În preajma acestor alegeri, arena politică pare un concurs național între partide pentru titlul de „Cel mai mare tăietor de taxe al României”. Cu excepția USR, restul partidelor care au o șansă decentă de a intra în Parlament conform sondajelor de opinie se înghesuie să promită reduceri semnificative de impozite. În același timp, majoritatea partidelor ne promit cheltuieli de 5% pentru sănătate și tot atâta pentru educație. Cu ce bani?
Aceste promisiuni vin în contextul în care încasările statului din taxe și impozite în primele 10 luni ale anului 2016 sunt cu 2,1% mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent, reprezentând 24,7% din PIB. Mai mult decât atât, România are cel mai scăzut procent de colectare a veniturilor din taxe și impozite din Uniunea Europeană – doar 28% din PIB în 2015, față de o medie europeană de 40%, conform Eurostat.
Rezultatul? Servicii publice de proastă calitate, în primul și în primul rând pentru că cheltuim puțin. Evident că proasta administrare a banilor și corupția joacă un rol atunci când vine vorba de calitatea bunurilor publice – de regulă cheltuim puțin și prost, dar există situații în care cheltuim mult și prost, cum e cazul investițiilor publice, unde în pofida cheltuielilor mai mari decât în statele din regiune, avem cea mai slabă infrastructură rutieră și investițiile nu par să se fi tradus într-o acumulare efectivă de capital fizic. Însă una peste alta, nu poți avea servicii la standarde europene când cheltui jumătate decât cheltuie alții. În 2014, România cheltuia doar 3% din PIB pentru educație, față de media europeană de 5%, doar 4% pe sănătate, față de 7% media europeană, doar 11,4% pe protecție socială, față de 20% media europeană. Și atunci să nu ne mirăm că avem educație de slabă calitate și investitorii străini încep să prefere state cu un cost al forței de muncă mai mare, dar mai bine educate, cum a făcut recent gigantul japonez Minebea, alegând Slovacia în locul României. Spus pe șleau, oricât de genial ar fi bucătarul, daca are la îndemână doar apă și ceapă nu are cum să îți gătească o supă de ceapă franțuzească în toată regula. Iar banii pe care îi adunăm noi din taxe și impozite ne ajung fix pentru o ceapă degerată.
Astfel se creează un cer vicios, în care o populație din ce în ce mai nemulțumită de ceea ce primește are motivații din ce în ce mai slabe de a-și plăti taxele. Logica contribuabilului e de bun simț – de ce să plătesc taxe, dacă primesc atât de puțin la schimb? Întrebarea e cu atât mai legitimă cu cât în România, când vine vorba de taxare, legea pare a se aplica doar pentru cei care sunt prea mici și nu au altă soluție decât de a-și plăti impozitele: în timp ce marii evazioniști își camuflează profiturile prin tot felul de prestidigitații financiare, micul antreprenor și angajații sunt taxați pe rupte. Guvernul a decis înființarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili abia la finele lui 2015, iar la câteva luni după înființare șeful direcției deja anunța că a identificat un miliard de euro scos din ţară de către marile companii prin preţuri de transfer. Peste alte câteva luni, ANAF denunța bancile care evită plata impozitului pe profit prin vânzarea creditelor neperformante către firme proprii, tip offshore.
Pentru că regula e să taxăm pe cine nu poate scăpa, majoritatea taxelor noastre sunt colectate din impozite indirecte, acolo unde nu prea ai cum să te fofilezi – mai exact, 13,2% din PIB, din care 8.1% provin din incasările din TVA (peste media europenă de 7%). Veniturile din impozite indirecte reprezintă aproape jumătate (47,1%) din totalul veniturilor fiscale faţă de 34,0%, media UE, în timp ce ponderea impozitelor directe este de doar 23,9% (cu 8,6 puncte procentuale sub media europeană) și cea a contribuţiilor sociale de de 28,9% (cu 4,6 puncte procentuale sub media europeană).
Și astfel se face că avem una dintre cele mai mari taxe pe valoare adăugată din UE, care e o taxă profund regresivă, dar și o fiscalitate ridicată pe muncă, în special pe salariile mici. Jumulim pe cine putem și pe cine prindem. În schimb, avem o rată implicită de taxare a profiturilor de doar 3,5% față de cota standard de 16%; colectăm doar 0,5% din PIB din taxa pe terenuri și clădiri, față de 1,2% media UE, doar 6,6% din impozite pe venit și avere față de 13% media UE, doar 0,3% din taxele curente pe capital, față de 0,5% media UE, doar 0,1 față de 0,4% din taxe pe tranzacții financiare și de capital.
Ce e de făcut? Să tăiem și mai mult taxele, așa cum propun partidele, în speranța ca că o fiscalitate foarte scăzută îi va determina pe contribuabili să se înghesuie la plata impozitelor? Că nu se întâmplă așa ne-o arată cel mai bine exemplul scăderii contribuției de asigurări sociale (CAS) cu 5% pentru angajator – în trimestrul 2 din 2016 veniturile totale din asigurări sociale reprezentau 9.004,4 milioane lei față de 9.721,9 milioane lei la finele trimiestrului 2 din 2014, înainte de intrarea în vigoare a măsurii, în condițiile în care în luna iunie 2016 efectivul salariaților era cu 266 de mii mai mare decât în 2014, înainte de intrarea în vigoare a reducerii (4.702,3 față de 4.436,6 în iunie 2014), iar numărul contribuabililor activi plătitori de contribuții sociale a crescut de la 469.782 în iunie 2014 la 507.798 în iunie 2016. În loc să ne crească încasările, ele au scăzut ușor, deși baza de impozitare s-a lărgit! Un alt exemplu este cel al impozitelor pe dividende, reduse de la 16% la 5% începând cu 1 ianuarie anul acesta și care nu a dus la nici o creștere spectaculoasă de încasări.
Jocul în care s-au lansat partidele noastre politice, promițând tăieri peste tăieri, cum ar fi impozite zero pe venituri mici, pe dividende, pe afaceri imobiliare și alte minunății, e o cursă periculoasă în jos. Sentimentul de injustiție pe care îl tăiesc contribuabilii, cumulat cu serviciile publice slabe oferite din banii din taxe contribuie din plin la conturarea unei narațiuni conform căreia doar fraierii plătesc impozite, iar drumul spre mai mult bine constă în taxe mici, cât mai mici, si mai mici! Partidele au sesizat fobia românului de a plăti impozite și o exploatează din plin, în mod iresponsabil și populist, refuzând să admintă că suntem în fața unui cerc vicios, în care cu cât plătim mai puțin, cu atât colectăm mai puțin și cu atât scade calitatea serviciilor și, implicit și motivația de a plăti taxe. Ca să ne facem o idee despre absurdul și dimensiunea enormităților propuse, vă propun spre reflecție un singur aspect din programul PSD – impozitul zero pe toate salariile mai mici de 2000 de lei brut. Ei bine, în România în luna martie a acestui an aveam 4.700.000 de contracte de muncă sub pragul de 2000 RON brut. Asta înseamnă că impozitul pe venit va mai fi aplicabil doar celor un milion și jumătate de contracte care se situează peste acest nivel!
Pentru a ieși din acest cerc vicios există o singură cale – creșterea gradului de colectare prin combaterea marii evaziuni și lărgirea bazei de colectare (prin taxarea acelor segmente care azi sunt sub-impozitate, cum ar fi veniturile mari, proprietățile, terenurile, dividendele, marii contribuabili), combinată cu controlul riguros al cheltuielilor publice. Efectele nu vor fi imediate și e de așteptat ca cel puțin o vreme fiscul să fie cea mai detestată instituție a țării, dar numai astfel putem consolida capacitatea statului și restabili încerederea cetățeanului în instituții, în stat, în faptul că banii pe care îi plătește nu se pierd într-o gaură neagră. Din păcate, partidele politice au luat-o pe calea inversă, preferând adâncirea cercului vicios al taxelor și încasărilor mici dintr-un amestec de populism și clientelism. Singura speranță în acest moment e, în mod ironic, legată tot de lipsa de resposabilitate a partidelor și de faptul că cel mai adesea promisiunile electorale rămân doar atât – niște promisiuni neîndeplinite.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru iesirea ,,pe veci” din acest ,,cerc vicios”, este necesar un ,,proiect de tara”, care sa reconstruiasca industrial Romania si cele 4 milioane de locuri de munca pierdute dupa 1989.Restul sint doar…vorbe.
Este corecta afirmatia d-lui Caliman. Pentru a avea imaginea dezindustrializarii Romaniei in comparatie cu State din Zona rog analizati datele de mai jos :
Pentru analiza comparativă a evoluției industrializării economiilor nou integrate în UE în raport cu economia Germaniei ,suplimentar în aceasta intervenție a fost introdusă și economia Austriei –prezență semnificativă în economia României. Ca indicator pentru cuantificarea industrializării s-a folosit consumul de energie electrică din industrie per capita, (EEind /cap)
Este posibil ca în Statele nou integrate, consumul specific mediu pe unitatea de produs a industriei să fie mai ridicat decât în Germania/Austria, situație în care nivelul de industrializare să fie chiar mai mic decât cel rezultat din datele prezentate în Tab1
Tab1 Evoluția consumului EEind/cap (kwh/cap) în unele state din UE
An Germ. Austria Cehia Slovacia Ungaria Polonia Bulg. Rom.
1990 2681 2602 1907* 2118 1325 1121 2182 1662
2014 2875 3110 2186 2258 1488 1264 1205 997
2014/
90 1,05 1,19 1,15 1,07 1,12 1,13 0,55 0,60
Sursa : Pentru EEind :”UN data Explorer-Energy Statistic Database”; pentru populatie :W.B
Reținem că doar România și Bulgaria prezintă o dezindustrializare semnificativă. Acest fapt sigur că constitue o explicație a rezultatelor economice mai slabe înregistrate de unele State în perioada analizată.
Intai combinati ce exista cu control riguros al cheltuielilor publice. Faceti proiecte cu cap, care vor imbunatati ceva care poate aduce locuri de munca. Reduceti numarul de trantori care trag din buget fara sa cotizeze. Educatia in romania e proasta nu fiindca nu avem bani, dar fiindca e prost tot sistemul, puteti sa bagati bani, asa cum este el acuma degeaba. Taxele sunt si asa foarte mari, practic romania nu mai e atractiva nici pentru investitori, dar nici pentru angajati sau cetateni. Se poate vota foarte frumos si cu picioarele, cu banul.
„Cu ce bani?”
Pai avem deja raspunsul, toate partidele cu promisiuni ultra-populiste se adreseaza unui electorat care nu isi pune niciodata intrebari, penrtu care nu exista dilema „Cu ce bani?”!
O tara nu poate fi cumparata, dar poate fi vinduta.
Mi-au placut linkurile, surse credibile, ati citit ceva!
Pe de alta parte unele interpretari sunt cel putin discutabile ,de ex. impozitul pe dividende este practic o dubla impozitare, profitul brut fiind impozitat o data cu 16% la firma unde esti actionar, apoi inca o data individual, pe cota care se aloca catre actionari prin dividend. Daca esti orgabizat sub forma de PFA de ex impozitul e „doar” de 16%..ma rog acolo sunt alte belele, ideea e ca acesta cota „unica” este de fapt o minciuna.
O alta observatie ar fi cresterea costului colectariii (la milionul de lei net) la 105.9% in sem 2 2016 fata de sem 2 2015) desi colectarea a scazut. Bun era de asteptat, scadera TVA a dus la o colectare mai mica. Chestia naspa e ca nu a crescut „randamentul” colectarii (implicita aia care ne omoara de fapt)
Desigur, cea mai mare nedumerire este la veniturile realizate de la marii contribuabili, care scad pe linie (mai putin la accize). La TVA e prapad,..daca la nivel national vorbim de 82,8%(explicabil pana la un punct) la marii contribuabili scorul e de…70,5%. Asta in conditii de crestere economica (a se citi cresterea consumului, a vanzarilor). Si de crestere a costurilor colectarii :P
Una peste alta mi-a placut ce-ati scris…desi nu sunt de acord cu multe :P
Pai va multumesc :)
Cat despre aspectele discutabile, asta si este rolul unui text, sa stimuleze dezbaterea, nu sa creeze consens absolut. Impozitul pe dividende nu e dubla impozitare din simplu motiv ca profitul e una si venitul actionarului e alta – si asta nu doar in termeni contabilicesti. Profitul este al companiei, venitul din dividende – al persoanei fizice. In alte state, care au sisteme de impozitare progresive, veniturile din dividente sunt taxate progresiv, la fel ca alte venituri. Din ce am citit si vazut, impzoit zero pe dividende nu prea exista, cel putin in Vestul Europei.
Da , „explcatia” generala este ca avem impozit pe profit la firma apoi impozit pe venit, la persoana.De fapt este un impozit in cascada din simplul motiv ca este impozitat acelasi rezultat financiar, din aceeasi activitate(ma rog, la dividend impozitarea este doar pe acea parte care se distribuie) Acesta este si motivul pentru care (acum) este de 5%, desi pana mai ieri se mergea pe logica asta cu profitul si venitul. impozitate „unic” Era de fapt (si inca mai este) o logica stramba, firma nu este ceva eteric,este a actionarilor, un „bun” care produce castig sau pierderi. Extrapoland, pierderile nu se pot „distribui” actionarilor scazand baza de impunere la venit, nu? La castig da, dar la pierderi nu etc
Ma rog, asa e moda, dar asta nu ne impiedica sa judecam logic :P
P.S. In plus orice logica stramba duce la un impuls cat se poate de omenesc de a”fenta” strambatatea.
Este una din idiosincraziile clasice ale stângii, procentele încasate de stat din taxe și impozite. Dacă tot se ocupă stânga cu grija față de om, poate ar fi cazul să se întrebe câți bani îi rămân omului care muncește, nu ce procente reușește să îi ia statul.
Problema cea mai gravă în România e numărul imens al celor care muncesc, dar totuși nu-și pot asigura cele necesare traiului. Asta însemnând că muncesc mult și pe degeaba. În UK a ajuns la 11.000 ventitul anual neimpozabil (personal allowance) pentru anul fiscal 2016 / 2017, în creștere de la 10.600 anul trecut. Prin urmare, pentru primii 916 lire pe lună statul nu percepe impozit. Dar asta a făcut-o un guvern conservator, că stânga e prea pătrunsă de grija față de om ca să îl lase să-și administreze singur banii.
Orice om cinstit care se consideră de stânga ar trebui să se întrebe cu ce bani rămâne cel care muncește, nu ce procente încasează statul de pe urma muncii aceluia. Altfel, ideologia grijii față de om nu e decât minciună sfruntată, în folosul bugetarilor de lux și al nobilimii socialiste. Categorii care trăiesc toată viața din taxele și impozitele încasate de la cei care produc bani reali în societate.
Haide, dom”le Harald, suntem colectiviști. Ne vindecăm cu greu de boala asta sau, poate, deloc, ceea ce e cu adevărat tragic.
Cred ca gresiti.
Romania are un nivel de taxare insuportabil. Ce li se poate reprosa partidelor nu e ca se lauda cu taieri de taxe pe care nu le fac niciodata, ci ca nu se lauda si cu reduceri masive ale cheltuielilor. In 2015 s-a ajuns la 2.3 milioane de contribuabili neti la buget. 12% din populatie. Chiar si Grecia e pe la 16% ! Adica oameni ce platesc statului mai mult decat primesc de la stat. Astia trebuie sa duca in carca 5.3 milioane de pensionari, 1.3 milioane de bugetari si alte vreo 2.5 milioane de diferiti asistati sociali. Adica peste 9 milioane de suflete. Adica in medie fiecare contributror net la buget duce in carca 4 indivizi pe care nu-i cunoaste + familia sa. Asa ceva e nesustenabil.
Deci problema nu e atat gradul de colectare al taxelor in Romania, cat numarul contribuabililor, sau „baza de impozitare” daca doriti sa folosesc limbajul de lemn pe stil nou. In general se vorbeste de impozitul pe venit, dar se uita diverse alte contributii la buget ce se incaseaza din lefuri + cele peste 200 de alte taxe percepute de patria recunoscatoare.
Acest nivel de taxare insuportabil e unul din factorii principali ai costului muncii. La el se mai adauga reteaua de transport lenta, birocratia infioratoare, lentoarea justitiei, si imprevizibilitatea fiscala.
Factiva da un cost al muncii (cat il costa pe angajator sa-i plateasca angajatului $1 inainte de taxe) pentru Romania de peste $4. Polonia, cea mai eficienta tara europeana e pe la $1.8. SUA se invarte intre $1.15 la venituri mari si $1.35 la venituri mici. Media europeana e in jur de 2.7. Altfel spus, romanul poate spera in cel mai fericit caz la jumatate din leafa polonezului chiar daca e la fel de productiv. Aici e buba.
Studiu de caz: Compania pentru care lucrez a inchis relativ recent o fabrica din Franta dupa ce sindicalistii din CGT au luat ostatica conducerea fabricii timp de aproape 2 zile. Justitia franceza n-a facut nimic, iar decizia de concediere a responsabililor a fost anulata de asa numitul consiliu al muncii. Procedura legala de incbhidere a durat doi ani :D (Pe bune!) deci a fost timp garla sa se evalueze noi locatii posibile. S-a analizat toata Europa de est. Ce pot sa spun fara a da cifre (n-am voie sa o fac nici sub anonimat) e ca cele mai ineficiente tari din zona sunt Romania, Ungaria si Bulgaria. Fabirca s-a mutat in final partial in Germania (exitnderea unei existente) si partial in Polonia (fabrica noua). Pentru ca productia sa fie rentabila fabrica trebuia sa fie undeva in Oradea Arad sau Timis iar un sudor de calificare medie nu putea fi platit cu mai mult de 1250 de lei :P Era evident ca la banii astia nu se vor gasi oameni calificati. End of story. Pun pariu pe o sampanie buna (sa zicem Dom Perignon, da’ nu mai veche de 1969 :P ca n-am in pivnita) contra o bere expirata la PET ca de aia au plecat si japonezii. nu e vorba atat de a gasi personal calificat, cat de a avea capacitatea sa-l platesti pe unul calificat.
Sigur ca educatia romaneasca e exterem de proasta. Insa solutia nu e risipirea banului public pe noi programe educationale (sa ne uitam doar la esecul epic al PSODRU), ci reducerea cheltuielilor pana la nivelul la care economia reporneste. Educatia romaneasca nu a fost concentrata niciodata in ultimii 70 de ani pe pregatirea tienrilro ci exclusiv pe acoperirea normelor didactictice. Peste 80% din bugetul patriei se duce pe pensii, ajutoare sociale si lefuri de stat. Restul e foaie verde. Asta e singurul numar care conteaza cu adevarat. Asta in timp ce Romania nu are autostrazi, dar are cai ferate ceva mai lente ca-n 1914. :P Aici e buba
Analiza impecabila, Josef!
Iar daca ne uitam la maniera in care se fura in sistemul de achizitii de stat, tabloul este cutremurator.
Tocmai de aceea, statul roman TREBUIE sa renegocieze redeventele pe bogatiile subsolului (de ce nu am lua modelul Norvegiei) si trebuie sa impoziteze ALTFEL firmele cu cifra de afaceri mare si cu profituri aproape de zero (preturi de transfer, mutat profit in offshore, etc.).
Insa aceste chestiuni SE NEGOCIAZA; nu le poti baga companiilor mari pumnul in gura brusc.