joi, martie 28, 2024

Criza Greciei, o problemă de esenţă a funcţionării Europei unite, cu două ieşiri proaste

La ora la care scriu acest text, sunt semnale că Troica ar putea ceda şi accepta să finanţeze a treia oară falimentul mascat al Greciei (restructurarea datoriei publice). Dar mă grăbesc să adaug că, din dilema europeană cu privire la criza grecească, nu se mai poate, de fapt, ieşi bine. A devenit imposibil.

Este prea târziu şi lucrurile au mers prea departe în a clarifica public, practic în conştiinţa tuturor contribuabililor din cele 28 de ţări membre, opţiunile de principiu divergente existente în acest moment pe masa negociatorilor. Cu „avantajele” şi mai ales dezavantajele fiecăreia, acestea ar fi, pe scurt, următoarele: primul faliment de stat oficializat în zona Euro sau victoria şantajului datornicului asupra creditorilor.

Una din două. Compromisul între cele două alternative este în prezent o iluzie, în care cedarea uneia din părţi va fi îmbrăcată, pentru presă şi pentru ignoranţi, în hainele discursive politicoase ale unei soluţii de mijloc. Dar, privită de aproape sau peste cinci ani, vom înţelege că nu a existat soluţie de mijloc.

Altfel spus, avem pe masa deciziei fie falimentul, cu vulnerabilizarea extremă a monedei Euro pe pieţele financiare ale lumii şi eşecul ideii de monedă unică fără guvernare unică fie, dimpotrivă, plata datoriei Greciei de către ceilalţi europeni, deci prăbuşirea sistemului actual de responsabilizare politico-economică, de impunere a unui set de criterii egale pentru toţi şi de constrângere a debitorilor. Cu ce consecinţe în viitor, la repetarea scenariului într-o altă ţară?

Oricum, oricând şi orice se va decide în privinţa datoriilor (înţeleg, foarte curând, căci nu mai e timp), Bruxelles-ul va înregistra un eşec istoric. Există teoretic două ieşiri, cu guvernul Syrizei rebele, populiste şi anti-austeritate „pe scut sau sub scut”, ca războinicii din antichitate, ambele însă la fel de proaste pentru „morala” acestei poveşti frumoase a Uniunii şi a monedei ei comune. Personal, presupun că europenii vor plăti din nou, neştiind cum ar arăta, dacă este recunoscută oficial, şi unde ar putea duce, din perspectiva propriilor interese, intrarea Greciei în incapacitate de plată.

Să începem cu varianta mai puţin probabilă în opinia mea, care ar fi de fapt cea curajoasă politic şi economic, şi totodată principială din perspectiva criteriilor financiare europene enunţate până acum. Se constată că propunerile guvernului de la Atena, de reducere a multiplelor deficite structurale interne, sunt „praf în ochi” sau zero barat (se va vedea oricum asta în următoarele luni), Grecia nu mai primeşte bani şi, pe 30 iunie, intră în incapacitate de plată a ratei scadente de 1,6 miliarde de euro. Pieţele globale se zguduie puternic iar cutremurul financiar pune la grea încercare moneda Euro şi acţiunile investitorilor. Devalorizarea este inevitabilă. Pierderea celor 1,6 miliarde de către creditori ar putea fi nimic pe lângă un şoc al economiei Uniunii, şi mai ales pe lângă căderile în lanţ care ar putea urma, antrenând o cascadă a falimentelor colaterale (societăţi de asigurări, bănci, firme care depind de băncile respective etc.), după modelul crizei americane din 2008. În fine, nu ştim dacă aşa ar fi (Grecia reprezintă totuşi doar 2% din economia Uniunii Europene), dar vedem că economiştii şi politicienii asta presupun. Rămas fără lichiditate în propria lui ţară, fugind la Moscova sau la Beijing după ceva bănuţi de pe o lună pe alta pentru pensii şi salarii, guvernul Tsipras va fi spulberat curând de furia grecilor care au crezut că va merge la infinit şi că alţii le vor plăti datoriile, în ideea solidarităţii europene. Experimentul Syriza s-ar opri însă aici, cu toate costurile de rigoare. Ar fi însă o lecţie pentru viitor, la Atena şi la Berlin.

Varianta a doua. Europenii cedează şi plătesc din nou. Tsipras devine erou în ţara lui. Aţi văzut că se poate şi fără măsuri de austeritate (nu ca fraierii de români, cărora preşedintele şi guvernul, topiţi de frică şi umilinţă faţă de FMI, le-au tăiat salariile cu un sfert), ci doar cu „dragoste de popor”, refuzul de supunere şi fermitate la negocieri cu bogaţii lumii, până îşi deschid pungile? Se poate. Mai crede cineva că Bruxelles-ul sau Troica (tripleta formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI) se mai poate impune pe viitor, în faţa guvernului băţos al unui stat falit? Nu, pentru că sistemul Euro a fost prost gândit de la început, în sensul că statele sudice cu performanţe slabe (Grecia printre ele) nu trebuiau primite atunci, la nivelul lor de competitivitate economică scăzută, şi mai ales că ar fi fost necesare de la început politici fiscale şi bancare comune, deci, în esenţă, o guvernare unică. Da, dar impozitarea unică ar fi însemnat sfârşitul suveranităţii naţionale (temă tabu în Europa), cvasi-inutilitatea alegerilor interne în fiecare stat membru, crearea unui guvern european autentic şi puternic, supranaţional (practic, transformarea Uniunii într-un „Imperiu European” federal) şi mutarea întregului focus pe politica europeană şi pe alegerile europene, guvernele naţionale devenind un fel de primării la nivel naţional, numai bune pentru zugrăvit, repararea gardului şi administrarea treburilor locale curente. Nici pentru acest scenariu, se pare, nu este pregătită Europa, cel puţin la orizontul generaţiei noastre.

Prin deznodământul ei apropiat, criza Greciei va pune în lumină vulnerabilitatea structurală şi funcţională esenţială a Uniunii Europene şi a Zonei Euro. Va arăta că, deşi foarte bun în principiu şi destinat evitării războiului pe continent, proiectul european a fost dus doar până la jumătate.

Cineva, la sfârşit, se va simţi inevitabil în pierdere. Fie „germanii” (termen generic aici, pot fi incluşi şi olandezii, şi austriecii, şi finlandezii etc., deci contributorii neţi), dacă vor plăti ei oalele sparte, fie grecii datornici, dacă vor rămâne fără pensii şi salarii. Căci nu se poate să ai beneficii în comun fără responsabilităţi (constrângeri) în comun, performanţele naţiunilor şi statelor europene, pe multiple planuri, fiind încă atât de diferite. Doar dacă se va accepta definitiv că Uniunea Europeană înseamnă, în esenţă, că cei care pot îi susţin şi pe cei care nu pot, ca într-o familie. Cât va putea supravieţui însă, realist vorbind, o asemenea Uniune?

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Problema Greciei intr-o propozitie: „The problem with socialism is that eventually you run out of other people’s money” (Margaret Thatcher).
    Problema Europei: nu poate recunoaste ca MT are dreptate, dar nici nu poate recunoaste pe fata ca socialismul e un sistem care poate fi mult prea usor exploatat de unii care primesc in dauna celor care platesc.

  2. In pricipiu analiza este corecta si Grecia ar trebui lasata sa se descurce singura. Asta daca nu exista nici o responsabilitate a celor care au dat banii. Bancile au supra-imprumutat Grecia desi era de mult clar ca datoriile devenisera nesustenabile. Au mers la risc mizind pe faptul ca cineva (UE) va acoperi datoriile. Daca Gr nu ar fi fost parte din zona euro nicio banca nu ar fi dat atitia bani Greciei. Au riscat si ar fi trebuit sa piarda. Cind a intervenit troica a facut-o nu pentru Grecia ci pentru bancile private care riscau sa dea faliment. Deci nu au salvat Grecia ci banicle private care au imprumutat-o. Acum datoriile sint fata de troica (care ar fi trebuit sa intervina preventiv, macar retoric, mult inainte de a se ajunga la acesta situatie pe care, de fapt, tacit a incurajat-o). Acesta ar trebui sa-si asume partea de responsabilitate care ii revine pentru salvarea bancilor. Salvindu-le si-a asumat si riscurile! Desigur Grecia ar trebui sa-si asume populismele si banii furati prin coruptie.

    • o analiza mai buna, mai corecta decat a autorului, care, in trendul actual din media, ii vede pe greci ca singurii responsabili de ce se intampla, cei lenesi care stau cu burtile la soare in timp ce nemtii muncesc de se prapadesc sa le plateasca datoriile.

      • Leneși sau nu, unele datorii pot ajunge pur și simplu prea mari pentru a mai putea fi plătite. Indiferent cum s-a ajuns în situația asta, Grecia nu poate deveni un lagăr de muncă unde oamenii să primească alimente pe cartelă ca să-și plătească datoriile ca țară în următorii 30 de ani. Polonia a intrat de mai multe ori în încetare de plăți în anii ’80, iar soluția a fost de fiecare dată ștergerea unor datorii.

        Problema actuală pare mai mult politică, alegătorii germani și francezi nu ar fi încântați de proprii politicieni care ar admite ștergerea datoriilor Greciei, însă intrarea Greciei în incapacitate de plată ar duce oricum la încetarea plăților. Mai puțin acceptabil e faptul că Tsipras și Varoufakis vor să continue modul iresponsabil de a cheltui bani publici.

        • ” Mai puțin acceptabil e faptul că Tsipras și Varoufakis vor să continue modul iresponsabil de a cheltui bani publici.”

          Din banii cui, ca si in conditiile „stergerii” datoriilor – altminteri, o aberatie etica – nu-i mai imprumuta nici dracu’ ?

          • Orice țară are niște bani publici pe care îi poate cheltui iresponsabil, nu trebuie neapărat să fie proveniți din credite externe. Acolo unde există taxe (TVA, accize, redevențe etc.) există și bani publici. Dincolo de asta, s-ar putea să fiți uimit, dar Grecia va găsi în continuare bani de împrumutat, chiar dacă la dobânzi mai mari. E o țară UE, nu Somalia și nici Yemen.

            • @Harald,

              Este posibil sa aveti dreptate, doar ca in niciun caz imprumuturile nu vor veni de la troika: probabil vor fi obtinute de la rusi, cu servitutile politice aferente. Ei bine, eu cred ca exact pe acest aspect mizeaza Grecia – ne stergeti datoriile sau ne „dam” cu rusii. Problema este ca o Grecie iesita din NATO iese automat si din UE si implicit ajunge la mana turcilor, deci…

    • Desi pana de curand am vazut si eu in Grecia pe oaia neagra a Europei si singura vinovata pentru situatia in care a ajuns, recent mi-am mai nuantat opinia. Schimbarea s-a produs dupa un discurs al lui Athanasios Orphanides, fost guvernator a Bancii Nationale a Ciprului, in prezent ocupand o pozitie la FMI. Admitand ca grecii si guvernele din trecut ale Greciei au avut o vina importanta pentru supraindatorare, Orphanides pleaca de la ideea ca exista o mare problema si trebuie rezolvata. Acesta a fost foarte critic modul cum a fost gestionata criza datoriilor incepand cu anul 2010, cauzele pornind de la insasi constructia institutionala a Zonei Euro (ZE) si ajungand la actiunile unor guverne (Germania, Franta) pentru a-si salva bancile proprii pe seama Greciei.
      In esenta, in anul 2010 FMI ar fi propus un plan de ajustarea relativ lina, prin care se „strangea surubul” progresiv, astfel ca, dupa inca cativa ani de crestere a datoriei publice grecesti, aceasta sa se plafoneze si sa intre pe o tendinta de scadere. Experienta trecuta sugereaza ca nu poti sa-l strangi de gat pe datornic (persoan,a firma, tara), trebuie sa-l lasi sa respire ca sa-ti poata plati. In schimb, UE a preluat initiativa si a aplicat tocmai politica stransului de gat, prabusind reducand brusc datoria greceasca, dar prabusind si economia tarii. Bun, Orphanides isi apara institutia la care lucreaza, subliniind ca FMI are o experienta indeplungata in programe de ajustare si a invatat inclusiv din greselile proprii. Desi a facut parte din „Troika”, programul aplicat Greciei a fost practic conceput de UE, nu de FMI, iar acestia din urma si-au dat acordul datorita unor detalii care nu au fost facute publice. Intre timp, au rasuflat in presa niste rapoarte interne al FMI din care rezulta o serie de elemente interesante din perioada conceperii si negocierii programului.
      Guvernele Germaniei si Frantei ar fi data asigurari ca bancile germane si franceze isi vor pastra portofoliul de obligatiuni suverane grecesti, mai exact vor continua sa crediteze Grecia, urmand ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa se ocupe de asigurarea lichiditiatii sistemului bancar.
      Se pare ca imediat ce s-a putut bancile mentinate si-au diminuat rapid portofoliile de obligatiuni grecesti, vanzandu-le, printre altora, BCE-ului. Practic, acuzatia lui Orphanides este ca Franta si Germania au actionat doar ca sa-si salveze bancile, lasand toata povara ajustarii asupra Greciei (aspect evidentiat mai sus si de un_batran). Intr-un fel este un sambure de adevar: cand au acordat credite Greciei intr-o bucurie si au incasat dobanzi a fost totul excelent, iar cand a venit vremea sa-si asume pierderi din riscul asumat prin supracreditarea Greciei, au scapat de problema in mod rapid.
      Problema tine in final de principiile UE, legate de solidaritate, insa aceasta este foarte sensibila politic: este dispus germanul sa plateasca pentru falimentul grecului? In fapt, la nivelul UE, nici nu exista o structura, o institutie care sa ia o astfel de decizie cu implicatii politice majore. Problema a fost pusa in carca BCE, care nu are putere si nici mandat pentru o astfel de decizie (acolo sunt lucreaza tehnocrati, pana la urma).
      Concluzia ar fi ca incercarea guvernelor UE de- a-si apara propriile interese si de a gestiona criza fara sa coopereze a majorat costurile totale ale crizei. Sugestiv este si argumentul ca „plata de catre cotribuabilul german” a datoriilor grecesti ar fi doar un cliseu, din moment ce in si dupa criza economia germana a dus-o poate cel mai bine, mai bine decat ce a SUA.
      Prezentarea a fost mai ampla si cu mai multe argumente, dar am sintetizat doar cateva. O parte a ideilor pe care le-a rezumat aici le puteti gasi si intr-un articol scris de Orphanides, dar referitor la cazul Ciprului [1].
      In final, as preciza o critica la adresa ideilor lui Orphanides. Acesta a parut a minimiza totusi responsabilitatea Greciei sau, mai curand, iresponsabilitatea gestionarii datoriei publice, nu a mentionat nimic de generosul sistem de protectie sociala al Greciei (zic unii, printre cele mai costisitoare din UE). Deci nu a evidentiat evidentele probleme structurale din Grecia, ci mai degraba modul deficitar de gestiune a crizei. Concluzia este ca euro, daca va supravietui, va arata cu siguranta foarte diferit de ceea ce avem astazi. Probabil puterea de decizie se va centraliza asemanator SUA. Ne indreptam deci spre Statele Unite ale Europei? Greu de spus.

      [1] Orphanides, Athanasios, The Euro Area Crisis: Politics Over Economics (June 10, 2014). MIT Sloan Research Paper No. 5091-14. Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=2448197

      • problema e ca daca li s-ar ierta acum grecilor toate datoriile ei tot n-ar putea sa traiasca fara imprumuri. Ceea ce propun grecii e sa creasca unele taxe (la bogati, firme) si sa lase salariile, pensiile, unele ajutoare pentru pensii mai mici neatinse. Cum europenii n-au incredere in capacitatea statului grec sa colecteze taxe nu accepta sa nu se scada pensiile si salariile iar grecii nu accepta sa le scada. C-am asta ari fi in doua cuvinte ce se intampla.

        numai bine

  3. Mici diferente pe care autorul a uitat sa le mentioneze.

    In comparatia situatiei Greciei cu cea a Romaniei, nu este mentionat faptul ca Grecia are moneda Euro si poata da o lovitura Euro, pe cand noi avem Lei si in cel mai grav scenariu acesti lei se devalorizau, poporul iesea in strada si spanzura cativa politicieni.
    In final bancile castigau pentru ca aveau mai mult de incasat, dehh tot romanul avea credite in monezi straine, vezi cazul francului.
    Din acest simplu si banal motiv, pana cand economia Uniunii nu o sa duduie, noi nu o sa avem moneda Euro.

    Batranii EU au incercat sa ne civilizeze si pe noi, am intrat in UE mai mult pe sub pres, iar asta se datoreaza doar resurselor si pozitiei strategice, nu a faptului ca suntem cine stie ce economie sau popor luminat cu se cred unii.
    Era un ban de mancat, cateva companii de stat vandute la cheie care au fost privatizate rapid si pe bani putini, paduri de taiat si minerale de extras, pe noi ca popor nu ne inghit nici aum si asta datorita valurilor de emigranti care au dar bir cu fugitii in toate directiile.
    Din pacate din milioanele de romani care ne reprezinta ca neam, o mare parte este prost crescuta, inculta si o mica bucatica chiar infractoare.
    In maxim 10 ani ne-am vandut economia si industria la fie vechi si am devenit rapid un popor de asistati sociali si din ce in ce mai inculti.
    Curand o sa fim pregatiti si gata sa devenim si front de lupta, tot nu mai sunt paduri, fabrici si uzine, basca si poporul este mult mai putin si imbatranit, pot sa vina mai „marii” sa se bata cu rusii pe aici.
    Este un teren destul de interesant pentru a testa noi tehnologii militare si pentru a le trage o lectie rusilor, ce mai conteaza daca mor 10-20 mil de romani si asa doar consumau nu produceau nimic.

    O trista analiza, pragmatica si sumbra.

    • esti destul de dur cu confratii tai, parca nici n-ai fi roman. Iti spun eu, suntem mult mai simpatici decat valurile de africani fluturand steaguri negre care invadeaza cu milioanele Europa acum. Resursele ca resursele, dar oamenii sunt mult mai importanti, si abia asteapta sa-i ‘invadam’ noi, si sa ne dea la schimb imigrantii islamisti ce vin de prin Africa si Middle east. Nici Europa nu mai e ce-a fost, si, in multe situatii, romanii sunt mai educati, mai cu bun simt, mai muncitori si mai bine pregatiti profesional decat multi de pe la ei.

      • Da, curios.. Si mie mi s-a parut ca vladf cu e roman. Mai sunt si greselile alea de articulatie… Am citit de curand ca faza aia cu concetatenii care mancasera lebede Viena era zvon (dar zvon zdravan, sustinut, intretinut, ca il stia toata lumea). Se pare ca Ana Pauker a lansat moda cu bancurile ca romanii hoti.

  4. Indraznesc sa afirm ca analiza rateaza analizarea unei motivatii de baza. Cea mai mare teama a „non-grecilor”, si pe care Grecia o speculeaza de foarte mult timp (nu incepand de la aparitia monedei unice) este nu atat teama de consecintele economice ale falimentarii Greciei, cat teama de consecintele ei geo-strategice. Teama asta a puterilor occidentale este speculata de greci inca de la iesirea Greciei din imperiul Otoman. Europa occidentala a constientizat faptul ca „Balcanii sunt burta moale a Europei” si au acceptat sa plateasca pretul pentru a-si apara „burta moale”. Iar cercul celor interesati sa apere „burta moale geostrategic” s-a extins, devenind NATO. Asta simt grecii foarte bine si cu asta au castigat santajul. Cu asta, varianta in care Grecia ar urma sa fie pusa la punct nici macar nu exista: nu exista doua iesiri proaste, ci exista una singura. Intr-adevar, proasta.

    • Grecii chiar nu s-au sfiit sa arate ca chiar pot santaja Europa, indreptandu-se la nevoie, catre Rusia. E greu sa ne imaginam sau sa acceptam o Grecie, viitor aliat militar si economic al Rusiei, geografic, practic, in interiorul UE, dar nu este imposibil. Rusia isi doreste iar Grecia are destule evolutii politice interesante, in trecutul ei.

  5. eu vad ca multi ii injura pe greci pentru ca nu cedeaza, insa sa nu exageram. Nu o duc deloc bine, sa nu ne luam dupa patronii de crasme sau pensiuni din insule, nu ei reprezinta majoritatea. Aceasta majoritate, astia asa-zisi lenesi, fosti sau actuali angajati la stat sau privat, simt criza. Salariile au scazut, somajul e pe la 25%, sistemul sanitar e la pamant, tinerii nu isi gasesc deloc slube, iar pensiile s-au redus cu pina la o treime. Nu credeti ca e dureros? Problema nu e deci aici, ci in faptul ca au la putere un guvern populist, care isi joaca pina la extrem cartea, riscind inclusiv viitorul UE. Iar astfel de guverne se tot apropie de putere prin tarile Europei, in Italia, Spania, chiar Polonia, ba chiar auzim recent si de Danemarca. Nu mai pomenim Ungaria. Populismul risca sa termine actualul proiect UE, care e departe de a fi perfect, dar e mai bun decit orice am avut in Europa pina acum. Proiectul ar trebui reformat, insa nimeni nu are curajul sa o faca. Sa ne bucuram de ce avem acum, copii nostri s-ar putea sa revina la granite si monede si politici locale (care mai de care mai diferite), intr-un continent ce risca sa nu mai aiba nici un viitor la nivelul politicii internationale. Este greu sa impaci atitea limbi si mentalitati!

    • Si la noi crezi ca somajul e mai mic? Nu…e la fel. Diferenta e ca noi ne-am luat picioarele la spinare si am lasat tarisoara care nu ofera prea mult. Si ei pot face la fel. Dar nu o fac. De ce? La fel cu pensionarii amarati si cu alte nazdravanii. Pai pensionarul roman? Pai pensionarul grec daca s-ar muta mai la nord, in Bulgaria, ar fi boier. dar nu…ei vor acolo MULT si BINE. S-ar putea sa aiba niste sperante desarte.

    • Grecii si-au votat guvernul populist, sa il sustina pana la capat.

      Indiferent cat e somajul si cu cat s-au redus pensiile, daca cineva cheltuie mai mult decat castiga atunci are o problema si trebuie sa si-o rezolve; sigur nu e datoria altcuiva sa ii rezolve problema si in nici un caz nu e datoria altcuiva sa ii dea bani. Poate somajul de 40% si pensiile reduse cu inca 30% e ceea ce isi pot permite, e vina germanilor sau a romanilor?

  6. Cateva intrebari pentru cei mai priceputi ca mine:

    1.De ce Grecia nu poate declara ca are doua monezi valabile si sa plateasca pensii s.a. in drahme? In istorie au fost perioade cand aurul si argintul erau amandoua mijloace de plata. Desigur, noile drahme se vor devaloriza urgent dar pana la urma asta e valoarea pensiei promisa de un stat socialist.

    2.Cum se leaga falimentul *statului* grec de faptul ca in SUA Federal Reserve (tipografia de dolari – similara cu BNR si BCE) este o institutie privata care cumpara obligatiuni ale guvernului federal? Sa inteleg ca BCE nu mai vrea sa cumpere obligatiuni ale statului grec?

    3. Cum ar fi daca am avea mai multe valute („legal tender for all debts”) care sunt in competitie si se straduiesc sa-si pastreze valoarea?

    4. Cum ar fi daca statele nationale ar fi in competitie cu UE pentru aceleasi servicii?

    • 1. Grecia nu are nevoie de drahme decat daca ramane complet fara euro. In acel moment va emite drahme si va plati pensii si salarii, iar moneda euro va ramane la fel ca si dolarul, doar pentru tranzactii in baza unor intelegeri speciale. In prezent, Grecia incaseaza euro pe plan intern, deci poate plati in euro. Si mai poate intarzia plata pensiilor si salariilor cu cateva luni, la fel cum procedau statele ex-sovietice in anii ’90.

      3. Este lipsita de sens existenta a doua monede pe post de legal tender, pentru ca da posibilitatea de a alege. Impunerea unui legal tender tocmai asta are ca scop, imposibilitatea de a alege. In perioadele de criza, nimeni nu ar accepta lei in loc de euro, daca n-ar fi obligat. Iar Grecia chiar se afla in criza, deci va introduce drahme ca legal tender din lipsa de euro, nu ca alternativa la euro. In prezent, Romania nu e in criza si leul este convertibil, insa Grecia ar limita convertibilitatea drahmei, daca va fi nevoita sa o introduca.

    • Grecia este membră UE de aproape 35 de ani, din 1981. Problema actuală a apărut doar odată cu moneda euro, pentru care grecii se pare că nu îndeplineau în realittate criteriile.

  7. Grecia trebuie adusa urgent la crestere economica. Cu o reesalonare/restructurare a datoriilor, un orizont de 20-30 de ani pentru 200 mld E pentru UE nu este un cost prea mare. Vina este colectiva, UE are niste probleme/tare structurale si chiar istorice (retinerea in politica externa a Germaniei pana acum vroeo 15-20 de ani).
    Realitatea apare, conform informatiilor din presa, ca in Grecia alocatia pentru copil este de 5 E! Cu ce au gresit acele milioane de cetateni greci si ai UE?

  8. Probabil ca multi dintre comentatori au vizitat Grecia doar ca turisti… ei bine, eu am lucrat pentru o multinationala greceasca si am fost detasat acolo timp de sase luni (plus alte delegatii mai scurte).
    Va pot spune ca am beneficiat de salariu, de transport gratuit (platit forfetar, ca taximetristii greci nu dau bonuri fiscale) si de finantare pentru masa – din nou, bonuri fiscale se pot obtine doar de la restaurantele de pe Plaka, care sunt scumpe; restaurantele „de cartier” (dealtfel excelente) nu au auzit de asa ceva. Cine nu stie ce inseamna o portie de mancare intr-un restaurant grecesc sa se abtina: te saturi din aperitive iar felul principal este suficient pentru doua persoane!
    Prin urmare, grecii au beneficiat de conditii excelente – mai bune decat cele din Germania sau alte tari ale UE – si si-aubatut joc de ele. Acum a venit timpul sa plateasca… imi pare sincer rau pentru ei, numai ca nu poti consuma la nesfarsit fara a produce!

  9. Am cateva observatii:
    1. Iesirea Grecie din EZ trebuie analizata la rece. Uneori, de fapt de cele mai multe ori, „piata” este cu un pas inainte si preia in costuri riscurile. Moneda euro s-a depreciat mult fata de dolar mai ales prin preceptia riscurilor mari cauzate (si) de grexit. Altfel spus o parte din efecte sunt deja incluse in „pret” iar efectele iesirii Greciei din EZ s-ar putea sa fie mai mici decat credem. Pentru asta ar fi nevoie de o analiza a „cuiva” care intelege foarte bine cum functioneaza moneda euro si fluxurile de bani in ansamblu, in EZ. Desigur am avea un impact emotional la inceput dar cred ca ECB are specialisti care pot sa anticipeze reactia pietelor. Chiar daca u se ajunge aici planul trebuie sa exisate, sa fie fluturat grecilor ca o varianta de lucru, sa stie ca nu e de gluma.
    2 Dvs ati pomenit doar de default si de subventionarea in continuara a Greciei prin banii contribuabilului european, via ECB ( in paranteza fie spus asta se traduce prin tiparirea de bani care sa fie livrati Greciei, nu afecteaza direct contribuabilul european decat daca euro se devalorizeaza prin marirea masei monetare in circulatie, iarasi avem nevoie de specialisti care sa inteleaga impactul tiparirii de bani „pentru greci”. Vom avea inflatie? Ce se intampla daca ECB livreaza bani in continuare grecilor? Si Fed ca tot cumprat bonduri, nu? Oricum euro s-a devalorizat deja, spuneam ca piata a inclus in pret bla, bla. Mult mai periculoasa este insa perceptia ca santajul poate sa mearga la infinit, aiai e buba de fapt )
    Evident ca ambele sunt „carti pierzatoare” si nu cred ca se va ajunge la asa ceva. Defaultul va duce la write off- uri in bilanturile bancilor cu expuneri pe greci, inclusiv (sau mai ales) in bilanturile ECB. Imi aduc aminte ca la primul haircut au avut de suferit doar „privatii”, la urmatorul va fi naspa pentru ECB, care va trebui sa provizioneze pierderea ba sa o si evidentieze ca pierdere definitiva de capital.
    A doua varianta ar presupune amplificarea „desfraului financiar” al guvernelor populiste care nu „vad”mai mult de un mandat, si a caror „deviza” este „sa dam bani de pensii si salarii”, nu conteaza de unde si cum, e treaba guvernelor viitoare etc. Inacceptabil. Exista alternativa?
    3. A treia cale. Exista oare? Eu cred ca da.
    Ma uitam pe stirile cu eliminarea exceptiilor de impozitare si crestera TVA, prima pare fezabila doua este total aiurea, la ce evaziune sa face la greci mai o crestere de TVA le trebuie ca sa o faca si mai mare. Cred ca altele sunt solutiile
    Ar trebui sa ne uitam pe bugetul consolidat sa vedem structura de venituri si cheltuieli, pentru a gasi, punctual, vulnerabilitatile.
    Cat de sustenabil este bugetul pensiilor? Cat este subventionat de bugetul de stat? Un program de reducerea a transferurilor de la bugetul de stat (prin crestera varstei efective de pensionare in special) ar fi benefic, ar da si un semnal pe termen lung.
    Cat de mari sunt transferurile catre companiile de stat? Care este rezultatul net el sectorului companiilor de stat? Cat este asa numitul defict cvasifiscal? Un program de reducere al lui (fie prin privatizarea companiilor fie prin limitarae subventionarii la infinit a pierderilor, adica sa fie clar ca acele companii de stat vor da faliment daca vor continua sa nu-si imbunatateasca indicatorii) ar fi iarasi un semnal bun.
    Cat de mare este sectorul bugetar? Cati bugetar,i la 1000 de contribuabili, sunt? Un program de reducere a sectorului bugetar (implicit al cheltuielilor) punctual ar fi iarsi un semnal bun
    Eliminarea exceptiilor de taxare. Trebuie aplicata nu amboulea, primul impuls va fi de evaziuane, evident, ci prin oferirea unei alternative de stimulare fiscala si finaciara ( adica platesti taxe dar iti oferim un program de creditare exclusiv pentru dezvoltare, investitii ieftin,
    sa zicem)
    Etc
    In conluzie eu cred ca daca se discuta la concret, pe cifre, se pot gasi solutii punctuale, astfel incat datoria publica sa intre pe un trend descendent, asta conteaza in fond.
    Din pacate vad ca propunerile guvernului grec au in vedere cresterea de taxe (contributii la pensie, minuscule, par doar de forma, adevarat,VAT etc) masuri cu efect (teoretic) imediat dar care nu stimuleaza nimic. Lipseste viziunea pe termen lung, ca deobicei..avem experienta si noi in asa ceva!

    • Doar două scurte comentarii:

      – ECB se străduiește din greu în ultimele luni să creeze ceva inflație în zona euro și se pare că eforturile au început să dea rezultate. Faptul că banii se duc spre Grecia sau nu e doar un detaliu minor. După ieftinirea petrolului și tendința generală de scădere a prețurilor, în zona euro este nevoie de o minimă inflație, cu sau fără Grecia.

      – nu văd niciun motiv pentru care Grecia să renunțe la moneda euro. Încasează euro cu mare spor din turism, iar adoptarea unei monede proprii i-ar afecta afacerile. Și dacă intră în încetare de plăți, asta este. Creditorii vor avea o problemă, nu Grecia :P

  10. Crede cineva ca grecii sunt idioti?!

    Vreau sa zic, oricat ar avea de mic IQ-ul, daca este macar cu un infim „epsilon” peste zero, ce vir face atunci cand vor vedea ca „Troica ar putea ceda şi accepta să finanţeze a treia oară falimentul mascat al Greciei „?

    Evident ca or sa o ia de la-nceput cu papatul banilor, unde s-a putut de trei ori, se va putea si a patra oara!!!

  11. Cred ca in primul rand Grecia nu trebuia primita in Uniunea Economica Europeana in conditiile in care se vede clar ca atunci cand apar probleme de ordin economic efectele de ajustare sunt masuri de austeritate. E practic semnalul pe care il trage si domnul Nicolae Tecu privind intrarea tarii noastre in UE, care din multe puncte de vedere cred ca sta chiar mai prost decat Grecia:

    http://www.contributors.ro/economie/adoptarea-euro-ar-trebui-amanata-cu-o-generatie/

    Grecia e o tara predominant agrara si turistica … iar noi nu cred ca excelam nici macar la capitolele astea. De aia se tot impinge IT-ul si securitatea cibernetica inainte ca in virtual lucrurile sunt mai putin palpabile :) … ma rog, au impresia cei care fac demersurile astea :)

  12. simpatica ideologie care obliga degetul sa scrie anumite idei si nu altele „uita” detalii esentiale, pe care din pacate doar in rarele media alternative pot fi gasite. sa luam spre exemplu articolul de azi din publico.es
    http://www.publico.es/internacional/deuda-militar-francia-y-alemania.html

    aflam ca Grecia are mai multe tancuri decit Germania, Franta si Italia impreuna, de 5 ori mai multi soldati pe cap de locuitor decit Spania, in ultimii 10 ani a dat in medie 4% (citeodata 6%) din PIB pe aparare, desi pina si NATO recomanda 2%, ca acest procent e depasit doar de SUA (!!!), sau ca in timp ce datoria la FMI e de 9 miliarde, cam tot atit a dat Grecia in IN MEDIE ANUAL in astia 10 ani pe armament…(vreo 2 miliarde pe submarine stricate de la Franta…)

    de altfel, multe din informatiile astea erau publicate si de The Guardian prin 2012: http://www.theguardian.com/world/2012/apr/19/greece-military-spending-debt-crisis

    jurnalism nenica…analisti…

    • Problema Greciei e ca de multa vreme, daca nu dintotdeauna, cheltuie mai mult decat poate; pe ce cheltuie e o problema a lor interna, deciziile sunt luate de conducatorii pe care si i-au ales, ceea ce afecteaza pe restul europenilor e bilantul negativ cand se trage linia.

      Da, poate ca e o tampenie sa cheltuie atat de mult pe armanent in conditiile in care Turcia are o populatie de aproape 15 ori mai mare si va castiga oricand o cursa a inarmarilor oricum inutila. Dar poate grecii puteau sa bea banii aia in loc sa cumpere armament, puteau sa ii investeasca in orhidee si panselute (precum primarii din Bucuresti) sau pe maturat strazile – indiferent ce faceau cu banii conta linia trasa la final: e pe negru sau e pe rosu. Pana la urma de-aia Europa e o adunare (si uneori o adunatura) de tari cu moneda comuna si politici separate: pentru ca fiecare tara vrea si poate sa faca orice are chef.

      • adrian, vrei sa spui ca Romania a cumparat de bunavoie avioane de lupta?
        sau ca o companie ca Siemens care mituieste dovedit oficiali greci ca sa incheie contracte de miliarde, n-are absolut nici o raspundere? si crezi ca oficialii germani sint complet independenti de interesele puternicelor companii germane?

        • @ cristian dragnea – nu, Siemens n-are nicio răspundere. În State și în UK există legi care incriminează la ele acasă companiile americane, respectiv britanice, în cazul în care dau mită oriunde pe planeta asta. În Germania nu există astfel de legi, Siemens dădea mită și înainte de 1990 și la fel face și după. Inclusiv în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro