Home » Analize »Economie »Macro »Opinie » Citesti:

Consumul sau producția? That is the (economic) question

Cosmin Marinescu februarie 24, 2014 Analize, Economie, Macro, Opinie
10 comentarii 1,290 Vizualizari

În economie, din fericire, dilemele de tip hamletian sunt fie incompatibile, în raport cu logica economică, fie complet neproductive, în afara acesteia. În materie de politici economice, în rarele situații în care acestea nu sunt și redistributive, apele se despart în funcție de modul în care guvernul caută să susțină relansarea economică: prin stimularea consumului, pe de o parte, respectiv prin stimularea producției, pe de altă parte.

Cu precădere în vremuri de criză și recesiune, viziunea economică adoptată este cea care face diferența, prin stabilirea de priorități clare și asumarea consecventă a acestora.

Aflată în simbioză cu activismul guvernamental, este binecunoscută viziunea keynesistă de stimulare a economiei prin creșterea cheltuielilor publice. A devenit aproape proverbial: statul trebuie să cheltuie mai mult, astfel încât economia să fie pusă (din nou) în mișcare. Iar când, din varii motive, statul nu poate să cheltuie mai mult, atunci măcar să susțină consumul populației, căci creșterea cererii (agregate) va trage după sine producția și creșterea economică.

Economia cererii este eticheta literar-științifică a proeminenței cererii, a cheltuielilor, asupra mersului economiei. Judecățile economice se învârt în jurul cererii (mai mult sau mai puțin agregate), iar politicile economice sunt selectate în funcție de forța cu care pot apasa pedala cheltuielilor. Într-un asemenea registru, economia cererii aproape că devine șapoul consacrat la adăpostul căruia umblă, deghizat științific, keynesismul modern.

Economiștii invocă astăzi, din plin, confortul deductiv furnizat de logica simpl(ist)ă a economiei cererii: populația trebuie să consume mai mult pentru ca producătorii să decidă, la rândul lor, să producă mai mult, să investească și să creeze locuri de muncă. Astfel, nivelul consumului devine indicator de performanță al stării economiei. De aici și diverse neliniști recesioniste (chiar deflaționiste) atunci când consumul este considerat “insuficient”, ceea ce ar explica, pe mai departe, “insuficiența cererii agregate”, care ar încetini, la rândul ei, creșterea economică.

În România, 2013 nu a fost, cu siguranță, anul consumului. De exemplu, consumul individual efectiv a progresat lent, cu cca. 1,2%. În schimb, 2013 a consemnat o cifră spectaculoasă în contul creșterii economice, 3,5%, de peste două ori mai mare decât speranțele inițiale. De unde ar rezulta, în logica consumului, două concluzii, aparent distincte în planul analizei:

- în plan ex-ante, consumul “insuficient” nu trage în jos, neapărat, creșterea economică;

- în plan ex-post, creșterea economică încă nu s-a rostogolit consistent și în creșterea consumului.

Pe fondul acesta, merită invocate câteva cifre și evoluții, care ar aduce o anumită lumină și asupra unor măsuri intrate recent pe agenda politicilor economice.

În primul rând, în 2012 și 2013 au fost refăcute salariile a peste 1,187 milioane de bugetari. În anul 2012, salariile bugetarilor au fost majorate cu 8% în iunie, ceea ce a atras un plus de cheltuială salarială de 1,5 miliarde lei. În continuare, în 2013, anvelopa bugetară salarială pentru acoperirea celor două majorări salariale a fost de cca. 4,6 miliarde lei.

Apoi, o atenție aparte trebuie oferită politicii (i-aș putea spune anticiclice) de creștere continuă a salariului minim, care grevează deloc inofensiv asupra planurilor angajatorilor.

De exemplu, în 2012, creșterea economică a fost de 0,7%. Salariul de bază minim brut a fost majorat cu 4,5%, condiții în care, în sectorul concurențial, câștigul salarial mediu brut a crescut cu 3,4%. Spre deosebire, în 2013, majorarea salariului minim a fost de 10,1% față de cel din anul precedent iar creșterea economică a sărit neașteptat la 3,5%. În acest condiții, câștigul salarial mediu brut în sectorul concurențial a fost de doar 3,3%, care se traduce chiar în scăderea câștigului salarial real. Este limpede, deci, că mediul de afaceri resimte încă serioase dificultăți, inclusiv în privința remunerării muncii. Astfel se explică și plafonarea consumului.

De aceea, în absența consolidării creșterii economice, consumul va continua să evolueze pe trendul prudent din ultimii ani. De exemplu, câștigul salarial real în 2013 a fost sub 1%. Însă economisirea și-a luat, în continuare, partea leului: depozitele populației au crescut, în termeni reali, cu 3,3% în 2012 și cu 4,5% în 2013. Pe de o parte, acesta este semnul unui comportament orientat mai puternic către viitor. Însă, pe de altă parte, este vorba de încrederea încă fragilă într-o revenire economică sănătoasă, durabilă. Se așteaptă, deci, în termenii monetariștilor, creșterea venitului permanent.

S-ar putea spune, firește, că ar fi trebuit făcut “ceva”, mai mult, pentru consum. Însă, în logica economică post-criză, problema este mai degrabă că nu s-a făcut ceva semnificativ, prioritar, pentru producție, astfel încât mediul de afaceri să se detașeze mai rapid de povara crizei.

În condițiile actuale, nu consumul va fi motorul consolidării creșterii economice, ci investițiile mediului de afaceri, într-un cadru de politici stimulative pentru producție. Această abordare este, în esență, economia ofertei.

De aceea, este esențial ca pe agenda politicilor economice din 2014 să se regăsească și măsuri de relaxare fiscală pentru mediul de afaceri, cum ar fi neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale.

Nu este suficientă înțelegerea idei că relansarea post-criză ar trebui să se bazeze pe impozite mai mici. Adesea, mai importantă este destinația relaxării fiscale, decât politica de relaxare fiscală în sine. De exemplu, înainte de a reduce impozitarea salariilor, în regim progresiv sau în cotă unică, se impune reducerea CAS, pentru a stimula investițiile, interne și străine, precum și crearea de noi locuri de muncă.

Fără capital și antreprenoriat, munca și salariile rămân simple deziderate politice.

Economia cererii trebuie să lase loc economiei ofertei, cu precădere în etapa post-criză dar și ca logică economică generală. Firește, consumul este important, însă, consumul este mai degrabă efectul și nu cauza unei realizări economice.

Este un adevăr simplu însă răstălmăcit, din păcate, în literatura și educația economică. De pildă, unele manuale chiar insistă cu ideea că omul este întâi consumator și apoi producător. Mă îndoiesc totuși că, pentru a desluși dilema cauzalității – “ce-a fost mai întâi, consumul sau producția?” – autorii au sugerat că omul este întâi copil (consumator) și apoi adult (producător). Căci nu această cronologie biologică este miza reală a teoriei economice.

În logica acțiunii economice, pentru a exista consum trebuie să existe, în prealabil și în mod necesar, producție. Iar creșterea consumului survine natural, odată cu creșterea producției și a valorii reale a muncii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Tehnic vorbind consumul privat si consumul public sunt componente ale PIB-ului. Cresterea consumului ar trebui sa genereze cresterea PIB. Intrebarea este in ce masura cresterea consumului poate fi acoperita din productia interna, si in ce masura va genera o scadere a exporturilor nete datorita majorarii importurilor.
    GDP=C+I+G+X
    X=Ex-Im
    X<0 (balanta comerciala deficitara)
    O crestere a cheltuielilor guvernamentale ar putea genera o crestere a PIB dar diminuata de influenta asupra exporturilor nete. Cu o populate care are o capacitate de economisire foarte redusa, si cu un mecanism financiar care descurajeaza economisirea, este clar ca finantarea cresterii cheltuielilor guvernamentale se face din surse externe.

    Dupa parerea mea mecanismul de impulsionare a economiei este imbunatatirea pozitiei in rankingul "Doing Business".
    Mie mi se pare extrem de clar unde trebuie intervenit: Permisele de constructii, accesul la electricitate, mecanismele de plata a taxelor, solutionarea insolventelor.
    Pomparea de bani in economie nu ajuta fara masuri de fond.

  2. DanielS spune:

    In privinta libertatii economice, eu cred DOAR in cetateni si in companii. Statul poate veghea moralitatea si doar atit. Interventiile statului in economie nu pot fi decit profund nocive. Uneori utile pe termen scurt, interventiile statului in economie sint inertiale. Sortite esecului pe termen mediu si lung.

    Statul trebuie sa imparta surplusul bugetului catre toti cetatenii. Si asta doar in cazul in care exista un surplus. In rest. marile proiecte nationale pot sa primeasca de la stat DOAR libertate de desfasurare. Cu publicitatea, administrarea si coordonarea marilor companii, a marilor investitori. Fara NICI un ban de la stat! Cu sanse nule pentru coruptie.

    Statul trebuie sa se ocupe strict de securitate. Securitatea fizica a cetatenilor. Securitatea anti-terorista si cea biologica. Securitatea climatica, securitatea nutritionala si rezervele de stat. Capacitatea tarii de a combate efectele dezastrelor naturale, interne sau internationale.

    Daca ar fi dupa mine, as interzice investiile de stat. Chiar si pixurile functionarilor trebuie procurate strict de catre functionari, care sint niste cetateni cu salariu de la stat. Niste salarii care teoretic ar trebui sa fie binisor peste decenta salariului mediu. Statul nu trebuie sa investeasca in nimic altceva. Decit strict in domeniul securitatii colective.

  3. Tzica spune:

    “neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale.”

    Neimpozitarea profitului reinvestit, da de acord, doar ca nu exista norme foarte clare.
    Partea cu CAS-ul, e mai delicata.Nu stiu cum de s-a ajuns la aceasta cifra, dar oricum nu am gasit explicatii rezonabile, in ceea ce priveste beneficiile unei asemenea masuri.Sa remarcam faptul ca nu exista nici o garantie ca respectiva reducere se va regasi in salarii, sau investitii.Si cam atat despre bugetul consolidat.
    CAS-ul are bugetul lui (fireste parte integranta a Bugetului Consolidat ) care are drept sursa de venituri…contributiile.Din acest buget, se efectueaza plati catre cei ce au drepturile respective.In concluzie, disparand cele 5 procente (ma rog…puncte procentale!) , veniturile la BAAS se vor diminua, corespunzator.Cu ce se va compensa aceasta diminuare? cu sume din BS (diminuare investititii, taxe marite etc…).
    imho, pentru acest BS, trebuie marit numarul de contribuabili (cum bine ati subliniat, crestere numar de locuri de munca), in nici un caz marirea salariului minim din…pix, sau oricare din artificiile posibile, datorita cumularii Bugetelor intr-unul singur.
    In termeni mai tehnici, e vorba de conectarea cheltuielilor la venituri.

  4. Andrei George spune:

    Stimate domnule,

    Văd că sunteți teribil de interesat de soarta angajatorilor vs. salariul minim. Nenorocirea- pentru dvs.- e că românul nu poate trăi cu 5 boabe de orez. Iarăși nenorocirea- că salariul minim nu acoperă nici măcar o supraviețuire în ceață- nu putem vorbi despre decență- aici.
    Sunt curios de ce reprezentanții angajatorilor- de genul dvs.- nu adoptă o atitudine ”decentă” punându-și întrebarea cum poate cineva să supraviețuiască din salariul minim și să realizeze un plus-produs de calitate. Dar adoratorii unor sisteme economice false probabil că încă mai speră în transformarea românilor în bangladeshieni…

    • Cosmin Marinescu Cosmin Marinescu spune:

      Stimate domnule,

      Imi pare rau pentru modul in care ati descifrat, in textul de mai sus, vreo relatie de reprezentare… a angajatorilor. Va asigur ca, de genul meu, nu reprezint nici angajatorii si nici angajatii.

      In legatura cu salariul minim nu am facut decat sa invoc o logica economica generala, aceeasi pe care o puteti descoperi in manualele standard de economie, de la cele cu mai mici pana la cele cu mai mari pretentii, cu autori laureati Nobel.

      Toate acestea spun ca prin cresterea salariului minim se genereaza somaj. E limpede ca romanul nu poate trai cu 5 boabe de orez, de aceea intervine guvernul prin salariul minim, ca sa ofere posibilitatea ca unii angajati sa primeasca 6 boabe si, in acelasi timp, sa ii lipseasca pe altii de 4 boabe…

      Ca indiciu de cercetare, daca imi permiteti, ar fi interesant de comparat inter-tari raportul dintre salariul minim si salariul mediu… va asigur ca surprizele nu vor intarzia sa apara.

      • Azorel spune:

        Stimate domnule,
        Daca dumneavostra aveti ca consilier al ministrului nu stiu cate mii de euro (mascati sub diverse forme de prime, secunde, terte etc), iar eu am 300 de euro, salariul mediu va fi tot niste mii, nu sute. Asa ca sa lasam comparatiile raportate la diverse medii “false”…

    • Marian Grigore spune:

      @ dl Andrei George si @ Azorel:
      Dvs sunteti in logica “fiecare dupa posibillitati si fiecaruia dupa nevoi”, si aceasta este logica falsa, dupa care ne-am ghidat, sau mai bine zis am fost ghidati, vreme de 45 de ani, si care s-a dovedit falimentara.
      Logica pe care dl Marinescu o prezinta este mult mai simpla si o aplicam fiecare dintre noi in gestionarea bugetelor personale: nu cheltuim mai mult daca nu castigam mai mult. Daca productivitatea nu a crescut la fel de mult ca si salariul minim, atunci inseamna ca am crescut costurile fara sa crestem veniturile. Am pus deci inca o greutate de gatul economiei.
      De aceea, sunt de accord cu dl Marinescu ca cresterea salariului minim in absenta cresterii economice reale penalizeaza activitatea economica. Si, adaug eu, se intoarce ca un boomerang impotriva celor pe care ar trebui sa ii ajute.
      @Azorel: sunt de accord, 300 EUR e putin, dar intrebati-va daca exista altii care ar fi dispusi sa va ia maine locul pentru acesti bani. Daca da, atunci inseamna ca atat este piata.
      A vedea dilemma economica prin prisma unui joc cu suma nula este distructiv pentru economie. Hayek spune ca antreprenoriatul, deci acei capitalisti pe care ii blamati dvs implicit, a creat proletariatul. Un lucru important, chiar daca putin cunoscut: Marx a abandonat munca la “Capitalul” cand a realizat lucrurile acestea.
      Va recomand cu caldura “The Fatal Conceit” al lui Hayek, este o capodopera de logica si bun-simt economic si clarifica fara echivoc acesta falsa dilemma a jocului cu suma nula.

    • iosiP spune:

      Aceeasi conceptie de stanga, atat de paguboasa…

      Dati-mi voie sa va explic realitatile in cazul unui IMM:

      1. Eu, capitalistul veros, cumpar un strung pe care il platesc pe baza unui credit bancar (ale carui clauze abuzive Isarescu nu prea se inghesuie sa le denunte), pa care il garantez cu casa (dar banca re voie sa-mi mai “execute” si altele daca u-si scoate banii).

      2. Instalez numitul utilaj intr-un spatiu inchiriat si il angajez pe Dorel sa faca saibe. Acum, sa vedem ce treburi avem de impartit eu si Dorel…
      - Dorel da la saiba (mai bine sau mai rau, oricum noul Cod al Muncii mu prea-mi da voie sa-idau papucii, chiar daca-mi vine beat la serviciu trei zile pe saptamana);
      - eu ma ingrijesc de plata chiriei (probabil exprimata in EUR) a energiei electrice (tot in EUR), a motorinei pentru transport (supraccizate), de mentenanta utilajului (la negru, daca nu vreau sa stau “pe tusa”) si de salariul part-time al contabilului (ca regulile fiscale se schimba precum toaletele starurilor de la Hollywood). A, da, si de materiile prime si materialele necesare productiei!

      3. Vand saibele cu Y lei/buc, ca altfel nu fac fata concurentei.
      Morala: castig lunar XXX saibe x Y lei, din care scad cheltuielile aferente (a se vedea punctul anterior). Ceea ce imi ramane se distribuie astfel:
      - 8 boabe de orez pentru Dorel;
      - 10 boabe de orez pentru mine (din care 4 catre banca si 1 ca impozit pe profit): net – 5 boabe!
      Concluzia: dupa taxele si impozitele pe salariu, Dorel primeste 5 boabe de orez (adica tot atat ca mine). Doriti sa-i dau lui Dorel 6 boabe? Desigur, doar ca aceasta ar insemna o cheltuiala cu salariul de 9 boabe… De unde vreti sa scadem “bobul lipsa”, din venitul meu net? Pai atunci vand strungul (in pierdere), achit restul de rate la banca iar Dorel ranmane pe drumuri…

      Solutia – unica valabila – este ca eu sa pot castiga destul pentru a cumpara o masina mai eficienta, la care acelasi Dorel sa poate confectiona ZZZ >> XXX saibe lunar. Atunci va creste si salariul lui Dorel, si venitul meu… Dar daca tot vreti ca Dorel sa capete 6 boabe de orez, de ce nu militati ca statul sa ia numai doua boabe din 8?

  5. Mircea Modan MirceaM spune:

    De acord, productia este cheia.
    Crestrea PIB-ului mult peste consumul populatiei este datorata exportului, productiei agro si, probabil, deflatorului PIB mai mic.
    Dupa mine problema cea mare e la PIB potential, care inseamna capital, forta de munca si productivitate multifactoriala. Capitalual poate fi propriu, strain sau roman, sau imprumutat. In ambele cazuri avem 2 probleme: una de rentabilitate si una de costuri. Imi aduc aminte ca am citit un studiu in care problema de costuri era abia pe locul 4, prima find cea de predictibilitate sau stabilitate a sistemului fiscal.
    Rentabilitatea depinde atat de business cycle la nivel macro sau chiar mondo, cat si de calitatea antreprenorului. Probabil ca la calitate e mult de lucru, vorbesc de antreprenorul mediu, nu de “genii”.
    Stabilitatea sistemului fiscal..aici e buba. Guvernele (toate) au tendinta de a creste cheltuilelie guvernamentale ( a caror componenta ciclica este practic zero) in perioadele bune ale ciclului, si in mod inevitabil nu le mai pot suporta in perioadele rele, deoarece, spre deosebire de cheltuille ciclice veniturile ciclice au alta dinamica. Si atunci se modifica fiscalitatea, crescand impozitele si taxele, procilcic. Solutia ar fi respectarea cu strictete a compactului fiscal, implict ajustarea cheltuielior pe componenta structurala a veniturilor, si nu pe cea ciclica.
    De aici importanta PIB potential…care nu creste fara capital, antrepenoriat “stiut” si forta de munca calificata.

  6. Stimate,
    d-le Cosmin Marinescu,
    1.Vorbiti de absenta ,,consolidarii cresterii economice”, dar pentru a vorbi de asa ceva, era nevoie ca d-l Ponta sa-si asume o crestere economica de 3-4 la suta pe an, crearea a cca. 250 de mii de noi locuri de munca anual, punind la ,,munca si raspundere” clasa politica si administrativa.Din lipsa ,,proiectului economic” capabil sa asigure succesul acestui demers, s-a renuntat la cele doua promisiuni electorale economice si sociale.
    2.Statul are doua functii absolut distincte, prima de administrare a economiei existente, iar a doua, de ,,administrare a cresterii economice”!Ce consolidare a cresterii economice poate fi vizata, cita vreme cresterea nu este ,,planificata/asumata” de guvern, ea fiind in 2013 o consecinta (aleatorie) a unui an agricol satisfacator?Ce consolidare a ,,cresterii economice” este posibila, cind guvernul nici nu are pe agenda dezvoltarea?
    Cu alte cuvinte, ar trebui sa plecati de la viziunea pro-activa a cresterii economice, ca rezultat al unei asumari poltice, care sa fie realizata intai, si apoi …consolidata.Axiomele si principiile care guverneaza procesul ,,cresterii economice”, sint de ordinul sutelor, dar Romania nu are si nu respecta niciunul!De unde atunci, ,,dezvoltare economica”, care nu se produce de la ,,sine”, nu este adusa de NATO, UE ci rezultatul unui proiect national ,,postintegrare”, finalizat si operational.
    Economismul trebuie sa iasa din tiparele clasice, ,,econometrice” si sa intre si in zona ,,institutionalismului”, ca tehnica de crestere economica, urmare a aducerii competitivitatii economice, catre indicii 1-10, apropiati de ai tarilor dezvoltate.
    Altfel, sub indicii 32-35, puteti constata ca investitorii nu se apropie de tarile respective, decit in domeniile utilitatilor (gaze, petrol, energie el.)si consumului alimentar(coca-cola, tigari,etc.).
    Investitiile trebuie sa le faca, ,,mediul de afaceri”, care este (cam) cu buzunarele goale, iar investitorii straini, in domeniul industrial-prelucrator, nu se apropie de Romania, unde nimic nu functioneaza – la indicele 74 de non-competitivitate/functionalitate economica.
    Reducerea CAS la angajator, neimpozitarea profitului investit, diminuarea TVA si a unor taxe, este utopie, in conditiile in care tara se imprumuta lunar cu cca. 1 miliard de Euro, pentru plata bugetarilor si drepturilor sociale, balanta externa este deficitara, iar datoria externa se apropie de limita maxima de indatorare.
    3.Rolul statului nu este sa faca investitii in domenii economice, ci in domeniul ,,cresterii competitivitatii/functionalitatii economice nationale”, in serviciile publice,care o asigura.
    Exista lucrari teoretice privind institutionalismul si functia sa dezvoltatoare economic, exista cursuri universitare, dar foarte generale cu privire la acesta.De aici si pina la a transforma ,,paradigma institutionalismului”(a noului institutionalism la care se referea prof. V.Stoica si Aligica in analiza din 2009, in Revista 22) in instrument de dezvoltare economica – prin aducerea institutiilor la functionalitatea si performanta vestica – este o distanta de neparcurs pentru intelighentia noastra.
    4.Avind in vedere statutul dvs. stiintific si institutional, va rog sa-mi permiteti, sa va propun trecerea de la ,,econometria” dezvoltarii economice, blocata (la tarile sarace de lipsa resurselor bugetare), la ,,economia institutionala” aplicata, concretizata intr-un astfel de ,,proiect de dezvoltare economica”, urmare a cresterii competitivitatii si investitiilor straine astfel, atrase.
    El nu exista inca pe ,,piata stiintifica” nationala, rugindu-va respectuos, sa-mi comunicati un E-mail personal, pentru a va informa asupra existentei unui astfel de proiect, finalizat si operational, in care modelul de dezvoltare/crestere economica bugetar, este ,,unificat” stiintific, cu cel ,,institutional” constituind (impreuna) modelul de dezvoltare economica (mixt) bugetar-institutional, al epocii globalizarii.
    E-mailul meu este Caliman.eugen@yahoo.com, tel. 0761 196940.
    In lipsa acestui nou model, pe care UE nu-l poate construi(si oferi tarilor componente), iar altcineva nu l-a ,,anuntat” ca realizat, stiinta economica romaneasca stagneaza la nesfirsit in ,,econometria” modelului clasic, bugetar de dezvoltare economica, neoperational de 25 de ani.Oferta acestui model de dezvoltare si a proiectului care-l promoveaza am facut-o (fara rezultat) Premierului Ponta cit si Presedintelui, ea pierzindu-se probabil, in neantul birocratiei ambelor zone executive…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cosmin Marinescu


Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu, este conferenţiar universitar doctor la ASE București, coordonator al Centrului pentru Economie si Libertate - ECOL Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)