este electoral. Ca orice asigurare, poate avea un sfarsit. Daca nu-ti mai platesti polita casco la masina dupa ce ai platit 5 ani fara sa ai accident si brusc compania de asigurari renunta la piata de casco, nu se cheama ca ai pierdut banii platiti in 5 ani ci ca nu mai esti acoperit de asigurare. Faptul ca platesti la un moment dat nu obliga asiguratorul sa iti ofere la nesfarsit serviciul sau sa iti dea banii “nefolositi” de tine inapoi.

    Echitatea sistemului: inteleg punctul de vedere dar nu sunt de acord. Trebuie sa existe o solidaritate (la fel ca in sistemul medical). Cine isi dorestre sa lucreze 6 luni, sa ia apoi 6 luni somaj ca apoi sa isi caute iar loc de munca, sa-si dea demisia dupa 6 luni samd. Daca sunt cazuri de genul cred ca sunt exceptii. Eu am alta viziune: daca doresti protectie in plus (social sau medical) sa iti faci asigurare suplimentara. Trebuie realizat cadrul legislativ care nu exista acum si eventual se poate discuta reducerea contributiilor actuale. Totusi, vorbim de 1% pentru somaj, cred ca putem fi solidari 1% cu ceilalti, chiar daca unii dintre noi consideram (poate pe buna dreptate) ca nu vom beneficia niciodata de acest ajutor.

    Sper ca autorul sa reflecteze asupra argumentelor mele si sa isi tempereze avantul de republican. Si eu am viziuni de dreapta dar nu cred ca ajutorul de somaj e problema si mai ales nu cred in legea junglei, fiecare sa faca pentru sine fara sa-i pese de restul. In final rezultatul ar fi in defavoarea tuturor, inclusiv al celor care la prima vedere ar fi avantajati de legea junglei.

    • Ioana spune:

      Daca sistemul asigurarilor sociale de stat ar fi inlocuit cu un program privat de asigurare “contra somajului” administrat privat, acest ar putea juca acelasi rol de netezire a ciclurilor economice ca si aparatul de stat. Angajatii ar cotiza mai mult in perioadele de crestere economica, cand veniturile lor ar fi mai mari, ceea ce ar actiona ca o taxa sau un program fortat de economisire, si ar tempera consumul. Dimpotriva, in perioadele de stagnare economica, cei care isi pierd slujba si in mod normal, din lipsa de venit, si-ar restrange consumul, beneficiaza acum de “ajutor de somaj” platit de catre firma de asigurare privata.

      Pur si simplu se inlocuieste administratrea de stat cu una privata, si in plus fiecare persoana beneficiaza de o suma proportionala cu contributiile facute.

      Da, este o idee de dreapta, populista daca vreti, cu neajunsuri daca vreti, dar faptul ca ar distruge rolul de stabilizator automat (sper ca acesta este termenul corect in limba romana) jucat de sistemul de ajutor de somaj nu se numara printre ele.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      “Lipsa contractului: contractul este electoral.”

      Fals: acolo nu e nici un contract. Susţineţi şi apăraţi o mare iluzie. De ce? Simplu: în loc să pot prin negociere directă să îmi negociez un contract, dumneavoastră apăraţi un sistem prin care eu “pot” modifica contractul odată la câţiva ani prin votul electoral. Problema e că votul electoral se validează cu majoritate nu cu unanimitate. Dacă majoritatea decide să nu modifice contractul eu pierd. Deci e o iluzie ce susţineţi. Contractele nu se pot modifca electoral. Şi nici nu pot fi contracte colective care să apere drepturi individuale. Să fim serioşi.

      “Echitatea contractului: trebuie să existe o solidaritate.”

      Fals: acolo nu e nici o solidaritate sau dacă e e foarte mult fagocitată de statul care administrează sistemul şi ia caimacul prin instituţiile puse să “aibă grijă” de şomeri. Mai mult, această solidaritate cu forţa nu e deloc benefică pentru nici una dintre părţile implicate. Şi mai mult, de ce solidaritatea trebuie să funcţioneze într-un singur sens: înţeleg că eu trebuie să plătesc pentru ajutorul de şomaj al altora şi să fiu solidar cu ei dar ei cum sunt solidari cu mine în acest caz? Mai mult, cât de departe mergem cu solidaritatea asta? Nu uitaţi că din solidaritatea asta şomerul ia foarte puţin. Eu de fapt devin solidar cu forţa cu alţii care beneficiază de pe urma sistemului.

      Închei printr-o vorbă excelentă a lui Friedman: “O societate care va pune egalitatea înaintea libertăţii nu va obţine nici una dintre ele. Societatea care pune libertatea înaintea egalităţii va avea mai mult din ambele.”

      Adică: dacă propunem tot felul de sisteme care să “egalizeze” veniturile şi să impună solidaritate cu forţa ajungem să tăiem din libertatea economică absolut necesară pentru a putea prospera. În final vom sfârşi cu toţii într-o sărăcie egal distribuită. Sistemul actual asta face: la un salariu net lunar de 1000 lei la final pierdem din sistem suma de 30.000 lei pe care statul ne-o ia fără să ne ofere mare lucru de aceşti bani. Solidaritatea pe care o tot apărăm cu obsesie de neînţeles ne menţine săraci mereu.

  6. adi spune:

    De acord, ideea este geniala dar cu mici mentiuni. Ce faci cu absolventul care a terminat o scoala si nu gaseste loc de munca? El n-a contribuit deloc deci de unde ia ajutor de somaj ca nu are cont personal. Deci sistemul ar trebui totusi tunat altfel un pic. In rest sunt de acord cu toate enunturile, ca un administrator privat ar fi mult mai eficient, ca ar putea investi banii producand plus-valoare, ca cei care contribuie cu mai mult trebuie sa primeasca mai mult cand ajung in somaj samd. Statul nu ar trebui sa fie administrator ci doar controlor, cenzor, arbitru. Sa faca reguli clare, ferme, dure chiar si apoi sa asigure respectarea lor. In rest, ca vorbim de pensii, sanatate, somaj, toate trebuiesc date administratorilor privati, eventual care se concureaza intre ei dar bine si atent supravegheati de institutii de control.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Absolventul va fi mai responsabil si mai atent cu studiile sale. El nu se poate angaja sau are un risc nu pentru ca are un ajutor de somaj public sau nu. Ci pentru ca:
      1. Nu exista antreprenori care sa il angajeze (aici putem discuta de ce nu exista)
      2. Nu are competentele cerute de piata
      3. Nu il intereseaza sa se angajeze.

      Ajutorul de somaj nu ofera nici o protectie absolventului. Ci dimpotriva, il determina sa fie neatent cu studiile pe care le face, sa nu invete bine, sa nu fie interesat de dobandirea unor competente reale, sa nu il dea afara de la cursuri pe profesorul care isi bate joc de viitorul lui, sa nu… sa nu…

      Ideea este ca acest ajutor de somaj ar putea ramane foarte bine in administrare proprie si privata. Si am scapa si de tot felul de institutii si autoritati care nu fac mare lucru si care ne saracesc cu circa 10.000 Euro la final de cariera. Cel putin 10.000 Euro. De aia suntem noi saraci. Ca ne incapatanam sa iesim din paradigma interventionista.

  7. Ioana spune:

    Excelenta analiza, felicitari!

    As avea totusi o intrebare. Ati facut acelasi calcul- contributii la asigurari sociale comparativ cu ajutorul de somaj- pentru cei cu venituri mici? Ceva ma face sa cred in cazul lor, ajutorul de somaj de care pot beneficia depaseste semnificativ contributiile facute.

    Deci bani nu sunt neparat risipiti de aparatul de stat (nu ca as nega aceasta risipa), ci mai degraba redistribuiti, dupa cum observati la punctul (4), de la cei care contribuie mai mult la cei care contribuie mai putini. Problema e de fapt si mai grava pentru ca in cazul persoanelor cu venituri mari, deci foarte probabil cu mai multa educatie si experienta, riscul de a intra in somaj este mult mai mic decat pentru cei cu venituri mici, mai putini educati si calificati.

    Deci, sistemul asigurarilor sociale in Romania, e de fapt un sistem de redistribuire a veniturilor. Daca asta e bine sau rau, depinde de viziunea pe care fiecare o avem asupra societatii in care am vrea sa traim.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Eu nu cred ca putem sa afirmam ca cei cu pregatire mai slaba au risc mai mare de somaj. Riscul de somaj apare in economia de piata dintr-un motiv fundamental: lipsesc antreprenorii. Ori daca statul renunta la acest sistem si il privatizeaza resurse importante vor fi “deturnate” spre antreprenori prin intermediul celor care ne vor administra banii. Antreprenorii vor gasi mai usor capital autentic nu produs din nimic (tiparire de bani) care produce inflatie. Salariul pe care am facut calculele este urmatorul:

      - 1000 lei net pe luna —-> 30.000 lei la final de cariera (circa 10.000 USD pe care statul ni-i ia şi nu îi mai vedem niciodată)

      - 1497 lei net pe luna —–> 42.000 lei la final de cariera (circa 10.000 Euro pe care statul ni-i ia şi nu îi mai vedem niciodată)

      Ideea e că sistemul actual pur şi simplu volatilizează bunăstare. Sistemul mănâncă cea mai mare parte din aceste resurse volatilizate oferind prea puţin pentru şomeri.

      Sistemul pe care îl propun e o încurajare la muncă nu la şomaj. Acei bani care acum îi plătim şi nu îi mai vedem niciodată rămân în sistemul pe care îl propun permanent ÎN CONTUL NOSTRU ŞI LA DISPOZIŢIA NOASTRĂ. La final ei nu dispar. Sunt tot acolo. Pentru ei nu trebuie să ne milogim la nimeni dacă avem o problemă.

      Nu am cum să fac un studiu de câte ori iese în şomaj o persoană pe categorii de profesii. Dar aşa cum am arătat, din banii cotizaţi la sistemul privat ma putea ieşi de 6 ori în şomaj vreme de 12 luni. Când vrem şi cum vrem. Putem să nu stăm 12 luni continue. Avem o mai mare flexibilitate.

  8. Darkjohn spune:

    Asigurarea de somaj este o asigurare a unui risc. Nicio asigurare de risc nu este “funded”, fie ca e in partea statului fie ca e in zona privata, prin urmare privatizarea aigurarilor de somaj nu ii va schimba acest specific.
    De aici a compara o asigurare de risc cu un plan de economisire e o buna comparatie intre … mere si pere.

  9. Cristian Paun Paun Cristian spune:

    @ Darkjohn

    Diferenta dintre asigurarea privata si cea obligatorie impusa sub forma de taxa este:
    1. Banii pe care ii platesc acum statului nu merg în contul meu ci la buget şi apoi în buzunarul altora (cei care administrează sistemul iau grosul şi dau ceva şi şomerilor)
    2. Nu am nici un contract cu statul privind asigurarea prin ajutorul public de şomaj
    3. La final voi rămâne cu banii care se acumulează în contul meu şi care se multipică. Deci banii aceia se acumulează (vezi asigurările de viaţă).
    4. Asigurarea privată e voluntară, cea publică e o taxă obligatorie. De aici apar nişte comportamente ciudate şi alterate.
    5. Asigurarea privată se acordă imediat. Ajutorul de şomaj presupune umilinţă, rugăminţi, formalităţi, birocraţie.

    Să nu încurcăm lucrurile. Statul vinde contribuţiile la ajutorul de şomaj, pensia publică, sănătatea publică drept asigurări. Dar ele nu sunt deloc aşa ceva. Statul nu e asigurator a nimic. Şi chiar dacă ar fi, este cel mai prost asigurator dintre toţi. Pentru că are forţa legii de partea sa. E mai mult decât un monopol privat. E cel care face regulile şi ni le vâră pe gât cu forţa fără ca noi să avem vreo vorbă de spus.

    • Darkjohn spune:

      @Cristian Paun,
      D-voastra continuati sa faceti confuzii.
      1 si 3. Pentru o asigurarea unui risc banii nu merg in contul asiguratului la plata politelor, fie ca asiguratorul este statul (cazul asigurarilor de somaj sau de sanatate) fie ca asiguratorul este privat (asigurare de viata, CASCO, RCA, asgurare locuinta, de sanatate samd). Asiguratorul se obliga sa despagubeasca asiguratul cu o anumita suma in cazul in care riscul asigurat. Nu veti ramine niciodata cu banii acumulati in cont.
      Ceea ce numiti d-voastra “asigurari de viata” nu sint … “asigurari de viata”; probabil confuzia a aparut pentru ca de obicei aceste asigurari se ataseaza planurilor de economisire.
      Aveti si niste cifre care sa arate cum “cei care administrează sistemul iau grosul şi dau ceva şi şomerilor”?

      2. Da, nu aveti niciun contract individual cu statul. Aveti insa un contract de munca si o legislatie care inlocuieste acest contract. Si in cazul unui contract de asigurare privata termenii se pot schimba la expirarea contractului (nu va va incheia nicio o societate privata o asigurare de somaj pe perioada nedeterminata ori foarte lunga pentru ca riscul asigurat este “volatil”). Asta e similar cu schimbarea legislatiei.

      4. Da, apar. Asigurarea unui risc depinde de riscul asigurat si de numarul participantilor in sistem. Legiuitorul a ales ca riscul numit somaj priveste orice angajat si ca trebuie sa fie obligatoriu**; depinde de legiuitor (aka majoritate parlamentara aka majoritate voturi exprimate la alegeri) sa considere altfel; asta e democratia si dictatura majoritatii, nici mie nu-mi place ca nevoile mele personale sint de fapt ale altora dar alta solutie nu am. Puteti candida incluzind acest punct in programul d-voastra; vom vedea asa daca poate fi validat.
      ** varianta de a face facultativa asigurarea de somaj ar putea sa o faca nu numai facultativa ci si … prohibitiva.
      5. Nu-mi spuneti. Nu aveti masina? Nu v-a fost acordata “imediat” niciodata vreo asigurare RCA ori CASCO?

      Statul vinde contribuţiile la ajutorul de şomaj, pensia publică, sănătatea publică drept asigurări.
      Sint asigurari si se mai numesc si sociale. Termenii si conditiile sint fixate de legiuitor (aka majoritate parlamentara aka majoritate voturi exprimate la alegeri); nici eu nu sint mutumit de ele (din acest motiv aceste asigurari sint dublate de asigurari private). Puteti candida si cu acest punct in program si vom vedea daca va fi validat.
      E cel care face regulile şi ni le vâră pe gât cu forţa fără ca noi să avem vreo vorbă de spus.
      Va rog candidati si eliminati acest inconvenient.

      • fratii jderi spune:

        Dvs faceti confuzii. De fapt generalizari. In termeni stricti invocati de dumneavoastra, “asigurare” inseamna a te proteja de un risc imporbabil ( boala, accident ) cotizand o suma mai mica decat veti primi in eventualitatea unui eveniment nedorit. Cu cat acest risc este mai putin probabil, cu atat veti plati o fractiune mai mica din despagubire.

        la pensii, nu te asiguri in acelasi sens. Vei ajunge la pensie si acesta nu e un eveniment neprevazut, cotizezi bani care vrei sa iti apartina in orice moment. Alt sens al termenului “asigurare”, este mai degraba o investitie.

        Deci la o pensie privata sau alte forme de investitii poti accesa acele fonduri. Depinde cu cine si in ce conditii inchei polita. Eu am discutat vreo ora cu un broker de asigurari pe aceste detalii. Contractul ( din cate situ eu ) prevede de obicei obligativitatea de a cotiza pe o anumita perioada. In cazul rezilierii, pierzi anumite beneficii, profit, dobanzi, dar banii stransi ar trebui sa iti apartina.

        • Darkjohn spune:

          @fratii jderi
          Nu, nu fac confuzii si nici generalizari. Ba dimpotriva. Chiar vorbim despre asigurarea unui risc, cel de somaj.
          D-voastra vorbiti despre altceva in momentul in care aduceti in discutie asigurarile pentru pensie; aici nu asigurati un risc ci o certitudine: incapacitatea de a munci la o anumita virsta. Bine-nteles ca si modul de a “asigura” acest lucru este diferit de cel al asigurarii unui risc. In speta este vorba de un plan de economisire sau cum vreti sa-i spuneti.

          • fratii jderi spune:

            Aveti dreptate. Mea culpa.
            Totusi, despre somaj : el este fara doar si poate un risc. Depinde cum privesti lucrurile. Daca in caz de somaj asiguratul primeste MAXIM ce a economisit, atunci asigurarea de somaj poate fi privita ca un fond de investitii. Eu stiu ca asta este in general situatia si la noi dar si in alte tari, ca primesti ajutor de somaj dar trebuie sa fi muncit inainte ( cotizat ) o perioada. Si nu vei primi banii nelimitat, ci evident o perioada limitata.

            Daca se pune problema totusi sa primesti mai mult decat ai cotizat, atunci trebuie luat de la cei care nu raman someri, deci nu se pune problema ca ei sa-si primeasca banii inapoi desi n-au beneficiat de asigurare.

            Cred ca s-ar putea imagina si o versiune combinata, poti primi o parte din bani inapoi dar mai putin decat ai cotizat.

          • Darkjohn spune:

            @fratii jderi,
            putem imagina orice; de altfel avem si exemple: sistemul bonus malus de la CASCO/RCA, reducerile care se acorda la unele asigurari de risc in functie de “vechime” samd. Orice poate fi implementat prin legislatie, chiar si transformarea asigurarii de somaj din obligatorie in facultativa. Pentru asta este insa nevoie, asa cum spuneam si mai sus, de o majoritate care sa legifereze intr-un sens sau in altul, altfel iesim din cadrul democratiei si al statului de drept, caz in care orice este posibil ( vezi aici).

  10. Ionel spune:

    Domnule Cristian Paun,

    As vrea sa va propun o mica tema de gandire pornind tocmai de la asigurarile sociale. Putem imparti societatea in 2 categorii mari. Cei cu venituri sub medie si cei cu venituri peste medie. La cum arata lucrurile la noi, estimez ca prima categorie este mult mai numeroasa.

    Acum, daca punem problema privatizarii chair si partiale a unor asigurari ( medicale, somaj, etc ), pe langa stat care si-ar vedea dimunuate fondurile de asigurari, se vor opune si cei cu venituri mici. De ce ? Pentru ca e clar, la o asemenea privatizare cei cu venituri mai mari vor opta pentru asigurari private, probabil mai scumpe initial. Cei cu venituri mici se tem ca nu vor fi primiti in sistemul de asigurari private, sau ca vor plati mai mult. Ei stiu ca fara contributiile celor cu venituri mari, sisemul de asigurari de stat va colapsa. De aceea, cum probabil stiti, cand vine vorba de privatizarea, chiar si partiala a asigurarilor sociale, reactia celor de stanga este una extrem de vehementa. Se invoca termeni de “echitate” pe care numai statul o poate asigura.

    Sa luam un alt caz de relatie defavorizat-asigurator privat : daca am avea un sistem de asigurari de sanatate exclusiv privat si avem un pacient bolnav de o boala cronica ce necesita cheltuieli mai mari decat poate el contribui vreodata, l-ar asigura vreo companie privata stiind ca asigurandu-l se va diminua clar profitul companiei respective ? Logic ar fi sa nu. Statul ar putea emite o lege care sa oblige privatii sa asigure la un anumit nivel oricare cetatean. Dar evident ar fi o dovada de interventionism. Pe de alta parte, nivelul la care ar fi obligati privatii sa-i asigure pe toti ar fi un nivel arbitrar si ar duce oricum la sentimentul de “inechitate”.

    Tema de gandire este: Cum poate explica totusi un liberal aceste lucruri celor multi ? Megand numai pe ideea evidenta de altfel, ca privatul administraza fondurile mai bine decat statul eu cred ca nu e suficient pentru a avea un mesaj coerent pentru cei multi. Oamenii au si alte temeri majore, intretinute de propaganda stangista mult mai prezenta in viata publica.
    Eu cred ca fosta guvernare a pierdut teren tocmai pentru ca a incercat sa ia niste masuri ( firave ce-i drept) de dreapta dar nu a putut sa calmeze temerile celor multi. Efectul asupra populatiei a fost dezastruos.

    Dupa mine, este una din limitarile democratiei. O parte a societatii ce nu isi poate duce singura de grija obliga cealalta parte care poate, sa cotizeze si pentru ei. Si evident, fiind mai numeroasa prima reuseste sa isi impuna asta pe baza votului democratic si cu ajutorul propagandei si a statului cointeresat in a mentine lucrurile asa cum sunt.

    • Kenwood spune:

      In ultima fraza se afla cauza actualei crize. Drept urmare solutia iesirii din criza este schimbarea “filosofiei”, respectiv acordarea unor facilitati si/sau gratuitati cotributorilor. Unele guverne responsabile deja o fac. Fostei gubernari cu greu i se pot atribui 5-6 masuri “de dreapta” Si acelea au fost timide. In schimb a “mosit” cateva zeci, poate sute, de masuri de stanga. A clacat in special din cauza ignorantei* cu care a abordat problemele reale: peste 3 mil de ha arabile in parloaga; 75-80% din consum provenit din importuri; un dezechilibru cumplit intre categoriile de venituri bugetare; fiscalizarea excesiva a muncii; economia subterana etc.

      *i-as fi spus mai degraba indolenta

  11. ale spune:

    Domnule Cristian Paun,
    Am si eu o nelamurire in ceea ce priveste calculul facut. In prima faza v-as intreba de ce ati aplicat cota de 0,5% asupra salariului net?din cate stiu se aplica asupra salariului de baza brut.
    multumesc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Paun


Cristian Paun

Este doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societă... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)