joi, martie 28, 2024

Vandalii din Marea Britanie. Zece capete de acuzare

Cum să înțelegem povestea miilor de rebeli fără cauză, mobilizați vehement împotriva ordinii burgheze din Marea Britanie? Putem privi dezordinea stradală din Londra, Manchester, Liverpool & co. drept semn al declinului european? Avea oare dreptate Arnold Toynbee să spună că „marile civilizații nu mor ucise din afară, ci aleg mai curând să se sinucidă”?

I.

Mulți comentatori s-au grăbit să ofere o singură explicație pentru vandalismele urbane. Prima tentație a celor care înlocuiesc gândirea cu sloganul a fost invocarea factorului rasial: „străinii sunt de vină!” strigă xenofobii de azi și de ieri. Cu toate acestea, datele oficiale arată că nu se poate vorbi despre un portret-standard al atacatorilor: au existat hoți cu profil caucazian (băieți și fete de culoare albă, adică britanici din tată în fiu sau din mamă în fiică), după cum au existat și tineri cu origini creoleze sau magrebiene, proveniți din familii numeroase, dezbinate și sărace. Virusul violenței nu ține cont de granițele etnice – el circulă liber, deși se folosește de anumite focare.

II.

Alți analiști au propus o corelație între mișcările anarhice și măsurile de austeritate economică anunțate de Guvernul britanic. Frica și neliniștea au produs multe fenomene în ultima perioadă, de la politicile protecționiste ale Spaniei sau migrarea californienilor spre statul Texas până la volatilitatea tranzacțiilor bursiere. Atacul de panică nu justifică însă dezordinea. E motivul pentru care reflecția de ordin moral trebuie să precumpănească.

Să nu furi! reprezintă nu doar o poruncă din faimosul Decalog iudeo-creștin, și ci și imperativul etic îmbrățișat de mai toate tradițiile religioase ale umanității. Respectul pentru proprietate e una din regulile de aur ale conduitei umane – o atitudine contestată, ce-i drept, de etosul revoluționarilor moderni (de la Proudhon, care exclama isteric: La propriété, cest le vol!, până la Marx, Lenin, Stalin sau Che Guevara, care predicau măsurile de expropriere, colectivizare și naționalizare drept căi luminoase de emancipare a țărănimii și a proletariatului).

III.

În fiecare zi, descoperim zona gri a judecăților morale: ne permitem tot soiul de ambiguități, complicități, amânări, compromisuri. La scară istorică, aproape toate societățile par să fi cunocut forme spontane sau organizate de erupție anomică: bacanalele grecești, jocurile romane din Colosseum, carnavalurile medievale, pogroamele antisemite din Rusia țaristă, masacrele de pe stadioanele de fotbal. Pretutindeni, urmașii lui Cain și Abel sunt urmăriți de umbra întunecată a crimei fondatoare. Cu toate acestea, tradițiile sapiențiale disting între păcatele comise la vedere, în chip ne-rușinat, și păcatele ascunse, care-și auto-limitează discret impactul erorii. Fumatul nu e o virtute ilustră iar posesorul de pipă știe asta când, la restaurant sau aeroport, acceptă să fie parcat în spații special amenajate. Societățile noastre atât de mioape metafizic încă mai disting existența unor imagini vătămătoare pentru vârsta copilăriei. La fel înțelegem și decizia închiderii barurilor după o anumită oră. Asemenea reguli ne spun că publicul larg (și eventual inocent) trebuie protejat de violența viciilor individuale, consumate în sfera privată. Obscenitatea vandalilor din Anglia vine tocmai din abolirea acestui tabu. Milioane de telespectatori au rămas consternați în fața imaginilor cu tineri care spărgeau și jefuiau fără un minim reflex de pudoare. Nu jena sau timiditatea, ci exhibiționismul, înjurătura groasă și voyeurismul au însoțit spolierea magazinelor.

Un sănătos imperativ moral a determinat și reacția anumitor comunități londoneze (e.g., lanțul de apărare al indienilor Sikh). Oameni indignați de nonșalanța și obrăznicia atacatorilor n-au mai așteptat venirea polițiștilor (atât de timizi în primele zile). Cetățeni liberi și neînarmați au căutat să blocheze – uneori cu prețul vieții – pofta tinerilor vandali de-a înota în oceanul fărădelegii și de-a plonja „dincolo de bine și de rău”. Nu sunt în filmul neo-realismului italian despre hoții de biciclete (regizor Vittorio De Sica), atât de respectuoși cu noțiunea de demnitate!

Jaful la drumul mare, hoția nesimțită și cinismul sfidării – iată forme noi de comportament asumat sub camerele de luat vederi. Clădiri istorice în flăcări, prăvălii devastate, magazine golite – toate acestea trimit spre rănile supurânde ale unei societăți fără anticorpi, fără stimă de sine, fără repere limpezi, fără valori clare, fără lideri curajoși și, mai ales, lipsită de mecanisme auto-imune. Declinul religiei împreună cu dezagregarea familiilor tradiționale, ca și prăbușirea autorității juridice și polițienești, nu pot fi excluse din ecuația descompunerii morale.

IV.

Sunt tulburătoare toate discuțiile savante care, încercând să explice un fenomen patologic, ajunge să-l justifice. Înainte de-a sancționa aberațiile străzii printr-un apel scurt la bun-simț și conștiință, există analiști dornici să se rătăcească print-o puzderie de indicatori macro-economici, calcule longitudinale ori statistici sociale. Poate că există circumstanțe care favorizează anumite crime (discriminarea, peer-pressure, instinctul de turmă), dar nimic nu poate absolvi responsabilitatea individuală.

Ideea că șomajul din cartierul Tottenham explică comportamentul huliganic e, pur și simplu, aberantă. În Polonia s-a înregistrat șomaj de 15% mulți ani consecutivi iar în Spania anului 2011 peste 40% din tineri (los indignados) sunt fără loc de muncă. Cu toate acestea, acte de barbarie nu s-au înregistrat. Nici evocarea „păcatului originar” al Poliției Metropolitane britanice nu se suține: Mark Duggan (origini africane) n-a fost o victimă inocentă a unor politiști abuzivi. Omul cu pricina avea trăsăturile unui bandit și atacator în serie (în genul lui Fane Spoitoru, pentru a forța o comparație). Duggan era înarmat cu un pistol semi-automat (fapt ilegal în Marea Britanie) iar polițiștii au decis să se apere de o posibilă reacție letală.

V.

După uciderea lui Mark Duggan, mass-media (în principal BBC) a declanșat un veritabil proces de intenție la adresa autorităților. Deloc întâmplător, reacția la apariția gangurilor de jefuitori a fost moale și neconvingătoare. Polițiștii tratau o problemă de ordine publică în timp ce cartierele se confruntau cu o masivă demonstrație de criminalitate. Așa cum sugera și Dan Tapalagă, polițiștii din perioada anilor 1980 simțeau în spate autoritatea unei Doamne de Fier (o putem spune chiar fără să idealizăm epoca lui Margaret Thatcher). După decenii de îndoctrinare politically correct, politiștii britanici au ajuns în mare parte niște funcționari care au interiorizat complexul post-colonial și teama de-a nu fi socotiți urmașii sângeroși ai fostului Imperiu.

Dialogul cu reprezentații comunității și adaptarea la specificul cultural al fiecărei regiuni urbane au ajuns să fie mai importante decât impunerea severă a legii și a ordinii. Mii de polițiști au fost transformați în birocrați. În loc să patruleze cartierele, ei redactează la calculator munți de rapoarte sterile.

Intimidarea poliției prin proceduri propagandistice se poate observa și în Statele Unite ale Americii (cazul cel mai flagrant fiind oferit de comentariul inopinat al președintelui Barack Obama cu privire la mandatul poliției din Cambridge, Massachussets – gest urmat de penibila împăcare a părților în jurul unei halbe de bere la Casa Albă). Subminarea autorității punitive reprezintă, așadar, consecința alianței între mass-media progresistă și politicienii utopismului stângist.

VI.

Apostolii multiculturalismului ignoră gramatica asimilării minorităților de către o majoritate. O cultură britanică slăbită de asediul criticii ideologice (vezi clasica învinovățire a imperialismului colonial) va trăi un complex de inferioritate în raport cu discursul imigrantulului. Se impune, apoi, un tempo al integrării. Grefele reușite cer o anumită perioadă de acomodare. Există, firește, segmente de societate în Marea Britanie unde cetățenii alogeni probează mai mult conservatorism decât autohtonii (în Durham, Londra sau Oxford am văzut doar tinere englezoaice, nu și fiice ale Indiei, capabile să urineze pe stradă, sub influența băuturii). Or, tocmai aceste segmente respectă cultura tradițională a gazdelor: memoria istorică medievală, creştinismul, patrimoniul artistic, capitalismul, etica muncii, proprietatea privată, statul de drept, educația competitivă și meritocratică, monarhia constituțională și parlamentarismul. Sunt valorile uitate de establishment, despre care jefuitorii din Anglia nu vor să știe nimic.

VII.

Privind la vârsta tâlharilor e imposibil să nu discutăm problema educației. Există fotografii uluitoare imortalizând niște copii de 9-10 ani în chiar centrul orașului Manchester. Ușor uimiți, afișând un amestec de fericire animalică și plăcere gregară, câțiva adolescenți imberbi alergau cu pantalonii în vine, ținând în brațe câteva sticle de vodcă… Copii care nu și-au primit încă porția normală de calciu și lactate jubilau la gândul că pot adormi în chip orgiastic, la capătul unei beții furtive. Premierul David Cameron avea dreptate să vadă în această scenă fotografia unei societăți urâte și bolnave.

Când copiii abia coborâți din leagăn ajung să fure alcool de 40%, atunci instituțiile etatiste de învățământ pot să-și declare falimentul. Și România cunoaște problema implicării unor copii în furtișaguri, activități de cerșit sau mici găinării, dar niciodată fenomenul n-a luat amploarea vandalismelor din Anglia. Te întrebi așadar: ce anume învață copiii la școală, dincolo de evanghelia toleranței nesfârșite, discursul de tip anything goes, gândire anti-ierarhică și mantra egalității tuturor culturilor (prin care statuia unei Lady Gaga este pusă pe același soclu cu Mozart)? Ce putere de disciplinare mai au dascălii? Din ce sevă să-și extragă copiii nevoia de modele și repere morale? Din muzica rap ascultată ad nauseam în căștile asurzitoare ale unui IPod?  Când familia e destrămată, serviciul militar se desființează iar bisericile fac seminarii pe tema încălzirii globale, atunci strada, televizorul și gangul iau rolul căminului și al școlii.

VIII.

Largi segmente din societatea occidentală se bucură de sentimentul impunității și abuzează de retorica drepturilor. „Orice fac este OK”, își spune puștiul de 13-14 ani, convins că nimeni n-are curajul să-i atingă perciunii, să-i tragă două palme și să-l trimită la școala de corecție. Răzgâiat ca Domnul Goe și agresiv uneori precum Jack Spintecătorul, el știe că Statul există pentru a-i proteja privilegiile și că societatea îi datorează, mai presus de orice, compasiune.

Psihologii ne spun că sursele delicvenței juvenile trebuie căutate mereu într-o criză a autorității: acolo unde teama de lege și frica de pedeapsă au dispărut, fiara din om scoate colții. Pentru ce? Pentru a-și împlini poftele. Or, chiar și cea mai elementară șlefuire a sinelui începe acolo unde omul disociază între nevoile propriei sale naturi (apă, hrană, căldură) și fantasma dorințelor nerealiste. Acasă, la grădiniță și apoi la școala primară, procesul de învățare implică diminuarea capriciilor personale în beneficiul voinței personale și al puterii de auto-control. O educație autentică predă elevului nu doar informații sau îndemânări oarecare – ea călește, în primul rând, caractere.

IX.

Societățile contemporane promovează însă cultura gratificării instantanee. Există tot mai puțini oameni dornici să-ți explice efectele negative ale bulimiei consumeriste. Îți dorești un televizor cu plasmă HD, mobil 3G sau hainele sclipitoare ale unei vedete? Acum nu mai trebuie să aștepți ori să cântărești raportul dintre pofta trecătoare și nevoia permanentă: adolescentul știe că poate obține produsul prin efracție sau folosind un credit-card. Vlăstar al omulului recent, el trăiește în epoca vitezei și refuză virtutea răbdării. Priviți mai departe înspre peisajul lăuntric al acestui personaj: în locul educației sentimentale (care presupunea curtarea atentă, flirtul verbal și corespondența pasională) apare propunerea de copulație. În absența unor frumoase amintiri din copilărie (cu toată geografia paradisiacă din poveștile fraților Grimm sau scrierile lui Ion Creangă) se naște la orizont portretul unei hidoase vieți virtuale, plină de adicții. Creștem nu doar fără murmurul transcendenței, ci și în dizarmonie cu natura.

Se vor găsi, desigur, ideologi care justifică abandonul decenței, abolirea raționalității și regresia umanității la stadiul de cimpanzeu. Culpabilitatea individuală va fi transferată către mecanisme impersonale de producere a răului social (sărăcie, discriminare, inegalitate de șanse). Demonstrațiile atotștiutorilor vor nesocoti faptul că, printre hoți, se ascund și tineri din familii prospere – deci că flagelul prostiei atinge mai întâi sufletele și abia la sfârșit buzunarele.

X.

Putem oricând trata efectele unei boli, fără să-i atingem cauza. Un somnifer îți poate oferi o noapte liniștită, dar nu te vindecă de stres ori tahicardie. La fel și cu vandalismul anarhic al societăților occidentale: fără o inspecţie severă a surselor violenţei, maladia va reveni în forţă.

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Mihail Neamțu, Dragoș Paul Aligică, Mircea Giurgea, Dan Tapalagă, Theophyle reprezintă așa numita „dreaptă” ideologică virtuală, ce critică cu spiritul Balcanilor violenți și extrem de înapoiați civilizația occidentală, desigur, fără să o înțeleagă, numind-o „stângă”, „socialism”. Cui îi pasă de ideile lor, pastișe de boiernași de secol XIX? Când în societatea din România se va coopera mai mult, se vor obține măcar jumătate din rezultatele palpabile ale Occidentului, îi va băga cineva în seamă. Deocamdată e vorba de miasmele unei societăți băltite ce nu vrea să se schimbe, e vorba de expresia manelismului în „filosofia politică”. Criza atinge Occidentul, dar acolo măcar se caută soluții. în niciun caz „soluțiile” celor mai sus amintiți. Mi-e rușine cu români din ăștia, cum îmi e rușine cu țiganii din Franța. Măcar în ultimul caz pot explica că e vorba de niște vechi imigranți asiatici care nu s-au integrat în societatea românească… Cum să pot explica spiritul antieuropean al acestor indivizi?

    • @Isailă Brătfălean,
      la asa afirmatie „Mi-e rușine cu români din ăștia”, se cere si reţiproca: romanii astia sint mindri ca nu esti mindru de ei.

    • Domnule Brătfălean,

      Comiteţi o gravă eroare afirmând că domnii pe care îi amintiţi în cometariul domniei voastre critică societatea occidentală fără a o cunoaşte. Cel puţin domnul Mihail Neamţu are ani buni de locuit în Occident şi de familiaritate cu lumea academică de acolo. Bai mai mult, articolul dumnealui este o apologie pentru revenirea la valorile tradiţionale occidentale (enumerate în text), la acele valori care au dat măreţie Occidentului, măreţie după care jinduiesc românii. Aş spune chiar că domnia voastră dovediţi o ignoranţă impardonabilă în ceea ce priveşte originile intelectuale ale spiritului occidental de vreme ce vă îngăduiţi să afirmaţi că nu puteţi explica spiritul anti-european al acestor indivizi. Dacă aţi avea minima curiozitate de a citi şi alte texte produse de domnii amintiţi cred că aţi fi în situaţia de a vă revizui o mare parte din afirmaţiile de mai sus.

      • Eu explic spiritul antieuropean din România prin influnțele otomane (ortodoxia fanariotă este produsul respectivului Imperiu) și prin influnțele mongolo-rusești. Poate și mentalitățile țigănești s-au extins din respectivele comunități. Oricum chestiile ăstea nu au cum să fie lecții pentru Occident, nici chiar în Marea Britanie.

        În Europa se dă importanță soluției raționale. De exemplu, se acceptă că în anumite situații nu poți plăti un credit, nu poți avea un venit fix, etc. Aceste atitudini pot fi păguboase, dar asigură coerență și performanță societății. Eu zic că este adevăratul spirit al lui Iisus. Conviețuirea în pace între oameni de etnii și credințe diferite tot acolo bate.

        În România balcanică „soluția” în astfel de situația este acuzarea, pedeapsa, autoritatea în vorbe și nimic în fapte (fanatism formal). Apare un joc social negativ din care toți pierd. Se pare că aici nu a ajuns Noul Testament. Cum spuneam, pare să fi fost confiscat de turci, mongoli.

        • Solutiile Noului Testament, acelea in care predomina „intelegerea” nu au si nu pot avea impact real intr-o societate multiculturalizate din frica depasirii limitei „corectitudinii politice”. Dupa cum se si vede dealtfel. Argumentele contra gandirii „de dreapta” ? teorii caldute si fara noima.

    • @Isailă Brătfălean
      un astfel de comentariu, la articolul domnului Mihail Neamțu, nu face decât să confirme justețea ”capetelor de acuzare” prezentate Este păcat că ați citit articolul cu idei preconcepute, idei care v-au ”țesut” cuvintele comentariului. Încercați să priviți dincolo de ”gardurile” unor polemici politizate, partizane pentru a înțelege ”duhul care dă viață și nu litera care omoară”. Articolul de mai sus vorbește de o criză morală a societății contemporane (mult mai gravă decât cea economică și politică) din care izvorăsc (aproape) toate celelalte rele. Criza spirituală a unei societăți înstrăinate de Dumnezeu.
      Și, în plus, nicăieri nu am citit în articol că s-ar presupune că în Est (”balcanii violenți”) și la noi, în România, situația este mai bună decât în Vest.

    • Ha, ha ha … :))))
      Asta imi aduce aminte de un clip vehiculat pe net cu un fotbalist aflat in culmea euforiei dupa ce inscrie un gol care greseste galeria si in loc sa sarbatoreasca cu proprii fani se trezeste in mijlocul fanilor adversi. Si in loc de imbratisarile si aclamatiile scontate se trezeste cu dupace din toate partile. Asa si ‘mneata.
      Sa ma explic … eu de obicei parcurg si cateva comenturi atunci cand citesc un articol pe acest site. Si se intampla sa stiu ca dintre autorii contributors cei enumerati mai sus se bucura de o deosebita consideratie printre cititorii de „texte cu valoare adaugata”, alaturi de Tismaneanu si Mixich. Mai scurt spus, cititorilor contributors le place Neamtu, Tapalaga, Aligica, Giurgea, Mixich, etc. Deci ai gresit bodega nene. Canta la alta masa!

      PS De cei blamati a auzit cam toata lumea de pe acest portal, dar dumneata cine esti? Ce te recomanda?

    • Ridicol. Daca ti-e rusine cu romanii contemporani tie pe premiza ca dreapta ar apartine sec XIX iar spiritul european ar fi exclusiv de stinga esti victima unei confuzii si nu mai are importanta ce poti explica prietenilor tai si ce nu. Pur si simplu esti idiot.

    • Stimate @Isailă Brătfălean
      ce faci dumneata este perfect compatibil cu urmatorul citat:
      „…nu trebuie să-şi piardă vremea a se gândi cum să-şi îndrepteze defectele şi cum să-şi cultive calităţile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele şi să le ponigrească sau d-a dreptul să le tăgăduiască altora calităţile.”
      Citatul este din Caragiale.
      Dar poate ai treaba… si noi te retinem…..

    • Ce confuzii sinistre in mintea dumneavoastra!
      Unde vedeti dumneavoastra anti-europenism la numita dreapta? Ba e chiar cea mai pro-europeana sectiune a societatii! Tocmai pentru ca sint fideli spiritului european acesti oameni depling declinul ‘batrinului continent’. Eu zic sa mai reluati o data ciclul educatiei…

    • D-le Brătfălean, discursul Dvs. (mă refer doar la conţinutul său ideatic, nu şi la ambalajul retoric al „ruşinii de români din(tr-) ăştia”, care cred că bate foarte departe de ţinta lui naturală) ar putea fi sintetizat, cred, foarte bine prin vorba lui Hegel (parcă), aceea cu „dacă teoria mea nu corespunde faptelor, atunci e cu atât mai rău pentru fapte”. Iar plusul pe care Dvs. îl adăugaţi acestei atitudini (hazoasă până la urmă tocmai prin superbia ei rece), respectiv atacul la persoană (inclusiv la ALTĂ persoană decât cea care a scris articolul…), generalizarea, evitarea contraargumentaţiei punctuale, ideologizarea voluntară – acestea toate sunt, mai degrabă, expresii ale unui „manelism filosofic” banal, care, în alte medii decât cele universitare / intelectuale îşi găseşte defularea în mahalagism. Taman cum spuneţi Dvs: „Balcanii violenţi şi extrem de înapoiaţi”…

  2. Domnu Isaila, nu vrei matale sa cooperezi mai mult cu nentu` Iliescu, cu Nastase, cu marxistii de la pudel atac si cu restul habaucilor indoctrinati de copilaria comunista?
    Daca voi sari cu furca la urs sau nu e decizia mea, nu trebuie sa ma oblige statul. Tare imi e insa ca daca ies din proprie initiativa a belit plua ursu, si ca daca ma obliga statul sa ies o sa stau undeva mai in spate, nu cumva sa mi se strice furca.
    Nu ar trebuie sa va fie rusine cu tiganii din Franta. Gandesc fix ca dumneavoastra, s-au dus acolo sa coopereze mai indeaproape cu francezii.

    • Eu am votat întotdeauna cu dreapta și sunt de sex masculin. Însă cred că sunt necesare sexul feminin și stânga politică. Când se contestă dreptul de existență al stângii, învinovățind-o de toate relele pământului, avem deja extremism; cum bolșevicii, ca Iliescu, contestau dreptul la existență al dreptei.

  3. Aveti dreptate, nimeni nu poate trece de responsabilitatea individuala.

    Totusi, putina critica:

    „Când copiii abia coborâți din leagăn ajung să fure alcool de 40%, atunci instituțiile etatiste de învățământ pot să-și declare falimentul.” – De unde pina unde? Poate unii dintre ei invata in sistemul privat. Din cite imi aduc aminte, sistemul privat de invatamint a fost pus de nenumarate ori in discutie in UK, fiindca in afara de citeva mari scoli, la testele nationale sint sub media celor de la invatamintul de stat (trebuie re-verificata chestia asta, dar a fost o discutie destul de serioasa pe BBC)

    Apoi continuati:
    „Din muzica rap ascultată ad nauseam în căștile asurzitoare ale unui IPod?”. Bun, si? Ce treaba are muzica cu violenta ? Cintecele protestatare sau de haiducie nu sint de ieri de azi.
    Sa va dau doua exemple, poate intelegeti exasperarea muzicienilor respectivi (si a mea):

    1) Parazitii, vorbind despre politicienii romani: „Vreti sa faceti ceva pentru mine? / Faceti infarct.”.
    2) Zappa in „Dickie’s such an asshole”, despre Reagan:
    „The man in the White House – oooh! / He’s got a conscience black as sin! / (Yeah, maybe I . . . I don’t know but, it’s just a training exercise) There’s just one thing I wanna know / How’d that asshole ever manage to get in? ”

    Sia iara:
    „Când familia e destrămată, serviciul militar se desființează iar bisericile fac seminarii pe tema încălzirii globale[ …..]”
    1) Familia e destramata fiindca societeatea per ansamblu pune accent pe libertate si independenta personala. Nu vad nimic rau in asta, nu vad cauza violentei aici (after all, chiar si fara figura paterna, un copil trebuie educat). Pina la urma e o chestie de responsabilitate personala si asta.
    2) Serviciul militar obligatoriu e o timpenie pe care nici macar nu vreau sa o discut. Voi refuza activ sa invat cum sa omor oameni. Vad ca un crestin ca d-voastra vrea sa invete cum sa omoare oameni, just in case …
    3) Incalzirea globala poate sa fie o sperietoare sau poate nu. Biserica este milenarista, ea vrea doomsday-ul cit mai repede, vrea sa faca adepti pe treaba asta. Stiu ca sinteti un mare sustinator al ideii ca ar exista un D-zeu, dar nu vad cum prozelitismul crestin ar implica apoi ca strada devine cimpul de lupta.

    • Si, am uitat sa va spun, dar iar manifestati tendinte de mic dictator: „publicul larg (și eventual inocent) trebuie protejat de violența viciilor individuale, consumate în sfera privată.”. Ha ha ha.

      Decalogul capetelor de acuzare trebuie redus la unul singur: lipsa de educatie in spiritul societatii respective, sau mai bine spus inadecvarea educatiei la societate. Iar fiindca l-ati citat pe Toynbee (sper ca l-ati citit, sau macar sinteza facuta de Somerwell) fraza sforaitoare si milenarista din paragraful de inceput e cel putin prematura. Criza exista (economica si morala), acum conteaza raspunsul civilizatiei occidentale.

  4. ” Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” acest citat are și capătă valente noi acum când vedem in ce măsura umanitatea s-a pervertit renunțând la repere , valori și modele morale.
    Trăim pe o planeta sub semnul echilibrului dar suntem singura ființa trăitoare ce tinde spre absolut. Ființa noastră e in profunda contradicție cu legile planetei pe care o populam. Pe lângă „sa nu furi” câte alte repere morale încălcam zi de zi ? Progresul nostru are foarte multe găuri la temelie, l-am clădit pe lăcomie, pe cinism, succesul nostru l-am clădit pe insuccesul și ratarea celuilalt.

    • Evul mediu a a fost foarte religios si a fost denumit „the dark ages” – pe buna dreptate.

      Aici raspunsul de fapt este mult mai simplu: criza democratiei occidentale este insusi faptul ca este democratie.
      Daca nu esti suficient de educat tentatia este imensa de a abuza de drepturile pe care ti le ofera, si de mecanismele ei de aparare a individului. Pentru aceasta democratie au murit atatia arsi pe rug de biserici, au putrezit in inchisori aruncati de regi, au fost chinuiti pe roata de boieri, in lagare trimisi de comunisti… pentru ce? Pentru ca acum unii sa poata jefui in numele libertatii individuale sau a ? Ca sa te poti bucura de libertate trebuie sa cunosti ce e ea, deci DA, urmarim nu o problema de inegalitate sociala (s-au vazut in jafuri destui albi, destul middle-class, destui copii) ci un faliment al educatiei, mai precis un esec in transmiterea VALORILOR democratiei.

      Nu poti avea democratie cu oameni nedemocrati, iar o banda sau un copil rasfatat NU sunt democrati.

      • „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.” Malraux a revenit de mai multe ori asupra sensului citatului atribuit lui. Religios se refera la valori morale. Crestinismul a fost pervertit inca din primi sai ani de practica, crimele facute in numele crestinismului sunt la fel de blamabile ca orice crima.
        Fie ca recunoastem fie ca nu omenirea a pus religia la temelia oricarei constructii sociale.
        „Cuvântul «religie» (de la religio, «legătură» [Malraux alege una din etimologii]) — spune Malraux — se referă la ceea ce îl leagă pe om de Cosmos, de alţi oameni, eventual de zei şi de Dumnezeu. (…) Religia nu înseamnă nici ierarhie, nici organizare instituţională. (…) Faptul religios ţine, pentru noi, astăzi, de domeniul metafizicii.”

      • da, e adevarat educatia e o piesa foarte importanta dar lectia elementara trebuie sa fie ” Character first” fara morala totul devine distructiv. Credeti ca marii rechini de pe wall street suntlipsiti de educatie? cu ce sunt mai putin vinovati cei care darama bursele fata de cei care sparg magazinele? oare nu lipsa de repere morale enumitorul comun al ambelor „specimene”?

      • Asa cum mai multi ganditori au remarcat, democratia este posibila si eficienta doar cand la baza ei stau anumite principii nechestionabile. De exemplu, ca exista acel lucru numit VALOARE. Dar fara Dumnezeu, orice este posibil. Cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu, vor crede orice.

    • La găurile din temelia progresului nostru eu as adauga si religia. Ce sa spun despre fonfaiala cu absolutul ? Dovedesti o intelegere ingusta a vietii.

  5. Mihail Neamtu a reusit sa identifice corect esenta crizei occidentului : prabusirea moralei.
    Pentru primul val al crizei chiar explicatiile americanilor se refereau la lacomia managementului institutiilor financiar-bancare ca un rezultat al dereglementarii acestui sector.
    In cazul Europei, criza manifestata in mai multe domenii este rezultatul renuntarii la crestinism.
    Domnul Mihail Neamtu precum si Dragoș Paul Aligică, Mircea Giurgea, Dan Tapalagă, Theophyle sunt romani care ne fac cinste.

    • „Mihail Neamtu a reusit sa identifice corect esenta crizei occidentului : prabusirea moralei”
      ->> Macar de ar fi asa!… :)
      Atunci, pentru ca Romania „sta mai bine ca multe state importante ale UE” (daca e sa ne luam dupa declaratiile unora ca Basescu, Boc, Udrea-Cocos etc., aflati temporar la putere – sa speram, cat mai temporar), inseamna ca tarisoara noastra draga sta mai bine si la capitolul „Morala”?! Pare firesc sa eviti „prabusirea morala” cu niste lideri precum Basescu, Udrea-Cocos & Co., de a caror morala nu se mai indoieste nimeni, iar aceasta minunata stare de fapt te izbeste – de nu te vezi ! – la fiecare pas facut astazi in Romania.

      „In cazul Europei, criza manifestata in mai multe domenii este rezultatul renuntarii la crestinism.”
      ->> Asta… datorita domeniul predilect al lui Neamtu?! Presupun ca din punctul de vedere al unui – de exemplu – taximetrist, criza ar fi rezultatul neglijarii nobilei indeletniciri a taximetriei…

      • Bineinteles ca sunt rezultatul renuntarii la crestinism. Daca ramaneau englezii crestini probabil ii treceau pe toti vandalii astia prin sfanta sabie, si iaca problema era rezolvata. O perfecta solutie crestineasca, asa cum ne-a invatat istoria de atatea ori.

      • Iata ca in adancimile cugetului domniei voastre ati ajuns si la concluzia „Basescu e de vina”. Suna original. V-a fost greu?

  6. La urma urmei discursul, în esenţă, e la fel: dreapta spune „li s-a dat prea mult”, iar stânga spune „nu li s-a dat destul”.

    Unii văd nişte creaturi trăitoare ca ploşniţele din ajutoare sociale, alţii nişte justiţiari, sau măcar acţiuni scuzabile.

    Cum nu cunosc structura etnică / socială, profilul şcolar al celor ieşiţi pe străzile Londrei mă voi abţine să comentez vizavi de Anglia.

    Încerc însă să-mi imaginez ce s-ar întâmpla la noi.

    Pe de o parte dacă s-ar ieşi masiv la jaf cred că aş sări şi eu în schemă, eventual aş încerca să-mi conving nişte rude/prieteni. Dar nu în oraşul meu, e aşa de prăpădit, că nici nu ai ce fura din el. În Bucureşti ar fi fain de ieşit la mişcări de stradă, unde chiar sunt mărfuri de lux.

    N-aş avea nici o jenă de natură etică, aş fi chiar mândră şi fericită, dar aş purta cagulă, n-o fi apartamentul meu cel mai fain, dar cred că la închisoare ar fi totuşi mai naşpa.
    Pe bune, s-ar simţi cineva prost ieşind în timp de revolte să jefuiască nu neapărat un magazin de lux, dar vila lui Vântu? Sau a avocatului lui Vântu? Ale altora de acelaşi calibru?

    Pe de altă parte nu mi-ar conveni ca în vremuri tulburi să mă trezesc la uşă cu unii mai fomişti ca mine „vrem zacusca, de fapt vrem tot ce-i în cămară, vrem şi televizorul”.

    Iarăşi, o atitudine mai criminală decât a lui Vântu &co mi se pare cea a polticienilor care creează o masă pauperă, abonată la ajutoare sociale, votanţi utili.

    Ce măsuri ar fi de bun-simţ … mă gândesc la măsuri concrete, nu la idealuri intangibile de genul „justiţia să fie corectă” sau „averea dobândită să fie direct proporţională cu utilitatea socială a individului”.

    Să luăm alocaţiile pentru copii. O măsură logică ar fi: alocaţie doar pentru primii doi copii, nu şi pentru al treilea, iar la al patrulea să se taie şi alocaţia primilor doi. Asta pentru cupluri. O mamă singură ar primi alocaţie doar pentru un copil, nimic pentru al doilea, iar la al treilea s-ar tăia şi alocaţia primilor doi – nu mă refer la cazuri de genul văduvă sau divorţată, ci la una care concepe în fericire copii pentru banii de alocaţii.

    Şcoala sau mai bine zis severitatea manifestată în şcoală. Cred că s-ar obţine rapid un pic de ordine dacă părinţii ar fi sancţionaţi pentru abaterile copiilor. După nişte amenzi consistente oricât de cocălari / bătuţi în cap ar fi unii, totuşi s-ar strădui să-şi disciplineze un pic odraslele. Nu au bani de amenzi? O zi, două de închisoare sau muncă în folosul comunităţii.

    Nu spun că măsurile de mai sus ar funcţiona singure, fără un pic de meritocraţie. Dar să „îmblânzeşti” cleptocraţia noastră feudală cu pomeni absurde şi cu impunitate plus tolerarea haosului e într-adevăr o măsură sinucigaşă.

    • elena: La urma urmei discursul, în esenţă, e la fel: dreapta spune “li s-a dat prea mult”, iar stânga spune “nu li s-a dat destul”.

      Paradoxul cel mare e insa faptul ca dreapta a dat intotdeauna mai mult decat stanga. E drept, in perioade diferite, perioade in care conjuncturile economice diferite si-au aratat fara indoiala efectele. Stanga n-a dat niciodata, acolo unde a fost legiuitoare, ajutor de somaj, de exemplu. Sau de subzistenta: vreo supa a saracilor sau un adapost pentru cei ai strazii nu exista in SSMD.
      In vremuri de crestere economica, asa cum au fost primele trei decenii dupa WW2, existau resurse suficiente pentru un numar relativ restrans de someri sau pentru a le asigura tuturor un loc de munca. Somajul era raul necesar pentru ca un lucrator sa-si gaseasca un loc de munca pe masura calificarii, aptitudinilor si inclinatiilor personale, in vreme ce in societatile de stanga, multilateral dezvoltate, instructia profesionala si repartitia se facea in concordanta cu nevoile statului (adesea si ele prost identificate). Somerul de dreapta traia la un standard comparabil cu al lucratorului din aceeasi bransa, putand chiar refuza, fara repercurrsiuni materiale, de pana la 2 ori ofertele de munca ale agentiilor de plasament. Proletarul, in schimb, avea loc de munca asigurat, dar era platit in acord, nemotivat fiind nici de ambitii sau inclinatii profesionale, nici de vreo recompensare de exceptie.
      Odata cu incetinirea cresterii economice, somajul a inceput a creste in societatile de dreapta, iar repartitiile au devenit tot mai „chinuite” in cele de stanga, dublate de un standard de viata, tot mai scazut, al lucratorului. Ca urmare, stanga a inceput sa castige teren in societatile traditionale de dreapta, iar ideile dreptei au inceput a prinde contur de cealalta parte. Legile, din varii motive, n-au putut insa fi adaptate cu viteza schimbarilor din relatiile economice. Astfel ca stanga, desi a dat tot mai putin, a dat mereu mai multora, iar dreapta, desi nu ar vrea sa dea mult, e obligata si ea sa dea tot mai multor „asistati”. Daca stanga a reusit sa mentina un control strict al respectivilor in trecut, odata cu instalarea coruptiei pana la cele mai inalte niveluri, numarul asistatilor a crescut ingrijorator. Si uite asa, imperfectiuni legislative, cauzate de factori suportabili in trecut, prin dimensiunile lor reduse, pot deveni in timp, in orice societate, decisive prin malignitatea lor.
      Si tot asa ajunge stanga sa vada defecte numai la drepta si viceversa.

  7. Bine punctat aspectul remarcat de elena cu al ei „Unii văd nişte creaturi trăitoare ca ploşniţele din ajutoare sociale”. Aia e. O retorică nenorocită, din partea unor oameni care par să nu fi auzit în viaţa lor de cercul vicios al excluderii sociale. Lasă că şi ceilalţi (prefer să nu-i numesc, se ştiu ei…) au dat cu bâta în baltă de 20 de ani cu măsuri populiste, au promis marea şi sarea, au împărţit pomeni în dreapta şi stânga şi tot aşa. Rezultatul îl vedem cu toţii.

    • Scurta observatie:
      Dupa felul in care vorbeste, sint absolut convinsa ca Elena nu ar fi dat spargeri nici in casa lui Vintu, nici intr-a altora. Ceva ar fi oprit-o. Acel ‘ceva’ ‘face diferenta’ intre ea si hoardele londoneze. Ce este acel ‘ceva’? Rapunsul la aceasta intrebare este cheia intregii dispute.

  8. Domnule Mihail Neamțu,
    știu că știți dar vă mai spun și eu, ca să vă alimentați, în continuare, nădejdea …
    Dincolo de comentariile răuvoitoare vă rog (și vă îndemn -dacă îmi permiteți) să continuați să faceți astfel de ”radiografii” ale unei societăți aflate în pragul falimentului spiritual. Uneori Cerul are nevoie de glasuri care să strige, chiar și ”în pustie” adevărul. Și vremea noastră este un astfel de timp.
    Oricum, glasul din pustie nu-l înțeleg decât cei care au trecut, cu sinceritate, pe ”drumul Damascului” și au plecat, de acolo, mai departe cu o inimă nouă. Sau cei ca Nicodim, după discuția cu Mântuitorul. Cei ce-l înțeleg îl primesc cu bucurie. Pentru ceilați este nevoie de rugăciune…
    Fie ca Dumnezeu să vă dea inspirație, binecuvântare și bucurie !

  9. „Declinul religiei împreună cu dezagregarea familiilor tradiționale, ca și prăbușirea autorității juridice și polițienești, nu pot fi excluse din ecuația descompunerii morale.”

    Ah, ce bine le mai potrivesti tu, Bobocule …

    Oare ce sa rezulte dintr-o astfel de asertiune? Ca ascensiunea religiei împreună cu agregarea familiilor tradiționale, ca și consolidarea autorității juridice și polițienești, pot fi incluse in ecuația compunerii morale?

    Asa e, in metropole precum Addis-Adeba, Khartoum sau Riad.

    • Daca, in loc de ‘declinul religiei si dezagregarea familiei traditionale’ spunem ‘despiritualizarea lumii’, intelegeti mai bine despre ce este vorba, stimate shinobi?
      Deschideti cartea de istorie, stimate domn, si cititi cu atentie!

      • „despiritualizarea lumii” e un concept din categoria „cresterea punctului”, „punctul procentual”, „profesor de drept constitutional” sau „relatii internationale”
        Recursul la istorie este foarte delicat, Lucian Boia (un istoric!) este de parere ca argumentele istorice intr-o dezbatere ar trebui mai degraba evitate, in istorie gasesti argumente pentru orice.
        Am scos citatul din eseul d-lui Neamtu si l-am reformulat pentru ca de fapt acolo bate domnia sa: familie traditionala, religie in spatiul public, etc. Dvs. ati inteles?
        Daca ar fi dupa mine, incepand de azi as separa pecuniar si nu numai religia de stat, in locul disciplinei religie in invatamantul public (ce oroare) as introduce istoria religiilor si freudismul.

  10. Mi se pare interesant de comparat situatia din Franta si UK cu cea din Elvetia. Elvetienii nu au „riots” si cam duc lipsa de gasti de tineri cu „hoodies” prin orase. Societatea lor nu prea e multiculturala, ci mai degraba monoculturala, europeana. Orasele sunt curate, linistite si sigure, oamenii politicosi. Imigrantii nu sunt primiti cu bratele deschise si cuplati direct la asistenta sociala si „social housing”, ci – obraznicie – li se cere sa demonstreze ca se pot intretine singuri, cu tot cu locuinta, job si asigurare medicala. Statul social redus ca responsabilitati – asistenta medicala este privata si probabil cea mai buna din lume – duce la taxe reduse si bogatie. Bugetul trebuie echilibrat prin constitutie, nu merge sa imprumuti o lira din patru, filozofia bugetara a guvernului britanic. Pietele inteleg modelul social si economic elvetian si cumpara moneda lor in nestire, pentru ca este unul viabil, rational, intr-o lume inebunita paradoxal si de socialism, cu tot dezastrul pe care-l aduce in numele egalitatii si bunastarii universale, si de castigul facil, obtinut de regula prin „collusion” cu banul public al mega-statului scapat de sub control.

    • Explică acum succesul statului social norvegian, dacă numai modelul elvețian, în care profită toți de pe urma resurselor industriei bancare (se interzice concurența din afară a celor care acceptă salarii mici) este acceptabil.

      • Nu imi dau seama ce e mai insolent: abordarea la per tu, sau straw-man argument-ul care vine din „numai”?

        Succesul nordicilor vine tot de la mono-culturalismul traditional si putin cunoscutul fapt ca au economii remarcabil de libere si capitaliste, pe langa o educatie performanta bazata pe competitia dintre scoli. Acolo unde au castigat socialistii si au impus propriile modele, de pilda la sanatatea centralizata de stat avem turism medical rampant, iar multiculturalismul recent a dat dubioasa onoare nordicilor de a avea capitala europeana a violurilor.

  11. Mi se pare absolut firesc ce se intampla in Londra. Sunt tineri revoltati, inrobiti in datorii pentru 5 generatii, si care s-au saturat de manipularea maselor, de criza asta regizata, de lipsa de perspective…sunt constienti ca lumea e condusa si manipulata de o mana de milionari…iar ei sunt on the road to nowhere…

  12. D-le autor, a pune alături „bacanalele grecești” de „carnavalurile medievale” și „pogroamele antisemite” de „masacrele de pe stadioanele de fotbal” ca exemple ale unor „explozii de anomie” propune o scară de valori care vă descalifică și vă interzice comentariul moral-social-politic. De fapt, nu ar mai trebui să scrieți: ocupați abuziv niște poziții care ar trebui rezervate cuiva cu competență și simț de răspundere. ȘI cu facultatea de a comunica corect în scris.

  13. De acord cu afirmatiile si concuziile autorului, in afara de un mic, dar important amanunt – serviciul militar obligatoriu. Nu cred ca mai poate exista astazi vreo contributie pozitiva din partea unei astfel de institutii, care pe langa faptul ca nu e altcva decat o forma de sclavie institutionalizata, a devenita si nepractica intr-o lume in care razboaiele sunt atat de tehnologizate incat nu cantitatea, ci calitatea, adica gradul de instruire al soldatilor, face diferenta, armata profesionista fiind practic indispensabila. Asta ca sa nu mai adaug faptul ca, pe vremuri, armata era tocmai locul unde tinerii isi dobandeau majoritatea viciilor: fumatul, bautul, jocurile de noroc. Acum, le dobandesc doar ceva mai devreme, sau poate asta vrem noi sa credem. De exemplu, in generatia mea, am observat ca sunt mult mai putini bautori, si chiar fumatori inraiti, decat in cea a parintilor mei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro