vineri, martie 29, 2024

Suveranitate mediatică şi fanatism

Una dintre lecţiile cele mai importante ale ultimilor luni ţine de capacitatea urii de a deveni agentul care adună împreună politicieni şi voci media. Suveranitatea televiziunilor de ştiri, atât de evidentă astăzi în România, este suveranitatea ilimitată a urii şi a fanatismului. Miza nu mai este atât parvertirea tuturor  practicilor jurnalistice, cât impunerea unui discurs  care să aibă în centrul său violenţa, calomnia şi insinuarea.

Campania îndreptată împotriva Curţii Constituţionale şi   CSM ar fi fost de neimaginat în absenţa acestui instrument de acţiune puternic şi incontrolabil, în egală masură. Se poate vorbi, în cazul multora dintre cei care apar seară de seară în platouri,  în calitate de moderatori sau de invitaţi permanenţi, de o imunitate de facto ce le permite să atace fără ca nici un sentiment al responsabilităţii să le cenzureze acţiunile. Imunitatea este câştigată prin acţiunea cotidiană a urii. Exercitate programatic, fanatismul şi ura generează frica. Generează aura de impunitate şi de omnipotenţă ce face din pontifii mediatici arbitrii vieţii publice de la noi.

Instituţia vinovată, în ultimă instanţă, de această  derivă ce a culminat cu atacurile din ultimele două luni este Consiliul Naţional al Audiovizualului.  În cele aproape două decenii de funcţionare, C. N. A nu putut  limita ascensiunea tipului de jurnalism întruchipat, iniţial, de către Dan Diaconescu şi de către OTV. Din această magmă de senzaţionalism şi frustrare se naşte mutantul mediatic care domină astăzi România. C. N. A. a asistat, neputincios, la impunerea unor practici ce contrazic, în mod flagrant, drepturile constituţionale pe care acest organism este chemat să le protejeze. De la demnitatea umană până la viaţa  intimă, nimic din setul  de drepturi şi de valori constituţionale nu a rămas neatins. Ura şi fanatismul au devenit cărămizile noii societăţi mediatice.

Suspendarea şefului de stat şi succesiunea de încălcări ale constituţiei au fost punctul de apogeu al acestei suveranităţi mediatice ce a devenit conştientă de propria ei putere de a influenţa agenda publică.  Semnificativă este şi maniera în care aceste trusturi media modelează,  deliberat, un discurs anti- occidental şi anti- european. România este confruntată cu o sitiuaţie inedită şi dramatică:populismul anti- european nu mai este asumat de către formaţiuni izolate şi marginale, ci ajunge să reprezinte fundamentul ideologic al raportării României la construcţia europeană. Retorica ce descrie România ca pe o colonie a Uniunii Europene pare să facă abstracţie de poziţia în care România se află, astăzi, la capătul unui proces de aderare care s-a întemeiat pe consensul politic şi pe sprijinul naţiunii noastre.

Suveranitatea mediatică se află la originea acestei mutaţii petrecute în discursul şi dezbaterea publică. Decapitarea ICR, prin modificarea misiunii Institutului, face parte din aceeaşi agendă ideologică. Transformarea crizei constituţionale în ocazia de a întări sentimentul anti -american, anti-occidental şi anti-european este un indiciu  semnificativ. Ura şi fanatismul sunt inepuizabile şi proteice. Ele sunt obligate , în vederea supravieţuirii, să-şi inventeze noi ţinte pe care să le denunţe, mediatic.  Căderea în invectivă şi insultă a schimbului de idei   descurajează efortul de europenizare ce a motivat, în primă instanţă, dorinţa de alăturare a României  la Uniunea Europeană.

Reabilitarea demnităţii umane nu mai este un deziderat abstract, ci un imperativ de care depinde însăşi continuarea modernizării noastre. Indiferent de opiniile care ne separă, comunitatea de cetăţeni nu poate fi sfâşiată de forţele urii şi fanatismului.  Reconstrucţia democratică şi dialogul sunt alternativa la barbarie.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Cred ca sunt cativa oameni care au dat in judecata o televiziune pentru calomnie. Parca ultimul caz este domnul Papahagi.

    Nu cred ca este vina exclusiva a CNA-ului. Ideea de a astepta ceva de la o institutie mi se pare pierzatoare.

    Sigur, institutia trebuie sa functionez, dar si cei „murdariti” trebuie sa actioneze. Daca ei prefera sa stea pe margine sa planga si sa infiereze CNA-ul… fiecare cu optiunea lui.

    In rest, nu cred ca CNA-ul poate amenda, interveni sau atrage atentia pentru o pozitie anti-americana/europeana

  2. Rolul presei in evenimentele romanesti din ultimele decenii nu a fost inca analizat pe masura importantei acestei teme. De aceea, pesemne, exista o mare degringolada in aprecieri si incercarile spontane de explicatie.
    De exemplu: OTV respectiv DD nu este pionierul televiziunii de atac intruchipate mai nou de Antena 3 sau Realitatea TV impreuna cu divizata Romania TV. Spre surprinderea multora stramosul acestora este TVR in ambele ipostaze istorice ale sale: de televiziune de propaganda ceausista iar mai apoi ca TRL (Televiziunea Romana Libera), instrumentul principal al puciului din Decembrie 1989.
    OTV-ul este un moft al spiritului mahalagiesc, o supapa de refulare pentru scandalagii de carton, o forma neaosa a posturilor comerciale care se adreseaza partii celei mai putin cultivate a societatii. Din punct de vedere politic nu reprezinta nici un pericol la adresa statului de drept.

  3. „Una dintre lecţiile cele mai importante ale ultimilor luni ţine de capacitatea urii de a deveni agentul care adună împreună politicieni şi voci media. Suveranitatea televiziunilor de ştiri, atât de evidentă astăzi în România, este suveranitatea ilimitată a urii şi a fanatismului” – si totusi, care este cauza urii? Si totusi, unde isi are aceasta ura geneza? De ce uram ceea ce dvs. ne sugerati ca ar trebui sa adulam? De ce? De ce ? De ce ? De ce asa putini vor sa impuna o valori rasturnate, celor multi?

    „Campania îndreptată împotriva Curţii Constituţionale şi CSM”- Oare ce vroaiu cei multi de la inocentii CCR si CSM? Si mai ales de ce vroiau ? Ce au facut aceste institutii sa explice ce au facut, logica, temeinicitatea si constitutionalitatea actelor si faptelor lor? Ce au facut mii de ONGuri ca sa vina in sprijinul CCR si CSM (v-ati invineti daca ati afla cate ONGuri au astfel de „obiecte de activitate”, si ce de bani au derulat in acest sens).

    „Instituţia vinovată, în ultimă instanţă, de această derivă ce a culminat cu atacurile din ultimele două luni este Consiliul Naţional al Audiovizualului” FALS ! CNA poate sa intervina atunci cand toate lucrurile sunt limpezi.Deocamdata nu exista sesizare sau autosesizare la MPR sau Polit. Cred ca cei de la alin. 2 sunt datori sa (si sa se) explice .

    „Suspendarea şefului de stat şi succesiunea de încălcări ale constituţiei au fost punctul de apogeu al acestei suveranităţi mediatice ce a devenit conştientă de propria ei putere de a influenţa agenda publică. Semnificativă este şi maniera în care aceste trusturi media modelează, deliberat, un discurs anti- occidental şi anti- european. România este confruntată cu o sitiuaţie inedită şi dramatică:populismul anti- european nu mai este asumat de către formaţiuni izolate şi marginale, ci ajunge să reprezinte fundamentul ideologic al raportării României la construcţia europeană. Retorica ce descrie România ca pe o colonie a Uniunii Europene pare să facă abstracţie de poziţia în care România se află, astăzi, la capătul unui proces de aderare care s-a întemeiat pe consensul politic şi pe sprijinul naţiunii noastre”. Si care este problema? Vreti ca toti 7,4 mil sa mancam rahat cu mana si ligurita americano-europeana, legati de maini si de picioare de niste minoritati electorale?7,4 mil s-au saturat de cativa minoritari, de un anumit mod de viata , … si de multe altele. Cei 7,4 sunt in crestere. Luptati fratilor cu contrargumente! Luptati impotriva firii lucrurilor, impotriva celor 7,4. Dar luptati voi, nu chemati toti politrucii interni si externi sa spele WCurile in locul vostru .

    Ati uitat cateva amanunte importante. Barbarii de la A3 si restul a avut o audienta record, in mod constant, timp indelungat. Voi care vreti sa interziceti cati sunteti, si cine sunteti? Reperati-va in sistem? Aud
    Insuti tb (presedintele suspendat) a incurajat (vai lui saracu’) minoritatea sa nu se uite timp de … la A3?
    Toti membri pdl cum dadeau interviuri, intrebau I-a data „e cineva de la A3?”.

    Si totusi audienta crestea … crestea …, si crestea …
    Daca nu sunteti in stare sa creati ceva care sa anihileze sau sa diminueze propaganda, nu va mai lamentati (vai ce jalnici sunteti, sa sara altii in ajutorul vostru). Daca nu va convine luptati! creati! schimbati! anihilati! Puteti asa ceva ?

    • Nu poate exista „Democratie” fara „Stat de Drept”

      Dl. Basescu a fost ales presedinte al Romaniei in urma unor alegeri democratice. In Constitutie scrie ca presedintele Romaniei este ales pentru un mandat de 5 ani si ca nu poate fi demis decat daca incalca GRAV Constitutia. CCR nu a constatat ca dl. Basescu a incalcat GRAV Constitutia. In aceste conditii, suspendarea lui Basescu de catre Parlament a fost ilegala asa ca exprimarea „vointei electoratului” s-a facut avand ca fundament incalcarea Constitutiei de catre Parlament, adica nelegitim. Intr-o democratie, nici macar „poporul” nu poate avea dreptate incalcand legile (constient sau inconstient) deoarece ar aboli „statul de drept”. Nu poate exista „democratie” fara „stat de drept” asa ca nu poate sa existe democratie atunci cand cetatenii incalca legile (constient sau inconstient), chiar daca reprezinta o majoritate covarsitoare. Cetatenii (corect informati si responsabili) trebuiau sa taxeze suspendarea ilegala a lui Basescu (chiar si cei care doreau demiterea lui) si atunci nu s-ar mai fi ajuns la exprimarea „vointei electoratului”, decat atunci cand Basescu incalca cu adevarat GRAV Constitutia sau cand mandatul lui se incheia (dupa 5 ani, conform Constitutiei). Judecatorii CCR au avut dreptate, dar nu „impotriva poporului” ci in apararea „statului de drept”, pe care si cetatenii corect informati si responsabili ar trebui sa il apere.

      • Chestia asta cu incalcarea GRAVA Constitutiei este foarte dubioasa, pentru ca la o incalcare grava a Constitutiei intr-o tara normala un presedinte ar trebui sa-si dea SINGUR demisia, nu sa poarte o tara intrega pe drumuri. Problema este ca la noi nu exista demnitate si onoare. Cum suntem tratati de politicieni, asa ii tratam si noi pe ei. Daca nu se respecta regulile de catre ” seful statului” de ce le-ar mai respecta ceilalti. Si, din pacate , am vazut destule dovezi de nerespectare a celorlati din partea presedintelui

    • Va anunt ca la ora actuala nu prea mai sunteti 7,4 milioane: scazand alea 1,5 milioane voturi fraudate gasite de parchet mai aveti vreo… 5,9 milioane de votanti. Si se pare ca se mai numara inca ….

      • stimabile dica,

        exista o declaratie oficiala a parchetului referitoare la cele 1.5 milioane de voturi fraudate? am cautat si nu am gasit decat „pe surse” la presa, ori pe surse la presa am auzit si ca fusese lovitura de stat si alte asemenea gogomanii.

        • Lasati-i Herr Franck, cu timpul au aflat de la dl. Vlaston ca „magistratii s-au eliberat de copita politicului”, ceea ce inseamna ca doar daca (si numai daca) va exista o condamnare definitiva, instanta va fi obligata sa anuleze inscrisurile, … adica buletine de vot, procese verbale, … etc. Pana atunci suntem 7,5. Si cred ca si dupa aceea, deoarece conditia este de condamnare definitiva . Pot sa initieze baietii ceva pe civil si foarte repede, dar atunci inseamana ca cinva sa nu fie condamnat. Greu cu fotbalul asta !

  4. Consens a fost (poate) pentru aderare, deși establișmentul a fugit ca dracu’ de tămâie de un referendum pe această temă. Nicidecum pentru „unificarea europeană” sau conceptul eurobăsist „SUE”.

    Mai exact, aderare pentru integrare []ntr-un grup de state]. Nu „unificarea” acestora.

  5. Media „lucreaza” de cand a devenit „sloboda” la acapararea puterii („slobod” nu
    inseamna „liber”. Un caine care umbla slobod nu intruneste decat una din
    multiplele conditii pe care un caine le indeplineste atunci cand e liber. Iar cand
    e liber, nu mai e.. caine)
    Cu tot raul pe care l-a produs, cu toata plimbare turmei prin desert in directii care
    nu au nici in clin nici in maneca cu iesitul la liman, cu toate oasele celor cazuti in drum
    ramase marturie a orbecairilor turmei, alta cale de selectie nu exista.
    Cei pe care i-a dus de nas ctp (spre un exemplu) nu se pot desface din „mrejele” lui
    pana nu se desfac singuri.
    Scosi cu alta forta decat a lor proprie, se intorc inapoi ca musca la ..magnet.
    Democratia nu poate ajunge a fi democratie in lipsa unei „identitati personale si de
    forma dar si de fond” a fiecareia dintre persoanele ce o compun (sau, a unei
    majoritati suficient de consistente)
    E suficient sa privesti romanul emigrant.
    In aeroport in Romania, este roman sadea. Comportamentul lui este romanesc, la el
    acasa. Nu respecta nimic, si pe nimeni. Isi atinge scopul, oricum, si atat.
    Urmeaza transladarea. Cateva ore (daca e vorba de avion) cateva zile (daca e vorba
    de autobuz). Ajunsi in alte spatii, devin imediat ( in ce priveste „drepturile ce le revin”)
    de-ai pamantului.
    Imediat se pun pe picior de egalitate cu autohtonii cu toate ca orice ar face putini
    reusesc sa iasa din starea de „planta de ghiveci” si sa isi infiga radacinile in
    pamantul natural al acelui spatiu.
    Este adevarat ca la o prima vedere, intre o floare „de ghiveci” si una „de camp” nu
    poti observa mare diferenta, dar nu trebuie uitat ca florii de ghiveci daca nu ii da
    gospodarul locului salvatoarea picatura de apa, de la mama natura nu are cum sa
    o vada.
    Ceea ce nu iti permiti sa fii acasa la tine, nu trebuie sa iti permiti sa fii dincolo de
    pragul casei tale. Ca altfel, te ridici ca privighetoarea din poveste, prea aproape
    de Soare, iti arzi aripile si iei …tranta.
    As fi zis si eu ceva de otv, dar in afara de renumele care umbla prin targ,
    nu cred ca as recunoaste chipul. Probabil ca era nevoie de un vadim, si sunt
    convins ca nevoia asta va dainui.
    Schimbarea Societatii trebuie lucrata (ca si o opera de arta). Ca o sculptura, sa zicem,
    dar mult mai pretentioasa.
    Rodin (mi se pare) a raspuns intrebarii cuiva, daca e greu sa sculptezi, spunand:
    „Nu, nu e greu. Trebuie indepartat doar surplusul de material”.
    Daca in cazul lui, piatra se opunea cum se opunea, modificarii, cu Societatea e si
    mai complicat, pentru ca „materialul” e al naibii de lipsit de conformitate.
    Cand Brucan a spus 50 , in loc sa mi se para ca exagereaza am spus ca minimalizeaza.
    Chiar si conform uneia dintre legile lui Murfy, timpul care iti e necesar pentru a repara
    un lucru pe care l-ai stricat e de cateva ori mai mare decat timpul care ti-a fost suficient
    pentru al strica (dar niciodata mai mic, sau egal).
    Nimeni nu isi schimba (semnificativ) „argumentatia proprie” urmare a unei argumentari
    exterioare lui.
    Ca in cazul jocului de sah, nu e suficienta dorinta ta de a invata (acest „joc”) pe cineva
    ci trebuie sa se adauge la asta si propria lui dorinta.
    Ca atunci cand iti conducea cineva mana la scris, pana nu intelegi tu (ca persoana),
    pana nu ti se aprinde becul personal, lumina cu care te lumineaza altul are valoare cat
    o lanterna care-ti bate, in plin intuneric, in ochi.
    Eu dau mereu exemplul cu alba-neagra. Nu gasesc vinovati pe cei ce cauta sa insele,
    pe cei ce inseala ci pe cei ce pun botul la asta.
    Intre libertati, este si libertatea de optiune, iar ” a minti” este o libertate ce nu trebuie
    ingradita nimanui. Nu lui voiculescu, nu lui ponta, nu ctp-ului trebuie sa le cerem noi
    sa nu isi foloseasca mintea, asa cum a lor ii duce pe ei, cum se pricep ei, spre a ne dribla,
    ci fiecare din noi trebuie sa ne pregatim de asa natura incat sa nu putem fi fentati.
    In fiecare clipa din viata suntem in mijlocul Waterloo-ului in plina inclestare cu cei de care
    te desparte doar o lungime de sabie.
    E inutil sa stai sa ceri celui din fata ta sa nu umble cu viclesuguri, ca pana sa casti gura,
    daca nu parezi ai cazut muscand tarana iar cel ce trece mai departe este el, si nu tu.
    Pontii(us pilatii) stiu asta, si ii doare in fund ce vei zice dupa ce vor calca peste cadavrul
    tau.
    Asa ca, invata sa alegi tu, omule, intre bine si rau, intre „adevarat” si „fals”, nu astepta
    ca adverserul sa nu incerce sa te dribleze. Nici un fel de joc nu este asa, deci nici cel
    mai serios dintre jocuri, Viata.
    Fii un „jucator”. Un competitor ca toti ceilalti competitori, in rand cu ei.
    In arena (ca un adevarat Spartacus), si nu orice altceva ( chibit, spectator,
    comentator, analist, etc).

  6. „România este confruntată cu o sitiuaţie inedită şi dramatică:populismul anti- european nu mai este asumat de către formaţiuni izolate şi marginale, ci ajunge să reprezinte fundamentul ideologic al raportării României la construcţia europeană. Retorica ce descrie România ca pe o colonie a Uniunii Europene pare să facă abstracţie de poziţia în care România se află, astăzi, la capătul unui proces de aderare care s-a întemeiat pe consensul politic şi pe sprijinul naţiunii noastre.”

    1] Nu CNA este vinovata de radicalizarea discursului eurofob, ci intreaga clasa politica, in special formatiunile ce se pretind de dreapta, plus elitele intelectuale ale Romaniei care, ani de zile, au tacut malc pe chestiunile legate de UE, au exclus in mod premeditat problematica UE din polemica cotidiana, au evitat sistematic sa puna in discutie deficitul democratic al Uniunii, ne’au izolat informatic de curentele doctrinare ale vestului si au desfasurat, in general, o desantata propaganda europeista incercind sa induca in mentalul colectiv relatia identitara falsa dintre UE si continentul si civilizatia europeana. Absenta discursului eurosceptic civilizat, rational, lucid, responsabil a permis, ba chiar favorizat aparitia si cresterea in popularitate a unor bufoni isterici si a unor mercenari cu talent demagogic care au speculat valul de nemultumire si frustrarile unui popor afectat grav de criza in desfasurare. In mod firesc critica unor institutii unioniste ce afecteaza suveranitatea unui popor este indeobste treaba partidelor de dreapta. Nu si in Romania. La noi, oamenii „de dreapta” se predau zgomotos si cedeaza suveranitatea in gura mare de cate ori sint intrebati de Europa, de parca ar fi pastratorii ei vesnici. La orice problema ivita, politicienii bastinasii, aliniati liniei oficiale a Centralei birocratice a UE, ne’au raspuns astfel: „e nevoie de mai multa integrare”. La critica, chiar virulenta si pronuntata in puseuri de furie, a Europei/a UE nu se raspunde prin dorinta publica de a le inchide gurile si de a le pune surdina pe trompete, eventual prin intermediul unor agentii statale insarcinate cu cenzura, ci prin demantelarea punctuala a exagerarilor, insotita de o deschidere mai mare catre opiniile si temerile cetatenilor in legatura cu integrarea accelerata. La isterie demagogica nu raspunzi prin incriminarea spectatorilor, ci prin incercarea de a le abate atentia catre o critica rationala, calma, pe aceeasi tematica dar intr’un registru civilizat, care sa creeze macar impresia ca sustinatorii unei astfel de pozitii eurosceptice sint dispusi sa asculte vocea poporului si gata sa gaseasca solutii in mod pasnic si democratic, si nu angrenarea intr’un conflict intraeuropean prin declaratii incendiare precum tabara adversa, cea a socialistilor extremisti. Numai ca la noi, in mica noastra agora, dreapta a lipsit de la masa dezbaterilor, iar de cate ori s’a ivit o voce in raspar in propria tabara, in loc sa’i acorde spatiu si atentie, au izolat’o sau chiar expulzat’o din peisajul mediatic. Era oare chiar atat de greu ca pdl-ul sa desemneze un grup de intelectuali insarcinat cu plimbarea, chiar si demagogica dar calma, discursului eurosceptic? Pai alianta de dreapta aflata la guvernare in Germania asa a procedat, ba chiar au aparut factiuni eurosceptice, extrem de critice la adresa institutiilor ue chiar in sanul partidului crestin-democrat. Pana si doamna Merkel a iesit in public si a criticat ba multiculturalismul, ba politica de imigratie, si recent, lipsa de disciplina si coerenta a politicilor fiscale ale statelor membre. O sa ziceti ca doamna Merkel isi permite sa critice…caci este liderul unei mari puteri. Pai..asta este exact mentalitatea de locuitor al unei marunte colonii, iara nu a unui cetatean al unei tari independente. Incapacitatea acestui partid de a se racorda la curentele de opinie din societate l’a condamnat la insignifianta, iar acum, propria neputinta de a cristaliza un nucleu eurosceptic in rindurile sale se intoarce impotriva sa ca un bumerang inspaimantator. Iar tentativa de discreditare a euroscepticismului nu ajuta deloc, din contra, contribuie la scaderea credibilitatii chiar si a oamenilor care doar graviteaza in jurul pdlului. Asta pentru ca asimilarea euroscepticilor cu eurohaterii antenelor nu reuseste decat sa dezamageasca si mai rau propriul electorat, cel de „centru-dreapta” [cetatenii de dreapta au abandonat de multa vreme acest partid], ba mai mult: ii insulta si le forteaza practic dislocarea ideologica. Niciun om de dreapta, nici macar cel moderat si cumpatat al centrului, nu vede cu ochi buni obedienta unui partid fata de de niste structuri centrale de putere.

    2]. Asupra consensului politic. Foarte bine ca il amintiti. A fost o vreme in care toate partidele s’au aliniat disciplinat la politica de aderare. Astazi, cind substanta doctrinara nu reuseste sa le mai separe, fiecare grupare se agata de unica pozitie politica aflata la indemana: sentimentele fata de UE. Insist: sentimentele, iara nu acordul de valori si principii. Nomenklatura reconfigurata se imparte astazi dupa un nou criteriu irational in eurofili pretinsi si eurohateri de birt. Dar mai bine sa recapitulam, ca sa intelegem cine si cum a decis pentru aderare, cu sau fara sprijinul poporului [aflat in necunostinta de cauza, caci intelectualii tarii erau prea ocupati ca sa lectureze Tratatele UE, darmite sa expliciteze noua terminologie juridica]. si reiau un text mai vechi:
    […]

  7. 2]. De la consens politic la confiscarea discursului eurosceptic.
    „Particula “s” din “s-a hotarat” este cheia mecanismului proiectat ca sa ne orbeasca. Blocati acest “s” si extrageti’l cu grija din paradigma. Acum sa recapitulam, in absenta impersonalului imperativ cu care am fost intoxicati, istoria aderarii. Cine a decis in realitate asupra aderarii?
    Iata primii pasii:
    1. Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană, petrecuta la 1 februarie 1993. Act guvernamental neplebiscitat. Debuteaza propaganda europeista, intreaga clasa politica executa o pirueta si, cu exceptia nationalistilor comunisti din prm, se raliaza curentului pro-integrare. Zi de zi ni se se va inocula ideea ca soarele nu va mai rasari din rasarit, ci din Apus. Nomenklatura se transforma in clasa politica purtatoare de lanterna, cu baterii achizitionate din Occident.
    2. Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere la UE. 1 februarie 1995.
    3. România prezintă cererea oficiala de aderare la UE. iunie 1995. Guvernul Vacaroiu isi incheie misiunea in mod glorios. mecanica schimbarii de paradigma a fost realizata, de’acum creierii orbiti ai romanilor sint lasati in plata razei luminoase a Apusului.

    Sa remarcam ca debutul translocarii farului ideologic se petrece in timpul si cu aportul guvernului socialist Iliescu-Vacaroiu. Vechii slujbasi ai farului rosu sovietic descopera dintr’odata farul albastru al UE si incearca sa convinga populatia Ro [inca nu putem vorbi de cetateni] ca elanul aderarii si ridicarii de bisericute pro-occidentale de care dau dovada este proba irefutabila a schimbarii macazului si blanii si ca reorientarea si lepadarea de lumina rasaritului este sincera. Sarcina implinirii conditiilor de aderare este plasata noii guvernari, pasamite o Alianta de dreapta. Ceea ce se intimpla cu succes relativ:
    4. Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România (alături de alte şase state candidate)..in decembrie 1999.
    5. Guvernul socialist Nastase continua activitatea asidua de interconectare si reorientare a oglinzilor in far si obtine promisiuni ferme din partea Centralei UE: in dec 2003, Consiliul European de la Bruxelles stabileste calendarul de aderare a României la Uniunea Europeana – finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cat mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectiva la Uniunea Europeana în ianuarie 2007.

    6. Semnarea Tratatului de Aderare a României si Bulgariei la UE. aprilie 2005. Ocazie cu care presedintele tarii declara urmatoarele: ” Romania va ratifica Tratatul de aderare la UE in Parlament, si nu prin referendum, deoarece s-ar pierde timpul, ” Sa remarcam, prin lectura ziarelor vremii, unitatea in cuget si simtire a politicienilor bastinasi: toti vor semnarea rapida si excluderea cetatenilor din procesul de reasezare in lumina:
    Roberta Anastase: “acest subiect merita o dezbatere publica. Sigur, organizarea unui referendum national presupune o procedura mai complicata, care atrage dupa sine o informare extraordinar de mare a populatiei pe aceasta tema, dat fiind ca 80% din cetatenii Romaniei se declara pro-integrare, dar nu stiu ce implica”. [deci sintem multi, prosti si deja bagati cu capul sub bec]
    7. La 16 iunie 2005 membri nomenklaturii resapate devin membri observatori in Farul Central al ue: Primul Consiliu European la care România a participat în noua sa calitate de observator. Tratatul de aderare [mai exact contractul incheiat de nomenklatura locala cu centrala birocratica ue] este supus ratificarii de catre celelelalte state membre ue.
    8. La 1 ianuarie 2007 România devine stat membru al Uniunii Europene. Cetatenii Romaniei sint supusi unei noi ordini de drept ale carei norme fundamentale le sint in continuare straine. Tratatul de la Maastricht din 1991, cu modificarile sale ulterioare, ramane o necunoscuta pentru majoritatea populatiei. Romanii sint orbiti de dragostea lor fata de Occident si inca sint convinsi ca UE este un organism statal [nu supra si pseudo statal cum este in realitatea sa juridica] si o fabrica de democratii solide, capabila sa exporte si sa implementeze structuri democratice statelor membre.

    Cine a decis asupra aderarii? Dupa cum se observa din pozitia inferioara a Romaniei in mecanismul aderarii si negocierii [in care am obtinut ca stat cele mai umilitoare conditii] principalii decidenti sint birocratii de rang superior din Centrala UE. Urmeaza nomenklatura socialista locala, cea sparta in citeva bisericute purtatoare a acelui bacil al orbirii. In cele din urma descoperim ca si national-comunistii au fost convertiti la noua religie a europeismului, iar capeteniile sale ajung inalti functionari in europarlament [aceasta institutie fiind lipsita de prerogativa legislativa prin insusi actul sau de nastere]. Sintem impinsi sa credem ca UE functioneaza in mod democratic in pofida realitatii institutionale in care principiul separatiei puterilor in stat este desfiintat grosolan inca din 1991, iar vointa popoarelor este calcata in picioare de sectele locale ale europeismului care demoleaza procedurile de plebiscitare si anuleaza astfel dreptul cetatenilor de a decide asupra celei mai importante legi a unei societati – constitutia UE [poreclita Tratat]. Toate partidele parlamentare ale Romaniei adera la aceasta structura totalitara fara ca macar o data sa le tremure vocea sau mana pe reflector. Romanii impartasesc si ei o parte din culpa, cea mai modesta, pentru ca au acceptat cu atata usurinta ideea sadita ca intre Europa si UE nu exista nicio diferenta si ca a intra in Europa -marota cotidiana- este echivalent cu a ne integra in UE. In continuare cetatenii romaniei ignora Tratatul constitutiv al UE. Intelectualii tarii refuza pur si simplu sa’l citeasca si sa se pronunte asupra lui desi acest aact ne guverneaza vietile.

    Dar sa revenim la calendarul “integrarii” in absolutul albastru. in tot acest timp, in tarile cu traditie democratica ale Occidentului s’au coagulat miscari civice si politice de opozitie fata de puterea sporita a Centralei UE. Au fost numiti cu dispret “eurosceptici”. Orice critic integru si sistematic al uniunii a fost varat in oala infama a extemismului de dreapta, pasamite nationalist si anti-occidental. Dar, de cand criza economica a inceput sa’si faca efectele pe continent, acest curent a capatat tot mai multi adepti, pentru ca tot mai multi cetateni ai Europei artificiale erau neincrezatori in capacitatea Centralei birocratice de a raspunde problemelor aduse in lumina de natura, iara nu de niste activisti politici. Am putut observa cu totii lentoarea, incompetenta, incapacitatea de reactie rapida, gradul ridicat de iresponsabilitate si penuria de idei a celor 27 de Comisari ce compun Guvernul-fantoma al UE. Sandramaua birocratica se zdruncina sub ochii nostri satui de lumina, de luxul orbitor, de facliile programelor pe care ni le prezentasera drept realizarii uluitoare ale centralei birocratice. Acum, ca excesul in contemplarea prin lentila a vazduhului a devenit evident, ca ne’am parlit spancenele cu totri, iar economia a luat foc pe la periferii, acesti politruci cu pretentii de tehnocratie indraznesc sa dea cu piciorul la autorat si sa arunce vina in curtile natiunilor si in tabara capitalistilor. Discursul eurosceptic pe care il infierasera deopotriva propaganda, tehnocratia albastra si partidele europeiste, este furat cu nerusinare de “noua” stanga radicalizata din disperare [cauzata de pierderea musteriilor orbiti, vag dezmeticiti de criza]. Vedem cum opereaza aceasta dislocare demagogica si reintoarcere a farului calauzitor in mai multe tari deodata: in Grecia, in Franta, in Spania, in Romania, unde toti iubitorii de ieri ai “Europei” au intrat intr’o noua competitie socialista [singurul domeniul socialist in care exista competitie fiind ideologia] a urii. Se intrec acum ca sa reintre in gratiile electoratului scarbit pe neasteptate de “europa” lor. Isi scot de la naftalina armele nationalismului si isi pregatesc puii pentru zborul sovinist “pe calea proprie, originala”. Extrema stinga a preluat temele dreptei eurosceptice, asa cum a facut’o si in interbelic, si defileaza aiuritor, in timp ce presa incurajeaza cu inconstienta ori imbratisarea acestei forme aberante de nationalism euro-socialist, ori denuntarea atitudinii eurosceptice prin asimilarea ei cu discursul radical al stangii insotita, evident, de predarea in bratele salvatoare ale “Europei” chiar in timp ce aceasta se scufunda.”

  8. ei dragi rumini.voi abia atzi reushit sa va construtzi o tzara prin multe minciuni si legende si amu normal ca va vine greu sa acceptatzi cerintze europene.multe vin in contradictzie cu valorili pe care le atzi pus la baza statului vostru

  9. stimabile domn stanomir,

    in limba germana circula o vorba care spune ca „ein bisschen schwanger geht nicht” – adica „un pic gravida nu se poate”.

    problema pe care incercati sa o puneti in carca cna nu este de fapt decat o problema constitutionala. permiteti-mi sa explic opinia mea si as fi foarte interesat sa aud comentariu unui profesor de drept constitutional:

    actuala constitutie a romaniei spune ca presedintele poate fi suspendat daca a incalcat grav constitutia. asadar, in concluzie el poate s-o incalce dar un pic mai usor. adica poate sa fie un pic gravid. eu pe aici in austria am invatat asa (am facut si un pic de drept in cadrul universitatii economice, chiar si constitutional): hot este si cel care a furat un tricou in supermarket, si cel care a furat o fabrica, ei doar difera in intinderea pedepsei pe care le-o va aplica judecatorul. asadar, constitutia romaniei spune ca daca incalci un pic legea, nu-i bai. bai devine doar daca ii rupi un picior – dar asta este doar aparent!!!! caci constitutia spune de fapt ca daca o incalci mai usor de fapt nu esti hot! pentru ca nu esti penalizat. si cel care fura un tricou va avea mentiune in cazier! cel care incalca constitutia!!!! – adica legea fundamentala – doar un pic nu va avea nici o mentiune nicaieri!

    a doua chestiune interesanta in actuala constitutie a romaniei este urmatoarea: parlamentul, forul legislativ al oricarei tari democratice poate stabili suspendarea presedintelui, dar curtea constitutionala lasa la APRECIEREA parlamentului daca presedintele a incalcat grav sau nu constitutia! suntem cumva in cazul unei curti cu juri? credeam ca in romania nu se poate! din filmele americane, dar nu numai, curti cu juri sunt posibile in austria (schöffengericht – daca te cheama TREBUIE sa mergi), acestia doar stabilesc vinovatia sau nevinovatia inculpatului, nicidecum extinderea pedepsei! asadar parlamentul in situatia aceasta devine instanta! pai parca nu trebuia sa existe interferente intre justitie, legislativ si executiv, dar iata ca prin insasi legea fundamentala se face o exceptie, si anume parlamentul devine JUDECATOR.

    va rog frumos sa ma lamuriti in aceste aspecte constitutionale caci din ele reiese clar de ce cna-ul de faptu nu-i de vina ca este un pic gravid.

  10. Dar nu ne spuneti si noua ce cauta serviciile de informatii-SRI,CIA,STS s.a. in problema aplicarii prevederilor Constitutiei in lunile iul-aug. a.c. De la un specialest de marca poporul si asta asteapta de la dv. dl.Stanomir !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro