joi, martie 28, 2024

Alegerea comporta riscuri, iar libertatea – reponsabilitate (invatamintele crizei francului elvetian)

Precizez din start ca banca al carei presedinte neexecutiv sunt nu a acordat credite in franci elvetieni, astfel ca singurul parti pris de care pot fi banuit in contributia mea la subiectul din titlu este cel legat de experienta de bancher de peste 40 de ani.

Aprecierea dramatica a francului elvetian fata de celelalte valute ca urmare a deciziei Bancii Nationale a Elvetiei din 14 ianuarie, a dus la cresterea sensibila a ratelor la creditele in aceasta moneda contractate de debitorii care au venituri in alte monede.

Ca urmare, toate televiziunile de stiri au facut din subiect un „breaking news” de dimineata pina seara, o serie de politicieni au vazut in subiect o oportunitate de cistig electoral sau de imagine, iar unii avocati un prilej de reclama pentru a atrage clienti si a obtine cistiguri materiale. Cele mai multe abordari au fost emotionale si, din pacate, unele dintre propuneri sunt populiste sau periculoase, dovedind necunoasterea sau, cel mult, neintelegerea fenomenului.

Pentru a pune subiectul in perspectiva corecta ar trebui facute citeva precizari:

1. In perioada acordarii creditelor in franci elvetieni, 2005-2008, pe piata bancara mai existau simultan oferte de credite in EURO, dolari si lei, inclusiv din partea celor cinci-sase banci care au acordat credite in franci elvetieni. Diferenta principala intre cele patru monede o reprezenta dobinda: cea mai mare la lei si cea mai mica la franci elvetieni. Cei care au luat credite in franci elvetieni au fost atrasi de dobinzile mai mici, care duceau la posibilitatea de a lua un credit nominal mai mare si, ca atare, o locuinta mai mare sau mai multe camere, neglijind riscul valutar superior fata de creditele in celelalte monede care, in schimb, erau purtatoare de dobinzi mai mari.

2. Desi dobinda la franci elvetieni era cea mai mica, proportia celor care au luat credite in aceasta moneda a fost redusa: circa 100.000 de persoane, reprezentind aproximativ 2,5% din totalul celor care au contactat credite de retail in acea perioada si putin peste 10% din cei cu garantie imobiliara, marea majoritate optind pentru credite in EURO. Din acest motiv, sustinerea unora, potrivit careia creditele in franci elvetieni le-ar fi fost impuse sau sugerate de catre banci, este total nefondata.

3. Bancile nu acorda credite din fonduri proprii, ci din fonduri atrase. Mai mult, din motive prudentiale, de regula, bancile acorda credite intr-o anumita moneda avind in contrapartida o refinantare in aceeasi moneda. In toata aceasta lamentare colectiva cu privire la soarta debitorilor bancilor in franci elvetieni, se scapa din vedere faptul ca bancile trebuie sa ramburseze creditorilor lor tot in franci elvetieni si ca orice modificare artificiala a cursului fata de debitori le-ar crea pierderi uriase. Tocmai din acest motiv, regula in banking este ca debitorul, daca vrea un credit in alta valuta decit cea in care are venituri, isi asuma riscul de schimb, in timp ce banca isi asuma riscul de dobinda (mai ales atunci cind acorda credite pe termene lungi, cu dobinda fixa).

4. La momentul contractarii creditelor, nimeni nu stia cum urma sa evolueze cursul de schimb EURO/leu, franc elvetian/leu, franc elvetian/EURO, EURO/dolar sau EURO/leu, nici bancile comerciale, nici BNR, nici Banca Nationala a Elvetiei, nici Sistemul Federal de Rezerva al SUA si nici Banca Central Europeana, asa cum nimeni nu a prevazut criza financiara care a inceput la sfirsitul anului 2008. De altfel, criza francului elvetian a afectat si institutii financiare de prestigiu, unele firme de brokeraj inregistrind pierderi care le obliga la incetarea activitatii.

5. Discutia cu privire la ce-ar fi trebuit sa faca BNR in perioada aceea este inutila. In primul rind, pentru ca este tirziu si nu ajuta la nimic. Iar in al doilea rind, pentru ca, intr-o piata libera, asa cum ne-o dorim cu totii, BNR nu putea interzice creditele in valuta. Singurul lucru pe care-l putea face si l-a facut, a fost frinarea expansiunii acestora prin masuri de politica monetara, cum ar fi rezervele minime obligatorii. Sa nu uitam ca, la un moment dat, aceste rezerve aplicate depozitelor in valuta au ajuns la 40%, cele mai mari din Europa. Totodata, Guvernatorul BNR a atras atentia, in diverse interventii publice, asupra riscului contractarii de credite in alta moneda decit cea in care debitorul obtine venituri.

6. Propunerea ca statul sa suporte diferentele de curs pentru cei circa 75.000 de debitori in franci elvetieni existenti este si imorala si incorecta. In primul rind, fata de ceilalti aproape un milion de debitori in EURO si lei, care au acceptat de la inceput credite la dobinzi mai mari, dar cu riscuri valutare mai mici. Si, in aldoilea rind, fata de restul de peste 20 de milioane de romani care n-au luat credite de nici un fel. Atunci cind au luat credite in franci elvetieni, cei 100.000 de debitori au mizat pe o dobinda mai mica si au sperat ca nu se va schimba cursul de schimb, cu alte cuvinte si-au asumat un anume risc. In cazul in care francul elevetian ar fi ramas la acelasi curs de la acordarea creditelor, sunt convins ca debitorii n-ar fi fost de acord sa imparta cistigurile cu ceilalti romani, insa acum se asteapta la socializarea pierderilor, astfel incit acestea sa fie suportate de catre toti cei aproape 22 de milioane de compatrioti.

7. Obligarea de catre stat a bancilor care au acordat credite in franci elvetieni sa suporte diferenta de curs ar fi, in primul rind, neconstitutionala si, ca atare, fara sansa de cistig, pentru ca intre banci si debitori exista contracte incheiate in conformitate cu legislatia in materie. In cazul in care ar exista clauze abuzive in acele contracte, debitorii au la indemina solutia actionarii in instanta a bancilor respective.

8. Mai mult, obligarea de catre stat a bancilor respective sa suporte diferenta de curs ar fi de-a dreptul periculoasa, intrucit ar putea duce la falimentarea unora dintre ele, generind astfel instabilitate financiara. Or, stabilitatea financiara reprezinta unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care statul este obligat sa le asigure.

9. Este total contraproductiv sa se ia decizii emotionale sub imperiul volatilitatii maxime a cursului francului elvetian. La un moment dat, aceasta volatilitate se va diminua, deoarece nu le este favorabila nici exportatorilor elvetieni si, dupa stabilizare, se va putea vedea impactul real. De asemenea, este total contraproductiv sa se ia sau sa se impuna masuri care ar putea constitui precedente pentru alte categorii de debitori.

10. Asociatia Romana a Bancilor nu poate interveni in aceasta speta, intrucit nu toate bancile au acordat credite in franci elvetieni si, ca atare, nu ar fi corect sa se pronunte in numele intregului sistem bancar.

11. Indemnul unor avocati, adresat debitorilor in valuta, de a face plingeri penale bancilor la DNA si la DIICOT este nu numai neprofesionist si cu vadit interes personal, dar si extrem de periculos, intrucit amplifica, intr-un moment total nepotrivit, hazardul moral.

12. Legea insolventei personale nu poate sa rezolve problema nici pe termen scurt si nici pe termen lung pentru toti debitorii in franci elvetieni, ci numai pentru cazuri extreme. Din pacate, ea fost promovata si mediatizata, cu mult populism, ca pe o solutie salvatoare pentru debitori, incurajind lipsa de disciplina la rambursarea creditelor, contribuind si mai mult la amplificarea hazardului moral. Experienta de pina acum in aplicarea legii insolventei persoanelor juridice a fost extrem de negativa, din cauza abuzurilor in utilizarea acestui instrument de catre multe firme. De aceea, inainte de a adopta o lege similara pentru persoane fizice, este necesara evaluarea serioasa a impactului asupra stabilitatii financiare si asupra capacitatii  de administrare a acesteia de catre sistemul judiciar.

Prin urmare, singura modalitate legala, viabila si profesionista de a veni in intimpinarea acestei categorii de debitori, ca de altfel a oricarui debitor cu credite in valuta, o reprezinta gasirea unor solutii individuale intre banca si debitor, prin renegocierea dobinzii si/sau a termenului de creditare, astfel ca rata lunara platita de cel din urma sa fie una suportabila in raport cu veniturile disponibile.

Impulsul de a scrie acest articol a fost determinat de ceea ce am vazut in mass media ca o noua campanie de anatemizare a sistemului bancar ca „inamicul public numarul unu”. Aceasta campanie mi-a adus aminte de un articol de opinie pe care l-am publicat in ZF din 7 noiembrie 2010, sub titlul „De ce urâm bancile?”, scris ca urmare a dezbaterilor legate de celebra Ordonanta 50. In acel articol spuneam ca „urâm băncile din aceleaşi motive pentru care urâm în general: din teamă, din invidie, din ignoranţă, din intoleranţă, din cauza spiritului de turmă, pentru că este la modă sau pentru că ni se sugerează sau ni se indică să urâm.”

Mai spuneam ca „urâm pentru că ne este greu să ne asumăm greşelile, eşecurile şi e mai uşor să dăm vina pe alţii pentru neîmplinirile noastre. Ura devine şi drog de alinare şi substitut al soluţiilor pentru care e nevoie de efort, de disciplină, de rigoare, de inteligenţă etc. Şi, nu în ultimul rând, urâm pentru că ura este cea mai lungă plăcere! După cum spunea Lordul Byron: „iubim în grabă şi detestăm pe îndelete”.

Acestea fiind spuse, asa cum sugereaza si semantica subtitlului, consider ca e nevoie sa tragem oarece invataminte din criza francului elvetian. Unele din ele le-am enuntat deja intr-un articol mai vechi din ZF, din 21 februarie 2012, sub titlul „Despre incredere” .

In primul rind, faptul ca banii sunt indisolubil legati de notiunea de risc. Tot ceea ce tine de bani, indiferent ca vorbim de tezaurizarea, de manipularea sau imprumutarea lor, are o doza mai mare sau mai mica de risc: de pierdere, furt, distrugere, deteriorafre, nerestituire, depreciere, devalorizare etc. Din acest motiv, fiecare dintre noi intelege sa administreze riscurile legate de bani in functie de gradul sau de alfabetizare financiara si de apetenta sau aversiunea fata de risc.

In al doilea rind, faptul ca deciziile legate de bani, uneori chiar si in cazul oamenilor educati sau initiati, au la baza prejudecati cognitive, metode empirice, stereotipuri, zvonuri sau motivatii emotionale precum lacomia, frica sau instinctul de turma. Din pacate, banii amplifica tendintele noastre de a supra-reactiona, pendulind intre exuberanta cind lucrurile merg bine si deprimare sau disperare cind lucrurile merg prost.

In al treilea rind, felul in care intelegem natura banilor. In mod conventional, se considera ca banii reprezinta un mijloc de schimb, un mod de tezaurizare sau o unitate de cont, fiind, cu alte cuvinte, un simbol al valorii, cind, de fapt, ei reprezinta un simbol al increderii. Iar debitorii nu trebuie sa uite ca increderea are intotdeauna la baza o promisiune, implicita sau explicita si, de aceea, banii nu reprezinta o marfa, ci un contract.

Intregul esafodaj al sistemului de creditare de catre banci,  se bazeaza pe un dublu sistem de incredere: pe de o parte, increderea deponentilor in banci, carora le incredinteaza fondurile temporar disponibile, ca le vor inapoia depozitele conform intelegerilor si, pe de alta parte, increderea bancilor in debitorii carora le acorda credite, ca le vor restitui la scadentele convenite. Insasi etimologia sintagmei credit vine de la incredere, in lipsa careia functia de intermediere a bancilor nu poate fi indeplinita.

In al patrulea rind, faptul ca, spre deosebire de economia centralizata, specifica regimurilor comuniste, economia de piata, specifica democratiilor liberale, ofera o paleta enorma de oportunitati si solutii la problemele oamenilor, dindu-le libertatea de a alege. E nevoie insa sa intelegem ca libertatea trebuie insotita de responsabilitate, inclusiv aceea de a ne asuma riscurile ce deriva din alegerile noastre.

Din punctul meu de vedere, concluzia este evidenta. Sunt necesare actiuni concrete, structurate si coerente de crestere a gradului de alfabetizare financiara si economica a populatiei. BNR, impreuna cu sistemul bancilor comerciale, prin Asociatia Romana a Bancilor si cea a Patronatelor Bancare trebuie sa fie in linia intii. In acelasi timp este nevoie de mai multa responsabilitate si profesionalism din parte mass-media in abordarea acestor subiecte. Istoria ne invata ca in perioade de criza se creaza teren fertil pentru discursuri populiste. Ma astept de la jurnalistii si formatorii de opinie profesionisti, pentru ncare deonotlogia exista, sa fie primii care sa contracareze si sa combata aceste tipuri de abordari. Altminteri, ne paste pericolul grecesc!

Dan Pascariu este Preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank

Opiniile din acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu implică în niciun fel instituţiile cu care acesta este asociat.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

    • Ianis, ma indoiesc ca ai datele care sa-ti permita sa judeci ” devalizarea ” Bancorex. Primul argument : Dan Pascariu a ales ( a fost obligat ) sa plece din BRCE in 1994 ; din acel an banca a fost condusa din Razvan Temesan si redenumita Bancorex. A fost lichidata in cel mai scurt timp ( 6 luni ) si profesionist mod in anul 1999. Astept in schimb cu interes comentarii asupra textului si nu autorului.

    • Socializarea pierderilor a fost facuta de catre „social-democratii” a caror ideologie o urmezi, dupa cum rezulta din atacul atat de virulent impotriva intelesului articolului. Ca pedeapsa pentru ca te-a luat gura pe dinainte, ar trebui sa fi pus sa citesti, fila cu fila, intreg dosarul falimentului Bancorex. Dar pentru inceput o scurta recenzie: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bancorex

    • Pai da de Bancorex nu zice nimeni nimic ca sunt ei implicati. eu nu vreau nici un ajutor de la stat m-am saturat de prostia asta comunista. iar chestia cu educarea am vazut noi cum se face. mai ies mai zic cate ceva jumatati de adevar si apoi se baga in birourile lor securizate, nu cumva sa ajunga cineva la ei.

  1. Raman la opinia mea. Moneda este un instrument de stat. De acelasi nivel cu armata, ideologia, organizarea institutionala. Pe urma, discutam de banci, economie, credit, debit,etc. Dovada, acum razboaiele se duc si la nivel financiar-valutar. Actualul neajuns este fie dovada unei politici romanesti proaste, fie o actiune deliberata a altui stat. Este o dovada de impotenta sau iresponsabilitate sa te sustragi de la obligatiile tale ca stat aruncand totul in carca cetateanului. Cetateanul este cocosat nu rauintentionat. Cate ordinarii financiare de stat s-au facut in Romania!

    • Cetateanul a fost un bolovan tampit . Cat de cretin trebuie sa fii sa te imprumuti la MAXIMUM si pentru a ajunge la acel maxim sa fii nevoit sa iti si asumi si riscul unei monede exotice ? Nu ati mai auzit niciodata de conceptul sa te intinzi cat e plapuma de lunga ? Daca asta a insemnat sa am camera de lucru in balcon sau in beci sa circul cu dacia 1310 pana in 2010 sau sa ma duc la wc in fundul curtii asta e , le-am facut , dar nu m-am imprumutat niciodata .Bineinteles azi culeg roadele cumpatarii de atunci spre deosebire de bietii anafabeti financiar .

      Totusi – situatia fiind destul de grava propun – de la caz la caz – extinderea creditului pe o durata mai mare -dublare eventual cu preluare de catre mostenitori si reducerea la minim sustenabil a profitului bancii pe aceste credite. Ba chiar as indrazni sa sugerez pierderi modice caci nu numai cetatenii trebuie sa invete ceva din afacerea asta .

  2. Sa intelegem ca nici bancile nici BNR nu au nicio vina? Ca lucrurile au mers prost doar din vina clientilor?
    Ciudat, Parlamentul si Consiliul european zic altceva:
    „Ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumuturilor în valută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că consumatorii sunt conștienți de riscul pe care și-l asumă și că consumatorul are posibilitatea de a își limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi plafoane sau, dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, avertismente”
    „Având în vedere consecințele importante pentru creditori, consumatori și, eventual, pentru stabilitatea financiară a executării silite, este oportun să se încurajeze creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient și să fie în vigoare măsurile necesare pentru a asigura faptul că creditorii exercită indulgență rezonabilă și fac încercări rezonabile de a soluționa situația prin alte mijloace înainte de inițierea procedurii de executare silită. Atunci când este posibil, ar trebui găsite soluții care țin seama de circumstanțele practice și de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorului. În cazul în care, după procedurile de executare silită, rămân datorii neachitate, statele membre ar trebui să asigure protecția unor condiții minime de trai și să instituie măsuri pentru a facilita rambursarea, evitând îndatorarea excesivă pe termen lung.”
    Pe cine sa credem? Pe dvs, bancher, chiar daca banca dvs nu are expunere pe CHF am putea sa ne gandim, irational, desigur, ca nu aveti nicio intentie de a „peria” BNR-eua, nooo, sau ca zicerea aia cu „corb la corb…” e o inventie, o prostioara.
    Eu parca as merge pe mana „alora”, adica :
    1.”consumatorul are posibilitatea de a își limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului.”
    2.”acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului,”
    3.” alte măsuri, cum ar fi plafoane ”
    4.”avertismente”
    5.”să se încurajeze creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient”
    6.” a asigura faptul că creditorii exercită indulgență rezonabilă”
    7.”ar trebui găsite soluții care țin seama de circumstanțele practice și de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorului”
    http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&t=PDF&f=PE+25+2013+REV+1
    P.S. Sincer, nici eu nu am vreo „expunere”. Nu am credite, nici in lei, nici in valuta. Ma feresc ca de dracu sa iau vreun firfirel din orice banca. Merge mai greu, nu-mi schimb „plasmele” in fiecare an, am si un frigider de vreo 40 de ani, congelatoarele de vreo 20, concedii mai rarut, masina si ea de 15, nevasta tot „aia”, de-o varsta cu mine, nu cu fiul meu,…dar dorm linistit. Experienta ultimilor 25 de ani m-a lamurit.
    Stiti de deceniul pierdut? Ala in care rata saraciei absolute a crescut de la 5,7% in 1990 la 35,9% in 2000? sub obladuira tatucilor Iliescu,Roman si Isarescu?
    Hiperinflatie, hiperrata de poltica monetara (nici aici nu ati vazut vreo problema? oare nu era mai sanatoasa o rata mai mica in 2007-2008, nu dublul inflatiei, si niste norme prudentiale mai cu cap? astfel incat si creditul in lei sa fie accesibil, rate mai mici, dar in conditii de prudentialitate mai stricte? BNR si bancile au „compensat” imposibilitatea de calificare in lei cu „calificarea” la valuta , fara a oferi un instrument de plafanore al pierderii, ). Nimic, nimic…aaaa, poate unora le-a fost mai usor, mai pe la Banca Romana de Comert Exterior, de prin `73..ahmmm,mai negociem datoria externa a Romaniei socialiste pe la Londra, mai pe la Paris Ohooho, si pe acea vreme bancile erau infailibile, nu? Incapacitatea de plata a fost din vina „imperialistilor” probabil?
    Apoi pe la Bancorex….uuups.Si tot asa, apropiat de Patriciu, Sima, numai oameni unu si unu…sunteti un greu de-adevaratelea. (Ar mai fi evenimentul ala nefericit, din care ati scapat practic nepdepsit..deh, greii au alt regim)
    Si acum ne explicati ca, evident, bancile nu au nicio vina.Totul a mers ceas…

  3. Bine venit acest articol.

    Cred ca lamureste multe aspecte – cine vrea sa inteleaga si sa accepte cele intamplate si, mai mult, sa invete din aceasta poveste iese pana la urma in castig – castig pe termen lung. Cine NU – asta este….

    Multi s-au asteptat ca libertatea de dupa 89 sa fie gratuita si fara responsabilitati – uite ca nu este asa, si unii invata de abia acum, printr-un exercitiu dur, pe piele lor, aceste lucruri.

    Ca in orice casnicie, cu un final mai putin fericit, ambele parti au avut responsabilitati pe care nu le-au dus la indeplinire si pentru care nu sunt scuzati si poate nici nu ar trebui sa fie acuzati. Sunt lectiile vietii… Timpul potrivit si decizia corecta sunt ideale, nu intotdeauna sunt insa si atinse…

    Deci sa meditam mai mult la consecintele actiunilor noastre si sa incercam sa invatam chiar daca am gresit!

    Numai de mai bine sa auzim!

  4. ati vazut vreodata bancher sa se considere vinovat cu ceva? Numai lumea e vinovata, si-au asumat riscuri treaba lor, sa plateasca, dar ei, bancherii, n-au nicio vina.
    Ei au luat linii de credit de afara si au dat credite aici, celor care au vrut. Ce conteaza ca oamenii n-au vrut sa-si cumpere caviar ci, multi din ei, un amart de apartament.
    BNR a luat masurile cuvenite, cum ne explica astazi: a luat masura autoreglementarii, si, pe langa asta, a avut RMO de 40%. Mai conteaza ce s-a intamplat cu banii aia pe parcurs, si cat mai sunt acum RMO? Sau cu banii romanilor care au trebuit sa le acopere cu cel mai mare imprumut din istoria FMI?
    Deci, repet, ca sa se inteleaga: noi, bancile nu avem vina. Intreaga raspundere e a voastra.

  5. Eu cred ca pentru aceasta stare de fapt ar trebui sa incercam sa stabilim intai a cui este responsabilitatea inainte sa stabilim actiuni. Toate eminentele incearca sa ne induca faptul ca responsabili pentru „cumpararea” unor produse financiare prea riscante. Legiuitorul nu pare sa fie responsabil deloc pentru ca nu a actionat pentru protejarea lor. Intreb un singur lucru: era complicat ca BNR-ul sa stabileasca o limita de indatorare mai mica pentru cei care accesau credite in alta valuta decat veniturile?

  6. Din cate am citit eu, multi din cei care au contracta credite in franci elvetieni, au fost atrasi nu doar de dobanda mica, ci si de insistentele functionarilor din banci care prezentau aceste credite ca pe ceva sigur, fara risc sau cu risc minim, etc. Cred ca era de datoria bancilor sa prezinte atat avantajele, cat si riscurile acestor produse, mai ales ca aceste credite s-au acordat nu doar pe 2-3-5 ani, ci si pe 20 de ani si peste.

    Trebuie sa fii naiv tare sa te inhami la un astfel de imprumut intr-o moneda de care nu ai habar pe 20 de ani, dar si bancile au partea lor de vina ca nu si-au informat corect clientii, ci le-au vandut un produs riscant intr-un ambalaj frumos. Mi se pare inadmisibil ca un credit pe perioada de 20 de ani sa nu aiba clauze de renegociere la un moment dat, chiar cu anumite penalitati, cand circumstantele debitorilor sau pietei se schimba substantial.

    Nu prea vad nimic in acest articol care sa discute daca bancile au avut un comportament etic sau macar legal, sau nu, daca aceste contracte au continut clauze abuzive, sau nu. Inclin sa cred ca cel putin intr-o parte din cazuri s-a abuzat de naivitatea sau disperarea clientilor si bancilei nu si-au indeplinit obligatiile in mod onest. Iar daca bancile refuza sa renegocieze cu clientii macar in aceste cazuri, actionarea in judecata mi se pare absolut rezonabila.

  7. In general sunt de acord cu articolul de mai sus, mai putin cu punctul 12, cel referitor la falimentul personal.

    Falimentul personal trebuie foarte bine reglementat prin lege, altfel poate deveni abuziv.

    In SUA, falimentul personal poate fi declarat numai de judecator. Judecatorul o sa se uite la datoriile persoanei si poate admite sau nu ca o anumita persoana isi poate plati obligatiile sau nu.

    Daca tribunalul admite falimentul personal, datoriile nu sunt eliminate, ci restructurate. Creditorul va primi numai o fractiune din ce i se datoreaza, si un nou plan de plata este creat.

    In cazul creditelor in franci elvetieni pentru credite imobiliare nu e nevoie de faliment personal.

    Nu stiu ce prevede legea romaneasca, insa in SUA daca nu platesti doua rate la casa banca are dreptul sa puna poprire pe proprietatea imobiliara si sa o valorizeze pe piata. Diferenta de pret, daca e pozitiva, este returnata fostului proprietar. Daca e negativa, banca inghite pierderea.

    Inainte de a face asa un pas, de obicei banca incearca sa restructureze creditul ca sa nu iasa in paguba, de obicei intinzand durata creditului ca sa reduca rata lunara.

    Probabil asta e singurul lucru care poate lucra atata pentru banca si pentru debitorul de credit in franci elvetieni (re-esalonarea creditului).

    Orice alta actiune e paguboasa fie pentru unul, sau pentru altul.

    • Libertatea e libertate pana la Stat … acolo se termina si incep masurile impuse si obligatiile: taxe, hotarari abuzive, indatoriri stabilite a priori fara ca cetateanul sa fie lasat sa aleaga sau macar sa renunte la ele.

      Socializarea pierderilor a avut loc in cazul bancilor in mai mute tari. Singura tara care a lasat bancile sa falimenteze dupa criza din 2008 a fost Islanda.

  8. am fi foarte curiosi sa stim cu exactitate care sunt sumele de franci elvetieni pe care bancile le au de rambursat la randul lor.
    vorbim aici doar de sume care au legatura cu imprumuturile date populatiei, sa fim clari.
    tare mi-e teama ca asa ceva nu exista de fapt. ca daca ar fi existat, sunt convins ca ar fi fost facute publice de banci inca din secunda unu a scandalului. era lucrul care inchidea gura tuturor clientilor nemultumiti.
    francii aia au existat doar pe hartie, scriptic.
    in realitate au fost lei sau euro raportati la franc.
    cat despre evolutie, inclin sa cred ca cei initiati o putea aprecia destul de bine, avand in vedere istoricul de variatie al francului.
    stim ca , vorba aia, corb la corb nu-si scoate ochii, dar mai usor cu manipularea ca nu va adresati oligoizilor cu trei neuroni.

  9. Mi-e teama cas unt multe neadevaruri in articol.

    Libertatea de a alege. Nu toti suntem specialisti. Prea multe alegeri devin zgomot. Imaginati-va daca ar trebui sa alegeti totul, de exemplu tipul de cauciucuri pe care le foloseste avionul cu care zburati. Sau daca masinile pe care le conduceti ar trebui sau nu sa aiba frana de mana.

    Nu este adevarat. Trebuie sa existe reguli care sa uniformizeze si sa faca (cat de cat) comparabila oferta. Bancile romane sunt inca in jungla capitalismului salbatic. The small print e mai important decat orice altceva. Nici una nu are obligatie de transparenta – de la comisioanele percepute la serviciile oferita. Si ca un bancher apara aceasta „libertate” de a alege imi demonstreaza ca suntem departe de normalitate.

    Asumarea riscului. Contractuld intre o banca si un client este dezechilibrat. O institutie cu cunostinte enorme si un cetatean habarnist. A ridica apoi din umeri si as pune „prostul si-a asumat riscul de schimb” este lipsit de onestitate.

    Nu mai continui. Dar sa vedm practica. Mergeti in SUA, Germania sau Franta si cereti credite in franci elvetieni. Vi se va rade in nas. Nu fiindca e o idee rea pentru banci. Cu cat lucrurile sunt mai complexe pentru omul de rand, cu atat banca castiga mai mult. Ci pentru ca creditele sunt reglementate.

    Cum este reglementata obligatia bancilor de a integra orice comisioane in ceea ce se numeste rata efectiva globala pentru a asigura transparenta si comparabilitatea (TEG in Franta). Cum este reglementata posibilitatea sau nu de a avea anumite comisioane (zero comision pentru retrageri de la bancomate in zona euro, sau gratuitatea cecurilor de exemplu).

    Vrem libertate absoluta? Orice banca poate inventa produse pe care nimeni nu le intelege (criza din 2006 va spune ceva?) pe care si profesionistii sa le cumpere. Sau sa indexeze in functie de indicatori pe care ii controleaza (exista exemple in Romania). Si nu numai bietii cetateni nestiutori vor pierde – chiar si profesionistii care nu au tot atata timp sa acorde produselor respective cat are banca. Asimetria informatiei, va spune ceva? Piata imprumuturilor imobiliare nu ar trebui sa fie la fel de riscanta ca cea a investiei in start-ups caci clientii sunt diferiti.

    Nu de educatia cetatenilor e nevoie. Ci de reglementare care sa faca oferta de servicii transparenta si comparabila. Simpla reglementare ca in restul

  10. O lege a insolventei care s-ar aplica cu efecte legale din data promulgarii pe creditele care s-ar acorda de la aceea data- nu ar avea nici un impact asupra datoriilor anterioare (solutia pentru creditele anterioare privind renegociatul intre client -banca ar fi evident de avantajat).

    Dar nici asa, bancile in toate situatiile desi au incurajat creditul cu buletinul, desi au inchis ochii la acordarea creditelor- sa nu aiba nici o consecinta iar dobanda lor sa fie garantata. La fel cum muncitorii pleaca acasa cand o fabrica nu merge si bancile ar trebui sa faca reduceri, sa aiba notiuni de profit mai reduse(sa adapteze rata dobanzii la viata reala a clientilor) iar managerii sa fie undeva mai aproape de cate salarii medii.

    Si vorba lui Ianis, cine vorbeste moralist??
    Lupul la stana?

  11. Da, clasic: se spun niste adevaruri dar care au la baza niste minciuni.

    Punctele 1 – 5 (care privesc trecutul) contin o groaza de tampenii spuse cu rea-vointa. De la 6 incolo, cand e vorba de viitor, e totul corect.

    Deci dl Pascariu e de partea maro a Fortei. Dom’ profesor, lasa-ne sa ne ducem creditele in CHF ca esti prea bun pentru noi!

  12. Va raspund putin enervat dupa ce v-am citit articolul pe care l-ati scris din calitatea de membru in conducerea bancii UniCredit, la care de altfel am si cont curent:
    Precizez de la inceput ca nu am nici un fel de credit in nici o moneda nici eu si nici vreun apropiat de-al meu si ca, desi sunt avocat, nu ma ocup de astfel de dosare, deci nu am nici un fel de parti pris in aceasta problema si vorbesc doar din perspectiva experientei mele profesionale de aproape 20 de ani.
    Deoarece ati redactat articolul pe puncte, va raspund la fel:
    1. Afirmati ca cei care au luat credite in franci au neglijat, din culpa lor, riscul valutar superior fata de creditele in celelalte valute. Concluzia pe care doriti sa o extraga cititorii din afirmatia Dvs este ca acestia au luat creditele in franci pe motiv ca sunt mai lacomi decat ceilalti. Va reamintesc insa ca toate bancile, inclusiv a Dvs, au promovat in perioada respectiva printr-un marketing foarte agresiv cumpararea de credite. Aveati, pe langa massmedia, banere prin tot orasul, pe toate paginile de net si in toate vitrinele. Iar in cazul creditelor in franci, marketingul spunea ca este cea mai stabila moneda, cu explicatii detaliate si insotite de grafice pe nu stiu cati ani. Si ati facut acest marketing, stiind ca va adresati unor destinatari cu totala lipsa de educatie economica/financiara. Si i-ati instruit in acest sens pe ofiterii Dvs de credite.
    In concluzie, lacomia a fost una generala si alimentata de Dvs iar in cazul francilor a fost vorba de pura dezinformare din partea bancilor.
    2. Intradevar, nu le-a fost impusa dar le-a fost sugerata, la modul :e adevar universal recunoscut ca pretul imobilelor va continua sa creasca si singura posibilitate pe care o aveti ca sa obtineti o casa IN ACEASTA VIATA, pentru ca nu va calificati la credit in euro si urmeaza sa se inchida creditarea, este sa luati repede un credit in franci, care de altfel reprezinta o moneda stabila, etc. (a se vedea raspunsul de la pct.1).
    3. Aveti dreptate, pana la paragraful final unde ma lasati cu gura cascata -chiar s-a dat in Romania in acea perioada vreun credit cu dobanda fixa pe TOATA durata lui? Eu observam de pe atunci clauza ilegala privind schimbarea valorii dobanzii fara nici un criteriu, cel mai adesea dupa cum v-a dori una dintre partile contractuale, adica banca. Ce s-ar fi intamplat daca si Flanco si-ar fi rezervat o clauza similara atunci cand vindea, nu un credit ci un frigider, adica sa poata sa creasca dupa bunul plac valoarea ratelor.
    4.Corect, tocmai de aceea sunt condamnate azi bancile pentru lipsa lor de prudenta din perioada amintita, cand lacomia de care vorbiti am vazut-o cu totii si de-o parte, si de alta, numai ca Dvs sunteti ceea ce legea numeste profesionisti si prin urmare trebuia sa prevedeti, iar clientii erau bieti oameni needucati financiar, iesiti din comunism.
    5. Da, l-am auzit chiar eu pe dl Adrian Vasilescu vorbind de franc ca de-o moneda exotica, fara insa sa explice. Eu credeam ca exotic inseamna un loc cu palmieri. De unde sa inteleaga oamenii ca francul/aurul/etc sunt valori de refugiu in caz de criza si ca pretul acestora poate sa creasca dramatic?
    6. Da, este imoral, dar tot imoral ar fi si ca bancile sa refuze sa-si asume vreo culpa fata de campania de marketing si iresponsabilitatea proprie din acea perioada si sa refuze sa participe la pierdere incarcand totul pe spinarea celor ce cumpara azi astfel de produse.
    7. E de principiu corect, dar, cum aratati mai jos pot exista si niste nuante, adica ar putea sa le oblige numai pe cele in ale caror contracte s-ar identifica niste clauze abuzive care ar fi clar identificate/exprimate intr-o astfel de lege (clauze calificate ca abuzive si in raport cu legea de la semnarea contractului). Si nu stiu daca legea, exprimata intr-o astfel de forma, nu le-ar impacta pe toate bancile, cu toate contractele de credit incheiate in acei ani.
    8. Dvs spuneti ca stabilitatea financiara „reprezinta unul dintre cele mai importante bunuri publice”. Din prisma saracilor care primesc beneficiile populismului finantat de Stat de la Dvs asa e. Si din multe alte perspective, majoritatea cat se poate de corecte/legitime. Insa Dvs doriti sa evitati prin aceasta afirmatie orice eventuala discutie cu privire la posibilitatea unei banci de-a da faliment, datorat nu in totalitate unor conditii obiectiv impredictibile ale pietii ci in buna masura chiar lacomiei bancilor din anii de asa zis boom.
    9. Dvs vedeti problema din perspectiva emotiei momentului dar oamenii indatorati peste posibilitati o vad ca o chestiune de viata si de moarte. Pe de alta parte, daca ar exista o oarecare toleranta a bancilor la acest moment -toleranta declarata/asumata public si cu efecte juridice, atunci s-ar putea gasi si timpul necesar pentru analiza solutiei optime. Impresia e ca daca nu s-ar fi creat isteria, Dvs ati fi fost cel mult ingrijorati si ati fi continuat in schimb sa majorati ratele si sa le incasati. Daca toate bancile ar scadea temporar presiunea de pe clienti printr-o declaratie publica si cu efecte juridice, atunci s-ar gasi si timpul pentru a discuta pe indelete solutia optima.
    10. Cred ca aveti dreptate.
    11. Si de aceasta data aveti dreptate dar nu in totalitate. Dosarele penale sunt fara taxe de timbru, probabil si fara sorti de izbanda, dar cele civile sunt mult prea costisitoare pentru majoritatea clientilor deja la limita de supravietuire. Oamenii fac acest demers din disperare.
    12. E cum ziceti Dvs. Cand o sa auda oamenii ca trebuie sa vanda pe site-uri de chilipiruri masina, Iphone-ul copilului si in general sa duca o viata de spartan, nu o sa mai apeleze la beneficiile unei astfel de legi decat cei mai disperati sau cei destul de smecheri : platiti la negru, cu venituri nedeclarate, vor trece bunurile pe numele soacrei, etc. Totusi, legea ii va salva pe cei disperati pentru ca nu e normal ca pentru cea mai grava fapta penala sa ai posibilitatea intr-un final la reabilitare iar in cazul raspunderii civile sa suferi toata viata. Adica, cum propuneti Dvs, „sa negocieze” individual cu banca pana or sa moara de batranete sau de inima rea.

    Concluzia Dvs e cea care m-a determinat sa scriu acest lung raspuns: spuneti ca sunteti impartial si declarati ca unica varianta este negocierea individuala cu banca !?! Adica se aseaza la masa elefantul cu furnica sa „negocieze”.Dvs va aflati pe o pozitie de forta incredibila in vreme ce „partenerii Dvs ” sunt la limita supravietuirii. Asta nu e negociere si singurele sanse REALE ale oamenilor sunt prin lege, prin procese colective sau prin negocieri COLECTIVE.
    In caz de litigiu pornit de client pe o clauza abuziva, daca el are un prejudiciu de 10 mii euro din aceasta clauza, va fi poate dispus sa plateasca -asta daca are de unde, un cost de proces de 1, 2 mii euro. Dvs angajati in schimb cele mai bune societati de avocati si le acordati buget nelimitat si-l SUFOCATI pe acel reclamant deoarece vreti cu orice pret sa i se respinga cererea si sa nu se creeze un precedent in instanta.
    Eu personal am realizat ca in absolut toate cazurile Dvs aveti un comportament abuziv si autist. Pe deasupra mai aveti si destul personal angajat care este prea putin competent. Regulile si procedurile Dvs sunt astfel intocmite, nimic nu se negociaza, banca urmareste un singur tel, sa impuna.
    In 20014 am cerut la doua banci (una fiind UniCredit) un model de contract pentru un client. Era vorba de un contract de e-commerce, cel primit de client de la banca partenera pentru „negociere” era in format needitabil si plin de clauze abuzive si prea riscante si, desi s-a incercat o discutie, banca respectiva a refuzat orice modificare a tipizatului lor. Asa ca doream model de la banca Dvs. Doar un model. Nu mi-ati dat nimic, desi am revenit dupa 2 luni cu aceasi cerere. Concluzia e ca nici azi nu sunteti dispusi sa cedati cat de putin, sa tratati clientii cu ceva respect (real) si urmariti cu ferocitate sa va impuneti asupra „partenerilor”; semnezi tipizatul meu sau pleci. Rezultatul firesc este ceea ce patiti acum cu campania media blamata de Dvs. Cu stima, Claudiu A

  13. OK am inteles.
    Banca isi asuma riscul dobanzii si clientul riscul cursului, se spune mai sus. IN 2008/9 bancile au urcat dobanzile din contracte cu nesimtire. Acum, cand a sarit cursul, ne protejam si noi de risc si scadem cursul. E OK?

  14. „Am vrut sa cumpar franci la casa de schimb valutar a sucursalei: n-au niciun franc; doar din miscari scriptice banca castiga 3% din cursul afisat fata de cursul oficial al BNR (si mai mult fata de cursul de cumparare), la plata fiecarei rate, pe langa dobanda efectiva de 7,3%, cat plateste acum clientul imprumutat.”
    Bancile au propiile interese, inteleg asta, ce nu inteleg este de ce sunt lasate sa faca acest lucru. Raspunsul are legatura cu coruptia.

  15. 1. Articolul este foarte pertinent si coerent..
    2. Relatia dintre client si banci se bazeaza pe incredere.
    3. Asta implica si increderea in bancheri.
    4. In bancherul de fata nu prea mai avem incredere.
    5. In asteptarea unui verdict al justitiei care sa repare increderea zdruncinata, propun ca acelasi articol sa fie publicat sub alta semnatura.

  16. Da’ faptul ca bancile au crescut unilateral dobanda cand francul avea cursul jos si nu au mai scazut-o inapoi (desi se refinantează la dobanzi practic zero astazi) tot din categoria „Alegerea implica riscuri, iar liberatea -responsabilitate” este? Adica bancile „e libere sa faca ce vrea ele, ca e jmechere si se bat pe burta cu Isarescu, iar clientii sa plateasca tot, ca e fraieri” asa se citeste articolul asta.

  17. 1)Termenul de criza a francului elvetian este o enormitate dle Bancher , caci odata ce CHF se intaraste asta nu este criza .De ce se intareste, asta este altceva si la asta daca puteati spune ceva era interesant .
    2) Dobanda mica din trecut la CHF semnifica o mare stabilitate a acestei monede deci ea normal sa se caute un asemenea imprumut dar daca bancile au fortat nota asta este usor de dovedit si nu cred ca o stii dta exact dle Bancher
    3) Este corect ca si bancile care au dat credite in CHF pot fi debitori in CHF dar cf regulei acetor nenorocite rezerve fractionate au de buna seama mai putin de dat decat au de luat asa ca nu ies in pirdere si oricum situatia se poate analiza pentru fiecare banca transparent in functie de situatia efectiva a acesteia, dle Bancher
    4) Asa este sistemul se bazeaza pe incredere si deci bancile ar trebui sa fie mai prevenioare ca poate un roman care are bani este dispus sa va declare un razboi mediatic si sa spulbere aceasta incredere pana va baga in faliment si sa ceara cetateni;lor sa nu accepte n nici-un caz suprataxarea lor ca sa scape aceste banci dle Bancher. :)
    5) In UE toate bancle au liber in tarile acesteia sa dea credite in orice moneda dle Bancher?
    6)) Nu vreau sa mai discut restul de alegatii referitoare la lipsa de solutii (cati bani primesti ca sa sustii acestea dle Bancher sau sunt opinii gratuite?). Iti spun doar ca daca as avea aceasta problema as da banca in judecata si te-as pune si pe dta sa discuti cu avocatul meu ca sa vezi daca ai dreptate in ce spui.

  18. @Pascariu

    Domnule Pascariu, articolul mi se pare bine fundamentat si bine scris. Permiteti-mi insa o critica.

    Dv ati scris asa:

    „Propunerea ca statul sa suporte diferentele de curs pentru cei circa 75.000 de debitori in franci elvetieni existenti este si imorala si incorecta”

    Iar apoi:

    „Mai mult, obligarea de catre stat a bancilor respective sa suporte diferenta de curs ar fi de-a dreptul periculoasa, intrucit ar putea duce la falimentarea unora dintre ele, generind astfel instabilitate financiara. Or, stabilitatea financiara reprezinta unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care statul este obligat sa le asigure”

    Intrebarea mea este urmatoarea: daca ar fi fost 750.000 sau 7 milioane de debitori in franci care sa fi fost loviti in moalele capului de aceasta apreciere brusca a francului, situatia ar fi generat o instabilitate financiara considerabila, da? Si atunci credeti ca ar fi trebuit sa intervina statul? Dupa parerea mea raspunsul este ca nu, pentru ca statul n-are ce sa caute in „asigurarea stabilitatii financiare”: daca cineva isi asuma un risc atunci persoana (sau banca!) respectiva este pe cont propriu iar statul n-ar trebui sa-i tina spatele cind apar pierderi.

    Multumesc,
    Elena

  19. Nu ma intereseaza opiniile lui Pascariu, nu-l consider binevenit pe contributors. E omul sistemului, omul bun la toate, inclusiv la aviatie din moment ce era prin consiliul de adminstratie al Tarom unde ameninta si oferea optiuni managerilor.

  20. Am lucrat 8 ani in BANCOREX si sunt avocatul multor clienti cu credite in CHF. Cunosc ambele fete ale monedei. Inainte de a incepe procesele pentru denominare am citit mai multe studii ca sa inteleg fenomentul, Studii americane referitoare la predictii timpurii despre criza, Rapoarte COFACE ref la economia Elvetiei si masa monetara in circulatie, Studiul lui Yeșin Pinar despre Riscul sistemic legat de creditele in CHF. Toate acestea sunt pe net si orice om care vrea sa stie mai multe le poate gasi. Am precizat aceste lucruri cu gândul ca cineva va fi tentat sa spuna ca sunt un alt avocat in goana dupa clienti. Motivul pentru care comentez acest articol este acela ca ma deranjeaza lipsa de onestitate in asumarea raspunderii pentru punerea pe piata a acestor produse de creditare.

    Am sa comentez punctual afirmatiile dlui. Pascariu.
    1) 2) Am clienti care atunci când au accesat creditele incasau salariile in euro, au cerut credite in euro si li s-a recomandat insistent creditul in CHF, dupa care pe casierie li s-a eliberat tot euro. Diferenta dintre dobanda afisata la creditul in CHF si creditul in euro era de 1 punct procentual, insa aceasta diferenta era anihilata de rata anualizata a comisionului de administrare. Salariile erau de 4 ori mai mari decat anuitatea, prin urmare clientii nu aveau o problema de scoring. Ofertarea insistenta a creditelor in CHF era strict legata de target -uri si cota de piata.
    3) Unele dintre bancile care au acordat credite in CHF aveau fondurile atrase in euro si le-au utilizat pentru a cumpara CHF, pe care au vandut-o clientilor doar ca moneda de cont, intrucat eliberarea fondurilor s-a facut in lei sau euro. Prin sirul de tranzactii au castigat din diferentele de curs, fara ca clientii sa inteleagă mecanismul. Creditul se raporteaza la CHF doar ca moneda etalon, nu ca suma efectiv imprumutata.
    4) Poate ca in 2007 nimeni nu stia, insa întrebarea este daca trebuiau sa prevada.
    Apoi dupa momentul septembrie 2011 când s-a stabilit plafonul de schimb intre CHF si EURO, departamentele de strategie ale bancilor stiau ca acordul BCE si BNS este incheiat pentru o perioada de timp limitata si ca, in mod previzibil, la un moment dat cursul va fi lasat sa floteze liber. In vara 2013 BNR a redus dobanda cheie la LEI invitând băncile sa rezolve problema creditelor cu risc valutar. Nu au facut-o, iar acum tot riscul valutar este pus in sarcina clientilor.
    Toti bancherii vorbesc despre o apreciere cu 20% dupa 15 ianuarie, nimeni nu spune ca, fata de 2007-2008 aprecierea este de peste 200%.
    5) Nu este inutil sa vorbim despre ce ar fi trebuit sa faca BNR. Ar fi trebuit sa se exprime limpede si sa avertizeze in mod clar clientii bancilor, iar nu sa vorbeasca in parabole pe care le inteleg doar initiatii.
    6) 7) Intr-adevar pierderea nu trebuie asumata de stat, ci doar de bancile care sunt in cauza. Actionarii pot veni cu majorari de capital, managerii ar putea restitui bonusurile de performanta intrucat au facut contraperformanta si nu au administrat corect raportul dintre active si pasive pe CHF. E o intrebare simpla la care nimeni nu vrea sa dea raspunsul: de ce nu facut hedging pentru a se asigura impotriva riscului valutar? Nu este si asta una dintre greselile pe care ar trebui sa si le asume ?

    Cat despre riscul de contagiune: imi aduc aminte o discutie cu un director de banca referitor la riscul la care este expusa acea banca. Spunea ca nu vor fi lasati sa falimenteze intrucat s-au imprumutat de la alte banci, deci nu vor pica singuri. Si avea un râs cinic pe față. Întrebarea mea este: de mai dai imprumut unei banci cu risc juridic si reputațional?

    Referitor la proiectul de lege privind insolvența particularilor, aveți dreptate acel proiect este prost scris, dezarticulat și uneori foloseste expresii non-juridice.

    Așadar multe intrebari la care nimeni nu va da raspuns. Manipularea opiniei publice se face de regula prin exprimarea unor adevăruri intre care se strecoară si o mare minciună bine plasată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Pascariu
Dan Pascariu
Dan Pascariu este Preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro