Criza politica declansata in SUA cu doua saptamani in urma s-a prelungit mai mult decat era de asteptat. Astazi, 17 octombrie, toti ochii au fost indreptati spre America, acolo unde un blocaj politic risca sa duca statul federal in incapacitate de plata, tragand dupa el intreaga economie mondiala. Secretarul Trezoreriei avertizase Congresul american cu privire la riscul de a ramane fara bani, in conditiile in care masurile luate anterior de ridicare a plafonului de datorie expirau pe 17 octombrie. Un esec risca intrarea SUA in faliment, cu efecte catastrofale.
Nu e prima data cand ridicarea plafonului pe datorie a SUA a creat probleme, insa acum contextul era extrem de delicat, iar consecintele ar fi putut fi mai grave chiar decat cele determinate de criza din 2008. Votul favorabil al alesilor americani a rezolvat insa doua probleme in acelasi timp: plafonul datoriei a fost ridicat, urmand ca in curand sa fie adoptata si legea finantelor ce a adus America in somaj partial incepand cu 1 octombrie (efectul Obamacare).
Era de asteptat sa se intample asta. In cazul unui default, problema americana devenea problema noastra, a tuturor, iar SUA nu avea cum sa permita asta doar pentru ca liderii politici nu au cazut de acord. Efectul imediat ar fi putut fi intrarea intr-o noua recesiune cu consecinte puternice pentru intreaga economie mondiala. Un default al Statelor Unite ar fi aruncat practic in haos bursele, ar fi blocat pietele monetare, dolarul s-ar fi prabusit, dobanzile ar fi crescut semnificativ, ar fi scazut rolul dolarului ca moneda de rezerva internationala, etc. Pe scurt, un scenariu apocaliptic. Nu intamplator studii realizate recent de economistii Fondului Monetar International au confirmat ca o noua criza in America ar duce automat la declansarea unei noi recesiuni mondiale.
Si totusi, problema SUA e una structurala. Faptul ca au evitat falimentul nu inseamna ca au rezolvat problema. Se cumpara timp. Ramane problema de baza, o datorie publica nesustenabila intr-un model economic american atipic. Sustenabilitatea datoriei publice a unui stat e dependenta de rata de crestere a economiei sale, de nivelul dobanzilor guvernamentale la care este imprumutata de piete, dar si de capacitatea ei de a genera surplus primar. Daca propria rata de crestere economica este mai mica decat dobanda la care statul se imprumuta, atunci statul are o problema legata de capacitatea de rambursare a datoriei contractate. Exista doua posibilitati de a stabiliza datoria. Fie sa creeze surplus primar, fie sa creeze inflatie.
Pana in acest moment, SUA a beneficiat de dobanzi la datoria guvernamentala mult mai mici decat ar ales ar fi fost cazul. Oricare alt stat aflat in situatia SUA ar fi fost cu totul altfel taxat de piete. Cu toate ca realitatea a aratat ca pietele esueaza usor in alocarea eficienta a primei de risc atasata dobanzilor guvernamentale, in noul context nu cred ca SUA va continua sa fie imprumutata la dobanzi la fel de avantajoase. In plus, pana acum SUA a ales calea inflatiei. Ce solutii mai au americanii? Un raspuns traditional american – inflatie via politica monetara – nu va mai putea fi mult timp folosit. Iar rostogolirea datoriei nu poate continua la infinit.
Solutia pentru SUA este trecerea de la inflatie la generarea de susplusuri primare. Problema nu e noua. La inceputul anului, americanii au scapat la limita de asa numitul fiscal cliff, Senatul reusind atunci sa evite declansarea “zidului bugetar” ce presupunea o combinatie (nefericita atunci avand in vedere contextul) de taiere de cheltuieli si cresteri de taxe. Crearea de surplusuri primare va trebui facuta intr-un ritm gradual, sustenabil, atat din punct de vedere politic, dar si economic si social. Reduceri prudente de cheltuieli conform unui plan gradual, cresteri de taxe doar pentru bogati (fara a afecta clasa de mijloc, care reprezinta majoritatea) si in masura in care este posibil relaxare cantitativa – “quantitative easing” injectia puternica de bani de catre banca centrala pentru relansarea creditarii, crestere economica, reducerea somajului, etc. Problema datoriei publice va fi o problema gestionabila atat timp cat va exista crestere economica, sau se va incearca stimularea acesteia, in timp ce deficitul guvernamental va putea fi redus gradual prin intermediul aceluiasi canal – crestere, reducerea somajului, mai multi contributori, mai multe venituri, mai putine cheltuieli pentru someri, etc.
Una peste alta semnalul dat de Statele Unite este unul negativ, iar contextul nefericit. Incertitudinea cu privire la iesirea din criza, balbaielile legate de amanarea/continuarea programului de relaxare cantitativa (efectul Bernanke), reprosurile repetate ale americanilor cu privire la “surplusul cronic de cont curent” al Germaniei si, mai nou, un blocaj politic declansat de efectul Obamacare afecteaza grav credibilitatea SUA pe plan mondial. Toate acestea sunt semnale negative, pe fondul unui context delicat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu stiu daca un articol scris in RO chiar isi poate permite sa stabileasca „solutia pentru SUA” sau sa faca aprecieri despre nivelul dobanzilor la datoria guvernamentala a Statelor Unite. Una e sa sa observam si sa comentam ce se intampla in State si alta e stabilim noi ce-ar trebui sa se intample, nu credeti?
1.Problema de fond a civilizatiei occidentale este costul mare al fortei de munca,in comparatiei cu economiile emergente-BRICS etc.
2.La anumite tari ”occidentale” se mai adauga LENEA genetica-vezi sudul UE, statul social unde se dau alocatii si ajutoare ptr.toti puturoshii,si emigratia coloratilor din fostele colonii si aiurea.
3.Multinationalele sunt calcaiul lui Ahile al occidentului: globalizarea pe care civ. occid. a promovat-o in toate lumea-ptr. ca exporta aici modelul occidental-a facut ca multinationalele de origine si cu capital majoritar occidental sa prefera sa-si mute parte insemnata din salariati in economiile emergente cu consecinta cresterii somajului in Occident.
Solutia-”este” mai multe
1.Protectionism economic al Occidentului in ansamblul sau: UE, Nafta, Aus-Nz.
2.Stoparea emigratiei non-white in Occident.
3.Taierea puturosilor de pe listele de ajutoare sociale.Arbeit macht frei,kraft,freunde etc
4.Obligarea comerciantilor ca in rafturi sa aiba produse make in occident obligatoriu alaturi de produse(chiar identice) facute aiurea.
5.Exportul modelului occidental de civilizatie umana-nitel revizuit=eco,etc..sustained development – numai acolo unde exista oameni ca noi-Rusia, America de sud.
6.Para bellum! Si vis pacem!
Nimeni nu „isi poate permite sa stabileasca solutia” in locul altcuiva, insa atunci cand solutia aleasa de acel „altcineva” te afecteaza si pe tine, ai dreptul sa faci propriile analize finalizate cu posibile solutii si sa le prezinti public. Cel putin, daca acel „altcineva” ia niste decizii gresite care afecteaza o lume intreaga, nu poate sa spuna ulterior ca nimeni nu a propus solutii alternative care sa ii dea de gandit asupra corectitudinii propriilor solutii.
Ceea ce numiti cutia Pandorei e de fapt o bomba conectata la un ceas pe care republicanii o scot periodic la iveala. Toata lumea stie ca vor taia firul in ultima clipa caci altminteri vor sari cu totii in aer. O melodrama ieftina si de prost gust.
Povestea cu datoria americana nesustenabila e veche dar e o naivitate. Plafonul datoriei e foarte suportabil, limitarea prin lege a acestui plafon e de fapt mult mai periculoasa decat datoria in sine.
Ia uitati ce spune chiar un economist american, ca sa nu mai spuneti ca scoatem din burta: James Hamilton nu este singurul economist care a tras un semnal de alarmă asupra practicilor guvernului american. Primele declaraţii care sugerau că datoria publică a Statelor Unite este de aproximativ 70.000 de miliarde de dolari au apărut cu mai mulţi ani în urmă.
„Cutremurul va fi provocat de colapsul pe piaţă al obligaţiunilor guvernamentale americane, pe măsură ce investitorii din ţară şi din străinătate vor realiza că singura cale prin care Unchiul Sam va reuşi să-şi achite viitoarele datorii este printarea masivă de bani”, au spus în 2008 economistul Laurence Kotlinkoff şi în 2012 specialistul David Walker.
„Rezultatul va fi creşterea uriaşă a inflaţiei şi a dobânzilor, reducerea pe termen lung a producţiei şi a ocupării forţei de muncă. Asta s-a întâmplat oricărei ţări care a încercat să cheltuie mai mult decât putea să plătească”, au avertizat în trecut cei doi economişti.
Trebue sa faci diferenta intre datoria US si obligatiile de plata fara de cetatenii US sub forma de Social Security, Medicaid, Medicare si numeroasele programe de asisitenta ce reprezinta cu adevarat cea mai mare povara sociala. US isi poate plati datoria externa cu usurinta si in timp record mai ales ca US detine credite mult mai mari decit datoria externa iar statele ce detin US treasury bonds ca Japonia sau China au la rindul lor datorii fata de us mult mai mari.
„Reduceri prudente de cheltuieli conform unui plan gradual, cresteri de taxe doar pentru bogati”.
Aici apare problema, nu doar a SUA ci a majoritatii statelor. Cresterea datoriei publice are un trend puternic ascendent (http://en.wikipedia.org/wiki/File:USDebt.png). Mediul privat este de mult suprataxat, si chiar si in aceste conditii, statul nu are capacitatea sa-si acopere cheltuielile. Statele vor fi obligate sa aplice reduceri semnificative trecand peste teama keynesistilor.
In acelasi timp e nevoie de o schimbare de mentalitate: SUA nu mai poate salva lumea. Au facut-o in trecut, dar acum nu isi mai permit. Cetatenii incep sa inteleaga acest lucru. Au spus da interventilor, iar acum consecintele se fac resimtite. Nu vor mai fi creduli la mesajul „platim pentru siguranta”.
In conditiile in care ai o datorie publica uriasa, sa condunci razboaie care implica sute de trilioane de dolari e nebunie curata.
Acea „datorie publica uriasa” nu are nevoie sa fie platita, ci doar rostogolita.
Daca razboaiele in care sunt implicate Statele Unite ajung sa coste sute de trilioane, sigur avem o problema cu modul cum calculam :) Iar judecatile de tipul „e nebunie curata” spun mai mult despre comentatorul care le emite decat despre evenimentul caracterizat astfel.
Genul asta de comentariu nu aduce nicio clarificare pentru a intelege politica americana, e doar un comentariu pe care l-ar face patronul unui service auto, cand afla ce cheltuieli are General Motors. Insa realitatea e ca General Motors vede lucrurile de la alt nivel. La fel si Statele Unite, cand vine vorba de razboaiele in care se implica sau de costurile pe care le presupune mentinerea Flotei a 7-a in Pacific sau a Flotei a 5-a in Oceanul Indian. Cand ceva pare „nebunie curata”, e un semn clar ca nu intelegem ce se intampla in realitate :)
Intra-adevar, e nevoie de o analiza extrem de complexa ca sa poti spune ca, spre exemplu, interventia din Iraq a fost o decizie gresita. Dar dupa cum spuneti, noi nu intelegem politica SUA. Acolo se iau decizii la „un alt nivel”. :)
Daca asteptati ca la un comentariu sa gasiti o teza asupra politicii SUA, atunci va recomand sa va alocati timpul pentru carti, articole dedicate, si mai putin pentru commenturi, mai ales de genul pe care le dati Dvs. Va asigur ca veti avea doar de castigat :)
Sincer, nu inteleg nevoia dvs.de a emite judecati de valoare asupra politicii americane. Ce inseamna ca invazia din Iraq a fost „o decizie gresita”?! La nivelul asta nu exista decizii corecte sau gresite, exista doar obiective de atins, iar indeplinirea acelor obiective necesita respectivele decizii. A spune ca anumite decizii au fost gresite aduce poate o satisfactie personala de ordin psihologic, ceva de genul „uite ce prosti au fost americanii” dar nu ajuta cu nimic la intelegerea fenomenului. Ce-ar fi sa presupunem ca invazia din Iraq a avut drept obiectiv crearea unei cereri imense de petrol, la un pret imens? G.W.Bush avea in jurul lui o gasca de petrolisti (Rumsfeld, Cheney) care ar fi profitat din plin de situatia creata, iar evenimentele par sa demonstreze ca asta le-a reusit. In conditiile astea, cum am putea cataloga invadarea Iraq-ului drept „decizie gresita”? Nu e evident ca de fapt n-am inteles ce s-a intamplat in realitate acolo? :)
Marirea taxelor bogatilor e o metoda paguboasa deoarece cei bogati pot sa se mute cu afaceri cu tot in tarile cu taxe mai lejere. Singura sansa e cresterea bazei economice si micsorarea cheltuielilor guvernamentale adica se strige cureaua si se reduce risipa, frauda si abuzurile.
Nu sunt expert in economie, dar parca asta inteleg si eu:
„The most disturbing sentence uttered during the debt ceiling debate/government shut down, that should raise some concerns by both political parties, is: „We must increase our debt limit so that we can pay our bills.”
„Here is a hint: if you have to borrow money to pay your bills, you aren’t paying your bills.”
http://www.powerlineblog.com/archives/2013/10/we-must-increase-our-debt-limit-so-that-we-can-pay-our-bills.php
Astea sunt povesti moralizatoare, bune pentru finantele unei familii lipsite de intelegerea fenomenelor macroeconomice. La nivelul unei tari ca Statele Unite, lucrurile arata complet diferit. Pe termen mediu si lung, incasarile cresc, cheltuielile cresc, asa ca datoria publica nu poate si ea decat sa creasca. Ati auzit de vreun dafault al Statelor Unite? Daca nu (si sigur nu ati auzit) inseamna ca toate ingrijorarile nu sunt decat propaganda gen Russia Today. Nu stiu ce varsta aveti, dar eu am mai citit o data toate lucrurile astea, in urma cu 30-35 de ani, in revista lumea. Pe vremea cand URSS si Brejnev pareau vesnic de neclintit.
Scuze, revista Lumea era cu majuscula.