Home » Dezbatere » Citesti:

Remanierea bunului-simț din noua Constituție

Miron Damian iunie 21, 2013 Dezbatere
5 comentarii 1,279 Vizualizari

Povestea începe acum mai bine de un deceniu. Guvernul Adrian Năstase a fost acuzat de autoritarism, cu destul temei. A fost acuzat de opoziție și societatea civilă, la modul specific, de ignorarea parlamentului, transformat (s-a spus) într-o simplă mașină de vot. Apoi a venit revizuirea Constituției, puterea s-a văzut nevoită să arate deschidere față de opoziția din și dinafara parlamentului. Iar aceștia s-au gândit să facă cumva parlamentul să nu mai fie ignorat. Au ales o soluție foarte stupidă. Da, avem un precedent, o cutumă la schimbarea unor legi, fundamentale sau nu, cu probleme evidente: tratamentul vizează simptomele, nu boala – pe care adesea o agravează. Nu sunt cercetate și îndreptate sursele problemei, în loc de asta se încearcă corectarea manifestării ei. De obicei rezultatul reprezintă un eșec, mai mult, unul care creează alte probleme. Episodul relatat aici e un exemplu excelent: dintre toate lucrurile, revizuirea de-atunci a decis să schimbe modul de remaniere al guvernului, implicând parlamentul în proces.

Ironic, pasajul era printre cele mai ne-originale din Constituția din 1991: șeful statului revocă și numește miniștri, la propunerea prim-ministrului. De la monarhii constituționale până la republici semi-prezidențiale acest mecanism constituțional este în esență identic. Asta pentru că are noimă, guvernul funcționează și răspunde politic la modul solidar, iar asta presupune o libertate semnificativă dată premierului de a-și stabili echipa de miniștri. Desigur, la modul informal, lucrurile stau foarte diferit de la un sistem la altul. Asta pentru că există alte prevederi constituționale care se referă la șeful statului și relația lui cu guvernul și parlamentul, și care implicit stabilesc și rolul său informal în procedura de numire. Președintele Franței are un cuvânt greu de spus în componența cabinetului, dar același președinte e ales direct, numește premierul (direct), conduce guvernul și poate dizolva parlamentul. Președintele Germaniei, în schimb, ascultă strict de prim-ministru în această privință, dar președintele federal nu e ales direct, nu poate numi direct premierul și nici nu poate dizolva parlamentul. În fine, sistem semi-prezidențial sau nu, parlamentul nu poate fi ignorat în acest proces dintr-un motiv simplu: nu doar că poate retrage oricând încrederea guvernului, dar acesta nu poate funcționa practic fără sprijin parlamentar. Decât în democrații originale.

Revenind, în 2003 la revizuire, parlamentul a fost implicat formal în acest proces, astfel:

ARTICOLUL 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru

Foarte stupid, cum spuneam. Aliniatul adăugat e interpretabil, de exemplu prin referirea indirectă la partide – implicarea lor (fie și pasivă, cum e aici) în constituție e o aberație care ar trebui corectată, nu agravată. Prevederea suplimentară este, de asemenea, inutilă în raport cu scopul declarat: o simplă mașină de vot poate fi la fel de bine o simplă mașină de aprobat remanieri. În fine, o altă problemă e faptul că e o jumătate de măsură. Iar asta s-a văzut în primul episod de coabitare, 2007-2008, când președintele și premierul au ajuns de două ori în conflict la o numire în cabinet, ultima oară ireconciliabil. Curtea Constituțională a fost chemată să arbitreze. Acum, multe li se pot reproșa judecătorilor de-acolo, dar în niciun caz faptul că au încercat să soluționeze conflictul căutând o interpretare logică și rațională unui text constituțional foarte deficitar la acest capitol. Punctul lor de pornire a fost nevoia de a da o interpretare unitară articolului privind numirea miniștrilor. Pasul următor a fost să spună că rolul parlamentului de la aliniatul (3) trebuie îndeplinit de președinte dacă se aplică aliniatul (2). Apoi au mers pe ideea asta, până când și-au dat seama că dacă merg până la capăt rămân cu conflictul nesoluționat. Așa că au decis brusc că parlamentul n-ar avea drept de veto în această privință (? evident că are!), deci nici președintele nu poate avea. Apoi au spus că președintele poate refuza motivat o singură nominalizare, dar trebuie să o accepte pe următoarea. O concluzie foarte sucită, dar care pleacă de la un pasaj constituțional sucit: dacă n-ar fi fost acel aliniat 3, paralela asta președinte-parlament n-ar mai fi avut temei și conflictul ar fi putut fi soluționat altfel, ceva mai rațional.

Bun, vine revizuirea în varianta 2013. Ce ar trebui făcut (și) în această privință? Simplu: mecanismul remanierii trebuie să revină la formularea inițială și clasică, apoi trebuie stabilit rolul președintelui prin mod de alegere, prerogative și relația cu parlamentul și cu guvernul – ceea ce ar stabili și rolul său informal la remaniere. Simplu. În loc de asta, ce avem? Un nou aliniat care ar arăta așa:

(4) Preşedintele României nu poate refuza propunerea primului-ministru de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului.

Ca să comentez prevederea trebuie să pornesc, din nou, de la standardul din democrațiile neoriginale: există o noimă pentru care șeful statului are prerogativa de-a numi și revoca miniștri, chiar și în republici parlamentare sau monarhii constituționale. E parte a echilibrului între instituții. Da, numirea sau revocarea va fi făcută întotdeauna la cererea premierului, altfel decât în situații excepționale. Acest ultim pasaj e cheia: mecanismul asigură că astfel de situații excepționale nu apar. Se spune, ”e o formalitate”, ca și cum n-ar însemna nimic. Dar o formalitate nu înseamnă nimic, înseamnă parcurgerea obligatorie a unor pași formali. Se spune, ”președintele ar semna ca notarul”, nu, tocmai că nu – pentru că un notar poate refuza să semneze un act, are chiar obligația să refuze să semneze un act ilegal, ăsta e rolul lui și e unul foarte important. Or, ce rol mai are președintele după amendamentul de mai sus, introdus la cererea PSD? Dacă nu poate refuza în niciun fel de circumstanță numirea și revocarea… atunci de ce mai este câtuși de puțin parte din acest proces? De ce să nu amendăm constituția spunând că premierul are prerogativa de a numi și revoca miniștri? Efectul ar fi același (nu?) dar formularea ar fi măcar rezonabilă și clară. Măcar atât să avem, căci, dacă adăugăm la dinamitarea echilibrelor instituționale și faptul că e făcută într-un mod confuz și ilogic, avem rețeta perfectă pentru blocaj, abuz și haos. Iar acesta e un caz relativ benign, revizuirea asta marcată de improvizație și incompetență arogantă are altele mult mai grave.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Dle M.Damian,o data in plus sunt incantata sa va citesc,felicitari!
    Referitor la tratarea(?) simptomelor in locul cauzelor,aceasta surprinzatoare metoda care este leit-motivul actiunii politice in Ro,eu una cred ca are o explicatie mult mai simpla:pura ignoranta!
    Pe de o parte,a politicienilor sa faca altfel,deoarece efectiv NU STIU CUM!,si pe de alta a publicului spectator,care NU STIE nici el despre ce e vorba…de fapt!?
    Cineva spunea ca “nu exista boli,ci doar bolnavi”,si daca am accepta ca posibila aceasta afirmatie,ar fi indicat:
    1.sa recunoastem ca nu suntem intr-o forma olimpica,ci avem nevoie urgenta de tratament!
    2.sa facem apel la specialisti competenti,abandonand,macar temporar,aroganta a-tot-stiutoare!
    3.sa aplicam tratamentul complet,incepand poate cu devitalizarea radacinilor infectate (sau a inradacinatilor infecti…)!

    Cred ca este preferabil pentru toata lumea un sfarsit dureros,decat o durere fara sfarsit!

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Mulțumesc. :-) La momentul actual, ce putem face este să blocăm (democratic, nu altfel) procesul actual de revizuire. E păcat acest rateu, constituția chiar avea nevoie de corecții – cum e cea pomenită în articol. În loc de asta, însă, e făcută praf și pulbere.

  2. io spune:

    Doc,
    poate ca nu-i atat de benigna pe cat pare.
    sau cel putin, nu si daca o “coroboram ” cu cea care spune
    ca primul ministru e dat de partidul cu cei mai multi parlamentari.
    si cu faptul ca propunerile vin din partea PSD,
    care tot timpul au avut cei mai multi parlamentari.
    scotand presedintele din joc, isi asigura mandatul de a forma guvernul pe vecie.
    Amin!

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Da, e benignă doar prin comparație. Mă gândesc la situația la ceva numit ”pocket veto” – veto prin inacțiune, în măsura în care e permisă de constituție. Un președinte ar putea la un moment dat pur și simplu să nu facă nimic, fără să exprime în orice fel faptul că refuză numirea sau revocarea. Fără semnătura lui ministrul nu poate numit, dar constituția nu prevede vreun interval în care să o ofere. Și uite așa am ajunge la altă distracție…

  3. Vlad Ionescu spune:

    Asta se intampla cand avem vrem sa carpinm un text ca sa rezolvam chestiuni conjuncturale fara sa ne uitam ca pierde din coerenta absolut necesara. Cu vom avea mai multe carpeli vom constata ca va crapa in multe alte locuri, chiar foarte grav.
    De aceea cred ca ar trebui sa incepem cu inceputul si sa definim rolul presedintelui, respectiv tipul de republica. Este presedintele parte a executivului si daca da ce fel de executiv avem, unul bicefal sau unul in care exista o oarecare ierarhie, respectiv subordonare.
    Vrem ca executivul sa fie separat de legislativ sau subordonat acestuia.
    Pentru mine solutiile coerente sunt doua: republica parlamentara in care nu avem in mod real o separatie a puterilor legislativa si executiva si republica semi-prezidentiala pura de tip francez in care seful executivului este presedintele ales, care nu depinde de parlament, realizandu-se astfel o separatie reala a puterilor, iar guvernul functioneaza daca are simultan increderea presedintelui si a parlamentului.
    Daca totusi se vrea o rezolvare punctuala, ingusta, a problemei, se poate transfera decizia numirii primului-ministu de la presedinte la parlament dupa o prima incercare de numire esuata a presedintelui.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)