vineri, martie 29, 2024

Comertul ilicit, intre lege si realitate

Recent, a fost republicata o lege uitata de mai toata lumea: Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, act in vigoare si pana acum, dar care s-a “revigorat” subit in 18.02.2014.

Suprinzatoare nu ar fi republicarea unui act normativ destul de vechi, ci repunerea in actualitate a unor obligatii pe care comerciantii de astazi, daca nu le ignora, le incalca nonsalant si nepedepsit. Si aceasta, pentru ca majoritatea acestor obligatii sunt tributare vremurilor cand au fost instituite: anii 1990, caracterizati prin inexistenta pietei libere si a concurentei neingradite, printr-un stat foarte implicat in economie si printr-o birocratie atotstapanitoare.

Voi da cateva exemple de contraventii prevazute la art.1 din aceasta lege, sanctionate cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, daca sunt săvârşite de către persoane fizice, iar dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei:

–        nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision;

–        neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic;

–        acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale;

–        depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul.

Din experienta pe care o am, ca jurist al unor firme din domeniul vanzarii cu amanuntul, niciunul din marile lanturi de hipermarketuri si supermarketuri nu isi declara la organele fiscale adaosurile comerciale, inainte de a le aplica. Ar fi nu numai greu, ci chiar imposibil sa faca acest lucru, intrucat numarul de sortimente este imens, iar pentru fiecare se practica adaosuri comerciale diferite. Obligatia de a declara statului adaosul comercial este, pe de alta parte, expresia legislativa a unei atitudini de suspiciune si de control etatist exagerat fata de comertul liber, care se putea justifica in 1990, dar nu si in 2014.

De altfel, in 1990 adaosul comercial era limitat la 30%, ceea ce poate da o anumita justificare regulii sus-amintite. De aici, sanctionarea depasirii acestor adaosuri maxime “stabilite prin hotarari ale Guvernului”. Insa, in 1993, adaosurile comerciale au fost complet liberalizate, ceea ce face declaratia respectiva inutila, iar sanctionarea depasirii, caduca.

In ceea ce priveste “expunerea la vanzare a marfurilor existente”, aceasta poate fi numai o caracteristica a unui comert traditional, de piata agroalimentara, de vreme ce nimeni nu poate expune intreaga marfa pe care o detine, in comertul modern. Marfa este pastrata in rezerve sau depozite, inainte de a fi scoasa la vanzare, insa orice “organ de control” poate interpreta abuziv aceasta absurditate legislativa si aplica amenzi usturatoare, pentru o fapta fara nicio urmare negativa.

Vanzarea preferentiala este, iarasi, o caracteristica a comertului de tip hipermarket si supermarket. Furnizorii platesc sume importante, pentru ca marfurile lor sa fie asezate la capat de raft sau sa fie puse in valoare in mod corespunzator, prin situare avantajoasa raportat la intrarea in suprafata de vanzare. Toate acestea pot sa insemne chiar vanzare preferentiala, pe care statul roman o pedepseste, cu toate ca face parte dintr-un aranjament privat, rezultat al libertatii de vointa a unor agenti economici distincti de stat. Vanzarea preferentiala de acest tip nu are niciun impact negativ asupra consumatorului mediu, care isi poate forma preferintele indiferent de modul de expunere a marfii sau de ordinea in care ii sunt prezentate produsele.

Refuzul nejustificat al vânzării produselor sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic este sanctionat, de asemenea, ca urmare a aceleiasi mentalitati etatist-comuniste, pentru care exista numai comertul de stat, in care se doseau marfuri si se refuzau prestarile de servicii, in functie de bunul plac al vanzatoarei sau a mecanicului auto. Intr-o economie de piata, in care domina jocul cererii si ofertei, a refuza sa vinzi produse sau sa prestezi servicii nu este o contraventie, ci o modalitate de a actiona impotriva propriului interes. E inutil si aberant sa interzici “refuzul vanzarii” unui comerciant, care traieste din vanzarea produselor! Aceeasi logica functioneaza si in cazul prestatorilor de servicii.

In plus, din punct de vedere juridic, prestarea unei activitati economice din obiectul de activitate (fie vanzare, fie prestare de servicii) este un drept, nu o obligatie a comerciantului. De aceea, practica societatilor comerciale din Romania este de a-si “indesa” in actul constitutiv cat mai multe activitati din CAEN (Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala), in vederea reorientarii activitatii, la nevoie. Insa, in fata unei astfel de transformari a dreptului in obligatie, firmele vor putea fi obligate sa exercite activitati pentru care nu sunt pregatite, neavand nici dotarea logistica, nici personalul calificat necesar. Este inca o manifestare a statului din perioada “economiei de comanda”, cand toate intreprinderile erau de stat si executau comenzile ministerelor. Aceasta perioada a incetat acum mai bine de 20 de ani, ceea ce intareste senzatia de contrarietate si nedumerire, pentru mentinerea si reactivarea unor norme legislative complet desuete.

In sfarsit, e destul de greu de inteles cum ar mai fi posibila, in conditiile unui comert liber si globalizat, “acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale”. Acesta putea fi un pericol numai pentru o economie inchisa, cu putine surse externe de aprovizionare, asa cum era economia ceausista. In momentul de fata, fiind o piata deschisa si integrata in Piata Interna europeana, acest pericol e complet inexistent, iar a institui o sanctiune pentru aceasta fapta imposibil de savarsit seamana cu pedepsirea unei fantome…

Iata, asadar, cateva exemple dintr-o lege desueta si caduca, repusa totusi in actualitate de catre Guvernul Romaniei (sursa stirii). Ne putem intreba, pe buna dreptate, care poate fi scopul unei asemenea decizii? Poate ca la mijloc este numai vizibila “foame de bani” a statului, care reactiveaza in legislatia economica niste obligatii absurde si anacronice, pentru a aplica apoi sanctiuni arbitrare si a mai stoarce niste bani dintr-o economie privata oricum incoltita de taxe si contributii majorate sau instituite peste noapte.

Pentru ca amenzile nu sunt chiar derizorii, iar “bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre contraventii, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă” (art.3 din lege). Asadar, daca am vandut bunuri cu adaos comercial nedeclarat, pot fi obligat sa directionez statului intregul meu profit, iar daca nu expun intreaga mea marfa la vanzare, marfa neexpusa poate fi confiscata.

Mentinerea unor asemenea norme legislative depasite nu se poate justifica, in aceasta perioada. Singura masura normala si in pas cu vremurile ar fi abrogarea completa a acestei legi, un veritabil “dinozaur” legislativ. Motivele ar fi atat cele de mai sus, cat si foarte rara aplicare a legii in cauza, din cate cunosc.

In plus, majoritatea obligatiilor “rationale” din aceasta lege sunt deja prevazute in alte acte normative, cum ar fi obligativitatea afisarii preturilor si tarifelor (HG 947/2000), contrafacerea si punerea in circulatie a produselor contrafacute (legea nr.11/1991 privind concurenta neloiala), vanzarile conditionate (OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă), etc.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

      • Subiectul articolului este o lege impotriva comertului ilicit, pe care eu o consider inadecvata realitatii. Mai clar, faptele considerate de lege ca fiind comert ilicit fie sunt licite, de fapt, fie incriminarea lor astazi nu se mai justifica. In ambele cazuri, este vorba de notiunea legala de comert ilicit si raportul ei cu realitatea contemporana. Asadar, titlul reflecta intocmai continutul articolului.

  1. Legea nr. 12/1990 este probabil cel mai frecvent aplicat act normativ din domeniul contravenţional, afară poate de legislaţia rutieră.
    Are o importanţă deosebită în combaterea evaziunii fiscale, deşi teoretic nu acesta a fost obiectul său de reglementare, foarte frecventă fiind sancţionarea comerţului fără documente de provenienţă (=evaziune sau chiar vânzare de bunuri furate).
    Ea nu este desuetă cum credeţi dumneavoastră şi e normal să credeţi, nefiind implicat în activităţi comerciale ilicite şi probabil nici în activităţi de control.
    Aţi uitat dumneavoastră de Legea 12, dar nu persoanele implicate în comerţ ilicit şi implicit evaziune fiscală, nici organele de control care o aplică în mod curent, de la poliţia locală până la direcţia antifraudă sau fosta gardă.
    E adevărat, sunt câteva contravenţii acolo care în practică nu se mai sancţionează. Pot să fiu de acord că litera referitoare la comision este desuetă (de ce n-o fi fost abrogată nu ştiu), dar în niciun caz cea referitoare la actele de provenienţă ale mărfurilor, precum şi alte câteva precum cele privind termenul de valabilitate, conditionarea vânzării unor bunuri către clienţi de cumpărarea altora (care e interzisă şi de alte acte normative, cred că din domeniul protecţiei consumatorilor), omisiunea afişării preţului (care e de asemenea sancţionată şi conform cadrului legal privind protecţia consumatorilor).
    Republicarea nu este o readucere în actualitate, cum vi se pare, ci doar atât, o republicare, în urma unei modificări şi/sau completări. Cu excepţia câtorva litere ale art. 1, Legea 12 a fost mereu de actualitate.
    Faptul că legea e veche şi încă aplicată, cu destul de puţine modificări, nu spune decât un singur lucru: este o lege bună. La fel cum a fost Codul civil din 1864 sau Codul muncii din anii ’70 (1972?), aplicat până în 2003. Pe ăla din 2003 în schimb l-au modificat de nu ştiu câte ori.

    • Daca o luam metodic, vom observa ca din cele 11 fapte considerate de legea 12 ca fiind activitati de comert ilicite, 4 sunt desuete si retrograde (cele despre care am scris), 3 sunt prevazute si in alte legi, iar 3 sunt relativ aplicabile. Nu discut aici despre cat de justificata este aplicarea lor. Dar chiar cantitativ, este absurd sa mentinem o lege din care se mai aplica doar 28%! Plus ca unele dintre obligatiile impuse de aceste legi, ca si sanctiunile aferente, sunt de-a dreptul abuzive. Nu ma indoiesc de faptul ca organele de control se bucura sa beneficieze de prevederi care le lasa multa libertate de apreciere, insa pot sa va spun ca asemenea reguli pot obstructiona libertatea comerciala si sunt o nota proasta pentru o economie de piata functionala, cum pretindem a avea in Romania.

    • E adevărat, sunt câteva contravenţii acolo care în practică nu se mai sancţionează.

      Un argument suficient pentru afirmația că legea trebuie să dispară. Ce e aplicabil, poate fi transferat în alte legi, dar e inacceptabil ca aplicarea unei legi să fie lăsată la mica înțelegere.

  2. Este una dintre cele mai grave si abuzive situatii legislative, prin faptul ca avem aceste reglementari aberante in vigoare de atat de mult timp, prin prevederile explicit abuzive si prin normele specifice unui sistem etatist care sunt in totala contradictie cu regulile elementare ale unei economii libere de piata. Este mai mult decat scandalos! Ma resemnasem de mult timp vazand ca in ciuda aberatiilor evidente din aceasta lege nu se intampla nimic. Il felicit pe autor si sper ca acest articol sa fie supus de urgenta atentiei institutiilor statului de catre societatea civila. Ma refer la Parlament si Guvern (in special Ministerului de Finante si Ministerului Justitiei) care trebuie sa dea o explicatie. Cu atat mai mult cu cat in 2012 s-a revizuit aceasta lege si totusi au fost mentinute toate aceste bazaconii. Acest tip de legislatie este cea mai frecventa justificare a coruptiei. De regula aceasta lege se aplica cand nu se da spaga sau se cere spaga ca sa nu se aplice.

  3. Ponta, tata socru si baronii locali. Nu ca de capu’ lu’ Basescu si a Gestapo-ului (Klaus) ar fi ceva…Hai Antonescu. Hai US.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Miulescu
Lucian Miulescu
In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro