Home » Analize »Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

Programul Macovei – note contra curentului

Alexandru Gabor octombrie 30, 2014 Analize, Dezbatere, Politica & Doctrine
44 comentarii 6,107 Vizualizari

Este programul propus de Monica Macovei un manifest neoconservator, ”prea libertarian” și un ”pogrom împotriva săracilor” [1]? Nu. Dar o mașină de propagandă a repetat obstinant aceste concluzii ca un patefon cu vinilul zgîriat. Decalogul Politic al Monicăi Macovei propune un Stat cu 6% din PIB pentru Educație, 6% – Sănătate, 1% – Cercetare, salarii europene pentru personalul medical, politici sociale pentru bătrîni, copii și persoane cu handicap, sprijin pentru integrarea șomerilor în cîmpul muncii, alocații mai mari pentru fermieri, fonduri pentru conservarea ariilor protejate, pensii decente, sprijin pentru mame active, inclusiv creșterea numărului de grădinițe și creșe, politici de prezervare a patrimoniului.

”Stat minimal” nu descrie întocmai aceasta proiecție. Definiția inițială a statului (funcții de apărare, siguranță, justiție, monedă, fiscalitate și diplomație) a fost întregită în programul politic al Monicăi Macovei de responsabilități care depășesc cu mult corsetul strîns al statului minimal, înțeles uzual ca ”paznic de noapte” și garant al proprietății și contractelor.

Programul prezidențial al Monicăi Macovei, deși are doar 24 de pagini, a fost comentat pînă acum după o selecție tip cherry picking, una dintre strategiile majore de ambalare a sofismelor.

Numele ales, Decalog politic, nu e întîmplător, pentru că în secțiunea 10 valorile creștine sunt menționate ca fundamente civilizaționale. Separația Bisericii de Stat și respectul pentru libertatea de conștiință redau poziția clasic liberală față de religie. Toleranța e o virtute a adevăratului creștin, neutralitatea rămîne principiul ordonator pentru credințele fiecăruia. La capătul opus se află fundamentalismul creștin și ”mimarea electorală a credinței”. Omul simplu știe asta deja cînd vede pelerinajele din timpul campaniei – chipuri politice cu mine grave și false în fața camerelor de televiziune.

Structurat în zece secțiuni, fiecare avînd la rîndul ei zece principii și proiecte, Decalogul acoperă teme ale agendei prezidențiale: reforme (a clasei politice, administrativă, morală), politică externă, statul de drept, libertate economică, educație și cercetare, solidaritate socială și sănătate, mediu (alături de energie și agricultură), memorie (într-o secțiune alături de identitate și patrimoniu).

Nu toate cele 100 de proiecte au iscat interminabile dezbateri. Ideile de liberalizare a pieței politice, votul prin corespondență și cel electronic, eliminarea imunității parlamentarilor, prezente în secțiunea Reforma clasei politice, fac parte acum dintr-o tendință semnificativă a opiniei publice.

Puțini au contestat că Monica Macovei are garanțiile cele mai solide pentru valorile statului de drept și justiției independente. De asemenea, puțini au pus sub semnul întrebării faptul că Monica Macovei va fi un partener de încredere al eforturilor DNA, ANI și ale altor instituții implicate în lupta anticorupție. În fapt, de asta se tem cei mai mulți, că vremea ”tunurilor” date bugetului public se apropie de final.

La fel, ideile de politică externă nu au ajuns teme de dialog. Aici consolidarea parteneriatului cu NATO, calea europeană, întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA, relația privilegiată cu Republica Moldova și interesul pentru românii din diaspora constituie temelia viziunii despre rolul României. Și alți candidați propun aceste constante de politică externă, însă trebuie să reflectăm la garanțiile pentru orientarea pro Vest dincolo de retorica împodobită.

Cele mai tendențioase reacții au răsărit pornind de la dimensiunea socială a programului. Expresia ”Nu există prînz gratis” a fost luată drept ingredient ”prea libertarian”, dacă nu un monument ”neoconservator”. Aici merită citat tot articolul 79 al programului:

Nu există prânz gratis: o falsă ieftinire acoperă o scumpire

reală, orice cadou electoral se plătește mai scump decât merită.

Ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora.

Cei care beneficiază de ajutoare trebuie să dea ceva în schimb comunității,

dacă sunt apți de muncă.

A solicita muncă în folosul comunității sau efort de recalificare profesională a devenit norma în politicile sociale europene. Prevederi similare deja există în legislația românească. După decenii de politici redistributive, s-a văzut că ele au un efect de dependență, că nu ating obiectivul reintegrării pe piața muncii. Mai simplu spus, politica de genul ”muieți îs posmegii?” s-a dovedit păguboasă chiar pentru beneficiarii politicilor, recomandate decenii de-a rîndul. Pentru o parenteză pedantă, termenii-cheie sunt acum ”bunăstarea pozitivă” și ”flexi-securitatea”. Desigur că solidaritatea pentru categorii vulnerabile, egalitatea de șanse și sprijinul declarat pentru copiii din mediul rural, prezente explicit în program, au fost și ele ignorate de criticii sociali.

În al doilea rînd, un buget ideal pentru Sănătate ar fi 6% din PIB, potrivit programului Macovei. Și alte programe vorbesc despre importanța educației și a sănătății, nici unul însă cu obiectiv clar bugetar. Soluțiile propuse (standarde de cost în serviciile medicale, extinderea pachetului de bază și creșterea veniturilor asistentelor și doctorilor) sunt un punct util de plecare, dat fiind diagnosticul: România este ”țara cu cei mai prost plătiți medici și cu cele mai slab dotate spitale publice din Europa”.

Conjugarea sprijinului public cu mecenatul privat în arte merită amintită doar pentru a ilustra cum ignoranța și reaua credință devin prietene la cataramă. De aici, unii au tras concluzia că Monica Macovei va pune pe butuci ministerul Culturii și Institutul Cultural Român. Unii consideră că doar Statul trebuie să se ocupe de bunuri culturale, la fel ca pe vremea comunismului, alții doresc deduceri fiscale pentru stimularea sectorului privat. E simplu, stînga versus dreapta.

În al patrulea rînd, tema universităților, cercetării și educației a ilustrat cît de superficial a fost citit programul. Obiectivul major al domeniului, anume 6% pentru Educație, mai are de partea sa un avocat consecvent în Monica Macovei. Soluțiile propuse aici, evaluarea internațională a universităților, salarii competitive, studii despre competențele cerute pe piață, din nou nu au fost discutate. Procentul vizat pentru cercetare, de 1% din PIB, este și el maximal, în contextul în care România cheltuie de 19 ori mai puțin decît media europeană. Brambureala comentariului a atins apogeul cînd tema educației în programul Macovei a fost tradusă publicului drept ”program de privatizare” a educației (!).

În fine, problemele specifice femeilor au atras o atenție specială. Programul Monicăi Macovei nu e un manifest feminist însă ordonează cîteva priorități specifice: a) creșe și grădinițe proporțional cu numărul nașterilor, b) creșe la locul de muncă, c) protecție împotriva violenței domestice, d) nediscriminarea femeilor.

Un paragraf a provocat rumoare: ”sunt împotriva banalizării avortului, deși consider că statul nu trebuie să intervină decât educativ, nu prohibitiv”. Reacția cercurilor feministe a fost: ”Recunoaștem în această exprimare formulele folosite de fundamentaliștii religioși pro-vita”. Ciudat, pentru că un proces de intenție mai limpede de atît nu s-a văzut. Monica Macovei nu s-a pronunțat vreodată împotriva dreptului femeii de a face avort.

Femeile sunt suverane asupra propriului corp, statul nu poate fi inginerul natalității. Dar orele de educație sexuală, programele de informare sunt necesare. Rata avorturilor, mai ales în rîndul tinerelor din România, se menține ridicată în raport cu Uniunea Europeană. A adresa un deficit educațional despre maternitate și poziția femeii în societate nu înseamnă a denatura substanța feminismului. Paragrafele despre femei respectă drepturile individuale și de cuplu, nu sunt intruzive și nu exploatează, spre deosebire de alte programe, tema ”declinului demografic”. Poate răspunsul este insuficient dezvoltat, dar el rămîne aproape de interesele specifice ale femeii.

Destul de des viziunile politice au devenit subiect de deriziune înainte de a fi citite. Multe programe sunt mai coerente și mai consistente decît se aude în lamentația plină de năduf. Realmente unele proiecte de țară au idei ce merită supuse discuției și sunt radical diferite.

De prea multe ori lipsa bunei credințe în critica ideilor a golit de sens dialogul. Nu putem problematiza alegînd minciuna în locul adevărului, sofismul în locul argumentului, umorile în locul inteligenței.

*

Post-scriptum: Termenul ”pogrom împotriva săracilor”, folosit de stînga în descrierea programului Monicăi Macovei, e ofensator față de memoria victimelor pogromurilor și a semnificației acestei tragedii. În termeni riguroși, sintagma echivalează cu o relativizare sau o trivializare prin comparație a dramei evreilor. Cartea profesorului Michael Shafir, ”Între negare și trivializare prin comparație”, publicată la Polirom, este extrem de utilă pe această temă. De asemenea, eseul regretatului istoric Tony Judt, tradus acum cîțiva ani în Idei în Dialog, este o reflecție tulburătoare despre ce a însemnat Răul în secolul XX.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. Mihai Popa spune:

    Vă mulțumesc, domnule Alexandru Gabor, pentru această necesară ripostă !

    Am citit articolul dlui Vasile Ernu aproape imediat după ce citisem Decalogul doamnei Monica Macovei – care este un Program de Țară concis, coherent și complet, după părerea mea.

    Nu aș fi citit textul domnului Ernu dacă nu ar fi folosit în titlu în mod cu totul inadecvat termenul de ”pogrom”. Și nu orice pogrom ci unul împotriva săracilor.
    Deși era o exagerare evidentă am citit totuși, cu greu, textul iar la sfârșit am mai adăugat o persoană la lunga listă a indivizilor care lucrează intens la distrugerea fundamentelor ”mândriei de a fi român”.

    • Ștefan Brăgărea spune:

      Domnule Popa
      Nu pot decât să vă felicit pentru răbdarea de care ați dat dovadă citind un text al tov. Ernu. Fiind cu mult mai bătrân decât dvs. nu diger sovietofilia mascată.

      • Mitzu`Beciuklistu' spune:

        Tovarasul Ernu, moldovean pirlito-sovietic pripasit in Romania, beneficiar de cetatenie romana nu face altceva decit sa denigreze Tara, sa propovaduiasca comunismul de tip sovietic, sa intarite si sa scrie in favoarea desfiintarii Statului de Drept, atita cit e el. De aceea, cred eu, ca si Romania ca si alte tari europene, ar trebui sa fie capabila sa retraga cetatenia unui astfel de individ. Nu este nascut in Romania, iar legea cetateniei, pe linga conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru dobindirea ei, ar trebui sa prevada, clar, si motivele pentru care aceasta poate fi retrasa. Dupa gafele micului negationist Sova, mare amic al prim-mitomanului, Ernu e lingaul sovietic ce ne reaminteste, prin tot ce elucubreaza ce infratita e doctrina comunista cu cea nazista.

        Sau a simtit ca e loc de putin comunism prin preluarea, de catre urmasii lui Iliescu a puterii absolute si se simte in siguranta?

    • Alexandru Gabor Alexandru Gabor spune:

      Vă mulțumesc pentru cuvintele dvs, domnule Mihai Popa.

  2. iosiP spune:

    Am citit si eu programul. Pe langa faptul ca am sesizat o serie de contradictii (pe care n-are rost sa le discut intr-un comentariu care nu prezinta pe larg programul) imi permit sa intreb cum anume va aplica Monica Macovei decalogul din ostura de presedinte? S-a transformt cumva Romania in republica prezidentiala si n-am aflat eu?

    • Decebal spune:

      In primul rand, cred ca va amintiti ca, pe contributors.ro, erau destule voci care tot cereau “programe” de la candidatii la prezidentiale. Si pe la televizor, diversi “lideri de opinie”, “jurnalisti”, “analisti” etc. solicitau “programe”. Candidatii au fost nevoiti sa se confomeze – cei ce n-ar fi expus un program, ar fi fost atacati.
      In al doilea rand, este posibil ca pierderea presedintiei sa declanseze un “seism” in coalitia guvernamentala si ceva schimbari ale majoritatii din parlament.
      In al treilea rand, cel tarziu in 2016, vom avea alegeri parlamentare.
      In al patrulea rand, eu cred ca aceste programe trebuie privite ca fiind viziunea candidatului respectiv despre ce si cum trebuie facut in Romania.

      Daca ne limitam strict la cum se pot aplica programele prezidentiabililor, este clar ca, in acest moment, doar domnul Ponta poate “garanta” aplicarea unui program. :)

    • Chiar eu spune:

      Di cate stiu eu, daca un partid sau o alianta de partide nu obtine majoritatea in parlament, presedintele numeste prim-ministrul in urma consultarii cu partidele politice. Cred ca e bine sa cunoastem ce idei politice au candidatii le presedintie, pentru a sti cam ce gen de prim-ministru/guvern ar alege.

      • Dedalus spune:

        Alege din ce propun partidele, nu invers.

        Sigur ca Presedintele poate sugera o persoana, sigur ca poate respinge (motivat)o anumita propunere, dar asta e cu totul altceva.

        • Chiar eu spune:

          In constituie scrie:
          “Art.103: (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”
          Presedintele desemneaza pe cine vrea el premier, nu zice nicaieri ca alege din nu stiu ce propuneri. De fapt e un proces de negociere: sa vrea si presedintele, sa vrea si partidul/partidele. De aceea e bine sa stim ce idei politice are un presedinte, pentru a vedea cam ce gen de premier ar alege.

    • Alexandru Gabor Alexandru Gabor spune:

      Domnule IosiP,
      Președintele are/va avea o legitimitate puternică, prin urmare și ideile sale vor avea influență, e greșit să le ignorăm. Și Decebal, și utilizatorul ”Chiar Eu” au răspunsuri pertinente. Mulțumesc.

    • Mihai Popa spune:

      Doar nu aveți pretenția, domnule @iosiP, să ne convingeți că România este republică Parlamentară…

      Trebuie să recunoașteți că, începând cu evenimentele din vara lui 2012, România nu mai este nici măcar Republică Semi-Prezidențială (deși prevederile Constituției încă în vigoare sunt clare: 1 – Cetățenii cu drept de vot aleg Președintele; 2 – Președintele desemnează mai întâi Primul Ministru și apoi echipa sa – Guvernul) ci a ajuns o specie încadrabilă doar la categoria Cleptocrație.

      În agenda Legislativului actual este ascuns Proiectul Legii Amnisitei și Grațierii, proiect la care actualii ”demnitari” au refuzat să renunțe.
      Demnitarii se plimbă de la un partid la altul fără niciun fel de jenă față de mandatele încredințate la alegeri. Partidul Politic a devenit un fel de barcă de salvare pentru interesele personale.

      În acest context apare Decalogul Monicăi Macovei:
      Să nu ai alți stăpâni decât cetățeanul
      Să nu trădezi interesul national
      Să nu ataci instituțiile statului
      Să nu furi și să nu risipești banul public
      Să nu minți, să nu plagiezi, să nu calomniezi, să nu mituiești
      Să-ți înmulțești banii şi creaţia
      Să-ți educi copiii
      Să-ți respecți părinții și să-ți ajuți semenii
      Să cultivi solul și să protejezi natura
      Să-ți respecți identitatea, valorile și trecutul ca să ai un viitor

      Este o excelentă Platformă Program pentru un partid politic de Centru-Dreapta care să se orienteze strict către interesul national nu către interesul de gașcă.

      V-ar deranja, domnule @iosiP, dacă ar apare un astfel de partid ?

      • iosiP spune:

        “V-ar deranja, domnule @iosiP, dacă ar apare un astfel de partid ?”

        Desigur ca nu m-ar deranja, ba chiar m-as inscrie (asta, daca ar accepta bosorogi ca mine, fara potentialul unor contributii substantiale). Doar ca aici nu discutam despre un partid care ar putea, eventual, sa aplice aceste principii odata ajuns la guvernare, ci despre un presedinte cu mainile legate (a se vedea 2012).
        Deci una-i una si alta-i… alta, din pacate!

  3. Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

    Stinga din Romania ma tem ca nu prea exista, altfel ar fi citit programul Monicai Macovei si l-ar fi comparat cu al partidelor socialiste din UE, caci in unele tari mai inaintate democratic exista asa ceva. Socialistii spanioli propun, de pilda, reducerea posturilor bugetare, sint convinsa ca stiti ce inseamna asta si este cam ce intelege si Monica Macovei prin stat minimal, dar asta inseamna sa citesti, sa compari, sa gindesti. Daca vreun alegator roman are oarecare inclinatii de stinga, adica il intereseaza sanatatea publica, scoala publica, dreptururile minoritatilor, statul laic, aceste lucruri nu le gaseste, explicit si plauzibil sustinute, decit in programul Monicai Macovei. Iar acest alegator nu se sperie de o sintagma, “stat minimal” si e capabil sa vada ca Monica Macovei a sustinut confiscarea extinsa a averilor ilicite, daca asta e ceva neocon, atunci cred ca e limpede ca avem bibliografii diferite. Sint sigura ca exista romani care inteleg asta si care nu au nevoie de indrumarea celor de la criticatac ca sa se orienteze in peisaj, in mod gresit asociem stinga normala, europeana, democrata, care are in mod cert sustinatori si in Romania, cu un grup mai degraba caraghios, care nu produce decit bufonerii. pentru un public restrins de amici.

    • Alexandru Gabor Alexandru Gabor spune:

      Doamna Luminita Marcu,
      Vă mulțumesc pentru comentariu, da, aici e problema, că trebuie să citești pentru analize comparative. Din păcate, eu nu am remarcat acest lucru nici la voci din afara stîngii literare, și astfel dialogul pe teme de politici rămîne mult departe de ideal. Gînduri bune.

    • gobru spune:

      As adauga ca orice este relativ ,inclusiv ceea ce se poate inteleg prin “minimal”.Una peste alta numai stat cu adevarat minimal nu poate fi numit ceea ce descrie Macovei in programul ei.Poate ca sintagma “stat minimal” nu este cea mai fericit aleasa si sperie cititorii neatenti ( nu as vrea sa zic rau intentionat sau cu prejudecati),dar nu cred ca este vorba de un stat minimal in sensul pur (exact cum bine a argumentat si autorul articolului).

      Pe de alta parte presedintele nu este o functie “pur executiva”.Consider ca acest program va fi folosit in viitorul apropiat pentru crearea unei noi formatiuni politice,adevarat interesata in soarta acestei tari si care va pune umarul al reformare clasei politice , in special prin crearea unui nou cadru legislativ care sa “liberalizeze” piata politicienilor si permita competitia adevarata si in viata politica.din punctul meu de vedere asta este unul dintre lucrurile de care tara asta are nevoie ,dac vrea sa progreseze: sa caute oameni cu adevarati competenti si interesati sa se puna in slujba alegatorilor platitori de taxe.

  4. sorin spune:

    Am urmarit aseara cu atentie interviul cu Monica Macovei de la Nasul. Ii reprosez doamnei MM doar o serrie de cacofonii, de altfel cam des intalnite la multi, utilizarea aiurea a binomului datorita/din cauza, precum si o engleza tradusa robotic, fara a tine seama de sintaxa propozitiei in limba engleza. Imi reprosez ca nu am stiut despre experienta sa in dreptul international, precum si practica in multe regiuni, situatii si functii. Vreau sa spun ca, in cazul in care as compara-o cu doamna EU, cea din urma nu ar trece examenul, din cauza lipsei de practica si a saltului necalitativ peste etape si functii. Nu mai e timp dar eu as fi vrut sa vad o intalnire intre toti prezidentiabilii, parca asa sunt denumiti, in care sa fie prezentate programele intr-o limba straina, asa cum ar face un presedinte aflat in slujba tarii in intalniri internationale. Una peste alta, imaginea media in contextul alegerilor a doamnei MM e redusa din cauza lipsei de experienta a echipei si a sa in domeniul media si al luptei electorale. Ceea ce a facut Nasul aseara, trebuia sa faca echipa dansei pe mai multe posturi si mult mai devreme. As intreba-o daca, prin ironia sortii, ar fi solicitata pentru postul de ministru al justitiei intr-un guvern cu tehnocrati si oameni politici, ar accepta?

    • Alexandru Gabor alexandru gabpr spune:

      Domnule Sorin X,
      Asteptarile dvs sunt legitime. Cît privește întrebarea despre un mandat de tehnocrat la Justiție, nu știu dacă aici nu se află marea miză a alegerilor, respectiv o persoană care va garanta progresele de pînă acum pe acest domeniu.

  5. G spune:

    Excelent articol. Eu votez Monica Macovei.

  6. Ștefan Brăgărea spune:

    Domnule Gabor
    Cunoșteam programul dnei Macovei și pe cel al dlui Klaus Johannis, pe care îl prefer.
    Ambilor li se poate reproșa câte ceva; dnei Macovei un anumit iacobinism care poate deveni destructiv
    Poate mă lămurește cineva la ce anume îi este util ”candidatului” Monica Macovei votul meu din turul 1. Argumente pragmatice, nu de tipul ”votează cu inima”, care nu mă interesează. Nu am nici un fel de sentimente pentru dna Macovei, ci numai un profund respect pentru realizările și poziția dsale.
    Restul sunt vorbe goale…

    • Cristi spune:

      Simplu! Orice vot îi este util pentru a spune politicienilor: vedeți lumea (să zicem 20% sau câți vom fi) cere ce scrie în programul meu adică: 6% pentru educație, fără imunitate pentru parlamentari, investigarea privatizărilor, moralitate etc… Să nu-mi spuneți că nu sunți și dv. de acord domnule Brăgărea! Dacă noi stăm acasă și nu o sprijinim, Ponta va spune din nou că toată lumea îl iubește și deci e de acord ci starea de fapt. E așa simplu, dacă renunți să gândești în termeni de vot util sau vot cu inima. Pur și simplu asta vreau pentru mine și țara mea,….ceea ce Macovei propune și nu mai vreau ceea ce avem de 25 de ani!

      • Chiar eu spune:

        Sunt perfect de acord cu dumneavostra. Monica Macovei simbolizeaza in primul rand lupta impotriva coruptiei si vindecarea societatii romanesti de acest cancer. E important ca toata lumea sa vada ca aceasta lupta anticoruptie este importanta. Mie nu imi displace nici Klaus Johannis, dar in turul intai o votez pe Monica Macovei.

    • nela spune:

      Domnule Bragarea,

      Inima dumneavostra nu trebuie sa mearga la Monica Macovei, ci la realizarile si pozitia dsale pentru care aveti, cum spuneti, un profund respect.

      • Ștefan Brăgărea spune:

        @nela
        Întru totul de acord cu dvs.
        @ Cristi
        Mă îndoiesc că dl Klaus Johannis – pe care îl voi vota – este un fan al tov. V V. Ponta…

        • gobru spune:

          fan poate nu este,dar pozitia de vice-prim ministru in guvernul Ponta a acceptat-o in februarie 2014 (doar prea-cinstitul Anonescu i-a stricat pasenţa prin ruperea USL).
          Concluzia : daca este in stare sa lucreze intr-un guvern ata de cinstit si competent ca guvernul Ponta ,ce va face sa credeti ca av fi mai competent si cinstit in pozitia de presedinte al Romaniei?
          Daca cumva credeti ca asa ceva e posibil suneti un “pic” cam naiv.Scuze pentru francheţe.

    • Decebal spune:

      Nu stiu daca va pot lamuri, dar pot incerca sa va spun de ce consider eu ca votul sincer din turul intai este important. Plecand de la premisa ca niciun candidat nu poate castiga presedintia din turul intai, consider ca ne putem permite “luxul” sa votam sincer. Nu spun “cu sufletul”, pentru ca unii ar echivala notiunea cu “irational”.
      Avand in vedere multitudinea de candidati, putem presupune ca, departe de a fi perfecti, acestia ofera alegatorilor destule “programe” din care sa aleaga. Daca prezenta la vot este semnificativa, turul intai poate fi un sondaj de opinie, real si valabil, referitor la starea natiunii. De exemplu, daca nationalismul dur se regaseste doar in “programele” (si in activitatea lor din trecut) a trei candidati, insumarea procentelor celor trei candidati ne poate da o idee despre cat la suta din populatia Romaniei apreciaza nationalismul dur. Daca unul sau doi candidati au dovedit, prin fapte, ca pun Justitia mai presus de interesele politice sau pecuniare, insumarea procentelor acelor candidati ne-ar putea da o idee despre cati romani isi pun sperantele intr-o Justitie independenta si eficienta.
      In plus, acest sondaj real si valabil poate fi o baza pentru coagularea unor forte (sau factiuni) politice, pentru aparitia unor noi partide politice etc., in perspectiva parlamentarelor din 2016.

      Nu incerc sa va dau motive “rationale” sa votati Monica Macovei. Daca programul si faptele lui Klauss Iohannis v-au convins, atunci votati Klauss Iohannis, in primul tur. Dupa parerea mea, este foarte important ca in turul intai sa iesim in numar mare la vot si sa votam sincer. Sincer fata de noi insine, in primul rand. Conform convingerilor si aspiratiilor noastre. Fara sa ne gandim la “calculul hartiei” si la multitudinea de sondaje de “intentie de vot”.

      Fiindca in primul tur ne putem face “placerea”, consider ca in turul doi trebuie sa ne facem datoria. Si sa votam ceea ce consideram a fi “raul cel mai mic”, chiar daca nu ne place ideea.

      • Ștefan Brăgărea spune:

        Interesantă argumentație!
        @gobru – iacobinismul este o prostie cu consecințe ireparabile! Revedeți istoria Revoluției Franceze.
        Poate vi se pare ciudat, însă nu am fost nici odată de acord cu sintagma ”fură rața din coteț””. Argumentul dvs. seamănă cu argumentul conform căruia (nu râdeți l-am auzit): ”Nu votez Monica Macovei pentru că dansează tango la fel de prost ca dl. Tismăneanu”.
        Same stuff pentru dl. Adrian Rusu.
        Revenind la argumentele dlui Decebal (pentru Dzeu, folosiți un pseudonim suportabil – dl. Decebal sună ca dracu!); votez sincer în ambele tururi, însă votez rațional și după o citire atentă a programelor, fără a respinge posibilitatea nerespectării acestora. În opinia mea, sentimentele nu au ce căuta la vot!
        Evident, mă puteți contrazice! Please, la fel de argumentat.

        • Decebal spune:

          Nu ma ascund dupa pseudonime. Prenumele meu este Decebal. De va pare insuportabil, este problema dumneavoastra.

          • Ștefan Brăgărea spune:

            Îmi cer scuze – semăna a pseudonim. Fiți totuși de acord că dl. Decebal sună ca dracu…

        • Adrian Rusu spune:

          Oare? Cuvintele se aplatizeaza cu vremea. Deși…, inca o data, nu cumva ne-o dorim, Teroarea? Macar un pic? Nu visam noi la „dreptate pentru toți” si alte absoluturi vicioase? (nu zic, te saturi la un moment dat, AVEM motive s-o dorim) . Ce e intr-adevar tragic este ca jacobinism rimeaza cu „despotia luminata” din …nu mai stiu…`90, 91? Aici suntem, după 25 de ani. Dar ce propuneți?

    • Adrian Rusu spune:

      In starea in care ne aflam, poate că tocmai „jacobinism” ne-ar trebui. Aux grands maux les grands remèdes.

      • gobru spune:

        De acord ! un pic de iacobinism in vremurile acestea de “normalitate” nu strica.
        Eu cred ca faza cu iacobinismul e la fele de exagerata ca si sperietoare cu statul minimal.
        Tot ceea ce spune aceasta doamna este ca justitia e importanta ,in fapt e una dintre cele mai importanate institutii dintr-un stat democratic functional.Banuiesc ca atat convingere si credinţa in justiţie şi puterea ei poate şoca un popor obişnuit sa recite in gradiniţă “fură raţa din coteţ”.

    • Midnight Rider spune:

      Inainte de a citi si a considera programele, trebuie sa te uiti la om. Degeaba programul este impecabil daca omul nu ofera nici un fel de garantie. Ce a facut candidatul X pina acuma, cu ce s-a ocupat, ce realizari are, ce CV pune pe masa? Cu cine s-a aliat in trecut si cu cine e aliat acuma? Este capabil sa opuna rezistenta si sa isi promoveze ideile, sau e un papa-lapte controlat de altii? Intrebarea aia a dvs arata clar ca nu intelegeti scopul alegerilor in 2 tururi, precum majoritatea dealtfel… Cit despre ghilimele, incalificabil… Reiau ce am mai spus: Romania nu e capabila sa isi aleaga conducatorii. In orice tara normala MM ar fi alegerea imediata, mai ales cind are contra-candidatii pe care ii are… Dar Romania nu este o tara normala, asa ca majoritatea voteaza cu un dezastru epic precum Ponta.

    • Vasile Ernu/ mutant sovietic spune:

      Votul pentru Monica Macovei nu este un vot cu inima. Dumneavoastra ii votati programul lui Iohannis cu inima?
      Se cheama constiinta. Si e vorba despre om – integru oricit iar ciocani in geam cu baronii PDL, inamicii PSD. In primul rind. In al doilea, programul. Pentru mine, e un program de mult mai mult bun simt ca cel al lui Iohannis. Care omul politic Iohannis are pacate grele, senzorul meu moral (care se gaseste in git si nu in inima) ma impedica sa-l votez impacat. In 2012 a fost anticontitutional. 2012 pentru unii romani a ramas un moment, au vazut cit valoreaza democratia pentru alti romani. E asa de greu de crezut ca calculul pragmantismului nu-i misca pe acesti romani? Vi se pare ca e vorba despre inima in alegerea lor? Oare constiinta chiar nu mai insemna nimic? Cam ce anume ar trebui sa facem ca sa ve facem sa intelegeti?

  7. Mircea Ordean spune:

    Dl Ghinea apreciază (făcînd link la acest articol): ”excelent explicat”.

    Mie mi se pare un articol ‘din turn de fildeș”.
    În condițiile în care acele ridicături (turnurile de fildeș) se găsesc sub soare în diferite calități.
    Unele bune..
    .
    Acesta nu pare să-și pună o secundă problema pînă unde va răzbate, în societatea romînească.

    Tot dl Ghinea:
    „poate invata si liota de profi de la SNSPA sa citeasca un program simplu cad-coada.”

    Mi se sperie gîndul cum se vor fi producînd aceia!
    .

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Domnule Mircea Ordean,

      Am încercat să scriu cît de limpede îmi stă în puteri, explicînd termenii și urmărind o logică. Dacă aveți alte nelămuriri, vă rog să le precizați. Cu bine.

  8. iosiP spune:

    Cateva comentarii despre program (cu scuze pentru concizie si eventuale typo, e ora 6:05):

    “11. Ca șef al politicii externe, voi definitiva integrarea României în UE, prin aderarea la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro în decursul mandatului meu.”
    Adoptarea EUR in conditiile economice actuale ar pune pe butuci si ceea ce a mai ramas din IMM-urile romanesti. Mai mult, ar neutraliza parghiile financiare pe care le are BNR in ajustarea cursului valutar RON/USD.

    “22. Pentru a nu exista ambiguități cu privire la confiscarea extinsă sau a averii puse fictiv pe numele altora, trebuie eliminată prezumpția dobândirii licite a averii, România fiind singura
    țară cu o astfel de prevedere în Constituție.”
    Ce facem, reintroducem legea 18? Orice actiune este prezumata a fi legala pana la dovada contrara, deci este treaba justitiei sa dovedeasca natura ilicita a averii mele si este dreptul meu sa nu ofer informatii (vedeti ca in SUA exista Amendamentul 5 privind autoincriminarea).

    “31. Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcțiile esențiale: apărare, siguranță, justiție, monedă și fiscalitate, diplomație. De restul se ocupă cetățenii liberi.”
    Pai hai sa facem un salt la
    “62. Un stat minimal, care nu va mai trebui să se ocupe de toate, se va concentra pe zonele și cazurile cu reale dificultăți, și va susține fiecare copil să meargă la școală. [...] Statul trebuie să se îngrijească de educație mai ales în zonele defavorizare economic.”
    Asta unde intra, la aparare, siguranta, sau diplomatie?

    “38. Proprietatea e sfântă. [...] Pe lângă cadastrare, trebuie rezolvată definitiv restituirea
    proprietăților confiscate, sau despăgubirea proprietarilor legitimi.”
    Perfect corect, dar sa vedem ceva mai jos cam cat de “sfanta” este proprietatea…
    “81. Cei care poluează trebuie să suporte costul depoluării, cei ce defrișează ilegal trebuie să fie obligați să reîmpădurească.”
    Inteleg ca proprietatea este sfanta, doar ca proprietarii n-au voie s-o foloseasca (nu ma refer la poluare ci la exploatarea fondului forestier). Deci ce inseamna “defriseaza ilegal”, in conditiile in care nu pot exista legi care sa-mi limiteze dreptul de utilizare a proprietatii?
    “96. Nicio clădire de patrimoniu sau cu semnificație culturală ori istorică anterioară anului 1947 nu trebuie să mai fie demolată. Prin mecenat privat și intervenția statului trebuie renovat tot patrimoniul național.”
    Am inteles, deci mi se retrocedeaza o cladire ante-’47 care sta sa cada (ca acolo a fost timp de patru decenii vreo institute a statului comunist) dar n-am voie s-o demolez ca sa folosesc terenul: las’ ca intervine statul sa fie sigur ca ramane inutilizabila pentru proprietar. Sau cum?

    Observ un balans intre ideile liberale (de dreapta) si dorinta de a multumi pe toata lumea (de stanga). Pentru mine, ca liberal convins (chiar libertarian minarhist, as putea spune) este “too little, too late”.

    • Mihai Popa spune:

      ”11”
      Majoritatea afacerilor din România care generează profit sunt cu capital privat strain (Eur, Usd, Nok, etc).
      Nu mai gândește nimeni în RON decât pentru conversiile necesare tranzacțiilor bancare.

      ”22”
      Existenta acelei prevederi reprezinta Legiferare (mascata într-un principiu) a furtului.
      Eliminarea ei nu înseamnă crearea ci înlăturarea măștii și revenirea la normalitate.

      ”31” vs ”62”
      Stat minimal înseamnă Democrație Participativă.
      Cetățenii sunt liberi să susțină – atât conceptual cît și financiar – Sisteme Educaționale de bună și foarte bună calitate, similare cu ceea ce există în țările dezvoltate din pdv tehnologic.
      Asta înseamnă că zonele demografice defavorizate pentru că ”așa a vrut Dumnezeu” trebuie să intre în atenția autorităților Statului. Face bine și la apărare și la siguranță și la diplomație.

      ”38” & ”81”
      Ce ziceți despre ”Viața este sfântă” ? Dar despre Libertate ce credeți, domnule @iosiP ?
      Desigur că este sfântă proprietatea dar dacă ați fi unicul posesor al pădurii de pe o insula aflată în mijlocul oceanului (cosmic, eventual) v-ați permite să o defrișați – în interes personal desigur, nimic illegal nu este în acest interes – fiind conștient totuși că după ce ultima surcică se va transforma în fum veți pieri și dvs de frig ? Nu cred că faptul că ați fi ultimul v-ar încălzi cu ceva.

      ”96”
      E, aici mă predau. Aveți dreptate. N-aveți voie să o demolați. Dar nici nu cred că v-ați risca viața locuind în ceva care ”stă să cadă”. Grea dilemă.
      Există totuși soluția mecenatului: Mecena (eventual în parteneriat cu Statul) vă poate asigura o compensație materială care să acopere atât contravaloarea ”de piață” a piesei imobiliare cât și contravaloarea de Patrimoniu Național. Totul depinde de calitățile de negociator ale ambelor părți. C-așa-i în economia de piață.

  9. Dedalus spune:

    Alegerile sunt pentru Presedintele Romaniei. Nu pentru un partid politic. Cum va asigura MM 6% din PIB pentru educatie? Valabil si pentru ceilalti candidate cu obiective de acest gen.

    Toate “prgramele” declarate ale candidatilor sunt de fapt programe de partide, nu de presedinte.

    E o aiureala totala ce dovedeste ca nu am ajuns inca la intelegerea democratiei.

  10. Mediere penal spune:

    Si daca nu castiga de aceasta data doamna Macovei trebuie sa isi pastreze determinarea si sa lupte impotriva coruptiei iar peste cinci ani va ajunge sa candideze intr-o tara cu mentalitati noi !

  11. pehash spune:

    In contextul actual cred ca o solutie ar fi sa abordarea celor de la OpenPolitics – explicate optiunile clar si lasat individul sa aleaga, apoi sa inteleaga ca a ales si cine mai alege ca el. Oare nu s-ar putea extinde ca sa acopere majoritatea electoratului?

  12. G spune:

    Votez Monica Macovei. E singura dintre candidati la care vorbele si faptele nu se contrazic.
    In plus nu e din sistem si a dovedit ca poate rezista presiunilor.
    Presedintele poate (trebuie) sa apere independenta justitie. Si e cea mai credibila cand spune ca vrea o justitie independenta.
    Si a mai dovedit poate sa faca ceva relevant pentru Romania daca este lasata ( DNA ).

  13. nescu spune:

    La vot fratilor!
    O prezenta la vot de minim 65% ar putea insemna pentru Ponta ratarea turului 2!

    Nu e o gluma, ci doar un simplu calcul matematic.
    Ponta nu poate aduna, cu toata masinaria PSD-ista mai mult de 3 mil voturi (Geoana, intr-un context mult mai favorabil pentru PSD, in 2009, a adunat 3 milioane)

    O prezenta de 50% ar insemna pentru Ponta un rezultat de 33%.

    Ce se intampla totusi la o prezenta de 65% ?
    Singurii care ar putea sa se mobilizeze suplimentar sunt cei anti-Ponta (in special cei care voteaza MM), iar bazinul electoral PSD va fi utilizat la maxim, indiferent de restul prezentei la vot.

    Ponta ar ramane cu cele maxim 3 mil. voturi, adica aprox. 25%!!! din totalul celor prezenti la vot.

    Imparirea voturilor ramase (ceilalti 75%) intre restul candidatilor ar putea duce la un rezultat final de peste 30% pentru Klaus si peste 25% pentru Macovei.

    Ar fi cea mai frumoasa lovitura data PSD-ului!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)