Home » Dezbatere »Economie »Financiar » Citesti:

Statul mafiot, banii cetățenilor și relaxarea achizițiilor publice

Valeriu Todirascu iulie 13, 2012 Dezbatere, Economie, Financiar
18 comentarii 4,390 Vizualizari

În cadrul conferinței organizată de Mediafax în 10 iulie 2012 pe tema fondurilor europene, domnul Dan Vlădescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare în Achizițiile Publice (ANRMAP) a propus noi modificări legislative. Prima măsură se referă la ridicarea pragului de 15.000 de euro de la care autoritatea contractantă este obligată să organizeze o procedură de achiziție publică. A doua măsură se referă la scoaterea din atribuțiile ANRMAP a evaluării documentațiilor de atribuire pentru contracte mai mici de 125.000 de euro pentru bunuri și servicii şi 4,85 milioane de euro pentru lucrări. Președintele ANRMAP susține aceste propuneri legislative cu următorul argument: “Bulgaria are pragul de 20.000 de euro pentru produse și servici și are pragul de 60.000 de euro pentru lucrări”.

Comparația cu Bulgaria ar fi fost potrivită dacă ar fi vorba despre un model european de cheltuire a banilor publici. Ridicarea pragurilor și eliminarea atribuției de evaluare a documentațiilor ar fi utile numai dacă s-ar dovedi faptul că în acest mod se diminuază corupția și risipa din banii publici. Dar nu este așa. Propunerile președintelui ANRMAP dovedeșc disprețul major la adresa cetățenilor plătitori de impozite și incompetență în întelegerea rolului instituției pe care o conduce în asigurarea celui mai bun mod de cheltuire a fondurilor publice.

Orice relaxare a supervizării preventive în cheltuirea banilor publici duce din partea puterii la abuzuri, corupție, risipă și, inevitabil, sărăcie. Iată citeva definiții clarificatoare. Conform DEX, risipa reprezintă „folosirea nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură”, iar conform ONU și Comisiei Europene, corupția reprezintă „abuzul puterii publice pentru obținerea de beneficii private”.

Făcând o analogie cu circulația auto, putem spune că pentru circulația banilor publici, președintele ANRMAP propune eliminarea măsurii preventive a demarcației celor două sensuri de circulație de pe o autostradă, iar dacă s-ar întâmpla oricâte accidente, acestea, ar putea fi soluționate la capătul autostrăzii de către foarte multe secții de poliție, judecătorii, ambulanțe și spitale. Oare marcarea benzilor de circulație s-a dovedit a fi inutilă ca și măsură preventivă pentru evitarea accidentelor ? Oare prin eliminarea marcajelor din circulația auto crește siguranța traficului ? Este suficient controlul circulației auto doar la capătul autostrăzii sau al circulației banilor doar la capătul achizițiilor publice ? Pentru cetățean nu, dar pentru corupții și risipitorii din acea parte mafiotă a statutului da. Iată dovezile: rezultatul financiar din 2011 al recuperării de fonduri în cadrul luptei cu corupția și risipa din România, deci la capătul autostrazii conform analogiei cu circulația auto, este de 0,00017% anual, care rezultă din împărțirea sumei de 5,3 milioane euro la suma de 30 miliarde euro anual. Suma de 5,3 milioane euro a fost extrasă din raportul DNA privind prejudiciile recuperate în anul 2011, iar suma de 30 miliarde euro/an reprezintă costul anual plătit de cetățenii români ca și efect al corupţiei și risipei prin diminuarea anuală a veniturilor României, conform estimărilor emise de analiști în corelaţie cu raportul pe 2010 al Transparency International România.

Doar în ultimii 10 ani consecutivi haosul din circulația fondurilor publice a produs 600.000 de cetățeni morți (conform raportului prezidenţial pe Sănătate din 2008), 2 milioane de cetățeni emigrați din motive de sărăcie (conform rezultatelor ultimului recensământ) şi 300 de miliarde de euro venituri pierdute de România (conform raportului pe 2010 al Transparency International România). Ce preț ar mai trebui să plătească în plus cetățenii României încât politicienii să ia măsuri reale și eficiente privind redistribuirea justă a fondurilor și apoi cheltuirea eficientă a acestora ? Este o soluție bună pentru cetățean relaxarea măsurilor de prevenție în achizițiile publice propuse de președintele ANRMAP ? Poate avea ANRMAP un rol mult mai eficient în stoparea corupției și risipei din banii publici ?

Pentru a lămuri toate astea, inclusiv a defini direcția în care ar trebui să meargă propunerile legislative privind cheltuirea fondurilor publice, este suficient să ne imaginăm cum se încearcă evacuarea apei dintr-o baltă formată din scurgerile unor robineți defecți, unde permanent se schimbă pompa și furtunul cu altele mai mari, dar nu se reusește evacuarea apei. Pentru aceasta, în mod evident, este necesară existența unor robineți în stare bună de funcționare, iar dacă aceștea sau defectat este necesară schimbarea robineților cu alții buni și nu anularea lor, așa cum propune președintele ANRMAP. De ce sunt necesari astfel de robineți și în achizițiile publice ? Pentru că lipsa robineților în achizițiile publice generează abuz, corupție, risipă și în final sărăcie. Un răspuns similar este valabil și la întrebarea: De ce sunt necesari notarii în tranzacțiile imobiliare ? Pentru a superviza preventiv legalitatea unei tranzacții care necesită o terță parte competentă, neutră și care aplică unitar și nediscriminatoriu normele legale în vigoare. Le trebuie oare corupților și risipitorilor astfel de supervizori și în achizițiile publice ? Cert este că asta le trebuie cetățenilor pentru a-și salva banii.

Soluția pentru salvarea a sute de miliarede de euro o reprezintă aplicarea principiilor UE de redistribuire a fondurilor nerambursabile prin adoptarea concomitentă și unitară a următoarelor două măsuri. Prima măsură necesită extinderea atribuțiilor ANRMAP privind supervizarea competentă, neutră, unitară și nediscriminatorie a alocării fondurilor publice prin aplicarea celor trei standarde obligatorii: i) standarde de cost, ii) standarde de calitate și iii) standarde de procedură. A doua măsură necesită extinderea atribuțiilor ANRMAP privind supervizarea alocării fondurilor publice a) la nivelul superior de redistribuire a fondurilor, de către ordonatorii principali de credite: ministere, autorități, regii, consilii județene și b) la nivelul inferior de cheltuire a fondurilor prin achiziții publice, de către ordonatorii secundari și terțiari de credite: primării, spitale, şcoli, etc.

Acum ANRMAP supervizează achizițiile publice doar prin prisma unui singur standard, cel de procedură, aplicat doar la nivelul inferior al sistemului, în cadrul achizițiilor publice, și doar asupra unui procent de 40% din suma totală estimată contractată anual de autorităţile publice, conform studiului din 2012 a Institutului de Politici Publice. Culmea, președintele ANRMAP propune eliminarea exact a acestei atribuții preventive aflată încă în sarcina ANRMAP. Interesele cui le reprezintă preşedintele ANRMAP ? De ce nu propune măsuri urgente de extindere eficientă a supervizării cu standardele de calitate și standardele de cost ca și măsuri de prevenție în cheltuirea banilor publici ? Aplicarea propunerilor actualului președinte ANRMAP va genera desființarea robineților prin care se vor scurge alți bani publici în buzunarele corupților și risipitorilor. Pentru cetățeni asta va însemna pierderi suplimentare din veniturile României, peste cele 30 miliarde de euro care deja se scurg anual.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. nano2k spune:

    E foame, e foame de bani, baieti!

  2. dinu spune:

    Tot felul de birocrati isi dau cu parerea. S-a ajuns ca pentru un obiect de 1000 de lei achizitionat sa cheltui 200 prin certificate, documentatie, garantii, samd. Pierdem o gramada de timp si blocam personalul sa scriem, scriem, scriem, numai ca niste fonfeuri sa se simta bine. Si pana la urma se cumpara tot de la cine trebuie, pentru ca de exemplu automobilul oferit nu are 1238 mm latime ca in documentatie, ci 1235mm latime. Sau ca nu ai Standard de calitate privind asigurarea satisfactiei angajatilor??? Am intrebat colegii din Germania cand mi s-a ceruta asa ceva si mi-au zis sunteti nebuni, la noi sunt doar cateva companii mai mari care au asa ceva… Doar un exemplu. Sa fie o data lasati in pace sa cumpere ce vor, sa-si asume raspunderea, si daca fac manarii s-o-ncurce. E usor sa vina cate-un birocrat si sa gasesca bariere noi, care nu fac decat sa franeze, doar ca sa-si gasesca el linistea si inactivitatea si sa se ascunda dupa ele. Ajungem sa folosim placute turcesti, lichid de frana ugandez, doar ca e super ca s-a luat prin e-licitatie. Si la produsele astea de doi lei parandaratul e mai mare, ca de, fiind de patru ori mai ieftine decat cele adevarate, e loc mare de-ntors.

    • Pentru ca cei care ar superviza modalitatea de cheltuirea a banilor public sa nu abuzeze, este necesara introducerea standardelor UE de calitate, a standardelor EU de procedura si a standardelor EU de cost. In UE exista peste 16.000 standarde ISO de calitate, si doar pentru ce nu exista se poate defini pe plan national. Vorbesc in baza experientei de peste 10 ani de consumator al acestor standarde EU in Romania. La fel se poate proceda si cu standardele de cost si calitate. Doar ca nu se vrea. In 2012 am depus la parlament un proiect de lege pentru implementarea standardelor de cost in domeniul medical. Va las sa ghiciti rezultatul …

  3. Radu Korne spune:

    Inteleg ca va referiti la ultimii 10 ani ?

  4. Liviu spune:

    Ridicarea limitelor si controalelor se poate aproba numai in caz de urgente. De exemplu, administratia Bush a procedat astfel in timpul inundatiilor din sudul Americii. Evident, aceasta a condus la abuzuri, descoperite de controalele ulterioare. ANRMAP isi pregateste terenul pentru furturi legale. Este cineva “watchdog” pentru ANRMAP? Cum se pot anihila aceste propuneri?

    • Legea trebuie sa prevada proceduri clare pentru situatii exceptionale, in care sa fie prevazuta aplicarea obligatorie a urmatoarelor: i) utilizarea numai a documentatiei tip privind caitele de sarcini (pentru cazuri standard si exceptionale), ii) nivel maxim adminisibil al pretului pentru situatii exceptionale care sa fie pretul mediu rezultat din achizitiile din ultimile 6 luni, deci nu mai mare, iii) contracte tip pe ramura pentru situatii exceptionale care contina clauze in speical de pret nenegociabile de nimeni, nici de achizitor si nici de ofertant. Exista solutii. Exista bani. Nu exista vointa.

  5. AM spune:

    Excelentă analiza. Pentru a juca un pic rolul avocatului diavolului: cred că un argument potențial care va fi uzat de ANRMAP pentru a argumenta strategia surprinzătoare pe care o propune ar fi

    1. Eficiența. Sunt prea puțin oameni, resurse etc.
    2. Lentoarea. O mulțime de proiecte au de suferit din cauza controalelor „birocratice”. Al doilea ar putea chiar să semene foarte mult cu adevărul…

    Astfel, mai trebuie văzut care este timpul mediu de soluționare, cum va fi afectat acesta de măsurile de reducere propuse. Apoi demontate.

    Vă salut

    • Durata supervizarii preventive trebuie mentionata foarte clar in lege, de exemplu 15 zile pentru dosare peste valoarea achizitiei de X EURO si 30 zile pentru dosare peste valoarea achiztiei de Y EURO. Astfel, achizitiorul public ar trebui sa poata continua procedura daca achiztie publica daca s-a depasit termenul de supervizare. Cei care vor efectua supervizarea preventiva vor trebui monitorizati pentru a sti si aplica imediat solutiile necesare evitarii depasirii termenelor de supervizare.

  6. Silviu spune:

    Eu inteleg ca se doreste atribuirea unor contracte, mai mari decat permite legea in prezent, prin incredintare directa, Adica sa avem coruptie care sa mearga ca unsa, nu una birocratica ca acum. Gresesc?

    • Aveti dreptate, acum avem 30 miliarde euro risipite anual datorita haosului din administrarea banilor public si se doreste extinderea acestui fenomen catre sume suplimentare, toate platite din buzunarul meu, al Dvs. si al tuturor cetatenilor romani.

  7. Adi Rus spune:

    Foarte lamuritoare explicatiile. Avem nevoie de tot mai multi oameni ca dvs. in clasa politica.

  8. miscu spune:

    problema este alta asa cum se vede



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valeriu Todirascu


Valeriu Todirascu

Senator in parlamentul Romaniei, lista activitati intreprinse: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016 A elaborat pr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)