marți, martie 19, 2024

Regionalizarea dincolo de legea efortului minim

Nici în viata personala legea efortului minim nu este drum garantat. Cu atât mai putin în solutionarea unei complexitati de genul regionalizarii pentru dezvoltare. Tentative de a merge pe un minium  efort de  fundamentare în reorganizarea administrativ-teritoriala au existat din plin în spatiul politic românesc, de azi si de ieri. Este suficient sa iei una dintre întrebarile frecvent formulate si vei obtine nu numai o buna ilustrare a temei dar, sper eu, si câteva marcatoare de drum accidentat, fragil, care ar trebui evitat pe viitor.

Acceptate sau vehement negate, regiunile de dezvoltare adoptate în 1998 au constituit un termen de referinta privilegiat al dezbaterii. Frecvent au fost  formulate întrebari legate de capacitatea lor de a favoriza  identificari[1] sociale sau culturale. Raspunsul predominant a fost unul preponderent negativ. Argumentul invocat adesea este legat de configuratia regiunii       Sud-Est formata din sase judete, doua din Moldova (Galati si Vrancea), doua din Muntenia (Braila si Buzau) si cele doua judete dobrogene (Tulcea si Constanta). Cum mai poti vorbi de ”regiuni organice” când una dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României este constituita dintr-un mozaic de trei culori regionale?

Si întrebarea si raspunsul merita toata atentia. Regasim la nivelul lor doua presupozitii larg raspândite în mass media. Prima sustine ca regiunile de dezvoltare ar fi ”bune” daca ar corespunde strict cu regiunile istorice sau cu vechile structuri teritoriale de tipul tinuturilor (Satmar, Secuiesc, Dunarea de Jos etc.) ori al tarilor (Vrancea, Fagaras, Lovistea, Hateg etc.). Cea de-a doua presupozitie implica ideea ca judetele nu conteaza iar dezvoltarea spatiala ar trebui facuta numai prin formatiuni teritoriale de tipul regiunilor de dezvoltare. Desi întreaga dezbatere din ultima perioada a fost dusa fara ca vreunul dintre actorii institutionali implicati în sustinere sa furnizeze documente tehnice de fundamentare, presupozitiile anterior evidentiate merita sa fie luate în consideratie pentru ca ele vor fi, foarte probabil, apelate în continuare. La baza lor cred ca se afla un deficit de informare care poate fi redus.

Daca faci o investigatie fie si superficiala, pe internet, vei constata cu usurinta cât de consistenta este lista celor care se tot întreaba de ce regiunile de dezvoltare nu urmeaza strict conturul celor istorice. Cum întâmplarea face sa fi lucrat în echipa care a proiectat aceste regiuni am avut si sansa de a fi interogat direct pe o astfel de tema. Raspunsul este simplu: conformarea stricta a regiunilor de dezvoltare la conturul regiunilor istorice ar duce la aparitia a trei regiuni de dezvoltare mult mai mari decât limita superioara de trei milioane de locuitori indicata in metodologia Comisiei Europene (directiva 1059 din 2003). Toate cele trei mari regiuni istorice ale tarii – Moldova, Muntenia si Transilvania – au, conform datelor demografice oficiale , peste 4 milioane de locuitori fiecare. La cealalta extrema, Dobrogea si Banat au dimensiuni demografice de aproximativ patru ori mai mici comparativ cu cele trei anterior mentionate. Astfel de decalaje demografice sunt neindicate in proiectarea regiunilor de dezvoltare. Nu poate fi vorba, în consecinta, de regiuni de dezvoltare care sa urmeze exact conturul celor istorice.  Rezulta ca o atitudine de tip traditionalist  care ar face din regiunile istorice piatra de temelie a dezvoltarii regionale este inoperanta în contextul reglementarilor actuale de proiectare a regiunilor europene de rang doi (NUTS2).

Traditionalismul microregional, centrat pe ideea de tari sau tinuturi, propune varianta cu regiuni de dezvoltare mai mici pentru  ca , se spune, cele actuale sunt prea mari.  Prea mari în raport cu ce? În configuratia actuala, regiunile românesti de dezvoltare au o dimensiune demografica de aproximativ 2,7 milioane de locuitori , apropiata de situatiile din Franta (2,5 milioane) si Italia (2,8 milioane). Este foarte probabil, însa, ca dupa recensamântul din octombrie , din acest an, România îsi va corecta drastic cifra de populatie totala, undeva la un nivel apropiat de 19 milioane de locuitori. Populatia medie a regiunilor de dezvoltare românesti va coborî, în consecinta, la un nivel apropiat de 2,4 milioane, relativ egal cu cel specific Poloniei[2]. Nu încape nicio îndoiala ca structurile traditionale de viata teritoriala au înca semnificatie identitara si social-economica. Desigur, în secolul XXI tinuturi si tari care aveau relevanta puternica în secolele anterioare îsi pierd din semnificatie. Si totusi, traditiile microregionale conteaza si prin ele însele si prin consecintele pe care le pot avea  în mobilizarea resurselor pentru dezvoltare.

Întrebarea este cum iei în seama un arhipelag format din multitudine de insule de viata traditionala. Nu este imposibil, pentru ca cea mai buna aproximare a formelor traditionale de organizare teritoriala sunt judetele.  Ele au suferit modificari repetate de granite dar, în pofida acestui fapt, continua sa fie unitati teritoriale care nu pot fi ignorate în politicile regionale ale tarii. Judetele nu pot fi nici substituite regiunilor de dezvoltare nici ignorate. În plus, aspect semnificativ, în 1996-1997, când au fost proiectate regiunile de dezvoltare, judetele au fost efectiv folosite ca subunitati , concepute ca regiuni de rang 3 (denumite NUTS3 în Nomenclatorul de Unitati Teritoriale Statistice existent la nivelul Uniunii Europene ). Nu conteaza atât de mult statutul administrativ[3] cu care judetele vor intra în sistemul regionalizarii din România cât asigurarea unei functionalitati specifice pentru acestea. A pune eticheta alba sau neagra pe judet sau pe regiune de dezvoltare este neinspirat, nefundamentat prin argumente. Politicienii invocau foarte frecvent , pâna la dezbaterea pe regionalizare, principiul subsidiaritatii ca modalitate optima de a rezolva probleme de dezvoltare  si administratie prin atribuirea unor responsabilitati specifice pe niveluri de competenta centrala, judeteana sau locala. În momentul în care s-a pus efectiv problema unei reorganizari administrative , principiul subsidiaritatii a disparut brusc din vocabularul decidentilor. De ce este asa, e o alta discutie. Ignorarea sistematica a respectivului principiu, în tot arcul politic activ în dezbaterea regionalizarii din România de azi, nu poate fi decât contraproductiva.

Regiuni de dezvoltare (marcate prin umbrire) și regiuni istorice (marcate prin contur accentuat). Denumirile curente ale regiunilor de dezvoltare sunt înscrise cu litere mari iar posibila lor redenumire, cu conotație istorica, în litere mici. Faptul că, inițial, în Carta Verde a Dezvoltării Regionale   s-a folosit o simplă identificare numerică a regiunilor de dezvoltare a fost un simplu procedeu de a lăsa deschisă alegerea numelor lor. Schimbări în acest sens au fost adoptate déjà  prin legea 315/204.

Rezulta, din cele anterior mentionate, ca traditionalismul prin regiuni istorice sau în varianta tinuturilor/tarilor nu poate fi adoptat ca temei pentru regionalizarea de nivel NUTS2 pentru dezvoltare. Regiunile de dezvoltare instituite prin Carta Verde a Dezvoltarii Regionale si prin legea 151/1998 (sau actualizarea ei prin legea 315/204 ) au adoptat o linie de proiectare între cele doua tipuri de traditionalisme de nivel macro- sau micro. Rezultatul acestei optiuni a dus , oare, la unitati teritoriale care nu pot conferi identitate? O simpla inspectare a hartii care suprapune regiunile de dezvoltare peste cele istorice indica în mod clar faptul ca sapte din cele opt unitati instituite în 1998 (regionalizarea ‘98) au identitate istorica bine structurata. Ramâne în discutie numai regiunea Sud-Est.

În pofida grabei cu care a fost etichetata ca regiune artificiala, aceasta are  un mare potential  identitar prin geografia, istoria si cultura ei. Patru dintre cele sase judete care o compun sunt , prin localizare si traditie, judete ale Dunarii Inferioare/ de Jos – Constanta, Tulcea, Braila si Galati. Dincolo de acest aspect, dar si în legatura cu el, toate cele sase judete componente ale regiunii Sud-Est au în comun faptul de a fi spatii de diversitate culturala[4], fie sub aspect etnic precum judetele dobrogene, fie în calitate de zone de contact între regiuni istorice sau între regiuni geografice. Este o întrebare daca diversitatea culturala si interculturalismul asociat ei nu pot fi o baza de regionalizare eficienta si legitima din punct de vedere social . Personal, cred ca da, si pot fi aduse, într-un alt context, argumente suplimentare în acest sens. Daca vom considera cultura nu numai ca set de valori traditionale ci si de configuratie de valori efectiv traite în viata sociala actuala vom constata ca spatiul regiunilor istorice este puternic diferentiat pe arii culturale[5]. Acestea nu au avut si, foarte probabil, nu vor avea statut administrativ. Cunoasterea lor este importanta, însa, pentru ca dezvoltarea regionala si constructia identitara nu se face numai cu unitati administrative ci si prin proiecte de asocieri voluntare, prin mecanisme care  pot integra ariile culturale.  În Muntenia, spre exemplu, exista trei astfel de arii culturale ( BL BZ, AG DB PH, CL IL TR GR) iar în Transilvania cinci (CV HG, BV SB, AB HD, CJ MS, BN SJ).

România este o tara puternic diferentiata si sub aspect cultural si ca nivel de dezvoltare. Niciun tip de regionalizare nu va putea sa ia în consideratie ambele categorii de diferentiere daca nu va fi gândit în sistem de subsidiaritate, cu referire la unitati de tip NUTS2 , NUTS3 si , eventual, unitati administrative locale . Acesta ar însemna, cu unitatile teritoriale existente în prezent în România, o structurare pe regiuni de dezvoltare, judete si municipalitati sau grupari de localitati.

În ecuatia regionalizarii, dezvoltarea ramâne tinta iar organizarea administrativa, absorbtia fondurilor europene si asigurarea mecanismelor identitare pot fi considerate ca principale mijloace de atingere a ei. Exista, desigur, interactiuni între toate aceste procese. Niciunul dintre ele, însa, nu reprezinta un dat. Identitatea trebuie conceputa nu numai ca un gen de conditionare istorica ci si ca identificare, ca actiune creativa prin programe de marketing regional care duc si la dezvoltare si la afirmarea apartenentei culturale. Constructia institutionala este coloana de rezistenta în structurarea tuturor acestor procese. Ideea ca poti elimina coruptia sau excesul de costuri administrative daca desenezi mai întâi atlasul regionalizarii nu îsi gaseste sustinere în istoriile relevante pentru schimbari de acest tip.

Tendinta de a merge pe legea efortului minim si în cazul discutat – ”mai amânam descentralizarea”, ”nu discutam aplicat despre reducerea numarului de comune pentru ca acolo avem primarii care ne aduc voturi” , ”separam proiectarea unitatilor regionale de constructia institutional-administrativa” sau ”pastram judetele asa cum sunt, cu toata birocratia lor” – nu poate duce decât la costuri sociale maxime.


[1] Folosesc, nu întâmplător, termenul de identificare în locul celui de identitate, în linie cu  argumentarea lui Brubacker ( Brubacker, Rogers and Cooper, Frederick. 2000. Beyond „Identity”, in Theoretical Sociology, 29: 1-47 ) pentru a pune accent  pe proces si nu pe stare. Corelativul procesului de dezvoltare este identificarea în mai mare măsură decât identitatea. Identitățile sunt foarte importante în procesele de dezvoltare dar nu sunt un dat imuabil. Ele se reconstruiesc în permanență.

[2]Datele pentru comparație sunt luate din  European Regional and Urban Statistics Reference Guide, EUROSTAT, EC, 2010.
[3] Experiența poloneză în materie de regionalizare poate fi relevantă pentru construcția instituțională din domeniu în Romania (vezi, spre exemplu, Pawel Churski, Structural funds of the European Union in Poland – experience of the first period of membership ).  Județele din România, unități de tip NUTS3 în sistemul UE,  corespund  celor 66 de subregiuni din Polonia, constituite ca grupuri de districte (powiaty).
[4] Județele din regiunea Sud-Est sunt comparabile, din acest punct  de vedere al diversității,  cu situații din ariile culturale Brașov-Sibiu , Cluj-Mureș sau Banat.

[5] Dumitru Sandu, Ariile culturale ca matrice de sociabilitate, Sociologie Româneasca, 3-4, 2002.  Dimensiunea socioculturală în proiectarea regiunilor  de dezvoltare se regăsește prin specificarea unor subregiuni de dezvoltare, suprapuse, în bună măsură, cu ceea ce, anterior lor, fusese delimitat prin conceptul de arie culturală (vezi Carta Verde a Dezvoltării Regionale….., p. 33).

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Transilvania de Vest este Banatul.

    Oricum identitatea regională ar trebui sociologic studiată. Vă dau mare dreptate cu Dunărea de Jos.

    Cele 8 regiuni sunt bine făcute. Identitatea secuiască putea fi satisfăcută printr-un nivel subregional. Nu e obligatoriu ca sub regiunile să aibă substructuri asemănătoare. Oricum după prima organizare, după ce oamenii vor înțelege despre ce e vorba, vor urma reorganizări bazate pe referendumuri.

    Totul se lovește însă de limitele puse de Constituție. Oare unde erau specialiștii când s-a stabilit acel fatidic articol constituțional?

    • Excelent articol si la obiect! Felicitari!

      Domnului Bratfalean: Transilvania de Vest Nu este Banat, nu-i numiti va rog nici pe hunedoreni banateni si nici pe (multi din) aradeni -banateni!
      Istoriceste, Hunedoara nu a fost niciodata Banat, va rog sa consultati harti istorice, a fost intotdeauna la granita de vest a Ardealului, iar mare parte din Arad este in Crisana/Partium. Definitia Transilvaniei in extenso contine toata regiunea de NV a Romaniei, deci Ardealul, Banatul, Crisana, Maramuresul. Stiu ca nici banatenilor nu le place sa fie amalgamati in ‘Transilvania’ deci compromisul ar fi pur si simplu regiunea Vest de fapt cum se numeste ea acum, nothing wrong with it! Deasemenea, poate si denumirea de ‘Transilvania de Nord’ sa aiba conotatii nu prea fericit istorice, deci tot regiunea Nord-Vest e cea mai potrivita ca denumire. In rest Centru, nu ar avea probleme, desi poate un compromis din a re-gandi care din judete ar intra in componenta ei. Moldova de Nord si Dunarea de Jos (care face referire la bazinul hidrografic) ar fi denumiri perfecte.

      Dar nu FORMA, ci FONDUL conteaza, deci romanii ar trebui sa fie pragmatici in primul rand, si sa se termine impartirea firului in paisprezece, etc.

      Deci, succes la re-gandirea unei Romanii moderne, a secolului XXI.

      cu stima, din Londra

      Dr Rod London

  2. sa zicem ca ar merge actualele regiuni, cu toate ca as fi procedat altfel, as fi facut regiuni putin mai mici. Moldova, spre ex, putea fi lejer impartita in doua regiuni de cite 4 judete si nu mai iesea panarama de acum. Ce daca au 2 mil. de locuitori? Oricum, populatia scade si nu vom mai indeplini criteriile europene!
    Pt. regiunea de sud-est se putea alege un nume gen „Dunarea de Jos”, cel de „Moldova de sud fiind nefericit”.
    Insa marea problema e alta. Crearea regiunilor mari ar creste nivelul de centralizare local, dupa parerea mea. Pai omul din Baltati va face de acum 200 km ca sa mearga la resedinta de regiune? Trebuie pastrat nivelul intermediar, la fel ca in Franta sau Polonia, adica se impunea regiunea, ramineau judetele, apoi veneau orasele/comunele. INSA, se puteau diviza judetele actuale, prin reinfiintarea judetelor desfiintate de comunisti, si astfel pastram unitati de rangul 2 la suprafete de maxim 3500-4000 kmp. Stiu, mi se va spune ca cream birocratie in plus, insa asta e solutia, caci daca vom crea doar regiuni, fara nivel intermediat, va iesi o prostie, se va vedea. Oricum pica, nu e consens politic si cetatenesc, foarte necesar de altfel, caci astfel de masuri nu se iau la repezeala (aici a gresit-o Base).

  3. Intr-adevar un articol serios si bine documentat. Numai ca in realitate intinderea si structura viitoarelor regiuni nu au nicio importanta, adevaratele schimbari administrative trebuie facute la nivel local.
    In ciuda aparentelor principala cale pentru imbunatatirea rapida a situatiei Romaniei
    ramane fortarea dezvoltarii zonelor metropolitane si in general stimularea urbanizarii. Reforma teritoriului trebuie sa asigure intai conditiile pentru asta (inglobarea in orasele mari a localitatilor din imprejurimi pe o raza de 10-20 km, desfiintarea comunelor mici etc.) si abia ulterior sa vedem ce facem cu judetele si regiunile.

    • Multumesc , dumneavoastra si celorlalti participanti la discutie , pentru cuvinte bune si note critice./ Sigur ca schimbarile la nivel local sunt foarte importante. Aproape jumatate dintre comunele tarii (1461 din 2860) sunt mici, cu o populatie sub 3 mii de locuitori fiecare, cu consecinte economice si sociale negative. In mediul rural procesul trebuie sa fie cu dubla directie – pe de o parte de unificare/asociere a comunelor iar, pe de alta parte, de integrare in zone urbane. Despre primul proces aproape ca nu se discuta, politicienii fiind mai interesati de segmentarea decat de unificarea comunelor. Pe integrarea comunelor in zone urbane sau metropolitane lucrurile stau la fel de prost. Actiunile incepute prin ”grupurile de actiune locala” (GAL-uri , in cadrul programului LEADER) sunt foarte importante dar putin discutate, netransparente. Cum au fost concepute, ce raport este intre ele si unitatile teritoriale relevante electoral ?
      Se poate face reorganizare teritoriala cu multiple niveluri ( local-judetean – cu regiuni de dezvoltare) fara a incarca administratia dar cu mai multa expertiza si cu o anume vointa politica. Presiunea publica poate fi un factor de influenta in acest sens. A lasa lucrurile in forma actuala costa foarte mult.

      Regiunile de dezvoltare , ca numar si structura, cred ca reprezinta un gen de matrice de baza in care celelalte aranjamente teritoriale – cu judete, arii metropolitane, comune mari etc. – trebuie sa isi gaseasca locul. Este nevoie, totusi, de un proiect coerent de reforma administrativ-teritoriala, scris si publicat , chiar daca ulterior se aplica secvential. Altfel lucrurile nu se vor lega, vor fi improvizatii.

      • Realmente cea mai buna analiza asupra fenomenului regionalizarii.
        Multumim domnule Sandu!
        O singura observatie, decat o regionalizare proasta, asa cum o propune actuala putere, mai bine nu!
        Si o intrebare – sinteti singurul specialist care pomeneste despre GAL-uri si LEADER, chiar subprogramul LEADER a fost lansat?
        Multumesc inca odata!

        • La inceputul lunii iunie, anul acesta, au fost selectate pentru gestionare fonduri FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) 81 de GALuri din totalul de 121 inscrise in competitie. Semnificativ pentru discutia de fata este faptul ca marcile identitare de factura traditionala, cu denumiri istorice sau geografice, sunt prezente din plin in autodenumirile alese de respectivele asociatii microregionale (17 tari, 6 tinuturi, 21 de vai etc.). Este o dovada simpla pentru faptul ca identitatile traditionale tind sa se reconstituie usor la nivel microregional prin formule suple, asociative, de tipul GALurilor, pe drumurile deschise de programe precum LEADER. In cativa ani de zile se va putea evalua viabilitata acestui gen de microregionalizare.
          Normal ar fi ca importanta problemelor asociate cu aceasta dezbatere sa duca la evitarea blocarii in amanari sine die si solutii improvizate. Esentiale in atingerea unei astfel de normalitati imi par a fi trei procese: a) recunoastrea constitutionala a celor opt regiuni de dezvoltare; b) menținerea județelor, indiferent de statutul lor administrativ, ca unitati teritoriale functionale si social-economic si identitar, eliberate insa de excesul de birocratie, politizare si clientelism in organizare; c) regrupara comunelor pentru a deveni viabile prin marime si integrare in spatii metropolitane.
          Dificil sa fie realizate aceste reforme, insa, în conditii de cvasi-ignorare a expertizei in fundamentarea regionalizarii pentru dezvoltare , asociere a schimbarilor propuse cu puternice interese partinice sau transpartinice si de discurs public in care falsele cauzalitati sunt servite obsesiv ca explicatie naiva in cel mai bun caz, daca nu manipulatorie .
          Multumesc pentru interesul pe care il acordati dezbaterii.

  4. O simpla regula de bun simt, domnule profesor Sandu, este ca daca nu exista o solutie mai buna, sa fie lasate lucrurile asa cum sunt. Macar nu se mai produc necazuri inutile. Care sunt deci cauzele care au necesitat deschiderea acestei discutii in acest moment? Politice. Pentru ca orice alta explicatie nu justifica momentul ales. Ce rost mai are sa discutam cu patima si argumente despre altceva? Pe domnul Basescu nu l-a preocupat asa mult chestiunea cheltuielor administrative pana cand nu a aparut presiunea politica maghiara. Este naiv sa veniti cu argumente stiintifice ca explicatii pentru o actiune pur politica. In Romania interesul pentru cauza omului de rand este inexistent, ca si respectul fata de cei aflati in pozitii inferioare de influentare a deciziei administrative, asa cum probabil va amintiti.

  5. In momentul in care am vazut peste judetele Timis si Caras Severin scris „Transilvania de Vest” nu m-a mai interesat deloc articolul.
    @ IsailaBratfalean,
    zici ca te afli in Alaska? cred ca ti s-a congelat creierul daca sustii ca „Transilvania de Vest” este Banatul.

  6. Domnule Profesor,

    Felicitari pentru articol. Din cand in cand este nevoie si de o voce de bun-simt (si competenta) in piata publica.

  7. Domnule profesor, uitati ca cea mai importanta reforma administrativa, care ar satisface ceea ce se intimpla in epoca cloud computingului si globalizarii ajutate masiv de conexiunea la internet, ar fi cea in care ar exista un singur judet, ca sa respectam constitutia asta stupida, care s-ar numi Romania.
    In rest sa auzim de bine, pentru ca nu cred ca avem judete in statele americii cu sefi de judete, asa cum nu cred ca avem prefecti si judete in Anglia din cite stiu.
    Sincer nu am nevoie decit de comuna/oras si central, capitala , iar in rest sa fie libertatea de a realiza uniuni de comune/orase pe baza unor proiecte decise de comunitati si fara sefi de judete si prefecti etc.
    Cu siguranta ca asa este realizabil si ar reduce birocratia excesiva . In rest regiunile istorice se vor numi cum vor ele si ma doare in cot ca unii isi spun ca stau in Tinutul Secuiesc sau Banat sau Tara Birsei.

  8. Extrem de important si binevenit articolul deoarece abordeaza si clarifica cel putin doua aspecte fundamentale in abordarea problemei regionalizarii: cum trebuie utilizat criteriul identitar-istoric si care este rolul si importanta judetului. Fara o considerare atenta, realista si obiectiva a acestor doua aspecte orice proiect de regionalizare este superficial si /sau neserios. Argumentele pentru o regionalizare pe model polonez sau francez sunt foarte puternice si sunt de asemenea binevenite in contextul actual. In fine extrem de importanta este si semnalarea problemei pe care o avem la baza sistemului administrativ: fragmentarea relativ mare care in conditiile scaderii populatiei si depopularii ruralului a dus la existenta unui mare numar de comune mici si foarte mici cu o viabilitate redusa. In privinta subsidiaritatii, ca principiu major pentru orice proiect de regionalizare in Europa sec. 21, absolut de acord cu remarca facuta: politicienii care au discutat problema in ultimele saptamani fie au ignorat-o, fie au folosit-o in mod gresit. De altfel interventiile celor care au aparut frecvent in media s-au mai caracterizat si prin folosirea excesiva de clisee si prin numeroase confuzii terminologice. Remarc prin contrast faptul ca cele mai multe din comentariile facute aici sunt de un nivel de bun simt si intelegere superior celor mai multe dintre cele la care am putut asista in ultima vreme pe diferitele posturi TV.

  9. Evident ca da- se impune o reforma administrativ- teritoriala.
    Tema este excelenta abordata, iar domnul profesor Sandu, alminteri printre putinii din Romania, revine asupra temei- metoda si stil, nevoie mare de informare si formare pentru decidenti, ca actantii, sunt la timona si oricum, conduc ce vor si cum vor!
    Altminteri, la nivel de analiza epistemologica, trei sunt directiile pe care le-as propune a se avea in vedere in argumentarea nevoii de reforma administrativ- teritoriala:
    (a). ceea ce se numeste nevoia de raspuns la „frozen democracy”; deficitul democratic din Romania si criza legitimitatii publice in Romania (vezi Dumitru Sandu, Eurobarometru) reclama un raspuns prin interventii structurale si nu cosmetizari de tip „reducerea numarului de parlamentari”, „lupta impotriva marii coruptii, etc.” Subscriu domnule profesor la principiul subsidiaritatii ca fiind fundamental in abordarea temei. Excelenta teza „identificarii”- ideal de continuat aici!
    (b). ceea ce se numeste „disfunctionalitatea sistemica:; incoerenta politicilor publice, inoportunitatea investitiilor publice (va invit in comunele Romaniei sa vedeti batjocura din bugetul public; comuna pe care „cad padurile” unde sunt introduse gaze de milioane de euro si unde primarul refuza sa se branseze la retea, comune unde sunt inaugurate scoli insa sporul natural negativ, unde in ultimii 3 ani au fost 100 de decese si natalitate 0); asadar, fragmentarea actului de constructie a politicilor publice, „adhocratismul”, „agentizarea statului”, discontinuitatea guvernarii, (se poate continua), toate au nevoie de o interventie „radicala” in sistemul societal.
    As aduce in discutie, sau poate nu, insa fara echivoc, in relatie directa cu articolul domnului profesor Dumitru Sandu, POLII NATIONALI DE CRESTERE (vezi Hotarare nr. 998/2008), „plantati” ca sa directioneze „absorbtia fondurilor” si desertaciunea localului (in a quest for urbanization?!?!). Mda! Sau asociatiile de dezvoltare inter-comunitară ?(vezi legea 215 din 2001)- FORMA fara FOND?as, mai degraba ,ca sa ma inscriu in aceeasi linie a domnului profesor Sandu, as spune ca , exista fond, insa forma neinspirat construita- evident, o alta pista de discutie.
    (c). argumentele de tip „conditionalitate externa”: este evident ca exista o tendinta catre „Europe of the regions” , a se vedea in context inter-regional la nivel de continent; atentie la „capitalul teritorial” introdus as spune „subtil” in disuctie prin raportul UE pe Politica de Coeziune (al 5-lea?cred)- este de citit subtilitatea cu care Comisia sugereaza amalgamarea comunitatilor locale in formule de tip cluster, indraznesc, catre micro-regiuni, concomitent cu relocarea politicilor publice, mari, mediu, educatie, transport, etc catre nivel regional.
    In plus, inovarea si societatea bazata pe cunoastere sunt doua obiective strategice ale Agendei Lisabona, incorporate recent in noua Politica de coeziune sociala si economica care stabileste crearea sistemelor de invoare la nivel regional in perioada 2007-2013, si exponential aplifiate pentru 2014-2020. In ce masura este posibila insa realizarea acestora in conditiile in care Pactele Regionale pentru Ocupare sunt inca in faza de proiectie si se caracterizeaza prin cronism, rent-seeking si clientelism politic ? In ce masura in lipsa unei comitologii regionale se poate vorbi de premise instituionale care sa favorizeze parteneriatul regional? In conditiile in care in ultimii ani si in prezent nu exista nici o initiative/proiect regional la care sa subscrie toate judetele, ce sanse sunt pentru o agenda regionala a dezvoltarii? (cautati in proces verbal POR, cred ca de la Timisoara, unde Bougas face referire directa la nevoia de a avea programe operationale regionale pe urmatoare perioada de programare)- „carrots and stiks??”, nicidecum- mai degraba originalitate mioritica.
    Posibil sa nu fiu original insa, as definia trilogia dezvoltarii la romani astfel:
    A. „lasa, ba’, ca merge asa”- teza mediocritatii
    B. „nu avem ce sa-i facem, asa e cu romanii”- teza fatalitatii
    C. „sa moara capra vecinului”- teza succesului pervers

    In rest, numai de bine, insa americanii nu mai vin, si guvernul, nu mai da!

    • Ma bucur sa va regasesc in dezbatere, domnule profesor Pasatoiu. Dincolo de punctele de consens , firesc rezultate din ”ceea ce spune terenul”, adaugati noi teme utile in discutie. In primul rand politicile publice si investitiile facute arbitrar, prin ignorarea cerintelor si oportunitatilor local-regionale (invitatia dumneavoastra in comunele Romaniei pentru a vedea ”batjocura din bugetul public”). In al doilea rand, microregionalizarea este o alta tema ce merita toata atentia . Si polii de crestere (2008) si asociatiile intercomunitare (2001) sunt institutii infiintate de cativa ani . Normal ar fi ca dezbaterea actuala asupra regionalizarii sa beneficieze de concluziile unor studii de evaluare a noilor institutii. Mai mult decat normal, ar fi necesar ca despre sistemul dezvoltarii regionale – cu agentii, consilii, regiuni etc. – sa existe evaluari competente pe care sa construim reformele. Dupa cum va este cunoscut, insa, Romania este bogata in opinii , multi dintre decidenti si dintre politicieni ”stiu”, nu mai au nevoie de evaluari de impact. Chiar si atunci cand sunt facute astfel de evaluari (si daca sunt de buna calitate) acestea iau frecvent calea sertarelor inchise .
      Inspirata rezumarea pe care o faceti pentru filosofia dezvoltarii la romani – ”merge si asa”, ”ce sa facem daca nu se poate” si ”sa moara si capra vecinului” .( Greu de spus, in paranteza fie zis, daca situatia este valabila doar la romani sau este specifica societatilor cu dezvoltare institutionala redusa.) As comenta pe se scurt, pragmatic, primele doua atitudini. O forma de fatalism disimulat, buna masca pentru conservatorismul intereselor proprii, se regaseste in ”acum nu este momentul”. In cazul dezbaterii de fata acesta ia forma – nu este acum momentul sa facem reorganizare administrativa sau regionalizare pentru ca……. suntem in criza, in recesiune sau nu avem pregatirea necesara etc. As replica la acest mod de gandire ca Romania este in tranzitie de doua sute de ani iar criza este starea de maxima frecventa, nu stabilitatea, nu dezvoltarea. In plus, nu ne opreste nimeni sa gandim mai bine in criza , sa planificam pentru aplicarea secventiala si sa incepem chiar acum.
      In al doilea rand e de mentionat ca ideologiile difuze nu traiesc singure ci prin perechi de opozitii. ”Merge si asa” este in tandem cu obsesia eternului inceput ”asa nu mai merge, trebuie luat totul de la capat”. Aplicatia acestei ultime variante este foarte la indemana in discursul public actual . Va aduceti aminte cat de frecvent s-a spus fie ca regiunile de dezvoltare sunt proaste (prea mari , artificiale, picate din cer de la Bruxelles nu din regiunile noastre istorice) iar judetele sunt invechite. Facem o regionalizare noua in care luam totul de la capat afirmau in concluzie sustinatorii opiniilor citate! Faceti, as spune eu, dar fie iese prost fie nu se mai termina niciodata pentru ca diagnosticul este impresionist, pus de vraci nu de medici.
      Si totusi, dezbaterea actuala pe rgionalizare imi pare a fi utila. Incepe sa fie tot mai clar ca ecuatia reorganizarii are , in cazul Romaniei de azi, cativa termeni de baza – regiunile de dezvoltare existente, judetele, microregiunile necesare si subsidiaritatea. Dezbaterea de pana acum incepe sa duca spre opinie majoritara, nu spre consens imposibil de atins, si indica suficient de clar ca:
      a) cele opt regiuni de dezvoltare existente sunt necesare si in formula administrativa . Decredibilizara lor interesata sau naiva a confundat decupajele cu institutiile regionalizarii iar etichetarile de ”artificial” sau ”prea mare” au ignorat faptele.
      b) judetele sunt cea mai coerenta forma de regionalizare din Romania si problema nu este desființarea lor (cum sa desfiintezi istoria , geografia si casa cu cea mai mare valoare identitara din spatiul cultural al tarii?) ci sa le asanezi de superbirocratizare si se le recunosti functiile social-economice si identitare naturale;
      c) Romania locala este extrem de segmentata si in locul miilor de comune mici si sarace trebuie ajuns la localitati mari si viabile si la micoregiuni urban-rurale functionale. In concluzie, dezbaterea nu este inutila .
      Desigur, ramane marea problema a segmentarii campului politic in care domneste inca regula care stipuleaza ca ”dincolo de proiectele mele nu exista alta cale de satisfacere a interesului national”. Normal, criza si sărăcia ar trebui sa fie cel mai bun antidot pentru acest egocentrism institutional hranit de iluzia voturilor. Dar ce poate fi normal aici unde tranzitia este permanenta, criza nu se mai termina si solutiile creditate sunt mai degraba cele din talk-show-uri decat cele din studiile de fundamentare a politicilor publice!

  10. Articolul are idei interesante, dar ideea de baza ca regiunea din Romania tebuie sa aiba cam toti atai locuitori ca regiunile din Franta este gresita, fiindca Franta are o populatie de peste 2 ori mai mare.Daca ne comparam cu Polonia si avem in vedere si suprafata, rezulta ca un numar de 12 regiuni ar fi mai indicat. Polonia are 16 regiuni la o suprafata de 300000KM2 iar noi vom avea 12 la 237000Km2. Sub nivelul celor 12 judete s-ar putea organiza plasele, fara personalitate juridica, care se vor organiza in jurul celor 400 de orase si municipii, recenind cam 7 comune la o plasa. DEcizia va fi luata de autoritatile comunale, cu ajutorul tehnic, platit ori subventionat daca este vorba de un deconcentrat al statului, dupa caz) al plasei; se va realiza astfel si principiul subsidiaritatii, respectandu-se si Constitutia. O idee asemanatoare- prin delegare de atributii- au avut cehii confruntati cu existenta unui numar prea mare de comune.

    • Din pacate articolul nu reflecta adevarul in totalitate ptr ca Conducerea Tarii dinaintea anului 2003 a semnat pentru organizarea Romaniei sa fie conforma cu NUTS 1-3. Data fiind ca organizarea tarilor UE pe baza REGULAMENTULUI NUTS 1-3 (1059/2003/EC http://eur-lex.europa.eu/legal-content/HU/TXT/?uri=CELEX:52007DC0287) este OBLIGATORIE si in Tara Noastra a fost adoptat doar cu unele schimbari ptr care s-a primit o observatie din partea celor de la Biroul NUTS! Romania poate face corecturi sau schimbari pana la data 31 decembrie 2014! Organizarea tarilor UE in baza Regulamentului 1059/2003/EC sunt obligatorii NUTS 1 ptr toata tara, NUTS 2 ptr euroregiune si NUTS3 ptr judete. La noi au aparut asa zise ”Macroregiuni” care nu sunt euroconforme! Euroregiunile sau simplu regiunile sunt organizate astfel incat sa respecte granitele judetelor componente, deci nu trebuie sa se faca nici o schimbare de Constitutie sau sa se elaboreze vreo lege noua! Problema e ca nu s-a inteles miezul lucrurilor. Formarea unei euroregiuni statice(adica conforma cu Regulamentul NUTS) se pote face in interesul populatiei si nu de sus in jos! Singura impunere ar fi ca numarul locuitorilor sa fie intre 800,000 si 3.000.000 pentru o Euroregiune! Deci revenind la Regionalizare trebuie acceptat ca impunerile din Regulamentul 1059/2003/EC ofera o posibilitate de dezvoltare si acelor judete care au peste 75 % din PIB european pe cap de locuitor daca se aliaza cu alte judete care sunt sub aceasta cifra! Media de care depinde si obtinerii de fonduri UE. Se poate considera ca din anul 2003 era destul timp sa ne instiinteze despre lucrurile reale pentru a nu crea confuzii. NU este corect sa se trateze REGIONALZAREA fara a lua in seama si NUTS3 adica judetele. Francezii multi ani la rand s-au batut ca la infiintarea unei EUROREGIUNI sa se tine cont de granitele JUDETELOR tocmai ca sa se evite suprapuneri si sa nu fie necesara schimbare in Constitutie. Organizarea pe Euroregiuni este buna – in primul rand – pentru a se putea dezvolta economic! Desigur si in UE sunt statuat si exceptii de la regula 800,000-3.000.000 cand s-a format Euroregiunile NUTS2-Bolzano si NUTS2-Trento din Italia unde cetateni de etnie germana au cerut impartirea Euroregiunii NUTS2 Astfel ambele au devenit autonomi. Revenirea in anul 2011 asupra problemei regionalizarii este destul de firav, daca Romania a acceptat deja cele impuse de Regulamentul 1059/2003/EC, adica organizarea pe criterii NUTS! Poli Nationali, metropolis sau alte lucruri pot fi benefice doar daca sau doar dupa ce s-a euroconformizat organizarea tarii. Se putut constata ca si la formarea Microregiunilor(NUTS4) a fost o intarziere de 3 ani pentru ca sa se arunce niste fonduri aiurea. ADI-uri sunt pe cale sa se desfiinteze ne mai avand obiectul muncii legiferate, iar GAL-urile au pierdut din elan si sunt fara idei,si doar firmele ”capuse” mai ”traiesc”. CONREG a elaborat cateva articole dar a uitat de obligativitatea Regulamentului 1059/2003/EC, fapt ce adauga o oarecare ambiguitate si neintelegrea in asazisa ”regionalizare”… Este curios ca insusi domnul ministru contribuie desi domnia sa a fost membru inca din anul 2003 in Comitetul European pentru Euroregiuni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro