Home » Economie »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

“Democratie liberala” vs. “democratie iliberala”. De ce cresc inclinatiile autoritariste? Cateva reflectii

Daniel Daianu mai 14, 2018 Economie, Opinie, Politica & Doctrine
51 comentarii 6,028 Vizualizari

Cand am auzit prima data termenul de “democratie iliberala” am tresarit avand sentimentul ca am de-a face cu o contradictie intre termenii alaturati, cu un oximoron. Drept este ca se utilizeaza si sintagma “democratie liberala” (pe care am datora-o lui Fareed Zakaria) ca referinta. Dar si fata de aceasta formulare am avut indoieli privind semnificatia (suna a pleonasm).

In opinia mea, democratia are in gena liberalismul, inteles in sens profund, ca expresie a angajamentului civic si spiritual fata de un set de valori, de facto si de jure; prin aceste valori si regim de functionare a politicului inteleg, in esenta, faptul ca puterea se afla in mainile electorilor (cetatenilor) iar participarea la decizii se face prin sisteme institutionalizate de reprezentare si control reciproc (checks and balances) – ceea ce John Kenneth Gailbraith si altii numeau “forte de contrapondere”(countervailing power), care nu permit concentrare de putere absoluta[1]; democratia implica separarea efectiva a puterilor in stat Sunt de inteles totodata respectul fata de semeni, toleranta, conduita etica in viata sociala si politica. In aceasta interpretare a democratiei, liberalismul este un strat constitutiv, de baza, definitoriu, al partidelor democratice; acest fundament este prezent de la dreapta la stanga spectrului democratic, in filosofia si conduita partidelor politice. In Europa democratica, de pilda, crestin-democratia si social-democratia apartin “familiei” politice extinse ce are in constitutia sa liberalismul inteles in sens profund.

Este de discutat in ce masura liberalismul in acceptia europeana echivaleaza cu ceea ce intalnim peste Ocean; sunt diferente semnificative in ceea ce priveste relatia intre sectorul public si cel privat, dimensiunea interventiei statului in economie, sisteme de reglementare, etc.

Este de admis ca filosofia politica conservatoare contine o componenta liberala in sens profund daca asimileaza si accepta regulile competitiei politice si regimul politic democratic.

In randurile ce urmeaza exprim cateva ganduri privind relatia intre democratie (liberalism) si proprietate, intre liberalism, piete si democratie, tentatii si realitati autoritariste (autocratice) in lume, competitia intre “democratia liberala” (liberalism) si “democratia iliberala” (Iliberalism), provocari cu care se confrunta Uniunea Europeana. Voi aseza ca anexa un pasaj numit “Liberalismul secolului XXI”, dintr-o lucrare mai veche a mea.

Democratie si proprietate

Liberalismul in sens profund si, democratia, au un , ce duce in mod inevitabil la chestiunea proprietatii. Libertatea nu poate exista fara o economie libera, in lipsa drepturilor de a alege in consum si productie; este vorba de un sistem de drepturi de proprietate care sustin deciziile ce rezulta din preferinte individuale si organizationale (la nivel de intreprindere) in alocarea resurselor, productie. O definire clara a drepturilor de proprietate, transparenta si o capacitate institutionala/juridica de garantare si aplicare (enforcement) este necesara[2].

“Experientele” totalitare ne invata multe despre relatia intre societate si proprietate. Sistemul de comanda (comunist)exclude genetic libertatea economica ca decizie de alocare a resurselor si productie fiind bazat pe logica unei intreprinderi unice, a unui sistem deplin centralizat[3]. National-socialismul/fascismul demonstreaza faptul ca proprietatea privata poate sustine un regim totalitar –cand drepturile de proprietate privata nu “lucreaza” pentru separarea puterilor in stat, nu descurajeaza/previn concentrarea abuziva a puterii (sunt aservite puterii abuzive)[4].

Democratia presupune o cultura a libertatii, care – dupa cum arata istoria, nu se poate forma intr-o perioada scurta de timp, nici nu poate fi “importata”, sau imitata dupa vrere; radacinilie conteaza. Regatul Unit (UK) este exemplul cel mai relevant pentru ingradirea abuzurilor puterii absolute, petrecuta acum mai bine de opt secole[5], pentru aparitia elementelor constitutive si apoi evolutia catre o democratie avansata. Statele Unite au pornit, dupa castigarea independentei (in sec XVIII), cu o constitutie ce reflecta intelegerea de catre parintii fondatori a importantei separarii puterilor in stat[6]; chiar daca a trecut timp pana la asigurarea unor drepturi civice egale pentru femei, pentru populatia afro-americana. Exemplele date nu sugereaza ca in alte parti ale lumii trebuie asteptate perioade de timp comparabile pentru ca democratia sa capete vigoare institutionala. Dar, este o realitate faptul ca timpul nu poate fi comprimat pana la insignifianta in materie de constructie institutionala; “Primavara araba”, de exemplu, este graitoare in acest sens. Democratia a evoluat cu pas diferit pe batranul continent, fragilitatea institutionala fiind vizibila mai ales in statele din centrul si estul european. Inclinatiile iliberale din tarile care s-au debarasat de comunism dupa 1989 pot fi puse in relatie cu istoria lor ante-comunista si comunista, ca nivel de dezvoltare economica si regim politic.

Capitalismul modern inseamna coabitare intre sectorul public si sectorul privat, alegeri de ordin ideologic, cee a ce economistii numesc “externalitati” si miopii inerente ale pietelor[7], influentand proportia intre cele doua. Sectorul public, prin politici (policies) si active (assets) productive si financiare proprii, are menirea sa furnizeze bunuri publice esentiale societatii, sa efectueze ajustari - -ce ajuta chiar functionarea sectorului privat, sa consolideze “cimentul social”, evitarea unor discrepante economice flagrante.

Distributia veniturilor joaca un rol cheie in metabolismul capitalismului si cere un raspuns inteligent pe planul politicilor publice – nu in sensul ca piata ar fi singura care ar decide, indiferent de consecinte[8]. Impactul noilor tehnologii si al robotizarii (posibilitatea aparitiei somajului structural masiv) sunt de avut in vedere in elaborarea politicilor publice.

Piete, liberalism si democratie –unde apar limite

Economia libera (piete libere[9]) anima spriritul intreprinzator si produce dinamism economic. Intuitiile si rationamentele unui Adam Smith, John Stuart Mill, mai tarziu ale Scolii Austriece etc au fost validate de istorie. Dezvoltarea este indisolubil legata de piete, iar progresul economic al tarilor mai putin dezvoltate ofera numeroase pilde in acest sens. Prabusirea comunismului are la origine vicii congenitale ale sistemului de comanda, asa cum au anticipat, intre altii, Ludwig von Mises si Fr. Von Hayek.[10] Miracolul economic chinez, din ultimele decenii, este poate cea mai eclatanta dovada a fortei extraordinare pe care libertatea economica o are pentru descatusarea spiritului intreprinzator, pentru dezvoltare – chiar daca statul a mentinut o prezenta majora in alocarea resurselor si constructia de avantaje competitive (prin politici industriale). “Revenirea in Europa” a fostelor state comuniste din Europa centrala si de Rasarit a insemnat o metaformoza institutionala si progres economic in deceniile de dupa 1989, desi exista si portiuni mai putin spectaculoase. Faptul ca in prezent asistam la o resurectie a intereselor economice nationale in aceasta parte a Uniunii Europene este o evolutie ce merita o analiza aparte.

Dar pietele nu conduc automat la rezultate optime si asupra unor asemenea situatii voi starui in continuare avand in minte tema acestui text, ascensiunea “ïliberalismului” in Europa si nu numai.

Pornesc de la determinante economice. Apar astfel ceea ce economistii numesc “esecuri” (market failures), ce reclama interventii ale statului. Aceasta este o realitate ce a impus, de-a lungul timpului, existenta sectoarelor publice, a institutiilor publice si private de asigurare contra riscurilor (sisteme de pensii, de asistenta medicala, etc), a mecanismelor de reglementare si supraveghere a pietelor financiare (ce sunt prin definitie volatile si creatoare de perturbatii), a pietelor unde pot avea loc fenomene de coluziune (intelegeri oligopoliste), extragere de rente. Este de amintit ca in Prusia lui Bismarck a fost initiat un prim aranjament de asigurari sociale in sistemul capitalist.

Insasi functionarea statului democratic reclama politici publice care sa asigure bunuri publice esentiale –intre care aparare si siguranta cetatenilor, educatie si sanatate (aceste domenii nu pot fi lasate numai in grija sectorului privat), functionarea sistemelor judiciare (a statului de drept – “nimeni nu este deasupra legii”), etc. Tot istoria arata ca acolo unde coeziunea sociala este puternic zdruncinata, erodata, apar efecte negative asupra a ceea ce numim “capital social” si “ciment social”, apar fisuri in procesul democratic, apar derapaje ce pot naste monstruozitati sociale si politice. Cand inegalitatea trece de limite percepute de oameni/cetateni ca tolerabile, cand sentimentul de “justitie sociala” si corectitudine (fairness) este lezat in mod flagrant, procesul democratic intra in suferinta. Remediul poate fi gasit in elaborarea si aplicarea de politici publice corective; daca nu se intampla asa ceva, mersul lucrurilor este catre mai rau.

Fragmentarea sociala, sentimente de insecuritate, maresc ceea ce poate fi numita o “cerere politica” de protectie prin interventie a statului. Reactia din ultimii ani fata de globalizare, sindromul de “intoarcere spre interior” (inward looking syndrome) si ascensiunea protectionismului[11] sunt de pus in legatura cu efectele unei viziuni simpliste privind beneficiile globalizarii, cu neglijarea/subestimarea numarului celor care pierd in competitia economica. Cu cat acest numar este mai semnificativ (si nu arareori vedem aceasta stare in tari dezvoltate), cu atat mai vehementa si articulata politic se manifesta “cererea politica” de protectie, creste populismul ca retorica si manifestare articulata politic. Alfel spus, globalizarea,ca expresie a liberalizarii/deschiderii economiilor, daca nu este gestionata cu inteligenta si pragmatism, conduce la contrareactii de “inchidere societala”.

Se afirma adesea ca oamenii nu percep cum se cuvine avantajele globalizarii. Problema este ca in timp ce beneficiile pot prevala frecvent asupra unor costuri la nivel agregat, la nivel local/comunitar este posibil sa existe costuri nete masive, dislocari sociale greu de suportat[12]. Iar, acolo unde comunitati cu un numar mare de perdanti sunt numeroase, articularea intereselor se concretizeaza in protectie solicitata. Brexit-ul in UK, ultimele alegeri prezidentiale in SUA (chiar daca admitem impactul lui fake news si propaganda unor actori externi) nu pot escamota aceasta realitate – observabila si in alte state din UE.

Nu intamplator institutii internationale ca Banca Mondiala, Fondul Monetar International, OCDE, BERD, etc. acorda o atentie serioasa efectelor globalizarii, erodarii tesutului social, fragmentarii societale, care pot duce la derapaje politice de amploare. Si bancile centrale mari (Fed, Banca Angliei, BCE, etc) acorda atentie problemelor de distributie a veniturilor, ceea ce era de negandit nu cu multi ani in urma.

Situatia amintita este cu atat mai complicata in state democratice, unde liderii politici cu greu pot justifica politici publice costisitoare social, in mod repetat, cu argumente de genul “nu se poate altfel, sau asa cer pietele internationale”. Acest tip de argumentatie poate lovi chiar legitimitatea institutionala si politica a celor care decid, poate accentua presiunea sociala si economica (a unor elite locale) in favoarea protectionismului. De aceea, este nevoie de o intelegere multidimensionala a globalizarii”, a deschiderii economice, care sa tina cont de relatia intre situatia economica si sociala a cetatenilor, in general, de procesul politic intr-o democratie. Altfel spus, un liberalism economic inteles in mod ingust, un fundamentalism al pietelor, poate arunca samanta pentru erodarea bazei sociale a democratiei, adica erodarea clasei mijlocii; de aici rezulta extremism politic, populism exacerbat. Fundamentalismul de piata lucreaza chiar impotriva liberalismului in sens profund, cel care defineste o societate democratica.

Cum se poate vorbi despre “democratie iliberala”, tot asa se poate vorbi despre “liberalism nedemocratic”[13] (suna iar a oximoron), cand oamenii simt ca nu mai au control asupra vietii lor, cand au incredere tot mai putina in cei care ii conduc, cand acuza puterea banilor asupra procesului decizional (capturarea guvernarii de catre grupuri de interese vazute ca ilegitime).

Accente si propensiuni autoritariste in lume

De ce se recurge, totusi, la notiunile de “democratie liberala” si “democratie iliberala”? Ca sa parafrazez, la o juxtapunere a liberalismului si iliberalismului. O explicatie este cresterea accentelor autoritariste in numeroase tari ale lumii, inclusiv in state cu traditii democratice vechi, solide. Autoritarismul poate avea radacini in:

- pentru state, cresterea provocarilor legate de terorism, alte pericole neconventionale (schimbare de clima, imigratie, protejare a granitelor, securitate cibernetica, etc), insecuritate economica. Toate acestea cresc inclinatia de a se recurge la mijloace de control direct in economie si societate in general, de utilizare a unor mijloace ce pot trece dincolo de un control institutionalizat democratic. Daca exista prevederi constitutionale ce privesc asemenea circumstante, ai spune ca lucrurile sunt in ordine. In Franta, de exemplu, starea de urgenta (la care s-a recurs in ultimii ani ca raspuns la atacuri teroriste) este prevazuta in Constitutie (Art 16), ceea ce justifica, cel putin formal, includerea unor instrumente speciale in panoplia de aparare a statului democratic (as mentiona ca in mai 2018, s-a reintrodus in aceasta tara serviciul militar obligatoriu). Este de asteptat ca accentele autoritariste sa prolifereze daca amenintarile se vor intensifica. Inghetarea partiala a functionarii spatiului Schengen exprima o asemenea stare de fapt. Se poate face aici o analogie cu sindromul “economiei de razboi” (war economy/Kriegswirtschaft).[14]

- insecuritatea economica, care este legata de subestimarea efectelor mai putin bune ale globalizarii. In acest context este de mentionat ascensiunea economica a noilor puteri (China, India), care modifica balanta puterii in lume. Robert Kaplan vorbeste in acest sens de “Reintoarcerea lumii lui Marco Polo”[15]; e vorba de conflictele comerciale ce prolifereaza.

- lucrurile se complica cand autoritarismul este de pus in relatie cu resorturi identitare, etnice, religioase. Aici, usor se “pot pierde pedalele” procesului democratic.

- exista o teama de necunoscut (de toate felurile) si exista o nevoie de “confort”a oamenilor in mediul in care traiesc in mod stabil, ce nu pot fi disociate de obisnuinte, de sentimente de apartenenta la comunitati ce au identitati impartasite de membrii lor. Este de meditat din acest punct de vedere asupra unui text semnat de Jochen Bittner, cunoscut editorialist la saptamanalul Die Zeit, care vorbeste de nevoia de “Heimat”, ce ar da consistenta notiunii de patriotism[16].

- fragmentarea sociala/societala si anxietatea produse de globalizare, noi tehnologii (ex: big data, care accentueaza la extrem puterea unor companii) intaresc inclinatia de a cere de la stat protectie, ceea ce poate accentua politici interventioniste (nu numai prin reglementare, ce include legislatie anti-trust).

- exista alcatuiri institutionale/politice caracterizate de un partid unic la putere. Nu am in vedere neaparat sisteme inchise deplin. China, de aproape patruzeci de ani a deschis tot mai mult economia, a introdus adanci reforme ale economiei pe baza mecanismelor de piata si a a avut succese remarcabile in modernizare,desi sistemul politic a ramas (inca) de tip monopartid. Este de observat ca o combinatie intre un esafodaj politic controlat de un partid si o economie esentialmente de piata a existat si in Taivan cateva decenii dupa cel de-al doilea razboi mondial; in Coreea de Sud a fost o conducere/dictatura militara lung timp dupa 1945, in alte tari din Asia tot militarii au dat tonul decenii in sir. Pluralismul politic nu este de exclus in evolutia Chinei in viitor, chiar daca accente autoritariste vor persista, probabil, mult timp.

- cum remarca unii analisti, exista o de-conectare intre evolutii economice si un ethos social si politic caracterizat de furie, protest, fata de elite, fata de establishment-ul politic in nu putine tari[17];

- este de evocat impactul stirilor false (fake news), contestarea “adevarului” (stiintific si, de alta natura) si, nu in cele din urma, de respingerea “expertilor” – ale caror sfaturi ar sta in spatele unor politici publice esuate (ex: deficitul de reglementare si supraveghere a pietelor financiare).

- se poate adauga la acest sir de explicatii si pura dorinta de putere in sfera politica in combinatie cu consolidarea unor structuri de mentinere a status quo-ului ce privilegiaza unele grupuri de interese. Si istoria relativ recenta a intoarcerii la democratie, precum este situatia din foste state comuniste, este de mentionat ca factor explicative (cazul lor reclama o analiza in sine).

Reactiile de respingere/recuzare a partidelor traditionale (mainstream) de catre o parte importanta a societatii in democratiile liberale pot fi interpretate prin cateva grile: impactul Marii Recesiuni (criza financiara) si politici publice unilaterale in ultimele decenii, ce au accentuat clivaje sociale; o anume scleroza institutionala (in spiritul analizelor lui Douglas North, Mancur Olson Jr), care vedem ca se petrece nu numai in societati mai putin evoluate ca nivel de dezvoltare economica[18]; exceptionalitatea vremurilor pe care le traim, cu o noua revolutie industriala ce pare sa debusoleze elite politice si intelectuale.

Uniunea Europeana si legitimitatea/responsabilitatea democratica

Proiectul European a avut ca tinta refacerea economica dupa al doilea razboi mondial si ingroparea marilor rivalitati intre puterile Europei – intre Germania, pe de o parte, si Franta si Marea Britanie pe de alta parte. Reusita este incontestabila, in pofida asperitatilor si disputelor ce au insotit mersul constructiei europene de-a lungul timpului – care de la 6 membri fondatori in 1957 a ajuns la 28 state membre inainte de Brexit.

UE este o constructie vasta si extrem de complexa din punct de vedere institutional. Succesele economice ale Uniunii au obscurizat mult timp neajunsurile constructiei (intre care inexistenta unui buget semnificativ, asa cum reclama raportul MacDougall din 1977 – de 2-2,5% din PIB intr-o prima faza si 5-7% din PIB la aparitia uniunii monetare). Criza financiara erupta in 2008 a subliniat carentele proceselor de decizie, faptul ca institutiile europene sufereau de un “deficit democratic” (cum a mentionat adesea Etienne Davignon, o eminenta cenusie in lumea politica europeana). Programele de asistenta financiara pentru tari din zona euro aflate in mare impas (amenintate de criza de lichiditate si solventa) s-au implementat prin metode si mecanisme sui generis. Acestea din urma, desi de inteles in larga masura prin formidabila presiune a evenimentelor si nevoia de a gestiona crize acute, au alimentat nemultumirea multor cetateni si au marit cantitatea de neincredere in functionarea institutiilor nationale si europene. Comisarul Pierre Moscovici si alti inalti oficiali europeni (inclusiv fostul ministru de finante german Wolfgang Schauble) au dovedit franchete din acest punct de vedere observand ca este nevoie de o reforma a modului in care se iau decizii in zona euro, ca parte a necesitatii de a reforma institutii si politici publice.

Fiindca este amintita nevoia de a reforma functionarea zonei euro, formarea unei uniuni bancare (ce include o schema colectiva de garantare a depozitelor) se ridica o intrebare cheie: daca industria financiara poate depasi fragmentarea pietelor fara ca aranjamente fiscale sa faciliteze amortizarea socurilor asimetrice. Este de subliniat ca o integrare fiscala implica mai mult decat colaborare institutionala; ea priveste integrare institutionala, un buget al zonei euro, ceea ce conduce in mod inexorabil la chestiunea politica, a integrarii in zona euro, in UE.

Dar integrarea politica (federalizare) in zona euro pare o fantezie in conditiile actuale. In sfera politica, se manifesta o contradictie fundamentala in integrarea europeana — in spiritul trilemei evidentiate de Dani Rodrik si anume, ca nu poate coexista integrare (globalizare prin “piata unica”’) cu politica economica autonoma si responsabilitate[19] democratica la nivel national[20]; ceva trebuie sa cedeze in acest triumvirat . Aceasta trilema este de presupus ca simplifica lucrurile iar compromisuri sunt posibile. Dar ea exprima o provocare centrala pentru functionarea zonei euro daca integrarea nu este insotita de politici si mecanisme care sa atenueze marile diferente intre statele membre ca performanta economica si tensiunile rezultate ce erodeaza tesutul social si nasc reactii extremiste, populism, euroscepticism, etc.

De ce este provocarea subliniata centrala pentru zona euro? O integrare mai adanca (ceeea ce presupune un buget comun, institutii fiscale comune – care implica transferuri fiscale) aduce in prim plan, cum se mentioneaza mai sus, chestiunea politica. Statele mai bogate (mai performante economic) se tem de o “transfer union”(uniune ce practica transferuri fiscale); aceasta din urma are insa sens intr-o uniune monetara ce nu ar fi o simpla arie ce foloseste aceeasi moneda. Dar, dincolo de interese nationale ingust definite[21], exista impedimente constitutionale pentru o zona euro cu aranjamente fiscale ce includ transferuri fiscale. Aici gasim cea mai mare dificultate in reforma functionarii zonei euro. Iar a crede ca Uniunea Bancara (fie ea completa prin constituirea unei scheme colective de garantare a depozitelor si un fond comun de rezolutiune cu resurse considerabile) ar putea suplini nevoia unei integrari fiscale de fond mi se pare a fi o abordare nerealistatine de wishful thinking. Zona euro are nevoie de scheme publice si private de partajare a riscurilor (risk-sharing) pentru a fi viabila. Sa vedem ce va rezerva viitorul din acest punct de vedere, mai ales ca Romania tinteste aderarea la zona euro (prevazuta in in Tratatul de aderare la Uniunea Europeana).

Observatii finale

Liberalismul in sens profund se identifica cu democratia. Dar cand globalismul, ca viziune, se concretizeaza intr-o liberalizare a pietelor neinfranata - -ce nu tine cont de imperfectiunile functionarii sistemelor economice si de cetateni care pierd in competitia economica (globala, sau locala), democratia este amenintata prin erodarea tesutului social, prin micsorarea clasei mijlocii (ca baza sociala a sa); se pierde increderea in elite conducatoare, se poate ajunge la o criza a guvernarii democratice, apar propensiuni si demersuri autoritariste[22].

Probabil ca ne aflam pe faza descendenta a unui ciclu lung/secular (Kondratiev[23], Schumpeter), ce explica in buna masura “sindromul de inchidere” care se manifesta in nu putine state dezvoltate/industrial; Marea Recesiune (criza financiara globala) apartine, este de admis, fazei descendente a unui ciclu secular. Noua revolutie industriala (tehnologica) si aparitia unor noi puteri economice globale joaca un rol important in aceasta dinamica.

Este vital pentru ordinea democratica sa nu se ajunga la conflicte majore, la razboaie comerciale acute, la distrugerea multilateralismului ce a fost construit dupa al doilea razboi mondial (prin aranjamentele Bretton Woods) – ceea ce nu inseamna ca nu se poate proceda la reforma sistemului de ordonare multilaterala a relatiilor intre state. In Uniunea Europeana (in zona euro) este nevoie de reforme care sa legitimeze mai mult natura democratica a institutiilor sale.

Pentru a se evita scenarii dintre cele mai rele, este nevoie de politici publice luminate, pragmatice, care sa concilieze cerinte ale economiei libere cu ceea ce inseamna incluziune sociala si politica intr-o democratie. Oricum, ordinea liberala a lumii, asa cum a fost stabilita dupa victoria asupra Germaniei naziste si a aliatilor sai este sever testata, pusa la indoiala, de evenimente desfasurate mai ales in ultimul deceniu[24].

Anexa: Liberalismul secolului XXI[25]

Teză fundamentală in analiza mea este dimensiunea socială a liberalismului modern, vazut drept paradigmă a societăţii deschise. Aceasta din urmă este bazată pe existenţa libertăţilor fundamentale ale individului asumând un anumit grad de coeziune socială; ea fiinţează deci atât prin individualitatea membrilor săi, cât şi ca Gemeinschaft. Tensiunea lăuntrică între individualitate şi social este caracteristică pentru evoluţia societăţii liberale/democratice moderne.

Care sunt acele forţe ale istoriei care, probabil, vor afecta tensiunea men¬ţionată mai sus şi evoluţia viitoare a societăţii liberale în secolul care vine ? Dezvoltarea tehnologică („noua eră a informaţiei”) in primul rand. Aici mă gândesc nu numai la modul său de viaţă, dar şi la implicaţiile asupra con¬figuraţiei organizaţionale a societăţii…Am în vedere, de exemplu, favorizarea dezvoltării unor structuri organizaţionale (întreprinderi) care, deşi mici, sunt tehnologic potente şi flexibile într-o lume măcinată astăzi de rigidităţi. în acelaşi timp, noile tehnologii informaţionale vor impulsiona formarea de orga¬nizaţii gigant la scară globală.Totodată, dezvoltarea tehnologică apropie spaţiile naţionale şi accentuează tendinţa de globalizare a pieţelor, de integrare economică… insidioasa revoluţie capitalistă din China şi din Vietnam se încadrează în procesul de „ridicare a Asiei”, care deplasează plăcile tectonice ale balanţei puterii economice în lume către zona Pacificului .

Există insa …fragmentarea socială care distonează puternic cu tendinţa de integrare economică şi poate naşte curente adverse puternice. …acest fenomen poate fi detectat şi în spaţiile avansate ale lumii. în Europa Occidentală… Fragmentarea socială…fragilizează şi măreşte gradul de vulnerabilitate al agregatului societal, ceea ce stimulează şovinismul şi xenofobia, parohiaiismul politic şi naţionalismul agresiv. In anumite circumstanţe, fragmentarea socială poate da naştere la extremism politic virulent, ceea ce se poate observa deja în numeroase tari europene.

Pentru lumea occidentală, fragmentarea socială exacerbează o provocare de ordin psihologic şi anume starea posibilă (şi probabilă?) de a pierde supremaţia economică în secolul care vine – ceea ce ar fi o mutaţie excepţională din punct de vedere istoric la scara spaţiului mondial. Acest fapt explică apetenţa analitică pentru posibile „războaie ale lumilor” văzute ca ciocnire a civilizaţiilor şi ca rezultat al funcţionării în economia mondială a mecanismelor jocurilor cu suma nulă…

Pentru liberalism, pentru societatea deschisă (occidentală), provocarea poate fi esenţializată din două perspective. Perspectiva internă priveşte capacitatea societăţii de a face faţă efectelor fragmentării sociale şi de a răspunde nevoii umane de identificare la nivel de grup şi de comunitate, în condiţiile în care schimbarea tehnologică şi globalizarea par să erodeze anumite „icoane” şi osmoza socială, favorizând, în acelaşi timp, atomizarea societăţii şi marginalizarea unor grupuri. Perspectiva externă a provocării se referă Ia capacitatea de a reacţiona în faţa presiunilor din afară nu prin izolaţionism şi evitare a răspunsurilor care ar stimula producerea de confruntări majore, economice (comerciale) şi militare. Se poate intui de ce, în mare măsură, perspectiva externă apare ca oglindire a celei interne.

Răspunsul la provocările menţionate mai sus depinde de o dinamică internă a societăţii deschise care include rescrierea „contractului social” (reforma statului asistenţial), flexibilizarea structurilor organizaţionale ale economiei şi prin forme mici, dar mai eficace, regândirea intervenţiei publice în societate şi promovarea efortului educaţional etc. Această dinamică priveşte şi o gamă de valori şi principii tradiţionale precum valoarea etică a hărniciei, a muncii, rolul familiei şi al comunităţii, al justiţiei şi solidarităţii (la fapte rele pedepse pe măsură etc.); şi Biserica poate juca un rol deosebit în acest sens. Nu este exclus deci ca o cale de protecţie a societăţii deschise în anii (deceniile) care vin să fie o resurecţie a unor principii şi valori de sorginte politică conservatoare combinate, în mod paradoxal, cu idei de tip comunitarist. Oricât ar suna de curios, s-ar putea ca vigoarea liberalismului în viitor să depindă de recuperarea unor precepte neliberale. Şi această recuperare ar face parte dintr-o redefinire necesară a liberalismului.

Dacă răspunsul nu va fi pozitiv, se poate anticipa creşterea cinismului în societate, mai multă fricţiune şi fragmentare socială, în condiţiile unui mediu internaţional cu multe incertitudini şi pericole. în consens cu această logică de evoluţie poate fi imaginată şi o mişcare ciclică a ansamblurilor societale care ar presupune „reîntoarceri” de anvergură, chiar cu riscul unor suferinţe mari şi al regresiei către forme de organizare socială diferite de societatea deschisă contemporană (formule autoritariste) – ca o trecere prin purgatoriu] istoriei în evoluţia societăţii deschise spre un platou mai înalt. Să credem însă în forţa ideilor generoase ale liberalismului, ale societăţii deschise.

PS. Text scris drept contributie la un volum omagial

NOTE__________


[1] Sa amintim aforismul faimos al lordului Acton: “puterea corupe si puterea absoluta corupe in mod absolut” (power corrupts and absolute power corrupts absolutely).

[2] “Avutia Natiunilor” a lui Adam Smith arata de ce spiritul intreprinzator are nevoie de libertate economica, de proprietate privata, la nivel individual si organizational. Daren Acemoglu, Simon Johnson, James Robinson, Douglas North si altii au subliniat importanta lamuririi drepturilor de proprietate pentru dezvoltarea economica. Teoria costurilor de tranzactie”, prin Ronald Coase, Oliver Hart, Sanford Grossman, Oscaliver Williamson, etc. cauta sa explice structurarea drepturilor de proprietate.

[3] Cum se poate citi in Manifestul Comunist (Karl Marx, Friedrich Engels, 1848), “Statul si Revolutia”(V.I. Lenin, 1917)

[4] Hitler a fost adus la putere si cu coniventa unor cercuri de afaceri, care au fost interesate de expansiunea propriiilor interese economice acasa si in straintate. Este de gandit ca acele cercuri de afaceri erau speriate de intensitarea miscarii socialiste in Germania anilor Marii Depresiuni.

[5] Sa evocam aici Magna Charta Libertatum (1215), care urmarea ingradirea puterilor monarhice.

[6] Aveau evident in minte absolutismul regimurilor regale/princiare din Europa

[7] De pilda, in internalizarea implicatiiilor schimbarilor de clima, relatia intre generatia prezenta si cele viitoare (este de altfel o hiba a modelelor de echilibru general)

[8] Cum ar spune libertarienii. Exista o dinamica cvasi-imanenta de concentrare a activelor, care poate afecta negativ homeostaza sistemului si, finalmente, chiar natura democratica a unui regim. Erodarea clasei mijlocii se poate interpreta in acest context. Ecoul lucrarilor lui Thomas Piketty, ale lui Emmanuel Saez, este de interpretat din aceasta perspectiva.

[9] Piete exista/au existat si in sistemele de comanda (comuniste), dar fiintau mai ales in subteran. Ironia este ca ele ajutau sistemul sa functioneze –“ungeau rotile” masinariei.

[10] Este celebra disputa lor cu Enrico Barone, Oskar Lange, Abba Lerner, Fred. M Taylor si altii privind “Calculatia Economica”(The Economic Calculation). Este de notat ca marele Joseph Schumpeter a fost ambivalent in judecarea sistemelor (vezi a sa “Capitalism, Socialism and Democracy, New York, Harper and Brothers, 1942). In aceasta lucrare el introduce notiunea de “distrugere creatoare” (creative destruction). Dar Schumpeter nu a trait anul 1989 si nici nu a apucat sa exploreze mai bine sistemul de comanda la lucru, regimuri de factura stalinista.

[11] Vezi analiza mea, “Noul protectionism”, Opinii BNR si Adevarul, 2 febr,2017.

[12] Vezi si David Autor, “Trade and labor markets: Lessons from China’s rise”, MIT, February 2016

[13] Yascha Mounk, “The People vs. Democracy”, Harvard University Press, 2018. A se vedea si Dani Rodrik, “The Double Threat to Liberal democracy”, Project Syndicate, 13 February, 2018

[14] Vezi textul meu: “Societatea deschisa si razboiul”Hotnews, 29 ianuarie 2015

[15] Robert Kaplan, “The Return of the Marco Polo World, Random House, 2018. A se vedea si Kishore Mahbubani, “Has the West Lost It?”, London, Allen Lane, 2018

[16] “Heimat” poate starni controverse fiindca intra in rezonanta cu o retorica utilizata de regimul national-socialist

[17] Ruchir Sharma, “Prosperity is no lock on popularity”, New York Times, 27 April, 2018

[18] A se vedea si Steven Levitsky si Daniel Ziblatt, “How Democracies Die”, New York, Viking, 2018.

[19] In sensul de “accountability”,adica a raspunde in fata celor care au incredintat un mandat celor care exercita functii publice

[20] Dani Rodrik, “The Inescapable trilemma of the global economy”, 27 June, 2007 (blog personal). A se vedea si textul sau “The Double Threat to Liberal Democracy”, Project Syndicate, 18 February 2018

[21] Euro a functionat precum o marca, un gulden subevaluate, care au impulsionat exporturile; tot euro a fost precum o lira, un escudo, o peseta supraevaluate . Astfel au fost favorizate mari dezechilibre intre Nord si Sud in zona euro.

[22] Este de notat in acest sens un text publicat intr-una dintre cele mai influente reviste de cultura politica si relatii internationale din lume avand titlul “The End of the Democratic Century””(Sfarsitul secolului democratic), semnat de Yascha Mounk si Roberto Stefan Foa (Foreign Affairs, May-June, 2018. Acest numar contibe un set de texte sub genericul “Is Democracy Dying?”.

[23] Nikolai Kondratiev a fost un statistician rus faimos ce a murit intr-un gulag sovietic. El a identificat cicluri seculare (de 40-60 de ani) care s-ar succeda in raport cu evolutii economice si tehnologice; ciclurile ar evidentia tensiuni sociale si ar culmina in conflicte militare. Si Schumpeter gandeste in termeni de cicluri lungi in sa “Theory of Economic Development”( 1911); el pune accent pe clustere de tehnologii “revolutionare”, ce modifica baza tehnologica a societatii.

[24] Vezi si Richard Haas, “Liberal World Order, R.I.P.”Project Syndicate”, 21 March 2018. Haas judeca atitudinea adminstratie Trump fata de ordinea instaurata dupa al doilea razboi mondial si implicatii pe plan global.

[25] Din Daniel Daianu, “Incotro se indreapta tarile post-comuniste?”, Polirom, 2000, pag. 38-40.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "51 comments" on this Article:

  1. Sicmar spune:

    Recomand citirea volumului:
    Mounk, Yascha – The People vs. Democracy: Why our freedom is in danger and how to save it,
    Harvard University Press, 2018
    http://gen.lib.rus.ec/search.php?req=978-0-674-98479-0

  2. Stoian Dorin spune:

    A adresa felicitări autorului este prea puțin și formal! Aș dori,în primul rînd pentru România dar și pentru UE și restul lumii să producă o astfel de analiză de perspectivă imediată și pe termen mediu asupra modului de acțiune și de luare a hotărîrilor la nivel decizional.Nu este ușor,dar responsabilitatea nivelului funcțiilor asumate,obligă! Înclin să cred că pentru noi,populația României( includ și oamenii politici) este primul și cel mai greu pas de făcut,dar care trebuie făcut hotărît și repede.

    • Zev spune:

      ‘Luare a hotararilor la nivel decizional’. Spre deosebire de luarea hotararilor la nivel non-decizional, unde prin definitie, nu se iau hotarari. Sau decizii. Deciziile sunt hotarari? Daca nu, cand nu? Daca da, atunci fraza nu are sens. Dar din nou, lumea in general si Romania in special sunt pline de surprize. Nonsensul este, uneori, o experienta obiectiva, Kafka a simulat-o, cu instrumentele breslei sale, iar noi o regasim prin traire. Deci se poate argumenta experential existenta un spatiu unde decizia si hotararea nu sunt sinonime, asa cum dicteaza semantica, si sunt uneori acelasi lucru, si totusi uneori categorii distincte, pentru a satisface nevoia de adevar a afirmatiei. E okay, m-am distrat, no offence domnul Stoian, un pic de rautate bonoma, din preaplin sufletesc si entuziasm fata de panseurile dlui Daianu v-a scapat zicerea, dar trebuie sa recunoasteti ca e haioasa foc.

  3. Ross spune:

    Pe ici, pe colo, în articol sunt strecurate idei care apar rar la autorii români (tensiunea individ-societate/grup; trecerea prin purgatoriul istoriei etc.).
    Totuși, de ce țările din estul Europei se mișcă în ciuda programelor politice generoase (ale UE) parcă în virtutea unui atractor nedorit? Trebuie să fie un soft mai bazic decât politica. O interpretare nouă a acestor evoluții este dată de Emmanuel Todd (Ou en sommes nous?), pe baze antropologice (și el vorbește de ciclurile politice de cca 50 de ani, de cele privind educația, cu periodicitate mai mare – 150 ani, și de cele privind structurile familiale, care au rămas neschimbate de 100.000 ani.
    Ideea că liberalismul a devenit mai mult economic decât principiu major de organizare politică și socială este una, iarăși, meritorie. Folosirea termenului ILIBERALISM este una dintre cele mai umflate marote ale propagandei din ultima vreme. Când împarți lumea în LIBERALI și ILIBERALI, introduci o notă maniheistă care face, între altele, ca toate săgețile celor care trăiesc în diverse sisteme, dar neliberale (da, se poate și s-a putut!) să se îndrepte către liberali și liberalism. Victor Orban nu e iliberal, e tribal (ca strămoșii lui). Angela Merkel conduce o țară în care autoritatea nu este chiar așa rău văzută. Macron e un aventurier disruptiv, etc. Mai apoi, supraviețuirea și păstrarea a ceea ce ai a devenit pentru mulți mai importantă decât dezvoltarea și acumularea de lucruri noi. În vremurile noastre, când ești liber să mori din cauza stressului sau să ajungi marginal într-o singură zi, liberalismul nu mai atrage atât de mult și-n nici un caz în formele lui vechi (lucru pe care-l spuneți clar și frumos).
    Sper ca să citească și politicienii noștri liberali acest articol!

    • George Petrineanu spune:

      @Ross
      Ati inceput frumos, interesant si ati continuat tot asa, de am ciulit urechile?
      Dar nu s-ar fi putut sa evitati un gen de incluziuni, dupa parerea mea incompatibile cu restul a ceeace spuneti? “Victor Orban [...] e tribal (ca strămoșii lui)”. Nu pentru ca Orban e maghiar, putea fi orice, viking, parerea mi-o pastrez.

  4. NHI spune:

    Serviciul miltar obligatoriu nu s-a reintrodus in Franta. Astazi, nu e inca decat o promisiune de campanie a presedintelui Emmanuel Macron. Un grup de lucru insarcinat sa analizeze proiectul, abia a trimis raportul preliminar la Elysée. Pe de alta parte, serviciul national universal (SNU) promis de Macron nu presupune invatarea mânuirii armelor. Ar prevedea mai degraba insusirea gesturilor de prim ajutor, a procedurilor de adoptat in situatii de criza, etc.

  5. cric spune:

    Democrația pura este imposibila, pentru ca naște teroarea majorității și blocarea schimbărilor, de la Mill citire. Democrația mulțimilor trebuie sa fie corectata de libertatea individului, care este singurul capabil de inițiativă, orice mecanism social se blochează până la urmă în stagnare fără libertatea individului, fie ca presupune naționalism ( închidere în fascism, localizând progresul la o singura națiune) sau globalizare (închidere în comunism, blocarea individualismului dominat de mulțime). Echilibrarea individ/mulțime se face prin dozajul beneficiului mulțimii conservatoare, (eventual impotenta prin fenomene tip “digital divide”, în a folosi rapid câștigurile invențiilor curente din progresului creat de individul întreprinzător deschizător de cai si surse noi de bunăstare) fata de beneficiul insului creator de nou pentru a-și păstra și potenta creativitatea. Generalizarea și acomodarea noțiunii de proprietate materiala la includerea proprietății intelectuale trebuie amplificata pentru a genera descoperitorilor de nou mijloace pentru continuarea accelerata a căutărilor lor. Societatea accepta riscurile lui Elon Musk dar nu accepta prudenta bancara conservatoare. Libertatea trebuie sa asigure siguranța entităților minoritare care aduc deblocarea stagnării majorităților conservatoare. Libertatea trebuie sa primeze democrației în sensul contrării puterii unei majorități tiranice la care se poate ajunge fatalmente prin democrația cu orice preț.

    • Anton Paul spune:

      “… prudenta bancara conservatoare.”
      Daca citesti ce spune legea, da, am avea o astfel de prudenta.
      Daca te uiti la ceea ce se intampla de fapt, gogoritele sunt doar umbra firava a realitatii.
      Mai jos, intr-un comentariu, Bretton Woods isi face vois aparitia pentru a pune la locul cuvenit expresia criticata: eternul elitism nejustificat, snobismul soarecelui de laborator.
      (Sa pastram decenta site-ului !)

    • Josef Svejk spune:

      Extraordinar! Sunt convins ca nu l-ati citit pe Lenin dar in nmod stupefiant ajungeti la aceleasi concluzii la care a ajuns el. Aceste concluzii sunt cea mai mare contributie teoretica a sa la marxism si ceea ce a scos marxism-ul din fundatura in care ajunsese la inceputul secolului XX. Isparava teoretica si apoi pratica a lui Lenin a produs cea mai mare catastrofa a istoriei umane…

      Haideti sa vedem cam ce spunea Lenin: Democratie perfecta nu exista nici macar atunci cand e limitata la proletariatul inaintat. Excesele democratie trebuie “temperate”. Majoritatea cun instincte animalice si obtuzitatea conservatoare duce societatea la impotmolire si stagnare iar in final la esec. Ceea ce-i trebuie lumii “progrsiste” pentru a propulsa societatea spre fericirea desavarsit si succes total e un grup restrans, hiperactiv si puternic motivat ca sa gestioneze multimile cu intelepciune asa cum educatoarea ii struneste pe copiii. Un grup cu libedrtate toala de actiune, dispus sa-si asume riscuri (pe pielea p[rostimii, desigur) si care nu are nici un fel de retineri morale. E ceea ce Lenin a numit “revolutionarii de profesie”. Ce aurmat stim cu totii…

      Imi permit sa va ofer totusi nite teme de reflectie:

      1. Cine sunt aceea care limiteaza “excesele democratiei”? Si mai ales cine anume ii numeste in pozitia de cenzori supremi? Pai vedeti…

      2. Daca “excesele democratiei” sunt poprite cum poate exista libertate individuala absoluta?! Oamenii care pot vota fara restricii nu vor accepta niciodata sa-si limiteze libertatea. Sugurmarea libertatii individuale e aproape intotdea direct legata de sugrumarea democratiei. In numele unor interese superioare, desigur…

      • cric spune:

        Ar trebui mai bine precizat ce se înțelege fiecare de fapt prin democrație și libertate. Democrația care combate libertatea generează totalitarism. Democrația pură ca vot al majorității a generat teroarea majorității, deci și nazism și bolșevism (majoritarism pe rusește) si s-a negat libertatea individului. Libertatea pura a individului trebuie îngrădită de legi rezonabile, care să combată tirania individului, legi de echilibru intre individ și mulțime. Chiar acum suntem martori direcți în contemporaneitate la un început de dirijism în diferite forme la Putin, Erdogan, Trump, Orban, care toți se sprijină pe mulțime și pe frica de dușmani, mai mult sau mai puțin inventați și generează sisteme de legi care combat libertatea individului, înlocuind elitele cu mafii.

  6. mike spune:

    “Este vital pentru ordinea democratica sa nu se ajunga la conflicte majore, la razboaie comerciale acute, la distrugerea multilateralismului ce a fost construit dupa al doilea razboi mondial (prin aranjamentele Bretton Woods) – ” —> Europa Occidentala a fost salvata dupa razboi tot printr-o idee economica americana, insa noii lideri ai UE nu fac decat sa submineze aceasta ordine democratica. Europa nu joaca corect, iar relatiile sale cu Rusia si Iran nu fac decat sa distruga colaborarea cu SUA. Sistemul socialist european nu prea mai este compatibil cu ce se intampla peste Atlantic, apropo de tehnologii si noua era tehnologica.

  7. Josef Svejk spune:

    Democrația e de un singur soi: Aia care fucționează bazată exclusiv pe dreptul neîngrădit al cetățeanului de a alege și care asigură libertatea nelimitată a expresiei. În momentul în care nu e OK sa=l alegi pe X pentru că nu e „de-al nostru” sau când nu mai ai dreptul să ai păreri despre LGBT-ei, afircani, sau musulmani atunci democrația și libertatea au pierit.

    Prima „clasificare” democrațiilor a fost inventată de comuniști. Ei numeau sistemul comunist „deocrație populară” (în care nu mai rămăsese nicio umbră de democrație și lbertate), iar democrația devenise în mintea lor „democrație burgheză”. Exact asta fac și urmașii lor din ziua de azi: „progrsiștii”. Ăștia numesc sistemul ce sufocă libertatea expresiei prin corectitudine politică + o tonă de tabuuri „democrați liberală” iar sistemul în care alegătorul are dreptul de a alege și a se expima liber e numit cu dispreț „democrație iliberală”, „populism”, sau „iliberalism”.

    E o chestie parșivă de etichetare. Așa cum „democrația populară” nu avea nici o treabă cu poporul ci er doar o formă sordidă de tiranie, nici „democrația liberală” nu are nici o treabă cu libertatea sau cu lberalismul. Dimpotrivă. E o cale de instaurare a tiraniei. E greu de găsit mai multă intoleranță ca cea a „liberalilor”. E de asemenea greu imaginatla la ce excese duce suprimarea dreptului la expreise sisținută cu fanatism de acești dezaxați.

    Omul e prin naura sa o creatură liberă. Ăsta e motivul pentru care s-a prăbușit comunismul. Ăasta e și motivul pentru care „liberalismul” va avea exact aceeași soartă. E doar o chestie de timp.

    • mike spune:

      Pai dupa cum se observa, daca spui ceva impotriva migrantilor risti sa fii linsat in UE. De asemenea, tot pe teritoriul UE au fost asasinati jurnalisti. Libertatea de exprimare are de suferit in UE iar sistemul nu mai are legatura cu democratia de multa vreme…

    • Hantzy spune:

      “Democrația e de un singur soi: Aia care fucționează bazată exclusiv pe dreptul neîngrădit al cetățeanului de a alege și care asigură libertatea nelimitată a expresiei. În momentul în care nu e OK sa=l alegi pe X pentru că nu e „de-al nostru” sau când nu mai ai dreptul să ai păreri despre LGBT-ei, afircani, sau musulmani atunci democrația și libertatea au pierit.”

      Cat de simplu este! Atât și nimic mai mult, nu?!
      Și totuși, nu orice poate fi supus votului, în virtutea dreptului ăla neîngrădit al cetățeanului de a alege: reintroducerea sclaviei, denigrarea etniilor sau a persoanelor, motivată rasial, sexual sau religios, interzicerea unor drepturi pentru anumite minorități, șamd. Există o declarație universală a drepturilor fundamentale ale omului, care este în continuă perfecționare și care relevă tendințele umaniste de dezvoltare a omenirii. Nu e obligatorie, dar dacă cetățenii unui stat au decis să o respecte constituțional, atunci ea devine inalienabila, nenegociabila.
      În ce privește libertatea de exprimare, e imposibil să interzici cuiva să aibă păreri. Dar “să își dea cu părerea” și să propage negativism prin generalizare, e cam mult. Nu poți spune ca toate blondele sunt “doar frumoase”, că europoizii sunt mai apropiați de maimuțe decât asiaticii pentru ca sunt mai păroși sau că ortodocșii sunt invechiti. Nici ca Švejk n-are niciodată dreptate nu e corect să fie afirmat.

      Omul e făcut din contraste, individualitate și sociabilitate deopotrivă. în funcție de circumstanțe devin proeminente diverse laturi ale personalității sale. Considerațiile privind libertatea nu sunt suportul pe care să fie altoite teorii doctrinare. Libertatea proprie se sfârșește acolo unde încep libertățile semenilor. De aia dacă vrei să afirmi că lesbienele nu au dreptul la pensie de urmaș sau că violarea prostituatelor ar fi un nonsens, dar trebuie respectată sfera privată a bărbaților care le vizitează, e bine să fii domolit “democratic”, ca sa zic așa!

  8. Harald spune:

    Cu excepția Statelor Unite, democrația e șchioapă cam peste tot. Alegerea pe liste de partid nu e democrație, e partidocrație. E normal ca partidele să existe, în virtutea dreptului la liberă asociere, dar nu e normal ca ele să stabilească cine candidează și cine nu. Pentru că partidele nu au fost investite de către societate să cenzureze democrația, ele nu reprezintă societatea, ele își reprezintă doar proprii membri.

    Despre UK circulă o mulțime de legende pioase în materie de democrație, dar realitatea e că țara asta nu are constituție nici în ziua de azi. În UK nu scrie nicăieri că oamenii sunt egali în fața legii și nici nu sunt: un șofer care s-a filmat mergând cu mașina cu 200 km/h primește 4 ani de închisoare doar în baza filmulețului pe care l-a pus chiar el pe Facebook, iar Lord Ahmed (da, există în UK și un Lord Ahmed și e născut în Pakistan, așa cum era de presupus) omoară un om cu mașina pe autostradă în timp ce scria sms-uri la volan și primește 6 săptămâni de închisoare. Din care a efectuat doar 16 zile, judecătorul declarându-se convins că pedeapsa și-a atins deja scopul.

    Revenind la democrație, același Lord Ahmed e membru pe viață în Camera Lorzilor, fără să fie nevoit să se prezinte vreodată în fața electoratului. De menționat că până în 2011 Camera Lorzilor ținea loc și de Curte Supremă. Așa că în afară de alegerea nominală a membrilor camerei inferioare a Parlamentului (House of Commons) democrația britanică e destul de șchioapă și ea.

    • Harald spune:

      Ca să evităm o dispută inutilă bazată pe legende: Magna Charta limita abuzurile regelui asupra nobilimii, nu abuzurile asupra oamenilor de rând, egal dacă ele veneau din partea regelui, a nobilimii sau a statului. Abia Constituția Statelor Unite s-a referit și la simplii cetățeni.

    • Cinicul spune:

      Este adevarta ce afirmati, alegerea pe liste este schioapa, incurajeaza nepotismul si coruptia. Totusi problema reala nu este daca politicienii sunt alesi pe liste de partid sau nu, ci cat rol joaca banii, finantarea procesului electoral de catre parti interesate. Nu cred ca tarile in care se cheltuiesc miliarde de $ in alegeri sunt mai democratice dercat cele in care se cheltuiesc doar zeci de milioane. Exemplul pe care il dati este in sine un caz specios: in US nu au aparut in ultimii 150 nici un partid nou, nici un independent nu poate visa sa ajunga la putere daca nu este sprijinuit de unul din cele doua partide mari. In plus nepotism exista, faptul ca George Bush Jr a putut fi ales si reales ca presedinte spune destul.

      • Harald spune:

        @Cinicul – există mai multe partide noi în Statele Unite, de exemplu Partidul Libertarian apărut în 1971 , Partidul Verde apărut în 2001 sau Partidul Constituției, apărut ca atare în 1999, dar având la bază un partid apărut în 1991.

        Țările democratice nu se definesc în funcție de banii care se cheltuie pentru alegeri. Dar votul în Parlament (sau în Congress) este nominal, fiecare parlamentar votează ”pe persoană fizică”. Ăsta e motivul pentru care și alegătorii ar trebui să voteze efectiv persoana care îi reprezintă. Nu o listă de partid, în care următorul la rând îi ia locul celui indisponibil de pe pozițiile superioare ale listei.

        Într-o democrație autentică, voturile trebuie să aparțină unor oameni în carne și oase, iar acei oameni vor activa în diverse partide spre a-și coordona acțiunile. În cele mai multe pseudo-democrații europene, voturile aparțin partidelor, care pun ele ce oameni vor în Parlament, ca să le reprezinte interesele. În concluzie, e vorba de lipsa de legitimitate electorală, de deturnarea democrației, nu de bani.

        • Cinicul spune:

          Stiam de liberarieni, l-am auzit pe ultimul lor candidat la presidentia US. A avut un meaaj coerent dar s-a poticnit cand l-a intrebat pe un ziarist ce este Aleppo. In alegerile prezidentiale aceste partide nu pot ajunge la debaterea finala decat daca au 15%, o cifra stabilita arbitrar, care favorizeaza partidele vechi si mari.
          Din pacate aceste partide n-au nici o influenta in viata politica din US. Cred ca exagerati spunand ca sistemnul din US este bazat pe reprezentare directa. Pentru cea mai importanta functie in stat, cea de presedinte, de departe mai importanta decat cea de cancelar in Alemania sau prim-ministru in UK, cetatenii aleg electori, care-l aleg pe presedinte si vice-presedinte. Asta aduce alta anomalie, presedintele poate si a fost de cateva ori ales cu mai putine voturi decat oponentul sau. Asta pentru ca state mici, precum Wyoming sau Alasaka, pot avea o influenta disproportionata, desi in ele sunt de zece sau 20 ori mai putini cetateni decat in California. Cam asta se intampla, dupa cum obsrevati si dvs, si in UE, desi in acest caz, o considerati ca un exemplu de lipsa de democratie.
          Cat despre rolul banilor in alegeri ma tem ca iar nu aveti dreptate. Fara bani nu poti cumpara spatiu publicitar, pur si simplu nu existi. Sa auzim numai de bine.

  9. Lucifer spune:

    Nu este nimic dificil de înţeles unde bate autorul. Raţionamentul progresist/globaliştilor de peste tot este cam următorul: globalismul impune pieţe unice, dar asta impune o monedă comună. Moneda comună impune o bancă comună. O bancă comună impune să nu existe bănci naţionale. Dar tot nu este suficient din cauza “transferurilor” care nu se pot face din motive juridice, respectiv din cauza suveranităţii statelor. Ergo, suveranitatea trebuie să dispară pentru a putea exista o singură putere juridică care să reglementeze ansamblul pieţii. Adică este necesară o “nouă Europă” unificată juridic(implicit economic) condusă, bineînţeles, de o majoritate democratică, formată din Germania şi Franţa(plus “prietenii”…). Eei, democraţia nu este pentru căţei, nu-i aşa autorule? Şi cam care va fi mecanismul democratic al “noii Europe”, autorule? Adică aia care să asigure libertatea şi egalitatea popoarelor constitutive ale acelei federaţii europene mult visată de unii?

    • Ioan spune:

      Tocmai s-a demonstrat cu ocazia blocării declarației UE în privința mutării ambasadei SUA la Ierusalim de către băieții răi: Ro+Hu+Cz ca Uniunea funcționează democratic.
      Și da, trebuie o monedă comună și o banca emitentă comună și un buget comun și o armata comuna.
      Eu personal, și nu cred că sunt singurul din Romania care gândește astfel mi-aș dori mai bine să mă conducă nemții de la Bruxelles, decât Dragnea din Teleorman.
      Referitor la moneda comună, n-am auzit între cei care aveau monede cu devalorizare constanta, grecii, italienii, francezii chiar, vreo dorința arzătoare sa revină la vechea moneda.

      • Harald spune:

        @Ioan – România nu se rezumă la ”Dragnea din Teleorman”, iar un stat federal se construiește pentru sute de ani, nu doar pentru perioada vieții lui ”Dragnea din Teleorman”.

        Statele Unite există și funcționează de peste 200 de ani tocmai pentru că Texasul nu conduce Georgia și nici California nu conduce Oklahoma. ”Nemții de la Bruxelles” conduc Uniunea în interesul Germaniei, tocmai asta o face instabilă. Concret, rolul pe care ”nemții de la Bruxelles” îl rezervă României este inacceptabil, iar asta va duce la apariția a mii de ”Dragnea din Teleorman”..

        O monedă comună ar putea exista în toată Uniunea Europeană, la fel cum județele Alba și Timiș au aceeași monedă, deși valoarea ei pe plan local diferă semnificativ. Însă nu e nevoie nici de armată comună, nici de buget comun. Nu au trecut decât 100 de ani de la destrămarea imperiilor europene, e cam devreme să o luăm de la capăt.

        • Ioan spune:

          Cred că glumiți! Nașterea UE față de nașterea SUA e că un menuet fata de un război tribal, cred că ați uitat războiul civil în care statele nordice chiar și-au impus regulile sudiștilor, sau războaiele de agresiune contra Spaniei, Mexicului și chiar a Canadei daca nu greșesc. Nu mai vorbesc de saracii amerindieni. Sa discutam despre diktatul Bruxelles-ului, în situația noastră mi se pare de prost gust. Nu înțeleg de ce sunt de vina nemții că noi suntem conduși de niste analfabeți, de ce sunt de vina nemții că noi suntem incapabili la nivel de conduceri locale să întocmim niște dosare conforme că sa putem lua fondurile europene, că ungurii de exemplu. Răspunsul lui Macron, dat doamnei Grappini, mi de pare super-corect, daca nu eram noi curajoși cu vreo douăzeci de ani in urma, voi ați fi fost azi in “toaleta”, că mă exprim așa, mai elegant.
          De ce am folosit sintagma ” nemții de la Bruxelles”, pentru că UE, azi, este promotoarea unei ordini globale bazată pe reguli comune, nu pe tratate bilaterale si înțelegeri ascunse în funcție de interesele și zonele de influență a unor foste mari puteri că SUA și Rusia. Ce este mai important, puterile emergente din Asia, China și India, precum și America Latină sunt mai înclinarea spre aceasta ordine globală bazată pe reguli comune.

          • Harald spune:

            Nu sunt de vină nemții dacă România e condusă de niște analfabeți, dar nemții profită. Ai un pic răbdare, să fie gata Coridorul IV feroviar, să vezi cum cumpără Deutsche Bahn CFR Călători.

            Germania ”smântânește” economia românească, iar tu degeaba te uiți cum crește PIB-ul sau cum cresc exporturile, fiindcă alea sunt doar pe hârtie. Încasările pe produsele finite se obțin în Germania, iar România se alege doar cu plata salariilor și a utilităților.

            Investițiile străine sunt utile și necesare, dar asta doar dacă ele sunt integrate în economia națională. Fabrica germană de componente auto din RO e OK dacă clientul turc sau bulgar cumpără din RO produsul fabricat în RO. Dar dacă oată materia primă vine din Germania, iar produsul finit pleacă integral în Germania, România nu rămâne decât o colonie cu forță de muncă ieftină, un fel de Thailanda.

            • Ioan spune:

              E si asta un inceput sa fie platite doar salariile si utilitatile. Din fericire situatia nu sta chiar asa. Am senzatia ca traiti in UK, nu stiu de cata vreme, dar pot sa va dau doua exemple: Star Transmissions Cugir, care initial facea roti dintate pentru cutiile de viteza de la Mercedes clasaA, dupa care au investit din ce in ce mai mult in final ajungand acum sa fabrice cutii de viteze de la cap la coad, pentru mai multe modele, inclusiv asamblarea lor , fiind singura locatie infara Germaniei unde se face asa ceva. Al doilea exemplu este centrul de proiectare Dacia de la Titu, investite realizata dupa ce Renault a constatat ca nu suntem chiar batuti in cap. Mai exista nenumarate astfel de exemple. Unde este interes si implicare din partea noastra investitiile au curs. Imi mai vin in minte doua exemple, Bosch la Blaj, un oras intreg o duce extrem de bine si acolo se fabrica elemente de mecatronica si INA Schaeffler la Brasov, tot cu aceleasi produse.
              M-am dus asta vara in Grecia prin Serbia, de la Portile de Fier spre Nis si vreau sa va spun ca e o diferenta enorma intre Romania, cu toata furaciunea din banul public si cu tot ritmul nostru de melc si vecinii nostri de la sud-vest.
              Deci da, eu prefer sa fiu land nemtesc si asta nu inseamna ca nu sunt patriot.

            • Harald spune:

              @Ioan – nu sunt împotriva investițiilor germane ca atare, însă exemplul cu cutiile de viteze de la Sebeș este tocmai exemplul meu favorit în materie de colonizare. Un alt exemplu favorit sunt produsele Takata (volane, centuri, airbag-uri). Acele produse au un preț de vânzare ”la poarta fabricii”? Poate cumpăra un distribuitor român acele componente, tot la prețul la care pleacă ele spre Germania, spre a le revinde pe piața românească?

              Asta ar însemna ca acele investiții să fie integrate în economie. Dacă acea cutie de viteze poate fi cumpărată în România numai de la reprezentanța Mercedes, la un preț de 3 ori mai mare decât prețul cu care a plecat ea spre Germania, românii sunt doar puși la muncă, dar nu pot să cumpere ceea ce produc ei înșiși.

        • eu****** spune:

          Perfect de acord cu Dvs.

          Nu avem nevoie de armata europeana.
          Exista interese antionale la nivelul UE si sunt afirmate relativ puternic.

          Multe lucruri sunt efemere ramane sa fie respectate valorile care sunt perene – dar cum le stabilim si le afirmam – este nevoie de timp – adevarat.

      • Lucifer spune:

        Ioan: înainte de a fi europeni, suntem români. 1000 de ani ne-am bătut să fim stat, milioane de oameni au murit pentru această idee. Acum aţi vrea să ieşim din istoria Lumii. Şi pentru ce? Şi pentru cine?

        • Ioan spune:

          Eu cred ca inainte de a fi devenit romani ( ca eram valahi, moldoveni si ardeleni sau ungureni inainte) am fost si ramanem europeni si nu exista nicio incompatibilitate intre aceste doua notiuni. Nu vad niciun semn de subminare a autoritatii noastre nationale de catre Bruxelles. Vad doar incercarile penalilor nostri de a inventa o criza de suveranitate artificiala pentru a se scapa de parnaie. Si mai vad o conjunctura nefericita in existenta simultana a lui Putin si a lui Trump cu efecte disruptive asupra unei ordini relative in regiunea noastra.

          • Lucifer spune:

            Ioan: Poate nu ştiţi, poate nu vreţi să înţelegeţi, dar există o coerciţie a dualismului germano-francez aplicat celorlalte state şi mai ales celor din Europa de Est. Nu intru în detalii. Pe de altă parte, o stare actuală, poate chiar emoţională, nu trebuie translatată la nivel istoric. Chiar vrem să desfiinţăm statul român şi să-l facem land german sau gubernie rusească?

          • eu****** spune:

            Din pacate nu exista o mentalitate comuna sadita in constiinta oamenilor legate de partenenta la acest continent.

            Limitarea geografica nu mai are importanta – vezi de ce unoeri relatia RO cu USA a fost mai puternica decat cea cu UE.

            Nu exista ceva care sa ii adune impreuna pe nemti cu francezi, pe romani cu cei din danemarca…
            Exista diferente prea mari si nici un element de consolidare – la americani in ciuda faptului ca sunt extrem de diferiti cultural au un element comun – dorinta de a fi liberi ( valabil si pentru afro-americani sau hispanici).

            Un element care ar putea aduce unitate este stavila care ar trebui sa fie pusa in fata navalirii ruse – dar ce face Germania, Franta??? Pardon…

            Rusia a fost si ramane o vesnica amenintare – daca europenii vor intelege acest fapt atunci se poate sa se creeze elementul care va uni Europa.Poate gresesc

  10. man of war spune:

    ce ar fi trebuit retinut din tenebroasa (in cea mai mare parte) istorie ? cind grupuri / indivizi “luminati” se substituie legilor naturale, mai devreme sau mai tirziu natura (umana) se razbuna. cind niste maimutoi spilcuiti, in mare parte prin hazard si sarlatanii, vor sa tansforme lumea dupa chipul si asemanarea lor, n are cum sa sfirseasca bine. faptul ca ti se deschide portiera limuzinei de catre sclavi docili si platiti, nu te transforma n Dumnezeu.

  11. mircea spune:

    Este o mare nevoie ca oamenii ca dvs, ca dl. Croitoru, dl. Lazea, etc sa iasa cu mesaje public mai des. Este o mare nevoie.

  12. Caliman Eugen - analist dezvoltare economica spune:

    D-l Profesor Daianu a facut o expunere generala, fara a raspunde la intrebarea de ce cresc inclinatiile autoritariste la modul concret si intr-o anumita tara, ceeace este explicabil pentru statutul si functia sa.
    1.In Rusia autoritarismul s-a nascut urmare a esecului liberalismului economic Eltin, care a insemnat regres si faliment economic industrial, insotit de saracie generalizata si inceputul acapararii averii energetice rusesti de statele si firmele straine – cam pe gratis, la fel ca in Romania.
    Putin era solutia economica autoritarista la conservarea averii nationale si ea a venit la timp.Daca Vestul va gasi o cale de cooperare economica si financiara cu Rusia, dincolo de ocuparea Crimeii (si blocarea in modul cunoscut al accesului in zona de interes economic si politic rusesc), pe masura ce dezvoltarea industriala isi spune cuvintul si clasa mijlocie devine semnificativa – regresul autoritarismului este sigur.Sanctionarea lui Putin este mai costisitoare pentru Vest decit pentru Rusia, incit tot ceeace pierde datorita ei, nu lasa neplatit…
    2.Autoritarismul romanesc isi are izvorul in esecul economic si social, pus la cale de Programul Iliescian de postcomunism iluminat al FDSN din 1992, de refuz a tranzitiei la capitalism, pastrind baza economica in intreprinderea de stat, cu partid monolitic FSN, aparate contra liberalismului cu detasamentele de soc ale minerilor.
    Dezintegrarea industriala si economica care a gasit Romania fara ECONOMIE SI INDUSTRIE NATIONALA in 2007 a facut restul, adica 5 milioane de emigranti, datorie externa, pierderea a 5 milioane de locuri de munca industriale, lipsa oricarei increderi ca Romania merge intr-o directie cu viitor pozitiv, etc.
    3.Integrarea in UE nu este tara fagaduintei care sa conduca la cresterea nivelului de trai si a sperantei economice, astfel ca milioanele de persoane cu salariu minim pe economie sau ajutoare sociale, somerii din ,,zona rurala”, cei slab calificati care nu gasesc locuri de munca in Vest au devenit captivii politici-electorali a stingii.
    Pentru avantaje minimale ale acesteia, in conditiile in care dreapta politica NU are alternative la stagnarea economica si dezindustrializarea actuala, cetatenii voteaza in mod firesc, pe cei care (totusi) ,,dau ceva”, fara sa-i intereseza productia nationala sau datoria externa, asupra careia de fapt nu au nici un control.Asa ca ei si-au pus norocul in mina partidului stingii.
    4.Liderii si partidele de dreapta sint inexistenti in zona proiectelor economice de dezvoltare, iar Stinga nula programatic crede ca fara autoritarism politic si economic (pe modelul Orban) nu poate obtine nimic de la UE, sub raportul dezvoltarii!
    Aceasta concluzie este intarita de lucrarea ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si strategii, care arata IMPOSIBILITATEA realizarii acestei cerinte (de existenta a unui viitor pentru Romania), datorita crizei lipsei ,,sistemului economiei si industriei nationale”, cit si lipsei unui ,,nou model de dezvoltare economica”, dupa interdictia modelului clasic, odata cu integrarea.
    Fara economie si industrie nationala, fara model (mecanisme si tehnici noi) de dezvoltare, ce altceva decit autoritarismul economic marca Orban/Visegrad vede Stinga politica? Ea fie depune armele si renunta la guvernare – fie merge ca alternativa unica, catre autoritarism economic.Acesta este imposibil fara autoritarism politic, care la rindul sau, este imposibil fara ,,subjugarea” statului pe cale institutionala: justitia si institutiile executive ajunse la mina guvernantilor!
    5.Ue nu are institutii, tehnici, instrumente si viziune pro-activa de dezvoltare a Estului, care la rindul sau nu intelege ca acest lucru poate fi depasit numai prin proiecte proprii de dezvoltare economica si industriala, pentru care insa NU are cercetarea economica fundamentala si specialistii care sa le construiasca!
    Aceasta dilema a raporturilor dintre Est si Vest este pe cale de a fi ,,rezolvata” prin autoritarism economic sustinut de ,,iliberalismul politic”, constituind impreuna un ,,duplex” notional cu drept la existenta ideologica!Protagonistii sai sint Orban care a transmis aceasta boala grupul Visegrad, pe cale de a deveni si romaneasca.
    6.Nu am cum sa conving guvernul actual, ca proiectul de reindustrializare este singura alternativa de dezvoltare, chiar daca Romania adopta un usor iz de nationalism economic (constructiv), cum sta bine stingii romanesti.
    Tratamentul unic ramine proiectul de reindustrializare pe care l-am propus recent guvernului si presedintelui Johanis (anul trecut), fara a primi vreun raspuns…

  13. Paun Al spune:

    Pana la urma o “democratie sustenabila “, pe termen indelungat,
    ca forma de a decide intr-o societate
    ar trebui sa armonizeze cat mai bine interesele grupurilor sociale ,
    ale celor ce produc si ale celor ce consuma , ale celor ce pot si ale celor ce pot mai putin …etc.
    Ar trebui sa optimizeze egalitatea de sanse , echitatea sociala ( a nu se confunda cu egalitatea ).
    Rezultatele vizibile ale liberalismului sunt progresul tehnologic , “societatea de consum “,
    risipa resurselor , cresterea inechitatii si a decalajelor …
    Nu cred ca este sustenabil pe termen lung .

  14. AT spune:

    Democratia liberala se numeste azi “the violent logic of whiteness”.

    http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2018/05/laurie-has-a-sister.html

    Analistii de genul domnului Daianu ar trebui sa ne spuna clar daca curentele dominante in universitatile occidentale sunt reprezentative pentru democratia liberala. Daca sunt, inseamna ca acest sistem politic e rezultatul suprematiei albilor care trebuie sa dispara. Daca nu, ar trebui sa se dedice cu cel putin aceeasi inversunare impotriva iliberalilor academici occidentali ca impotriva lui Orban si Putin.

  15. Absurdistan spune:

    “Sunt de înțeles totodată respectul față de semeni, toleranță, conduită etică în viață socială și politică.”

    Complet de acord. De aceea nu pot să înțeleg de ce un Weltanschauung absolut și demențial totalitar, emanînd dintr-o cultură a detestarii și abuzarii celui slab, a impilarii minorității, a abuzarii sistematice a femeii și copilului (mă refer la ideologia religios-fascistă numită islam) este “respectat”, cocoloșit, promovat, protejat, împotriva tuturor dovezilor și împotriva bunului simț însuși.

    Pe de altă parte, arestarea și băgarea în pușcărie a unui britanic care a făcut o glumă (de gust discutabil) de a-și învață cățelul să salute în stilul fascist . . . nu e NIMIC etic, tolerant în asemenea apetituri totalitare.

    Cei mai indirjiti, nesimțiți “iliberali” în Europa de astăzi sînt liderii “respectați” ai țărilor europene – Merkel și ceilalți. Corupți pînă la măduva măduvei, urindu-și țările în mod aproape deschis și rezolut isteric. . .

    • AT spune:

      Dar retinerea la granita britanica a lui Lauren Southern si Martin Sellner? Dar interzicerea intrarii lui Robert Spencer si Richard Spencer?

  16. Bogdan Giubega spune:

    Interesant atat subiectul, cat si analiza; din punctul meu de vedere, “democratia iliberala” trebuie inteleasa ca o tiranie a majoritatii – nu ne aflam in liberalism intrucat minoritatile de orice fel sunt ostracizate, dreptul de a alege pentru sine este grav afectat, iar libertatile individuale ingradite, insa ne aflam in democratie, intrucat aceasta paradigma se bucura de suportul majoritatii.

    Cred ca sorgintea acestui shift nu este pur economica; de altfel, guvernarea a reprezentat un compromis permanent intre libertate si securitate; in acest moment oamenii nu se simt in siguranta, ceea ce e strain sau doar diferit pare amenintator, asa ca sunt dipusi sa sacrifice mai multa libertate (mai ales libertatea altora) pentru a obtine mai multa securitate (de data asta securitate a lor). Unele forte politice aleg sa amplifice acest sentiment de teama si de ura fata de diferit, tocmai pentru a-si spori/permanentiza puterea.

    Paradoxul este ca traim totusi in cea mai pasnica si prospera perioada a umanitatii; niciodata oamenii simpli nu au avut atata putere, libertate sau acces la resurse, si cu toate astea, aleg frica, ura, conservatorismul…

    Pe o axa stanga vs dreapta, ma situez mai degraba la centru – cred ca este nevoie de libertate economica, initiativa si proprietate privata, insa cred ca este nevoie si de reglementare – deazstrele ecologice sunt o consecinta a gandirii competitive pe termen scurt specifica pietei libere; pe o axa libertarianism vs conservatorism ina, ma situez catre extrema libertariana – cred ca in scolile publice avem nevoie de educatie sexuala, nu religioasa, cred in liberalizarea prostitutiei si a consumului de droguri usoare, in legalizarea casatoriei gay si in legalizarea sinuciderii asistate, in libertatea omului de a decide pentru sine. Din pacate, in politica romaneasca cam toate partidele sunt, afisat sau nu, conservatoare – nu pot sa accept faptul ca partide care au “liberal” in denumire (ma refer la PNL si ALDE) sustin initiativele CpF in Parlament. Cred ca aceasta dezbatere – libertarianism vs conservatorism, lipseste oficial de pe agenda, insa neoficial se da in mintea fiecarui om.

    • Harald spune:

      Dacă ideile progresiste cele mai avansate au ajuns evaluate ca fiind ”de centru”, stânga radicală ce-ar însemna, decapitarea în plină stradă a proprietarilor de mici magazine? :)

      Un singur exemplu, ca să nu intrăm și în agenda LGBT: legalizarea prostituției ar însemna practic și legalizarea de facto a proxenetismului, precum și încasarea de taxe de la persoane care prestează servicii sexuale. N-ar fi mai simplu să trecem la pasul următor și să legalizăm și sclavia? Ce rost are să umblăm cu jumătăți de măsură? :)

      • Bogdan Giubega spune:

        axa progresism – conservatorism nu se confunda cu axa stanga – dreapta… exista conservatorism de dreapta, dar si conservatorism de stanga, asa cum exista si progresism de dreapta, respectiv de stanga. Din pacate, dreapta incearca sa acrediteze ideea ca doar conservatorismul e de dreapta, asa cum stanga incearca sa acrediteze ideea ca doar stanga reprezinta curentul progresist – ambele mint…

        legalizarea prostitutiei inseamna de facto organizarea si impozitarea acestei practici; statutul de lucrator sexual evident nu inseamna sclavie, asa cum nici statutul de salariat nu inseamna sclavie… altfel, prostitutia exista deja, proxenetismul exista deja, sclavia (sexuala sau nu) exista deja – reglementarea si controlul industriei sexuale e in masura sa creasca nivelul de siguranta atat pentru lucratori cat si pentru clienti, si, da, sa si aduca bani la buget…

        • Harald spune:

          @Bogdan Giubega – poate ar fi cazul să vedeți cum merg lucrurile cu prostituatele din Amsterdam sau Hamburg, ca să vă lămuriți dacă e vorba de sclavie sau nu. Cu prostituția legalizată, traficul de carne vie crește de 10 ori, iar destule dintre fetele alea nu stau acolo de bunăvoie. Proxenetismul există, la fel cum există și consumul de heroină. Dar e important ca proxenetismul să fie ilegal, altfel forțarea unor persoane să practice prostituția devine monedă curentă.

          Statutul de lucrător sexual înseamnă că o mulțime de funcționari publici vor beneficia în practică de servicii sexuale gratuite, adică statul va introduce ”stimulente” în plus pentru proprii funcționari, și-așa corupți. Iar argumentul banilor la buget este mai mult decât dezonorant, atât pentru statul respectiv, cât și pentru cetățenii acelui stat. Ați fi de-acord ca fiica dvs. să aducă bani la buget practicând meseria asta?

          Cât privește libertatea economică, tonele de reglementări de la Bruxelles fac inutilă orice discuție. Aberațiile progresiste se întrețin cu reglementări severe și amenzi și mai severe.

  17. Kurt spune:

    Unele decizii au fost anuntate la Aachen la 10 Mai.
    E. Macron nu va face concesii politicienilor „iliberali autocrati“ din est, el spune că apără democrația (Polonia: atac asupra statului de drept, Ungaria: eliminarea presei libere, etc). A. Merkle nu a promis mult la Aachen la 10 Mai în privința ZE cu budget propriu (Bundestag e suveran asupra budgetului. Lindner /FDP sși AfD nu acceptă Schuldenunion, transferuri financiare spre sud-est si Bankenunion cu Haftung a contribualilor etc).

    …. „…. Dar, dincolo de interese nationale ingust definite[21], exista impedimente constitutionale pentru o zona euro cu aranjamente fiscale ce includ transferuri fiscale. Aici gasim cea mai mare dificultate in reforma functionarii zonei euro. Iar a crede ca Uniunea Bancara (fie ea completa prin constituirea unei scheme colective de garantare a depozitelor si un fond comun de rezolutiune cu resurse considerabile) ar putea suplini nevoia unei integrari fiscale de fond mi se pare a fi o abordare nerealista – tine de wishful thinking. Zona euro are nevoie de scheme publice si private de partajare a riscurilor (risk-sharing) pentru a fi viabila. Sa vedem ce va rezerva viitorul din acest punct de vedere, mai ales ca Romania tinteste aderarea la zona euro (prevazuta in in Tratatul de aderare la Uniunea Europeana)…. „…..

    Cred că e mult mai complicat. ZE cu budegt propriu necesită tratate noi între state, durează câțiva ani, deci după 2020. Transferuri financiare au numai sens dacă nu e un butoi (pensii speciale, pensionare la 58 ani) fără fund. Olanda și cei 7 asociați au refuzat deja acest budget ZE. A murit deja?

    1) Bulgaria e învitată deja 2018 de comisie de a adera la ZE, e candidat ZE.
    2) România?
    3) Criza viitoare poate duce în Italia la faliment financiar (dobânzi mari pentru 131 % BIP datorii de stat, Grecia 190%, Franța apropape de 100%)? Conflictele de interese în ZE nu se rezolvă cu cuvântări înflăcărate 2017- 2018 în franceză. Mai trebuie ceva…
    4) Care ZE/UE vrem?
    5) Transferuri financiare (2% BIP ?) au sens, sunt de acord cu autorul. România are drept la solidaritate UE. Tinerii din țară au un drept la un trai mai bun în locurile natale. Greu la deal cu boii mici…

  18. eu****** spune:

    Nu sunt de acord ca ar putea sa existe democrate iliberala – o sa detaliezi mai tarziu.

    Ne afalam intr-o situatie similara cu cea creata de Iliescu care vedea comunismul cu fata umana – din punct de vedere economic cred ca este clar ca nu exista comunism cu fata umana – tot asa nu exista demcratie liberala sau iliberala – astea sunt scornelic care din coada sa sune ca sa nu sa zica ca nu exista democratie.

    Care sunt ingredientele care distrug democratia?

    1. coruptia – concentreaza averi si putere in manile celor mai puternici fara sa ii responsabilizeze – si aici este rolul justittiei – statului de drept care ar trebui sa faca curatenie

    2. lipsa dezbaterilor si a mecanismelor transparente – vezi numai cum s-a luat decizia de a propune un alt sef la DIICOT – nu se stiu critetrriile si nici cum au fost apreciati candidatii in parte – Dezbaterea lasa loc expertilor sa intre in arena publica si sa isi propuna/sustina idei si daca ei nu sunt si ideile nu se discuta atunci democratie nu este.

    3. lipsa presei independenta – in RO si in alte parti apare presa aservita. dar tehnologia pare sa limiteze efectele pe care o atare stare o induce in sistem.

    4. statul excesiv de puternic si MARE care se instaureaza si ca urmare a concentrarii puterii in mainile celor care conduc – statul puternic este un instrument in mainile celor care vor sa fie nemuritoro la putere – stattul minimal este un vis de al meu in care cred.Atat cat Bruxelles-ul si alte tari isi cresc aparatul birocratic peste masura cu atat cresc sansele ca democratia sa dispara.

    • Kurt spune:

      Am preluat modelul de stat național unitar centralizat francez a precizat A. Pleșu de repetate ori în spațiul public.
      Rolul statului francez e cu totul altul decât în UK, Olanda și în Bundesrepublik D.
      Franța lui E. Marcon are azi pretenția de mare putere, de misiune universală în lume ca în ultimii 500 de ani de la Louis IV, Napoleon Bonaparte până la De Gaulle /F. Mitterrand. Paris crede în „economie politică“, în mâna puternică a statului în economie, cu transferuri financiare masive. Tradiția franceză e coliziune, confruntare a participantilor economici (stânga, lupta de clasă, J. L. Melenchon, CGT comunist, greva generală).
      Soziale Marktwirtschaft în Bundesrepublik D (Ludwig Erhard ministru și cancelar CDU) se bazează pe „etica protestantă (Max Weber)“ , pe „katholische Soziallehre (Papa Francisc azi)“, pe cooperare a participantilor economici (Patronii, firmele și sindicatele, tratate tarifare pe branșe).

      De la care model se va inspira statul național unitar centralizat dâmbovițean în UE?

      • Ioan spune:

        Exact din aceste motive am spus, în câteva comentarii mai sus , că mi-aș dori că pe noi să ne conducă germanii de la Bruxelles. La ce guvernare avem acum, la ce se întâmplă acum in economia noastră, cu semnele unui început de stagnare sau chiar recesiune apărute în statisticile ultimelor trimestre, cea mai bună soluție ar fi externalizarea guvernării. Ne-am adus odată rege din Germania, ce-ar fi sa ne aducem acum , la aniversarea a 100 de ani de Romanie Mare, un guvern de tehnocrați din țările nordice: nemți, danezi, suedezi, finlandezi, olandezi și obligatoriu 50% femei ca Cecilia Malmström sau Margrethe Vestager, din acestea care sperie coloșii gen Apple sau Microsoft. Cum suntem un neam cam obedient, după puțină cârâială inițială, sunt convins că ne-am da pe brazda rapid.

      • Cinicul spune:

        Pentru interventia statului in economie au pledat mai intai britanici si nu francezii, mai ales Keynes, iar interventai a fost aplicata cu succes peste ocean de Roosevelt. Asa au iesit USA din marea criza, utilizand bratul puternic al statului. Tot asa s-a intamplat in 2008-2009 in mai toata lumea, statele au intervenit in economie si reparat ceea ce au generat cei au lasat mana prea lunga bancilor si economiei liberalizate pana la cleptocratie.
        Mana puternica a statului in economie, de care va plangeti dvs, exista si azi mai peste tot si se manifesta in varii feluri, doar ca unii nu vor s-o vada.
        Daca aplici tarife impotriva marfurilor straine se cheama ca ai adus mana statului in economie. Daca folosesti fel de fel de pretexte pentru a pedepsi companii straine vinovate de coruptie pe terte piete, dar nu penalizezi companiile proprii cand fac acelasi lucru, tot mana statului este. Cum se cheama cand faci o licitatie de achizitii publice si constati ca n-a iesit cine trebuia si anulezi licitatia? E mana puternica a statului. Cand Blair sau Merkel veneau dintr-o vizita in China sau Arabia Saudita cu contracte de zeci de miliade de $ cum se cheama asta? Este evident, dupa unii, piata libera, dar folosind mand puternica a statelor respective.
        Statele sunt facute sa protejeze interesele unui grup uman care se indentifica cu ele. Cei alesi sa le conduca trebuie sa utilizeze toate instrumentele, si accentuez pe toate pentru ca nu putem folosi aici text formatat, care ii pun in avantaj pe cetatenii lor. Unii folosesc tarife, altii protejeaza anumite sectoare industriale prin subventii transparente sau mascate, altii cuceresc piete dupa vizitele liderilor lor in alte tari, etc. Francezii au construit o industrie nucleara de invidiat folosind mana statului. Bravo lor! In fapt industriile nucleare din US si UK au fost de asemnea construite de catre statele repective.
        Exista o ofensiva mediatica in UK impotriva subventiilor agricole de care ar fi profitat Franta. Aceste subventii sunt pentru orice tara din EU care are suprafete agricole, iar Franta se intampla sa le aiba pe cele mai mari. Daca aceste subventii n-ar exista n-ar ramane mai nimic de mancat cat de cat sanatos in Europa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


Rugaminte Contributors.ro

Profesorul Vintilă Mihăilescu este internat la Fundeni și are nevoie în continuare de transfuzii de sânge.

.

Puteți să-l ajutați donând la Centrele pentru Donații din toată țara, sânge din orice grupă, cu specificarea: “Pentru Vintilă Miron Mihăilescu, Spitalul Fundeni, Sectia Hematologie, Profesor Doctor Daniel Coriu".O listă a centrelor din București se găsește aici:

http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/"

E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)