Home » Economie »Financiar »Macro »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Criza, abuz, responsabilitate

Dragos Paul Aligica noiembrie 2, 2010 Economie, Financiar, Macro, Politica & Doctrine, Sinteze
12 comentarii 3,190 Vizualizari

Despre inginerii financiari – de stat si privati – si profitabilul lor parteneriat

Care este pozitia liberala clasica, pro-capitalista cand esti confruntat cu abuzurile pe care  bancile si reprezentantii institutiilor financiare le fac folosindu-si asimetria de informatie si putere in relatia cu clientii? Sau, si mai general: cum arata o pozitie clasic-liberala fata de problema bancilor si pietelor financiare contemporane? Sunt intrebari legitime. Exista raspusuri simple si exista raspunsuri mai nuantate.

Sa ne concentram pe raspunsul simplu pe care il auzim tot mai des in jur. Liberalismul clasic condamna abuzurile din sectorul financiar privat dar noteaza ca ele sunt simetrice abuzurilor din sectorul financiar complementar, cel controlat de stat – cu bancile, ministerele si agentiile sale – abuzuri institutionalizate admirabil sub eticheta de politici economice guvernamentale. O veche teza liberala afirma ca in ciuda competitiei si tensiunilor dintre ele, cele doua sectoare se sustin reciproc in dauna cetatenilor.

Sa exploram aceasta teza intr-o mainera indirecta.  Sa presupunem ca ceea ce se intampla in sistemul financiar-bancar la nivel international, nu doar la noi, este abuziv, disfunctional social si economic iresponsabil. Sa presupunem ca recenta criza financiara a confirmat acest verdict. Ce ar spune un liberal clasic despre solutiile propuse?

Problema, ne spune el, este ca in loc ca solutiile sa fie inspirate de o viziune economica si o filosofie care sa reprezinte o despartire de viziunea sau mentalitatile ce au generat ultimul ciclu de probleme, ale sunt inspirate de ceva ce de fapt ne adanceste si mai tare in acestea. Mai precis, cand socul recesiunii ar trebui sa ne indrepte privirea spre economia reala, “noile idei”, limbajul si aparatul conceptual folosite de o buna parte a decidentilor, expertilor si mass media  ne  tin atentia abatuta in continuare de la actiunile ce dau substanta vietii economice, de la conditiile concrete ale acumularii de capital, eficientei manageriale, investitiilor, productivitatii muncii, progresului tehnologic si creativitatii antreprenoriale. In loc sa inceapa sa reconsidere ordinea economica preponderent in termeni de bunuri, servicii, productie, productivitate etc., perceptiile si dezbaterile „reformiste“ raman fixate in continuare in jurul creditului, bancilor, monedei si pietelor financiare intr-o masura mai mare decat ar fi sanatos. Nu este un accident.

Mai clar: Daca trecem de verbiaj si modele complicate – care de altfel nu explica si nu previzioneaza nimic – vedem ca totul este concentrat pe niste chestiuni ce mai devreme sau mai tarziu se reduc la un singur lucru:

Cine controleaza creditul, moneda si pietele financiare? Agentii statului sau ai sectorului privat? Si in ce grad o face fiecare? Cine controleaza fluxurile monetare si de credit ce definesc “economia simbolica”? Sau, mai nuantat, cine si in ce masura participa la oligopolul “economiei simbolice”?

Am ajuns astfel la miezul problemei.

O lupta pentru control

Teza liberala este ca avem un cartel. Si o lupta pentru influenta in cadrul sau. O competitie interna pentru a decide ce grupare va fi pentru o vreme bossul cartelului.  Rotatia la putere. Asta discutam acum. Am putea discuta alte teme, poate mai radicale. Poate mai profunde. Poate mai constructive. Dar expertii ne explica ca asta trebuie sa discutam pentru ca orice altceva nu e pertinent, fezabil sau important. Vorbim deci  de o forma sau alta de status quo.

Asa ca pana la urma, din toata aceasta poveste despre refacerea sistemului financiar, reforma sa, noul rol al statului etc.etc. nu se vede deocamdata decat o lupta surda. Pe de o parte, agentii statismului incearca sa profite de conjunctura si sa restabileasca controlul. De cealalta parte, speculatorii liberalizarii economice din ultimele decenii, inginerii financiari ai sectorului privat, incearca sa iasa din defensiva.

Pe scurt, asistam la o noua faza in lupta dintre doua tipuri de ingineri financiari: de stat si privati. Se spune ca, la Bretton Woods, in 1944, cand keynesismul a fost adoptat ca filosofie economica globala, obiectivul declarat a fost „alungarea zarafilor din sfantul templu al finantelor internationale“. In anii ’80, „zarafii“ si au luat revansa profitand de liberalizare, redobandind treptat tot mai mult din controlul pierdut. Asa ca azi, sub ochii nostri, pe fundalul crizei economice, are loc o confruntare pentru recaptarea „sfantului templu al finantelor internationale“.

Daca observatiile de mai sus sunt corecte, si ceea auzim de la liberalii clasici este credibil, atunci se pare ca nu avem nici un motiv sa ne asteptam ca va iesi ceva din discursurile ce condamna “practicile trecutului”. Obsesia cu jocul manipularii financiar monetare va continua neabatut. Conceptualmente, economia reala va ramane in umbra economiei simbolice. Aceasta inseamna ca sistemul insusi va continua sa-i incurajeze pe marii ingineri ai monedei si finantelor sa continue jocurile cu fluxurile de credit si instrumentele monetare si financiare.

Singura intrebare va fi: cine va avea avantajul primei mutari – reprezentantii sectorului de stat sau cei al celui privat? Daca este asa, atunci poate ca au o urma de dreptate cei ce spun ca discursul public “reformator” actual se constituie intr-o pledoarie fatisa in favoarea unor ingineri financiari (cei de stat) si in defavoarea celorlalti (cei privati). Atat.

Ingineri financiari: de stat si privati

Teza liberala explica de ce controlul cvasi-arbitrar al statului asupra monedei, rolul sau in reglementarea pietelor financiar-bancare precum si rolul activ in economie prin bugetul de stat si manipularea fluxurilor macroeconomice, creaza conditiile unei incestuoase relatii de competitie si complicitate intre, pe de o parte, manipulatorii si spoliatorii financiari de stat, si pe de alta, manipulatorii si spoliatorii financiari privati. La mijloc, evident, cetatenii.

Statul este garantul ultim al sistemului. Totul este institutionalizat si legitimat de stat. Cand sistemul colapseaza, statul sare in ajutor si il repune pe picioare. Cu ce bani? Evident, cu banii cetatenilor. Propagandistii statului apoi declama ca iata, piata libera nu poate supravietui fara “Stat” si interventia sa benefica.

Complicitatea dintre inginerii de stat privati si cei de stat in crearea si mentinera sistemului si in declansarea crizei este insa o realitate istorica incontestabila. Responabiliatea pentru actuala structura si performata a acestuia cu abuzurile si aberatiile sale le apartine in egala masura. Vor ei sa schimbe lucrurile? Desigur. Pe ici si pe dincolo, in partile esentiale; dar sa nu se modifice nimic.

Sistemul este rezultatul unei continui intelegeri negociate si renegociate zi de zi,  intre cele doua categorii mai sus mentionate. Desigur, cele doua specii sunt in competitie feroce. Fiecare grup ar vrea sa scape de ceilalti pentru a ramane singuri la pompe. Dar nu poate. De aici compromisul pe care il sponsorizeaza fiecare contribuabil.

In competitia lor, cele doua specii cauta aliante cu si vorbesc in numele tertei parti, cetatenii. In ultima instanta insa cele doua categorii au mai multe in comun – atat ca viziune cat si ca interese- decat au, sau pot avea, cu “terta parte”, cetateanul. Si in toata povestea asta cetateanul si piata libera, concurentiala, ies intotdeauna pagubiti. Piata libera si cetateanul achita intotdeauna nota de plata.

In loc de concluzii

Tezele de mai sus sunt evident, nuantabile. Dar ideile de baza nu ar trebui sa ne mire. Atat timp cat vor exista motivatia si stimulentele materiale si simbolice, oamenii se vor purta in conformitate cu acestea. Evolutiile din ultima suta de ani de istorie economica au generat instrumente, institutii si situatii recurente ce incurajeaza aceasta situatie. Si este usor de speculat ca atat timp cat modul de a gandi economia va fi dominat de o viziune ce pune accentul exagerat pe „economia simbolica“ in detrimentul celei reale, va fi greu de operat in afara cadrelor acestei competitii. Va parea natural ca economia reala sa fie secundara si ca strategic vorbind este mai bine sa te concentrezi pe cea simbolica.

Dar mai important, realitatea institutionala este acum asa cum este. Cu cat prolifereaza si sunt mai vizibile instrumentele si institutiile legate de jocurile de credit si manipulare a fluxurilor monetare intre sectorul de stat si cel privat, cu atat mai mare este atractia de a te tine aproape de aceste instrumente, de a apuca un loc fie la masa de joc a speculatorilor, fie la pupitrele de comanda ale economiei. Si astfel, lucrurile par sa revina pana la urma la o problema de constitutie si structura a sistemului monetar si financiar, precum si de filosofie economica folosita pentru a inspira si justifica aceasta constitutie.

Poate fi oprita aceasta spirala a competitiei fatise si a cooperarii tacite intre inginerii financiari de stat si cei privati, competitie si cooperare pentru care plateste (la modul concret, fizic) restul populatiei? Conditiile economiei moderne, asa cum s-a configurat ea prin decizii si accidente in ultima suta de ani si ceva, par destul de nefavorabile unei schimbari radicale. Mai mult, pare destul de probabil ca actuala resurgenta a keynesismului, departe de a diminua problema, o va amplifica. Cel putin pe termen scurt si mediu. Desigur, pe termen lung, asa cum bine spune Keynes, suntem cu totii morti… Dar, acestea fiind spuse, si ajunsi in acest punct, poate ca este mai bine sa lasam cititorului libertatea de a trage concluziile.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. ginel spune:

    M-am prins eu ca ceva e fishy cand au inceput sa le dea banii bancilor. Dar recunosc ca pana acum nu mi-am pus problema de complicitate intre cele doua sisteme. Thou e evidenta.
    Intotdeauna m-am asteptat sa fie ca pe hartie. Statul urmareste privatul. Ceea ce e silly pentru ca atata timp cat economia simbolica are mai multi banii ca aia reala poate sa faca mai eficient lobby.
    Ori guvernele se ghideaza in general dupa lobby.

  2. Scippio spune:

    Dle Aligica, va citesc de fiecare data cu multa placere comentariile si trebuie sa recunosc ca aceasta disciplina a sistemelor economice comparate imi starneste tot mai mult interesul.
    Mi-ati putea recomanda un textbook bun (sau mai multe) pe acest subiect?

  3. Consonant spune:

    Nu am niste definitii lucrative pentru “inginerii financiare” asa ca, in lipsa, operez cu ceea ce pot sa-mi imaginez ca ar putea insemna acestea. Eu am inteles o parte dintre cauzele actualei crize care a fost generata de aceste inginerii financiare fara frontiere si fara limite (derivate ale derivatelor ale derivatelor …). Insa imi scapa complet intelesul de inginerie financiara din partea statului, asa ca mai degraba as opera cu alte concepte.

    Altfel, analiza mi se pare foarte utila fiindca pune in lumina o parte a problemei care este tinuta, in mod voit, in cat mai multa umbra. Legaturile dintre sectorul privat-financiar si sectorul de stat sunt atat de complicate! Desi intuiesc anumite aspecte, imi este foarte greu sa afirm cu certitudine ceva. De aici si impertinenta celor care apara acest status quo clamanad ca nu exista dovezi. Am o mica nemultumire fata de autor care da la o parte modelele: tocmai niste modele onest si pertinent facute ne-ar permite sa vedem lucruri la care nu avem acces. Dar asta este marea problema de care ma tot lovesc, ca venim din directii diferite: autorul dinspre stiinte sociale iar eu dinspre stiintele fundamentale.

  4. gabriel spune:

    Complicitatea stat-privat n-ar fi fost posibilă fără seducerea şi complicitatea celuilalt membru al ecuaţiei – cetăţenii, care au consimţit la politica finanţistă a creditării, consumînd cu plata în viitor, crezînd şi ei că “pe termen lung suntem cu toţii morţi”.

    Ei, bine, s-au înşelat toţi: viitorul i-a prins pe toţi în viaţă.

    Filosofia keynesiană este o filosofia unei speculaţii, este o speculaţie.

    Dacă privatul a speculat munca cetăţenilor, statul a speculat asupra “binelui public”, considerînd, ca şi cetăţenii, că el ar însemna consumul.

    S-ar părea că nu aşa stau lucrurile “pe termen lung” .

    Poate că cel mai sigur lucru “pe termen lung” e, mai sigur chiar decît moartea, e rigoarea şi exigenţa continuă a prezentului.

  5. gabriel spune:

    Capitalismul a fost falsificat din momentul cînd noii lui practicieni, au început să creadă că legea lui este “a avea (tot timpul) mai mult” şi că această lege e o axiomă.

  6. para spune:

    Ori suntem globalizaţi ori nu mai suntem? Facem o monedă globală, acoperită în aur?

    • CFG spune:

      Si daca problema nu este lipsa acoperiri unei monede intr-un metal ci masa monetara si politicile care duc la acea masa monetara?
      Si daca problemele sunt multe, complicate, interconectate?

      Cred ca “sa revenim la acoperirea cu / intr-un metal al monedelor” este prea simplist si nu duce la rezultatele dorite.

      • para spune:

        Corect! Tocmai aţi pierdut un milion de dolari!
        Problemele sunt multe şi interconectate şi se termină la cetăţeanul de rînd, ameţit de păsăreasca arogantă a finanţiştilor globali care fac bani din datoria cetăţeanului. Suntem crescuţi, cultivaţi şi recoltaţi precum o plantaţie. Nişte oameni privaţi, la fel ca noi, dar nealeşi de noi, fac politică globală cu ajutorul economiei false, sau mă rog, simbolice.

  7. para spune:

    Noi, ăştia săracii, cetăţenii, mă refer.

  8. 0rt0d0x spune:

    Riscul complicităţii este inevitabil…

    Nu numai între stat şi privat, dar şi între cele trei puteri, care-ar trebui să se ţină în şah una pe cealaltă !

    • Clovis spune:

      Doar un exemplu de exces venit din partea sectorului privat (american):

      “Interesting that real GDP has approximately tripled since 1971. The population has approximately doubled, but average earnings have been stagnant. So all the surplus from that economic growth, all the benefits of technology, productivity, globalisation, everything, has gone to the elite and not benefited the general population in any way.”

      • 0rt0d0x spune:

        Nu ştiu dacă au fost luate în calcul şi inflaţia, şi faptul că populaţia cu care s-a dublat nu e atât de productivă.

        Dar, în mare, trendul e corect : există o elită, în buzunarele căreia intră disproporţionat de mult din profit…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Aligica


Dragos Paul Aligica

Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)