Home » Dezbatere »Sinteze » Citesti:

Sistemul de vot, între strategie electorală și responsabilitate politică

Adrian Sorescu mai 14, 2012 Dezbatere, Sinteze
13 comentarii 1,610 Vizualizari

În acest moment, există o propunere legislativă inițiată de senatorii USL și votată în Senatul României, prin care ar urma să fie introdus, pentru alegerile parlamentare din acest an, sistemul electoral majoritar cu un singur tur de scrutin (poreclit de mai toată lumea, într-un mod cu totul impropriu, “uninominalul pur”). Asta în condițiile în care comisia parlamentară pentru modificarea actualei legi adoptase prin vot, cu câteva săptămâni în urmă, sistemul “mixt cu compensare”, similar celui folosit în Germania (urmând să fie elaborată o propunere legislativă bazată pe acest sistem).

Explicația inițiativei USL este legată de faptul că, în urma constatării că a ajuns să dețină majoritatea în această Cameră, liderilor acestei formațiuni le-a venit ideea să forțeze adoptarea unui sistem de vot care, prin deformările pe care le produce la nivelul raportului dintre numărul de voturi obținute și numărul de mandate cîștigate, ar avantaja net USL în raport cu PDL și aliații săi, la următoarele alegeri. Intre timp, USL a ajuns să dețină majoritatea și în Camera Deputaților, fapt concretizat în succesul moțiunii de cenzură pe care a inițiat-o împotriva Guvernului Ungureanu.

Sistemul de vot – instrument de strategie electorală

Am fi deosebit de naivi dacă ne-am închipui că există multe locuri în lume unde modul în care se aleg parlamentarii se stabilește ținându-se cont de imperative care țin, spre exemplu, de asigurarea reprezentativității alesului, dar mai ales a parlamentului, de implicarea electoratului în selecția candidaților, de asigurarea șanselor egale pentru toți competitorii, de relația pe care ar urma să o aibă alesul cu circumscripția, etc. Și în România, ca mai peste tot in lume, orice partid politic, atunci când se află în situația de a accepta sau respinge un anumit sistem de vot, face acest lucru plecând de la cele mai egoiste socoteli cu putință. In cazul României, atitudinea pe care au avut-o principalii lideri politici, de-a lungul vremii, este cum nu se poate mai edificatoare în acest sens. In perioada 2001 – 2004, liderii PNL și PD (partide cu ceva mai mult de 7% fiecare in Parlament, la ora aceea) erau adepții sistemelor cu reprezentare proporțională susținând, în cel mai bun caz, propunerea avansată de Asociația Pro Democrația (APD) – sistem mixt cu compensare (jumătate din mandate atribuite primilor clasați în colegiile uninominale și cealaltă jumătate direcționată către candidații situați pe locurile 2 și, eventual, 3, astfel încât să se compenseze disproporțiile apărute în urma primei faze de atribuire). În perioada 2007 – 2008, în special după referendumul prin care s-a respins propunerea de suspendare Președintelui, la inițiativa acestuia, PD a devenit promotorul sistemului majoritar (cu două tururi). Spre deosebire de perioada 2002 – 2003, PD ajunsese să fie creditat în sondaje privind intențiile de vot, cu cele mai mari procente, aspect ce îl facea să se considere avantajat de un astfel de sistem. PNL și PSD (alături de UDMR și PC), s-au opus însă, ideii de a fi adoptat acest sistem, astfel încât, în cele din urmă, s-a ajuns la formula care este și în aces moment în vigoare. Iată că acum, când preferințele electoratului s-au schimbat iarăși, de data aceasta în favoarea USL, liderii partidelor care compun această alianță au încetat a mai fi apărătorii sistemelor cu reprezentare proporțională și au devenit promotorii celui ma inechitabil sistem, din punct de vedere al reprezentării opțiunilor exprimate de alegători la urne – sistemul majoritar cu un singur tur, în speranța că acest sistem le va aduce un procent de parlamentari mult mai mare decât procentul de voturi pe care îl vor obține la nivel național. Iar în acest moment, principalul apărător al sistemelor cu reprezentare proporțională a devenit PDL.

Efectele sistemului majoritar cu un singur tur în viața politică din Marea Britanie

Pentru cei care nu cunosc acest sistem, menționez (cerându-mi scuze față de cei care îl cunosc) că este vorba de sistemul în cadrul căruia teritoriul pe care se organizează alegerile este împărțit într-un număr de circumscripții uninominale egal cu numărul de reprezentanți care trebuie aleși. În fiecare circumscripție, fiecare partid sau alianță poate propune un singur candidat, urmând a fi declarat ales candidatul care obține cel mai mare număr de voturi, indiferent de procentul pe care numărul respectiv îl reprezintă din numărul total de voturi. “First-past-the-post” – îl numesc englezii, preluând o expresie folosită în cursele de cai. Merită a fi subliniat că este cel mai vechi sistem de vot cunoscut în istoria alegerilor parlamentare din Europa (și nu numai), dar că, pe de altă parte, dintre toate țările europene, îl mai întâlnim doar în Marea Britanie (nu și în Irlanda de Nord). În afara Europei, mai este folosit în țări foste sau actuale colonii britanice: SUA (în marea majoritate a statelor), India și Canada (pentru alegerea camerei inferioare a parlamentului).

Chiar dacă, în mai toată Europa, de câteva decenii, tendința este de a fi adoptate sisteme electorale care să asigure o reprezentare proporțională a partidelor în raport cu voturile pe care le primesc (iar pentru alegerile pentru Parlamentul European este chiar interzisă folosirea sistemelor majoritare), sfârșitul lui “first-past-the-post” în Marea Britanie nu se întrevede. Iar acest lucru nu este întreținut numai de cele două partide cărora acest sistem le conservă supremația pe scena politică britanică – laburist și conservator, ci și de o mare parte din electorat – de regulă, electoratul celor două partide. Anul trecut, în baza acordului semnat de conservatori și liberal-democrați la formarea coaliției de guvernare, s-a desfășurat un referendum pentru înlocuirea actualului sistem cu sistemul “cu vot alternativ” (un sistem în cadrul căruia, pentru alegerea parlamentarului din circumscripție, alegătorul poate să voteze doi candidați, pe care însă, trebuie îi clasifice, marcându-le numele pe buletinul de vot cu “1”, respectiv “2”. Ei bine, participanții la referendum au respins propunerea de schimbare a sistemului electoral, cu mai mult de 67% de voturi “împotrivă”.

Totuși, sistemul majoritar cu un singur tur este criticat, inclusiv în Marea Britanie (nu numai în cercurile liberale, dar și în lumea academică), dintr-o serie de considerente, între care putem enumera:

  • faptul că guvernele rezultate în urma alegerilor pot avea reprezentativitate scăzută (pot fi susținute de o majoritate parlamentară, însă doar de o minoritate de alegătorilor dintre cei care votează);
  • faptul că stimulează “votul util” (alegătorul nu votează cu candidatul/partidul preferat, ci cu candidatul cel mai puțin de neacceptat, dintre cei care au șanse de câștiga alegerile în circumscripție);
  • faptul că un procent mare dintre cei care votează nu sunt reprezentați în Parlament. Într-o circumscripție în care câștigătorul obține, spre exemplu 35 – 40% din voturi, aproapa două treimi dintre alegători ajung să nu fie reprezentați (în condițiile în care, spre deosebire de actualul sistem din România, voturile lor nici nu sunt redistribuite în favoarea candidaților din alte circumscripții);
  • faptul că prezintă un obstacol foarte serios în calea noilor intrați (și mai tinerilor) în politică;
  • faptul că face practic imposibilă apariția unor partide politice noi.

Referitor la primul aspect, iată două exemple – alegerile din 1979 și cele din 1983:

rezultatele alegerilor pentru Camera Comunelor, din 1979 (în voturi și mandate)

Partidul/ alianța politică Voturi obținute Mandate obținute Voturi obținute [%] Mandate obținute [%] Abatere de la proporționalitate

[%]

Partidul Conservator 13.697.923 339 43,87 53,38 (+) 9,51
Partidul Laburist 11.532.218 269 36,90 42,36 (+) 5,46
Partidul Liberal 4.313.804 11 13,81 1,73 (-)12,08

rezultatele alegerilor pentru Camera Comunelor, din 1983 (în voturi și mandate)

Partidul/ alianța politică Voturi obținute Mandate obținute Voturi obținute [%] Mandate obținute [%] Abatere de la proporționalitate

[%]

Partidul Conservator 13.012.316 397 42,43 62,51 (+) 20,08
Partidul Laburist 8.456.934 209 27,58 32,91 (+) 5,33
Alianța Social Democrat – Liberală 7.780.949 23 25,37 3,62 (-) 21,75

Din rezultatele acestor două scrutinuri pot fi extrase câteva concluzii care merită a fi subliniate:

1.    în urma ambelor scrutinuri, a fost instalat un guvern conservator (condus de Margaret Thatcher), care a beneficiat de susținerea unei majorități în Parlament (în Camera Comunelor, de fapt), fără a se bucura însă, de susținere la nivelul majorității celor care au votat în cele două scrutinuri. Astfel, se poate invoca foarte ușor faptul că guvernele Thatcher rezultate în urma acestor alegeri au avut, la nivelul populației, mai mulți adversari decât susținători;

2.    la finalul primului mandat, Partidul Conservator a pierdut din susținători, obținând, în alegerile care au urmat (în 1983) cu aproape 700.000 de voturi (în procente, 1,44%) mai puțin. În mod absolut paradoxal însă, această pierdere la nivelul susținerii din partea alegătorilor s-a tradus într-o creștere a numărului de mandate de la 339 la 397 (în condițiile păstrării unei rate de participare la vot foarte bune – 76%, respectiv 72%).

3.    La ambele scrutinuri observăm că sistemul de vot a favorizat primele două partide, care au obținut un procent de mandate semnificativ mai mare decât procentul de voturi primite de la alegători, dar mai cu seamă primul partid, în timp ce a defavorizat net cel de-al treilea partid, care a obținut cu 12,08%, respectiv cu 21,75% (!!!) mai puține mandate decât voturi.

4.    În ciuda faptul că, la alegerile din 1983, alianța dintre Partidul Liberal și Partidul Social Democrat s-a apropiat foarte mult de Partidul Laburist, (obținând 25,37%, față de 27,58% cât au obținut laburiștii), primii au câștigat 3,62% din mandate, în timp ce ceilalți s-au ales cu 32,91% din fotoliile din Camera Comunelor.

Așadar, constatăm, în cazul acestor alegeri, o serie de anomalii, care se datorează și variază în funcție de distribuția teritoriala a voturilor exprimate pentru diferiții competitori, adică în funcție de acțiunea unui factor de hazard, factor caracteristic doar sistemelor majoritare, nu și celor proporționale.

Ca să fim însă, corecți până la capăt, trebuie să trecem în revistă și avantajele acestui sistem, care constau în:

  • simplitatea (sistemul este foarte ușor de înțeles de către alegători și, implicit rezultatele alegerilor derulate prin acest sistem sunt ușor de înțeles);
  • faptul că împiedică prezența partidelor extremiste în parlament (de fapt, partidele extremiste sunt împiedicate “la pachet” cu celelalte partide, altele decât cele care domină viața politică din țara respectivă);
  • faptul că determină guvernări stabile, susținute de majorități parlamentare stabile.

Ultimele două avantaje însă, merită discutate, întrucât ele rezultă din faptul că, așa cum arăta Duverger încă din anii ’50 (și cum avea să întărească, prin argumente și exemple, de-a lungul anilor), sistemul majoritar cu un singur tur contribuie la menținerea sistemelor bipartide, ori într-un astfel de sistem (cum este și cel britanic), puterea este diputată de două mari partide, învingătorul obținând, de regulă, majoritatea locurilor în Parlament. Iar acest lucru se explică prin două fenomene pe care, așa cum arătam mai sus, le determină acest sistem: votul util și disproporția reprezentării opțiunilor politice, de regulă în favoarea primilor doi competitori.

Un aspect important care merită, de asemenea, subliniat, este faptul că “first-past-the-post” contribuie la menținerea sistemelor bipartide acolo unde acestea există de multă vreme, în democrațiile solide și stabile. Pentru că sunt și țări în care viața politică (economiă, socială) este dominată, decenii de-a rândul, de un singur partid care câștigă detașat toate alegerile și care se confruntă cu un număr relativ mare de partide mărunte. Iar “uninominalul pur” contribuie la supraviețuirea și a unor astfel de sisteme de partide, prin faptul că le permite candidaților partidului “dominant” să-și câștige mandatele chiar dacă majoritatea alegătorilor din circumscripțiile lor sunt de partea adversarilor (vezi cazul Indiei și al Mexicului).

Posibile efecte ale sistemului majoritar cu un singur tur în viața politică din România

În primul rând, putem să analizăm care ar fi fost efectele acestui sistem la alegerile parlamentare din 2008, dacă ar fi fost introdus atunci. Și putem face acest lucru relativ simplu, luând în considerare colegiile uninominale în care a fost împărțit teritoriul țării la vremea aceea (și care, foarte probabil, ar fi valabile și pentru acest an, dacă s-ar introduce sistemul în discuție și nu s-ar modifica numărul de parlamentari) și distribuția teritorială a voturilor exprimate pentru candidații diferitor partide. Astfel, putem aprecia care ar fi fost numărul de mandate obținut de fiecare competitor electoral considerînd numărul de colegii uninominale în care candidații săi s-au clasat pe primul loc. S-ar putea reclama faptul că o astfel de „modelare” ar fi alterată de faptul că sistemul majoritar cu un singur tur ar fi determinat o schimbare de comportament în rândurile unei părți a electoratului (“votul util”), însă răspunsul pe care mi l-aș permite la un astfel de argument ar fi acela că electoratul, în covârșitoarea lui majoritate așa a perceput acest sistem – ca fiind majoritar într-un tur. Tabelul de mai jos arată situația împărțirii mandatelor din Camera Deputaților pe partide, așa cum a rezultat din alegerile din 2008 și cum ar fi putut rezulta dacă alegerile s-ar fi desfășurat prin sistem majoritar cu un singur tur.

Formațiunea politică Voturi obținute Voturi obținute

[%]

Mandate obținute Mandate obținute [%] Mandate posibile prin scrutin majoritar cu un tur* Mandate posibile prin scrutin majoritar cu un tur [%]*
PSD + PC 2.279.449 33,10 114 36,07 119 37,65
PDL 2.228.860 32,36 115 36,39 133 42,08
PNL 1.279.063 18,57 65 20,56 37 11,70
UDMR 425.008 6,17 22 6,96 23 7,27

* reprezintă numărul de colegii uninominale în care candidații formațiunii politice s-au clasat pe primul loc (suma acestora fiind mai mică decât numărul total de colegii din cauza faptului că au existat colegii cu candidați clasați pe primul loc provenind de la alte partide)

Așadar, “uninominalul pur” aplicat în 2008, ar fi avantajat, în mod categoric PDL și ar fi dezavantajat, în mod la fel de categoric, PNL. PSD+PC și UDMR ar fi avut și ele un mic număr de mandate în plus față de cele pe care le-au obținut de fapt.

Vă invit să ne amintim ce emoție a produs faptul că, în condițiile în care PSD + PC a obținut 50.589 voturi în plus față de PDL, acesta din urmă a ajuns să dețină un mandat în plus în Camera Deputaților față de principalul său adversar, mandat ce a servit drept pretext Președintelui țării și PDL să considere că Primul Ministru desemnat trebuie să provină din acest partid. În contextul actualului sistem, care este unul proporțional, această mică disproporție (care nici nu ar fi fost remarcată de cineva dacă rezultatele nu ar fi fost atât de echilibrate) s-a produs din două motive: 1. PDL a avut mai mulți candidați decât PSD + PC care au obținut peste 50% din voturi în colegiile lor (și au câștigat de drept mandatele, fără a mai intra în mecanismul de atribuire proporțională a mandatelor); 2. PDL a obținut rezultate mai bune în diaspora, acolo unde un mandat s-a câștigat cu un număr mult mai mic de voturi decât pe teritoriul țării. Cum ar fi privit însă, lumea lucrurile, dacă abaterea de la regula proporționalității ar fi fost cea înfățișată în ultimele două coloane din dreapta ale tabelului de mai sus?

Din acest tabel, s-ar mai putea trage concluzia că sistemul majoritar cu un singur tur ar avantaja UDMR, ceea ce este un lucru fals. În 2008, UDMR ar fi putut câștiga (ce-i drept) un mandat (cel puțin) în plus, în condițiile în care într-un număr relativ mare de colegii din Bihor și Satu Mare, chiar și din Cluj, candidații săi s-au clasat pe primul loc cu procente de voturi în jurul valorii de 30%. La vremea aceea însă, PNL și PSD au participat separat în alegeri, fapt ce a determinat divizarea voturilor alegătorilor alții decât cei de etnie maghiară între mai multe partide politice, lucru ce a favorizat clasarea candidaților UDMR pe primul loc cu procentele amintite. In 2012 însă, când PSD și PNL sunt reunite în cadrul USL, probabilitatea de a mai vedea candidații UDMR pe primul loc în colegii altele decât cele din Covasna, Harghita și, parțial, Mureș, a devenit aproape nulă.

În afară de ceea ce relevă datele din tabel, mai este interesant de estimat ce s-ar fi întâmplat la nivelul reprezentării alegătorilor din diferite județe, în contextul în care, spre exemplu: în județul Arad, cu 52,06% din voturi obținute, PDL ar fi câștigat toate cele șapte mandate (pentru că, în toate cele șapte colegii, candidații săi s-au situat pe primul loc); în județul Argeș, cu 45,39% din voturi, PSD + PC ar fi câștigat opt mandate din nouă; în județul Satu Mare, cu 36,05% din voturi, UDMR ar fi câștigat patru mandate din cinci.

Dacă acestea ar fi putut fi efectele utilizării sistemului majoritar cu un singur tur în 2008, în 2012, consecințele ar putea fi mult mai dramatice. În 2008, sistemul de partide din România era unul relativ echilibrat, cu doi poli principali de putere – PSD și PDL și cu un al treilea partid, relativ puternic – PNL, care se bucura de sprijinul a 18 – 20% din electorat. La acestea se adăuga, bineînțeles, UDMR. În 2012 însă, avem de-a face cu un USL cotat, în momentul de față, cu peste 50% din intențiile de vot, în condițiile în care niciunul din celelalte partide politice nu ar aduna, în momentul de față, mai mult de 17-18% din voturi. Contextul politic actual oferă toate premisele pentru ca, în condițiile desfășurării alegerilor prin sistem majoritar cu un singur tur, numărul de colegii în care candidații USL să se claseze pe primul loc (fără a obține, neapărat majoritatea) să fie, în procente, cu mult peste procentul de voturi pe care l-ar obține la nivel național.

Cât despre posibilitatea ca, în urma adoptării “uninominalului pur”, să mai poată apărea, în viitorul previzibil, formațiuni politice noi care fie să le înlocuiască (parțial cel puțin) pe cele existente, fie să le forțeze pe acestea din urmă să se reformeze, aceasta dispare cu desăvârșire.

Despre mult invocata problemă a reprezentativității alesului

Dincolo de faptul că reprezentativitatea unui deputat sau senator ales, fie și de pe primul loc într-un colegiu uninominal, cu un procent de 35 sau 40% din voturi, ar fi mai mult decât discutabilă, problema reprezentativității se pune în mod cu totul diferit în cazul membrilor Parlamentului decât în cel al primarilor sau președinților de consilii județene. În ceea ce privește un primar, spre exemplu, acesta adoptă decizii la nivelul localității al cărei primar este, iar deciziile respective, precum și toate acțiunile pe care le întreprinde sunt valabile și produc efecte numai în acea localitate. În schimb, un senator sau un deputat nu adoptă nici un fel de decizie la nivelul colegiului său, însă, împreună cu toți ceilalți senatori, respectiv deputați, adoptă legi valabile pentru toți cetățenii, indiferent de colegiile/circumscripțiil în care locuiesc aceștia.

Din acest motiv, problema reprezentativității întregului Parlament în raport cu întregul electorat se pune mult mai pregnant decât problema reprezentativității fiecărui senator sau deputat în raport cu alegătorii din circumscripția sa / colegiul său.

Concluzii

Șansele actualului sistem de vot de “a supraviețui” au devenit foarte mici. El nu este atât de nociv pe cât pare, însă a devenit deosebit de nepopular, inclusiv din cauza modului eronat în care a fost prezentat.

Acest sistem, inspirat din cel folosit în Danemarca și, într-o măsură mai mare, din cel utilizat în Slovenia este, de fapt, un sistem proporțional cu scrutin de listă. Numai că spre deosebire de sistemul pe care l-am avut înainte de alegerile din 2008, actualul sistem presupune împărțirea fiecărui județ (care este o circumscripție electorală) într-un număr de colegii uninominale egal cu numărul de mandate care revin acelui județ și “împărțirea listei” între colegiile respective, prin desemnarea unui reprezentant (dintre candidații de pe listă) pentru fiecare colegiu. Astfel, la repartizarea mandatelor, în primul rând se stabilește numărul de mandate la care are dreptul lista, în funcție de numărul de voturi “adunate” în întreg județul și abia apoi aceste mandate sunt atribuite candidaților care au adus cele mai multe voturi pentru listă.

Așadar, așa ar fi fost corect să-i fie prezentat sistemul alegătorului român, împreună cu precizarea că, în momentul în care el (alegătorul) votează un candidat în colegiul său, votează, de fapt, toată lista propusă, la nivelul județului, de către partidul căruia îi aparține candidatul respectiv, precum și precizarea că este posibil ca nu candidatul pe care el în votează să fie ales, chiar dacă se clasează pe primul loc în colegiu, ci un alt candidat de pe lista aceluiași partid, din alt colegiu (inclusiv mulțumită votului exprimat de el).

Așa cum arătam mai sus însă, de sistemul de vot actual este nemulțumită o foarte mare parte din electorat, iar de acest lucru trebuie să se țină cont.

  • Alternativa însă, nu trebuie să o reprezinte sistemul majoritar cu un singur tur, din motivele pe care m-am străduit să le prezint în acest material. Uniunea Europeană  (și nu numai), ne oferă mai multe modele care îmbină selecția individuală a candidaților cu reprezentarea proporțională și din care ne putem inspira:
  • scrutinul de listă cu vot preferențial opțional – în care alegătorul, votând o listă, poate să acorde un vot unui candidat de pe acea listă sau poate să voteze lista în forma propusă, folosit în țări precum Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca (in care partidele au dreptul să opteze și pentru desemnarea de candidați reprezentanți de listă în “regiuni”, așa cum se întâmplă în România), Letonia, Olanda, Slovacia, Suedia;
  • scrutinul de listă cu vot preferențial obligatoriu – în care ordinea candidaților pe lista unui partid este stabilită în urma votului preferențial pe care fiecare alegător trebuie să îl acorde unuia dintre candidații de pe lista partidului preferat, dacă dorește să i se valideze votul, sistem folosit în Estonia, Finlanda, Grecia și Polonia;
  • sistemul cu vot unic transferabil – în care alegătorul poate să decidă transferarea votului său între candidați aparținând fie aceluiași partid, fie unor partide diferite, marcând numele respectivilor pe buletinul de vot, cu cifre de la “1” la…”n”, în funcție de ordinea preferințelor pentru candidații respectivi, folosit în Irlanda, Irlanda de Nord și Malta;
  • sistemul mixt cu compensare – în care alegătorul ar avea de votat un candidat într-un colegiu/circumscripție uninominal(ă) și o listă la nivelul unei circumscripții plurinominale (de pe care se aleg jumătate dintre parlamentari), folosit în Germania și, într-o variantă mai îndepărtată, în Ungaria.

Trebuie numai ca aceia care decid – parlamentarii, să manifeste respect pentru democrație, pentru pluralism politic și, nu în ultimul rând, pentru alegător.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. cristihan spune:

    Poate ca inainte de a stabili care este cel mai bun sistem ar fi bine sa discutam despre oportunitatea sau chiar legitimitatea schimbarii sistemului cu cateva luni inainte de alegeri…

  2. punk spune:

    Este profund discriminatoriu sa avantajezi minoritatile grupate geografic (maghiari) in defavoarea celor difuze (tigani, pirati, lesbiene).
    Un posibil compromis:
    - la Camera Deputatilor vot uninominal per colegiu, intr-un singur tur, cu lista de optiuni (http://en.wikipedia.org/wiki/Instant-runoff_voting )
    - la Senat vot pe liste de partid, fara prag, si candidati independenti care isi pot colecta voturile din intreaga tara

    In felul asta Parlamentul castiga dubla reprezentativitate vizata de Constitutie.

    • punk spune:

      Si inca ceva: ma intreb care este legitimitatea unui referendum de tipul celui britanic, care a mentinut sistemul asta de votare. Daca acceptam principiul “majoritatea poate limita reprezentarea minoritatii in scrutinurile ulterioare” atunci aplicand recursiv rezulta ca puterea poate fi concetrata legitim de doar doua persoane, cea mai mica majoritate posibila.

      Aplicarea principiilor democratiei trebuie sa se faca tiranic, altfel sistemul se auto-distruge.

  3. tomasito spune:

    De acord cu opinia exprimata in articol, insa la fel de important ar fi de cercetat si modalitatea in care politicienii ajung sa fie candidati, indiferent ca e vorba de locul pe lista, sau de colegiul uninominal. Ar trebui sa fie obligatoriu pentru toate partidele care au cel putin un parlamentar intr-un anumit judet ca in judetul respectiv sa organizeze prealegeri pentru stabilirea celor care ajung pe lista (daca sunt mai mult doritori decat locuri)/sau chiar a ordinii pe lista (daca leguitorul opteaza pentru lista inchisa) sau, dupa caz, in functie de sistemul electoral, pentru stabilirea candidatilor in colegiile uninominale. La aceste prealegeri ar putea candida si ar putea vota orice membru al partidului respectiv. Numai astfel ar putea avea alegatorul un control nemijlocit asupra procesului de selectie al politicienilor.

  4. Horia Pană spune:

    Sunt în acord cu argumentaţia d-lui Sorescu.

  5. iorgu spune:

    Sistemele actuale sunt concepute fara a tine cont de mijloacele tehnice curente care ar permite “satului global” sa voteze ca pe vremea grecilor si romanilor, adica direct in forum.
    Mai exact, “democratia” actuala este vointa poporului doar in momentul alegerilor, apoi castigatorii au luat puterea si au uitat de demos. Celelate variante, referendum, initiative, .. – sunt pur si simplu imposibil de aplicat – trebuie sute de mii de semnaturi, dureaza..

    Ne trebuie un sistem care sa permita exercitarea vointei demos-ului in orice moment. Si avand suport de la internet, tehnic e posibil ca un cetatean sa poata participa online la votul unui act normativ.
    Sa presupunem ca in Romania sunt 10 milioane de cetateni cu drept de vot. Se pot alege paralamentari pe baza oricarui sistem actual, dar fiecare ales are o “valoare” egala cu numarul de alegatori din circumscriptie. Pentru o circumscriptie de 10000 de alegatori va rezulta un ales de 10000 de puncte. Iar la votarea unei legi in Parlament, cetateanul de rand poate sa voteze direct si atunci alesul sau va avea doar 9999 de puncte, sau poate lasa punctul alesului.
    In acest mod participa si cetateanul iar alesul va pierde din puterea imensa si va deveni doar un reprezentant “default” al poporului .

    • punk spune:

      Dar ce te faci daca apar propuneri legislative de tipul “desfiintarea TVA”, “fixarea pretului benzinei prin lege”, “triplarea pensiilor si salariilor”, “arderea pe rug a pedofililor” ? Toate aceste propuneri au sanse sa treaca la un referendum, avand in vedere cultura politica si economica a poporului roman.

      Chiar crezi ca democratia directa a vulgului, fara mijlocirea guvenantilor de profesie, e cea mai buna solutie ? Unul din avantajele sistemului reprezentativ este tocmai agregarea interesului unor categorii largi; umorile extremiste tind sa se neutralizeze reciproc ducand la un echilibru benefic societatii. Chiar daca socialistii vor marirea pensiilor si liberalii micsorarea impozitelor, ei accepta ca pe termen lung aceste deziderate sunt conflictuale si cad la o intelegere. Daca poporul decide punctual fiecare chestiune, rezultatul punctual va fi decis de proportia pensionarilor, automobilistilor, crestinilor in masa populatiei; efectul global al acestor decizii punctuale este departe de optimul social.

      O minima cerinta pentru o democratie directa functionala ar fi demonstrarea cunoasterii problemei dezbatute si a implicatiilor diverselor optiuni inainte de exercitarea votului. Pe de alta parte sunt practic imposibil de scris materiale informative sau chestionare complet neutre, care sa informeze si testeze fara sa influenteze.

  6. Vlad Ionescu spune:

    Comparatia care se face intre alegerea primarului (sau a presedintelui C.J.) si alegerea Parlamentului (sau a consiliului judetean sau local) este absolut gresita. Primarul este o singura persoana, pe cand Parlamentul este un organ colectiv de dezbatere care trebuie sa aiba reprezentativitate, sa se regaseasca, in ponderi diferite, toate optiunile cetatenilor. Este inadmisibil ca unii cetateni sa poata sa-si afirme optiunile si valorile in aceste organe colective, iar altii fie lasati pe dinafara, in strada. Primarul trebuie sa fie alesul pe care alegatorii il considera cel mai bun, pe cand Parlamentul trebuie sa fie forul suprem de dezbatere in care toti cetatenii trebuie sa fie reprezentati. Din aceasta perspectiva eu am fost intordeauna impotriva pragului electoral si a barierelor puse in calea liberei asocieri in partide politice si a candidatilor independenti. Chiar daca exista in numeroase state, limitarea optiunilor politice si a reprezentarii cetatenilor ne arata o democratie aflata in deficit, mai mic sau mai mare, dupa caz.
    Se spune acum si se va spune din ce in ce mai des in Europa de astazi, ca se impune limitarea prezentei partidelor extremiste si populiste pe scena politica. Asta este inca o greseala, pe care o repetam istoric, fiindca aceste forte si fenomene isi au cauzele lor profunde si, daca nu se lucreaza la acestea, ele vor izbucni cu o forta mult mai mare si nu vor mai putea fi oprite. Iar principalii responsabili sunt politicienii de ieri si de azi care fac tot posibilul sa ne spuna ca ceea ce fac ei este tot ceea ce ni se poate intampla mai bine, insa oamenii simt ca nu este asa. Din incompetenta si iresponsabilitatea politicienilor actuali cuplate cu nerecunoasterea greselilor, se naste extremismul. Eu prefer un PRM si un Vadim Tudor in Parlament, fiindca acesta piere pe propria limba, decat ocultarea sau ironizarea problemelor ridicate de el. La fel si cu Dan Diaconescu. Daca l-ar filasat sa-si faca partid de la inceput, nici nu ar fi urcat atat de mult in preferintele populatiei si probabil ca astazi ar fi fost deja fasait. Dar pana la urma cine este responsabil de indobitocirea populatiei daca nu actuala clasa politica care, in cel mai bun caz, a lasat lucrurile sa de degradeze natural. Situatia este foarte grava, nici nu cred ca realizam dimensiunea si pericolele potentiale care pot aparea si care pot avea evolutii foarte rapide, pe fondul evident al dezastrului politic european, dar, cel putin in Romania, inca se mai pot indrepta lucrurile. Pentru asta ne trebuie insa schimbari politice radicale, responsabilitate si disponibilitate de sacrificiu.

  7. Mihai Damian Mihai Damian spune:

    “Chiar dacă, în mai toată Europa, de câteva decenii, tendința este de a fi adoptate sisteme electorale care să asigure o reprezentare proporțională a partidelor în raport cu voturile pe care le primesc” Exemple ???

    “Șansele actualului sistem de vot de “a supraviețui” au devenit foarte mici. El nu este atât de nociv pe cât pare, însă a devenit deosebit de nepopular, inclusiv din cauza modului eronat în care a fost prezentat.” Vreti sa spuneti ca sistemul e bun dar l-am inteles noi gresit ???? Eu cred APD ar trebui sa-si faca mea culpa fiindca l-a sustinut.

    “în momentul în care el (alegătorul) votează un candidat în colegiul său, votează, de fapt, toată lista propusă, la nivelul județului, de către partidul căruia îi aparține candidatul respectiv”
    cu alte cuvinte, ne facem ca votam uninominal dar votam pe liste…. N-ar fi mai cinstit sa votam direct pe liste ?

    “Cât despre posibilitatea ca, în urma adoptării “uninominalului pur”, să mai poată apărea, în viitorul previzibil, formațiuni politice noi care fie să le înlocuiască (parțial cel puțin) pe cele existente, fie să le forțeze pe acestea din urmă să se reformeze, aceasta dispare cu desăvârșire.” Puteti sa citati aici partidele noi pe care le-au produs sistemele proportionale timp de douazeci de ani si care au ajutat la reformarea celor existente ?

    • andrei spune:

      Comentariul ăsta e doar ca să fie, nu?

    • Adrian Sorescu spune:

      Raspunsurile la intrebarile pe care le ridicati ar fi urmatoarele:

      1. Exemple sunt toate țările membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Mariin Britaniii si a Frantei (unde functioneaza un sistem majoritar in doua tururi).

      2. Am vrut sa arat doar ca sistemul este mai bun decat il percepe lumea, pentru simplul motiv ca este altceva decat cum a fost prezentat si decat cum a fost perceput de populatie. Bineinteles ca exista variante mai bune, incepand cu cea propusa, inainte de 2008, de APD.

      3. Nu cred ca APD are de ce sa-si faca, in acest caz, mea culpa, pentru ca nu este sistemul propus de APD (ci de PSD). APD doar a gazduit si mediat negocierile intre reprezentantii partidelor parlamentare la acea data.

      4. Da, mai cinstit ar fi sa se voteze toata lista, cu mentionea ca sistemul prevede ca, in fiecare colegiu, capul listei este altul decat in celelalte colegii.

      5. Cred ca PL ’93 si PAC au jucat un rol important in istoria PNL (de altfel, actualul presedinte, a fost membru in ambele partide, inainte de a fi membru PNL). PLD, de asemenea, a jucat un rol important in evolutia PDL (si a putut aparea si s-a putut impune datorita sistemului proportional folosit la alegerile parlamentare). In plus, ceea ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani nu este obligatoriu sa se intample si in continuare (ma refer la faptul ca, mai mult ca niciodata, exista un numar mare de oameni care simt nevoia aparitiei unor noi formatiuni politice).

      Multumesc pentru intrebari.

      • Mihai Damian Mihai Damian spune:

        1. In Italia sistemul proportional adoptat in 2006 a fost botezat “porcata” (porcarie) datorita efectelor produse (instabilitate guvernamentala), desi presupune o prima electorala. Tendinta este de-a renunta la el inainte de urmatoarele alegeri.

        2. Cea propusa de APD in 2008 eu o consider inca si mai rea. Cu sistemul APD, in cazul in care procentajul unui partid se apropie de 50% (cazul USL de acum) toti (NB TOTI !!!) candidatii propusi de acesta sunt alesi indiferent de scorul obtinut. Am scris despre acest aspect aici:

        http://doc.hotnews.ro/sistemul-de-vot-apd-doar-o-problema-constitutionala.html

        Sunteti de acord cu ceea ce spun ?

        3. (cf. 2)

        4. Putem deci spune ca este un fel de vot pe liste ca inainte de vreme ce nu se pot face predictii asupra alegerii capului de lista. Nu ?

        5. Daca nu ma insel partidele de care imi vorbiti NU au obtinut vreodata vreun mandat in parlament candidand singure. Ma insel ?

        Multumesc pentru raspunsuri.

  8. ion fara tara spune:

    Propunerea ca sa trecem la mai multa democratie directa si la mai putina democratie indirecta( prin parlamentari) pe baza Internetului( care pentru acest vot ar putea fi eficientizat devenind un Intranet al alegerilor) este corecta. Acest sistem ar putea coexista cu orice sistem de alegere al parlamentarilor. S-ar putea vota, de ex. exercita mai intai votul pe colegii al alegatorilor, iar rezultatul se va publica. Apoi, deputatul( nu mai este nevoie de Senat) ales prin sistem uninominal pur, isi va exercita votul sau pentru restul voturilor neexprimate la votul direct. Deputatul va sti care este starea de spirit a alegatorilor iar acestia isi vor exprima votul cu atat mai mult cu cat sunt mai nemultumiti de deputatul ori cum voteaza deputatul care-i reprezinta. Votul direct va ramane interzisin domeniile sensibile( reduceri de taxe, etc.) pentru care este interzis referendumul ca si pana acum.Este o propunere care vizeaza ubstanta democratiei, o propunere fezabila, care ar creste interesul pentru politica si ar transforma politica, o propunere la care ar trebui sa subscriem marea majoritate, pe care o putem introduce in dezbaterile politice si sa o impunem pe agenda partidelor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Sorescu


Adrian Sorescu

Adrian Sorescu a absolvit Facultatea de Electronica din cadrul IPB si Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA. A devenit membru al Asociatiei Pro Democratia in 1990, pentru... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)