vineri, martie 29, 2024

Scoția cea Groaznică

Pare absurd că o majoritate de 5 milioane de oameni care trăiesc în Scoția ar dori să se rupă de Marea Britanie. Nivelul lor de trai nu a fost niciodată mai ridicat. Marea Britanie se află pe locul al șaselea în liga PIB-ului mondial (ratele sale de creștere au fost mai mari decât acelea din restul UE și SUA). Presupunând că o uniune de 300 de ani ar putea fi demontată ușor și că nu ar urma nicio hemoragie serioasa de investiții, o Scoție independentă s-ar situa pe al 42-lea loc în clasamentul PIB-ului mondial.

Între timp, tot mai multe țări și-au exprimat temerile. În China, la vârful leadershipului comunist pare să domine îndoiala că Londra ar fi acordat scoțienilor în mod voluntar posibilitatea organizării unui referendum pe tema independenței. Într-adevăr, elaborarea întrebării pe buletinul de vot, durata uimitoare a campaniei și faptul că 750.000 de scoțieni din afara Regatului Unit nu vor putea să voteze, în timp ce imigranții, care se află de numai câteva săptămâni în țară, au dreptul să voteze arată o moderație din partea Londrei pe care unii ar putea să o descrie drept sinucigașă.

Efectul de domino

Statele cu minorități instabile, de la uigurii din nord-vestul Chinei la bascii și catalanii Spaniei, se tem că a fost creat un precedent. Alex Salmond, liderul demagog al Partidului Național Scoțian (SNP), susținător al separatismului, nu pare dispus să îi calmeze pe liderii străini tot mai neliniștiți. El a declarat în mod repetat că, dacă divorțul are loc și dacă Anglia nu va face o ofertă generoasă, atunci Scoția va refuza să onoreze partea sa din datoria națională a Regatului Unit.

Joseph H. Weiler, președinte al European University Institute din Florența și probabil cea mai importantă autoritate globală în problematica Uniunii Europene, a tras un foarte sumbru semnal de alarmă în legătură cu efectele secesiunii scoțiene asupra stabilității unei Uniuni din ce în ce mai fragmentate intern și mai fragile economic. „Ar fi ironia supremă dacă perspectiva membership-ului în Uniune ar ajunge să ofere un stimulent pentru un etos politic al dezintegrării. Există o diferență fundamentală între primirea în Uniune a Spaniei, Portugaliei, Greciei sau a fostelor state comuniste, care încercau să lase în urmă lumea dictaturilor urâte și represive, și o Scoție care este parte dintr-o democrație funcțională, care recunoaște în cuvinte și fapte diversitatea și acordă largă autonomie Scoției și poporului său. Scoția ar trăda chiar esența idealurilor de solidaritate și integrare umană care stau la baza Europei“, a scris el săptămâna trecută.

Salmon a convins un mare numar de scoțieni că națiunea lor este atât de respectată în lume, încât aceștia au ajuns să creadă că organisme puternice vor concura între ele pentru a netezi calea lor spre statalitate. Astfel, Uniunea Europeană va accelera candidatura Scoției, care ar putea deveni membru deplin în martie 2016, când speră că se va declara independența formală.

Profesorul Weiler are o estimare fundamental diferită. El este convins că „independența scoțiană, cuplată simultan sau aproape simultan cu statutul de membru în Uniune, va genera un efect de domino între multe națiuni și regiuni ale Europei. Independența pur și simplu este în multe cazuri amenințătoare și neatrăgătoare. Există o lungă listă de candidați, în Spania, Franța, Italia și în alte părți, care vor fi încurajați de exemplul scoțian. Ceea ce hrănește această frenezie a secesiunii și independenței în Europa este fundamentat pe premisa că toate aceste noi state vor găsi cumva adăpost ca stat membru în Uniunea Europeană“.

Așadar, este foarte improbabil ca toți, și chiar ca majoritatea celor 28 de state membre se vor da peste cap pentru a accelera integrarea Scoției în UE. Campania militantă purtată de Salmond a divizat în mod fundamental propria țară, iar relațiile cu restul Regatului Unit vor fi tensionate pentru multă vreme de acum înainte, chiar dacă alegătorii scoțieni resping secesiunea.

Umbra lui Bourbon la Edinburgh

De secole, scoțienii au adus lumii o serie de contribuții importante ca inventatori, exploratori, misionari sau constructori ai Imperiului Britanic (și au fost masiv implicați în comerțul cu sclavi). Dar țara lor nu a jucat niciun rol major în afacerile politice globale de trei secole. Scoțienii revoltați vor acum să recupereze lungul timp petrecut în obscuritate printr-un zgomot puternic pe scena lumii. Probabil, nu este nici timpul ideal pentru a apărea dintr-o dată ca participant cu drepturi depline în afacerile internaționale, într-un moment în care lumea se află într-o dezordine aparentă. Există teama ca această evoluție să fie asemenea uraganului, a cărui sursă a fost bătaia insesizabilă a unei aripi de fluture din pădurea amazoniană; cu alte cuvinte, că va exista o reacție în lanț de consecințe neintenționate, care ar putea împinge Britania într-o perioadă de turbulențe neobișnuite și destabiliza Uniunea Europeană.

Scoția este locul de desfășurare al arsenalului de descurajare nucleară al NATO. Analiștii în probleme de apărare se tem că un aventurier precum Salmond va folosi armele nucleare pentru a extrage concesii maximale de la alianța occidentală. Dacă Washingtonul și Londra percep acest lucru în termenii unui șantaj, atunci este foarte posibil să asistăm la închiderea bazei și oferirea facilităților unei alte puteri globale.

Lumea a început să fie tot mai alarmată în raport cu evenimentele din Scoția, odată cu lansarea la începutul lunii a două sondaje de opinie care arătau că tabăra proindependență preluase conducerea. Panica adevărată s-a instalat în Londra. Peste noapte, scoțienilor li s-a oferit și mai multă autonomie – puteri de impozitare și control asupra celorlalte dimensiuni de guvernare, cu excepția afacerilor externe și apărarea. Anunțul a fost făcut de Gordon Brown, premierul Regatului Unit între 2007 și 2010. Ca scoțian ajuns la vârful politicii Regatului Unit și unul care a pledat pentru autonomie timp de multe decenii, era perceput ca bucurându-se în Scoția de credibilitatea care îi lipsea unui sudist englez precum David Cameron. Se poate chiar ca anunțul să fi fost făcut de el fără a avea susținerea completă a lui Cameron.

Mulți analiști au fost surprinși de faptul că noul aranjament constituțional a fost anunțat într-un mod atât de regizat. „Noua uniune“ despre care vorbea nu îi va liniști pe oamenii din restul Regatului Unit. Au urmat reacții mânioase din partea unor politicieni respectați din partidul lui Cameron, precum John Redwood și Norman Tebbit. Viitorul naționalismului popularizat de UKIP părea dintr-o dată consolidat. Cu alegerile generale la orizont, șansele partidului naționalist englez UKIP sporesc.

Miercurea trecută, activitatea politică normală din Camera Comunelor a fost suspendată și cei mai importanți lideri s-au îndreptat spre nord pentru a promova virtuțile Uniunii. David Cameron a ținut un discurs emoționant la Edinburgh. Dar nu a fost nimic mai mult decât umbra unui monarh de Bourbon încolțit frenetic să improvizeze, în încercarea de a potoli o mulțime inflamată.

Chintesența populismului

Dar momentul de răscruce pentru Salmond a venit într-o dezbatere televizată din 25 august. A fost organizată de către BBC și urma să fie neutră. Salmond a oferit un spectacol de populism nediluat. În fața unui public partizan și marginalizând un moderator inept, el a preluat pur și simplu frâiele dezbaterii. A insist că serviciul de sănătate oferit de stat era în pericol de a fi privatizat, chiar dacă propriul său guvern controla deja fiecare aspect în urma aranjamentul din 1999, care transferase o serie de puteri parlamentului din Edinburgh format în acel an.

Totodată, el a repetat enunțul că „ne vom lua lira, din moment ce aparține Scoției în aceeași măsura ca și Angliei. Este lira noastră!“. Pentru Salmond, moneda britanică era mai degrabă un asset decât un mijloc de schimb. A insistat să se agațe de acest aspect, chiar dacă asta însemna cedarea controlului asupra politicii monetare statului din care dorea să se rupă. În sondaje și discursuri, poporul britanic și liderii din toate partidele și-au declarat opoziția față de o astfel de mișcare.

Alistair Darling, fostul ministru de Finanțe al Regatului Unit care conduce campania pro-Uniune, a fost în mod evident îngrozit de modul eronat în care BBC a gestionat o astfel de întâlnire crucială. Interogatoriul din partea publicului a fost copleșitor de ostil, iar el se agăța încruntat de microfoanele pupitrului său, în timp ce Salmond pășea pe scena dezbaterii ca și cum ar fost proprietatea sa personală.

Performanța majoră a lui Salmond în aceste ultime săptămâni a fost să neutralizeze factorul frică. Este gata să antagonizeze restul Regatului Unit, destinația a 90% din exporturile scoțiene, deși nu are idee la ce alte uniuni economice și comerciale ar putea să adere sau cum poate fi finanțat unul dintre cele mai costisitoare state asistențiale din rezervele de petrol tot mai diminuate ale Scoției, reprezentând în jur de 15% din PIB. Procentele partidei separatiste au crescut direct proporțional cu reticența sa de a da răspunsuri clare unor chestiuni economice esențiale despre viabilitatea viitorului său stat.

Un număr mare de scoțieni, în general oameni de vârstă medie, dar și tot mai mulți tineri și femei (grupuri care nu aveau încredere în el înainte), sunt cuceriți de optimismul său panglossian. De luni bune, activismul electoral evanghelic a împânzit străzile Scoției, răspândind un mesaj de optimism neobosit – „oamenii Scoției sunt capabili să răspundă și să confrunte orice provocare care le apare în cale datorită puterii capacităților lor“.

Copiii Scoției postindustriale

Scoțienii sunt acum divizați între două tabere aproape egale. Pe de o parte, se află realiștii conștienți de beneficiile pe care țara le obține din Uniune și care se tem că acestea ar putea fi pierdute printr-o statalitate pripită, insuficient planificată, fundamentată pe emoție și pe ceea ce mulți consideră voința de putere a unui politician foarte talentat. Aceștia sunt îngroziți când liderul unui guvern regional îl atacă pe Tony Abbott, liderul Australiei, o țară construită de scoțieni, numindu-l „prost“ și „ipocrit“ doar pentru că a îndrăznit să prezinte public temerile sale pentru viitorul Scoției.

Acești scoțieni nu se regăsesc exclusiv într-o singură clasă socială, dar este mult mai probabil ca ei să aparțină clasei de mijloc decât clasei muncitoare, sunt religioși, se bazează pe stat pentru un număr limitat de nevoi și au o educație solidă, ceea ce le permite să aibă o perspectivă pe termen lung. Se încadrează în stereotipul global despre scoțieni care a existat timp de câteva sute de ani, până la erupția lui Alex Salmond pe scena britanică.

În contrast cu realiștii se află scoțienii recenți, copiii Scoției postindustriale, orientată spre consum și tot mai seculară. Este puțin probabil ca ei să fie implicați în inițiative civice și își iau cea mai mare parte a informației de pe rețelele de socializare, unde partida separatistă a arătat un fler impresionant. De obicei se uită spre celebritățile din lumea entertainment-ului (predominant proindependență) pentru inspirație chiar și pe teme politice. Devin înflăcărați când îl aud pe Salmond spunând, după ce a amenințat că reneagă partea lui din datoria Regatului Unit: „Ce pot să ne facă? Să ne invadeze“.

Mulți dintre fanii lui Salmond nu prea au idee despre ce tip de libertăți au nevoie și sunt niște parohiali hotărâți. Refuză să admită și să conștientizeze riscurile unei vieți într-o lume globalizată dură și inegală, unde asistențialismul scoțian reprezintă o anomalie exotică. Soarta multor milioane de șomeri greci, spanioli și italieni, care au fost ademeniți în uniunea monetară nepotrivită, nu pare să aibă nicio relevanță pentru ei. În momentele de reflecție, unii dintre ei vor admite că urmându-l pe Salmond se comportă nesăbuit. Însă cultura riscului, care s-a aflat la modă timp de câteva decenii într-o societate scoțiană hedonistă, arată că este cool să faci asta.

Intimidarea a marcat această campanie. Pancartele Pro-Uniune au fost în mod sistematic vandalizate pe tot cuprinsul Scoției. Numeroase mașini tapetate cu mesajul Mai bine împreună au fost vandalizate. Mulțimile au încercat să oprească turneul parlamentarului Jim Murphy pe străzile Scoției, unul dintre cele câteva staruri ale campaniei Nu; iar rețelele de socializare au fost umplute de o ură proiectată în mod disproporționat dintr-o singură direcție.

Teoretic, Scoția ar trebui să fie una dintre țările cele mai mulțumite de pe planetă, dar un număr imens de oameni a fost adus într-o stare de revoltă de către un agitator foarte hotărât. Alex Salmond, serviabil, dar nemilos, îmi aduce aminte de Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin stilul său personal. Scoția a văzut încercări urâte ale adepților săi de a-și intimida adversarii, fapt ce mi-a amintit de ceea ce am văzut în România cu ocazia alegerilor din mai 1990.

În ultimii doi ani, SNP a construit una dintre cele mai sofisticate campanii de dezinformare media din istoria politică, care a spălat creierul unui număr imens de oameni. Dacă Dan Diaconescu sau orice alt manipulator al mass-media ar dori să vadă ceea ce se poate face pentru a dezinforma cetățenii și a-i duce pe o cale dăunătoare lor, ar trebui să arunce o privire în Scoția. În ultimii doi ani, media socială în special a fost transformată într-un instrument de manipulare. În cei 307 ani ai săi, statul britanic nu s-a regăsit niciodată în situația de a fi victima unor metode nemiloase care au folosit Twitter-ul și Facebook-ul pentru a determina oamenii să iubească o idee – separatismul – care este profund dăunătoare perspectivelor lor pe termen lung.

Traducere și adaptare de OCTAVIAN MANEA

Nota: Tom Gallagher este autorul cărții The Illusion of Freedom: Scotland under Nationalism (Hurst Publications, New York University Press, 2010). Următoarea sa carte – Europe’s Path to Crisis: Disintegration Through Monetary Union – va fi publicată de Manchester University Press în octombrie.

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. un articol lucid, ca de altfel majoritate, a distinsului profesor Callagher.
    anglia coloniala si a revolutiei industriale si a incheiat demult misiunea. din nefericire (sau ca o consecinta) postmodernismul / globalismul a inceput tot acolo.
    o intrebare :
    nu reprezinta actiunea scotiei cea groaznice o incercare (naiva poate) de evadare dintr un viitor implacabil (care i departe de a fi unul luminos) ? anglia a civilizat si crestinat lumea barbara. totul s a sfirsit cind coloniile s au mutat in anglia.

    • De remarcat ce afirma dl Gallagher despre referendum si societatea scotiana:

      -„750.000 de scotieni din afara Regatului Unit nu vor putea sa voteze”.
      Uimitor, credeam ca doar guvernul mafiot Ponta indrazneste sa amputeze de facto drepturile electorale ale milioanelor de romani din diaspora, se pare ca se practica si la democratii vestice.

      -„Scoția va refuza să onoreze partea sa din datoria națională a Regatului Unit.”
      Vorba lui Salmond, care se exprima cu o nesimtire mai degraba tipica pt un politician de pe Dambovita:” si ce ne vor face, ne vor invada?!”

      -„Campania militantă purtată de Salmond a divizat în mod fundamental propria țară, iar relațiile cu restul Regatului Unit vor fi tensionate pentru multă vreme de acum înainte, chiar dacă alegătorii scoțieni resping secesiunea.”
      Nu va reaminteste genul asta desantat de stigmatizare a adversarului politic de faimosul „basism/antibasism” de la noi ?

      -„Scoțienii revoltați vor acum să recupereze lungul timp petrecut în obscuritate printr-un zgomot puternic pe scena lumii.”
      Da, cunoastem si noi foarte bine complexul asta de provincie periferica a Europei.

      -„Alistair Darling, fostul ministru de Finanțe al Regatului Unit care conduce campania pro-Uniune, a fost în mod evident îngrozit de modul eronat în care BBC a gestionat o astfel de întâlnire crucială.” Autorul ne vorbeste si de „moderatul inept” al BBC-ului.
      Credeam ca „gestiune eronata” si „ineptie” s-ar gasi doar pe la TVR, nu si la BBC. Dar ne zice un britanic ca nu-i asa, cel putin la filiala scotiana.

      -un lider politic britanic de prim plan spune despre un premier (australian) ca este un „prost” si un „ipocrit” ?!
      Pai nu asa discuta Ponta si Basescu, cu limbaj suburban si injurii? Se practica si la altii, din pacate?!

      -„cum poate fi finanțat unul dintre cele mai costisitoare state asistențiale” ? Cu petro-lire, raspunde Salmond, sperand astfel sa „cumpere” voturile asistatilor scotieni, exact cum procedeaza orice ordinar de politician de Ilfov.

      -„intimidare”, „vandalism”, „ura”, „dezinformare media”, „spalare de creier”, „Dan Diaconescu”-OTV, spune autorul despre campania electorala scotiana. Pai e ca la noi..

      Ar fi util de stiut ca societatile occidentale, idealizate uneori printre cei satui de „balcanismul” romanesc, fac fata nu doar la o criza economica si de identitate, ci sunt obligate sa suporte clase politice mediocre si/sau „puscariabile” (vezi ministru francez al bugetului evazionist fiscal sau fostul lider al Cataloniei care a furat/deturnat peste 300 milioane euro, varfuri ale icebergului).
      Cum sa se simta vinovat Ponta de plagiatul doctoratului sau cand jurnalistii francezi tocmai au descoperit ca ditamai primul secretar al PS-ului francez si-a luat direct doctoratul fara sa aiba vreo alta diploma dupa Bac ?

      Intreaga Europa se confrunta cu problema unor politicieni fara anvergura, fara idealuri, fara capacitati intelectuale deosebite, cu mentalitate de contopisti sau de iresponsabili in ce priveste binele public, interesati strict de sondaje, cariera, comunicare, ceva privilegii si afaceri personale. Multi nu pricep dincolo de frontierele „tinutului” lor, ca e el scotian, catalan, secuiesc sau crimeean.. Altii pariaza ca UE se va destrama sau va slabi semnificativ (Ungaria, UK). Strategic, cred ca Putin si-a ales relativ bine momentul istoric, din pacate pentru UE.

      • Excelent comentariul dvs., pe masura articolului profesorului Gallagher. Nu ca replicile altora de mai jos, care dovedesc ca nu cunosc prea bine, nici istoria, nici realitatea britanica.

    • E duplicitatea tipic britanică, în viziunea unora Marea Britanie ar trebui să iasă din UE și să-și păstreze înapoierea și sistemul inept de guvernare hiper-centralizată, păstrând în același timp și controlul asupra Scoției. Însă ”democrația nu e pentru căței”, astfel încât ieșirea Scoției din cadrul UK este greu de acceptat pentru aceleași persoane.

      Ca opinie personală, Alex Salmond e un demagog și scoțienilor nu le va fi în niciun caz mai bine în afara UK. Dar guvernul de la Londra ar fi trebuit să înțeleagă demult că poate nu invadarea Regatului Unit de către români era problema cea mai gravă. Un politician inept precum Cameron a fost mai preocupat să împartă același electorat cu Farage, în loc să vadă că are cetățeni britanici care pleacă la Jihad în Siria și Irak sau că Scoția are de gând să plece cu totul din componența UK.

      Sunt în general adeptul ideii că bunul simț învinge, astfel încât până la urmă Scoția nu va părăsi UK și nici UK nu va părăsi Uniunea Europeană. Dar dacă aceste lucruri se vor întâmpla totuși, consecințele economice vor fi atât de severe pentru Scoția, respectiv pentru UK, încât vor băga mințile în cap pentru cel puțin o generație oricărei regiuni europene care cochetează cu ideea independenței și oricărei țări care cochetează cu ideea ieșirii din Uniune.

    • Cred ca stiu la ce propozitie faceti referire. Vedeti ca acolo autorul se refera la United Kingdom, nu la UE.

      Nu este vorba de nicio duplicitate, sa zicem ca s-a pierdut sensul in momentul traducerii.

      Daca este asa, poate corecteaza cineva, astfel de discutii in care este atacata persoana sunt cam… triste

      • Ne referim la niște articole mai vechi ale onorabilului autor, unde populariza din postura de adept ideile lui Nigel Farage despre retragerea UK din EU și de la ECHR (CEDO). Trist e altceva, că o persoană atât de educată poate fi atât de naționalistă.

        • Christopher Hitchens povestea ca in gimnaziu toate salile de clasa erau ‘impodobite’ cu a harta a lumii din care aproape un sfert din suprafata terestra era colorata in mov, culoarea traditionala a imperiului colonial britanic (eg Franta era colorata cu albastru). Astfel de harti au inceput sa fie din ce in ce mai rare dupa ‘Wind of Change’ (momentul in care se anunta definitiv destramarea Imperiului) si sosirea la putere a lui Harold Wilson. Dupa Ted Heath, ele aveau sa fie inlocuite cu harti ale Europei.
          Diferenta de varsta intre Dl Gallagher si C Hitchens este de numai 5 ani. Fara indoiala ca si Dl Gallagher le-a vazut in gimnaziu.

          E de inteles o nostalgie (patriotica chiar pana la un punct) a D-lui Gallagher in acest (con)text. Eu (personal) o inteleg; o dezaprob, dar o inteleg.
          Insa consider ipocrit sa prezinti SNP si cei care doresc independenta Scotiei ca fiind xenofobi nationalisti in conditiile in care:
          (1) toata platforma lor se concentreaza pe ramanarea (si readerarea daca e nevoie) la Uniunea Europeana;
          (2) toata platforma mainstream-ului Westminster se concentreaza pe stigmatizarea est-europenilor si iesirea din Uniunea Europeana.

          Cat despre Alex Salmond va pot spune atat: subiectul monedei este intentionat evitat intrucat o noua aderare presupune trecerea la moneda Euro. Nu are rost fac o istorie a prezentarii Euro de catre mass-media din UK (povestea e prea lunga), insa au existat interese financiare puternice ca sa-si piarda orice urma de incredere in urma crizei din 2009-2010 (s-a scris in mass-media europeana suficient pe tema asta).
          Insa putini oameni politici au reusit sa evite un subiect atat de spinos si nepopular. Singurul exemplu (care-mi vine in minte) este T Basescu care in 2009 a intrat in campanie cu zile nelucrate pentru bugetari si cu o taiere de salarii si pensii preconizata (nu cred ca mai crede cineva ca taierea salariilor din mai nu era considerata deja in decembrie).

  2. Dupa aprilie-iunie 1990, dupa Piata Universitatii, s-a nascut in mine un reflex. Atunci cand vad extremism, de orice fel, gandesc automat ca evenimentele respective, chiar daca au o aparenta de legitimitate „organica”, sunt provocate. Poate e un reflex gresit, dar asa gandesc. Cand nu cunosc, in detaliu, tema care imparte o societate in doua falii, ma uit la sustinatorii (din strada ai) celor doua puncte de vedere. Si, chiar daca nu inteleg toate aspectele confruntarii, inclin sa le dau dreptate „suporterilor” echilibrati, nu celor extremisti.
    Tema nationalismului este usor de revigorat si de utilizat ca arma. Nu cred ca framantarile actuale ale Europei sunt intamplatoare si cred ca aceste framantari au fost pregatite temeinic si dezvoltate organic, de-a lungul anilor, astfel incat sa capete aparenta legitimitatii, a „vointei poporului”. Pe masura trecerii anilor, razboiul capata fetze foarte subtile.

  3. Cum, PreaFericitul Ilarion n-a fost prin Scotia? Oricum, in toata tevatura asta din Scotia e mana lui Putin si mai mult ca sigur ca unionistii vor cistiga precum in Quebec, in ’95 parca, cu ceva in jurul a 50,58%.
    C-asa-i in tenis!

  4. Domnule Gallagher, nu le mai dati, va rog, idei manipulatorilor din Romania despre ce pot sa faca. Citind ultima parte a articolului dumneavoastra, am avut in minte toata panoplia de metode pe care manipulatorii ultimilor ani din Romania le utilizeaza pentru a crea falia artificiala dintre basisti si antibasisti.

  5. Prietenii mei scotieni, care voteaza in acest moment in favoarea independentei Scotiei, mi-au spus ca sunt constienti ca risca mult, dar ca li se pare prea riscant sa nu riste!
    Cat despre „perspectivele pe termen lung” ale actului lor de curaj (inconstienta…?) toata lumea care cunoaste pragmatismul scotienilor stie ca „si-au facut toate socotelile” ;) care pot fi facute, in contextul in care NIMENI nu poate controla ceva, orice(!), la termen lung!
    Se pare chiar ca, cel mai mult de pierdut n-ar avea Scotia ci tocmai „La Perfide Albion”…!?

    • @ Ela
      Daca totul se reducea la pragmatism, cred ca ponderea unionisti-separatisti nu era pe la „fifty-fifty”… :)
      Daca „prietenii dumneavoastra scotieni” nu sunt de origine romana, ati putea sa le povestiti cum romanii au strigat, cu entuziasm, „Jos Ceausescu!” si au votat, in proportie de peste 80, pentru Ion Iliescu – parintele „democratiei originale”. Au votat din convingere, nu sub amenintarea armelor. Si au crezut ca fac bine. :)

  6. Scotienii vor sa fie stapani in tara lor si pe resursele petroliere! Sunt oameni demni! Demult se lupta sa obtina independenta. Au dreptul sa se organizeze cum vor. Au dreptul sa gresasca cum vor ei si nu cum vor englezii. UE si NATO le ofera cadrul pentru cooperare economica si aparare colectiva. Ei vor o integrare mai profunda in UE. Englezii se tin cam aparte, vor statut special si unii chiar vor sa iasa din UE. Se tem unii ca vor lua amploare miscarile de secesiune? Traim intr-o mare Uniune Europeana a regiunilor. Europa a progresat tocmai prin diversitatea culturala si de organizare. Lumea merge inainte, imperiile europene au apus.

    • Treaba cu „stapan in tara ta” nu mai e de actualitate, cred eu. Astazi vorbim despre globalizare si despre puteri mondiale. Imperiile nu au apus, cred eu, doar ca se manifesta ceva mai subtil.
      Teama mi-e ca cei care voteaza (din convingere) pentru separare nu-si pun problema ca, de fapt, exista posibilitatea ca doar sa-si schimbe „stapanul”. :)

      • Chiar si asa daca ar fi, care-i problema?
        Sa accepti un stapan doar pentru ca ii cunosti defectele, de frica necunoscutului deci, nu este o optiune pentru un progresist! El risca, indrazneste, si actioneaza in consecinta!
        Este regretabil ca Decebal, adevaratul si unicul :) , nu v-a insuflat din curajul sau intreprinzator…

        • @ Ela

          Vai-vai, ce repede v-ati facut o parere despre curajul meu! :)

          Va citez:
          „Chiar si asa daca ar fi, care-i problema?
          Sa accepti un stapan doar pentru ca ii cunosti defectele, de frica necunoscutului deci, nu este o optiune pentru un progresist! El risca, indrazneste, si actioneaza in consecinta!”

          Au trecut vreo 800 de ani de la William Wallace… Cati dintre cei ce voteaza/au votat pentru „independenta” sunt constienti ca, de fapt, isi schimba stapanul? Asta ar fi problema: ar trebui ca fiecare popor sa-si poata hotara destinul, dar ar trebui sa fie in cunostinta de cauza, atunci cand o face.

          Sa stiti ca sunt (mult) mai preocupat de soarta Romaniei, decat de soarta Scotiei. Daca ceea ce se intampla in Scotia poate naste un precedent nefavorabil pentru tara mea, atunci mi se pare normal sa nu fiu pentru crearea acelui precedent. Mie mi se pare simplu. Dumneavoastra cum vi se pare?

  7. Prezentati problema din punctul de vedere englez. Sa nu uitam cum a tratat problema guvernul de la Londra. La inceput a ignorat complet refendumul. Cind a inceput sa apara in sondaje ca ar fi un procent semnificativ in favoarea independentei a trecut la amenintari ca in final, intr-o panica totala, sa ajunga la promisiuni si rugaminti. In loc sa expuna avantajele raminerii in GB au subliniat, direct sau indirect prin vocea unor oficiali din UE sau NATO (care nu prea aveau de ce sa se amestece) dezavantajele si chiar pericolele independentei. Evident ca efectul nu putea fi decit contrar. Pina si personalitati care nu voteaza si care pina acum au evitat sa se pronunte s-au revoltat (http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/scottish-independence/11103345/Andy-Murray-finally-reveals-views-on-Scottish-independence.html), si probabil ca nu este singurul. In ce priveste apartenenta la UE nu vad de ce un teritoriu care face parte din UE trebuie exclus pentru ca, in mod democratic, vrea sa fie independent. Daca prin independenta isi modifica legislatia si aceasta devine incompatibila cu cea Europeana este altceva dar altfel este un abuz. UE insista pe regionalizare, descentralizare si autonomie locala dar in cazul acesta isi arata limitele. Daca un membru important este lezat putem sa mai uitam de principii.

    • Tocmai de principii e vorba. Scoția nu e stat suveran în prezent, statul suveran membru UE e UK. Teoria dvs.care e, că Scoția ar trebui să fie automat membră UE, deși UK a hotărât asta pentru ea? Atunci unde mai e independența?

      Dacă firma unde lucrați are un contract cu un client, iar dvs.vă faceți o firmă separată, aveți în mod automat acel contract cu clientul? Nu cumva vă trebuie unul nou? Pentru că firma dvs.e o nouă entitate juridică, la fel cum și Scoția independentă ar fi o nouă entitate juridică.

      Ce obligații ar avea Scoția să respecte acquis-ul comunitar, a semnat ea ceva? Cred totuși că o persoană adultă ar trebui să înțeleagă lucrurile astea.

      • In cazul acesta si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord nu ar trebui sa mai faca parte din UE din moment ce Marea Britanie nu ar mai exista! Tinind seama de toate mizeriile pe care le promit englezii Scotia ar accepta ca ce ramine in regat sa se numeasca in continuare Great Britain!
        Aquis-ul comunitar este o realitate in Scotia, ceea ce lipseste este semnatura. Din cite am inteles Scotia este dispusa sa semneze imediat si oricum independenta, daca se va intimpla, nu survine peste noapte ci printr-un proces care ar dura citiva ani. Sint curios ce ar face UE daca UK decide, la referendumul promis a avea loc in 2017, sa iasa din UE. Nu ar primi imediat Scotia? Si daca nu se voteaza independenta si UK decide sa iasa din UE de ce ar fi obligata Scotia sa accepte decizia daca pe teritoriul ei votul majoritar ar fi pentru raminerea in UE? Pentru ca asa vrea Londra?
        Exemplul dumneavoastra cu firma este complet deplasat ca doar nu pleaca scotienii sa-si faca un stat nou pe o insula pustie!

        • Se pare că trebuie să desenez: statul suveran actual este Regatul Unit. Dacă Regatul Unit pierde o parte a teritoriului, asta nu-l face să nu mai fie stat suveran, iar toate obligațiile sale anterioare pierderii teritoriiului respectiv rămân la fel de valabile.

          Prin contrast, Scoția NU este stat suveran în prezent și nu are nicio semnătură nicăieri, la nivelul UE. Iar până nu devine independentă, nici nu poate semna nimic în nume propriu.

          Acum, sincer, discutăm ca între persoane care semnează în mod curent diverse acte în cunoștință de cauză? Sau le semnăm ”ca primarul”, fără să știm în calitate le semnăm sau dacă avem măcar dreptul să le semnăm?

          • Domnule, hai sa fim seriosi. Amenintarea asta cu excluderea din UE a 4 milione de cetateni UE pentru ca nu mai vor sa plateasca impozite unui guvern si doresc ca Parlamentul ales de ei si Guvernul sa aiba puteri depline pe teritoriul aferent. Nu uitati ca GB este formata din 4 tari (countries – England, Northern Ireland, Scotland and Wales) unele cu parlament si guvern propriu. Asa ca nu este acelasi lucru ca desprinderea Olteniei de Romania cum lasati sa se creada. Ma intreb daca Belgia s-ar separa, ambele parti ai fi excluse din UE? Sau doar una? Care? Cea care ne place noua sau cea care place Germaniei sau Frantei sau Olandei?
            De fapt problema nu este ce ar urma sa se intimple cu apartenenta Scotiei la UE sau NATO (nu avem nici unul dintre noi si nici Thomas Gerard Gallagher calitatea de a hotari in acest sens) ci ca UE si NATO au fost folosite ca mijloc de presiune asupra scotienilor ce doresc o Scotie independenta si ca oficiali UE si NATO nu aveau dreptul sa faca afirmatii foarte decise intr-o problema in care ei personal nu pot decide. Problema, daca va fi cazul, va trebui rezolvata de tarile membre nu de un oficial oarecare. Valabil si pentru NATO.

            • Vă aflați în eroare, Regatul Unit nu este ”format din 4 țări”, el nu este o structură federală de tipul Germaniei.

              Anglia nu are un guvern sau un parlament propriu. Există un singur guvern la Londra, cel al Regatului Unit. Acest guvern administrează Anglia în chestiunile în care celelalte regiuni au autonomie și tot el administrează întreg regatul, în chestiunile în care nu există autonomie.

              Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord nu sunt nici ele ”țări”, ci niște autoguvernări locale. Au parlamente și guverne locale dar acestea sunt de dată recentă, ca urmare a unui soi de ”descentralizare”. Ele nu au aderat vreodată la regat, ci au primit în ultimii ani o anumită autonomie în cadrul regatului.

            • În concluzie, dacă ar fi să facem o paralelă, este mai degrabă ca și cum Banatul și-ar declara independența față de România. Banatul a ajuns cândva în componența României, așa cum și Scoția a ajuns cândva în componența Marii Britanii, dar statele suverane actuale (România, respectvi Regatul Unit) nu s-au format prin aderarea explicită a respectivelor regiuni.

            • @Klamm

              In comentariul la @Vasiliu Mircea Paul.

              Regatul Unit este format din 4 tari. Scotia nu este Banat cum Irlanda (aici cred ca sunteti de acord) nu este Moldova. In UK, ele sunt definite ca si Countries (in fotbal ca Home Nations).

              Autoguvernarea au obtinut-o ca urmare a platformei Laburistilor in 1997. Faptul ca nu au avut guvern pana atunci asta nu inseamna ca nu au avut regim special.
              Spre exemplu, Scotia si-a pastrat (dupa 1707) sistemul de drept (hibrid common law si civil law) si cel universitar, iar Parlamentul de la Londra adopta, intre 1707 si 1999, legi speciale care se aplicau doar in Scotia. Wales si-a unificat sistemul de drept cu Anglia, insa a pastrat dreptul la identitate culturala (limba galeza totusi nu e engleza :) ). Cat priveste Irlanda deja nu mai are rost sa amintesc ce s-a intamplat intre 1800 si 2014. :)

              Dar ele sunt tari cu propriile popoare, care au drept la autodeterminare precum cehii (sau romanii daca tot vine vorba) aveau acest drept in Imperiul Austro-Ungar. Iar acest drept nu a fost niciodata negat de Londra. S-au opus (mai mult de forma) in 1922, dar se intampla din cu totul si cu totul alte considerente.

            • Dreptul la autodeterminare al scoțienilor nu îl contestă nimeni, sunt totuși o națiune separată. Însă a numi Scoția ”țară” e cel puțin forțat. Fie și doar prin prisma faptului că nu are autodeterminare :)

              În lumea anglo-saxonă se folosesc adesea termenii ”state” și ”country” într-o manieră discutabilă. De exemplu, România este atât ”state”, cât și ”country”, dar Oklahoma e doar ”state”, nu și ”country”, al doilea termen fiind folosit doar pentru US. Din perspectiva asta, Scoția n-a fost considerată ”state”, așa că mi se pare total deplasat să fie considerată ”country”, chiar dacă admit că termenul se folosește.

              Din fericire, se pare că bunul simț a învins și majoritatea scoțienilor au considerat și ei total deplasat să devină ”state” și ”country” :)

            • Trebuie sa recunoastem ca foarte putini non-anglofoni se refera la locuitorii Marii Britanii ca britanici, ci ca englezi (fie ca sunt scotieni, galezi sau irlandezi).

              Insa exista un aspect ironic in toate aceste evenimente.
              Desi scotienii au votat sa ramana britanici, de acum inainte tot mai multa lume va face distinctia intre englezi (engleji pentru trogloditi) si scotieni. Iar asta (in ciuda tuturor aparentelor) este un castig; chiar si pentru englezi.

  8. Domnule Gallagher !

    Dacă tot aniversăm un secol de la declanșarea WW1, ați vizionat vreodată „The riddle of the sands” (1979) cu Michael York ? Sau poate ați citit și cartea, care povestește despre un perfid plan german de invadare a coastelor Angliei (?!). Conform autorului, povestea avea un scop (!!) şi fusese scrisă dintr-un ”patriotic şi firesc simţămînt al datoriei. (What the heck spunea Montesquieu ăla ? Tot cetăţeanul e dator să moară pentru patria lui, nimeni nu-i silit să mintă de dragul ei. Ha-ha ! How naive, Sir !) N-a fost singura operă jingo-fantasmagorică pe tema unui război iminent cu Germania, iar în 2003 cartea ocupa poziţia 36 din lista „celor mai mari romane ai ultimilor 300 de ani” publicată de ziarul Observer.

    Frumos îmbătrînesc scornelile ”patriotice”!

    Ca să nu rămînem în domeniul vagului, iată un personaj exemplar: Alfred Charles William Harmsworth ― baronet în 1904, Primul Viconte Northcliffe în 1918. …O spune tot o publicație din Albion (The Star): După Kaiser, Lord Northcliffe a lucrat pentru izbucnirea războiului mai mult decît oricare alt om în viață. Prin ce ? Prin faptul că Daily Mail a întreținut „un virulent sentiment anti-german”.

    Și iată explicația: [R.G. Collingwood (filosof şi istoric), O Autobiografie (1939)] Am devenit conştient de o schimbare în rău de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene şi-au luat ca primă sarcină să ofere cititorilor informaţii complete şi precise despre subiecte de interes public. Apoi a apărut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvîntul „ştire” şi-a pierdut inţelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui să îl cunoască pentru a vota inteligent, şi a căpătat un nou sens de întîmplare sau ficţiune care poate fi distractivă de citit. Citind aşa un ziar, nu mai invaţă să voteze. Invaţă să nu voteze, pentru că se va deprinde să perceapă ştirile nu ca pe o situaţie în care să participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.

    Vă rog să mă credeți că postez cele de mai sus cu o mare durere în suflet – nici vorbă de vreo răzbunare meschină pentru extrem de lucidele Dvs. analize ale societății românești. Doar suferința de a vedea cum demagogia extremă a fost, de fapt, inventată într-una din cele mai vechi și funcționale democrații ale lumii, grație orbirii unor elite de la care se aștepta MULT MAI MULT.

    Prin prisma celor de mai sus, tentativa de separație a Scoției doar ilustrează (încă o dată) cum oamenii cei mai evoluați se pot sinucide precum scorpionii, atunci cînd coada otrăvită este condusă de un cap bolnav. Veche boală, grea boală (premergătoare bolșevismului) !

    Vorba lui Soljenițin: NU TRĂIȚI ÎN MINCIUNĂ !

    • Chiar Soljenițin cel mult laudat a dovedit clar ca „oamenii cei mai evoluați se pot sinucide precum scorpionii”.
      Proslavirea lui Putin nu se incadra in ” NU TRĂIȚI ÎN MINCIUNĂ !” ?
      Bucuria (luciditate credeti?)dvoastra pentru retragerea Scotiei din UK poate avea corespondent in cererea UDMR.

      • Soljenițin a fost scos ”la înaintare” EXCLUSIV pentru formularea unei idei esențiale, NU pentru fondul activității sale. Oricine cunoaște evoluția individului își dă seama (dacă mai era nevoie) că rușii sînt COMPLET NEREFORMABILI.

      • Nu are nicio legatura.

        Aici e partea cea mai perfida a articolului: cea a precedentului (care nu exista).

        Marea Britanie nu este un stat national indivizibil. Romania, Spania si SUA (desi SUA nu este un stat national) sunt state indivizibile, definite ca atare conform dreptului international si a propriilor constitutii. Nu exista aici nicio discutie
        Marea Britanie este o uniune a 4 state: Anglia, Scotia, Wales (mai corect decat Tara Galilor) si Irlanda (nu Irlanda de Nord, dar asta e alta poveste). NU exista natiunea/etnia britanica, ci engleza, franceza, irlandeza, galeza. Ati spune ca englezii si irlandezii sunt acelasi popor?
        Iar precedentul EXISTA: in 1922 Irlanda a devenit independenta. In urma unui nefericit tratat, ea a fost partitionata in Sud si Nord (desi exista o intentie a reunificarii), pe criteriul confesional. In orice caz, nimeni in Europa nu a obiectat atunci cu privire la independenta Irlandei (ba chiar multe tari catolice o sustineau), nici macar tanara Romanie Mare. :)

        Sa spui ca independenta Scotiei constituie un precedent e ca si cum ai afirma ca independenta Irlandei sau a Muntenegru constituie un precedent.

        PS: macar Scotia (1707) si Irlanda (1800) au devenit parte a Uniunii in urma unui tratat. Wales a fost anexata in sec. al XVI-lea.

        • Erata: natiunile sunt engleza, scotiana, galeza si irlandeza.
          Ma gandeam la comparatii cu alte natiuni dar mi-a iesit altceva :)

  9. Exista o problema mult mai importanta decat supravietuirea Scotiei in afara UK, problema care nu rpea apare in dezbateri. Cu os Scotie independenta, o sa coste mai mult single malt-ul in duty free-uri?

  10. Discursul arogant despre neputinta Scotiei de a fi o tara independenta a fost contracarat cu un discurs agresiv. Nu poti spune unui adult ca „nu este in stare” decat daca esti capabil sa faci fata unei despartiri cu „sigur ca pot”. Acest stil de pozitionare este gresit chiar si cu copii de 3 ani.
    Va fi tragic daca va exista o dezuniune, dar nu este capatul lumii. Sigur ca vor fi hopuri de trecut, insa daca Marea Britanie nu arata simpatie Scotiei inseamna ca problemele sunt mai grave decat apar la prima vedere. Chestiunile cu NATO si UE sunt non-probleme.

    • Subscriu, însă cu un mic amendament. Nu este vorba de ”Marea Britanie”, ci de guvernul de la Londra, care nu arată simpatie nimănui, nici măcar unor regiuni din Anglia, ca East Midlands sau ca Yorkshire, pe care le-am mai dat ca exemplu.

      Stilul arogant și hiper-centralizat de conducere este problema.

      • Platforma Laburista din 1997 cuprindea, pe langa parlamente pentru cele 3 tari, si descentralizare (devolution) pentru regiunile Angliei, sub forma unor adunari regionale alese.
        Londra a fost de acord si a votat pentru in 1998. Atentia mediei a fost mai mult catre postul de primar al Londrei (ulterior a fost ales laburistul Ken Livingstone, cel care a condus Londra in anii ’80 cand Margaret Thatcher a desfiintat Consiliul Londrei – mare greseala).

        Apoi, in 2004, au avut loc niste referendumuri in Nordul Angliei (‘John Prescott Referendums’). A fost un esec pe toata linia.

        • Din câte știu eu, a fost un singur referendum, restul nu s-au mai ținut. Iar problema era oricum greșit pusă, pentru că nu o adunare legislativă regională lipsea din peisaj. Problema reală este descentralizarea fiscală, astfel încât o regiune să poată folosi cea mai mare parte din taxele și impozitele încasate îm acea regiune. Asta creează concurență între regiuni și între autoritățile locale, în tentativa de a asigura un climat de business cât mai bun, pentru a atrage investitori.

  11. Sper ca Scotia ramane in uniune. Ar fi o palma data tuturor celor care vor sa exploateze momentul desi nu e cazul (catalani, unguri, corsicani sau ce sunt ei). Politica regionala a UE a dat idei pacatoase multor neamuri. Azi-maine ne vom desprinde in ginti, triburi si clanuri, vom bate moneda proprie si cerem viza tuturor nenorocitilor care vor sa ne traverseze satul. Back to the roots…Bloody roots….tribal identity….

  12. Ce mesaje EVANGHELICE, cand scotii sunt catolici?
    Bravo lor! Vor fi impreuna cu ceilalti britanici in aceeasi UNIUNE fara granite si fara moneda comuna cum si Romania cu rep.moldova, Servia cu Kosovo&Muntenegru samd.
    Statalitatea e o forma SUPERIOARA de organizare UMANA.
    … vede cineva ceva uman si organizat in statul ROMAN?
    Si Tzara lui GaL La gere DE CE NU VREA STATALITATE PROPRIE?

  13. I cannot pity enough Salmond… the guy can’t be for real. A full life dedicated to a lost cause right from the get-go. A far-left politician that has sold unrealistic hopes to a frustrated community, troubled by globalisation and inability to bounce entirely after its industrial base colapsed in early eighties. Time for him to resign and be fogotten. The sooner, the better.

    • asa se vede rezultatul de acolo din romanica ? sau mai corect,asa inteleg ruminii ?
      imediat dupa rezultat,ascultati ce a spus cameron;aveti in vedere ca de 300 ani Londra comanda,ca in campanie,ea a folosit si amenintarea si promisiunile.
      Scotia inseamna momentul de inflexiune ptr natiuni construite arbitrar.
      rezultatul nu inseamna ca procesul s a oprit.
      diferenta intre romanica si UK este ca aia sint inteligenti si vor incerca sa fidelizeze scotienii,iar ruminii e prosti si fuduli.se cred shmecheri

      • @dusu

        Inteleg ca nu sunteti roman si ca nu traiti in Romania. Va felicit, scrieti destul de bine in limba romana!

        Cat despre „punctul de inflexiune”, referendumul din Scotia imi pare, mai degraba, un apex al miscarii secesioniste. :)

      • @dusu – Nu, asa vad eu de pe coasta de vest a SUA… rar mi-a fost sa vad asa politicieni caraghiosi precum Salmond si Sturgeon… Tandea cu Mandea…in fine, am urmarit in direct discursul lui Cameron care a anuntat demararea procesului de descentralizare legislativa (devolution) care va avea subiecti nu numai Scoția, cât și Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Adică exact ce a promis înainte de referendum.

        Scotia inseamna momentul de inflexiune ptr natiuni construite arbitrar.

        Hahahahaha… sute de ani de progres si bunastare si o natiune construită „arbitrar”. Ce fumați? :-)

      • si inca ceva,regina victoria s a descalificat.s a dus neutralitatea ei ! nu mai e nici regatul unit cea fost ,ha ha.
        cei puternici si bogati vor folosi intotdeauna toate mijloacele sa si pastreze statutul

  14. Ar trebui sa facem distinctie intre idealurile nationale si ambitiile politice cu finalitate in controlul cat mai strans al bogatiilor unui teritoriu.
    Se pune intrebarea : Mai sunt scotienii o natiune?(comunitate caracterizata prin unitatee teritoriala, culturala, de limba….)
    Dupa stiinta mea in Marea britanie, incluzand chiar si Irlanda nu prea mai exista diferente de cultura si de limba – cam toti vorbesc engleza de cel putin doua generatii.
    Parerea mea este ca „nationalitatea” scotiana este mai curand o chestie de traditie istorica,singura ei utilitate fiind aceea de a fi folosita pe post de „pisica” politica.

    • inca cineva caruia educatia de romanica ii joaca feste
      ca sa nu uitati:45 % sint scotieni cu toate riscurile cu care au fost amenintati.
      sinteti de acord cu un referendum asemanator in Transilvania?sau e pisica,ha ha

      • Crezi dusule ca romanii din Transilvania sint chiar atit de doritori sa revina la regimul de apartheid?

        Ce se intipla acum in Arcul Intracarpatic este suficient pentru a le improspata memoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tom Gallagher
Tom Gallagher
Profesorul Thomas Gerard Gallagher este profesor emerit la Universitatea din Bradford. Manifesta un interes statornic pentru Romania, pentru regiunea balcanica si pentru Europa de Sud-Est, fapt dovedit de cartile publicate pana acum: Romania dupa Ceausescu: politica intolerantei, Democratie si nationalism in Romania, 1989-1998, Europa proscrisa: Balcanii de la otomani la Milosevici, De la tiranie la tragedie: Balcanii dupa Razboiul Rece, Balcanii in noul mileniu: in umbra pacii si a razboiului. Urmatoarea sa carte se numeste: 'Europe's Moder Machiavellis: Arrogance and Deception in Twenty Political Leaders'

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro