marți, martie 19, 2024

Cum intră hipermarketurile în gura lumii

Mă întreb sincer cât e vorba de prostie – sau, ca să fiu mai blând, de ignoranță indusă. Și cât e vorba de rea-credință – sau, ca să fiu mai aspru, de necinste categorică.

1. „Secretul” hipermarketurilor

Haide să vă spun un secret, în genul celui ținut de Polichinelle: ca orice întreprindere economică de succes, hipermarketurile urmăresc profitul. Doar profitul. Cât mai mult, cât mai sigur, cât mai de durată. Ăsta e țelul lor singular. Culmea, uneori chiar asta spun – formulată ca acuzație – și cei care aduc o cu totul alta, cu care prima se bate cap în cap: acuzația că hipermarketurile ar avea un alt scop împotriva producătorilor autohtoni. Mesajul este același, variază doar actorii și stilul: ”americanii sau europenii, „marea finanță”, „corporațiile”, iudeomasonii etc. au un plan să ne facă piață de desfacere (sic!), să ne reducă la stadiul de colonie, să ne omoare râul, ramul și țăranul. Conspiră monstruos ca să blocheze marfa autohtonă, ca să poată vinde ei, mă-nțelegeți?” (Care vor fi acești „ei” nu e clar, chinezii cu usturoiul? poate polonezii cu merele? – nici nu prea contează)

Aiurea! Nu conspiră nimeni, în niciun caz nu genul de conspirație care le-ar pune în primejdie profitul. Dacă în hipermarketurile noastre sunt așa puține produse autohtone, explicația generală este fix aceeași ca în cazul oricărui alt comerciant, al oricărui alt produs, al oricărei altă circumstanță: nu e profitabil. Bun, dar cum se explică asta? N-ar trebui să fie -, de fapt, nu este prețul oferit de ”ai noștri” mai mic? Ba este, eu cred că este pentru multe produse agricole. Și atunci? Nici măcar aici nu e greu de înțeles explicația.

2. Modelul de afacere al hipermarketurilor

Problema este volumul. Da, e chiar atât de simplu. Modelul de afacere al unui hipermarket e bazat pe un rulaj foarte mare de produse, sau cel puțin de acest tip de produse, cele alimentare. Or, ca să funcționeze în felul ăsta, dacă e un ordin de mărime la care niște produse ”ies”, pentru că sunt cumpărate de clienți, același ordin de mărime trebuie să fie și la ”intrare”, de la furnizori. Un hipermarket nu poate, efectiv, să lucreze cu genul de producător/furnizor care vine cu Dacia papuc, sau echivalentul ei recent, toată burdușită de ardei, să zicem. Iar dacă ar încerca ar da faliment. Și diferența de preț n-ar ajuta mai deloc, de fapt.

Vedeți voi, hipermarketurile au nevoie de marfă, nu doar în cantitate mare, ci și furnizată constant și sigur. Tripleta asta e criteriul principal, la care se adaugă respectarea unor standarde de calitate. Prețul, oricât de bun ar fi el, e ceva secundar. Nici asta nu e greu de înțeles de ce. Clienții le impun asta, chiar și ipocriții care-i înjură fiindu-le clienți fideli. Faceți un exercițiu mental: imaginați-vă că mergeți la hipermarketul preferat cu lista de cumpărături pe care sunt – să zicem – castraveți. Ce o să ziceți dacă nu găsiți? Sincer? O să ziceți, fie și presupunând că sunteți siguri de asta: ”Băi, ce băieți faini, au ajutat un mic producător român, unul de-al nostru, ce mă bucur! Și dacă vin miercurea viitoare, undeva între 11 și 12:30, și am noroc, poate prind și eu castraveții ăia, și încă la un preț grozav, cu 2 RON mai ieftin! E bine, e excelent!!” Ei? Asta o să fie reacția? Nu, nici vorbă. O să ziceți, ”Băi frate, la ăștia nu găsesc niciodată tot ce caut. Azi castraveți, săptămâna trecută ceapă… Acum trebuie să merg în alt hipermarket, la ora asta! Eu unul nu mai calc pe aici.” La fel e și cazul pentru standardul de calitate – clientul îl impune, de fapt: un hipermarket care ajunge în mass-media cu o știre gen ”am luat cartofi de acolo dar erau stricați” riscă mult mai mult decât un piețar anonim în aceeași situație, ținând cont de modelul de afaceri al fiecăruia. Prin urmare, riscul reducerii profitului de pe urma clienților care evită produsul, sau evită supermarketul cu totul, este mult mai mare decât avantajul unui preț mai bun. Matematică și economie de bază. De asta în ordinea priorităților acestor afaceri calitatea vine sensibil în fața prețului, și furnizorii care nu o pot asigura sunt descalificați.

3. Furnizorii hipermarketurilor

Acum, o să spuneți că mai sus am făcut o speculație, poate că bine argumentată și coerentă, dar o speculație. Nu, nu e doar o speculație. Citeam acum câteva săptămâni povestea unui întreprinzător clujean: omul a asociat producătorii din zonă într-o cooperativă, au închiriat un depozit, și s-a pus să caute cumpărători, la hipermarketuri. Și a avut intrări peste tot, spre surprinderea lui – dovadă că *este* și ignoranță, indusă de o presă și politicieni populiști și iresponsabili, pentru care am aceeași întrebare din debutul articolului. Sergiu-Simion Bob și cooperativa lui își vând marfa fără probleme, la Billa, Kaufland, Carrefour. Nu e nicio conspirație, nicio ”corporație” malefică, niciun embargo cu scop ascuns. Tot ce au trebuit să facă a fost să se organizeze astfel încât să furnizeze la nivelul de volum, calitate și predictabilitate cerut de marile magazine – mint, cerut de clienții lor, cu ipocriți cu tot – și afacerea a mers fără probleme.

Nu sunt nici pe departe singurii, dincolo de isteria mediatică există chiar produse alimentare care sunt aproape exclusiv din producția internă. Acum, n-aș vrea să se înțeleagă că absolut totul e pace și armonie între hipermarketuri și furnizori. Nu este, căci nu are cum să fie. Așa cum nu este în nicio altă tranzacție comercială, inclusiv între micii piețari sau micii furnizori români, sau micii ce-mai-vreți-voi : interesul vânzătorului și al cumpărătorului diverg. Sunt chiar în opoziție. Fiecare caută, așa cum spuneam, să facă profit din tranzacție, cât mai mare, constant și sigur. A vorbi de ”băieții buni” în acest context este același lucru cu a vorbi de ”prețuri corecte”. O prostie. Nu există așa ceva, nu se poate defini decât arbitrar, în principiu, și cu consecințe economice negative, în practică. Și nu există nicio legătură logică între tema asta, și ce i s-ar cere statului să facă în context, și dezbaterea privind inițiativele recente de închidere sau expulzare a marilor magazine. Nimeni nu pretinde că trebuie închisă o piață atunci când clienții se ceartă cu producătorii de acolo pe prețul verzei.

4. ”Victimele” hipermarketurilor

Dar nu toți producătorii români sunt în aceeași situație. Tot ”Adevărul” publica ieri un material apropo de închiderea hipermarketurilor în weekend. Și acolo cerea părerea unui alt reprezentant local. Ce zice dl Ilie Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni?

”(…) măsura este cam tardivă. În primul rând nu trebuiau lăsate marile magazinele în centrele oraşelor. Problema micilor producători este că n-au acces în supermarketuri”

Da, da. Ați ghicit. Bruxellesul sau poate Washingtonul se folosesc de hipermarketuri ca să ne facă niște sclavi, ținându-ne departe de fructele dâmbovițene. Sau așa ceva. Ei bine, de curiozitate am căutat pe google Asociația asta. Ce am citit, în prima știre găsită? Același domn Oprea se plânge că statul condiționează subvențiile de asocierea producătorilor. Asociere pe care dl președinte de Asociație n-o vede deloc cu ochi buni. Sigur, nu-l contrazic aici, nimeni nu poate să forțeze pe cineva, în calitate de persoană privată sau de agent economic, la o asociere de orice fel. Însă liberatea asta de a fi neasociat poate veni și vine cu consecințe, iar una dintre ele este că nu sunt intrări la hipermarketuri. Or, omul vrea libertatea pentru el, la pachet cu constrângeri pentru ceilalți. ”Asociații” de genul respectiv există doar ca să pună presiune politică și să facă scandal mediatic. Statul să le dea subvenții, și alea necondiționate. Statul să le fixeze piața de desfacere. Statul să le elimine sau limiteze competitorii. Statul să le dea, statul să le bage în traistă. Sunt o mulțime care funcționează FIX după același tipic, au aceeași agendă și ajung periodic în presă, mai tot timpul entuziastă să le preia discursul.

Dar nu prea le iese, nu? Cu tot populismul grosier prezent în viața noastră politică și mediatică, hipermarketurile rezistă, căci au aliați puternici. Nu, nu sunt la Bruxelles sau Washington, ci în orașele românești: clienții care le trec constant pragul. Presupunând că se va realiza, nici măcar închiderea temporară nu cred că va determina foarte mulți bucureșteni să urce în mașină pentru o expediție dâmbovițeană de cumpărat prunele sau merele dlui Oprea. Vor aștepta doar să treacă weekendul, și îi vor înjura pe cei care au făcut legea (spre fericirea dlui Ponta, e vorba de opoziție, niște așa-zis ”liberali”) Iar măsurile mai radicale ar genera un răspuns (electoral) la fel de radical. Dl Oprea &co. n-au succes nicicum, decât probabil cu subvențiile de la stat, plătite inclusiv de profiturile unor furnizori ca Sergiu-Simion Bob, profiturile hipermarketurilor, și nu în ultimul rând banii clienților lor.

Caz în care, repet, cât e necinste și cât e pur și simplu prostie?

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. Ok sunt partinitor pentru ca detest toata teoria asta a conspiratiei legata de supermarket-urile care omoara producatorii locali. Dar nu ma pot abtine. Si nu stiam de articolul din Adevarul care este o revelatie chiar si pentru mine.

    Cel mai socant paragraf pentru mine a fost cel legat de samsarii din piete. Si baietii rai in toata povestea asta tipic balcanica ies tot timpul „strainezii” de la supermarket-uri, cand uite ca producatorul roman este tras in jos de romanii get-beget din pietele alea clasice. Oare cum se face asta…

    • Haide să te întreb o chestie, Geo. Ce s-ar întâmpla dacă – să zicem, de dragul argumentului – toți producătorii dintr-o anumită categorie ar vinde doar printr-o singură entitate? Haide să ne ferim să-i zicem monopol, căci ăștia sunt ”băieții buni”, nu? Sunt mici producători, sarea pământului, români verzi, dau slujbe, și bani la stat, și alea-alea. Haide să facem împreună acest exercițiu mental. Ei bine, dacă toată producția unui aliment de bază ar fi vândută la prețul stabilit de o entitate, oricare ar fi ea, prețul respectiv ar face ”samsarii” de care se tot vorbește acum să pară, prin comparație, niște filantropi. Asta s-ar întâmpla.

      Așa cum scriu în articol, ”orice întreprindere economică durabilă urmărește profitul”. Oricare. Că e mare, mică, că e hipermarket, market, minimarket sau micromarket, că e producător, furnizor, comerciant de ceapă, pâine, apă sau mere, firmația rămâne valabilă.

      De asta zic, e absurd să vorbim de ”băieți buni” și ”băieți răi”. E absurd să spui că hipermarketurile îs rele, asta de dragul ”samsarilor”. Dar nu pentru că e invers, nu ca să acuzi ”samsarii” că ar fi răi, de dragul hipermarketurilor! Nu pentru că există o altă entitate, care va fi ea, mici producători sau mai știu eu cine, care ar fi singurii îndreptățiți la acest titlu. Nimeni nu e îndreptățit; titlul în sine este o mare prostie, la fel ca și ideea de ”preț corect”. Din punctul de vedere al clienților, toți sunt ”răi”, într-un fel. Toți ar vrea să facă cât mai mulți bani pe seama lor. Or, tocmai aici e chestia, pot fi limitați în a face asta într-un singur fel fezabil: dacă există cât mai mulți, în competiție, astfel încât posibilitatea noastră de a opta între ei să fie cât mai mare. E o greșeală, e o capcană mortală să crezi că soluția e ca statul să îi identifice pe ”răi” (căci o va face la modul arbitrar), să îi elimine de pe piață (căci asta va duce la întărirea celorlalți ”răi”, în detrimentul clienților) și într-un final să dicteze prețuri (căci asta va duce mai devreme sau mai târziu la ruină economică generală).

    • Ma gandesc ca „samsarii din piete” impotriva carora urla toata lumea indeplinesc de fapt, ca orice comerciant – intermediar intre producator si cumparator, un rol social, vechi de cand lumea, acela al negustorului. Daca ne referim doar la produse alimentare, ar trebui sa realizati ca a merge la piata cu doar cateva kilograme de rosii sau ardei, cu cincizeci de oua sau doua gaini nu i se merita taranului; si-ar recupera eventual costul drumului de-acasa la piata. In Apus, dar si la noi candva, exista cooperative care se ocupa cu asta; noi le-am omorit si pe cele – bune-proaste cum erau – pe care le-am avut si n-am pus nimic in loc. Guvernantii se ocupa cu alte „probleme”.
      Grav este – si ma mir ca nimeni n-a sesizat – tenta rasista a protestelor impotriva „speculantilor”. Se pare ca multi dintre acestia sunt tigani si asta-i deranjeaza pe unii. Ca si pe vremuri cand erau stigmatizati evreii, activi si abili in comert , indeplinind o functie sociala importanta si da, banoasa dar presupunand pricepere munca si nu in ultimul rand, riscuri !

  2. Bun articolul, foarte bun.
    Pentru cine poate pricipi.
    Pentru intrebarea de final un raspuns: si-si.
    Si necinste si prostie.
    NB,
    un exemplu de gindire adinca:
    – „Guvernul Ponta se razgandeste: Ministrul Teodorovici elimina taxarea bacsisului. Din 2016 ar putea reveni impozitul forfetar”.

  3. Cand eram student am fost cu o bursa Erasmus in Germania, unde ne-am mirat exact de o lege care obliga supermarketurile sa inchida duminica si l-am intrebat pe profesorul nostru care e rostul unei astfel de legi. Raspunsul lui a fost ca e important ca oamenii sa stea cu familia duminica in loc sa mearga la shopping (sau sa munceasca la supermarket, as zice eu), sa iti duci copiii in parc si asa mai departe, si ca e o masura buna chiar daca nu e chiar o masura liberala. Atunci nu prea eram de acord cu el, acum ma gandesc ca poate ar fi bine sa fie privita si din punctul asta de vedere: ajuta parintii sa petreaca mai mult timp cu copiii, sa le ofere mai multa atentie si sa se preocupe de educatia lor mai mult.

    • Cristi,

      sincer să fiu cred că închiderea hipermarketurilor în weekend nu este nici pe departe printre primele măsuri ce ar trebui avute în vedere de dragul educației copiilor noștri. Pe contributors.ro scriu dna Moraru și dnii Maci și Pătrașcu articole extraordinare privind situația și problemele majore ale sistemului nostru de învățământ – nu cred că vreunul dintre ei a menționat sau sugerat în vreun fel că timpul pe care părinții lor îl dedică cumpărăturilor de weekend este printre problemele notabile ale acestui sistem.

      Iar în ce privește dezbaterea actuală, chestiune timpului liber pentru oameni, în weekend, nu e este altceva decât un pretext, cât se poate de subțire și străveziu, pentru o măsură de intervenție a statului în economice.

      • Dar in Germania sau alte tari cu piata libera cum de e posibil ca oamenii sa nu mearga la shopping duminica si economia sa nu intre totusi in colaps? Nu cred ca economia libera va avea de suferit mai mult de pe urma inchiderii supermarketurilor duminica decat a avut de pe urma abolirii muncii copiilor, de pilda, ori a introducerii concediilor platite.

        Adevarul e ca suntem bombardati pe toate canalele de indemnul perfect cretin „cumpara, cumpara pana nu mai poti, cumpara pana noaptea la 12, cumpara duminica, fa ce stii, dar CUMPARA”. O singura zi pe saptamana in care sa nu mai cumparam, sa nu ne mai calcam pe picioare la shopping ar fi, dupa mine, extrem de benefica – la fel cum ar fi benefica o zi fara masini. Daca nu poti sa-ti faci cumparaturile necesare si pe cele inutile in celelalte 6 zile, oricum ai o problema. Iar daca economia libera se duce la groapa pentru ca o zi din 7 romanii nu se duc la shopping – well, nu pot decat sa zic ca asta i-a fost soarta.

        Nici macar nu e vorba de educatia copiilor, ci de educatia adultilor – de a-i invata, pe cat se mai poate, putina masura, putina moderatie si rabdare.

        • Eu nu am spus nicăieri că dacă oamenii nu merg la shopping duminică economia intră în colaps. De asemenea nici nu m-am exprimat neapărat împotriva vreunei măsuri de natură socială care să oprească orice unitate comercială să lucreze în weekend. Însă reglementările discutate zilele astea NU sunt așa ceva, ok? Nu e vorba de a opri activitatea unor comercianți, în zi de weekend sau sărbătoare, de dragul angajaților lor, ci de a opri activitatea *anumitor* comercianți de dragul declarat al altor comercianți, pentru a le da acestora din urmă o mână de ajutor economic. E o măsură de intervenție în economie, nu natură socială. Iar intervenția statului în economie chiar are efecte negative. Așa cum spuneam, e ca o lovitură dată unui om. A spune că o singură intervenție nu distruge economia e ca și cum ai spune că o singură lovitură nu omoară pe cineva. Prima afirmație justifică intervenția statului în economie în fix aceeași măsură în care a doua afirmație justifică violența fizică.

          • Eu as fi curioasa sa mi se explice de ce e rau sa sprijini prin diverse masuri venite dinspre politic economiile locale – adica sa sporesti puterea economica a unor entitati economice mai mici care altfel nu ar avea nici o sansa in fata hipermarketurilor, de pilda. Dar care ar ajuta la cresterea nivelului de trai si a puterii de cumparare daca ar fi ajutate putin. Ce e rau in asta? Peste tot in lumea civilizata se pune un accent tot mai mare pe magazinele mici cu produse locale. La noi aproape ca nu mai exista deloc asa ceva, nu exista micile brutarii de cartier, micile patiserii de cartier unde te duci sa mananci un croissant si sa bei o cafea si sa stai la taclale cu vecinii. Peste tot in vest cartierele din orase sunt pline de asemenea mici localuri si magazine care incurajeaza economiile locale si sunt, pana la urma, niste semne de cultura urbana.

            Economia noastra e aproape incapabila sa produca necesarul de supravietuire si nu cred ca e o treaba buna. Marile investitii straine sunt foarte utile, dar in egala masura trebuie incurajate si sprijinite si initiativele locale. De ce nu acuzati statul ca intervine in economie cand acorda facilitati fiscale si subventii marilor investitori straini? Acolo nu e tot interventie in economia libera?

            • Ca să pot *explica* un lucru trebuie, în mod obligatoriu, să fiu sigur că vorbesc în aceeași termeni cu interlocutorul. Că suntem de acord pe definiții, pe metrici. E ca și cum la matematică cineva mi-ar cere să explic o identitate aritmetică, fără însă să accepte că unu cu unu ar da întotdeauna doi. Exercițiul ar fi inutil, nu? Aici e cu atât mai necesar cu cât avem termeni care, altfel, sunt interpretabili la modul perfect subiectiv, adică după cum i se pare fiecăruia. Nu pot contraargumenta o opinie. Pot cel mult să judec cât e de sinceră.

              Adică, în context, dl Oprea de care pomenesc în articol oferă o astfel de definiție a ceva ”rău”. Termenii săi sunt foarte categorici: încercarea statului de a-i impune ceva, în calitate de agent economic, este ceva rău. E ceva ”neconstituțional”, în cuvintele lui, este ”o înșelătorie”. Într-adevăr, dl Oprea vrea să fie liber să-și facă afacerea așa cum dorește el. Foarte bine! Doar că același dl Oprea ia apoi criteriul ăsta și își dă cu el în cap! Când vine vorba de ALȚII – și nu mă refer doar la hipermarketuri ci și la clienții lor, nu? -; când vine vorba de alții, dl Oprea nu mai folosește același criteriu. Folosește fix inversul lui: acolo ar fi BINE, nu RĂU ca statul să intervină și să le impună constrângeri. Notezi atunci problema menționată mai sus? Cum aș putea să îi explic dlui Oprea, de exemplu, că o anumită măsură ar fi bună sau rea, de vreme ce nu are, nu oferă un criteriu coerent pentru asta? Ba chiar mai rău, de la caz la caz, ce era rău înainte devine bine? Pot doar să notez că e un ipocrit, în acest caz. Și nu e singurul.

              Pe scurt, dacă îmi explici după ce criterii comprehensive am putea măsura o situație economică, atunci pot să explic la rândul meu, presupunând că împărtășim criteriile, de ce cred că o anumită impunere legală este rea sau bună. Până atunci, însă, nu.

            • @Anca
              Dvs. aveti idee care sunt preturile in acele „mici localuri si magazine” care dau „cultura urbana” in „lumea civilizata”? Ei isi permit acele preturi si noi nu tocmai pentru ca acolo e o traditie veche neintrerupta de piata libera care produce prosperitate. Doar noi suntem mai destepti, noi vrem un sistem original cu ce-i mai bun/facil/convenabil din toate si far’ de inconvenient! Vrem sa fim liberi dar vrem ca statul sa ne protejeze. Vrem protectie pentru consumatorii locali dar vrem si salarii ca afara. Etc, etc.

        • Fiecare tara cu traditia ei. Vedeti http://en.wikipedia.org/wiki/Sunday_shopping, la Germania. Eu de acolo inteleg ca de-a lungul timpul s-a tot extins orarul magazinelor spre multumirea tuturor, mai putin, ce credeti?, a Bisericii si a politicienilor. Pana nu demult erau niste orare drastice, cu limita de inchidere la 18:30 chiar in zilele lucratoare. Tendinta e oricum clara, de a lungi orarul.

    • Nu inteleg nici in ruptul capului argumentul conform caruia inchiderea hipermarketurilor duminica face ca familiile clientilor sa petreaca mai mult timp impreuna. Cumparaturile respective vor fi facute in alta zi, sa zicem sambata tot in timpul care ar fi putut fi consacrat familiei nu ? Iar daca in Germania sau in alte parti magazinele sunt inchise este din motive culturale sau mai bine zis religioase si sociale. Religioase din motive evidente si sociale pentru a nu crea o inechitate intre cei care lucreaza in respectiva bransa si cei care lucreaza in alte branse unde duminica e libera. Este o masura de protectie sociala pentru angajatii respectivi care, da, pot astfel petrece duminica in familie. Nimci altceva.

      • Foarte corectă observația! As mai adăuga și faptul că poți face cumpărăturile împreună cu familia. Supermarketurile sunt, de obicei, punctul central de atracție al unui centru comercial, cu zeci de Boutique-uri specializate, care altfel n-ar fi fost atât de vizitate de cumpărători.
        Poți petrece câteva ore bune la shopping, poți merge cu familia la restaurant sau la cinema, apoi faci cumpărăturile săptămânale și ai mai mult timp pentru a-l petrece fie cu cei dragi, fie înjurând prețurile din prospectul pentru săptămâna următoare.

      • Aș adăuga aici că pretenția e cu atât mai ridicolă cu cât în paralel se aduce alt argument: trebuie să închidem hipermarketurile de dragul micului comerciant, producător, nu-știu-ce. Or, tocmai, avantajul competitiv al marilor magazine e fix ăsta: îți poți face cumpărăturile RAPID. Cumperi tot ce ai nevoie într-o anumită perioadă dintr-un același magazin, ceea ce, desigur, e imposibil la micul comerciant și cu atât mai puțin la micul producător. Ca să îți cumperi același coș de produse la ”micul producător” ți-ar trebui zile întregi. Ce să ai grijă de educația copiilor? Ți-ar muri de foame….

      • Plus că sunt puternic convins că nu există *decât ca excepție* familie care să facă cumpărături la supermaket în două zile consecutive. (Excepție dată de situațiile de urgență, de necesitate, și cel mult sub formă de completare a cumpărăturilor precedente.)

        Deci, dacă e închis duminică, merg sâmbătă, sau amân pe luni. Dacă e închis sâmbătă, rezolv duminică, dacă nu am timp vineri și dacă nu pot amâna pe luni. Dar dacă e deschis 7 zile din 7, atunci merg sau sâmbătă, sau duminică, dacă e să merg cândva în weekend.

    • Hmmm, intr-o tara in care programul de lucru legal al angajatilor e doar o vorba in vant, ca se lucreaza overtime la greu, fara nici un fel de compensatii, in foarte multe firme din Romania, inchiderea hipermarketurilor ar fi aproape un dezastru exact pentru managementul timpului liber al angajatilor, exact forta motoare a societatii. Cand stai la munca in fiecare zi lucratoare pana la orele 21, nu mai ai chef sa mai stai si la cumparaturi, in cel mai rau caz, agati ceva pe fuga de unde apuci. Alergi repede acasa sa-ti scoti pantofii si ciorapii, sa-ti desfaci cureaua si cravata si sa „lesini” pe canapea macar jumatate de ora. Sambata te trezesti mai tarziu, te mai foiesti prin casa, mai strangi cate ceva, te joci cu copii si iesi la cumparaturi. Daca s-a intamplat ca sambata sa nu ai timp pentru ele, ca mergi la plimbare prin parc cu copii sau la un fotbal sau la coafor, musai ajungi duminica, pentru ca de luni ai intrat din nou in „tura”. Pana cand programul de lucru legal nu va fi respectat de angajatori si chiar si de angajati, sa inchizi hipermarketurile/supermarketurile sambata e contraproductiv.

    • Păi atunci cred că duminica ar trebui să stăm cu toți acasă fără apă, curent, gaze, internet, tv, etc. Sau să ne plimbăm pe afară unde să nu fie polițiști, pompieri, salvări, să nu putem alimenta mașina sau folosi transportul în comun, să nu putem intra la un muzeu sau un parc de distracții ori într-un restaurant. Pentru că, nu-i așa, lumea, duminica, trebuie să stea în familie. Dar să fie atunci toată lumea, nu doar o parte.

  4. Perfect adevărat. Dacă mai adăugăm și faptul că în multe cazuri ”micul producător” produce și prost, scump și mizerabil (ce-ar fi dacă și-ar spăla și sorta cartofii înainte de a ajunge pe piață) vedem că tot ham-ham-ul e stârnit mai mult de niște figuri care și-ar dori să câștige mult, repede și fără să facă nimic. În toată lumea civilizată- de la Paris la Vienna ,Bruxelles și așa mai departe- supermarket-urile sunt (și) în centrul orașului- pentru că nu poți să-mi impui tu mie să mă duc nu știu câți km să-mi iau bere sau apă minerală- și există și supraviețuiește și alternativa- magazine mici cu delicatese, carne și brânză, piețe volante cu marfă ”de la țăran”. Dar producătorul autohton întâi urlă- și după aceea tot urlă și nu face nimic. Aș vrea să văd și eu o caravană- 10-12 mașini – care obțin autorizație și deschid o astfel de piață volantă duminica de exemplu.

  5. Încă de cînd a apărut METRO mi-am pus următoarea întrebare: ce i-o fi oprit pe bravii noștri politruci-securiști, mult frecați de occident (spre deosebire de noi, ceilalți), să înființeze ei primii așa ceva ? Bani aveau, deștepți (și frumoși) erau, uși deschide pe la ministere idem, ce mare lucru să copiezi ideea ? Ei, na ! Auzi tu, să te zdrobești cu organizarea, cu selecția personalului ș.a., cînd dai două-trei telefoane și îți pică milionul în poală. (milionul de dolari, evident). Acuma, numărîndu-și conturile din Insulele Virgine, ”băieții” se plictisesc, și mai adaogă un falset la marea simfonie-cacofonie ”Țărișoara Stoarsă De Imperialismul Putred”.

  6. Foarte bun articolul. Și scris pentru cei care vor să citească și să înțeleagă. Nu neapărat să și fie de acord.

  7. Foarte corect! Câteva adăugiri:

    1. Fiecare din responsabilii de achiziții de la supermarketuri are cotă individuală, minimală, de cumpărat produse locale. Deci ăstea capătă puncte în plus din oficiu, dacă toate celelalte puncte sunt egale. Lucru firesc, pentru că se vând mai repede, deci profit mai mare la aceeași marjă.

    2. Taxele de raft etc. au rostul de-a eficientiza folosirea spațiului și de-a încuraja calitatea (da!). Sunt destui care merg pe principiul că pun o porcărie pe raft și mai devreme sau mai târziu niște fraieri o vor cumpăra – tot ce trebuie să calculeze e „adaosul”. Taxa pe raft, adică factorul timp, îi dă peste cap calculele ăstea așa că sunt nemulțumiți. DAr există și o categorie de producători care vând chestii de calitate și la… prețul corect – de ce nu – care ar fi dezavantajați să dispară taxa de raft.

    3. Per a contrario, dacă hipermarketul se finanțează pe banii producătorilor și apoi „dublează prețurile cu taxe”, de ce nu se asociază producătorii și cu banii ăia să-și deschidă propriile hipermarketuri, în care fie să vândă la jumate de preț fie să vândă la fel și să-și păstreze diferența?

    4. Povestea cu hipermarketurile „din centru” e o gogoriță, îs foarte puține care nu-s în afara orașelor și care de obicei s-au făcut pe foste maidane. În alte părți nu-s în centru pentru motivul simplu că e terenul prea scump așa că e mai eficient să faci multe mici. Dar mai nou au venit și cu magazine la parter de bloc unde prețurile sunt aceleași ca la marginea orașelor, așa că unde-i argumentul?

    5. Povestea cu „samsarii” din piețe e o altă gogoriță, pornită dintr-un reflex de sorginte stalinistă – așteptarea ca țăranul să stea din timpul lui să vândă la kil la același preț cu care ar fi vândut la tonă. Nu doar că e normal să nu facă asta, că e timpul lui, are de mers la biserică, la crâșmă, unde vrea… dar dacă totuși o face s-ar putea să vândă chiar mai scump decât „samsarul”. De ce? Păi dacă are ceva solarii sau niște hectare de livadă sau o turmă de oi, e posibil să se dea jos din Audi… pe când „samsarul” se bucură dacă scoate cât un salariu modest. Dovada? Cât costă cașcavalul „la el acasă”, la rucăr, luat de la ciobanii de pe marginea drumului? Exact, mai mult ca la „samsar”.

    6. E loc pentru toată lumea – și pentru hipermarketuri și pentru vânzătorii din piețe și pentru magazinul de la colț. Numa să-și facă fiecare treaba bine, să știe de ce e acolo, în loc să îi imite fără succes pe ăilalți dar în același timp să le dorească dispariția.

    • Oarecum ironic, aș adăuga, la 1, hipermarketurile fac din asta un punct de marketing, faptul că au produse românești, pentru că știu că există o sensibilitate a clienților la asta. O sensibilitate naturală și rezonabilă, de altfel. Dar managerii de acolo mai știu foarte bine și că sensibilitatea asta are limitele ei. Dacă pui clienților pe raft un produs prost sau pur și simplu stricat, clientul n-o să zică ”Ei, haide, nu e o problemă – micul producător românesc o mai dă în bară”. Nu, în loc de asta o să înjure, și o să înjure fix magazinul care i-a vândut așa ceva, mai degrabă decât producătorul. Din nou, o reacție naturală și sănătoasă, și perfect compatibilă cu prima. Vrem să luăm produse românești, dar voința asta e limitată de prezență, calitate, și preț. Normal.

    • Și, ca să clarific o chestie, când vorbesc în articol de ”ipocriți”, în niciun caz nu vorbesc de genul de client de mai sus, care – repet – acționează perfect natural, rațional și coerent. La fel cum perfect natural și coerent este să dorească și să ceară mereu un preț (sau raport preț/calitate) mai bun. Problema mea e cu cei care înjură hipermarketurile ca pe niște plăgi… cărora le trec mereu pragul. Le acuză că nu au produse românești, dar cumpără apoi produsele străine. Iar ulterior explică că e din cauză că hipermarketurile ar avea, nu-i așa, monopol și ar fi distrus cumva competiția. Iar când le spui că orașul are totuși piețe și că pot să meargă acolo (sau, de ce nu, direct la producători) încep să bată câmpii… dar la figurat – pentru că realitate e simplă: n-o fac pentru că e inconfortabil, sau mai precis că nu e la fel de confortabil ca în hipermarketuri. Unul din motivele pentru care hipermarketurile au așa o pondere mare pe piață îl pot identifica foarte ușor – trebuie doar să găsească o oglindă.

      • E bine explicat si e greu de contrat. Totusi, incerc.
        Un hipermarket exista si face Profit in urma alegerii unei majoritati a clientilor sai. Aparitia sa inlatura, de multe ori, micii comercianti din zona. Astfel se face ca acel Client „ipocrit” ramane fara alternativa si trebuie sa calce pragul hipermarketului, pe care-l injura. Cam tot asa cum cate unul injura guvernul, cu premier desemnat de presedintele ales democratic si validat de parlamentul ales tot democratic. N-a fost alegerea lui, ci a unei majoritati careia nu-i apartine, exact ca in cazul hipermarketului, din cauza caruia a falimentat mezelaria din colt si cofetaria de peste drum, unde-si citea ziarul si barfea cu tejghetarul.
        Alternativa clientului la un hipermarket nu ramane decat un alt hipermarket sau, in cazul produselor neperisabile, cumparaturile online.

        • Presupunând că e adevărat, de dragul argumentului, cum se petrece acea ”înlăturare” a micilor comercianți?

          Nu de alta, dar citesc uneori niște afirmații de ai zice că într-o dimineață se înființează la micul comerciant o trupă cu ochelari negri și halatele de hipermarketuri ascunse sub costume, scot de-acolo bâtele de baseball și îi fac praf locația, îi spun în fum de trabuc să dispară și apoi, cu morga aferentă, se retrag. Și se duc să aranjeze roșiile pe stand sau să stea la casă, la Auchan sau aiurea.

          • Filmele de dupa miezul notii n-au, in general, o intriga savuroasa, ci mizeaza pe elemente de recuzita cu fum si ochelari. Renunta sa te uiti: Pierdere de timp! Daca vrei sa conferi un caracter sumbru propozitiei „aparitia supermarketului inlatura micii comercianti din zona” e dreptul dumitale, dar eu zic sa nu exagerezi.
            Un exemplu: langa cartierul in care am locuit pana acum 10 ani s-a deschis intre timp un centru comercial. In doi ani de zile au inchis toti afacereii cartierului, vreo cinci la numar. Ultimul dintre ei imi devenise prieten, la atelierul sau pregatindu-mi bicicleta in pragul primaverii. Crezuse ca va supravietui, avand o afacere neafectata de profilul supermarketului. Acum trei ani a luat credit in decembrie, a comandat marfa, iar in martie-aprilie a scos la vanzare biciclete si accesorii. Insa supermarketul a initiat si el, pentru prima data in acel an, vanzare de biciclete. La pret de dumping, mai scazut decat cel de achizitie. Prietenul n-a putut vinde nici un sfert din prima transa de 100 biciclete, a stornat restul comenzilor, dar n-a putut plati creditul si a inchis. Interventiile la IHK nu i-au folosit. La licitatia aferenta supermarketul i-a cumparat marfa cu pret foarte avantajos. A revandut-o la un pret cu 10-15% mai mare decat ceruse afaceristul falimentar. Eu nu zic ca n-a fost urmarit doar profitul, dar sunt mai multe drumuri care duc spre culme. Unele mai sigure, altele mai rapide …
            Localurile, altatada simpatice, sunt si acum goale, pline de gunoaie, mirosind fetid si servind de adapost iarna celor fara acoperis.

            • Daca vrei sa conferi un caracter sumbru propozitiei “aparitia supermarketului inlatura micii comercianti din zona” e dreptul dumitale, dar eu zic sa nu exagerezi

              Chiar așa! Deci, exact, cum înlătură supermarketul micii comercianți din zonă? E o întrebare simplă, la care văd că ai răspuns cu o poveste pe tonuri sumbre, pot doar specula cât de exagerate, în locul unui răspuns direct.

            • Repe: „apariția unui supermarket înlătură, de obicei, micii comercianți” nu implică o acțiune directă de intimidare, vreo ilegalitate sau imoralitate, asa cum pare ca înțelegi dumneata. Cum se întâmplă asta, nu știu, dar cred că nu prea are relevanţă. După deschidere orice magazin încearcă să-și câștige o clientelă, oferind fie prețuri mai mici, fie produse mai variate, fie si unele și altele. Clienții astfel atrași diminuează profitul ofertanților de până atunci. Dacă respectivii au un profil de afacere restrâns, la limită existenței, cu un venit adesea condiționat sezonier, o variație chiar și minoră a cifrei de afaceri înseamnăpentru ei insolvență.

            • Cum se întâmplă asta, nu știu, dar cred că nu prea are relevanţă

              Mda, aici într-un fel ai dreptate. Nu prea are relevanță pentru tine – dacă aș fi știut asta poate n-aș mai fi insistat cu o întrebare atât, atât de simplă. Va fi ultimul tău mesaj pe topic. Nu văd de ce ne-am plictisi cititorii cu un schimb de mesaje pe un subiect pe care nu-l știi și n-are relevanță.

          • Cum inlatura hipermarket-urile micii comercianti? Simplu, prin preturi. Pai e evident ca unul care cumpara zece cutii de bere nu va gasi marfa la acelasi pret cu cel care cumpara cu TIR-ul. Eu cunosc situatia din Italia, unde am un mic magazin. Pe produse alimentare ai doua variante de angro, Metro si Docks, unde preturile sunt la fel ca la orice supermarket. Ba uneori la Docks sunt mai mari ca la Carefour, desi fac parte din acelasi grup. E dezolant sa vezi cum sunt deja strazi intregi cu spatiile comerciale goale.Asta intr-o tara ca Italia, cu mari traditii in ceea ce priveste micul comert.

  8. Mai adauga un mit

    Acela ca hypermarketurile astea sunt niste corporatii dubioase si machiavelice , controlate de organizatii si agenturi staine puse pe scos profitul din tara si saracit romanii.

    Daca romanii sunt asa de siguri ca aceste companii fac profituri uriase , de ce nu cumpara actiuni la societatile asta?

    Actiuni Careffour de exemplu cum sugerau si cei de la Bloomberg acum cativa ani.

    Profitul acestor companii nu se duce in buzunarul unei persoane sau nu stiu ce organizatii. Profitul se duce in buzunarul actionarilor. Care unii din ei sunt chiar romani .

    Dar ma indoiesc ca ramasitele comuniste din tara asta inteleg ce e aia societate pe actiuni , bursa , dividende.

    • [Moderat. Atacurile la colegii de comentarii sunt interzise. La fel este, în general, non-dialogul. Te rog să te referi la ce scriu colegii tăi de comentarii, nu ce consideri că intenționează sau ce vârstă aveau în 1989]

  9. „cât e necinste și cât e pur și simplu prostie?”

    O fi cam fifty-fifty dar nu e distribuita uniform! Necinstea e in principiu la cei direct interesati de masuri preferentiale si alte tipuri de protectie, nefacand fata concurentei de pe piata libera iar prostia e la cei care voteaza stanga populista, cea care programatic (dar niciodata declarat) se opune pietei libere. Chiar as spune ca cei cu necinstea arareori au drept scuza prostia. Necinste, sau interes personal.

  10. Imi pare rau, insa cred ca prostia nu este a celor care considera hipermarketurile daunatoare economiei locale. Prostia este a celor care din indolenta sau din interes nu au dezvoltat sistemele autohtone de desfacere a produselor, traditionalele piete si au permis in schimb intrarea pe piata a acestor giganti financiari.
    In lipsa unor investitii din partea autoritatilor locale si in lipsa unor initiative de asociere din partea producatorilor pietele de peste tot din tara arata ingrozitor ca si infrastructura. Avantajul pietei este acela ca ai o mare diversitate dintr-un tip de produs cum ar fi merele, sa zicem. Pe cand in supermarketuri gasesti 2 sau 3 sortimente fara gust, serbede, caci sunt produse in cantitati mari din soiuri putin pretentiose la mediu, rezistente si pline de chimicale etc. In orice caz, in materie de fructe cel putin supermarketurile ofera de cele mai multe ori o calitate proasta la un pret mare.
    Asa ca, domnule autor mai slabeste-o cu lauda acestui tip de comert. Nu ofera calitate si nici preturi mici, ofera doar confortul cumpararii. Este un loc unde le gasesti pe toate, este curat, aerisit si ofera un mod civilizat de achizitie. Nu trebuie sa te targuiesti cu toti samsarii din piete. Asta este singurul avantaj. Dar de ce nu ar putea si producatorii romani sa-si faca asemenea tipuri de magazine. De ce nu se fac traditionalele piete supermarketuri autohtone? Raspunsul e simplu: din prostie, dezinteres si interes!
    Referitor la interventia statului in economie, ma scuzati domnule autor, insa aceste lanturi de magazine nu au intrat oare pe piata cu interventia autoritatilor locale sau centrale. au venit asa si au deschis un magazin?! Nu autoritatile statului au investit in infrastructura, au pregatit terenul legal si material pentru instalarea acestor supermarketuri?! deci, este interventie in economie sau nu este? Pe mine nu m-a intrebat nimeni daca langa parcul TITAN e bine sau nu sa se construiasca un mall in loc sa faca un centru de agrement sau terenuri de tenis. Primaria a aprobat construirea unui mall prin consiliul local fara sa tina seama de comerciantii locali, de piata agroalimentara din zona si de cei care locuiesc in zona. E interventia statului, sau nu este?! sau interventie este doar atunci cand autoritatea incearca sa limiteze monopulul creat de acesti monstri comerciali?!
    Asa ca, domnule autor mai slabeste-o cu lozincile si mai revizuieste-ti critic paradigmele gandirii binare: interventie / noninterventie a statului. Lumea e mai complexa. Norvegia este unul din statele in care nivelul de trai este cel mai ridicat din lume. Si asta fiindca a stiut sa-si protejeze producatorii si comerciantii locali.

    • A nota un fapt (astfel de magazine au o mulțime de clienți fideli) înseamnă exact acest lucru, a nota un fapt. Mai mult de atât, nu doar că nu ”laud” personal acest tip de comerț, dar în articol și apoi în comentarii spun explicit contrariul:

      A vorbi de ”băieții buni” în acest context este același lucru cu a vorbi de ”prețuri corecte”. O prostie. Nu există așa ceva, nu se poate defini decât arbitrar

      Știu, e lung articolul, și și așa mereu nu ajung să explic tot ce aș vrea. Dar cred că de dragul dialogului, înainte să lansezi condescendență gratuită în felul ăsta, ai putea să-l citești. Zic și eu…

      Ca să nu spun ca a problema autorizării arbitrare pe care o dau autoritățile locale, nu doar hipermarketurilor ci în general, e o problemă complet străină de ce discutăm aici – nu, nu e ”intervenționism” în sensul în care îl discutăm în articol, cel economic, evident. E ca și cum autorizarea problematică a unui hotel ar avea relevanță, să zicem, în dezbaterea dacă ar trebui să le înlocuim cu pensiuni.

    • As fi curios sa aflu cum protectia producatorilor si comerciantilor locali duc la cresterea nivelului de trai. Poate cineva care se pricepe la economie sa ne explice…

      • Mare specialist in economie nu e nevoie sa fii, E o chestie de bun simt:

        – businessurile mici de familie duc la autonomie financiara, oamenii au mai mult, cheltuiesc mai mult, banii circula
        – comunitatea, daca banii raman si la nivelul ei, se dezvolta
        – statul castiga impozite si taxe
        – producatorii locali sunt incurajati sa produca mai mult si mai bine, creste concurenta, afacerile se dezvolta, angajeaza mai multa forta de munca
        – nu in ultimul rand creste gradul de satisfactie la nivel de consumator: e mai sanatos si mai ieftin sa cumperi produse fabricate local

        Sa desenez? Nu exista economie prospera care sa nu se sprijine pe productia locala.

        • Nu, apelul la bun-simț nu poate fi făcut de dragul de a simplifica și chiar falsifica lucrurile în felul ăsta. Să le luăm pe rând:

          businessurile mici de familie duc la autonomie financiara, oamenii au mai mult, cheltuiesc mai mult, banii circula

          Nu. Dacă ar fi așa, atunci toată lumea s-ar dedica unor astfel de afaceri mici, desigur. Există multe motive să începi așa ceva, dar faptul că ar duce la autonomie financiară, oricum va fi în mod rezonabil definită expresia, nu este printre ele. Singurul mod în care există garanția succesului unei afaceri, pe termen scurt și mediu, este dacă o suportă individual statul. Un stat nu suportă însă *o* afacere mică de familie, evident.

          comunitatea, daca banii raman si la nivelul ei, se dezvolta
          statul castiga impozite si taxe

          Asta poate fi adevărat doar calificată cu expresia caeteris paribus, dacă toate celelalte variabile economice rămân la fel. Or, tocmai, problema asta este: în practică orice mijloc, orice intervenție care să asigure bani suplimentari unei comunități/unui stat are și efecte colaterale.

          creste concurenta

          Nu, asta e pur și simplu fals, în sensul că inversul e adevărat. Protecționismul, de orice fel, așa cum îi spune și numele, protejează o categorie de agenți economici de concurență. Nu de altceva. Așa cum spun mai jos, citesc afirmații din care s-ar zice că hipermarketurile distrug la modul fizic alți actori din piață…

          producatorii locali sunt incurajati sa produca mai mult si mai bine

          Nu. Din nou, afirmația e certată rău cu realitatea și cu bunul simț, invocat mai sus. Protejarea de concurență a unui agent economic – producător, de exemplu – nu-l încurajează să aibă un serviciu mai bun, ci exact invers. Dacă statul elimină orice concurent al unui furnizor de pâine, de exemplu, va fi acesta încurajat să producă o pâine mai bună? Nici vorbă, înainte trebuia să atingă un standard preț/calitate pentru că altfel cumpărătorii puteau opta pentru alt furnizor. În clipa în care cumpărătorii nu mai au opțiunea asta, în clipa în care sunt obligați să cumpere de la furnizorul nostru, acesta are posibilitatea să scădea calitatea / crească prețul. Interes să o facă avea oricum.

          nu in ultimul rand creste gradul de satisfactie la nivel de consumator: e mai sanatos si mai ieftin sa cumperi produse fabricate local

          Nu. Fix din motivele prezentate mai sus. Oricum, nu văd cum reducerea opțiunilor ar putea crește satisfacția celui care o suferă, chiar presupunând că vânzătorii nu modifică absolut nimic din comportament. La fel, nu înțeleg de ce consumatorul, dacă ar fi atât de satisfăcut de alternativa hipermarketurilor, nu apelează la alternativa asta acum. Dacă e mai sănătos și mai ieftin să cumperi produse fabricate local, atunci … cumperi produse fabricate local, nu? Cum te împiedică hipermarketurile să faci asta, exact? A, știu, trebuie să fi fost chestia aia de care ziceam, angajații lanțurilor de magazine dublează periodic ca mafioți, îi bat cu bâtele micii producători și comercianți și/sau le răpesc de pe stradă clienții și îi aduc la ei, să le vândă merele alea nenorocite, străine…

          Bun simț ziceai?… Mda.

        • Si eu ma gandeam ca nu trebuie sa fii mare specialist in economie! Nu-mi intra totusi in cap cum o masura protectionista incurajeaza producatorul sa produca mai bine si duce la cresterea concurentei. Circulatia banului poate se intensifica insa in interior! Nu stiu daca va spune asta ceva. Ca trebuie sa se previna trusturile/cartelurile este cu totul altfeva. Cred ca depinde ce fel de economie studiezi, eu probabil ar trebui sa fiu reeducat…

        • @ MAX – Și nu exact asta am avut pe vremea lui Ceaușescu? Toate erau perfecte, producătorii locali se dezvoltau de nu mai puteau. Numai mâncare nu prea era, în rest numai lapte și miere :)

          Nu faceți decât să emiteți niște aserțiuni lipsite de orice bază economică. În realitate, interesul consumatorului este existența unei concurențe cât mai mari. Volumul de aprovizionare necesitat de întreaga populație a orașelor nu poate fi asigurat decât de hipermarketuri.

    • Sa le numaram:
      ” ofera doar confortul cumpararii. Este un loc unde le gasesti pe toate, este curat, aerisit si ofera un mod civilizat de achizitie. Nu trebuie sa te targuiesti cu toti samsarii din piete. Asta este singurul avantaj”
      1- Este un loc unde le gasesti pe toate;
      2- este curat;
      3 – este aerisit;
      4 – ofera un mod civilizat de achizitie;
      5- Nu trebuie sa te targuiesti cu toti samsarii din piete;

      Si e putin?
      NB,
      foarte curios: se discuta despre Romania, dar fiecare vine cu sfaturi de ce a vazut el in Germania, Norvegia ori Elvetia. De parca parlamentarii nostri ar fi la nivelul celor din tarile invocate ca paradisuri.
      – acum un an au accizat carburantii; mai ieri plagiatorul recunostea ca a fost o prostie;
      – s-a legiferat impozitarea bacsisului; azi ministrul a anuntat ca se renunta.
      Etc.

    • Ovidiu, sa intelegem deci ca, de vina pentru succesul supermarcheturilor sunt … producatorii si comerciantii „autohtoni” care nu se asociaza din interes si prostie sa-i concureze pe astia. Deci, pentru starea de moment pe o piata, mai nou sunt de vina cei care au ales sa nu intre pe piata aia. Asa „rationament” mai rar, ce-i drept!

  11. Hipermarket-urile sunt bune, problema e alta si articolul o eludeaza.
    E vorba doar de a avea o zi pe saptamana in care hipermarket-urile sa fie inchise.
    Si asta in contextul in care in Romania acestea sunt in generl in buricul targului.
    Asta ar da un pic de dever micilor comersanti si producatorilor locali.
    In plus, dupa cum nbine spuneti in articol, hipermaket-urile incurajeaza productia si vanzarea de masa si nu neaparat pe cea de calitate. Sunt perfect adaptate globalizarii dar nu neaparat bune pentru producatorii indigeni. Ele facorizeaza preturile de achizitie cele mai mici si nu neaparat produsele bune. Cantitate vs calitate. Economia germana merge zeiss pentru ca isi incurajeaza producatorii incllusiv pe cei mici. Daca rezumam totul la hipermaket-uri vs ceilalti s-ar putea sa ajungem o tara de consum, fara prea multa productie interna si dependenta de capricile pietelor internationale.
    Cam asta e problema si depinde de ceea ce vreti sa devenim.

    • Hipermarket-urile sunt bune, problema e alta si articolul o eludeaza.
      E vorba doar de a avea o zi pe saptamana in care hipermarket-urile sa fie inchise.

      Bozo, cum să răspund la asta? :-) ”Hipermarketurile sunt bune, caz în care haide să le închidem temporar…”

      Hipermarketurile nu sunt ”bune” din alt motiv și pentru altcineva decât pentru clienții care apelează la ele, inclusiv în weekend. Altfel însă, nu sunt *mai* bune decât orice alternativă la ele – exact din același motiv. În clipa în care X. cumpără ce oferă micul producător, prin micul comerciant, aceștia doi din urmă sunt ”buni” pentru el. Nu sunt, la modul absolut, nici mai buni și nici mai răi decât alții. Și atunci, în consecință, ce e BINE, la modul general și categoric, este să existe cât mai multe alternative, de orice fel, pentru cât mai multă lume.

  12. In 2-3 ani peste 50% din cumparaturi se vor face online, asa ca discutia despre inchiderea supermarketurilor duminica este deja tardiva.

    Articolul surprinde corect un aspect, lipsa de spirit antreprenorial la romani. Nu doar la furnizorii pentru supermarketuri, dar si la supermarketurile propriu-zise. Comparati cu Polonia, care are si furnizori locali si lanturi de distributie locale, inclusiv lanturi de magazine locale.

    • @ alex – Viktor Orban a găsit soluție și pentru asta, în anul de grație 2015: clienții nu pot fi împiedicați să comande online, însă magazinele nu au voie să livreze comenzi duminica. Evident că în zonele de frontieră, populația ajunge să se aprovizioneze din țările vecine. Iar Austria trecuse deja prin asta în urmă cu mai mulți ani, însă Viktor Orban nu s-a deranjat să se informeze despre așa ceva. Deși la vremea aceea Ungaria era printre beneficiarii măsurilor protecționiste austriece.

      E un rezultat ironic al măsurilor protecționiste, publicul e determinat să importe din țările vecine tocmai prin închiderea magazinelor și interzicerea livrărilor duminica :)

      În realitate, explicația pentru asemenea măsuri e mai dfegrabă de ordin psihologic: politicienii simt nevoia să controleze mereu lucrurile, chiar dacă asta înseamnă să anuleze azi o lege dată ieri. Însă asta le-a adus de două ori satisfacția exercitării controlului, atât când au introdus legea, cât și când au abrogat-o. În timp ce cohortele de ”săraci cu duhul” care aplaudă asemenea măsuri protecționiste au tot motivații psihologice, se simt bine păcălindu-se că există cineva care are grijă de ei.

  13. Doamnelor, Domnilor,

    Daca nu doriti sa faceti duminica cumparaturi, nu faceti si gata! V-a trimis cineva cu forta la cumparaturi? Dar nici nu ne puteti forta pe cei care avem nevoie sau ne face pur si simplu placere sa facem duminica cumparaturi- impreuna cu familia, cu copiii, sic!- nu ne puteti impiedica in mod ticalos si despotic sa nu mergem sa cumparam fiindca nu vreti voi!

  14. Deci cine dicteaza consumul ? Supermarketul … Daca l-ar dicta piata locala, adica cererea si oferta de aici romanul ar manca castravetele care l-ar gasi sau ar manca un cartof in loc sau s-ar apuca sa-i produca fie pentru consum propriu fie pentru comercializare daca chiar nu s-ar gasi pe piata. Da totusi cum se face ca dintr-o data romanul nostru asa auster cum era nu mai pridideste cu cobsumul si cu nevoile care il mana din casa la cumparaturi ? Cum oare ? Pai are bani … deci vorba aceea produce … Ce produce romanul ? Aaaa pai romanul nu produce castraveti si alte astea, produce produse cu valoare adaugata gen mecanica fina, electronice, produse medicale, avionica, masini ? A Dacia :) da aia e la francezi, facem si nave dar alea is facute de norvegieni. Parca am vazut si niste roboti industriali la o doamna. A si un Bitdefender … Dar aceste cazuri sunt mai degraba exceptia. Romanii sunt in marea lor parte fie angajati la stat, fie mici agricultori, fie angajati in firmele straine care au venit sa faca bani aici. Consumam din afara ca sa fie muncitorii in forma pentru investitori si nicidecum ca cererea reala de pe piata interna ar fi asta. Romanul exact cartoful si marul ala il produce cel pe care il cauta. Sigur exista si niste exceptii dar nu intr-atat ca Romania sa autosustina din productia interna consumul urias pe care nu pot supermarket-urile sa-l suplineasca. Fum si oglinzi … care cand se vor risipi ii vor lasa pe romani intr-o stare foarte deplorabila …

  15. Eu nu stiu sa fi achizitionat vreun produs romanesc de necesitate si ma refer aici la imbracaminte, electrocasnice, electronice, produse de cosmetica si intretinere corporala. Alimente, ceva produse de tamplarie si niste gresie si fainta si carti, cam astea au fost produsele romanesti. Cu bani de la multinationale care au venit ca sa mai reduca din costuri cu muncitorii ieftini de la noi care muncitori vor cheltui banii castigati la alte multinationale. Productia interna care e la standarde occidentale in domenii cat de cat cu valoarea adaugata care sa aiba ca final un produs romanesc de la cap la coada nu cred ca depaseste 20% din PIB. Zic da s-ar putea ca nici macar atat …

  16. Intr-adevar in germania exista reguli ca: hipermarket-urile inchise duminica; deschise sambata pana la ora X. Ca si alta de altfel, nu se poate lucra mai mult de 10 ore (nu stiu exact numarul) pe zi. Pur si simplu trebuie sa pleci acasa. Sau in anumite segmente (ca IT), in addition, nu se poate lucra in weekend (fara cerere in scris si accept de la lideri de sindicat. in situatii exceptionale il obtii pt sambata dar niciodata pentru duminica). Nemtii de regula iau astfel de decizii – impun astfel de reguli-, bazate pe istorie, precedente: daca s-au intamplat „nasoale” ca oamenii lucreaza prea mult => judeca situatia si iau decizia de limitare a orelor si cu asta basta. De acord ca pot fi si argumente ca si cele discutate mai sus ca „sa aiba omul timp pt familie” sau altele. Dar parerea mea e ca de cele mai multe ori nu sunt primele pe lista. Evident ca se poate vorbi si de indicatori si din zona statisticilor care poate indeamna la masuri de genul asta. Nu e exclus sa se ia decizii si doar pe astfel de informatii. Orice se poate…

  17. la noi , exista un anticapitalism visceral.. genetic…se vede de exemplu de la faptul ca si acum micii producatori continua sa vanda improvizat , nu s-a gasit o solutie pentru ei.. ba chiar jandarmii continua sa amendeze babele care vand oua si verdeata pe trotuar, in ziare..dar evita sa-i vada pe vanzatorii ilegali de telefoane mobile…clasa muncitoare nu a iubit niciodata taranii…. in schimb cu organizatiile care fac comert(hypermarketurile)e mai greu sa te bati, ca si ele sunt „rele”..dar uite ca masurile venite de sus impotriva lor sunt „salutate” si „binevenite” ..nu se pot parcurge 2-300 de ani in 25 de ani….”comunistii” vor fi in continuare cei ce vor fi crezuti ca pot asigura o societate”dreapta”…surprinzator este ca cinismul asta gros, national socialist, prinde atat de bine , si nu numai la noi…

    • Evident. Asta e ironia amară a situației, care ar merita poate un articol separat: isteria populistă și antiliberală e țintită pe hipermarketuri în principal, atunci când vine vorba de discurs, fie el de politician, presă sau public comentator. Însă când vine vorba de reglementări efective și de consecințele lor, isteria asta lovește …fix potențialii competitori ai marilor lanțuri de magazine. Aceștia sunt dezarmați în fața avalanșei de reglementări în care sunt îngropați și care, ca să fie ironia mai mare, sunt menite să îi ajute. Notează cum de la caz la caz ”micii comercianți”, lăudați în discurs ca alternativa la hipermarketuri, devin ”samsarii” ce trebuie tratați ca o pacoste – nu e greu de ghicit ce alternativă alege legea. Iar nebunia birocratică numită ”legea pieței”, care a lăsat piețele goale zilele astea, e menită – și aici îți citez – să apere ”adevărații producători”. Chiar așa. Nu doar marii comercianți au ajuns inamicii publici, nu doar micii comercianți / ”samsari” trebuie să fie băgați la control, dar acum nici măcar producătorii înșiși nu mai sunt siguri de statutul lor. Poate sunt ”falși producători” – ce mama naibii vor înțelege prin expresia asta imbecilii care au promovat legea. E un cerc vicios hrănit cu populism și multă, multă prostie.

      • @Miron Damian

        Nu cred ca discursurile se limiteaza la liberale, socialiste si respectiv la anti liberale si antisocialiste. Totusi bunastarea care constituie cel putin forma acestor discursuri nu trebuie sa piarda din vedere fondul. Ori fondul discursurilor politice dintr-o tara e fara doar si poate bunastarea oamenilor din acea tara. Nu inseamna automat ca politicile sa se ancoreze intr-un protectionism pagubos dar nici sa nu piarda din vedere specificul locului. Adica ce se poate face in mod realist cu ce avem fara a constrange oamenii si a le lasa nealterata libertatea de miscare. Ori eu cred ca exact acest aspect e pierdut din vedere, prin aceea ca profitul e vazut ca un scop in sine decuplat de la realitatea marii majoritati. Cand te uiti si realizezi ca 90% din bogatiile lumii sunt concentrate in mana a 1% din populatie nu cred ca poti sa spui ca politicile si-au atins scopul si ca sunt sau au fost echitabile. E clar ca intr-o piata libera nu poti sa vorbesti de o competitie echitabila atunci cand un concern cu afaceri de zeci de milioane concureaza cu niste zarzavagii ambii impozitati identic. Nu poti sa pretinzi de la oameni eficienta si profit ca scop in sine cand omul poate fi fericit cu ceea ce produce. Ori politicile ar trebui sa aiba in vedere toti oamenii si sa nu favorizeze situatii de piata care sa ajunga sa lucreze in defavoarea propriilor oameni.

        • Mi-e greu să răspund unui astfel de mesaj, e o colecție dezlânată de enunțuri, pe jumătate păreri, pe jumătate afirmații, fără vreo legătură clară între ele. Iată un exemplu:

          ”Nu poti sa pretinzi de la oameni eficienta si profit ca scop in sine cand omul poate fi fericit cu ceea ce produce.”

          Ce să răspund la o astfel de aiureală? Am pretins eu de la cineva ”eficiență”, ca parte a vreunui argument? Unde, când? Sau ”profit ca scop în sine”? Apoi, toți oamenii pot și poate că unii chiar vor fi fericiți cu ceea ce produc, dar sunt cazuri excepționale. E un fapt. (Dvs. ați produs computerul de pe care postați? De curiozitate?) Dincolo de asta, ce legătura logică veți fi făcând între o astfel de afirmație, ci celelalte din aceași frază, nu știu. Sau cu celelalte din întreg mesajul, că veni vorba…

          • Pai asa spuneti. Citez dintr-un comentariu de-al dumnevoastra:

            „Așa cum scriu în articol, ”orice întreprindere economică durabilă urmărește profitul”. Oricare. Că e mare, mică, că e hipermarket, market, minimarket sau micromarket, că e producător, furnizor, comerciant de ceapă, pâine, apă sau mere, firmația rămâne valabilă.”

            Astea sunt premizele pe care va bazati.

            Nu eu am produs calculatorul, am operat cu premizele de functionare ale pietei libere si in schimbul muncii depuse si a banilor castigati mi-am achizitionat un calculator dar la fel de bine puteam sa-l primesc in dar de la cineva sau sa scriu comentariul apeland la ajutorul unui amic sau in fine sunt multe alte posibilitati.

            Ideea e ca nu toata lumea intra in afacerile comerciale pentru a face profit. As spune din contra, ca cei mai de succes comercianti sunt cei care nu urmaresc in mod direct profitul ci calitatea muncii lor.

            Scopul schimburilor comerciale nu au fost din totdeauna profitul in sens strict pecuniar. Intre un schimb economic echitabil si profit e o cale lunga. Cel care face un schimb economic poate fi multumit cu schimbul atata timp cat ii asigura cele necesare pentru el si pentru familia lui. Ceea ce va asigur e cazul multor oameni. Profitul inseamna ca lumea nu e multumita cu ceea ce castiga de pe urma schimburilor ci vor sa castige mai mult si mai mult. Lucru care e cat se poate de evident in practica. Daca te uiti la mega corporatii se poate vedea ca e ceva in neregula.

            Ce vreau sa spun este ca daca se propovaduieste modelul asta al profitului ca scop in sine, mai devreme sau mai tarziu toata lumea va avea, daca nu are deja, inoculata aceasta mentalitate. Asa cum vad ca si dumnevoastra o aveti … Nu toata lumea gandeste asa … as spune chiar ca in general oamenii nu gandesc asa … dar cand pe o piata intra un segment important de agenti economici care au scop profitul sigur ca ei influenteaza piata si agentii economici.

            Cu efectele practice care se vad foarte clar. Impozitarea bacsisurilor, a micilor zarzavagii si a autostopistilor (ma rog asta e in fapt o aberatie care de fapt limiteaza libertatea de miscare a oamenilor, dar care la baza are aceeasi idee impozitarea profitului) sunt anomalii create de ideea ca profitul este scopul existentei umane.

            • Profitul inseamna ca lumea nu e multumita cu ceea ce castiga de pe urma schimburilor ci vor sa castige mai mult si mai mult. Lucru care e cat se poate de evident in practica.

              Da, asta era în realitate(*) premisa mea, nu ce scrieți – din nou – acolo: notarea acestui fapt pe care îl numiți ”evident”.

              Notez de asemenea că v-ați schimbat munca pe bani îndeajuns de mulți cât să vă luați un calculator. Notez, ca fapt incontestabil, că puteați să munciți pe gratis, sau – așa cum o fac o bună parte din oamenii din lumea actuală – pe bani care nu le permit să-și achiziționeze așa ceva. Cu toate astea, nu ați făcut una ca asta.

              (*) În măsura în care veți continua să-mi atribuiți puncte de vedere complet străine de ceea ce scriu mesajele vor fi moderate fără avertisment. Gândesc că valoarea adăugată la nivel de comentarii le restricționează pentru cei capabili să urmărească și să înțeleagă un text.

  18. Ideea „liberală” de limitare a programului supermarcheturilor e o tîmpenie. Dar să nu uităm că programul piețelor țărănești (alternativa pe care producătorii o au față de supermarchet) este de multă vreme limitat. În loc de limitarea programului supermarcheturilor ar trebui să cerem eliminarea limitării programului pentru piețele țărănești.
    Totodată, trebuie combătută propaganda care se face împotriva samsarilor din piețe. Lipsa locurilor de vînzare pentru producători nu se datorează samsarilor ci primăriilor care oferă mult prea puține locuri în piețele țărănești. Intermediarul e o verigă firească în economia de piață – supermarcheturile tot niște intermediari sînt, dar libertatea economică trebuie să fie la îndemîna oricui, nu numai a supermarcheturilor.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2015/05/13/noi-atacuri-la-adresa-libertatii-economice/

  19. @Miron Damian

    Pai nu va pun in gura ceea ce nu spuneti. Dar cred ca e o diferenta subtila care transpira in toate discursurile care vorbesc despre profit si care e exact cea pe care o mentionez, venind si cu exemplele de rigoare care demonstreaza fara doar si poate ca nu bat campii.

    Legat de profit, cred ca si eu ma fac vinovat de faptul ca am alergat dupa profit … oricum am alergat pentru ca s-a putut. Iar faptul ca s-au creat dezechilibrele care duc la afirmatiile la care faceti referire la inceputul articolului nu e vina mea ci a politicilor care au permis lucrul asta.

    Nemultumirea de fond exista si este aceea ca s-a ajuns sa se alerge doar dupa profit iar politicile nu au gasit un raspuns la asta, de unde si nemultumirile oamenilor. Dar aceste nemultumiri nu se reduc la ‘isterie populista si antiliberala’, adica nu vin cu o incarcatura ideologica si populista. Sunteti prea simplist … si prin simplitatea asta cadeti intr-o retorica incarcata de accente liberale si care prin ceea ce spuneti ideologizeaza ideea profitului. De aici si pana la niste politici care sa-l sustina nu e decat un pas.

    Faptul ca dumnevoastra sunteti liberal nu inseamna ca cei care nu va impartasesc viziunea sunt antiliberali sau socialisti si ca discursurile lor sunt populiste si antiliberale. Sunteti prea generic si simplist. Eu v-am explicat ca exista si ratiuni diferite …

    Politicile ar trebui sa gaseasca solutii la aceste situatii, ca vorba aia din cauza asta sunt politicienii acolo sau daca nu sa renuntam cu totul la politica si cu asta basta.

    • Domnule, există cazuri în care ofer o opinie, eventual de natură politică, și o susțin ca atare; și există cazuri în care ofer afirmații. Ca să le fac mai ușor de recunoscut, când e nevoie, le repet uneori introduse cu termenul ”notez”. E o diferență fundamentală față de ”pledez” sau ”susțin”. Notez, înregistrez un fapt, ca atare. În această privință, cei care nu-mi împărtășesc ”viziunea” nu sunt într-adevăr antiliberali, ci orbi. Ca să folosesc un termen blând.

      Legat de profit, cred ca si eu ma fac vinovat de faptul ca am alergat dupa profit … oricum am alergat pentru ca s-a putut.

      Nu, asta nu poate fi decât un non-sequitur – în cel mai bun caz. De putut, puteați orice altceva, așa cum am spus, de exemplu să lucrați strict pe minimul necesar. Și totuși, ați ales să vă schimbați munca contra unui profit îndeajuns de mare încât să vă permită să cumpărați bunuri care într-o bună parte a lumii sunt considerate de lux. De ce?

      • Cred ca nu am avut de ales :) meseria pe care mi-am ales-o e destul de profitabila. Dar am urmat trendul general. Nu am intrat in meserie cu scopul profitului ci pentru ca imi placea domeniul. Recurgerea la profit a fost mai mult o consecinta a conditiilor pietei … asa cum se intampla in multe alte cazuri.

        [Restul a fost moderat, ca non-dialog]

        • Puteți intra în detalii? Cum anume de ați ajuns să nu aveți de ales? Cum v-a determinat, cum v-au forțat condițiile de piață să vă vindeți munca atât de profitabil?

          Adică, vedeți Dvs., eu notez cum în practică piața limitează pretențiile de profit… dar într-un sens invers celui pe care îl pretindeți în cazul Dvs., adică cu o limită superioară : dacă cineva se duce la un interviu de angajare și cere un salariu mai mare decât ar cere alții, aflați în aceeași situație, firma va refuza probabil să-l angajeze, optând pentru altul. E una din caracteristicile definitorii ale unei piețe libere: tranzacțiile se fac pe baza consimțământului liber al celor implicați, fără vreo intervenție externă. Principiu care merge în ambele direcții, desigur: și potențialul angajat, dacă consideră că o firmă îi oferă prea puțin, poate oricând să caute pe piață o alternativă, una care să-i ofere mai mult, limitând (tot superior) profitul pe care aceasta îl face de pe urma lui.

          Acestea fiind spuse, piața liberă este de fapt perfect neutră la *genul* de condiționări propuse de agenții economici operând în cadrul ei – repet, singura condiție cere este ca tranzacțiile să fie făcute prin înțelegerea părților, liberă de restricții și impuneri externe. Teoretic ar putea exista și o limită inferioară a profitului, la care să se ajungă după același tipic: pentru că nu există alternative mai bune, conform acestui tip particular de pretenție. În speță, ce ar fi trebuit să se întâmple ar fi ca pretenția Dvs. de a lucra pe un salariu mic, unul care să excludă profitul pe care îl blamați mai sus, să fie respinsă de toate firmele din piață. Pur și simplu să nu găsiți o companie care să accepte să vă angajeze pe un salariu mai mic decât cel propus de ea, una singură care să nu condiționeze angajarea de un nivel minim de profit care să-l faceți de pe urma ei. Asta s-a întâmplat? Sau?

          Ca să nu vă fac să pierdeți timpul: doar răspunsul la întrebările astea m-ar interesa, de dragul dialogului. Mulțumesc.

            • Nu aveți un răspuns, să înțeleg. Nu că m-ar surprinde. E al doilea mesaj în care evitați să răspundeți la întrebări foarte simple, foarte directe, și care se referă strict la ce scrieți. Mă întreb de ce. Retoric, de data asta.

  20. „Video killed the radio star..”
    in afara de marile orase, restul nu au hyper sau supermarketuri. si ce vad eu in acele orase si sate? orice altceva in afara de produse romanesti. nu doar mincarea este importanta. exista, putine, dar inca exista, si articole de imbracaminte, incaltaminte, plastice…

    cine vrea sa cumpere produse romanesti, gaseste. nu trebuie sa le caute departe.

  21. ce platitudini ai scris, omule, aici! tu ai un job real? cred că ești genul care o să plângă peste ceva ani pentru pensioară și o să facă colectă pe facebook. ai un biznis, ceva? ești plătit pentru chestiile astea? sper că nu? îți pui bani deoparte pentru pensie?

    • :-) Dacă într-adevăr aș fi scris platitudini, presupun că articolul n-ar fi stârnit nici atâtea controverse, cum poți citi mai sus, și nici genul de indignare care face pe cineva să întrebe ceva atât de deplasat de genul dacă am ”un job real”. Prin urmare, dacă nu e o problemă cu proprietatea termenilor, pot presupune că plângerea apropo de ce am scris are un alt temei. Dacă îl poți exprima, cu atât mai bine. Sunt gata mereu să-mi apăr afirmațiile, raționamentele și punctele de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro