Home » Dosar Stalin » Citesti:

De la Koba la ”Părintele popoarelor”

Doina Jela martie 7, 2013 Dosar Stalin
11 comentarii 1,587 Vizualizari

„Eşti un om imposibil! Eşti un călău, asta  eşti! Îţi chinui soţia, pe propriul fiu, şi tot poporul rus.”  Nadia Stalin

”Gori, 13 iunie 1907, ora 10 dimineaţa. Ekaterina, diminutiv: Kato, îşi leagănă copilul de  trei luni pe balcon. Speriată de un zgomot de explozie îngrozitor, se  refugiază în fugă în apartament. Seara, Sosso se întoarce victorios acasă. «Gata, au făcut-o.» Ea este interzisă. Soţul ei, «fratele» acestuia, Kamo, şi  banda lor au jefuit o bancă. Au furat 250.000 de ruble. Pentru partid, desigur.Voind să dea o turnură cavalerească jafului lor, Kamo luase sabia tatălui Ekaterinei şi omorâse 30 de persoane. Ceea ce o şochează pe tânăra femeie este mai mult felul cum a fost el înfăptuit decât actul în sine. Kato ştie că este măritată cu naşul jafurilor  bancare din Caucaz. Este Iosif Vissarionovici  Djugaşvili: Stalin. În această dimineaţă de 13 iunie 1907, Stalin şi-a adunat banda, care cuprinde cinci femei înarmate, cu scopul de a devaliza banca din centru. Dimineaţa devreme, complicele lui i-a confirmat că totul era prevăzut pentru aceeaşi zi. De la ora 8, s-au ascuns în taverna Tilipuciuri. La ora 10, au trecut la acţiune, ocupând poziţii în  zonă, îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri. Kamo trage din  teacă sabia. Femeile scot de sub rochiile cu volane pistoale. Când ies în stradă, începe o urmărire, între cazaci şi jandarmi. Ca să treacă neobservat, ei ascund  bancnotele în lenjeria intimă a femeilor. Nimeni nu va veni să le caute aici. Ele iau trenul gătite astfel şi cu bancnotele lipite pe sâni şi în chiloţi. Banii trebuie să ajungă la destinararul lor: Lenin şi partidul comunist de la Moscova.”

Citatul de mai sus nu face parte dintr-o operă de imaginație, cum ar putea să pară. Femeile dictatorilor stă să iasă de sub tipar la Editura Curtea Veche și aparține unei foarte acribioase  cercetătoare franceze, Diane Ducret, care a publicat deja al doilea volum al lucrării, la editura Perrin.

Îmi aminteam, lucrând la ea, că în urmă cu 17 ani, când, la îndemnul Monicăi Lovinescu, am tradus Stalin, de Boris Souvarine,  trăisem un șoc. Oricât crezusem că mitologia ”părintelui popoarelor” ( le petit père des peuples) , a ”tătucului Stalin” nu făcuse prea mari ravagii în mintea și sufletul meu, că mă imunizasem cu anecdote și cu persiflajul extrem de eficient al bancurilor,  ceea ce m-a izbit cu cea mai mare violență, intrând în epica aproape romanescă a vieții ”Tătucului Stalin” a fost acest fenomen: legătura inextricabilă între partidul comunist, un grup terorist, la origine, și infracționalitatea de drept comun, crima de drept comun, căci 30 de oameni nevinovați, morți, ca nimic, în timpul unui jaf armat nu sunt  un preț chiar de ignorat.

Mai târziu, când am văzut filmul lui Alexandru Solomon,  Marele jaf comunist, mi-a atras atenția similitudinea, simetria, în oglindă  a episodului, petrecut în 1959, în România. Era de-a dreptul neliniștitor, că până și acești foști comuniști, riscându-și și chiar pierzându-și viața în înfruntarea partidului din care proveneau, Alexandru Ioanid și ceilalți, reproduceau tiparul, aproape fatal, al infracționalității, genetice aș zice, al matricei lor originare.

Era ultimul lucru la care te-ai fi așteptat, anume ca ”visul de aur al omenirii” fie și transformat în coșmar, cum splendid spune Kolakowski în finalul  trilogiei sale, să fi fost, nici măcar un vis, nici măcar o ideologie ca oricare alta, ci o ideocrație, o logocrație, o potemkiniadă de cuvinte, pentru naivi, alimentată cu bani mulți și că banii aceia erau îmbibați de sânge.

Și totuși, părinții fondatori, nici măcar nu au ascuns vreodată această legătură. Dacă citești, dezvrăjit, dezintoxicat, până și în Manifestul comunist din 1848,  vezi că din idei șuroiește sânge. Ca să nu mai vorbim de textul unei rude foarte apropiate, Testamentul anarhistului Neceaev, câteva decenii mai târziu.

Și totuși, în citatul de mai sus, nu mai e nimic teoretic și nu mai avem doar îndemnuri propagandistice la nimicirea dușmanului de clasă. Avem criminalitatea de drept comun în toată nuditatea ei.

Asupra „potenţialului revoluţionar“ al delincvenţilor, spărgătorilor, hoţilor, criminalilor, însuşi Lenin atrăsese atenţia camarazilor săi în vremea ilegalității. El îi numea admirativ „aceşti revoluţionari înnăscuţi“, şi exemplul cel mai ilustru era și pentru el legen­darul Kamo (Simion Ter-Petrossian), tovarăş al lui Stalin, faimos spărgător de bănci şi ucigaş în beneficiul partidului, cel pe care l-a cunoscut prima soție a lui Koba, pe atunci Sosso,  din cartea Dianei Ducret, din care am citat mai sus. În perioada pre-revoluționară, consemnează Souvarine în cartea sa, ”maximaliștii”, cum îi numește el, comiseseră doar în luna octombrie a anului 1906, 121 de acte teroriste, avuseseră 47 de încăierări cu poliția și  realizaseră 362 de ”exproprieri”. În patru luni fuseseră uciși și răniți 2118 funcționari publici, iar în cele 18 luni precedente, mai mult de 2000. În 27 iunie 1907, mai relatează Souvarine, preluând relatarea din epocă a publicației Novoe Vremia, în Erivan are loc la 10,45 dimineața atentatul relatat puțin diferit și de Diane Ducret: opt bombe au fost atuncate una după alta de pe acoperișul a două faetoane  escortate cu cazaci care transportau la Banca de stat 341 000 ruble, echivalentul a  850.000 franci de aur). 3 morți și 50 de răniți, panică, geamuri sparte. Dintre agresori, în număr de 50, conduși de același Kamo, făceau parte și două femei din partidul social-democrat,  Pația Goldava și Anetta Sulamlidze.  Iată ce spune Souvarine despre Kamo:

”Arestat, evadat, răsculat, capturat, (…)eliberat prin șiretlicuri, hărțuit fără odihnă, conspiră fără încetare și se angajează printre primii în  războiul de partizani. (…) În munți și în păduri se ascundeau la acea vreme «frații codrului», rebeli lipsiti de idei și principii, care era periculos să-ți iasă în cale. Epoca favoriza o reînviere a tradițiilor de banditism caucaziene. Kamo își recrutează oamenii din acești  outlaws și le insuflă spiritul său revoluționar, îi dresează, în disciplinează, Trăiește el însuși din 50 de copeici pe zi și nu le dă nici lor mai mult.”. (Stalin, Souvarine, Humanitas, 1999).

Între timp tema infracționalității de drept comun în rândurile și activitățile partidului comunist de oriunde, s-a banalizat cumva. Cel puțin pentru cei cât de cât familiarizați cu literatura temei. O modificare s-a produs totuși de-a lungul istoriei : când  comuniștii au luat puterea,  au fost recuperați evident toți  foștii infractori, și răsplătiți pentru serviciile aduse, nici nu se putea altfel. Doar o parte dintre ei au rămas însă în umbră. (Am descris pe larg un asemenea caz în Drumul Damascului, Spovedania unui fost torționar, în care un paricid, a fost ”adoptat” de partid,  și transformat în  unealtă pentru  treburile sale, ale partidului, care nu se mai puteau desfășura la lumina zilei : tortura, în principal).  Dar în Lexiconul negru, publicat un an mai târziu (care poate fi descărcat de ieri de pe site-ul Memoria în integralitatea lui), a trebuit să descopăr și mulțimea  de ilegaliști atrași la comunism de foarte tineri, proveniți din medii infracționale.  Ceaușescu însuși fusese infractor de drept comun,  la fel, Sami Șaraga, consilier al lui Dej,  Mitică Jidic, Sile Constantinescu, etc, scoși la lumina respectabilității în aparatul de partid.

Revenind la Kamo, un istoric comunist l-a comparat cu Rob Roy, eroul lui Walter Scott. E un titlu mai puțin glorios decât cel de ”părinte al popoarelor”, totuși. Și pe bună dreptate: Stalin a ucis infinit mai mulți oameni.

Două întrebări se pun aici: 1.Prin ce a devenit partidul comunist atractiv pentru acești ”revoluționari înnăscuți” ? și 2.  care a fost fundamentul ”teoretic” al înregimentării  acestor outlaws, dar mai ales, corelativ, care a fost temeiul psihologic al acceptabilității crimei de către  ”idealiștii” partidului, care,  așa cum se știe, au fost puzderie?

Asupra primei întrebări nu s-au aplecat, după știința mea, prea mulți cercetători, dar extrapolând, cred că o lucrare masivă a  unei cercetătoare franceze, ea însăși provenind din rândurile partidului, Jeannine Verdès-Leroux, Le parti, les intellectuels et la culture, și propriul meu personaj din Drumul Damascului, răspund cu asupra de măsură.  Partidul ca ”azil narcisist”, ca reparator al stimei de sine grav deteriorate, ca părinte în locul părintelui ucis sau negat, al familiei, inexistente sau repudiate, sunt cred, răspunsuri suficiente, pentru a canaliza și pune la lucru,  furia, ura, dorința de răzbunare și/sau criminalitatea genetică a  acestor căutători de sens.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare este în primul rând ateismul doctrinar. Definind religia ca ”opiu al popoarelor”, comunismul teoretic i se substituie, devine religie politică, și-i emancipează pe adepții săi de morala creștină. Conform acesteia, viața este sacră și ”să nu ucizi” este prima dintre cele zece porunci. Or, morala revoluționară este la antipozi. Este moral tot ce servește cauza revoluției. Dacă asasinatul servește cauza revoluției, inclusiv asasinatul este moral.

Tot ce-i datorăm, cred, la 60 de ani de la moarte ”tătucului Stalin”, cel pe care Putin l-a pus la loc în  mausoleu, după ce Abuladze prin Căința lui, îl azvârlise afară, încă de pe vremea lui Gorbaciov, este să-l cunoaștem bine. Cred că orice dezvrăjire, orice dezintoxicare, de aici ar trebui să înceapă. De la povestirea nudă a crimelor de drept comun care au hrănit propaganda comunistă de-a lungul unui întreg secol. De la faptul că ea, crima, politică sau de drept comun, era crimă și că ea nu era accidentală, ci se afla, dimpotrivă în chiar miezul doctrinei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    nu trebuie sa uitam trecutul desigur.
    insa nu putem pune sub lentile microscopice de ultima generatie sau psihanaliza, parameciul.
    mai interesant ar fi studiul cauzelor decit al efectectelor.
    comportamentul individual deviant care sa rascoleasca lumea nu mai este posibil in lumea de azi. nu insa aberatiile colective, de casta, sistemice.

  2. robinson spune:

    Doamna Jela,

    Jaful bancii a avut loc la Tbilisi, nicidecum la Gori. Cel putin asa rezulta din cartea lui Sebag Montefiore ‘The young Stalin’, din care se pare ca e inspirat citatul (acolo apare si Kato cu copilul leganat in balcon. Exact asa — in balcon). Si Wikipedia confirma: Tbilisi.

  3. Doina Jela doina jela spune:

    Multumesc pentru observatie. Cum vedeti, eu insami citez din cartea autoarei franceze, preluandu-i deci eroarea. Cum cartea iese azi-maine de sub tipar, vom putea corecta eroarea doar la a doua editie. O voi confrunta atunci si cu relatarea lui Souvarine, care a revazut prima editie a monografiei lui prin 77, daca nu ma insel. e foarte posibil ca autoarea franceza sa fi ~aglutinat~ doua asemenea spargeri, ele s-au petrecut in perioada respectiva destul de frecvent. in principiu insa, atunci cand doua surse spun doua lucruri diferite, nu stiu in cel fel opteaza wikipidia pentru una dintre ele….

    • robinson spune:

      Imi iau si eu informatiile de unde apuc, asa ca nu sint absolut sigur, dar:

      Asa-zisa a doua spargere e totuna cu prima, diferenta datelor e diferenta dintre calendarul iulian si cel gregorian. Exact ca si revolutia din 25 Octombrie care e totuna cu cea din 7 Noiembrie, nu sint doua revolutii.

      ‘Lovitura din Erevan’ e alta confuzie: e vorba de piata (nu radio) Erevan, locul din Tbilisi, unde se afla sediul bancii. Inca o data, ma inspir din Montefiore si din internet (nu doar Wikipedia). Dar ma tem ca autoarea franceza nu e chiar asa ‘acribioasa’.

      Cum ziceam, nu am cum fi sigur, dar lucrurile ‘vin de se leaga’ mai verosimil asa. Poate verificati Dvs. din surse mai sigure inainte de editia a doua.

  4. Vicus spune:

    Se stie ca Stalin a fost un haiduc georgian in tinerete. Crimele sale fac parte din biografia romantica a unui tanar revolutionar util partidului. Ce nu pricep este dorinta de a eticheta comunismul drept o crima de drept comun. Sunt multe acte infractional-criminale in spatele multor oameni de afaceri liberali ca doctrina in toate tarile fost comuniste. Koba ajuns-a in parlament.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      N-a fost nici un fel de haiduc – întotdeauna a stat în spate pe post de „creier”. Inclusiv în cazul jafului de la Tbilisi. De altfel și termenul haiduc ar cam trebui revizuit fiindcă povestea „luau de la bogați ca să dea la săraci” este tot o gogoașă comunistă. E drept că falsificarea s-a bazat pe fantezia populară, repede uitătoare și mult înfloritoare de realități. Spre exemplu Jesse James, un fioros outlaw nord-american de la finele secolului XIX, a ajuns și el „haiduc” deși presa documentase exhaustiv tîlhăriile și crimele individului. Despre faimosul Robin Hood nici nu are rost să mai discutăm: nici măcar dacă a existat nu-i clar.

  5. Ciobanul Bucur spune:

    Nu stiu cum se incheie articolul despre Stalin in ultima editie a Enciclopediei Britanice.
    In editia vazuta de mine prin anii 70, dupa ce era prezentat cu toate cele rele, scria asa: “Nu putem insa sa nu mentionam ca Stalin a preluat Rusia de la plugul de lemn si a lasat-o cu pile atomice”.

    • Doina Jela doina jela spune:

      Asa, au avut si bomba atomica, nu numai pila, dar la ce foloseau rusilor toate atomizarile astea? Nu masurati meritele unui conducator dupa gradul de libertate si eventual bunastare a cat mai multi dintre cetatenii pe care-i pastoreste. Nu ar trebui sa mai impartim in fapte bune si fapte rele, faptele cuiva care a omorat 30 de milioane de oameni, nu credeti? Plugul de lemn macar il hraneste pe mujic, sub Stalin au ajuns mujicii la canibalism. Atminteri argumentul dvs. imi aminteste de stangistii care vorbesc de bilantul pe ansamblu pozitiv al comunismului. Și cu haiducii…. amintiti-va ce am mai lacrimat la Bonnie and Clyde, ori Sacco și Vanzetti si ce erau in realitate personajele istorice cu pricina. Desi pare in afara discutiei despe comunism, nu e. Una e atractia pentru curajul banditilor, briganzilor, alta e cand ei devin conducatorii unei tari. Conducatorii unei tari trebuie sa protejeze populatia de banditi, nu?

      • Hantzy spune:

        Foarte des conducatorii unor tari ii confunda pe banditi cu populatia.
        Consecintele au fost ca, extrapoland faradelegea, s-au redus si drepturile celor cinstiti dupa regula: decat sa scape unul vinovat, mai bine sa sufere 10 cinstiti.

      • Ciobanul Bucur spune:

        De acord cu tot ce spuneti.
        Eu voiam sa atrag atentia asupra faptului ca, chiar in etapa de varf a razboiului rece, Marea Enciclopedie Britanica incheia astfel articolul despre Stalin. Asta mi s-a parut mie atunci neverosimil.

  6. Alexandru Jecu spune:

    Crima insoteste evolutia umanitatii. Impreuna cu amorul. Cele doua mistere ale existentei. Treaba nu este atat de simpla pe cat pare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)