Home » Analize »Economie »Financiar »Macro »Opinie » Citesti:

Bulgaria şi România pe drumul către euro

Silviu Cerna august 2, 2018 Analize, Economie, Financiar, Macro, Opinie
17 comentarii 1,828 Vizualizari

Ţările central şi est-europene care au aderat la UE  s-au angajat să adopte euro îndată ce vor îndeplini condiţiile necesare. Aceste ţări au însă o considerabilă marjă de manevră în ceea ce privește stabilirea momentului în care vor adopta euro. În special două criterii de aderare la uniunea monetară – armonizarea cadrului legislativ cu standardele din zona euro şi participarea în prealabil la Sistemul Monetar European II (European Exchange Rate Mechanism, ERM II) – depind în întregime de politicile statelor respective. Pe de altă parte, instituţiile din zona euro (aşa-numitul ,,Eurogrup’’ şi Banca Centrală Europeană) au şi ele un rol important în procesul de adoptare a euro, mai ales în ceea ce priveşte aprecierea măsurii în care o anumită ţară este pregătită să participe la ERM II.

Ultima ţară excomunistă care a anunţat că a decis să creeze rapid condiţiile necesare pentru intrarea cu succes în ERM II este Bulgaria. Această hotărâre a fost bine primită de instituţiile comunitare, care au acceptat ca Bulgaria să înceapă procedurile necesare în acest scop, însă au impus condiţii mai drastice decât cele cerute ţărilor care au intrat în trecut în zona euro. De asemenea, miniştrii de finanţe ai ţărilor UE (Eurogrup) au declarat că noile condiţii se vor aplica tuturor ţărilor care îşi vor depune canditatura în viitor.

Bulgaria face deja parte, într-o anumită măsură, din uniunea economică şi monetară europeană, deoarece are un regim monetar numit ”currency board”, caracterizat prin fixitatea cursului de schimb al monedei naţionale (leva) faţă de euro. Într-adevăr, o uniune monetară este situaţia economică în care cursurile de schimb nu au nici un rol în reglarea relaţiilor comerciale şi financiare dintre ţările participante, indiferent de cauză: 1) cursurile au fost pur şi simplu desfiinţate prin retragerea din circulaţie a monedelor respective (franc franez, marcă germană, liră italiană etc.) şi înlocuirea lor cu o monedă unică (euro); 2) cursurile sunt fixe, cum au fost, de exemplu, în sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods (1944), ori cum sunt într-o ţară aflată în regim de ”currency board”, în care moneda de referinţă este euro (Bulgaria). (v. şi lucrarea autorului, Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006).

Bulgaria îndeplinește, de asemenea, criteriile formale pentru adoptarea monedei europene, iar guvernul său a declarat că intenţionează să depună în această vară cereri de aderare concomitentă la ERM II şi la Uniunea Bancară Europeană.

Cu toate acestea, instituţiile europene au adoptat o poziţie prudentă faţă de iniţiativa bulgară. Noua atitudine, mai exigentă, a organismelor UE, nu numai faţă de Bulgaria, ci în general faţă de primirea de noi membri, se explică prin perturbaţiile financiare provocate de datoria publică a Greciei şi de scandalurile legate de spălarea banilor în unele noi state membre ale UE, cum ar fi Letonia. După cum rezultă dintr-un comunicat de presă comun al amintitelor organisme comunitare, cerinţele suplimentare privesc cooperarea cu Uniunea Bancară Europeană în materie de supraveghere macroprudenţială şi combaterea corupţiei (http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2018/07/12/statement-on-bulgaria-s-path-towards-erm-ii-participation/).

Corupţia este, într-adevăr, un fenomen răspândit mai ales în ţările UE cele mai sărace. (https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2017). De aceea, ignorarea calităţii instituţiilor şi a politicilor guvernamentale în soluţionarea cererilor anterioare de aderare la zona euro apare ca o greşeală care a contribuit la criza datoriei publice a unor ţări europene. Prin urmare, înăsprirea criteriilor de aderare înseamnă că aspectele legate de supravegherea bancară şi de convergența instituțională și reală dobândesc o mai mare importanţă în tratarea viitoarelor cereri de aderare la zona euro.

În mod sigur, noile condiții de intrare se vor aplica Croaţiei, ai cărei reprezentanţi au reiterat că intenţionează să se alăture ERM II până în anul 2020. Astfel,  la doar o zi după anunţul UE privind Bulgaria, guvernatorul băncii centrale croate a declarat imperturbabil că adoptarea euro este următorul pas firesc pentru Croaţia.

În ceea ce priveşte România, aceasta nu este atât de avansată pe drumul către euro şi nici nu pare la fel de hotărâtă să facă următorii paşi importanţi în această direcţie. Mizând pe faptul că ideea adoptării euro va fi bine primită de majoritatea cetăţenilor (Eurobarometrele arată că majoritatea românilor [68%] continuă să susţină această măsură) şi că le va aduce câştiguri electorale, autorităţile române au anunţat prin ”Programul de convergenţă” adoptat în 2007 că data intrării în uniunea monetară va fi 2011. Ulterior, ele au amânat această dată în repetate rânduri: pentru 2014, 2015, 2019. În septembrie 2016, Preşedintele României a declarat că şi acest din urmă termen, prevăzut pentru aderararea la zona euro în “Programul de convergenţă 2015-2018″ (program adoptat de guvern în aprilie 2015), este nerealist.

Această inconsecvenţă arată că adoptarea euro nu a fost luată niciodată în serios de autorităţile române. Lipsa unei agende clare în acest scop şi chiar blocarea reformelor economice, administrative, legislative şi politice, după intrarea în UE, dovedesc că elitele româneşti, foarte versate în arta lui ,,zicem ca ei şi facem ca noi’’, au adoptat aquis-ul comunitar şi vocabularul european, însă, aceste achiziţii nu sunt decât artificii menite să-i convingă pe eurocraţi că România a iniţiat un proces de însuşire a normelor şi valorilor europene. Din păcate, din comoditate sau incompetenţă, principalele organisme ale UE au acceptat treptat, în bună masură, comportamentul şi explicaţiile elitei autohtone. Rezultatul a fost că în loc să se producă un proces de europenizare, a avut loc un proces de (re)balcanizare a României. Astfel, autorităţile au asimilat legile şi valorile UE la nivel superficial sau declarativ, iar, în realitate, unele dintre trăsăturile clasice ale lumii balcanice, în care grupuri restrânse îşi impun voinţa asupra întregii societăţi, nu numai că au fost perpetuate, ci au fost şi consolidate ca urmare a aderării României la UE. (v. şi V. Roman, Teocraţia ortodoxă moldo-valahă, 1-21, https://revistasingur.ro/altele/19049-viorel-roman-teocraia-ortodox-moldo-valah-1-21.html?q=altele/19049-viorel-roman-teocraia-ortodox-moldo-valah-1-21.html, http://confluente.org/viorel_roman_1532851828.html; v., de asemenea, lucrarea autorului, Tranziţia şi grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, ).

Ilustrativ pentru versatilitatea autorităţilor române este faptul că poziţia acestora s-a schimbat recent din nou, în sensul că ele au declarat că doresc totuşi ca România să intre în zona euro în 2024. Astfel, la 21 martie a.c., guvernul a înfiinţat cu mare publicitate o „Comisie naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro”, care are ,,rol de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de adoptare a monedei euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti, asumate prin consens de toţi participanţii, ce vor fi incluse în proiectul Planului naţional de adoptare a monedei euro.’’(http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/03/HG-53.pdf). La rândul său, Preşedintele României a afirmat că ,,dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios şi se începe o discuţie aplicată cu nişte măsuri concrete, fiindcă aici este vorba de lucruri concrete, nu de poveşti, atunci sigur se poate lua în viză 2024”(aici).

La fel ca în cazul Bulgariei, cu privire la România există mari temeri referitoare la fenomenul corupţiei şi la hotărârea autorităţilor de a combate acest flagel. (https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2017). Din acest motiv, ambele ţări balcanice sunt ţinute în afara spaţiului Schengen, iar sistemele lor judiciare sunt monitorizate prin mecanismul MCV – mecanismul de cooperare și de verificare prin care Comisia Europeană evaluează și sprijină evoluția ţărilor respective în direcția eficientizării sistemului administrativ și judiciar.

Din punct de vedere economic, România a îndeplinit la un moment dat toate criteriile nominale de aderare la zona euro, însă se constată că în ultimul timp situaţia s-a deteriorat în privinţa a cel puţin două criterii: stabilitatea preţurilor şi ratele dobânzii pe termen lung. (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2018-european-semester-country-report-romania-en.pdf).

Indicatorii de convergenţă nominală

Indicatori Criteriile de la Maastricht România
Rata inflaţiei

(procent, medie anuală)

≤1,5 pp. faţă de -0,1% (media celor trei ţări membre cele mai performante* -0,5% în martie 2017; 4,7% în prezent)
Ratele dobânzii pe termen lung ≤2 pp faţă de 1%  (media celor trei ţări membre cele mai performante prin prisma stabilităţii preţurilor*) 3,4% în martie 2017; 6% în prezent
Cursul de schimb (faţă de euro)

(variaţii procentuale)

±15% în medie, 1,7%
Deficit bugetar

(procent din PIB)

≤3% 3%
Datoria publică

(procent din PIB)

≤60% 37,8%

* – Croaţia, Irlanda, Slovacia

Se observă că singurele criterii nominale pe care România le mai îndeplineşte sunt cel al cursului de schimb, al deficitului bugetar şi al datoriei publice. Evoluţiile recente sunt însă şi în acest domenii îngrijorătoare. Deşi cursul leului se menţine în interiorul bandei de fluctuaţie de ±15%, moneda naţională s-a depreciat recent. De asemenea, se constată că în ultimul timp statul se împrumută masiv şi cu dobânzi din ce în ce mai mai mari: conform informaţiilor din presă, doar săptămâna trecută, de exemplu, guvernul s-a împrumutat cu 592 milioane lei şi 109 milioane euro. Ca urmare, România, care, începând cu anul 2013, face şi aşa obiectul componentei preventive a ,,Pactului de stabilitate și creștere’’, este supusă, începând cu luna iunie 2017, procedurii privind monitorizarea devierii semnificative a indicatorilor privind deficitul bugetar și datoria publică. În cadrul acestei proceduri, previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2018 relevă faptul că România nu își va îndeplini în 2018 şi 2019 obiectivele pe termen mediu privin indicatorii amintiţi: deficitul bugetar şi datoria publică. Totodată, se estimează că implementarea măsurilor de relaxare fiscală anunțate de autorităţi va conduce, în anul 2018, la depășirea plafonului de 1% din PIB aplicabil deficitului bugetar primar structural și la înscrierea evoluţiei volumului datoriei publice pe o tendință ascendentă. (aici)

În fine, legislația românească nu satisface toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Dimpotrivă, se constată că în ultimul timp s-au înmulţit atacurile politice la adresa BNR şi au apărut noi iniţiative legislative menite să reducă independenţa acestei instituţii. (v. şi lucrarea autorului, Banca Naţională pe banca acuzaţilor, Piața Financiară, Nr. 12-01/2017-2018).

La toate acestea, se adaugă, desigur, situaţia complet nesatisfăcătoare a îndeplinirii criteriilor de convergenţă reală: PIB/locuitor (aproximativ 60% din media ţărilor UE); calitatea slabă a infrastructurii; decalajele de dezvoltare între regiuni; etc.

*

Noile cerinţe ale UE privind extinderea zonei euro reflectă faptul că UE a învăţat din experienţele din trecut, care au demonstrat că o ţară cu grad de dezvoltare economică redus, care aderă la zona euro, poate intra într-un periculos ciclu ,,avânt şi prăbuşire” (boom and bust). Ca şi altă dată în istoria sa modernă, aceste cerinţe surprind România nu numai nepregătită, ci şi pornită pe drum diferit de cel al UE şi al altor ţări din regiune. Altfel spus, România este din nou altfel. (L. Boia).

Timişoara, 2 august 2017

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Lucifer spune:

    Problema nu este de natură numai economică, ci şi politică. În definitiv, nici Polonia, Cehia şi Hungaria nu se prea grăbesc să adopte €, cam din aceleaşi motive. Problema este una de fond: productivitatea muncii este încă scăzută faţă de ţările dezvoltate ale Zonei € şi atunci există pericolul ca noile economii să piardă sistematic din diferenţialul de preţuri. De ex. slovacii(care au adoptat €) se duc să-şi facă cumpărăturile în Cehia(care nu au adoptat €) fiindcă în Cehia preţurile sunt mai mici. Mai mult, se constată că aproape TOATE ţările care au adoptat € fără a fi pregătite ( adică care au avut productivitate mică) au avut probleme serioase cu creşterea economică şi cu nivelul de trai al populaţiei(cazul tipic este Grecia, dar şi Portugalia, Spania, chiar Irlanda şi Italia). Pentru a menţine un standard de viaţă ridicat, corespunzător zonei €(…), dar neavând eficienţa muncii comparativă, toate aceste state s-au înglodat în creşterea datoriei publice ajunsă la valori de peste 100% din pib.
    Apoi, o întrebare mai mult filozofică(dar cam răutăcioasă): în urma ameninţărilor de tot felul( de ex. Europa cu 2-3 viteze…), ba chiar a posibilităţii ca zona € să nu mai existe deloc, oare este bine să ne grăbim? Mai ales că la productivitatea muncii este vai de capul nostru….

    • Kurt spune:

      Interesele României trebuie să stea pe primul loc.

      Care sunt interese ţării? Cine le formulează? Unde se discută? Cine decide?
      Care sun avantajele aderării la ZE? Unde se prezintă? Unde se discută? Cine decide?
      Care sunt riscurile aderării la ZE? Ce se întâmplă cu locurile de muncă în industria 4.0 din ţară deja absentă, inexistentă?
      Cum se ajunge repede la „nuclee industriale 4.0“ în trei- patru orașe regiune (București, Sibiu-Brașov, Timișoara- Arad, etc) pentru a profita repede de salarii europene în ţară?
      Care sunt condiţiile interne necesare? O reorganizare teritorială pe regiuni (în loc de 40 judeţe, imposibil 40 centre de cercetare de vârf, infrastructura, etc) cu scopul de micșora enorm de mult numărul budgetarilor în administraţia publică și a aloca resursele existente 2020 în inovaţii, salarii mult mai mari pentru tinerii medici și dascăli?

      Am speranţa ca tinerii …. ….

      • Lucifer spune:

        Păi asta e problema: care sunt interesele României? Nu le spune nimeni.
        Tinerii? Nu mai am nicio speranţă nici de la ei.

        • Kurt spune:

          Trebuie să avem încredere în tinerii din ţară, trebuie să câstigam încrederea lor in România.

          Aderarea la ZE?
          Euroland în cifre:
          Germania: media salar 2017 vest brutto 3.300,- Euro pe luna. (Hamburg Land 3.600,- Euro/ Ingolstadt Bayern 4.100,- Euro)
          Est: 2.600 Euro brut pe lună după 30 de ani.
          Sozialkosten, pentru asigurări sociale s-au cheltuit 2017 ca. 1.000 miliarde Euro din BIP de 3.300 miliarde Euro, deci o treime.
          In România numai 25%?
          Salar mediu brut în România la oraș 2017?
          La sat?

          Care interese deci înaintea deciziei Euro: da sau nu?
          Care avantaje după da, după aderarea la ZE?
          Sunt PRO-Romania și PRO-UE, nu mă passionează nici un fel de naţionalism izolationist.

          Civilizaţia urbană … …..

          • Lucifer spune:

            Salriul mediu NET în România a fost în 2017 de 520 €/lună net(conf. INS)
            Productivitatea muncii este în România conf.Eurostat cam de 3,1 ori mai mică decât media uniunii europene(aprox media Spania, Italia, Ftanţa, nu comparăm cu Germania care este la 123% faţă de media UE). Deci media salariilor NETE din UE este cam de 3,1×520,0 €/lună=aprox. 1600 € NET(şi cam atât este în Spania şi Italia). Brutul depinde de la ţară la ţară, conform legislaţiilor proprii.

            • Kurt spune:

              Probleme grave apar dacă reformele lui D. Trump atrag investițiile globale în SUA. Cred că va veni așa.
              UE va ajunge în stagnare sau recensiune cea ce agravează situația în sud- estul UE. Băncile italiene, etc nu au capital propriu pentru a rezista. Datoriile de stat peste 130 % (Franța azi 100 % BIP) în sud-estul UE și creșterea dobânzilor în SUA pot crea o situație în care participarea în ZE da/ nu ar avea consecințe incalculabile. Cum e mai avantajos pentru România? Cu moneda „națională” sau cu Euro? Devalorizarea repetată e una din consecințe în afara ZE. Exporturile se ieftinesc, salariile pierd ca forță de cumpărare.
              Cine pierde, cine câștigă în țară” în această variantă? Sălbăticia aniilor 1990-1995 încă o dată? Cine este raspunzător „politic” pentru viitorul apropiat?

  2. Cristian Felea Cristian Felea spune:

    Cred că problema aderării la zona euro este atât de importantă pentru România, pe cât de serios și de complex în sine este (ar trebui să fie) procesul intern de îndeplinire a condițiilor de integrare în (mecanismul) ERM II.
    Practic, dacă ar fi să facem o asociație de idei, este ca și atunci când un ciclist amator este pus în fața oportunității de a fi integrat într-o echipă profesionistă pentru a participa la Turul Franței.
    Ca aderarea la zona euro să fie posibilă și de folos țării și națiunii, societatea românească, statul și instituțiile sale, mentalitățile, legislația, reglementările din economie, sistemul bancar, fiscalitatea etc., etc. trebuie să se transforme, să intre pe un alt făgaș.
    Dar toate acestea se știu.
    Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nouă înșine este dacă românii sunt capabili și vor să facă aceste eforturi. Grecii, de exemplu, au beneficiat de credit la aderarea în zona euro, sub rezerva că vor face eforturi să-și îmbunătățească standardele interne de performanță instituțională, a muncii, prudențialitate și reziliență. Nu au făcut-o și, când a venit scadența, toată lumea era de vină, doar ei grecii nu.
    Așa ceva nu trebuie să se întâmple și cu România, iar cei din zona euro au învățat și ei lecția și vor fi mult mai atenți la candidați.
    Alți europeni, de genul Ungaria și Polonia pretind că sunt oricând compatibili cu zona euro, dar nu sunt pregătiți politic pentru aderare, întrucât nu vor să-și sacrifice capacitatea națională de decizie asupra unui important capitol al suveranității statelor lor. Este o afirmație manipulatoare, care spune de fapt un alt adevăr: politicienii și clientela lor au un beneficiu din neintegrarea în zona euro și preferă să-l mențină. Pentru ca acest beneficiu să existe, cineva plătește și aceia sunt ungurii și polonezii obișnuiți și micii antreprenori din acele state.
    Noi mult timp ne-am crezut superiori bulgarilor și, deși suntem săraci și nu foarte harnici, i-am considerat întotdeauna pe ei ca fiind și “mai rău” decât noi. Iată însă că bulgarii sunt de fapt tot mai hotărâți să nu abandoneze calea efortului comun de modernizare al țării. Zâmbetul nostru superior ar fi bine să ni se șteargă de pe buze.
    Bulgaria este mult mai stabilă fiscal și bugetar, face investiții (raportat la PIB) mai mari ca noi și, iată, își propun în continuare ținte mari. Vorbe mai puține și realizări mai multe.
    Și Bulgarii aleg lideri mai mult sau mai puțin corupți, foști comuniști etc., dar iată că politicienii lor țin în continuare țara angajată pe drumul european, al modernizării și prosperității.
    În acest timp noi facem pași înapoi unul după altul. În curând vom fi rușinea Europei. Și nu dăm niciun semn că ne vom trezi, ba dimpotrivă! Practic nu mai avem mândrie națională! Iar Centenarul l-am ratat complet. Înaintașii noștri, care au clădit România Mare, se răsucesc în mormânt.

    • amicu spune:

      “Pentru ca acest beneficiu să existe, cineva plătește și aceia sunt ungurii și polonezii obișnuiți și micii antreprenori din acele state.” O afirmatie care ar trebui detaliata si argumentata ca sa fie credibila si pentru altcineva in afara suporterilor aderarii la euro. Experienta anilor de cind exista zona euro si observarea evolutiei statelor membre ale zonei respective mi-a confirmat o idee (logica pina la urma) avuta la nasterea zonei: daca nu ai o economie de talia Germaniei sau mai buna (in sensul productivitatii, inovatiei, soliditatii) atunci intrarea in zona euro e o prostie, un act de provincial care vrea sa fie la fel ca orasenii din capitala. In zona euro exista doua grupuri de state, tocmai din cauza acestor diferente economice: unul care trage foloase si unul care trage ponoase. In care credeti ca am juca noi?

      • Cristian Felea spune:

        Ați auzit de expresia “este așa pentru ca așa vrem noi sa fie”? Ei bine, așa este si cu profitorii/pierzătorii din zona euro. Teoriile monetare si macroeconomice ne spun, după experientele diverselor consilii monetare, ale Statelor Unite, dar chiar si ale BCE, ca o uniune monetara este tot atât de perfecta pe cât se străduiesc economiile statelor din uniunea monetara respectiva sa o facă.
        Ei bine, cum am spus si in comentariul inițial, daca vrem sa intram doar ca sa ne aliniem in categoria pierzători, mai bine o lăsam balta de la început. Dar…!
        Dar aceasta este atitudinea cu care înaintașii au făcut Romania Mare?
        Contez ca o sa va dați si singur un răspuns.

  3. Kurt spune:

    O pisică care s-a culcat odată pe o sobă fierbinte nu se mai urcă pe o sobă, nici măcar când e rece (J.V. Neumann, matematician SUA, computerul anii 1950).

    In Mai 2019 e o altă situaţie: un nou Parlament PE cu o altă comisie UE, un alt comisar financiar, un alt șef de comisie UE, un alt director la BCE Frankfurt (Jens Weidemann Germania?). Draghi nu va mi fi la BCE. Deja azi nu se mai cumpără hârtii datorii de state mediteraneeene, hârtii fără acoperire, de fapt fără valoare (2.000 miliarde Euro hârtii datorii de stat deja la BCE).

    … „… În ceea ce priveşte România, aceasta nu este atât de avansată pe drumul către euro şi nici nu pare la fel de hotărâtă să facă următorii paşi importanţi în această direcţie. ….. La fel ca în cazul Bulgariei, cu privire la România există mari temeri referitoare la fenomenul corupţiei şi la hotărârea autorităţilor de a combate acest flagel…. „…..

    Condiţiile în vara 2019 vor fi cu mult mai dificile decât azi. Reprezentantii „naţionaliști suveraniști“ în PE, de extrema stângă (France Insoumise J.L. Melonchon) și extrema dreaptă (Rassemblement National- Le Pen, FPÖ Austria, Suedezii democrati, Wilders Olanda, Jobbik, Lega-Italia, AfD, etc) vor avea o pondere în PE mult mai mare decât azi. E. Macron încearcă 2019 să creeeze o nouă fracţiune în PE cu En Marche (liberalii, ecologiștii, Cinci Stele, etc) ca bază. Nu prea văd cum va reuși în vara 2019 așa ceva „politic“. Refondarea franceză ZE /UE în toamna 2019 nu prea mai are șanse de reușită. Unanimitate de voturi devine 2019 o iluzie în consilliul ministerial al șefilor de state. Solidaritate europeană 2020 cu un nou PE, cu o nouă comisie (budgetul UE 2020/2021 fără UK) e deja trecutul recent, e o iluzie și nimic mai mult?

    Tango corupţia, tango de București 2019?
    Penalii din guvern și parlamentul dâmboviţean la președinţia UE 2019 sunt „brandul românesc“?

    Olanda (Nu la Schengen) va accepta 2020 România în ZE?

  4. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Unul din pretextele care se invocă adesea împotriva aderării la zona euro este, într-adevăr, că pierderea autonomiei monetare echivalează cu limitarea suveranităţii naţionale. În primul rând, această reducere a suveranităţii s-a produs deja prin semnarea Tratatului de aderare, care, la fel ca orice tratat internaţional şi, la urma urmelor, orice contract, prevede nu numai drepturi, ci şi obligaţii: în speţă, adoptarea (la momentul potrivit) a monedei europene. În al doile rând, într-o economie periferică, cu grad de deschidere relativ mare şi cu mişcări de capital complet libere, cum este economia României în prezent, ideea autonomiei politicii monetare este iluzorie. Pierderea politicii monetare independente va fi, prin urmare, mai puţin costisitoare decât în cazul economiilor mari sau al economiilor închise (autarhice).

    Invităm cititorii preocupaţi de aprofundarea problemei avantajelor şi costurilor adoptării euro să citească şi lucrarea noastră: EFECTELE ADOPTĂRII EURO, Piaţa Financiară, 9 (262) septembrie 2017, 10 (263) octombrie 2017, 2 (267) februarie 2018, http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-efectele-adoptarii-euro/

    • Lucifer spune:

      Nu ar trebui să vrem ca din motive de disperare, ură sau dispreţ faţă de administraţia românească, să plonjăm în starea opusă de felul ” lasă să ne conducă alţii că noi nu suntem în stare”. Deci, nu neapărat să punem politica înainte, ci economia. Care economia spune clar că România, în acest moment, nu este pregătită să adere la moneda €. Politica monetară proprie poate fi un auxiliar preţios al dezvoltării.

      • Kurt spune:

        Probabil că e așa.
        Devalorizarea repetată a monezii „naţionale” are consecinţe.
        Sunt devalorizate economiile mici. Sunt în avantaj cei cu datorii mari.
        E modelul mediteranean care a dus la somaj ridicat la tineri pe termen lung și exodul tinerilor. Franţa are azi 10 % somaj, la tineri mult mai mare. Ce e de făcut?

  5. Constantin spune:

    Despre avantajele și dezavantajele adoptării monedei commune a vorbit foarte bine autorul articolului în diverse împrejurări, este evident că avantajele prevalează, prin urmare, nu insist asupra acestui lucru, dar îndrăznesc câteva observații.

    Exemplele Greciei, Irlandei șamd. în susținerea ideii că nu trebuie adoptată moneda comună relevă exact opusul. Statele respective au avut guverne care au aplicat în anumite perioade politici publice extrem de ineficiente, eufemistic vorbind, iar faptul că s-au aflat în Eurozona nu le-a permis să compenseze efectele lor prin măsuri de politică financiar-monetară. Or, este necesar a fi subliniat faptul că acele măsuri ar fi fost în detrimental cetățenilor, chiar dacă ar fi avut aparența contrară. Apartenența la Eurozonă impune atât discilplină în politicile economice, cât și echilibru în ansamblul politicilor unui stat.

    Ulterior, în momente de criză economică, apartenența la Eurozona i-a ajutat să depășească efectele propriilor politici „ineficiente” cu mult mai mare ușurință.

    Faptul că reglarea dezechilibrelor macroeconomice se face în cazul statelor care au moneda comună mai degrabă prin șomaj mă determină să fac alte câteva observații. Prima, că cel mai bine este ca guvernele să evite dezechilibrele prin măsuri de politici publice. Nu ar trebui majorate salariile și pensiile înaintea alegerilor pentru a obține voturile cetățenilor, ci în raport cu sporurile de productivitate, spre exemplu. Apoi, în România șomajul este în realitate cel puțin dublu față de rata oficială, atât din pricina metodologiei ILO, cât și din pricina distorsiunilor din economia românească, în care sunt aproximativ 3,4 milioane de „casnici’ și doar 340 mii de șomeri. Așadar, reglarea dezechilibrelor prin șomaj se petrece și în țara noastră, chiar dacă mai puțin vizibil în statisticile oficiale – a se vedea numărul lucrătorilor români în străinătate, spre exemplu. În fine, Bulgaria, care are moneda „legată” prin Consiliu de EURO, consideră că aceasta reprezintă un stimulent pentru investiții care să creeze locuri de muncă.

    În altă ordine de idei, în România toate calculele legate de prețurile ceva mai mari se fac în EURO (utilități, servicii turistice, proprietăți imobiliare, bunuri de folosință îndelungată etc.). Printre apropiați, mărturisesc, sunt unii care călătoresc mai mult și în mod obișnuit exprimă în EURO prețurile tuturor mărfurilor despre care discută.

    • Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

      Completările şi precizările facute de dl. Constantin sunt cât se poate de pertinente şi de oportune. Într-adevăr, în primul rând, problema sustenabilităţii datoriei publice (externe), cu care s-au confruntat Grecia şi alte ţări, nu a fost provocată de adoptarea euro, ci de politicile fiscale iresponsabile ale guvernelor respective. Dimpotrivă, apartenţa la zona euro şi, deci, la mecanismele de stabilizare şi de solidaritate ale acesteia a permis atenuarea acestei probleme; în caz contrar, aceste state, ar fi încetat, probabil, plăţile, cu toate concecinţele care decurg de aici, în general, în plan politic şi social, intern şi extern. Căci, trebuie înţeles că străinătatea nu acordă nici unui popor credite oricât de mari, pe o durată nelimitată şi cu costuri oricât de mici. În al doilea rând, în cazul unei uniuni monetare, în care cursul de schimb nu mai are un rol reglator, echilibrarea relaţiilor economice dintre ţările membre se face prin alte mecanisme, şi anume mişcarea internaţională a capitalului şi a mâinii de lucru. Or, după cum arată dl. Constantin, România este deja puternic antrenată în aceste procese – intrarea capitalului şi plecarea mâinii de lucru -, ambele fenomene având efecte economice, sociale, politice etc., pozitive, şi negative. În fine, este relevantă remarca dlui. Constatntin că de facto euro este folosit deja pe scară largă în România, cel puţin în anumite genuri de operaţiuni.

    • Lucifer spune:

      Constantin: susţinerea Dvs pentru adoptarea monedei € se bazează pe o eventuală bună administraţie guvernamentală. Eu mă îndoiesc, nu am nicio încredere într-un guvern român. Azi guvernul PSD se comportă cam cum s-au comportat guvernele Greciei în trecut, respectiv asigurarea unui nivel de viaţă la nivelul zonei €, dar pe datorie( care este 160% din pib). Dar România nu este Grecia, pe Grecia au ajutat-o toţi, pe România nu o va ajuta nimeni, ba dimpotrivă. De aceea susţin că deocamdată pentru România adoptarea € este un risc imens care nu poate fi asumat decât dacă eşti iresponsabil.

      • Kurt spune:

        Așa e.
        Trebuie precizat care sunt interesele României. Care sunt avantajele, care sunt riscurile în ZE. Cum se poate ajunge la nuclee industriale 4.0 în timp record?
        Riscurile sunt cele „grecești“. Pensiile „speciale“ ca în Grecia se acordă fără contribuții corespunzătoare. Se fură de la tineri, se fură de la investiții strategice.
        Nu lipsesc cunoștințe. Se știe ce fel de parlament și ce fel de guvern de penali dâmobovițeni avem azi și ce înseamnă ev. un al doilea mandat Dragnea/PSD.
        Trebuie discutat aici și azi această variantă de worst case. Somajul îi favorizează pe PSDiști, pe cei care sunt cauza dezastrului, sunt cauza „decalajului“ actual și de cel de peste 70 de ani.
        Absența statului de drept consolidat românesc e un risc major. In ZE se multiplică problemele românești ca în Grecia?
        Italia e prea mare pentru a fi salvată (130 % BIP datorii de Stat, credite putrede de peste 300 miliarde Euro în băncile italiene).
        România PSDistă va fi salvată în cazul unui faliment financiar de stat de cine?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Cerna


Silviu Cerna

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)