Home » Economie »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Criza zonei euro continuă: amânarea soluţiilor structurale şi efectele pe termen lung

Cristina Buzasu august 3, 2012 Economie, Global / Europa, Sinteze
1 comentariu 1,031 Vizualizari

Indicii bursieri şi cotaţiile de pe pieţele financiare arată o scădere a optimismului investitorilor în legătură cu perspectivele zonei euro şi aplicarea soluţiilor de urgenţă propuse de liderii europeni la ultimul Consiliu European. Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei au crescut semnificativ faţă de nivelul atins în urma impactului pozitiv al summit-ului, trecând de pragul de 7% şi, respectiv, 6% şi devenind astfel nesustenabile. Iar datele statistice arată o contractare îngrijorătoare a sectorului industrial şi a celui de servicii în Uniunea Europeană, relevând astfel efectele reale şi de durată ale managementului defectuos al zonei euro şi al crizei datoriilor. Mă refer aici, în special, la politicile de austeritate impuse, care au agravat în loc să amelioreze situaţia economică a ţărilor europene aflate în dificultate. Eforturile dureroase făcute de aceste ţări pentru a-şi reduce cheltuielile au avut ca efect mai degrabă sporirea deficitelor bugetare, prin restrângerea activităţii economice şi scăderea PIB-ului. Rata şomajului a ajuns la o medie de 11% în Uniunea Europeană, iar contractarea sectorului industrial s-a extins de la economiile periferice din sud la economiile puternice ale Germaniei sau Olandei. În faţa unei noi recesiuni, se află Europa pe marginea prăpastiei?

Criza euro pare să se prelungească indefinit şi nu se întrevede nicio soluţie sau vreun plan clar de rezolvare a problemei datoriilor. Răspunsul a fost până acum unul reactiv şi gradual, de a asigura minimul necesar pentru a preveni un dezastru imediat, dar insuficient pentru a stabiliza zona euro şi pieţele financiare. Nici în ceea ce priveşte acordurile şi deciziile deja luate nu se observă vreun progres notabil. Mai mult, agenţia de rating Moody’s a retrogradat perspectiva economică a Germaniei, Olandei şi Luxemburg-ului de la stabilă la negativă. Motivarea deciziei a fost pericolul reprezentat de continuarea crizei datoriilor pentru nucleul economiilor solide ale zonei euro şi expunerea acestora la problemele Greciei, Spaniei şi Italiei. Probabilitatea crescută ca Grecia să iasă din uniunea monetară şi nevoile de finanţare suplimentare ale Italiei şi Spaniei, pe care în special Germania va trebui să le acopere, sunt ameninţări serioase care riscă să tragă în jos toate ţările europene.

Problema zonei euro nu este însă Grecia, sau Spania, sau Italia luate individual, şi nici măcar nu este una a datoriilor. SUA şi Japonia au o rată a datoriei raportată la PIB mai mare decât media europeană, şi cu toate acestea nimeni nu îşi pune problema prăbuşirii dolarului sau a yenului. Problema de fond este aceea a construcţiei zonei euro şi a uniunii monetare, a disocierii politicii monetare de cea fiscală şi economică. Aşadar, după cum am arătat într-un articol precedent, zona euro necesită o integrare fiscală şi economică – inclusiv bancară – mai puternică. Iar pe termen scurt, cel mai important stimulent al relansării economice ar fi spulberarea incertitudinilor privind supravieţuirea euro. Aşadar, o chestiune de guvernanţă a zonei euro, credibilitate şi “leadership”.

Cu toate acestea, cei mai importanţi jucători cu un rol decisiv în salvarea zonei euro, Germania şi Banca Centrală Europeană, continuă să pledeze pentru o strategie de austeritate şi consolidare fiscală pentru toate ţările ca unică modalitate de a recăpăta încrederea pieţelor. Se pare însă că atât strategia de austeritate impusă, cât şi planurile nefinisate şi neclare de acordare repetată de împrumuturi pentru supravieţuirea de la lună la lună a ţărilor aflate în dificultate nu fac decât să adâncească criza şi să înrăutăţească situaţia. Este nevoie de o soluţie structurală la problemele zonei euro, alta decât cele propuse până acum, care să trateze nu doar efectele, ci şi cauzele crizei. O strategie care să transmită un semnal neechivoc de sprijinire a monedei unice de către toate statele membre UE, ca modalitate principală de recâştigare a credibilităţii, şi care să fie bazată pe următorii piloni:

  • aducerea datoriei statelor europene la un nivel sustenabil prin restructurare şi mutualizare;
  • punerea bazei unei veritabile uniuni bancare europene;
  • pe termen mediu şi lung, completarea uniunii monetare cu o uniune fiscală şi economică.

Liderii europeni trebuie să acţioneze rapid şi decisiv. Iar viitorul comun, european, este miza.

Adoptarea şi finanţarea adecvată a strategiei de creştere economică

În primul rând, este necesar un răspuns credibil şi convingător la criza datoriilor şi o strategie de relansare şi creştere economică a zonei euro. Nivelul datoriilor în anumite ţări europene a ajuns la un nivel nesustenabil. Datoriile publice ridicate alimentează neîncrederea pieţelor, iar reformele cerute de Bruxelles sunt într-adevăr necesare pentru recâştigarea competitivităţii economice a ţărilor europene vulnerabile, mai ales sub forma reformelor structurale şi administrative. Dar pentru a putea fi suportate de populaţie, atât din punct de vedere social, cât şi economic, aceste reforme trebuie făcute treptat, pe parcursul mai multor ani şi în perioada de creştere a ciclului economic. Până şi analiştii americani şi economiştii de la Berkley au arătat că tăierile bugetare într-un climat de scădere economică nu fac decât să prelungească recesiunea, diminuarea activităţii economice rezultate ducând la o scădere a încasărilor bugetare mai mare decât sumele economisite din reducerile bugetare. Cu alte cuvinte măsurile de „salvare” de până acum, aplicate aşa cum au fost prescrise, riscă să „ucidă pacientul”. Iar pieţele financiare arată acum semne de îngrijorare în egală măsură în ceea ce priveşte recesiunea, cât şi nivelul ridicat al datoriilor.

Pentru a amortiza efectele negative ale consolidării fiscale şi a contrabalansa scăderea puternică a economiilor periferice, sunt aşadar necesare politici care să favorizeze creşterea economică – după cum a arătat şi decizia liderilor europeni de la ultimul Consiliu European de a adopta un pact de creştere economică în valoare de 120 miliarde de euro. Trebuie utilizate mai multe instrumente pentru finanţarea investiţiilor din cadrul acestei strategii de creştere, precum investiţiile în infrastructură, în noi tehnologii sau în cercetare şi dezvoltare. Între aceste instrumente se numără suplimentarea capitalului Băncii Europene de Investiţii, introducerea la scară largă a aşa-numitelor obligaţiuni de proiect europene pentru finanţarea marilor proiecte de infrastructură europene în cadrul unor parteneriate public-private şi, poate cel mai important şi pentru România, mai buna utilizare a fondurilor europene şi o posibilă scădere a ratelor de co-finanţare pentru guvernele naţionale. Totodată, cheltuielile cu investiţiile, care au ca efect stimularea creşterii economice, ar trebui să primească un tratament diferit în calcularea deficitului bugetar faţă de cheltuielile curente şi trebuie făcută diferenţa între măsurile de consolidare fiscală cu puternice efecte recesioniste (de exemplu, creşterea impozitului pe venit, pe proprietate, creşterea TVA) şi tăierile de costuri într-adevăr necesare (cum ar fi cheltuielile administrative).

Reducerea datoriilor la un nivel sustenabil prin mutualizarea parţială şi limitată a acestora

Momentan, în zona euro există un cerc vicios al creşterii costurilor de împrumut guvernamentale, austeritate, recesiune şi deficite bugetare. Acest cerc nu poate fi străpuns decât prin recăpătarea de către economiile periferice a statutului de risc zero al datoriei guvernamentale, astfel încât se poată fi evitate speculaţiile financiare, volatilitatea crescută de pe pieţe şi, implicit, creşterea continuă a costurilor de creditare. Acest lucru se poate face în două moduri. Primul este punerea şi finanţarea în comun a datoriilor statelor din zona euro, care să le permită ţărilor aflate în dificultate să-şi reducă treptat povara datoriilor. În momentul de faţă, aceste ţări trebuie să plătească dobânzi foarte mari pentru a-şi refinanţa datoriile. În acest scop, Italia, de pildă, trebuie să cheltuiască 6% din PIB în plus faţă de Germania doar pentru a-şi refinanţa datoria. Cu acest handicap, Italia nu va reuşi să depăşească deficitul de competitivitate pe care îl are faţă de Germania. După cum a afirmat şi George Soros, problema principală a acestor ţări, fără rezolvarea căreia nu vor putea ieşi la liman, este restructurarea datoriilor.

Iar pentru rezolvarea acestei probleme este necesar un plan pentru mutualizarea parţială şi limitată a datoriilor ţărilor din zona euro. Un astfel de plan a fost propus chiar de către un grup de economişti germani şi presupune crearea unui Fond de reducere a datoriilor (European Redemption Fund), care să preia o proporţie semnificativă a datoriilor statelor europene. În baza acestei propuneri, datoriile de peste 60% din PIB (aproximativ 2,3 trilioane euro) vor fi transferate într-un fond garantat colectiv şi răscumpărate de ţările debitoare pe parcursul a 20-25 de ani. Acest fond se va finanţa prin emisiunea de obligaţiuni suverane europene, un fel de euro-obligaţiuni, dar cu o perioadă de maturitate mai scurtă şi pe o perioadă de timp limitată. Astfel, jumătate din datoria statelor precum Italia sau Spania va putea fi refinanţată la o dobândă de 1%, iar pentru cealaltă jumătate costurile vor scădea de asemenea.

A doua modalitate de rupere a cercului vicios este acordarea Băncii Centrale Europene statutul de creditor de ultimă instanţă şi utilizarea puterii monetare nelimitate a acesteia. Deja acţiunile BCE au fost cele prin care s-a evitat până acum un dezastru iminent al zonei euro, aceasta cumpărând obligaţiuni ale ţărilor vulnerabile în valoare de 220 de miliarde euro din mai 2010. Este astfel unica instituţie capabilă să stopeze în mod credibil creşterea costurilor de împrumut guvernamentale. Iar Mario Draghi, preşedintele BCE, a făcut recent declaraţii în acest sens, sugerând că BCE va face tot posibilul pentru a asigura supravieţuirea monedei unice. O alternativă a acestei măsuri ar fi transformarea fondului de urgenţă european într-o bancă, având acces nelimitat la lichidităţile BCE. Acest fond, care a ajuns la o valoare de 600 miliarde de euro, tocmai prin natura sa limitată nu va fi suficient pentru a stopa atacurile speculative asupra obligaţiunilor ţărilor europene şi a cursului de schimb, fiind nevoie de implicarea nemijlocită a Băncii Centrale Europene.

Crearea unei uniuni bancare

Deciziile adoptate la Consiliul European de pe 28-29 iunie au fost în general percepute, inclusiv de către pieţele financiare, drept un pas important în direcţia salvării zonei euro. Liderii europeni au ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor europene direct din fondul permanent de salvare al zonei euro (Mecanismul european pentru stabilitate) care va intra în vigoare odată cu ratificarea în Bundestag, fără ca aceste împrumuturi să sporească datoriile publice existente şi uşurând astfel presiunea asupra bugetelor naţionale şi obligaţiunilor de stat. Scopul principal al acestei măsuri a fost ruperea cercului vicios între bănci şi state, care agravează pe zi ce trece criza datoriilor în Uniunea Europeană. Este în acelaşi timp un prim pas înspre crearea unei uniuni bancare la nivel european, atât de necesară în vederea ieşirii din impasul financiar.

Însă recapitalizarea directă a băncilor va fi condiţionată de crearea unei autorităţi de supraveghere bancară la nivel european, sub conducerea Băncii Centrale Europene, care va înlocui autorităţile de supraveghere ale statelor membre. Aceasta reprezintă garanţia în schimbul concesiilor grupului ţărilor nordice „creditoare”, care vor avea un control mai puternic asupra tuturor băncilor din zona euro prin noua autoritate de supraveghere bancară. Problema este că va dura cel puţin 6 luni sau mai mult până la înfiinţarea acestei instituţii, timp în care Spania, de pildă, va primi împrumutul solicitat de 100 de miliarde de euro tot prin fondul temporar de urgenţă (Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară), iar guvernul spaniol va trebui să garanteze pentru aceste împrumuturi. Liderii europeni nu au ajuns însă la un acord privind garantarea comună a depozitelor bancare şi împărţirea riscurilor asociate acestora, un element indispensabil al unei veritabile uniuni bancare.

Fără punerea în aplicare a tipului de soluţii structurale descrise mai sus, liderii europeni vor trebui să ia serios în considerare posibilitatea dezmembrării zonei euro, cu importante consecinţe economice, politice şi sociale: instabilitate politică, neîncredere, pierderea statutului continentului european pe scena internaţională, riscuri valutare şi costuri de tranzacţie ridicate pentru companiile europene. Acest potenţial scenariu riscă să fie foarte costisitor, presupunând costuri care nu pot fi încă calculate, mai ales legate de reducerea activităţii economice, pierderea locurilor de muncă, recesiune şi instabilitate în Europa.

Se pare totuşi că viziunea unei Europe unite nu mai este suficientă pentru păstrarea coeziunii zonei euro şi a Uniunii Europene în general. Supravieţuirea euro pare să depindă mai degrabă de un calcul economic. Dar chiar în aceste condiţii, salvarea monedei unice, deşi costisitoare, pare să fie mai ieftină decât prăbuşirea sa, cu toate implicaţiile economice şi politice. Iar decizia este, întâi de toate, în mâinile Germaniei. În cazul în care criza euro nu va fi rezolvată curând, Germania va fi la rândul său afectată de severitatea declinului economic, după cum a arătat decizia recentă a agenţiei Moody’s. Expunerea sa la datoriile Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei şi Irlandei este foarte ridicată, ajungând la aproximativ 700 miliarde de euro (cf. unei analize făcute de ING). Iar scăderea rating-ului unora dintre băncile germane dovedeşte pericolul prăbuşirii euro pentru economia germană. Mai mult, aprecierea puternică a monedei germane în condiţiile renunţării la euro ar afecta semnificativ exporturile Germaniei, care sunt în mare măsură dependente de celelalte ţări europene, în timp ce valoarea investiţiilor şi a creditelor deţinute în străinătate s-ar micşora destul de mult, cu aproximativ 10% pe parcursul a trei ani. Chiar Angela Merkel a declarat că Germania are mai mult de pierdut decât de câştigat din prăbuşirea zonei euro.

Investitorii şi analiştii financiari nu par încă convinşi de viabilitatea măsurilor adoptate până acum de liderii europeni, punând în discuţie abordarea reactivă, soliditatea acordurilor şi detaliile de implementare. Este nevoie de o abordare structurală a problemelor zonei euro, care să rezolve chestiunea urgentă a restructurării datoriilor ţărilor vulnerabile şi să pună bazele unei uniuni fiscale, economice şi bancare europene. Altfel, aşa cum arată cazul Spaniei, ne vom confrunta mereu cu situaţia unei volatilităţi crescute şi a nemulţumirii pieţelor, în ciuda unor scurte reacţii pozitive la acordarea de noi împrumuturi sau la luarea unor măsuri de evitare a crizei imediate. Pieţele aşteaptă ca statele europene să vorbească şi să acţioneze la unison şi să-şi asume răspunderea colectivă pentru supravieţuirea monedei euro, în beneficiul comun al tuturor. Problemele de construcţie ale uniunii monetare existente şi ale monedei unice sunt reale şi acute, dar încercarea de a le repara pare o opţiune preferabilă riscului de a genera haos în cea mai mare economie agregată a lumii.

Articol aparut pe Europuls

_________________________________________________________

Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    admirabil efortul dvs pt a explica “criza”, pentru ca intradevar efectele sint mult mai complexe decit cauza/cauzele.(ca-n politica :) )
    ce-i apropie pe oamenii adunati la CERN – acceleratorul de particule de la granita franco elvetiana? inteligenta si curiozitatea umana, generatoare de progres si bunastare colectiva in ultima instanta.
    daca scopul “jucatorilor”, institutiilor/organizatiilor din articolul dvs ar fi acelasi ca a celor de mai sus, nu credeti ca “banul” ar avea aceleasi efecte benefice? sigur nu vreau sa filosofez aici, sau sa simplific. nu criza economica sugruma romania ci cea morala. specula, lacomia, furtul nu pot substitui munca onesta.
    apoi, am avut in anii astia fundamente economice solide care s-au schimbat ? incit sa vorbim acum despre criza ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Buzasu


Cristina Buzasu

A studiat economie politică la London School of Economics (LSE), precum şi relaţii economice internaţionale la Academia de Studii Economice. Şi-a format apetitul pentru politi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)