joi, martie 28, 2024

Un mesaj

Imi propusesem initial sa exprim mai multe reactii critice la articolul domnului Andrei Plesu. Articolul viza in mod direct afisul unei campanii organizate de filiala din Romania a unei organizatii mondiale pentru sanatate – Population Services International. Acesta continea o imagine creata de fundatia canadiana Emergence, utilizata in 2007 cu ocazia Zilei internationale de lupta contra homofobiei. Dupa cateva recitiri am ajuns insa la concluzia ca articolul respectiv, ca si alte reactii publice similare (vezi, de pilda, aceasta emisiune), mai degraba distrage atentia publicului de la un mesaj mai greu de inghitit (pentru unii), directionand-o catre calitatea hartiei pe care e tiparit acesta. Iar acum voi incerca sa lamuresc aceasta idee.

Intr-o tara in care a fi stangaci inca ar mai fi ceva valorizat negativ, cunoasterea faptului ca aceasta trasatura e determinata inca de la inceputul vietii ar juca un rol benefic, eliberandu-i pe parinti de calvarul intrebarii „Unde am gresit?”. Ei ar putea continua, desigur, sa creada ca copiii lor au o problema, sau chiar ca sufera de o boala, dar cel putin nu s-ar mai invinovati pentru asta.

A fi stangaci nu e o boala, bineinteles, ci doar o particularitate biologica. In lipsa stigmatului social, viata unui stangaci nu difera semnificativ de viata unui dreptaci.

Sa ne inchipuim, acum, ca am incerca sa le transmitem celor din tara imaginata mai devreme mesajul „Nu e o boala sa fii stangaci si nici nu e o alegere.”. Poate ca pentru asta am folosi imaginea unui bebelus, cu o banda de hartie la mana, pe care va fi scris „stangaci”. Prin imaginea respectiva am dori, bineinteles, sa sustinem mesajul. Pe de o parte, am dori sa aratam cat de deplasata e aplicarea etichetei de „stangaci”, ca eticheta negativa, unei persoane. Vom spera ca felul pozitiv in care e perceput un nou-nascut va dizolva perceptia negativa a „stangaciei”. Pe de alta, am arata ca te nasti cu aceasta particularitate.

La ce ne-am putea astepta din partea locuitorilor tarii respective? Poate cei educati vor reactiona pozitiv. Poate altii se vor informa si se vor gandi mai bine. Poate cei cu prejudecati adanc inradacinate vor reactiona negativ. Unele dintre reactiile negative vor veni din partea celor pentru care imaginea pozitiva a nou-nascutului nu va anula conotatiile negative pe care ei le dau „stangaciei”. Pentru acestia, raul de a fi stangaci va contamina imaginea nou-nascutului, starnind revolta.

Pe scurt, afisul nostru ar putea polariza opiniile. Nehotaratii vor trebui sa aleaga. Alegerile nu vor fi, bineinteles, definitive. Ceea ce vom spera va fi ca dezbaterea iscata va determina publicul sa se informeze si sa reflecteze asupra subiectului. Iar un mic efort de informare si reflectie, ne vom spune, i-ar putea face pe cei mai multi sa vada adevarul. Asta presupunand ca ne adresam unor oameni care stiu sa se informeze, sa reflecteze si sa discute.

In caz contrar, discutia va deraia. Cei convinsi ca e rau sa fii stangaci nu se vor intreba daca nu cumva, poate, nu e nimic rau in asta si e deplasat sa consideram ca stangacii sunt bolnavi. Vor discuta, in schimb, despre caracterul ofensator al afisului. Iar daca ei cred deja ca a fi stangaci revine la a prefera sa iti folosesti mai des mana stanga, in loc sa incerce sa se informeze, vor striga ca afisul nu e doar imoral, ci si mincinos.

Analogia mea se incheie aici. Mi s-ar putea raspunde, cu siguranta, ca e o analogie proasta din mai multe puncte de vedere. Stim mai multe despre felul in care e determinata biologic tendinta de a utiliza in mod preponderent o mana sau alta in realizarea unor actiuni complexe decat despre felul in care ar fi determinata orientarea sexuala. S-ar putea spune, in plus, ca spectrul orientarii sexuale e mult mai nuantat decat impartirea traditionala a oamenilor in stangaci, dreptaci si ambidecstri. Exista, in plus, comportamente care tradeaza „stangacia”, chiar si la nou-nascuti, dar nu si comportamente ale acestora care sa poata fi asociate cu orientarea sexuala. Un stangaci poate sa scrie la fel de bine ca si un dreptaci, dar daca simti in mod preponderent atractie sexuala pentru persoane de acelasi sex nu poti sa contribui la reproducerea speciei la fel de bine ca o persoana heterosexuala. In fine, chiar daca a fi stangaci a fost o trasatura valorizata negativ, de-a lungul timpului, in unele societati, e greu de gasit in zilele noastre un sustinator al ideii ca e imoral sa fii stangaci.

Mi s-ar putea spune, in plus, ca a califica afisul drept ofensator si de natura sa induca in eroare reprezinta, in mod implicit, o reactie critica la mesajul afisului, asa ca nu poate fi vorba in nici un caz de o deturnare a dezbaterii.

Cred ca in acest punct ar fi utile anumite lamuriri. In primul rand, atunci cand vorbim despre homosexualitate am putea avea in vedere mai multe lucruri diferite: autoidentificarea cuiva drept homosexual, activitatile sexuale in care sunt implicate doua persoane de acelasi sex, atractia fizica, erotica si afectiva fata de persoane de acelasi sex sau simpla tendinta a organismului de a produce reactii caracteristice excitatiei sexuale in prezenta unor stimuli erotici specifici aceluiasi sex.

Prin „orientare homosexuala” eu voi avea in vedere acum doar ultimul sens. Orientarea heterosexuala ar putea fi definita in acelasi fel, doar ca in acest caz stimulii care determina reactii fiziologice de excitatie sexuala vor fi cei specifici sexului opus. In acest sens, o persoana poate avea o orientare sexuala si atunci cand nu simte o atractie sexuala fata de alta persoana. Mai mult, intrucat vorbim despre o tendinta a organismului de a reactiona intr-un anumit fel la anumiti stimuli, poti avea o orientare sexuala si inainte de a simti vreodata atractie sexuala fata de altcineva.

In mod similar, poti simti atractie sexuala fara sa faci sex si poti face sex cu o persoana pe care o percepi ca apartinand aceluiasi sex ca si tine fara sa te autoidentifici drept homosexual.

In ce priveste factorii biologici care determina orientarea sexuala, inteleasa acum in acest sens, dezbaterea stiintifica nu e incheiata (celor care doresc sa citeasca un articol de specialitate pe aceasta tema mi-as permite sa le recomand acest text). Putem vorbi, totusi, despre un acord stiintific cu privire la faptul ca orientarea sexuala nu e datorata anumitor conditionari socio-culturale. Diferente de orientare sexuala pot fi intalnite si in randul animalelor, in absenta oricaror conditionari de acest fel.

Un adolescent care a beneficiat de un mediu familial excelent si o educatie exemplara poate avea orice orientare sexuala. De fapt, e foarte probabil ca o are de la inceputul vietii, de dinainte ca aceasta sa se manifeste, iar educatia si interactiunile sale sociale ulterioare, desi duc la constituirea anumitor scheme de activare neuronala in creierul sau, nu-i pot schimba constitutia biologica.

Putem trage de aici cateva concluzii. Prima ar fi ca parintii nu sunt responsabili pentru orientarea sexuala a copiilor lor. A doua ar fi ca chiar daca afli ca exista si alte orientari sexuale decat a ta, sau daca interactionezi cu persoane care au o orientare sexuala diferita de a ta, acest lucru nu te poate face sa iti schimbi orientarea sexuala.

Personal, daca as fi tatal unui copil homosexual, as dori ca parintii colegilor de scoala ai fiului sau fiicei mele sa afle de undeva ca eu nu sunt un parinte mai putin bun decat ei. As dori, in plus, sa inteleaga ca orientarea sexuala a copiilor lor nu se va schimba daca interactioneaza cu copilul meu. De fapt, cu cat ma gandesc mai mult la ceea ce as simti ca parinte, sunt tentat sa spun ca as dori sa le bage cineva in cap cat mai adanc ideea ca orientarea sexuala a copilului meu nu reprezinta nici un pericol pentru copiii lor.

In acest context, mesajul „orientarea sexuala nu este o alegere” mi se pare important. Rostul sau nu e insa de „a justifica homosexualitatea”. Iar acest lucru se poate vedea limpede printr-o analogie. Stim cum se produce boala Huntington – e o boala care nu se manifesta decat dupa treizeci de ani, desi, fiind o boala genetica, s-ar putea spune ca o ai inca de la nastere. Faptul ca ai un copil care sufera de aceasta boala nu te face un parinte mai putin bun, iar boala „nu se ia”. Dar nimeni nu va spune ca e in regula sa ai Huntington. De fapt, tocmai fiindca stim atat de multe despre boala respectiva, putem sti ca un embrion are un risc genetic ridicat de Huntington inca dinainte de a se naste. In astfel de cazuri parintii opteaza uneori pentru un avort. In conditii similare, cei care cred ca homosexualitatea (inteleasa ca orientare sexuala) e o boala, probabil ar reactiona intr-un mod asemanator.

De altfel, presupunerea ca homosexualitatea ar trebui sa fie justificata din punct de vedere moral e pur si simplu gresita. Daca avem in vedere orientarea sexuala, a avea reactii fiziologice de excitatie sexuala la anumiti stimuli senzoriali nu poate fi imoral, asa cum nu poate fi imoral sa salivezi.

Lucrurile nu se opresc, totusi, aici. Chiar daca putem interveni in formarea sentimentelor noastre, sau cel putin in interpretarea starilor noastre afective, nu poate fi imoral sa te indragostesti de o alta persoana, desi poate fi lipsit de intelepciune sa te indragostesti de omul nepotrivit, sau intr-un moment nepotrivit. Iar actiunile de natura sexuala ale unor persoane adulte care consimt, in cunostinta de cauza, sa le realizeze, nu intra in sfera moralitatii. Sigur, daca sexul dintre doi eroi de poveste ar avea drept consecinta dinainte stiuta declansarea unui razboi, am putea spune ca personajele fac ceva imoral. Dar imoral ar fi ca starnesc un razboi, nu ca fac sex.

Dezbaterile academice privitoare la imoralitatea homosexualitatii au avut acelasi destin ca si dezbaterile mai vechi despre justificarea sclaviei. S-au incheiat. Atat argumentele date de Platon, Aristotel sau medievali pentru a justifica sclavia, cat si cele oferite de oponentii sclaviei mai au astazi doar o relevanta istorica. Tema homosexualitatii, prezenta in manualele universitare de etica aplicata de acum douazeci de ani, a disparut si ea.

Se discuta inca despre homosexualitate din perspectiva religioasa. Din aceasta perspectiva, parerile sunt impartite intre diferitele credinte religioase si chiar in interiorul credintei crestine. E vorba de obicei despre actele sexuale propriu-zise, nu despre orientarea sexuala, iar un crestin care crede ca un act homosexual e pacatos ar putea sustine ca o persoana, chiar daca ar fi predispusa biologic spre asemenea acte, ar trebui sa se abtina sa le faca. Sau cel putin sa se abtina sa isi exprime in public afectiunea romantica fata de o persoana de acelasi sex.

E vorba de acel „sa faca ce vor la ei in dormitor” auzit atat de des la noi. Iar aici lucrurile sunt, din nou, limpezi. Nu putem interzice, intr-un stat laic, venerarea publica a lui Vishnu, in calitate de zeu, doar fiindca crestinii o considera pacatoasa. Nu putem ingradi, sub nici un motiv religios, libertatea cuiva care nu face nimic imoral.

Judecand, din nou, din postura unui parinte, viziunea religioasa asupra homosexualitatii mi s-ar parea importanta doar atunci cand aceasta i-ar putea afecta negativ viata copilului meu. Iar daca o anumita atitudine religioasa i-ar face pe altii sa imi agreseze, fie si numai verbal, copilul, doar fiindca se tine de mana sau se saruta (nu ostentativ sau vulgar, la varsta adecvata pentru asa ceva) cu altcineva, atunci mi s-ar parea normal ca statul sa scoata in afara legii religia care promoveaza astfel de atitudini.

Ne-am indepartat, insa, de subiect. A doua parte a mesajului despre care vorbeam consta in ideea ca a avea o anumita orientare sexuala nu inseamna a suferi de o boala. Desigur, accentul cade pe orientarea homosexuala. Exista si aici un acord al cercetatorilor avizati. Ca homosexualitatea in sine nu te predispune in mai mare masura decat heterosexualitatea la vreun fel de tulburari psihologice sau acte antisociale e un fapt stiintific, iar cei care il resping ar trebui mai degraba sa primeasca educatie, nu argumente.

Dar „boala” poate insemna si altceva. Simplul fapt ca lipsa atractiei sexuale fata de sexul opus te poate face mai putin apt sau apta de a perpetua specia omeneasca poate fi considerat o boala (chiar daca nu vorbim acum despre infertilitate, fiindca si un homosexual ar putea perpetua specia, facand sex cu o persoana fata de care nu simte atractie sexuala). Iar acum poate ar trebui sa ne lamurim daca toti membrii unei specii trebuie sa aiba ca functie biologica perpetuarea speciei. In fond, lucrurile nu stau asa la toate speciile de fiinte vii – nu toate albinele au ca functie naturala perpetuarea speciei albinelor.

Ce s-ar mai putea spune? E adevarat ca e mai greu sa-ti gasesti un partener de acelasi sex decat un partener de sex opus. Dar acest fapt, desi poate constitui un motiv de ingrijorare pentru parinti, nu pare suficient pentru a eticheta o anumita orientare sexuala drept o „boala”.

In fine, un alt repros adus la adresa mesajului campaniei PSI este ca ar fi fatalist. Un erou de film care, desi afla de la doctori ca nu va mai putea merge niciodata, „refuza sa se resemneze” si reinvata sa mearga e admirabil, dar asta tocmai fiindca noi valorizam pozitiv abilitatea de a merge. Un personaj care „nu accepta fatalismul naturii” si incearca sa nu tremure atunci cand ii este frig e ridicol. Iar o orientare sexuala nu are, in sine, nimic eroic, decat daca accepti un fatalism aberant, potrivit caruia doar heterosexualii sunt capabili sa intemeieze o familie sau sa indeplineasca scopul biologic al tuturor fiintelor omenesti – perpetuarea speciei.

Sper sa nu va plictisesc amintindu-va ca prin orientare sexuala am avut in vedere aici o tendinta a organismului de a reactiona la anumiti stimuli. In acest sens, bineinteles ca oamenii pot actiona impotriva orientarii lor sexuale. Ceea ce merita insa sa fie discutat, in astfel de cazuri, nu e daca alegerea de „a te lasa in voia” orientarii sexuale sau cea de a i te opune sunt optiuni morale sau imorale, ci daca, in functie de caz, decizia luata e inteleapta sau prosteasca.

Iar cu aceasta am ajuns la sfarsitul incercarii mele de a limpezi un pic niste ape tulburi. Nu exclud posibilitatea de a ma insela. Dar simpla etichetare a mesajului potrivit caruia orientarea sexuala nu reprezinta o alegere si nici nu este o boala drept periculos sau ofensator nu ma face, deocamdata, sa nu-l vad ca pe un mesaj benefic, pe termen lung.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. „Mai mult, intrucat vorbim despre o tendinta a organismului de a reactiona intr-un anumit fel la anumiti stimuli, poti avea o orientare sexuala si inainte de a simti vreodata atractie sexuala fata de altcineva”

    Fraza asta nu e logica. E manipulatoare.

    • Cu siguranta e vorba de „manipulare” in „orientarea sexuala” pe care o poti avea ca reactie la anumiti stimuli, inainte de a simti o atractie sexuala fata de cineva. Aceasta „manipulare” poate avea urmari contondente asupra cotului, daca „orientarea sexuala” se desfasoara in baie, langa calorifer. :P

    • Poate e vorba de o neintelegere la mijloc. Vorbim despre tendinte (sau dispozitii) neactualizate inca si dincolo de sfera lumii vii – zaharul e solubil in apa si inainte sa se dizolve in apa, de pilda. La fel, oamenii au tendinta sa-si traga mana atunci cand ating ceva fierbinte inca de la nastere, desi nu s-au fript niciodata. Nu stiu ce anume ar putea fi ilogic in acest fel de a vorbi.

  2. Prietene o iei pe o calre gresit a de la inceput. Nu tu sau eu sau oricine alcineva care exista acum pe paman definseste legile morale. Legile morale au fost odata definite punct. Nu mai incercati sa argumetati ilogica anumitor legi morale petnru ca e jenant, asta dovedeste lipsa de cultura istorica a natiunilor. In aceasta epoca moderna oamenii nu sunt mai inteligenti decat erau acum 4000 de ani. Suntem la fel. Oricat am incerca sa redefinim anumite legi nu merge chiar daca vii si spui ca noi avem o analitica mai devoltata in aceste zile deca acum 4000 de ani. Nu este chiar asa. Deci las-o moarta ca acceptarea homosexialitatii in legile morale nu se va faca niciodata, nici peste 2000 de ani pe de geaba va agitati. Homoexualitate va fii si va ramane in afara moralitatii chiar daca probabil peste 2000 de ani va fi mai ingaduita asta nu inseamna ca va fi considerata morala ;)

    • Nu imi e prea limpede ce intelegeti prin „legi morale” dar, daca plasati aceste legi morale dincolo de ratiunea omeneasca, nimeni nu mai poate spune care sunt legile. Iar lucrurile stau la fel daca le plasati intr-un trecut inaccesibil celor de azi. Altfel, putem vedea ca oamenii au facut progrese morale (vezi exemplul renuntarii la sclavie). Bineinteles, nu trebuie sa fim mai inteligenti pentru a putea progresa – matematicienii de azi nu sunt, poate, mai inteligenti decat cei de pe vremea lui Euclid, dar matematica a progresat.

      In ce priveste homosexualitatea, dupa stiinta mea, lumea academica pare sa fi ajuns la un consens: nici daca este inteleasa ca practica si nu ca orientare sexuala (asa cum am avut-o eu in vedere in text) nu ridica vreun fel de probleme morale.

  3. Toate lucrurile sunt făcute pentru ceva anume, toate au un rost al lor. Mîna stîngă e la fel ca mîna dreaptă, iar prin anus se scoate, nu se bagă. Inginereşte vorbind, că dacă intrăm mai adînc, poate dăm de suflet şi nu ştim ce-i ăla. Sau aia. Sau ăla, mă rog.
    Mă gîndesc aşa, oare cum ar arăta „Sărutul” lui Brâncuşi dacă una dintre jumătăţi ar sta cu spatele?…

    • Daca „mîna” stanga, e intr-adevar, la fel cu cea dreapta, dumneata ti-ai putea face la fel de bine meseria cu mana nedominanta?

      Si inginereste vorbind, dumneata ai vreo idee de diferenta dintre un sarut si o partida de sex?
      Ca, fiind vorba intre noi, am dubii ca homosexualii se saruta in ceafa.
      Si daca, intr-adevar, nu intelegi diferenta e usor trist, si poate ar trebui sa nu iti exprimi asa vocal opiniile.

      O zi buna.

      • Mîna stîngă e la fel cu cea dreaptă. Uită-te la ale dumitale şi spune-mi că nu-i aşa! Că nu le foloseşti la fel de bine, e o chestiune ce ţine de educaţie, dacă ai vrea, le-ai folosi! :)
        O partidă de sex e sfîrşitul unui proces mai amplu, inginereşte vorbind, iar „Sărutul” lui Brâncuşi înseamnă contopirea a două individualităţi într-o singură entitate, deci ideea de bază a procesului. E trist, într-adevăr, că unii nu încearcă tot procesul şi se mulţumesc cu înlocuitori.

    • Banuiesc ca nu vreti sa spuneti ca ar trebui sa renuntam la supozitoare. Altminteri, sexul anal e practicat de persoane cu diferite orientari sexuale, fiind, probabil, mult mai frecvent in cadrul cuplurilor heterosexuale decat in cel al cuplurilor homosexuale formate din persoane de sex feminin.

      • Este sexul o cură? Cineva face sex doar pentru a se simţi bine? Sexul e o inginerie, o mecanică a fluidelor, o chimie, sau e un pic mai mult?
        Cînd o naşte un bărbat, voi accepta normalitatea homosexualităţii.

        • Nu stiu cum sa raspund la intrebarile dumneavoastra, dar imi e limpede ca oamenii fac sex din diferite motive – ca sa se simta bine, ca sa se impace dupa o cearta, ca sa-si exprime sentimentele, ca sa procreeze s.a.m.d.

          Inteleg, insa, ca prin „homosexualitate” aveti in vedere anumite practici sexuale. Eu n-am vorbit deloc aici despre acest lucru, dar nu cred ca doar procreerea face ca sexul sa fie „normal”. Altminteri, ar trebui sa spunem despre oamenii in varsta, care nu mai pot avea copii, ca fac sex „anormal” si chiar (pastrand analogia cu situatia homosexualilor) ca un cuplu format din persoane in varsta n-ar trebui sa se sarute sau sa se tina in brate in public.

  4. A prefera nu se opune lui a fi innascut intr-un mod atat de exclusiv cum se lasa sa se inteleaga uneori. Eu cred ca trebuie sa se faca o distinctie intre caracterul ireversibil si caracterul innascut al unui caracter. Iar ireversibila homosexualitatea poate fi si daca nu e innascuta. Ma gandesc la o analogie cu invatarea unei prime limbi: daca nu ai invatat o limba pana la o anumita varsta, apoi este foarte greu sau este imposibil sa mai inveti o limba. Deficienta devine ireversibila. Insa este evident ca nu vei incepe niciodata sa vorbesti daca nu traiesti printre oameni. La fel s-ar putea sa fie cu homosexualitatea: poate ca ea este legata de dobandirea anumitor comportamente la anumite varste. Intr-un cuvant, nu sunt asa de sigur ca parintii nu au nicio vina in modul cum ajung sa se comporte copiii lor, inclusiv sexual. Ca este posibil ca intr-o familie „excelenta” sa apara un copil homosexual, poate sa tina nu de caracterul innascut al homosexualitatii, ci de ambiguitatea termenului „excelent”. Iar cazul animalelor nu mi se pare relevant, deoarece sexualitatea umana pare sa presupuna chestii mult mai complicate. (Desigur, in definitia ta, foarte restrictiva, pe care o dai homosexualitatii, asta e irelevant, dar dintr-un punct de vedere mai general, sexualitatea umana nu se reduce la reflexe. Asta imi e limpede.)

    In al doilea rand, as spune ca indiferent ce spune stiinta in privinta asta, nu ar trebui sa ne schimbam comportamentul pe temeiul rezultatelor ei. Daca stiinta ar spune ca homosexualitatea este reversibila si ca ea poate fi tratata, ar trebui blamati mai mult decat acum homosexualii care nu se trateaza? Nu in mod necesar. Cineva ar putea fi, de pilda, deja indragostit de o persoana, si sa-i spui ca asta se poate rezolva prin niste pilule sau un tratament psihiatric etc. poate sa nu constituie deloc o alternativa.

    Asadar pentru propagarea unui spirit de toleranta fata de acest comportament mi se pare esential: 1. sa insisti asupra faptului ca unii oameni chiar ar prefera acest mod de viata, daca ar avea de ales, pentru ca ei cred ca asa pot fi fericiti; 2. ca acest comportament nu e daunator celorlalti oameni. Ambele chestii sunt greu de acceptat, dar se spune ca unii reusesc…

    • Multumesc pentru comentariu! Sunt de acord cu ceea ce spuneti. Ceea ce am numit eu „orientare sexuala” – o tendinta organismului de a avea anumite reactii specifice la anumiti stimuli specifici – este, desigur, doar o componenta a sexualitatii unui om (desi ar putea fi uneori singura componenta – in cazul asexualitatii, sau in cazurile de tip feral child). Cred ca poate fi, totusi, util, sa se spuna ca aceasta componenta nu este determinata socio-cultural, ci biologic, mai ales ca exista persoane care aleg sa isi defineasca identitatea sexuala tocmai pe baza ei (mi-a ramas in minte cazul unui credincios catolic care spunea, nu fara mandrie, ca este un „homosexual abstinent”).

      • La ce ati scris m-am gandit sa va intreb daca exista date care sa ateste ca exista persoane care nu au nicio reactie sexuala sesizabila in fata NICIunui corp gol de acelasi sex (toate celelalte probleme de identificare ca atare a reactiei fiind inlaturate – precum retinerea psihologica, timiditatea, mediul in care se face testul – sa zicem ca trebuie sa fie privat si nu public.) Eu ma gandesc la faptul ca, de pilda, din spate, in adolescenta, multe fete seamana cu baietii. Daca cineva nu este avertizat cu privire la ce anume vede intr-o fotografie – nu ar putea avea tipul de reactie sexuala despre care vorbiti – iar in cazul acesta nu am spune ca, daca acest test ar da rezultate asemanatoare pentru majoritatea omenilor – ca majoritatea sunt bisexuali?

        In al doilea rand, notiunea de „orientare”, sau „tendinta”, asa cum o folositi, are o nuanta modala importanta pentru discutie. Caci daca orientarea sexuala este o tendinta, inseamna ca ea ar putea sa nu fie manifesta, ci doar latenta, la mai multi oameni. Imi pot imagina, de pilda, un homosexual care ar spune in acest sens, cu indreptatire „nu am intalnit inca fata care sa imi placa fizic, dar as putea-o inca intalni” sau un heterosexual care sa spuna acelasi lucru despre o persoana de acelasi sex. (E interesant ca in primul caz unii oameni ar spune ca e e vorba de neacceptarea orientarii, iar in al doilea – de open-mindedness. :p)

        Aceste intrebare are legatura cu ideea dvs. ca are exista un „nivel zero” (sau unu) al determinarii biologice care ar indica DEJA o diferenta intre o orientare hetero- si una homo-sexuala.

        In articolul pe care l-ati citat se discuta despre un continuum al sexualitatii omenesti, in 6 trepte daca imi aduc aminte bine, dar nu se spune cati anume se situeaza pe treptele extreme si daca s-a facut un test demn de incredere in acest sens. Asta mi se pare totusi o intrebare foarte importanta si provocatoare.

  5. Am citit cu atentie si articolul domnului Plesu si raspunsul domnului Stefanov.
    Asocierea binomului homo-hetero sexual cu binomul stangaci-dreptaci este cel putin fortata si porneste de la o ipoteza de tip Kafka: „Intr-o tara in care a fi stangaci inca ar mai fi ceva valorizat negativ…”( ma gandesc la Metamorfoza).
    Ce critica in fapt domnul Plesu nu este mesajul ci modul de transmitere a acestuia: „Dar faptul în sine de a utiliza imaginea unui copil pentru a justifica particularităţi biologice ale unor adulţi …”
    Ce apara domnul Stefanov este mesajul in sine “orientarea sexuala nu este o alegere” .
    Pot fi de acord cu mesajul aparat desi am oarece dubii asupra corectitudinii acestuia (in fond exista mistici care aleg non-sexualitatea – deci daca exista sau nu alegere – poate fi obiectul unei alte discutii).

    Dar daca orice mesaj (corect sau incorect politic) poate fi aparat oricum, imaginea unui prunc ar putea aparea fara jena pe frontispiciul unui bordel. In fond tot despre sexualitate vorbim. A insoti un de activitate adresata adultilor cu imaginea unui bebelus este cel putin o indecenta. Oricate savante expuneri am face, hetero sau homo-sexualitatea sunt activitati pentru adulti. Preferinta spre una sau alta, inclinatia, daca vreti, este alta discutie.

    Nu este indecent sa salivezi, dar este indecent sa scuipi pe strada, oricati bebelusi ar fi prezentati pe frontispiciul filmului Margelatu.

    • Ideea unei tari in care oamenii ar crede ca e rau sa fii stangaci nu mi se pare kafkiana. Majoritatea cetatenilor din Malawi cred si in zilele noastre ca un copil stangaci trebuie fortat sa-si foloseasca mana dreapta (daca doriti, puteti citi mai multe aici).

      Sunt de acord ca se poate discuta si despre afis si despre mesaj. Mi se pare mai important mesajul, fiindca e vorba, pana la urma, despre discriminare. Va propun o alta analogie. Sa presupunem ca ne-am uita la o campanie anti-discriminare realizata intr-o tara in care femeile sunt condamnate la moarte pentru adulter. Poate afisele campaniei respective ar fi realizate prost. Chiar si intr-un astfel de caz, cred ca ar fi o dovada de cinism sa discutam doar despre asta.

      De asemenea, sunt de acord cu privire la faptul ca un comportament poate fi ales. De altfel, am spus acelasi lucru si in text. A avea o anumita orientare sexuala nu inseamna a face sex. Pentru mine, de pilda, prezenta bebelusului pe afis a fost suficienta pentru a nu vedea acolo nici o semnificatie sexuala, iar asta m-a condus direct la ideea ca nu e vorba despre practici sexuale ci despre orientare sexuala (iar expresia „orientare sexuala”, ca si „persoana de sex masculin” nu ma face sa ma gandesc la nimic erotic). Ne putem gandi, daca doriti, la aceeasi imagine, doar ca pe bratara de la mana bebelusului scrie „heterosexual”. Cred ca ar fi mai multi oameni care nu ar mai vedea nimic erotic in afis.

      In fine, analogia de la sfarsitul comentariului dumneavoastra nu mi se pare potrivita. Exprimarea publica a afectiunii (chiar si a afectiunii dintre indragostiti) nu are la noi acelasi statut cu scuipatul pe strada. Scuipatul pe strada e interzis, chiar si prin lege, exprimarea afectiunii dintre indragostiti nu e interzisa. Cu toate acestea, n-am auzit de oameni care sa fi fost batuti fiindca au scuipat pe strada, dar am auzit de oameni care au fost batuti fiindca si-au exprimat afectiunea in public (chiar daca nu faceau nimic deplasat, vulgar sau cu vreo conotatie erotica), doar pe motiv ca erau de acelasi sex.

  6. Câteva reflecţii în marginea unui sugar de propagandă:

    i. A gândi (homo)sexualitatea sub autoritatea binomului ‘opţiune versus fatalitate’ e simptom de lene mentală. Specificul erotic al persoanei nu poare fi explicat satisfăcător nici de aparatul conceptual al determinismului biologic, nici de teoria alegerii raţionale, respectiv de ipotezele unei “emotional choice theory.” Orientarea sexuală, ca temă de investigaţie, aparţine mai degrabă zonelor de colaborare dintre antropologie şi psihanaliză.

    ii. Dilema “Homosexualitatea: boală sau particularitate legitimă?” e şubredă şi păguboasă. Sexualitatea umană nu e nici un instinct sănătos a cărui manifestare e heterosexualitatea şi a cărui excepţie morbidă e homosexualitatea (viziunea conservatoare), nici un gen, o un concept universal, înglobant în raport cu speciile sale (toate legitime, la limită): heterosexualitate, homosexualitate, bisexualitate, gerontofilie etc. (viziunea politically corectă). Sexualitatea e dereglajul, aporia rezultate din întâlnirea dintre fiziologie şi civilizaţie. În fond, sexualitatea nu ne înrudeşte frustrant cu regnul animal, ci, din contră, ne separă radical de acesta. Nimic mai străin în lumea jivinelor decât ideea unei perversiuni sexuale ori a unei pasiuni fatale.

    iii. Nimic mai nociv în abordarea unei astfel de teme decât ignorarea sofistică a nuanţelor. Aici era, de fapt, miza articolului lui Andrei Pleşu. În primul rând, vrei să geometrizezi, să reduci chestiunea la câteva dihotomii de front ideologic. Şi sfârşeşti în false consideraţii despre subiect, în grimase amare, în isterie. Or, afişul tocmai asta face: ne bagă pe gât un crochiu drapat în insolit. În loc să atragă atenţia asupra complexităţii problemei, o “pliveşte” drastic, camuflând manevra sub moţăiala feerică a unui bebeluş.
    În al doilea rând, tema homosexualităţii nu în direcţia unui spor de toleranţă ar trebui mobilizată, ci către câştigarea unui enorm capital de indiferenţă. Dacă aş fi homosexual, nu o declaraţie de tipul: “Eşti gay? Eu, nu sunt, dar accept asta, e dreptul tău, nu te condamn, e bine că aveţi taverne cu specific…” m-ar linişti, ci mai degrabă o reacţie de genul: “De ce îmi spui că eşti gay? E irelevant…”

    iv. Nu pricep, din conduita homosexualilor militanţi, ambiguitatea ei perenă: pe de-o parte, vor să le fie cunoscută şi recunoscută DIFERENŢA. Sunt ALTFEL şi fac paradă (la propriu) din asta. Pe de altă parte, resping, scandalizaţi, EFIGIA. Nu le place să le aminteşti, la tot pasul, că sunt deosebiţi, că se mişcă sub tutela unui rigid ecuson erotic. Cum vă explicaţi acest tic-tac exasperant?

    • Va multumesc pentru comentariu! Sunt de acord cu faptul ca sexualitatea omeneasca poate fi examinata, poate chiar intr-un mod mai profitabil, din perspectiva mai multor discipline socio-umane (iar aici as include, pe langa psihanaliza si antropologie culturala, istoria ideilor, sociologia si studiile culturale). Eu am avut in vedere, in textul de mai sus, orientarea sexuala vazuta doar dintr-o perspectiva biologica. Aceasta mi s-a parut modul potrivit de a intelege mesajul „orientarea sexuala nu este o alegere si nici o boala”. Nu am exclus celelalte perspective, dar nu mi s-au parut relevante in acest caz.

      Cred ca orice campanie publica (as evita termenul de „propaganda” datorita conotatiei negative) simplifica lucruri mult mai complicate. In acest sens, si un slogan precum „Du-ti copilul la scoala!” ignora o multime de nuante. Ar fi multe lucruri de discutat si in acest caz, dar lipsa de sofisticare conceptuala a sloganului nu are de ce sa ne impiedice sa vedem rolul sau benefic.

      In ce priveste intrebarea din incheierea comentariului dumneavoastra, as spune ca eu vad lucrurile intr-un mod diferit. Ramanand la nivelul perspectivei biologice, recunoasterea diferentei sta in ideea ca exista particularitati biologice neimpartasite de toti oameni, particularitati care nu ii impart pe indivizi in bolnavi (sau „disfunctionali”) si sanatosi, iar orientarea sexuala ar fi o astfel de particularitate. Refuzul etichetei este, bineinteles, refuzul unei etichete negative (si al discriminarii asociate cu acea eticheta). Situatia ideala este, probabil, cea in care diferentele de orientare sexuala dintre oameni nu atrag atentia nimanui. Dar nu cred ca te poti purta ca si cand ai fi in situatia ideala, atata timp cat pe baza acestor diferente unii indivizi inca sunt discriminati.

  7. Cu bunacredinta si cu bunavointa iti zici ca un raspuns critic pe marginea unei insemnari a lui Andrei Plesu din partea unui doctorand in filosofia limbajului e vrednic de atentia cititorului. Si iata cum se porneste , doctorandeste, lingvisticeste, logiceste, la drum: …“ a fi stangaci inca ar mai fi ceva valorizat negativ” . Boje moi!

    • In legatura cu ideea care va starneste reactia critica, permiteti-mi sa va recomand acest articol. Nu mi se pare relevant titlul academic al autorului unui text precum cel de mai sus, dar va multumesc, totusi, pentru calificativul de „doctorand”, care ma intinereste cu 10 ani.

      • Stiu, e tirziu, si e noapte si George nu mai vine…
        Daca v-am sifonat complimentindu-va/intinerindu-va , scuze (nu aveam ochelarii, vazusem in prezentare doctorat si 2011, in loc de 2001); contenciosul meu e cu expresia in primul rind (aliterativ… rebarbativ -barbarist „algebrica” (ceva valorizat! negativ…) Si, realmente, n-am vrut sa insist, as fi putut

  8. un mesaj
    si pe coada lui scria
    stingist stingaci

    ce noima are sa spui in introducere ca scopul campaniei e „polarizarea opiniilor” („Nehotaratii vor trebui sa aleaga.”), pentru ca apoi sa te lamentezi pe 12 coli A4 cind unul dintre cei mai liberali ginditori ai tarisoarei face tocmai acest lucru? „distrage atentia publicului” pentru ca a facut-o in felul in care a crezut el de cuviinta si nu cum era programat la repetitiile cu advertiserul? halal performanta

    • Imi cer scuze, dar voi ignora cateva dintre expresiile folosite de dumneavoastra („stangist stangaci”, „te lamentezi”, „halal performanta”), intrucat nu mi se pare ca ar putea avea vreun rol productiv in discutie.

      Nu m-am pronuntat asupra scopului campaniei respective. Pentru cazul imaginat de mine, spuneam ca „polarizarea opiniilor”, chiar daca ar fi un efect previzibil, nu ar fi un efect negativ. Intr-un comentariu anterior am incercat sa fac mai limpede ideea ca atunci cand e vorba despre discriminare mi se pare mai important sa discuti despre mesaj, nu despre modul in care e acesta transmis. Iar articolul domnului Plesu vine, din punctul meu de vedere, pe acest fundal – reactiile mass-media vizeaza toate afisul (si chiar promoveaza discriminarea – vezi acel „sa faca ce vor la ei in dormitor”), dar nimeni nu ia in serios, fie si intr-o maniera critica, mesajul transmis de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gheorghe Ștefanov
Gheorghe Ștefanovhttp://stefanov.gramo.ro
Născut în 1972, Gheorghe Ştefanov îşi termină studiile în filosofie la Universitatea din Bucuresti în 2001, cu o teză de doctorat pe tema filosofiei limbajului la Ludwig Wittgenstein. Publică în ţară şi în străinatate articole de specialitate pe teme de filosofia limbajului, filosofia logicii, filosofia acţiunii, filosofia tehnologiei şi filosofia religiei. În 2002 beneficiază de o bursă de cercetare în cadrul unui program special al fundaţiei Alexander von Humboldt. Între 2003-2004 lucrează ca editor pentru versiunea în engleză a HotNews.ro. Predă la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti începând din 1995.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro