vineri, martie 29, 2024

De ce se umfla din nou curentul anti-privatizare

Modul inadecvat în care au fost tratate privatizările Cuprumin, Oltchim și mai recent CFR Marfă realimentează constant un curent de gândire păgubos care caută cu insistență să convingă lumpenproletariatul de efectele negative ale dezetatizării economiei. În mesajul public se asociază des câteva cuvinte cheie, precum privatizarea și „capitalismul salbatic”, ambele vinovate de distrugerea industriei românești, ori vânzarea pe nimic a activelor statului și a resurselor naturale. În fapt, acest curent etatist urmărește distrugerea credibilității firmelor privatizate, cu precădere a celor mai rentabile, unde clasa de profitori nu mai are acces la rente, așa cum fac cu firmele păstrate în proprietatea statului. Firește că, eșecul sau succesul privatizării ține în primul rând de cadrul instituțional în care se mișcă economia. Dar, dacă mă rezum în analiza privatizării la efectele sale asupra economiei, se poate observa că pe ansamblu, rezultatele privatizării nu sunt proaste.

Aprox. 90% din marile întreprinderi privatizate au reușit să se redreseze economic și să aducă cea mai mare contribuție la export, la Produsul Intern Brut și în venituri fiscale. Datele din bilanț arată că firmele privatizate au trecut de la pierdere la profit într-un termen de 1 an (de ex. OMV Petrom) sau 2 ani (ArcelorMittal Galați). Această informație primară demonstrează care este diferența între proprietatea privată și managementul public, în condițiile în care cadrul instituțional nu era tocmai liberal, ba chiar destul de restrictiv sub aspectul barierelor administrative și al subzistenței corupției. Dacă luăm în considerare clasamentul primelor 100 de întreprinderi românești după cifra de afaceri, 27 sunt firme sau active preluate de investitorii străini de la statul român, iar la export primele 6 din 10 sunt firme privatizate, respectiv Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal Galați, OMV Petrom și DAEWOO – Mangalia Heavy Industries. Aceleași firme figurează în clasamentul celor mai mari companii din Europa de Sud-Est în primele 50, pe primul loc fiind OMV Petrom[1]. O mare parte din aceste firme au făcut din profitul lor investiții în România (chiar până la 80% în cazul Petrom) ceea ce arată modul de utilizare a capitalului.

Trebuie remarcat faptul că rezultatele economice pozitive sunt determinate de investițiile străine directe și de modificarea capitalului intelectual (uman, structural și relațional), care nu ar fi fost posibile fără privatizare, adică fără impulsul inițial care asigură transferul dreptului de proprietate și control (51% din drepturile de vot) asupra întreprinderilor de stat. Legătura între privatizare și ISD este foarte puternică și ar fi fost ușor de înțeles pentru politicieni, mai cu seamă că România a avut un exemplu de succes cu prima investiție străină de tip joint venture la Savinesti în anul 1973 ce funcționează și în prezent (Rifil S.A.). Nu trebuie ignorat că toate marile companii care astăzi sunt în vârful economiei românești, înregistrau pierderi (conform datelor bilanțiere) și erau capusate anterior privatizării lor.

Privatizarea a salvat și a dezvoltat o parte din industria grea: construcții auto, șantiere navale (11 din 12), rafinare petrol, ciment, mașini și echipamente (deși sectorul s-a extins și prin investiții greenfield), o parte din metalurgie, chimie organică și mase plastice, vopsele (pe fondul schimbării tehnologice totale survenite după 1989), o parte din materialul rulant (vagoane, metrou, tramvaie și alte piese). Industria ușoară (textile, confecții, încălțăminte) și-a revenit și s-a diversificat, deși s-a ajustat drastic după fragmentarea producției la începutul anilor 90” și liberalizarea cotelor la textile în 2005, conform regulilor WTO. S-au consolidat, de asemenea industria de cauciuc și mase plastice, mobilă, prelucrarea lemnului.  Ramurile industriale care s-au privatizat au înregistrat creșteri semnificative ale productivității multifactoriale (MFP-KLEMS)[2]. De exemplu, în chimie de la o rată medie a creșterii a productivității multifactoriale de +0,2% pe intervalul 1995-2000 s-a ajuns la +2,4%, în sectorul materialelor de construcții de la -0,2% (cât era la data privatizării industriei cimentului, 1997) s-a atins o medie de +0.9% în următorii 6 ani. În metalurgie, rata medie de creștere a productivității multifactoriale s-a majorat la 1,8% în numai 3 ani față de +1% (în anul 2001 când s-a privatizat Sidex), iar în sectorul mijloacelor de transport rutier media a crescut la +4,7% (2000 – 2004) față de +2,3% (1995-1999)[3]. Doar în sectorul de mașini și echipamente rata medie a productivității multifactoriale a scăzut ca medie cu 0,4% în intervalul 2000 – 2004 față de 1995 – 2000. În acest caz, trebuie analizată contribuția fiecărui factor la creșterea productivității  (capital, muncă, energie, materiale, servicii). Productivitatea muncii a crescut cel mai mult în firmele în care privatizarea s-a realizat cu un investitor străin (20% din totalul firmelor, mai cu seamă în întreprinderi mari) și a înregistrat creșteri mici sau zero în întreprinderile privatizate cu salariați (23.6% din totalul vanzarilor) sau prin programul de privatizare în masă (18,2% doin totalul vanzarilor). Prin urmare, programul de privatizare în masă și metoda MEBO nu au fost stimulative pentru restructurarea întreprinderilor privatizate. Bun. Asta nu inseamnă  că dacă 41,8% din totalul întreprinderilor au fost privatizate prin PPM sau MEBO nici una nu funcționează. De asemenea, redresarea și consolidarea au fost mai lente în întreprinderile preluate de investitori români datorită unui capital mai scăzut.

Eșecurile privatizărilor nu sunt atât de numeroase pe cât se crede, ori nu au avut un impact economic major, precum amânarea privatizării sau a restituirii proprietăților confiscate. Întreprinderile distruse prin privatizare sunt legate fie de intenția vădită a politicienilor de a atinge acest scop și de a simula o decizie de reformare sub presiune externă, fie de neglijență cu care au fost tratate clauzele contractuale post-privatizare. Este cazul platformei Savinesti (cu excepția Rifil S.A.), Tepro Iași, Uzinele Republica, fabrica de alumină Oradea și mai recent grupul de firme Mechel. Majoritatea privatizărilor nereușite s-au realizat cu investitori din Estul Europei sau cu companii care urmăreau distrugerea concurenței. Însă, exemplele de mai sus creează o confuzie vădită între eșecul unei privatizări și eșecul de piață al unei întreprinderi, ori distrugerea prin parazitare a unei întreprinderi anterior privatizării și care a continuat inerțial și după ce a survenit acest proces. De asemenea, sunt multe ratări datorită utilizării metodei MEBO pentru care s-au făcut presiuni să se mențină în legislație, din motive strict politice.

Amânarea privatizării (vânzare/restituire) marilor întreprinderi corelată cu o liberalizare prea lentă a piețelor și interesul de a conserva rentele într-un sistem informal impus prin partidele politice este principala cauza a distrugerii întreprinderilor industriale românești. Politicienii știau foarte bine că marile întreprinderi aveau nevoie de capital investițional pe care statul nu îl putea oferi. Ori, blocajul privatizării și restituirii proprietatii confiscate de comuniști a slăbit forța întreprinderilor de a se adapta rapid unui mediu competitiv. În aceste condiții, întreprinderile de stat și-au ajustat drastic producția, ori au ajuns în faliment. În prezent, toate marile întreprinderi neprivatizate au acumulat arierate de aprox. 3,54 miliarde de Euro (15,7 mld lei, la cursul mediu EURO/Leu, 2012) și sunt în stare de faliment nedeclarat. Situația de la Oltchim este doar un exemplu care arată ce înseamnă „protectia statului” asupra întreprinderilor.

Prin stoparea sau amânarea privatizării am pierdut industria de armament, o parte din chimia anorganică, petrochimia (cea mai mare pierdere), mașini-unelte (au rămas 4 din 13), producția de tractoare (au rămas 8 din 27, deși sunt 65 de companii legal), camioane (dispărut complet) și o parte din producția de material rulant (locomotive, licență ASEA 1962-1963).  Producția de utilaj greu/echipamente industriale s-a redus semnificativ, dar nu a fost distrusă, (de ex. Popeci, Doosan IMGB, Conex, Adrem Invest – Cluj, utilaj petrolier). Pe segmentul utilităților publice am avut rezultate proaste, pentru că dereglementarea s-a făcut cu forcepsul, sub presiune externă. Sectorul energetic – sectorul producție înregistrează și acum pierderi din cauza procesului lent de dereglementare și blocării privatizării. De asemenea, reducerea cotei de piață a unor utilități publice se datorează în mare parte faptului că nu s-a respectat traseul dereglementare – privatizare, pentru a oferi acestora posibilitatea intrării în competiție, cât mai devreme posibil, anterior privatizării. Este cazul Romtelecom care și-a redus drastic cota de piață pe telefonie fixă. Recent același lucru se poate susține despre Poșta Română. Protecția statului împotriva concurenței și neglijența tratării fondului de compensare pentru servicii de tip universal care nu sunt rentabile au creat mari probleme Poștei Române. De asemenea, blocarea dereglementării creează probleme sectorului de servicii energetice municipale care funcționează în paralel cu sectorul energetic la nivel național.

Cât privește industria românească pentru care se construiesc legende cât de bună și puternică era înainte de 1989 sunt puține lucruri esențiale de scris. Pin sintagma „industrie” mă refer în acest articol numai la industria de procesare, deși potrivit clasificării internaționale (ISIC, NAICS și NACE)[4], prin „industrie” nu se înțelege doar activitatea de procesare/manufacturare.

În anii 80’€pe piețele externe occidentale, România furniza produse ale industriei manufacturiere, după cum urmează: mobilă, îngrășăminte, mărfuri ale industriei ușoare (îmbrăcăminte, încălțăminte, articole din piele), produse siderurgice, mașini agricole, produse minerale, sticlă, produse ceramice, produse chimice, mașini de prelucrare a metalului. Prin urmare, trebuie să pornesc de la premisa că aceste mărfuri erau competitive, din moment ce erau vândute, deși nu a fost calculat vreodată REER  (real effective exchange rate), precum și costurile unitare al muncii (costul mediu al muncii/unitate de output) și costul unitar al capitalului (rata nominală a profitului/productivitatea capitalului) ca să calculăm eficiența industriei manufacturiere care susținea exportul. Majoritatea acestor mărfuri există și în prezent, fiind furnizate de firme private/privatizate. Se observă că nomenclatorul de mărfuri exportate pe piețe competitive era destul de limitat. Separat, România exporta armament de aprox.1 mld US $ anual, mașini unelte (sub licență SUA, Germania, Japonia), vagoane de marfă, camioane. Ultimele produse enumerate erau exportate ca urmare a unor decizii politice în cadrul CAER sau pe bază de acorduri bilaterale cu țări din afara CAER, dar aflate în orbita sovietică. Prin urmare, este greu de acceptat că ceea ce exporta România în țări socialiste sau în „lumea a treia” erau mărfuri competitive. De pildă, România exporta în Cuba și Ungaria (care avea Raba sub licență Man !) camioane sau motoare produse la Roman Brașov, sub licență Man 1969, ca să înlocuiască motoarele Zil rusești din anii 50′. După 1990, relația comercială cu aceste țări s-a destrămat și Roman Brașov nu a reușit să substituie piețele pierdute cu altele, pe baze concurențiale. Același lucru este valabil pentru multe alte mărfuri. Fabricile românești nu au dezvoltat servicii proprii de marketing – vânzări. Asta a fost o prima eroare, făcând abstracție de politicile de privatizare concepute greșit în perioada 1990-1995. Capitalul lor relațional era îngustat si blocat de foștii lucrători din întreprinderile de comerț exterior care au preluat repede controlul exporturilor și a vânzărilor interne, de multe ori cu consecințe catastrofale. O parte din acești lucrători de comerț exterior a format primul val de „capuse” în întreprinderile de stat. Au urmat alte două valuri de „capuse” din medii diferite, cu fiecare schimbare de putere. Așa se explică amânarea sistematică a privatizării care a condus în final la falimentul multor întreprinderi. Prin urmare, întreprinderile de stat ar fi supraviețuit în parte, dacă ar fi reușit să-și construiască propriile canale de distribuție (schimbare de capital relațional), să modifice o parte din capitalul structural (pe partea de organizare internă) și să se privatizeze/restituire catre foștii proprietari.


[1] SeeNewsTOP100SEE.

[2]Carolina Catrinel Oancea, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc Caiete de studii, septembrie 2007Banca Nationala a României, pag.32

[3] Sursa: Carolina Catrinel Oancea, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc Caiete de studii, septembrie 2007Banca Nationala a României, pag.32

[4] ISIC a Natiunilor Unite ((International Standard Industrial Classification) are 21 de activitati economice, clasificarea nord-americana (North American Industry Classification System – NAICS) este cam la fel si cuprinde 20 activitati, iar cea europeana (CAEN) are 21 activitati.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Esecul privatizarii Oltchim si CFR este 100% din vina guvernului.
    Gigantii mondiali nu au venit la licitatiile romanesti pentru ca erau siguri ca sunt doar „frectii la un picior de lemn”, intentia este de a fi o simulare, nu o realizare.
    Tot ceea ce este administrat de stat este destinat falimentului, fie ele companii, primarii, agentii guvernamentale, spitale, scoli, etc…

  2. Motivul principal pentru care in mare majoritate Guvernele tuturor statelor Europene promoveaza proptietatea statului asupra unor industrii sau ministere (invatamint, turism, cultura, transporturi etc) , e strict politic. Aceate propritati de stat, dau guvernelor si partidelor politice de la putere acces la resurse si locuri de munca atit de importante procesului electoral si guvernarii. Lipsa transparentei si a unor legii electorale clare reprezinta a doua veriga a acestui cabal politic si e motivul pentru care partiddele politice vor rezista si se vor opune oricarei incercari de transparenta, de privatizare sau de desfiintare a acestor ministere.
    Inchi8puitiva ce sanse ar avea un asa zis partid politic actual sa pregateasca campanii electorale sau sa chiar sa guverneze numai din donatiile voluntare are membrilor si ale grupurilor de interes pe o piata politica libera si transparentaau
    Politica inseamna resurse financiare si capital uman (voturi) iar elementele ce fac politica (atit locala cit si nationala) sunt fosti comunisti ce nu pot face tranzitia la o gindire democratica sau capitalista si nu vor putea niciodata indifferent de pretentiile lor deoarece acesta tranzictie e impasibila.
    Lumpenul e un fel de a 3 clasa sociala in conceptual Marxist si nu cred ca se aplica in cazul tovarasilor si ca termenul de proletar e mult mai descriptiv si mai correct de altfel

  3. Motivul principal pentru care in mare majoritate Guvernele tuturor statelor Europene promoveaza proptietatea statului asupra unor industrii sau ministere (invatamint, turism, cultura, transporturi etc) , e strict politic. Aceate propritati de stat, dau guvernelor si partidelor politice de la putere acces la resurse si locuri de munca atit de importante procesului electoral si guvernarii. Lipsa transparentei si a unor legii electorale clare reprezinta a doua veriga a acestui cabal politic si e motivul pentru care partiddele politice vor rezista si se vor opune oricarei incercari de transparenta, de privatizare sau de desfiintare a acestor ministere.
    Inchi8puitiva ce sanse ar avea un asa zis partid politic actual sa pregateasca campanii electorale sau sa chiar sa guverneze numai din donatiile voluntare are membrilor si ale grupurilor de interes pe o piata politica libera si transparentaau
    Politica inseamna resurse financiare si capital uman (voturi) iar elementele ce fac politica (atit locala cit si nationala) sunt fosti comunisti ce nu pot face tranzitia la o gindire democratica sau capitalista si nu vor putea niciodata indifferent de pretentiile lor deoarece acesta tranzictie e impasibila.
    Lumpenul e un fel de a 3 clasa sociala in conceptual Marxist si nu cred ca se aplica in cazul tovarasilor si ca termenul de proletar e mult mai descriptiv si mai correct de altfel

    • Nea Andrei cu Y (y-ul asta dovedeste nivelul de cultura, intre altele fie spus)

      Sa luam un domeniu la care este evident ca nu te pricepi: cultura. Cultura asta, s-o bata vina, e facuta si de pamplezir, de simpla placere de a exista ceva; o lume perfect functionala, formata numai din elemente care au un scop precis, este o lume complet timpa – ca aia in care probabil traiesti tu.
      Sa presupunem ca statul e scos complet din ecuatie, nu mai subventioneaza Teatrul National iar Teatrul National, fiindca duce lipsa de spectatori (ce sa faci, nu sint prea multi inalt educati in Romania, am ramas putini), scade calitatea spectacolelor la rangul de tociu si palade ca sa intelegi si tu si sa dai banii pe un bilet.

      AndreY, asta nu mai e cultura. E prostie.

      Exista o masura in toate, dar sinteti spalati pe creier fie de comunisti fie de indivizi gen dl Ionescu de mai sus. Arta politicii este de a impaca si capra si varza. Faptul ca de 80 de ani sintem condusi de dobitoci (incep numaratoarea de la Carol II) nu va absolva de vina de a nu gindi.

      • Atita timp cit cultura e sibventionata de catre govern din fondul bugetar (al platitorilor de taxe) nu vad cu poate fi un prices de creatie liber cind artistul pupa mina politicului sau sta cu mina intinsa si ca daca sare peste cal si produce ceva mai contravesial sau neplacut sefilor de la partid se intarca balaia. Chiar crezi ca platitorul de taxe trebue sa fie obligati sa subventioneze arta si literature voastra de doi bani?
        E normal ca tu ca tovaras sa nu ai habar ce inseamna process de creatie si libertatea exprimarii atistice depoarece singuara arta pe care tu o cunosti e arta proletara. De ce e nevoe de ICR la nivel de minister, cu buget si cu o armata de paraziti? Daca vrei sa publici o carte nu te opreste nimeni sa te duci la o agentie de publicare private (caci sunt sute) si le prezinti materialul iar daca acestia cred ca e publicabil il vor publ9ica pentru profit (atit pentru casa de publicare cit si pentru autor) iar acestia fac publicarea distribuirea si traducerea in orce limba straina cred ei ca merita (iar aceste cheltueli sunt pe banii lor) si nu ca sa te dai tu mare autor.
        Vreti sa transformati aceasta institutie ICR ca appendix al ministerului de externe cea ce este de altfel, nu va ramine decit sa faceti acest transfer transparent si cinstit.

        • Mai AndreY, mai, probabil sint mai capitalist ca tine. Totusi, TU nu esti in stare sa detectezi valoarea, cum nu esti in stare sa intelegi ce zici tu (consecintele!), precum si ceea ce iti spun eu. Ati prins 3 idei economice de-ale lui Friedman si o tineti ca Ion cu fluierul.

          In ce forma e „procesul de creatie liber” daca este constrins de chestii pecuniare mai rumane?

          Da-i tare cu „tovarase” si cu „proletcultismul” ca sa te racoresti. Ma si mir de ce ma mai obosesc …

            • ///

              @Andrei cu y

              Ma omule, intelege ca esti neinstruit (si, in ciuda acuzelor la adresa mea – sau dimpotriva-, destul de prost). Se vede in felul in care comunici. Comunismul ti-a dat nas, iar tehnologia moderna iti ofera o sansa sa te exprimi pe acest site; insa ideile trebuie digerate intii intern, de fiecare, nu trebuie luate de-a gata.

              Detectez la tine exact ura proletara fata de cei mai spalati, ceea ce uriti voi este nu omul, ci valoarea. Sint perfect convins ca sufletul tau meschin de buticar nu vede alta valoare decit banul, dar nu toti sintem la fel. Data viitoare cind mai postezi aici, incearca sa pastrezi coerenta, sa urmaresti un subiect si sa aduci un argument pertinent. N-am discutat nici de ICR, nici de Ministerul Turismului.

              Uite mai dobitocule ce fac astia din US, isi sponsorizeaza artistii: http://eca.state.gov/ – e departamentul de stat care se ocupa cu promovarea culturii americane in lume, cu bani de la buget. Daca mai vrei exemple, cauta singur, imbecil patentat ce esti.

      • mda…ce se faceau Mozart sau Michelangelo fara un salariu de bugetar oare?e greu de inteles ca talentul,munca si dorinta de afirmare vor fi pana la urma apreciate si sponsorizate….ce ne faceam noi fara violonistul ratat care intre 2 concerte publice pt pensionari la Universitate mai bucura plebea la cate o nunta pe ritmuri de Florin Salam…

        • „ce se faceau Mozart sau Michelangelo fara un salariu de bugetar”

          Imparatul Joseph al II (cel care l-a patronat pe Mozart) este un despot luminat. Introduce invatamintul obligatoriu si universal (ceea ce vreti sa anulati voi!), face pasi pentru abolirea serbiei, elimina restrictiile puse evreilor si protestantilor. E patron al artelor.

          Acum, Mozart era platit din impozitele imperiului. E bugetar ?

          Michelangelo e platit de familia de Medici (e chiar angajat al lor la un moment dat din cite imi aduc aminte). Acum, astia erau Papi, Regi ai Florentei, etc. Banii ii luau tot din impozite cit si din ceea ce produceau propriile lor proprietati. Zi-mi tu: e bugetar?
          In realitate relatiile economice din vremea aia (1480-1500) nu pot fi comparate cu anii 1770 (si nici cu 2000+), dar de ce sa nu incercam ?….

          Trebuie sa explicam mult, sa detaliem …ca deh, cultura generala ….

          • Hai sa lasam ducerea in istrorie si sa privim prin prisma sec XXI chiar daca nu o sa mai aveti ocazia sa va afisati cunoasterea istorica. Romania nu poate si nu trebue sa privesca in trecut si nici sa se urmeze exemplele unor societati in tranzictie ci sa faca acum cea ce nu a putut face in ultimi 20 si de ani, adica sa puna bazele unei economii de piata sa dezvolte o clasa de ptoducatori si de antreprenori sa incurajeze proprietate private. La nivel politic, legislativ si juridic problemele sunt mult mai grave si se poate spune ca cele trei sunt cu mult in urma societatii.
            De ce are nevoe Romania de Minsterul Turismului cind institutia de turism e industrie privata ce isi poate face singura promovare si fara taxele cetatenilor. Cred ca stiti si fara sa va explic eu de ce Ministerul Turismului are un buget enorm cu toate ca nu e necesar si ca nu poate justifica nu numai investitiile dar nici macar salariile.
            De ce are nevoe Romania nevoe de ICR si de o armata de turmnatori ce spioneaza diaspora sau birfa din romanii ce locuesc in alte societati si care trebuesc sa se integreze in tara respective. Desfiintati ICR si lasati ca aceste prganizatii ale diasporei se functioneze prin voluntariatul emigrantilor romani si pe cheltuiala lor si nu cetatenilor din Romania.
            Vreti sa fiti patroni de arte, sunteti liberi sa faceti contributii voluntare dar nu le bagati romanilor mina in buzunar.
            Eu sunt deacord ca artistii Romanii sa devina milionari ca si colegii lor din occident si sa fie competitie artistica libere intre artisti si aspiranti, iar in cazul in care Parlamentul si nu Guvernul aloca niste Granturi pentru incurajarea artei sunt deacord dar fara nici obligatie contractuala.
            Va trebui sa intelegeti ca Guvernul e cea mai mare problema a tuturor sociatatilor in special Romania si cu cit mai mic si mai ingradit cu atit mai bun si spre beneficiul cetatenilor e.
            Guvernul Romaniei e cea mai mare caracatita din Romania iar daca voi nu puteti vedea acest lucru pacat.

  4. Raspunsul e simplu: sunt interese financiare enorme ca intreprinderile de stat sa ramana de stat.
    Aia care capusau Petromul, de exemplu, de ajunsese pe pierdere la privatizare credeti ca-s bucurosi ca si-au pierdut privilegiile?
    Astia care capuseaza acu Oltchim, CFR, posta, etc, credeti ca-s bucurosi daca vaca de mult se privatizeaza?
    Si mai departe, credeti ca angajatii CFR marfa sunt multumiti de privatizare si de concedierea a 2500 dintre ei? Credeti ca nasul de la CFR calatori ar fi bucuros cu privatizarea?

    Interesele impotriva privatizarilor sunt uriase, sistemul de capusare plecind de la sefii si sefuletii de la sindicat pina la tot roiul de firme care capuseaza. Toti astia raman pe drumuri dupa privatizare.

  5. Peste tot aceeasi confuzie intre ceea ce e public si ceea ce e privat.

    Pentru mine, regula e simpla:
    1. Daca poti opta pentru un serviciu, trebuie privatizat. Exemplu: Posta
    2. Daca esti captiv, nu ai optiuni, e domeniu public: apa / canalizare, distributie curent electric (ca nu pot schimba firul care imi intra in casa si n-am cum sa cumpar eu curent de pe OPCOM).
    Pina nu-mi oferiti posibilitatea de a licita *eu* curentul pe care vreau sa-l consum, privatizarile de pe piata de energie sint doar un hoax.

    Da, Sidex e ok ca a fost privatizat. Da, Oltchim trebuia privatizat de mult (impreuna cu Arpechim). Dar nu-mi mai dati exemplul lui OMV Petrom. Nu inlocuiesti un monopol de stat cu un monopol privat decit daca ai chef sa f*** o tara intreaga. Ce sa mai vorbim de pret…

    In loc sa discutam cum se elimina eficient capusele toata lumea vb de privatizare (e o solutie, insa nu intotdeauna cea mai buna). Guess what: capuse exista si pe firmele private, mai ales daca au interese in domeniul public.

    • 1. Referitor la raspunsul anterior:
      Nu fi lău, lasă lumea sa se esprime!
      2. La obiect doar (nu decât): pot fi privatizate chiar si serviciile din domeniul captiv prin contracte de concesiune pentru logistica (cele pt care nu exista alternativa in termeni utili pot fi doar proprietate publica, indiferent pe banii cui au fost infiintate) pe de o parte, apoi pentru asigurarea/prestarea serviciului public in parametrii contractuali pe de alta parte. Esentiala este calitatea administratiei de reprezentant al interesului public in raport cu beneficiarul, respectiv fara a avea cu concesionarul vreo legatura diferita de cea a contractului in cauza, adica administratia sa fie preocupata in exclusivitate de criteriile cantitative si calitative ale serviciului si nicidecum de solvabilitatea/profitabilitatea concesionarului exectuant. Exact invers se petrece, atat la propriu cat si la figurat in actualitate. Consecintele sunt resimtite de toata lumea: cea ‘buna”, adica a profitorilor (orice legatura cu clasa politica nu este deloc intamplatoare), cat si de „restu’ lumii”, cea a „beneficiarilor” cei multi…

    • nu e un principiu de alocare rau.
      problema cu (2) insa e ca la „stat” capusala e mult mai nedreapta decat la privat. de ce: privatul plateste upfront niste bani (relativ multi) ca sa aiba dreptul la monopoluri (capusele de stat nu platesc absolut nimic, nici macar de fatada sau de forma); privatul e mai controlat (de stat, de pietele de capital, de banci); privatul are si interese pe termen lung (pe cind statul doar pe 2 ani pina urmatoarele alegeri).
      Petrom: nu e un monopol. Nu e ceva atit de „natural” si nu scrie in nicio lege ca o singura companie trebuie sa primeasca toate perimetrele de exploatare petroliera din tara. Greseala a fost ca i s-au dat toate (sau 99,x%), fara licitatie, pe vremea cind era de stat. Iar tipul de capusala care era la Petrom inainte de privatizare e inimaginabil.

  6. Articol bun, analist excelent, sper doar ca am inteles ce ne cere UE. Iar problema nu e cu forma de proprietate (de stat), ci cu cea de gestiune – birocratica, ineficienta si vulnerabila la coruptie. Nu cred ca administrarea activelor statului de catre un fond suveran ar crea probleme – o practica multe state europene (mai ales in nord si vest) si tarile emergente si e o solutie legitima si eficienta. Pe langa aceasta, ar putea ramane unitati integrate in subordinea ministerelor si altele in cadrul actualelor structuri de administrare precum AVAS si Fondul Proprietatea. Fiecare dintre acestea s-ar putea apoi asocia intre ele sau cu parteneri straini pentru a permite integrari pe orizontala sau crearea de structuri flexibile de productie. Iar banii ar ajunge ca sa sustii si bugetul si clasa politica.
    Alta varianta ar fi sa continuam asa; ce, nu e bine asa?

  7. A vorbi despre „succesurile” privatizării Petrom și Sidex denotă o lipsa de informații nelalocul ei pentru un jurnalist!
    Asta ca să mă exprim elegant!
    Petrom a devenit „profitabil” dublând practic în câțiva ani prețul combustibililor, profitând din plin de poziția de monopol și fără vreo justificare economică reală.
    Iar Sidex a devenit „profitabil” vânzând la fier vechi trei sferturi din combinat!

  8. Ca sa dau doar un exemplu – un fond de stat din Suedia (cred ca ASTA) detine 40% din economia suedeza si, pentru toate deciziile importante, se subordoneaza neconditionat autoritatilor.

  9. Resursele (strategice) de energie nu ar fi trebuit (nu ar mai trebui) privatizate. In loc sa tratam boala „vacii” care ne dadea „lapte” (coruptia), mai bine am vandut „vaca” si acum cumparam „laptele” de la cel caruia i-am vandut-o, la pretul (si „conditiile”) stabilit de el. Si unde mai pui ca „vaca” mananca „iarba” tot de la noi din ograda (petrol, gaz si apa pentru hidrocentrale – romanesti).

    Cazul Petrom, care acum are politici anti-romanesti:

    1. „Consiliul Concurentei a sanctionat grupul Petrom cu o amenda totala de 503,8 milioane de lei pentru ca s-a inteles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe piata un sortiment de bezina. Chiritoiu a anuntat ca Petrom a luat cea mai mare amenda pentru ca a avut circumstante agravante”.

    2. „Statul roman este dator companiei OMV Petrom cu circa 2,46 miliarde de lei (aprox.600 de milioane de euro). De altfel, chiar in raportul financiar pe 2010, se arata ca aceasta este suma totala estimata pe care Petrom o revendica de la stat pentru unele cheltuieli de mediu”.

    3. Evolutia profitului net al Petrom in perioada 2004 – 2009

    – In anul 2004 Petrom a avut pierderi de 240 milioane de euro.
    – In anul 2004 statul a obtinut la privatizarea Petrom 670 milioane de euro pentru 33% din actiuni. Petrom a realizat ulterior o majorare de capital in valoare de 830 milioane de euro, care i-a permis sa-si majoreze participatia la 51%.
    – In anul 2005 profitul Petrom a fost de 391 milioane de euro.
    – In anul 2006 profitul Petrom a fost de 648 milioane de euro.
    – In anul 2007 profitul Petrom a fost de 533 milioane de euro.
    – In anul 2008 profitul Petrom a fost de 278 milioane de euro.
    – In anul 2009 profitul Petrom a fost de 326 milioane de euro.

    Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit?
    Acest profit a fost obtinut cu toate ca preturile au fost cu mult sub cele europene. In loc sa beneficieze cetatenii romani de pe urma bogatiilor naturale, a beneficiat o societate comerciala privata.
    Avand in vedere puterea de cumparare foarte scazuta a cetatenilor romani, aceasta politica a fost una antinationala care va duce in anul 2018 la o situatie tragica, cand multi oameni vor trai iarna in frig deoarece nu isi vor putea plati facturila la incalzire (este vorba de majoritatea romanilor si nu de un procent „nesemnificativ”).

    http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-11156734-petrom-fost-amendata-consiliul-concurentei-503-8-milioane-lei-compania-contesta-amenda.htm

    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-9646566-cum-ajuns-statul-roman-fie-dator-catre-petrom-circa-600-milioane-euro.htm

    http://www.zf.ro/infografice/evolutia-profitului-net-al-petrom-in-perioada-2004-2009-5718024

    http://economictimes.ro/nicoleta-banica-unicredit-caib-daca-oferta-petrom-se-va-adresa-doar-capitalelor-financiare-clasice-exista-riscul-sa-nu-fie-subscrisa-in-intregime/

    • Mai mult, anul asta a plouat mult si in loc sa ne bucuram ca avem energie ieftina hidro, lacurile sint pline si Hidroelectrica nu reuseste sa vinda pe OPCOM energia. Ideea este ca se incearca falimentarea ei (se vinde sub pretul de productie, OMV a facut capacitatea aia pe GAZE de la Brazi si incearca sa isi vinda toata productia in piata). Acum, in conditiile in care gazul e cit e, sa nu-mi spuna mie OMV ca are pretul pe MW mai mic decit de la o hidrocentrala, ca nu cred in ruptul capului.

      Lacurile de acumulare sint pline ochi.

      In schimb, vad ca Hidroelectrica vinde capacitatile de micro-productie (micro-hidrocentralele). Asa au facut profit, din vinzarea lor ….

      In scurt timp, o sa dea din umeri si o sa vinda marile hidrocentrale la preturi de nimic, fiindca vezi doamne nu sint profitabile …. dupa care o sa devina brusc profitabile in urma privatizarii, motiv pentru gloata de inconstienti si de prosti sa ne zica: iata, vedeti beneficiile privatizarii ?

    • Rentabilizarea nu se obtine doar prin investitii ci si prin eficientizarea functionarii.

      Vreti sa stiti cam cati „consilieri” frecau menta prin Petrom inainte de privatizare? Pe cati bani? Cu ce program de lucru? De ce „facilitati” dispuneau? Cine si de ce s-a opus informatizarii? De ce unii sefi de filiale judetene erau mai inamovibili decat judecatorii de la ICCJ si mai infailibili decat Papa?

      Credeti-ma, v-as putea spune, dar dupa aceea – vorba aia „standard” din filmele cu spioni – ar trebui sa va ucid… asta, desigur, daca mai apuc si nu ma „solutioneaza” altii…

      • Se pare ca noi (romanii) nu suntem in stare sa facem nimic prin forte proprii. Am avut nevoie de rege „de import”, am avut nevoie de FMI sa ne disciplineze (macroeconomic) si nu putem opri furtul avutiei nationale decat instrainand-o. Concluzia este una singura: ne meritam soarta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Ionescu
Valentin Ionescu
Director general la Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Pri­vatizării (1997-1998)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro