Home » Economie »Financiar »Idei si solutii »Opinie » Citesti:

Cum ”supraviețuim” unei inspecții fiscale? – Partea 1

Gabriel Sincu iulie 15, 2013 Economie, Financiar, Idei si solutii, Opinie
4 comentarii 4,184 Vizualizari

Am primit în ultima vreme recomandări din partea prietenilor și cititorilor mei cu privire la subiectele abordate în articolele scrise aici. Una dintre ele a fost să cobor puțin din zona (oarecum) abstractă a strategiei și politicilor fiscale, către teme mai apropiate de activitatea curentă a unui consultant fiscal, contabil sau antreprenor român.
Inspirat fiind de o serie de conferințe susținute în primăvară împreună cu experții Raiffeisen Bank, mi-am propus să vă împărtășesc într-o serie de câteva articole o parte din experiența personală cu privire la inspecția fiscală. Experiență pe care am adunat-o pe parcursul a aproape 16 ani petrecuți în domeniul fiscal, din care primii doi ”de partea cealaltă a baricadei”. Pentru că da, mi-am început cariera ca și inspector fiscal, unde am avut șansa de a cunoaște câțiva oameni extraordinari de la care am învățat foarte multe într-un timp foarte scurt, dar unde am cunoscut și ”partea întunecată a Forței”!
Așadar, ce-i de făcut pentru a ieși cât mai puțin șifonat dintr-un astfel de supliciu numit inspecție fiscală?
În opinia mea sunt două mari categorii de instrumente pe care trebuie să le stăpâniți pentru a finaliza procesul cu zâmbetul pe buze, sau cel puțin fără grimase de durere J: cunoștințe foarte bune de natură tehnică și și abilități de inteligență emoțională.
În episodul de astăzi mă voi concentra pe a doua categorie, acele elemente care la anglo-saxoni poartă denumirea generică de ”soft skills”. Aceasta întrucât o inspecție fiscală este o activitate care presupune interacțiunea între două grupuri de persoane: cele care urmăresc interesul autorității fiscale și cele care-l urmăresc pe cel al contribuabilului. Modul în care este gestionată această relație pe perioada de timp respectivă este crucial, fiind uneori chiar mai important decât aspectele de natură tehnică. Și nu vorbesc aici de comportamente obscure sau lobby in stil balcanic!
Așadar, care este comportamentul recomandat pe durata unei inspecții fiscale din perspectiva inteligenței emoționale?

  • Stabiliți de la bun început un raport de egalitate cu echipa de inspecție

Asta se traduce printr-o atitudine respectoasă dar fermă, prin care să definiți de la început unde începe și unde se termină spațiul personal al fiecăruia. Abordând o atitudine umilă îi dați inspectorului șansa de a ”întinde coarda” mai mult decât îi permite statutul său, ceea ce vă pune din start în dezavantaj. Pe de altă parte, o atitudine agresivă vis-a-vis de inspector este de asemenea de evitat, întrucât îl va determina pe inspector să vă arate că el deţine puterea. Așadar, ”echilibru” este cuvântul cheie pe care să îl purtaţi tot timpul în minte.

  • Arătați echipei de inspecție că aveți cunoștințe solide ale legislației relevante

Știm cu toții că un om informat este un om puternic. Înainte de începerea inspecției, organul de control trebuie să vă înștiințeze de acest lucru printr-un aviz de inspecție. Dacă termenul de începere al inspecţiei este mai mic de 30 de zile în cazul marilor contribuabili, respectiv 15 zile în restul cazurilor, este momentul să îi arătaţi deja inspectorului că stă de vorbă cu cineva pregătit şi să îi solicitaţi refacerea avizului. Profitați de termenul dintre data comunicării avizului până la începerea efectivă a operațiunii și citiți cu atenție titlul VII al Codului de Procedură Fiscală („CPF”). Veţi găsi o mulţime de informaţii utile legate de procedură care vă pot fi de folos în perioada următoare. Alternativ, urmăriţi episoadele următoare ale acestei serii de articole, vom detalia acolo o bună parte dintre aceste informaţii.
De ce este importantă cunoaşterea procedurii? Pentru că trăim într-o ţară a formelor fără fond şi complicaţiile birocratice reprezintă cea mai bună armă. Nu o lăsaţi doar în mâna autorităţilor! Un distins domn avocat cu multă experienţă, mi-a mărturisit odată că la o proporţie covârşitoare din procesele pe care le-a câştigat (deloc puţine), şi-a construit cazurile exploatând viciile de procedură ale părţii adverse, câştigând astfel înainte ca judecătorul să intre în analiza pe fond a problemei…

  • Atenţie la solicitarea asistenţei de specialitate

CPF vă dă posibilitatea de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică pe toată durata inspecţiei. Râmâne însă la alegerea dumneavoastră dacă şi cum faceţia apel la consultanţi sau la avocaţi. Pot exista situaţii în care prezenţa unui terţ să irite echipa de inspecţie sau să o facă să îşi pună mai multe întrebări decât este cazul („dacă a venit cu avocatul înseamnă că se teme de ceva…”). Pentru a evita astfel de situaţii, mulţi contribuabili preferă să nu pună faţă în faţă inspectorii cu avocatul / consultantul, preferând doar să discute cu cu acesta „în spatele uşilor închise” şi să comunice doar ei cu echipa de inspecţie.
Există însă cazuri în care comportamentul echipei de control trece dincolo de „spaţiul personal” trasat iniţial, de care vorbeam mai sus. În acest caz, introducerea unui specialist în discuţii poate duce la o „echilibrare a balanţei de putere”.
Nu putem spune deci dacă e bine sau nu ca un specialist în fiscalitate să fie implicat activ în proces, decizia urmând a fi luată în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte.
Concluzionând, putem spune că gestionarea unei inspecţii fiscale presupune mai mult sau mai puţin aceleaşi tehnici şi strategii pe care le folosiţi în cadrul unei negocieri comerciale. Modul în care veţi reuşi să convingeţi echipa de inspecţie asupra corectitudinii evidenţelor dumneavoastră fiscale depinde nu doar de ceea ce se află efectiv în dosare ci şi de abilităţile dumneavoastră de a gestiona elementele de inteligenţă emoţională. Lucru foarte important, întrucât un rău care nu a putut fi evitat în timpul desfăşurării inspecţiei, cu greu va putea fi remediat ulterior, în etapele ulterioare când raportul de inspecţie fiscală este contestat sau când vă veţi căuta dreptatea în instanţă.
Până la articolul următor pe această temă, mult succes!

Articol aparut pe blogul personal

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Black spune:

    Excelent articol ,asteptam si altele asemenea, caci bine ati zis ca suntem in tara “formelor fara fond ” Nu stiu cati avem incredere in “autoritati ” ….

  2. Marin spune:

    Daca nu izbutiti sa finalizati inspectia cu zâmbetul pe buze, nu ezitati sa apelati la justitie, desigur in cazuri “ce se merita”. Ma refer la inspectii facute “la comanda”, cu interpretari aberante si fortari ale raportului de control. Desigur, vorbim de cazuri ipotetice, care nu exista in natura, nu-i asa?

    Sa spunem altfel: daca ceea ce vi se imputa este exagerat, sunt sanse mari sa castigati in justitie.
    Am doua procese castigate astfel, iar dupa doi ani functionarii au inceput sa inteleaga ce inseamna “abuz in serviciu”- vezi satutul functionarului public.

  3. augusta.tigra spune:

    Bine venit aticolul cu atat mai mult cu cat fiscul isi trimite oamenii la atac! e nevoie de parale sa se plimbe Pontosul in China , de exemplu……… Problema reala este ca noi, astia care dam la stat grosul, nu avem nici un cuvant de spus in viata noastra socio-politica pentru ca, cu adevarat importanti sunt “beneficiarii” pomenilor politicienilor……….. prin spitale isi fac veacul oameni care n-au contribuit sau si-au papat de cand haul “construbutiile” la stat, alcoolii, fumatorii, etc. pentru ca ceilalti isi vad de treaba, alminteri cine sa dea impozite?!

  4. eu****** spune:

    Practice sfaturile – va rog continuati-va seria de articole.
    Multumesc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Sincu


Gabriel Sincu

Executive Director, Tax/ Tax Advisory Services la Ernst & Young SRL Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)