Home » Economie »Idei si solutii » Citesti:

Companiile de stat – Quo vadis ?

Valentin Mircea februarie 13, 2012 Economie, Idei si solutii
9 comentarii 984 Vizualizari

Companiile de stat sunt o prezenţă familiară pentru orice român, mai ales dacă a crescut în peisajul înţesat de întreprinderi (socialiste) de stat de dinainte de 1990 sau chiar în epoca frământată a trecerii spre economia privată de după 1990.  Privatizarea întreprinderilor socialiste a reprezentat un proces marcat de mult prea puţine reuşite, iar consecinţa a fost apariţia convingerii că întreprinderile de stat trebuie să continue să existe, pur şi simplu, chiar dacă cele mai multe au încetat a mai fi motive de mândrie şi repere pentru mediul economic.  Există atât suporteri din principiu ai proprietăţii publice dar şi mici întreprinzători care privesc cu reticenţă, în egală măsură, privatizarea companiilor rămase sub controlul statului, din motive diverse – unii din convingerea în virtuţile capitalismului de stat, alţii din neîncrederea în transparenţa şi corectitudinea unui asemenea proces.  În tot acest context, dezvoltarea şi strategiile de viitor al companiilor de stat din România sunt asemenea peisajului îngheţat al miezului de iarnă.  Cu dezavantajul că, sub povara gheţii, companiile de stat din România sunt în pericol să se prăbuşească. Operatorii economici, în cadrul economiei de piaţă şi al concurenţei, sunt organisme vii, care trebuie să se mişte, să evolueze, să corespundă noilor provocări de pe « frontul de luptă » al economiei de piaţă.  Privatizarea nu este, de altfel, singura opţiune pentru a face aceste companii viabile.  Esenţial este să existe, în politicile publice şi în programele guvernului, viziuni şi obiective cuantificabile pe care companiile să le realizeze pe termen scurt, pe termen mediu şi pe termen lung.  Doar după aceea ne putem gândi la care este cea mai bună modalitate de a realiza acele obiective.  Factorii de decizie ar trebui să se gândească la fiecare companie în parte: care sunt avantajele acesteia, punctele slabe şi ce se poate face – în mod realist.

Înainte de a merge mai departe în evaluarea sorţii companiilor de stat din România, să ne aşezăm puţin şi să privim în jur la ce s-a întâmplat şi la ce se mai întâmplă în lume în privinţa capitalismului de stat.

Implicarea statului în economice există de când lumea iar companiile de stat, într-o formă cât de cât similară cu statutul din prezent, au apărut încă din sec.XVII – East India Company din Anglia, apărută în 1600 sau, „concurentul”acesteia, Dutch East India Compay din Olanda, apărută în 1602. Acestea erau adevăraţi coloşi, deţineau monopolul asupra unor relaţiii comerciale extrem de importante iar în termeni moderni cele două corporaţii ar putea fi numite campioni naţionali.

Implicarea statelor în activităţile private nu a încetat niciodată de-a lungul istoriei, cu momente de flux şi de reflux, iar modelul întreprinzătorului privat s-a confruntat în permandenţă cu modelul capitalismului de stat, acesta din urmă fiind considerat, paradoxal, atât o soluţie la excesele capitalismului „sălbatic”, cât şi o soluţie pentru salvarea corporaţiilor în momente de restrişte (vezi naţionalizarea unor instituţii financiare sau producători auto la începutul actualei crize financiare).

În condiţiile în care economia de piaţă s-a impus ca model de organizare a activităţilor economice aproape peste tot în lume, cu exemple foarte rare – Coreea de Nord, Cuba (care a început, totuşi, reforme timide) sau Venezuela (un caz atipic de involuţie către o economie de stat şi de comandă) – competiţia pentru supremaţie între companiile cu capital privat şi companiile deţinute de stat este mai actuală ca oricând.

Există ţări care îşi bazează mare parte din succesul economic din ultimii 10-20 ani pe companii de stat: China este cel mai cunoscut exemplu dar putem include aici şi unul din noii „tigri”, Brazilia.  Exemplele oferite de acestea creează admiraţie şi adepţi dar ca multe realizări de prestigiu de-a lungul istoriei, puţini se opresc să cuantifice daunele şi victimele colaterale.

„Campionii naţionali” sunt prezenţi mai ales în domeniile considerate strategice, cum este sectorul producţiei şi transportului energiei, în transporturi şi în exploatarea resurselor minerale.

Campionii naţionali au reprezentat şi reprezintă în aceste ţări o modalitate de a „arde etapele”, de a face salturi către nivelul economiilor dezvoltate în care marile corporaţii – private, de această dată – sunt o prezenţă familiară.  Strategia acestor ţări are fundamente economice corecte şi şanse bune de reuşită.  Marile companii concentrează resurse şi realizează economii de scară care nu ar putea fi realizate de către companiile private decât în urma unei evoluţii îndelungate şi cu costuri mai mari. Companiile de stat pot opera cu mai mare determinare decât o companie privată în domenii cum este infrastructura, cu atât mai mult cu cât dezvoltarea acesteia prespune adesea existenţa unor politici şi strategii publice adecvate. Argumentele în favoarea companiilor controlate de stat s-au înmulţit, ca şi adepţii acestora, odată cu prăbuşirea unor mari corporaţii, atât înainte dar mai ales după izbucnirea crizei financiare. Câtă vreme companiile contribuie la creşterea sau menţinerea bunăstării generale a populaţiei iar guvernele sunt sensibile la asigurarea bunăstării, rolul companiilor de stat va rămâne important.  În definitiv, concurenţa se manifestă şi între naţiuni, nu doar între corporaţii, şi atunci poate că ar fi necesar şi util ca statele să sprijine companiile pe care deţin.  Dacă este să îl ascultăm pe profesorul Michael A.Porter de la Harvard Business School, comparaţia între naţiuni se bazează, mai degrabă, pe un mediu de afaceri stimulativ pentru eficienţă şi inovaţie, decât pe existenţa unor mari companii.  Sau, mai precis, se bazează pe companii care se luptă să devină mari, prin merite proprii, decât pe companii care se nasc mari.

Modelul capitalismului de stat are, ca orice model economic, problemele sale. Acesta pare atrăgător dar nu este decât o Fata Morgana câtă vreme este văzut ca un scop în sine sau, cel mult, ca o chestiune de orgoliu naţional. Mărimea unei companii, private sau de stat, nu a fost niciodată doar o sursă de eficienţe, ci şi o sursă de probleme, de la (aproape) inevitabila birocratizare a mecanismului decizional la comportamente de piaţă care urmăresc conservarea avantajelor conferite de poziţia deţinută, în dauna celorlalte companii.  Companiile de stat sunt, de regulă, de talie mare şi deţin chiar monopoluri sau exclusivităţi care le privează de „fitnessul” oferit de concurenţa cu alte companii.  Companiile de stat pot să dispună de resursele mari necesare activităţilor de cercetare şi invovare dar de cele mai multe ori aceste activităţi nu se află pe lista de priorităţi a managementului. „Big is beatutiful”, par să spună marile companii de stat – de ce ar trebui să ne mai aventurăm pe căile necunoscute ale cercetării ? Din punctul de vedere al societăţii în ansamblu, nu tot ce este mare este şi frumos (si sănătos).

Problema cea mai mare a companiilor de stat, oriunde în lume, este însă aceea că mecanismul de selecţie al managementului este influenţat de factori care au prea puţin de-a face cu calităţile necesare conducerii unei companii.  Adică de factori care ţin de mediul politic. Cu toate că nu trebuie pus semnul egalităţii între mediul politic şi un management ineficient, este evident că mecanismul de selecţie pe criterii politice nu este, prin esenţa sa, cel mai potrivit şi poate ajunge relativ facil la rezultate cum sunt plasarea unui doctor pe postul unui inginer şi a unui inginer pe postul care ar fi trebuit să fie ocupat de un doctor.  Mi s-ar putea răspunde că o astfel de selecţie defectuoasă se poate întâmpla şi în cazul unei companii private în care acţionariatul este „atomizat” în mii, sute de mii sau chiar milioane de acţionari.  Argumentul are valoare dar din păcate sistemul politic iese în dezavantaj dintr-o asemenea comparaţie deoarece, dacă în cazul companiei private, există posibilitatea tragerii la răspundere (civilă sau penală) a celor care se fac vinovaţi de un management prost, în sistemul politic răspunderea se angajează greu, de regulă o dată la 4 ani şi nici atunci sancţiunile nu merg mai departe de „concedierea” celui care a ales un management prost.

Care este starea de lucruri actuală din România ? Statul român deţine societăţi comerciale şi regii autonome în domenii din cele mai variate, de la producţia de medicamente la producţia de apă grea pentru centralele nucleare, de la transporturi pe aeriene şi pe calea ferată la servicii poştale şi producţia de energie electrică, de la extracţia sării sau a gazelor naturale la loterie şi jocuri de noroc.  La prima vedere – o adevărată bogăţie ! Mai toate aceste entităţi comerciale sunt însă pe pierdere – lucru extrem de greu de explicat în situaţia acelor companii de stat care beneficiază de monopol sau exclusivitate – sau, în cel mai bun caz, înregistrează profituri modeste, insuficiente pentru a putea investi în dezvoltarea lor ulterioară.  O privire rapidă dezvăluie că toate aceste companii sunt caracterizate de „boli” comune: parazitarea lor de către căpuşe politice (sau, pur şi simplu, ale unor prieteni mai bine plasaţi), personal numeros, peste nevoile companiei şi o cantitate insuportabil de mare de nepăsare.  Deasupra tuturor acestora – cea mai insidoasă dar şi cea mai gravă dintre ele – este lipsa unei viziuni clare şi cât mai realiste asupra perspectivelor de viitor.  Multe dintre companiile de stat cred încă că le este permis să planeze deasupra realităţilor economice, fără să îşi facă griji pentru ziua de mâine.  Grijile, chiar dacă există, nu trebuie să fie rezolvate de managerii companiilor de stat ci de însuşi statul.

Evident că enumerarea problemelor companiilor de stat, de mai înainte, nu are niciun caracter de noutate.  Aceste probleme au fost constatate de mulţi alţii înaintea mea: experţi, jurnalişti, oameni de afaceri, reprezentanţi ai FMI şi ai Comisiei Europene.  Din ce în ce mai frecvent, în ultima vreme. Ceea ce constat, în plus, este că, din păcate, se face prea puţin dincolo de simpla recunoaştere a existenţei unor probleme.

Dar ce ar trebui făcut în acest context ? Răspunsul corect este că Statul român ar trebui să treacă de dilema drobului de sare, deoarece problemele sunt create de oameni şi pot fi rezolvate tot de oameni.  Demersul nu este atât de dificil şi presupune parcurgerea a trei etape – plus un ingredient esenţial – voinţă.

  1. Primul pas îl reprezintă  elaborarea de politici publice şi strategii fezabile pe termen mediu şi lung pentru sectoarele economice în care activează companiile de stat.  Politicile publice sunt apanajul statului dar este esenţial ca acestea să includă obiective precise, ceea ce va permite evaluarea cât mai exactă a succesului sau insuccesului respectivelor politici.
  2. În cea de-a doua etapă, statul va trebui să evalueze în ce măsură realizarea fiecăreia dintre politicile publice sectoriale poate fi îndeplinită cu mai mare succes de actori privaţi  sau este necesară participarea unor companii deţinute de stat.  Principiul trebuie să fie acela al creării unui cadru propice pentru dezvoltarea unor operatori economici capabili, cu capital privat, şi doar în subsidiar şi acolo unde se impune (activităţi şi sectoare economice care necesită investiţii considerabile în active greu de amortizat – „sunk investment”), implicarea unor operatori economici de stat. Dacă decide că existenţa unor companii de stat este necesară într-un anumit sector, statul trebuie să aibă în vedere că acestea trebuie să se comporte conform regulilor economiei de piaţă, fără a fi „dopate” prin subvenţii, facilităţi şi orice forme de sprijin.  Un astfel de ajutor ar cădea, cel mai probabil, sub incidenţa regulilor care limitează ajutorul de stat, precum şi sub posibila incidenţă a principiilor liberei concurenţe sau a regulilor din Tratatul de Fuincţionare a Uniunii Europene care se referă la libertatea de mişcare a produselor, capitalului şi serviciil
  3. Doar după parcurgerea etapelor de mai sus, Statul va trebui să analizeze şi să ia decizii cu privire la modalitatea optimă de organizare şi management a companiilor pe care le deţine, precum şi cu privire la care dintre acestea vor fi privatizate.

A proceda altfel decât în modalitatea expusă mai sus, ar însemna să „punem carul înaintea boilor”. Privatizarea companiilor pentru care deţinerea controlului de către stat nu are vreun sens evident, este o urgenţă. Acestea „gripează” funcţionarea mecanismelor economice şi induc ineficienţe de-a lungul unor întregi sectoare economice.  Să nu uităm că Romania a coborât 10 locuri, de pe locul 67 pe locul 77, în Global Competitivness Index 2011-2012, elaborat de World Economic Forum, comparativ cu clasamentul 2010-2011.  Ineficienţa nu se datorează atât datorită implicării politicului în deciziile companiilor de stat, aşa cum s-ar putea crede, ci mai mult din cauza faptului că aceste companii funcţionează ca grupuri de presiune extrem de eficiente în influenţarea factorului politic.  Peste tot în lume – şi România nu face excepţie – companiile de stat încearcă să impună promovarea prin legislaţie a propriilor interese, sub raţiuni „înalte”, cum este protejarea interesului public (indiferent ce o fi însemnând asta) sau protejarea locurilor de muncă ale personalului.  Măsurile astfel obţinute distorsionează procesul economic şi conduc la o folosire neraţională a resurselor financiare şi umane şi a resurselor de producţie, ceea ce duce, de fapt, la o scădere a competivităţii economiei României, în ansamblul său.

Pe de altă parte, este nevoie de mult discernământ deoarece privatizarea este ireversibilă iar încercarea de creare a unor noi companii de stat, în viitor, în locul celor cedate, va presupune eforturi financiare considerabile, dificile chiar şi pentru stat.  În plus, odată cu retragerea din unele companii deţinute în prezent (total sau parţial), statul ar putea să preia pachete minoritare de acţiuni în alte companii, private, active în sectoarele economice de interes.  Acest model este utilizat în economiile emergente (de exemplu, în Brazilia) şi presupune că statul investeşte în companii care au nevoie de capital pentru realizarea unor investiţii şi nu pot găsi cu uşurinţă finanţare pe piaţa financiară sau pe bursă. Modelul acţionarului minoritar poate prezenta avantaje şi pentru stat şi este preferabil deţinerii controlului asupra unor companii din sectoarele economice de interes.

În final, doresc să punctez faptul că tranformarea companiilor de stat în veritabili campioni naţionali trebuie să aibă la bază imperativul ca acestea să dobândească forţa necesară pentru a reuşi şi a fi competitive pe pieţele externe.  Adevărata capacitate economică nu este demonstrată pe o piaţă internă pe care compania de stat este un colos, ci în „lupta dreaptă” cu companii din alte ţări, private sau de stat. Nu sunt un adept al campionilor naţionali în domeniul economic şi nu cred că aceştia sunt cu adevărat utili, decât, cel mult, în măsura în care companiile de stat devin competitori redutabili, în măsură să promoveze exporturile României şi să genereze venituri pe măsura mărimii lor.

Aşadar, în decorul hibernal şi înaintea unui an electoral fierbinte, o întrebare îşi caută cu înfrigurare răspuns în România: ce facem, şi, mai ales, cine şi când va întreprinde măsuri elementare, astfel încât companiile de stat să se transforme din pietre de moară (cum bine spunea dl.Bode, noul Ministru al Economiei) în aripi pentru creşterea economică ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Kris spune:

    Principala cauza a declinului sectorului de stat este imixtiunea politicului in procesul decizional care de cele mai multe ori este impotriva legilor economice.
    A doua cauza este birocratismul dus la extrem…liniile decizionale sunt redundante si cu efect anihilator….
    O alta cauza este lipsa concurentei: multe sectoare sunt monopol natural (o parte din transporturi, administratia, sanatatea etc)

  2. Abigail spune:

    Un articol care ridica o intrebare foarte pertinenta : ce e de facut si cine va lua taurul de coarne si va transforma aceste intreprinderi in entitati profitabile?
    Sunt cateva lucruri de necontestat referitoare la intreprinderile de stat :
    -aceste intreprinderi au fost create de cetatenii Romaniei cu multe sacrificii( cei care au muncit in vremea comunistilor stiu despre ce sacrificii vorbesc)
    -sectoarele strategice ale economiei ( energia, transporturile, etc) ar fi intelept sa fie pastrate sub controlul statului roman
    -politicile economice ale statului roman pot fi schimbate astfel incat intreprinderile de stat sa devina profitabile, mai ales ca multe dintre ele sunt monopol. E nevoie doar de vointa de a face ordine in propria gospodarie.
    -Romania este un stat mediu ca marime si ca atare, intreprinderile de stat sunt de marime medie. Privind lucrurile la scara mondiala, intreprinderile romanesti de stat nu sunt atat de mari incat sa fie nereformabile. Ele sunt o povara pentru economia tarii, dar pot fi restructurate si avem destui specialisti care stiu si cum sa o faca.Totul este sa fie pusi in pozitia de a face restructurarea.

    Asa cum ati spus, privatizarile anterioare ale intreprinderilor de stat nu au fost un succes. Din pacate, nu putem intoarce timpul inapoi, dar putem invata din greselile facute. Trebuie sa invatam sa fim destepti pentru noi si copiii nostri si sa incetam sa instrainam cu usurinta ceea ce romanii au construit cu greu in generatii. Trebuie sa ne protejam ce avem si sa ne crestem valoarea nationala. In lumea bogatilor, cei ce provin din tari sarace tot sarantoci sunt considerati, indiferent de cata avere au.

  3. Acapararea de către stat a mijloacelor de producţie este generatoare ÎNTOTDEAUNA de:
    1. Ineficienţă: statul nu se poate substitui pieţei şi nu poate inventa preţuri. El eşuează întotdeauna când pune de la sine şi politic nişte preţuri pe ceea ce livrează utilizatorilor ca bunuri publice. Eşecul său în a putea da un preţ real se traduce mai apoi într-o imensă eroare în alocarea resurselor care în timp duce la prăbuşirea sistemului;
    2. Corupţie: cel care administrează orice activ al statului de fapt administrează ceva ce e al tuturor şi de fapt al nimănui. Absenţa unui proprietar clar asupra acelor mijloace de producţie face ca cel care le administrează să capete putere politică şi să deturneze profiturile generate de acel activ înspre buzunarele sale. E un proces natural care apare atunci când proprietatea nu e clară;
    3. Hazard moral: companiile de stat nu pot da faliment şi întotdeauna sunt salvate de la eşec pe buzunarul “proprietarilor” adică ca celor care plătesc impozite şi taxe. Adică, cel care va primi politic administrarea acestor companii de stat dacă va lua decizii greşite nu va fi penalizat ci, dimpotrivă, salvat tot timpul. Absenţa falimentului din companiile de stat generează comportamente anti-economice şi în final îndreaptă sistemul spre colaps.

    Mai sunt şi alte argumente dar nu vreau aici să rescriu întreg articolul. Aveţi mari probleme cu conceptele: nu există “capitalism de stat”. Capitalismul şi statul sunt două concepte antagonice. Ceea ce încercaţi să apăraţi aici este calea de mijloc (un melanj dintre stat şi piaţă) care, după cum vedem, în final va duce la mai mult stat şi nu la mai multă piaţă. SUNTEŢI PE O PISTĂ COMPLET GREŞITĂ. Ieşiţi din paradigma socialismului şi intervenţionismului când vorbiţi de economie şi de piaţă. Dacă politizaţi economicul în final veţi ajunge să discutaţi despre politică şi nu despre economie.

    Vă recomand:

    http://cristianpaun.finantare.ro/2011/03/23/imposibilitatea-caii-de-mijloc-sau-iluzia-unui-socialism-moderat/

    Sau:

    http://mises.org/daily/885

    • Valentin Mircea Valentin Mircea spune:

      Stimate Domnule Profesor,
      Conceptul de capitalism de stat ci este folosit destul de frecvent in publicatii pe care eu, cel putin, le respect, cum este The Economist – vedeti suplimentul special destinat acestui fenomen in numarul din 21 ianuarie 2012 – http://www.economist.com/node/21542931.
      Este adevarat ca notiunea este contradictorie si eu ma tem ca aceasta nu este altceva, in cele mai multe cazuri, decat aceeasi Marie (socialismul), cu alta palarie.
      Nu aveti insa dreptate cand afirmati ca statul si capitalismul sunt notiuni antagonice. Eu cred ca sunt notiuni complementare si ca statul trebuie sa asigure doar un cadru propice, servicii publice si politici publice (statul mininal) iar intreprinderile private trebuie sa se ocupe de economie. Economia privata are nevoie de norme si politici clare si are nevoie de stat, ca si cadru de implementare a legii.
      Scopul articolului meu nu este sa apar o cale de mijloc, in care nici eu nu cred, ci tocmai sa trag semnalul de alarma ca un mix intre economia de piata si stat, care sa preia doar avantajele celor doua, nu poate functiona, cel putin nu fara daune mai mari pentru economie decat aparentele beneficii.
      Scopul articolului este sa atraga atentia asupra lipsei politicilor publice clare si a viziunii pentru viitor. Probabil ca ati remarcat, in absenta oricarei analize serioase, o efervescenta a proiectelor de creare a unor mega-companii in domenii diverse, de la sectorul farmaceutic, la telecomunicatii si energie.
      Mai sunt in dezacord cu dumneavoastra si asupra afirmatiei ca falimentul nu ar putea fi aplicat companiilor de stat. Din punct de vedere legal, acestea sunt supuse legii falimentului iar din punct de vedere substantial orice masura de ajutorare ar fi de natura unui ajutor de stat si ar trebui autorizata de catre Comisia Europeana. Chiar si Comisia ar autoriza un astfel de ajutor doar sub conditia viabilitatii comerciale a companiei. Asadar, marja de manevra a guvernului este extrem de limitata si aceasta devine practic nula in conditiile acordurilor cu FMI. Din pacate, si managementul acestor companii traieste tot cu ideea periculoasa ca aceste companii nu pot da faliment (“too big to fail”) !
      Marile companii de stat din Romania sunt “bombe cu ceas” din punct de vedere economic, social si, pana la urma, chiar politic. Pledoaria mea nu este pentru mentinerea la stat ci pentru a li se gasi un sens si a li se da o sansa sa aiba un viitor. Acest lucru nu se face actionand doar reactiv si nu proactiv sau, cum ar spune economistii, nu doar prociclic.
      Temerea mea merge mai departe: este posibil ca nici in maini private aceste companii sa nu performeze corespunzator, avand in vedere ca vor fi privatizate cu tot cu o – adevarata – “grea mostenire”. De aceea, este nevoie de mai mult decat o schimbare de proprietar, avand in vedere ca multe companii de acest fel actioneaza in domenii esentiale pentru multe alte sectoare economice.
      Ar fi util ca specialistii in economie – ca domnul profesor Paun – sa incerce sa evalueze in concret, cat mai exact, care sunt distorsiunile si ineficientele transmise in economie de catre companiile de stat. Eu unul pun scaderea competivitatii economiei romanesti in mare parte pe seama lor. Dar este acest lucru corect ? Daca economistii nu intra in detalii si nu demonstreaza efectele negative ale companiilor de stat, batalia in jurul acestora se va purta in continuare prin lozinci, pro sau contra si, ca si pana acum, nu se va intampla nimic concret.
      Nu sunt, deci, nici socialist, nici interventionist. Sunt adept al pietei libere si admirator al lui Ludwig Von Mises, Frederik Hayek si Miton Friedman. Dar vreau sa fiu si pragmatic si sa vad ca lucrurile chiar se misca spre o economie fara compromisuri, sau, cum zic anglo-saxonii, o economie bazata pe “level playing field” – conditii egale pentru toti.

    • carmen spune:

      Cred ca talibanizati discutia, care este “ar trebui ca statul sa analizeze si sa decida ce privatizam, ce pastram, cu ce beneficii?”.

      Si nici autorul nu spune ca raspunsul la intrebare trebuie sa fie “pastram tot”, ci se intreaba daca din companiile care au mai ramas in proprietatea statului, sunt unele care ar trebui neaparat sa fie mentinute de stat. Mi se pare ca articolul indeamna mai curand spre privatizare, pastrand insa un echilibru in interes public, in cazuri de exceptie.

      Indiferent care ar fi calea, sunt de acord cu autorul, este necesar ca statul roman sa isi puna aceste probleme si sa decida in mod transparent strategia sa.

      Pe de alta parte, a spune “privatizam tot”, chiar in conditiile celor mai corecte proceduri, inseamna sa lipsim statul de anumite instrumente de interventie. Sunt printre cei care cred ca Petrom, ca entitate privata, functioneaza mult mai bine decat inainte de privatizare (fara acea privatizare, probabil pana acum Luca si Vantu si cei din spatele lor erau mult mai bogati); pe de alta parte, o mare parte din oameni, chiar si din cei cu opinii pronuntat de dreapta, cred ca nu e o privatizare de succes, pentru ca preturile au crescut semnificativ. Asta se va intampla automat cu toate privatizarile de utilitati – trendul pare ca e, pe termen lung, cresterea preturilor. Privatizarea pe de o parte, insotita de reglementari de preturi pe de alta parte, nu cred ca ar fi o solutie in orice domeniu de piata…Astfel de avantaje si dezavantaje trebuie cantarite pentru toate companiile ramase in portofoliu. Altfel, facem ca de obicei, si anume va veni FMI sau altii sa ne spuna ca trebuie privatizate / vandute participatii minoritare la companiile x si y, iar noi nu vom avea argumente nici pentru, nici contra…

      Privatii pot avea propriile interese, chiar asumand absenta coruptiei (si nu sunt sigura ca in Romania, coruptia privata e atat de rara). Intreruperea productiei unor medicamente prea ieftine, cu profit mic, vanzarea gazului pe alte piete decat in Romania etc – ar fi masuri private pe care statul le-ar controla cu greu. Daca aveti solutii la acest fel de probleme, faceti-le publice sau incercati sa va faceti auzit de guvern. Tonul interventiilor dvs, dl Paun, nu este suficient de constructiv si sper ca veti face mai mult efort la dialog. Altfel, intram in paradigma “dialogului” romanesc, “fiecare cu opinia lui, pe care si-o mentine”…

      • Abigail spune:

        @Carmen
        Excelenta interventie care arata o viziune pragmatica. Sloganul”Privatizam tot si rezolvam problema” este atat de depasit si ascunde de fapt pasarea responsabilitatii , fara o gandire profunda a consecintelor pe termen mediu si lung.Este un exemplu tipic de gandire simplista, fara analiza profunda a implicatiilor privatizarilor rapide, facute din condei. Daca Romania ar pune pe masa discutiilor alte solutii economice viabile, sunt sigura ca FMI le-ar analiza si probabil aproba. Pana la urma, FMI este un jucator neutru, in timp ce noi suntem cei directi implicati in toata aceasta schema. Dar daca nu suntem in stare sa ne urmarim interesul national, nici FMI si nici alte organizatii internationale nu o vor face pentru noi. Din tot acest joc, Romania in general va ramane devalizata de propriile bogatii: solul si subsolul, infrastructura, adica tot ceea ce orice natie din aceasta lume tine si cu dintii.

  4. In Romania s-a mers preponderent pe cartea privatizarii indiferent de importanta respectivelor companii. Insa, privatizarea nu este un remediu universal in lipsa unor contracte gandite pe termen lung in interes national si cu tolerarea nerespectarii clauzelor contractuale.
    Companiile de stat nu sunt cu necesitate pietre de moara, in cele mai multe cazuri se doreste inducerea acestei idei uitandu-se ca tocmai cei responsabili sa le eficientizeze sunt cei care tolereaza o serie de nereguli iar apoi devin avocatii unor privatizari cu contracte secrete.

    • Cristian Paun Păun Cristian spune:

      Greşit!

      Chiar dacă ele sunt profitabile în administrarea curentă a statului (atenţie însă că sunt foarte puţine companii de stat care au raportat profit în 2012), în privat vor fi mult mai profitabile. Chiar dacă acum sunt profitabile nimeni nu garantează că anul viitor vor fi. Ideea e că ele sunt pe bugetul statului şi că nu pot da faliment. Pe termen lung vor ajunge neprofitabile dacă nu sunt privatizate.

      Trebuie să înţelegem odată că STATUL NU ARE CE SĂ CAUTE ÎN MIJLOACELE DE PRODUCŢIE. Într-o economie de piaţă STATUL nu trebuie să mai producă şi să vândă ceva pieţei. El trebuie doar să asigure funcţionarea şi libertatea pieţelor.

      Socialismul era orânduirea care ne-a falimentat şi sărăcit pe cei mai mulţi dintre noi. Acel capitol e încheiat pentru noi. Chiar dacă europenii sau chiar americanii experimentează acum companii de stat noi am trăit pe pielea noastră coşmarul acela. Să renunţăm odată pentru totdeauna la el. Spre binele şi bunăstarea noastră.

      • @Cristian Paun

        Stimate Domn

        Care sunt cauzele pentru care unele firme de stat sunt neprofitabile iar restul spuneti ca vor deveni neprofitabile pe termen lung?

        Care este ingredientul care face ca o firma privata sa fie mai eficienta decat o firma de stat?

        Care este rolul statului? Mai are si alt rol decat cel de a asigura functionarea si libertatea pietelor?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Mircea


Valentin Mircea

Valentin Mircea este expert în dreptul concurenței și Partener Senior la firma de avocatură Mircea și Asociații, membru al American Bar Association și al Institutului Regal ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)