Home » Dezbatere »Politica & Doctrine »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Un banal necrolog al clasei politice romanesti. Prima parte.

Gheorghe Savoiu august 29, 2012 Dezbatere, Politica & Doctrine, Sinteze, Societate/Life
7 comentarii 1,870 Vizualizari

1.Riscul economic al politicului sau trei ipoteze ce converg către o teorie a clasei politice antidemocratice, opuse interesului general

Cred şi eu ca şi dumneavoastră şi sper totodată că mai fac parte din ceea ce, politicienii ultimilor 22 de ani, cu un spirit gregar de proprietate absenteistă asupra lui, îl numesc poporul român, pe care ori de câte ori ei îl invocă, simt o stare de greaţă fără putinţă de a fi tratată. Fiind statistician de profesie, am o gândire deformată de asocieri şi corelaţii, testări şi validări sau invalidări continui şi cu ea încerc să formulez studenţilor concluzii calitative din informaţii cantitative prezente în asimetrica piaţă informaţională de la noi, la o tânără universitate de provincie. Anul acesta mica universitate din Piteşti împlineşte cu oarecare bucurie doar 50 de ani, dar ce pot oare să însemne 50 de ani, pe lângă vârsta apropiată de 1000 de ani ai unei universităţi cum este aceea din Bologna ? Nu am înţeles niciodată, la cei peste 55 de ani ai mei cum a fost posibil să se distrugă aproape tot învăţământul românesc… Nu mă refer numai la dezastrul primilor ani de după cel de al doilea război mondial, când puţin a mai rămas din lumina dascălilor de neam în România, după ce Sighetu Marmaţiei şi celelalte puşcării au reformat învăţământul românesc prin teroare şi asasinat, deoarece moartea profesorilor nu a însemnat mare lucru, studenţi rămânând în viaţă totuşi, ci mă gândesc îngrozit la ultimii 22 de ani de rătăcire educaţională prin deşertul tranziţiei, aderării şi post aderării.

Un economist american recunoscut remarca undeva că o societate perfectă se preocupă de educaţia, sănătatea şi cultura membrilor ei, toate celelalte, de la politică la economie, fiind subordonate acestor trei aspecte: oameni mai educaţi, mai sănătoşi şi mai cultivaţi. Aşa cred că s-a dezvoltat America, iar dacă greşesc vă rog să mă iertaţi… Dacă nu sunteţi de acord, acceptaţi atunci măcar că riscul dispariţiei unei societăţi este indirect corelat cu aceste trei evoluţii. Iată de ce am tot sperat că această societate românească imperfectă – nimic nefiind perfect, cu excepţia lui Dumnezeu – dar cu instinct de supravieţuire, va încerca prin bunăstare economică obţinută prin decizii politice să îmbunătăţească an de an cei trei indicatori esenţiali. Permanent am trăit însă o senzaţie a depărtării de malurile democraţiei şi bunăstării generale, a rătăcirii prin deşerturi partinice, a tentativelor de dictatură ale unor cioburi sparte din chipul mitului Ceauşescu, despre care refuz să cred că a fost altceva decât produsul comunismului, unul de sorginte sovietică, la români…

Aşa cum nu putea să le treacă prin cap bunilor şi părinţilor noştri să – şi omoare sau batjocorească cei mai harnici şi mai deştepţi dintre copiii lor (intelectualii proprietari de idei şi întreprinzătorii, proprietari de resurse pentru punerea în aplicare a ideilor), tot astfel eu voi continua să cred (deşi am fost membru al partidului comunist aproape opt ani şi am putut constata originalitatea noastră şi în acest domeniu), că noi românii nu am avut decât cel mult curiozităţi conceptuale referitoare la comunism, într-o perioadă interbelică atât de respectuoasă, chiar şi la noi, faţă de tendinţele diverse ale lumii. Est drept însă că ulterior am şi încercat să-l înţelegem ca pe un soi de sistem de organizare a unor triburi quasiafricane, ce ne-au invadat în mod inexplicabil, deşi pe câţiva dintre intelectualii de neam şi, mai ales, pe o mare parte dintre cei needucaţi, lipsiţi de sănătate şi de cultură, i-au cam fascinat aceşti quasiafricani şi promisiunile lor civilizatoare, care s-au dovedit pentru toţi cei liberi mai curând asemănătoare cu lagărele de concentrare, decât cu armonia. Am înţeles cam târziu asta, şi probabil că nu aş fi perceput aceste aspecte nici acum, dacă nu aş fi devenit profesor şi dacă alţii nu ar fi publicat o mulţime de adevăruri istorice şi nu aş fi avut pasiunea de a citi, atât cât o  mai are astăzi orice dascăl. Tot aşa nu pot să înţeleg cum dormim atât de liniştiţi când fraţi de sânge, trăiesc în Moldova şi Ucraina, iar noi nu facem eforturi să ii ajutăm să intre în Uniunea Europeană, pentru a-i putea ulterior sprijini să capete acces măcar la educaţie şi cultură în limba română. Şi asta la Chişinău ori Cernăuţi, de mă întreb dacă Eminescu ne va ierta vreodată… Am trăit aşadar 33 de ani de decădere din drepturile libertăţii în comunism, urmaţi de 22 de ani de incertitudine, cu riscuri greu de definit, dintre care cel mai grav a fost riscul economic al politicului, cel care ne-a lipsit de resursele de a deveni mai educaţi, mai sănătoşi şi mai aproape de cultură, în general, şi de cultura europeană în particular.

Acest risc economic al politicului a fost unul foarte ridicat în România ultimului secol aproape. Formularea care sintetizează conceptual şi în cea mai mare măsură tranziţia actuală la nivelul clasei politice şi a managementului său macroeconomic, drept unul decizional cu specific românesc, este aceea de clasă politică antidemocratică şi „osificată economic” prin apariţia unei elite antreprenoriale vebleniene sau prădalnice, rezultată din relaţii privilegiate cu statul, având ca sursă de formare tehnostructura vechiului sistem abandonat. Originile teoretice economice generale ale acestui concept sunt simultan vebleniene, schumpeteriene şi galbraithiene.

Prima ipoteză teoretică sau similitudinea primordială este legată de începutul secolului al XX-lea în economia S.U.A. şi de abordarea vebleniană sau instinctual prădalnică a antreprenorilor, antreprenori în permanenţă imitaţi de clasa neproductivă (Thorstein Veblen – „Teoria clasei neproductive. Teoria întreprinderii capitaliste” şi „Inginerii şi sistemul preţurilor şi proprietatea absenteistă şi proprietatea privată”). În mare parte, clasa politică din România, după 1990, este asemeni moroilor în termeni populari, un soi de reuniune a strigoilor comunismului, în contextul în care aceştia prosperă economic şi în plină recesiune, la fel ca şi în plin avânt economic, baza acestei bunăstări de clasă fiind relaţiile monopoliste instituite acolo unde şi-au plasat afacerile şi nu o concurenţă reală, specifică economiei de piaţă dezvoltate şi reglementate.

A doua ipoteză sau similitudinea secundă este aceea a abordării schumpeteriene specifice unui secol al XX-lea matur din punct de vedere al evoluţiei capitaliste sau a elitei antreprenoriale ca rezultat al apariţiei minorităţii talentului şi, mai ales, a voinţei unui antreprenoriat parvenit, lipsit însă de tradiţie sau atitudine culturală, care doreşte să întemeieze un imperiu personal sau o dinastie cel puţin seculară de întreprinzători, în relaţia exclusivă cu statul (Joseph Schumpeter – „Teoria dezvoltării economice” şi „Capitalism socialism şi democraţie”).

A treia ipoteză sau similitudinea recentă, în raport cu provenienţa clasei politice româneşti, este constituită din abordarea prin conceptul de tehnostructură, de tip Galbraith, tehnostructură privită ca un grup de decizie care a acţionat în funcţie de o logică proprie reînnoită numai prin cooptare, iniţiativă individuală fără eficienţă în grupul ce cooptează, nefiind practic posibilă decât evadarea temporară şi captivitatea în clasa politică prin migraţii succesive de la un partid la altul, în defavoarea dezvoltării generale a unei economii şi bunăstării unei populaţii aproape complet polarizată … (J K. Galbraith – „Teoria sărăciei de masă” )

O tehnostructură comunistă, devenită elită antreprenorială vebleniană sau instinctual prădalnică se constituie în partea osificată a clasei politice în tranziţia românească, în procesul de pre şi post aderare la Uniunea Europeană, şi explică astfel cum s-a născut şi cum s-a dezvoltat această clasă politică antidemocratică românească, care pare separată în partide, dar prin migraţie îşi recompune, caracteristica dominant frauduloasă şi antidemocratică ori de câte ori este nevoie, păstrând locul şi nepermiţând de 22 de ani, nici măcar apariţia unor elemente minore de reală democraţie parlamentară, manipulând populaţia, valorificând un management oscilant şi o decizie conjunctural defavorabilă României, dar mereu favorabilă sieşi….

Nota: Acest articol este impartit in patru parti.  Partea a doua “Melanjul politic românesc şi tranziţia ca stare de spirit” va aparea joi seara.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Stelian D spune:

    Captivant, si nou, in zona, punctul dvs. de vedere, d-le profesor, trebuie sa caut scrierile recomandate de dvs., incerc sa-mi fac timp, nu sint de specialitate, dar o voi face, cultura generala, merita !
    Pina atunci, astept cu nerabdare urmatoarele dvs.- sper ca nu numai trei, inca – interventii.
    Multumesc!

  2. Ivi spune:

    Da interesant articol …o triada de forta in gandirea economica de tip heteredox – Veblen, Schumpeter – Galbraith …oare nu ar fi cazul sa abandonam “gandirea economica ortodoxa” neadecvata, desueta si procustiana (Washington Consensus era mort din fasa, insa FMI-ul ne-a pus imediat ochelarii de cal pentru a vedea si a percepe ce spune el ca e realitatea…) si sa incercam altceva (hetero)?!?
    In acest context, oare domnule profesor de statistica Savoiu nu ar fi mai adecvat sa spunem nu “intreprinzator” (pentru mine un intreprinzator e in general un personaj pozitiv – este “cel ce infaptuieste pentru piata / societate si indirect prin rezultat si pentru el”) si sa spunem, sa vorbim deci, despre “capitalistul hot”, in general de tip hiena, care extrage “substanta-valoare pentru sine” din “corpul zombi” al fostei economii socialiste ? …iar cand a terminat de captat “substanta-valoare”, a constituit “monstruoasa coalitie” (politruci cu gandire securistoid-comunista si capitalisti hoti, deveniti acum talhari cu acte in regula) care a captat statul pentru a-l deposeda si de resursele lui viabile?!?
    Astfel nu credeti ca am putea spune ca in evolutia “post-90″ am trecut
    - de la un „stat democratic incipient si slab”, cand „legea specifica unui capitalism inca nu exista” (un fel de „fara de lege”) – si astfel „capitalistul hot” avea un camp liber de „hotire” – „capitalistul pradator-hiena” …care conoteaza desigur cu teoria lui Veblen
    - la un „stat democratic inca slab” (in curs de intarire) de tip „laissez-faire”, in care „capitalistul hot” era „capitalistul parvenit” care „fenta legea in curs de constituire” …care desigur conoteaza cu teoria lui Schumpter
    - pana la un „stat captiv in curs de involutie antidemocratica” al zilelor noastre in care „capitalistul hot” este „capitalistul uzurpator si ticalos”, care are ca deviza „cum sa furi / talharesti cu legea in mana”?!? …care desigur conoteaza cu teoria lui Galbraith
    Oricum astept sa vad si continuarea articolului…

    • Gheorghe Savoiu Gheorghe Săvoiu spune:

      Avem mare nevoie astăzi de cei care se mai cred încă proşti
      Încep multe din dialogurile mele prin a recunoaşte că sunt prost şi invit toţi prietenii şi cunoscuţii dragi mie, dar şi pe cei mai puţin apropiaţi de părelnicele mele afirmaţii, să facă acelaşi lucru, este simplu şi, mai ales de bun simţ. Altfel se pare că dacă nu mai avem nimic de învăţat, nu prea mai avem de ce să mai trăim. M-am luminat după cele patru episoade, în dialogul scris şi nescris cu prieteni aparenţi şi chiar cu duşmani aparenţi (nici nu mă aşteptam la aşa onoare faţă de un prost ca mine). Prostul poate să se lumineze, să spere la fericire aflând, înţelegând, ajutând pe alţii la fel de proşti ca el, cei care nu recunosc că lipsa de duh, nu au niciodată nevoie de ajutorul celorlaţi… Singurul care le ştie pe toate este doar bunul Dumnezeu, să ne ierte că îl invităm astfel în dialogul nostru, nimic altceva decât un schimb de cuvinte atât de nărod. Surpriza mea a fost să constat că numărul celor proşti şi săraci cu duhul care vor să – şi mai schimbe cu ceva limitatul unghi de vedere personal, prin definiţie subiectiv, a scăzut şi lumea lor fericită este pe cale de dispariţie… Probabil că şi lumea în care am trăit şi eu trebuie reformată şi să ştiţi că nu am cenzurat pe nimeni niciodată…Mi-aţi transmis pe e-mail într-o manieră anonimă să încep cu mine ca proces de reformare (Caragiale nu moare, responsabilitatea anonimatului a reînflorit brusc la noi, la Miticii postdecembrişti, mie nu prea mi-a plăcut, o spun sincer îmi aduce aminte de dictatură şi nu de oameni liberi). Reformaţi-vă profesore imi spuneţi, în fond ar trebui să-mi fie ruşine că susţin inepţii academic formulate sau cam aşa ceva… In orice afirmaţie există şi un pic de adevăr, dar şi un bun prilej de negare a acestuia… Mă reformez continuu, vă rog să vă imaginaţi drumul parcurs de la Louis Pierre Althusser sau Roger Garaudy printre puţinii marxisti putin altfel, permişi pe vremea studentiei mele (1977 – 1981), pană la fascinaţia oferită de lecturile membrilor Şcolii austriece de economie … Pentru unul prost ca mine este atât de lung …Vă rog să acceptaţi şi cele ce urmează iar despre abandonul gândirii ortodoxe mi-ar face plăcere să discutăm între patru ochi.
      “Nu există ţări bogate şi nici ţări sărace, ci numai ţări bine conduse şi prost conduse”, iar afirmaţia aceasta de premiu Nobel, nu poate să fie acceptată ca adevăr de nicio sinapsă neuronală politică şi nici chiar de oameni simpli şi săraci cu duhul … În studenţie, acum 35 de ani am scris primul meu eseu prezentat la o sesiune de comunicări filosofice şi nepublicat niciodată, despre rugul lucidităţii învinsului, în care descopeream rolul revoltei ca primă etapă a eliberării individului (în comunism, imposibil veti spune!) şi văd acum o altă generaţie arsă pe un alt rug, o generaţie care trăieşte în universul fad şi urât mirositor al competenţei absolute, toţi cu credinţa că fiecare în parte posedă adevărul absolut, conform topului primilor trei sute în afaceri româneşti… Interbelicul atât de lăudat s-a format totuşi în şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti, în campanii reale, cu faţa la satul tradiţional şi cu gândul la România, ca la un stat cu devenire culturală în primul rând. Aceia dintre noi care mai au îndoieli se vor scufunda probabil în mlaştina pregătită de ceilalţi, ca săraci cu duhul, proşti care va să zică. Cei care nu s-au născut liberi nici nu mai vor să înveţe paşii care probabil îi pot îndrepta spre libertate, iar cei născuţi liberi au cam plecat, cei batrâni prin închisori ori către cimitire, iar cei tineri definitiv sau pentru câteva decenii către alte orizonturi. Prefer generaţia celor ce au studiat în străinătate, sper totuşi că acolo orice om să fie educat în spiritul apropierii de celălalt, în timp ce în mioritica noastră lume, aşa cum am aflat recent de la ştiri, ciobanul mai întâi a fost batjocorit de ceillalti ciobani, apoi bătut, ulterior jefuit, către final violat, şi în cele din urmă a fost ucis pe îndelete ca la abator… Individualismul acesta absolut de regula reunit în haită, pare convins ca are atât de multe lucruri înălţătoare de transmis lumii noastre traditionale, demitizând-o sau mai curând demonizând-o, fără a pune în loc mai nimic … Îmi cer scuze dacă am exagerat cu acest răspuns şi lung şi tardiv, dar am promis că vă răspund după partea a IV-a …Doresc sincer să ne cunoaştem, un glumesc, ca persoane reale cu nume, cu trecut asumat sau cu viitor liber. Ce credeţi acceptaţi o întâlnire cu mine aşa nereformat, promit că mă voi adapta?

  3. Felicitari, din nou, domnule profesor Savoiu! Frumos, chiar apoteotic uneori, articolul dvs., dar de un nivel stiintific mult prea inalt pentru clasa politica romaneasca. Sunt de parere ca titlurile si autorii citati de dvs. nu se afla nici macar in cultura domnilor ministri de resort; cu atat mai mutin in cultura si educatia “celor mai importante persoane din conducerea statului roman”. Va voi citi cu mare drag mereu, dar nu mai cred in schimbarea in bine a Romaniei decat dupa generatii si generatii …. sau cand va vrea bunul Dumnezeu! Lector univ. dr. (original si autentic) CS III Vergina Chiritescu – Academia Romana, Institutul de Economie Agrara, Bucuresti.

    • Stelian D spune:

      Stimata doamna, inteleg din spusele dvs. ca il cunoasteti pe domnul Savoiu; eu, din pacate, nu, nu a fost prea public, si vad acum ca e pacat!
      Nu va aprob in afirmatia dvs. , citez : “…nu se afla nici macar in cultura domnilor ministri de resort…”, pentru ca , desi ar trebui sa existe in bibliografia respectivilor, nu cred ca d-l profesor se adreseaza dumnealor, diletanti politici cu traseu pre-stabilit, ci noua, celor care nu cunosteam – inca – asemenea pareri autorizate; si apoi, d-nii ministri de care spuneti, nu sint si nici nu vor fi interesati de adevar, studii si alte “timpenii” ,daca nu le aduc avantaje pecuniare, deci , nici nu vor citi vreodata asemenea articole.
      In schimb, dvs., universitar cu drepturi, ati putea scrie in calitate de autor , nu-i asa? Mai ales daca ati fost studenta sau indrumata de dl profesor Savoiu, e o provocare!

  4. M. Constantin spune:

    D-le Savoiu,

    Ne lasati sa intelegem ca ati trait la stanga si la dreapta anului 1990 suficient de mult si suficient de bine ancorat profesional cat sa ne descrieti verosimil mecanismul ce ne macina ficatii azi, de dimineata pana seara si de seara pana dimineata. Ca si cum ar fi ceva normal, veniti, in umbra filosofilor lucrurilor pamantesti, si introduceti ca for explicativ pentru blocajul economic si politic actual o ” tehnostructură comunistă, devenită elită antreprenorială vebleniană sau instinctual prădalnica“ care “ se constituie în partea osificată a clasei politice”.
    Ideea de necrolog imi surade pentru ca o lume, care a inceput politic ca nelegitima si criminala si s-a prabusit in final economic, cu zgomot la scara continentala ca falimentar are inca un viitor. Mai degraba decat o parte mumificata a aparatului de partid si de stat, incapabila sa intretina o urma firava de viata, cred ca necrologul, cu hoitul asociat, are sansa sa sugereze ca din procesul vizibil de putrefactie sta sa nasca o alta lume. Vedem acum doar mustele grase, verzi-rosii-albastrii; generatiile spontanee de zburatoare toxice, sa speram, vor fi fermentul pentru selectii mai generoase, poate cumva pe calea resurectiei etice si profesionale individuale.
    Imi vine sa spun ca daca pana acum capitalismul nu a falimentat total si definitiv este pentru ca atunci cand ceva merge prost la el nimeni nu se apuca sa spuna “asta e: sistemul e de vina“; oamenii, individ cu individ, au sansa sa caute buba locala si sa o trateze cu toata rigoarea de care sunt capabili. Atata doar, o sansa vrem si noi.

  5. Tio spune:

    Deci nu am reparat in 22 de ani ce au stricat altii (sau sint aceiasi?) in 33 ani. Si am avut tot ajutorul din lume… ba chiar sintem la inceput daca nu am asist inca la “măcar apariţia unor elemente minore de reală democraţie parlamentară”.
    Subscriu in intregime. Romania are in primul rind nevoie de un Parlament capabil sa-i tempereze pe “moroi”, indiferent de provenineta si motivatia lor.

    Destructurarea/subjectul/abordarea/articolul merita transformate intr-o carte, acesibila…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Savoiu


Gheorghe Savoiu

Gheorghe Săvoiu predă statistică şi econometrie la Universitatea din Piteşti. "Doctor f.p. (fără plagiat) în statistică economică (Universul preţurilor şi indicii in... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)